Sunteți pe pagina 1din 21

Simpatomimeticele sunt acele substanţe medicamentoase, care stimulează receptorii

adrenergici alfa şi/sau beta în mod direct, sau indirect, reproducând astfel acţiunile sistemului
simpatic (adrenergic) asupra funcțiilor diferitelor organe şi ale metabolismului1.
Aceste substanțe pot li clasificate, ţinând seama de mai multe criterii, astfel:
1. În funcţie de selectivitatea pentru receptori adrenomimeticele se împart în:
 Substanţe cu acţiune asupra receptorilor alfa;
 Substanţe cu acţiune asupra receptorilor beta;
 Substanţe cu acţiune asupra receptorilor alfa şi beta;
 Substanţe dopaminomimetice.
2. În funcţie de mecanismul de acţiune deosebim:
 Simpatomimetice cu acţiune directă, ele acţionând direct asupra receptorilor
adrenergici;
 Sirnpatomimetice cu acţiune indirectă, substanţele respective intervenind
indirect, fie favorizând eliberarea mediatorilor chimici, fie împiedicând
recaptarea lor;
 Sirnpatomimetice mixte, acestea acţionând atât direct, cât şi indirect.
3. În funcţie de indicaţiile terapeutice:
 Vasoconstrictoare generale
 Vasoconstrictoars locale
 Tocolitice (utilizate în travaliul prematur)
 Stimulante cardiace
4. În funcţie de structura chimică:
 Derivaţi ai beta-feniletilaminei
 Derivaţi ai midazolinei
 Amine alifatice.

SIMPATOMIMETICE CU ACŢIUNE DIRECTĂ


Mecanismul de acţiune al acestor compuşi este strâns legat de structura chimică a lor.
Prototipul compuşilor respectivi este noradrenalina (norepinefrina), adrenalina (epinefrina),
iteoproterenolul, fiecare fiind o catecolammă, adică derivaţi ai beta-feniletilaminei.

1 Hațieganu E., Stecoza C.E., Chimie farmaceutică, Editura Medicală, București 2013, p. 27
Beta-feniletilamina are acţiune simpatomimetică silabă, însă compuşii din această
grupă sunt înzestraţi cu această proprietate farmacologică, intensitatea acestora depinzând de
structura chimică.
S-a observat, ca regulă generală, că un agent simpatomimetic trebuie să conţină grupe
fenolice pe molecule, care fac ca efectul să crească, intensitatea acţiunii fiind determinată şi
de poziţia în care sunt situate aceste grupări: cea mai favorabilă este poziţia pară, apoi meta.
Două grupe hidroxil fenolice situate la C3 şi pe nucleul aromatic determină creşterea
semnificativă a acţiunii. Dacă funcţiile hidroxil fenolice sunt sterificate compuşii respectivi
sunt mai puţin activi sau inactivi. Eliminarea grupelor hidroxil fenolice determină obţinerea
de compuşi cu acţiune asupra sistemului nervos central.
O importanţă deosebită o prezintă şi catena laterală; s-a constatat că prelungirea
catenei, schimbarea poziţiei funcţiei aminice sau eliminarea ei fac să scadă abcţiunea
compuşilor respectivi.
Prezenţa grupării aminice în catena laterală este foarte importanţă pentru activitatea
compuşilor cu acţiune simpatomimetică directă. Aminele primara sunt mai active decât cele
secundare, iar cele terţiare sunt mai puiţin active sau chiar inactive.
Pentru ca substanţele să aibă activitate optimă este necesar ca gruparea aminică să fie
separată de nucleul aromatic prin doi atomi de carbon.
Un rol deosebit la majoritatea derivaţilor feniletilaminei îl prezintă stereoizomerla
datorită prezenţei grupării hidroxil alcoolic în poziţia beta. Pentru E (epinefrină), NE
(norepinefrină) şi alţi compuşi, forma enantiomeră cea mai activă are configuraţia R (-)sau D
(-).
Se pare că pentru toţi compuşii cu acţiune directă şi cu stifuctură asemănătoare
norpepinefrinei, enantfomerul. cel mai activ este capabil să-şi asigure o conformaţie ca
urmare a conjugării spaţiale a grupării aromatice, aminice şi beia-hidroxilice in mod
asemănător configuraţiei R a norepinefrinei. Enantiomerul R este mult mai activ decât
enantiomerul .

Simpatomimeticele cu acţiune directă se împart, în funcție de structura chimică, după


cum s-a mai amintit,
2
în:
 Derivaţi ai beta-foniletilaminei
 Derivaţi ai imidazolinei
 Amine alifatice.
DERIVAŢI AI BETA-FENILETILAMINEI

În funcţie de indicapile terapeutice, aceşti compuşi pot fi grupaţi astfel:


 Simpatomimetice vasoconstrictoare
 Simpatomimetice bronho- şi vasodilatatoare
 Agonişti şi aniagonişti ai dopaminei
 Simpatomimetice cu acţiune asupra SNC.

SIMPATIMIMETICE VASOCONSTRUCTOARE
Având un atom de carbon asimetric adrenalina prezintă antipozi optic activi, Produsul
natural este levogir.
Se prezintă sub formă de substanţă albă fără miros, puţin solubilă în apă (1:100),
solubilă în acizi minerali şi hidroxizi alcalini, se oxidează uşor prin expunere la aer şi lumină,
transformându-se într-un compus colorat roşu, sub numele de „adrenocrom”, instabil, care a
fost izolat numai sub formă de monosemicarbazonă.
Adrenalina a fost izolată în stare pura de Takamine (1901) din glandele suprarenale
izolate, după sacrificarea unor cabaline, ovine sau bovine. În 1903 F. Stolz a stabilit formula
de structură, iar în 1904 a obţinut adrenalina, prin sinteză, prin tratarea pirocatehinei cu
clorura acidului monocloracetic, în prezenţa oxiclorurii de fosfor; monoesterul format, în
prezenţa oxiclorurii de fosfor, suferă o transpoziţie Fries rezultând 3,4-
dihidroxilfenilclormetilcetonă, care prin condensare cu metilamină şi reducerea grupei
cetonlce conduce la adrenalina.
Produsul obţinui este racemic (±); acesta are acţiune farmacologică slabă. În practica
medicală se foloseste forma levogira care este de 15 ori mai activă decât produsul racemic şi
de 20 de ori mai activă decât Forma dextrogiră. Deci produsul racemic rezultat prin sinteză
este iransfomat în produs activ (forma levogiră) prin tratare cu acid (+) (-) - tartric, sărurile
obţinute având solubilitate diferită. Tartratul de (-) - adrenalină cnstafesonă mai uşor din
alcool metilic.
Adrenalina are acţiune directă pe receptorii adrenergici alfa, şi aliaj, beta, şi beta 2.
Stimulează cordul cu tahicardie, produce vasoconstrucţie arteriolară şi venoasă, creşte
tensiunea arterială sistolică şi scade tensiunea arterială diastolică; produce bronhodilataţie cu
hiposecreţie bronşică.
Stimulează SNC, musculatura striată şi produce contracţia muşchiului radiar al
irisului cu midriază.
Adrenalina nu poate fi administrată pe cale orală deoarece este inactivată în mucoasa
gastrointestinală şi ficat. După administrare sa. se absoarbe lent datorită vasoconstricţiei
locale. Se elimină prin urină.
Adrenalina este folosită în stop cardiac, criza de astm bronşic (în lipsa
bronhodilatatoarelor selective), ca medicament de olecţie în şocul anafilactic şi în alte
manifestări alergice: boala serului, edem Quincke.
Datorită acţiunii vasoconstructoare este folosită in anestezia locală, asociată cu
lidocaina, în hemoragii capilare, în oftamologie.
Se administrează parenteral (i.v.) în doze foarte mici, lent şi cu multă prudenţă, i.m.,
calea cea mai obişnuită fiind cea subcutanată.
Extern se administrează sub formă de instilaţii, pulverizare, badijonaj, insuflaţii
intianazale, unguente şi supozitoare.
Adrenalina se foloseşte sub formă de clorhidrat, soluţia oficială fiind de 1%. Efectele
secundare nedorite se manifestă prin palpitaţii, tahicardie, dureri anginoase, HTA, edem
pulmonar, lipotimii, anxietate, astenie, ameţeli, cefalee, hipergliccmie, artmii cardiace şi
hemoragii. Adrenalina prezintă următoarele dezavantaje:
 are durată de acţiune scurtă;
 soluţiile sărurilor sale se descompun uşor;
 acţiunea vasoconstructoare este urmată frecvent de acţiune vasodilatatoare;
 prin administrare orală este inactivă.
Noriadrenalina (NE) diferă de adrenalină prin aceea că este o amină primară (faţă de
adrenalină care este amină secundară).
Bitartratul de noradrenalină este o substanţă albă, solubilă în apă (1 : 2,5) și în alcool
(1:300); soluţiile de noradrenalină (clorhidrat) sunt comparabile cu cele de adrenalină
(clorhidrat) în ceea ce priveşte stabilitatea lor.
Se găseşte în organism în amestec cu adrenalina.
Se obţine prin sinteza Bayer, pornind de la aldehida protocatehică, prin tratare cu acid
cranhldric, rezultă a cianhidrina respectivă, care prin reducere conduce la noradrenalină. Prin
melilarea noradrenalinei cu iodură de metil se poate obţine adrenalină.
Noradrenallna este un simpatomimetic neselectiv. Efectul său se manifestă prin
vasoconstrucție, arterioloconstricţie intensă, creşterea tensiunii arteriaie, sistolică şi
diastolică, creşterea presiunii pulmonare, creşterea forjei de contracţie miocardică,
bradicardie prin reflex vagal compensator contracarând efeciul cardiostimulator, scăderea
fluxului sanguin hepatic şi renal, nu influenţează semnificativ debitul cardiac.
Prin administrare orală biodisponibilitatea este redusă datorita inacitvării
gastrointestinală şi hepatică.
Noradrenalina este indicată în colaps chirurgical, traumatic, prin hemoragie, infarct
miocardic, rahianestezie, supradozare cu deprimante SNC, infecţii grave, colaps toxic, arsuri
severe, şoc anafilactic şi şoc neurogen.
De asemenea, este utilizată local pentru prelungirea efectului anestezicelor locale,
decongestionarea
Se administrează i.v., sub formă de perfuzii, în doză de 0,5-1 mg soluție 2%, sau i.m.
Pentru aplicații locale se folosește soluție de 1/5000 în obstrucții nazale. Sinuzite,
oprirea hemoragiilor capilare, infiltrații, asociată cu anestezicele locale.
Noradrenalina prezintă reacții adverse manifestate prin: necroză tisulară, anxietate,
cefalee, palpitații, dispnee, bradicardie, aritmii cardiace. Supradozarea provoacă
hipertensiune arterial, fotofobie, durere retrosternală.
Trebuie utilizată cu prudență la hipertiroidieni și în ateroscreloza avansată. Efectele
secundare nedorite sunt mai puțin importante decât cele produse de adrenalină.
Noradrenalina se foloseste sub formă soluție injectabilă având ph-ul 3-4.
În ceea ce privește stabilitatea clorhidratului de noradrenalină aceasta este
asemănatoare celei de adrenalină.

Levonordefrina (DCI)
Substanță solubilă, alba, fără miros, gust puțin amar.
Structura acestui compus cuprinde nucleul catecolic al drenalinei şi catena iaterală a
norefedrinei. Se obțne prin condensarea veratrolului cu clorura acidului α-ftalimido-
propionic, în prezenţă de clorură de aluminiu anhidră, urmată de acidoliză şi reducere.
Corbadrina este un vasoconstrictor puternic cu acţiune imediata, dar nu brutală ca
adrenalina, şi de lunga durată.
Se întrebuinţează împreună cu anestezice locale; Corbadrina asociată cu procaina se
administrează persoanelor care nu suportă adrenalina, fiind indicată mai mult în stomatologie.
De asemenea, se utilizează şi amestec de lidocaină şi corbadrină, cu rezultate foarte
bune, fiind mai puţin brutală decât porenalina.

Sinofrina
Se obţine prin sinteză din lenol şi clorura acidului monocloracetic, intermediarul
obţinut, prin tratare cu POCI3, sau AICI3: suferă o transpoziţie Fries, iar compusul rezultat
este supus unei reacţii cu metilamină urinată de reducere.
Acest compus este mai puţin activ decât adrenalina. Se utilizează ca stimulant cardiac
şi respirator, având durata de acţiune mai lungă, iar toxicitatea este aproape nulă. Se
administrează 0,1-0,5 g pe zi oral şi 0,05-0,2 g pe zi parenteral.
Metilsinefrina
Este un succedaneu al sinefrinei utilizată în stări de oboseala, hipertensiune, tulburări
de circulaţie şi insuficienţă cardiacă uşoară. Se administrează oral 0,5-1 ml soluţie 10% sau
parenteral 1-2 rnl soluţie 1%.
Pulbere albă, cristalină, fără miros, cu gust uşor amărui, foarie solubil în apă şi alcool.
Are acţiune, chiar şi atunci când este administrată oral, vasoconstructoare, efectul său fiind de
două ori mai intens decât cel produs de adrenalină.
Este relativ netoxică, iar când este aplicată pe mucoasa membranară reduce congestia
şi inflamaţia prin vasoconstricţia vaselor acesteia. Stimulează puţin SNC şi îşi găseşte cea
mai mare utilizare în diminuarea copgestiei nazale.
De asemenea, rnai este folosită ca agent midriatic, ca agent de prelungire a acţiunii
anestezice locale şi pentru a preveni scăderea tensiunii arteriale în timpul rahianesleziei.
Este utilizată şi în tratamentul rinitelor, finitelor purulente alergice, vasomotorii,
sinuzită asociată. Reacţiile secundare se manifestă prin hiperernic reactivă, senzaţie de arsură.
Este contiaindicată în rinite uscate şi în hipersensibilitate faţă de componente.
Se administrează sub formă de spray nazal, la adult şi la copii, având vârste, peste 6
ani, de 3-4 ori pe zi

Etilefrina
Acţiunea vasoconstrictoare este mai puternică şi mai prelungită. Prezintă efecte
directe alfa- şi bera- adrenemimetice, predominând cele beta. Creşte debitul cardiac şi
tensiunea arterială.
Etilefrina este indicată în hipotensiune izovolernică din intoxicaţii, traumatisme,
intervenţii chirurgicale, stări hipotensive din astenie, convalescenţă, boli cronice,
hipotensiune ortostatică.
Ca efecte secundare produce tahicardie. Nu se administrează în cazuri de cardiopatie
ischemică, insuficienţă cardiacă, hipertiroidie.
Se adminisrează în stări acute i.v., i.m. sau s.c.

Metaraminol
Pulbere cristalină, albă, fără miros, foarte solubilă în apă, puţin solubilă în alcool (1:
100). Metaraminolui este un simpatomimetic cu acţiune predominant asupra receptorilor alfa
şi beta adrenergici. Compusul are un puternic efect vasoconstrictor cu durată prelungită de
acţiune, fiind utilizat şi ca decongestiv nazal în diferite afecţiuni: rinite, sinuzite,
nazofaringite etc. Măreşte debitul cardiac şi coronarian, contractibilitatea miocardului şi
rezistenţa vasculară periferică, Produce bronhodilataţie cu uşoară încetinire a ritmului
respirator. Este folosit în colapsul vascular, şocul de origine traumatica,chirurgicală sau
hemoragii.
Poate fi administrat parenteral, i.v,, s.c. şi i.m., în stări de hipertensiune acută din
timpul intervenţiilor chirurgicale, pentru menţinerea presiunii sanguine la pacienţii aflaţi sub
anestezie generală, rahianestezie, sau în tratamentul şocului asociat cu traumatisme,
septicemie, medicamente. Nu are efect de stimulare a SNC. Se administrează 0 în doză de 2-
10 mg, în scop profilactic.

Metoxamina
Substanţă albă, cristalină, cu gust amar, fără miros, foarte solubilă în apă. În prezenţa
luminii se descompune.
Metoxamina este o amină simpatomimetică care exercită o acţiune vasopresoare
caracteristică şi altor agenţi ai acestei clase de medicamente, dar care se deosebeşte de cele
mai multe amine presoare prin aceea că acţiunea cardiacă scade proporţional cu creşterea
presiunii sanguine. Nu produce tahicardie, fibrilaţie sau creşterea activităţii sinoatriale.
Este utilizată în chirurgie pentru menţinerea sau reglarea tensiunii arteriale in timpul
raliianesteziei. Este, de asemenea, folosită şi în şocul cardiogen şi in alte stări hipotensive
asociate cu hemoragie, traumatisme sau intervenţii chirurgicale. Este întrebuinţată şi local ca
decongestionant nazal.

Izoprenalina
Izoprenalina este un agonist puternic beta-adrenergic, care în aparenţă nu are efect pe
receptorii alfa. Deoarece nu este selectiv pe receprorii beta, sau beta 2 produce bronhodilataţie
prin stimulare beta2 la nivelul tractului respirator. De asemenea, produce efectele metabolice
tipice unul agonist beta.

Nylidrina
Substanţă albă, cristalină, fără miros, fără gust, solubilă in apă (1:65) şi în alcool (1 :
40). Soluţia apoasă 1% este acidă (pH 4,5-6,5).
Acţionează ca vasodilatator periferic fiind indicată în afecţiuni vasculare periferice ce
la nivelul extremităţilor, având ca rezultat creşterea fluxului sanguin. Se administrează oral.

9
Isoxuprina este vasodilatator arteriolar şi capilar periferic şi cerebral; este relaxant
uterin prin acţiune beta-adreriomimetică şi musculotropă.
Este indicată în insuficienţa circulatorie periferică şi cerebrală, ateroscleroza arterei
centrale a retinei, contracţiei uterine exagerate în timpul travaliului, nismenoree.
Reacţiile adverse se manifestă prin tahicardie, hipotensiune, palpitaţii, ameţeli,
greţuri, vomă, tremurători, stări de nervozitate. Este contraindicată în hemoragii severe,
afecţiuni cardiace, hipotensiune arterială.
Se administrează oral, în doze de 20 mg de 3-4 ori pe zi, şi i.m., 10 mg de 2-3 ori pe
zi. iar in iminența de avort i.v. 100 mg în perfuzii cu glucoză sau ser fiziologic.
Ritodrina este un agent selectiv al receptorilor betaj utilizat pentru a controla naşterea
prematuri şi de a contracara afectarea felală datorată contracţiilor excesive ale uterului.
Efectele sale tocolitice sunt mai importante decât efectele asupra sistemului cardiovascular,
care sunt minime în comparaţie cu cele produse de agenţii beta-neselectivi. Se administrează
oral, sub formă de tablete; sau parenteral (i.v.) în perfuzii, pentru oprirea naşterii premature.

Metaproterenol
Metaproterenolul este echivalentul rezorcinolic al isoprotarenolului. Se foloseşte sub
formă de sulfat, ca amestec racemic. Este mai active după administrare orală, având o durată
de acţiune mai mare decât isoproterenolul. Este neselectiv, având o selectivitate specifică pe
receptorii beta2, de aceea produce și efecte similare celor cauzate de isoproterenol. Este
indicat în tratamentul crizei de astm bronșic. Nu se administrează în hipertiroidism,
tahicardie, angină pectorală instabilă. Nu este metabolizat de COMT, principalul metabolit
fiind glucoronoconjugatul

Salbutamol
Este un simpatomimetic beta-adrenergic selectiv, având următoarele proprietăţi
farmacologice: bronhodilatator, inhibă eliminarea de histamină și leukotriene din bazofilele
pulmonare, provocată de reacţia antigen-anticorp.
Salbutamolul este indicat în tratamentul de fond al asmuluij bronşic, emfizerii, pentru1
profilaxia de durată a crizelor de dispnee.
Reacţii adverse: palpitaţii, nelinişte, tremor, tahicardie, cefalee. Trebuie administrat cu
prudenţă în hipertiroidism cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, diabet. Se
administrează oral sub formă de comprimate, a 2 mg la 8 ore, în astm cu dispnee, injectabil în
perfuzie lentă şi sub formă de aerosoli în crizele de astm, de intensitate medie.
Metoxifenamina
Substanţă albă, cu gust amar, fără miros, foarte solubilă în apă şi in alcool etilic.
Soluţia 5% este uşor acidă (pH 5,3-5,7).
Metoxifenamina este un simpatomimetic, având următoarele acţiuni principale:
bronhodilataţia şi inhibarea musculaturii netede. Efectele la nivelul vaselor sunt reduse,
efectul vasoconstrictor fiind considerabil redus faţă de cel al adrenalinei şi efedrinei.
Se întrebuinţează ca bronhodilatator în tratamentul astmului bronşic; este activ în
rinite alergice, urticarie acută, tulburări gastrointestinale.
Administrarea sa nu afectează presiunea arterială, producând dcar o uşoară stimulare
cardiacă, iar acţiunea la nivelul SNC este nesemnificativă.
Acest medicament a fost introdus în terapeutică având o selectivitate mai mare pe
receptorii betaj, de aceea este util în tratamentul astmului bronşic şi a stărilor asociate. Are si
efecte cardiovasculare. Medicamentul se administrează injectabil (s.c„ i.m.) în doze de 2,50-5
rng de 3-4 ori pe zi; i.v. 4-8 mcg/Kg lent în 5-10 minute. Poate fi administrat şi sub formă de
Inhalaţii, câte o doză de 0,25 mg la nevoie, cât şi oral nefiind metabolizat de COMT. La copii
peste 2 ani se administrează s.c., i.m. 5-10 mg/kg maxim 3 o, între 3-7 ani 0,7&-1,5 mg de 3
ori pe zi; 7-15 ani 2,5 rng de 2-3 ori pe zi. Cercetările au arătat că se elimină sub formă
conjugată.
Este contraindicat în tahicardie, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă, forme
severe de astm hipertiroidism

AGONIŞTI ŞI ANTAGONIŞTI AI DOPAM INEI


Există receptori dopaminergici D1 şi D2 localizaţi în anumite ţesuturi periferice (ex.:
sistemul vascular renal). Dintre agoniştii receptorilor menţionăm fenoldopam, apomorfina,
bromocriptina şi alţi agenţi utilizaţi în tratamentul bolit Parkinson.
Fenodopamul este un agonist dopaminergic cu specificitate pentru receptorul D1, care
mediază vasodilatatia în paturile vasculare, coronariene, cerebrale, renale şi mezenterice.
Receptorii D2 mai pot produce, ca efecie secundare, greaţă, vomă si inhibarea secreţiei de
prolactină.
Fonoidopamul esto folosit în tratamentul hipertensiunii arteriale, infarctului
miocardic, ischemiei cardiace şi ca diuretic. Dintre antagoniştii dopaminergici mai importanţi
sunt: metoclopramidul, haloperidolul, domperidonul şi unii derivaţi fenotiazinici, toate
acestea fiind menţionate la capitolele respective.
Dopamina este un medicament simpatomimetic cu acţiune stimulatoare cardiac. Este
o catecolamină cu acţiuni dopaminergice şi adrenergice pe receptorii D1, beta1, şi alfa1.
Dozele mici de 1-2-10 pg/kg/mln determină creşterea fluxului sanguin ranal mărind
gradul filtrării glornerulare, excreţiei de sodiu şi diurezei. Dozele puţin mai mari, au efecte
beta, adrenergice, determinând stimulare cardiacă, creşterea contractilităţii, condoctibilității si
a debitului cardiac, creşte în special tensiunea arterială sistolică.
Este cunoscut faptul că dilatarea vaselor la nivelul rinichilor produsă deidopamină
osîe rezultatul acţiunii agoniste asupra receptorilor dopaminergicl, mai mult decât asupra
receptorilor beta. Administrarea injectabilă a unei doze mai mari de 10 pg/kg/min, produce
stimularea receptorilor alfa-admnergici determinând vasoconstricţie şi creşterea tensiunii
arteriale, rezistenţei periferice totală, a presiunii în capilarele pulmonare.
Dopamina este indicată în şoc refractar, la terapia de refacere hidroelectrolitică şi
volemică, şoc cardiogen, şoc traumatic hipovolemic, toxic şi septic mai ales la bolnavii cu
oliguria, hipotensiune arterială marcată după rahianestezie, insuficientă cardiacă congestivă,
severă.
Se administrează i.v. numai sub supraveghere clinică şi homadinamică corectând
hipovolemia, hipoxemia şi eventualele dezechilibre electrolitice.
Reacţiile adverse se manifestă prin tahicardie, aritmii ventriculare, dureri anglnoase,
greaţă, vomă, HTA ele.
Este o amină simpatomimetică obţinută prin sinteză, agonisi al receptorilor bota 1
efectele beta2 şi alfal fiind mai slabe. Creşte debitul cardiac, contractilitatea şl volumul bătaie;
are de asemenea, efecte agoniste slabe pe receptorii periferici beta 2. Dobutamina acţionează
direct şi independent de concentraţia sinaptică de catecolamine, dar nu afectează receptorii D 1
şi nici eliberarea endogenă de noradrenetnă.
Dobutamina este indicată în insuficienţa cardiacă congestivă, infarct miocardic,
chirurgia cardiacă, şoc septic şi cardiogem. Trebuie administrată cu prudenţă bolnavilor cu.
hipetensiune severă din şocul cardiogen şi celor cu aritmii cardiace.
Că reacţii, adverse produce tahicardie, aritmii, dureri, precordiale, HTA, cefelee,
dispnee. Este contraindicată în aritmii cardiace, HTA, ateroscleroză.
Se administrază numai în perfuzii i.v., în doze de 0,5-2,5-10 pg/kg/mln, în funcţie de
irecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, debitul cardiac, diureză, iar întreruperea tratamentului
se face gradat.
Fenoterol
Fenoterolul este un medicament simpatomimetic bronhodilatator prin stimulare beta-
adrenergică selectivă; limitează degranularea mastocitelor şi favorizează clearance-ul
mucociliar la nivelul mucoasei bronşice. Efect tocolitic.
Acest compus este indicat în profilaxia şi tratamentul crizelor de astm branşic,
bronşită cronică obstructivă; adjuvant pentru aerosoloterapia cu antibiotice, secretolitice,
glucocorticoizi. Ca tocolitic, se utilizează în pericolui de naştere prematură.
Se administrează pe cale inhalatorio (aerosoli), curativ, în criza de astm, în doză de
0.2 mg, putându-se repeta după 5 minute. Profilactic se administrează 1-2 doze a 0,2 mg de 2-
3 ori pe zi sub forma de aerosoli sau oral 2,5 mg la 3 ore.
Reacţii adverse: tremor, palpitaţii, cefalee, vasodilataţie periferică, tahicardie,
hipokalemis (după doze mari)

Isoetharina
Este utilizată sub formă de clorhidrat, dar și sub formă de mesilat, ca agent beta 2

selectiv administrat pe cale inhalatorie, sub formă de aerosoli pentru tratamentul astmului
bronsic.

Etilnorepinefrina
Compusul are o structură asemănătoare adrenalinei şi efedrinei;
Catena laterală se deosebeşte de cea de la efedrinâ prin prezenţa unui radical etil în
locul radicalului metil. Există doi atomi de carbon asimetrici, care vor forma patru izomeri
optic activi. Acţiunea principală a etilncrepinefrinei este aceea de stimulant beta-adrenergic,
dar, din acest punct de vedere este mai slab decât isoproterenolul. Este activ în tratamentul
astmului bronşic.
Se foloseşte sub formă de clorhidrat sau de sulfat fiind administrat s.c. sau i.m.
Simpatomimetice cu acțiune asupra SNC

Efedrina
Efedrina este un alcaloid izolat, în 1887, de Nagai din unele specii de Ephedra.
Extractul cunoscut din cele mai vechi timpuri, cu 2800 de ani i.c. în China, Ma-Huang, era
utilizat în tratamentul unor afecţiuni cardiace, respiratorii, având ca substanţă de bază
efedrina.
Efedrina are doi atomi de carbon asimetrici cu substituenţi diferiţi de aceea prezintă
două perechi de antipozi optici care vor forma doi racemici, unul „eritro” denumit efedrina şi
altul „treo” denumit pseudo- efedrină.
Efedrina naturală este D(-), fiind cel mai activ dintre cei patru izomeri, în ceea ce
priveşte acţiunea presoare. Astăzi se foloseşte pe scară largă efedrina obţinută prin sinteză,
după mai multe metode.
Una dintre metodele de obţinere a efedrinei foloseşte ca materie primă propiofenona,
care prin bromurare directă trece în a-bromopropiofenonă; aceasta din urmă se condensează
cu metilamina rezultând ametilamino-propiofenonă, urmând hidrogenarea catalitică a grupei
celcnice la alcool secundar, conform reacţiilor ce urmează:
 indiferent de metoda de sinteză folosită pentru obţinerea Efedrinei, rezultă în
final un amestec de efccrinâ cu pseudoefedrină, cei doi izomeri putând fi separaţi pe blaza
diferenţei de solubilitate în cloroform a cicrhidraţitor respectivi; clorhidratul de
pseudoefedrină este de 60 de ori mai solubil.
De asemenea, din efedrina racemică se poate separa efedrina levogiră prin tratare cu
acid (-i-)-tartric şi sopararea sărurilor diastereoizomere corespunzătoare pe baza diferențelor
de solubilitate.
Se poate obţine efedrina, direct forma levogiră, pe cale biologică pornind de la
fenilacetilmetanol; se ştie că la fermentarea glucidelor rezultă alcool etilic, dar ca faza
intermediară se obţine acetaldehidă. Dacă în vasul de fermentare se adaugă benzaldehidă,
aceasta reacţionează cu acetaldehida, sub influenţa enzimei „carboligaza”, prezentă în drojdia
de bere, având loc o condensare aciloinică; se obţine un cetol levogir, care prin hidrogenare
catalitică (Pt sau Al), în prezenţa metilaminei determina formarea efedrinei levogire
(Freuderberg. 1332; BochmOhl, 1931).
Efedrina este o substanţă cristalină, incoloră, pt. 38-40”C, insolubilă în apă, solubilă
în alcool, eter, cloroform, glicerina.
Formează săruri cu acizi minerali şi acizii organici. F.R. X menţionează ciorhidratui
de efedrină. compus cristalin, fără miros, cu gust amar, pt. = 217-220°, solubil în apă şi
alcool, puţin solubil în
cloroform.
Efedrina are efecte farmacologice α şi ß-adronomimetice asemănătoare adrenatinei,
dar acţiunea presoare şi vasoconstrictoare locală sunt de durată mai lungă. Are acţiune
vasoconstrictoare, hipertensivă, de stimulării a frecvenţei şi contraclilităţii cordului, de
stimulare SNC, a centrului respirator bulbar (produce tahipnee şi creşterea amplitudinii
respiratorii); este bronhodilatator, scade tonusul musculaturii tubului digestiv, produce
micitiază. retenţie urinară, hiperglicemie.
Efedrina este indicate atât ca vasoconstrictor general în, stări alergice (urticarie, edem
Quike, febra de fân, boala serului ste), cât şi ca vasoconslrictor, local pentru deconcestianarea
mucoasei nazale, în rinite acute, stări hipotensive cronice, hipotenslune postijrală, intoxicaţie
acută cu deprimante SNC, asin miastenia gravis, în oftamologie ca midriatic. Efedrina este cu
mult mai puţin toxică decât adrenalina şi mai stabilă. Se administrează oral în doze de 10-50
mg de 2-3 ori pe zi pentru adulţi, 2-10 mc, zi pentru copii. Se foloseşte şi pentru uz extern ca
decongestiv al mucoasei nazale in soluţie de 1% si în soluţii 2-3% ca midriatic. Efectele
adverse produse de efedrina sunt: tahicardie, palpitaţii, aritmii cardiace, HTA, manifestări
neurologice. Dozele meri pot provoca diprimarea inimii şi creşterea glicemiei.

Recefedrina, Efedrina racemică, Efetonlna


Acțiunea este asemănătoare efedrinei, dar redusă la jumătate deoarece din acest
produs aste activă numai efedrina levogiră.
Substanţă cristalină, albă, solubilă în apă, alcool şi cloroform. Stimulează direct
receptorii alfe-adrenergici.
Pseudoefedrina, ca şi efedrina, este un bronhodilatator şi decongestiv nazal foarte bun,
dar are efect mai slab în ceea ce priveşte creşterea tensiunii arteriale. Totuşi trebuie utilizata
cu prudentă la bolnavii hipertensivi. Este metabolizat incomplet, în ficat, prin N-demetilare,
rezultând compuşi inactivi. Reacţiile adverse se manifestă prin: tulburări nervoase,
excitabilitate, insomnie; anxietate, tremor, halucinaţii, colaps cardiovascular, tahicardie,
febră, palpitaţii, aritmii, paloare, tulburări respiratori, disurie.
Se administrează oral. la adulţi 60 mg la interval de 4-6 ore. Doza maximă este de 240
mg/zi sau 120 mg la 12 ore.
Fenilpropanolamina
Este o amină primară corespunzătoare efedrinei izolată din Ephedra sinica. Se poate
obţine, fie prin condensarea benzaldehidei cu nitroetan (1928, Nagai şi Kanno), fie prin
tratarea propiofenonei cu acid azotos (1929, Manske şi Jonson).
Norofedrina poate fi utilizată în locul efedrinei în diferite afecţiuni, dar cel mai mult
ca decongestionant nazal, acţiunea sa fiind de durată mai lungă decât a efedrinei. De
asemenea, este stabilă şi la administrare orală.
Se întrebuinţează în astm bronşic şi in afecţiuni alergice.
Pulbere cristalină, albă, cu miros slab de peşte, so apoasă, are caracter acid, având pH-
ul cuprins între 5,5-6,2.
Este un simpatomimetic mixt, având acţiune indirectă asupite receptorilor alfa- şi
beta-adrenergici.
Prezintă acţiune vasopresoare, fiind utilizată local c administrează şi injectabil în stări
acute de hipotensiune. Mecanismul de acţiune este indirect, iar durata dş acţiune i
deconofestiv na2al. Ca agent vasopresor se în doze de 45 mg i.y. sau 15-30 rfig i.m.. este
li^icjâ.

DERIVAŢI AI IMIDAZOLINEI
Un număr important de derivaţi ai imidazolinei sunt utilizați iar altii ca medicamente
simpatolitice, aceasta depinzând de natura substituientului din poziția 2-imidazolinei. În timp
ce 2-benzilimidazolina (Priscolina) este un agent unei grupări hldroxil pe ciclul aromatic, în
poziţia para, transformă compusul într-un agentvasoconstrictor puternic. Compuşii din
această clasă au selectivitate crescută pentru receptorii alfa.
În general, 2-imidazolinele sunt baze puternice; ele formează cu acizii minerali săruri
cristaline stabile, uşor hidrolizabile, rezultând etilendiamina monoacilată (din cauza
deschiderii ciclului imidazolinei).
Se foloseşte şi sub formă de nitrat.
Compusul este o pudră cristalină, fără miros, gust amărui, uşor solubila în apă şi
alcool; soluţia apoasă 1% este uşor acidă (pH = G,2).
Nafazolina este un puternic vasoconstrictor asemănător, ca acţiune, cu efedrina. Este
indicată în congestie nazală, ca vasoconstrictor, decongestiv, antiseptic in infamaţii uşoare,
conjunctivite acute şi cronice.
Este contraindicată în hipersensibilitate specifică, glaucorn cu unghi îngust, HTA,
afecţiuni cardiovasculare şi hipertiroidism. Nu se administrează copiilor mai mici de 7 ani.
Se întrebuinţează soluţia de 1%°; efectul vasoconstrictor se instalează imediat şi
durează 4-5 ore.

Tetrahidrozolina
Acest compus este foarte asemănător din punct de vedere chimic cu nafazolina având
radicalul naftil parţial hidrogenat.
Tetrahidrozolina, la aplicare locală pe mucoasa nazală produce vasoconstricţie cu
reducerea inflamaţiei locale. Se întrebuinţează în oflamologie soluţia 0,05% (Vişine) ca
decongestionant ocular. Are acţiune mai prelungita decât nafazolina; este contraindicată
utilizarea sa în glaucom.
Substanţă cristalină, solubilă în apă 3%, mai solubilă în alcool. Produsul este utilizat,
datorită acţiunii vasoconstrictoare mai puternică şi prelungită, ca decongestionant nazal sud
formă de soluţie 0,05-0,1 %, durata de acţiune fiind de 4-6 ore.
Compusul este foarte asemănător xylometazolinei, fiind însă un vasoconstrictor cu
durată lungă de acţiunii. Este utilizat ca decongestionant nazal, într-o mare diversitate de
acţiuni ale aparatului respirator superior. Are si acţiune dezinfectantă şi bacteriostatică
specifică fenolilor.
Încă din 1910 a fost semnalată acţiunea presoare a aminelor alifatice de către Barger
şi Dab, iar în 1940 aceşti compuşi au intrat în terapeutică. Cercetările au arătat că efectul este
optim când catena alfatică cuprinde 7-8 atomi de carbon, având o grupare amino în poziţia 2.
De asemenea, s-a constatat că şi serie de amine secundare beta-ciclohexiletil şi beta-
ciclopentii-etilamine au acţiune simpatomimetică.
Tuaminoheptan
Se prezintă sub formă de lichid incolor sau slab gălbui, foarte puţin solubil în apă,
uşor solubil în alcool. Soluţia apoasă 1% este alcalină (pH = 11,5). Este o amină
şimpatomimetică vaseconstrictoare utilizată sub formă de inhalaţii, pentru tratamentul
rinitelor acute şi cornice. Trebuie administrate cu prudenţă de către bolnavii cu afecţiuni
cardiace.
Tuaminoheptsn sulfat se prezintă sub formă de soiubiă în alcool. Soluţia apoasă 1%
este uşor acidă compus, produse după administrarea parenteraiă, (soluţie 1%) sunt superioare
celor produse de efedrină, iar durata de acţiune este mai mare decât la efedrina.

Ciclopentamina
Substanţă cristalină, alba, cu gust slab amărui, solubilă în apă.
Acţiunea sa este specifică aminelor presoare, efectele fiind similar cu cele produse de
eledrină, ăn plus determină apariţia unei uşoare excitaţii ale SNC. După administrare orală,
este mult mai activă decât afedrina.
Este utilizată extern, pentru aplicaţii locale. Nu este recomandată folosirea sa timp
îndelungat pentru a preveni apariția efectelor secundare: creșteea tensiunii arteriale, tulburări
nervoase, însoţite de greaţă, vomă şi amețeli.

Propihexedrina
Lichid limpede, incolor, cu miros caracteristic de alcool, în prezenţa aerului se
carbonatează. Acţiunea şi utilizările sale sunt similare aminelor Este utilizat extern ca
decongestiv al mucoasei nazale în rinite, sinuzite alergice.

Isomethepten
Se prezintă sub formă de lichid uleios, incolor, insolubil eter, acetonă, cloroform.
Clorhidratul de isomethepten este o pulbere ccristalină, higroscopică, solubilă î n apă.
Este o amină simpatomimetică a cărei utilizare este limitată, fiind utilizată în tulburări
de natura vasculară sau tensionată.
Isometheptenul este un simpatomimetic cu acţiune indirectă, utilizat ca
vasoconstrictor în migrene. Se administrează oral în doze de 1.30 mg pe zi, cel mult 325 mg
în 12 ore. În spasmele musculaturii se administrează oral în doze de 75-100 mg de 3-4 ori pe
zi.
SIMPATOMIMETICE CU ACŢIUNE INDIRECTĂ
Structura chimică a feniletilaminşlor, prezenţa grupărilor hidroxil fenolice determină,
pe lângă acţiunea simpaţomimetică, şi o acţiune indirectă. Spre deosebire de agenții cu
acțiune direct, prezența grupării beta-hidroxillce scade activitatea, iar gruparea alfa-metil
crește activitatea agenților de acțiune indirectă. Prezenţa substituenţilor la atomul de azot
aminic scade acțiunea indirectă , iar substituienții cu greutatea moleculară mai mare decât –
CH3 conduc la compuşi inactivi.
Deşi p-tiramina nu este un agent utilizat ca medicament, unii derivați ai săi alfa
metilați, sunt agenţi simpatomimetici cu acțiune indirectă foarte active.