TEMA 4 MTCSI

,,ETNOMETODOLOGIA ȘI
INTERACȚIONISM SIMBOLIC’’
PROF. COORD.: LECT. UNIV. REZEANU CĂTĂLINA-IONELA
STUDENTE: BARNA LUSIA-ELENA, CIULEI ROXANA-ELENA, COMAN ANA-
MARIA, DUMITRACHE IOANA-CARMEN
AN DE STUDII: II
CE ESTE ETNOMETODOLOGIA?

• Etnometodologia este o abordare teoretică în

sociologie bazată pe convingerea că puteți
descoperi ordinea socială normală a unei
societăți prin perturbarea
acesteia. Etnometodologii explorează
problema modului în care oamenii își explică
comportamentele. 
• Această paradigmă se face referire la
grupurile mari.
 CARE ESTE BAZA TEORETICĂ PENTRU ETNOMETODOLOGIE?

Un mod de a gândi despre

etnometodologie este construit în jurul
credinței că interacțiunea umană are loc
în cadrul unui consens și interacțiunea nu
este posibilă fără acest
consens. Consensul face parte din ceea ce
ține societatea unită și este alcătuit din
normele de comportament pe care
oamenii le poartă cu ele. Se presupune că
oamenii dintr-o societate împărtășesc
aceleași norme și așteptări pentru
comportament și astfel, încălcând aceste
norme, putem studia mai multe despre
acea societate și cum reacționează la un
comportament social normal rupt.
• Etnometodologii folosesc adesea procedee ingenioase pentru
descoperirea normelor sociale, gândindu-se la modalități inteligente
de a perturba interacțiunea socială normală. Într-o celebră serie de
experimente de etnometodologie, studenților li s-a cerut să se prefacă
că sunt oaspeți în propria lor casă fără să le spună familiilor ce fac. Ei
au fost instruiți să fie politicoși, impersonali, să folosească termenii de
adresare formală (domn și doamnă) și să vorbească numai după ce au
fost vorbiți. Când experimentul s-a încheiat, mai mulți elevi au
raportat că familiile lor au tratat episodul ca pe o glumă. O familie a
crezut că fiica lor era extrem de drăguță pentru că ea dorea ceva, în
timp ce alta credea că fiul lor ascunde ceva serios. Alți părinți au
reacționat cu furie, șoc și nedumerire, acuzându-și copiii că sunt
nepoliticoși, răi și desconsiderați. Acest experiment le-a permis
elevilor să vadă că până și normele informale care ne guvernează
comportamentul în interiorul propriilor case sunt atent structurate.
Prin încălcarea normelor gospodăriei.
• Etnometodologii susțin că nu poți întreba pur
și simplu o persoană ce norme folosește
pentru că majoritatea oamenilor nu sunt
capabili să le articuleze sau să le descrie. În
general, oamenii nu sunt pe deplin conștienți
de normele pe care le folosesc, astfel încât
etnometodologia este concepută pentru a
descoperi aceste norme și comportamente.
 INTERACTONISMUL SIMBOLIC

• Perspectiva interacțiunii simbolice, numită și interacționism simbolic, este un

cadru major al teoriei sociologice . Această perspectivă se bazează pe
semnificația simbolică pe care oamenii o dezvoltă și o construiesc în procesul
de interacțiune socială. Deși interacționismul simbolic își are originea
în afirmația lui Max Weber conform căreia indivizii acționează conform
interpretării lor asupra sensului lumii lor, filosoful american 
George Herbert Mead a introdus această perspectivă în sociologia americană
în anii 1920.
• Cooley a introdus ideea de grupul apropriat, format din familie, prieteni, etc.
• Interactionismul simbolic face referire foarte mult la grupurile mici, precum
diade și triade.
 TEORIA INTERACTIUNII SIMBOLICE

• Teoria interacțiunii simbolice analizează societatea abordând semnificațiile subiective pe care oamenii le
impun obiectelor, evenimentelor și comportamentelor. Înțelesurile subiective sunt primate pentru că se crede
că oamenii se comportă pe baza a ceea ce cred și nu doar a ceea ce este obiectiv adevărat. Astfel, se crede că
societatea este construită social prin interpretarea umană. Oamenii se interpretează reciproc comportamentul și
aceste interpretări sunt cele care formează legătura socială. Aceste interpretări se numesc „definiția situației”.
 TEORIA ETICHETARII

• Problema fundamentala a acestei teorii consta in aflarea unui raspuns la intrebarea “de ce (cum ) o anumita conduita este
desemnata ca fiind devianta ?”, insa sinteza teoriei etichetarii necesita cateva enunturi:
• a)      impartirea oamenilor in indivizi normali si indivizi devianti nu poate fi sustinuta, intrucat toti oamenii, intr-un moment
sau altul al vietii lor, incalca normele sociale;
• b)      majoritatea acestor cazuri de incalcare a normelor sociale nu este detectata de catre agentii de control social si este
denumita “devianta primara”;
• c)      calificarea unui act ca fiind deviant depinde de reactia societatii fata de incalcarea normelor, de imprejurarile in care se
produc aceste abateri si de categoriile de indivizi desemnati ca devianti;
• d)      din punctul de vedere al deviantilor insisi, conduita lor este perfect
normala ( este “ asa cum trebuie sa fie” in sensul postulat de E. Durkheim).
Abia dupa ce are loc procesul de etichetare din afara, apare devianta ca
atare, denumita “devianta secundara”. Indivizii etichetati ca devianti adopta
o conduita conforma cu aceasta eticheta, cautand compania unor persoane
care au aceesi identitate si impartasesc acelasi stil de viata;
• e)      procesul de etichetare este realizat de catre agenti de control social
care au puterea de a stigmatiza, de a supune pe indivizii nonconformisti
ununi ritual de degradare, de a-i sanctiona  si de a-i obliga sa se
resocializeze pentru a reveni la identitatea considerata “normala” de catre
societate.
 BIBLIOGRAFIE:

• Babbie- „Practica cercetarii sociale”

• Cosima, Rughinis- „Explicatia sociologica”
• Ioan Marginean- „Proiectarea cercetarii sociologice”
• Lazar Vlasceanu- „Introducere in metodologia cercetarii sociologice”