TEMA 10 COSTUL RESURSELOR DE FINANŢARE

Costul capitalului fix trebuie abordat din trei motive principale: (1) pentru maximizarea
valorii firmei, conducătorii acesteia trebuie să minimizeze costurile tuturor intrărilor
(împrumuturilor), iar pentru minimizarea costului capitalului, conducătorii trebuie să fie capabili
să-l măsoare;
(2) conducătorii financiari solicită estimarea costului capitalului pentru a putea
lua decizii corecte privind alocarea capitalului;
(3) estimarea costului capitalului este necesară şi pentru fundametarea şi altor tipuri de decizii
(leasing, rambursarea împrumutului obligatar şi politica legată de capitalul de lucru.)
Utilizarea oricăror resurse implică anumite costuri proporţionale cu preţul lor. Sarcina
conducătorului financiar este tocmai de a structura de aşa manieră sursele de capital, încât să
satisfacă nevoile de capital cu cheltuieli minime.
Sursele proprii de capital (acţiunile) trebuiesc şi ele remunerate (plata dividendelor către
acţionari) şi de aceea, ceea ce constituie venit pentru acţionari, constituie cost pentru firmă. Chiar
şi în cazul în care firma dispune, la un moment dat, de o anumită sumă şi care poate fi investită
în afara firmei cu o anumită rată de venit (să zicem 20%), această rată poate fi considerată ca şi
cost de oportunitate al capitalului, deoarece un proiect intern trebuie remunerat cu aceeaşi rată de
venit (20%), în condiţii identice de risc.
Bilanţul contabil al unei firme cuprinde în partea sa dreaptă diferite tipuri de datorii,
acţiuni comune şi preferate (acestea două din urmă formând capitalurile proprii), care sunt
componente ale capitalului. O anumită creştere în activul total trebuie să fie finanţată printr-o
creştere a uneia sau mai multor componente ale capitalului. Deci, componentele capitalului sunt
unul sau mai multe tipuri de capital folosite de către firmă pentru a produce mai mulţi bani.
Capitalul este un factor necesar şi important al producţiei şi, ca şi ceilalţi factori, acesta
are un cost. Costul fiecărei componente se numeşte costul component al fiecărui tip de capital. În
cadrul firmei există patru componente importante ale structurii capitalului: datoriile, acţiunile
preferate, acţiunile comune şi profitul nedistribuit.

10.1. COSTUL DATORIILOR

 Datoriile firmei legate de procurarea capitalului se concretizează, în principal, în credite
bancare şi împrumut obligatar. Ambele forme ale datoriilor trebuiesc compensate de către firmă
prin plata de dobânzi deţinătoare de capitalapt a fi dat cu împrumut. Ca urmare, datoriile sunt
însoţite de un cost concretizat în rata dobânzii la împrumut (bancar sau obligatar). Dacă acest
cost se notează cu k, costul component al datoriei după impozitare se poate scrie:
Costul componentei datoriei = Rata dobânzii – economiile din impozite= kt - kdT = kt(1-T) ,
(după impozitare) =

Unde t este rata impozitului pe profit.

Din rata dobânzii, kt, s-au scăzut econimiile din impozite, deoarece dobânda este
deductibilă din punct de vedere fiscal.
Aceasta produce economii din impozite (trebuie plătit mai puţin impozit pe profit) care
reduce costul net al datoriei, astfel că, costul datoriei după impozitare este mai mic decât costul
înainte de impozitare şi, deci, acesta este costul real suportat de firmă.
De notat că, costul datoriei este rata dobânzii pentru o nouă datorie şi nu cea pentru
datoria angajată deja; cu alte cuvinte, suntem interesaţi de costul marginal al datoriei. Costul
capitalului, îl privim, în primul rând, din punct de vedere al procesului luării deciziei (de
exemplu, o decizie în legătură cu faptul că este sau nu necesar pentru a împrumuta capital în
vederea dotării firmei cu o nouă linie tehnologică).
De aceea, rata la care a fost împrumutată firma este un cost de domeniul trecutului şi este
irelevant pentru luarea deciziilor viitoare.
Dacă presupunem că firma împrumută (ia cu împrumut) o anumită sumă de bani cu o rată
a dobânzii de 20%, costul net al acestei datorii va fi, în condiţiile unei rate a impozitului pe profit
38%, de 12,4%, adică 20% (1-0,38). Dacă dorim să aflăm cheltuielile în sumă absolută cu acest
împrumut, nu avem decât să înmulţim suma luată cu împrumut cu costul net al datoriei (în
cazul nostru 12,4%).
Dacă spre exemplu, suma luată cu împrumut a fost de 100 mil. lei, desi firma va plăti
băncii (sau unui creditor) o dobândă de 20 mil. lei pe an, firma va fi afectată de cheltuieli totale
cu dobânda de numai 12,4 mil. lei, datorită efectului pozitiv al deductibilităţii cheltuielilor cu
dobânda la calculul impozitului pe profit.
10.2. COSTUL ACŢIUNILOR PREFERATE, kp
Costul acţiunilor preferate se calculează în acelaşi mod cu calcularea costului datoriilor.
Diferenţa este că, datorită faptului că dividendele pentru acţiunile preferate se plătesc din profitul
net (după ce a fost calculat impozitul pe profit), nu mai este cazul ajustării cu rata impozitului pe
profit a costului unei acţiuni preferate.
Costul componenţei acţiunii preferate:

Kp = D/P0

unde:
D = dividendul pentru o acţiune preferată şi
P0 este preţul net obţinut pentru o astfel de acţiune pe piaţă (valoarea de vânzare minus
cheltuielile de subscriere).
De exemplu, dacă o firmă plăteşte un dividend de 1800 lei pentru o acţiune preferată, care are o
valoare de piaţă de 10.000 lei şi pentru subscriere firma a ocazionat costuri de subscriere de
3,2%, adică 320 lei pentru o acţiune (deci fondurile nete primite de firmă vor fi de 9680 lei),
costul acţiunii preferate suportat de firmă este:
kp= 1800/ 968018,6%

În comparaţie cu 12,4% costul datoriei calculat mai sus, observăm că pentru acţiunile
preferate costul este mai ridicat. Acest lucru se datorează, în principal, faptului că dividendele
pentru acţiunile preferate nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

10.3. COSTUL ACŢIUNILOR COMUNE ks

Ca şi costurile datoriilor şi acţiunilor preferate, costul acţiunilor commune este, de
asemenea, funcţie de veniturile aşteptate de investitori. La estimarea costului unei acţiuni
comune ks, este necesar să se estimeze veniturile cerute de investitori.
Nici în cazul acţiunilor comune nu ester necesar să se facă ajustarea cu impozitul pe
profit, deoarece dividendele pentru acestea se plătesc din profitul net al firmei.
Dificultatea în estimarea costului unei acţiuni comune creşte pentru că, spre deosebire de
datorii şi acţiunile preferate nu este stabilită o rată a dobânzii sau a dividendului (aceasta din
urmă diferă de profitabilitatea firmei şi de politica
acesteia privind dividendele).
În plus, datorită capacităţii firmei de a distribui dividende, atât în condiţiile unei activităţi
bune, cât şi ale uneia mai puţin bune, preţul de vânzare pe piaţă a acţiunilor comune poate să
cunoască fluctuaţii importante. Deci, estimarea costului capitalului provenit din acţiuni comune
este mai dificilă decât estimarea costului capitalului din datorii şi acţiuni preferate.
Logica pentru stabilirea unui cost pentru fondurile generate de către firmă (profit) include
conceptul de cost de oportunitate. Conducătorul unei firme se află în faţa alegerii unor alternative
ce privesc fondurile generate de firmă. El le poate distribui acţionarilor sub forma dividendelor
(pentru acţiunile comune) sau să le reinvestească în firmă în numele acţionarilor deţinători de
acţiuni comune.
Decizia de a reinvesti fondurile, în loc de a fi plătite dividende, include un cost de
oportunitate. Acţionarii pot primi fondurile (dividende) şi să le investească ei înşişi. Firma poate
să câştige un venit din reinvestirea fondurilor (profitului) egal cu cel pe care-l pot obţine
acţionarii deţinători de acţiuni comune din investiţii alternative în condiţii comparabile de risc.
Care este acest venit? Acest venit este, pur şi simplu, venitul investitorilor cerut pentru investiţii
cu risc comparabil ,ks.
Dacă firma nu poate câştiga (asigura) un venit cel puţin egal cu k s, prin reinvestirea în
interiorul firmei generând profit, ea trebuie să distribuie profitul
investitorilor (acţionarilor) pentru ca ei să poată investi sumele ce li se cuvin în alte active care să
le aducă un venit aşteptat egal cu ks.
Am văzut că valoarea de piaţă a unei acţiuni, P 0, este egală cu valoarea prezentă a dividendelor
viitoare, D1, ..., D ∞, actualizată cu rata de actualizare, k s, care este rata venitului cerută de
investitori.
Astfel:
 Deşi este relativ uşor de determinat randamentul dividendului, este totuşi dificil să se
stabilească rata de creştere corespunzătoare, g. Dacă ratele de creştere din perioada precedentă a
câştigurilor şi dividendelor au fost relative stabile, şi dacă investitorii apreciază că va continua
tendinţa din trecut, atunci g, poate fi fundamentat pe baza ratei de creştere istorică (trecută) a
firmei. Dar, dacă creşterea precedentă a unei firme a fost anormală (în sus sau în jos), fie din
cauza unor situaţii specifice, fie din cauza fluctuaţiilor economice generale, atunci investitorii nu
vor extrapola rata de creştere precedentă pentru viitor.
10.4.COSTUL PROFITULUI NEDISTRIBUIT ŞI AL ACŢIUNILOR NOU
EMISE

Costul capitalului constând din profitul nedistribuit este rata venitului cerutde investitorii
firmei pentru acţiuni comune. Acest cost de oportunitate se bazează, aşa cum am arătat, pe
argumentul că dacă firma poate reinvesti profiturile nedistribuite la o rată superioară celei de
investitori, atunci averea acţionarilor va creşte în urma reinvestirii fondurilor respective de către
firmă.
În echilibru, rata venitului cerută de acţionari este egală cu rata aşteptată a venitului din
noi investiţii pe care ei le-ar putea face. Deci, costul profitului nedistribuit este acelaşi cu cel al
capitalului obţinut din acţiuni comune, kS, şi se obţine plecând de la modelul dividendului lui
Gordon:
Ks= (P1 / P0 ) + g
Costul acţiunilor nou emise (kc) sau costul capitalului extern, din emiterea de acţiuni, este mai
ridicat decât costul profiturilor nedistribuite, k S, din cauza costurilor cu subscrierea incluzând
vânzarea noilor acţiuni comune.

10.5 DETERMINAREA COSTULUI MEDIU PONDERAT AL CAPITALULUI

Pentru determinarea costului mediu ponderat al capitalului, presupunem, pentru început,
că nu exercită nici o influenţă asupra costului fiecărei resurse modul de combinare a acestora.
În cazul unei întreprinderi care foloseşte active în suma A, finanţate prin capitaluri propria în
suma S şi prin îndatorare în suma D, se va putea scrie:
A doua problemă analitică şi tehnică ridicată de determinare; costului mediu ponderat
priveşte suma datoriilor care se au în vedere. Trebuie luată în calcul îndatorarea totală, incluzând
şi creditele curent, de exploatare ? Sau se au în vedere numai operaţiunile financiari autonome ?
În general se iau în calcul numai datoriile cu caracter financiar, excluzându-se din analiză
datoriile de exploatare.

10.5.2. Dificultăţi întâmpinate în determinarea costului mediu ponderat

Cercetarea costului mediu ponderat al capitalului presupune că:
– un cost specific poate mai întâi să fie determinat pentru fiecare posibilitate de finanţare
avută în vedere;
– diferitele costuri specifice pot apoi să se compună într-un mod mecanic pentru a se
determina costul global.
Această abordare se sprijină pe ipoteza conform căreia costul fiecărei surse de fonduri
rămâne independent faţă de structura de finanţare de ansamblu a întreprinderii.
Dar ne putem întreba dacă utilizarea unei surse de finanţare nu antrenează un cost (sau
economie) implicit, adică o modificare a costului unei alte surse de finanţare, modificare care s-
ar repercuta în costul mediu ponderat.
În mod evident, abordarea prin costul mediu ponderat nu dă posibilitatea de a integra
aceste costuri “implicite”, întrucât costurile specifice sunt presupuse independente de structura
financiară. Trebuie deci să se lărgească cadrul analizei dacă vrem să luăm în considerare “efectul
structurii financiare” în determinarea costului capitalului.
O asemenea remarcă nu înseamnă că ar fi imposibilă calcularea unui cost mediu ponderat
semnificativ. Un asemenea calcul rămâne posibil. Dar el este pertinent numai dacă ţine cont în
prealabil de influenţa pe care structura financiară o exercită asupra costului fiecărei surse de
finanţare.
În afară de costurile monetare care îi sunt explicit imputate, o resursă financiară poate
induce costuri implicite care pot fi definite prin două formulări.
După o primă formulare, costurile implicite ale capitalului sunt costurile de oportunitate.
Costul implicit al fondurilor mobilizate şi investite poate fi definit ca rata de rentabilitate a
proiectului cel mai favorabil pentru întreprindere.
O a doua definire a noţiunii de cost implicit are în vedere în mod direct influenţa
structurii
financiare. După această accepţiune, costul implicit pentru o resursă corespunde variaţiei pe care
folosirea sa o poate produce în costul altei resurse.
În fapt, recurgerea sporită la un anumit mijloc de finanţare poate antrena o influenţă
favorabilă sau defavorabilă asupra costului altor mijloace de finanţare utilizate de întreprindere.
Astfel, o consolidare a părţii capitalurilor proprii e percepută ca un element favorabil în
ceea ce priveşte riscul şi poate deci să antreneze o reducere a costului datoriilor. Din contră,
recurgerea sporită la datorii pe termen scurt, accentuează vulnerabilitatea întreprinderii şi poate
conduce la alte căutări de fonduri care vor presupune pentru întreprindere o remunerare mai
ridicată.
În aceste condiţii, costul unei resurse nu poate fi determinat decât dacă se ia în
considerare
combinarea surselor de finanţare utilizate. Este deci necesar să se studieze compoziţia costurilor
specifice, explicite şi implicite, ale diferitelor resurse pentru determinarea costului global al
finanţării.
10.6. CORELAŢIA DINTRE STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ŞL
COSTUL FINANŢĂRII

În general, problema structurii financiare este abordată pe baza unei delimitări globale
între ansamblul datoriilor (D) şi capitalurile proprii (S). Rata D/S este un indicator sintetic care
exprimă raportul între fondurile împrumutate şi fondurile proprii. În aceste condiţii, problema
structurii financiare se reduce la alegerea combinaţiei datorii / capitaluri proprii cea mai
avantajoasă pentru întreprindere.
Totuşi, această alegere cere ca, criteriile de optimizare să fi fost în prealabil definite
pentru a orienta deciziile întreprinderii în materie de finanţare.
În general, teoria financiară spune că structura financiară optimă este aceea care
corespunde unei combinări a resurselor astfel încât să se minimizeze costul capitalului. Trebuie
totuşi să subliniem caracterul relativ al acestui criteriu de optimizare. În fapt, costul nu constituie
decât unul din determinantele luate în calcul în practică, în cadrul deciziilor financiare. Printre
alte
criterii care sunt deopotrivă luate în seamă, se pot menţiona şi autonomia întreprinderii,
menţinerea îndatorării la un nivel corelat cu riscurile financiare pe care conducătorii înţeleg să şi
le asume, asigurarea unei flexibilităţi care să permită o îndatorare adiţională dacă va fi nevoie,
timpul necesar obţinerii resurselor de finanţare.

Concluzii privind teoriile referitoare la influenţa structurii financiare a întreprinderii

asupra costului finanţării

Din toată analiza structurii financiare se sugerează că întreprinderea poate, în practică, să

exercite o influenţă asupra costului finanţării sale, datorită unei acţiuni asupra structurii sale
financiare.
În pofida caracterului uneori abstract şi uneori “irealist” al diferitelor sale dezvoltări,
această teorie furnizează scheme analitice de referinţă, esenţiale pentru elaborarea, aplicarea şi
înţelegerea politicii financiare a întreprinderii şi mai ales pentru politica sa de investiţii.
Pentru întreprinderile româneşti nu a existat preocupare în ceea ce priveşte costul finanţării.
Atâta timp cât proprietarul era unul singur, respectiv statul, nu putea să existe preocuparea de a
plasa capitalul într-o întreprindere sau alta astfel încât fructificarea să fie cât mai bună.
Capitalul propriu al întreprinderilor era capital de stat, iar băncile care puteau să
împrumute întreprinderile erau de asemenea proprietate de stat. Alocarea capitalului se făcea
după criterii care nu exprimau, în primul rând, confruntarea între producători, pe de o parte şi
investitorii financiari, pe de altă parte.
Aspectele nefavorabile se păstrează în continuare în condiţiile când multe societăţi comerciale,
îndeosebi marile întreprinderi, sunt şi capital de stat în cea mai mare parte.
Au apărut însă unele aspecte caracteristice pentru perioada actuală pe care o parcurge
economia noastră. Ştim că în general costul pentru capitalurile proprii trebuie să fie mai mare
decât costul datoriilor, dar deocamdată lucrurile stau invers. Pentru multe din marile întreprinderi
capitalul propriu este al statului, care nu poate să emită pretenţii de rentabilitate pentru
capitalurile
sale, întrucât el nu are posibilitatea de a alege între mai multe întreprinderi, el este în fostele
întreprinderi ale statului. Statul va primi dividende conform rezultatelor întreprinderilor. Dar
capitalul întreprinderilor este şi capital împrumutat de la bănci.
Dobânda pentru împrumuturile bancare este mult mai ridicată decât rentabilitatea
capitalurilor proprii, costul pentru capitalurile împrumutate de la bănci este mult mai ridicat
decât costul capitalurilor proprii care aparţin statului. Dar şi băncile sunt cu capital de stat şi, pe
această cale, profiturile rămân în sfera proprietăţii de stat. În acest fel nu se stimulează
preocuparea pentru eficienţa economică.
Trebuie făcută privatizare efectivă, trebuie creat capitalul privat formându-se astfel o
piaţă
a capitalurilor, statul nefiind un bun acţionar în întreprinderi.
Situaţia actuală când costul datoriilor este mai ridicat decât costul capitalurilor proprii va
conduce la dezvoltarea pieţei financiare a capitalurilor, pe care să circule titluri reprezentând
capitaluri proprii. Se va obţine astfel pentru început reducerea costului datoriilor, iar în timp se
va
ajunge la situaţia de a fi mai ridicat costul capitalurilor proprii decât costul datoriilor. Acesta este
sensul evoluţiei, iar noi trebuie să-l grăbim.

CUM SE CALCULEAZĂ COSTUL DATORIILOR

Cotul datoriilor este rata efectivă a dobânzii pe care o companie trebuie să o plăteacă
pentru un împrumut de la o intituție financiară și alți creditori.
 Costul datoriilor este rata efectivă a dobânzii pe care o companie trebuie să o plătească
pentru un împrumut de la o instituție financiară și alți creditori. Aceasta poate fi o datorie sub
formă de obligațiuni, împrumuturi și alte forme. Companiile pot calcula singure costul datoriilor
înainte sau după impozitare.

Dar, din moment ce companiile primesc adesea o deducere fiscală atunci când plătesc
dobânzi, oamenii calculează de obicei costul după impozitare al datoriei. Costurile datoriei sunt
foarte utile pentru a găsi rata dobânzii care se potrivește cel mai bine cerințelor financiare ale
unei companii. În plus, costul datoriilor poate fi utilizat și pentru a măsura expunerea la risc a
unei companii, deoarece o firmă cu un nivel ridicat de risc are de obicei un cost mai mare al
datoriilor.

4 PAȘI DE CALCUL AL COSTULUI DATORIILOR

PASUL 1 DIN 4: ÎNȚELEGEREA DATORIEI CORPORATIVE

Datoriile sunt bani împrumutați de o firmă de la o altă parte și trebuie rambursate la o dată
convenită. Compania care împrumută bani se numește debitor sau împrumutat. Instituția de
creditare se numește creditor sau creditor. Întreprinderile împrumută adesea bani din
împrumuturi comerciale sau pe termen sau prin emiterea de obligațiuni.

. Banca comercială sau instituția de creditare va acorda un împrumut comercial. Întreprinderile

folosesc împrumuturi comerciale pentru diverse scopuri, cum ar fi cumpărarea de echipamente
de producție, creșterea forței de muncă, cumpărarea sau modernizarea activelor sau finanțarea
fuziunilor și achizițiilor.

 Creditorii nu au nicio proprietate asupra companiei.

 Creditorii nu au drepturi de vot în cadrul companiei.

 Dobânzile la împrumut sunt deductibile din impozit.

 Datoria neplătită este o datorie.

Aflați diferitele tipuri de obligațiuni corporative. Întreprinderile care trebuie să împrumute
sume mari de bani emit adesea obligațiuni. Investitorii cumpără obligațiuni cu numerar.
Compania plătește apoi investitorilor atât principalul, cât și dobânzile.

 Investitorii care cumpără obligațiunile nu dețin nicio proprietate asupra companiei.

 Dobânda plătibilă investitorilor este dobânda pentru obligațiune. Aceasta poate fi

diferența cu rata pieței.

 Ratele pieței pot determina fluctuarea valorii unei obligațiuni, dar nu afectează rata
dobânzii pe care o companie o plătește investitorilor.

PASUL 2 DIN 4: CALCULAREA COSTULUI DUPĂ IMPOZITARE A

DATORIILOR

Dobânda pe care o companie o plătește pentru împrumutul său este deductibilă din impozite.
Prin urmare, este mai exact să se adapteze la economiile fiscale atunci când se calculează costul
datoriei. Costul net al datoriilor este egal cu dobânda de plătit minus valoarea dobânzii
deductibile. Costul datoriei după impozitare va oferi investitorilor mai multe informații despre
stabilitatea companiei. Companiile cu un cost ridicat după impozitare ale datoriilor pot fi o
investiție riscantă.

Stabiliți rata impozitului pe profit. Întreprinderile care sunt eligibile conform reglementărilor
statului vor trebui să plătească impozitul pe profit. Această rată se va baza pe venitul impozabil.

 În Statele Unite, de exemplu, între 2005 și 2015, cotele impozitului pe profit sunt între
15% și 38% din veniturile lor. Pentru primii 50.000 USD în venituri, se aplică o categorie
de impozite mai mică, iar rata impozitării crește la 35% pe măsură ce crește venitul.
Întreprinderile cu venituri mai mari vor fi supuse unei categorii de impozite mai mari.

 Companiile care furnizează servicii individuale plătesc de obicei o taxă forfetară de 35%.

 Unele companii pot fi, de asemenea, responsabile pentru plata impozitului pe venit
cumulat de până la 20% dacă venitul impozabil este mai mare de 250.000 USD.

Determinați rata dobânzii la datorie. Rata dobânzii la împrumutul comercial al unei companii
depinde de mărimea împrumutului, de tipul instituției de credit și de tipul de afacere finanțată.
Aceste informații pot fi găsite în cererea de împrumut de la creditor. Rata cuponului va fi
indicată pe fața obligațiunii.

Calculați rata dobânzii ajustată. Înmulțiți rata dobânzii cu 1 minus rata impozitului pe profit.

 De exemplu, să presupunem că o companie trebuie să plătească 35% din rata impozitului

pe venit și să emită obligațiuni cu o dobândă de 5%. Rata dobânzii ajustată va fi calculată
după cum urmează: 0,05 x (1 - 0,35) = 0,0325. În acest exemplu, rata de impozitare este
de 3,25%. Costul datoriei după impozitare va fi calculat utilizând o rată a dobânzii
ajustată de 3,25%.

 În industria financiară, costul datoriilor este adesea prevăzut cu această rată a dobânzii
ajustată și nu cu o altă sumă.

 Calculați costul anual al datoriei. Pentru a calcula costul anual al datoriei, înmulțiți
dobânda după impozitare a datoriei cu valoarea principală a datoriei.

o De exemplu, să presupunem că valoarea principală a obligațiunii este de 100.000

USD, iar dobânda ajustată după impozitare este de 3%. Costul anual al datoriei
poate fi calculat folosind următoarea ecuație: 100.000 USD x 0,03 = 3.000 USD.
În acest exemplu, costul anual al obligațiunilor este de 3.000 USD.

PASUL 3 DIN 4: CALCULAȚI COSTUL MEDIU AL DATORIEI

Pentru multe companii, în special cele mari, datoriile financiare implică o varietate de
împrumuturi, care pot include unele împrumuturi pentru transport și imobiliare. În orice caz,
costul datoriei fiecărui împrumut trebuie acumulat pentru a calcula costul total al datoriei
companiei.

 Costul mediu al datoriilor este combinația dintre costul datoriilor pentru fiecare împrumut
pe care îl împrumută compania. Pentru precizie, vom folosi rezultatul calculat după
impozitare, datorită faptului că majoritatea companiilor din întreaga lume folosesc acest
calcul.

Calculați costul mediu ponderat al datoriei. Pentru a calcula aceste costuri, va trebui să
calculați costul datoriei pentru fiecare tip de datorie pe care o împrumută compania. Utilizați
formula de mai sus pentru a calcula costul datoriei după impozitare pentru a determina fiecare
categorie. Apoi, trebuie să calculați media acestor cheltuieli. Adică, ar trebui să calculați media
fiecărui cost al datoriei pe baza raportului dintre fiecare datorie și datoria totală.

 De exemplu, să presupunem că compania dvs. datorează 100.000 USD în total. În care

25.000 USD este împrumutul cu costul datoriei după impozitare de 3% și 75.000 USD
este valoarea obligațiunii cu costul datoriei după impozitare de 6%.

 Costul mediu al datoriei va fi calculat prin înmulțirea costului datoriei prin înmulțirea
raportului dintre această datorie și datoria totală (25.000 USD / 100.000 USD, 0,25) și
apoi adăugarea produsului datoriei. costul utilizării datoriei de la obligațiune la raportul
dintre datoria și datoria totală (75.000 USD / 100.000 USD, este 0,75).

 Astfel, costul mediu al datoriei ar fi de 0,25 * 3% + 0,75 * 6% = 0,75% + 4,5% = 5,25%.

înțelegeți importanța costului datoriilor. Odată ce obțineți costul mediu al datoriei

companiei, puteți utiliza aceste date pentru a analiza situația companiei sau le puteți
utiliza aici pentru a calcula o varietate de alte date. Cunoașterea costului datoriilor, în
special, poate fi utilă atunci când se compară companiile.

o Costul mai mare al datoriilor este de obicei asociat cu o companie cu un risc mai
mare. Investitorii se bazează adesea pe aceste date pentru a evalua o companie.

PASUL 4 DIN 4: CALCULAREA COSTULUI ÎNAINTE DE IMPOZITARE A

DATORIILOR

Aflați de ce este calculat costul datoriei înainte de impozitare. Dacă codul fiscal se modifică,
costul de utilizare înainte de impozitare este un factor foarte important. Dacă codul fiscal se
modifică un an, astfel încât societății să nu i se permită să deducă dobânzile din impozitul pe
venit, firma trebuie să știe cum să calculeze costul datoriilor înainte de impozitare.
Calculați costul datoriei. Înmulțiți rata dobânzii cu principalul dvs. De exemplu, pentru o
obligațiune de 100.000 USD cu o rată a dobânzii înainte de impozitare de 5%, costul datoriei
înainte de impozitare poate fi calculat folosind ecuația 100.000 USD x 0,05 = 5.000 USD.

 A doua metodă utilizează ratele ajustate după impozitare și ratele impozitului pe profit.

Calculați costul datoriei cu rata dobânzii ajustată după impozitare. Dacă compania nu
dezvăluie ratele dobânzii înainte de impozitare, dar aveți nevoie de aceste informații, puteți
calcula în continuare costul datoriei înainte de impozitare. De exemplu, să presupunem că o
firmă are o rată a impozitului pe venit de 40% și emite o obligațiune de 100.000 USD cu un cost
al datoriei după impozitare de 3.000 USD.

 Convertiți rata de impozitare în zecimal utilizând ecuația 40/100 = 0,40. Scădeți rata de
impozitare din 1 din ecuația 1-0.40 = 0.60.

 Calculați costul datoriei înainte de impozitare împărțind costul datoriei după impozitare
la rezultatul găsit mai sus. Obțineți ecuația 3.000 USD / 0.60 = 5.000 USD. În acest
exemplu, costul datoriei înainte de impozitare este de 5.000 USD.

Calculați costul datoriei înainte de impozitare pe durata de viață a împrumutului. Înmulțiți

costul datoriei înainte de impozitare cu numărul de ani din ciclul împrumutului.

 De exemplu, să presupunem că compania emite o obligațiune de 2 ani. Costul total

înainte de impozitare al datoriei va fi calculat prin înmulțirea costului anual al datoriilor
cu 2. Obțineți ecuația 5.000 USD x 2 = 10.000 USD. În acest exemplu, costul total
înainte de impozitare al datoriilor este de 10.000 USD.