"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditatie filozofica, avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema

cunoasterii, care poate fi paradisiaca, misterul fiind partial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, al ratiunii si luciferica, ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare, prin contemplarea obiectului supus cunoasterii. Tema acestei opere reprezinta o pledoarie pentru cunoasterea luciferica, care, in viziunea lui Blaga, intervine in armonizarea contrariilor. Titlul poeziei, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metafora revelatorie care, anticipeaza viziunea poetica, exprimand ideea ca datoria poetului este sa potenteze misterele universului ("corola de minuni a lumii"), nu sa le lamureasca, sa le reduca ("nu strivesc"), accentul punandu-se pe confesiunea lirica ("eu"). Sintagma "Corola de minuni" reprezint o imagine a perfeciunii, a universului misterelor si al caracterului unitar al acestora , al absolutului n care florile, buzele, ochii, mormintele, reprezint petalele corolei, adic misterele universului. n poezie este prezent lirismul subiectiv evideniat prin folosirea formelor pronominale i verbale la persoana nti (eu, mea, ucid) ce evidentiaza adeziunea eului liric la cunoasterea luciferica si totodata sporesc autenticitatea trairilor si a perspectivei. Poezia, din punct de vedere compozitional este o strofa ampla construita prin tehnica ingambamentului. Din punct de vedere structural exista doua planuri lirice al alteritatii LUMINA ALTORA care ncearc s cunoasc raional lumea i prin acest lucru i spulber misterul, si al eului liric ce opteaza pentru meninerea misterului prin alegerea unei atitudini contemplative LUMINA MEA. Prima secventa defineste conceptia filosofica privind cunoasterea luciferica prin verbele care resping ferm agresivitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii - "nu strivesc", "nu ucid". Totodata, substantivul "mintea", din sintagma "nu ucid cu mintea" releva caracterul rational al cunoasterii paradisiace. Urmatoacea secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. "Lumina altora" este cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, violenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor ce ar insemna apusul tainelor. In relatie de opozitie cu acest tip de cunoastere este atitudinea eului liric relevata prin conjunctia adversativa ("dar"), repetitia pronumelui de persoana I singular ("eu, eu") si mai ales opozitia dintre metaforele "lumina altora"si "lumina mea", din care reiese conceptul de cunoastere luciferica,. Pentru valenta persuasiva a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii, "luna". Ultima secventa poetica revine la definirea cunoasterii luciferice, proprie eului liric. Campul semantic dominant este cel al amplificarii "imbogatesc", "sporesc", "mareste" ce potenteaza misterul. Folosirea adjectivului epitet "sfant" atribuie misterului o valoare sacra. Eludarea dimensiunii logice si rationale este evidentiata prin substantivul "neintelesuri".