CAPITOLUL 2

POPULAȚIA CIVILĂ – ELEMENT DETERMINANT ÎN

CADRUL CRIZELOR ȘI CONFLICTELOR
„Mulțimea este jucăria tuturor instigărilor din exterior și reflectă
variațiile neîncetate ale acestora. Impulsurile pe care ea le suferă sunt
destul de imperioase pentru ca interesul personal să fie eclipsat”.
Gustave le Bon, Psihologia maselor, 1895

2.1. MASELE- FACTOR DEFINITORIU AL

CRIZELOR ȘI CONFLICTELOR MODERNE

Populația civilă joacă un rol din ce în ce mai important și complex în cadrul

conflictelor militare armate. În același timp, linia dintre combatanți și civili devine
mai subțire, mai încețoșată. Modul în care statele și instituțiile multilaterale
răspund la problematicile privind acest rol crescând al civililor în crizele
internaționale reprezintă probleme de interes în ceea ce privește legitimitatea și
eficiența eforturilor de stabilizare din zonele de criză.
Natura conflictelor armate a fost determinată la începutul epocii moderne
de monopolul statului-națiune asupra violenţei. Statul modern are un monopol pe
conflictele care s-au manifestat într-o "stare de război" specifică, existând o
delimitare clară între soldaţi şi civili. Ca parte a acestui „contract” social, civilii
au fost protejați împotriva violenţei armate prin norme şi practici care au fost
codificate gradual în dreptul umanitar internaţional. În timp ce războaiele între
statele–naţiuni au dus întotdeauna la un număr mare de victime civile – de regulă
aceste războaie au fost caracterizate de confruntări militare între forţele armate
regulate – militarii alcătuind cea mai mare parte din numărul de cazualități.
La începutul secolului XXI, situația globală s-a schimbat. Majoritatea
copleșitoare de victime cauzate de conflictele violente sunt parte a populației
civile, iar, în plus, efectele indirecte ale conflictelor (boli, foamete etc.) reprezintă
o cauză de amploare chiar mai mare, în ceea ce privește acest număr crescut al
victimelor. Deși numărul războaielor a scăzut, iar lumea a evoluat într-un mediu
mai sigur, relativa creștere a cazualităților din rândul civililor reprezintă un factor
îngrijorător. Acest element poate fi explicat poate cel mai bine de natura
schimbătoare a conflictelor, precum și de sporirea conflictelor inter-statale ce a
început la finele celui de-al doilea război mondial.
Pentru a oferi o perspectivă mai profundă în ceea ce privește importanța
considerării în mare măsură a factorului populație în cadrul unui conflict armat,
am realizat o diagramă a victimelor civile din Afganistan de la începutul
conflictului și până în 2013.1
Victime din rândul civililor în Afganistan (2001 - 2013)
4000

3500

3000

2500

2000

1500

1000

500

Un conflict armat, cauzat de intervenția militară într-o zonă în scopul

stabilizării acesteia, poate duce la pierderea multor persoane din rândul populației
locale, deși acestea sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică în conflict.
În acest sens, este necesară o atenție sporită în etapa de planificare a unei operații
(înainte de demararea acesteia), pentru a fi luate în considerare toate elementele
ce țin de factorul demografic. Mai mult, populația locală, în condițiile ajutorării
acesteia, poate contribui decisiv în unele momente cheie ale operației, indivizii
fiind cei care cunosc cel mai bine situația din zonă, relațiile dintre diferite entități
etc.
Pe de altă parte, în conflictele contemporane, civilii nu numai că sunt ținte
ale entităților combatante, ei sunt parte activă a acestora. Astfel, realizarea
distincției dintre „civili” și „combatanți” a devenit o practică dificil de realizat.

1
Date preluate de pe site: http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/8143196.stm, accesat la
11.06.2014
Astfel apare o provocare de amplă complexitate pentru dreptul internațional
umanitar.
Privind dintr-un punct de vedere pur strategic, implicarea accentuată a
civililor în conflictele armate poate fi rezultatul câtorva tendințe cheie. În primul
rând, procesul de transformare al forțelor armate vestice care a fost implementat
de o perioadă destul de lungă de timp este legat de rolul crescând al militarilor în
ceea ce privește civilii. În al doilea rând, importanța progresivă a conflictelor inter-
statale a dus la o prezență intensificată a forțelor armate în aceste zone de conflict.
Nu în ultimul rând, fenomenul de globalizare a permis consolidarea actorilor non-
statali și le-a permis acestora libertatea de a acționa pe plan global. Pentru
comunitatea internațională, rolul actorilor civili în conflictele violente, precum și
dispariția graduală a liniei de demarcație dintre civili și combatanți sunt provocări
cheie în ceea ce privește abordarea conflictelor asimetrice ale secolului XXI.
Modalitatea de răspuns a statelor și a organizațiilor internaționale la adresa acestor
provocări este de însemnătate esențială pentru legitimitate și eficiență în cadrul
eforturilor de stabilitate.
După cum am amintit mai sus, forțele armate occidentale au întreprins un
proces de transformare de o perioadă destul de îndelungată. Acest element de
transformare poate fi atribuit unei serii de factori, precum natura schimbătoare a
amenințărilor și schimbările în privința factorilor demografici, financiari și ale
carului normativ. Două elemente care au sporit importanța civililor în acest
context sunt creșterea gradului de sofisticare a tehnologiei folosite de forțele
armate și privatizarea sarcinilor militare.
Conceptul de Revoluție în Afacerile Militare (RAM) se leagă în principal
de forțele armate ale SUA, care încă din anii 1970 se bazează pe tehnologie ca
fiind un multiplicator al forței, în prezent țintind către atingerea superiorității pe
câmpul de luptă al viitorului, acest lucru fiind realizat prin crearea unor rețele
durabile între sistemul de comandă și control și cel efectiv de luptă. Scopul de a
crește nivelul tehnologic este de asemenea o parte importantă din procesul de
transformare a forțelor armate. Această dezvoltare a avut o serie de efecte asupra
relațiilor dintre sferele militari și civili. Un bun exemplu în această direcție îl
reprezintă rolul crescut al civililor în operarea și menținerea sistemelor complexe
de armament, precum și a unor sisteme C3 (comandă, control și comunicații).
Angajații civili, deși sunt departe de mediul de conflict, pot avea un impact
deosebit și în același timp critic asupra activităților combat, de luptă. Personalul
civil are de multe ori în responsabilitate controlarea dronelor, a avioanelor fără
pilot, nefiind prezenți în mediul de conflict. Asemenea experți au devenit elemente
indispensabile ale armatelor bine dezvoltate tehnologic.2
În cadrul conflictelor inter-statale, care de multe ori au loc în state slab
dezvoltate, cu un scăzut nivel al dezvoltării tehnologiei, actorii civili joacă,
evident, un rol pe cât de complex, pe atât de important.
Cauzele conflictelor în războaiele civile sunt compuse din mai multe
substraturi, corelate între ele, aceste cauze fiind adesea dificil de determinat.
Factori de seamă în acest plan includ lupta pentru o egală distribuție economică,
excluderea anumitor grupuri din scena politică de luptă pentru putere și, nu în
ultimul rând, politizarea etnică a conflictelor sociale. În aceste conflicte, relațiile
dintre populația civilă și combatanți (forțe guvernamentale și forțe rebele) sunt, în
general, foarte complexe și dinamice. În condițiile în care definirea clară a
structurilor statale este absentă, actorii civili nu pot fi identificați într-o manieră
realistă. În asemenea cazuri, politicul este dominat de relații nepatrimoniale între
conducătorii autocrați și circumscripția acestora. Cei care votează nu sprijină
agenda politică specifică, ci persoana care este capabilă să le ofere cel mai ridicat
grad de avantaj material pentru ei. În percepția populară, corupția și violența, deși
ilegale, sunt privite ca o modalitate de a asigura supraviețuirea.3
În asemenea situații, civilii sunt în mod frecvent victime, însă ei pot
constitui autorii acelor fapte ilegitime. Elitele armate pot manipula masa în scopuri
proprii, însă populația poate influența modelele de înfăptuire a violenței. Relația
ambivalentă dintre civili și combatanți este un motiv evident pentru apropierea de
imposibilitatea distingerii dintre cele două categorii. Pe acest fond, este ușor
observabilă abordarea apartenenței, indivizii devenind ținte din cauza apartenenței
la un grup armat organizat.
Un trend care a contribuit la această importanță în decurs de accentuare a
civililor în conflictele armate este fenomenul de globalizare. Pe de o parte,
revoluția informațională și creșterea globală pe plan economic au consolidat
actorii non-statali precum ONG-urile, corporațiile multinaționale și mass-media,
care în perioada contemporană joacă un rol important nu numai în dezvoltarea și
stabilizarea statelor, dar și în cadrul avertizării timpurii și a rafinării procesului de
luare a deciziei politice în ceea ce privește conflictele armate.

2
A. Croissant, D. Kuehn, Patterns of cilivian control of the military in East Asia’s new
democracies, 2009, p. 16
3
S. M. Johdi, A. Apitree, Causes of conflict and effective methods to conflict management,
2012
 Pe de altă parte, globalizarea a consolidat actorii non-statali și rețelele care
astăzi prezintă o amenințare centrală la adresa securității domestice a statelor.
Permeabilitatea granițelor și internetul au extins scopul acțiunilor pentru rețelele
de crimă organizată și pentru cele teroriste.
Procesul de globalizare a avut ca finalitate o creștere a stării de securitate
pentru majoritatea populației globale. Totuși, un număr de nemulțumiri și
disparități au rezultat în urma acestui proces. Chiar și în era globalizării, cauzele
principale ale conflictelor armate pornesc de la nivel local. În același timp și în
antiteză, efectele acestor conflicte locale se fac resimțite la nivel global. Mișcările
de violență politice și grupurile de crimă organizată pot să slăbească state și zonele
de conflict, precum și să-și proiecteze interesele din acele zone, către centrele
lumii industrializate.4
Potențialul distructiv al actorilor non-statali violenți a crescut ca efect al
globalizării. La nivel local, de exemplu, accesul ridicat la arme mici a consolidat
impactul actorilor locali violenți (de exemplu, membri ai milițiilor, precum și
pirați). În contextul terorismului internațional, accesibilitatea la cunoștințe și
tehnologie pentru construirea armelor de distrugere în masă este într-un mod
particular îngrijorătoare. Organizarea și conducerea unor rețele transnaționale a
devenit mai ușor de realizat decât în trecut, datorită avansului informațional. În
cele din urmă, asimetria, un aspect structural important al conflictelor prezentului,
poate fi înțeleasă ca un rezultat al interacțiunii dintre celelalte trenduri discutate
anterior.
Efectele creșterii importanței civililor, dar și a imposibilității stabilirii
demarcației între aceștia și combatanți își fac simțite efectele nu doar în dreptul
internațional umanitar, dar și în cadrul managementului activității crizelor din
statele occidentale, sau din organizațiile internaționale. Dintr-un punct de vedere
politic, putem evidenția câteva concluzii. În primul rând, țările vestice ar trebui să
reconsidere balanța dintre mijloacele de tehnologie ridicate și personalul civil și
militar ca parte esențială a forțelor.
Experiența a arătat că de tehnologia folosită în război se leagă victimele
colaterale, care au impact major asupra mediului politic. În același timp,
războaiele din Irak și Afganistan au arătat că eficiența armatelor puternic
tehnologizate în combaterea insurgenței este limitată, fiind în același timp greu
aplicabilă în misiuni de stabilizare și în crearea instituțiilor statale, în aceste

4
B. Crawford, Globalization and cultural conflict: An institutional approach, Online:
http://bev.berkeley.edu/, accesat la 11.06.2014
direcții mai eficiente fiind implementarea structurilor CIMIC, de relații civil-
militare.
Guvernele din statele occidentale trebuie să aibă în vedere militarea
privatizării sarcinilor componentei militare, în defavoarea punerii în valoare a
logisticii și a procesului de formare a personalului. Dintr-o altă perspectivă,
conducerea statelor trebuie să aibă în vedere utilizarea la capacitate maximă a
informațiilor avute la dispoziție concomitent cu eliminarea acelora redundante,
pentru a eficientiza și perfecționa la maxim operațiile de stabilizare ale unor zone,
element de avut în vedere datorită caracterului de multiplicator al forței deținut de
informație. Statele în care guvernează democrația trebuie să clarifice ce tip de
operații, de informații pot desfășura, precum și autoritatea sub care aceste operații
sunt executate.5
Din perspectiva luptei continue împotriva organizațiilor teroriste
internaționale, de însemnătate ridicată reprezintă efortul susținut de zdrobire a
structurilor paramilitare al-Qaeda în scopul distrugerii coeziunii tactice a grupării,
succesul în lupta împotriva terorismului depinzând de suficiența atenție acordată
conflictelor regionale în Orientul Apropiat și cel Mijlociu, precum și în Africa.
Cea mai mare provocare o reprezintă formarea instituțiilor politice și a structurilor
statale care să se bucure de legitimitate în cadrul contextului local de creare a
perspectivelor prielnice de dezvoltare economică durabilă, finalitate dezirabilă
pentru oferirea unui mediu sigur și de bună-stare pentru populația din aceste zone.
În timp ce importanța crescândă a actorilor privați în operații militare
reprezintă o problematică de dezvoltare, cooperarea civil-militară în misiunile de
stabilizare nu poate fi subestimată. Din punctul de vedere al forțelor armate,
crucială este, pe lângă acea cooperare cu actorii internaționali civili, și colaborarea
cu populația locală.

5
U.S. Department of the Army, Civil Affairs Operations, Field Manual 3.57, Washington DC,
octombrie 2011
 2.2. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ALE
MULȚIMILOR

În sensul comun al termenului, mulțimea reprezintă o reuniune de indivizi

oarecare, fie că au naționalitatea, profesia sau sex-ul diferit, oricare ar fi motivele
sau întamplările ce îi adună la un loc.
Din punct de vedere psihologic mulțimea poate fi definită ca fiind o
aglomerare de oameni ce posedă caracteristici noi, diferite de cele ale fiecărui
individ ce intră în componența ei. În acest caz personalitatea conștientă dispare
urmând ca sentimentele si ideile fiecărui individ să se centralizeze și să urmeze
aceeași direcție de acțiune. Așadar, în acest fel, se va forma un colectiv
tranzitoriu cu trăsături distincte ce va purta numele de mulțime organizată sau
mulțime psihologică. Această mulțime este catalogată ca fiind un tot unitar ce se
supune „legii unității mentale a mulțimilor”.
Deasupra acestor mulțimi lipsite de coeziune apar acele mulțimi care, sub
acțiunea anumitor factori, au dobândit caracteristici comune și au sfârșit prin a
forma o rasă. Ele vor prezenta ocazional caracteristicile speciale ale mulțimilor,
însă, întotdeauna vor fi incluse în cele ale rasei.
Diferitele categorii de mulțimi ce pot fi regăsite la fiecare popor pot fi
împărțite în felul următor:
A. Mulțimi eterogene
B. Mulțimi omogene6
A. Mulțimile eterogene se compun din oameni oarecare, indiferent de
profesie sau de nivelul de inteligență pe care îl posedă. În cadrul acestora putem
aminti următoarele tipuri de mulțimi:
 anonime(mulțimile de stradă);
 neanonime(curțile cu juri, adunările parlamentare).7
Psihologia oamenilor aflați în mulțime diferă esențialmente de psihologia
lor individuală în condițiile în care inteligența nu îi sustrage de la această
diferențiere.
Rasa, ca factor fundamental al populației, ne permite să divizăm destul de
clar diferitele mulțimi eterogene. Acest factor are cel mai puternic impact în ceea
ce privește determinarea acțiunilor umane. O mulțime compusă din indivizi

6
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 102
7
Ibidem
oarecare, dar fiind cu toții români sau ruși, vor fi complet diferiți față de altă
mulțime constituită și ea la rândul ei din indivizi oarecare , dar de rase diferite:
americani, canadieni.
Profundele divergențe, create de constituția mentală ereditară în modul de a
simți și de a gândi al oamenilor, izbucnesc de îndată ce anumite circumstanțe,
rare de altfel, reunesc în una și aceeași mulțime, în proporții aproape egale,
indivizi de naționalități diferite, oricât de identice ar fi în aparență interesele care
îi adună laolaltă.
Așadar, sufletul rasei domină în întregime sufletul mulțimii. Rasa este
substratul viguros care limitează oscilațiile sale.
„Caracteristicile inferioare ale mulțimilor sunt cu atât mai puțin
accentuate cu cât sufletul rasei este mai puternic.”
În afara rasei, singura clasificare importantă care poate fi facută în ceea ce
privește mulțimile eterogene este aceea de a le separa în mulțimi anonime,
adunări deliberate și jurați.
B. Mulțimile omogene sunt compuse din:
 secte(secte politice, secte religioase);
 caste(casta militară, casta sacerdotală, casta muncitoarească);
 clase(clasa burgheză, clasa țărănească).8
Sectele sunt primul nivel în organizarea mulțimilor omogene.Această
subcategorie cuprinde indivizi de educație, profesie și din medii ce uneori sunt
foarte diferite și ce au ca singură legătură credința.
Castele prezintă cel mai mare nivel de organizare de care este susceptibilă
mulțimea. Aceste formațiuni numite caste cuprind doar indivizi de aceeași
profesie deci, prin urmare, de educație și medii aproape identice.
Clasele sunt alcătuite din indivizi de origini diferite, ce nu sunt uniți prin
comunitatea credințelor ca membrii unei secte, nici prin comunitatea operațiilor
profesionale ca membrii castelor, ci prin anumite obiceiuri de viață și o educație
diferită.
Pe lângă caracteristicile generale ale mulțimilor mai putem distinge și unele
caracteristici speciale ale acestora printre care amintim următoarele:
 impulsivitatea, versatilitatea și iritabilitatea;
 sugestibilitatea și credulitatea;
 exagerarea și simplismul sentimentelor;
 intoleranța, autoritarismul și conservatorismul mulțimilor;

8
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 102
  moralitatea.9
A. Impulsivitatea, versatilitatea și iritabilitatea
Pe baza caracteristicilor fundamentale ale mulțimilor putem afirma faptul că
acestea sunt conduse aproape în totalitate de către inconștient. Acțiunile săvârșite
pot fi perfecte în ceea ce privește execuția, dar ele nu sunt dirijate de către creier,
individul acționând după bunul plac. Mulțimea reacționează instant asupra
impulsurilor primite din interior sau exterior.
Din punct de vedere fiziologic individul izolat posedă acțiunea de a-și
domina reflexele, de a se controla în situațiile criză, pe când mulțimea este lipsită
de așa ceva.
Diferitele impulsuri ce au un mare impact asupra populației pot fi de două
feluri:
 generoase sau crude;
 eroice sau lașe.10
Mulțimile sunt extrem de versatile deoarece pot trece foarte ușor de la
ferocitate ieșită din comun la generozitate și eroism. Sub influiența instigărilor
de moment, populația poate parcurge succesiv întreaga gamă a sentimentelor
celor mai contrare. Populația este asemeni unor frunze pe care vântul le ia și le
împrăștie peste tot după care le lasă să recadă.
Această nestatornicie a mulțimilor le face foarte greu de guvernat, mai ales
când o parte din puterile publice au căzut în mâinile lor. În plus masele care vor
ceva cu ardoare , nu vor lucrul acesta pentru o perioadă lungă de timp ci pentru o
perioadă scurtă. Ele sunt la fel de incapabile să posede voință de durată, cum
sunt de gândire.
Mulțimea nu este numai impulsivă și nestatornică ci, ca un copil mic, ea nu
admite obstacol între dorință și realizarea acesteia. Pentru individul ce face parte
dintr-o mulțime sentimentul de imposibilitate dispare.
B. Sugestibilitatea și credulitatea mulțimilor
Una dintre caracteristicile generale ale mulțimilor este sugestibilitatea
excesivă, acest lucru arătând cât de contagioasă este sugestia în orice aglomerare
umană. Adesea, găsim mulțimea într-o stare expectativă favorabilă sugestiei. La
cei sugestionați, ideea fixă tinde să se transforme în act.
Animată de violența sentimentelor proprii, meditând mereu în marginile
inconștientului, mulțimea beneficiază de o credulitate excesivă. Legendele și

9
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 22
10
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 23
miturile care circulă în rândul populației dar și deformările pe care le suferă
informațiile și evenimentele afectează credulitatea populației.
Punctul de plecare al sugestiei este reprezentat de iluzia produsă la un
individ prin intermediul reminiscențelor , apoi contragiunea prin afirmarea
acestei iluzii inițiale.
Nu este nevoie ca o mulțime să fie numeroasă încât capacitatea sa de a
vedea corect lucrurile să fie distrusă, iar faptele reale să fie înlocuite de iluzii
care nu au nici o legătură cu respectivele fapte.
Tratatele de logică centralizează unanimitatea a numeroși martori în
categoria dovezilor ce au cea mai mare pondere de exactitate. Evenimentele cele
mai îndoielnice sunt cele ce au fost remarcate de numărul cel mai mare de
persoane. A spune că un anumit eveniment a fost observat de mai mulți martori,
înseamnă a spune că faptul real este foarte diferit de realitatea adoptată.
C. Exagerarea și simplismul sentimentelor
Sentimentele manifestate de o mulțime, fie ele bune sau rele, pot fi de două
felori:
 foarte simple;
 foarte exagerate.11
În mulțime, exagerarea unui sentiment este întărită prin faptul că, deoarece
se propagă extrem de repede cu ajutorul contagiunii și a sugestiei, aprobarea, al
cărui obiect devine sentimentul, îi sporește considerabil forța. Exagerarea și
simplitatea sentimentelor unei mulțimi o ferește pe aceasta de incertitudine.
Violența sentimentelor mulțimilor este și ea exagerată - acest lucru
vazându-se cel mai bine în cazul maselor eterogene- și toate acestea din cauza
absenței responsabilității. Capacitatea de a se impune este cu atât mai solidă cu
cât mulțimea este mai numeroasă.
Exagerarea are loc de cele mai multe ori în cazul sentimentelor rele pe care
omul izolat și responsabil se vede obligat să și le înfrâneze din teama de
pedeapsă.
Ușor impulsionate, mulțimile devin capabile de eroism și devotament. În
acest caz mulțimile sunt mai capabile ca omul izolat. Masele sunt impresionate
doar de sentimentele excesive, ieșite din orice tipare, așa că oratorul care vrea să
le influiențeze trebuie să se folosească de afirmații tari. Exagerarea, afirmarea,
repetarea, fără a încerca vreodată să demonstrezi ceva anume, sunt procedee de
argumentare familiare conducătorilor reuniunilor populare.

11
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 32
 D. Intoleranța, autoritarismul și conservatorismul
Mulțimile cunosc doar sentimentele simple și extreme, deci ele resping sau
acceptă credințele, ideile și opiniile care le sunt sugerate. Dacă vrea, individul,
poate accepta discuția și contradicția în timp ce mulțimea nu le suportă niciodată.
În reuniunile publice, cea mai simplă contradicție din partea unui orator poate fi
întâmpinată cu urlete de furie și violențe ieșite din comun. Fără suportul
autorităților locale respectivul orator ar putea fi atacat de mulțimea dezlănțuită.
Intoleranța și autoritarismul sunt generale la toate categoriile de mulțimi,
dar aceste categorii pot fi la grade diferite, deoarece în acest caz apare noțiunea
fundamentală de rasă. Această noțiune domină gândurile și sentimentele
oamenilor.
Mulțimea se lasă condusă de o autoritate puternică dar tinde să se
impotrivească uneia slabe. Dacă manifestarea autorității este intermitentă,
mulțimea, trece încetul cu încetul de la anarhie la servitute și de la servitute la
anarhie.
Istoria revoluțiilor populare este aproape de neînțeles fără cunoașterea
instinctelor profund conservatoare ale maselor. Ele vor cu tot dinadinsul să
schimbe numele instituțiilor și adesea fac chiar revoluții violente ca să obțină
aceste schimbări.
Versatilitatea lor neîncetată cuprinde doar lucrurile de suprafață. Ele au de
fapt, instinctele conservatoare ireductibile și ca toți primitivii, un respect fetișist
pentru tradiție, o oroare inconștientă pentru noutățile capabile să le modifice
condițiile lor reale de existență.12
E. Moralitatea
Dacă atașăm termenului moralitate sensul de respect constant al anumitor
convenții sociale și de represiune permanentă a impulsurilor egoiste, este absolut
evident că mulțimile sunt prea impulsive și prea nestatornice spre a fi
susceptibile de moralitate.
Uneori, mulțimile, beneficiază de o moralitate foarte înaltă datorită unor
anumite calități cum ar fi:
 abnegația;
 devotamentul;
 dezinteresul;
 sacrificiul de sine;

12
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p. 35
  nevoia de echitate.13
Masele sunt capabile de omoruri, de incendieri și de alt gen de crime. În
plus la nevoie pot apela la acte de sacrificiu sau dezinteres ce au un impact mai
mare decât la individul izolat. Doar colectivitățile sunt capabile de mari
devotamente și de acte mari de dezinteres.
Dacă dezinteresul, resemnarea, devotamentul absolut pentru un ideal
imaginar sau real sunt virtuți morale, se poate spune că mulțimile posedă uneori
aceste virtuți într-un grad foarte ridicat. Dacă mulțimile ar fi raționat adesea și și-
ar fi consultat interesele lor imediate, poate că nici o civilizație nu s-ar fi
dezvoltat pe fața pământului, iar omenirea nu ar avea istorie.

2.3. OPERAȚII DE CONTROL ALE MULȚIMILOR

Operațiile tactice majore în contrainsurgență cuprind:

A) Acțiuni de lovire în teritoriul controlat de inamic;
B) Acțiuni de sprijinire a populației civile și de protecție a
resurselor împotriva acțiunii insurgente.14
A. Acțiuni de lovire în teritoriul controlat de inamic
Acțiunile de lovire sunt operații tactice ofensive de scurtă durată,
ce se poat desfășura de la o zi până la 1-2 săptămâni, care se execută fie
în zonele rurale fie în cele urbane cu scopul de a descoperi, fixa și
nimicii elementul perturbator.
Aceste acțiuni se bazează pe descoperirea, fixarea și anihilarea
forțelor insurgente din teritoriile controlate de aceștia, în care elementul
contrainsurgent nu dorește să staționeze permanent.
Forțele contrainsurgente ce sunt destinate pentru acțiunile de lovire
se organizează pe baza misiunii primite de la eșalonul superior și au

13
Gustave le Bon, Psihologia maselor, Editura Științifică, p.36
14
FMI 3-24.2, Tactics in Counterinsurgenty, Headquarters department of the army, March
2009
 capacitatea de a a acționa în zone izolate ce pot fi plasate la o distanță
relativ mare de bzele logistice.
Cei mai importanți factori în acțiunile de lovire sunt viteza și
surprinderea, deoarece o apariție bruscă neașteptată în teritoriul
controlat de insurgenți, ar aduce mari avantaje combatanților
contrainsurgenți.
Acțiunile de lovire necesită o forță de atac a combatanților
contrainsurgenți net superioară capacității de luptă a insurgenților.
Scopul tacticilor de lovire este de a:
 hărțui insurgenții;
 nimicii elementul insurgent și bazele acestuia;
 câștiga sprijinul populației locale prin demonstrarea
modului în care guvernul satisface nevoile esențiale;
 crea spațiul prielnic pentru a executa operații ulterioare de
neutralizare – securizare – reconstrucție.15
B. Acțiuni de ajutorare a populației civile și de protecție a
resurselor vitale împotriva insurgenților
Acțiunile de ajutorare a populației civile și de protecție a resurselor
vitale împotriva insurgenților au ca scop:
 exercitarea controlului asupra populației;
 interzicerea contactului insurgenților cu populația civilă și
a accesului acestora la resurse;
 restabilirea legii și ordinii.16
Obiectivul acestor acțiuni este acela de a sprijini menținerea sau
restabilirea ordinii și a legii în anumite provincii sau în toată țara.
Aceste acțiuni militare nu sunt operații tactice și resposabile de
executarea acestora, conform normelor în vigoare, revine în totalitate
guvernului națiunii gazdă. Aceste activități vor fi desfășurate de forțele
armate până când statul gazdă va avea capacitatea de a le desfășura
singur.
Obiectivele specifice acțiunii de sprijinire a populației și de
protecție a resurselor sunt următoarele:
 crearea și menținerea unui climat sigur pentru populația
civilă;
 limitarea libertății de mișcare și a inițiativei insurgenților;
 înrăutățirea relațiilor dintre populația locală și insurgenți;

15
FM 3-90, Tactics, 4 July 2001
16
FMI 3-24.2, Tactics in Counterinsurgenty, Headquarters department of the army, March
2009
  identificarea și neutralizarea activităților de sprijinire a
insurgenților;
 crearea și menținerea securității resurselor.17
Operațiile de control ale populației sunt operații guvernamentale
întreprinse cu scopul de a proteja populația și resursele lor materiale de
acțiunile insurgenților și de a interzice accesul forțelor insurgente la
populația locală și la resursele materiale a acestora. În plus cu ajutorul
acestor operații se pot identifica și elimina ușor insurgenții, organizația din
care fac parte aceștia și activitățile pe care le desfășoară.
Obiectivele operațiilor de control ale populației civile includ:
 stabilirea și menținerea unui mediu fizic și psihic sigur pentru
populație;
 limitarea libertății de mișcare și de inițiativă a forțelor insurgente;
 relații severe între populație și insurgenți;
 identificarea și neutralizarea activităților de sprijin ale insurgenților;
 stabilirea și menținerea resursele securizate.18
Măsurile de control ale populației civile pot fi clasificate în patru mari
categorii:
 măsuri de supraveghere și de culegere de informații;
 măsuri de control;
 măsuri de control sporite;
 măsuri de protecție.19
A.Măsurile de supraveghere și de culegere de informații
Acest tip de măsuri includ atât supravegherea deschisă cât și cea sub
acoperire, posibilii sau potențialii insurgenți, țintele lor și crearea unui
QRF20 , pentru a exploata informațiile primite sau pentru a avea o mai bună
observare a țintelor insurgente. Extinderea serviciului de informații al
poliției și a operațiilor de supraveghere, unde putem include informatorii
poliției și agenții rețelelor cibernetice, pot opri din timp(avertizarea
timpurie) acte criminale ca: jefuirea, rapirea, terorismul.
Supravegherea trebuie să fie stabilită și menținută asupra persoanelor
cheie, grupurilor și activităților importante. Trebuie intensificată
17
Ibidem
18
FMI 3-24.2, Tactics in Counterinsurgenty, Headquarters department of the army, March
2009
19
F.T.-5, Manualul operațiilor de contrainsurgență, București, 2012
20
QRF(Quick reaction force)-este o unitate militară de mărimea unui pluton care este capabilă
să intervină rapid în situațiile ce pot apărea.
 supravegherea asupra locațiilor critice, în special asupra surselor
guvernamentale și civile ce prezintă armament și muniție. Această
supraveghere amănunțită se face cu ajutorul senzorilor, a camerelor video și
a altor mijloace electronice pentru a avea o monitorizare continuă a zonelor
suspecte și a rutelor folosite de insurgenți.
O altă modalitate de a procura informațiile vitale este aceea de a
monitoriza mass – media locală (radio, ziare). În plus, publicul și acțiunile
private de a influiența liderii locali oferă perspective suplimentare.
Pe lângă cele prezentate anterior măsurile de supraveghere și de
procurare a informațiilor cuprind:
 stabilirea de măsuri generale de supraveghere sub acoperire;
 folosirea echipelor de colectare din dotarea HUMINT21 sau a
HN-ului pentru a recruta localnici pentru supravegherea și
culegerea de informații.
 stabilirea unor echipe de pază pe cartiere sau așezări rurale;
stabilirea unor proceduri de raportare, dar și a unui sistem de
recompense pentru aceștia. 22
B. Măsuri de control
Operațiunile de contrainsurgență de succes folosesc măsuri sporite de
control pentru a limita activitățile insurgente și abilitățile lor de a se ascunde
în rândul populației. În timpul unei insurgențe trebuie implementate
măsurile de securitate suplimentare și tehnicile operaționale. Aceste două
considerații cresc semnificativ mărimea patrulelor de poliție/de frontieră pe
timpul amenințării.
Ca să combați o insurgență trebuie să crești nivelul măsurilor de
control pentru a limita libertatea de mișcare a insurgenților și a
susținătorilor acestora. Măsurile de control trebuie să fie bine planificate și
coordonate pentru a asigura operațiuni rapide și eficiente, cu un minim de
întârziere și neplăceri din partea oamenilor.
Toate măsurile de control trebuie să fie autorizate de legile și
reglementările naționale. Fiecare măsură de verificare trebuie să fie adaptată
pentru a se potrivi situației și folosită pentru a stabilii sau consolida
credibilitatea guvernului statului gazdă.

21
HUMINT(Human Intelligence)-se referă la informații colectate prin intermediul unor
contacte interpersonale
22
FMI 3-24.2, Tactics in Counterinsurgenty, Headquarters department of the army, March
2009
 Guvernul statului gazdă trebuie să explice și să justifice toate măsurile
de control ale populației. Civilii locali trebuie să înțeleagă că acele măsuri
sunt necesare pentru a-i proteja de intimidările, coercițiile și represaliile
insurgenților. Ideal ar fi ca populația locală și liderii acestora să accepte
măsurile necesare înainte de a fi implementate și că sprijinul lor va
minimiza inconvenientele implementării acestor măsuri. Aceste măsuri
trebuie să fie ridicate de îndată ce situația permite realizarea acestui lucru.
Odată ce măsurile de control sunt stabilite, guvernul națiunii gazdă ar
trebui să implementeze un sistem de pedepse pentru infracțiuni legate de
ele. Aceste pedepse ar trebui să fie anunțate și deasemenea puse în aplicare.
Toate neplăcerile și disconfortul pe care aceste măsuri le creează ar trebui
să își îndrepte vina asupra forțelor insurgente. Operațiile de tip PSYOPS23,
difuzate pe scară largă, ne pot asigura că măsurile au efect intenționat și pot
submina sprijinul popular pentru insurgență.
Măsurile de control ale populației cuprind:
 interdicții;
 permise de călătorie și de trecere;
 restricții de deplasare;
 zone restricționate;
 recesământ sau înregistrarea rezidenților;
 comitet de bloc;
 sistem național sau regional de identificare sau cărți de credit;
 licențiere pentru locuri de muncă în diferite departamente cum
ar fi: departamentul medical, departamentul de securitate șăi cel
de construcții.
 restricțiile de imigrare.24
C. Măsuri de control sporite
Operațiile executate în forță trebuie să se desfășoare atât ziua cât și
noaptea. Punctele de control, obstacolele rutiere și inspecțiile sunt
întreprinse pentru a verifica și pentru a controla mișcarea de personal,
vehicule și materiale și pentru a preveni acțiunile de ajutorare a insurgenței.
Pe timpul operațiilor de contrainsurgență, punctele de control și
obstacolele rutiere ajută forțele guvernamentale și cele contrainsurgente în

23
PSYOPS(Operații psihologice)-sunt operații militare folosite de obicei cu scopul de a
influiența starea de spirit a inamicului prin mijloace necombative.
24
FMI 2-24.2, Tactics in Counterinsurgency, Headquarters department of the army, March
2009
 menținerea inițiativei împotriva insurgenților prin perturbarea și
descurajarea operațiilor desfășurate de aceștia. Este important să se
efectueze punctele de control și obstacole cu interpreți, poliția HN25 sau alte
forțe de securitate ale HN.
Punctul de control (Checkpoint) – este o locație folosită pentru a
controla mișcarea populației. Se poate stabili de la 1 la 72 de ore în funcție
de scopul operației.
Punctul de control trafic poate fi: permanent, temporar sau
semitemporar.
Punctele de control temporare pot fi de doua feluri:
 punct de control mobil;
 punct de control fix.26
Obstacolul rutier (Roadblock) – este o barieră sau un obstacol (de
obicei acoperit de foc) ce se folosește pentru a bloca sau pentru a limita
mișcarea vehiculelor de-a lungul unei rute.
Inspecțiile (Inspections) – acestea presupun scotocirea aleatorie și
asigurarea circulară a zonei, fie că este zi fie că este noapte, a caselor,
magazinelor și a clădirilor pentru depistarea armelor, a materialelor de
propagandă și a posibililor insurgenți. Pentru a diminua sentimentele
populației , este important ca serviciul de informații să sprijine inspecția
cu orice mijloace. O inspecție poate fi folosită adesea pentru a masca
intâlnirile cu persoanele cheie.
D. Măsurile de protecție
O formă a măsurilor de protecție este internarea și realocarea, care se
referă la acele măsuri ce oferă adăpost, susținere, protecție și pază.
Realocarea populației poate varia de la o realocare pe bază geografică la o
realocare specifică populației dintr-o zonă definită. Operațiile de
realocarea a populației ar trebui să fie sub directul control al statului
gazdă.

25
HN(Host Nation)-statul națiunii gazdă unde au loc diferitele conflicte militare
26
F.T.-5, Manualul operațiilor de contrainsurgență, București, 2012