TEMA:Modificările patologice în

ţesuturile dure dentare, apărute în perioada

dezvoltării
 În funcţie de termenii de apariţie a lor în ţesuturile
dure dentare deosebim 2 grupe de modificări
patologice:
I. Modificări patologice care apar în perioada
dezvoltării ţesuturilor dure ale dintelui, către ele se
atribuie:
1. hipoplazia, hiperplazia;
2. fluoroza şi leziunile congenitale ale dinţilor;
3. amelogeneza imperfectă;
4. dentinogeneza imperfectă;
5. displazia Stainton Capdepont;
6. boala oaselor de marmură sau osteopetroza.
II. Patologia ţesuturilor dentare dure, care apar după
erupţia dintelui, acestea sunt:
1. defectele cuneiforme;
2. necroza acidă;
3. hiperestezia;
4. eroziunea ţesuturilor dure dentare;
5. abraziunea patologică;
6. modificările ţesuturilor dure dentare
endocrinopatice;
7. traumatismele.
 Hipoplazia
Hipoplazia este o anomalie de dezvoltare, care constă în
subdezvoltarea dintelui sau a ţesuturilor dure dentare în
urma tulburării funcției a ameloblaștilor(în cazurile grave
scînd se dereglează și dentinogeneza) și odontoblaștilor.Ea
afecteaza atât dinții permanenți chât și cei de lapte.
Mai frecvent ne întâlnim cu hipoplazia dinţilor permanenţi.
Deosebim forma locazata si sistemica a hipoplaziei.
Hipoplzia de sistem după manifestările clinice se clasifică în
următoarele forme:
1. maculată
2. ondulată
3. punctiformă
4. fisurată
5. scaralată
Modificările smalţului pot fi: superficiale, profunde,
solitare sau multiple şi de diferite dimensiuni. Pot fi linii
şi fisuri, brazde în jurul coroanei, dispuse la diferit nivel,
ele sunt paralele marginii incizale sau ocluzale.

Forma maculată sau cretoasă uneori prezintă ten albicios

sau gălbui, se caracterizează prin faptul că pacienţii nu
expun senzaţii neplăcute. Maculele sunt localizate pe
suprafeţele vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la
coloraţia vitală nu se colorează, nu se măresc în
dimensiuni.
 Hipoplazia SISTEMICĂ după manifestările ei clinice se
v
împarte în 3 forme:
1. Modificare de culoare a smalţului
2. Subdezvoltarea smalţului
3. Aplazia smalţului.
În formele mai grave , ca forma punctiformă, fisurată pe
suprafaţa smalţului apar depresiuni. În aceste locuri
smalţul este subţire, subdezvoltat sau poate chiar lipsi,
are loc aplazia smalţului. În aceste defecte pereţii sunt
duri, netezi. Pe fundul gropiţelor sau fisurilor
hipoplastice putem observa o modificare a culorii
smalţului – gălbuie sau chiar brună.

În formele fisurate coroana dintelui este strangulată, iar

dacă defectul atinge marginea incizală apar defecte sub
formă de incisură semilunară.
În forma scaralată, şanţurile, fiind câteva la număr
alternează cu sectoare normale de ţesut dur, dând
dintelui un aspect de scăriţă. Practic mai des se
întâlnește forma maculară, ondulată, şi mai rar
hipoplazia în şanţ şi scaralată.

Atunci când avem hipoplazia şi a dentinei, coroana

dintelui este deformată. Aşa dinţi apar în sifilisul
congenital – dinţii Hutchinson (insivii superiori centrali
au formă de şurubelniţă, cu îngustarea coroanei la
marginea incisală şi pe ultima persistă o incisură
semilunară); dinţii Fournier – incisivii centrali au
aceaşi formă ca şi dinţii Hutchinson, dar fără incisură
pe marginea tăioasă. Dinţii Pfluger se referă la molarii
I, coroana se ingustează spre suprafaţa ocluzală,
cuspizii confluiază, dintele capătă un aspect de con.
Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :
1. Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate
în regiuneaa cervicală,cretoase,rugoase,absorb
coloranții,smalțul este fără luciu.
2. Fluoroza-pete albe/galbene pe zonele bombate ale
dinților.
Tratamentul: faţetarea, restaurarea, albirea dinţilor în
dependenţă de defecte, intervenţie ortopedică în caz de
modificări brutale.

Profilaxia hipoplaziei de sistem constituie o dezvoltare

armonioasă a copilului în primele zile de viaţă.
 DINŢI DE TETRACICLINĂ

Tetraciclina trece prin bariera placentară, de aceea se

poate sedimenta şi în dinţii de lapte,
se acumulează mai întâi în dentină.
Administrarea tetraciclinei femeilor gravide şi copiilor
în vârsta de la 6 luni până la 12 ani duce la apariţia
unor pete pe smalţ de culoare gălbuie, galben-maroniu,
maronii, gri sau albastre, intensitatea lor variază, pot
apărea hipoplazii. Discromia petelor poate fi difuză sau
de focar.
Tratamentul: faţetare, albire.
 Hipoplazia locală
Este o afecţiune, care apare în urma tulburărilor în
perioada de formare adamantinei, la 1-2 dinţi
constanţi de pe urma antrenării primordiilor
dinţilor în procesul inflamator. Mai frecvent se
dezvoltă la premolari, mugurii carora sînt situați
între rădacinile dinților primari(deciduali).
Profilaxia se realizează prin combaterea cariei la
dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii
incipiente.
 Fluoroza
Este o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a
fluorului în timpul formării şi mineralizării smalţului şi
dentinei.
Concentraţia de fluor în apa potabilă după standardtul de
stat nu trebuie să depăşească 1,5mg într-un litru de apă.
Pentru fluoroză sunt caracteristice: macule cretoase,
macule de culoare galben-deschisă, care uneori conferă
un aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galben-
închisă sau brune. În unele cazuri pot apărea defecte
punctiforme. În dependenţă de forma şi gradul afectării
se modifică caracterul maculelor: de la macule mici,
albicioase aproape invizibile – până la macule
întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele dinţilor, care
duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei
dentare. Gradul de afectare este condiţionat de
cantitatea de fluor în apa potabilă.
Conform datelor staţiilor raionale de igienă şi
epidimiologice, cantitatea de fluor în apa potabilă din
localităţile Moldovei este următoarea: Nisporeni – până
la 4,0 mg/l; Vărzăreşti – 5,0 mg/l; Taraclia – 7,8 mg/l;
Prodăneşti (Floreşti) – 8,3 mg/l; or. Făleşti – 11,8 mg/l;
Pârliţa (Ungheni) – 5,0 – 14,0 mg/l.

Fluoroza afectează mai frecvent dinţii permanenţi şi în

special incisivii superiori şi molarii permanenţi, apoi
premolarii şi mai rar incisivii inferiori şi caninii.
Aceasta se lămureşte prin faptul că termenul de
mineralizare a incisivilor şi primilor molari permanenţi
coincid, iar cu vârsta se reduce consumul de apă la 1 kg
de masă a corpului.
Clasificarea după B.K.Патрикеев (1956) în funcţie de
gravitatea procesului se disting următoarele forme:
1. haşurate;
2. maculată;
3. granular – cretoasă;
4. erozivă;
5. distructivă.
OMS (1997) recomandă următoarele coduri şi criterii de clasificare a
fluorozei:
1. Norma. Suprafaţa smalţului este netedă, strălucitoare, crem-albă
palidă.
2. Chestionabillă. Dereglări uşoare ale semitransparenţei smalţului
normal, care se manifestă prin câteva macule albicioase.
3. Foarte uşoare. Macule mici netransparente, situate iregular pe
suprafaţa dintelui şi care ocupă mai puţin de 25% din suprafaţa
dentară.
4. Uşoară. Sectoarele cu macule albe sunt mai mari şi ocupă până la
50% din suprafaţa dintelui.
5. Moderată. Suprafeţele dentare sunt abraziate, frecvent sunt depistate
macule cafenii cu o formă iregulată.
6. Severă. Sunt afectate toate suprafeţele smalţului, pot fi dereglări ale
formei dentare, iar esenţială este prezenţa defectelor unitare sau care
se contopesc. Frecvent sunt depistate macule cafenii.
7. Exclus (de exemplu dinte acoperit cu coroană).
8. Nu se înregistrează.
Forma haşurată se caracterizează prin prezenţa unor
haşuri mici cretoase situate în stratul superior al
smalţului.
Sunt localizate mai frecvent pe suprafeţele vestibulare.
Forma maculată multiple macule alb-cretoase bine
pronunţate, situate pe toată suprafaţa dinţilor afectaţi.
Uneori aceste macule au o culoare brună-închisă.
Smalţul în locul afectat este integru, lucios.
Forma granular-cretoasă
Pe fondul unei nuanţe albicioase, mate a smalţului se
depistează discromii de culoare gălbuie cu multiple
macule mari şi punctiforme, pot fi leziuni superficiale cu
pierderi de smalţ cu o profunzime de 0,1 – 0,2 mm şi
diametrul de 1,0 – 2,0 mm.
Forma erozivă – pe fondul smalţului pătat, pigmentat sau
nu se observă defecte ale smalţului – eroziuni. Are loc
abraziunea smalţului şi dentinei.
Forma distructivă – în urma eroziunilor în ţesuturile dure
dentare şi fragilităţii adamantinei are loc abraziunea lor cu
pierderi de ţesuturi dure. Coroana dintelui este deformată.

Tratamentul:-reducerea dozelor excesive de F

-majorarea rezistenței organismului
-indicarea tratamentului medicamentos cu
conținut de Ca,P, vit.C,D,microelemente
- inlăturarea defectului cosmetic(în formele
hașurată,maculată,granular-cretoasă decolorarea cu acizi
organici urmată de terapia de remineralizare,iar in formele
erozivă și distructivă restaurari estetice cu materiale
compozite,sau tratament ortopedic).
 Diagnosticul diferențial al fluorozei
Caracterizarea Fluoraza Carie Hipoplazie Eroziune
maculară,distru superficială,
ctivă maculară
Apariția Până la erupție După erupție Până la erupție După erupție

Acuze Defect cosmetic Defect de Defect Defect estetic

cu eroziuni si culoare,sensibilit cosmetic,rar
sensibilitate ate sensibilitate
Localizare Toate suprafețele Vestibulare, la Toate suprefețele Suprafețele
colet vestibulare

Numarul de Multe Unitare Preponderent Unitare pe locuri

macule

Permebilitatea Nu este marită Pronunțată Nu este mărită Slab pronunțată

Semne clinice Macule Defect Depresiuni de Defect

albe,galbene smalțiar,pete diferite rotund,oval
maro,negre,defec albe,marmurii,caf forme,aplazii
te enii,unitare
Amelogeneza imperfectă
Reprezintă o tulburare în dezvoltarea adamantinei cu manifestări variate
ce depind de severitatea patologiei. După gravitatea procesului sunt
descrise 4 forme de manifestări clinice:

Prima formă – dinţii erup în termeni cuveniţi, dar uneori sunt puţin mai
mici decât în normă. Din cauza micşorării laţimii coroanelor, între
dinţi apar treme. Smalţul este neted, lucios, dar are o culoare galbenă
sau cafenie. Pe diferiţi dinţi pot fi diferite nuanţe de culori.

Forma a doua – dinţii erup în termen, dar coroanele sunt mai voluminoase
la colet sau o mărime egală. În primul caz dinţii au o formă
conusoidală, în cazul doi pot avea o forma cilindrică. Dinţii pot avea o
culoare galbenă, galbenă – cafenie.

Suprafaţa vestibulară este mai afectată .

Forma a treia – dinţii erup în termeni normali, au o formă,
mărime şi culoare normală, dar pe suprafaţa albă a
smalţului persistă fisuri cu orientare haotică. Spre
deosebire de hipoplazie, fisurile pe suprafaţa dintelui nu
sunt orientate orizontal, dar mai frecvent vertical. Sunt
lezaţi toţi dinţii – are loc erodarea smalţului cu
degajarea dentinei.
Forma a patra – coroanele dinţilor au formă şi dimensiuni
normale, dar la erupţie se observă că adamantina este
cretoasă, fără luciu, uşor se detaşează de la dentină cu
degajarea dentinei. Dentina la început are o culoare
gălbuie, apoi devine cafenie.
Tratamentul: pentru a păstra adamantina recurgem la
terapia remineralizantă, albire, restaurări dentare.
Amelogeneza imperfectă
 Sindromul Stainton-Capdepont
Este o leziune ereditară
Sunt afectaţi dinţii temporari şi permanenţi, dar mai sever sunt
afectaţi cei temporari.
Dinţii au dimensiuni şi formă normală, dar la erupţie dinţii deja
sunt lipsiţi de adamantină, au o culoare galben-brună. Apoi
treptat ei se distrug de abraziune. Smalţul are margini ascuţite,
dentina este lucioasă, poleită, prin ea adesea se prevede
cavitatea dentară umplută cu dentină.
Durerile sunt absente. Electroodontometria pulpei în majoritatea
cazurilor este zero, sau în unii dinţi se mai determină o reacţie
uşoară a ei.
Dinţii se erodează complet, apar gingivite. Rădăcinile dinţilor pot
fi foarte subţiri, scurte cu canale obliterate. În ţesuturile
periapicale se observă focare de rarifiere a osului, pot fi
depistate chisturi, fistule,conținutul de apă în dinți este sporit iar
al materiilor minerale redus.
Tratamentul este foarte dificil,eficiente fiind mai ales metodele
ortopedice
Sindromul Stainton-
Capdepont
 Dentinogeneza imperfectă
Este o leziune ereditară cu tulburări în formarea numai a
dentinei.
În unele cazuri, pacienţii pot cauza dureri de la rece şi
fierbinte. Dar mai frecvent se adresează în legătură cu
afecţiunile parodontale (gingivite, parodontite),
mobilitatea dinţilor fără pungi parodontale. Căderea
timpurie a dinţilor. Radiologic dinţii au rădăcini scurte,
rudimentare cu nişte apexuri ascuţite, canalele nu se
proiecteză, camera pulpară nu coincide cu forma
normală.Coroana dinților având o forma,dimensiune și
culoare normală. În ţesuturile periapicale – manifestări
de tipul chisturilor cu contururi clare.
Dentinogeneza imperfectă
 Boala oaselor de marmură sau
osteopetroza
Este o patologie rară cu osteoscleroza difuză în
majoritatea oaselor scheletului.
Se deosebesc două forme: benignă şi malignă.
În forma benignă se observă scleroza oaselor
maxilarelor şi dereglări în dezvoltarea dinţilor
(erupţie întârziată, modificări de structură). Dinţii
au rădăcini rudimentare, obliteraţia cavităţii
dentare. Dinţii treptat se distrug.Sinusurile
frecvent sclerozate.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele
afectiuni: hipoparatiroidismul, boli
mieloproliferative, boala Paget,
pseudohiperparatiroidismul, saturnismul,
metastaze osteoblastice, toxicitatea la fluor,
beriliu, leucemia, siclemia.
Leziuni ale ţesuturilor dure ale
dintelui, care apar după erupţie
 Necroza acidă
Apare deobicei la persoanele care muncesc un timp
îndelungat în condiţii neprotejate. Mai frecvent provoacă
necroză - acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se
observă necroze de la acţiunea acizilor organici.
Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-
6,2, iar ca rezultat area loc decalcinarea smalţului.
Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate
fi :
-Exogenă(chimică)
-Endogenă
Deja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii de
strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la
agenţi termici, chimici şi mecanici.
In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori.
Pot apărea şi dureri spontane în dinţi. Uneori apare o
senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste
senzaţii dispar în urma depunerii dentinei terţiare şi
distrofiei pulpei sau necroza ei.
 Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu
o culoare gri – murdară sau întunecată, devine
rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor.
Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor
care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii
frontali pe suprafaţa lor vestibulară. Coroanele
incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar
marginea incizală devine ovală, uneori coroanele
capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor
frontali se ruinează până la gingie, apar gingivite,
molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.
Diagnosticul diferential:Se stabilește în raport
cu eroziunea pentru care este caracteristică
prezența suprefeței lucioase,dure,poleite ,pe cînd
în necroza suprefața e
rugoasă ,moale(dimeneralizată)
Tratamentul
E necesar sa fie complex-local si general:
Local:
1.Tratament remineralizator(remedii ce contin
Ca,P,F,microelemente).
2.Bifluorid 12 – lac-aplicatii
3.Acoperirea dinților cu “Admira protect” fotopolimer-pentru
izolarea și protejarea dinților.
4.Igiena cavitatii bucale cu paste ce conțin Ca,P,F,microelemente.
5.Clatituri cu soluții bazice
6.Restaurari coronare
General:
1.Tratament specific al afecțiunilor generale ce pot provoca necroza
2.Administrarea preparatelor de Ca,P,microelementelor,vit..
Necroza acidă
 Defectul cuneiform
Privind cauza apariţiei defectului cuneiform au fost expuse diferite opinii.O
versiune actualmente este că defectul cuneiform apare sub influenţa
factorilor mecanici, este suspectată periuţa de dinţi.S-a constatat prin
cercetari clinice ca persoanele cu mîina dreapta mai
dezvolatată(dreptacii), defectele sunt mai pronunţate din partea stînga,
deoarece ei curaţă dinţii părţii stîngi mai menuţios. Stîngacii care işi
curaţă dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe partea
dreaptă. Dar ca contra argument la teoria mecanică servesc datele că
defectul cuneiform apare şi la persoanele care nu folosesc periuţi.
Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, cîteodata pacienţii
pot să indice locul defectului la colet.Dar uneori defectul poate să
progreseze dar lent şi aprofunzîndu-se el nu produce necroză sau
osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o durere
pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici. Defectul cuneiform
cuprinde o grupa de dinţi. Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi.
Uneori defectul poate atinge o profunzime atît de mare, că se poate
produce fractura coroanei.
Diagnosicul diferenţial se face de caria supeficială şi medie, de
eroziunea ţesuturilor dure.
Diagnosticul diferential:
-Caria superficială şi medie
-Eroziunea smalțului
-Necroza acida
Tratamentul:
• Sfat igienic(periaj leger,mișcarile periajulului numai in
direcție verticala).
• Se recomandă de schimbat mai des pastele de
dinți(interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru albire)
• Remterapia cu preparatele,Gluma(Kerr),Desinzeter(Admira)
Bifidum-12%(Voco)
• In caz de prezența a defectelor mici ele se acopera cu
compozite fluide(foto)
• La prezența defectelor mai mari-obturari,restaurari
Defectul cuneiform
 Eroziunile ţesuturilor
dure dentare
Este o leziune cu o pierdere progresivă a smalţului şi
dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a
dinţilor. Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent
sunt afectaţi incisivii superiori, caninii şi mai rar
premolarii.
Nu afectează dinţii arcadei inferioare.
Se întâlnesc la persoanele de vârstă medie.
Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează
câţiva dinţi cu localizarea simetrică. La început apare
o pierdere mică de smalţ, care treptat se
aprofundează ajungând până la dentină. Fundul
eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau
chiar brună.
Dacă eroziunea afecteză numai smalţul, pot apărea
senzaţii dolore provocate de factorii termici, chimici.
Eroziunile în dentină sunt mai puţin dureroase.
Diagnosticul diferenţial:
• Defectul cuneiform
• Necroza acida
• Abfracția
• Caria superficiala
Tratamentul:
Poate fi local si general
General:
• Tratament general al glandei tiroide si tratament general
remineralizator (A.Fiodorov -2000).
Local:
• Înlaturarea factorilor provocatori(chimic,fizici)
• Igienizarea cu paste de dinți ce conțin(Ca,P,F,microelemente)
• Remterapia locala
• Obturarea sau restaurarea cu compozite
• În nici un caz nu se recurge la protezare
Hiperestezia ţesuturilor dure
dentare
Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la
agenţi mecanici, chimici, termici. Se atribuie către
patologia ţesuturilor dure, care aparea după erupţia
dinţilor.
Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată
integritatea ţesuturilor dure ca: caria dentară, abraziunea
patologică, eroziuni, defecte cuneiforme, sau după
prepararea dinţilor sub coroane de înveliş, sau când are
loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi
parodontită.
Sunt mai multe clasificări:
De exemplu Iu. Feodorov (1981) împarte hiperestezia
în două grupe:
A – după extinderea procesului:
1. forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)
2. forma generalizată – sensibilitatea majorităţii
dinţilor.
B – după provenienţă:
1. hiperestezia dentinei cauzată de reducerea
ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor, abraziunea
patologică, eroziuni).
2. hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la
denudarea rădăcinilor, în afecţiunile parodontale, la
diferite boli generale).
 După manifestarea clinică deosebim trei grade:
Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;
Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi
chimici;
Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii
mecanici, termici, chimici.

Tabloul clinic: senzaţii dolore în dinţi de la acţiunea

diferitor factori, cu înlăturarea excitantului durerile
dispar. Uneori durerile pot apărea spontan, dar de o
foarte scurtă durată.
Diagnosticul diferenţial:
• pulpita acută(în pulpită durerea este indelungată,se declară
noaptea,în pulpită dintele reacționeaza la curent de peste
20mA,iar in heperestezie 2-6mA)
Tratament:
1.Local
2.General
3.Complex
Local:
• Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor
de dinți pe baza de Ca,P,F.(sol. 10%Gluconat de
Ca(aplicații),fetina,preparate oficiale pe baza de hidroxid de
Ca,calcimol,calcxid,lyfe,sealapex,ultrablend)
• Preparate pe baza de F:SOL2% NaF,fluorlac,dentin
fluid,enamel fluid,fluoridin,bifluorid-12,profluoridin
• Obturarea defectelor
General:
• Echilibrarea metabolizmului mineral
• Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per os
• Sedative,tranchilizante
• Consultația și tratamentul specific la alți specialiști
 Leziuni traumatice
I. Distingem traume Acute:
Contuzia
Luxaţie
Fractura
II. Cronice
Traumatismul cronic

Contuzia dintelui – în primele ore apare o senzaţie de

durere ce se accentuează în timpul muşcării. În urma
contuziei uneori se poate rupe fascicolul vascular, care
provoacă o hemoragie în pulpa dintelui.
Luxaţia dintelui – o deplasare a dintelui în alveolă.
Fractura dintelui – poate interesa o parte sau coroana în
întregime, şi rădăcina.
 Trauma acută
Contuzia o stare aparută în urma loviturii puternice de niște
obiecte tari cu afectarea paradonțiului, mobilitate, dar
fară deplasarea dintelui.
Caracteristica contuziei:
1. Inclavare
2. Dintele se prezinta cu paradonțiul distrus, fracturat,
mobilitate
Tratamentul:
Evidenta individuală
Dieta timp de o saptamina
În caz de inclavare – repoziționarea, prelucrarea
medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit -conect.
Fractura orizontala/oblica
F.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpare
F.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpei
F.d. de cor. 2/3 - cu deschiderea pulpei
F. d. de radacina 1/3
F.d. de radacina 1/2
F.d. de radacina 2/3.
Factura verticală a dintelui de coroană
Diagnosticul: - examinarea menuțioasă a dintelui
Obiectiv: mobilitatea, luxație, edem
Radiologicc: marirea sau îngustarea fantei
periodontale, prezența liniei de factură
In caz de fractura, e necesar de stabilit starea pulpei (Intacta, sau
cointeresata in fractură).
Dacă e vorba de o fractură coronară pe 1/3 fara cointeresarea pulpei
dupa o remterapie, local se va face restaurarea coroanei cu
compozite.
În cazul fracturii coronare pe 1/2, 1/3, când pulpa este trau­
mată, se poate incerca metoda biologică (conservativă) sau ampu-
tarea vitală cu restaurarea ulterioara a coroanei.
Atunci cand fractura coroanei trece la 2/3 de coroană se
efectuează depulparea dintelui cu restaurarea ulterioară (pivot
metalic/sintetic).
în cazul în care are loc fracturarea radacinii la nivelul pri-
mei 1/3 se recurge la extractia dintelui. Ulterior - înlocuirea dintelui
se face cu ,,conect" + compozite.
Daca linia fracturii se află la nivelul 1/2, 2/3, asemenea dinte
se pastrează în 2 situații:
1. Dintele se fixează, se supune tacticii dc așteptare. Daca dintele s-a
intărit, durerile au dispărut, radiologic procesul apical lipsește,
dintele nu este schimbat la culoare, EOD este in limita 2-10 mkA -
dintele este salvat.
Radiologie: linia fracturii se consolidează.
2. Dintele se fixează, dar se schimbă în culoare, EOD- 90 -120 mkA.
Radiologic: se observă un proces în regiunea apexului sau fracturii.
In această situație sc efectuează tratament endodontic, obturație cu
pivot metalic, la necesitate - apecotomie.
Trauma cronica
Trauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces
care se infaptuiște în timpul întregii vieți si provoacă
schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii
tesuturilor dure dentare.
Abraziunea poate fi:
• Fiziologica în limita smalțului
• Tranzitorie în limita smalțului și dentinei 50-60ani
• Patologică în limita dentinei la vîrsta de 30 -40 ani
Tabloul clinic:
Coroanele clinice ale dinților au diferite inațimi și formeaza un
platou convex de diferite forme, mărimi si adâncimi.
Suprafața dintelui este neteda, dura, poleită, deseori
sensibilă la sondare, în centru are culoare mai întunecată.
Când abraziunea patologică pronunțată se manifestă la per-
soanele tinere sau de vârsta medie, există varianta ca ele
suferă de diferite dereglari endocrine (gl. tiroida) și deci e
necesară consultația endocrinologului.
 Modificările ţesuturilor dure
dentare în endocrinopatii:
1. Guşa endemică – la pacienţi se constată o evoluţie mai
rapidă a cariei.
2. Hipoparatireoidoză – insuficienţa hormonului glandei
parotide, în urma căruia se reduce conţinutul de Ca în
sânge până la 1,2-2 mmol/l.
3. Acromegalia – bolnavi ce se caracterizează prin creşterea
disproporţională a scheletului, care este condiţionat de
excesul hormonului somatotrop de către hipofiză, ca
rezultat se maresc dimensiunile maxilarelor, apar treme, se
mareşte limba în volum.
4. Gigantismul – se caracterizează prin creşterea relativ
proporţională a scheletului, în urma producerii sporite a
hormonului de creştere.
Mulţumesc pentru atenţie