UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL DE TEHNOLOGII ALIMENTARE,
SIGURANŢA PRODUCŢIEI ALIMENTARE ŞI A MEDIULUI

Materiale pentru echipamentele utilizate la

fabricarea caşcavalului
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Tema:

Utilajele folosite în industria de fabricare a cașcavalului și proprietățile

materialele folosite la construcția lor.

1
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
CUPRINS
Introducere
I. Identificarea principalelor tipuri de materiale
I.1. Schema tehnologică de obținere a cașcavalului
I.2. Procesul de fabricare a cașcavalului
I.3. Clasificarea materialelor
I.4. Separarea prin forța centrifugă
I.5. Separatorul ermetic
I.6. Oțelul inoxidabil
II. Identificarea condițiilor de lucru
II.1. Medii alimentare şi parametrii acestora la procesarea industrială
II.2. Compozițiile chimice ale oțelurilor inoxidabile uzuale în industria alimentară
III. Identificarea fenomenelor de la interfața material-produs
III.1. Coroziunea
III.2. Pericole de coroziune a oțelului inoxidabil în procesarea alimentelor
III.3. Curățarea echipamentelor din inox
III.4. Difuzia

2
Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
Introducere

Utilizarea corectă a materialelor metalice ce se folosesc în industria alimentară

este un subiect de mare interes și importanță, deoarece de ele depinde calitatea
finală a produsului dorit.
În acest scop, alegerea materialelor trebuie să țină cont de condițiile specifice în
care se desfășoară procesele tehnologice din industria alimentară:existența unor
medii de lucru agresive și dificile, substanțe acide sau alcaline, umiditate excesivă,
existența în mediu a prafului și a altor particule fine, presiune ridicată, etc.
Pentru identificarea principalelor materiale care intră în structura utilajului ales,
trebuie să identificăm condițiile de lucru, fenomenele ce au loc la interfața material-
mediu alimentar.

3
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
Capitolul I. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TIPURI DE
MATERIALE

I.1. Schema tehnologică

Procesul tehnologic de fabriare a cașcavalului trebuie să asigure obținerea unui produs
“gata de consum”. Principalele faze tehnologice pentru fabricarea cașcavalului sunt prezentate
în figura 1.

Cheag CaCl₂ LAPTE DE VACĂ Maia

Recepţia calitativă şi cantitativă

Filtrare

Curăţire

Normalizare

Pasteurizare

Adăugare lapte crud

Pregătire pentru coagulare

Coagulare

Presare coagul

Formare

Presare

Răcire şi sărare uscată

Sărare umedă

Zvântare

Maturare

Cașcaval
Figura 1.1. Schema tehnologică generală de obținere a cașcavalului

I.2. Procesul de fabricare a caşcavalului

4
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
Fabricarea cașcavalului constă dintr-o succesiune de operații la care este supus cașul
natural în vederea obținerii produsului finit.
Opărirea caşului are ca scop plasticizarea pastei şi selecţionarea microflorei şi a sistemelor
enzimatice şi se realizează într-un amestec de 70% apă şi 30% zer dezalbuminat cu 60-70T şi
10-12% NaCl.
Temperatura de opărire este de 72...74°C, iar durata operaţiei, sub agitare energică,
50-60 s. Frământarea pastei se continuă şi după scoaterea coşului din cazan, pentru eliminarea
apei de opărire şi uniformizarea pastei.
Formarea este importantă pentru structura caşcavalului şi se face manual sau în
instalaţii mecanizate. În cazul procedurii manuale, pasta de caş opărit este împăturită şi
presată de mai multe ori, iar, în final, printr-o mişcare de rotaţie, i se dă o formă aproape
sferică şi se introduce în forme. în cursul zvântării caşcavalului (16-20 ore) formele se întorc
de mai multe ori.
Sărarea caşcavalului se realizează în cursul opăririi până la 1,8-1,9% NaCl şi după
scoaterea din forme, cu sare granulară, până la 2,5-3%. De reţinut că în cursul maturării, prin
deshidratare, conţinutul de NaCl creşte cu 0,1-0,3%.
Maturarea caşcavalului se face în prima fază la 16....18°C, și umiditate de 83-85%,
timp de 10 -12 zile, iar în faza a doua la 14...15°C, cu o durată de 50-60 zile. În cursul
maturării roţile se grupează într-o ordine determinată care se întorc la intervale de timp
stabilite. Roţile de caşcaval maturat, parafinate se aşează în coloane de 4-5 bucăţi şi se
depozitează la 4...6°C.

Din punct de vedere tehnologic,procesul de obținere al cașcavaluli de vacă cuprinde mai

multe procese fiecare având un rol bine determinat după cum urmează:

- Curățarea laptelui
- Degresarea laptelui
- Calcularea acidității laptelui
- Închegarea laptelui
- Prelucrarea laptelui
- Obținerea formei finite

5
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Etapele procesului tehnologic de obținere a cașcavalului:

1. Curățarea laptelui

2. Degresarea laptelui

3. Închegarea laptelui

4. Prelucrarea coagului

6
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

I.3. Clasificarea materialelor

Materialele se clasifică luând drept criterii atât aspectul structurii, proprietățile și

compoziția chimică, cât și domeniile de interes. Extinderea domeniilor de utilizare ca și
dezvoltarea tehnologică sunt două modalități prin care materialele în concurență cu pentru
ponderea lor în tehnică, își modifică locul în ierarhie. Evoluția materialelor și a proprietăților
lor este determinată de progresele tehnologiei și inovațiile din acest domeniu.
Materialele metalice ( metale și aliaje metalice) caracterizate de starea metalică, sunt acele
materiale cu legături specifice metalice, caracterizate de colectivizarea electronilor din banda
de valență și care se mișcă liber sub formă de ”nor electronic” printre ionii pozitivi din care
este alcătuit miezul, au proprietăți metalice, cum sunt conductivitatea termică și electrică
ridicată, ductilitate, luciu metalic, etc.

7
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Utilaje utilizate la fabricarea cașcavalului

- Autocisternă;
- Pompă;
- Răcitor;
- Clarificator;
- Tanc de recepție;
- Separator centrifugal;
- Bazin de decantare;
- Vană de termostatare;
- Utilaj frigorific;
- Mașină de vidat;
- Mașină de ambalat.

I.4. Separarea prin forța centrifugă

Viteza de sedimentare

Un câmp de forță centrifugal este generat în cazul în care o navă este umplută cu lichid și
se rotește. Acest lucru creează o accelerare o centrifugă. Accelerația centrifugă nu este
constantă ca gravitația g într-o navă staționară.
Accelerația centrifugă crește odată cu distanța de la axa de rotație (rază r) și cu viteza de
rotație, exprimată ca unghiulară, viteza w.

Separare centrifugală continuă a laptelui

Elucidarea

Într-un decantor centrifugal, laptele este introdus în canalele de separare la marginea

exterioară a stivei de disc, curge radial spre interior prin canale către axa de rotație și iese prin
orificiul de evacuare din partea de sus. Prin discul stiva, impuritățile solide
sunt separate și aruncate înapoi de-a lungul părții inferioare a discurilor la periferia bolului
decantor. Acolo ele sunt colectate în spațiul de sedimentare. Odată cu trecerea laptelui de-a
lungul lățimii radiale completă a discului, timpul de pasaj permite deasemenea ca particulele
foarte mici să fie separate. Cele mai tipice diferențe dintre un decantor centrifugal și un
separator este proiectarea disc stivă – curățarea fară găuri de distribuție și numărul de vânzări.

8
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Separarea

Într-un separator centrifugal stiva de disc este echipată cu găuri de distribuție aliniate
vertical. Laptele este introdus prin orificiile de distribuție, aliniate vertical în discuri la o
anumită distanță de la marginea teancului de disc.
Sub influența forței centrifuge, sedimentul și globulele de grăsime din lapte încep să se
miște radial spre interior sau exterior, în canalele de separare, în conformitate cu densitatea
relativă a acestora în comparație cu cea a mediului continuu. Solidele din lapte ce au o
densitate mai mare se vor depune la periferia separatorului, colectându-se în spațiul de
sedimentare.

I.5. Separatorul ermetic

Separatorul de smântână este conceput pentru a extrage grăsimea din laptele de capră, oaie și
vacă. Prin procesul de separare se obține smântână și lapte degresat. Pentru o eficiență sporită a
acestui separator, laptele crud trebuie să fie incălzit la temperatura de 36 – 40°C. Conținutul de
grăsime după separarea din lapte.
Toate piesele sunt produse din material și oțel inoxidabil, în conformitate cu legislația din
domeniul alimentar.
O secțiune printr-un separator de auto-curățare, arată că vasul este format din două părți
principale, corpul și capota. Acestea sunt unite cu ajutorul unui inel de blocare cu filet. Stiva de disc
este prinsă între capotă și distribuitor în centrul cuvei.
Separatoarele moderne sunt de două tipuri semi-deschise și ermetice. În cazul meu, este vorba
de un separator ermetic. În separatorul ermetic, laptele este adus către vas prin un alt vas axial.Este
accelerat la aceeași viteză de rotație ca și bolul și apoi continua prin orificiile de distribuție din stiva
discului. Bolul unui separator ermetic este umplut cu lapte în timpul procesului. Nu există aer în
centrul separatorului, prin urmare acesta poate fi considerat ca făcând parte dintr-un sistem de
conducte închise. Presiunea generate de pompa externă este sufientă pentru a depăși rezistența la
curgere prin separator la pompa de evacuare la ieșirea smântânei si a laptelui degresat.

9
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Toate piesele separatorului ermetic sunt produse din oţel inoxidabil.

10
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
I.6. Oţelul inoxidabil

Oţelurile inoxidabile joacă un rol important în numeroase domenii : viaţa cotidiană, industria
mecanică, alimentară, chimie, transport, medicină, chirurgie, etc. Ca şi alte oţeluri, acestea sunt
aliaje dintre fier si carbon, la care putem adăuga crom sau alte elemente.
În metalurgie, oţelul inoxidabil, cunoscut la fel si sub denumirea de inox, este un aliaj al oţelului
care conţine minim de 10.5 % Cr în procent de masă.
În raport cu posibilităţile lor alternative, oţelurile inoxidabile sunt dificil de înlocuit, datorită
caracteristicilor sale mecanice: rezistenţă la efort, duritate şi rezistenţă la şocuri.
Oţelul inoxidabil în comparaţie cu oţelul obişnuit corodează mai greu şi nu rugineşte

Principalele caracteristici:

 Rezistenţă la coroziune şi la oxidare;

 Imagine estetică
 Uşor la fabricare şi la curăţire;
 Un bun raport rezistenţă mecanică/greutate.

Principalele tipuri de oțeluri inoxidabile folosite în industria alimentară

- Oțeluri inoxidabile martensitice : 10,5-15%Cr (±0-2%), 4-6% Ni. În plus, acestea

pot conţine 1,3% Mo şi 0,2% V. Sub-clase cu concentraţii variate de carbon şi
molibden sunt utilizate pentru aplicaţii specifice:
- 13% Cr, 0,2% C, fără Ni sau Mo, sunt utilizate la fabricarea tacâmurilor
obişnuite;
- 13% Cr, 0,4% C şi Mo sunt utilizate pentru fabricarea tacâmurilor de înaltă
calitate;
- 14-15% Cr, >0,4% C, 0,5-0,8% Mo, 0,1-0,2% V, fără Ni, sunt utilizate la
fabricarea cuţitelor de bucătărie şi a cuţitelor profesionale.

- Oţeluri inoxidabile feritice: conţin minim 10,5% Cr şi 1% Ni. Unele tipuri de

oţeluri pot conţine până la 4% Mo şi Al folosite ca elemente de aliere. Oţelurile cu
un conţin un de 17% Cr sunt oţeluri folosite la fabricarea tacâmurilor obişnuite şi a
suprafeţelor de lucru;

- Oţeluri inoxidabile austenitice: pentru fabricarea oţelurilor cu aplicaţii în

industria alimentară, ele trebuie să conţină în minim 16% Cr şi 6% Ni. Clasele de
oţeluri austenitice au conţinuturi variabile de crom şi nichel, uneori putând fi aliate
şi cu molibden sau cupru pentru utilizări speciale: cele cu 18% Cr şi 8-10% Ni sunt
folosite pentru fabricarea ustensilelor de bucătărie obişnuite, în timp ce clase
superioare au 17% Cr, 11% Ni şi 2% Mo, acestea fiind utilizate la fabricarea
componentelor instalaţiilor şi utilajelor care intră în contact cu alimentele,
echipamente de transport, conducte, etc. Clasele de oţeluri care conţin aproximativ
4,5% Mo sunt utilizate pentru calităţile lor foarte bune la coroziune în medii saline;

11
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
- Oţelurile austenito-feritice sunt cunoscute mai ales sub denumirea de oţeluri
duplex. Ele conţin 21-28% Cr, 0-4,5% Mo,3,5-8% Ni, 0,05-0,3% N şi până la 1%
W. Aceste oţeluri sunt destinate a intra în contact cu produsele alimentare, acestea
prezentând o rezistenţă foarte bună la coroziune în medii saline la temperaturi
ridicate. Clasele de oţeluri super-austenitice sunt folosite pentru condiţii similare şi,
de asemenea, pentru sistemele de încălzire cu aburi, schimbătoare de căldură,
cazane, etc.

12
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Capitolul II. IDENTIFICAREA CONDIȚIILOR DE LUCRU

II.1. Medii alimentare şi parametrii acestora la procesarea industrială

O identificare şi studiere a mediilor corozive întâlnite în industria alimentară trebuie să fie

făcută în funcţie de principalele domenii de procesare a produselor alimentare, fiind luate în
studiu situaţiile extreme de pe fluxul de fabricaţie, în care parametrii de lucru se află pe
nivelul minim, respectiv maxim .
Ţinând seama de valorile extreme ale parametrilor temperatură, pH şi timp în procesarea
industrială a alimentelor şi de procesele tehnologice care implică un contact între aliajele
metalice şi alimente, se desprind următoarele concluzii:

- temperatura este cuprinsă între 2ºC şi 100ºC, o valoare extreme fiind întâlnită la
sterilizarea laptelui (135ºC);
- pH-ul este în aproape toate situaţiile acid, cu valori cuprinse între 2,8 şi 6,6,
valorile cele mai periculoase din punct de vedere al coroziunii fiind întâlnite în
industria vinului şi a oţetului;
- timpul, în funcţie de tipul de aliment procesat, este cuprins între câteva secunde (la
sterilizarea laptelui) şi câteva zeci de minute. În procesele tehnologice care impun
timpi de ordinul zilelor, nu este întâlnit un contact între un aliaj metalic şi aliment.

Toate procesele tehnologice, indiferent de natura lor, implică şi medii alimentare agitate în
raport cu suprafeţele metalice cu care intră în contact. Deci, se poate considera agitarea
mediului ca factor favorizant al procesului de migrare.

II.2. Compozițiile chimice ale oțelurilor inoxidabile uzuale în industria alimentară

Nr. Marcă Compoziția chimică *, %

crt. oțel Fe C Mn P S Si Cr Ni Ti
1. AISI304 67 0,07 1,0-2,0 0,045 0,03 0,0-1,0 17,0-19,0 8,00-10,50 -
2 AISI321 68 0,08 2 0,045 0,03 0,75 18 11 5x%C=0,04
*conf . SR EN 10088 – 2:2005

Igiena excepțională, rezistența, siguranța și plasticitatea. Acestea sunt unele din proprietățile
care au făcut ca oțelul inoxidabil să fie materialul ales în gamă largă de fabrici din industria
bauturilor și a alimentelor.
Utilizarea pe scară largă a oțelului inoxidabil în industria alimentelor și a băuturilor reflectă
faptul că acesta este rezistent la coroziuni. Produsul nu este contaminat de oțelul inoxidabil și
prin urmare gustul sau decolorarea produsului nu poate avea loc. În plus, oțelul inoxidabil este
ușor de curățat, furnizând o igienă potrivită în manipularea proceselor alimentare.
De asemenea, oțelul este rezistent și poate fi format în forme speciale pentru procesarea
alimentelor, manipularea și depozitarea acestora.

13
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului
Oțelul inoxidabil folosit în procesarea alimentelor

Cele mai multe containere, conducte și echipamentele ce intră în contact cu produsele

alimentare sunt fabricate din oțel inoxidabil austenitic de tipul AISI304 sau AISI316. Oțelul
inoxidabil cu un conținut de 17% crom feritic (tipul 430) este folosit la carcasele
echipamentelor, unde cererile pentru rezistență la coroziune nu sunt atât de mari.

14
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Capitolul III. IDENTIFICAREA FENOMENELOR DE SUPRAFAȚĂ DE LA

INTERFAȚĂ MATERIAL-MEDIU ALIMENTAR

III.1. Coroziunea

Prin coroziune se înțeleg procesele de degradare și deteriorare a metalelor, sau obiectelor

metalice, sub acțiunea agenților chimici din mediu. Cauza acestor modificări nedorite ale
metalelor sunt reacții chimice, în special electrochimice, care pornesc de la suprafața
metalului respectiv.
Faptul că multe metale reacționează cu vecinătatea lor este cunoscut de mult timp. Cu
excepția metalelor nobile, toate celelalte metale sunt instabile în contact cu aerul atmosferic.
Modul în care se manifestă această instabilitate, ca și gradul în care ea apare, depinde atât de
natura metalului cât și a vecinătății lui.
Instabilitatea metalelor în contact cu atmosfera este determinată de reacții cu transfer de
sarcină, care au loc la interfața lor. Din punct de vedere chimic, coroziunea se bazează pe
relația:
M • Mⁿ + ne ̄
După aspectul distrugerii, coroziunea poate fi clasificată în : coroziune continuă ( când
întreaga suprafață metalică a fost cuprinsă de acțiunea mediului agresiv) și coroziunea locală
(când distrugerea se produce numai pe anumite porțiuni ale suprafeței metalului sau a
aliajului).
În practică, fenomenele de coroziune sunt în mod frecvent extrem de complexe și apar sub
diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene este greu
de efectuat.
Coroziunea locală poate fi de mai multe feluri:
- Coroziunea punctiformă, care se localizează pe suprafețe mici (puncte de
coroziune);
- Coroziunea sub suprafață, care începe la suprafață, dar se extinde de preferință sub
suprafața metalului, provocând umflerea și desprinderea metalului (pungi de
coroziune);
- Pete de coroziune, care se repartizează pe suprafețe relative mari, dar adâncimea
lor este mică;
- Coroziunea intecristalină, care se caracterizează prin distrugerea selectivă a
metalului la limita dintre cristale;
- Coroziunea trascristalină, care reprezintă un caz tipic de coroziune locală la care
distrugerea corozivă este determinată de direcția tensiunilor mecanice de întindere.
Caracteristic la acest fel de coroziune este faptul că fisurile se propagă nu numai la
limita cristalelor, ci ele chiar le traversează.

După mecanismul de desfășurare se pot distinge două tipuri de coroziune:

1.coroziunea chimică, care se referă la procesele de distrugere a metalelor și a aliajelor care se
produc în gaze uscate, precum și în lichide fără conductibilitate electrică și în majoritatea
substanțelor organice;
2.coroziunea electrochimică se referă la procesele de degradare a metalelor și aliajelor în
soluții de electroliți, în prezența umidității, fiind însoțite de trecerea curentului electric prin
metal.

15
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

III.1.1.Coroziunea chimică
Coroziunea chimică se produce din cauza afinității dintre metal și unele gaze sau lichide
rău conducătoare de electricitate, producând modificări ale metalului manifestate prin:
- dizolvarea părților componente și pierderi de material;
- spălarea componenților;
- dezgregarea materialului de către cristalele sărurilor care se formează în porii săi;
- mărirea sau reducerea particulelor, deci și a întregii mase a metalului;
Intensitatea procesului de coroziune chimică este condiționată de : natura materialului, natura
materialului coroziv, concentrația, temperatura și presiunea mediului coroziv și durata de
contact.
Dintre factorii externi, acțiunea cea mai dăunătoare asupra metalelor o are oxigenul.
Suprafața curată a multor metale expusă la aer se oxidează rapid, dacă reacția de oxidare are
loc o dată cu scăderea energiei libere. Molecula de oxigen este absorbită și concomitent
scindată în atomi. După aceasta are loc unirea atomilor de oxigen cu atomii de metal și
formarea primului strat monomolecular de oxid. Dacă pelicula de oxid formată prezintă
proprietăți protectoare, viteaza inițială ridicată scade rapid în timp. Urmele de hidrogen
sulfurat prezente în atmosferă la temperatura camerei catalizează coroziunea.
Coroziunea chimică a metalelor sau a aliajelor se produce prin reacții ce se desfășoară la
suprafața acestora în contact cu gaze uscate sau soluții de electroliți. Produsele care rezultă
sub acțiunea acestor medii rămân, în general, la locul interacțiunii metalului cu mediul
coroziv, sub formă de pelicule de grosimi și compoziții diferite.
În funcție de proprietățile lor fizico-chimice peliculele de coroziune exercită o influență
importantă asupra desfășurării ulterioare a procesului de coroziune, a cineticii acestuia,
putându-l frâna într-o măsură mai mare sau mai mică. Coroziunea chimică la temperaturi
ridicate se produce cu viteze mari.

III.1.2.Coroziunea electrochimică
Spre deosebire de coroziunea chimică, metalele în contact cu soluțiile bune conducătoare
de electricitate (electroliți) se corodează electrochimic. Soluția și metalul sunt străbătute, în
acest caz, de un curent electric, generat de procesele electrochimice care se desfășoară la
limita celor două faze.
Așadar, în comparație cu coroziunea chimică, cea electrochimică are o importanță mai
mare. Coroziunea electrochimică este rezultatul apariției unor elemente locale
(microelemente) la suprafața metalului. Dintre principalele cauze care determină apariția
elementelor locale pot fi menționate:
- impurificări cu metale nobile, oxizi ai metalelor;
- heterogenități chimice;
- heterogenități fizice.

16
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

III.2. Pericole de coroziune a oțelului inoxidabil în procesarea alimentelor

Dacă marca oțelului inoxidabil este stabilit corect pentru aplicație, coroziunea nu ar trebui
să apară. Suprafața de finisaj și condițiile sunt foarte importante într-o aplicație de success a
oțelului inoxidabil. Suprafețele netede nu doar asigură o bună spălare, dar deasemenea reduc
riscurile coroziunii.
Tipurile de coroziune la care oțelul inoxidabil poate fi susceptibil sunt prezentate mai jos.
Acesta poate fi util în identificarea problemelor datorate selecției greșite a gradelor sau
utilizarea inadecvată a echipamentelor.

Coroziunea în puncte(pitting) și în spații înguste

Atât coroziunea în puncte (pitting) cât și cea în spații înguste apar cel mai ușor în soluții
apoase ce conțin clorură. Atacul poate apărea și în condiții neutre, acide și la creșterile de
temperatură, favorizând astfel coroziunea în puncte și în spații libere. Coroziunea în puncte
(pitting-ul) este caracterizată de gropi adânci locale pe suprafețele libere.
Coroziunea în spații înguste apare în spațiile mici, soluții ce conțin crăpături sau unele
ascuțituri ce reintră în structură.

Stresul-coroziune cracare (SCC)

”SCC” este o formă localizată de coroziune, caracterizată prin apariția de fisuri în materiale
care sunt provocate de șocuri și prin mediul coroziv în care se află acestea. Aceasta are loc de
obicei în prezența clorurilor la temperaturi, în general peste 50°C.

Coroziunea intergranulară
”CIG” sau ”ICC” ( cunoscut în trecut ca ”descompunerea la sudură” este rezultatul unui atac
localizat, în general într-o bandă îngustă în jurul zonelor de căldura afectate de suduri. Acest
proces apare mai des la austeniticile ”standard” de carbon. Riscul de atac a coroziunii
intergranulare este practic eliminat, dacă sunt selectate tipurile ”stabilizate” cu un conținut
scăzut de carbon (maxim 0,030%, de ecemplu tipul 1.4307 sau 1.4541).

III.3. Curățarea echipamentelor din inox

Curățare eficientă este esențială în menținerea integrității procesului și în prevenirea

coroziunii. Alegerea metodei de curățare și frecvența de aplicare a acesteia depinde de natura
procesului, alimentele care sunt prelucrate, depozitele format, cerințele de igienă, etc.
Metodele de curățare ce se potrivesc cel mai bine pentru echipamentele din inox, sunt:
 Apă și abur;
 Spălarea mecanică;
 Praf de curățat și detergenți;
 Soluții alcaline;
 Solvenți organici;
 Acid azotic.

17
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Dezinfectarea echipamentelor din inox

Dezinfectanții chimici sunt de multe ori mult mai corozivi decât agenții de curățare și e
nevoie de mai multă grijă la utilizarea lor.

Hipocloriții
Hipocloriții, cloramina si alți dezinfectanți pot elibera clor, care provoacă corodarea.
Hipocloritul de sodiu sau cel de potasiu sunt adesea adăugați în agenții comerciali de
sterilizare. În cazul în care aceste substanțe sunt folosite pentru curățarea echipamentelor,
durata tratamentului trebuie să fie minimă și după clătite cu apă.
La temperaturi mai mari, nu ar trebuie să fie utilizați agenți de sterilizare cu conținut de
clorură. Soluțiile Milton ( hipoclorit și clorură) pot fi foate agresive la contactul cu oțelul
inoxidabil.

Săruri de amoniu tetravalente

Sărurile de amoniu tetravalente sunt mult mai puțin corozive decât hipocloriții, chiar și
aunci când halogenii intră în compoziția lor.

Compușii de iod
Compușii de iod pot fi utillizați pentru dezinfectarea oțelurilor inoxidabile.

Acidul azotic
Chiar și la concentrații scăzute, are o acțiune bactericidă puternică și poate fi un dezinfectant
ieftin, folosit la echipamentele din inox, în special în fabricile de produse lactate și la
echipamentele de sterilizare.

18
 Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

Concluzie:

Procesul tehnologic de fabricare a cașcavalului trebuie să asigure obținerea unui produs

“gata de consum”. Cu ajutorul separatorului centrifugal, confecționat din oțel inoxidabil,
obținem un produs necontaminat de toți factorii din exterior, oțelul inoxidabil fiind o alegere
bună la fabricarea echipamentelor din industria laptelui.
La procesarea industrială, pe lângă alegerea materialului, trebuie să ținem cont de
parametrii ce pot influența negativ sau pozitiv calitatea produsului obținut la final.
Fenomenele se suprafață pot apărea la stabilirea incorectă a mărcii oțelului inoxidabil,
asfel pentru menținerea integrității procesului și pentru prevenirea acestor fenomene curățarea
eficientă si respectarea condițiilor de lucru este esențială.

19
Materiale pentru echipamentele utilizate la
fabricarea caşcavalului

20