Asa numita "apa in creier", hidrocefalia este una dintre cele mai intalnite probleme in practica neurochirurgiei pediatrice.

Termenul de "apa in creier" (in greceste hydros=apa, kephalos=cap) este de fapt o denumire incorecta din punct de vedere medical, in realitate hidrocefalia fiind o acumulare de lichid cefalorahidian in interiorul creierului. Lichidul cefalorahidian este produs in mod normal in creierul fiecaruia dintre noi pe toata durata vietii. Fluidul cefalorahidian este foarte similar cu plasma sanguina si contine diferite saruri si alti compusi cum ar fi sodiu si glucoza. Lichidul este produs in principal in niste camere interioare ale creierului, interconectate intre ele, denumite ventriculi. Un creier de adult produce in fiecare zi in jur de 450-500 ml de lichid cefalorahidan. Odata produs, lichidul cefalorahidian circula prin ventricule, in jurul creierului si al maduvei spinarii ca in final sa fie absorbit la nivelul scoartei cerebrale in sistemul venos si sa ajunga in cele din urma la inima. Acest ciclu ordonat de producere, circulatie si absorbtie a lichidului cefalorahidian asigura protectia, hranirea si eliminarea produselor de excretie ale creierului si maduvei spinarii. In acelasi timp, nu se produce nici o pierdere de saruri sau alte componente ale lichidului, acestea fiind in permanenta recirculate. Hidrocefalia este acea stare in care din anumite cauze,

acest ciclu de recirculare a lichidului cefalorahidian este intrerupt. Cand se intampla acest lucru, apare o acumulare de lichid la nivelul creierului care, netratata, poate duce la tulburari neurologice sau chiar la moarte. Este foarte important de retinut ca hidrocefalia este rezultatul unui anumit eveniment produs la nivelul sistemului nervos si pronosticul unui astfel de caz nu depinde in mod curent de hidrocefalia in sine cat de cauzele datorita carora aceasta a aparut. In timp ce multe cazuri de hidrocefalie nu au o cauza care sa poata fi determinata, exista totusi anumite evenimente care pot declansa hidrocefalia: hemoragia craniana, infectii, traume, tumori, probleme vasculare sau defecte structurale in creier. Unele din acestea pot apare in cursul vietii intrauterine, altele pot fi evenimente petrecute dupa nastere, iar o mica parte din acestea sunt pur si simplu mostenite genetic. In primele luni de viata hidrocefalia este depistata de regula de familie sau de pediatru cu ocazia vizitelor de rutina pe baza cresterii rapide in diametru a capului copilului. Aceasta poate fi insotita sau nu si de alte simptome cum ar fi: voma repetata, intarziere in crestere si dezvoltare, iritabilitate, intarziere in dezvoltarea psiho-motorie. Mai tarziu, pe masura ce oasele capului devin mai putin flexibile si se inchid fontanelele, cresterea in diametru a capului nu mai devine evidenta, iar diagonsticul se bazeaza mai mult

pe aparitia simpomelor colaterale descrise mai sus. In functie de varsta copilului in momentul descoperirii hidrocefaliei exista mai multe metode de depistare a cauzelor si de confirmare a diagnosticului, marea majoritate fiind imagistice: radiologice, CT scan sau MRI, ecografie. In primele 6 pana la 12 luni de viata diagnosticul poate fi pus printr-o ecografie a creierului nefiind necesare alte investigatii. Pe masura ce cutia craniana se ingroasa si se intareste, devin necesare alte investigatii de genul CT scan (tomografie computerizata) sau MRI (imagistica de rezonanta magnetica nucleara) - ultima fiind metoda preferata de specialisti datorita unei precizii mai mari in ciuda faptului ca de cele mai multe ori necesita sedarea pacientului si un timp de investigare mai mare. Este foarte important de inteles ca in vreme ce hidrocefalia ca atare este tratabila, cauza care a determinat-o poate sa fie una imposibil de eliminat si poate sa fi produs leziuni ireversibile la nivelul creierului. Este foarte important ca medicul care ingrijeste un copil cu hidrocefalie sa stabileasca din start daca factorul cauzator de hidrocefalie poate fi eliminat sau nu. Odata diagnosticul de hidrocefalie pus, sunt putine optiuni de tratament in afara celor chirurgicale. Daca o tumoare este cea care blocheaza curgerea normala a fluidului in interiorul ventriculelor, se va incerca eliminarea chirurgicala a acesteia si

hidrocefalia va fi astfel rezolvata. Dar, acest lucru nu este posibil intotdeauna, si in acest caz se procedeaza la ameliorarea hidrocefaliei prin reducerea cantitatii de fluid si a presiunii intracraniene printr-un by-pass al fluidului undeva in interiorul corpului de unde sa fie absorbit. Exista multe astfel de proceduri, denumite in practia de specialitate sunturi care canalizeaza fluidul dinspre ventricule spre cavitatea abdominala sau cea toracica sau chiar in cea miocardica. Fiecare din aceste metode are avantajele si dezavantajele ei, cea mai folosita dintre ele fiind insa de departe suntarea ventricul-cavitatea abdominala. Astfel, fluidul cefalorahidian este absorbit la nivelul suprafetei intestinelor si este recirculat prin sange odata cu pretioasele saruri si celelalte produse ce le contine. In cel mai simplist mod de descriere, suntul este un tub de plastic, conectat intre ventriculi si cavitatea aleasa, prin care lichidul cefalorahidian circula liber intr-o singura directie, circuitul fiind de regula reglat cu o serie de valve unidirectionale precum si de un mic rezervor care se monteaza sub piele. De regula, rezervorul este util in analizarea calitatii lichidului, cand se extrage cu seringa o cantitate mica ce se analizeaza pentru a controla aparitia unor eventuale infectii sau pentru a determina compozitia lichidului cefalorahidian. Ca orice corp strain organismului, suntul este supus efectului de respingere de catre organism, poate sa se strice sau poate genera infectii, cazuri in care va trebui inlocuit. In ultima

vreme, in clincile de neurochirurgie cu dotari excelente din punct de vedere al tehnicilor operatorii si a imagisticii au aparut sub forma experimentala tehnici de creeare a unor orificii la nivelul ventriculelor care se permita curgerea normala a fluidului la nivelul cortexului si care elimina nevoia de sunturi. Dar, aceasta tehnica nu este aplicabila in toate cazurile si, datorita riscurilor crescute, este preferata inca metoda clasica de suntare. In concluzie, prognoza pentru un pacient cu hidrocefalie este in cele mai multe cazuri excelenta. Determinanta insa in rezolvarea hidrocefaliei ramane insa cauza care a produs-o, in functie de acesta putandu-se spune daca pacientul va fi vindecat sau doar ameliorat.