PROTEZE MOBILE ŞI

MOBILIZABILE
 PROTETICA MOBILĂ se ocupă cu
tratamentul:
I. Edentațiilor totale:
proteză mobilă: proteza totală (PT)

II. Edentații parțiale și subtotale :

Proteza mobilizabilă
1. Proteza parțială acrilică (clasică) (PPA)
2. Proteza parțială scheletizată (PPS)
 PT PPA

Faţa mucozală a protezelor

Proteza totală

Faţa externă (lustruită) a protezelor

Proteza parţială acrilică mandibulară
Proteza scheletală Proteza totală maxilară
PROTEZA TOTALĂ
 Scurt istoric
– Proteză totală din anul 1500
descoperită într-o peşteră din
Elveţia
• „Dinţii” au fost sculptaţi destul de
primitiv într-un femur de bou.
• Distal cele două proteze au fost
legate cu sârmă, permiţând o
oarecare mobilizare (deschidere
– închidere) a protezelor.
• Aceste proteze erau plasate între
creasta alveolară şi buze şi
aveau doar rol ,,estetic” nefiind
posibilă masticaţia.
 – Proteză totală japoneză din
anul 1750.
• Dinţi au fost sculptaţi din os şi
fixaţi (lipiţi) cu o răşină pe o
bază de lemn. În zona
molarilor au fost „bătute”
nişte cuie cu rol în masticaţie.

 Imaginea ilustrează o extracţie dentară în Japonia în

anul 1700. Ceea ce scrie pe desenul- caricatură: „Mulţi
oameni au dureri de dinţi. Durerile sunt foarte mari, dar
pot fi definitiv eliminate dacă toţi dinţii sunt înlocuiţi cu
dinţi artificiali şi dacă mandibula e menţinută în poziţie
cu o eşarfă.”
 3. Celebrele proteze ale lui
George Washington
 Contrar unor publicaţii,
Washington nu a purtat niciodată
proteze cu baza din lemn. El a fost
tratat de unii din cei mai renumiţi
dentişti ai vremii. Se ştie că la 47
de ani a devenit edentat total după
ce întreaga viaţă a suferit de dureri
de dinţi. Portretele realizate atunci
indică faptul că, probabil, pentru a
masca faciesul de edentat total, i
s-au introdus în cavitatea bucală
meşe de bumbac pentru a „umple”
şanţurile peribucale care erau
adâncite.
 Protezele au fost confecţionate din mai multe materiale: aur, dinţi de
hipopotam, fildeş de elefant şi dinţi umani. Faptul că a avut dinţi de lemn e
un mit.
 Unul din seturile de dinţi era prea mic atunci când s-a realizat unul din
portrete şi de aceea s-au introdus „rulouri” de bumbac – pentru a-i da un
aspect „normal”.
 Washington era nemulţumit că „dinţii” lui se colorau prea repede şi îşi
chema doctorul să-i lustruiască. I s-a recomandat să-i ţină în apă curată şi
să folosească alt set de proteze , să-i cureţe cu o perie şi pudră de cretă
(talc). În plus, să renunţe la vinul de Porto!
 Niciuna din
proteze nu era
confortabilă
PROTEZA TOTALĂ
 PROTEZA TOTALĂ
 Dinţi umani adaptaţi prin şlefuire
în zona coletului şi incizal, fixaţi
pe o bază de fildeş

 Proteză totală din răşini acrilice

aplicată pe câmpul protetic

 Corp fizic obţinut prin mai multe faze

clinice şi tehnice (de laborator) pentru a
restaura morfo-funcţional arcadele
dentare edentate total.
Caracteristici clinico-tehnico terapeutice PT
Caracteristici clinico-tehnico-terapeutice

1. Indicate pentru restaurarea arcadelor dentare la

câmpurile protetice edentate total:
Câmp protetic edentat total
mandibular
2. Restaurează morfo-funcţional ADM:
 masticaţie
 fonaţie
 fizionomie
2. Materialul din care sunt confecţionate e reprezentat cel
mai frecvent de răşini acrilice. Pot intra în alcătuire şi fibre
de sticlă, plasă metalică, mase ceramice. Menţinerea şi
stabilitatea sunt asigurate în principal prin fenomenele:
• Succiune (etanşeizarea marginilor protezei
favorizată de salivă prin crearea presiunii negative
între proteză şi câmpul protetic).
• Adeziune (fenomenul de atracţie intermoleculară la
nivelul celor 2 suprafeţe care vin în contact cu
ajutorul salivei).
2. Confecţionarea e posibilă şi în condiţii de laborator
modeste. Normele şi principiile de obţinere a protezei totale
impun cunoştinţe şi efort în fazele clinice şi de laborator.
3. Fazele clinice de amprentare, de determinare şi înregistrare
a rapoartelor intermaxilare, constituie adevărate „probe de
examen” pentru medici;
4. Fazele de laborator – reprezentate de montarea dinţilor, modelajul
machetei şi prelucrarea protezei reprezintă probe ale capacităţii şi
măiestriei profesionale pentru tehnician.
5. Relaţia interarcadică stabilită are valoare curativă şi funcţională
imediată şi tardivă, profilactică sau iatrogenă!
6. Adaptarea şi integrarea pacientului cu proteza totală reprezintă o
fază care se desfăşoară în timp (!) şi depind de corectitudinea
piesei protetice dar şi de reactivitatea şi adaptabilitatea
pacientului.

9. Uzate sau deteriorate, protezele totale se pot recondiţiona şi

repara.
 Proteza totală se compune din următoarele părţi:
– baza (placa) protezei specifică pentru:
• Maxilar
• Mandibulă

– arcada dentară artificială

– şeile care acoperă crestele edentate
În mod excepţional poate prezenta elemente
excepţionale de menţinere
 Edentația totală:

Defineşte absenţa tuturor dinţilor de pe un singur

maxilar sau de pe ambele maxilare. Există:

● Edentaţie unimaxilară:
►edentaţie totală maxilară
► edentaţie totală mandibulară

● Edentaţie bimaxilară (maxilar + mandibulă)

Etiologia edentaţiei totale
 Cel mai frecvent, afecţiuni
dobândite în cursul vieţii
pacientului;
 Rar: edentaţii totale
congenitale, cauzate de lipsa
mugurilor dentari de pe
arcade (anodonţie totală)

 Edentaţia totală se instalează

progresiv, într-o primă etapă
apare edentaţia parţială
redusă şi după un număr de
ani, în funcţie de mai mulţi
factori, se ajunge la edentaţii
parţiale întinse şi apoi la
edentaţie totală.
Cauze multiple pot acţiona singular sau se pot
asocia, să determine în final, extracţia tuturor
dinţilor.

În ordinea frecvenţei lor, cauzele edentaţiei

totale sunt:

– Caria dentară şi complicaţiile ei;

– Boala parodontală;
– Parodontopatia de origine iatrogenă;
– Involuţia senilă;
– Afecţiuni tumorale;
– Traumatismele.
! Edentaţia de origine parodontopatică şi tumorală e
însoţită de resorbţii, atrofii accentuate ale apofizelor
alveolare şi de pierderi mari de substanţă osoasă,
care reduc mult condiţiile de stabilitate ale
protezelor.
Simptomele edentatului total

 Starea de edentaţie totală

se manifestă variat
deoarece simptomele se
pot însuma diferenţiat la
fiecare pacient, în funcţie
de capacitatea de adaptare
şi de reactivitatea
organismului.
 Simptomele sunt:
– Tulburări de masticaţie
• Alimentele sunt ingerate
netriturate ( tulburări
digestive, absorbţii reduse ale
principiilor nutritive chiar cu
denutriţie)
 Tulburări fizionomice – prezente întotdeauna ,
dar intensitatea vizibilităţii lor depinde de
tonicitatea musculaturii oro-faciale şi de
ţesutul adipos.
– Se şterg sau se accentuează şanţurile peribucale
(naso-geniene)
– Înfundarea buzelor şi obrajilor
– Micşorarea înălţimii etajului inferior al feţei (când
muşchii ridicători ai mandibulei sunt contractaţi).
– Tulburări de fonaţie
• Apar mai evidente atunci când edentaţia se
instalează în scurt timp şi cuprinde zona dinţilor
frontali, deoarece o parte din consoanele
dentale, care se formează prin sprijinirea limbii
pe feţele orale ale dd devin şuierate, mai puţin
clare.
• Dacă edentaţia totală se instalează progresiv,
structurile cavităţii bucale se pot adapta, fără să
mai apară tulburări evidente de fonaţie.
Tulburări psihice
Nu apar în mod obligatoriu, dar sunt frecvente;
Apar mai des atunci când edentaţia se instalează la o
vârstă tânără. Se manifestă prin tulburări de
comportament.
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL
 În edentaţia totală câmpul protetic e reprezentat de
totalitatea ţesuturilor pe care proteza le acoperă şi
cu care vin în contact.

 La nivelul câmpului protetic sunt diferenţiate morfo-

clinic două zone, fiecare cu importanţă deosebită
pentru funcţionalitatea protezei totale:
 CÎMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL
 1. ZONA DE SPRIJIN
– Suprafaţa pe care se sprijină proteza şi care preia
maximum de presiuni. E alcătuită din:
• Crestele alveolaere
• Bolta palatină
• Tuberozităţile maxilare
– Histologic e alcătuită din
• Ţesutul osos (substrat osos)
Acoperit de mucoasa fixă aderentă (substrat
mucos)
2. ZONA DE SUCCIUNE
– Situată la periferia zonei de
sprijin, are o suprafaţă
foarte redusă, e mai mult o
linie decât o suprafaţă, cu
care vin în contact
marginile protezei
– Această zonă e formată de:
• Mucoasa care tapetează
fundurile de sac
• De o porţiune din
mucoasa mobilă ce are
raport cu proteza pe faţa
externă (partea din
mucoasa obrajilor,
buzelor şi limbii)
Mucoasă fixă, mobilă, neutră
CÂMPUL PROTETIC BoltaP
MAXILAR
Tuberozitate

 Zona de sprijin e reprezentată de:

– Creasta alveolară
– Bolta palatină
– Tuberozităţile maxilare
 Zona de succiune e reprezentată de mucoasa
câmpului protetic maxilar + zona de mucoasă
mobilă.
 ZONA DE SPRIJIN
 Creasta alveolară (creasta edentată) rezultă din
procesul alveolar după extracţia dinţilor în urma
rezorbţiei şi atrofiei.
 Crestele alveolare sunt variabile ca formă, aspect,
dimensiune.
– Pot fi:
• Proeminente
• Mai puţin proeminente
• Dispărute
• Şterse

• Retentive
• Neretentive
• Neutre
 Crestele alveolare - au rol deosebit în stabilitate
şi sprijin
– Se opun tendinţelor de deplasare a protezelor în plan
orizontal;
– Preiau cea mai mare parte a presiunilor ocluzale pe
care le transmit crestelor;
– Crestele cu volum mare suportă presiuni mai mari;
– Crestele ascuţite nu suportă presiunile;
– Versantele abrupte ale crestelor ascuţite reprezintă
planuri înclinate cu efecte nefavorabile în stabilizarea
protezei (forţele se descompun).
 Tuberozitatea maxilară
– În zona posterioară a crestei alveolare maxilare
rezultă (nu întotdeauna) o proeminenţă = tuberozitate
maxilară;
– Are rol în menţinerea şi stabilizarea protezei
superioare;
– Poate fi voluminoasă şi retentivă creând dificultăţi
pentru neavizaţi;
– Poate fi cu volum foarte redus sau chiar să nu existe
(molari de minte extraşi, boli parodontale, intervenţii
chirurgicale ) = factori negativi.
 TorusP

TorusP

 Bolta palatină
– Are o arhitectură specifică;
– Pe linia medio-sagitală poate exista torusul palatin cu forme
şi localizări diferite.
 Dimensiunea şi forma în
secţiunea frontală ale bolţii
palatine pot influenţa  sau 
tratamentul;
– Bolta palatină cu suprafaţă
mare e favorabilă prin:
• Forţa de succiune cu
valoare mare;
• presiunile ocluzale sunt
distribuite unui teritoriu
întins (pe unitatea de
suprafaţă cantitatea de forţă
e redusă)  proces de
masticaţie favorabil;
Variante de bolţi P
Boltă P cu aspect intermediar
Bolta palatină cu suprafaţă redusă
Are participare minimă la declanşarea forţei de adeziune;
Presiunile ocluzale sunt mai concentrate pe unitatea de
suprafaţă  favorizează atrofia osoasă.
Bolta palatină are pe secţiune frontală forme infinite cu 3
forme reprezentative:
bolta adâncă (ogivală) favorabilă stabilităţii în sensul
opunerii deplasării în sens orizontal;
boltă palatină plată (orizontală) favorabilă forţei de
adeziune;
boltă palatină cu aspect intermediar (cea mai frecventă).
 MUCOASA CÂMPULUI PROTETIC MAXILAR
Din punct de vedere histo-morfologic şi funcţional protetic poate fi împărţită în 3 zone:
 1. Zona de mucoasă fixă:
– Acoperă bolta P
– Creasta alveolară
– Tuberozităţile maxilare
– Mucoasa fixă = mucoasa pe care se sprijină suprafaţa protezei şi transmite
presiunile osului.

Mucoasa palatină are 3 sectoare:
Anterior corespunzător 1/3 anterioare unde se
află rugile palatine
1/3 medie cu mucoasa netedă, subţire şi
aderentă de os (grosimea variază de la pacient
la pacient)
Sectorul posterior (1/3 posterioară) – cu ţesut
submucos gros (rezilienţă mare)
 Mucoasă neutră, mucoasă mobilă
 2.Zona de mucoasă neutră ( sau pasiv-mobilă) situată la
periferia câmpului protetic, dincolo de limitele
suprafeţei acoperite de mucoasa fixă.
– Seamănă cu o bandeletă lată de 2-3 mm care
înconjoară toată suprafaţa de mucoasă fixă;
– Ex. - e prezentă la limita dintre palatul dur şi moale
(zona „Ah”)
– Dacă e mai lată şi situată mai aproape de fundul de
sac = element morfologic deosebit de valoros pentru
menţinerea protezei (intervine favorabil în formarea
fenomenului de succiune)
3. Zona de mucoasă mobilă – acoperă obrajii, buzele,
formaţiunile mobile din vestibulul bucal şi vălul
palatin.
- E mobilă în toate sensurile
- Nu poate fi acoperită de suprafaţa sau marginile
protezei (prin acoperire destabilizează proteza)
 CÂMPUL PROTETIC
MANDIBULAR

 Zona de sprijin - e reprezentată de creasta alveolară a

mandibulei şi de tuberculul piriform
 Creasta alveolară
– e mult redusă comparativ cu cea de la maxilar
– când atrofia e foarte întinsă (uneori creasta poate fi situată sub
nivelul liniei oblice interne şi externe)
– în zona D e limitată de tuberculul piriform şi de inserţia
ligamentului pterigo-mandibular.
 Tuberculul piriform – se formează după extracţia molarului
de minte, în urma rezorbţiei mai reduse a peretelui D al
alveolei. Poate suporta presiuni, de aceea e acoperit în
1/3 anterioară de suprafaţa protezei.
MUCOASA CÂMPULUI PROTETIC
MANDIBULAR

 Mucoasa fixă
– Acoperă creasta alveolară
– Are unele particularităţi nefavorabile
protezării (relativa mobilitate de
glisare pe planul periostic). Uneori e o
neconcordanţă între atrofia asului şi
mucoasei  bride (pliuri) longitudinale
de-a lungul crestei.
Mucoasa pasiv – mobilă
La mandibulă limita de trecere de la mucoasa fixă
la cea pasiv mobilă e mai greu de localizat.
Câmpul protetic mandibular e reprezentat de o
suprafaţă foarte redusă, nu are o limitare
precisă;
La nivelul fundului de sac lingual identificarea
acestei zone de mucoasă neutră e mai puţin
precisă. De aceea materialele de amprentare
funcţională sunt speciale.
Câmp protetic edentat total mandibular
 Proteza totală
 E prezentată “fragmentat” în părţile componente dpdv didactic, cu
argumentare didactică dar şi funcţională.

 Alcătuire:
– La maxilar:
• Baza protezei (placa palatinală)
• Şei
– La mandibulă:
• Baza protezei (se confundă cu versantul
lingual al şeii)
• Şei
Între baza şi şei există continuitate, definirea limitei
nu e posibilă, doar topografic apar cele două
elemente. Baza e în continuarea şeilor şi transmite
împreună cu aceasta presiunile masticatorii mucoasei
şi osului maxilar.
Baza şi şeile sunt confecţionate din RA, doar
excepţional din aliaje metalice (pacienţi alergici la
RA, sau baze acrilice fracturate sub acţiunea forţelor
masticatorii).
 Uneori bazele acrilice pot fi consolidate pentru
a se mări rezistenţa la rupere.
– Ex. – Utilizarea unei reţele metalice (plasă metalică)
sau utilizarea fibrelor de sticlă

Plasă metalică
 Baza protezei
 Cel mai frecvent e confecţionată din RA din
culoare roz asemănătoare mucoasei sau
transparente (culoare 0) , uneori se pot realiza
baze din aluminiu care sunt foarte uşoare.
 Baza are două suprafeţe:
– Mucozală (în contact cu mucoasa)
– Externă (bucală sau vestibulară sau lustruită)
 Suprafaţa mucozală are raport de contact cu mucoasa
fixă a câmpului protetic şi are un relief identic, redat
negativ cu cel al mucoasei (se obţine prin fidelitatea
amprentei funcţionale)
Suprafaţa externă
● E orientată spre cavitatea bucală şi are raport de contact cu
limba.
● Are un aspect lucios (prin prelucrare) pentru a favoriza
alunecarea părţilor moi care vin în contact cu ea şi pentru a
nu produce leziuni ţesuturilor;
● Prin lustruire nu se retenţionează resturile alimentare;
● În treimea anterioară sunt imitate rugile palatine;
● În zona posterioară placa se termină printr-o margine sau
se continuă cu limita distală a şeilor. Aceasta are contact cu
limita dintre palatul dur şi palatul moale.
Grosimea bazei ≈ 1,5 – 2,5 mm în funcţie de:
-Relieful câmpului
-Starea dinţilor antagonişti
-Dezvoltarea muşchilor mobilizatori ai
mandibulei
 FACTORII CARE PRODUC
INSTABILITATEA PROTEZELOR TOTALE
 Protezele totale au o caracteristică esenţială:
capacitatea de a rămâne intim aplicate pe
câmpul protetic atât cât îşi doreşte pacientul.
Protezele aşezate pe câmpul protetic
n-ar trebui să se deplaseze în sens vertical sau
orizontal (dacă avem un câmp protetic adecvat).
Asupra protezelor acţionează mai mulţi
FACTORI DIZLOCANŢI:

1. Greutatea protezei (la maxilar = Forţa de gravitaţie)

2. Alimentele vâscoase, aderente
3. Contracţia musculaturii periprotetice, cu
inserţie perpendiculară pe direcţia câmpului
protetic, pot dizloca protezele dacă marginile
acesteia depăşesc limitele zonelor de inserţie
4. Câmpul protetic nefavorabil (zona de sprijin
redusă, creste de dimens. reduse, bride
numeroase, frenuri inserate aproape de
vârful crestei, creste balante etc.)

5. ,,Ocluzia” neechilibrată
6. Poziţia arcadei artificiale (tonicitatea celor 2
grupuri musculare- mm oro-faciali şi mm
limbii să nu fie împiedicată de prezenţa
arcadei dentare artificiale). Arcada dentară
artificială e situată în zona neutrală (unde
există echilibru al tonicităţii celor 2 grupe
musculare, altfel se dizlocă proteza!
 MENŢINEREA ŞI STABILITATEA
PROTEZELOR TOTALE
 Se obţine cu ajutorul următorilor factori:
1. FACTORII OBIŞNUIŢI (BIOLOGICI) DE MENŢINERE
• SUCCIUNEA
• ADEZIUNEA
• TONICITATEA MUSCULARĂ
• PRESIUNEA ATMOSFERICĂ (la proteza superioară)
• DEGLUTIŢIE( IM=RC)

2. FACTORII EXCEPŢIONALI DE MENŢINERE

• SUCCIUNEA LIMITATĂ (linia americană = nervură sub formă
de creastă ce proemină pe suprafaţa mucozală a protezei)
• IMPLANTELE, PRAFURILE ŞI PASTELE ADEZIVE (extrase din
plante ex. Tragacant), folosite mai ales în perioada de adaptare
cu protezele.