HIDROTERAPIA

Doroș Dorin S1605

 Hidroterapia este considerată cea mai veche
metodă terapeutică, fiind utilizată ca remediu
pentru diferite afectiuni comune, incă din
antichitate, in cultura greaca, japoneza, indusa,
romana (Campion, 1998). Numeroasele studii si
cercetari au evidentiat rolul pe care il are
hidroterapia in relaxarea musculaturii, in tratarea
afectiunilor musculo-scheletale si neurologice,
durerilor de gat, de spate, artritei, traumatism
cranian, spasticitate, acident vascular etc.
 Hidroterapia este o metodă terapeutică ce utilizează apa, la
diferite temperaturi şi în diverse stări de agregare (lichidă, solidă
sau gazoasă) pentru tratarea unor afecţiuni. Apa utilizată poate fi
dulce, minerală sau marină, pură sau în amestec cu alte
substante sau plante aromate si medicinale: infuzii sau decocturi
(de musetel, nalba, frunza de nuc etc.) sau diverse amestecuri
de plante medicinale, de asemenea: sare, iod, sulf, namol, gaze
etc.
Sub denumirea de hidroterapie sunt reunite toate formele de terapie
care utilizeaza apa calda sau rece, pentru tratarea diferitelor
afectiuni. Hidroterapia este considerată şi o ramură a medicinei
naturiste bazate pe utilizarea apei în scop terapeutic.
In mod interesant, cautarea cuvantului hidroterapie pe internet duce
la peste 3 milioane si jumate de rezultate, ceea ce arata
importanţa acestui termen.
Hidroterapia poate fi usor adaptata nevoilor
specifice ale pacientilor, prezintand o serie de
avantaje: imbunatateste functiile sistemului
cardio-vascular si respirator, influenteaza
starea generala a organsimului, ca si
metabolismul, reduce excitarea, durerea şi
rigiditatea etc.
Pricipiul acestei metode terapeutice are la baza proprietatile
fluidelor: mecanice (termoconductibilitatea apei este de 30 de ori
mai mare decat a aerului si termocapacitatea, de 8 ori mai mare
decat a aerului), termice şi chimice. Presiunea exerciată de forţa
gravitationala asupra structurilor osoase in apa, poate fi redusa
cu 90%. Actiunea fiziologică a factorului hidric se exercita prin
intermediul tegumentului, pielea fiind primul organ cu care ia
contact; prin structura sa caracteristică cu vasta retea vasculara
si de receptori nervosi, se pot obtine multiple si variate
raspunsuri, reactii locale si generale.
Actiunea se manifestă local si general, la nivelul metabolismului şi
sistemelor: muscular, cardio-vascular, neros, respirator etc.
Actiunea asupra sistemului cardio-vascular:
circulatie periferică şi cord. Reacţia bogatei reţele
vasculare tegumentare la exciatantul rece sau cald
poate fi de vasoconstricţie sau vasodilataţie.
Vasoconstrictia este faza initiala, care este mai
lunga sub actiunea „recelui" şi de foarte scurta
durata, uneori aproape nesesizata macroscopic, sub
acţiunea excitantului cald. Prin contractia muschilor
erectori ai perilor, este impiedictă pierderea de
caldura, prin micsorarea suprafetelor de radiatie a
pielii.
Vasodilatatia activa este faza in care se produce o
inrosire (hiperemie) a tegumentului (roz-rosiatic),
sub actiunea excitantului, cald sau rece. Este de
durata mai lunga si este cea mai importanta dintre
faze. Vasodilatatia pasiva sau paralitica urmeaza de
obicei celei precedente, daca actiunea factorului
excitant se prelungeste sau daca este prea brutal.
Tegumentele capata o culoare rosie-violacee sau
marmorata. Este reactia pe care nu o dorim si
trebuie s-o evitam in hidroterapie, constituind
indicatia ca trebuie intrerupta procedura.
Actiunea asupra cordului: „recele" calmeaza si
usureaza munca inimii (accelereaza
frecventa cardiaca etc), iar procedurile
fierbinti obosesc cordul.
Actiunea procedurilor asupra sangelui:
compozitia sangelui este deviata spre
acidoza prin procedurile reci si spre alcaloza
prin procedurile calde (datorita hiperventilatiei
ce scade CO2). Coagularea singelui creste in
procedurile calde si invers in cele reci.
 Actiunea asupra respiratiei: recele, dupa o
inspiratie profunda si o pauza scurta, mareste
frecventa respiratorie. Procedurile calde
declanseaza, de la inceput, o respiratie frecventa si
superficiala. Zona care influenteaza cel mai mult
respiratia este ceafa, probabil prin apropierea sa de
bulb.
 . Actiunea asupra sistemului nervos: aplicatia de
rece scade sensibiilitatea nervoasa si are un efect
anestezic. Recele a fost unul dintre primele mijloace
anestezice folosite in chirurgie. Caldura are un efect
excitant in procesele acute si este analgezica in
procesele inflamatorii cronice.
 Actiunea asupra metabolismului: procedurile reci
determina o crestere a meta-bolismului, printr-un
consum mai mare de oxigen. Procedurile calde
produc cresteri metabolice mai usoare, prin consum
de glucide si lipide. Procedurile indiferente nu
modifica metabolismul.
 In funcţie de temperatura apei, au fost diversificate
modalitatile de utilizarea a acestui factor terapeutic.
Procedurile utilizate în hidroterapie sunt împărţite în
generale, cele mai solicitante, care se prescriu
deobicei dimineaţa şi locale sau parţiale.
 Cele mai frecvent folosite sunt urmatoarele:
 1. comprese- calde sau reci si alternante
 2. împachetari- inferioare/ superioare/ pe 3
sferturi/ integrala a trunchiului
 3. frictiuni- partiale sau complete
 4. băi terapeutice- reci (sub 20 ºC), racoaroase
(20-30 ºC), intermediare (34-37 ºC), calde (38-39
ºC), fierbinti (40 ºC).
 Compresele sunt cele mai simple proceduri,
sunt de mai multe tipuri în funcţie de
temperatura apei si regiunea de aplicare.
Compresa rece: are efect antalgic,
vasoconstrictiv, deci antihemoragic si antiin-
flamator. Ca indicatii, se foloseste in orice
proces inflamator acut. Uneori, se inlocuieste
cu punga cu gheata. Se schimba la 5 - 10
minute, cand s-a uscat. Este indicata in
abcese, flegmoane, apendicite acute,
hemoragii digestive, cerebrale etc.
 Compresa calda are o actiune antalgica, relaxanta,
de sedare, antiinflama-toare, vasodilatatoare, fapt
pentru care este indicata in toate procesele
inflamatorii cronice (colica hepatica, nefretica etc).

Compresa Priessnitz este o compresa stimulenta, tonifiantă legată de numele

lui Priessnitz (care a folosit-o pentru prima dată). Este o compresa rece,
acope-rita de una uscata. Ca actiune, la primul contact cu tegumentul se
produce vasoconstrictia, apoi se incalzeste (deci vasodilatatie), incalzire care
produce evaporarea apei din compresa, ducand la racirea tegumentului si asa
mai departe, pana la uscarea ei. Este indicată in inflamatiile subacute si
cronice.
 Frictiunile sunt proceduri care actioneaza atat prin
factorul termic, cat si prin cel mecanic. Ele sunt
intotdeauna reci, folosindu-se bucati de panza
umede, peste care se executa frictiuni, prin miscari
lungi, de alunecare cu palmele, pana cand acestea
se incalzesc (vasodilatatie activa). Dupa acestea,
regiunea frictionata se sterge si se acopera.
Frictiunile pot fi partiale (maini, membre inferioare,
torace etc.) sau totale (complete). Se pot executa si
la patul bolnavului imobilizat (fracturi, reumatism).
 Afuziunile constau in raspandirea unei coloane de
apa fara presiune pe anumite regiuni ale corpului,
cu ajutorul unui furtun de cauciuc adaptat la un
robinet sau cu o stropitoare careia i s-a scos rozeta.
Pot fi efectuate cu apa rece sau cu apa rece si
calda, alternativ. La domiciliu se pot face afuziuni
reci la membrele inferioare de catre bolnavul insusi.
 Coloana de apa va fi proiectata incepand de la
varful degetelor, apoi pe fata anterioara a gambei,
pana la genunchi; sau mai sus, pana la radacina
piciorului; de aici se va cobori pe una din fetele
laterale ale piciorului, pana la varful degetelor, de
unde se urca iar, pe fata posterioara, pana la locul
dorit
 Manevrele respective vor fi executate de mai
multe ori la rand, timp de 3-4 minute, pana la
obtinerea unei senzatii placute de caldura
locala si inrosirea pielii. Afuziunile reci sunt
indicate persoanelor cu varice incipiente, cu
pareza sau paralizia membrelor inferioare, cu
insomnie, sechelele dupa flebite, edemele
cronice cat si celor care acuza picioare grele
si obosite.
 Cataplasmele reprezintă aplicarea unor substante,
de obicei umede, pe tegument. Cele mai cunoscute
sunt cataplasmele cu mustar, cu hrean, musetel,
namol etc. Ele se folosesc si astazi (mustarul), mai
ales la copii, in procesele inflamatorii acute, pentru
efectul lor revulsiv, descongestionant, analgezic si
antispasmodic (pneumonii, congestii, periviscerite,
mialgii, nevralgii etc). Actiunea lor este explicata atat
prin factorul termic, cat si prin cel chimic (esentele
volatile).
 Hidroterapia este contraindicata persoanelor care
prezinta:
 􀂃 deficienta organica grava;
 􀂃 deteriorare mentala grava;
 􀂃 deteriorare senila;
 􀂃 diabeticii;
 􀂃 persoanele care sufera de scleroza multipla;
 􀂃 la persoanele care sufera de boli cardiovasculare
(hipertensiune, aritmie cardiaca, ischemie cardiaca,
accident vascular, tromboza etc.) trebuie evitate anumite
proceduri, in special cele care folosesc apa fierbinte
 􀂃 femeile insarcinate trebuie sa evite baile si saunele
fierbinti.
Bibliografie:
1. Campion MR, ed. (1998). Hydrotherapy principles and practice.
Butterworth- Heinman. Oxford.
2. Cider Asa, Schaufelberger Maria, Stibrant Sunnerhagen Katharina,
Andersson B. (2003). Hydrotherapy—a new approach to improve
function in the older patient with chronic heart failure. The European
Journal of Heart Failure 5. pp. 527–535.
3. Dail C., Thomas C. (1997). Hidroterapie. Editura: Viaţă şi sănătate.

4. Dan N., Totorean Alina, Armand G., Niţă Andrea, Jurici Merima, Amăricăi
Elena, Luca V., Cristea Cristina, Bereteu Oana, Onofrei Roxana, Popa D.,
Cotulbea Raluca, Dobrescu Corina. (2006). Curs de recuperare, medicină
fizică şi balneologie. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
„VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA. FACULTATEA DE MEDICINĂ.
TIMIŞOARA.
5. Moor F., Peterson S., Manwell E., Noble M., Muench G. (1964). Manual of
hydrotherapy
6. and massage. Pacific Press Publishing Association, Idaho, pp 1-29.
7. Petrofsk J. et al. THE INFLUENCE OF WARM HYDROTHERAPY ON THE
CARDIOVASCULAR SYSTEM AND MUSCLE RELAXATION. Department
of Physical Therapy Loma Linda University.
8. Thomas Celia (2009). Hydrotherapy. Muscular Dystrophy Campaign –
January 2009.
Mulțumesc
pentru
atenție