STATE MEDIEVALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

I. Formațiuni politice în spațiul românesc între sec. IX-XIII

Primele forme de organizare politică în spațiul românesc au fost obștile sătești apoi cnezatele,
voievodatele, țările ș.a.

1. Formațiuni politice în vestul Carpaților (Transilvania):

- în sec. al IX-lea, potrivit lucrării „Gesta Hungarorum” (Anonymus, sec. al XII-lea), existau
voievodatele lui Gelu (Dăbâca), Glad (Cuvin) şi Menumorut (Biharea)
- în sec. al XI-lea: voievodatele lui Ahtum (în Banat) şi Gyla (Bălgrad-Alba Iulia), menționate în
„Legenda Sfântului Gerard”:
- Ahtum a intrat în conflict cu regele maghiar Ștefan I, fiind învins
- Gyla a refuzat să adopte religia catolică, a fost învins de către Ștefan I și statul său integrat
statului maghiar

2. Formațiuni politice în sudul Carpaţilor (între Carpați și Dunăre):

- în sec. al XIII-lea, aici se aflau cnezatele lui Ioan şi Farcaş (în Oltenia), voievodatele lui Litovoi
(dreapta Oltului) şi Seneslau (stânga Oltului) şi Ţara Severinului (cu marca de apărare Banatul de
Severin)
- aceste cinci formaţiuni sunt menţionate în izvorul istoric „Diploma Cavalerilor Ioaniţi”, acordată de
către regele maghiar Bela al IV-lea, la 2 iunie 1247

3. Formațiuni politice la estul Carpaţilor:

- formaţiunile de aici erau cunoscute sub denumirile de câmpuri, codri, ţări: Câmpul lui Dragoş, Codrii
Cosminului, Codrii Orheiului, Codrii Lăpuşnei, Ţara Şipenitului, Țara Berladnicilor etc. (menționate în
„Cronica lui Nestor”)

4. Formațiuni politice între Dunăre şi Marea Neagră (Dobrogea):

- în sec. al X-lea, în Dobrogea existau formaţiunile lui jupan Dimitrie (într-o inscripție de la Mircea
Vodă) şi Gheorghe (în complexul de la Basarabi)
- sec. XI: formaţiunile lui Tatos, Satza (Saccea) şi Sestlav („Alexiada”, împărăteasa Ana Comnena)
- sec. XIII: între Mangalia şi Varna exista Ţara Cavarnei (1230)

5. Sudul Dunării:
- se formează un stat vlaho-bulgar, în urma răscoalei vlahilor și bulgarilor conduși de Petru și Asan
împotriva bizantinilor (1185)
- la început, statul a fost condus de țari vlahi: Petru, Asan, Ioniță Caloian. Treptat, acesta s-a slavizat,
iar în sec. al XIV-lea s-a divizat în țaratele de Vidin și Târnovo, cucerite de otomani
II. Întemeierea statelor medievale românești
Statele medievale româneşti s-au format în sec. XIV, prin unirea formaţiunilor prestatale
existente.
Factori care au favorizat întemeierea acestora:
- externi:
- conflictele interne din Ungaria pentru tronul acesteia
- dorința statelor vecine – Ungaria, Polonia, Imperiul Bizantin de a controla spațiul românesc
- încetarea marilor invazii
- interni:
- existenţa formaţiunilor prestatale
- dezvoltarea economică
- diferențierile sociale

1. Formarea și organizarea Transilvaniei

În perioada organizării sale statale (sec. IX-XIII), Transilvania a fost cucerită, treptat, de către
unguri. În sec. al XIII-lea cucerirea maghiară a fost deja încheiată, ungurii fiind prezenţi la limita estică
a teritoriului, pe linia Carpaţilor. Cu toate acestea, încercarea de a impune ca formă de organizare
politică principatul, în locul voievodatului, eşuează, ea fiind organizată ca voievodat autonom sub
suzeranitate maghiară.
Conducerea voievodatului:
- conducătorul statului se numea voievod, vasal regelui maghiar
- primul voievod atestat documentar a fost Leustachiu (1176), acesta având o cancelarie proprie,
prerogative administrative, judecătoreşti şi militare şi ajutorul unui vicevoievod
- voievodul era numit de regele Ungariei, cu acordul nobilimii transilvănene
- anumiți voievozi, ca Roland Borșa sau Ladislau Kan, s-au bucurat de largi prerogative
Pentru consolidarea stăpânirii lor în Transilvania, pentru apărarea granițelor răsăritene, regii
maghiari au colonizat aici și alte populații: secui (origine turanică) -în sud-est, sași (origine germană)- în
sud, cavalerii teutoni- Țara Bârsei.
Organizarea administrativ teritorială:
Voievodatul era împărţit în:
- comitate (unităţi administrativ teritoriale, conduse de un comite). Primul dintre ele a fost Bihor
(1111), urmând Crasna, Dăbâca, Cluj, Alba, Timiş, Satu-Mare, Caraş, Arad, Zarand, Târnave
- scaune: specifice saşilor şi secuilor. Au existat şapte scaune, acestea, împreună cu districtele Bistriţa
şi Braşov formând Universitatea saşilor (comunitate etnică sau socială învestită de rege cu existenţă
juridică şi politică privilegiată, formată prin unificarea scaunelor şi districtelor).
- ţări sau districte româneşti: Ţara Făgăraşului, Ţara Haţegului, Ţara Lăpuşului, Ţara Maramureşului,
Ţara Amlaşului, conduse de cnezi, juzi sau voievozi
Națiuni privilegiate: unguri, sași, secui
- clasa privilegiată: nobilii maghiari, clerul catolic, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor
- clasa tolerată : românii
Religia oficială: catolică, ortodocşii fiind doar toleraţi. Din 1366, regele Ludovic I condiționează
calitatea de nobil de apartenența la religia catolică.
Apărut în 1517, „Tripartitumul lui Werboczi", care conţinea legi foarte aspre, a constituit legislaţia
Transilvaniei.
Din 1541, Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană.

2. Întemeierea Țării Românești

- s-a realizat prin unificarea tuturor formaţiunilor prestatale de la sud de Carpaţi şi prin contribuţia
românilor din Transilvania
- etape:
- 1277/1279: încercarea voievodului Litovoi de a ieşi de sub autoritatea maghiară. Litovoi este
ucis, iar fratele său, Bărbat, este luat în captivitate și ținut până se răscumpără și recunoaște suzeranitatea
maghiară.
- „descălecatul" (termen folosit de istorici pentru întemeierea unui stat medieval) lui Negru-Vodă
de la Făgăraş la Câmpulung (1290). Negru Vodă trece Carpații la sud întrucât autonomia Țării
Făgărașului este desființată de maghiari.
- unirea formaţiunilor prestatale de la sud de Carpaţi de către Basarab I (1310?-1352) şi formarea
unui singur stat, Ţara Românească
Basarab I a alipit Banatul de Severin, a eliberat teritoriul de la nordul gurilor Dunării de sub
dominație tătară (Basarabia), statul său cuprinzând Oltenia, Muntenia și cele două teritorii menționate.
El se implică în acțiuni de politică externă, fără acordul regelui maghiar, ceea ce-l determină pe acesta să
îl considere „necredincios” și „nesupus” și să trimită trupele sale să ocupe Severinul.
În noiembrie 1330, voievodul Basarab I obţine independenţa Tării Româneşti, în urma luptei de
la Posada, în care l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.( izvorul istoric al acestei bătălii
este Cronica pictată de la Viena)
Consolidarea statului s-a realizat în timpul lui Nicolae Alexandru (1352-1364), care își ia titlul
de domn autocrat, întemeiează prima mitropolie și Vladislav Vlaicu (1364-1377), care emite primele
monede de argint și înființează cancelaria domnească.

3. Întemeierea Moldovei
- s-a realizat prin unificarea tuturor formaţiunilor prestatale de la est de Carpaţi şi prin contribuţia
românilor din Transilvania
- factori: dorința de eliberare de sub dominație tătară, drumul comercial ce lega centrul Europei de
Marea Neagră, existența formațiunilor prestatale
- etape:
- cca. 1350: voievodul Dragoş din Maramureş întemeiază, la est de Carpaţi, o marcă de apărare
împotriva tătarilor, numită Moldova Mică, din ordinul regelui maghiar Ludovic I de Anjou
(descălecatul lui Dragoș)
- cca. 1365: voievodul transilvănean Bogdan, revoltat de restrângerea drepturilor românilor de
către regele maghiar, trece la est de Carpaţi şi uneşte formaţiunile prestatale de aici, formând un
singur stat, numit Moldova (descălecatul lui Bogdan)
 Consolidarea statului s-a realizat în timpul urmașilor lui Bogdan: Lațcu (1368-1375), Petru I Mușat
(1375-1392), Roman I (1392-1394), Alexandru cel Bun (1400-1432). Petru I Mușat a bătut prima
monedă, a recunoscut suzeranitatea regelui Poloniei, Vladislav Jagello, pentru a face față presiunilor
Ungariei, iar Roman I a unificat teritoriile dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Mare, intitulându-se „mare
singur stăpânitor de la Munte până la Mare”.

4. Întemeierea Dobrogei
- s-a realizat prin unirea formaţiunilor de aici, nucleul constituindu-l Ţara Cavarnei
- în 1346 conducător al Țării Cavarnei (despot) era Balica
- Dobrotici (1354-1386), urmașul său, își extinde stăpânirea asupra întregului teritoriu dintre Dunăre și
Mare, până la Varna. Imperiul Bizantin îi recunoaște titlul de despot. I-a urmat Ivanco, fiul său.
- în 1388, Dobrogea este inclusă Țării Românești de către Mircea cel Bătrîn, până în 1417, când trece în
posesia Imperiului Otoman.

III. Instituții medievale românești

- ţările medievale româneşti îşi vor organiza destul de repede instituţiile după care se vor conduce,
instituţii ce erau în mare parte aceleaşi, atât în Moldova cât şi în Ţara Românească

Domnia:
- instituţia centrală
- condusă de către domnitor
- era ereditară sau electivă; se aplica principiul primogeniturii
- atribuţiile domnitorului:
- „alesul lui Dumnezeu”: „Io”=cel ales de Dumnezeu
- șeful armatei: voievod
- stăpânul întregului pământ al țării („dominus”)
- şeful administraţiei
- judecător suprem
- stabilește impozitele (dările)
- bate monedă
- stabileşte politica externă: încheie pace, declară război, primește soli etc
- numește dregătorii
- acordă privilegii și imunități
Domnul era ales doar dintr-o familie domnitoare (dinastie): Basarabii în Țara Românească și
Mușatinii în Moldova. După instaurarea dominației otomane, domnul era ales de boieri și confirmat de
Poartă, mai apoi numit direct de sultan (din sec. al XVI-lea). Din 1711, în Moldova și 1716, în Țara
Românească, domniile pământene sunt înlocuite cu cele fanariote, domnii fiind numiți, în mare parte,
din familiile grecești din cartierul Fanar din Constantinopol.
 În Transilvania, după ce aceasta devine principat autonom sub suzeranitate otomană, principele
era ales de Dietă și confirmat de sultan, iar după ce aceasta trece sub stăpânirea habsburgilor, împărații
vor purta și titlul de principi ai Transilvaniei.
Sfatul Domnesc:
- avea rol consultativ, administrativ, juridic şi militar
- era format, la început, din toţi boierii, apoi doar din boierii cu dregătorii.
- cele mai importante dregătorii: banul Craiovei, portarul Sucevei,
- alte dregătorii: vornicul (șeful curții domnești), logofătul (șeful cancelariei domnești), vistiernicul
( șeful vistieriei), spătarul (șeful oștirii), comisul (șeful grajdurilor) etc.

Sfatul/Adunarea Ţării:
- avea rol consultativ
- format din reprezentanţi boierimii, clerului, oștirii, târgoveților, tărănimii libere
- se întrunea în cazuri excepționale, pentru confirmarea alegerii domnitorului sau declararea războiului,
încheierea păcii
- în Transilvania exista, în sec. al XIII-lea Adunarea Obștească Nobiliară, apoi Congregațiile Nobiliare,
care se transformă în Dietă când Transilvania devine principat. Dieta va fi înlocuită de un Guberniu,
condus de un guvernator, când Transilvania va trece sub stăpânire austriacă.

Biserica: era condusă de mitropolit

- Mitropolitul era al doilea om în stat, membru al Sfatului Domnesc, sfătuitorul domnitorului. De
asemenea, ţinea locul domnului când tronul nu era ocupat, participa la alegerea domnului, îl încorona pe
acesta şi îl ungea cu mir (binecuvântarea).
- prima mitropolie din Ţara Românească a fost înfiinţată în 1359, la Curtea de Argeş (în timpul lui
Nicolae Alexandru), urmând ca a doua să fie înfiinţată la Severin, în 1370, de către Vladislav Vlaicu.
Mitropolia Moldovei, de la Suceava, a fost recunoscută de către patriarhul de la Constantinopol în 1401

Armata:
- era formată din oastea cea mică (boierii de la curtea domnului) şi oastea cea mare (toţi bărbaţii apţi de
luptă).
- se baza pe sistemul de cetăţi fortificate

Justiția:
- la început, se respecta „obiceiul pământului”, iar apoi au fost introduse norme juridice scrise
- cele mai înalte foruri de judecată erau domnul și Sfatul Domnesc în Moldova și Țara Românească, iar
în Transilvania Scaunul de judecată al voievodului/principelui și Dieta