Tranzacții Economice

Internaționale

Caracteristicile comerțului
Seminar 2
Principiile de baza in comerţul internaţional

În contextul globalizării, comerţul internaţional suferă două procese:

 Procesul de liberalizare – concretizat prin negocieri multilaterale organizate sub egida OMC

(Organizaţia Mondială a Comerţului), și care conduc atât la reduceri directe de taxe vamale, cât şi
la liberalizarea completă a comerţului între două sau mai multe ţări membre OMC;
 Procesul de reglementare a schimburilor comerciale internaţionale – prin stabilirea unor reguli care

să permită un comportament normal pe piaţa mondială şi care să nu reducă eficienţa procesului de

liberalizare.

O primă regulă a comerţului internaţional este Principiul Clauzei Naţiunii Cele Mai Favorizate
Art. 1, Pct. 1 din GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ):
Orice avantaje, favoruri, privilegii şi imunităţi acordate de către o parte contractantă pentru un
produs originar din, sau având ca destinaţie orice, altă ţară, vor fi extinse imediat şi necondiţionat
asupra oricărui produs similar originar din, sau având ca destinaţie, teritoriul tuturor celorlalte
părţi contractante.

Acest principiu presupune că: dacă o ţară membră acordă unei alte ţări membre o favoare tarifară
sau de alt gen pentru un anumit produs, ea trebuie să extindă acest tratament imediat şi
necondiţionat tuturor produselor similare cu cel original și celorlalte ţări membre.

Aplicată atât la import cât şi la export, nu se aplică doar taxelor vamale, dar trebuie ţinut cont şi de:
a. taxele de orice fel impuse, în legătură cu exportul şi importul mărfurilor (comision vamal 0,5%);
b. modul de percepere a unor taxe vamale şi altor taxe;
c. regulile şi formalităţile legate de import şi export;
d. taxele interne asupra mărfurilor importate, asupra legilor şi regulilor vizând vânzarea;
e. administrarea restricţiilor cantitative pentru cazurile în care asemenea restricţii sunt permise.
Tariful vamal, este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale și
taxele vamale percepute asupra fiecărui produs sau grupa de produse în parte. Ca regula generală în
acest catalog sunt cuprinse și produsele scutite de impunere vamală la importul sau exportul lor pe
teritoriul vamal al țării respective. Este un instrument de politică comercială admis de GATT cu
ajutorul căruia se protejează piața internă de concurența străină; se pot negocia concesii tarifare
vamale, se pot institui măsuri de discriminare în relațiile comerciale externe.
Concesiile vamale pot îmbrăca forma reducerilor directe de taxe vamale, mergând până la eliminarea lor
completă, forma consolidării acestora, adică a menținerii lor la nivelul existent pe o perioada de timp
determinată. În cadrul negocierilor tarifare se pot aplica mai multe metode de reducere a taxelor
vamale cum sunt:
- metoda reducerii directe a taxelor vamale , fie "produs cu produs", fie “țară cu țară", specifică tratatelor
bilaterale;
- metoda reducerii lineare și reciproce , care presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu același procent
și este specifică tratatelor multilaterale dar această problemă nu rezolvă însă problema disparităților tarifare,
adică a reducerii diferenței dintre nivelul taxelor vamale ale mai multor țări pentru același produs;
- metoda amortizării taxelor vamale , potrivit căreia reducerea este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai
ridicate.

Tipurile clauzei

1. Forma necondiţionată – presupune obligaţia asumată de părţile contractante, de a-şi acorda reciproc,
automat şi fără compensaţie, toate privilegiile şi avantajele ce vor fi acordate în viitor ţărilor terţe în
relaţiile comerciale;
2. Forma condiţionată – presupune obligaţia părţilor contractante de a-şi extinde automat şi gratuit
asupra celuilalt stat, numai acele avantaje şi privilegii pe care le-a acordat, sau le va acorda unei ţări,
fără nici un fel de compensaţie din partea acestuia (cele stabilite de comun acord).
Intensitatea participării la comerţul exterior se evidenţiază cu ajutorul indicatorului export pe locuitor,
determinat ca raportul dintre export şi numărul de locuitori ai unei ţări.
 Trăsături specifice Comerţului Internaţional
1. O corelaţie strânsă între structura fluxurilor (schimburilor) şi orientarea lor geografică – se poate observa că
structura schimbului comercial internaţional diferă în funcţie de orientarea schimburilor.
Tabloul sinoptic al fluxurilor comerciale internaţionale, prezintă o mare diversitate atât sub aspectul structurii, cât
şi al orientării lor. Examinând tipurile de bunuri şi servicii care fac obiectul schimburilor, observăm că ele diferă
în funcţie de orientarea acestora.
Se identifică trei categorii, şi anume:
- comerţ relaţia N-S schimburi comerciale între N (nord) ţări puternic sau dezvoltate şi S (sud) ţări în curs de
dezvoltare sau slab dezvoltate (subdezvoltate).
* reprezintă principala caracteristică, puternic polarizat (structuri polarizate); tipurile de bunuri şi servicii care
fac obiectul schimbului nu sunt aceleaşi pentru ambele sensuri.
 exp. N – predomină bunuri şi servicii cu valoare adăugată ridicată, cu grad înalt de prelucrare, bunuri
tehnologice, tehnice, de larg consum şi fidelitate.
 exp. S – predomină bunuri şi servicii cu valoare adăugată scăzută, cu grad scăzut de prelucrare – materii
prime, marfă brută.

- comerţ relaţia N-N prezintă caracteristică diferită (comerţ între ţări dezvoltate și puternic dezvoltate
economic).
* nu poate fi explicat pe baza principiului avantajului comparativ;
* este prin excelenţă, un comerţ de tip intra industrie (ţările exportatoare şi cele importatoare au acelaşi tipuri
de bunuri economice)
* ţările industriale din axa N practică un comerţ dual sub aspectul
- comerţ polarizat cu alte ţări din S
- comerţ intraindustrial între ele (N cu N)

- comerţ relaţia S–S evidențiază schimburile comerciale între ţările slab dezvoltate şi subdezvoltate economic.
* tipologia schimbului comercial de tipul întrajutorării sau ajutorului reciproc;
* schimb comercial dependent şi dezavantajos;
* influenţă şi necesitate majoră.
Comerţul internaţional cu bunuri corporale generează o seamă de activităţi conexe, numite „invizibile” al
căror volum nu este de loc neglijabil. Actualmente, sunt comercializate în lume un mare număr de
servicii de: intermediere, financiar-bancare, publicitate, contabilitate, consultanţă, asigurări şi
reasigurări, turism, comunicaţii prin poştă (tradiţională sau electronică), utilizarea Internetului,
asistenţă medicală, educaţie, precum şi o mare varietate de servicii specifice legate de mişcarea
mărfurilor peste graniţele de stat: expedieri, asigurări, transport, manipulări, stivuiri, vămuire,
inspectare cantitativă şi calitativă. Pe lângă acestea, o parte însemnată a comerţului internaţional cu
„invizibile” este legată de circulaţia persoanelor precum şi de exploatarea drepturilor de proprietate
intelectuală.
Comerţul internaţional cu servicii a acţionat în sensul măririi decalajului dintre Nord şi Sud (şi chiar a
dependenţei Sudului faţă de Nord), ca urmare a faptului că exportatorii serviciilor indispensabile
derulării comerţului internaţional cu bunuri (intermedieri, asigurări, consulting, publicitate, servicii
financiar-bancare) sunt concentraţi într-o măsură covârşitoare în ţările industrializate.
Datorită situaţiei lor economice precare (infrastructură slabă, sisteme bancare fragile), ţările în curs de
dezvoltare nu au capacitatea de a presta asemenea servicii.
Noţiunea comerţ cu servicii are drept cauză principală dezvoltarea puternică a comerţului cu mijloace în
măsură în care comerţul cu bunuri tangibile s-a dezvoltat mai complex, mai satisfăcător, fiind nevoie
de un număr tot mai mare de servicii pentru a-l susţine. Dezvoltarea comerţului internaţional a fost
facilitată de expansiunile diferitelor tipuri de servicii (fenomene bancare, publicitate, consultanţă,
comunicare, internet) precum şi servicii de transport, vămuire şi expediere. Tot mai mult teren câştigă
comerţul cu servicii care decurg din direcţia de proprietate intelectuală. Problema este ca toate aceste
servicii sunt concentrate în marea lor majoritate în Nord. Astfel, noţiunea „comerţ cu servicii” a mărit
gradul de dependenţă a Sud-ului faţă de Nord.
Din multe puncte de vedere această dependenţă este mai subtilă şi mai greu de criticat, decât cea
existentă în comerţul cu bunuri tangibile. Orice întreprindere sau firmă din Sud care doreşte să-şi
exporte bunurile, este obligată să recurgă la servicii prestate de o firmă din Nord, chiar dacă servicii
similare există şi în Sud, ele nefiind însă şi suficiente. Din păcate, dependenţa ţărilor (în curs de
dezvoltare) de bunăvoinţa celor dezvoltate a crescut.
Distribuţia geografică a schimburilor cu străinătatea reflectă nemijlocit gradul de dependenţă a unei ţări
de pieţele externe, și indirect, nivelul dezvoltării economice interne.
Acest aspect este relevat printr-un coeficient de concentrare teritorială, întâlnit frecvent sub denumirea
de indice al distribuţiei geografice (IDG) a exportului, respectiv a importului de mărfuri.
Măsoară extinderea geografică a schimburilor externe și prezintă reducerea riscul dependenţei economiei
naţionale faţă de comportamentul partenerilor comerciali de peste hotare.
Un aspect distinct este relevat de raportul în care se află exportul faţă de importul unei ţări.
În mărime absolută, el se evidenţiază în soldul balanţei comerciale „S”, exprimat în valută.
S = E – M, E = exporturi, M = importuri
iar în mărime relativă în gradul de acoperire a importului prin export „GA”, calculat ca raport
procentual după relaţia:
GA = - (E/M) 100
O intensificare şi diversificare importantă, a cunoscut-o schimburile economice externe. Trăsăturile
generale ale evoluţiei, evidenţiază atât rolul important al comerţului exterior în economia mondială,
precum şi necesitatea înlăturării restricţiilor şi a barierelor numeroase existente în calea schimburilor
economice dintre state.
 În primul rând, se evidenţiază dinamismul comerţului exterior în ansamblu, atât al exportului, cât
şi al importului.
 În al doilea rând, comerţul internaţional are ca trăsătură distinctă faptul că a devansat, ca ritm de
creştere, nu numai PIB la scară mondială, ci şi producţia industrială şi agricolă, la nivel mondial.
 În al treilea rând, au avut loc modificări importante în structura comerţului mondial, accentuându-
se astfel diversificarea şi caracterul pronunţat industrial al comerţului mondial, sporind ponderea
produselor prelucrate şi de tehnicitate superioară, conturându-se noi şi importante segmente ale
pieţei mondiale, comerţul cu brevete, fluxurile de tehnologii moderne, servicii tehnico-ştiinţifice.
 În al patrulea rând, comerţul internaţional a devansat atât ca ritm de creştere, cât şi ca volum
valoric absolut rezervele de aur şi devize centralizate ale ţărilor nesocialiste. Accentuarea acestui
decalaj a dus la agravarea problemei lichidităţii internaţionale, devenind o frână în calea
dezvoltării comerţului exterior pentru o parte importantă a ţărilor lumii şi, mai ales, a celor în curs
de dezvoltare.
  În al cincilea rând, s-a manifestat puternic tendinţa de instituţionalizare a schimburilor
comerciale externe, apărând organisme şi organizaţii internaţionale cu o anumită
capacitate juridică, potrivit funcţiilor ce le sunt conferite: Acordul General pentru
Tarife şi Comerţ (GATT); Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC); Conferinţa
Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD); Organizaţii Economice
Regionale şi Subregionale Interstatale, apărute în procesul integrării economice
internaţionale (OERSI).
Denumirea de comerţ invizibil apare din punct de vedere al reglementărilor vamale. Astfel,
exportul şi importul de mărfuri corporale poate fi sesizate vizual şi certificate la punctele
vamale prin care mărfurile respective intră sau ies din ţară, (deci sunt înscrise în tarifele
vamale), în timp ce, în cazul comerţului invizibil, componentele sale nu apar în tarifele
vamale.
Comerţul exterior cuprinde atât fluxurile de mărfuri corporale, cât şi comerţul invizibil,
respectiv fluxurile de mărfuri încorporate (brevete de invenţie, know-how, proiecte,
tehnologii, leasing, consulting-engineering) şi prestări de servicii (transporturi şi
telecomunicaţii internaţionale, turism, asigurări, servicii bancare, servicii profesionale în
domeniul medical, juridic, învăţământ), aşa cum rezultă şi din figura de mai jos.

Există actualmente o reţea densă de fluxuri comerciale. Structura circuitului comercial

internaţional (fluxurile care compun acest circuit) depinde de structura schimburilor cu
străinătatea ale naţiunilor participante, atât în ansamblu cât şi ale fiecăreia în particular.
Deoarece în tranzacţiile internaţionale bunurile şi serviciile se vând şi se cumpără la preţuri în
general diferite de cele practicate pe pieţele interne, din operaţiunile cu străinătatea
rezultă venituri băneşti ce pot fi mai mari sau mai mici în raport cu obligaţiile de plată. În
măsura în care o naţiune oferă schimbului internaţional bunuri şi servicii mai scumpe, cu
un grad superior de prelucrare şi o pondere mai mare a valorii nou-create comparativ cu
bunurile şi serviciile pe care le cumpără din străinătate, ea reuşeşte să obţină din acest
schimb un câştig mai mare. Spunem despre naţiunea respectivă că are un nivel superior al
termenilor schimbului.
Structura fluxurilor comerciale internaţionale

. Produse de bază

Fluxuri de mărfuri corporale

Produse prelucrate

Comerţ exterior Brevete de invenție

Fluxuri de mărfuri
încorporate Know - how

Proiecte
Comerț invizibil
Transporturi și
telecomunicații
Fluxuri de prestări servicii
Servicii profesionale

Turism internațional
Caracteristici generale ale comerțului

Economia de piaţă a unei ţări există, şi este viabilă, doar în cadrul existenței economiilor de piaţă din
celelalte ţări.
Economia mondială contemporană cuprinde o mare varietate de economii naţionale, aflate în stadii
diferite de dezvoltare: unele sunt economiile unor ţări puternic dezvoltate - care deţin o pondere
importantă din PIB-ul mondial (SUA, Germania, Japonia, Anglia, Franţa, Italia, Canada), altele sunt
economii ale ţărilor în curs de dezvoltare, iar numeroase alte ţări au economii slab dezvoltate.

Tranzacția = convenție între două sau mai multe părți, prin care se transmit anumite drepturi, se face un
schimb comercial, o înțelegere, o învoială, un acord.
= acord, convenție între două sau mai multe părți, prin care se transmit anumite drepturi sau
se face un schimb comercial de mărfuri.
= înţelegere încheiată între două sau mai multe părţi, pe bază de concesii reciproce, asupra
transmiterii unor drepturi sau asupra schimbului de mărfuri, schimbării proprietarului unui bun mobil
sau imobil în vederea consumului sau utilizării acestuia.
Funcţiile comerţului

Comerţul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să

asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile.
cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori ;

stocarea mărfurilor;

fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează;

transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi

vândute consumatorilor;
doleanţelor utilizatorilor, sugestiilor acestora;

Principiile de baza în comerţul internaţional

În contextul globalizării, comerţul internaţional suferă două procese:

Procesul de liberalizare – concretizat prin negocieri multilaterale care conduc atât la
reduceri directe de taxe vamale, cât şi la liberalizarea completă a comerţului între două sau mai
multe ţări membre OMC;
Procesul de reglementare a schimburilor comerciale internaţionale – prin stabilirea unor
reguli care să permită un comportament normal pe piaţa mondială şi care să nu reducă eficienţa
procesului de liberalizare.
Clasificarea comerţului din punct de vedere geografic

Un alt aspect foarte important ce este necesar a fi cunoscut în legătură cu conţinutul şi structurarea
activităţii comerciale, aspect care generează importante alte efecte economice şi juridice, se referă la
clasificarea comerţului din punct de vedere geografic.
Potrivit acestui criteriu, se distinge următoare structură:
 Comerţ intern;
 Comerț extern;
 Comerţ invizibil;

Comerţul intern, constă în totalitatea operaţiunilor de vânzare–cumpărare de mărfuri şi servicii, destinate

consumului populaţiei şi agenţilor economici dintr-o ţară necesar pentru acoperirea nevoilor de consum.
Comerţul extern, este o cale prin care economiile naţionale se pot specializa, pot realiza creşterea
productivităţii factorilor economici de care dispun şi, în general, pot realiza producţii mai mari faţă de
situaţia când nu participă la schimburile economice internaţionale.
Comerţul invizibil, reprezintă partea tranzacţiilor economice distincte, care cuprinde:
- tranzacţii internaţionale cu produse necorporale (prestări servicii);
- creanţe şi obligaţii determinate de mişcarea economică a factorilor de producţie „capital" şi a „forţei
de muncă”.
Aceste fluxuri nu sunt reflectate la nivel de control vamal (care se limitează la produsele corporale), fapt
care determină includerea în conceptul de comerţ invizibil a tuturor acelor fluxuri care nu au ca obiect o
marfă tangibilă sau un transfer de capital. Acesta, scapă de controlul vamal (segmentul circuitului economic
mondial care scapă de balanţa de plăţi).
Specializarea internaţională

Naţiunile fac comerţ între ele pentru că, asemenea indivizilor, nu pot trăi în izolare. Pentru a-şi spori
consumul de bunuri şi servicii, ele tind să se specializeze în producerea acelor bunuri pe care le pot realiza
mai eficient decât alte naţiuni, adică cu costuri mai mici, obţinând un surplus destinat schimbului
internaţional.
Specializarea internaţională permite fiecărei naţiuni să consume, prin schimb, mai multe bunuri şi servicii
decât ar fi posibil în condiţiile unei producţii relativ diversificate.
Specializarea internaţională reprezintă unul din conceptele fundamentale ale teoriei şi practicii comerţului
internaţional.

În concepţia economiștilor, specializarea internaţională are la baza două elemente care dezvoltă și susțin
fenomenul:
(1) desfăşurarea liberă, fără restricţii a comerţului internaţional;
(2) specializarea naţiunilor în producerea diferitelor bunuri.

Cele două elemente se află într-o strânsă interdependenţă.

Pe de o parte, specializarea, în lipsa comerţului, nu are sens pentru că ea nu poate fi un scop în sine. Asta ar
însemna că o ţară specializată în producţia unui bun, dar care nu face schimb de mărfuri cu alte ţări, ar fi
obligată, fie să producă numai atât cât poate să absoarbă consumul intern (ceea ce ar însemna eficienţă
scăzută), fie să producă mai mult, dar în acest caz ar trebui să consume singură întreaga cantitate produsă.
Pe de altă parte, prin specializare, naţiunile îşi pot spori producţia de bunuri şi servicii, ceea ce face posibilă
sporirea volumului schimburilor.
Termenii schimbului Deoarece în tranzacţiile internaţionale, bunurile şi serviciile se vând şi se cumpără la
preţuri în general diferite de cele practicate pe pieţele interne, din operaţiunile cu străinătatea rezultă
venituri băneşti ce pot fi mai mari sau mai mici în raport cu obligaţiile de plată.
Termenii schimbului exprimă raportul în care diferitele ţări schimbă între ele bunuri şi servicii şi implicit,
posibilităţile lor de a obţine câştiguri din comerţul internaţional. Dacă o ţară exportă cereale, importând în
schimb petrol, termenii schimbului ne arată câte tone de cereale trebuie să exporte ţara respectivă pentru a
putea importa o tonă de petrol.

În măsura în care o naţiune oferă schimbului internaţional bunuri şi servicii mai scumpe, cu un grad superior
de prelucrare şi o pondere mai mare a valorii nou-create, la o valoare relativă mai mare față de valoarea
relativ a bunurilor şi serviciilor pe care le cumpără din străinătate , ea reușește să obțină câștiguri mai mari
din schimburi , națiunea respectivă are un nivel superior al termenilor schimbului.
Prin contrast, naţiunile cu o structură a schimburilor puţin diversificată, în care predomină bunurile şi
serviciile cu pondere relativ scăzută a valorii nou-create, exporturile de bunuri „cu valoare adăugată” este
mai mare decât valoarea adăugată a bunurilor importate, distingem o structură puțin diversificată, și câștigul
rezultat este relativ mic (sau negativ) și se semnalează un nivel inferior al termenilor schimbului.

„Termenii schimbului” sunt indicatori economici de largă utilizare care exprimă în mod sintetic raportul între
valorile medii unitare al produsului exportat „X” și indicele valorii medii unitare al produsului importat „M”
(expresia eficiența participării unei țări la comerțul internațional).
La un mod sintetizat, poate fi exprimată astfel: ce bunuri trebuie să exporte și ce bunuri trebuie să importe o
țară, pentru a obține un câștig cât mai mare din comerțul extern (o problemă vitală)

Pentru unii, comerțul extern a susținut dezvoltarea economică (țările industrializate), dar pentru altele nu.
Competitivitatea internaţională

Competitivitatea exprimă capacitatea persoanelor fizice sau juridice, firmelor, economiilor naţionale,
produselor și serviciilor, de a se menţine în competiţia internă şi internaţională precum şi de a obţine
avantaje economice din aceasta.
Competitivitatea internaţională se referă la comportamentul naţiunilor, firmelor atunci când se află în
competiţie cu alte naţiuni sau firme aparţinând acestora. Ea poate fi analizată la mai multe niveluri (pe
grupuri de ţări, la nivel de ţară, industrie sau firmă) şi se măsoară de regulă, cu ajutorul performanţelor
relative obţinute în comerţul internaţional: cotele deţinute pe pieţele de export, veniturile din
exporturi, capacitatea firmelor de a se implanta şi menţine pe pieţele externe.
Competitivitatea internaţională este prin urmare, un obiectiv prioritar de politică economică pentru
toate naţiunile lumii.

Creşterea competitivităţii internaţionale reprezintă un obiectiv prioritar de politică economică, pentru

toate naţiunile lumii, deoarece între prosperitatea unei naţiuni şi gradul ei de competitivitate
internaţională există o interconexiune. Fără îndoială, creşterea economică, redată printr-o evoluţie
ascendentă a principalilor indicatori (PNB/locuitor, volumul producţiei/locuitor, valoarea
exportului/locuitor), este o condiţie necesară pentru ridicarea nivelului bunăstării. Este cert că numai
producând mai mult şi oferind, atât pieţei interne cât şi străinătăţii, un volum mai mare de bunuri şi
servicii poate fi sporită bunăstarea naţiunii.
Creşterea economică nu este însă şi o condiţie suficientă. Pentru a prospera în lumea de azi, o
economie naţională trebuie să fie competitivă. Majoritatea economiştilor consideră că este o problemă
ce ţine de situaţia ofertei agregate din economia respectivă, mai precis în ce măsură aceasta din urmă
oferă, atât rezidenţilor cât şi străinilor, bunuri şi servicii ieftine şi bune.
Factorii competitivităţii

Factorul preţ, este un factor a cărui importanţă nu va putea fi niciodată neglijată. Importanţa lui relativă a
scăzut de-a lungul anilor datorită creşterii importanţei altor factori, mai complecşi (raportul calitate-preţ)
sau chiar a factorilor care nu au legătură cu preţul (calitatea managementului, a asistenţei tehnice, a
serviciilor post-vânzare). Astfel competitivitatea prin preţ depinde de trei elemente:
(1) costurile de producţie suportate de întreprinderi (salarii, răspunderi sociale, costul capitalului,
impozite, consumuri intermediare);
(2) cursul de schimb (o depreciere a monedei naţionale sporeşte competitivitatea exporturilor şi invers);
(3) marja exportatorilor (scăderea ei sporeşte competitivitatea şi invers).

Factorii non-preţ au o importanţă crescândă în determinarea competitivităţii firmelor şi produselor pe

pieţele externe. În afară de preţ, în decizia clientului de a cumpăra, următoarele criterii orientează
interesul pentru produs: calitatea, gradul de inovaţie, termenul de livrare, notorietatea mărcii,
întreţinerea şi serviciile de după vânzare, dinamismul comercial. Căutarea acestui tip de comportament,
constrâng firmele să se plaseze în situaţia de „ascultare a mediului” sau („veghe tehnologică”).

Impactul factorilor non-preţ asupra competitivităţii firmelor este deosebit de puternic. O importanţă
deosebită sunt deciziile de natură managerială. Întreprinderea modernă este preocupată de a găsi cele
mai eficiente forme de organizare şi management care să-i permită o valorificare superioară a resurselor.
Noţiunea de ieftin trebuie înţeleasă în sensul că preţurile trebuie să fie suficient de scăzute (pentru ca
producătorii şi/sau prestatorii să se menţină în competiţie), şi suficient de ridicate pentru ca profitul obţinut de
ofertanţi să fie semnificabil și remunerator.
Noţiunea de bun, exprimă gradul de mulțumire, de acceptare al consumatorului acordat bunului sau
serviciului achiziționat spre consum sau utilizare.
O condiţie esenţială pentru obţinerea unei creşteri susţinute a bunăstării este deci competitivitatea ofertei de
bunuri, servicii şi factori de producţie a unei naţiuni.

Evaluarea competitivităţii
Competitivitatea este o combinaţie între activele unei ţări, fie moştenite (resursele naturale), fie create
(infrastructura) şi procesele prin care acestea active sunt transformate în rezultate economice ce pot fi
valorificate pe piaţa mondială.
Sunt identificate opt criterii principale pe baza cărora este definită competitivitatea:
1. puterea economică internă (evaluarea generală a economiei);
2. internaţionalizarea sau gradul de deschidere a economiei spre exterior;
3. politica guvernului (gradul în care acesta promovează competitivitatea);
4. finanţele (calitatea şi performanţele pieţei financiare);
5. infrastructura (măsura în care resursele şi sistemele sunt adecvate pentru a deservi nevoile de
bază ale afacerilor;
6. managementul (măsura în care firmele sunt conduse în mod inovativ, profitabil şi responsabil);
7. ştiinţa şi tehnologia (capacitatea ştiinţifică şi tehnologică combinată cu succesul cercetării
fundamentale şi aplicate;
8. oamenii (disponibilitatea şi calificarea resurselor umane).
Cauzele creşterii comerțului internațional

Cauzele care au determinat creşterea comerţului internaţional în perioada postbelică (într-un ritm mult mai
înalt comparativ cu perioadele anterioare) au fost de natură diferită:
 economică;
 politică;
 socială;
 culturală;
 demografică;

Preţurile pe piaţa mondială

Pentru participanţii la schimburile economice externe, preţurile au o importanţă deosebită. Ele au un rol de
seamă ca instrument de calcul şi de urmărire a eforturilor depuse în economia naţională, a rezultatelor
obţinute, a gradului de echivalenţă a schimburilor cu străinătatea şi a gradului de profitabilitate a acestor
schimburi.

Eficienţa comerţului exterior

Dată fiind legătura tot mai strânsă care se manifestă în economia mondială contemporană între creşterea
economică în fiecare ţară şi comerţul ei exterior, o însemnătate deosebită capătă realizarea cu o eficienţă
economică cât mai ridicată a raporturilor economice externe.
Eficienţa comerţului exterior, ca una din formele de bază ale eficienţei economice, exprimă raportul dintre
ansamblul efectelor acestei activităţi înregistrate în economia naţională şi eforturile, respectiv cheltuielile
ocazionate pentru realizarea lor.
Politici comerciale externe

Comerţul exterior a fost întotdeauna subordonat obiectivelor politicii economice a statelor, folosindu-se
diferite mijloace de politică comercială externă. Ea cuprinde totalitatea reglementărilor cu caracter fiscal,
bugetar, financiar, bancar, valutar, juridic, administrativ etc. adoptate de către stat în scopul promovării sau
restrângerii schimburilor comerciale externe şi protejării economiei naţionale de concurenţa străină.

Principalele cauze ale creșteri a comerțului internațional

 O primă cauză a dezvoltării comerțului internațional în perioada postbelică o constituie tendințele

generalizate de deschidere spre externalizare a economiei naționale, tendințe susținute prin politici
comerciale orientate spre externalizare, spre susținerea comerțului cu străinătatea. Actualmente, aceste
tendințe se manifestă printr-o creștere a dependenței economiei naționale față de piețele externe.
 A doua cauză o reprezintă dezvoltarea puternică a țărilor occidentale, care s-a realizat (cu ajutorul SUA)
printr-un program de asistență financiară, „Planul Marshall” - sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare.
 O a treia cauză o reprezintă afirmarea unui grup de țări puternic industrializate, care au determinat
dezvoltarea lor economică și creșterea susținută.
 A patra cauză, regionalizarea comerțului mondial, a dezvoltării comerțului internațional în perioada
postbelică, s-a manifestat prin formarea de blocuri comune în diferite zone/bazine ale Globului.
 Politica vamală – cuprinde totalitatea dispozițiilor legale cu privire la intrarea/ieșirea din țară a mărfurilor.
Instrumentul principal de realizat al politicii vamale este tariful vamal.
Tariful vamal – este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale și taxele
vamale percepute asupra fiecărui produs sau grupă de produse în parte care fac obiectul comerțului
transfrontalier.
Taxele vamale – sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor care trec granițele vamale
ale țării respective.
Taxele vamale pot și clasificate după următoarele criterii:
- după obiectul impunerii vamale sau felul operației de comerț exterior;
- după scopul instituirii taxei vamale;
- după modul de percepție a taxei vamale;
- după modul de fixare a taxei vamale.
După obiectul impunerii, taxele vamale se clasifică astfel:
- taxă vamală de import – pentru protejarea produselor naționale (autohtone);
- taxe vamale de export – destinate limitării exportului unor produse de bază, în vederea
prelucrării/consumului lor pe plan intern;
- taxe vamale de tranzit – pentru mărfurile străine, care tranzitează teritoriul unui stat.
Având în vedere scopul impunerii vamale, se disting:
- taxe vamale protecționiste – care urmăresc îmbunătățirea balanței comerciale,
- taxe vamale cu caracter fiscal – care urmăresc obținerea de venituri la bugetul statului.
După modul de percepție a taxelor vamale, întâlnim:
- taxe vamale specifice – percepute pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor;
- taxe vamale ad valorem – când se aplică sub forma unei cote procentuale raportată la valoarea vamală a
mărfii important;
- taxe vamale mixte – când se percep ca adaos la cele ad valorem, atunci când nu sunt suficient de
protecționiste.
 După modul de fixare, taxele vamale, se împart în patru categorii:
- taxe vamale autonome (generale) – de regulă mai ridicate, stabilite de stat în mod independent și nu pe baza înțelegerii cu
alte stat ale lumii, percepute mărfurilor provenite din statele care nu aplică clauza națiunii celei mai favorizate;
- taxe vamale convenționale – fixate de stat prin înțelegerea cu alte state cu care-și acordă reciproc clauza națiunii celei mai
favorizate;
- taxe vamale preferențiale – stabilite la un nivel redus, comparativ cu restul taxelor vamale aplicate tuturor sau anumitor
mărfuri importate din anumite țări, fără a se extinde asupra mărfurilor provenind din celelalte țări. Ele reprezintă o derogare de
la clauza națiunii celei mai favorizate;
- taxe vamale de retorsiune (de răspuns) – apărute ca răspuns la politica comercială neloială a altui stat. Acestea îmbracă
două forme:
- taxe vamale antidumping – percepute de către stat peste taxele vamale obișnuite, pentru a anihila efectele dumpingului,
- taxe vamale compensatorii – pentru a înlătura efectele subvenționării exporturilor sau ale primelor de export.

Exportul mărfurilor în România – este liberalizat și este supus licențelor de export autonomie, folosite numai în scopuri
statistice. Face excepție de la liberalizare:
- exportul de mărfuri contingentate sau supuse restricțiilor cantitative în țările de destinație;
- exportul în cadrul unor operațiuni legate de cliring1 și de barter2;
- livrările de instalații complexe, lucrări de construcții-montaj și aprovizionările navelor străine;
- exportul de licențe și know-how3;
- exporturile pe credit aprobat de Guvernul României.

1. cliring - sistem de decontare fără numerar (folosit între state) bazat pe compensarea globală, centralizată a tuturor creanțelor și angajamentelor.
- sistem de decontare (între state) prin intermediul băncilor, prin compensarea reciprocă a creanțelor și datoriilor, în scopul echilibrării schimburilor
comerciale.
- sistem de decontări fără numerar, folosit mai ales între state, care constă în compensarea cererilor și obligațiilor de plată reciproce.
2. barter - acord, în practica comercială, prin care părțile convin să schimbe între ele mărfuri de valori egale.
3. know-how - ansamblu al informațiilor și al experienței privind un nou proces tehnologic și modul de exploatare a unor utilaje noi.
- patrimoniu de cunoștințe și experiențe tehnice privitoare la reproducerea unui produs sau proces existent, a căror dezvăluire către alte persoane nu
este permisă fără o autorizare prealabilă.
Sunt interzise la export:
armele și munițiile, cu excepția celor autorizate de lege;
produsele explozibile și toxice, cu excepția celor autorizate de lege;
substanțele stupefiante și psihotrope, cu excepția celor autorizate de lege;
echipamentul militar, cu excepția celor autorizate de lege;
medicamentele, aparatura medicală și materialele tehnico-medicale, neautorizate de Ministerul Sănătății;
bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național, cu excepția celor autorizate de lege;
metale prețioase, pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea, cu excepția celor autorizate de
lege;
Sunt interzise la import:
armele și munițiile, cu excepția celor autorizate de lege;
produsele explozibile și toxice, cu excepția celor autorizate de lege;
substanțele stupefiante și psihotrope, cu excepția celor autorizate de lege;
echipamentul militar, cu excepția celor autorizate de lege;
medicamentele, aparatura medicală și materialele tehnico-medicale, neautorizate de Ministerul Sănătății;
înscrisuri, tipărituri și imprimări de orice fel, care nu sunt admise de lege.

În vederea protejării producătorilor și consumatorilor interni, România mai poate folosi:

- taxe anti-dumping – pentru neautorizarea și/sau interzicerea practicării unor prețuri de dumping la produsele
importate;
- taxe compensatorii – în scopul neutralizării oricărei subvenții acordate direct sau indirect în țara de origine sau în
țara exportatoare pentru producerea, exportul și transportul unor produse;
- taxa de salvgardare – pentru evitarea unor importuri în cantități atât de mari și în condiții care ar putea să producă
sau să amenințe cu producerea unui prejudiciu grav producătorilor naționali.
 Politica valutară reprezintă ansamblul masurilor, metodelor și instrumentelor cu ajutorul cărora autoritatea monetară
abilitată, caută să acționeze pentru a stabili, urmări sau influența cursul de schimb pe piața valutară.
Piața valutară presupune existenta unui sistem de relații care se formează între bănci, case de schimb și clienții ai
acestora, prin intermediul cărora se efectuează operațiuni de vânzare-cumpărare de valute și devize, contribuind la
stabilirea cursului de schimb.

Regimul valutar poate fi definit ca fiind setul de reglementări constituit de către autoritatea monetara a unui stat,
reprezentată de obicei de Banca Centrala a statului respectiv, care stabilește: 
•modul de determinare a cursului valutar pentru moneda naționala a statului respectiv;

•calitatea monedei naționale de a fi sau nu convertibilă;

•modul de funcționare a pieței valutare din acel stat.

Convertibilitatea monedei reprezintă însușirea legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă în
mod liber prin vânzare și cumpărare pe piață, în sensul că nu există restricții nici cu privire la suma de preschimbat, nici la
scopul preschimbării (plăți pentru tranzacții curente sau mișcări de capital) și nici la calitatea celui care efectuează
preschimbarea (rezident al țării în care se efectuează operația sau nerezident).

Politici comerciale promoționale și de stimulare a comerțului României

Efectele politicii comerciale externe ale României