Au efectuat:

Studenții anul V, gr. 3509

Munteanu Nina
Palii Victor
 Inocluzia verticală este un sindrom
caracterizat de existența unor tulburări în
plan vertical, reprezentate de lipsa
contactelor dintre cele două arcade
dentare antagoniste, conturate și extinse
în mod variat.
 1. Factori ereditari.
 2. Factori congenitali.
 3. Factori generali.
 4. Factori funcționali.
 5. Factori locali.
 În cazuri de rotație posterioară a mandibulei, ca
rezultat al dezvoltării limitate în înălțime a
ramului ascendent mandibular, pot fi accentuate
de poziția posterioară și inferioară a molarului de
6 ani superior, și în rezultat se instalează o
ocluzie deschisă.
 Relațiile ocluzale normale sunt tulburate în
momentul în care se produce o inversare a
tiparului rotației mandibulare în direcție
posterioară față de creșterea în același sens a
condilului, condiție pentru care erupția dinților
frontali nu mai poate compensa spațiul format
între cele 2 maxilare, iar acțiunea limbii
agravează și mai mult decalajul.
 Acțiunea factorului genetic apare evidentă în
unele boli genetice cum sunt Sindromul Down
și unele craniosinostoze.
 În S. Down se determină un deficit de
dezvoltare a maxilarului superior interesînd
în mod special sectorul anterior, care e
scurtat și care atrage după sine apariția
ocluziei deschise. De asemenea anomalia mai
este agravată de tulburările asociate
reprezentate de microdonție, macroglosie,
însoțite de disfuncții respiratorii, deglutiție
infantilă, disfuncții fonetice și hipotonie
musculară generalizată.
 Dintre factorii dismetabolici implicați în geneza
ocluziei deschise, cel mai important este
rahitismul.
 Rahitismul pe de o parte acționează în mod
dominant asupra dezvoltării bazei craniului:
determină scurtarea ei, si o rotație anormală
antero-superioară a maxilarului superior, iar pe
de altă parte, o poziție înaltă a ATM și în
consecință o rotație posterioară a mandibulei,
ceea creează un decalaj mare între cele 2 baze,
ce nu poate fi compensat de dezvoltarea
sectorului dento-alveolar și în consecință se
instalează ocluzia deschisă.
 Persistența deglutiției infantile.
 Poziția anterioară a limbii în timp de repaus.
 Afecțiuni reumatice localizate la nivelul ATM pot
determina poziții antalgice ale condilului în fosa
glenoidă și instalarea unei inocluzii verticale în
diferite sectoare ale arcadei dentare.
 Incongruența dento-alveolară cu înghesuire
primară sau secundară poate determina, datorită
lipsei de spațiu, imposibilitatea erupției pînă la
planul ocluzal în sens vertical a unui dinte sau
grup de dinți, cu apariția consecutivă a unui
spațiu de inocluzie verticală și care se poate
agrava prin acțiunea limbii.
 Traumatisme din zona frontală cu fracturi
coronare importante care, netratate,
favorizează poziții anormale ale limbii și deci
apariția unor spații verticale.
 Tratamente odontale finalizate cu obturații
incorecte, neadaptate funcțional.
 Tratamente ortodontice nereușite.
 Inocluzia verticală este una din cele mai
complexe disarmonii cu efecte asupra tuturor
funcțiilor aparatului dento-maxilar.
Intensitatea perturbațiilor este în raport cu
gradul afectării și cu localizarea și cu
extinderea zonei afectate.
 Tulburări funcționale
 Tulburări ale funcției ocluzale
 Tulburări parodontale
 Tulburări dentare
 Tulburări musculare
 Tulburări ale ATM
 Modificări fizionomice
 Tulburări de dezvoltare a masivului facial
 Tulburări de dezvoltare ale proceselor
alveolare
 Pe primul plan sunt tulburările masticatorii,
ele fiind de la simpla imposibilitate de a
secționa alimentele în inocluzia frontală
limitată pînă la imposibilitatea de a se
alimenta în formele grave în care contactele
interarcadice sunt realizate numai pe ultimii
dinți. Mișcările mandibulare: ridicare și
coborîre. De asemenea se reduc viteza și
eficacitatea actului masticator datorate
reducerii unităților dentare în contact.
 În inocluzia verticală limba se interpune între
arcade și modifică raportul său cu mușchii
labio-jugali determinînd tulburări fono-
articulatorii specifice.
 O tulburare des întîlnită este perturbarea
pronunției fonemelor dentale ”D” și ”T”,
modificarea fiind reprezentată de pronunția
lor siflantă datorită interpoziției limbii.
 În inocluziile laterale tulburările fonetice sunt
reprezentate de sigmatisme.
 Reducerea numărului de dinți care realizează
contacte ocluzale face ca aceștia sa se
găsească practic într-o prelungită stare de
traumatism ocluzal, care se poate materializa
în final în cel puțin 3 aspecte patologice:
1. Îmbolnăvirea parodontală caracteristică.
2. Apariția unor forțe de tip ortodontic care să
deplaseze dintele din calea traumatismului.
3. Remanierea compensatorie a procesului
alveolar care permite acestor dinți să suporte
forțele.
 La nivelul dinților antagoniști ce s-au păstrat
contactele ocluzale se determină modificări
parodontale caracteristice suprasolicitării:
lărgirea fantei periodontale, resorbția apofizei
alveolare și apoi atrofie osoasă orizontală
urmată de coborîrea inserției epiteliale. Pot
apărea pungi parodontale adevărate la nivelul
parodonțiului marginal.
 La nivelul arcadei dentare lipsită de stimuli
funcționali, apare hiposolicitarea
periodonțiului: toate elementele de susținere
ale dintelui sunt fragile, vascularizația mai
redusă, orientarea fibrelor parodontale
devenind aproape orizontală (Gafar 1981).
 Zonele hipofuncționale ale arcadei dentare
sunt supuse acumulării de placă dentară,
tartru, apariției cariilor.
 Marea majoritate a pacienților acuză o
sensibilitate dureroasă în vestibulul superior
retrotuberozitar, consecință a activității
prelungite a mușchiului pterigoidian extern.
Mai sunt afectați mușchiul temporal ți
mușchii limbii.
 La unii pacienți cu masticație unilaterală se
poate atesta hipertrofia de maseter
unilaterală, evidențiată clinic prin asimetrie
facială.
 Se manifestă prin crepitații și cracmente. Apar
în stadiul avansat al anomaliei, dar odată
apărute, dispar ultimele (Schuiler și Dawson).
 Hiperleptoprosopie (reprezentată de mărirea
etajului inferior al feței)
 Fanta labială întredeschisă
 Șanțul labio-mentonier poate fi șters fără ca
profilul pacientului să fie modificat
 Tulburări de creștere a bazei craniului
 Tulburări de creștere a maxilarului superior
 Tulburări de creștere a mandibulei
 Tulburări de dezvoltare ale proceselor
alveolare
 Tratamentul profilactic și preventiv urmărește
înlăturarea cauzelor ce intervin în geneza
inocluziei verticale. El vizează:
 Combaterea rahitismului
 Instituire pe cit posibil a alimentației naturale
 Educarea și reeducarea funcțiilor aparatului
dentomaxilar (combaterea respirației orale,
reeducarea funcției de deglutiție,
decondiționarea obiceiurilor vicioase etc.)
1. Tratament în caz de inocluzie verticală de
gravitate redusă:
Aceasta apare de obicei la pacienții de vîrstă mică,
pînă la 9-10 ani, la care localizarea leziunilor
este dominantă în zona dento-alveolară,
factorul etiologic fiind o perturbare funcțională.
Aparatele ortodontice folosite urmăresc
închiderea breșei prin egresiunea dinților din
zona de inocluzie verticală, însoțită de
ingresiune în zonele de contact. În acest scop se
utilizează plăci palatinale la care s-a adăugat un
dispozitiv vestibular articulat(Stanciu).
 Contenția:
Aparate funcționale de tip monobloc, pe o durata
de 6-12 luni.
2. Tratament în caz de inocluzie verticală de
gravitate medie:
Aceasta vizează copiii de 10-18 ani și e
caracterizată de maturizarea dinților din zona
centrală și a molarilor de 6 ani, prin închiderea
dezvoltării rădăcinilor acestora. În aceste cazuri
formula de tratament se complică, diversificarea
tipurilor de aparate indicînd predilecție pentru
aparatele fixe tip twin-arch, care dezvoltă forțe
continue și constante, precum și asocierea la
cazurile mai grave a tracțiunilor intermediare și
extraorale asociate simultan.
 Contenția:
Se realizează la început prin menținerea aparatului
fix superior, apoi etapa următoare prin aplicarea
unui monobloc. Durata: 1 an.
3. Tratamentul în caz de inocluzie verticală de
gravitate extremă:
Aceasta afectează pacienții de vîrste mari, între
16-35 ani.
Etapa preliminară a tratamentului vizează
expansiunea uni- sau bimaxilară la mai mult de
50% cazuri. Se folosește placa palatinală
despicată sagital și prevăzută cu filet median cu
acțiune transversală. Ancorarea se face pe gutiere
ortodontice sau croșete Stahl.
La arcada inferioară se poate folosi și arcul lingual
ancorat pe inele la nivelul primilor molari
definitivi.
Retrudarea este necesară atunci cînd inocluzia
verticală se grefează pe o anomalie în plan
transversal și sagital(endoalveolodonție cu
proalveolodonție superioară). În aceste cazuri
se impune reducerea numerică prin extracția
primilor premolari superiori, pentru a crea
spațiul necesar retrudării frontalilor
superiori. Distalizarea caninilor se va face cu
un arc în ”ac de siguranță”, retrudarea
incisivilor se va face cu un arc vestibular
clasic, acestea fiind fixate pe o placa
palatinală ancorată pe gutiere.
Se pot folosi și aparatele fixe, distalizarea
caninilor făcîndu-se cu gume de cauciuc, iar
poziționarea, cu arcuri vestibulare tip edge-
wise.
Rezultatele obținute constituie o bază de
plecare favorabilă pentru etapa de tratament
propriu-zis. Tratamentul este dominat net de
folosirea în exclusivitate a aparaturii fixe tip
”twin-arch” uni- sau bimaxilar, însoțit în mod
constant de tracțiune intermaxilară.
Contenția:
Se face cu același aparat menținut încă un an,
iar cel de stabilizare debutează cu șlefuiri
selective în zonele laterale, urmate de
tratament de restaurare protetică a arcadelor
inferioare.
Pronostic:
Recidiva poate apărea foarte frecvent în
perioada de stabilizare a rezultatelor, fie
datorată unei disfuncții, fie datorită unui
echilibru static și dinamic precar.