UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MASTER: TEHNOLOGII INTEGRATE DE OBŢINERE ŞI

VALORIFICARE A PRODUSELOR HORTICOLE
ANUL I: 2015-2016

DISCIPLINA:Norme de calitate pentru produse horticole

Bolile și dereglările fiziologice care afectează calitatea

CIRESULUI

PROF. DR. Chira LENUTA

 FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MASTER: TEHNOLOGII INTEGRATE DE OBŢINERE ŞI VALORIFICARE A PRODUSELOR HORTICOLE

ANUL I: 2021-2022

Pe durata păstrării şi valorificării, fructele şi legumele sunt afectate de o serie de boli

parazitare determinate de numeroase microorganisme

Pentru ca un fruct să manifeste simptome de boală este necesară o anumită

perioadă de timp în care se impune ca agentul patogen să vină în contact direct cu
acesta. Numai contactul dintre cele două entităţi nu este suficient, acesta trebuie
să aibă loc în anumite condiţii de mediu cât mai favorabile parazitului şi mai puţin
favorabile produsului paralizat.
Din interacţiunea celor trei componente - gazdă, patogen şi condiţiile de mediu -
rezultă boala, care, în funcţie de agresivitatea şi virulenţa agentului patogen, este
mai mult sau mai puţin frecventă şi mai mult sau mai puţin gravă.
În cazul bolilor de depozit al fructelor şi legumelor intervin, de obicei,
microorganisme de putrezire, în al căror ciclu biologic se disting diferite faze
obligatorii ce corespund în general oricărui agent patogen.
Printre aceste faze, în ordine cronologică, cităm:
- Diseminarea materialului care produce infecţia (inoculum);
- Contaminarea;
-Germinarea inoculumului şi pătrunderea parazitului în organismul-gazdă;
- Invazia ţesuturilor (perioada de incubaţie);
-Formarea organelor capabile să producă inoculum, care coincide şi cu faza de manifestare
a bolii.
Fiecare fază are durată diferită şi este dependentă de factorii de mediu în care
se găsesc depozitate fructele şi legumele. În funcţie de aceştia, trecerea de la
o fază la alta se face mai repede sau mai încet.

Bolile ciresului si visinului

Ca toate speciile pomicole, ciresul si visinul sunt atacati de un numar mare de boli si daunatori, care
afecteaza fructele, frunzele, lastarii, florile, ramurile, trunchiul si radacinile. Pomii afectati, au o
stare de vegetatie necorespunzatoare, se calamiteaza total sau partial productia de fructe, se
depreciaza calitatea acestora si se ajunge implicit la scaderea longevitatii pomilor.
Vom prezenta in continuare bolilesi daunatorii cu cea mai
mare raspandire in zonele de cultura ale ciresului si visinului.
1. Monilioza samburoaselor (Monilinia laxa si Monilinia fructigena)
Se mai numeste, popular, putregaiul brun sau mumifierea fructelor de samburoase. Este o boala
frecventa si cu un foarte mare grad de daunare a florilor, lastarilor (Monilinia laxa) si fructelor
(Monilinia fructigena).
 Cirese atacate de Monilia fructigena
Atacul va determina, cu timpul, uscarea pomilor, deci monilioza reprezinta o boala
foarte grava a samburoaselor.
Florile se ofilesc, se innegresc, se usuca, insa nu cad. Daca este afectata o singura floare,
miceliul ciupercii se raspandeste in intreaga inflorescenta si cuprinde apoi intreg lastarul.
Frunzele tinere sufera un proces de uscare, devin brune si se rasucesc. Incepand cu varful
pomului, ramurile tinere se usuca si vor atarna in jos luand aspect de
„steag”.
Fructele sunt sensibile in toate stadiile de dezvoltare, dar manifestarea este mai
frecventa la maturitate.
La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. Acestea au
aspect mumifiat, raman agatate in pom si pe ele apar, de cele mai multe ori, pustule alb-
galbui, dispuse in cerc, asigurand transmiterea bolii.
De cele mai multe ori, vedem mai multe fructe mumifiate, prinse pe ramuri la un loc, fiind
lipite unele de altele prin sucul dulce scurs din interiorul lor. alte fructe cad din pom si
putrezesc.
Agentul patogen
La seminţoase, monilioza este produsă de două specii, şi anume Monilinia fructigena şi
Monilinia laxa.
 Aceste două ciuperci iernează în fructele care rămân pe pom sau care cad pe pământ, precum şi în
lăstari şi ramuri. Primăvara, în timpul perioadelor ploioase, sporii infectează mugurii formând infecţii
suplimentare pe lăstari.
Fructele tinere sunt infectate cu sporii care se dezvoltă pe aceşti lăstari, rămânând în stare latentă
până când ajung la maturitate. Se pot produce infecţii suplimentare şi când fructele sunt mature, dacă
condiţiile climatice sunt prielnice.
Ciuperca pătrunde în fructe prin rănile produse de grindină, diferite vătămări, dar poate să străpungă
şi epiderma intactă a fructului.
Infectarea fructelor are loc în hala de ambalare sau în timpul comercializării, când vin în contact cu
mesele contaminate.
Sporii ciupercii Monilinia fructigena pot germina şi creşte la temperaturi de la 0oC la 32oC.
Temperaturile optime pentru creşterea rapidă a ciupercii şi sporulare sunt de 15,5 - 26oC.
Instalaţia utilizată la răcire (hydrocooling) poate fi una din principalele surse de răspândire a sporilor
pe fructe prin apa utilizată, când aceasta nu este schimbată la timp şi nu este tratată cu fungicide.

Prevenirea
Pentru prevenirea deprecierii calitative a cireselor după recoltare se iau o serie de măsuri, după cum
urmează:
• Menţinerea curăţeniei în hala de ambalare şi pe durata comercializării;
• Sortarea fructelor şi îndepărtarea fructelor cu simptome de boală din hala de lucru;
• Curăţirea instalaţiilor utilizate la sortarea şi ambalarea fructelor;
• Schimbarea şi dezinfectarea apei cu clor din răcitoarele utilizate în procesul denumit hydrocooling,
pentru a reduce cât mai mult posibilitatea de infectare a fructelor în cazul în care se utilizează acest
procedeu;
• Refrigerarea rapidă a fructelor la 4,4oC, imediat după recoltare
Pentru inlaturarea efectelor bolii se recomanda operatiuni de igiena culturala ce constau in indepartarea
organelor afectate si arderea lor (nu lasarea lor pe sol), precum tratamente fitosanitare cu zeama
bordeleza
 4. Putregaiul negru (Rhizopus stolonifer)

Se dezvolta pe fructele mature, cele imature fiind rezistente la atacul ciupercii.

La temperaturi ridicate, de 21-26°C, se dezvolta rapid, penetrand tesuturile
fructului si formand in zona alterata un miceliu alb-cenusiu.
Ciuperca are capacitatea de a se extinde prin contact, se transmite cu usurinta
la fructele invecinate, din acest punct de vedere necesitand mare atentie la
manipularea si transportul fructelor, cuprinzand o cantitate mare de fructe
dintr-o lada iar sucul eliberat de fructele bolnave se scurge si pe ciresele din alte
lazi
Se recunoaste usor dupa miceliul foarte afanat, lax pe care-l formeaza.

Putregaiul negru
Agentul patogen

Rhizopus stolonifer, în mod obişnuit, infectează fructul după recoltare în

lăzile de câmp, precum şi în timpul ambalării, sortării, răcirii, transportului şi
distribuţiei. Pătrunde în fructe prin diferite răni produse în timpul manipulării.
Sporii germinează la temperaturi în jur de 7°C, optimum de dezvoltare fiind
între 25-26°C.
 Alte specii de Rhizopus germinează şi cresc la temperaturi de 37°C.
Sporii mor în apă la 43-45°C, la o expunere de 2 – 3 minute.

Prevenirea
Întrucât ciuperca Rhizopus stolonifer se dezvoltă la temperatură ridicată, se utilizează
temperaturile scăzute pentru prevenirea bolii.
Imediat după recoltare, fructele se sortează şi se tratează preventiv cu produse
dezinfectante pe bază de DCNA (1.000 - 2.000 ppm). Apoi se răcesc şi se menţin în aceeaşi
stare, în timpul transportului sau pe durata păstrării.
Refrigerarea în timpul transportului se va face pe cât posibil la o temperatura de 0°C.
Păstrarea în atmosferă modificată reduce putrezirea.
Germinarea sporilor este inhibată în atmosfera care conţine
8% CO2, iar creşterea miceliului este mult redusă în atmosfera cu un conţinut de 20 % CO2.
Se pot obţine atmosfere modificate cu un conţinut ridicat de CO2 prin folosirea lăzilor
capitonate cu film de polietilenă la ambalarea cireşelor sau prin folosirea gheţei uscate (dry ice)
în refrigerarea vagoanelor de cale ferată şi a mijloacelor auto.
În vagoanele de marfă învelişul de gheaţă uscata (dry ice) este bine suspendat deasupra
încărcăturii pentru a preveni îngheţul.
 PUTREZIREA UMEDĂ – Penicillium expansum Lk. ex Thom.

Putrezirea umedă la cireşe este una din cele mai importante boli care produce
importante deprecieri în timpul valorificării.
În spaţii nerăcite de depozitare poate deprecia până la 60 % din fructe.
Produce pagube mai reduse la cireşele recoltate în pârgă decât la cele recoltate
la maturitate.
Manifestarea bolii
Putrezirea umedă se manifestă sub formă de pete circulare, netede, de culoare
cafenie deschis, care cu timpul se acoperă cu fructificaţiile ciupercii.
La interior, pe pieliţa care acoperă crăpăturile, se dezvoltă în timp foarte scurt
smocuri de mucegai când umiditatea aerului este ridicată.
Mucegaiul creşte pe suprafeţele putrezite şi produce o cantitate remarcabilă de
spori de culoare bleu- verzui.
În ultima fază a bolii, cireşele afectate se zdrobesc în ambalaje şi ţesuturile
depreciate contaminează fructele sănătoase cu care vin în contact.
 Agentul patogen
Putrezirea umedă este produsă în principal de ciuperca Penicillium expansum, cât
şi de alte specii de Penicillium.
Sporii acestei ciuperci se răspândesc foarte uşor în aer.
Pătrunde în fructe prin crăpături ale pieliţei produse de umiditatea excesivă şi
temperaturi ridicate survenite în timpul coacerii fructelor sau prin vătămările
produse în timpul recoltării şi ambalării şi rar infectează fructele prin pieliţa
intactă. Penicillium expansum creşte bine la 25oC.
Germinarea sporilor este rapidă la această temperatură şi este întârziată la 0oC

Prevenirea
Se referă la recoltarea cu grijă a fructelor, pentru a evita crăparea pieliţei şi
prin aceasta se reduc posibilităţile de pătrundere a ciupercii în fruct.
Prerăcirea imediată a fructelor şi păstrarea la temperatură de-0,5…0 grd C
reduce deprecierile cauzate de acest agent patogen, pentru că la temperaturi
scăzute creşterea ei este mult redusă.
Temperatura în timpul transportului, de asemenea, trebuie menţinută la 0oC.
Păstrarea în atmosferă modificată cu un conţinut de 20 % CO2, la temperatura de
2,2-7,2 grd C, reduce dezvoltarea acestei boli.
Concentraţii ridicate de CO2 în atmosferă se pot realiza în timpul transportului prin
ambalarea cireşelor în lăzi capitonate cu peliculă de polietilenă sau prin adăugarea
de gheaţă uscată (dry ice) în refrigeratorul vagonului folosit la transportul fructelor
(362 - 453 kg gheaţă).
 5. Craparea fructelor

Apare in zona punctului stilar, lateral vertical, longitudinal ori circular in zona cavitatii
pedunculare si se poate produce in fenofazele de parga si maturare a fructelor. Factorii care
pot favoriza fenomenul sunt de ordin genetic, fiziologic, chimic, climatic, agrotehnic etc.
Dintre factorii climatici, cu influenta majora sunt precipitatiile.
Principalul motiv al craparii cireselor este absorbtia in exces a apei prin epiderma fructului, ceea ce face ca in
acest caz, mai importanta decat intensitatea ploii sa fie durata acesteia si implicit timpul cat fructele sunt
direct umectate de picaturile de apa.
Caracteristicile genetice care influenteaza craparea fructelor, sunt:
•Sensibilitatea varietala,
•Capacitatea diferita de dilatare a tesuturilor periferice ale fructului,
•Viteza si diferentele de absorbtie a apei prin celulele epicarpului,
•Variabilitatea elasticitatii si a rezistentei mecanice ale acestuia etc.

Ca masura tehnologica, se recomanda evitarea irigarii inaintea recoltarii.

 6. Antracnoza ciresului sau Patarea purpurie a frunzelor de cires

Blumeriella jaapii

•In lunile iulie - august se produce o defoliere prematura, cu influente negative asupra proceselor de
crestere si diferentiere.
•Este o boala grava produsa de ciuperca Blumeriella jaapii, care afecteaza in special ciresul, in toate
zonele de cultura ale acestuia. Sunt afectate in special frunzele, unde, pe fata superioara, in lunile mai-
iunie, apar pete mici cu diametrul de 2-3 mm. Aceste pete au forma circulara si culoare rosie - purpurie.
Partile de frunza nepatate se ingalbenesc.
•Atacul cuprinde toata frunza, care devine astfel galbena cu pete purpurii, iar pe partea inferioara petele
sunt mai conturate de culoare purpuriu deschis, si se acopera rapid cu mucegai albicios.
•Frunzele atacate cad de pe ramuri in iulie - august.
•Atacul se extinde rapid in anii ploiosi, manifestandu-se pe frunzele si ramurile superioare, astfel incat
puietii din pepiniera sau pomii din plantatiile tinere sunt defoliati prematur, cu exceptia catorva frunze din
varf.
Astfel, in livada, vigoarea pomilor, rezistenta la ger si incarcatura de rod se diminueaza, iar
in pepiniera, atat puietii cat si ramurile altoi, devin improprii operatiei de altoire
 7. Ciuruirea micotica (stigmina carpophylla)

Este provocata de ciuperca stigmina carpophylla, care ataca frunzele, fructele si ramurile.
Pe frunze, boala apare sub forma unor pete mici, circulare, de culoare verzui deschis cu tenta galbuie
la inceput, pentru ca mai tarziu sa capete o culoare brun-roscata.
La nivelul petelor, tesutul din frunza moare. Aceste parti moarte din frunza se vor desprinde si vor
cadea, dand astfel un aspect de frunza ciuruita.
Atacul asupra fructelor consta in aparitia unor pete mici, circulare, negricioase, usor adancite,
producandu-se deformarea fructului, prin uscarea pulpei pana la sambure.
Pe ramuri se formeaza leziuni deschise si adanci.
Pentru combaterea bolii se recomanda aceleasi tratamente ca si in cazul moniliozei, cu aceleasi
produse.

Cires afectat de ciuruirea micotica

 4. Arsura bacteriana (Pseudomonas spp.)

Aceasta boala a ciresului este de natura bacteriana si se manifesta in acelasi mod pentru toate
samburoasele, pe frunze, fructe si pe lastari nelignificati.
Atacul de pe frunze poate fi confundat uneori cu arsurile produse de diferite solutii chimice de
stropit: pete circulare, punctiforme cu diametral de 0,5 - 5 mm, de culoare verde inchis, cu aspect laptos.
Pe timp umed in dreptul petelor se observa o pelicula umeda de lichid iesit din frunza.
Pe timp uscat tesuturile atacate se vestejesc si cad, iar frunza capata un aspect ciuruit. In cazul unui atac
puternic, frunzele cad in numar mare.
Mugurii atacati se umfla si se vestejesc, iar vara ramurile incep sa se usuce.
Pe lastarii tineri, atacul produce pete alungite cu diametrul de 7-8 mm. scoarta ramurilor atacate este
distrusa capatand o culoare bruna.
Ranile de pe ramuri, ca niste ulcere, se maresc de la un an la altul si pot evolua in cancere deschise.
Pe fructe apar pete circulare cu continut umed. Picatura de lichid ce apare la suprafata petelor (si provine
din frunza insasi), are o culoare usor galbuie.
Atacul timpuriu pe fructele tinere, produce excavatii pline cu bacterii. Pulpa fructelor atacate prezinta
in dreptul petelor, numeroase crapaturi mici. Fructele se strica sau se putrezesc.
Aceasta boala este favorizata de precipitatiile abundente din timpul perioadei de vegetatie.
O mare parte din infectii se produc si in timpul altoirii.
 8. Boala plumbului (stereum purpureum)

Este o boala mai rar intalnita, dar destul de periculoasa.

Apare izolat in plantatiile masive si dezvolta vetre de atac in jurul unui pom infectat.
Frunzisul are aspectul plumburiu, insa cel mai evident este atacul pe lemn unde pare sub zona
unor zone necrotice, colorate brun din cauza vaselor lemnoase care capata o structura lacunara,
plina de gome.
Transmiterea bolii la pomii vecini se realizeaza prin ranile proaspete si circula odata cu seva,
producand modificari structurale si morfologice intregului pom fructifer. Ca atare, pomii cresc si
rodesc putin, dupa care incep sa se usuce, intai ramurile si apoi intregul pom.
Pentru inlaturarea bolii se recomanda aplicarea masurilor de igiena culturala (taierea ramurilor
afectate si dezinfectarea ranilor, in stadiul incipient, sau indepartarea totala a pomilor bolnavi din
livada). Se aplica si tratamente chimice.
 Pe langa bolile ce pot afecta ciresul si visinul, exista si o serie de dereglari
fiziologice care apar daca ciresele si visinele nu sunt pastrate in conditii
corespunzatoare, dereglari care scad calitatea fructelor.
1. Putregaiul brun sau Monilioza (Monilinia laxa)

Este o boala frecventa si cu un mare grad de daunare.

Infectiile sunt favorizate de precipitatiile abundente si timpul racoros din perioada infloritului
si al maturarii fructelor precum si de leziunile provocate de grindina sau diferiti daunatori.
Fertilizarea cu azot in exces este de asemenea un factor favorizant, sensibilizand tesuturile
plantelor.
Primul simptom al bolii este ofilirea brusca a inflorescentelor si a ramurilor tinere spre sfarsitul
fenofazei de scuturare a petalelor. Este suficienta infectarea stigmatului unei singure flori, pentru
ca miceliul ciupercii sa afecteze, intr-o prima faza intreaga floare, apoi inflorescenta si de aici
intreaga ramura.
Fructele sunt sensibile la atacul bolii in toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventa la
maturitate.
La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct. O parte din
acestea cad si putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-galbui dispuse in cerc, care se
mumifiaza si raman in pom, asigurand transmiterea bolii in anul
urmator.
Monilinia laxa formeaza conidii dispuse in lanturi incolore, in timp ce la Monilia fructigena conidiile
sunt galbui la maturitate.
 B. BOLI NEPARAZITARE

DEREGLĂRI FIZIOLOGICE ALE FRUCTELOR (SÂMBUROASE)

Acestea se produc în timpul vegetaţiei şi al păstrării din cauza hranei insuficiente,

temperaturii şi umedităţii anormale etc. Ca urmare fructele prezintă diferite aspecte
în funcţie de stadiul bolii fiziologice.
Acestea nu sunt boli parazitare.
Defectele de natură fiziologică constau în:
-Veştezirea cauzată de evaporarea intensă a apei însoţită de descompunerea unor
substanţe;
-Înegrirea pulpei cauzată de modificarea celulelor prin asfixiere, atunci cînd fructele
sunt depozitate în grămezi mari;
-Îngheţarea fructelor datorită acţiunii temperaturilor scăzute. În funcţie de durata
şi intensitatea temperaturii fructele pot fi în stadii diferite de îngheţare. Când
îgheţarea este uşoară, fructele îşi revin la starea normală, însă aspectul lor este
modificat datorită apariţiei unor pete de culoare mai închisă decît culoarea normală a
fructului. În cazul când îngheţarea a fost puternică, fructele sunt distruse,
înregistrîndu-se uneori pagube mari;
-Defecte de culoare,
-Consistenţa şi gust cauzate de maturarea anormală sau de depăşirea stadiului de
recoltare.
 1. Putregaiul brun sau Monilioza (Monilinia laxa)

Este o boala frecventa si cu un mare grad de daunare.

Infectiile sunt favorizate de precipitatiile abundente si timpul racoros din perioada
infloritului si al maturarii fructelor precum si de leziunile provocate de grindina sau
diferiti daunatori.
Fertilizarea cu azot in exces este de asemenea un factor favorizant, sensibilizand
tesuturile plantelor. Primul simptom al bolii este ofilirea brusca a inflorescentelor si a
ramurilor tinere spre sfarsitul fenofazei de scuturare a petalelor.
Este suficienta infectarea stigmatului unei singure flori, pentru ca miceliul ciupercii sa
afecteze, intr-o prima faza intreaga floare, apoi inflorescenta si de aici intreaga ramura.
Fructele sunt sensibile la atacul bolii in toate stadiile, dar manifestarea este mai frecventa
la maturitate. La inceput apare o pata bruna, circulara, care se extinde asupra intregului fruct.
O parte din acestea cad si putrezesc, dar la cele mai multe apar pustule alb-galbui dispuse
in cerc, care se mumifiaza si raman in pom, asigurand transmiterea bolii in anul urmator.
Monilinia laxa formeaza conidii dispuse in lanturi incolore, in timp ce la Monilia fructigena
conidiile sunt galbui la maturitate.
 2. Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea)

Infectia produce un putregai moale, umed, circular sau neregulat, neted, de

culoare cenusie, fiind favorizata de leziuni ale fructului.
Mai intai se prezinta sub forma de pete decolorate pe suprafata fructului ce
vireaza ulterior in nuante maro-cenusii.
In prezenta luminii apare un mucegai dens, de culoare gri-cenusiu, constituit din
miceliul ciupercii si spori. La intuneric si umiditate ridicata miceliul este abundent, moale,
albicios.
 3.Putregaiul negru (Rhizopus stolonifer)

Se dezvolta pe fructele mature, cele imature fiind rezistente la atacul ciupercii.

La temperaturi ridicate, de 21-26°C, se dezvolta rapid, penetrand tesuturile
fructului si formand in zona alterata un miceliu alb-cenusiu.
Se transmite cu usurintala fructele invecinate, din acest punct de vedere necesitand
mare atentie la manipularea si transportul fructelor.
Se recunoaste usor dupa miceliul foarte afanat, lax pe care-l formeaza.
 4. Craparea fructelor

Apare in zona punctului stilar, lateral vertical, longitudinal ori circular in zona cavitatii
pedunculare si se poate produce in fenofazele de parga si maturare a fructelor.
Factorii care pot favoriza fenomenul sunt de ordin genetic, fiziologic, chimic, climatic,
agrotehnic etc.
Dintre factorii climatici, cu influenta majora sunt precipitatiile.
Principalul motiv al craparii cireselor este absorbtia in exces a apei prin epiderma fructului,
ceea ce face ca in acest caz, mai importanta decat intensitatea ploii sa fie durata acesteia si
implicit timpul cat fructele sunt direct umectate de picaturile de apa.
Caracteristicile genetice care influenteaza craparea fructelor, sunt: sensibilitatea varietala,
capacitatea diferita de dilatare a tesuturilor periferice ale fructului, viteza si diferentele de
absorbtie a apei prin celulele epicarpului, variabilitatea elasticitatii si a rezistentei mecanice
ale acestuia etc.
Ca masura tehnologica, se recomanda evitarea irigarii inaintea recoltarii.
 6. Congelarea fructelor

•Nerespectarea temperaturilor optime pe perioada pastrarii, in sensul scaderii acesteia,

face ca sucul celular al fructelor sa inghete, provocand in momentul dezghetului
distrugerea celulelor.
•Are loc astfel o inmuiere a tesuturilor, o brunificare a fructelor, scurgeri ale sucului
celular si deci o depreciere calitativa a acestora, constituind totodata si o sursa de
infectare cu diferiti agenti patogeni.
•Temperatura de congelare a cireselor este de -1 oC -2oC in functie de continutul in
substanta uscata solubila.