Impozitarea amânată este o realitate practică prevăzută prin Standardele
interneţionale de raportarea financiară (I.F.R.S.), legislaţia Uniunii Europene şi legislaţia contabilă şi fiscală din România. Elemente de detaliu şi regulile de bază privind determinarea şi înregistrarea în contabilitate a impozitelor amânate sunt cuprinse în Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), respectiv în Standardul 12 „Impozitul pe profit”, şi în Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 9/2003 pentru aprobarea soluţiilor referitoare la aplicarea unor prevederi legale privind impozitul pe profit, coroborate cu Reglementările contabile armonizate cu directivele europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate1. Obligaţia de a calcula şi evidenţia impozitele amânate o au numai entităţile care întocmesc situaţii financiare conform cu Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS, entităţi care sunt prevăzute prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.121/2006 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2001/2006 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene). De reţinut că prevederi cu privire la impozitele amânate nu sunt conţinute în: Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal; Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii; Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Am prezentat aceste aspecte pentru a se înţelege corect şi pe deplin adevăratele coordonate ale impozitelor amânate despre care Caragiale ar spune că „există dar lipsesc cu desăvârşire”.