UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MASTER: TEHNOLOGII INTEGRATE DE OBŢINERE ŞI

VALORIFICARE A PRODUSELOR HORTICOLE
ANUL I: 2015-2016

DISCIPLINA:Norme de calitate pentru produse horticole

Bolile și dereglările fiziologice care afectează calitatea

CIRESULUI

PROF. DR. Chira LENUTA

 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MASTER: TEHNOLOGII INTEGRATE DE OBŢINERE ŞI VALORIFICARE A PRODUSELOR HORTICOLE

ANUL I: 2021-2022

Pe durata păstrării şi valorificării, fructele şi legumele sunt afectate de o serie de boli

parazitare determinate de numeroase microorganisme

Pentru ca un fruct să manifeste simptome de boală este necesară o anumită

perioadă de timp în care se impune ca agentul patogen să vină în contact direct cu
acesta. Numai contactul dintre cele două entităţi nu este suficient, acesta trebuie
să aibă loc în anumite condiţii de mediu cât mai favorabile parazitului şi mai puţin
favorabile produsului paralizat.
Din interacţiunea celor trei componente - gazdă, patogen şi condiţiile de mediu -
rezultă boala, care, în funcţie de agresivitatea şi virulenţa agentului patogen, este
mai mult sau mai puţin frecventă şi mai mult sau mai puţin gravă.
În cazul bolilor de depozit al fructelor şi legumelor intervin, de obicei,
microorganisme de putrezire, în al căror ciclu biologic se disting diferite faze
obligatorii ce corespund în general oricărui agent patogen.
Printre aceste faze, în ordine cronologică, cităm:
- Diseminarea materialului care produce infecţia (inoculum);
- Contaminarea;
-Germinarea inoculumului şi pătrunderea parazitului în organismul-gazdă;
- Invazia ţesuturilor (perioada de incubaţie);
-Formarea organelor capabile să producă inoculum, care coincide şi cu faza de manifestare
a bolii.

Fiecare fază are durată diferită şi este dependentă de factorii de mediu în care
se găsesc depozitate fructele şi legumele. În funcţie de aceştia, trecerea de la
o fază la alta se face mai repede sau mai încet.
Bolile ciresului si visinului

Ca toate speciile pomicole, ciresul si visinul sunt atacati de un numar mare de boli si daunatori, care
afecteaza fructele, frunzele, lastarii, florile, ramurile, trunchiul si radacinile. Pomii afectati, au o
stare de vegetatie necorespunzatoare, se calamiteaza total sau partial productia de fructe, se
depreciaza calitatea acestora si se ajunge implicit la scaderea longevitatii pomilor.
Vom prezenta in continuare bolilesi daunatorii cu cea mai
mare raspandire in zonele de cultura ale ciresului si visinului.
1. Monilioza samburoaselor (Monilinia laxa si Monilinia fructigena)
Se mai numeste, popular, putregaiul brun sau mumifierea fructelor de samburoase. Este o boala
frecventa si cu un foarte mare grad de daunare a florilor, lastarilor (Monilinia laxa) si fructelor
(Monilinia fructigena).
 Cirese atacate de Monilia fructigena
Atacul va determina, cu timpul, uscarea pomilor, deci monilioza reprezinta o boala
foarte grava a samburoaselor.
Florile se ofilesc, se innegresc, se usuca, insa nu cad. Daca este afectata o singura floare,
miceliul ciupercii se raspandeste in intreaga inflorescenta si cuprinde apoi intreg lastarul.
Frunzele tinere sufera un proces de uscare, devin brune si se rasucesc. Incepand cu varful
pomului, ramurile tinere se usuca si vor atarna in jos luand aspect de
„steag”.
Fructele sunt sensibile in toate stadiile de dezvoltare, dar manifestarea este mai
frecventa la maturitate.
La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. Acestea au
aspect mumifiat, raman agatate in pom si pe ele apar, de cele mai multe ori, pustule alb-
galbui, dispuse in cerc, asigurand transmiterea bolii.
De cele mai multe ori, vedem mai multe fructe mumifiate, prinse pe ramuri la un loc, fiind
lipite unele de altele prin sucul dulce scurs din interiorul lor. alte fructe cad din pom si
putrezesc.
Agentul patogen
La seminţoase, monilioza este produsă de două specii, şi anume Monilinia fructigena şi
Monilinia laxa.
 Aceste două ciuperci iernează în fructele care rămân pe pom sau care cad pe pământ, precum şi în
lăstari şi ramuri. Primăvara, în timpul perioadelor ploioase, sporii infectează mugurii formând infecţii
suplimentare pe lăstari.
Fructele tinere sunt infectate cu sporii care se dezvoltă pe aceşti lăstari, rămânând în stare latentă
până când ajung la maturitate. Se pot produce infecţii suplimentare şi când fructele sunt mature, dacă
condiţiile climatice sunt prielnice.
Ciuperca pătrunde în fructe prin rănile produse de grindină, diferite vătămări, dar poate să străpungă
şi epiderma intactă a fructului.
Infectarea fructelor are loc în hala de ambalare sau în timpul comercializării, când vin în contact cu
mesele contaminate.
Sporii ciupercii Monilinia fructigena pot germina şi creşte la temperaturi de la 0oC la 32oC.
Temperaturile optime pentru creşterea rapidă a ciupercii şi sporulare sunt de 15,5 - 26oC.
Instalaţia utilizată la răcire (hydrocooling) poate fi una din principalele surse de răspândire a sporilor
pe fructe prin apa utilizată, când aceasta nu este schimbată la timp şi nu este tratată cu fungicide.

Prevenirea
Pentru prevenirea deprecierii calitative a cireselor după recoltare se iau o serie de măsuri, după cum
urmează:
• Menţinerea curăţeniei în hala de ambalare şi pe durata comercializării;
• Sortarea fructelor şi îndepărtarea fructelor cu simptome de boală din hala de lucru;
• Curăţirea instalaţiilor utilizate la sortarea şi ambalarea fructelor;
• Schimbarea şi dezinfectarea apei cu clor din răcitoarele utilizate în procesul denumit hydrocooling,
pentru a reduce cât mai mult posibilitatea de infectare a fructelor în cazul în care se utilizează acest
procedeu;
• Refrigerarea rapidă a fructelor la 4,4oC, imediat după recoltare
Pentru inlaturarea efectelor bolii se recomanda operatiuni de igiena culturala ce constau in indepartarea
organelor afectate si arderea lor (nu lasarea lor pe sol), precum tratamente fitosanitare cu zeama
bordeleza
 4. Putregaiul negru (Rhizopus stolonifer)

Se dezvolta pe fructele mature, cele imature fiind rezistente la atacul ciupercii.

La temperaturi ridicate, de 21-26°C, se dezvolta rapid, penetrand tesuturile
fructului si formand in zona alterata un miceliu alb-cenusiu.
Ciuperca are capacitatea de a se extinde prin contact, se transmite cu usurinta
la fructele invecinate, din acest punct de vedere necesitand mare atentie la
manipularea si transportul fructelor, cuprinzand o cantitate mare de fructe
dintr-o lada iar sucul eliberat de fructele bolnave se scurge si pe ciresele din alte
lazi
Se recunoaste usor dupa miceliul foarte afanat, lax pe care-l formeaza.

Putregaiul negru
Agentul patogen

Rhizopus stolonifer, în mod obişnuit, infectează fructul după recoltare în

lăzile de câmp, precum şi în timpul ambalării, sortării, răcirii, transportului şi
distribuţiei. Pătrunde în fructe prin diferite răni produse în timpul manipulării.
Sporii germinează la temperaturi în jur de 7oC, optimum de dezvoltare fiind între
25oC și 26oC.
 Alte specii de Rhizopus germinează şi cresc la temperaturi de 37oC. Sporii mor în apă la 43-
45oC, la o expunere de 2 – 3 minute.

Prevenirea
Întrucât ciuperca Rhizopus stolonifer se dezvoltă la temperatură ridicată, se utilizează
temperaturile scăzute pentru prevenirea bolii.
Imediat după recoltare, fructele se sortează şi se tratează preventiv cu produse
dezinfectante pe bază de DCNA (1.000 - 2.000 ppm). Apoi se răcesc şi se menţin în aceeaşi
stare, în timpul transportului sau pe durata păstrării.
Refrigerarea în timpul transportului se va face pe cât posibil la o temperatura de 0 grd C.
Păstrarea în atmosferă modificată reduce putrezirea.
Germinarea sporilor este inhibată în atmosfera care conţine
8% CO2, iar creşterea miceliului este mult redusă în atmosfera cu un conţinut de 20 % CO2.
Se pot obţine atmosfere modificate cu un conţinut ridicat de CO2 prin folosirea lăzilor
capitonate cu film de polietilenă la ambalarea cireşelor sau prin folosirea gheţei uscate (dry ice)
în refrigerarea vagoanelor de cale ferată şi a mijloacelor auto.
În vagoanele de marfă învelişul de gheaţă uscata (dry ice) este bine suspendat deasupra
încărcăturii pentru a preveni îngheţul.
 PUTREZIREA UMEDĂ – Penicillium expansum Lk. ex Thom.
Putrezirea umedă la cireşe este una din cele mai importante boli care produce importante
deprecieri în timpul valorificării.
În spaţii nerăcite de depozitare poate deprecia până la 60 % din fructe.
Produce pagube mai reduse la cireşele recoltate în pârgă decât la cele recoltate la
maturitate.
Manifestarea bolii
Putrezirea umedă se manifestă sub formă de pete circulare, netede, de culoare cafenie
deschis, care cu timpul se acoperă cu fructificaţiile ciupercii.
La interior, pe pieliţa care acoperă crăpăturile, se dezvoltă în timp foarte scurt smocuri
de mucegai când umiditatea aerului este ridicată.
Mucegaiul creşte pe suprafeţele putrezite şi produce o cantitate remarcabilă de spori de
culoare bleu- verzui.
În ultima fază a bolii, cireşele afectate se zdrobesc în ambalaje şi ţesuturile depreciate
contaminează fructele sănătoase cu care vin în contact.
Agentul patogen
Putrezirea umedă este produsă în principal de ciuperca Penicillium expansum, cât şi de
alte specii de Penicillium.
Sporii acestei ciuperci se răspândesc foarte uşor în aer.
Pătrunde în fructe prin crăpături ale pieliţei produse de umiditatea excesivă şi
temperaturi ridicate survenite în timpul coacerii fructelor sau prin vătămările produse în
timpul recoltării şi ambalării şi rar infectează fructele prin pieliţa intactă.
Penicillium expansum creşte bine la 25oC.
Germinarea sporilor este rapidă la această temperatură şi este întârziată la 0oC
 Prevenirea
Se referă la recoltarea cu grijă a fructelor, pentru a evita crăparea pieliţei şi
prin aceasta se reduc posibilităţile de pătrundere a ciupercii în fruct.
Prerăcirea imediată a fructelor şi păstrarea la temperatură de-0,5…0 grd C
reduce deprecierile cauzate de acest agent patogen, pentru că la temperaturi
scăzute creşterea ei este mult redusă.
Temperatura în timpul transportului, de asemenea, trebuie menţinută la 0oC.
Păstrarea în atmosferă modificată cu un conţinut de 20 % CO2, la temperatura de
2,2-7,2 grd C, reduce dezvoltarea acestei boli.
Concentraţii ridicate de CO2 în atmosferă se pot realiza în timpul transportului prin
ambalarea cireşelor în lăzi capitonate cu peliculă de polietilenă sau prin adăugarea
de gheaţă uscată (dry ice) în refrigeratorul vagonului folosit la transportul fructelor
(362 - 453 kg gheaţă).
 5. Craparea fructelor

Apare in zona punctului stilar, lateral vertical, longitudinal ori circular in zona cavitatii
pedunculare si se poate produce in fenofazele de parga si maturare a fructelor. Factorii care
pot favoriza fenomenul sunt de ordin genetic, fiziologic, chimic, climatic, agrotehnic etc.
Dintre factorii climatici, cu influenta majora sunt precipitatiile.
Principalul motiv al craparii cireselor este absorbtia in exces a apei prin epiderma fructului, ceea ce face ca in
acest caz, mai importanta decat intensitatea ploii sa fie durata acesteia si implicit timpul cat fructele sunt
direct umectate de picaturile de apa.
Caracteristicile genetice care influenteaza craparea fructelor, sunt:
•Sensibilitatea varietala,
•Capacitatea diferita de dilatare a tesuturilor periferice ale fructului,
•Viteza si diferentele de absorbtie a apei prin celulele epicarpului,
•Variabilitatea elasticitatii si a rezistentei mecanice ale acestuia etc.

Ca masura tehnologica, se recomanda evitarea irigarii inaintea recoltarii.

 6. Antracnoza ciresului sau Patarea purpurie a frunzelor de cires

Blumeriella jaapii

• In lunile iulie - august se produce o defoliere prematura, cu influente negative asupra proceselor de crestere si
diferentiere.
•Este o boala grava produsa de ciuperca Blumeriella jaapii, care afecteaza in special ciresul, in toate zonele de
cultura ale acestuia. Sunt afectate in special frunzele, unde, pe fata superioara, in lunile mai-iunie, apar pete mici cu
diametrul de 2-3 mm. Aceste pete au forma circulara si culoare rosie - purpurie. Partile de frunza nepatate se
ingalbenesc.
•Atacul cuprinde toata frunza, care devine astfel galbena cu pete purpurii, iar pe partea inferioara petele sunt mai
conturate de culoare purpuriu deschis, si se acopera rapid cu mucegai albicios.
•Frunzele atacate cad de pe ramuri in iulie - august.
•Atacul se extinde rapid in anii ploiosi, manifestandu-se pe frunzele si ramurile superioare, astfel incat puietii din
pepiniera sau pomii din plantatiile tinere sunt defoliati prematur, cu exceptia catorva frunze din varf.

Astfel, in livada, vigoarea pomilor, rezistenta la ger si

incarcatura de rod se diminueaza, iar in pepiniera, atat puietii
cat si ramurile altoi, devin improprii operatiei de altoire
 7. Ciuruirea micotica (stigmina carpophylla)

Este provocata de ciuperca stigmina carpophylla, care ataca frunzele, fructele si ramurile.
Pe frunze, boala apare sub forma unor pete mici, circulare, de culoare verzui deschis cu tenta galbuie
la inceput, pentru ca mai tarziu sa capete o culoare brun-roscata.
La nivelul petelor, tesutul din frunza moare. Aceste parti moarte din frunza se vor desprinde si vor
cadea, dand astfel un aspect de frunza ciuruita.
Atacul asupra fructelor consta in aparitia unor pete mici, circulare, negricioase, usor adancite,
producandu-se deformarea fructului, prin uscarea pulpei pana la sambure.
Pe ramuri se formeaza leziuni deschise si adanci.
Pentru combaterea bolii se recomanda aceleasi tratamente ca si in cazul moniliozei, cu aceleasi
produse.

Cires afectat de ciuruirea micotica

 4. Arsura bacteriana (Pseudomonas spp.)

Aceasta boala a ciresului este de natura bacteriana si se manifesta in acelasi mod pentru toate
samburoasele, pe frunze, fructe si pe lastari nelignificati.
Atacul de pe frunze poate fi confundat uneori cu arsurile produse de diferite solutii chimice de
stropit: pete circulare, punctiforme cu diametral de 0,5 - 5 mm, de culoare verde inchis, cu aspect laptos.
Pe timp umed in dreptul petelor se observa o pelicula umeda de lichid iesit din frunza.
Pe timp uscat tesuturile atacate se vestejesc si cad, iar frunza capata un aspect ciuruit. In cazul unui atac
puternic, frunzele cad in numar mare.
Mugurii atacati se umfla si se vestejesc, iar vara ramurile incep sa se usuce.
Pe lastarii tineri, atacul produce pete alungite cu diametrul de 7-8 mm. scoarta ramurilor atacate este
distrusa capatand o culoare bruna.
Ranile de pe ramuri, ca niste ulcere, se maresc de la un an la altul si pot evolua in cancere deschise.
Pe fructe apar pete circulare cu continut umed. Picatura de lichid ce apare la suprafata petelor (si provine
din frunza insasi), are o culoare usor galbuie.
Atacul timpuriu pe fructele tinere, produce excavatii pline cu bacterii. Pulpa fructelor atacate prezinta
in dreptul petelor, numeroase crapaturi mici. Fructele se strica sau se putrezesc.
Aceasta boala este favorizata de precipitatiile abundente din timpul perioadei de vegetatie.
O mare parte din infectii se produc si in timpul altoirii.
 8. Boala plumbului (stereum purpureum)

Este o boala mai rar intalnita, dar destul de periculoasa.

Apare izolat in plantatiile masive si dezvolta vetre de atac in jurul unui pom infectat.
Frunzisul are aspectul plumburiu, insa cel mai evident este atacul pe lemn unde pare sub zona
unor zone necrotice, colorate brun din cauza vaselor lemnoase care capata o structura lacunara,
plina de gome.
Transmiterea bolii la pomii vecini se realizeaza prin ranile proaspete si circula odata cu seva,
producand modificari structurale si morfologice intregului pom fructifer. Ca atare, pomii cresc si
rodesc putin, dupa care incep sa se usuce, intai ramurile si apoi intregul pom.
Pentru inlaturarea bolii se recomanda aplicarea masurilor de igiena culturala (taierea ramurilor
afectate si dezinfectarea ranilor, in stadiul incipient, sau indepartarea totala a pomilor bolnavi din
livada). Se aplica si tratamente chimice.
 Pe langa bolile ce pot afecta ciresul si visinul, exista si o serie de dereglari
fiziologice care apar daca ciresele si visinele nu sunt pastrate in conditii
corespunzatoare, dereglari care scad calitatea fructelor.
1. Putregaiul brun sau Monilioza (Monilinia laxa)

Este o boala frecventa si cu un mare grad de daunare.

Infectiile sunt favorizate de precipitatiile abundente si timpul racoros din perioada infloritului
si al maturarii fructelor precum si de leziunile provocate de grindina sau diferiti daunatori.
Fertilizarea cu azot in exces este de asemenea un factor favorizant, sensibilizand tesuturile
plantelor.
Primul simptom al bolii este ofilirea brusca a inflorescentelor si a ramurilor tinere spre sfarsitul
fenofazei de scuturare a petalelor. Este suficienta infectarea stigmatului unei singure flori, pentru
ca miceliul ciupercii sa afecteze, intr-o prima faza intreaga floare, apoi inflorescenta si de aici
intreaga ramura.
Fructele sunt sensibile la atacul bolii in toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventa la
maturitate.
La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. O parte din
acestea cad si putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-galbui dispuse in cerc, care se
mumifiaza si raman in pom, asigurand transmiterea bolii in anul
urmator.
Monilinia laxa formeaza conidii dispuse in lanturi incolore, in timp ce la Monilia fructigena conidiile
sunt galbui la maturitate.
 B. BOLI NEPARAZITARE

DEREGLĂRI FIZIOLOGICE ALE FRUCTELOR (SÂMBUROASE)

Acestea se produc în timpul vegetaţiei şi al păstrării din cauza hranei insuficiente,

temperaturii şi umedităţii anormale etc. Ca urmare fructele prezintă diferite aspecte
în funcţie de stadiul bolii fiziologice.
Acestea nu sunt boli parazitare.
Defectele de natură fiziologică constau în:
-Veştezirea cauzată de evaporarea intensă a apei însoţită de descompunerea unor
substanţe;
-Înegrirea pulpei cauzată de modificarea celulelor prin asfixiere, atunci cînd fructele
sunt depozitate în grămezi mari;
-Îngheţarea fructelor datorită acţiunii temperaturilor scăzute. În funcţie de durata
şi intensitatea temperaturii fructele pot fi în stadii diferite de îngheţare. Când
îgheţarea este uşoară, fructele îşi revin la starea normală, însă aspectul lor este
modificat datorită apariţiei unor pete de culoare mai închisă decît culoarea normală a
fructului. În cazul când îngheţarea a fost puternică, fructele sunt distruse,
înregistrîndu-se uneori pagube mari;
-Defecte de culoare,
-Consistenţa şi gust cauzate de maturarea anormală sau de depăşirea stadiului de
recoltare.
1. Putregaiul brun sau Monilioza (Monilinia laxa)

Este o boala frecventa si cu un mare grad de daunare.

Infectiile sunt favorizate de precipitatiile abundente si timpul racoros din perioada
infloritului si al maturarii fructelor precum si de leziunile provocate de grindina sau
diferiti daunatori. Fertilizarea cu azot in exces este de asemenea un factor favorizant,
sensibilizand tesuturile plantelor. Primul simptom al bolii este ofilirea brusca a inflorescentelor
si a ramurilor tinere spre sfarsitul fenofazei de scuturare a petalelor.
Este suficienta infectarea stigmatului unei singure flori, pentru ca miceliul ciupercii sa
afecteze, intr-o prima faza intreaga floare, apoi inflorescenta si de aici intreaga ramura.
Fructele sunt sensibile la atacul bolii in toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventa la
maturitate. La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. O
parte din acestea cad si putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-galbui dispuse in
cerc, care se mumifiaza si raman in pom, asigurand transmiterea bolii in anul urmator.
Monilinia laxa formeaza conidii dispuse in lanturi incolore, in timp ce la Monilia fructigena
conidiile sunt galbui la maturitate.
3. Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea)

Infectia produce un putregai moale, umed, circular sau neregulat, neted, de

culoare cenusie, fiind favorizata de leziuni ale fructului. Mai intai se prezinta sub
forma de pete decolorate pe suprafata fructului ce vireaza ulterior in nuante maro-
cenusii. In prezenta luminii apare un mucegai dens, de culoare gri-cenusiu, constituit din
miceliul ciupercii si spori. La intuneric si umiditate ridicata miceliul este abundent, moale,
albicios.

4. Putregaiul negru (Rhizopus stolonifer)

Se dezvolta pe fructele mature, cele imature fiind rezistente la atacul ciupercii. La

temperaturi ridicate, de 21-26°C, se dezvolta rapid, penetrand tesuturile fructului si
formand in zona alterata un miceliu alb-cenusiu. Se transmite cu usurinta
la fructele invecinate, din acest punct de vedere necesitand mare atentie la
manipularea si transportul fructelor. Se recunoaste usor dupa miceliul foarte afanat,
lax pe care-l formeaza.

Putregaiul negru

5. Craparea fructelor

Apare in zona punctului stilar, lateral vertical, longitudinal ori circular in zona cavitatii
pedunculare si se poate produce in fenofazele de parga si maturare a fructelor. Factorii care
pot favoriza fenomenul sunt de ordin genetic, fiziologic, chimic, climatic, agrotehnic etc.
Dintre factorii climatici, cu influenta majora sunt precipitatiile. Principalul motiv al
craparii cireselor este absorbtia in exces a apei prin epiderma fructului, ceea ce face ca in
acest caz, mai importanta decat intensitatea ploii sa fie durata acesteia si implicit timpul cat
fructele sunt direct umectate de picaturile de apa. Caracteristicile genetice care
influenteaza craparea fructelor, sunt: sensibilitatea varietala, capacitatea diferita de
dilatare a tesuturilor periferice ale fructului, viteza si diferentele de absorbtie a apei prin
celulele epicarpului, variabilitatea elasticitatii si a rezistentei mecanice ale acestuia etc. Ca
 masura tehnologica, se recomanda evitarea irigarii inaintea recoltarii.

6. Congelarea fructelor

Nerespectarea temperaturilor optime pe perioada pastrarii, in sensul scaderii acesteia,

face ca sucul celular al fructelor sa inghete, provocand in momentul dezghetului
distrugerea celulelor. Are loc astfel o inmuiere a tesuturilor, o brunificare a fructelor,
scurgeri ale sucului celular si deci o depreciere calitativa a acestora, constituind
totodata si o sursa de infectare cu diferiti agenti patogeni. Temperatura de
congelare a cireselor este de -1oC -2oC in functie de continutul in substanta uscata
solubila.

Cuvinte cheie:
cires boli cires pomi fructiferi pomicultura boli pomi fructiferi monilioza
Stiri asemanatoare
 Bolile ciresului si visinului
 CITESTE SI:
Cireşul

Alegerea terenului pentru vita de vie Fructe si legume

Tu ce zici?
http://decostyle.mayra.ro/dr-plant/fructe-si-legume/boli-si-dereglari-fiziologice-

la-cires-si-visin/1324/

REFERAT

MANA TOMATELOR ŞI COMBATEREA

INTEGRATĂ A EI
 STUDENT: Sorina Ștefan

1. Diseminarea inoculumului

În ultimul timp la scară planetară se manifestă multă prudenţă faţă de metodele clasice de
protecţia plantelor, în primul rând datorită consecinţelor negative asupra sănătăţii oamenilor, cât şi
apariţiei şi implicării profunde a curentelor ecologiste în politica mondială şi care au început să aibă
un cuvânt important de spus în deciziile majore ce privesc căile de progres şi dezvoltare a umanităţii.
Aplicarea excesivă, repetată, a unor tratamente chimice (mai ales cu substanţe toxice şi
nebiodegradabile, chiar cancerigene) a zdruncinat puternic echilibrul biocenotic natural prin:
-Distrugerea florei şi faunei utile şi înmulţirea unor specii până atunci inofensive
-Apariţia fenomenului de rezistenţă a patogenilor şi dăunătorilor
la pesticide ca urmare a presiunii direcţionale sau a acţiunii mutagene a acestor substanţe asupra
patogenilor ce permite selecţia unor gene de rezistenţă sau toleranţă faţă de acţiunea pesticidelor
sau rezistenţa dăunătorilor faţă de insecticide.
Conceptul de combatere integrată a fost definit în 1968 de grupul de specialişti ai F.A.O şi
acceptat azi pe plan mondial ca „un sistem de reglare a biotipurilor şi populaţiilor dăunătoare care,
ţinând cont de mediul specific şi de dinamica acestora, foloseşte toate tehnicile şi
metodele, adaptate însă în aşa fel încăt să fie compatibile şi să menţină populaţiile dăunătorilor şi
patogenilor la nivele la care acestea să nu cauzeze pagube economice, respectiv sub nivelul pragului
economic de dăunare”.
Sintetizand „lupta integrată” mai poate fi definită astfel: un
sistem de reglare a biocenozelor prin corelarea şi interdependenţa factorilor: plantă, dăunător,
patogen, tehnologie şi mediu ambiant.
Principalele elemente, obiective şi metode ale luptei integrate Principiul fundamental al
combaterii integrate reclamă
cunoaşterea permanentă a stării fitosanitare şi stabilirea principalelor
boli din culturi, a naturii lor cauzale, ecologia patogenilor respectivi, a speciilor de dăunători,
măsurilor specifice de combatere a diferitelor
boli şi dăunători, tehnologia de cultură raţională a plantelor corelată armonios cu factorul
fitosanitar. Obiectivele luptei integrate sunt:
- Protejarea mediului înconjurător;
-Menţinerea populaţiilor dăunătoare sub pragul economic de dăunare;
-Salvarea organismelor utile (microorganisme entomopatogene, prădători, paraziţii, antagonişti
şi hiperparaziţi);
- Aplicarea tratamentelor pe baza prognozei şi avertizării;
-Evitarea acumulării de rezidii toxice în seminţe, fructe sau legume.
Metodele luptei integrate
Sistemele de combatere integrată se bazează pe elemente
tehnologice, pe elemente ecologice şi pe elemente economice. Ele reprezintă o îmbinare a
metodelor chimice, biologice, agrotehnice şi fizice şi a factorilor naturali de combatere, astfel ca să
se realizeze o reglare şi o combatere a populaţiilor de organisme dăunătoare, încât acestea să nu
depăşească pragul economic de dăunare.
Principiile care stau la baza elaborării metodelor de combatere sunt următoarele:
-Omorârea organismelor dăunătoare prin eradicare, terapie, profilaxie;
-Crearea de condiţii nefavorabile înmulţirii naturale prin înrăutăţirea condiţiilor de
 -Creşterea rezistenţei plantelor prin rezistenţă specifică (verticală), rezistenţă nespecifică
(orizontală), îmbunătăţirea creşterii şi refacerea ţesuturilor (toleranţă);
- Evitarea arealului de răspândire prin carantină externă,
carantnă internă, măsuri de amplasarea culturilor;
- Evitarea în timp a prezenţei organismelor concomitent cu dăunătoare
cultura.
Primul principiu este cel mai eficient şi se realizează cu metode chimice, biologice, agrotehnice
şi fizico-mecanice. Un principiu cu eficienţă ridicată este şi cel care se realizează prin ameliorare,
prin metode agrotehnice, precum şi prin metode fizice, biologice, chimice.
O nouă strategie în combaterea bolilor plantelor – concepţie
modernă de protejare a agroecosistemelor – se concretizează, în principal, prin următoarele
metode:
-Organizarea raţională bazată pe prognoză şi avertizare , a acţiunilor fitosanitare;
- Evidenţa gradului de atac şi a densităţii numerice a populaţiilor
de organisme dăunătoare şi utile;
- Bioterapia;
-Metode genetice şi fiziologice, se remarcă prin utilizarea unor mijloace moderne, cum sunt:
substanţele stimulative ale fitoalexinelor, transplantul genelor de rezistenţă , etc;
-Metode şi mijloace fizico-mecanice cum sunt: termoterapia , radioterapia;
-Tehnologii de cultură, menite să ocupe un loc deosebit de important în complexul protecţiei
integrate;
- Chimioterapia se recomandă în completarea celorlalte metode
prin tratamente cu volum redus şi ultraredus, sau împotriva acelor patogeni şi dăunători care nu pot
fi combătuţi prin alte metode.
Controlul fitosanitar al culturilor şi produselor agricole
Se face în mod diferenţiat avându-se în vedere specia şi destinaţia ei,
sistemul de cultură, fenofaza de vegetaţie, specificul
patogenilor şi speciilor de dăunători, totul în strânsă corelaţie cu evoluţia factorilor de mediu.
Măsuri agrotehnice: la nivelul producţiei agricole, măsurile fitosanitare vizează
importanţa sau chiar a elimina pe cei care ar fi prezenţi. Principalele măsuri agrotehnice sunt
următoarele:
-Rotaţia culturilor - în funcţie de regiune şi tipul de agricultură,
rotaţia a fost practicată mai întâi din punct de vedere al utilizării raţionale a solului şi a preserva
fertilitatea sa fizică şi chimică.
-Asolamentul reprezintă rotaţia în timpşi spaţiu pe sole egale a unei structuri de culturi
prestabilă.
-Monocultura - termenul de monocultutră desemnează tehnica de
culturi succesive a uneia şi aceleiaşi specii (sau specii înrudite) separate sau nu de un îngrăşământ
verde.
-Culturile în amestec constituie o practică foarte curentă în numeroase sisteme agricole.
-Lucrările solului pot fi efectuate între două culturi succesive sau şi timpul perioadei de
creştere a plantelor; etc .
Metode şi mijloace fizico-mecanice. Această categorie de metode
se referă la utilizarea în practică a efectului terapeutic sau curativ al unor factori fizici cum ar fi:
temperatura ridicată, temperatura scăzută, lumina solară, radiaţiile, electricitatea precum şi
mijloacele mecanice, electromagnetice şi electronice în combaterea anumitor agenţi fitopatogeni.
Principalele metode fizico-chimice de combatere ale bolilor şi dăunătorilor:
- Tratamnetele termice;
-Dezinfectarea termică a solului - acţiunea căldurii asupra microoganismelor din sol este
influenţată de temperatura realizată şi timpul de expunere.
-Folosirea luminii solare (helioterapia) - lumina solară poate fi folosită impreună cu efectul
caloric ce se înregistrează în zilele însorite cu succes în vederea prevenirii şi chiar combaterii unor
agenţi patogeni ce se regăsesc pe seminţele de fasole, bulbii de ceapă sau pe tuberculii de cartofi.

STUDIU DE CAZ - MANA TOMATELOR ŞI COMBATEREA EI

In perioada de vegetaţie, la culturile de legume pot apărea diferite boli care afectează mult
 Simptomele bolii
Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, flori si fructe.
La vârful frunzelor sau pe marginea acestora, apar pete mari, de
forma neregulată, de culoare verzuie, cu aspect de „opărit”. In condiţii de umiditate
atmosferică ridicată si temperatură moderată, în dreptul petelor se observă un puf fin, albicios, care
reprezintă fructificaţiile ciupercii, conidoforii si conidiile. Cu timpul, zonele atacate se brunifică, apoi
se necrozează iar frunzele se usucă.
Pe tulpina apar pete brune, uleioase. Foarte frecventă si păgubitoare este şi forma de atac
pe fructe, care sunt infectate
începând cu primele faze de dezvoltare, până aproape de maturare. Atacul debutează de
regula, la locul de inserţie a pedunculului fructelor sub forma unor pete mari, de culoare brun-
măslinie, care se
măresc cu rapiditate, devin brune şi cuprind în scurt timp fructele în întregime. Fructele
insuficient dezvoltate şi atacate de acest patogen au aspect rugos şi sunt tari la pipăit. De regulă,
fructele atacate se
desprind şi cad prematur, ca urmare a putrezirii pedunculului. Pe aceste
fructe căzute apare ca şi pe frunzele atacate, un puf fin albicios care reprezintă fructificaţiile
ciupercii, conidoforii si conidiile.
 Condiţii de apariţie a bolii Apariţia bolii este favorizata de:
-temperaturi de 13 - 170C, umiditate atmosferică maximă şi apă pe frunze;
- prezenţa resturilor de plante infectate, ramase pe sol;
- nopţi răcoroase şi zile calde cu ceaţă şi rouă.

Combaterea integrată (C.I.) a manei Phytophthora infestans (Mont) de By.

O direcţie modernă care s-a extins şi la noi în ţară este combaterea
integrata (C.I).
Aşa cum am prezentat şi mai sus, C.I. este un concept ecologic ce
presupune folosirea tuturor măsurilor de limitare a pagubelor, apelând
numai în ultimă instanţă la produsele chimice. Cu alte cuvinte nu sunt excluse produsele
fitosanitare de sinteză ci se recomandă utilizarea lor raţională adică tratamentele se aplica doar
atunci când atacul patogenilor sau al dăunătorilor depăşeşte Pragul Economic de Dăunare (PED).
PED este atins atunci când valoarea pagubei produsă de boli şi dăunători, fără a lua măsuri de
protecţie, este cel puţin egală sau mai
mare decât costul tratamentului.
Această metodă favorizează coexistenţa organismelor dăunătoare în cultură dar la un nivel la
care să nu producă pagube importante astfel
păstrând un echilibru în lanţul trofic (fauna utilă se hrăneşte cu aceşti dăunători, daca-i eliminăm
complet va dispărea şi fauna utilă sau va migra spre alte zone).

Măsurile preventive
 Primele măsuri pe care ar trebui să le luăm ar fi cele de prevenţie. Aceste masuri sunt cele mai
adecvate, mai puţin costisitoare şi mai prietenoase cu mediul. Cum prevenim? Prin dirijarea
corecta a condiţiilor climatice şi a celor agro-fitotehnice în care se efectuează culturile de legume.
Măsurile agro-fitotehnice cuprind:
 alegerea celui mai adecvat loc de cultivare pentru tomate
 respectarea rotaţiei culturilor
 executarea de lucrări de ameliorare şi îmbunătăţire a solului
 executarea în condiţii optime a lucrărilor de pregătire a terenului
 semănatul/ plantatul să se facă în condiţii şi la epoca optimă
 fertilizarea cu NPK în doze şi epoci optime
utilizarea de soiuri ameliorate sau hibrizi cu diverse rezistenţe la boli

îndepărtarea organelor plantelor deteriorate sau atacate din cultură

Măsurile curative
Măsurile curative (de combatere) de protecţie a plantelor se grupează în:
 Combatere biologică, utilizând diferite organisme vii sau
substanţe de tip feromoni, hormoni, repelenţi, atractanţi pentru distrugerea dăunătorilor şi
agenţilor patogeni.
 Combatere microbiologică – foloseşte microorganisme (virusuri,
bacterii, fungi, protozoare) pentru diminuarea şi distrugerea bolilor, buruienilor şi dăunătorilor.
 Combatere prin mijloace fitoterapeutice utilizând infuzii,
macerate, extracte din plante
 Combatere chimica cu insecticide, acaricide, fungicide, etc.
Utilizarea produselor chimice a dus la sporuri de producţii agricole dar a creat o serie de efecte cu
consecinţe grave asupra mediului, reziduuri chimice in produsele alimentare si hrana animalelor.

Produse ecologice autorizate pentru combaterea bolilor:

a)produse pe bază de piretrine extrase din specia Chrysanthemum cinerarifolium;
c) preparate pe bază de Quassia amara;
d) preparate pe bază de Ryania speciosa;
e) propolis;
f) “pământ” de diatomee;
g) pudră de roci;
i) sulf;
j) zeamă bordeleză;
k) zeamă de Burgundia;
l) silicat de sodiu;
m) bicarbonat de sodiu;
n) săpun potasic;
o) preparate pe bază de feromoni;
p) uleiuri vegetale şi animale;
q) uleiuri de parafină.

Preparate fitofarmaceutice naturale

1.Preparate care protejează sau fortifică plantele împotriva atacului unor boli cele mai utilizate:
r)apa de sticlă (silicat de potasiu sau sodiu, care se obţine prin topirea cuarţului în prezenţa sodei
sau a carbonatului de potasiu);
s) făina de bazalt, protejează frunzele şi lăstarii împotriva infecţiilor
cu ciuperci;
c) permanganatul de potasiu;
d) lecitina vegetală (netoxică pentru om şi nepoluantă pentru natură).

În combaterea manei tomatelor cu fungicide se pot folosi tratamente

chimice la avertizare, după cum urmează:
1.Tratamente preventive (previn apariţia bolii) cu produse cuprice precum Champ 77 WG,
Dithane M-45, Bravo, Rover etc;
Rovral şi unul din produsele sistemice (Cupertine Super, Drago, Curzate).
Tratamentele de combatere a manei se aplică la acoperite la un
interval de 7 10 – 14 zile între tratamente în funcţie de condiţiile climatice, alternând
produsele preventive cu cele curative.
În caz de atac puternic se vor face 2 – 3 tratamente succesive cu produse curative la interval
de 4 – 5 zile.

Managementul produselor pentru protecţia tomatelor

Utilizarea eficientă a metodelor de protecţia tomatelor implică
selectarea metodei optime şi reducerea la minimum a utilizării produselor pentru protecţia
tomatelor, respectiv a fungicidelor.
Utilizarea produselor în protecţia plantelor este reglementata în România prin lege. Punerea pe
piaţă a produselor se face numai după
omologarea lor de către Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar
(înfiinţată prin OG 4/1995). Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului
sunt pulberile de prăfuit. In România nu mai exista practic produse astfel formulate, cu excepţia
notabilă a sulfului, care este însa un produs cu consonanţă ecologică, fiind natural, biodegradabil şi cu
toxicitate redusă pentru organismele neţintă.
In general toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare
asupra mediului şi a sănătăţii omului. Atunci când exista posibilitatea de alegere se va opta
întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului şi prezintă riscul cel mai
redus pentru sănătatea omului.
In general avertizarea tratamentelor se face de către Inspectoratele judeţene de
protecţia plantelor, având o valoare
ponderata la nivel de judeţ.
Personalul care se ocupă cu aplicarea pesticidelor trebuie sa fie instruit corespunzător. De câte
ori este posibil se vor utiliza produse
fitosanitare cu selectivitate ridicata pentru organismele neţintă utile plantelor de cultură
(polenizatori, parazitoizi şi prădători, bacterii fixatoare de azot etc.)
tratamente; perioada de aplicare; tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e);
Aplicarea pesticidelor se va face în condiţii meteorologice
prevăzute de tehnologiile în vigoare. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate
şi în timpul amiezii, iar la produsele cu
coeficient invers de temperatură se va respecta temperatura maximă indicată. Nu se vor face
tratamente pe ploaie (sau înainte şi după) şi nu se vor aplica produse pesticide când umiditatea
atmosferică este ridicata. Viteza maxima a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. In
caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineaţa sau seara. Aplicarea tratamentelor cu
pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protecţia mediului şi de securitatea muncii.

Bibliografie selectivă http://www.cartiagricole.ro/bolile-daunatorii-legumelor/

http://agroromania.manager.ro/articole/stiri/lucrarile-de-ingrijire-
(combaterea-buruienilor-bolilor-si-daunatorilor-si-irigarea)-in- agricultura-ecologica-9432.html
https://www.paradisverde.ro/gradina-de-legume/cum-se-previne-cum-
se-combate-mana-rosiilor http://www.fitoprotectiaplantelor.ro/protectia-
plantelor/tomate/mana-tomatelor-phytophthora-infestans/