Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga
Modernismul este un termen generic care include toate cuvintele si
miscarile cultural literare manifestate in Europa la sfarsitul secolului 19 si
prima jumatate a seclului 20: simbolism, expresionism, avangardism,
imagism, decadentism.
Lucian Blaga este revendicat atat de traditionalisti cat si de modernisti ca
dovada ca intre cele doua orientari nu a existat o ruptura transanta. Blaga
porneste de la traditionalism si ajunge sa defineasca si sa promoveze
expresionismul, considerat de critica manifestarea poetica cea mai
importanta a modernismului. Blaga depaseste polemica traditionalismmodernism, descoperind in irationalitatea primordiala un model ontologic
pentru criza dezumanizarii din contemporaneitatea sa.
Modernismul blagian este de factura expresionista prin: asezarea eului in
centrul cunoasterii-supradimensionarea eului, vitalism, raportarea la
absolut, la ilimitat, dimensiunea metafizica, retrairea autentica a fondului
mitic. De asemenea, textul se incadreaza in expresionism prin
intelectualizarea limbajului, articulatia filosofica, ambiguizare, si
obscuritate- Hugo Friedrich in studiul Structura liricii moderne, textul
modern vorbeste in obscuritati.
Volumul de debut Poemele luminii ce contine aproape toate elementele
estetice expresioniste putand fi receptat sub zodia strigatul expresionist
se deschide programatic cu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Se
remarca tendinta modernistilor de a teoretiza actul creator. Nicolae
Manolescu in studiul Metamorfozele poeziei considera ca in modernism
actul teoretic premerge actul creator. Pentru Blaga, creatia inseamna
modalitate de a fi, de situare a eului in raport cu lumea si nu cu universul.
Prin urmare, arta poetica blagiana are valoare ontologica.
Tema poeziei este relatia creatorului cu opera si cu universul; textul
contine implicit si o viziune despre lume modelata de factori culturali si
estetici de la inceputul secolului 20. Autorul se desparte de
expresionismul german care cauta atingerea absolutului prin iesirea din
lumea naturala, prin strigatul fiintei. In aceasta ordine de idei, metafora
corola de minuni a lumii, o sintagma a valorilor general-umane
presupune nu numai protejarea tainelor, ci si ramanerea in proximitatea
minunilor. In viziune blagiana, misterul este ascuns in realitatea si ii
1

confera adancime si substanta.Mai mult, poetul identifica conditia omului


modern cazut din starea de gratie obligat la o munca de Sisif prin care
orice descoperire se transforma intr-o invaluire.
In maniera expresionista eul este supradimensionat, fiind asezat in centrul
cunoasterii. Discursul se constituie ca o confesiune, ca un crez artistic la
persoana 1. Metafora-simbol corola de minuni a lumii sugereaza
frumusetea si armonia insondabila a lumii. Corola adduce sugestia
circularitatii, a perfectiunii, iar epitetul metaforic de minuni sugereaza
adancirea in nenumit, in mister. Este o metafora revelatory, sinteza a
valorilor general-umane care se arata si se invaluie in acelasi timp.
Relatie semantica stransa intre titlu si incipit, prin recurenta, avand effect
retoric de insistenta. Verbul la foma negaticava sugereaza atitudinea
poetica de protejare si potentare a misterului. Este de asemenea si
generatoare de tensiune lirica. Eu si coola de minuni reprezinta cei doi
poli ai creatiei blagiene. Se situeaza prin aceasta viziune polemic fata de
alte arte poetice trecute sau contemporane. De exemplu eul arghezian este
unul lucid, asumat care inglobeaza traditia. Arghezi pune accent pe creatie
inteleasa ca mestesug. Pentru Blaga, creatia inseamna modalitate de
situare a eului in univers, de a fi in si prin poezie. Prin urmare, pentru
Blaga actul creatiei are valoare intologica. Poezia devine traire prin
revelatie a tainei, adica prin poezie, fiinta umana se situeaza in orizontul
universului.
Relatia de cauzalitate sintactica sustine simetria incipit-final. Finalul
realizeaza simetria dintre iubire si cunoastere. Textul poate fi structurat in
3 secvente: versurile 1-8, 9-18, 18-20. Dispunerea formala moderna prin
lipsa strofelor, versuri libere, tehnica ingambamentului. Are ca efect
acordarea importantei majore a continutului si nu pe expresie. La Blaga
versurile scurte pun accente semantice.
Imaginarul liric contureaza un eu liric situat in orizontul misterului.
Atitudinea eului este de protejare si de potentare a tainei, depaseste
esteticul, capatand valoare ontological. Este certificata cunoasterea
luciferica:numai prin poezie , nepatrunsul ascuns primeste forma
armonioasa si cosmica a tainei revelate. Suportul acestei revelari il
reprezinta apropierea de elementele disparate ale lumii prin iubirea
cunoscatoare. Prin urmare, tema de profunzime a textului o reprezinta
poezia ca proces liric de revelare a tainei.

Ideea poetica a primei secvente este definirea poetica a cunoasterii


luciferice. Metaforele plasticizate reprezinta manifestari ale tainelor in
univers. Ele sugereaza diversitatea lumii in care se arata si se camufleaza
misterul, profanul contine sacrul, iar acesta confera o ordine ascunsa
lumii.
Ideea poetica a celei de-a doua secvente este opozitia dintre cele doua
tipuri de cunoastere prin metaforele lumina mea-lumina altora. La Blaga,
metafora lumina este plurisemantica. Poate insemna de asemenea creatia,
iubirea, spiritul creator. Domina campul semantic al tainei: nepatrunsul
ascuns, misterul. Se remarca comparatia ampla cu lumea specific
blagiana. Luna este un symbol ce potenteaza misterul, prin lumina sa
difuza protejeaza partea criptica a existentei. Prin urmare regimul nocturn
permite integrarea fiintei in totul cosmic. Poetul insusi devine o forma de
manifestare a tainei.
Ultima secventa motiveaza preferinta pentru cunoasterea lucifrica la baza
demersului cognitive blagian aflandu-se efectul. Pentru Blaga, iubirea si
cunoasterea sunt sinonime. Prin iubire omul poate restabili corespondenta
dintre univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se
autogenereaza continuu.
Lipsa strofelor, tehnica ingambamentului, alternarea versurilor lunci cu
cele scurte, importanta majora a continutului fata de expresie ce are ca
efect fluidizarea discurului sunt elemente ale razvratiii poetului modernist
fata de canoanele clasice.
La nivel morfosintactic, verbele la forma negativa au inteles poetic pozitiv
(nu strivesc, nu ucid) lasand intacta taina.
In concluzie, textul se incadreaza in modernism prin ambiguizare,
intelectualizarea emotiei/articularizarea filosofica, poezia ca lectura a
limbajului, nonreferentialitatea si prin obscuritate. Modernismul blagian
este de factura expresionista prin sentimental absolutului, vitalism,
exacerbarea eului creator, retrairea autentica a fondului mitic, dilatarea
cosmica a sentimnetelor.