– istoric,

notiuni
generale,
efecte,
indicatii
si
ISTORIC
Documentele istorice păstrate până în prezent arată că
masajul s-a practicat în toate timpurile şi la toate popoarele
antice.Denumirea acestei activităţi este atribuită la o dată
relativ recentă. În limba română denumirea “masaj” a
acestei practici a fost introdusă prin intermediul literaturii
medicale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut.
Această denumire este introdusă în prezent în toate limbile
moderne fiind considerat termen universal. În limba
franceză cuvântul “massage“ apare pentru prima dată
În lucrarea lui Lepage “Cercetări istorice asupra medicinei
chineze”, publicată în1813. Presupuneri asupra etimologiei
cuvântului sunt:
• “mass” în limba arabă înseamnă a apăsa;
• “massesch” în limba ebraică veche are aceeaşi
semnificaţie;
• “massien” în limba greacă înseamnă a frământa
Din studiile a numeroşi cercetători reiese că
masajul a fost unul dintre cele mai vechi mijloace
descoperite de oameni pentru alinarea
suferinţelor. La început avea un caracter empiric,
magia se asocia gesturilor, era legat deanumite
ritualuri şi practici. De îngrijirea bolnavilor se
ocupau reprezentanţii cultului religios, prestaţiile
acestora departe de a fi fost fundamentate
ştiinţific, aveau însă o mare valoare psiho -
terapeutică.
 Practicarea masajului a înregistrat
epoci de mare răspândire la chinezi, indieni,
egipteni, popoare care au ajuns la un înalt
nivel de cultură şi civilizaţie. La aceste
popoare masajul era asociat cu alte
procedee empirice de terapie cum sunt:
aplicaţiile calde locale, ungeri cu diferite
substanţe (mirodenii, uleiuri),
mişcări pasive ale segmentelor
corpului.
Medicina tradiţională din China are o foarte mare
vechime. Masajul la chinezi era practicat de către
o castă de preoţi-medici (cu peste 3000 de ani
î.e.n.), în scopul activării circulaţiei sângelui şi a
umorilor din corp, pentru stimularea sau liniştirea
nervilor cât şi pentru vindecarea unor tulburări sau
boli cronice ale organismului. Manevrele se
executau lent şi stăruitor. Scrierile lui Cung
Fu recomandau folosirea exerciţiilor fizice şi a
masajului, cu caracter localizat. Este de reţinut
indicaţia care se făcea, de asociere a gândirii
bolnavului cu mişcarea, idee ce corespunde
noţiunii ştiinţifice din medicina modernă, de
“reprezentare corticală a mişcării”.
Din datele istorice ale Egiptului
antic s-au transmis numeroase
documente scrise pe papirusuri,
inscripţii, picturi şi sculpturi care aduc
mărturii despre practicarea masajului în
scopul tratării bolnavilor.
În India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat în
popor, în legătură cuunele procedee cu caracter igienic sau
ritual, cum ar fi ungerea trupului cu uleiuri aromate,
îmbăierea în apele fluviilor şi lacurilor considerate sacre.
Scrierile Ayar-Veda conturează reguli de folosire a
exerciţiilor fizice şi masajului. Aceste practici aveau
caracter profund religios. Legile lui Manu asociază
practicarea lor cu îmbăierile pentru purificarea sufletului.
Ulterior, şcoala Hatha-Yoga face recomandarea economiei
de energie, de obţinere a unui randament maxim cu un
efort minim, principiu existent şi în prezent în practica
oricărei activităţi, inclusiv cea sportivă. Practica Yoga se
remarcă prin valoroase exerciţii de respiraţie si tehnici de
relaxare. Masajul a fost practicat şi de alte popoare vechi
ale orientului, cum sunt: asirienii, babilonienii, mezii,
perşii,in scopul tratării răniţilor din războaiele frecvente ce
aveau loc în acele timpuri.
Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au
apărut în Grecia, ca mijloc important pentru îngrijirea atleţilor. Grecii
antici au folosit masajul în pregătirea diferitelor categorii de sportivi,
remarcându-se faptul că se utiliza atât înainte de efort cât şi după
terminarea acestuia, în scopul prevenirii şi combaterii oboselii
musculare şi nervoase. Practicanţii acestui masaj se numeaua liptes şi
foloseau diferite uleiuri şi pulberi fine pentru a uşura executarea
manevrelor. Atleţii greci practicau şi automasajul. Medicii greci au fost
primii specialişti care au recomandat şi fundamentat practicarea
masajului în mod ştiinţific.
Herodicos din Lentini (428-347 î.e.n.), medic celebru în antichitate,
socotit părintele gimnasticii medicale şi al masajului, prescria bolnavilor
săi anumite exerciţii fizice şi alergări pentru vindecarea bolilor şi
intărirea organismului.
Hipocrat (460-377 î.e.n.) este considerat cel mai mare medic al
antichităţii. Acesta, discipol al lui Herodicos din Lentini, a continuat
practicile şi tradiţiile instituite anterior. El a precizat indicaţiile şi efectele
acestor mijloace terapeutice,evidenţiind influenţele fiziologice pe care
le au cât şi contraindicaţiile pentru practicarea lor. Pentru prima dată
Hipocrat a descris factorii naturali de mediu şi importanţa lor pentru
sănătatea omului.
În Imperiul Roman , după cucerirea Greciei, cultura
greacă s-a răspândit înimperiu şi mai ales la Roma, prin
intermediul sclavilor.
Medicii şi gimnaştii în captivitate, cât şi alţii atraşi de
bogăţie şi glorie, au făcut ca aceste descoperiri să fie
cunoscute de romani, unele ca atare, altele adaptate
concepţiei acestui popor.
Gimnastica greacă nu a fost preluată de romani, aceştia
practicând cu precădere exerciţiile cu caracter militar.
Masajul practicat de sclavii greci devine obişnuit în regimul
de viaţă al romanilor bogaţi. Se practica în terme, care erau
adevărate monumente arhitecturale cât şi în locuinţele
acestora, sub forma unui masaj de înviorare dimineaţa şi
altul seara, pentru relaxare.
Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani de
origine
greacă, recomanda masajul atît înainte cât şi după
exerciţiile corporale. A fost preocupat de
teoretizarea principalelor manevre de masaj
făcând şi o clasificare a acestora,
# înfuncţie de intensitate:
manevre: - puternice;
- moderate;
- uşoare.
# iar după forma lor: - manevre lungi;
- medii;
- scurte.
Oribasius, de asemenea medic de origine greacă,
se ocupa de tratare a gladiatorilor răniţi,
intitulându-se cu mândrie “medic al gladiatorilor”.
El acontribuit la îmbogăţirea practicilor medicale în
privinţa recuperării posttraumatice. Este
considerat precursorul medicului de medicină
sportivă din zilele noastre. De la acesta au rămas
reguli de practicare a masajului şi descrieri tehnice
valabile şi în prezent.
În ţara noastră masajul empiric a fost cunoscut şi
practicat în trecut în popor, transmiţându-se prin tradiţie
din generaţie în generaţie, asociat cu alte mijloace de
îngrijire a bolnavilor. Odată cu răspândirea cunoştinţelor
medicale,aceste aplicaţii au fost înlocuite cu masajul
ştiinţific. Masajul medical s-a instituitla noi începând cu a
doua jumătate a secolului trecut. Primii medici care au
introdus masajul în clinici au fost chirurgii, ortopezii şi
reumatologii.R.P. Manga, în 1885 a publicat teza de
doctorat cu tema: “Masajul, istoricul, manipulaţiunile,
acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin
acest remediu”, fiind prima de acest gen din ţară. N.
Hălmagiu a susţinut teza de doctorat cu titlul: “Masajul şi
mobilizarea ca tratament în unele fracturi”, în 1889.În
1933 a fost publicat tratatul “Masajul practic şi teoretic,
general şi parţial” al francezului M. Defrumerie.
O adevărată şcoală de masaj începe să se
formeze la Academia Naţională de Educaţie
Fizică şi Sport, sub îndrumarea profesorilor
I.Lascăr şi V.Roşca, după înfiinţarea acestuia în
1922. Ulterior, A.Ionescu publică “Masajul“, sub
formă decurs pentru studenţii A.N.E.F.S. urmat
de mai multe ediţii de cursuri şi lucrări în care
fundamentează masajul şi automasajul, cât şi
domeniul culturii fizice medicale. Absolvenţii
acestui institut de învăţământ superior cât şi ai
celorlalte facultăţi de educaţie fizică înfiinţate în
ţară, au desfăşurat atât în şcoli cât şi îninstituţiile
medicale o bogată activitate în direcţia corectării
deficienţelor fizice,recuperării stării de sănătate
după diverse afecţiuni cât şi în domeniul
sportului de performanţă.
 NOŢIUNI GENERALE
Una din cele mai corecte şi sintetice
definiţii ale masajului a fost formulată de
reputatul şi regretatul Profesor dr. docent
Adrian N. lonescu,ca fiind: „o prelucrare
metodică a părţilor moi ale corpului, prin
acţiuni manuale sau mecanice, în scop
fiziologic sau curativo-profilactic".
 Masajul manual este cea mai
veche, răspândită şi eficace formă
de abordare apărţilor moi ale
corpului omenesc. Acelaşi reputat
autor afirmă că mâna(maseorului),
prin multiplele sale proprietăţi
„devine prin practică îndelungată,
cel mai valoros şi mai eficient
aparat de masaj".
Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul
timpului că oricedi spozitiv, mecanism, instrument
sau aparat acţionat mecanic sau electric, oricât de
ingenios a fost şi este conceput, nu poate
Înlocui masajul manual şi nu poate obţine efectele
sale medicale.
Practicarea lui urmăreşte un scop igienic (de întreţinere a
sănătăţii şi prevenire a unor tulburări funcţionale),
terapeutic (de tratare a unor afecţiuni organice,
funcţionale sau traumatice). Masajul esre de asemenea
legat de activitatea sportivă, aplicarea lui urmărind efecte
stimulatoare (înainte de antrenamente şi competiţii),
efecte trofice, liniştitoare, de dezobosire (după concursuri
sau în pauzele din cadrul concursurilor), efecte
remarcabile de refaceren europsihică (pe cale reflexă) şi
neuromusculară (pe cale directă, mecanică). Din cele
expuse se poate aprecia că efectele masajului se leagă
de profilaxie, terapie şi activitatea sportivă, decurgând din
aceasta o clasificare în funcţie de scopul urmărit prin
aplicarea lui:
# masaj igienic;
# masaj terapeutic;
# masaj sportiv
 În prezent, bine fundamentat ştiinţific, masajul
este un mijloc de bază înterapia recuperatorie,
constituind un mijloc specific al kinetoterapiei
(terapia prin mişcare).
Pentru omul sănătos poate constitui un mijloc de
susţinere a activităţii cotidiene, fie că ne referim
la efectele stimulative locale şi generale pe care
le are în plan biologic, sau la cele de relaxare,
de combatere a oboselii după activităţi intense
care solicită organismul în plan neuropsihic sau
neuromuscular. Masajul la omul contemporan
supus în permanenţă stresului cotidian, este
recomandat ca mijloc profilactic important în
menţinerea stării de sănătate fizică şi psihică.
În tratarea unor boli sau recuperarea
sechelelor datorate unor afecţiuni, în
special la nivelul aparatului locomotor,
masajul este prezent ca mijloc de terapie
încadrul terapiei generale, având o
importanţă mai mare sau mai mică în
funcţie de diagnostic. Efectele masajului
ca mijloc terapeutic sunt remarcabile în
special în afecţiunile traumatice,
circulatorii şi neuromusculare la nivelul
aparatului locomotor.
Aplicarea manevrelor de masaj, manuale
sau instrumentale, în scop igienic,
terapeutic sau legate de activitatea
sportivă, se face de către maseur (o
persoană calificată) sau de către o
persoană asupra propriului corp, acţiune
denumită automasaj.
 Aprecieri referitoare la activitatea maseurului. Spatiile
de masaj. Reguli igienice de practicare a masajului.
• Condiţii de bază materială
Masajul terapeutic – recuperator se practică, de preferinţă, într-o încăpere specială,
numită sală sau cabinet de masaj. Acest cabinet de masaj se poate amenaja într-o
singură sală mai mică sau într-o sală mare, prin împărţirea sa în boxe mai mici, separate
perin paravane sau draperii. Pe lângă acest cabinet de masaj, ideal ar fi să existe o sală
de aşteptare, o sală de duşuri, toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului.
Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să fie suficient de spaţios, luminos, bine aerisit şi călduros (temperatura optimă
pentru masaj fiind de aprox.23-24°C);
• să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi cu faianţă
sau vopsiţi în ulei, podea acoperită cu gresie sau linoleum, pentru a putea fi curăţate şi
dezinfectate cât mai uşor;
• să fie prevăzută cu instalaţie de apă curentă;
• să aibă mobilierul strict necesar:
- banchetă de masaj (de preferinţă cu posibilităţi de reglare a poziţiei şi înălţimii);
- scaun pentru maseur;
- dulap pentru diverse materiale ajutătoare (aparate, unguente etc.);
- masă sau birou pentru acte.
Cadrele de specialitate
Maseurul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
specifice:
• să fie sănătos, armonios dezvoltat, rezistent la
oboseală, prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a
calităţilor motrice de bază, psihice şi intelectuale, printr-un
regim corect de viaţă şi muncă. El va evita muncile fizice
grele şi chiar sporturile ce obosesc excesiv şi activităţile
care pot înăspri sau leza mâinile;
• să posede o foarte bună coordonare şi abilitate
manuală, întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic;
• mâinile trebuie să fie cât mai largi, cărnoase, cu pielea
caldă, moale, uscată şi netedă, cu degete suple şi abile;
• să aibă un simţ tactil foarte bine dezvoltat, auz fin şi
vedere bună;
• să posede aptitudini psihice deosebite;
• să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie,
biomecanică, fiziologie, simptomatologie;
• să aibă simţ de autoconservare, pentru a-şi
putea doza corespunzător efortul în vederea
desfăşurării întregii activităţii în condiţii egale de
eficienţă; Pentru aceasta el va trebui să cunoască
execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de
masaj, să lucreze cu calm şi fără grabă, să facă
mici pauze în care să-şi relaxeze membrele
superioare (după fiecare regiune masată, după
fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru), să-şi
însuşească şi să practice tehnici de relaxare;
• să cunoască şi să respecte principiile moralităţii
şi etica profesională.
Reguli pentru aplicarea masajului
Reguli de igienă
Privind masorul:
• igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite
aspectul estetic), (tricou cu mâneci scurte, pantalon lung sau scurt,
papuci asemănători celor de la înot) ;
• igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului:
• cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc.
• mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurt
şi bine pilite; înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile
trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;
• Nu trebuie să poarte inele, brăţări, care ar putea răni
pacientul, să nu aibă bătături, unghii lungi sau neîngrijite;
• ideal este să nu se fumeze în timpul programului, sau
dacă acest lucru nu se poate, să nu se fumeze în sala de
masaj şi după aceea să se spele pe dinţi, pentru a
îndepărta mirosul;
•
• sa nu consume băuturi alcoolice în timpul
programului.
• Este recomandat ca la 2 - 2,30h să facă o pauză
de cca. 20 minute pentru a se odihni
(relaxareneuromusculară), în care să consume
fructe, dulciuri, sucuri de fructe sau lactate,timp
în care încăperea se aeriseşte.
• Începerea fiecărei şedinţe de masaj trebuie să
fie precedată de câteva exerciţii pregătitoare ale
segmentelor şi articulaţiilor membrelor
superioare. Se mobilizează fiecare segment, în
special articulaţia pumnului şi articulaţiile
degetelor. Se fac mişcări de flexie, extensie,
abducţie şi adducţie, (mobilizări pasive), pentru
mărirea mobilităţii articulaţiilor mîinilor şi supleţei
mişcărilor acestora.
Privind subiectul:

• Cel ce urmează a fi masat, sportivul, pacientul, de

asemenea trebuie să se prezinte în bune condiţii de igienă
personală.
• respectarea unei igiene corecte a corpului şi
îmbrăcăminţii;
• golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare
şi, dacă este posibil, acolonului;
• se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare
sau un cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj
peste cel existent.
Privind aplicarea masajului:
• masajul terapeutic poate fi aplicat şi pe
parcursul zilei, dar obligatoriu la un interval de 2-3
ore înainte sau după servirea mesei şi în aşa fel
încât şedinţa de masaj să se încheie cu cel puţin
1/2 oră înaintea mesei următoare.
• indicaţiile masajului sunt pentru persoanele
sănătoase în scop igienic, de întreţinere, de
refacere după o stare de oboseală; în scop
terapeutic în cazul terapiei complete de recuperare
după îmbolnăviri sau traumatisme.
 EFECTELE MASAJULUI
  Efectele masajului sunt multiple şi pot fi clasificate după mai multe criterii.
• Efecte: a. directe asupra ţesuturilor (masajul somatic);
b. indirecte - profunde asupra organelor interne (masaj profund);
c. reflexogene.
• Efecte: a. stimulante, excitante;
b. calmante, relaxante, liniştitoare.
• Efecte: a. parţiale (locale) - calmarea durerii, hiperemie locală,creşterea circulaţiei
locale, îndepărtarea stazelor, accelerarea proceselorde resorbţie;
b. generale - stimularea funcţiilor aparatului respirator şi circulator, creşterea
metabolismului, îmbunătăţirea stării psihice şi a somnului, îndepărtarea oboselii.
• Efecte: a. imediate;
b. tardive.
• Efecte: a. obiective, ce pot fi monitorizate de către medic prin metodeclinice şi paraclinice;
b. subiective, declarate de către bolnav.
• Efecte asupra structurilor:
a. asupra pielii;
b. asupra ţesutului conjunctiv (ţesutului celular subcutanat);
c. asupra elementelor aparatuiui locomotor;
d.asupra circulaţiei sângelui şi limfei;
e.asupra sistemuiui nervos;
f. asupra ţesutului şi organelor profunde;
• Efectele masajului general
• Efecte asupra structurilor:
• Asupra pielii:
- asuplizare, creşterea pragului sensibilităţii cutanate, influenţarea
substanţei fundamentale şi a fibrelor elastice;
- facilitarea secreţiei glandelor sudoripare cu creşterea secreţiei lor,
favorizarea penetraţiei substanţelor grase;
- vasodilataţie activă cu creşterea vitezei de circulaţie, ceea ce
determină menţinerea echilibrului dintre circulaţia profundă şi
superficială, creşterea schimburilor nutritive;
- creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase cu
analgezie;
- descuamarea pielii şi creşterea celulelor tinere;
- prin mecanism reflex, ce influenţează circulaţia şi metabolismul,
contribuie la termoreglare;
- creşte schimburile respiratorii la nivelul pielii, ceea ce contribuie la
menţinerea igienei acesteia;
- influenţează organele profunde prin intermediul zonelor reflexe
Head;
• Efectele asupra ţesutului conjunctiv (ţesutului
celular subcutanat):
- reface elasticitatea şi supleţea, ceea ce determină
favorizarea mişcărilor corpului, dezvoltarea tonusului şi
rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a
organelor interne;
- favorizează schimburile nutritive prin creşterea
aportului de sânge, cu  evacuarea mai eficientă a
rezidurilor;
- contribuie la resorbţia şi scăderea depozitelor de
grăsime în cazul prezenţei obezităţii;
- are influenţe reflexe asupra: circulaţiei sângelui şi
limfei, schimburilor metabolice şi excreţiei, funcţiilor
hormonale şi reacţiilor neurovegetative,organelor
profunde prin intermediul zonelor reflexe Dicke
• Efecte asupra elementelor aparatuiui locomotor:
1) asupra muşchilor:
- creşte performanţa musculară prin creşterea
conductibilitătii, a excitabilităţii şi a contractibilităţii, prin
creşterea elasticităţii muşchilor;
- accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea
schimburilor vasculare cu aport de substanţe nutritive
proaspete şi îndepărtarea reziduurilor;
- creşte rezistenţa musculara la efort prin hiperemie;
- creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii;
- creşte sau scade tonusul şi excitabilitatea, în funcţie de
tehnică;
2) asupra tendoanelor şi tecilor tendinoase,
fasciilor,aponevrozelor:
- creşterea supleţei şi consistenţei;
- activarea circulaţiei locale;
- combaterea stazei sanguine şi limfatice;
- stimularea proprioceptorilor.
• Efectele asupra circulaţiei sângelui şi limfei
- la nivelul circulaţiei venoase
- creşte viteza de circulaţie şi uşor presiunea venoasă şi susţine
valvulele venoase;
- circulaţia limfatică este intensificată de aproximativ 25 de ori;
- la nivelul circulaţiei capilare există efecte pasive (indirecte) şi
active(directe) cu stimularea vasomotricităţii (deschiderea
capilarelor închise),prin mecanisme mecanice, neurale şi prin
eliberarea de mediatori chimici;
- circulaţia arteriolară suferă un proces de adaptare secundar
modificărilor de la punctele anterioare, existând şi un efect direct
mecanic, ambele determinând creşterea fluxului sanguin;
- munca inimii este astfel uşurată existând un efect de "digitalizare";
- valorile tensionale pot fi controlate în funcţie de necesităţi (scad
lamasajul relaxant şi cresc la cel excitant);
- se constată şi modificarea compoziţiei sanguine - creşte numărul
de hematii şi leucocite şi cantitatea de hemoglobină;
- astfel se realizează mobilizarea masei sanguine, activarea
volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulaţiei
sanguine şi vasodilataţie capilară, drenaj şi resorbţie cu ameliorarea
secundară atroficităţii celulare.
• Efecte asupra sistemuiui nervos:
- la nivel local se produce un reflex de axon cu
vasodilataţie secundară;
- apar reflexe segmentare (prin interesarea
segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la
care se asociază efectul reflex nesegmentar
realizat prin acţiunea asupra zonelor Head
(cutanate), Dicke (ţesut celular subcutanat), şi
astfel sunt influenţate viscerele;
- prin mecanism suprasegmentar de transmisie
la nivel subcortical şi cortical apar efecte
sedativ-relaxante şi chiar hipnotice.
• Asupra ţesutului şi organelor profunde:
- prin masajul peretelui abdominal apar
efecte directe mecanice cu reglarea
secreţiei / excreţiei şi motilităţii viscerelor;
- prin masaj reflex de toate tipurile apar în
mod indirect aceleaşi efecte.
• Efectele masajului general:
- se stimulează în sens reglator circulaţia,
procesele endocrine,secreţiile endocrine,
hematopoeza, procesele coagulării;
- se intensifică schimburile nutritive cu
creşterea temperaturii corpului;
- se produce relaxarea, scăderea
sensibilităţii, reducerea tonusului
neuromuscular sau dimpotrivă creşterea
acestora cu stimularea organismului, în
funcţie de tehnica folosită.
INDICAŢIILE MASAJULUI
• Afecţiuni ale aparatului locomotor –
• reumatismale(reumatisme articulare şi
abarticulare, spondilitele, artropatiile poliartrite
reumatoide (poliartrita cronică evolutivă. ),
• neurologice (hemiparezele, paraparezele,
tetraparezele, sau parezele cauzate de
traumatisme cu secţiune pe un nerv ),
• posttraumatice (recuperarea post-traumatică
în fracturi, înainte de scoaterea aparatului gipsat
(masajul regiunilor periferice pentru a nu se
produce o atrofie musculară) şi mai ales
recuperarea după scoaterea aparatului gipsat),
• psihogene –forme de nevroză astenică,
spasmofilii, distonii neurovegetative.
• Afecţiuni ale aparatului cardiovascular –,
cu edeme circulatorii periferice.
• Afecţiuni dismetabolice – obezitate, diabet,
gută.
• Pediatrie – anemii, rahitism, sindroame
hipoanabolice.
• Geriatrie – tratament de întreţinere şi
stimulare a musculaturii scheletice şi a
metabolismului diminuat, după explorări
paraclinice.
Alte indicatii:
• Optimizarea formei sportive.
• Sedentarism.
• Profilaxie secundară.
• Îmbunătăţirea consistenţei, elasticităţii şi mobilităţii pielii
• Creşterea supleţii şi ameliorarea circulaţiei sângelui la
nivelul ţesutului subcutanat şi conjunctiv
• Stimularea resorbţiei produşilor din jurul leziunilor cu
refacerea mai rapidă a ţesuturilor respective şi grăbirea
cicatrizărilor
• Îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, cu creşterea cantităţii
de oxigen la nivelul ţesuturilor şi cu eliminarea mai
rapidă a deşeurilor toxice provenite din activitatea
muşchilor
• Activarea circulaţiei limfei din căile limfatice cu o
resorbţie mai rapidă a lichidelor interstiţiale şi a edemelor
• Contraindicaţiile masajului sunt de asemenea
numeroase.
Dintre acestea distingem
- contraindicaţiile temporare (legate de o stare
patologică acută, trecătoare, vindecabilă);
- contraindicatiile definitive (legate de o boală
incurabilă cum ar fi neoplaziile generalizate,
psihopatiile, etc.).
Sunt, de asemenea, contraindicaţii locale,
regionale sau generale, temporare sau definitive
care depind de un anumit diagnostic şi pe care
le precizează medicul specialist.
Contraindicaţiile pot ţine de starea de sănătate a
celui masat, de spaţiul în care se desfăşoară
activitatea(impropriu, neigienic, umed şi rece),
dar şi de starea de sănătate a maseurului.
• Contraindicaţii locale temporare:
– leziunile tegumentare - plăgi recente sau deschise,
– afecţiunile dermatologice (dermatite, foliculite,
eczeme, micoze etc.);
– traumatisme acute,
– contuzii,
– arsuri recente prin agenţi termici, fizici sau chimici,
– eritem solar,
– infecţii localizate la nivel tegumentar de natură
microbiană, sau … (foliculite, furunculoze, vitiliazis verzi
incolor, candidoze, dermatite sau dermatoze,
– rupturi musculare,
– hematoame musculare,
– artrite localizate acute,
– osteomielite veşnic supurante,
• Contraindicaţii locale definitive:

– în caz de nervi şi pete pigmentare,

hemalioane şi zone hiperpigmentate
constituţional,
– varice voluminoase neoperate şi ulcer
varicos,
– tromboze venoase localizate,
– flebite şi tromboflebitele.
• Contraindicaţiile generale temporare:
– Boli neurologice:
• accidentele vasculare cerebrale recente,
• meningoencefalite,
• sindromul de hipertensiune intracraniană,
– Bolile circulatorii:
• infarctul miocardic recent,
• cardiopatia ischemică instabilă,
• insuficienţa cardiacă decompensată,
• tulburările de ritm şi de conducere,
• anevrismele arteriale,
• procesele infecţioase,
– Boli respiratorii
• insuficienţa respiratorie,
• boli infecţioase acute cu origine microbiană sau virală,
• pneumonii sau bronhopneumonii,
• afecţiuni pleurale,
• tuberculoza coronară activă,
• pneumotorax,
– Boli digestive:
• ulcere gastroduodenale simple sau complicate, cu sau fără
perforaţii în special în perioadele dureroase,
• pancreatite acute sau subacute,
• hepatite virale,
• ciroza hepatică decompensată,
• rectocolite ulcero-hemoragice.
– Boli urogenitale:
• glomerulonefrite acute şi cronice,
• insuficienţe renale acute sau insuficienţe renale
decompensate,
• hematurii macroscopice,
• endonefrite şi mionefrite.
– Afecţiuni articulare în puseu evolutiv,
• reumatismul articular acut,
• poliartrita reumatoidă.
• Contraindicaţii generale permanente:
– cancerele,
– boli cu manifestare tegumentară
(psoriazisul,)
– boli civice grave (psihozele sau psihopatiile).
• Dacă se ţine seama de recomandările făcute, de
cunoaşterea aprofundată a efectelor masajului
asupra organismului şi se cunoaşte bine tehnica
de aplicare, respectându-se indicaţiile şi
contraindicaţiile, masajul va fi un factor eficient,
igienic, terapeutic, un “medicament” de
neânlocuit.
• Ca regulă generală, se recomandă ca în toate
cazurile în care masajul produce efecte negative
sau chiar şi nesigure, să aplicăm principiul
hipocratic ,primum non nocere!" adică „în primul
rând să nu faci rău!" şi să se renunţe la masaj.