09 LITUA Studii Si Cercetari 2003 IX PDF

www.cimec.ro / www.muzeugorj.
ro
MUZEUL JUDEŢEAN GORJ "Alexandru Ştefulescu"
Târgu-Jiu
LITUA
Studii şi cercetări
·IX
Editura "Rhabon" Târgu-Jiu

2003
www.cimec.ro / www.muzeugorj.ro
COLECTIVUL DE REDACTIE:
Vasile MARINOIU
•
Gheorghe CALOTOIU
Niculina BÎRSAN
Eva ISAC
FOTOGRAFII:
lonCATANĂ
Vasile MARINOIU
DESENE:
Elena PANĂ
Dumitru Hortopan
COPERTA:
lonCATANĂ
Vasile MARINOIU
CULEGERE TEXT: Geta ISTRATE
TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: Ion CATANĂ
COPERTA 1: Aspect de săpături arheologice din Termele romane

de la Bumbeşti-Jiu "Vârtop"
COPERTA 4: Aspect de săpături arheologice din necropola de
epoca bronzului de la Vârtopu-Ciuperceni
Autorii răspund de forma ştiinţifică şi stilistică a lucrărilor
l.S.S.N.-1582-7151
I. ARHEOLOGIE
CERCETĂRI ARHEOLOGICE DIN BRONZUL
TIMPURIU ÎN NECROPOLA TUMULARĂ DE LA
VÂRTOAPELE - VÂRTOPU - CIUPERCENI,
JUDETUL GORJ
'
Dr. Gheorghe Calotoiu
U n perioada 15-30 septembrie 2000 şi 20 septembrie - 04

octombrie 2001 au fost efectuate cercetări arheologice de Muzeul
judeţean Gorj, în necropola tumulară din satul Vârtopu, punctul
Vârtoapele, comuna Ciuperceni, judeţul Gorj. Necropola a fost semnalată
de Ion Răuţ din satul Vârtop, comuna Ciuperceni.
În cadrul acestei necropole, în anul 2000, au fost cercetaţi 3
tumuli de dimensiuni medii, iar în anul 2001 s-au cercetat 2 turnu li.
Turnului nr.1 (fig.1) are dimensiunile de 8, 70 X 1O,OOm şi
adâncimea de 0,65 m.
În acest turnul la 1,5 m sud-est de centrul movilei şi la adâncimea
de 0,50 m s-au descoperit patru vase de formă bitronconică. Vasele
dispuse în partea centrală sunt în poziţie verticală, cu gura în sus, iar
cele de margine sunt în poziţia oblică, aplecate spre vasele din mijloc.
La 1O cm de aceste vase, pe o suprafaţă de 0,23 x 0.10 m şi cu o
grosime de 0,06 - 0,08 m s-au descoperit cărbuni, cenuşă şi oase
calcinate.
Tumulul are următorul inventar funerar:
- vas bitronconic (fig.2), sub formă de sac, din pastă cu nisip şi
pietricele mici în compoziţie; fundul este drept, buza evazată şi se

păstrează o toartă trasă din buză. Toarta este în bandă lată. Vasul
6
prezintă urme de arsură secundară şi are dimensiunile H (înălţime)=
17,3 cm; D (diametrul) bazei= 8,2 cm; D. gurii= 4,8 cm.

- vas de formă bitronconică din pastă castanie ce are în
compoziţie nisipul. Are fundul drept. Pe pântec în partea superioară se
găsesc două proeminenţe conice mici. Buza este uşor evazată, tăiată
drept.
Pe interior, spre buză, vasul prezintă urme de slip de culoare
castaniu deschisă (fig. 3).
-vas de formă bitronconică (fig. 4), cu buza evazată şi marginea
rotundă, din pastă cenuşie cu nisip în compoziţie. Pe diametrul de maximă
rotunjime se află o apucătoare tip „urechiuşă" perforată. H = 17,8 cm; D
bazei= 9,5 cm; D. gurii= 16,5 cm.
- vas de formă bitronconică (fig. 5) în stare fragmentară, din pastă
cu nisip, semifină, cu buza uşor evazată şi marginea tăiată drept. Pe
diametrul de maximă rotunjime a vasului se află un buton în formă de
şa. Acest vas prezintă urme de arsură secundară.
Turnului nr. 2 (fig. 6) are dimensiunile de 6,50 m x 6,50 m şi o

înălţime de 0,70 m. În poz,iţie centrală, la adâncimea de 0,68 ma fost
descoperit un vas de formă bitronconică, cu buza evazată şi fundul drept,
iar în apropierea acestuia au fost găsite fragmente de la o căniţă cu
toartă, care avea urme de arsură secundară. În apropierea acestor
vase, pe o suprafaţă de 0,40 x 0,50 m s-au descoperit oase calcinate,
cărbuni şi cenuşă aduse de la rugul funerar. În apropierea acestei
suprafeţe de resturi cremate au mai fost descoperite fragmente
ceramice de la o cană de formă bitronconică şi de la un pahar (recipient
circular).
- vas de formă bitronconică (fig. 7), bombat la mijloc, de culoare
cărămizie, din pastă compactă, bine aleasă de impurităţi, cu fundul drept
şi buza evazată, cu marginea tăiată drept. Se păstrează o toartă în bandă
trasă din buza vasului. H = 14,4 cm; D. bazei= 8,5 cm; D. gurii= 14,8
cm.
7
- cană de formă bitronconică (fig. 8) cu gâtul circular şi pântecul

uşor bombat, din pastă cărămizie şi nisip fin. De sub buză porneşte o
toartă în bandă până la diametrul de maximă rotunjime. Buza vasului
este circulară, cu marginea tăiată drept. H = 14,6 cm; D. bazei = 6,8
cm; D. gurii= 11,8 cm.
- căniţă de formă bitronconică din pastă cenuşie (fig. 9) având în
compoziţie nisip granulos, buza este uşor evazată, tăiată drept. H =
10,8 cm; D bazei = 4,2 cm; D gurii = 8,3 cm.
- pahar (recipient circular) din pastă cenuşie (fig. 10), având în
compoziţie nisip fin, are fundul plat şi peretele vertical. H = 3,5 cm; D
bazei = 8,3 cm.
Turnului nr. 3 (fig. 11) are dimensiunile de 7,50 x 7,25 m şi
înălţimea de O, 45 m. Pământul din umplutură este de culoare galbenă.
în partea de sud-vest, la 3,50 m de centru şi adâncimea de 0,38 m, s-a

descoperit un vas de formă bitronconică cu buza evazată şi fundul drept.
Vasul are o toartă trasă din buză. La O, 1O m nord de acest vas s-au mai
găsit fragmente ceramice de la un vas de culoare roşie, cu fundul drept;
lângă aceste vase, pe o suprafaţă de 0,25 x o.~·O m au fost descoperite
bucăţi mici de cărbune şi oase calcinate. La 1,80 m nord- vest de acest
complex arheologic şi la adâncimea de 0,36 m au fost descoperite
fragmente ceramice de la alte două vase, puse unul în altul.
- cană tronconică cu gâtul trompetiform (fig. 12) din pastă de
culoare castanie, având în compoziţie nisip granulos, cu fundul drept şi
buza uşor evazată, cu marginea dreaptă. Din buza vasului porneşte o
toartă în bandă. H = 18,2 cm; D. bazei = 6,2 cm; D. gurii = 11,2 cm.
- vas bitronconic, fragmentar, din pastă cenuşie cu nisip granulos,
cu fundul drept şi pereţii bombaţi.
- tortiţă de formă circulară, perforată, de culoare roşiatică.
- vas de la care se păstrează baza dreaptă şi fragmente de pereţi.

Turnu/ul nr. 4 (fig. 13) are dimensiunile de 6,20x6,1 Om şi înălţimea
0,55 m.
8
La adâncimea de 0,52 m şi la 0,35 m, în poziţie centrală, la nord-vest

de axul nord-sud au fost descoperite două vase cu gura în sus. În
apropierea acestora, la adâncimea de O.45 m, pe o suprafaţă de O, 1Ox
O, 15 m s-au găsit câteva fragmente mici de oase calcinate, cărbuni şi
cenuşă aduse de la rugul funerar din afara necropolei. (foto 1)

- vas de formă bitronconică, fragmentar din pastă cenuşie, cu
nisip în compoziţie, are buza evazată, corpul puternic bombat, baza
concavă. Are sub buză o toartă mică. H = 15,8 cm; D bazei = 9,4 cm; D
gurii =18,3 cm.
- vas fragmentar de formă bitronconică, din pastă cărămizie cu
nisip granulos în compoziţie, are fundul drept şi se mai păstrează o
parte din pereţi.
Turnului nr. 5 (fig. 14) are dimensiunile de 7,40 x 7,20 m.

În mantaua de pământ, în „sfertul" nord-vest au fost descoperiţi mai
mulţi bolovani mari de râu dispuşi într-o formă neregulată. La adâncimea
de - 0,44 m, în poziţie centrală, a fost descoperit, ca variantă de ritual,
un postament din bolovani de râu sub forma unui dreptunghi cu
dimensiunile de 1,93 x 0„58 m. Acest postament, ca structură era for-
mat dintr-un singur rând de bolovani, care avea cinci şiruri de pietre
mari dispuse nord-sud (într-un şir intrau între 12-15 bolovani de râu)
(foto 2). La capătul dinspre sud-vest al postamentului au fost depuse
puţine oase calcinate, cărbuni şi cenuşă. La 1,25 m sud-vest de aceste
vase de ofrandă au fost descoperite alte fragmente de vase cu câţiva
cărbuni în apropierea lor. Mai este de remarcat şi faptul că în zona nord-

vest a tumulului au fost găsiţi câţiva bolovani de râu (diametrul de 0,25 -
0,30 cm).
- vas de formă bitronconică din pastă castanie, ce are în
compoziţie nisip , din care se păstrează o parte din pereţi, baza dreaptă
şi o apucătoare tubulară pe pântec.
- perete de vas de formă tronconică din pastă cărămizie, fină, cu
baza dreaptă.
9
Ritul funerar folosit în necropola tumulară de la Vârtoapele -

Vârtopu, Ciuperceni, jud. Gorj, constă în incinerarea osemintelor în afara
necropolei.
Ritualul funerar constă în depunerea resturilor cremate (oseminte
incinerate, cărbuni, cenuşă) lângă vasele de ofrandă. Majoritatea vaselor
prezintă urme de arsură secundară, fapt ce ne dovedeşte că acestea
au ars la rugul funerar împreună cu osemintele umane.
În cazul tumulului nr. 5, oasele incinerate, bucăţile de cărbune şi
cenuşa au fost depuse pe un postament de bolovani de râu. Acest
postament era format din 5 şiruri de bolovani, iar pe acestea, în partea
de sud-vest au fost puse şi vasele de ofrandă.
Inventarul funerar al necropolei cuprinde vase cu corpul bombat

şi gâtul prevăzut cu două torţi. 1 Analogii cu vasele de acest tip
descoperite la Vârtoapele - Vârtopu, Ciuperceni, întâlnim la Bucureşti -
Roşu, 2 Greci, 3 Văcăreşti, 4 Odaia Turcului. 5
În aria culturii Glina, vase bitronconice de tip amforă,
asemănătoare celor de la Vârtoapele au mai fost descoperite la Braneţ, 6
Călugăreni - Padeş,7 Govora Sat - Runcuri.~: Drăgăneşti - Olt. 9

În necropola de la Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni au fost
descoperite căni cu corpul globular, gât cilindric, buză dreaptă uşor
răsfrântă spre exterior. Toarta este în bandă şi porneşte aproape de

gură sau chiar din buza vasului. Analogii cu acestea avem la Bucureşti
- Glina, 1
° Crivăţ, 11
Greci, 12
Căscioarele - Cătălui, 13
Odaia Turcului, 14
Zlatna. 15
Pe vasele bitronconice de tip sac sau amforetă se găsesc
proeminenţe care au un rol decorativ fiind de dimensiuni mici şi dispuse

pe pântecele vaselor. Analogii cu descoperirile de la Vârtoapele întâlnim
la Govora Sat, 16 Morăreşti. 17 Pe o parte din vase au fost descoperite
proeminenţe conice grupate câte două. Analogii cu descoperirile de la
Vârtoapele avem la Văcăreşti, 18 Odaia Turcului, 19 Varlaam. 20 Pe pântecul
unui alt vas a fost descoperit un buton în şa. Analogii întâlnim la Odaia
10
Turcului 21 şi Bucureşti - Ciurel. 22

Tot în necropola de la Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni au fost
descoperite pahare cu pereţii drepţi f:i buza uşor răsfrântă. Analogii
23
întâlnim în descoperirile de la Mihăileşti - Tufa.
Se poate considera că Porţile de Fier au constituit extremitatea
vestică, detectabilă astăzi pe cale arheologică a spaţiului populat de
purtătorii culturii Glina. Cercetările arheologice din Banat au demonstrat
că triburile Glina nu au pătruns în acest areal geografic.
Publicând date mai ample despre mormintele tumulare de la
Verbiţa din Oltenia, Dumitru Berciu 24 le atribuie unui orizont Protoglina,
în care identifică elemente estice şi nord-estice.
Prof. univ. dr. Petre Roman în lucrarea sa dedicată culturii Glina
relevă existenţa mai multor nivele de locuire în diferite aşezări din
Muntenia. Acesta consideră că descoperirile de la Bucureşti - Glina sunt
sincrone cu descoperirile de tip Schneckenberg B de la sud de Carpaţi.
Acelaşi cercetător aminteşte şi de descoperirile Glina târzie de tip Verbiţa 25
şi Ostrovul Corbului. 26
În urma cercetăr!lor arheologice de la Govora sat - Runcuri, prof.
univ. Petre Roman considera că „o etapă distinctă în evoluţia grupei
Glina sincronă descoperirilor din cultura Schneckenberg B de la sud de
Carpati (Năieni şi Mcnteoru), ... iar descoperirile din Govora sat- Runcuri
nu sunt singulare, ele apărând în special în Oltenia (Călina, Bârseşti)
dar şi în Muntenia (Odaia Turcului şi Valea Calului) şi reliefează existenţa
unei etape distincte în evoluţia culturii Glina". 27
Reconstituind toate datele ce se referă la periodizarea culturii

Glina, cercetătorul Petre Roman concluziona că „ Pe plan general
rezultă că în aria de formare a acestei culturi (Glina) trebuie să fi existat
cel puţin 3 faze: I - de cristalizare, clasică, aceea pe care o găsim în
cele mai multe aşezări din Muntenia şi din dreapta Oltului. Această fază
are o evoluţie mai îndelungată, descoperirile de la Odaia Turcului puse

în concordanţă cu cele din nord-estul Olteniei ne indică existenţa încă a
11
unei faze (a 111-a) care este sincronă fazei Coţofeni III c, culturii Vucedol
târzie, Schnekenberg B şi este mai veche decât Monteoru I C4". 28
Gh. I. Petre - Govora 29 considera ca o primă sinteză locală a
Bronzului timpuriu cultura Glina care se manifestă în Oltenia prin 3 etape:
timpurie, clasică şi de tranziţie spre Bronzul mijlociu.
Descoperirile de la Govora sat prin formele ceramice au analogii
cu descoperirile de la Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni. Astfel la Govora
sat - Runcuri3° au fost descoperite vase cu corpul bombat, torţi tubulare
şi ornamente cu grupe simetrice de butoni pe pântec. Castronul
descoperit la Govora sat - Runcuri3 1 are o formă mai evoluată comparativ
cu castronul de la Verbiţa 32 şi se aseamănă mai mult cu cel de la
Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni.
Inventarul ceramic descoperit în necropola de la Vârtoapele -
Vârtopu - Ciuperceni are analogii cu formele ceramice - vasele şi
ornamentele - câte doi butoni, torţi tubulare sau în bandă - în descoperirile

arheologice de la Govora sat - Runcuri, 33 Cetăţuia - Rm. Vâlcea 34 (vas
decorat cu doi butoni). Tipul vaselor cu buza evazată şi pântecele
bombat descoperite la Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni îşi au analogii
cu unele din exemplarele de la Glina, 35 Odaia Turcului 36 şi Braneţ. 37
Datele despre ritul şi ritualul funerar practicat de comunităţile de
la începutul Bronzului timpuriu, cele ale culturii Glina şi ulterior aspectului
Odaia Turcului sunt lacunare sau lipsesc cu totul.
Dinamica deplasărilor triburilor Glina spre vest în dauna celor
Coţofeni, poate fi schiţată pe mai multe direcţii. În Muntenia s-au făcut
descoperiri Coţofeni I şi tot acolo cele mai vechi descoperiri Glina. În
estul Olteniei centrale, la Braneţ38 s-a cercetat o aşezare Glina clasică,
care suprapune o aşezare Coţofeni li. În nord-estul Olteniei, comunităţile

Glina pătrund doar după Coţofeni III a. În schimb la Baia de Fier39 şi
Ostrovul Corbului îşi fac apariţia purtătorii culturii Glina după etapa
Coţofeni III c.
Descoperirile arheologice de la Milostea40 şi Moldova Veche
12
reprezintă faza Coţofeni III c, unde în decurs de două campanii
arheologice s-au săpat şase tumuli de dimensiuni diferite.
D. Berciu şi P. Roman considerau că „presiunea purtătorilor
mormintelor tumulare târzii au rupt din nou echilibrul tribal existent.

Comunităţile Glina au fost antrenate spre apus şi ele au ocupat ultimele
teritorii ale purtătorilor culturilor Coţofeni şi în parte Vucedol". 41
Aceiaşi autori considerau la data respectivă (în 1984) că
mormintele tumulare erau: integrate în mediul Coţofeni, de tip Verbiţa,
datorate grupelor Glina şi cele de tip Rast - Pleniţa, 42 ce se datorează
unor noi grupe etno-culturale de origine nord-pontică.
Comunităţile Glina, cu rezervele necesare, practicau inhumaţia
în poziţie chircită în morminte plane. Aceste morminte aveau ca inventar

funerar vase care erau dispuse la cap şi la picioare. 43
Orizontului de morminte în ciste de piatră îi sunt comune atât
ritul înhumăriî cât şi cel al incinerării. Folosirea practicării incineraţiei în
zona de vest a Dunării de Jos din spaţiul central european, pe filiera
Baden - Kostoloc - Coţofeni, se dovedeşte o reacţie clară cultural-etnică
- non stepică - a sfârşi~ului perioadei de tranziţie la Bronz şi a Bronzului

timpuriu.
În cazul mormintelor în cistă, cutia de piatră era alcătuită din mai
multe plăci de gresie. La Albeşti, în 1967, S. Morintz44 efectuează
cercetări arheologice, unde investighează un turnul, descoperind atât

morminte în cistă de piatră cât şi morminte fără cistă, dar care sunt de
incineraţie. Mai înainte, în 1960, Dinu V. Rosetti a condus săpăturile de
salvare de la Apa Sărată, cercetând două morminte în cistă, care au
avut drept inventar un pumnal de bronz de formă triunghiulară şi două
vase din lut.

Morminte plane au fost descoperite şi la „Cornul Malului" şi la
„Cruce" de Ion Andrieşescu 45
şi cele găsite de Dinu V. Rosetti şi S.
Morintz la „Malul cu Flori" - Apa Sărată 46
şi Albeşti „La Zarzărianu". În
aceste săpături arheologice cele mai interesante descoperiri sunt cănile
13
cu una sau două torţi, după cum observa S. Morintz. Acelaşi autor a
sesizat de la început asemănarea unei căni cu o toartă de la Apa Sărată 47
(Muscel) cu c;:ele descoperite în mormintele tumulare Glina IV de la
Verbiţa. 48 Acelaşi tip de vas - cana cu o toartă - care se întâlneşte în
aceste necropole menţionate îşi găseşte analogii şi în necropola de la
Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni (Gorj).
Autorii cercetărilor arheologice de la Apa Sărată, Cetăţenii din
Deal, Malul cu Flori, Nucet şi Albeşti (zona Muscelului) considerau că
mormintele în cistă din nordul Munteniei sunt din punct de vedere

cronologic apropiate de complexele funerare de acelaşi tip din Ţara Bârsei
(Cultura Schneckenberg B). Totuşi, se păstrează similitudini puternice
cu ceramica din mormintele tumulare de la Verbiţa, fapt ce ar lega
orizontul de cultură Glina, fără însă a putea fi identificat cu aspecte
culturale legate de cultura Schneckenberg B.
Cercetătorul Dorin Popescu 49 a căutat analogii pentru
descoperirile din nordul Munteniei în mediul Belotic - Bela Crkva.
Profesorul P. Roman menţionează că „descoperirile (din nordul
Munteniei) ... ar putea reprezenta mai P'·Obabil, o nouă fază - ultima - a
culturii Glina - cea de tip Verbiţa - Ostrovul Corbului, fie etapa cea mai
veche a culturii Monteoru I C4". 50
În actualul stadiu de cercetare, un neajuns al acestei periodizări
este faptul că nu putem şti dacă ,,faza Govora sat - Runcuri a cuprins
întreaga arie de răspândire Glina, dacă aşezările acestei faze înlocuiesc
pe cele ale fazei a 11-a". 51
Considerăm că şi în Oltenia de Nord au existat o mulţime de
aşezări din ultima fază Glina IV.
În acest sens putem concluziona că materialul arheologic
descoperit în necropola tumulară de la Vârtoapele - Vârtopu - Ciuperceni
se încadrează cronologic în etapa Bronzului timpuriu având un substrat
Glina final - Verbiţa - Ostrovul Corbului (Glina IV), Bela Crkva - Priboi,
dar s-ar putea anunţa elemente de tip Bubani III - Vecina - Ostrovul
14
Corbului (post aşezare Glina şi ante aşezările de tip Gornea - Orleşti).
Cercetările arheologice vor continua în anii viitori în necropola

tumulară de la Vărtoapele - Vârioou - Ciuperceni.
1. P. Roman, Die Glina III - Kultur, PZ, 51, 1, p. 26, fif. 5/8.
2. M. Constantiniu şi P.1. Panait, - O aşezare din epoca bronzului la Roşu, CAB,
I, p. 301, fig. 4
3. Aug.Ulanici şi G. Trohani, Săpăturile de la Greci, com. Grădiştea, jud. Ilfov,
CA I, p. 77, fig. 5/3; pi. 1/3; Aug. Ulanici, Noi cercetări arheologice la Greci,
jud. Ilfov, CA III, p. 9-26, fig. 5/6.
4. E. Tudor, Săpăturile de salvare din comuna Văcăreşti, jud. Dâmboviţa, 1971,
Scripta Valachia, Târgovişte, p. 93-107, fig. 6/1-3, 7, 10.
5. Idem, Săpăturile arheologice de la Odaia Turcului, (jud. Dâmboviţa), MCA,
Braşov, p. 108-111.
6. Aug. Ulanici, Săpăturile arheologice de la Braneţ, jud. Olt, CA, I, p. 45.
7. I. Chicideanu, P. Gherghe - Săpăturile arheologice de la Călugăreni Oud.
Gorj), MCA, Braşov, p. 103-107, fig. 2/10.
8. Gh. I. Petre Govora, O preistorie a nord-estului Olteniei, Rm. Vâlcea, 1995, p.
23.
&. M. Nica, C. Schuster, T. Zorzoliu - Cercetările arheologice în teii-ul
gumelniţiano-sălcutean de la Drăgăneşti - Olt - punctul Corboaica -
campaniile din anii 1993-1994. Cercetări arheologice în aria nord-tracă, I, p.
9-45, Fig.20/3, fig.4/1.
1O. P. Roman, Op. cit„ P.Z., 51, 1, p. 26-42; I. Nestor, Fouil/es de Glina, III-IV, p.
226-252, fig.8/6.
11. D. Berciu, Rezu:tatele săpăturilor de la Crivăţ, (1965) (r. Olteniţa), SCIV, 17,
3, p. 529 ·535, fig. 3/1.
12. Aug. Ulanici, G. Trohani, Săpăturile de la Greci, cam. Grădiştea, jud. Ilfov, C
A, I, p. 77-100, fig.5,6.
13. D. 8. Nanu, Cercetările arheologice de la Căscioarele, Cotul Cătălui, jud.
Călăraşi, V-VII, p. 37-54, fg. 7/1.
14. E. Tudor, Op. cit„ MCA, Braşov, p. 108-111; idem, Neue Angaben zur fruhen
Bronzezeit in Sudrumenien, Dacia, NS, XXVI, 1-2, p. 59-75, fig. 4/7.
15. H. Ciugudean, Epoca timpurie a Bronzului în centrul şi sud-vestul
Transilvaniei, Bucureşti, 1996, Biblioteca Thracologica, XIII, p. 104, fig. 64/
1,2.
16. P. Roman, Cercetările arheologice de la Govora sat - Runcuri, SCIVA, 1977,
P. 279-297, fig. 6/12.
17. C. Schuster, M. Nica, Săpăturile de salvare de la Morăreşti, jud. Dolj - 1993,
Cercetări arheologice 111 aria nord-tracă, I, p. 114-122.
18. E. Tudor, Op. cit., 1971, Scripta Valachia, Târgovişte, p. 93-107, fig. 1/4; Idem,
Dacia, NS, 1-2, p. 59-75, fig. 5/6.
19. P. Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului tracic în Oltenia, Thraco-
Dacia, VI, 1985, 1-2, p. 116-122, fig. 1/2.
20. C. Schuster, Cercetările arheologice în aşezarea culturii Glina de la Varlaam,
jud. Giurgiu, Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos. Muzeul Dunării de Jos,
XIII-XV, p. 53-63, fig. 3/m, o - fig. 5/c, e.
21. E. Tudor, Op. cit., MCA, Braşov, 1981, p.108-109.
15
22. P. Roman, Op. cit., Thraco-Dacia, VI, 1985, 1-2, p. 116, fig. 6/12.
23. C. Schuster, Aşezări Glina pe cursul inferior al Argeşului şi Valea Câ/niştei
(/), Mihăileşti - Tufa, Thraco- Dacia, XIII, 1-2, p. 35-41, fig. 36, pi. 3/s, t. idem,
Perioada timpurie a epocii bronzului în bazinele Argeşului şi Ialomiţei
superioare, Bucureşti, 1997, p. 65, fig. 73/1,2.
24. D Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor
cercetări, Bucureşti, 1961, p. 57.
25. D. Berciu, P. Roman, Mormintele turnu/are de la Verbiţa (jud. Dolj), Thraco-
Dacia, V, 1-2, 1984, p. 15-21.
26. P. Roman, Constituirea noilor grupe etno-cultura/e de la începutu/ epocii
bronzului, Carpica, XIV, p. 39-49.
27. P. Roman, Op. cit., Thraco-Dacia, VI, 1-2, 1985, p. 116-122.
28. Idem, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA,
tomul 37, I, Buc., 1986, p. 29-35.
29. Gh. I. Petre Govora, Asupra problemelor culturii Glina în nord-estul Olteniei,
Thraco-Dacia, VII, 1-2, 1986, p. 154-166.
30. Gh. I. Petre Govora, Op. cit., 1995, p. 23 şi urm.
31. Ibidem, fig. 5/5.
32. D. Berciu, P. Roman, Op. cit., Thraco-Dacia, V, 1-2. 1984, p. 15 şi urm., fig. 2/
2.
33. Ibidem, p. 19 şi urm.
34. Gh. I. Petre Govora, Op. cit., 1995, p. 24, fig.6/3.
35. I. Nestor, Op. cit., Dacia, III-IV, 1933, p. 241, fig. 7/14.
36. E. Tudor, Op. cit., Dacia, NS, XXVI, 1-2. 1982, fig. 4/3, 4.
37. Aug. Ulanici, Noi cercetări arheologice la Braneţ, CA, li, p.49-64.
38. Idem, Săpăturile arheologice la Braneţ, jud. Olt, CA, I, p. 45 şi urm.
39. D. Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, 18, 1939, p. 247.
40. E. Popescu, Al. Vulpe, Necropola turnu/ară de la Milostea, Rev. Muz., III, 2,
1966, p. 148-155.
41. D. Berciu, P. Roman, Op. cit., Thraco-Dacia, VII, 1, 2, 1984, p. 20.
42. D. Berciu, SCIV, 2, 1951, 1, p. 239; l',lem, SCIV, 3, 1952, p. 163-166.
43. C. Schuster, Op. cit., Buc., 1997, p. 147.
44. Ibidem, p. 227, Anexa 3, Carnet şantier - Albeşti, 1967.
45. I. Andrieşescu, Universul din octombrie 1931.
46. apud, C. Schuster, Op. cit., Buc., 1997, p. 223, şi urm., Anexa 2. Cercetările
arheologice de la Apa Sărată, Cetăţenii din Deal şi Malw cu Flori (r. Muscel).
47. Ibidem, p. 217, Anexa 1, Sebastian Morintz, Descoperiri din epoca bronzului
în r. Muscel. Comunicare ţinută la institutul de arheologie Bucureşti, mai,
1961.
48. D. Berciu şi P. Roman, Op. cit., Thraco-Dacia, V, 1-2, p. 21, fig. 2/2.
49. Dorin Popescu, SCIV, 17, 1, p. 157-170.
50. P. Roman, Op. cit., SCIVA, 37, 1, p. 39.
51. C. Schuster, Op. cit., Buc., 1997, p. 87.
16
r-------------··---- ---- ---
1
--.
I
... •-52
: I
l _______ --- ------ --- -------------- ··-- - ---------- --
. ~ S1AA1 VE&ElAL
LEGENDA: ~ S: AAl CU PAMÂNT (,AL BEN

!••t I OASf
~STERIL
fi1l CAABUNE
Fig. 1. Turnului nr. 1. Plan şi profil. Necropola turnu lară de la

Vârtoapele -Vâ' Ciuperceni
17
Fig. 2,3. Vase fragmentare descoperite la Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni.
18
Fig. 4,5. Vase fragmentare descoperite la Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni
19
'
I
---------!
LEGENDĂ ]ooj - VĂSI
P·l- OASE
E!:!J - cAR&UNE
~- STUT v•ETAL
~- STMT Cll PAM
0 - SHRIL
{•al flllA GMEl'ITE VASE
Fig. 6. Turnului nr. 2 Plan şi Profil. Necropola tumulară de la

Vârtoapele -Vârtopu - Ciuperceni
20
r·-··---
•
... -\
/'+'
\
'
r
ţ
i '
I
I \ ,'
\ '+./
,1
I
l
Fig. 7,8. Vase descoperite la Vârtoapele-Vârtopu - Ciuperceni
21
Fig. 9,10. Vase fragmentare, Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni
,,
I
I
\
''
"'
'
"' ' ... _
Fig.12. Vas fragmentare, Vârtoapele Vârtopu
22
r------------------ -- ---------------,
'- - - - -- - -- -
LEGENDA
~-VASE.
~-OASE.
~-C~R8UNE
~-STRAT VH1E. TAL
~-STRAT CU PAMÂNT 6AL8UI
I~"; I-ST UIL
Fig. 11. Turnului nr. 3. Plan şi profil. Necropola tumulară de la

23
,------· ------ -- - ---··
••-u
l~
I ____________ - - -- - - -- - _...J
ll6UtDĂ
!!ii- Y4Sl ~-STRAT cu M*NT 6ALHN
1+++1- OAU fţ<l-STRAT STUIL
~- CAA8UNl
~-STRAT Vl6lTAL
Fig. 13. Turnului nr. 4. Plan şi profil. Necropola tumulară de Ia

24
·--- - - - - -- - - - - - - -- - ·- - ---:
I
I
I
I
@r
• 42••
I
I
l, ___ - - - - - - - - - ... - - - - -· ___ . . _._.. -----~-·-""'!"'"-'
~~STl\AT
l!!:J •VASE Vi.CteTA:L
~-STR*l C!J P'AMÂNT 6AL8lN

I++ l'-OASE ~-STRAT srurn„
I• •l-c:'ARSUNE
e~} eo LOVANI Dl. RÂU
Fig.14. Turnului nr. 5. Plan şi profil. Necropola tumulară de la

25
Foto 1, 2 Aspecte de săpătură turnului 4 şi 5. Necropola de la

CONSIDERATU ASUPRA RITULUI ŞI RITUALULUI
A' V
FUNERAR IN NECROPOLA TUMULARA DE LA

TELEŞTl-DRĂGOIEŞTI, JUDEŢUL GORJ
gumulii cercetaţi în necropola de la Teleşti-Drăgoieşti indică

existenţa a două variante, de construire a mantalei.
Varianta I cuprinde tumulii a căror manta este de pământ. Desigur
existenţa unor pietre în mantaua unora din aceşti tumuli, pietre ajunse
aici împreună cu pământul adus şi utilizat la ridicarea lor nu este de
natură ca să impună cuprinderea acestora într-o variantă separată.
Mantaua de pământ depus avea culoarea galben sau bronz-gălbuie.
Variantei I îi aparţin majoritatea tu mulilor cercetaţi.

Varianta li cuprinde un număr redus de tumuli şi au mantaua din
bolovani de râu dispuşi astfel: la margine se găsea un rând de bolovani,
iar spre centru, unde se afla mormântul, bolovanii erau dispuşi pe trei şi
chiar patru rânduri. La rândul ei, această manta era acoperită cu pământ.
Trebuie spus că tumulii fiind puternic aplatizaţi este greu de
apreciat înălţimea lor iniţială. Se poate presupune totuşi, ţinând cont şi
de suprafaţa pe care o ocupau în momentul cercetării, că majoritatea

lor nu vor fi depăşit foarte mult înălţimea lor actuală.
În necropola de la Teleşti-Drăgoieşti1 ritul funerar a fost unitar,
incineraţia fiind proprie tuturor mormintelor.
În ceea ce priveşte ritualul, după modul de depunere, se disting
şase tipuri, unele cu variante şi subvariante.
28
1 a 1 cuprinde resturi depuse pe sol şi numai cu inventar ceramic;
1 a2 cuprinde resturi cremate depuse pe sol, ceramică şi piese
metalice;
1 a 3 cuprinde resturi de oseminte; este cazul tumulilor T20 şi T 30 ;
1 b1 cuprinde resturile cremaţiei depuse atât pe solul antic dar şi
într-o urnă, inventarul funerar constând numai din ceramică (T4 , T28 ,
T47);
1 b2 care pe lângă resturile cremaţiei depuse pe sol şi în urnă
mai apar şi piese metalice (T2 , T4 ,T 12 ).

Tipul li cuprinde doar doi tumuli (T 15 şi T49 ) în care resturile cre-
mate erau depuse în urnă, care conţinea şi o parte din inventarul depus.
Astfel în T 15 pe strachină invazată cu funcţie de urnă au fost aşezate
două vârfuri de lance. În T49 , pe lângă strachina utilizată ca urnă, au fost

depuse alte două strachini şi o fusaiolă. Este deci evident că în T 15 a
fost înmormântat un luptător, în timp ce în T49 au fost depuse rămăşiţele
cremate ale unei femei.
Tipul III cuprinde morminte sau mai bine spus înmormântările
simbolice lipsite de oase, dar nu neapărat de inventar. Pornind de la

această definire a cel1otafului, în necropola de la Teleşti - Drăgoieşti 2
apar două variante:

III a, morminte în care nu au fost aflate nici oase calcinate şi nici
inventar arheologic (T8 , T9 • T51 );
111 b, morminte în care lipsesc oasele dar în care apare material
ceramic (T 13 şi T 14 }. În tumuli construiţi în amintirea unor luptători căzuţi
departe de comunitatea din care făceau parte şi în lipsa obiectelor
personale s-a depus numai ceramică.
Tipul IV. În acest tip au fost incluse morminte cu „platformă" de

piatră. Este cazul tumulilor T 18 , T 21 . T42 • T44 • T45 ). Platforma consta
dintr-un pat de piatră pe care se depuneau resturile cremate, iar cealaltă
parte pe sol. Uneori şi inventarul ceramic era aşezat pe un postament
(cazul T 18 . T21 ,T45 ). De notat că în cazul T42 şi T44 pietrele de râu nu
prezentau un aranjament îngrijit, ele marcând doar mormântul de
29
incineraţie.
Tipul V cuprinde morminte cu ring de piatră: T 29 • T 37 • T 46 . T 53 • În

cazul acestor morminte este vorba de o dispunere a bolovanilor în formă
de cerc marcându-se astfel mormântul. În tumulii T 29 şi T 46 pietrele
descoperite formau ringuri de 3,25 x 2,65 m, respectiv 1,50 x 0,65 m. În
centrul acestor ringuri de piatră, pe suprafeţele de 0,42 x 0,35 m şi 0,40
x 0,35 m erau depuse fragmente de oase calcinate, multă cenuşă şi
cărbuni aduşi de la rugul funerar.

În interiorul ringului şi în apropierea oaselor calcinate în T 29 s-a
aflat un tub de înmănuşare de la o lance, iar în T53 un vârf de lance. Fără
îndoială, aceste morminte aparţineau unor luptători, situaţie destul de

frecvent întâlnită în cazul necropolei. Se poate, de asemenea presupune
că ringurile de piatră simbolizând cultul solar pot indica o poziţie înaltă a
celor înmormântaţi în acest fel.
Tipul VI cuprinde morminte în care oasele incinerate, cărbunii şi
cenuşa, adunate de la rug, erau depuse sub forma unei grămăjoare.
Este cazul tumulilor T25 . T 26 . T 27 . T31 . T32 . T34 . T41 . T45 În cazul T 26 se
pare că osemintele care au fost depuse într-o groapă mică dacă avem
în vedere adâncimea la care se c.:flau, în comparaţie cu grosimea
tumulului. În acest turnul s-au aflat două străchini cu urme de ardere
secundară, o brăţară de bronz cu nodozităţi şi un pandantiv miniatural
de bronz în formă de clopot. După toate probabilităţile mormântul acesta
aparţinea unei femei.
În T54 în apropierea osemintelor s-a aflat o strachină cu gura în
sus, iar lângă aceasta o altă strachină cu gura în sus, iar lângă aceasta
o altă strachină de data aceasta cu gura în jos. Între oseminte se afla un
cuţitaş, două bucăţi de zgură şi un borcan în stare fragmentară.
3
În necropola de la Teleşti-Drăgoieşti nu s-a descoperit nici un
rug funerar, ceea ce arată că incineraţia se făcea în altă parte.
Trebuie menţionate totuşi câteva situaţii în care cantitatea de oase
calcinate, cărbuni şi cenuşă, aduse de la rug şi depuse în tumuli este
mare, formând un fel de „platforme" cu grosimea cuprinsă între O, 15 -
30
0,35 m. În cazul T 10 la adâncimea de 0,42 ma apărut pe o suprafaţă de
2,22 x 1,32 m multă cenuşă, cărbuni şi oase calcinate, dispuse pe o
grosime de 20-25 cm. Între oasele incinerate s-a descoperit un vârf de
lance, o sabie cu nituri şi un cuţit. În acelaşi complex au mai apărut un
vas cu două torţi, o strachină, două căni, un vas borcan, o ceaşcă. De
altfel, este cel mai bogat mormânt de luptător descoperit în necropolă.
În T6 „platforma" cu resturile cremate avea 0,80 x 0,90 m şi o grosime

de 20 cm, aici aflându-se de asemenea o sabie printre oase, fragmente
de castron şi buze de strachină cu urme de arsură secundară. De
asemenea, în T50 . aglomerarea de resturi cremate ocupa o suprafaţă de
2, 1O x 1, 15 m şi o grosime de 25 cm. În partea de sud-vest a acestei
aglomerări s-a aflat un cuţit de luptă, două străchini, o cană, o ceaşcă
şi un vas borcan fragmentar.

Trebuie spus că în toate aceste morminte, în care apare com-
pact o mare cantitate de depuneri cremate, nu sunt urme de crustă,
care să sugereze arderea pe loc. Având deci în vedere că respectivele

morminte, prin bogăţia inventarului au aparţinut unor personaje de rang
înalt, probabil căpetenii, fiind explicabilă şi grija de a aduna de la rug cât
mai multe resturi, ci"~ ocupă o suprafaţă mare, adesea şi cu o grosime
neobişnuită în mormintele oamenilor de rând. Fără să reprezinte o regulă
strictă, este totuşi evident că de astfel de depuneri de resturi cremate
au beneficiat mormintele bogate de iuptători, din care unele vor fi aparţinut
unor personaje cu rang înalt, adică unor căpetenii.
Relativ numeroase - 7 exemplare - sunt cuţitaşele de tip comun.
Cele mai numeroase sunt vârfurile de lance (8 exemplare). de remarcat
că în T 15 s-au aflat două lănci întregi şi un fragment. În T 10 avem asociate
o lance, o sabie şi un cuţitaş. Fără îndoială mormântul aparţine unei
căpetenii.
O zăbală (muştiuc şi două psalii) descoperită în T2 aparţine unui

tip - cu analogii la Coţofenii din Dos4 - databil mai ales la sfârşit de secol
V a. Chr. şi mai ales în secol IV a. Chr.
Podoabele sunt puţine, poate şi datorită faptului că, fiind executate
31
din bronz, n-au rezistat la focul rugului.
În necropolă s-a descoperit o brăţară cu trei câmpuri de
nodozităţi. Prin analogiile ei - Bugeac5 , Murighiol 6 , Aţei, Corni - Huşi7 - ea
se datează la sfârşitul sec. V a. Chr., oferind un important reper
cronologic. Un pandantiv în formă de clopoţel se încadrează tot la
podoabe.
Ceramica, categoria cea mai numeroasă, oferă primele elemente
de cronologie, atât prin anumite modificări sesizabile la unele tipuri de
vase, cât şi prin coloritul unor exemplare. Şi pentru că necropola de la
Teleşti-Drăgoieşti aparţine grupului Ferigile, comparaţiile vor viza, in mod
necesar, în primul rând, situaţia din necropola eponimă.
Mai este de remarcat că, ceramica de la Teleşti-Drăgoieşti este

mult mai săracă în forme decât cea de la Ferigile. La Teleşti-Drăgoieşti
8
lipsesc străchinile căzănel şi străchinile evazate. Lipsesc şi ceştile
bitronconice cu butoni pe toarta supraînălţată şi de asemenea, cele

ornamentate. Deci, indiferent care stratigrafie orizontală de la Ferigile
se are în vedere - cea iniţială sau cea ulterioară - lipsa categoriei de la
Teleşti-Drăgoieşti indică o datare sensibil mai târzie a necropolei aici
discutate.
Aprecieri mai evidente are ceramica de la Teleşti-Drăgoieşti cu
ceramica fazei III B de la Ferigile, ceramică de factură comună, dar cu
elemente La Tene. De notat că despre faza III de la Ferigile, Al. Vulpe
considera că această fază este mai nouă decât fazele I şi li.
Faptul că, în comparaţie cu Ferigile, ornamentele de la Teleşti
Drăgoieşti se reduc practic la caneluri, dar şi acestea pe un număr redus

de vase, este iarăşi un argument pentru datarea mai târzie a acestei
necropole. La discutarea ceramicii s-a menţionat, de asemenea, că
vasele borcan, mai scunde şi mai bombate de la Teleşti-Drăgoieşti 9 ,
arată de asemenea o datare mai târzie. Acelaşi indiciu îl oferă şi aspectul

mai îngrijit al ceramicii de la Ferigile, fapt ce arată că între sfârşitul acestei
culturi şi începutul necropolei de la Teleşti-Drăgoieşti se interpune o destul
de lungă perioadă de timp.
32
O serie de alte elemente semnificative pe care le prezintă
ceramica de Teleşti-Drăgoieşti, dar care lipsesc la Ferigile, se cer de
asemenea amintite. Astfel, la Teleşti-Drăgoieşti 10 apar frecve~t vase -
mai ales străchini cu fund inelar sau în formă de postament - care devin
o prezenţă semnificativă în secolele IV-III a Chr.
Brâul alveolat 11 , depus oblic sau vertical şi coborât spre mijlocul
vasului, deşi apare la sfârşitul Ha D, este caracteristic perioadei La Tene,
fapt bine cunoscut de altfel. Acest tip de brâu se întâlneşte şi la Sănislau,
iar la Coţofenii din Dos apare în context databil în a doua jumătate a
secolului IV a Chr. La Ferigile, brâul dispus oblic sau vertical nu se
întâlneşte.
Fără să fie prea numeroase, vasele de culoare cenuşie - cele

caracteristice epocii La Tene - apar la Teleşti-Drăgoieşti
în: î 25 - capac
- , T 26 - strachină - asociată cu brăţară de secol IV a. Chr., T 21 - două
vase miniaturale, T 28 . T40 _Vase de culoare cenuşie - cele caracteristice
epocii La Tene - negricioasă, mai apar în T 45 şi T48 _De reţinut că vasele
cenuşii de la Teleşti-Drăgoieşti sunt în general lucrate din pastă neîngrijit
aleasă, decât cele de culoare roşcat maronie. Notăm că la Ferigile
ceramica cenuşie· nu este menţionată. În fine, reamintim că la Teleşti
Drăgoieşti12 s-a aflat şi o strachină cenuşie cu fund inelar, lucrată la
roata înceată
(T43 ), ceramică la roată fiind atestată în necropola de la
Ferigile. Ceramica de ia Teleşti-Drăgoieşti tinde să plaseze cu precădere
spre secolul al IV-iea a.Chr.
Armele discutate, reprezintă şi ele categorii mai dificile de încadrat
în timp. Trebuie specificat totuşi că atât prin descoperirile de la Ferigile ,
cât mai ales prin alte analogii, unele mai târzii, săbiile şi cuţitele de luptă
13
de la Teleşti-Drăgoieşti se pot încadra în perioada de timp sugerată de
categoriile ceramice. La fel, psaliile zăbalei din turnului nr. 2, diferite ca
tip de cele de la Ferigile, îşi află o analogie perfectă la Coţofenii din Dos,
datată acolo în prima jumătate a secolului al IV-iea a. Chr.
În fine, brăţara, 14 piesă de podoabă mai semnificativă, aflată în
T 26 . probabil un import grecesc, datează şi ea mai ales prin analogiile
33
dobrogene, în secolul al IV-iea dar cu prelungiri în secolul al II-iea a. Chr.
Ţinând deci cont de tipurile de inventar, de asocierea lor în
morminte, ca şi de analogiile menţionate, se poate afirma că necropola
de la· Teleşti-Drăgoieşti nu aparţine doar secolului V a. Chr. Analiza
detaliată a materialului descoperit arată că ea a putut începe spre sau
cândva la sfârşitul secolului al V-lea a. Chr. Dacă a atins mijlocul secolului
IV a.Chr. sau a depăşit cu ceva această dată este însă greu de spus.
Datorită caracterului auster al majorităţii mormintelor, o stratigrafie
orizontală este superfluă. Totuşi, cele mai târzii înmormântări par a fi
cele în care apare ceramica cenuşie de mai bună calitate, adică
mormintele din tumulii nr. 25, 26,27, 28, 40, 43. Ipotetic, se poate aprecia
că T43 . unde a fost găsit singurul vas (strachină) lucrat la roată, este cel
mai târziu, împreună cu T26 (cu brăţară de bronz) şi T2 (cu zăbală). Nu
este deloc exclus ca zăbala cu psalii din acest turnul să preceadă în
timp psalia identică aflată la Coţofenii din Dos.
În concluzie, se poate afirma că necropola de la Teleşti-Drăgoieşti
se încadrează în grupul Ferigile 15 (numit şi Bârseşti - Ferigile), dar ca
datare se plasează într-o etapă mai târzie decât cea în care evoluează
necropola eponimă.
Se poate deci afirma că necropola de la Teleşti-Drăgoieşti
16
reprezintă - până în prezent - cel mai important obiectiv arheologic

cercetat în zona centrală a Olteniei pentru perioada respectivă.
Importanţa acestei necropole rezidă mai ales în faptul că ea arată modul

în care a continuat evoluţia culturii autohtone în etapa posterioară
necropolei de la Ferigile.
34
Note:
1. Gheorghe Calotoiu, Descoperirile arheologice de la Teleşti-Dregoieşti, judeţul
Gorj, Rev. Muzeelor, 1986, IV, p. 86 şi urm.

2. Idem, Necropola de la Teleşti-Drtigoieşti, Litua III, 1986, p. 11, şi urm.
3. Ibidem, p. 16.
4. Vlad Zirra şi colaboratorii, Dacia, N.S., XXXVII, 1993, I'). 138, fig. 42/3.
5. M. lrimia, Pontica, I, 1968, p. 218-219, fig.138.
6. E. Bujor, S.C.I. V,VI, 1955, p. 575, pl.1/2; Idem, Dacia, N.S., li, 1958, p. 135,
fig. 7/11.
7. S. Teodor, Thraco-Dacia, li, 1981, fig. 34/2-3.
8. Al. Vulpe, Ferigile, pi. 1/2, 4, 11.
9. Gheorghe Calotoiu, Prima epocti a fierului în nordul Olteniei, Tg-Jiu, 2002, p.
154, fig. 30.
10. Ibidem, p. 153, fig. 10, 24, 28, 50, 51/5.
11. Ibidem, p. 155, fig. 30.
12. Ibidem, p. 154, fig. 51/1.
13. Ibidem, p. 161, fig. 15, 39, 49/4.
14. Ibidem, p: 166, fig. 37.
15. Al Vulpe, Ferigile, p. 56.
16. apud. Istoria Românilor, voi I, Bucureşti, 2001, p. 474.
CERCETĂRILE ARHEOLOGICE EFECTUATE LA
BUMBEŞTI JIU - „Vârtop"
CIOCADIA - şi
„Codrişoare", JUDEŢUL GORJ
(CAMPANIILE 2000 - 2001)
Vasile Marinoiu, Dumitru Hortopan
1. Bumbeşti Jiu - „ Vârtop".
l~I unoscut "încă de la sfârşitul secolului al XIX-iea, castrul ro-

man cu val de pământ de la Bumbeşti Jiu - „Vârtop" a început să fie
cercetat sistematic abia în a d'.)ua jumătate a secolului al XX-iea,
studiindu-se elementele sistemului defensiv (1956 1 şi 1993 - 19942 ) şi
ale construcţiilor din interior (horreum - 19933). Din 1989 s-a descoperit
şi vicus-ul militar din apropierea castrului 4 •
Castrul cu val de pământ şi vicus-ul militar de la Bumbeşti Jiu -
„Vârtop" se află situate la cca 900 m est de malul stâng al râului Jiu, la 2
km sud de oraşul Bumbeşti Jiu şi la 700 m nord de castrul cu zid de
piatră de la Bumbeşti Jiu - „Gară".
Cercetările arheologice efectuate în anii 2000 şi 2001 în vicus-ul

militar s-au desfăşurat în zona edificiului roman 5 descoperit şi investigat
de noi în anii 1997 - 1999, situat la 60 m sud de valul castrului de pământ
şi pârâul Vârtop şi la 1O m est de DN 66 (Târgu Jiu - Petroşani), în
dreptul Km 82,6. Acestea au avut ca obiectiv principal delimitarea ca
întindere a construcţiilor descoperite în anii anteriori. De asemenea,
36
considerăm că săpăturile arheologice din anii 2000 - 2001 au adus
elemente noi privind succesiunea zidurilor şi a construcţiilor descoperite
în campaniile precedente, precum şi destinaţia acestora. Cercetările s-
au efectuat manu militari (cu sprijinul unităţii de jandarmi din oraşul
Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj) 6

.
În anul 2000 au fost trasate două secţiuni pe direcţia est - vest

(S.1 /2000 cu dimensiunile de 18X2 m - pi. 1 şi S.2 dimensiunile 5,50X2
m - pi. 1) şi s-a deschis o casetă cu dimensiunile de 1,90X1 ,50 (pi. 1).
În S.1/ 2000, în carourile 1 - 2, la - 0,60 m fată de nivelul actual de
călcare, a fost dezvelit un pavaj realizat din piatră de râu. Materialul
arheologic scos la iveală constă din materiale de construcţie (fragmente
de olane, ţiglă, cărămidă şi piroane din fier) (pi. 9/8,9), ceramică (pi. 6/1
- 3) şi sticlă fragmentară (pi. 6/7,8). Lângă pavaj, în caroul 3, la - 0,58 m
a apărut fundaţia unui zid din piatră de râu cu grosimea de 0,60 - 0,62 m,
fără legătură de mortar, orientată nord-sud. Tot în acest carou a apărut
şi o monedă de bronz (sesterţ) emisă în timpul împăratului Traian (Av.

IMP. NERVA TRAIANOAVG. GERM., RV. SPQR OPTIMO PRINCIPI ...
S.C., diam= 25 mm, greut. = 7 g. Muzeul Judeţean Gorj, nr. inv. 19.743).
În can".lul 9 la - 0,61 ms-a identificat fundaţia altui zid, paralelă cu
prima, cu grosimea de 0,60 m, legată cu mortar. Cele două fundaţii
conturează la est şi la vest o încăpere a cărei lăţime este de 4,40 m şi
aparţine edificiului cercetat între 1997 - 1999. În interiorul încăperii se

afla un strat de dărâmătură gros de 0,35 m, care conţinea fragmente de
ţiglă, olane, cărămidă şi mortar, piroane de fier (pi. 9/10-12), un vârf de
suliţă din fier (pi. 9/6) ceramică şi sticlă fragmentară (pi. 9/1,2). Tot aici,
în caroul 8, la - 0,86 m faţă de nivelul actual de călcare s-a descoperit o
cărămidă pătrată cu dimensiunile de 0,20X0,20X0,08 m, ruptă în
diagonală şi care are pe una din feţe o ştampila tip tabula ansata a Legiunii
a 1111-a Flavia (pi. 9/5). Lângă zidul estic, la - 0,74 m pe o suprafaţă de
1,20X2 m a apărut o peliculă compactă şi rezistentă de cociopesto. La
est de aceasta, în carourile 1O - 18, la - 0,80 m faţă de nivelul actual de
călcare, s-au descoperit numeroase fragmente de ţiglă, olane şi
37
cărămidă, un vârf de suliţă (pi. 9/7) piroane din fier (pi. 9/14, 15) şi
ceramică fragmentară (pi. 6/5,6).

Stratigrafia secţiunii S.1/2000 este identică cu cea din anii
precedenţi: stratul vegetal coboară până la o' 1 o- 0,20 m excepţie făcând
carourile 9 - 18 unde de la 0,30 - 0, 70 m se află un strat de umplutură
modernă. Până la 0,91 - 1,20 m urmează stratul de cultură roman sub

care apare pământul virgin (pl.2).
Deschiderea casetei la 1 m nord de S.1/2000 a permis
descoperirea colţului nord vestic al încăperii identificate în secţiunea
anterioară. Şi acest zid are aceleaşi caracteristici constructive:. piatră

de râu fără legătură de mortar, grosimea fiind de 0,60 - 0,62 m.
Din punct de vedere al materialului arheologic descoperit s-au
recuperat fragmente de ţiglă, olane, cărămidă, ceramică (pi. 6/4 ), sticlă
(pi. 9/3,4) şi un piron de fier (pl.9/13).

În secţiunea S.2/2000, - 0,25 m faţă de nivelul actual de călcare,
a apărut fundaţia altui zid executat din piatră de râu legată cu mortar de
var şi având o grosime de 0,65 m. Se păstrează până la adâncimea de
0,80 m şi este orientat pe direcţia est-vest. Lângă zid, în partea dinspre
nord, au apărut trei stâlpi reali<.:aţi din câte patru cărămizi suprapuse
legate cu mortar de var. Aceştia au între ei o distanţă de 0,90 m respectiv
1, 1O m. Cărămizile, unele fragmentare, au dimensiuni diferite:
0,28X0,20X0,07 m; 0,61 X0,25X0,07 m; 0,40X0,26X0,07 m,
0,36X0,24X0,04 m; 0,33X0,27X0,04m .
Materialul arheologic descoperit în S.2/2000 constă din fragmente
de cărămizi, olane, ţigle fragmente de tencuială zugrăvită în roşu închis,
ceramică fragmentară şi piroane din fier (pi. 9/16, 17).
Campania arheologică din vara anului 2001 din vicus-ul militar
de la Bumbeşti Jiu „Vârtop" a continuat cercetările din anii precedenţi.
Astfel, au fost trasate trei secţiuni orientate E-V de dimensiuni

diferite: S1./2001 =12 x 2 m (pi. 1; pi. 10/1-3); S.2/2001 =10 x 2 m (pi. 1;
pi. 11/1,2), S.3/2001 =5 x 2 m (pi. 1; pi. 11/4) şi paralele cu cele din anii
trecuţi.
38
În 81/2001, la - 0,46 m faţă de nivelul actual de călcare, a apărut
fundaţia zidului al cărui colţ de nord-vest a fost dezvelit în urma deschiderii
casetei din 2000. S-a reliefat astfel complet latura nordică a construcţiei
care are lungimea de 5,80 m, grosimea de 0,58 - 0,60 m, iar înălţimea
se păstrează până la 0,62 m. Zidul a fost lucrat din piatră de râu fără
legătură de mortar.
Inventarul arheologic descoperit în S.1/2001 constă din materiale
de construcţie întregi sau fragmentare (ţigle, olane, cărămizi, tubuli) sau
fier (un piron - pl.10/1 ), fragmente de vase ceramice şi piese din bronz
(o verigă - pi. 10/6).
82/2001 s-a deschis la 0,50 m N de 81/2001 şi are dimensiunile
de10x2m.
La - 0,48 m faţă de nivelul actual de călcare a apărut continuarea
fundaţiei zidului construcţiei descoperite în urma trasării secţiunii 82/
2000. În caroul 3, la - 0,50 m faţă de nivelul actual de călcare, a fost
dezvelit colţul de sud - est al construcţiei care urmează direcţia nordică
şi care aparţine unei alte clădiri. Spre deosebire de prima construcţie,
zidul acestei construcţii a fost realizat din piatră de râu legată cu mortar
de var. În· stadiul actual al cercetărilor, latura de sud a constrC1cţiei
(descoperită parţial) are lungimea de 7,64 m. În interiorul construcţiei (în
colţul de sud - est) au apărut trei şiruri de pilae (unul a fost distrus de
şanţul ROMTELECOM) din cărămidă legată cu mortar şi alcătuite fie.::are
din câte 2-3 cărămizi. Pilae-le sunt aşezate la o distanţă de 0,20 - 0,38
m unele faţă de altele. În total au fost dezvelite 6 pilae care aveau o
înălţime ce varia între O, 18 - 0,26 m (la care se adaugă alte trei pile
descoperite în 82/2000) . Cărămizile care le alcătuiau sunt
dreptunghiulare şi pătrate (întregi sau fragmentare) şi au dimensiunile
de: 34,5 x 30,5 x 9 cm; 26,5 x 22 x 5 cm, 34 x 26 x 7 cm; 34 x 26 x 7 cm;
29 x 29 x 7,5 cm. În intervalul dintre pilae se află multă cenuşă şi cărbune.
Materialul arheologic recuperat din S.2/2001 constă din materiale
de construcţie întregi sau fragmentare (cărămidă, ţiglă, olane), vase
fragmentare din ceramică şi sticlă şi obiecte din fier (o piesă nituită la
39
ambele capete, probabil un element de balama - pi. 10/5). Tot din această
secţiune, din interiorul construcţiei, au fost scoase la iveală tuburi
ceramice (pi. 7/2, 4) şi mai multe fragmente de tubuli (pentru circulaţia
aerului cald, (pi. 7/1,3).
83/2001 s-a deschis la 0,50 m N faţă de S.2/2001 şi este paralelă
cu aceasta. Are dimensiunile de 5 x 2 m. În caroul 4, la -0,21 m, a apărut
prelungirea zidului care a fost descoperit în S.2/2001 şi care se continuă
spre nord. Zidul a fost construit în aceeaşi tehnică (piatră de râu legată
cu mortar) şi are în stadiul actual al cercetărilor lungimea de 4,84 m şi

grosimea de 0,62- 0,64 m.
La - 0,23 m faţă de nivelul actual de călcare s-a descoperit
podeaua din opus signinum (cu o grosime de 0,08 m), aplicată peste
cărămizi bipedales ce se sprijineau pe pilae. Între - 0,61 m şi - 1,05 m,
faţă de nivelul actual de călcare, s-au dezvelit cinci şiruri de pilae, pe trei
coloane, realizate din cărămidă întreagă sau fragmentară şi alcătuite
din 2-5 cărămizi legate cu mortar. Înălţimea pi/ae-lor variază între 0, 16 -

0,42 m (s-au păstrat 13 pilae, însă una a fost deranjată de şanţul
ROMTELECOM). În interior a apărut multă cenuşă şi cărbune.

Aflate la o distanţă care /aria între 0,30 - 0,60 m, pilae-le susţineau
podeaua turnată din opus signinum. Cărămizile aveau, în general,
următoarele dimensiuni: 29 x 29 x 7,5 cm; 28 x 28 x 8 cm; 31 x 30 x 7
cm; 46 x 27 x 7 cm; 39 x 26 x 7 cm; 30 x 23 x 7 cm; 32 x 26 x 7 cm; 45
x 34 x 7 cm.
Materialul arheologic recuperat din S.3/2001 constă din materiale
de construcţie întregi sau fragmentare (cărămizi, ţigle, olane, tuburi) şi
fier (piroane - pi. 10/2,3) şi vase ceramice fragmentare.

În ceea ce priveşte stratigrafia secţiunilor este identică cu cea
din anii anteriori: stratul vegetal coboară până la O, 1O- 0,22 m, urmează
stratul de cultură romană, cu o grosime cuprinsă între 0,60 şi 1,20 m,

sub care apare pământul virgin. De asemenea, pe unele locuri ea este
serios afectată de lucrările moderne (pl.3/1,2).
Cercetările arheologice efectuate în anul 2001 în vicus-ul de la
40
Bumbeşti Jiu „Vârtop" au adus elemente noi privind destinaţia
construcţiilor dezvelite în anii 1997-2001.

Astfel, săpăturile arheologice efectuate în această perioadă au permis
dezvelirea a două edificii, unul cu fundaţia realizată din piatră de râu fără
legătură de mortar, iar cel de-al doilea (în curs de cercetare) cu fundaţia
din piatră de râu, însă cu legătură de mortar. Dacă în cazul primului
edificiu este vorba de o clădire cu instalaţie de hipocaust (praefurnium,
tubuli, opus signinum), în ceea ce priveşte cea de-a doua clădire,
considerăm că are destinaţia de thermae (pilae, tubuli, conducte

ceramice circulare, cantitate mare de cenuşă şi cărbune). Încăperea
dezvelită parţial de S.2 şi S.3/2001 poate reprezenta caldarium-ul.
Descoperirea cărămizii cu ştampila Legiunii a 1111-a Flavia atestă
că un detaşament al acesteia a construit castrul de la Vârtop în perioada

războaielor de cucerire a Daciei şi a staţionat aici până în anul 118 d.
Hr., când întreaga legiune a fost retrasă în Moesia Superior la Singidunum.
De asemenea, mai menţionăm că o cărămidă similară (cu dimensiunile
de 0,20XO, 17X0,08 m) se află în inventarul Muzeului Judeţean Gorj, fiind
recuperată în 1969 din zona Bumbeşti Jiu "Gară" , dar fără a se cunoaşte
7
clar con."jiţiile descoperirii. Este prima atestare a unei vexilaţii din uceastă
legiune la Bumbeşti Jiu - „Vârtop", iar prin aceasta, considerăm că s-a
stabilit şi limita estică a prezenţei Legiunii a 1111-a Flavia în provincia romană
Dacia. Se confirmă ipoteza că teritoriul de la vest de Jiu intra din punct
de vedere administrativ în componenţa provinciei Dacia, iar după 118 în
provincia Dacia Superior până la reorganizarea din 168 - 169.
Materialul arheologic descoperit în campaniile 2000 - 2001 se
încadrează din punct de vedere cronologic în prima jumătate a secolului
li d. Hr.
2. Ciocadia - „Codrişoare"
În urma sesizărilor primite de la cetăţeanul Simion Ţop din satul

Ciocadia, în anul 2000 s-a realizat un sondaj în punctul Codrişoare. Mâna
41
de lucru a fost asigurată cu muncitori de la Muzeul Judeţean Gorj, iar 8
sondajul a fost realizat pe proprietatea particulară care aparţine Mariei

Corobea din satul Bircii, comuna Bengaşti - Ciocadia.
Punctul Codrişoare se află situat la intrarea, dinspre sud în satul
Ciocadia; la 300 m est de malul stâng al pârâului Ciocadia şi la 34 km
nord de D.N 67 (Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea).
Sondajul a constat în trasarea unei casete de dimensiuni 3,5 x 2
m în colţul de sud-vest al platoului cu o suprafaţă de cca. 6 ha (pi. 4 ).
La 0,30 m faţă de nivelul actual de călcare a apărut fundaţia unui
zid din piatră de râu legată cu mortar de var cu o grosime de 0,60 m,
orientată est-vest. La - 0,40 m s-a descoperit o suprafaţă de formă
circulară, cu arsură puternică, având diametrul de 0,85 m şi grosimea

de 0,20 m. Lângă zid, în partea sudică, a apărut un pavaj din piatră de
râu de diferite dimensiuni.
Materialele arheologice descoperite sunt de factură romană:
fragmente de olane, ţiglă şi cărămidă (acestea din urmă având diferite

dimensiuni: 0,30 x 2,25 x 0,05 m; 0,39 x 0,25 x 0,06 m; 0,42 x 0,29 x 0,06
m etc.), ceramică (pi. 8/13, 14) şi sticlă fragmentară, mai multe fragmente
de la un vas de bronz, o apl:că traforată din bronz (pi. 8/2), o fibulă
traforată din bronz (pi. 8/3), o altă fibulă din bronz de tipul profilat (pi. 8/
5), un cuţit din fier, un inel din fier având gravat chipul zeului Mercur (pi.
8/1 ), mai multe fragmente de argint dintr-un cercel filigranat de tipul „nodul
lui Hercule" (pi. 8/6), un fragment dintr-o mărgea discoidală din os decorat
cu cercuri incizate concentrice (pi. 8/7), piroane din fier (pi. 8/8-12), un
calapod din piatră (pl.8/15), partea superioară a unui ac de păr din bronz
(pl.8/4).
Materialele arheologice descoperite se încadrează din punct de
vedere cronologic în sec. 11-111 d. Hr.
Cercetările arheologice de la Ciocadia „Codrişoare" au fost
continuate în anul 2001 având ca obiectiv principal verificarea elementelor
de construcţie apărute în urma realizării sondajului efectuat în anul pre-
cedent. S-a trasat o secţiune 6 x 5,60 m rezultată din dezvoltarea casetei
42
realizată în anul 2000 (pi. 3/4; 5; 11/5).
Astfel săpăturile au scos la lumină fundaţiile unei construcţii de
formă patrulateră neregulată cu dimensiunile de 4,60 x 4,20 x 3,80, x
3,60 m. Zidul a fost construit din piatră de râu legată cu mortar, ce are o
grosime de 0,60 - 0,62 m. În interiorul construcţiei s-a descoperit un
pavaj din piatră măruntă de râu. De asemenea, datorită faptului că în
zonă s-au efectuat lucrări agricole, o mare parte din latura vestică şi
cea sudică a construcţiei, au fost serios deranjate.

Materialul arheologic recuperat în urma cercetărilor constă din
materiale de construcţie întregi sau fragmentare (ţigle, olane, cărămizi)
şi fier (un piron - pi. 10/4 ), vase ceramice fragmentare lucrate cu mâna
şi la roată şi piese din bronz (un arc de fibulă care mai păstrează 5
spirale şi un fragment de la un vas).
În stadiul actual al cercetărilor nu ne putem încă pronunţa în
privinţa destinaţiei construcţiei dezvelite în anii 2000-2001.
Nu este exclus ca la Ciocadia „Codrişoare" să fi existat un turn
de observaţie care supraveghea drumul subcarpatic care ducea spre
limes alutanus sau o vil/a rustica având în vedere că la Săcelu, la circa
7 km \iest, există o aşezare romană rurală importantă.
Cercetările efectuate în anii 2000-2001 la Ciocadia - „Codrişoare"

vin să aducă pe harta arheologică a judeţului Gorj un nou sit de epocă
romană care se încadrează din punct de vedere cronologic în sec. 11-111

d. Hr.
43
Note:
1. E.Bujor, Şantieru/ arheologic Bumt9şti, raionul Tg-Jiu, regiunea Craiova,

MCA, 5, 1958, 419-423.
2. D. Ionescu, V. Marinoiu, Cercetările arheologice de la Vîrtop - Bumbeşti Jiu
din anul 1993, Litua, 6, 1994, p. 52-56.
3. V. Marinoiu, Gh. Calotoiu, Cercetările arheologice din judeţul Gorj, campaniile
1991-1996, Litua 7, 1997, p. 47-48.
4. V. Marinoiu, Cercetările arheologice de la Vîrtop - Bumbeşti Jiu, Litua 5,
1992, p. 24-29.
5. V. Marinoiu, O. Bratu, Cercetările arheologice de la Bumbeşti Jiu, judeţul
Gorj, campaniile 1997-1999,Litua 8, 2000, p. 25-34; V. Marinoiu, D. Hortopan,

Cercetările arheologice de epocă romană efectuate în judeţul Gorj în anul
2000, în Cronica cercertărilor arheologice pe anul 2000, Suceava, 2001, p„
15.
6. Mulţumim şi cu această ocazie domnului colonel V. Niculae, comandantul
unităţii militare de jandarmi din oraşul Bumbeşti Jiu, pentru sprijinul acordat.
7. E. Bujor, Lucrările de rest:wrare şi conservare la castrul cu zid de piatră de la
Bumbeşti Jiu (jud. Gorj), MCA, 1983, (a XV-a sesiune anuală de rapoarte,
Braşov, 1981 ), p. 350-351.
8. La săpături au participat: Ion Catană, Ion Cernitoiu, Ion Daviţoiu, Dumitru
Creţescu, Eugen Cârdăeţu, Laurenţiu Pârcălabu.
'44
Resume
Les recherches archeologiques effectuees en 2000-2001 du

„vicus" militaire de Bumbeşti Jiu - „Vârtop" a continue Ies recherches
des annees 1997-1999. Les fouilles archeologiques ont eu comme
objectif principal la delimitation comme etendue des constructions
decouvertes pendant Ies annees anterieures. On a delimita plus
exactement Ies fondations de deux constructions qui a notre avis
appartenaent aux thermes du castre a la fortification de terre de Bumbeşti
Jiu - „Vârtop". Le materiei archeologique decouvert dans Ies sections
consiste en materiaux de construction de ceramique et de fer, armes,
une piece de mounaie de l'epoque de l'empereur Trayan, des recipients
de ceramique et de verre fragmentaires et des pieces en bronze.
On a trouve aussi une brique estampillee du type tabula ansata
de la Legion 1111 Flavia.
Du point de vue chronologique le materiei archeologique
recupera appartient la premiere moitie du li - eme siecle apres Jesus
Chri.st.
Les recherches archeologiques effectuees a Ciocadia -
„Codrişoare" annees 2000-2001 on fait venir a la lumiere de jour Ies
murs d'une construction de forme quadrilatere irreguliere aux dimen-
sions de 4,60 x 4,20 x 3,84 x 3,60 m, realisee en pierre de riviere unie
avec du mortier. L'inventaire archeologique mobile recupere, consiste
en des materiaux de construction, des recipients d'argile, fragments
d'objects en verre, objets en bronze et en argent.
A l'etape actuelle des recherches on ne peut pas se
prononcer a l'egard de la destination de la construction decouverte
pendant Ies annees 2000-2001 (tour d'observation ou vil/a rustica). Le
materiei archeologique decouvert appartient aux siecles 11-111 apres
s Jesus Christ.
c- [2J - plarra din ~ndul I (·:f: 1- mortar
$ [9' I -i>lnl(! din rândut n Cit - Wlmidă ŞÎ f~effe
~ eătil1llÎQă
fii] - ptti1r-li din mndul m
I§.') - pgtâ fragmentara
fSi} - pi:tttr~ dm râl:t<1ul ?V
hmv M1A -
r- ~~.: -~
i1î4
rr:.~1 Mflll
~fiii1 Jt.ol• . mJ!J
~~ 8.2/lOOl
...-. --- --------------·--···----·-·--···--
~1n~11
#, ~ ~
lL
·s:1 12~
W.Y..
Planşa 1. Planul cercetărilor arheologice efectuate în vicus-ul militar de la Bumbeşti Jiu - "Vârtop" (2000-2001 );
SC. 1/20. ~
Ol
46
~:
•
>
(j)
ro
(.)
~
o
c
:::J
I+=
ea.
I
l_r
i~
. ~~f
„
l t is ., "' • .;. „
r~ .2_ ~":--'_ ::--:-_ - _: _ ~ - --· -- ··-'- :: ~::. °;:''~':~~~:~::"~~tTIIDlit11lUliiTIJÎU±i"J!UJi.9 ~
~··1·J
-~::-_ ~=-=--=·--·-: ;:;.-::~-.:-·::,_;-_~~-:~'.:~::::„:i:.;;.~ ·-,-""'-::~ -~~y --=- <: ;::_g..r~1 · =r:~
~~. .,~~~~,.„„.,,.<,"''"""'~-·~,. . . _,""',~"""''~'~„...I L,"""'·"'·'"'""~""'<''"""'
-•-"•-~
V"'• •·"• ... ~- :-.··'· ~ -~ -,..-,, ,,,„ ~
.......•-•.• ,.. .„ „.,. • ....,. ••"'- ••• . ...
. , . . ..
l. Hurnl:>i:$1i Jiu - ··v iinup". umtil S l 12tl0 L pe~tde S\ldtc (,'IC . l 16(1 J.
I-<.. „ ~..:
--- -.. - ·~- ~-::::---1(-!rnnrrmrr:rrnt
•_.....,.. --.,..::_-_;" ,::- . · · . .1J.l JJ.Ljl ll!"flll.llllt 1u111"'f
1::::..-.,,.-=-=-- :::..::::- -
'
~\ffir\\~~\m\m\"'~~~;~;\\\\,~Fl,,"''"'~ ~ ~~ ,, ,~~
2 Rumbc:şti foi - -Vărtop ~. profil S2/2'00l. pcr.:lclţ' sud.ic {~c. l/60).
111tli1r1ll111Itlî
.
~\J
,r l~\\ ;\\ \'\\"\'-~~''"'"'"'"~
••=-1·
„ . i
E ann:m:mmnnmmr.r
_-~i), . ,..--.-~)
. 1~11t·~>it• ·
\..'..:.....:.'_:...:---•
m.~11-al vegetal
~ - sm11 mman cu. f.C-.1g;m.:t11e
de e.'lrllmidâ. li JlJă ş i o !u111~
~ - sm1l ' irgin
13 -umplmurii modcmli
1. Bumlx:~i .Tiu - ·'V<frtop", profil SJ/ 2ClOL 1:.:retdc sm.i.«: (S(;. l/60).
~ - :mat \'cgctal
a - stral roman ci.. fragmente

d<' cărămidă, ţiglă , olalle
~i mor1ar
~ - ~trat virgin
4 . C iocadja - "Codriş<>arc" , profil S . 11200 1_peretele nordic (:sc . l/20) .
Planşa 3. Profilele secţiunilor din campania arheologică efectuată în anul 2001 la Bumbeşti Jiu - "Vârtop" (1-3)
~
şi Ciocadia - " Codrişoare " (4). -.....J
48
„,
;.;
.;,.
,,
·~
"',;
..,
„<
-
o
o
o
-
c
~I „< '·'
N
-~
ro
# 1(
o(ho
;; :. ·;::
"" '" "'O
o
u
,•.
u.
o•
-· - - - - -·
49
'
'
..
(:-:.({ I - mortar
o J - 11i;ilrl1clin rundul I [QJ · cărlinidă C§l - ari>urh
~l ' pi:uro dln r4n<!ul n ral · ~Jln fr!lgmenWD

]I} - Piarti din rândul ITI ~ - piMni d~ pavaj
Planşa 5. Planul cercetărilor arheologice efectuate la Ciocadia -

"Codrişoare" (2000-2001 ), se. 1/20.
50
-, .
.'
...
,'
I
~1
I ,
.
'
..
„·
ir-ci-·----,..._,
~· ----
L.- J
_„ '°· I l
t'
.:.:·.:.
- -- --_'' ·: -: ., !\ ___-- ::„~„=~
{-- -ţ---=-_-=-.~y·_:: .-;_7

' „ .'
~
. '
'\.. /
: . -
. - - -
7
Planşa 6. Bumbeşti Jiu - "Vârtop". Ceramică şi sticlă fragmentară.

Scara 1/1.
51
/
/'
.,
r'
ţ'
( I
. !
;;
I .
il
~//
'I
I;
\\
!\
j
:'
r/
i ~
I:
1:
!
t~ I
!.
!'
(i
&
li''
Planşa 7. Materiale de construcţie din ceramică descoperite la

Bumbeşti Jiu - "Vârtop" (1,3 - se. 1/3; 2,4 - se. 1/5).
52
- .
] 6 '
I
I
I
'I
1
Planşa 8. Materiale arheologice descoperite la Ciocadia

"Codrişoare" (campania 2000). Scara 1/2.
53
.~,..····---
I '
~
~·, 1
& ··=~ 2
~
, .
•
~,
,
I ,
·~,
·1·· .
~~,.,...,... __
·;~,,„'fi~'
.
,
ţ ..
~
I ol
I
.'
'
~.r 11,
1'7
•'
Planşa 9. Bumbeşti Jiu - "Vârtop". Obiecte din sticlă, ceramică şi fier.

(1-5 scara 1:2; 6-17 scara 1:4).
54
o.
~L.n I
Planşa 1O. Obiecte din fier şi bronz descoperite în vicus-ul militar

de la Bumbeşti Jiu - "Vârtop" (1,2,3 piroane; 5, element de
balama; 6, verigă din bronz) şi Ciocadia "Codrişoare" (4, piron).
55
......
o
o
N
::l
c
ro
c
,_
..........
~
-Q)
.._
ro
o
!/)'o
·;::
'"O
o
~
ro
:oro
(..)
o
o
"ii),
,
~
Q)
.o
E
::l
co
~
-
-~
Q)
ro
ro
~
~
ro
.._
Ol
o
o
u.
UNITĂTILE MILITARE CARE AU STATIONAT ÎN
' '
CASTRELE ROMANE DE LA BUMBEŞTI JIU
Vasile Marinoiu
fectivele militare care au staţionat în castrele de la Bumbeşti
Jiu, judeţul Gorj, au fost stabilite pe baza materialului epigrafie, litic şi
tegular. Acesta este prezent doar în cele două castre permanente, cele
din punctele „Vârtop" şi „Gară", el lipsind din castrul de marş de la Pleşa
Porceni.
Marele număr de ştampile militare aplicate pe cărămizi şi ţigle,
precum şi inscripţia descoperită la porta praetoria castrului de la

Bumbeşti Jiu „Gară", atestă prezenţa mai multor unităţi militare ce provin,
atât din legiuni (/egio V Macedonica, legio III/ Flavia, legio VII Claudia)
(pi. I), cât şi din trupe auxiliare regulate (cohors IV Cypria c[ivium]
R[omanorum] şi cohors I Aure/ia Brittonum milliaria Antoniniana).
În privinţa garnizoanei castrului din punctul „Vârtop'', avem o
singură ştampilă a legiunii a 1111-a Flavia, aplicată într-un cartuş tabula
ansata, semnalată pe o cărămidă pătrată descoperită în anul 2000 în
interiorul unei încăperi din thermele de la sud de castrul cu val de
1
pământ.
Cele mai multe informaţii asupra efectivelor militare, le deţinem
din inscripţia şi ştampilele descoperite în castrul din punctul „Gară". În

acestea sunt amintite toate unităţile auxiliare menţionate mai sus, pe
58
care le prezentăm în ordinea numărului de descoperiri, al analizei
materialului documentar şi al ultimelor cercetări privind istoricul lor.
Cele mai numeroase ştampile aparţin cohortei a IV-a Cypria, 2
descoperite atât în castru, cât şi în vicus-ul militar de la Bumbeşti Jiu
„Gară". Aici s-au descoperit cinci tipuri de ştampile (pi.li), pe care le
prezentăm mai jos:
1. În cartuş tabula ansata {lung. = 9,5 cm), litere capitale (î = 3 cm),
imprimare pozitivă. Cărămizi dreptunghiulare (36 x 23,5 x 6 cm) care s-
au descoperit în castru.
2. În cartuş dreptunghiular {lung. =9,5 cm; lat.= 5 cm), litere capitale (î =
3 cm), imprimare pozitivă. Cărămizi dreptunghiulare (36 x 24 x 6,5 cm)
care s-au descoperit în castru.
3. În cartuş dreptunghiular (lung. = 8,3 cm; lat. = 4 cm), litere capitale
inversate (V are hasta din dreapta prelungită mai mult în jos, luând as-
pect de Y). Cărămizi de formă pătrată (18,3 x 18,3 x 7,5 cm) care au
fost descoperite în therme.
4. În cartuş drept la un capăt şi semicircular la celălalt. Litere mai puţin
reuşite,(lung. = 5,5 cm; lat.= 3,5- cm), imprimare pozitivă. Cărămizi
dreptunghiul:.Jre (36 x 24 x 5 cm), care au fost descoperite în fossa je
pe latura de sud şi în interiorul castrului.
5. În cartuş dreptunghiular, semicircular la ambele capete (lung. = 5,3
cm; lat. = 3,5 cm): Aceleaşi litere redate ca la tipul 3, dar mai puţin
înalte, imprimare inversă. Cărămizi dreptunghiulare (fragment 21 x 15 x

5 cm) care s-au descoperit în therme.
Data formării unităţii nu este precizată în izvoare, ea fiind
menţionată pentru prima dată în diploma militară datată între 103/107.3
A făcut parte din trupele Moesiei Superior şi a luat parte la războiul cu
dacii, rămânând la Bumbeşti Jiu, în armata de ocupaţie (unde se
construieşte castrul în prima sa fază de pământ). Unitatea este amintită
între trupele provinciei Dacia şi în diplomele militare din 14 octombrie
109 şi 17 februarie 1104 - //// Cypria c(ivium) R(omanorum), ceea ce
înseamnă că militarii acestei trupe primiseră cetăţenia pentru vitejie şi
59
bravură în cursul războiului cu dacii, atribut ce apare şi în diploma din
103/107.
Unitatea avea ;Jn efectiv de 500 de militari pedestraşi
(quingenaria) şi a staţie .,at la Bumbeşti Jiu încă din anul 106. Un

detaşament a fost dislocat la Polata (localitate la 25 km sud de Bumbeşti
Jiu, unde s-au descoperit cărămizi şi ţigle cu ştampila acestei unităţi) PI
,
având un rol de supraveghere spre Pasul Vâlcan şi a staţionat, probabil,
într-o mică fortificaţie (spaecu/a) de aici.
În a doua jumătate a secolului al II-iea d: Hr., cohorta este trimisă
de împăratul Marcus Aurelius în nordul Mării Negre5 într-o misiune militară,
pentru ca în diploma militară din anul 160 să o semnalăm în Moesia
Superior6 în vechea sa garnizoană, de unde ea venise în Dacia.
Ce-a de-a doua unitate care a lăsat urme în castrul de la Bumbeşti
Jiu „Gară" a fost cohorta I Aurelia Brittonum milliaria Antoniniana, ea
luând locul celei de mai sus. Este cunoscută doar din inscripţia de
reconstrucţie a castrului cu zid de piatră din anul 201, descoperită la
porta praetoria de către Gr. Tocilescu la sfârşitul secolului al XIX-iea.
După mai bine de 40 de ani de când unitatea îşi avea garnizoana
aici se simţea nevoia reface;"ii fortificaţiei. De aceea în timpul împăraţilor
Septimius Severus şi Caracalla „ ... muros cesp[iticios] castro[ru]m
coh[ortis] I «A»[u]reliae Brittonum (milliariae) Antoniniana(e) vetust(ate)
dil(apsos) cc/apide eos» restitue(r)unt per Occcf»avium lulianum
/eg(atum)ipso[rum] pr(o) pr(aetore).7
Supranumele Antoniana este, se pare un adaos ulterior
(regravare) din perioada refacerii zidurilor de la principia castrului spre
sfârşitul domniei lui Caracalla (215/216) atestate de inscripţia descoperită
în această zonă, care aminteşte şi de guvernatorul provinciei Dacia C.
8
Iulius Septimius Castinus.
Unitatea avea un efectiv de 1.000 de militari, probabil tot
pedestraşi, având garnizoana în castrul pe care l-a refăcut cu zid de
piatră.
În castrul şi în vicus-ul militar de la Bumbeşti Jiu "Gară" nu avem,

60
până în prezent, alte ştampile pe cărămizi sau ţigle, deoarece din a
doua jumătate a secolului al II-iea d. Hr., acest obicei de ştampilare a lor
devine tot mai rar.
Cohorta /-a Aurelia Brittonum mi/liaria a staţionat la Bumbeşti Jiu „Gară",
probabil până la părăsirea provinciei Dacia (271/275).
Pe lângă cele două unităţi auxiliare menţionate mai sus în castrul
de la Bumbeşti Jiu „Gară", mai sunt semnalate, prin ştampile tegulare
descoperite aici, detaşamente din trei legiuni ce au staţionat scurte
perioade de timp, îndeplinind diverse acţiuni (militare şi de construcţii -
drumuri, fortificaţii, therme etc.).
Astfel pe o cărămidă descoperită în castru este semnalată
ştampila în cartuş tabula ansata a legiunii a V-a Macedonica: (LEG/O) V

M (ACEDONICA). 9 Nu se poate data şi nu cunoaştem sigur nici tipul
(probabil tipul I - Troesmis 106-169), piesa fiind dispărută în prezent.
Este posibil ca crdest detaşament să fi contribuit la construirea castrului
în prima sa fază.
Un alt detaşament, aparţinând de data aceasta legiunii a VII-a

Claudia, este semnalat recent printr-o ştampilă descoperită în anul 1969,
pe o cărămidă pătrată, în thermele castrului (inedită). Ştampila, înrr-un
cartuş tabula ansata, este aplicată în diagonală pe cărămidă, litere corect
marcate în scriere monumentală: LEG(IO) VII CL(AUDIA}.
Ştampila face pane din tipul IV şi se încadrează în tipologia ştampilelor
timpurii ale legiunii 10

(începutul secolului li), exemplare asemănătoare
fiind descoperite la Drobeta, Gome, Pojejena etc. Acest detaşament a

fost retras probabil încă din timpul împăratului Traian, în anul 116 care
foloseşte legiunea pentru a înăbuşi răscoala iudeilor din Cypru. 11
Tot în ruinele thermelor (atât în punctul „Vârtop" - în anul 2000,
cât şi în cel de la „Gară" 12 - în 1969) au fost descoperite două cărămizi
ştampilate în cartuş tabula -ansata cu litere corect marcate în scriere

monumentală: LEG(IO) 1111 F(LAVIA). Ştampilele se încadrează în tipul III
şi au fost utilizate în secolele 11-111, ele fiind atestate şi la Singidunum,
Sirmium, Aquincum şi Mursa. 13
61
Acest detaşament a fost retras de la Bumbeşti Jiu, probabil în
anii 118-119, atunci când întreaga legiune a revenit în garnizoana
Singidunum. 14
Prezenţa det<·şamentelor acestor legiuni, pentru prima oară la
Bumbeşti Jiu, aduce noi contribuţii la cunoaşterea activităţii lor în această
zonă, stabilindu-se totodată şi limita estică, până unde îşi fac prezenţa.
Aşadar, efectivele militare erau constituite în prima jumătate a

secolului al II-iea d.Hr., atât din vexilaţiile celor trei legiuni, cât şi din cei
500 de militari ai unităţii auxiliare amintite mai sus. Acest efectiv de cca.
800 militari ce a staţionat în ambele castre de la Bumbeşti Jiu, s-a redus
treptat prin plecarea, în diferite etape (116, 118/119 şi 160) a acestor
unităţi. Din a doua jumătate a secolului al II-iea numărul militarilor din
garnizoana castrului de la Bumbeşti Jiu „Gară" (cel de la „Vârtop" fiind
părăsit după această dată) este alcătuită din cei 1.000 de militari ai
cohortei I Aurelia Brittonum.
În ceea ce priveşte castrul de pământ şi vicus-ul militar de la
Bumbeşti Jiu "Vârtop", acestea îşi încetează activitatea în a doua jumătate
a secolului al II-iea ( conform ultimei monede descoperite în therme, un
sesterţ de la Marcus Aur~lius pentru Commodus - 175/177).
Numărul relativ mare de militari staţionaţi în fortificaţiile de la
Bumbeşti Jiu, demonstrează atenţia acordată de administraţia romană
acestei zone, ce avea o importanţă strategi-:ă deosebită, ea fiind un

punct obligatoriu şi permanent, de trecere prin Pasul Vâlcan în Dacia
intracarpatică.
Din punct de vedere al dimensiunilor castrului de la Bumbeşti
Jiu „Gar-ă" în cele două faze de construcţie, considerăm că, cel puţin în
privinţa incintei, a~easta a fost aproape identică, ţinând cont şi de faptul
că zidul de piatră al castrului a fost construit în exteriorul vechiului vallum
de pământ, partea sa interioară jucând rolul de agger pentru zidul nou
construit. El avea dimensiunile de cca. 168 x 125 15 (peste 2, 1 ha) şi
făcea parte din categoria castrelor de mărin:ie mijlocie.

Complexul de fortificaţii romane de la Bumbeşti Jiu „Gară" avea
62
un rol important de apărare, supraveghere şi control militar a intrării în
Pasul Vâlcan, precum şi a zonei submontana a Carpaţilor Meridionali.
Aici era şi un important punct de intersectare a căilor de comunicaţie,
pentru drumurile strategice care veneau dinspre Drobeta sau Răcari
spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ori cel care pornea de aici spre est,
de-a lungul zonei subcarpatice, spre Buridava făcând legătura cu drumul
roman de pe Olt.
Note:
1. V. Marinoiu, D. Hortopan, Cercetările arheologice de epocă romană din judeţul
Gorj, în anul 2000, în Cronica cercetărilor arheologice pe anul 2000, Suceava, 2001,
p. 15.
2. IDR li, p. 97-98, nr. 179, a,b,c,d.
3. CIL XVI, 54, apud C.C. Petolescu, Unităţile auxiliare din Dacia romană, în SCIVA,
46, 1995, 3-4, p. 253.
4. CIL XVI, 67 (=DIA, I, 2).
5. ILS, 9161. Este amintit L. Volusius, mil(es) coh(o)r(tis) Cypriae, (centuria) Ael(il)
Secundi.
6.CILXVI, 111.
7. CIL III, 14485 ( = PLS 9179), IDR li, p. 95, nr. 174.
8. M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti 1969, p. 88; IDR li, p. 96, nr. 175.
9. A. Bărcăcilă, op. cit., în BCMI, 1927, p. 44; IDR li, p. 79, nr. 178; E. Doruţiu Boilă,
Despre cârâmizile Legiunii V Macedonica si XI Claudia la Dunârea de Jos si litoralul

nordic al Mârii Negre, în SCIVA, 41, 1990, 3-4, p. 251-255.
1O. D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi Daciei. Legiunea a VII-a
Claudia şi a /III-a Flavia, Cluj-Napoca, 1983, p. 38-39. ILS, 9491;
11. cf. D. Benea, op.cit., p. 117.
12. E. Bujor, Lucrările de restaurare şi consolidare a castrului cu zid de piatră de la
Bumbeşti Jiu (jud. Gorj) a XV-a sesiune anuală de rapoarte, Braşov, 1981, ( 1983 ), p.
63
350.
13. O. Protase, Legiunea a /III-a Flavia la nordul Dunării şi apartenenţa Banatului şi
Olteniei de vest la provincia Dacia, în ACTA MN, 4, 1967, p. 63; O. Benea, op.cit., p.
162; V. Marinoiu, O. Hortopan, op.cit., în Cronica cercetărilor arheologice, Suceava,
2001, p. 15.
14. O. Protase, op.cit., în ACTA MN, 4, 1967; O. Benea, op.cit., p. 158 (afirmă că
legiunea a fost retrasă încă din 114 ).

15. Istoria românilor, Bucureşti, 2001, p. 133.
Summary
The army corps which stayed in the Roman camps from
Bumbeşti Jiu
The epigraphic, lithic and tegular stuff discovered to Bumbeşti
Jiu in the settlements „Vârtop" and „Gară" certified the presence of sev-
era! military corps, belonging both to the regulary corps, legio V
Macedonica, III/ Flavia, VII Claudia and to the auxiliary regiments, cohors
IV Cypria C[ivium] R[umanorum] and cohors I Aurelia Brittonum milliaria.
The most numerous stamps found at Bumbeşti Jiu in the vicus
from its neighbourhood, belong to cohors IV Cypria the one which re-
mained here since end of the second Dacian war until in the half of the
second century.
A relatively high number of soldiers garrisoned in the Roman
camps from Bumbeşti Jiu proves the Roman's atention for this area. lt
had a strategica! importance in that teritory being an main road through
Vâlcan pass towards intracarpathian Dacia.
64
!' • l „~
.~: \t"MC~ 1
I „• 'I \
V~:-:. , ;\J J
I
Planşa . operite la
Bumbeşti Jiu "Gară" (I ,2 - E. Bujor, 3 - după A. Bărcăcilă)
65
o 1
Planşa li. Cărămidă cu ştampila legiunii a IIII-a Flavia Felix

descoperită în thermele vicus-ului militar de la Bumbeşti Jiu
"Vârtop"
66
I ' '
I' I
I 1
't
'
~-. L- - - -----------
(l;\( 3
Planşa III. Tipuri de ştampile ale cohortei a IV-a Cypria ( CJVC) - descoperite în
castrul şi vicus-ul militar de la Bumbeşti Jiu "Gară" (se. 1/1 ).
ISTORIE
ACCEPTIUNEA DE „TARĂ" ÎN EVUL MEDIU
' .„
ROMANESC
Beniamin Basa
[I} uite veacuri ideea de ţară, ca un teritoriu în care vieţuieşte
tot poporul, nu devenise o realitate istorică; pentru ca să se înfăptuiască

pe deplin ea s-a concretizat în mai multe faze evolutive.
Toţi istoricii sunt de acord asupra faptului că trecerea de la „ţară"
la stat, adică trecerea de la „organizaţii primitive, tribale (ţările şi
voievodatele de pe văi) la forma de stat, adică la maturitate politică, eo

primă fază a :ntemeierii statelor feudale româneşti". 1
Se impune a lămuri în primul rând sensul termenului de „ţară" în

mod general, precum şi cel circumscris în cadrul realităţilor româneşti,
nu ca o imagine falsificată a acestor realităţi, ruptă de esenţa statului ca

factor de unificare, sau de condiţiile care au necesitat unificarea 2 , ci ca
o expresie mereu vie şi în transformare a dezvoltării istorice, ca teritoriu
în care se petrec transformări social-economice asemănătoare, ca
spaţiu în care poporul îşi desfăşoară viaţa şi destinul, îşi urzeşte tradiţiile,
năzuinţele, obiceiurile comune.
Un paradox istoric în dezvoltarea noastră îl constituie fărâmiţarea
statală, în ciuda unităţii teritorial-geografice. îns~şi configuraţia geografică
a ţării noastre constituie unul din temeiurile unităţii teritoriale şi etnice a
poporului român.
Ca atare, fiind vorba de teritorii separate politic şi administrativ
70
după desăvârşirea procesului etnogenetic (proces care s-a desfăşurat
unitar în toate aceste teritorii), dezvoltarea lor se face într-un paralelism

care confirmă legea istorică conform căreia aceleaşi condiţii social-
economice gerierează procese istorice identice. 3
Cuvântul ţară derivă din latinescul terra, care în latina clasică
înseamnă pământ, dar care a primit înţelesul de teritoriu peste care se

exercită o stăpânire. Acelaşi reiese şi din slavonescu zemlia, păstrat în
documente. Dar nu numai atât. Noţiunea (conceptul, categoria) cuprinde
un înţeles lărgit: ţara ca delimitare a unui mediu sătesc deosebit de cel
orăşenesc; ţara în înţelesul geografic; ţara în înţeles etnografic; ţara în
sens istoric-politic; în fine, ţara ca realitate ce însumează toate aceste
însuşiri laolaltă.
Temeiurile geografice ale ţării
Dezvoltarea istorică a unei ţări este favorizată de teritoriul său
geografic. Nu suntem adepţi al determinismului geografic atunci când

spunem că însăşi configuraţia geografică a ţării noastre constituie unul
din temeiurile unităţii teritoriale şi etnice a poporului român. Aceste unităţi
geografice au constituit în acelaşi timp şi ui1ităţi social-economice şi
politice, păstrându-şi pentru aceste motive denumirea de ţări, adică teritorii

cu limite precise în cadrul cărora viaţa socială îmbracă anumite forme
4
potrivit condiţiilor istorice speciale, de viaţă locală.
Dispunerea lor ca un evantai în jurul coroanei montane( coroana

montium) a înlesnit în mod neîntrerupt un contact concomitent cu toate
regiunile ţării. Aşadar, o veche accepţiune a noţiunii de ţară se referă la
aceste unităţi teritoriale; ea este o accepţiune geografică, desemnând
un loc relativ neted, închis între munţi sau dealuri, dar legate între ele ca
nişte punţi peste munţi.
Aproape fiecărei alcătuiri social-politice feudale îi corespunde câte

o ţară. Sunt cuprinse: Ţara Oaşului, Maramureşului, Lăpuşului, Domelor,
Vrancei, Bârsei, Oltului, Făgăraşului, Loviştei, Almaşului, Haţegului,
Severinului, Bihorului, la care se mai adaugă depresiunile Vad, Huedin,

71
lara, Bistriţa, Crocău-Tazlău, pe care trebuie să le considerăm tot nişte
„ţări" deşi nu poartă această denumire. Mai există apoi Ocolul Câmpului
Moldovenesc, Câmpulung Muscel, depresiunile: Plăieşi s1 Câmpina, ale
căror denumiri sunt apropiate de ţară. Câmpulung este un ocol, adică
un ţinut înconjurat, un câmp, o „ţară"; denumirea Plăieşi corespunde

ţinutului de plai, dar ea se referă şi la oastea specială care făcea paza
acestor ţinuturi; Loviştea se mai numeşte şi plaiul de miazănoapte al
Argeşului; Vălenii corespunde văii şi Câmpina, la fel designează o ţară,
o câmpie.
De altfel, în documente, încă din veacul al XV-iea se întâlnesc
unele din aceste unităţi geografice cu numele de „ocoale"; (în slavonă
okrug) câmpuri şi plaiuri.

în ceea ce priveşte plaiurile, istoricii sunt de acord că trebuie să
înţelegem prin ele: părţile de peste munţi, regiunile subcarpatice din
Banat şi Transilvania, cuprinzând mai cu seamă Almaşul şi Făgăraşul,
precum şi Banatul Severinului, stăpânite de domnii şi voievozii Ţării
Româneşti, ca feude (D. Onciul); vastele regiuni subcarpatice din Banat

şi din Dacia transilvăneană, unde vieţuiau mase compacte de români (I.
Nistov); pă',1ile dinspre munte din Podişul Transilvan, locuit de ror:1âni
(N. Şerbănescu). Şi în Gorj sunt cunoscute vestitele plaiuri ale Cloşanilor,
Dobriţei şi Vâlcanului.
Termenul s-a păstrat mai bine în titulatura Mitropoliei Ţării
Româneşti, „exarh al plaiurilor"„ care avea jurisdicţie şi în aceste locuri,
dovedind şi pe această cale relaţii între românii de pe ambele versante
ale Carpaţilor. 5
Privite aşadar din punct de vedere geografic, ţările amintite, prin

unitatea de relief pe care o prezintă în dispersarea lor, prin condiţiile
asemănătoare pe care le oferă traiului, alcătuiesc un factor de coeziune.

Ele sunt „spaţii demografice active, vetre româneşti, locuri de interferenţă
istorice"6 , a căror unitate e asigurată în primul rând de mediul geografic
la care se adaugă alţi factori.
72
Temeiuri etnografice ale ţărilor
Ţările geografice au constituit în acelaşi timp şi unităţi economice,

cu viaţă socială locală, datorită faptului că aici obştile săteşti auscăpat
cotropirii feudale, menţinându-se încă multă vreme. De aceea ele şi-au
organizat viaţa economică în aşa măsură încât să poată răspunde
condiţiilor specifice şi necesităţilor. Una din formele organizării lor

economice, impusă de condiţiile specifice este specializarea producţiei
meşteşugăreşti. Această 7
specializare a constituit un factor de legătură
între ţări, care a dus la „unitatea istorică a poporului român", 8 realizată şi

pe calea schimbului de produse meşteşugăreşti. Este lipsită de temei
ştiinţific teza că această compartimentare ar avea ca urmare o izolare
exclusivă. Să luăm de pildă, cele mai vechi îndeletniciri, agricultura şi
păstoritul. În primul rând, nu poate fi vorba de o economie strict pastorală.

În aceeaşi măsură în care o economie este pastorală, putem vorbi şi de
o economie agrară, deci agrar-pastorală, cu toate condiţiile deosebite
faţă de regiunile de câmpie. Agricultura se practică şi pe aceste platforme
şi poduri ca şi pe văile râurilor.
Un exemplu elocvent îl constituie ţinutul Pădurilor cu plaiurile sale
unde se face agricultură cu „plug de coas'.ă" cu cormana reversibilă. De
asemenea, în mai multe regiuni de platformă, în Banat, Ţara Haţegului
şi Munţii Apuseni ca şi în platforma olteană se practică obiceiuri identice

legate de agricultură, cum este purtatul pe cap cu oblanic sau coacerea
pâinii în ţest.
Diversitatea de ocupaţii a creat o strălucită şi autentică cultură
populară, cu un tezaur nealterat în multiplele sale manifestări. Aproape

fiecărei ţări geografice îi corespunde şi o ţară etnografică, ba mai mult,
aşa numitele zone etnografice cuprind de cele mai multe ori câteva ţări
spre unităţi mai mari alcătuite din uniuni de obşti.
Temeiurile organizării politico-administrative
Obştea sătească este nucleul de bază al constituirii societăţii
româneşti în feudalism. Ea era moştenită de la daci. Procesul de

73
închegare a uniunilor de obşti vecine trebuie să se fi început încă din
secolul VII, iar în veacurile următoare a luat amploare. Aceste uniuni au
fost numite de români ţări. Ele vor evolua spre o încheqare şi contopire,
pe măsura împrejurărilor istorice care le vor ajuta sau întârzia acest
proces în care ele se transformă în formaţiuni politice incipiente. Primele
formaţiuni politice sunt cnezatele, conduse de cnezi. H. H. Sthal socoate
că sunt confederaţii satele de pe malurile Răuţului din judeţele Gorj şi
Vâlcea ale unor străvechi organizaţii de ocol din care au luat fiinţă
9
cnezatele şi voievodatele.
În sec. X-XI confederaţiile de obşti evoluează transformându-se
în formaţiuni statale cu caracter ereditar (pe care îl găsim şi în cnezate)
şi cu o întindere mai mare cuprinzând mai multe ţări, aşa cum sunt
voievodatele. D. Onciul este de părere că în unele părţi mai multe cnezate
se găsesc unite sub conducerea unui voievod, alcătuind o ţară. Aşa de
pildă este Ţara Maramureşului, Ţara Severinului, unde până în prima
jumătate a sec. XII mai sunt cnezi alături de un voievod, al cărui teritoriu
nu se cheamă voievodat ci cnezat. Din atare uniuni de cnezate cu un
voievod în frunte s-au alcătuit cele dintâi voievodate româneşti. 10
o·rază evoluată în dezvoltarea voievodatelor înregistrăm i'n sec.

XI când acestea se vor dezvolta în întindere şi se vor întări din punct de
vedere politic şi economic. La începutul sec. XI voievodatele din
Transilvania şi Banat sunt unite în două formaţiuni puternice: Ţara
Transilvaniei, cuprinzând teritoriile de la Porţile Mezeşului până la cursul

superior al Mureşului, cu centrul la Bălgrad, având conducător pe Gyla
şi Ţara Banatului, cuprinzând teritoriul dintre Tisa - Dunăre, Criş şi Ţara
Haţegului, cu centrul în „Urbs Morissena", Cenad, care avea conducător

pe Ahtum. Acelaşi proces de închegare în formaţiuni mai puternice se
petrecea şi la sud de Carpaţi.
În condiţiile luptei pentru autonomie şi apărare, în care s-a

manifestat colaborarea şi solidarizarea ţărilor din nordul Carpaţilor cu
cele din sud, trebuie văzut un prim pas, o primă fază a procesului de
formare a Ţării Româneşti. O astfel de încercare o face şi Litovoi şi
74
fratele său Bărbat în 1277. Constituie o mândrie căreia azi i-am putea
spune patriotică, participarea înaintaşilor noştri de pe meleagurile gorjene
sub conducerea lui Litovoi la această acţiune unificatoare. Faptele lui
Litovoi ne demonstrează că nu era departe în momentul în care
formaţiunile politice româneşti de la sud de Carpaţi îşi voi uni eforturile în
realizarea unei formaţiuni de stat de sine stătător, care va evolua spre o
singură ţară puternică, capabilă să înfrunte primejdiile externe, aşa cum
s-a amplificat sub Basarabi şi Muşatini şi a continuat sub conducerea
marilor voievozi şi domni, culminând cu Mihai Viteazul, apoi înscriind în
istorie momentele 1859 şi 1 Decembrie 1918.
O serie de asemănări de ordin politic, adăugându-se celorlalte,
de ordin economic, social, spiritual, vin în sprijinul efortului de a se alcătui
într-o singură ţară: atitudini politice, luptă comună, crearea unui sistem
politic unitar, concepţia unei înalte misiuni încredinţate de istorie în
apărarea nu numai a propriei sale existenţe ci a întregii creştinătăţi.
Concepţia feudală despre ţară a evoluat în funcţie de dezvoltarea

relaţiilor feudale. Domnitorul, în baza principiului de „domnium emineus"
era stăpânul suprem, considerând întreg teritoriul ţării ca pe o proprietate
a sa din care face donaţii după bunu:- său plac celor care se disting în
războaie şi îi fac „slujbă dreaptă şi credincioasă".
În perioada luptelor feudale din Ţara Românească (1415-1456)

şi anarhiei feudale din Moldcva (1431-1457), ţara era considerată ca o
moşie a domnitorului. Pe măsură ce politica de fărâmiţare este frânată
prin acţiunea de centralizare, înţelesul dat ţării se adaptează noilor

împrejurări, devenind mai larg.
Termenul de „moşie" atribuit ţării îl întâlnim cu două înţelesuri:
primul - ca o moşie a domnitorului şi proprietatea sa, apoi ca un teritoriu

moştenit de locuitorii ţării de la moşii şi strămoşii lor. Moldova e „ţara
voievodului" şi „moşia noastră adevărată şi veche" iar orice ţinut al ei

este al domnitorului (quae terra est mea et patrimonium meum). Deci
se observă ideea stăpânirii patrimoniale. Cu acest înţeles întâlnim în
documente menţiunea „cum au dobândit domnie la moşia sa" 11 sau „ţara
75
domniei sale" ori referitor la Mihai Viteazul - el cere împăratului ca pentru
slujba şi nevoinţa ce s-au nevoit, să-i dea Ţara Românească şi ţara
Ardealului, să-i fie de moşie lui cine se va ţine din,feciorii lui să le fie
moşie. 12
Tot la fel grăieşte şi un document din 1517 al 11.ii Neagoe Basarab,
în care e vorba de „moşia care se cheamă ţara lui Oană".
În al doilea sens, o întâlnim la Miron Costin „Şi aşa iaste acestor

ţări şi ţării noastre Moldovei şi Ţării Româneşti numele cel drept de moşie
iaste român, cum să răspundu şi toţi aceia din ţările ungureşti, locuitori
şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspund cu graiu: Ţara Românească". 13
La fel se înţelege şi termenul de ţară ca baştină. Mircea, fiul lui

Ştefan cel Mare (1481 ), vrea să-şi dobândească baştina sa, Ţara
14
Românească, căci îi este baştină dreaptă. Tot astfel tânguindu-se de
asuprirea turcilor, mama lui Mircea Turcitul spune: „Această ţară nu e
moştenirea noastră - azi suntem, mâine nu mai suntem - după voia lui
Dumnezeu şi ne aflăm în mâna turcului şi nici noi nu ştim unde vom fi la
urmă". 15
Alte înţelesuri date termenului de ţară sunt cele referitoare la

adunarea ţării, la anumite categorii de boieri, la păturile mijlocii şi de jos
ale pop:.Jlaţiei. Astfel se aminteşte adunarea ţării cu prilejul un~erii ca
domn a lui Ştefan cel Mare, în care adunare intrau reprezentanţii clerului
şi boierimea mică, ţăranii şi orăşenii. Aşa se explică „sprijinul ţării" dat
unei mişcări boiereşti în secolul al XVll-lea 16
•
Separându-i din categoria de ţară de boieri, Gr. Ureche

menţionează pe ţăranii liberi, cei din oaste şi de pe moşiile proprii, precum
şi mica nobilime de curteni armaşi, toţi sub numele de ţară, deosebit de
boierimea mare, care este deasupra ţării. Astfel el menţionează că
domnul este ales de boieri şi de ţară. 17
Ion Vodă cel Cumplit „au luat credinţă ţării" când au pus domn în
Ţara Românească pe Vintilă Vodă. 18 Pentru el, ţara este „ţara domniei
mele", iar adresându-se boierilor, el le spune: „Şti care-mi este datoria
către voi şi către ţară ... "
Înţelesul cel mai generalizat şi mai propriu este cel care

76
desemnează prin ţară poporul, ţăranul român (N. Iorga). Ştefan cel Mare,
la ocuparea tronului a venit cu putere mică, cu munteni, cu ţările de jos,
ca la şase mii de oameni. „Prin ţările de jos se înţelege nu atât partea de
sud a Moldovei ci oamenii de rând, poporul. În acest sens, ţara se ridică
la luptă. Ion Vodă îşi strânge ţara, 19 cu ajutorul lui la Cahul vine o oaste
de şase mii oameni de ţară".
În accepţiunea generală ţara se identifică cu poporul. Ţara

deplânge moartea lui Ştefan cel Mare. Iar sub Lăcustă Vodă „ţara este
bejenită sub munţi". 20
Miron Costin spune că „milele domnilor pot aşeza
ţările; nemila şi lăcomia fac risipă". 21 O concepţie înaintată avea Dimitrie
Cantemir, la care „iubirea de patrie stăruie şi porunceşte cu laude
poporul".
Istoricul Ion Lupaş 22 arată că „ideea de ţară se lărgeşte, evoluează
spre ideea de neam", iar în epoca modernă se amplifică cu cea de
noţiune, apoi de stat naţional unitar, în cuprinsul căruia se văd împlinite
idealurile de libertate, progres şi democraţie, ale românilor.
1. P. P. Panaitescu, Introducere în istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p.

292-293 (Prin organizaţii tribale autorul nu înţelege categorii ale comunei
primitive ci numai resturi genetice adică obştile de vecinătate (n.n.B.B.).
2. În acest sens este de amintit deosebit de interesanta teorie a lui N. Iorga a
„României populare", precum şi părerea despre ţară prin care el înţelege în
primul rând ţăranul român care era în fruntea statului. Tribuna, nr. 47, an IX,
25, nov. 1966,p.4.
3. Ştefan Pascu şi colab., Istoria medie a României, sec. X-XII, Ed. did. şi ped.
Buc., 1966, p. 91.
4. Paul Petrescu, Costumul popular românesc din Transilvania şi Banat,
Bucureşti, 1959, p. 8.
5. Un studiu mai aprofundat, cu toate referirile, vezi M. Păcurariu, Legăturile
77
Bisericii ortodoxe din Transilvania cu .Ţara Românească şi Moldova în sec.
XVI-XVII, Sibiu, 1968. Consideraţiile filozofice a se vedea şi Lucian Blaga.
6. A. Răduţiu, P. Teodor, Ideea de unitate politică la români, Ed. ştiinţifică,
Bucureşti, 1968, p. 12-15.

7. Paul Petrescu, op. cit., p. 8.
8. N. Dunăre, Rolul satelor specializate în meşteşuguri în legătura dintre ţările
române, Apulum, VI, 1967, p. 553.

9. H. H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe, voi. I., p. 143.
10. Scrieri istorice, 2, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968, p. 349.
11. Grigore Ureche, Letopiseţ, p. 153.
12. Şt. Pascu, op.cit., p. 153.
13. De neamul moldovenilor.
14. I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Romfmeşti cu Braşovul şi
cu Ţara Ungurească în sec. al XV-iea şi al XVI-iea, Buc., 1905, p. 282-283.

15. T. Lupaş, Istoria Românilor, Ed. IV, p. 160.
16. Şt. Pascu, op. cit., p. 221.
17. Letopiseţul Moldovei, Introducere, ESPLA, p. 9.
18. Idem, p. 189.
u:. Ibidem, p. 85.
20. Ibidem, p. 146.
21. Miron Costin, Letopiseţ, p. 113.
22. I. Lupaş, op. cit., p. 175.
BUZEŞTll, FAMILIE BOIEREASCĂ
REPREZENTATIVĂ PENTRU GORJ, OLTENIA ŞI
TARA ROMÂNEASCĂ
'
Conf. Univ. Dr. Nicolae Mischie
Q dată cu declanşarea procesului de diferenţiere socială în

cadrul obştilor săteşti, unii dintre membrii acestora au devenit mai „mari"
fie pentru că deţineau mai multe pământuri, fie pentru că s-au dovedit a
fi mai harnici, mai dispuşi a munci mari suprafeţe de pământuri, obţinând
astfr:I cantităţi mari de produse agricole, un număr mai mc.re de vite,

prin vinderea cărora acumulând bogăţii, mari suprafeţe de teren, cirezi
de vite, subordonându-şi astfel locuitorii care lucrau pe moşiile lor.
Devenind conducători de sate, de obşti, ei, prin avuţia acumulată, vor
deveni principalul sprijin al cnezilor şi voievozilor în lupta acestora pentru
formarea statelor feudale româneşti independente. Ei se vor găsi alături
de Litovoi şi fratele său Bărbat, în condiţiile consolidării voievodatului

său, dar şi în sprijinul Basarabilor, în procesul de constituire a statului
feudal independent Ţara Românească, bucurându-se de privilegii din
partea acestora, ocupând numeroase dregătorii, făcând parte din Sfatul
domnesc.
Satele din Subcarpaţii Gorjului, fiind mai populate şi în general
libere, au permis ridicarea în această zonă a unor familii boiereşti,
precum: BUZEŞTI!, BENGEŞTll, BRĂILOll, PÂRÂIENll, BÂLTENll,
80
MĂLDĂREŞTI!, CORBENll, MONGEŞTll, BIBEŞTll, ŞTIRBEI!, şi SĂVOll
etc., pe care îi regăsim în documentele din secolele XIV-XIX.
Boierii, adică stăpânii de moşii şi după cum precizează Nicolae
Iorga, „odată cu aceştia şi stăpânii 1
de sate" erau cei care aveau accesul
la poziţia dominantă în stat prin intermediul dregătoriilor. În fapt, statul şi
aparatul de stat se afla sub controlul stăpânilor de moşii, domnul fiind şi
el unul dintre aceştia.
De regulă, în raportul stăpânire de moşie-dregătorie, primul

termen avea caracter de factor determinant. La înlăturarea din dregătorie,
dregătorii nu pierdeau calitatea de boier. Desigur că au existat şi boieri
care nu au deţinut neapărat dregătorii, este vorba de aşa zisa categorie
a celor ,,fără dregătorie". Spre exemplu, categoria „mazililor" a fost creată
în mod special pentru a evita eliminarea din tagma boierească a acelora
dintre boieri care nu mai ocupau poziţii în conducerea statului. Deci orice
dregătorie nu avea alt scop decât să stabilească locul familiei respec-
tive în ierarhia boierească. Cel mai lucid a precizat aceste aspecte
savantul de renume mondial Nicolae Iorga, care, în numeroasele sale
scrieri pe această temă, concluziona referindu-se la relaţia familiilor
boiereşti că „boierii care au avut p.1mânt s-au păstrat în dregătorii aproape
neîntrerupt". Deci stăpânirea pământului, nu numai că deschidea accesul
la poziţia dominantă în stat prin intermediul dregătoriei, aceasta conferea
şi stabilitatea acestei poziţii. Dregătoria conferea boierului posibilitatea
de a obţine venituri directe însemnate dar şi prestigiul politico-social:
„mijlocul sigur de a obţine degrevări de sarcini pentru locuitorii moşiilor
sale" 2 .
În lumina acestor consideraţiuni se poate înţelege mai bine goana
după ocuparea de moşii prin diverse modalităţi: donaţii (răsplata pentru
serviciile aduse), cumpărări, căsătorie, cotropire prin forţă, înşelăciune.
De aceea, mulţi dintre boierii gorjeni agoniseau moşii nu numai în judeţul

Gorj, ci şi în alte judeţe. Sutele de moşii ale Buzeştilor, zecile de moşii
ale Brăiloilor, Bengeştilor, Bibeştilor etc. confirmă aceasta.

Cu timpul procesul de diferenţiere a fost evidenţiat şi în interiorul
81
familiilor de boieri din Gorj ca şi din întreaga Oltenie. Astfel apare categoria
marilor boieri şi dregători, care reprezentau clasa l-a: Buzescu,
Bengescu, Brăiloiu, Brătăsanu, Obedeanu. Glogoveanu, Urdăreanu,
Ştirbei, pe care îi găsim nominalizaţi în evidenţele austriece din anul

1719, evidenţe care consemnează existenţa a 34 de familii mari boiereşti
în Oltenia. 3
Important este faptul că aceşti boieri reprezentau un grup restrâns
dar foarte sudat şi puternic prin legăturile de rudenie, manifestând o
evidentă tendinţă de închidere. Conştienţi fiind de acest lucru, care pentru
viitor putea avea consecinţe negative, boierimea gorjeană şi cea olteană
în general, cerea în repetate rânduri autorităţilor austriece să li se îngăduie
să încheie căsătorii cu familiile boie_reşti din Muntenia, întrucît: „noi cei
care aparţinem familiilor de treapta întâi, suntem în cea mai mare parte
înrudiţi prin sânge şi căsătorii şi abia dacă mai putem să ne căsătorim
între noi". 4
În categoria a doua erau boiernaşii, un grup mai numeros, de
condiţie economică mai modestă, Oltenia numărând aproximativ 200
de familii dintre care aproape 2/3 erau în Gorj şi Vâlcea. În Gorj, după
dol·;umentele din anul 1719, 8 familii erau mai importante. ·
Ce-a de-a treia categorie o reprezentau boierii aleşi, adică cei
mai instruiţi dintre moşneni care, pe lângă faptul că puteau să plătească
la fisc o sumă mai mare de bani, puteau îndeplini şi anumite slujbe.

Printre aceştia pot fi amintiţi în Gorj: Bibeştii, Obedeanu, Hurezeanu,
Şomănescu, Tetoianu. 5
Mai târziu, la începutul secolului al XIX-iea, o nouă Arhondologie

a Olteniei, pentru anii 1820-1830, numărul familiilor şi rangurilor boiereşti
creşte apărând în rândul celor 35 de familii, nume noi, precum: Biv. vei
Stolnic Barbu Viişoreanu, Biv. vei stolnic Constantin Brăiloiu, Sărdar
Dumitrache Zătreanu, Serdar Constantin Bâlteanu.

Medelniceri: Ioan Sefendache, Simion Peştinaru, Zamfirache
Bâlteanu, Grigore Bâlteanu, Constantin Măldărescu;
Slugeri: Dumitrache Urdăreanu şi Barbu Găvănescu;
82
Pitari: Dumitrache Măldărescu, Stanciu Siseşti, Grigor~
Călinescu;
Şătrari: Chiriţă Corbeanu, Grigore Săftoiu, Drăghici Bălăcescu;
Vtorii logofăt: Constantin Broşteanu şi Zamfir Bălăcescu;
Vtorii vistier: Barbu Bibescu, Şerban Magheru, Lăudat
Frumuşanu, Ion Magheru;

Tretii logofăt: Constantin Săulescu, Grigore Cepleanu, Ştefan
Romanescu, Constantin Frumuşanu, Matei Gărdescu etc.;

Tretii vistier. Nistor Măldărescu;
Biv. polcovnic: Ioan Fedely, Ioan Pârâianu şi Stoian Pârâianu;
Se impune o precizare expresă, începând cu secolul al XVI-iea,
oraşul Craiova se dezvoltă ca centru regional, aici situându-şi reşedinţa
şi Bănia Craiovei. În fruntea acesteia s-au situat de nenumărate ori şi

boieri din Gorj, care au şi început să se stabilească la Craiova,
construindu-şi case, biserici, fără a-şi vinde moşiile din Gorj. Aşa se
explică faptul că multe familii boiereşti din Gorj se găsesc înregistrate la
Craiova, judeţul Dolj. Amintim printre acestea: Căminarii Constantin
Buzescu, Ştefan Bibescu şi Barbu Ştirbei;
Logofeţii din Ţara de Jos: Dumitrache Bibescu şi Dumitrache

Broştea nu;
Biv. vei logofăt de Ţara de Jos: Cornea Brăiloiu;
Dvornic: Dumitrache Bibescu,

Paharnic: Gheorghe Bengescu, Nicolae Brăiloiu;
Stolnici: Constantin Brăiloiu şi Constantin Zătreanu;
Serdar: Titu Bengescu, Grigore Bengescu;

Medelnicer: Petrache Poenaru;
Sluger: Ion Sâmboteanu etc. 6
întrucât viaţa a adus permanent schimbări în societate, au
intervenit schimbări şi în rândul familiilor boiereşti din Gorj. Unele familii
s-au dezvoltat şi întărit ajungând să aibă în mâinile lor, pe lângă moşiile
cu sate, puterea, începând cu domnia, Sfatul ţării (Divanul), administraţia
locală. Alte familii au durat câte 2-3 generaţii, membrii acestora decăzând
83
datorită fărâmiţării proprietăţii şi odată cu dispariţia urmaşilor în linie
bărbătească s-au dizolvat în rândul societăţii rămânând doar amintiri
despre trecutul lor. În scurgerea timpulu; a rămas acelaşi şi acolo unde
a fost, indiferent de hotărnicia lui, de trecerea lui de la unii la alţii. Au
dispărut proprietarii şi truditorii pământului, au dispărut casele, conacele
şi unele biserici şi clădiri ridicate de familiile boiereşti, au apărut între
timp cercetătorii istoriei care au încercat şi încearcă să se ocupe de
studierea acestor probleme, publicând lucrări de mai mică sau de mai
mare importanţă şi întindere. Importante contribuţii la cunoaşterea
acestor fenomene şi-au adus adus prin lucrările lor fundamentale,

personalităţi precum: A.D. Xenopol, Dimitrie Onciu, Nicolae Iorga,
Constantin Giurescu şi Constantin C .. Giurescu, Gheorghe Brătianu şi
mulţi alţii.
Pentru judeţul Gorj, Alexandru Ştefulescu rămâne cea mai

proeminentă personalitate, lăsându-ne lucrări fundamentale,7 precum
„Gorjul istoric şi pitoresc" sau adevărate imnuri de salvă la adresa
boierimii gorjene, precum scria în anul 1901 în ziarul „Amicul poporului":
vitejia şi pietatea sunt caracteristica fundamentală a vieţii boierimii
1"Jmâne. Boierimea română. în timp de război, îşi jertfea ·1iaţa pe altarul
apărării patriei şi credinţei şi apoi înălţa altare de mulţumire Dumnezeului
Atotputernic, pentru izbânzile câştigate, care altare sunt atât ale naţiunii
şi credinţei românilor. Gorjului i-a fost dat să fie în toate timpurile izvor
de fapte şi virtuţi generoase în vechea ţară a Jiului - ţara de baştină a
Basarabilor - şi n-a uitat şi nu va uita niciodată că el este sâmburele
Olteniei". 8
Aceleaşi aprecieri frumoase asupra boierimii gorjene, avea să le
facă Ştefulescu şi în anul 191 O, consemnând cu mândrie în „Calendarul
Gorjului".
În Gorj a trăit o intensă aristocraţie, o boierime mare, înzestrată
cu vitejia inimii, cu minte înaltă, cu suflet curat şi plin de sinceră pietate
către Dumnezeu. Această boierime era oţelită din fragedă copilărie în
lupta pentru apărarea şi păstrarea neştirbită a vetrei strămoşeşti şi a
84
credinţei. Ea a înălţat în cele mai frumoase poziţii pitoreşti în Gorj,
mănăstiri, schituri şi biserici, monumente de pietate şi cultură ... Prin
aceste monumente boierimea română s-a legat de pământul ţării pe
veşnicie.
Ori încotro ne-am întoarce privirile în Gorj, vedem urmele aceste

aristocraţii strălucite, în unele cazuri prin naştere, dar în general prin
fapte măreţe. 9
Studierea unilaterală a istoriei românilor, mai ales în ce-a de-a

doua jumătate a secolul al XX-iea, lipsa unei istoriografii care să reliefeze
adevărul istoric, ne determină să aducem în actualitate cunoaşterea
evoluţiei familiilor boiereşti din Gorj, cunoaşterea rolului acestora în

dezvoltarea economică, socială şi politică a acestei zone şi scăparea
lor de odioasa anatemă comunistă - clasa exploatatoare.
Tocmai de aceea am considerat necesar că prezentarea în acest
studiu a familiei Buzeştilor ar semnifica nu numai cunoaşterea acţiunilor
familiilor boiereşti din Gorj ci şi a modului în care s-au implicat acestea
în rezolvarea problemelor cu care se confrunta Ţara Românească în
acele îndepărtate vremuri.
Sunt puţini cercetătoi'i care s-au ocupat de trecutul Buzeştilor.
La sfârşitul secolul al XIX-iea, sintetizând informaţiile ce se cunoşteau
despre Buzeşti ca şi despre alte familii boiereşti româneşti, 10 Octav-

George Lecca consacra familiei Buzescu 5 pagini. Lui îi aparţine
aprecierea că originea lor se leagă de Basarabi înainte de secolul al

XV-iea, că moşia de baştină a acestora a fost „moşia Drăgoeşti 11 cu 45
alte trupuri de moşii". Tot el aminteşte că pe la 1518 era mare ban Vlad
Buzescu.
George D. Florescu în lucrarea sa Divanele domneşti din
12
Muntenia vorbeşte de un Cârstian, mare vornic, un boier mare a lui
Vlad Călugărul (1482-1496), care devine unul din sfetnicii de frunte ai
acestui domn, rămânând mult în aceiaşi funcţie, ba de multe ori şi fără
dregătorie, atât sub Radu cel Mare (1496-1509) cât şi sub urmaşii săi în
Sfatul Ţării Româneşti.
85
l.C. Filitti îl identifica şi el ca primul boier din neamul Buzeştilor.
După alte surse ar reieşi că este strămoşul unui neam de boieri,

zis „ot Stănceşti" poate chiar descencl~nţi, prin femei, din acest bătrân
Buzescu. Nicolae Stoicescu, în lucrarea sa, nu aminteşte despre astfel

13
de relaţii familiale.
După Alexandru Ştefulescu şi alţii, bunicul Buzeştilor a fost Vlad,
fost mare ban. Acesta pare să fi fost unul dintre cei mai vestiţi proprietari
cunoscuţi în Târgu - Jiu. El a avut, pe lângă moşia Drăgoeşti şi satul
Crucea pe care l-a primit de la domn în 1518 pentru că şi-a vărsat sângele
pentru ţară.
Vlad Banul a avut ca urmaş pe fiu său Radu Buzescu, armaş.
Acesta s-a căsătorit cu Maria, fiică a logofătului Giura şi urmaşă a lui

Mogoş Banul, care a trăit la începutul veacului al XVI-iea. Ei au avut ca
urmaşi pe cei trei fraţi vestiţi: Preda Banul, Radu Clucerul şi Stroe Stolnic.
Bunicul celor trei fraţi, Vlad Banul, a trecut din Gorj în Romanaţi,
unde, în timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521 ), a pus temelia mănăstirii

Căluiul.
Familia Buzeştilor a fost proprietară în Tg-Jiu prin secolele XV-

.XVI; avea case în capătul dinspre nord-vest al oraşului, ;)e locul unde se
afla cătunul Polata, 14 astfel de denumire existând şi astăzi. Ea nu mai
figurează însă în nomenclatorul de localităţi ci numai în memoria
localnicilor.
Dacă Polata este dată ca localitate în care şi-a avut curtea fa-
milia Buzeşti, apoi este ştiut că a existat în Gorj şi un sat numit Buzeşti.
Cunoaştem acestea din mai multe documente în care este amintit. Astfel,
Alexandru Coconul, printr-un act din 13 ianuarie 1625, întăreşte stăpânire
popii Stanislav şi fraţilor săi peste ocine, în Buzeşti. 15 Vasile Cărăbiş îl
socoteşte satul de origine al marii şi puternicei familii a fraţilor Buzeşti:
Stroe, Preda şi Radu. 16

La 20 martie (7134) 1626, acelaşi domn,
Alexandru Vodă, confirma lui Radu, Voicu şi alţii din Săcel, stăpânirea
unor pământuri în Săcel, Buzeşti şi Purcăreţ: „ ... şi iar a cumpărat Voicu

singur moşie în Buzeşti însă partea lui Tatomir toată,- fiul lui Oană dintr-
86
un tei al treilea loc şi din pădure şi din apă şi plaiu de vie şi din vad de
moară şi din siliştea satului de pretutindeni oricât se va alege de la Tatomir
fiul lui Oană din Buzeşti".17
În anul (7145) 1627 mai 10, Alexandru Vodă confirma lui Marcu
Postelnicul din satul Curte şi cu fiii lui, stăpânirea peste jumătate din
moara pe Jiu a lui Stanciu Alexe şi Chiriac, fiul lui Cârstea. Se aminteşte
în document că această moară a fost făcută de Cârstea şi de fratele
său Buză, unchiul lui Marcu Postelnicul. 18
Toate cele trei documente, în cuprinsul lor amintesc de satul

Buzeşti. Cel de-al treilea document pomeneşte câteva lucruri care trebuie
analizate: a) partea din moara ce se vindea era a lui Stanciu, Alexe şi
Chiriac, fii lui Cârstea; b) Marcu Postelnicul căruia îi era confirmată
cumpărarea era din satul Curte. Un astfel de sat este amintit de mai
multe documente. În secolele al XV-iea şi al XVI-iea este cunoscut şi
sub numele de Curtea lui Vâlcan. Prima atestare este în actul din 18
aprilie 1485, se aminteşte de un „Suşman de la Curte". Într-un act din 28
iunie 1489 aflăm de satul Curtişoara. În secolele al XV-iea şi al XVI-iea
este cunoscut sub numele de Curtea lui Vâlcan. Pornind de la aceste
considerente şi altele, unii istorici au folosit denumirea de Curtişoara.
Din secolul al XVI 11-lea îl găsim în documente numai sub numele de

Curtişoara, aşa cum este şi astăzi. 19
Se mai aminteşte în documentul din 1627 că această moară a
fost făcută de Cârstea şi de fratele său Buză, unchiul lui Marcu
Postelnicul. Dealtfel, numele de Buză, Buzea era pomenit şi în familia
Buzeşti. Tatăl fraţilor Buzeşti a fost mare armaş, Radu Buză sau Radu
al lui Buzea.
Nedumerirea cititorului este aceea că familia Buzescu, adică
bunicul Vlad Banul şi tatăl lor, armaşul Radu Buzea îşi aveau casele
(culele) inexpugnabile sau „casele bolovănite" în capătul dinspre nord-
vest al oraşului, pe locul unde se află şi astăzi cătunul Polata. Ei au
purtat numele de Buzescu, sau cel puţin prin transformare din Buză,
Buzea în Buzescu, familia lor, încă bunicul Vlad s-a dus în Romanaţi, în
87
localitatea Călui, unde a construit o biserică, localitate ce va rămâne
multă veme „sălaşul" familiei, numindu-se Cepturoaia.

Astfel, este posibil ca satul Buzeşti care este ceva mai departe
de Târgu-Jiu, să fi existat mai înaintEr este posibil ca unul din locuitorii
săi care eventual a fost conducătorul satului, dispunând de o situaţie
materială mai bună, să fi părăsit satul şi să-şi fi făcut casă mai aproape
de Jiu, adică acolo unde se găseau în secolul al XV-iea „casele
bolovănite", deci o curte boierească cu case de piatră şi cu beciuri. Cei
care au construit şi locuit aceste case ce se deosebeau de cele ale
satelor, ajungând deci la o situaţie materială bună, de ce au părăsit
localitatea mutându-se la Călui? Nu au rupt însă legătura cu această
localitate, ba dimpotrivă, vor cumpăra moşia Târgu-Jiu încă înainte de a

deveni târg, atunci când era o localitate ca oricare, pe moşia căreia
lucrau săteni avându-şi fiecare gospodăria lui. Şi această localitate se

va dezvolta, va deveni târg, va deveni capitala districtului, respectiv a
judeţului Gorj, atunci când această formaţiune teritorială se va concretiza
ca judeţ.
Buzeştii vor continua să rămână un sat oarecare, o localitate
care în deceniul patru al secolului al XIX-iea avea 72 d~ gospodării, 20 iar
în 1864 va intra în componenţa noii comune Turbaţi, formată din satele
Turbaţi şi Buzeşti, ce vor avea împreună 180 de case, cu 160 de familii
şi două biserici. 21
Rămân astfel probleme ce îşi aşteaptă încă rezolvarea. Poate

că se vor găsi cercetători care să se ocupe mai intens cu cercetarea,
lămurirea şi publicarea problemelor nelămurite încă. Poate că se vor
găsi şi bani ca să se facă săpături, care să mai aducă la suprafaţă
mărturii din arhivele arheologice ascunse încă de pământ în timpul

veacurilor.
Alexandru Ştefulescu, cu datele pe care le avea la dispoziţie,
putea să afirme la începutul secolului al XX-iea că „pe malul stâng al

Şuşiţei, sub colina Polata, se aflau nişte vechi ruine de piatră în pământ,
cu nişte beciuri, în număr de 4". Numele de Polata înseamnă în slavoneşte

88
„palat", casă mare şi a rămas acest nume, Polata, ca un ecou al caselor
boiereşti din vechime. Rămăşiţele de ziduri de piatră de pe malul stâng
al Şuşiţei (pe care, cu siguranţă, Alexandru Ştefulescu le-a mai putut
vedea), denotă mari gospodării ale familiiior boiereşti, care au trăit aici
şi cărora poporul le zice şi azi „Bănie". 22
Deci, în concepţia lui Ştefulescu era faptul că aici au trăit familii

boiereşti, nu numai familia Buzescu.
Pe malul drept al Şuşiţei se ridica dealul Corbeni-Bârseşti. În
vechime Corbeni se zicea Corbi. Aici, în Corbeni, Stroe Buzescu şi-a
găsit soţie, pe Sima, fiica popii Gheorghe.

În apropiere de dealul Târgului se aflau întinse vii ale Buzeştilor.
Pe apa Jiului şi a Şuşiţei se găseau vaduri de moară.
Înainte de 1407, unii din cei mai vechi boieri din Târgu-Jiu au dat
mănăstirii Tismana un loc pe marginea Jiului, unde Tismana a făcut
mori, ce existau şi pe la 1601. Ele erau aşezate pe un braţ al Jiului care

curgea pe locul unde se află acum bulevardul C.A. Rosetti - scria
23
Ştefulescu la 1910 - şi unde se aflau, pe la 1604, morile Buzeştilor.
Mori în această zonă s-au construit multe în cursul veacurilor, ele fiind
vestite până la al doilea rălboi mondial.
La toate aceste condiţiuni ce au favorizat aşezarea unor oameni
mai înstăriţi se adaugă poziţia de cale de legătură peste munţi în această
parte a Olteniei şi prin Petroşani cu Transilvania.

Despre posedarea moşiei Târgu Jiului, de către familia Buzeştilor,
din timpuri vechi, aflăm într-un document de la Radu Voievod, din 29

24
iunie 1604 (7112) când descrie în cuprinsul documentului marile servicii
făcute de fraţii Buzeşti domniei: „Dă domnia mea această poruncă a
domniei mele lu jupân Radu clucerul şi jupân Preda mare ban 25
şi fiilor
lor câţi Dumnezeu le va da ca să le fie lor Târgu-Jiu tot şi cu tot hotarul
din câmp şi din pădure şi din apă şi cu mori şi cu vii şi cu tot venitul
pentru că acest mai sus numit Târgu-Jiu este sat vechi şi de moştenire
de la părinţii cinstiţilor dregători al domniei mele mai sus subscris şi din

moşi strămoşi şi tot l-au stăpânit părinţii lor acest sat mai sus numit
89
care se numeşte acum Târgu-Jiu (recunoscut de) toţi domnii vechi".
Dar, cum s-a petrecut în tot cursul istoriei, unii domni au avut din
rândul boierilor şi pe unii care nu ~e erau agreabili, aşa s-a întâmplat şi
cu Buzeştii care de la Mircea Ciob:mu cu câţiva n-au fost în relaţii bune,

de multe ori găsindu-şi refugiul în Transilvania. Mircea Ciobanu „a făcut
satul Buzeşti bazar care astăzi se numeşte Târgu-Jiu".
Astfel de situaţii s-au petrecut şi în timpul altor domnii. Dar domnia
lui Mihai Viteazul şi a lui Radu Şerban a fost mult sprijinită de fraţii Buzeşti.
Documentul citat mai sus evidenţiază faptele de arme dar şi diplomatice

pe care Buzeştii le-au făcut domnului, fapt pentru care „a dat şi domnia
mea cinstiţilor dregători ai domniei mele, jupân Radu Clucer şi lui jupân
Preda mare ban, ca să le fie mai sus numitul Târgu-Jiu de ocină şi
ohabă, lor şi familiilor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi de nimeni neclintiţi,
după porunca domniei mele„.". 26
În vara şi toamna anului 1600, marele domn al Românilor a avut

parte de atacuri ale coaliţiei puterilor potrivnice lui, nobilii unguri sprijiniţi
de adversarii lui din rândul imperialilor, în frunte cu generalul Basta; polonii
cu Movileştii lor, înţeleşi cu turcii şi aceştia din urmă înţeleşi cu tătarii.
Primul insucces la Gurăslău şi în timp ce Mihai cu oi:lstea lui încerca să
facă faţă duşmanilor săi austro-ungari, <din Moldova îi venea vestea că
aceasta este pierdută şi că leşii înaintau să-i cuprindă ţara lui de baştină
şi să pună domn pe Simion Movilă. La 13 octombrie 1600 întâmpină pe
năvălitori între Buzău şi Ploieşti, dar dându-şi seama de superioritatea
inamicului s-a retras cu mica lui oaste într-un loc mai bun, pe apa
Teleajenului. În ziua de 20 octombrie, oastea lui Zamoyski şi Movilă, cu
treizeci de mii de poloni şi zece mii de moldoveni au dat peste cap mica
oaste a lui Mihai care s-a retras, pentru ca peste o lună să se întâlnească
cu domnul aşezat de leşi în scaunul lui de la Târgovişte, cu Simion
Movilă. „Şi în cele dintâi rânduri avu durerea de a vedea, îndreptându-şi
arma asupra-i, pe vechii şi scumpii lui tovarăşi de vitejie, pe fraţii Radu

şi Stroe Buzescu. Pe fraţii Buzesc'u care aveau 128 de moşii în ţară şi
în care el nu mai avea nimic, nici măcar dragostea boierilor, cărora le
90
jertfise ocina, braţele şi cele mai sfinte drepturi ale ţăranilor''. 27
Buzeştii au fost o familie bogată având în stăpânire mai multe
moşii, nu numai în Gorj, ci şi în Romanaţi, Mehedinţi, Argeş, Vâlcea şi
chiar în Ilfov. Pe lângă cele moştenite, cele primite prin căsătorie, au

mai şi cumpărat, au mai luat şi cu forţa aşa cum au făcut şi alţii, izgonind
pe săteni de pe pământul lor, transformându-i pe ţărani în rumâni, pe
ţăranii care neavând cu ce să-şi plătească obligaţiile către domnie, se
duceau la boier şi-i dădea o moşie pe un pumn de aspri, cu care să-şi
satisfacă nevoile băneşti. 28
Pentru a ilustra cele arătate vom exemplifica doar cu câteva:

Prin secolul al XVI-iea, Dobriţa din Gorj era proprietatea
postelnicului Calotă din Cocărăşti de la care a cumpărat-o Radu Clucerul
Buzescu (tatăl celor trei fraţi Buzescu).
Într-un document din 27 mai 1596 (7104 ), domnu! întărea fraţilor
Buzeşti satul Pleniţa: „Pentru aceasta, am dat domnia mea numiţilor
mai sus dregătorilor domniei mele jupân Radu vei Clucer, jupân Preda
vei Postelnic, Stroe vei Stolnic pentru ca să le fie lor satul Pleniţa tot cu
tot hotarul moşiei de moştenire şi ohabnică, lor şi femeilor lor, nepoţilor
şi strănepoţilor şi de aser"nenea neclintit peste zisa domniei mele". 29

Aceloraşi fraţi de dădea la 3 iunie 1596 (7104) satele Turcineşti,
Berbeşti, Gropşani, Săcueni, Braniştea. 30
La 1612, Radu Vodă Mihnea confirmă jupânesei Sima, văduva
lui Stroe Buzescu stăpânirea satului Codreni-Ilfov, cumpărat de la Calotă

Banul.
La 1O iunie 1656 (7164) Constantin Şerban confirmă jupânesei
Elena, soţia Banului Radu Buzescu şi fiului ei Mateiaş Postelnicul,
stăpânire peste Dobriţa: „Şi iarăşi să le fie lor satul Dobriţa, judeţul Gorj,
cu toate hotarele şi cu toţi vecinii şi cu vii pentru că l-a cumpărat pan
Radu Clucerul Buzescu de la Calotă Postelnic din Cocorăşti şi de la
jupâniţa Vlădaia cu 80.000 aşprii de argint".
În cursul timpul, Dobriţa a aparţinut Buzeştilor, Cantacuzinilor,
Bengeştilor, Sâmbotenilor, Oteteleştenilor şi Culcerilor.
91
Pr~n hrisovul lui Radu Şerban Vodă din 29 iunie 1604 (7112) se
confirma lui Radu Buzescu Clucerul şi lui Preda marele ban, fratele lui
Radu şi Stroe, stăpânire peste Târgu-Jiu „bătrâna şi dreapta moştenire
a lor din moşi-strămoşi".
Moşia Târgu -Jiului le fusese confiscată şi acum era reconfirmată
„cinstiţilor boieri şi întâi consilieri ai Domniei Mele, jupân Radu Clucerul,

jupân Preda marele Ban şi fiii lor câţi Dumnezeu le va da pentru ca să le
fie lor Târgu -Jiului tot şi toate hotarele din câmp şi din pădure şi din apă
şi cu morile şi cu viile şi cu veniturile pentru că acest mai sus Târgu-
Jiului a fost bătrân şi de moştenire sat de la părinţii cinstiţilor dregători". 31
Prin hrisovul din 1O mai 1654, numit hrisovul cel mare al
Buzeştilor, Constantin Basarab întărea stăpânirea pe cele 128 de moşii.
În hrisovul lui Constantin Vodă din 1O iunie 1654 (7164) dat
jupânesei Elena Băneasa a jupânului Radu Buzescu Banul şi fiul ei
Mateiaş Postelnicu se menţionează Poiana: „tot satul cu toate hotarele
şi cu toţi vecinii pentru că au făcut schimb Buzeştii cu călugării de la
Sfânta Mănăstire din Stăneşti şi au dat Sfintei Mănăstiri satul Poiana". 32
La 1Oiunie 1656, Constantin Vodă confirma stăpânirea jupânesei
Elena Băneasa, soţia lui Radu Buzescu şi fiului kJr, peste Arcani „cu
toate hotarele şi cu toţi vecinii pentru că jumătate de sat este moştenire
şi altă jumătate este cumpărată".
Tot la acea dată Constantin Vodă confirma jupânesei Elena

33
Băneasa şi fiului ei, stăpânire în Stăneşti.
În 1012-1613 Radu Vodă Mihnea confirma jupânesei Sima,

văduva lui Stroe Buzescu stăpânirea satului Codreni-Ilfov, cumpărat de
la Calotă Banul.
Buzeştii au stăpânit şi moşia Drăgoeşti, cu 45 de trupuri, Predeşti
din Mehedinţî, Strejeşti din Romanaţi şi alte moşii de la Mihai Viteazul.

Radu Buzescu clucerul a cumpărat de la Radu Şerban satul
Runcu dar numai o parte. O altă parte a dat-o de zestre fiicei sale,
domniţa Elena. Constantin Cantacuzino, ginerele lui Radu Vodă Şerban,
era fratele doamnei Teodosia, mama lui Mihai Viteazul. 34
92
Constantin Vodă Şerban confirma jupânesei Elena şi Banului
Radu Buzescu şi fiului lor Mateiaş Postelnicu, stăpânirea în Runcu prin
hrisovul său din 1O iunie 1656 (7165}: „şi iarăşi să le fie lor satul Runc,
judeţul Gorj, tot satul şi cu toate hotarale şi cu toţi rumânii, pentru că le-
a cumpărat pan Radu Clucer Buzescul 4 delniţe de la 4 cnezi (proprietari),
anume popa Ion şi Bran cu fraţii săi, iar din sat de la Runc şi o delniţă pe
35
câte 800 asprii, preţul asprii 3.200".
Cât de bogată era familia Buzeşti, mai ales în secolele al XVl-
XVll-lea, nu se ştie cu exactitate.Unele informaţii se referă la numărul de
moşii. în Hrisovul cel mare al Buzeştilor, din 1O mai 1654, Constantin
Basarab întăreşte Buzeşti lor stăpânire peste 128 de moşii. Un urmaş al
familiei Buzeşti3 6
care în secolul al XX-iea s-a ocupat cu strângerea,
publicarea sau republicarea unor documente ce conţineau informaţii
despre Buzeşti, analizându-le, scria, parcă cu părere de rău, preluând

o informaţie de la N. lorga 37
: „S-a coborât pe încetul în uitare şi sărăcie
acest neam care avea odată în mâinile sale o avere de peste 300 de
moşii". 38
Dacă o apreciere despre numărul moşiilor avem, deşi inexactă,
nu se ştie câte sate erau pe aceste moşii, ce număr de săteni era prin
aceste sate, unde aveaLi case sau conace, ce număr de animale aveau,
negoţul pe care îl făceau şi cu cine.
Datorită situaţiei lor materiale foarte bună respectului şi supunerii
faţă de domn, dar şi cu legăturile de rudenie cu unii domni, fraţii Buzescu
au ocupat funcţii înalte în stat şi s-au bucurat de încrederea domnului .
Vlad Buzescu, bunicul fraţilor Buzeşti, a fost în 1518 mare ban; Radu,
tatăl lor, a fost armaş. Stroe Buzescu a fost stolnic, Preda Buzescu a
fost spătar şi între 1602-1611 a fost ban iar Radu Buzescu a fost şi el
ban între 1628-1633, precum şi Teodosie între 1637-1651 şi Barbu între
39
1661-1662.
Despre Radu Buzescu Ban, fiul lui Radu Buzescu, se ştie că a
murit în 13 mai 1647 fiind îngropat în biserica din Strejeşti, iar mai târziu
a fost deshumat de soţia sa Elena şi adus la biserica din Căluiu. 40
Stroe Buzescu a fost căsătorit cu o aristocrată distinsă, cu Sima,
93
fiica popii Gheorghe din Corbi (Corbeni-Bârseşti) tot din Gorj, nepoata
lui Dobromir, care şi ea a avut pământ.
Fraţii Buzeşti se înrudeau şi cu celebrul Mogoş Banul, fondatorul

Stăneştilor de Vâlcea.
Ca şi alte familii boiereşti şi familia Buzescu a fost uneori în relaţii
de adversitate cu unii domni. În timpul lui Mircea Vodă Ciobanul (1545-

1553; 1558-1559) Buzeştii au pribegit prin Ardeal de frica acestuia, iar
moşia lor - Târgu-Jiu - a fost confiscată şi luată pe seama domniei, ca a
unor trădători. 41
Astfel de situaţii au mai fost. Ele însă au fost revăzute şi îndreptate

de alţi domni, care au reconfirmat moşiile Buzeştilor.
Faima familiei Buzescu a ajuns la mare înălţime la sfârşitul
secolului al XVI-iea şi începutul secolului al XVII-iea, mai ales prin cei

trei fraţi Buzescu. Din tinereţea lor se cunosc puţine fapte. Dar din
momentul când au ajuns să ocupe funcţii şi să lupte pentru apărarea
ţării, documentele au consemnat faptele lor. Am arătat în altă parte faptele

lui Stroe Buzescu. 42 Reamintim că într-un hrisov din 29 iulie 1604 de la
Radu Şerban se arătau toate faptele strălucite ale lui Stroe Buzescu, iar
piatra tombală din Stăneştii de Vâlcea unde a fost îninormântat, reamintea
generaţiilor următoare că el a fost stolnic la Mihai Vodă şi a fost la toate
războaiele dimpreună cu domnul său, ca o slugă credincioasă a domnului
său. 43
Preda Buzescu, mare ban, a fost fratele mai mare dintre cei trei
fraţi. Născut înainte de jumătatea secolul al XVI-iea, a murit în 1612, în
urma fraţilor săi. A fost căsătorit cu Cătălina, fiica lui Andrei Vistiernicul.
A ocupat următoarele dregătorii: între 1575 februarie 12 şi 1581 iunie 5,
fără titlu; 1585 iunie 28 - 1587 mai 4, paharnic; 1588-1593, spătar. Mihai
Viteazul l-a făcut mare postelnic în perioada 1594 octombrie 4 - 1599,
postelnic în 1601, Mare Ban al Craiovei 1602-1608.
Împreună cu fratele său Stroe, a salvat de la moarte pe Mihai
Viteazul în luptele de la Vidin (septembrie 1598) în care „multă bărbăţie
44
arătară Buzeştii" • În 1599 au semnat tratatul cu Andrei Bathory. După
94
cucerirea Moldovei a fost trimis cu Marcu Vodă la laşi, pe care Mihai
Viteazul vroia să-l pună domn (vara anului 1600), fiind silit însă de poloni
să se retragă.
De obicei când Mihai pleca în expediţii, Preda era lăsat să
administreze ţara în lipsa domnului.

În octombrie 1600 era cerut de nobilii maghiari revoltaţi contra lui
Mihai Viteazul, ca ostatic, alături de alţi boieri de frunte.
A luptat împotriva oştilor turceşti (1600).
Împreună cu fraţii săi a jucat un rol de seamă în izgonirea lui
Simion Movilă (1602) şi alegerea ca domn a lui Şerban Vodă care l-a
făcut Mare Ban (1602-1608).
Pe când bandele tătare pustiau ţara sub Radu Şerban, s-au dat
mai multe lupte la care au participat şi Buzeştii. Împreună cu fraţii săi a
fost „Vlastelini" şi prim-sfetnic al lui Radu Şerban care l-a trimis cu solie
la imperiali.
Preda Buzescu a murit înainte de 20 august 1608. A avut un fiu
Barbu şi o fiică Maria sau Mara, căsătorită cu Teodosie Corbeanu, ban
care s-a numit şi Bengescu din Cepturoaia; a slujit un secol sub Matei
Basarab.
La rândul lui, Teodosie Corbeanu a avut ca urmaşi: Preda
postelnic şi spătar care şi-a vândut averea; Caplea căsătorită cu
Paraschiv Cocărescu, postelnic din Cepturoaia (urmaşii săi au adoptat
numele de Buzescu); Gherghina, căsătorită cu Barbu Cuparul;
Alexandra, căsătorită cu Drăghici (din Fălcoi) mare sluger; Anca,
căsătorită cu Stan vornic. 45
După moartea lui Preda Buzescu, în vremea domniei lui Radu
Mihnea, soţia şi fiica sa au avut greutăţi şi nevoi pentru datoria lui Preda
Banul şi pentru impozitul pe care l-au pus domnii, trebuind să vândă din
sate".
Buzescu Radu (Radu Buză din Cepturoaia), fiul lui Radu a lui
Buzea, mare armaş, frate cu Preda şi Stroe Buzescu, fost mare spătar,
căsătorit cu Stanca, fiica Velicăi Boldescu şi apoi cu Preda, fiica lui
95
Mihalcea Caragea, banul. Rudă cu Mihai Viteazul şi cu Radu Şerban.
În timpul domniilor lui Petru cel Tânăr, Alexandru Mihnea şi Mihnea
Turcitul, Radu Buzescu a fost pribeag în Transilvania împreună cu fraţii
săi. Dealtfel şi tatăl său, ju,:~ân Radu Buzescu, a pribegit în timpul lui
Mihnea Ciobanu. În timpul pribegiei, Mihnea Turcitul le-a luat satele. Ei
s-au întors şi domnul le-a restituit satele pentru care au adus „cărţi de
moştenire".
Buzescu Radu a fost postelnic din februarie 1575 până în mai

1581, fără titlu; 1575 iunie 5, comis; 1585 ianuarie 13, mare armaş;
aprilie 1588 - iunie 1589, armaş; 1590 - 1592 decembrie 1, spătar; 1593
ianuarie - august, mare clucer; 1595 februarie 24 - 1601 mai 15, mare
clucer; 1602 septembrie (şi clucer 1602 octombrie 4 - 1610 ianuarie
20).46
Împreună cu cei doi fraţi ai săi a jucat un rol foarte important în
timpul domniei lui Mihai Viteazul. Ca general însemnat al lui Mihai Viteazul,
a fost trimis în deosebite împrejurări să apere ţara. La 1593, împreună
cu banul Udrea Băleanu şi cu 6.000 de oşteni ai Olteniei, a trecut în

Ardeal pe la Turnu Roşu spre a întâlni pe Mihai.
La 1595, înainte de faimoasa bătălie de l:.l Călugăreni, el merge
cu Stroe înaintea hanului tătar de la Galaţi. În acelaşi an au fost din nou
trimişi să ia Hârşova de la turci, pe când banul Mihalcea asedia Silistra. 47
A participat la luptele cu tătarii în 1594 şi a fost solul lui Mihai Viteazul la
Sigismund Bathory în 1594 şi la împăratul Rudolf al II-iea, la Praga. A
însoţit pe Mihai Viteazul la Alba-Iulia (decembrie 1596). A semnat
jurământul faţă de împăratul Rudolf al 11-lea ( 1598) şi tratatul cu Andrei
Bathory (1599). În toamna anului 1599 a condus oştile Olteniei în
Transilvania împreună cu banul Udrea unde a rămas un timp fiind trimis
în septembrie 1600 de Mihai Viteazul la George Basta, la Alba-Iulia. A
fost mare clucer între 1600 iunie -1601 mai 15.
După înfrângerea lui Mihai Viteazul a mers cu acesta la împărat
(1601 ). După uciderea lui Mihai Viteazul i-a înmormântat capul la
mănăstirea Dealul din Târgovişte.
96
În martie 1602 se afla cu fraţii săi şi cu Mârza în Transilvania de
unde a trecut în Ţara Românească jucând un rol de seamă în izgonirea
lui Simion Movilă şi la alegerea ca domn a lui Radu Şerban cu care se
înrudea „fiind sprijinul principal a acestuia". În timpul domniei acestuia
cei trei fraţi au fost atotputernici, făcând numeroase abuzuri: „cei trei
fraţi făceau mult rău sărăcimii şi domnul nu îndrăznea să le spună nimic".
Mare clucer fiind, a fost sol la Praga (1603) şi a mers în
Transilvania (1604). A fost în relaţii foarte bune cu Radu Şerban care-i
botează fiul. Radu a ajuns mare ban. Radu Şerban îl considera vlastelin,
dregător, prim-sfetnic şi mai mult: „din casa Domniei Mele".
Un frumos tablou îi făcea N. Iorga lui Radu Şerban, bazat pe
informaţiile ce le avea de la Marini, reprezentant al împăratului care s-a
întâlnit cu Radu Buzescu în Transilvania unde venise la principele
acesteia în 1594 trimis de Mihai Vodă pentru o înţelegere.
„Născut după 1550, Radu era în 1575 postelnic, un titlu mai mult
de cinste; în 1592 i se zicea după moşia sa de căpetenie, după „Scaunul"
neamului său şi după noua dregătorie ce căpătase: „Radu Armaşul de
Cepturoaia". Prin îndelungata lui petrecere într-o ţară de o cultură
superioară, el ajun.3ese a cunoaşte limbi străine şi meşteşugul
negocierilor cu acei care le vorbea şi, prin moştenirea părintească
recâştigată, el era unul marii stăpânitori de ţarine; căsătoria cu Stanca

Boldeasca, el crescu încă temelia de avere teritorială a oricărei ambiţii
politice de pe această vreme şi prin dibăcia sa, comună cu a fraţilor săi

dealtmeterelea, de a cumpăra ocinele ţăranilor strânşi de biruri şi
împresuraţi de datori, el ajunsese pe încetul unul din cei mai mari oameni
din Ţara Românească, fără să fie încă şi un boier mare". 48
La întâlnirea lui cu Marini, reprezentantul împăratului, Radu
Buzescu venise ca un trimis particular şi secret al lui Mihai, pentru a se
înţelege cu principele Transilvaniei în vederea alianţei antiotomane ce
se preconiza şi cu domnul Moldovei, Aron vodă. În timp de Radu era în
Transilvania, fratele său Stroe era primit de Aron Vodă în aceeaşi
problemă.
97
Radu Buzescu a fost căsătorit de două ori: mai întâi cu Stanca
(moartă în 1599) de la care a avut trei copii şi cu Preda, fiica marelui ban
Mihalcea, cu care a adus şi înmormântat capul lui Mihai Voievod în
mănăstirea Dealul.
A murit I~ 10 ianuarie 1610 şi a fost înmormântat la mănăstirea
Căluiul.
Radu Buzescu a avut trei copii: Stroe, mort de tânăr la 1689;

Maria, căsătorită cu Iordache Catargi şi Radu din Străjeşti, ajuns mare
ban, căruia Maria i-a lăsat multe sate şi moşii. A murit în 1647 în timpul
49
lui Matei Basarab sub care fusese vei ban şi boier însemnat sub domniile
anterioare. A avut de soţie pe Elena sau Ilinca şi fiu pe Matei paharnicul.
Aceasta se vede şi în înscrisul său din 1646 prin care iartă de rumânie
pe ţăranii din Cerneţi.
Stroe Buzescu Stolnicul era cel de-al treilea dintre fraţii Buzescu.
Ilustru boier, se găseşte adesea împreună cu fratele său Radu, ca de
exemplu, în 1595 la Vidin, când ambii au scăpat viaţa voievodului
înconjurat de turci, gata să-l străpungă. În lupta cu tătarii a fost rănit,
rană din care i s-a tras moartea. A murit la vârsta de 70 de ani şi a fost
înmormântat la biserica din Stăneşti (Vâlcea) clitorită de familia sa.
A fost căsătorit cu Sima, fiica lui Gheorghe din Corbi (Corbeni-
Bârseşti) tot din Gorj. Sima era nepoată de soră cu jupâniţa Vilaia sau
Tomaia, soţia lui Dobromir, mare ban şi rudă cu doamna Stanca, deci
rudă cu Mihai Viteazul. A fost comis dar mai mult fără titlu, între 1591-
1593 a fost postelnic. A însoţit pe Mihai Viteazul în pribegia sa în
Transilvania şi la Constantinopole, de unde a fost trimis de domn înainte,
ca să-i asigure tronul. Mihai Viteazul 1-a făcut în 1595 mare agă. Din
1594, decembrie la 1601, iulie a fost stolnic şi mare stolnic, august-
octombrie 1602, alături de fraţii săi a participat la luptele cu turcii şi tătarii
din 1594-1595.
Stroe Buzescu a îndeplinit şi misiuni politico-diplomatice. A fost
sol la Aron Vodă, domnul Moldovei, pentru pregătirea alianţei antiotomane.
A fost trimis de Mihai Viteazul la Sigismund Bathory pentru a-i cere ajutor
98
înainte de lupta de la Călugăreni şi apoi, alături de Radu Calomfirescu,
în Ardeal, la Sigismund Bathory ca să-i aducă daruri din partea lui Mihai
la nunta acestuia cu marea ducesă de Austria, Maria Cristina. A fost
solul lui Mihai Viteazul la poloni. în 1600, împreună cu Gh. Racz.
După asasinarea lui Mihai Viteazul, datorită prestigiului şi autorităţii
de care se bucura, ar fi putut ajunge domn fiind solicitat de o solie de
boieri dar a refuzat. Radu Şerban, noul domn, la a cărui înscăunare a
contribuit şi Stroe Buzescu, l-a trimis ambasador special la împăratul
romano-german ca să-i ceară ajutor cu bani şi oaste contra turcilor şi
tătarilor.
A murit la 2 octombrie 1602 în urma rănii căpătate în luptele cu

tătarii la Ogretin din 13 septembrie 1602. A fost înmormântat la biserica
din Stăneşti, ctitoria familiei sale. Inscripţia de pe piatra de mormânt
povesteşte faptele lui.
„Unde mândrul viteaz român prăbuşi de pe cal pe însuşi cumnatul
hanului, campion al naţiei lui. Dar o rană în faţă sili pe învingători să
alerge pentru îngrijire la Braşov unde nu i se putu mântui viaţa. Îl duseră

într-un târziu la ctitoria lui din vechea biserică olteană de la Stăneşti,
lângă vatra neamului lor, şi acolo, sub înfăţişarea luptei însăşi, o inscripţie
pomeneşte toate isprăvile ceh:ti care se sfârşeşte apărându-şi ţara,
dovadă de credinţă pentru cel mort, de căldură pentru lupta lui din partea
văduvei care isprăvea această pagină de istorie, tot în româneşte, prin
admirabilul strigăt: Şi nu fu pre voia câinilor de tătari". 50
Stroe Buzescu nu a avut urmaşi.
Intrarea în viaţa politică a fraţilor Buzeşti şi a altor boieri tineri şi
lupta lor alături de Mihai Viteazul trebuie văzută şi înţeleasă prin prisma
situaţiei interne şi externe a Ţării Româneşti. În primul rând raporturile
cu Poarta. Haraciul (tributul) Ţării Româneşti ajunsese la fabuloasa sumă
de 155.000 de galbeni. Şi celelalte obligaţii economice crescuseră
proporţional. Amestecul în administraţie al reprezentanţilor otomani -

dregători şi militari turci aflaţi pe teritoriul românesc - era tot mai directă
şi mai frecventă: strângeau birurile, se amestecau în administraţia

99
centrală şi locală, exercitau presiuni de tot felul şi mai mult chiar, încălcau
drepturi considerate tradiţionale în ceea ce priveşte raporturile turco-
române, ca de pildă interdicţia de a clădi geamii. 51 Era astfel aspectul
unui teritoriu aflat sub ocupaţie militară.
Situaţia de fapt în care se găsea Ţara Românească la venirea

ca domn a lui Mihai Vodă a arătat-o marele nostru istoric Nicolae Iorga
atunci când se întreba ce a îndemnat pe Mihai să înceapă răscoala
împotriva turcilor la 1594, precizând desigur „şi greutăţile mari ale situaţiei
lui. Primit de turci, instalat de dânşii, înconjurat de o gardă turcească,
făţişă sau ascunsă, păzit şi de mulţimea unor creditori turci, degeneraţi
ieniceri speculanţi, care-şi permiteau faţă de o ţară fără apărare, dator

faţă de Poartă cu toate veniturile_ ţării sale, fiindcă da.toriile domnilor
izgoniţi, fugari, morţi, treceau asupra domnului viu şi în scaun, el era silit
fără îndoială să facă gestul disperării sale un act de eliberare". 52
Dar mai erau şi probleme ale situaţiei interne care trebuiau să-şi
găsească rezolvarea. În jurul scaunului, între diferitele grupări boiereşti,

fiecare urmând să-şi impună voinţa, adică interesele.
Toate acestea se ră~frângeau şi asupra populaţiei care
nemaiputându-şi plăti tributul şi celelalte oblig.'.lţii, se revolta ridicându-
se la luptă şi chiar fugea de pe moşii şi chiar şi din ţară.
În aceste condiţii, în septembrie 1593 a ajuns domn Mihai Viteazul.

Era unul dintre acei oameni „noi", fruntaş al noii boierimi. Începând de
prin 1586 el urcă scara dregătoriilor: bănişor de Mehedinţi, mare stolnic,
mare postelnic, mare agă, locţiitor al banului Craiovei şi probabil chiar
ban. Era, în acelaşi timp, un boier foarte bogat, stăpânind un număr
însemnat de moşii şi de sate. 53
Dar lupta împotriva Imperiului otoman era în acel moment obiectiv

de luptă şi al celorlalte ţări române - Moldova şi Transilvania. În acest
scop, între toate cele trei state feudale româneşti existau legături pentru
o luptă comună, dar şi cu alte state - imperiul habsburgic, polonii.
Legăturile cu domnul Moldovei şi cu principele Transilvaniei s-au
. materializat într-o alianţă (denumită în acte „confederaţie").
100
Dar „confederaţia" întâmpina piedici serioase în pregătirea
războiului antiotoman, din partea unor grupări nobiliare potrivnice

războiului de eliberare, care se temeau că prin înlăturarea dominaţiei
otomane, autoritatea centrală se va întări şi va lovi în interesele lor.

în fapt, erau în joc interesele materiale, dar şi cele politice.
Boierimea era dispusă de multă vreme să nu mai lupte şi găsea
avantajos să trăiască astfel: culegea roade după celălalt fel de a trăi
decât felul vitejesc. Moravuri rele, venite de aiurea, decadenţa dinăuntru

contribuiseră să facă din această boierime - zicea N. Iorga - oameni nu
tocmai vrednici de marii înaintaşi din veacul precedent, al XV-iea.
„Oricum, Mihai lua pe boieri de la răgazul lor, de la intrigile şi uneltirile
împotriva domnului, de la planurile lor de a se substitui domnului, sau de
a ajuta pe altul care voia să i se substituie. Îi lua să-i trimită într-o mobilizare
permanentă". De aceea ei nu mai voiau război.
Boierii nu erau numai mari proprietari de pământ, erau şi
crescători de vite şi negustori. Negoţul cel mare îl făcea şi Vodă dar în

foarte multe cazuri el era făcut de boieri. Banii cei mulţi erau în mâna
acestei aristocraţii şi ţăranii au căzut în robie tocmai pentru că nu aveau
bani.
Domnul datora bani pentru tribut turcilor şi Poarta ~u primea să
i dea altceva în loc de bani. Bani nu aveau însă decât boierii care făceau
negoţ cu Ardealul, cu Polonia; ţăranul când era strâns să dea bani, se
ducea la boier şi-i dădea o moşie pe un pumn de asprii cu care să
satisfacă nevoile băneşti ale domnului pentru tributul datorat Porţii.

Boierii, care erau, pe lângă toate şi mânuitori de bani prin negoţ,
ar fi dorit să fie pace. Pacifismul boierilor - zicea Iorga - nu se împăca
deloc cu politica lungilor sforţări, noilor perspective şi grelelor jertfe. 54

De aceea trebuiau luate măsuri pregătitoare care să dea
posibilitatea domnului să acţioneze potrivit scopului său. În toamna anului
1594 avea loc o schimbare aproape completă a Divanului - şapte
dregători din opt - în a cărui componenţă intra boierimea care a sprijinit

mişcarea lui Mihai Viteazul, în frunte cu Buzeştii.
101
O parte din boierii înlăturaţi, împreună cu alţii, au constituit o
grupare turcofilă, opusă politicii lui Mihai Viteazul.
Războiul dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman a început în
vara anului 1594 şi a fost pregnant în luna noiembrie când cele trei ţări
române încep să acţioneze unite împotriva duşmanului comun.
Şi între ţările române erau însă şi interese divergente mai ales
între Ţara Românească şi Transilvania. De aceea s-a pus problema
încheierii unui tratat între Ţara Românească şi Transilvania. În acest
scop a fost trimisă la Alba-Iulia o grupare de boieri pentru a discuta şi
încheia acest tratat. El a fost încheiat la 20 mai 1595. Şi în acest caz s-

a manifestat lupta între grupările boiereşti care voiau un stat feudal
centralizat dar nu un stat domnesc ci un stat centralizat boieresc în
care rolul hotărâtor să-l aibă boierii şi nu domnul.
Chiar delegaţia trimisă la Alba-Iulia n-a lucrat în spiritul indicaţiilor
lui Mihai Vodă. Din delegaţie făceau parte reprezentanţii înaltului cler:
mitropolitul şi cei doi episcopi - de Buzău şi de Râmnic - reprezentanţi
ai boierimii care ocupaseră loc în Divan în domniile dinaintea lui Mihai

Viteazul, precum şi reprezentanţii grupării boiereşti care preluaseră
µuterea în toamna anului 1594 în frunte cu Buzeştii: fraţii :~adu şi Preda.

Textul tratatului prevedea în cele 26 de articole o scădere
categorică a atribuţiilor puterii domneşti. 55

Mihai Viteazul înceta de fapt a
mai fi domnul ţării, el era locţiitorul pentru Ţara Românească al principelui
Transilvaniei, Sigismund Bathory. Domnul nu va mai avea voie să întreţină
legături proprii cu străinătatea, să numească pe dregători, să fixeze dările
şi cheltuielile. Toate acestea anulau caracterul „domnesc" al autorităţii
centrale.
Fixarea şi încasarea dărilor încetau să fie atribuţii ale domniei şi
deveneau atribuţii ale statului boieresc instituit. Ultima aprobare fiind a

Dietei Transilvaniei în a cărei componenţă intra şi sfatul celor 12. Domnia
nu putea, fără încuviinţarea principelui Transilvaniei, să osândească pe
boieri la moarte sau să le confişte averile.
Se încerca astfel să se creeze o situaţie de dependenţă a
102
domnului faţă de boierime, principiu de bază al statului nobiliar.
Acest tratat a trebuit să fie acceptat de Mihai pentru că era la
mare nevoie. În 1595, după Călugăreni, când Giurgiu! era stăpânit de
turci şi Bucureştii ocupaţi, Gând cetele de călăreţi ai sultanului mergeau
până în văile Carpaţilor.
Sigismund a impus lui Mihai condiţii foarte grele şi boierii le-au

primit bucuroşi. 56
Era o favoare pentru dânşii ca domnul să nu-i judece
ci să aştepte hotărârea cea din urmă de la principele Ardealului. Şi în
ceea ce priveşte pe ţărani, boierii aveau tot folosul ca aceştia să nu se
mai mişte de pe locurile lor, să nu mai fie, ziceau ei, imbulzeală şi
învălmăşală, ci şi în Ţara Românească să fie rânduială, rânduială de

robi ai Ardealului unguresc.
Boierimea era cea care trebuia să guverneze ţara prin sfatul celor
12 boieri, prevăzut de tratat, fără de care domnia nu avea voie să
întreprindă nimic.
Nicolae Iorga, referindu-se la acest tratat, scria: „actul acesta de
la 20 mai (1595) nu e altceva decât acceptarea, din partea boierilor şi a
vlădicilor, Eftimie Mitropolitul, Cipriotul Luca de Buzău şi de la Râmnic,
ocrotitorul de seri~ Teofil, a anexării (Ţării Româneşti de către Sigismund
Bathory, n.n). Niciodată în istoria românilor nu s-a primit o situaţie aşa
de umilitoare faţă de un vecin de aceeaşi treaptă şi, din punct de vedere

militar, de o valoare mai mult decât îndoielnică". 57
În altă parte aprecia în tratat „desfiinţa existenţa politică a Ţării
Româneşti". 58
„Astfel de jigniri - zicea N. Iorga - nu se pot ierta o viaţă întreagă.

În schimb boierii îşi asigură totul. Nu vor mai împărţi dregătorii cu grecii.
Nu se vor mai teme de sabia lui Vodă. Cele mai aspre pedepse ating pe
cei ce râvnesc la moşiile lor. Străinii nu vor putea căpăta danii de pământ.
Cei de ţară nu mai datorează nici partea lor de ospeţe. Rumânii lor (ai
boierilor, n.n.) nu vor putea să plece de pe pământul pe care l-au vândut,
fiind aduşi în aceeaşi stare ca şerbii, ca iobagii". 59
Marele istoric era mâhnit de poziţia boierilor care, nerespectând

103
indicaţiile voievodului for, au acceptat, au înscris şi semnat astfel de
prevederi umilitoare atât pentru domn cât şi pentru ţară, încât le scria
numele în lucre~ea lui: „lată cine iscăleşte această ruşinoasă
recunoaştere: Mitrea, Chisăr, marii bătrâni ai ţării, Vistierul Dan şi tineretul

războinic care luptase frumos până atunci: Buzeştii - Radu şi Preda, un
alt Radu din Cepturoaia, ruda lor, Borcea Logofătul şi Clucerul Vintilă,
Postelnicul Stănilă, grecii fiind înlăturaţi din solie".

Acest document este numit de Nicolae Iorga „actul de trădare"
care „luat în sine, uimeşte tot atât de mult pe cât indignează. Dacă-l
integrează însă cineva în istoria ultimei jumătăţi de veac, el capătă o

explicaţie. E aceeaşi oligarhie care ori stăpâneşte pe domn, ori caută
să se asigure faţă de dânsul. Fie şi prin umilirea înaintea străinului". 60
Politica înţeleaptă a lui Mihai Viteazul, faptele lui de arme, au

condus în aşa fel lucrurile încât în cele din urmă tratatul încheiat la 20
mai 1595 n-a fost aplicat, deşi, la început el a fost nevoit să-l recunoască.
Împrejurările au fost de aşa natură încât nu avea altă ieşire din situaţie.
Modul cum a acţionat după aceea dovedeşte geniul său politic,
diplomatic şi militar. Faptele lui au fost cele care au făcut ca tratatul din
mai 1595 să nu se aplic(, ca şi gruparea de boieri care-l încheiase să
înţeleagă că Mihai nu era omul care să fie manevrat, că omul „cu atâta
vitejie şi înţelepciune" au lăsat ca Ţara Românească, cu tot venitul ei să
fie iar pe seama lui Mihai Vodă. Boierii, care fuseseră clintiţi din rosturile
lor, rămăseseră deci să fie şi mai departe la ordinele domniei, care ştiuse
să se afirme şi să se facă respectată". 61
Obosiţi din cauza pemanentelor lupte, dar şi nemulţumiţi din

cauza domniei lui Mihai Viteazul, fraţii Buzeşti au păşit iarăşi către trădarea
din toamna anului 1600 în împrejurările invaziei polone în Ţara
Românească.
În toamna anului 1600, fraţii Buzeşti - care părăsiseră cauza lui

Mihai Viteazul - se impun ca forţă politică principală a clasei boiereşti.
Prezenţa lui Preda Buzescu în divanul lui Simion Movilă i-a asigurat
acestuia din urmă o anumită stabilitate a guvernării, întreruptă însă la
104
mijlocul verii anului 1601; Buzeştii preiau puterea şi încep să guverneze
Tara Românească, alcătuind o adevărată „locotenentă domnească" care
' .
întocmeşte şi semnează hrisoave în numele a•Jtorităţii centrale.
Locotenenţa domnească a Buzeştilor guvernează statul feudal şi înainte

de moartea lui Mihai Viteazul - probabil în numele său - dar şi după
moartea acestuia, în nume propriu, până la numirea unui domn care să

62
fie acceptat de ei.
În politica externă, Buzeştii s-au manifestat ca partizani ai alianţei
cu imperialii în care scop Stroe Buzescu a fost trimis în toamna anului
1601 la Praga.
Aici, intre altele, a fost discutată şi problema domniei Ţării
Româneşti. Fraţii Buzescu au preferat ca scaunul domnesc să fie ocupat

de un voievod dependent de ei, decât ca unul dintre ei să ocupe tronul
care le fusese oferit. Domnul propus de ei şi de boieri din partida lor şi
acceptat la curtea imperială de la Praga, era Radu Şerban, fost paharnic
în divanul lui Mihai Viteazul.
La scaunul domnesc candidau atunci trei persoane, fiecare
sprijinită din afară: Radu Şerban, sprijinit de imperiali, Simion Movilă,
ajutat de Polonia şi Radu Mihnea, sprijinit de turci. În cele din urmă au

rămas faţă în faţă numai Radu Şerban şi Simion Movilă. La sfârşitul lui
august şi începutul lui septembrie 1602, la Noeni şi apoi la Ogretin şi
Teiuşani, s-au dat lupte în care un rol important l-au jucat Buzeştii şi mai
ales Stroe Buzescu, lupte ce au dus la înscăunarea lui Radu Şerban ca
domn al Ţării Româneşti.
În împrejurările luptelor din 1601-1602, puterea şi autoritatea

Buzeştilor au crescut foarte mult. Comentatorii străini ai evenimentelor
din Ţara Românească vorbeau despre Buzeşti ca de adevăraţi stăpâni,
ca de „cei mai de frunte oameni ai ţării". Ei erau consideraţi ca ,,făcători"

de domni, iar domnul e „ocrotit" sau adus pur şi simplu de ei, în aşa fel
încât în septembrie 1602 - după consolidarea domniei - Radu Şerban
cerea să i se acorde nu numai lui, ci şi Buzeştilor, proprietăţi în

Transilvania.
105
Autoritatea politică şi militară a Buzeştilor în vremea lui Radu
Şerban, mai ales în primii ani de domnie, era atât de mare încât acesta
nu putea să zică nimic, dar mai des să se opună la ceva. Unul era ban
al Craiovei - Preda, el comanda grosul forţelor militare, Radu clucerul
avea minele de sare, astfel încât întreaga ţară era în mâinile lor. Din
această cauză populaţia era supusă la toate relele posibile, iar domnul
nu îndrăznea să spună ceva.
Preda şi Radu Buzescu au ocupat locurile de frunte în divanul lui
Radu Şerban şi se bucurau din plin de politica de donaţii şi confiscări de
proprietăţi de către domn. Radu Buzescu a fost unul din principalii
negociatori ai lui Radu Şerban, atât în Transilvania cât şi la Praga, cu
care de altfel întreţinea o corespondenţă personală.
Având problemele politicii externă şi de apărare, Buzeştii dominau

de fapt politica generală a statului putând să supravegheze mişcările
domniei şi să împiedice încercările acesteia de politică independentă, 63

dar şi să-şi impună voinţa.
Toate acestea demonstrează că ei erau o forţă de care trebuia

nu numai să se ţină seamă, ci să fie consultată şi ascultată. De unde
izvora puterea aşa de ·mare a Buzeştilor? În primul rând, din puterea lor
economică, din cele 300 de moşii ce le aveau pe tot cuprinsul ţării, pe
acestea găsindu-se sate locuite ce produceau pentru economia
stăpânilor, locuitori care, la nevoie, participau la luptă sub conducerea
stăpânilor lor. În al doilea rând, din relaţiile familiale, ei fiind neam cu
aproape toţi mari boieri ai vremii. În al treilea rând, din autoritatea pe
care ei au ştiut să şi-o afirme (şi chiar să şi-o impună), prin priceperea
dovedită mai ales în luptă, alături şi împreună cu domnul. În al patrulea
rând, din autoritatea, din imaginea ce o aveau în faţa străinătăţii, ca oameni
pricepuţi şi de încredere, ca oameni .care slujeau cu devotament
interesele ţării lor.
În cursul timpului au existat încercări de a-i acuza pe Buzeşti şi
pe alţii, că ar fi trădat pe Mihai, pe când acesta avea mari dificultăţi în
Ardeal. Şi după părerea noastră, această acuzaţie este neîntemeiată. În
106
calitatea lor de mari boieri , de sfetnici în Divan, aveau şi ei interesele şi
concepţiile lor pe care încercau să şi le apere, să şi le impună, interese
şi concepţii care uneori nu erau în concordanţă cu cele ale domnului lor.
Ei n-au putut întotdeauna să aibă viziunea lui Mihai, să fie la înălţimea
gândirii celui mai strălucit dintre domnii românilor.

O astfel de situaţie a fost atunci când s-a încheiat acordul cu
Sigismund Bathory, în mai 1595; în fapt, marea boierime încerca atunci
să limiteze puterea domnului. În nici-un caz nu au dorit să înlăture pe un
domn de-al lor, domn pe care l-a văzut în luptă, căruia i-au cunoscut
planurile şi să aducă un străin, un străin de neam, un străin de ţară şi de
interesele ei. Atunci când cu ajutorul polonilor, tătarilor, moldovenilor şi
al turcilor, ocupă ţara un Movilă, dacă unii din boieri au intrat în divanul
lui, nu înseamnă că l-au trădat pe Mihai, ci că au vrut ca de acolo, din
această poziţie, să vegheze şi să-şi apere interesele. În scurt timp
Buzeştii şi alţi boieri au fost cei care cu oastea lor l-au izgonit pe Movilă,
venind în ajutorul lui Mihai.

Acţiunile lor trebuiau judecate în contextul evenimentelor, al
mentalităţii epocii. Reprezentanţii clasei dominante, clasei stăpânitoare,
care ajungeau la posturi de comandă, aveau inter'ese de apărare, nu
iluzii deşarte de a ajunge domn. Cel mai bun exemplu l-au dat chiar
Buzeştii când, după asasinarea lui Mihai Viteazul de către austrieci, deşi
au fost solicitaţi ca unul din ei să ia domnia, au refuzat, ajutând ca domn

să vină Radu Şerban.
Mulţi oameni învăţaţi ai timpului, în lucrările, documentele lor,

vorbeau cu admiraţie despre aceştia „baroni valahi Buzeşti" şi despre
renumele lor, lăudând mult măreţele lor fapte.
După moartea celor trei fraţi Buzeşti, informaţiile despre familia
Buzeştilor sunt din ce în ce mai rare, ei nemaiocupând demnităţi
însemnate. La 30 ianuarie 1668, Matei Postelnic, fiul lui Paraschiva

paharnic Buzescu (Cocărăscu) avea judecată la divan cu Barbu spătar
Filişanu. Jupâneasa Coplea, nepoata banului Preda din Cepturoaia, era

fata lui Teodosie banul Corbeanu. A fost soţia lui Barbu cuparul. În 5
107
ianuarie 1642 era măritată cu Dumitru Filişanu, unul din boierii care
aduseseră la domnie pe Matei Basarab.
Un document din 1662 ianuarie arăta că jupâneasa Coplea,
nepoata banului Preda din Cepturoaia era măritată acum cu Barbu
cuparul. Ei doi împreună cu Paraschiva paharnic şi fiul său Matei postelnic
sunt ctitorii mănăstirii Stăneşti.
Matei Buzescu era fiul lui Radu Buzescu. Matei Buzescu a murit
la puţin timp după 1659 fără a lăsa descendenţi. Neamul Buzeştilor pe
linie masculină s-a sfârşit după unele opinii, odată cu dânsul. Barbu şi
Constandin, despre care amintesc unele documente, sunt continuatorii

Buzeştilor prin femei.
Dar se mai cunoaşte un Matei Buzescu care era fiul lui Paraschiva
paharnicu Cocărăscu şi al Chirei, fiica lui Preda banul Buzescu. El însă
nu este nepotul Copiei Buzescu, cum greşit scriu documente, ci văr
primar, deoarece mama sa Chera era soră cu Maria, mama Coplei. 64

Se mai cunoaşte un document din 5 martie 1686 când Coplea
Buzescu dă zapis mănăstirii Tismana ca "să se ştie că am vândut moşia
noastră de la Cerneşti lui Grigorie Voievod drept ughi 100. Iar când a fost
în zilele lui Şerban Vodă, sculatu-sa egumenul de la Govora de au zis că
este moşia a lui". Mai departe în document se arată cum a fost rezolvată
această problemă.
Din 23 decembrie 1687 există un document care arată că Barbu

postelnic ot Ciuturoaia „dimpotrivă cu fratele meu Constantin, fiul lui Matei
Postelnicu Buzescu", vinde lui Vasile Corbeanu partea lui din Mostişte.
În 24 aprilie Şerban Vodă Cantacuzino întărea mănăstirii Tismana

stăpânirea peste a patra parte din Cerneţi „pentru că acest sat, Cerneţul;
fostau de moşie al Buzeştilor". În continuare însă, conflictul s-a perpetuat
ajungând la judecata divanului ca „să ţie mănăstirea Govora în satul
Cerneţi trei părţi şi Sfânta mănăstire Tismana a patra parte". 65
Chera Buzescu şi Paraschiva paharnicu Cocărăscu au mai avut
o fată, jupâneasa llina, nepoata lui Preda banul Buzescu şi sora lui Matei
postelnicul. Ea a avut un fiu, Stoica Milescu". 66
108
La 23 decembrie 1687 Barbu postelnic ot Ciuturoaia, „dimpotrivă
cu fratele meu Constantin sân Matei postelnicu Buzescu", vând lui Vasile
Cioroborea moşia lor din Mostiştea. Peste cinci ani, la 29 aprilie/1 O mai
1692, Matei Clinci, fiul lui Iancu Cupeţul de la Dobriceni, revinde „naşului
Constandin, feciorul lui Matei postelnicu Buzescu ot Cepturoaia" moşia
ce „mi-a fost vândut dumnealui, împreună cu fratele domniei sale, naşul
Barbu" din Grădiştea, judeţul Romanaţi. 67

Matei Buzescu a avut doi fii: pe Barbu şi Constantin; li se zicea
Cepturoieni după moşia Cepturoaia, sălaşul familiei Buzescu. Barbu a
murit încă tânăr. Constantin trăia la moşie „neavând nici-o tragere de
inimă pentru valurile lumii". În tinereţe el fusese postelnic ca şi tatăl, ca
şi fratele său. 68 Pe lângă dânsul a crescut un nepot, fiul Barbului, fratele
său, care se numea tot Constantin. Documentele timpului nu sunt destul
de clare în a-i determina pe unul de celălalt. Un document din 11 /12 mai
1712 de la Constantin Brâncoveanu, ca urmare, probabil, a unei plângeri
făcute de Constantin Vistieru că birul pe care îl plătea era prea mare,
domnul îi răspundea „boierului Domniei Mele Constantin Buzescu" că
birul de 20 de galbeni „este cu nepotul tău Constandin". Acest docu-

ment este încă o dovadă că trăiau în acelaşi timp i:.ioi Constantin Buzescu,
unchiul şi nepotul, zice Alexandru Vasilescu în nota 641. 69 Dar la acea
dată, unchiul Constantin Buzescu era „tot slab şi neputincios". El a mai
trăit câtva timp. În 18/29 martie 1n4, Constanti11 Brâncoveanu dă
poruncă lui Constantin Cepturoianu să scoată cărţile înaintea megieşilor
în pricina ce avea cu Amza Pârâianu şi fratele lui pentru moşiile
Curtişoara, Grădiştea şi Berbeşti. El moare însă după această dată. La

3/14 mai 1715 era mort. De aceea a fost dată porunca lui Preda să
arate şi el cărţile. Preda trebuie să fi fost fiul lui Constantin Buzescu

Cepturoianu, La 15/26 iunie 1733 un Preda Buzescu iscăleşte ca martor
pe zapisul prin care Neacşa Buzeasca vinde lui Lojă, Lămotă şi Vlad,
moşia Cuca. În timpul războiului din 1716-1718, sub comanda lui Barbu
Brăiloiu serdar, luptă doi căpitani, Constantin Buzescu şi Pană Buzescu.
Pană moare în timpul războiului căci nu mai apare în documente. El
109
trebuie să fie fiul lui Constantin Buzescu Cepturoianu. în catalogul boierilor
din 14 octombrie 1719 sunt trecuţi: Constantin Buzescu şi Barbu
Buzescu.
Se cunoaşte că Matei (Mateiaş) postelnicul, fiul Elenei şi al lui
Radu banul, căsătorit cu Kira llina, a avut doi copii care au apărut în anii
1687-1695: Barbu Buzescu care a murit fără urmaşi - era trecut în lista
boierilor olteni din 1719 cu dări către imperiali ijudeţul Romanaţi) - şi
Constantin.
Constantin Buzescu, însurat cu Maria, a murit la 1733 şi a fost
înmormântat la Căluiul.
În acelaşi an fondase cu soţia sa prima biserică din satul Strejeşti "în
zilele prea înălţătorului împărat Carol al Vl-lea". Se găseşte ca martor pe
mai multe documente de la începutul sec. XVIII împreună cu fratele său
Barbu.
El a avut doi fii: pe Ilie şi pe Nicolae.
La rândul lui, Ilie a avut doi fii: Fiera, fost colonel în armata rusă şi
pe Constantin Buzescu care trăia la sfârşitul sec. XVIII.
Constantin a avut de copii pe Păuna, soţia lui Şerban Ştirbei
Vomicul, pe P"eda, Radu şi Constantin III Radu Buzescu, ultimii dir:
această familie. Constantin Buzescu a murit în 1833.
În 1719, proprietar în satul Străjeşti era Constantin Buzescu. în 3
iulie 1723 se specifică că Buzeştii de mulţi ani nu mai ocupaseră funcţii.
Bătrânul Buzescu din 1719 nu mai apare în foaia de zestre a „jupânesei
Preda Cepturoaia" din 17/28 iunie 1730.
Având în vedere că Preda Buzescu Cepturoiana era mătuşa lui
Constantin Buzescu vomicul, iar Maria, soţia lui Constantin Buzescu
vomic, este mătuşa lui Constantin Ştirbei, fiul lui Şerban Ştirbei, putem
preciza - zicea Al. Vasilescu - că jupâneasa Preda a fost soţia lui
Constantin auzescu, unchiul din 1712, Cepturoianul. Fiul care era mort
în 1730 trebuie să fie Pană Buzescu căpitanul, iar fiica căsătorită cu
vomicul Şerban Ştirbei, era Păuna. Al doilea fiu, Preda, trăia în 1733, dar
moare după această dată căci nu ia parte la procesul pe care în 1736
110
văduvele Preda Buzescu şi Maria Buzescu îl aveau cu mănăstirea
Tismana. În 12/23 februarie 1743 Constantin Ştirbei postelnicul are

proces cu dumneaei jupâneasa Maria Buzescu, mătuşa dumnealui,
pentru pricina unor moşii, anume Cepturoaia, Floreşti şi Străjeşti Se
făcuse o împărţire a moşiilor dar nu între Constantin Ştirbei postelnicul
şi „dumnealui Constantin Buzescu" căci primul nu era mort la acea dată,
ci între Constantin Buzescu, unchiul şi Constantin Buzescu, nepotul,
prin 1702 (soţul Mariei). După moartea unchiului, nepotul s-a mutat la
Străjeşti şi au rămas Floreştii (din Dolj) la fraţi.
Străjeştii erau mai mari decât Cepturoaia. De aceea, Constantin

Ştirbei postelnicul cerea ca să se rămână la împărţirea iniţială sau să
dea din Oboga, Berbeşti sau Floreşti. După martie 1750, Maria (fosta
soţie a lui Constantin Buzescu, nepotul) se călugăreşte şi ia numele de
Magdalena. La 21 septembrie/2 octombrie 1767, când se făcea
împărţeala între fii ei, Nicolae şi Ilie Buzescu, a averii, trăia şi iscăleşte
acel „comision de împărţeală".
O fată a ei se măritase cu Constantin Brădescul. Soţia fiului ei

Ilie, se numea tot Maria.
În iunie 1782 se vorbeşte de şetl'ăreasa Maria Buzescu a
răposatului Ilie Buzescu.
Ilie Buzescu, biv pitar în 1779 a avut o fată măritată cu Gheorghiţă
Argetoianu, tretii vistier în 1779. Ilie a fost mai mic decât fratele său
Nicolae.
În 1793 octombrie 31, Constantin Buzescu cerea divanului
clarificarea situaţiei unor ţigani ce pretindea că sunt ai lui Constantin
Buzescu care era fiul răposatului Ilie Buzescu din Judeţul Vlaşca. 70
Un document din 1805 iulie 3 se referea la Ion Buzescu biv clucer

za orie iar altul, din 2 iulie 1808, de polcovnicul de târg Nicolae Buzescu.
Un document din 1808 iulie 8 aminteşte de slugerul Constantin
71
Buzescu.
Un hrisov din 2 iulie 1805 vorbeşte de Fotache Evdocheru trimis
împreună cu polcovnic Nicolae Buzescu ca „Epitropi din partea rudelor
111
lui Ion Buzescu Clucerul"; nu poate fi decât Fotache Buzescu· care a
trăit pe acea vreme şi din care descindere ramura Buzeştilor care se
găsea în Moldova - scrie maiorul Gh. S. Buzescu. 72
Ultimul Buzescu - sunt de părere unii cercetători - a fost
căminarul Constantin Buzescu din Străjeşti-Romanaţi, însurat cu
Ecaterina Vlădoiu, care trăia pe la 1833 şi care a avut două fete: pe
Aristia, măritată cu Şerban Grădişteanu şi Elena, măritată cu Mihai
Darvarii. Acest Buzescu îşi cântă singur stingerea neamului în epitaful
tombal:
„Buzeştii, cei din vechime
Pentru ţară s-au jertfit,
S-au sfârşit acum prin mine
Precum Dumnezeu a voit". 73
Dar informaţia dată de căminarul Constantin Buzescu,
înmormântat în Străjeşti, cum că neamul Buzeştilor s-a stins, în linie
bărbătească, odată cu el, s-a dovedit inexactă. Un urmaş al familiei Buzei
- Gh.S. Buzescu, care în 1933 era comandantul Legiunii de Jandarmi
Sibiu, s-a ocupat să studieze şi să publice documente cu informaţii
despre istor:cul acestei familii. 74

Autorul, pe baza documentelor gă~"ite,
aprecia că teoria dispariţiei neamului Buzeştilor a fost pusă în circulaţie
de cei care au fost înrudiţi prin femei cu Buzeştii pentru că au voit să
justifice intrarea lor în posesia întregii averi Buzeşti lor cărora au încercat
să le ia numele. Este vorba de familia Darvaris. 75
Reamintind începuturile familiei Buzescu, autorul arăta că averea
era foarte mare şi anume peste 300 de moşii76 în timpul lui Mihai Viteazul.
în secolul al XVII-iea familia împuţinată se afla la moşia de la Cepturoaia
în Romanaţi, căreia i se mai zicea şi Ciuturoaia până ce în timpuri mai
noi a ajuns a fi cunoscută sub numele de Ştirbei, al noilor stăpâni.
Buzeştii au rămas şi pe alte moşii ale lor, ca de exemplu în Străjeşti
în acelaşi judeţ.
Alţi Buzeşti, afirma Gh. S. Buzescu, se găseau în Costeşti, pe

Răstoacă în judeţul Dâmboviţa; alţii în judeţul Vâlcea la Cocovia şi Roşieţi
112
şi chiar în Moldova, ramura ce descinde din Fotache Buzescu. 77
Din actele ce le publica (sau republica) în studiul său în 1933 şi
1936, maiorul Buzescu reieşea că neamul Buzeştilor nu s-a stins.

Urmaşii lor, separaţi în diverse localităţi, au continuat să existe.
Nu vom lua decât câteva din documentele publicate de Gh. S.
Buzescu, astfel, anaforeea din 17 decembrie 1777, dată de veliţii boieri
relatează pricina dintre Ancuţa Buzescu, fiica lui Nicolae Buzescu şi a
Catrinei Vâlsănescu şi Maria Rusănescu, a doua soţie a lui Nicolae
Buzescu, pentru un ţigan care se cuvenea Ancuţei. Actul vorbeşte şi de
alţi copii ai Catrinei cu Nicolae Buzescu, fără a-i numi. 78
În februarie 1778, Nicolae Buzescu şi fratele acestuia, Ilie, se

judecau pentru nişte ţigani. 79 Un alt frate al acestora era Ion biv logofăt în
1777.
Acte din anii 1793, 1808, 1814, 1815şi 182480 vorbescdeslugerul
şi apoi căminarul Constantin Buzescu, polcovnic de târg în 1798. Dintr-
un act din 1829 se constată că la această dată căminarul Constantin
Buzescu nu mai trăia, deşi inscripţia tombală de la Străjeşti (Vâlcea)
precizează pentru moarte data de 1831. Pe nedrept, zice autorul, s-a
însemnat în inscripţie, de cei interesaţi, 'că neamul Buzeştilor s-a stins.
O scrisoare din 1 iunie 1905 arată că un Fotache Buzescu a
trecut în Moldova pe la începutul sec. al XIX-lea. 81
În paginile 37-47 au fost publicate mai multe scrisori şi declaraţii
din anii 1903-1905 care consemnau că Buzeştii din Costeştii de pe
Răstoacă - Dâmboviţa, au venit înainte de 1830 din Oltenia. Cel dintâi
reprezentant al Buzeştilor aici a fost Ion Buzescu pe care autorul îl
consideră urmaş al lui Nicolae Buzescu.
În cursul timpului, împrăştiindu-se prin diferite localităţi din ţară,
împărţindu-se în ramuri şi anonimizaţi în masa poporului de prin satele
unde trăiau, şi-au pierdut numele de cele mai multe ori, dar ei există şi
astăzi, declara autorul lucrării. Filiaţiunea lor însă este greu de dovedit
din pricina renunţării multora la numele lor potrivnic de Buzeşti.
Dealtfel, multe documente publicate de autor în lucrarea citată,
113
au fost greşit interpretate sau inexact, ceea ce a atras critica unor
specialişti chiar la apariţia ei. 82
Totuşi, în linii mari, lucrarea maiorului Gh. S. Buzescu a însemnat
o contribuţie importantă la reconstituirea istoricului familiei şi a neamului
Buzeştilor. Probabil că din neamul Buzeştilor a fost şi cunoscuta actriţă
de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Născută la 1894, Aura Buzescu a

ilustrat scena teatrului românesc mulţi ani de zile, fiind declarată Actriţă
a Poporului din România.

Mănăstirea Căluiul
Familia Buzescu, ca şi alte familii boiereşti, a fost evlavioasă, cu

credinţă în Dumnezeu. De aceea, pe lângă cumpărarea de moşii, s-au
ocupat şi cu construirea de biserici şi înzestrarea acestora cu moşii dar
şi cu robi.
Venind din Romanaţi, fraţii Buzeşti - Vlad Banul, Dumitru
Pârcălabul şi Salica Spătarul, s-au aşezat în localitatea Cepturoaia (sau
Ciuturoaia) unde au construit o biserică, aceasta fiind ctitoria lor cea
mai veche, mai veche decât mănăstirea Căluiul.
Tot Buzeştii au avut şi schitul Stăneşti din Vâlcea, rezidit de Giura

LogofătLil în 1536 şi intrat în stăpânirea Buzeştilor prin căsătoria fiicei
acestuia cu Radu Buzescu armaşul, feciorul lui Vlad Banul, precum şi
biserica din Străjeşti.
Pentru că este una din mănăstirile mai vechi construită de o

familie boierească din Gorj, chiar dacă au edificat-o pe teritoriul altui
judeţ, ne vom ocupa mai pe larg de mănăstirea Căluiul.
La data când s-a construit, acest loc era înconjurat de codrii

mari, verzi, prin care cu greu se putea pătrunde, loc ferit de vânturi, pitit
între păduri, departe de iscodirile duşmane în vremurile zbuciumate ale
îndelungatei robii turceşti, loc de reculegere ori de exil pentru boieri, refugiu
pentru jupâniţe şi odrasle în vremuri de bejenii - cum se arată într-o
monografie a judeţului Romanaţi.
În cursul timpului, două mănăstiri au existat în judeţul Romanaţi

şi anume: Căluiul şi Brâncoveni, Căluiul fiind cea mai veche.
114
Mănăstirea a fost construită în două etape. Ea a fost concepută
de bunicul Buzeştilor, Vlad Banul, împreună cu fraţii săi, Dumitru

Pârcălabul şi Salica Spătarul, în timpul domniei lui Neagoe Basarab
( 1512-1521 ), dar a rămas neterminată vreo 70-80 de ani. Ea a fost
terminată de nepoţii" acestora şi anume, jupân Radu vei armaş şi cu
fraţii săi Preda Spătar şi Stroe Postelnic, fii jupânului Radu biv armaş,
după cum rezultă din pisania pusă în 1588 la terminarea bisericii.

Pe lângă mănăstire au existat. chilii în care au locuit călugării
care erau la această mănăstire. Era împrejmuită ca o cetate, cu ziduri

mari şi groase, din cărămidă. În acele timpuri „biserica era cetate şi loc
de rugăciune", mai înspre noi ele s-au ruinat.
Intrarea în cetatea-biserică se făcea printr-o poartă mare din stejar
masiv care fiind greu de deschis avea încastrată în ea o uşă de
dimensiuni mici. Deasupra porţii se afla clopotniţa. De pe platforma
clopotniţei, prin ferestrele acesteia, se vede frumoasa panoramă a văii
Căluiului, până la codrii din valea Oltului. În stânga, lângă clopotniţă, se
află ruinele trapezăriei sub care se aflau ,,formidabile pivniţe boltite". În
mijlocul curţii mănăstirii se afla biserica rnărrăstirii.
Biserica a avut un clopot cari) era din vremea Buzeştilor, având

inscripţia: "Acest clopot l-a făcut jupân Radu marele armaş şi cu fraţii
săi Preda Spătaru şi Stroe Postelnic în zilele lui Mihnea Voievod, leat
1588". Acest clopot a fost luat în timpul ocupaţiei, de administraţia
germană.
La începutul secolului al XIX-iea mănăstirea a fost trăsnită,
retezând din mănăstire aproximativ trei metri din faţă care reprezentau
exact tinda mănăstirii. Stricăciunea s-a reparat dar partea distrusă (tinda)
nu s-a mai refăcut. În urma acestei reparaţii s-a aşezat în 1815, în
naos, deasupra uşii, o inscripţie scrisă cu litere chirilice care repetă
istoricul ctitoricesc al pisaniei.

În urma acestui accident, mormintele care se găseau în tindă au
rămas sub cerul liber, unul dintre acestea fiind cel al lui Radu Buzescu,
mare armaş şi mare clucer. Pe piatra enormă, de formă dreptunghiulară,
115
se găsea o inscripţie care prin conţinutul ei este semnificativă pentru
modul de gândire al oamenilor bogaţi ai epocii:
„Această piatră pe groapa Radului Buzescu ci au fost mare
clucer, ctitorul Sfintei Mănăstiri, şi grea boală a bolit între anu şi 9
săptămâni şi s-au pristăvit în luna lui Ghenade 18 zile, în zilele bunului
lo(Radu) Voievod văleat 161 O.
Cuvânt de această viaţă deşartă, rugate-vei lui Dumnezeu şi în
zi şi în noapte, cetaşi veri fi cu cei din rai, fără cine nu face bunul
Dumnezeu închipuieşte-se focului în veac - cine-şi satură maţele lui
cugetă cum îş va ogodi trupul lui şi să facă voia necuratului, şi cine-şi nu
va da din averea lui săracilor şi bisericilor în veaci acela este sluga
dracului. Să nu zică nime că eu sântu Domnu sau vlădică sau boerul că
cineşi cu pre al lui lucru primi-va judecată, că acolo vom sta înaintea
judeţului goli cum am născut; drept aceea fraţilor nu lăcomiţi hainelor şi
aurului; ce vă faceţi cale largă şi curată spre ceriu cu milostenie, cum
zic însuşi Dumnezeu; unde este avuţia noastră acolo este şi inima
voastră". 83
În dreapta fostei tinde, adică tot afară, se află două morminte:

unul ·a1 lui Radu Banul, fiul lui Radu Buzescu - acest fiul c.'il lui Radu
Buzescu a fost înmormântat mai întâi la biserica Strejereştii de Jos şi
ceva mai târziu a fost mutat la mănăstirea Căluiu şi altul al lui Constantin,
descendent din Preda Buzescu.
În pronaus, există un antreu de mici dimensiuni, cu pereţii acoperiţi
de picturi tot atât de vechi ca şi mănăstirea. Pe peretele de la intrarea
din afară se aflau chipurile fraţilor Buzeşti, iar pe ceilalţi sunt chipuri de
boieri şi jupânese de neam. În partea stângă este mormântul lui Preda
Buzescu, fost mare ban al Craiovei. Pe mormânt se află o piatră funerară
de marmură „de o frumuseţe neasemuită", sculptată în stil bizantin.
În dreapta pronaosului se află îngropaţi Radu biv vei armaş, tatăl
fraţilor Buzeşti, mort în octombrie 1590 şi cea de-a doua soţie a sa,
Stanca, moartă în 27 februarie 1590.
În naosul mănăstirii se află două portrete murale pictate la câţiva
116
ani după terminarea mănăstirii (pe la 1594). În dreapta, Mihai Viteazul, în
stânga, Petru Cercel. Ambele portrete au sub ele câte o inscripţie.
Încăperea bisericii este redusă la minime proporţii, având numai

câteva strane. Tot aşa este şi altarul, proporţional cu restul construcţiei.
Mănăstirea Căluiul s-a bucurat de mare atenţie din partea fraţilor

Buzeşti. Pădurile Căluiului, luncile Olteţului, Broşteni, Bârluiului şi Vartina,
toate proprietăţi ale Buzeştilor, au fost donate mănăstirii dimpreună cu
moşii întinse şi numeroşi robi. Toate acestea făceau ca mănăstirea să
fie bogată: recoltă de cereale, stupării, nesfârşite turme de animale.

în 1673 mănăstirea Căluiul a fost închinată la Patriarhia
Ierusalimului. La mănăstirea au început să vină călugări greci care au
pus stăpânire pe bunurile şi bogăţiile ei, veniturile luând drumul străinătăţii.
Reparaţii şi lucrări de întreţinere nu i s-au mai făcut. Toate acestea au
făcut ca mănăstirea să se degradeze şi chiar să intre în uitare. Mai
târziu, în Căluiu s-a construit şi o biserică de mir unde credincioşii
mergeau la sfânta slujbă, astfel că mănăstirea rămânea cu uitare.

în anul 1821, în timpul revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu,
turcii care au pătruns în Ţara Românească au ajuns şi la Căluiul şi au
dat foc mănăstirii. Restaurareil s-a făcut prin purtarea de grijă a
egumenului Tarasie, în 1834. Prin grija conducerii de stat s-au mai făcut
reparaţii în 1932, 1937 şi 1969-1977. în 1980-1981 s-a descoperit biserica
şi s-au făcut alte reparaţii prin grija Sfintei Episcopii a Râmnicului şi
Argeşului care a resfiinţit-o ca mănăstire de călugăriţe, prima stareţă
fiind cuvioasa Antonia Florea.

Slujba sfinţirii a săvârşit-o Prea Sfinţitul Piteşteanu, pe atunci
Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, înconjurat de un
ales sobor de preoţi şi diaconi.
După ce s-a dat citire actului de târnosire, Prea Sfinţitul Arhiereu vicar
Gherasim Piteşteanu a spus: „Să vă reamintesc despre iubirea de patrie
şi despre dragostea pentru Biserica Mântuitorului Hristos? Cred că
dumneavoastră prin prezenţa atât de masivă şi prin evlavia ce aţi
manifestat-o aţi dovedit cu prisosinţă aceasta". 84
117
Drept recunoştinţă pentru contribuţia la istoria poporului român,
generaţiile următoare au dat numele Buzeşti unor străzi, unor instituţii
(Liceul Fraţii Buzeşti din Graiova), unor pieţe.

Numai în Gorj nimic nu mai aminteşte de numele acestei familii,
decât poate ruinele unde au fost casele lor.
Supărat de acest comportament al urmaşilor şi mai ales al
organelor administraţiei de stat din Târgu-Jiu şi din Gorj, Alexandru
Ştefulescu scria, cu aproape cu un veac în urmă, că ar fi nimerit ca în
Târgu-Jiu unde au trăit ei, să se numească unele străzi cu numele lor''.
Şi remarcabilul istoric făcea şi propuneri concrete şi anume: în loc de
strada Unirii să zică strada Stroe Buzescu Stolnicul, care pe aici trecea
de la Corbi la Bucureşti; în loc de strada Fraternităţii să se numească
strada Preda Buzescu, mare Ban, în loc de stra_da Griviţei să se

numească strada Radu Buzescu, mare Clucer şi autorul articolului din
Calendarul Gorjului85 mai propunea şi alte denumiri de străzi, cu alte
personalităţi din Gorj, conc1uzionând: „Toate aceste nume vor evoca
memoria oamenilor, momente însemnate din viaţa culturală,amintiri din
timpuri de bărbăţie şi restrişte din cartea neamului nostru şi vor servi de
ptJternic îndemn pentru alţii care vor lupta pentru binele cc·mun, că orice
sacrificiu se răsplăteşte de urmaşi, dacă nu chiar de contemporani".
1. Nicolae Iorga, Rostul boierimii noastre în istoria românilor în chipuri şi icoane,

voi. li, pag. 156.
2. Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1719), Bucureşti,
1-971, pag. 166.

3. Ibidem, pag. 162.
4. Arhivele Olteniei, anul li, nr. 7, din mai-iunie - 1923, pag. 197.
5. Ibidem, anul VIII, nr. 43-44, din mai-august 1931, pag. 266-272
6. Ibidem.
7. Alexandru Ştefulescu - Documente slavo-române relativ la Gotj, 1406-1665,
118
Târgu-Jiu, 1908.
8. .,Amicul poporului", anul III, nr. 2 din 15 august 1901, pag. 43-50.
9. "Calendaru/ Gorjului", 1910, pag. 21-22.
1O. Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române, MDCCCXCIX, 1899,
Bucureşti, pag. 110-115.
11. Se ştie că Drăgoeştii au existat mai multe localităţi. Pe la 1830-1835 erau în
Gorj două localităţi cu numele de Drăgoeşti: una avea 100.de case, alta 79.
În 1864 când s-au înfiinţat comunele, s-a format o comună Drăgoeşti în
plasa Novaci (unde era şi satul Buzeşti) din satul Negoeşti, Crasna-Ungureni.
După indicele localităţilor din România, din Enciclopedia Română, voi. li,
era un cătun Drăgoeşti în comuna Brădiceni şi comuna Drăgoeşti.
12. George D. Florescu, Divanele domneşti în sec. XV. Dregători şi boieri, 1927,
pag. 56, nota 2.
13. Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi
Moldova, sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1971, pag. 17.

14. Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu-Jiului, 1906, pag. 59-61, Arhivele
Olteniei.anul VII, nr. 35, ianuarie-februarie 1928.
15. Arhivele Olteniei, anul XII, nr. 69-70/1933, pag. 478.
16. Vasile Cărăbiş, Istoria GC:rju/ui, Editis, 1995, pag. 73.
17. Alexandru Ştefulescu, Documente slavo-române privitoare la Gorj, 1406-
1665, Târgu-Jiu, 1908, pag. 435-436.
18. Ibidem, pag. 438-439.
19. Vasile Cărăbiş, op. cit„ pag. 60-61.
20. Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutu/ secolului al XIX-
/ea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, pag. 233.
21. Indicele comunelor României după noua organizare a legii comunale (din
1864), Bucureşti, Imprimeria Statultii, 1865, pag. 40.
22. Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu-Jiului, pag. 61.
23. Calendaru/ Gorjului, 1910, pag. 21-27.
24. Documente privitoare la Istoria Românilor, veacul XVII, B. Ţara
Românească, 1601-1610, Editura Academiei 1951, pag. 134-135.

25. La această dată Stroe Buzescu nu mai era în viaţă şi nu mai este pomenit în
119
documente.
26. Documente privitoare la Istoria Românilor, veacul XVII, B. Ţara Românească,
1601-1610, Editura Academiei 195•. pag. 134-135.
27. A. Vlahuţă, Din trecutul nostru, Bucur··şti, 1908, pag. 270-275.
28. N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, voi. li, Bucureşti, 1935, pag. 175.
29. Documentf'. privind Istoria României, veacul XVII, B. Ţara Românească, 1601-
1610, Editura Academiei R.P.R., 1951, pag. 217.
30. Ibidem, pag. 363-367.
31. Documente privitoare la Istoria României, veacul al XVII-iea, 1601-1610,
Editura Academiei R.P.R., 1951, pag. 132-136.
32. Alexandru Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, pag. 205.
33. Ibidem, pag. 246-247.
34. Amicul poporului, anul III, nr. 7 din 15 ianuarie 1902.
35. Al. Ştefulescu, op. cit., pag. 167-168.
36. Maior Gh. S. Buzescu, Reconstituiri privind familia Buzeşti/or şi Buzeştii /,
Sibiu, 1933 şi li - 1936.
37. N. Iorga, Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni către casa de negoţ
sibiană, Hagi Pop, 1906, pag. 27.

39. Arhivele Olteniei, anul li, iulie-august, 1923, pag. 321-323.
40. Ibidem, anul XV, nr. 83-85, ianuarie-iunie 1936, pag. 226.
41. Calendaru/ Gorjului pe 1910, pag. 21-27.
42. A se vedea .Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei", Editura Fundaţiei
.Premiile Flacăra România". Bucureşti, 2000, pag. 12-13.

43. Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu Jiului, pag. 74-75.
44. N. Stoicescu, op.cit„ pag. 37-38.
45. N. Stoicescu, op.cit„ pag. 159-160.
46. Ibidem, pag. 34-37.
47. Octav-George Lecca, op.cit„ pag. 112.
48. N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, voi. I, Bucureşti, 1935, pag. 139-141.
49. Octav-George Lecca, op.cit„ pag. 112.
50. N. Iorga, Istoria românilor, voi. V, pag. 373.
120
51. Istoria României, voi. li, Editura Academiei R.P.R„ 1962, pag. 951.
52. N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, voi. li, 1935, pag. 144.
53. Istoria Românei, op.cit„ pag. 953.
54. N. Iorga, op.cit„ pag. 175-176.
55. Ion Sârbu, Istoria lui Mihai Viteazul, domnul Ţl'Jrii Româneşti, Editura Facla,
1976, pag. 145-147.
57. N. Iorga, Istoria românilor, voi. V, Vitejii, Bucureşti, 1937, pag. 292.
59. Ibidem, pag. 293-294.
60. Ibidem, pag. 293-294.
61. Nicolae Iorga, op.cit„ pag. 310-311.
62. Istoria României, voi. li, pag. 104.
64. Al. Vasilescu, Oltenia sub austrieci, 1718-1739. Bucureşti, 1928, pag. 160,
nota 851.
65. Al. Vasilescu, op.cit.
66. Ibidem.
67. Ibidem, pag.146.
68. N. Iorga, Scrisori de boieri şi negustori olteni şi munteni cl'Jtre casa de negoţ
sibiană, Hagi Pop, Bucureşti, 1906, pag. 28.

69. Ibidem,
70. Maior Gh. Buzescu, op.cit., pag. 7-14.
71. Ibidem, pag. 15-16.
73. Arhivele Olteniei, anul VII, nr. 35, ianuarie-februarie 1928.
74. Maior Gh. S. Buzescu, op.cit„ pag. 21.
75. Ibidem.
76. N. Iorga, Studii şi documente, voi. VII.
77. Gh. S. Buzescu, op.cit„ pag. 19, voi. I.
78. Ibidem, pag. 7-10.
79. Ibidem, pag. 10-11.
121
80. Ibidem, pag. 11-16.
82. Arhivele Olteniei, anul XIV, nr. 77-78, ianuarie-februarie, 1935 şi anul XV, nr.
83-85, ianuarie 1936.
83. Şt. Richmon, Monografia judeţului Romanaţi, pag. 377.
84. Mitropolia Olteniei, anul XXXIV, nr. 1-3 ianuarie-martie 1982, Craiova, pag.163-
164.
85. Calendarul Gorjului, 1910, pag. 21-22.
O REEDITARE A CAZANIEI LUI VARLAAM, IAŞI
1643
Prof. Eva /sac
[i)rima tipografie românească în Moldova se înfiinţează în

timpul domniei lui Vasile Lupu, „Om cult, bun cunoscător al limbii greceşti
şi prieten al celor mai mari cărturari moldoveni al vremii, Grigore Ureche
şi Varlaam, Domnitorul Vasile Lupu, căruia membrii Frăţiei din Lwov îi
scriu la 29 martie 1642 că este imaginea exactă a „Marelui Justinian,
împărat de pioasă amintire" era mistuit de o ambiţie fără margini, care-
1va pirde, dar căreia cultura românească şi istoria Moldovei îi datoresc
1
unul din momentele de glorie".
Această tipografie se înfiinţează datorită insistenţelor Mitropolitului
Varlaam al Moldovei, care avea încă din 1637 gata pentru tipar „Cartea
românească de învăţătură în duminecele preste an şi la praznice
împărăteşti şi svinţii mari", cunoscută sub denumirea de „Cazania lui
Varlaam", dar care este tipărită abia în anul 1643, în tipografia de la laşi,
instalată în chiliile mănăstirii „Tri Sfetitili".

Citind predoslovia, vedem că domnitorul Vasile Lupu o oferă ca
„dar, milă, pace şi spăşenie a toată seminţia românească, pretutindenea
unde se află pravoslavnici într-această limbă", arătând că face „acest
dar limbii româneşti, carte pre limba românească", fiind conştient de
unitatea de limbă, neam şi simţire a tuturor românilor.
„Cartea cea veche pentru toate provinciile româneşti", cum o
numea Nicolae Iorga, „Cazania lui Varlaam", a cunoscut o uimitoare
124
răspândire pe întreg teritoriul românesc, dar din păcate neidentificată
până în prezent în nici un exemplar în patrimoniul judeţului Gorj.

Vorbind despre o reeditare a Cazaniei, nu mă voi referi la ediţia
lui Florea Mureşan, „Cazania lu Varlaam 1643-1943, Prezentare în

1
imagini", Cluj, 1944, şi nici cea a lui Atanasie Popa „Cazania lui Varlaam",
laşi, 1943, Prezentare grafică, Timişoara, 1944, ci la ediţia lui J. Byck,
tipărită în colecţia „Scriitori români vechi", la fundaţia Regală pentru
literatură şi artă, în anul 1943 (foto 1).
Această cazanie, existentă în
fondul de carte a Colegiului naţional
„Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu,

ne-a atras atenţia prin tirajul mic în
care a fost tipărită, lucru ce se
constată de pe prima foaie de titlu
verso, unde putem citi: „S-au tras din
această carte, pe hârtie vidalon,
douăzeci şi şase de exemplare
nepuse în comerţ, numerotate de la
1la26".
Faptul că este tipărită la trei sute
de ani de la apariţie, într-un tiraj redus
şi nepuse la vânzare ne duce cu
gândul că şi atunci au existat oameni de cultură care şi-au dat seama
de importanţa acestei cărţi, scoţând cu această ocazie o ediţie omagială.
Din păcate, nu putem să ne dăm seama ce număr are exemplarul nostru,
deoarece ulterior, tot ce era legat de cuvântul rege trebuind să dispară,
foaia de titlu a fost acoperită pe alocuri cu tuş negru (foto 2).
125
Tipărită într-o formă sobră, cartea nu are frontispicii, viniete, scene
biblice, chipuri de sfinţi, singura ilustraţie fiind stema Moldovei
reprezentată prin capul de bour încadrat de soare şi lună, având deasupra
sceptrul încrucişat cu sabia şi coroana domnească, sub care sunt scrise
stihurile la stemă-un imn de laudă adresat puterii domneşti reproduse
după cele. din 1643 (foto 3).
Tipăritura, cu un număr de
l'
506 pagini, legată în coperţi de
carton are dimensiunile: 21,5
x 16 x 4 cm, cu oglinda textului
de 14 x 9,5 cm, reprezentând
în întregime Cazania de la
1643.
Urmează o filă în care este
reprodus „Cuvânt împreună
către toată seminţia
românească", o închinare
adref.ată poporului român de
către domnitorul Vasile Lupu,
redactată de Varlaam,
mărturisind deschis străduinţa
autorului versiunii româneşti a
Cazaniei de a scrie pe înţelesul
tuturor românilor şi de a folosi o limbă cât mai aleasă, de a pogorâ şi
svânta scriptură tot mai pre înţelesul oamenilor „. pentru ca să înţeleagă

hiecine să se înveţe". Adresată cititorului, cea de-a doua prefaţă arată
motivele principale care l-au determinat pe Varlaam să traducă şi să
publice cartea „limba noastră românească„.n-are carte pre limba sa",

bineînţeles, cartea de învăţătură bisericească şi de aceea „cu nevoie
iaste înţelege cartea altii limbi; lipsa das~ălilor ş-a învăţăturii", deoarece
„cât au fost învăţînd mai multă vreme, acuma nici atîta nime nu învaţă".
126
În continuare este respectată ordinea predicilor, praznicilor peste
an şi a sfinţilor mari, închinându-se cu stihurile cu caracter religios în
care se mulţumeşte lui Dumnezeu „care după început au dat săvirşire".
Tiparul folosit este cei !atin, dar sint inserate şi caractere chirilice,
iar cînturile evangheliilor sint în slavonă.
Înainte de cuprins este tipărit colofonul în slavonă cu caractere

chirilice, care are acelaşi conţinut cu cel din exemplarul din 1643. Colegiul
Naţional „Tudor Vladimirescu", o şcoală cu tradiţie, este înfiinţat în anul
1890, a cărui personal didactic a avut printre alte preocupări şi
organizarea unei biblioteci bogate care să pună la dispoziţia elevilor cărţi

pentru studiu.
Biblioteca este în prezent un fond tradiţional valoros, care a fost
îmbogăţit de-a lungul anilor cu nenumărate cărţi, multe de patrimoniu,
intre acestea găsindu-şi locul şi exemplarul descris mai sus, adus printr-
o donaţie de unul din foştii profesori ai liceului.
1. G. Ivaşcu, .Istoria literaturii române", voi. I, Bucureşti, 1968, p. 147.
DOCUMENTE INEDITE DIN ARHIVE SPANIOLE
REFERITOARE LA PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN A
DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA ÎN
CONTEXTUL POLITIC SUD-EST EUROPEAN
ltillceste documente inedite au fost găsite în Arhiva Naţională

de la Madrid, secţia Statul1 şi reprezintă note diplomatice ale
reprezentanţilor Coroanei spaniole la Constantinopol, Petersburg sau
Viena, care corespondau cu Madridul. Prezentele documente ilustrează
situaţia politică din Principatelor Române, d~ asemenea se fac şi referiri
la războaiele ruso-austro-turce - cu participarea românilor - din a doua
jumătate a sec. al XVIII-iea.
în a doua parte a sec. al XVIII-iea Principatele Române au constituit
obiectul disputei dintre puterile care aspirau la stăpânirea lor. Atitudinea
domnilor români era un factor important la supremaţia statelor
competitoare, la ocuparea Ţărilor române.
Datorită poziţiei geo-politice a Principatelor Dunărene, domnii
acestora aveau un rol important în problemele europene, prin informaţiile
2
oficiale sau secrete pe care le trimiteau la lstanbul •
Rivalitatea anglo-franceză, care a dominat primele şapte decenii

ale veacului al XVIII-iea a avut influenţe pregnante şi asupra chestiunii
orientale. Alianţa Franţei cu Austria şi Rusia a compromis prestigiul şi a
slăbit influenţa ambasadorului său la Constantinopol.
Amestecul Ecaterinei a ll-a3 în treburile interne ale Poloniei au
128
constituit un pericol iminent pentru securitatea Imperiului otoman în zonă.
Alianţa ruso-prusacă din 1784 avea să exercite o puternică influenţă
asupra întregii politici europene. Acest lucru a permis Rusiei să rezolve
chestiunea succesiunii la tronul Poloniei pentru apărarea intereselor sale,
impiedecând astfel Austria să intervină de partea Imperiului otoman. Un
raport diplomatic consemna tratativele marilor puteri referitoare la soarta
Poloniei: „Pero la mediacion es muy dificil a medida. que una de las
Potencias beligerantes se debiliza, y Jos hielos non son mas fuertas en
Noviembre para Jos Austriacos y que para /os Rusos. Viena a perdido
ciertamente las mejores ocasiones de inquietar a Petersburg de intimidar
a Berlin y de sa/var la Constitucion de Palonier (Însă discuţiile de mediere
sunt foarte dificile, una din puterile beligerante se retrage, frigul nu este
prea puternic în noiembrie pentru austrieci şi pentru ruşi. Viena a pierdut
sigur majoritatea ocaziilor de a forţa Petersburgul de a intimida Berlinul
şi a salva Constituţia Poloniei").
Austria şi Franţa, neliniştite de progresele diplomatice ale Rusiei
caută să determine pe sultan să declare război la 6 octombrie 1768
acesteia. Astfel începe o nouă serie de confruntări pe câmpul de luptă
dar şi în Ct)lisele diplomatice, lucru care va face ca Principatele Ror:nâne
să fie pe primul plan al activităţii politice europene.
Renunţarea Curţii de la Petersburg nu însemna însă şi
abandonarea totală a planurilor sale de a ocuoa Moldova şi Ţara
Românească. Mai întâi guvernul ţarist trebuia să evite o ciocnire violentă

cu Austria.
În 1770 diplomaţia ţaristă reactualizează planul unirii celor două
state româneşti şi transformarea acestora într-un „stat tampon" între
cele două imperii rivale.
Diplomaţia rusă considera, că pe lângă diminuarea forţelor
Imperiului otoman, scoaterea Ţărilor 5

Române de sub suzeranitatea
otomană servea şi intereselor creştinătăţii.
Ecaterina a ll-a6 , chiar a propus ca noul stat creat să menţină o
garnizoană, până când ea va considera că acesta va fi în măsură să se
129
apere singur.
Austria urmărea cu aceeaşi îndârjire anexarea Principatelor
Române, opunându-se tendinţelor ţariste de expansiune faţă de acestea.
De aceea Austria caută să profite de dificultăţile prin care trecea Imperiul
otoman în urma victoriilor armatei ţariste şi s-a încheiat în acest sens
tratatul de subsidii din iulie 1771. Prin acest tratat Austria urma să
recupereze Oltenia şi să fie făcute unele rectificări de frontieră între

Moldova şi Ţara Românească.
Principatele Române, unite şi independente ar fi dat o nouă

vigoare dorinţei de unire şi libertate naţională a românilor din Transilvania 7 ,
ceea ce ar fi produs în Imperiul habsburgic o situaţie extrem de dificilă.
Intervenţia armatei ruse în Polonia a determinat Poarta să de-
clare război Rusiei. Imperiul ţarist a mobilizat trei armate: prima, cea
mai importantă, în Podolia pentru a ataca cetatea Hotinului; a doua în
Ucraina pentru a-i stăpânii pe tătari; a treia în Caucaz pentru a produce
o diversiune în zonă.
Războiul purtat de Rusia împotriva Imperiului otoman a fost

pregătit printr-o vie propagandă în Moldova şi Ţara Românească pentru
a-şi asigura sprijinul populaţiei.
Primele ciocniri militare aveau să reţină armatele ruseşti, la care

se adăugaseră şi detaşamente de români în faţa Hotinului, timp de mai
multe luni. Reluarea operaţiunilor militare în a doua parte a anului 1770
s-a soldat cu înfrângerea oştilor turceşti. în acest sens o notă diplomatică
menţiona că: „Los Rusos ha vuelta a tomar la Fortaleza de Giurgevo
(que esta abandonada) el General Veisman ha pasado el Danubio el
dia 4 con 5. OOO granaderos, 1O. OOO fusilleros y 5. OOO casacos, con
cuya cuerpo ha tenido multas ventahas y consequido la retirrada a fuga
de/ Gran Visir quien ha abandonado in Campa y artileria8 (Ruşii au cucerit
fortăreaţa Giurgiu ce a fost abandonată şi generalul Vaisman a trecut
Dunărea în ziua de 4 cu 5.000 de grenadieri, 1O.OOO puşcaşi (infanterişti)
şi 5.000 de cazaci, cu care corp de armată a obţinut multe victorii şi a

reuşit retragerea marelui Vl2:ir, care a abandonat în câmpul de luptă şi
130
artileria).
În această perioadă mulţi ţărani din diferite zone ale Moldovei şi
Ţării Româneşti au constituit cete de voluntari care au sprijinit acţiunile
armatei ruse.
Succesele militare înregistrate de Rusia s-au datorat şi eficacităţii
cetelor de voluntari români care au împiedecat armata otomană şi prin
trimiterea de ajutoare în sprijinul cetăţii Hotinului, asediată de ruşi. Rolul
armatei ruse a fost mult uşurat de voluntarii români în primii ani de război,
când armata rusă comandată de generalul Repnin obţine o victorie
importantă la Movila Râbiei. Eroismul şi spiritul de devotament al
detaşamentelor de voluntari români în aceste lupte fiind remarcate de
feldmareşalul Romanţev. Despre aceste lupte purtate pe teritoriul
Principatelor Române avem consemnat un raport diplomatic oficial:
„Desde media dos de Octumbre hasta principios de Noviembre han
perdido Jos Rusos 6.000 hombre, y Jos Ottomanos que han dexado in
artilleria en poder de sus enemigo vensedores 13. OOO muertos y 5. OOO
heridos y prisoneros9 (De la jumătatea lui octombrie până la începutul
lui noiembrie au pierdut ruşii 6.000 de oameni şi turcii au cedat artileria
în mâ'.la inamicilor săi învingători, 13.000 morţi şi 5.000 d~ răniţi şi
prizonieri).
Desfăşurarea acţiunilor militare ale românilor au fost însoţite de
activităţi diplomatice, vizând obţinerea independenţei în fruntea cărora
au fost fraţii Pârvu şi Mihai Cantacuzino. Aceştia au întocmit memorii

către ţarina Ecaterina a li-a, de la care au primit asigurări de sprijin în
lupta pentru înlăturarea dominaţiei otomane.
În campania din 1771 s-au desfăşurat lupte de o parte şi de alta
a Dunării evenimentul cel mai important constituindu-l cucerirea Crimeei
de către ruşi. În decembrie 1771 guvernul rus informează Curtea de la
Viena că renunţă la ocuparea celor două Principate Române. Rusia şi
Turcia vor încheia un armistiţiu la 30 mai 1772 la Giurgiu hotărând ca la
7 august 1772 să fie convocat Congresul de Pace de la Focşani.
10
Mihai Cantacuzino , prin memoriile pe care le-a prezentat la
131
Congresul de pace de la Focşani, delegaţiilor Rusiei, Austriei şi Prusiei
preciza faptul că sosise momentul ca românii să redobândească
Independenţa .. re remarcat este faptul că autorii memoriilor adresate

Rusiei urmăreau să obţină pentru români calitatea de beligeranţi pe care
considerau că li se cuvine datorită participării lor la război alături de
trupele ruse. Rezultatul nu a fost însă cel dorit, deoarece diplomaţia
ţaristă urmărea să supraliciteze problema Principatelor Române, în
scopul de a obţine clauze cât mai avantajoase pentru Rusia la încheierea
tratativelor de pace.
Ţărănimea încă de la începutul acţiunilor militare a părăsit satele
formând detaşamente de voluntari. Numărul voluntarilor a crescut
necontenit în timpul confruntărilor militare. În noiembrie 1769 se aflau
sub arme 4.000 de voluntari, la începutul anului următor se adaugă încă
2.300 iar spre sfârşitul războiului, când Rusia a trebuit să retragă o parte
din trupele sale din Principatele Române, numărul voluntarilor români
se ridica la peste 12.000. O notă diplomatică se referă la aceste trupe
de voluntari care s-au distins în marile bătălii ale războiului cât şi la
echipamentul militar al acestora: „Parece mejor el uso de milicias como
en Espana, Francia y lnglaterra dond} estan a la mano de Jos Reclutos,
para el exercita, que el de escribir en un libro publico Jos nombres, edad
y filiacion de todos Paisanos para soldados ... gentes que no tienen
senal in uniforme que Jos pueden hacer cunoser por ropa, y distigen el
So/dados de/ Paisano'111 (Este mai bine folosirea poliţiei cum este în
Spania, Franţa şi Anglia unde sunt recrutări pentru armată şi sunt scrise
într-o carte publică numele, etatea, rudele acestor ţărani pentru soldaţi,
de asemenea mulţimea ce nu are însemne la uniforme şi nu pot să se
recunoască prin îmbrăcăminte şi nu se disting soldaţii de ţărani).
Prin eroismul lor şi prin cunoaşterea locurilor aceste trupe de
voluntari s-au distins în multe bătălii ale războiului. Astfel în lupta de la
Comana din decembrie 1769 când turcii au încercat să reocupe
Bucureştiul, un întreg detaşament de voluntari a pierit în frunte cu Pârvu
Cantacuzino, comandantul lor. În acest sens avem de menţionat o notă
132
diplomaticţi care se r-eferă la aceste lupte: „Corre voz de que un Cuerpo
turco la orden de/ Baxa de Romelia ha derrotado entre Giurgiowo y
Bukarest a seis mii rusos mandados por el general Berg'~ 2 (Se aud voci
că un corp de armată turc condus de paza de Rumelia a învins între
Giurgiu şi Bucureşti 6.000 de ruşi comandaţi de generalul Berg).
Trupele de voluntari au avut un rol însemnat în eliberarea oraşului
Focşani de trupele paşei de Rumelia cât şi la participarea luptelor de la
Larga şi Cahul. În vara anului 1773 voluntarii au nimicit în bătălia de
Silistra detaşamentele conduse de Mehmed - Oglu şi de Cerchez - paşa.
În bătălia de la Cozludja, generalul Suvorov decide soarta războiului având
sub comanda sa un număr de 3.000 de voluntari. O altă notă diplomatică
spaniolă se referă la aceste lupte duse de armata rusă împotriva turcilor

peste Dunăre ca şi la pătrunderea trupelor austriece în Moldova şi Ţara
Românească: „ Varias cartas de Transy/vania refieren que un grueso

Cuerpo de Rusos ha pasado el Danubio ha hecho gran destoro en el
execito turco... desde Transylvania pasarse un exercita Austriaco a
Moldavia y Walaquia, temeria internar en pais poco anos y arriundos". 13
(Diferite scrisori din Transilvania se referă că un puternic corp de armată
rus. a trecut Dunărea şi a făcut mari distrugeri în armata turc:ească ... din
Transilvania a trecut un corp de armată austriac în Moldova şi Valahia,
există teama ca în aceste ţări să stea câţiva ani şi să producă greutăţi
populaţiei).
În timpul războiului ruso-austro-turc din 1768-1774 între marile

puteri se duceau tratative diplomatice la Constantinopol, Petersburg,
Viena şi în alte capitale europene. La aceste negocieri diplomatice
preliminare tratatului de la Kuciuk Kainargi ( 1774 ), Principatele Române
ocupau un loc important, deoarece se discuta şi problema independenţei
Moldovei şi Ţării Româneşti. În acest sens de o importanţă deosebită
este un raport diplomatic de la Petersburg către Curtea de la Madrid,
care demonstra complexitatea implicaţiilor internaţionale ale problemei
independenţei Principatelor Române şi ocupa un loc aparte la curţile
Occidentale şi Orientale "Habria pues, este plan una barrera entre la
133
Rusia y la Puerta, pero qual habria entre /os Austriacos y /os Rusos,
quienes teniendo a las ordenes /os pequenos Soberanos de Moldavia
y Walaquia, inqietar que qandose Ies autofase, ias fronteras de /os
Dominios Austriacos, formar con comodidad a/mazenes juntar tropas
en Provincias que Ies subministrarian conquito viveres, forrages y aun
reclutos citas reflexiones manifestan que con apariencias de moderacion
piensa la Czarina en sacar tanto fruto de la paz, como si conservase
sus conquistas, pero parece que la vigilencia de esta Corte pondra un
treno y un limite muy moderato a sus ideas ambiciosas. No siendo
fronteriros de /os estatdos de la imperator Reyna /os Tartaros de
Besarabia, ni cortando la comunicasion de /os Dominios de la en retardar
la paz para desfrutar quanto mas tiempo la da posib/e las ventahas de
aque/a parte de Polonia de que se ha apoderado.
La reprezentancia de este Ministerio a consentir en la
independencia de Moldavia y Walaquia, proposicion que a primera
vista parese moderata e hija de la concordia, nace de que no teniendo
en tal caso en adelante nada que temer la Rusia de la Puerta Ottomana,
podria hacer mas esfuertas para extender su influenso y sus posesiones
por esta parte de Europa, y que c!ebiendo /os habitantes de estas dos
Provincias su libertad a la Corte de Petersbourg la seria en qua/quier
ocasion de rompimiento, tanadietos por agradecimiento, como si fueron
Vasal/os suyos ademas de la union y parcialidad cimentada en la
conformidad de ritos y religion, pues miran aquellos naturales a
Petersbourg como al centro de su religion y al Czarina como a sus
protector y Senior natural: temese tambien la idea de la Czarina de
hacer independentes las Provincias de Moldavia y Walaquia, como
permaniento que no solo no puede verificarse pero ni acun propunere y
que las choca en extremo por /os inconvenientes y obstaculos que
resultarian contra su proprio interes; y hacen muchas objecctiones sobre
el punto relativo a /os Tartaros rebeldes, pero conc/uyendo conque se
podra hablar y tratar de este articulo.
Creo concebida en estos terminos la memoria .de respuesta
134
enviada por esta Corte y de questia informado a este Principe de Galicin
solo para su noticia, sin darie encargado alguno: Se hace quenta que
podra rec!birse aqui la replica de la Petersbourg parae mediados de/
corriente. Si digno de reparo que Mette han respondido de por sin experar
paraella el dictamen de/ Rei de Prusia, pues le sospecha autor de/os
proyectos de la Csarina por el interes que tiene de nuebos insu/tos y
para el bien comun, quela Walaquia y la Moldavia queden
enteramente y para siempre independientes de /os Turcos y de
qualquera otra Potencia, y que es tambien de/ caso se estipule igua/
independencia para /os Tartaros que se han levantado contra la Puerta
al principis de esta querra, y que aun actualmente no han vuelto a
someterse. Parese que la Czarina no han hecho otra explicacion in
sobre Oczakow ni sobre la libre navigacion en el Mar Negro, ni sobre
indemnisaciones en dinero, articulos que naturalmente se tratan despues
de haber arreglato estos preliminares". 14 ( Este de spus că există în
acest plan un impediment între Rusia şi Poartă însă aceeaşi situaţie
este între austrieci şi ruşi care au încuviinţarea micilor state suverane

Moldova şi Valahia se îngrijesc de frontiera lor, de dominaţia austriecilor,
. care au făcut depozite, au adus trupe în provincii şi le Sl~badministrează
furajele chiar şi recruţii. Această situaţie ce se manifestă ce aparţine
dorinţelor Ţarinei de moderaţie care a profitat de toate rezultatele păcii
care le-a conservat în victoriile sale însă se pare că activitatea acestei

Curţi poate să fie o frână şi o limită mai moderată în ideile sale ambiţioase.
Nu sunt frontiere de stat, hanul tătarilor din Basarabia care a tăiat căile
de comunicaţie din Provincie şi întârzie pacea pentru avantaje în timp
posibile pe orice parte din Polonia să pună stăpânire.
Reprezentanţii acestui minister au dat consimţământul
independenţei Moldovei şi Valahiei, propunere care la prima vedere este

moderaţia, fiica înţelegerii ce nu are în asemenea cazuri, teama Rusiei
de Poarta otomană şi va putea face eforturi mai mari pentru extinderea
influenţei sale şi posesiunile sale în această parte a Europei şi datorează
locuitorilor acestor două provincii libertatea sa de la Curtea de Peters-
135
burg în orice ocazie de a rupe relaţiile Recunoştinţă cum au fost vasalii
săi pe lângă această uninune şi parţial întărită în conformitate cu
obiceiur!le şi religia, deoarece acestea sunt aceleaşi cu cele de la Pe-
tersburg care este ca un centru religios şi Ţarina ca protector a! lor şi
Domn Natural; de asemenea le este teamă de ideea Ţarinei de a propune

independenţa provinciei Moldovei şi Valahiei, pentru totdeauna, lucru ce
nu se poate verifica şi pe care le evocă în extremis pentru inconveniente
şi obstacole ce rezultă contra propriilor interese şi cu multe obiecţii ce
rezultă la punctul relativ la tătarii revoltaţi însă în concluzie se poate
vorbi şi trata acest articol. Cred că a conceput acest termen în memo-
ria răspunsului de invidie la această Curte şi de această chestiune a
informat pe principele Galicin singurul care a cunoscut această problemă.
Şi-au dat seama că au primit replica de la Petersburg pentru mediere,

fără a spera la avizul regelui din Prusia, deoarece bănuielile proiectului
Ţarinei (Ecaterina a li-a n.a.) şi interesul cel are pentru aceste noi
neînţelegeri şi pentru binele comun ca Valahia şi Moldova să rămână
În Întregime şi pentru totdeauna independente de turci şi oricare
altă putere şi care de asemenea este cazul să stipuleze egal
independenţa pentru tătarii ce. s-au ridicat contra Porţii la început de
acest război şi actualmente încearcă a se supune. Se pare că Ţarina
nu a dat alte explicaţii despre ţinutul Oceakow şi despre libertatea de

navigaţie în Marea Neagră şi despre despăgubirea cu bani, articole, care
natural se discută după tratativele preliminare).
Pacea de la Kuciuk - Kainargi din 21 iulie 1774 a consacrat de
„jure" poziţia de preeminenţă a Rusiei în Principatele Române, ceea ce
avea să-i aducă avantaje în competiţia de expansiune în sud-estul
Europei.
Prin pacea semnată Poarta otomană cedează cele două Cabardi,
porturile Kerci, leni-Kale şi teritoriul cuprins între Nipru şi Bug, este
recunoscută independenţa tătarilor din Crimeea. Rusia obţinea libertatea
navigaţiei în mările şi porturile Imperiului otoman şi trecerea liberă pentru
vapoarele sale de comerţ din Marea Neagră şi Marea Mediterană.
136
În ceea ce priveşte Principatele Române Imperiul otoman este
silit să promulge un hatişerif, ce garanta vechile privilegii ale Ţărilor
Române şi prevedea garanţii cu privire la colectarea şi plata furniturilor

către Poartă. Poarta acorda admistie deplină şi dreptul de a emigra
supuşilor săi, care au fost alături de Rusia şi garanta liberul exerciţiu al
religiei creştine.
Slăbiciunea Imperiului otoman cât şi succesele militare şi
diplomatice ale Rusiei au încurajat Austria să ceară o compensaţie -

partea de nord a Moldovei. Poarta a semnat la 7 mai 1775 convenţia de
cedare a Bucovinei. Astfel o notă diplomatică din 3 iulie 1775, consemna:
„On ne voit pas precisement en quoi elles consistend mais on
pretend que la Porte, moyennant [Ies discordes] sement a cause a la
cour de Vienne a obtene l'evacution de trois districtes occupe par Ies
Austrichens dans la Molda vie a fibre de dommagement... Le dupe ii
[acquiert] conference a la Porte sur Ies affaures relatives aux pays
occupes par Ies Austrichiens dans la Molda vie ... On vient d'apprendre
que Ies differeurens par rapport aux pays [occupee] par Ies Austrichiens
en Moldavie ont ete accommodes amica/mente. Les temps nous en
apprendra Ies particularites. Ce qui confirme cet acr;ommodement c'est
que la Porte a nomme hier la commisaire qui dont a/Ies prendre la
nouve/le lnterimaire lmperial'. 15 (Nu ştim exact în ce constau ele, dar
presupunem că Poarta semănând germenii discordiei, în dauna Curţii
de la Viena, a obţinut evacuarea celor trei distrrcte. ocupate de austrieci
în Moldova cu titlu de despăgubire ... Nemulţumit acesta (Imperiul ţarist
n.a) solicită o întrevedere cu Poarta asupra problemelor referitoare la
teritoriile ocupate de austrieci în Moldova ... Tocmai am învăţat că
neînţelegerile privitoare la relaţiile din teritoriile din Moldova ocupate de

austrieci au fost rezolvate într-un mod amical. Trecerea timpului ne-a
obişnuit cu unele particularităţi. Ceea ce a confirmat înţelegerea a fost
că Poarta a numit în curând un comisar ce urmează să preia noul
Interimat imperial).
Imperiul habsburgic instalat în partea de nord a Moldovei -
137
Bucovina - a obţinut o poziţie strategică, contracarând într-un fel intenţiile
de hegemonie. ale Rusiei pe seama Imperiului otoman în zona din sud-

estul Europei.
După încheierea tratatului de la Kuciuk - Kainargi, Poar.a otomană
a încercat să obţină intervenţia Angliei şi Prusiei pentru a determina Rusia
să renunţe la exercitarea de către otomani a celor mai importante clauze
ale înţelegerii de pace.
Rivalitatea austro-prusacă 16 a favorizat politica Ecaterinei a li-a,
permiţându-i să consolideze poziţia Rusiei în Principatele Române
concretizată în stipulaţiile convenţiei explicative de la Ainali-Kavak
încheiată cu Poarta otomană la 21 martie 1779. Acest fapt l-a convins
pe Iosif al ll-lea 17
că singura modalitate de sporire teritorială a Austriei
constă în colaborarea cu Rusia la împărţirea Imperiului otoman.
Izbucnirea revoluţiei în Franţa, prăbuşirea Poloniei şi începutul
războaielor napoleoniene va accentua mult contradicţiile dintre marile
puteri 18
în lupta pentru supremaţie în sud-estul Europei şi în Orient.
Ecaterina a li-a a abandonat vremelnic politica de expansiune pe
seama Imperiului turcesc datorită concentrării forţelor sale trimise să
desăvârşească împărţirea P_oloniei.

Stabilirea Rusiei la gurile Dunării, mai ales după fixarea graniţei
pe Nistru a continuat să rămână unul din obiectivele principale ale politicii

externe a Ecaterinei a 11-a. 19
Dispariţia Poloniei în 1795 a afectat mult interesele turcilor şi ale
Franţei în Principatele Române.În privinţa Rusiei, urmată de Austria au
luat măsuri pentru a împiedica orice colaborare otomano-româno-
poloneză. Un rol important în acest sens l-au avut consulii 20 şi agenţii
ruşi din Principatele Române care au primit ordine să supravegheze

orice mişcare a domnilor din Ţările Române şi să-i împiedice a-i sprijini
pe patrioţii polonezi.
Interesul Franţei era ca Principatele Române să rămână în
componenţa Imperiului otoman, concomitent cu sporirea influenţei
franceze în zonă. În acest sens a fost înfiinţat la 1796 un consulat ge-
138
neral francez cu sediul la Bucureşti. 21
Frământările din Ungaria, mişcarea naţională a românilor din
Transilvania şi intrigile Prusiei au fost unele din cauzele care l-au
determinat pe Iosif al II-iea să înceapă, cu consimţămârtul Ecaterinei a
11-a, tratativele de pace cu Poarta otomană în ianuarie 1790. Armistiţiul a
fost încheiat în toamna aceluiaşi an de urmaşul lui Iosif al 11-lea, Leopold
al ll-lea. 22
Rusia refuză pacea austro-turcă încheiată în august 1792, la
Şiştov, pe principiul „statu quo ante belum" şi continuă războiul obţinând
23
câteva succese militare importante.
Începutul Revoluţiei franceze şi proclamarea Constituţiei Poloniei
din 1791, face ca Rusia să încheie pacea de la laşi la 9 ianuarie 1792
căreia ia fost dat ca frontieră Nistrul. Astfel, Poarta otomană a recuperat
Principatele Române, cu condiţia principală de a respecta clauzele stipu-
late în tratatul din 1774, convenţia din 1779 şi actul din 1O martie 1783.
Menţinerea existenţei Principatelor Române era o condiţie
esenţială a păstrării echilibrului politic din centrul şi sud-estul Europei.
Izbucnirea războiului ruso-austro-turc din 1787-1792, a fost
considerat din nou un prilej pentru români •.ie emancipare de sub
dominaţia străină. În 1789 divanul Ţării Româneşti a prezentat împăratului
Austriei un memoriu în care i se cere să intervină pentru înlăturarea
dominaţiei otomane, acordarea independenţei sub protecţia Austriei şi
Rusiei şi repunerea Principatelor în vechile lor drepturi, între care şi
revenirea la domniile pământene.

Gravele tulburări din Imperiul otoman de la sfârşitul sec. al XVIII-
iea şi începutul sec. al XIX-iea îl determină pe Napoleon I să creadă în
1801 că dezmembrarea acestuia era iminentă. Potrivit unor păreri
Principatele Române trebuiau cedate Austriei ca despăgubiri de război
pentru pierderile suferite prin pacea de la Luneville.

Zvonurile privind proiectele lui Napoleon de a favoriza ocuparea
Principatelor Române de Austria sau Rusia au alarmat Poarta otomană.
Imperiul otoman, prin reprezentanţii săi, spera că regele Prusiei îl va
139
determina p~ Napoleon I să renunţe la acest proiect, fapt care s-a şi
întâmplat. 24
Rusia, în acel moment însă nu intenţiona anexarea Principatelor
Române. Menţinerea „statu quo-ul" era mult mai favorabil rentru întărirea
dominaţiei sale în această regiune. Astfel, Rusia determina Poarta
otomană să reînnoiască, prin hatişeriful din 1802 clauza din tratatele
anterioare cu privire la Principatele Române.
Diplomaţia ţaristă a concluzionat că este însă necesar să
pregătească în prealabif terenul, dorind să dea un caracter „legal" ocupării

lor.
Napoleon I renunţă în perioada 1802-1807 la ideea dezmembrării
Imperiului otoman, de teamă ca Anglia să nu beneficieze de acest fapt.
De aceea Franţa întăreşte suveranitatea otomană asupra Principatele
Române considerând-o ca o posibilitate de barare a accesului Rusiei
sau Austriei la gurile Dunării.
În concluzie, putem considera că prin documentele descoperite

în arhivele spaniole aducem contribuţii istorice noi la istoria României
cu referiri la planurile politice ale marilor puteri în privinţa Principatele
Române cât şi date ine~ite privind participarea detaşamentelor de
voluntari români la războaiele ruso-austo-turce din a doua jumătate a
sec. al XVIII-iea.
1. În perioada martie-octombrie 1973 în urma unei burse de studii în Franţa şi

Spania am făcut investigaţii la Arhiva Naţională de la Madrid şi Arhiva de la
Simancas (Valladolid). În aceeaşi perioadă m-am documentat în muzee
franceze şi spaniole cât şi la diverse monumente istorice şi şantiere
arheologice. Astfel, am vizitat muzeele din Madrid, Paris, Toledo, Segovia,

Santillana dell Mar, Burgos, Bilbao, Santander, Altamira, Cordoba, Sevilla,
140
Valencia, Barcelona etc. Din Arhiva Naţională de la Madrid am prezentat o
parte din documentele referitoare la istoria naţională a României din a doua
parte a sec. al XVIII-iea.
2. Hurmuzachi, Supliment 12 , p. 112.
3. N. Iorga, Ştiri despre veacul al XVIII-iea în ţările noastre după corespondenţe
diplomatice străine, li, 1750-1812, în .Analele Academiei Române", S. li,

Tomul XXXIII, 1909-1910, Mem. Sec. Ist. bucureşti, 1910, p. 582 şi urm.
4. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, pachet 4631, f. 4, 3 decembrie
1771.
5. N. Iorga, „Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor, voi. li, Bucureşti,
1902, p. 29-30, 37, 39, 41-42.

6. Ibidem, p. 42 şi urm.
7. A. Oţetea, Contribution la question d'Orient, Bucureşti, 1932, Anexa, p. 189-
190.
8. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachetul 4631, f. 3, 3 decembrie
1771.
9. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachet 4631, f. 4, 17 aprilie
1771.
1O. Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzi.11ilor, p. 172.
11. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachet 6137, f. 4, 3 mai 1771.
12. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachet 6131, f. 7, 17 aprilie
1771.
13. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul. Pachet 6131, f. 2, 17 aprilie
1771.
14. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachet 3709, f. 2,3,4,5, 3 august
1771.
15. Arhiva Naţională de la Madrid, Secţia Statul, Pachet 3709, f. 5, 3 iulie 1775.
16. A. Oţetea, op. cit„ p. 233.
17. D. A. Sturdza, C. Colescu - Vartic, Acte şi documente relative la istoria renaşterii
României, voi. I, 1391-1841, Bucureşti, 1900, p. 375-376, 377-379, 380.
18. A. Oţetea, op.cit„ p. 279.
19. Hurmuzaki, Supliment 13 , p. 102.
141
''J1? / ;..._,eJ,,., ~.:·. ,„,„,,'.~;„_,_ · / ~.'.::-v„ ~? • . •· t?„.~.,,.._ ~ ~.,,6..~

- '.-..:. > „~
tt/ / . . ,/ ·/ /,, . . .
"""'.IU4..r·d. .r La- /..,C~lP~."'" l<~~ ~k--~~
y- ~--~"~ t4,,&y~-~ M (~ Z:,..ea?~
v - ' .
.?~_,~~'.t'°A--~~-; ~4!~/,r F · "''* ~~
Ct;1A"' „'(? -&f·f~ 1~ ~~:.C.../~.e. k,"74:;.
,,-~ re-'~ A.a..-- I~ an~a. ~-- ~ l'<L
(./';-"".,;.,.~~ ~hL~--'"";
'6 ;y ~ ~-- ~h.........,..
ho "-.u~--ei../~r~ ~e~~~.
-- ~ ~ ~ohwt.,th7j'4~'. %«-~~~ .
A.: .,04h IL &~ ...~1S~s.., a-d~a"" ~.o,.. /
,,,, ./qk-e :. ~~~... '~'°"~/ a.y.,.e„~4

~ ~~ . - - h-.u.-d..,, J?,,,/'-' -'I-~·
~rr~~~~~~- /
/ ~ -14 ~ ,·..,,,„~·.,,._, ~ ,t?~. ~ -br-~-;?, e/.-.% .
. ~.
.'
v,.,.,.n-~fl~a-v~ ~u-„~ff/ ~~~ Jb..r-: •..
c~ '7h-„ ~h?4:- t'h--~„ .e -. ~/!-.- ~ ~ ;,
etE- ~ ~ ~,~~ #d~~~
~-4cM~4.d 4.. ~~~ Jfd 4!-4~7:
~.4~._ ~ ~ 47h „; ~~ ~e;..,,.,:;7~
,k V-,. ""d"'" ~·· A~ ...,_, /"'' 4... .- - •
~, ././.~„;~ ~,- .
Document inedit referitor la Ţările Româ?e in a ~oua

jumătate a secolului al XVIII-le. Arhiva Naţionala dm
Madrid
142
Document inedit referitor la ,Tările Române in a doua

a secolului al XVIII-le. Arhiva Nationala din
jumătate
Madrid ,
SÂRBII ÎN TARA ROMÂNEASCĂ
'
Mihai Chiriţă
[ijrin analogie cu „Ungurenii" în Ţara Românească, 1 „Sârbii"

au fost ce-a de-a doua categorie de locuitori „străini" care au venit de
data aceasta de peste Dunăre, din Ţara Turcească (sau Ţara Sârbească,
n.n.) în Ţara Românească, la aceeaşi epocă- sfârşitul secolului al XVIII-
iea şi începutul celui de-al XIX-iea.
De peste Dunăre, au mai venit în Ţara Românească greci şi
albanezi. Numărul acestora a fost mai mic decât al „sârbilor'', dar ei

ocupau funcţii imp»rtante, ca: slujbaşi, arnăuţi, arendaşi şi chiar
proprietari de moşii.
În ceea ce ii priveşte pe turci, ei nu aveau voie să se stabilească

în Principatele Române, iar atunci când se infiltrau în mod clandestin,
sultanul trimitea un paşă sau funcţionar cu firman către domnitor ca să
le strice „odăile" şi să-i trimită înapoi „la urma lor", adică în Ţara
Turcească.
Paralelele dintre cele două mişcări de populaţie este semnificativă

prin faptul că şi unii şi alţii se refugiaseră de peste Carpaţi, respectiv de
peste Dunăre, din cauza stăpânului habsburgic sau cel otoman.
Începutul l-au făcut oierii transilvăneni, cunoscuţi cu numele de
ungureni, ardeleni, mărgineni (din Mărginimea Sibiului), mocani, bârsani
(din Ţara Bârsei), trocani, moroeni, uceni, ţuţuieni. Ei au împânzit satele
Munteniei şi Olteniei (ulterior şi pe cele ale Dobrogei), în căutare de păşuni
144
şi locuri de iernat în bălţile de la Dunăre. În scopul ocrotirii lor, în Ţara
Românească a luat fiinţă câte un „Ispravnic al ungurenilor" la Bucureşti
şi Craiova, încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-iea.

În ceea ce priveşte „sârbii" - locuitori ai paşalâcului de peste
Dunăre - ei puteau fi sârbi sau bulgari, uneori chiar români reîntorşi de
peste Dunăre din refugiu, cu toţii înregistraţi de Vistierie ca „străini".
Trebuie precizat de la început că în urma desfiinţării celui de-al doilea

ţarat la sfârşitul secolului al XIV-iea, bulgarii îşi pierduseră naţionalitatea
şi se contopiseră cu sârbii prin slavizare (cel puţin, ca limbă). De acum,

renaşterea vechiului lor nume se va produce de-abia în secolul al XVIII-
iea, când s-a publicat la Viena o istorie a lor. Practic, ei îşi vor recâştiga
acest nume după războiul ruso-turc din anii 1826-1828, încheiat prin
pacea de la Adrianopol (1829), fiind susţinuţi de ruşi.
Ţinând seama de cele de mai sus, nu-i de mirare că în oraşe ca
Bucureşti, Târgovişte, Buzău, Slatina, Piteşti ş.a. au existat mahalale
cunoscute sub numele de „Mahalaua Sârbi" şi nu ne îndoim că cel puţin
în cazul Munteniei era vorba de bulgari.

Semnificativ este şi faptul că în cazul judeţului Dolj prinţul
Obrenovici aduce pe moşia de la Poiana-Tunari sârbi, cu care înfiinţează

localitatea Poiana Mare, cea mai mare după oraşul Craiova. În acelaşi
timp, prinţul Barbu Ştirbei aduce pe moşia de la Băileşti „sârbi". La fel, la
Urzicuţa - sat vecin Băileştilor - bulgarilor li se spune şi astăzi „sârbi".
Catagrafiile Vistieriei de la 1831 şi 1838 confirmă fenomenul de mai sus.
În timp ce în Catagrafia de la 1831, în care se trece pentru prima oară şi
neamul locuitorilor, bulgarii apar ca atare, în cea de la 1838 din nou ca
„sârbi".
Ca încheiere la această „Introducere" adăugăm că sub domnia
lui Ioan Caragea, la Bucureşti şi Craiova s-a înfiinţat câte un „lsprăvnicat
al străinilor". Aceştia au fost incluşi în „slobozii", plătind birul 2 şi dajdia 3
pe jumătate, în raport cu pământenii. Ele vor fi însă desfiinţate în 1831
prin prevederile Regulamentului Organic, când s-a trecut de la sistemul
fiscal vechi al cislei, 4 devenit mai apoi lude, 5 la cel de capitaţie. 6
145
„Sârbii" din Muntenia (1818-1831)
1. O analiză a situaţiei statistice a sloboziilor din Muntenia, arată că:
Încă din anul 1818- deci, la sfârşitul celui de-al doilea lsprăvnicat-în
sloboziile din cele 12 judeţe de dincoace de Olt se aflau un număr de
7.087 străini înscrişi la bir. Dacă aceasta era situaţia la mijlocul anului
după aceea constatăm că numărul străinilor scade la 5909, adică circa
1200 familii în minus.
2. Lipsind catagrafiile din primul an al celui de-al treilea lsprăvnicat
al străinilor, adică de la 1819, constatăm că în anul următor numărul
străinilor creşte brusc, cu peste 3300 familii, atingând cifra de 9221.

3. În anul Revoluţiei (1821) cifra cunoaşte o nouă scădere bruscă,
la 5096 familii, adică 4125 familii mai puţin.
4. În anul următor Revoluţiei numărul străinilor creşte din nou, cu

circa o mie de familii, cifra menţinându-se apoi în jurul a 6000 familii.
5. Lipsind catagrafiile din anii 1823-1826 remarcăm că în anul
1827 numărul străinilor din slobozii ajunsese la 11143 familii, cifră record
a perioadei de care ne ocupăm, respectiv 10917, ceea ce reprezintă o
creştere cu circa 5000 familii, în 4 ani.
6. În timpul .··ăzboiului ruso-turc de la 1828-1829, numărul străinilor
începe să descrească de la 11124 până la 8688, adică se produce o
descreştere de 2436 familii.
7.După pacea de la Adrianopol, din toamna anului 1829, se
remarcă o creştere a numărului străinilor cu 670 familii, urmată de o
fluctuaţie de ordinul sutelor, în plus sau în minus, pentru următoarele trei
tetraminii ale anului 1830, la sfârşitul căruia se atinge cifra de 9299 familii.
8. În sfârşit la 1 iulie 1831 - data desfiinţării sloboziilor şi
lsprăvnicatelor străinilor- numărul familiilor de străini aflate în sloboziile
din Muntenia era de 9565, ceea ce echivalează cu 40000-45000 suflete
(ungureni şi sârbi).
Repartiţia acestor familii pe cele 12 judeţe de dincoace de Olt,
inclusiv poliţia Bucureştilor, era următoarea: 1. Slam Râmnic (884 ); Buzău
(550); Saac (449); Prahova (553); Dâmboviţa (441 ); Muscel (458);

146
Ialomiţa (1356); Ilfov (1623); Vlaşca (743); Teleorman (1069); Olt (506);
Poliţia Bucureştilor (342); Total 9565.
Numărul cel mai mare de străini îl primiseră judeţele limitrofe
Dunării; Ilfov, Ialomiţa şi Teleorman, cifrele corespunzătoare judeţelor
de munte fiind mai mici decât cele corespunzătoare judeţelor de şes.
De aici, rezultă şi un raport analog dintre ungureni şi sârbii veniţi în ţară.
în general, se poate afirma că aproape toate satele au primit un

număr - mai mare sau mai mic - de străini. Printre localităţile cu un
număr mare de străini existenţi la 1831 se numără: Dudescu (131) din
judeţul Slam Râmnic; oraşul Buzău (44) şi Bâlhacu (43) din jud. Buzău;
Câmpina (61 ); Târgu Călăraşilor Noi (91 ), Găiţa (103)Chioara (58) şi
Chichineţu (63), din jud. Ialomiţa; Ulmenii sârbi (31 ), Ulmenii ungureni
(31 ), Vărăştii sârbi (35), Valea Dragului (90), Domneştii de Jos (25),
Domneştii de Sus (36), Gherghiţa (30), Afumaţi (29), Dobroeşti (33),
Crevedia (30) şi Tărtăşeşti (40), din jud. Ilfov; Stăneşti (151 ), Chiriacu
(50), Stejaru (46), Gogoşarii vechi (39), din jud. Vlaşca; Băjeştii cislaşi
(28), din jud. Muscel; oraşul Piteşti (87) şi Costeşti (31 ), din jud. Argeş;
Mavrodinu (86), Ruşii de vale (55), Găuriciu (74), Trăsnitu (66), Zimnicea
(34 ), din jud. Teleorman; Drăgăne·şti (32) şi Brebeni (31 ), din jud. Olt;
Poliţia Bucureştilor (342).
O situaţie cu totul aparte o reprezintă judeţul Brăila. Făcând parte
integrantă din raiaua Brăilei până la 1829 când aceasta a fost desfiinţată
şi retrocedată Ţării Româneşti, locuitorii respectivi nu au fost înscrişi în
slobozii- ei nici nu veniseră de peste graniţă, ci au fost trecuţi la „lude",
ca pământeni. Judeţul nu figura încă printre judeţele de dincoace de Olt
(lucrul acesta se va petrece la 1 iulie 1831 ). Catagrafia respectivă arată
că numărul familiilor din tetraminia septembrie- decembrie 1830 era de

1401, fiind cel mai mic judeţ al Ţării Româneşti, ca număr de locuitori.
Că populaţia era românească, ne-o dovedeşte numele satelor de la acea
epocă. Dacă unele sate poartă numele unor stăpâni turci de până atunci,
ca: Vizir, Nazân, Geatâr, Muftiu, Tăzipu, Osman, Odaia Paşii, în schimb
restul sunt nume pur româneşti: Frumuşica, Gropeni, Cuptoarele,
147
Porumboiu, Valea Cânepii, Amarul, Vărsătura, Pietroiu, Vădeni, Iarba
Dulce etc. Puţinii străini ai oraşului Brăila (armeni - 16 şi ovrei - 12)
sunt trecuţi separat. Ulteri_or, ei apar la rubrica ,,fugiţi".
Din analiza Obşteştii catagrafii de la 1831 a judeţului Dolj -

singurul pentru care se m~i păstrează această catagrafie - conchidem
că „străinii" veniţi în ţară puteau fi identificaţi, ca:
1. Străini împământeniţi înainte de 1819:
2. Birnici străini-veniţi în perioada 1819-1831 şi incluşi în slobozii;
3. Scutiţi cu bileturi la mână pe 3 ani sau „Băjenari bulgari" cum au
fost atestaţi în 1834, când o parte dintre ei s-au înapoiat la urma
lor, adică peste 1?unăre, neacceptând să fie trecuţi la bir. Sunt
cei veniţi de peste Dunăre după război, în vara anului 1829 şi în
iarna anului 1830.
Dintre cei 2275 „băjenari" rămaşi la 1834 în ţară, Muntenia a primit un
număr de 1800, repartizaţi pe judeţe după cum urmează: Ilfov (774),
Prahova (325), Brăila (223), Ialomiţa (220), Teleorman (85), Slam Râmnic
(69), Buzău (39), Argeş (27), Vlaşca (20), Muscel (10), Olt (8), total
18000.
Un studiu al ca:agrafiilor de la 1838, pentru 12 judeţe ale Munteniei
(inclusiv Brăila şi oraşul Bucureşti, dar mai puţin Ialomiţa), catagrafii în
care se arată şi „neamul" locuitorilor, va preciza naţionalitatea străinilor
veniţi de peste graniţă, numeric (în procente) şi chiar nominal.

Ca rezultat al acestor cercetări au ieşit la iveală informaţii şi date
statistice noi, care demonstrează că variaţia numărului străinilor din
slobozii, prin salturi mari de la o tetraminie la alta, uneori de ordinul miilor
şi aproape de necrezut, se datorează atât unor cauze externe, cât mai
ales interne.
În privinţa stabilirii străinilor din slobozii, trebuie spus de la început
că ea este ceva mai dificilă decât în cazul Olteniei, deoarece în cazul
Munteniei lipseşte Catagrafia de la 1831 şi de aici imposibilitatea de a
separa străinii împământeniţi înainte de 1818 de cei veniţi în ţară în anii
1818-1831.
148
În ceea ce priveşte categoria de străini cu „bileturi la mână pe 3 ani",
aşa-zişii „băjenari bulgari" de la 1834, în număr de 1800 familii în cazul
Munteniei, numele lor - fără însă a se arăta şi naţionalitatea, aşa cum
se făcuse în Obşteasca Catagrafie de la 1831 - figurează în dosarul
5725/1834 de la Fondul „Administrative vechi". Repartiţia acestora se
dă nu numai pe judeţe, ci şi pe sate (vezi „Relaţii româno-bulgare de-a
lungul veacurilor'', Studii, voi. I}.
În plus din cauza lipsei aceleaşi catagrafii (1831 }, nu putem şti câţi
dintre „străinii" veniţi în ţară în perioada 1818-1831 erau români şi câţi
erau de alte neamuri. Numai transcrierea numelui lor ne-ar putea da

unele indicii în acest sens.
Pentru întocmirea statisticii numerice a străinilor s-a folosit
Obşteasca Catagrafie de la 1838, care constituie primul recensământ
cu oarecare caracter ştiinţific efectuat în Ţara Românească. În acest

scop, au fost cercetate cele o sută de dosare aflate la Arhivele Naţionale
Bucureşti, cuprinzând lucrările recensării populaţiei din cele 13 judeţe
existente în Muntenia, cu menţiunea că în cazul judeţului Dâmboviţa
lipseşte oraşul Târgovişte, iar în cazul judeţului Ialomiţa există numai

plasa Ialomiţa.
În mod evident românii reprezentau marea majoritate a populaţiei,

constând din 201164 familii, adică un procent de 89,5 la sută. Restul
populaţiei (10,5 la sută} era alcătuit din etnici de alte naţionalităţi. Cei
mai numeroşi dintre aceştia erau ţiganii - 11081 familii (4,9 la sută},
sârbii (mai bine zis bulgarii}- 8509 familii (3,9 la sută} şi grecii - 1909
familii (0,9 la sută}.
Cei mai mulţi dintre „străinii" de alte neamuri decât români, adică
bulgarii şi grecii, se aflau în judeţul Ilfov (îndeosebi la Bucureşti}, la Brăila

(oraş cosmopolit prin însăşi natura sa de port la Dunăre}, în judeţul
Prahova (îndeosebi la Ploieşti şi Câmpina} şi în Râmnicu Sărat, unde

oraşul Focşanii munteni, important punct de trecere şi vamă la graniţa
dintre Moldova şi Muntenia, avea caracter cosmopolit.

Bulgarii cei mai numeroşi se aflau în judeţele Ilfov (2314 sârbi+ 87
149
bulgari), oraşul Bucureşti (1280) şi Vlaşca (957), după care urma o a
doua categorie de judeţe cu un număr ceva mai mic şi anume: Prahova
. . .
(619), Olt (54.1 ), Brăila (485), Argeş (24 ~ ), Buzău (269), Râmnicu Sărat
(156), Dâmboviţa (133), Muscel (51, dintre care la Câmpulung - 32) şi
Saac (47).
Unii dintre ei se aflau prin oraşe, ca meseriaşi, negustori şi grădinari:
Piteşti (221 ), Ploieşti (450), Buzău (244 ), Râmnicu Sărat (49), Focşani
(55), Brăila (399 sârbi+ 84 bulgari), Giurgiu (310), Târgu Mavrodinului

(144), Noul oraş Alexandria (230), Zimnicea (167), Ruşii de Vede (161 ),
Turnu Măgurele (63), Câmpulung (32) şi Slatina (20). Deşi nu avem
date, se ştie că vechea Capitală a Ţării Româneşti - Târgovişte, mai
păstrează şi astăzi o mahala care se numeşte „sârbi".
Despre Târgul Mavrodinului s-a spus şi s-a scris la noi că ar fi fost
întemeiat de bulgari, ca un oraş nou. În realitate, el a fost pe o veche
vatră românească, cu o participaţie de 114 familii de bulgari, ceea ce
reprezintă a treia parte din numărul locuitorilor la 1838, restul fiind români
(296) şi ţigani (25).
Mai degrabă, se poate spune despre „Noul oraş Alexandria" că s-a
întemeiat cu b,".Jlgari, deoarece la patru ani de la înfiinţare, adică în 183C,
avea 118 familii de români şi 230 familii de bulgari, ultimii constituind, de
data aceasta, două treimi din populaţie.
Cei mai mulţi dintre bulgari locuiau în mediul rural, în sate de români
sau chiar proprii, ocupaţiile lor de predilecţie fiind meşteşugurile şi
agricultura (îndeosebi grădinăria care însemna în acelaşi timp şi negoţ).
Dintre satele cu bulgari mai numeroşi, cităm: în judeţul Dâmboviţa:
Băleni (85), în jud. Prahova: Zalhanaoa (45) şi Bereasca Nouă (98), în

jud. Ilfov: Ulmenii sârbi (67), Spanţov (17), Ulmenii ungureni (27), Ulmenii
pământeni (30), Olteniţa (8), Luica (37), Frumuşani (44), Hereşti (164),
Chirnogi (12), Tunarii sârbi (58), Băneasa (36), Afumaţi (82), Dimieni
(13), Dobroeşti (53), Fundeni (8), Schitu Pasărea (23), Mânăstirea
Cernica (27), Căţelu (8), Leordeni (13), Dudeşti (60), Plătăreşti (69),
Sindriliţa (8), Brăneşti (108), Găneasa (22), Conduraţi (70), Ciocăneştii
150
sârbi (115), Surlarii români şi sârbi (42), Fundu Kiselet români şi sârbi
(97), Cornăţel români şi sârbi (43), Pârlita români şi sârbi (44), Obileştii
vechi (14), Codreni (22), Ileana Trăsnii (30), Fundulea de jos (33), Catana
(13), Gostinelul Trăsnii (17), Fur julea de Sus (25), Gherghiţa pământeni
(14), Sârbii ot Domneştii de Jos (38), Vărăştii sârbi (43), Vărăştii băjenari
(44), Sârbii ot Domneştii de Sus (7), Odăile lui Vrana (7), Simidreni i
Cornetu (20), Bragadiru (7), Slobozia (21 ), Ciorogârla i Samurcăşeşti
(28), Valea Dragului (98), Creţeşti (21 ), Jilava (27), Chiajna (123), Dudu
(15), Giuleştii domneşti (30), Roşu (17), Tigăneşti (22) şi mânăstirea
Znagov (53); înjudeţul Vlaşca: Sârbii Carnabalului (15), Slobozia (80),

Malu de Jos (18), Malu Gurgueni (10), Epureştii Sârbi (70), Copaciu (48),
Bila Ciolanu (44 ), Grosu (21 ), Gurueni (54 ), Udeni (36), Sârbii ot Gratia
(67), Gâşteştii Sârbi (44 ), Sârbii ot Puntea de Greci (66); în jud.
Teleorman:Conţeasca (12), Mitropolia (76), Frumoasa (47), Odaia Hagii
Hristi (27), Găuriciu (136), Pietroşani (31 ), Brânceni (22), Ţânţâreni (8),
Spătărei (28), Icoana (10, Zimnicele (8), Calomfireşti (52), Sârbii ot
Sfinţeşti (11 ), Atârnaţi (28), Muguri (40), Mârzăneşti (60), Butculeşti (24 ),
Păru Rotund (20), Rădoeşti (17), Slobozia Măgurii (16); în jud. Olt:
Bălăneşti (11 ), Comani (9), 'Uda Comăneanului (24), Flămânda (52),
Brebeni (40), lpoteşti (104), Mihăieştii de Mijloc (9), Mihăieştii de Sus
(10), Crângeni (60), Băneasa (9), Adunaţii ot Săseşti (30), Caravaneţi
(50), Cârligaţi (7).
li. „Sârbii" din Oltenia (1819-1831).

O analiză a statisticii numerice a sloboziilor din Oltenia din ultimul
an al existenţei lor ( 1831) arată că la această dată existau ca venite de
peste Dunăre un număr de 6609 familii de băjenari în judeţele de şes:
Dolj - 3463, Romanaţi - 1770 şi Mehedinţi - 137.

în ceea ce priveşte creşterea numerică a acestor slobozii, ea nu
este tot timpul ascendentă, ci prezintă două stagnări în anii 1823 şi 1831,
precum şi o recesiune în anul 1830. Prima stagnare îşi găseşte explicaţia
în ocupaţia turcească care a urmat după Revoluţia lui Tudor Vladimirescu
151
de la 1821, iar cea de-a doua în războiul Rahovei din anul 1821, când
868 de familii de băjenari dispar din slobozii. Este de presupl!S că
locuitorii slo.bciziilqr în cauză au fugit peste Dunăre la venirea armatelor

ruseşti sau, pur şi simplu, au fost răp!ti de către turci.
Totodată, relativa stagnare a creşterii numărului băjenarilor din 1831,
. .
când în mod. n~rmal s-a produs un exod de populaţie în sens invers, de
pe malul drept al Dunării pe cel stâng, fenomenul se datoreşte înapoierii
victorioase a armatei ruseşti, din Bulgaria. Noii băjenari, veniţi cu armata
rusă şi care alcătuiau circa 6000 familii, nu au mai fost incluşi în slobozii
(de fapt acestea urmau să fie desfiinţate conform prevederilor
Regulamentului Organic), ci au fost scutiţi de bir cu „bileturi la mână"
date de armata rusă sau de carantinele cordonului sanitar, de la Calafat

şi Bechet, nou înfiinţate. De data aceasta, băjenarii nu au mai fost
înregistraţi ca până atunci ca „străini" sau „sârbi", ci ca „bulgari".
Să spunem ceva şi despre naţionalitatea acestor băjenari, mai ales
că ei au fost înregistraţi de autorităţile de la noi ca „străini" sau „bulgari".
În mod firesc, se pune întrebarea care era locul de origine al lor şi de ce
neam erau? În ceea ce priveşte teritoriul de baştină, admitem pentru
moment, a ~riori, că ei aparţinuseră şesului Dunării. Ei nu veneau·în
ţară, ci se reîntorceau în ţară, din refugiu. În mod teoretic măcar, trebuie
să admitem , că pe timpul duratei refugiului, mai îndelungat sau mai
puţin în9elungat, dincolo, peste Dunăre, ei au suferit şi unele influenţe în
privinţa obiceiurilor, portului şi graiului şi că se mai şi încuscriseră cu
băştinaşii. În plus, trebuie să mai admitem că odată cu ei au mai venit şi
ceva băjenari de neam străin. Se cunoaşte, de altfel, cazul unor grădinari
„sârbi", deşi ei erau bulgari, care s-au aşezat în jurul Bucureştiului şi în
unele sate din şesul Olteniei, cum ar fi Băileşti şi Urzicuţa, precum şi
cazul unor meseriaşi şi negustori sârbi, bulgari sau greci, care s-au
stabilit la oraşe (Ploieşti şi Craiova). Dar, ocupaţia de bază a acestor
băjenari - plugăria - probează că ei erau români. Se ştie că locuitorii
Peninsulei Balcanice (sârbi, bulgari, greci, albanezi şi turci), se ocupau
mai mult cu negoţul şi meşteşugul pe la oraşe şi mai puţin cu agricultura.
152.
Chiar şi acei dintre ei care se ocupau cu grădinăria o făceau tot în scopuri
comerciale. Ori, în mod neîndoielnic, marea majoritate a băjenarilor din
sloboziile din şesul Dunării veniţi în ţară în perioada 1819-1831, erau

plugari, aşa cum atestă şi catagrafiile Ţării Româneşti; spre exemplu,
Obşteasca Catagrafie de la 1838. În cazul satului Bistreţu, această
catagrafie arată că, din cei '176 capi de gospodărie, 171 de locuitori de
neam „rumân" erau de „meşteşug" plugari.
De altfel, la acea epocă, într-un imperiu vechi şi mare cum era cel
otoman, naţionalitatea nu juca nici un rol în viaţa oamenilor. Locuitorii
erau înregistraţi ca „pământeni" în cazul când erau de baştină, adică ai
locului, sau ca „străini", atunci când veneau de peste graniţă; ei erau
porecliţi Sârbu, Turcu, Grecu, Bulgaru etc. după ţara de unde veniseră,
iar acest lucru nu însemna neapărat că respectivii erau sârbi, greci,
turci sau bulgari. În această privinţă, semnificativă rămâne Obşteasca
Catagrafie de la 1831, în care locuitorii cu acelaşi nume de familie,
figurează, unii la categoria „Birnici pământeni", iar alţii la categoria „Birnici
străini". Două exemple sunt suficiente, pentru a ilustra această afirmaţie:
Stoica sin Stoica Deliu figurează la pământeni, în timp ce Oprea Deliu
figurează la străini (ambii aparţineau sloboziei Bistreţu), iar în cazul
sloboziei Bârca, o parte de neamul Greblă figurează la „pământeni", iar
cealaltă parte, la „străini". Şi să nu se treacă cu vederea că-i cheamă şi
Greblă! În plus, iată de pildă cum îl caracterizează funcţionarul austriac

pe căpitanul Balaci de la Bistreţ: „nazione Graecus, Turca factus et nume
iterum Walachus" ( de neam grec, apoi turcit, iar acum nou român).
Dar, argumentul cel mai elocvent că băjenarii sloboziilor erau români
şi nu de neam străin îl constituie tot Obşteasca Catagrafie de la 1831, în
care s-a prevăzut şi „neamul", în dreptul fiecărui locuitor.
În ceea ce priveşte antroponimia, care şi ea are un cuvânt de spus
în privinţa naţionalităţii, fără a intra în detalii, afirmă că numele de botez
ale băjenarilor sunt vechi nume româneşti, bine cunoscute din
documentele referitoare la boieri şi moşneni (rumânii sau vecinii, deveniţi
clăcaşi în secolul al XVIII-iea, nu erau pomeniţi în aceste documente),
153
aşa cum 'aratti şi catagrafiile din prima jumătate a secolului al XIX-iea.
lată, de pildă, nu~ai <?âteva din aceste nume: Dinu, Stan, Pătru, Barbu,
Pârvu, Preda, Marin, Florea etc.
Numele de familie ale băjenarilor, sau cum se spunea pe atunci
„porecla", conştituie unul dintre cele mai eficace argumente în sprijinul
afirmaţiei „a priori", că băjenarii veniţi de peste Dunăre erau români şi
încă de dincoace. Se ştie că porecla se adăuga pe lângă numele de

botez, după ocupaţia sau după numele localităţii de origine. Modul de
atribuire a acesteia dupa satul de unde veniseră, era chiar obligatoriu
pentru cei strămutaţi, deoarece după o regulă a Vistieriei Statului, locuitorii
odată înscrişi la bir într-o localitate rămâneau în continuare timp de 7 ani
ca făcând parte din acel sat, chiar dacă se mutau între timp. De aceea,
faptul' mutării trebuia cunoscut de ambele sate în cauză.
În ceea ce priveşte naţionalitatea acestor străini, documentele de

arhivă atestă că cei veniţi în judeţele Gorj şi Vâlcea erau în exclusivitate
români ardeleni, în timp ce marea majoritate a celor veniţi în judeţele
limitrofe Dunării - Dolj, Romanaţi şi Mehedinţi - erau băjenari români

care se reîntorceau în ţara lor de baştină.
Referin'du-ne la Obşteasca catagrafie de la 1831 a judeţului Dolj -

singurul dintre cele 17 judeţe ale Ţării Româneşti pentru care se mai
păstrează la Arhivele_ Naţionale această catagrafie, se constată că pentru
prima oară .
numele capilor de familie este însotit . şi de „neamul" lor. De
asemenea, tot pentru prima oară, bulgarii sunt separaţi de sârbi, de
unde până atunci ei erau cunoscuţi sub aceeaşi denumire, de sârbi.
De remarcat că la 1834 când o parte din ei - circa 100 familii - se
vor întoarce „la urma lor", Vistieria îi va înregistra „băjenari bulgari", ca
unii ce veniseră din Bulgaria şi se înapoiau tot acolo (de fapt în Ţara
Românească, pe atunci). Or, dintre cei 430 capi de familie, numai 52

erau bulgari sau sârbi, restul fiind români.
Numărul sârbilor şi bulgarilor de la alte categorii ale catagrafiei decât
„Birnici străini" şi „Scutiţi cu bileturi pe 3 ani" pentru unele sate cu sârbi
mai numeroşi (după catagrafia de la 1838): Băileşti - 138, Poiana -
154
144, Măceşu de Jos - 21, Urzicuţa - 148, Afumaţi - 13, Perişoru pe
moşia Târnava - 37, Perişoru pe moşia Bucovăţu - 26, Belcinu - 29,
Palilula - 23, Ciutura - 84, Cabru de Jos - 15, Dimianu şi Bechetu.
Aceste tabele comparate cu cele întocmite după Obşteasca catagrafie
de la 1838 demonstrează că numărul sârbilor şi bulgarilor de la 1831
era aproape acelaşi cu al „sârbilor" de la 1838.
Analiza Obşteştii catagrafii de la 1838, reîntregeşte tabloul etnic şi
demografic al judeţului Dolj. De data aceasta la catagrafiile plăşilor (mai
puţin Dumbrava) se adaugă catagrafia oraşului Craiova (lipsă la 1831 ),
cu cele trei „văpsei" ale ei: Roşie, Albastră şi Galbină.
Tabelele statistice ale plăşilor examinate arată că etnicii satelor erau

alcătuiţi din români, sârbi, greci şi ţigani. Deci, bulgarii fuseseră incluşi
din nou în categoria „sârbi", iar ţiganii apăreau pentru prima oară.
„Sârbii" constituie elementul etnic străin cel mai important din punct
de vedere numeric: 1242 familii. Se înţelege, în numărul lor au fost incluşi
şi bulgarii care de fapt sunt majoritari în cazul judeţelor Dolj şi Romanaţi.
Ei sunt lipsă în satele de margine (plasa Balta): Bistreţu, Coveiu, Ghidiciu,
Negoiu, Rastu, Plosca, Nedeia etc. Explicaţia ar fi aceia că locuitorii
acestor sate s-au refL.giat primii şi aproape în totalitate şi tot ei au fost
primii care s-au reîntors la vetrele lor; în plus, adevăraţii „străini" se aşezau
în teritoriul ţării cât mai departe de Dunăre pentru a nu fi descoperiţi de
turci şi readuşi pe malul drept al Dunării.
Satele cu „sârbi" numeroşi sunt: Plasa Balta: Poiana -144, Băileşti

-138, Măceşu - 21; Plasa Câmpul: Urzicuţa -148, Perişoru - Târnava
- 37, Perişoru - Bucovăţu - 26, Afumaţi - 13, Portăreşti - 19; Plasa Jiul:
Ciutura - 84, Belcinu - 29, Palilula - 23, Gabru de Jos - 15, Vârvoru -
11, Horezu - 1O, Niţdeşti - 7, Dâlga - 35; Plasa Gilortului: Răcariu - 15;
Plasa Dumbrava de Jos: Dimianu - 42 bulgari, Bechetu - 9 bulgari şi 2
sârbi; Craiova -366.
O comparaţie a celor două catagrafii arată că raportul numărului
sârbilor şi al bulgarilor de la 1831 şi ala „sârbilor" de la 1838 era 1228/
... "",A,..... ~· - . ·-·:~ ....1:~•~,., "~le două recensăminte este neînsemnată.
155
Tabloul etnic al Olteniei poate fi reîntregit şi prin informaţii luate de la
localnici. Astfel, din contactul oral luat din toamna anului trecut unii
locuitori din Băileşti şi Urzicuţa, precum şi din cel scris avut cu unele
cadre didactice din satele cu „sârbi" ale judeţului Dolj, rezultă că mai
persistă încă amintirea despre cei veniţi de peste Dunăre şi că românii
se înţelegeau mai bine cu bulgarii decât cu sârbii, ceea ce probează că
de fapt ei erau bulgari şi nu sârbi, aşa cum fuseseră înregistraţi. Din

acelaşi schimb de păreri, mai rezultă că sârbii sau bulgarii nu mai
vorbesc de mult - cu trei generaţii în urmă - limba strămoşilor lor de
peste Dunăre.
Să analizăm situaţia băjenarilor „bulgari" de la 1834. În perioada anilor

1819-1828, ca rezultat al reînfiinţării lsprăvnicatelor străinilor la Bucureşti
şi Craiova (1819), s-a produs un exod de populaţie de peste Dunăre şi
de peste Carpaţi în Ţara Românească. Numai în cele trei judeţe ale

Olteniei limitrofe Dunării s-au stabilit 6609 familii de băjenari reîntorşi de
peste Dunăre (Dolj - 3463, Romanaţi - 1770, Mehedinţi - 1376), date
atestate de catagrafiile Vistieriei. Catagrafii similare mai atestă că în anii
1829 şi 1830 a urmat un nou exod de populaţie. De data aceasta, băjenarii
aflaţi pes:.e Dunăre, au însoţit armata rusă care se întorcea victo:ioasă
din războiul cu turcii cunoscut sub numele de războiul Rahovei, încheiat

prin pacea de la Adrianopol (1829). Acest exod poate fi considerat de
proporţii relativ mult mai mari decât primul, dacă ţinem seama că cel în
jur de 6000 familii băjenari au venit într-un singur an, în iarna 1829/1830,
pe gheaţă sau vara pe apă scăzută.
Analizând în detaliu situaţia băjenarilor „bulgari" stabiliţi în judeţele
Dolj şi Romanaţi, se constată că numele lor de botez şi de familie

(porecle) sunt româneşti şi nu bulgăreşti. Excepţie fac numai satele
Grădinile şi Frăsinetul din judeţul Romanaţi, unde întâlnim şi nume de
familie terminate în „of' şi „ef'. Dar, dacă cei care au rămas la noi au fost
români, era de aşteptat ca cel puţin cei care s-au înapoiat la „urma lor",
adică peste Dunăre, să fie bulgari. Din contră, catagrafiile Vistieriei
probează că şi aceştia aveau tot nume româneşti. În sensul celor
156
afirmate, două exemple ilustrează suficient situaţia. Astfel, în satul Bistreţ
(Dolj), din cei 12 plugari „veniţi de la malul drept al Dunării", s-au stabilit
definitiv: Nicu! Ioan, Stârcul Ţâbreanu, Stan Dreagomir, Stan sin Pătru,
Stan sin Cotoi, Nicolae Gogoleanu, Matei sin Stan Cotoi, Stancu Mălăin,
Ţenea Gheorghe Sârbu, Radu sin Dobre, Tudor sin Costandin, Ioan Radu
Buză, Firu sin Costandin Cotoi.
Şi mai concludent în privinţa naţionalităţii este cazul celor 39 de
băjenari din satul Gighera „care s-au întors la urma lor, au murit sau s-
au strămutat în altă parte". lată numele lor: Stancu Florea Măcău, întors
la urma lui (la Coduzlui); Nică Stancu Stănciugel, asemenea; Radu Stan
Pănescu, asemenea; Stan Dincă Lupan, asemenea; Florea sin Florea
Gogoaşă, asemenea; Stan Ilie Bulumaci, asemenea; Tudor Lazăr
Căluşaru, asemenea; Matei Oprea Ciocoiu, asemenea; Tănasie Petcu

Masalagiu; Stan Radu Ştirbu; pâre Manea; Mitrică Dinu Vrancea, la
Codozlui; lovan moş Bunea, asemenea; Vintilă Mihai Trăistuţă,
asemenea; Ion Gheorghe Ţibreanu, asemenea; Dobre Nicola Hârdău,
asemenea; Radu Hârliceanu, asemenea; Florea Vâlcea Sârbu,

asemenea; Dumitru Mitroi lordăchiţă, la Hârleşti; Sandu Mitroi lordăchiţă,
asemenea; Mitrache Borcan Ţibreanu, la Codozlui; Luca Neaţă Dolcan,

asemenea: Nicola Barbu Segărceanu, asemenea; Şerban Stan Pleşoi,
la Hârleşti; Dinu Nedelco Pleşoi, asemenea; Nedelco Pleşoi sin Stancu

Hârliceanu, asemenea; Florea Savu, asemenea; Radu sin Savu,
asemenea; Radu Popescu, asemenea (la Codozlui); Ţecu Stan Curva,
asemenea; Preda Drăgan, asemenea; Stoica Florea Belitu, asemenea;
Teichi Stan Hârliceanu, asemenea; Marin sin Mihai Belivacă, asemenea;
Florea Stoica Gogoaşă, asemenea; Ion sin Ion al Bunei, asemenea;
Dinu Chiotan sin Dinu, mort; Stoian Bulugbaşa sin Ene asemenea; Stan
Neaţă Dolcan, aşezat la satul Robeşti; Cojocar, asemenea, la satul
Goicea.
O analiză a catagrafiei băjenarilor de la 1834, referitoare şi la judeţele
din Muntenia, arată că odată cu abandonarea raialelor Giurgiu şi Turnu,
turcii au „hrăpit" şi locuitorii satelor româneşti: MăatirPIP ~5rl::> lîrlrii::i ~i
157
Flămânda (câteva sute de familii), trecându-i cu tot avutul (animale) peste
Dunăre. Ei se vor reîntoarce însă curând împreună cu armata rusă. În
cadrul ace~eiaşi analize, se constată şi prezenţa, destul de numeroasă,
a unor familii de bulgari, recunoscuţi după terminaţia numelui în „of' şi
„ef', în unele s~te din judeţele Teleorman (satul Mitropolia) şi Olt (satele
Spătărei, Cărăvăneţ şi Gurgui).
În cartea „Relaţii româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XI/-
XIX) - Studii, voi I". (Ed. Academiei R.S.România, 1971) apare şi un
studiu intitulat „Despre situaţia şi activitatea economică a imigraţiei
bulgare În Muntenia şi Oltenia În sec. XIX (până la 1877)" de D. Kosev,

V. Pascaleva şi VI. Diculescu.
Studiul, având un caracter strict economic, conţine şi două tabele
statistice, precum şi o anexă. Primul tabel (pag. 289) redă repartiţia
celor 2275 familii în 164 de sate şi oraşe din 13 judeţe ale Ţării Româneşti,
care la expirarea termenului de „asidosie" (scutire de bir), în 1834,

acceptaseră să rămână în ţară şi să fie trecute la rând cu pământenii în
ceea ce priveşte plata birului. Cel de-al doilea tabel (pag. 290-291) redă
repartiţia aceloraşi familii de băjenari pe profesii şi judeţe.
De 1·emarcat faptul că numărul cel mai mare de băjenari 1-a'.J primit

judeţele Ilfov (774), Prahova (325), Brăila (223), Ialomiţa (220) şi Romanaţi
(173), majoritatea lor fiind constituită din agricultori şi grădinari (în total
1718 familii). În ceea ce priveşte agricultorii şi grădinarii, ponderea cea
mai mare au deţinut-o judeţele Ilfov (706), Dolj (300), Brăila (221 ), Ialomiţa
(159) şi Romanaţi (155).
ANEXA
Anul 1834, Doljiu
Catastih de pricinile ieşite dintre bulgarii băjenari veniţi într-acest judeţ
şi al căror nume sunt cunoscute în tabelele capitaţiei satelor.
Cei care s-au întors la urma lor sau au murit şi cei care s-au strămutat
în altă parte.
158
(Numele şi locul unde au locuit în anul întoarcerii)
Extras (statistică numerică)
Plasa Bălţii
Satul: Zăvalu(9), Gânciova (2), Comoşteni (1 ), Nedeia (4 ), Gighera (39),

Cârna (1 ), Tunari rumâni (2), Desa (4 ), Poiana i Tunari sârbi (3), Măceşu
de Sus (2), Săpata (12), Măceşu de Jos (5), Bistreţu (2), Plosca (4),
Rastu (4).
Plasa Dumbrăvii
Satul: Damianu (5), Raeţi (1 ), Bechetu (44), Vişa (2), Foişoru (2), Brabeţi
(3), Călăraşi (1 ), Ostroveni (5).

Plasa Câmpului:
Satul: Cioromela (1 ), Dârveşti (1 ).
Adunarea plăşilor: Balta (94), Dumbrava (63), Câmpu (2). Total: 159.
Dolj 1834.
Listă cu numele meseriaşilor ce se află înstatorniciţi în oraşul Craiova.
Mahalaua Ungureni şi Băşica.
1. Pătru sin Năstase, rumân venit de la Rahova de 3 ani, tabac
2. Iancu An'ghel Sârbu, venit de la Simedru de 3 ani, grădinar
Mahalaua Popa Anghel şi Gheorghe Vechi.

3. Pătru sin Denco, bulgar, venit de un an-doi de la Gabrovo, cuţitar
4. Ilie Giosău, bulgar, venit de un an-doi de la Gabrovo, cuţitar
5. Nicolae Miletoi Bijneanu, cojocar, venit de un an-doi

6. Cocea Petrovici Sârbu, venit de 3 ani de la Beligrad, arendaş al
moşiei
7. Duşco sin Stoian Sârbu, abagiu, venit de 3 ani

8. Antonie , bulgar, venit de 3 ani de la Carlov, alămar
9. Nicola Velcu, bulgar, venit de 3 ani de la Carlov, alămar
1O. Pătru Siminovici ot Moflea, rachier, venit de 3 ani

11. Dincă Cocea, băcan, venit de un an-doi
12. Ene Cocea, băcan, venit de un an-doi
13. Ivan Nicolae ot Vraţa, rachier, venit de 3 ani
159
14. Petco Raico, bulgar, Tetova, venit de 3 ani, cantaragiu
15. Marcu Raico, bulgar din Tetova, venit de 3 ani, cantaragiu
16. Simeon Sârbu, rachier, venit de 3 ani
17. Nicola Marcovici Sirbu, cojocar, venit de un an-doi
18. Marin lvanovici Sârbu, rachier, venit de 3 ani
19. Sava Mateiovici din Pojarevici, venit de 3 ani, măcelar
20. Vâlcu Sârbu ot Riahova, cojocar, venit de 3 ani

21. Stancul Stocanovici, alămar venit de 3 ani
Mahalaua Podbaniţa şi Dorabăniţa
22. Gheorghe sin Ioan loanovici, bulgar, venit de 3 ani de la Vidin,

rachier Mahalaua Sf. Ilie
23. Ştefan Stoianovici Sârbu ot Simendrova, venit de un an-doi
24. Boje Stanovici, croitor, venit de la Beligrad de un an-doi
25. lancul lgnatovici, croitor, venit de la Beligrad de un an-doi
26. Raicu Cârţan, tâmplar, venit de un an-doi de la Beligrad
27. Nicolae Stoianovici, tâmplar, venit de un an-doi de la Beligrad
28. Hristea sin Pârvu ot Vidin, rachier, venit de un an-doi
29. Barbu Anghel ot Riahova Cojocaru, cojocar, venit de 3 ani
3C. Arsenie Luchici Sârbu, rachier, venit de 3 ani
31. Vâlcea Stancovici Sârbu, tâmplar, venit de 3 ani
32. Gheorghe Cântărar ot Tetova, tâmplar, venit de 3 ani
Iar peste tot: 32. Adică: 17 sârbi, 7 bulgari, 1 român şi 7 necunoscuţi,
ca neam.
Note:
1. Vezi „Litua", V/111997 (Studii şi Cercetări, Târgu-Jiu)

2. Bir = Plata în bani către domnie pentru acoperirea haraciului datorat Porţii
otomane
3. Dajdie (dare) = cotă din produse (cereale, miere, ceară, vin, animale ş.a),
sub formă de dijmă (zeciuială)
160
4. Cislă = sistem fiscal de strângerea birului de către pârcălabii satelor, nomi-
nal şi după posibilităţile locuitorilor
5. Lude = sistem fiscal introdus în 1775 (Alexandru lpsilanti), locuitorii fiind
grupaţi după starea materială în fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi
6. Capitaţie = plata birului în mod egal pentru toţi locuitorii (Regulamentul Or-
ganic)
N.B. Prezentul articol s-a alcătuit prin „extrase" din lucrarea „Bistreţ (Dolj)- Repere
istorice" de Mihai Chiriţă (Mss depus la Institutul de Istorie „N. Iorga" din Bucureşti
şi la muzeul Olteniei din Craiova; voi. I-VII).

Bibliografie
Arhivele Naţionale (Bucureşti), Fonduri: Administrative vechi; Divanul
Săvârşitor, Catastişe (li), Catagrafii I şi li.
FAMILIILE STRĂINILOR AŞEZA ŢI ÎN SLOBOZIILE
. . DIN GORJ (I)
Dr. Gheorghe Gîrdu

.A
/n studiul nostru privind „lsprăvnicatele străinilor din Valahia",

publicat în LITUA Vlll/2000, pag. 73, am promis că vom prezenta în alte
numere familiile din sloboziile înscrise în unele tetranimii întocmite după
cele ce s-au făcut în ianuarie 1819 până la desfiinţarea lor în anul 1831.
Precizăm că la Arhivele Naţionale Bucureşti se găsesc tetranimiile
străinilor, la fondul administrative vechi, cuprinse în dosarele cu nr. 187
a - :<11820 - 1831, privind suma familiilor străinilor din jud~ţul Gorj ce
aparţineau de lsprăvnicatul străinilor din Valahia Mică, pentru cele cinci
judeţe de dincolo de Olt, cu reşedinţa la Craiova.
Din literele a-x am ales numai câte una la cinci ani interval, pentru
că în general familiile se repetă. Fără îndoială că cercetătorul interesat
în studiul său pentru .o situaţie mai exactă este bine să extragă familiile
din literele pe care noi nu le-am publicat din dosarul 187.
Continuăm deci după situaţia din anul 1819 cu situaţia din
tetranemia anului următor ghenarie - aprilie 1820. Totodată, din
tetranemiile sloboziile din Gorj, din anul respectiv, am extras şi familiile
din sloboziile din satele care în acea vreme au aparţinut altor judeţe, iar
azi sunt sate componente ale judeţului Gorj.
Deci, în continuare vom prezenta situaţia din a/anul 1820, b/din
1825 şic/din anul 1831 (mai-iunie), când s-au desfiinţat sloboziile; d)
De asemenea prezentăm băjenarii întorşi în Austria în anul 1835.
162
1 Barbu sin Gheorghe Firează
1 Matei Luleş
a) a) Situaţia din anul 1820 2 pol Gheorghe sin Petru Ştefan
aprilie 30. Mihai sin Mihai Biroiu
Catastih de suma familiilor 3 pol Laico sin Ianoş Mînecă
strefne din judeţul Gorj după care Io~ sin Ştefan Mehreia
s-a urmat implinirea banilor 2 pol Mihai sin Gheorghe Ho1dea
tetraminiei ghenarie, fevroarie, Pătru sin Dumitru Tupărea
martie, aprilie. 1 Dan sin Ion Rădulea
2 pol Stănilă sin Andrei Colche
Fam. Pol. Slobozia Tismanei Gheorghe Bratei
1 pol Dumitru sin Mihai Poroiu
3 pol Oprea Plăcintă sin Coman Pavel Bitejan
Ion Stănuţ sin lrimia Gruia sin Stan Nădrag
1 pol Ion sin ginerele Bucur 1 pol Ion sin Ianoş Cojoc
1 pol lancuţ sin Dumitru Ciobanu Gheorghe Lazăr
2 pol Tudor Dascălu pol Ilinca Văduva
Samoil sin Bucur Mutuleac pol Brînduş Brăduţ
1 pol Ştefan sin Toma Gătean pol Dumitra văduva
2 pol Onea sin Bucur Brejbeanu 1 Ion sin Dan Stăncel
Iosif Muteică zet Onea pol Păuna văduva
Brejbeanu pol Smaranda văduva
1 pol Dragu sin lencuţ Ungureanu 1 David Ceauş
Apostol Ungureanu
1 pol lancuţ Cîrneci 40
Iliuţă
pol laneş sin Ştefan Băbău Slobozia Dobriţei
2 pol Marcu Ungureanu 1 pol Dumitru Ungureanu
Oprea Butea sin Ion Ion sin Daico Rănidă
Pa~·e1 sin Mihăilă Gălăţeanu Costandin din Gheorghe
Simion Gălăţeanu Cocolea
1 pol Manea Florescu
20 pol Lepădat Ungureanu
1 pol Pătru Ungureau Bîngă
Slobozia Valea Mare Lepădat sin Popa Nicolae
1 pol Din sin Dinu Puia 5 pol

Ion sin Dumitru Nătăleţ
1 pol Dumitru sin Ion Globei Slobozia Bârseşti
2 pol Pavel sin Vasile 1 Petru Bistreanu
Dumitru sin Ion Nădrag 1 Ioan Bistreanu
1 pol Sandu sin Ion Ardeleanu pol Dan Văgăună
1 pol Danciu sin Buche Nădrag pol Radu Orbu
3 pol Radu sin Ion Nădrag
Ion sin Petru Barbu 3 pol
1 Ştefan sin Ştefan Mahrea
2 pol Gheorghe sin Stan Nădrag Slobozia Titştii
Ion Pătru Ardeleanu 1 Costandin Roman
Mihai sin Pavel Cimpoeru 1 Staico Brătei
Constandin sin Buche Meder pol Gheorghe Flămîndu
163
Matei sin Costandin Plută
2 pol 2 pol Şiuţ sin Luca Ungureanu
Pătru sin Ion Mălăel
Slobozia Rovinari 2 pol Simion sin Coman Opriţă
pol Manole Ungureanu Danii! Albu Unugreanu
pol Danciu Ungureanu Gheorghe sin Ion Văcaru
2 pol Ion sin Luca Dafinei
2 1 pol Simion Lume
1 pol Ion sin Nicolae Măian
Slobozia Stăneştii·de Jos 2 pol Basile sin Pătru Dăian
2 pol Mihai sin Dumitru Pardon Miul sin Damian
Savu Săvulescu pol Ion Ungureanu Motoacă
1 pol Tudor Gheorghe Urzea 1 pol lsac Pavel Goicea
Matei Pătru Galbenu 1 Grigorie Moise Munteanu
2 Ion Ungureanu Poenaru 1 Ion sin Avram Munteanu Deian
Pavel Meder 2 pol Ion Ungureanu sin lrimia
1 pol Ianca Avram Boroin · Surdu
Ion Drăgoi pol Sandu Ţelea Văduva
1 pol Ilie sin Radu Ciocan pol Maria Văduva
Oprea Ungureanu pol Marina Măduva
pol Lazăr Ivan Ungureanu pol Nica sin Stoico
pol Ion Sofronie 1 pol lrimia sin Alexandru Vădulea
pol Gheorghe Neculai Ungureanu pol Maria Stănăloaia i
Eva Văduva
10 pol Pol Şerban zet Cucule!
Slobozia Căleşti Pol Tudor Albu
pol Costandin Savu Ciulea
pol Ivan Cimpoier 29
1 , Mahria sin Damian Balosin
pol Damian sin Damian Slobozia Stăneştii de Sus
1 pol Dan sin Dan Săvulescu 2 pol Toader Preşbeanu
Ion sin Dumitru Puşcaş Ştefan Vlădiu
Nistor sin Damian Balesin Enea Brăneţ
Ianoş Opriţescu pol Ion Ungureanu
1 pol Ştefan sin Ştefan Dumitrescu pol Mitu Ardeleanu
2 pol Pavel Săvulescu sin Ivan 2 pol Pavel Poenaru
Savu sin Dan Săvulescu 1 pol Pavel Vasiu
Pătru Buzan
10 3 pol Oprea Braşovean
Slobozia Vărsăturile Simion Teancă
1 pol Danco Mănăilă Rus sin Stan Neagu
1 pol Dan Motoi 2 pol Vasile Mititel
1 pol Simion Ungureanu 2 Ioana Pădurăli\a
1 pol Adam Ungureanu 3 Oană Băzan
Grigore sin ivan Bob
4 pol 1 pol Ion Hîrsene
Pătru Vineţean
Slobozia Preajbii pol Constantin Balosin
1 pol Ion sin Mălăel 2 pol Adam Ungurean
1 pol Dan sin Ion Mălăel Gheorghe Ungurean
164
1 Pătru Tîncă 1 pol Dumitru sin Ion Dumitraş
1 Ion Neagu Radu sin Dumitru Guşatu
1 Neculae sin Pătru Negărea 1 Vasile sin popa Cutean·
2 pol Neculae sin Pavel Negirea 1 Pavel sin Ianoş Ungureanu
Ştefan Ciurea 1 Pătru Tănasie Ungurean
Gheorghe sin Luca 1 Ion sin Bărban
1 pol Costandin Cărbunescu pol Maria Plijiloaia i Stana văduva
Ion Rus pol Maria i Maria Colicioaia
2 pol Pătru Minie Văduva
Pătru Dogaru 1 pol Neculae sin lsac Ungurean
1 pol Petru Vlădău
2 pol Petru Danciu Slobozia Crasna
3 Costandin Danciu 1 Gheorghe Dumitru Ungureanu
Dojel Simion 1 pol Neculai sin Gheorghe
pol Pătru Neamţu Ungurean
1 pol Luca Pipoş Ion sin Gheorghe Ungurean
Pătra Pipoş 1 Ion sin Dumitru Cimpoeru
pol Pătru Cioban 1 Stanciu sin Mihai Ciobanu
1 Luca Tîncu
pol Pătru Buriţ Pavel sin Ioniţă Ciocel
1 pol Ion Ciuricu Manea sin Aldea Ungurean
Avram Olaru
pol Onea David 6 pol
1 Ion Neamţu
pol Dan Pentelei Ţigan Slobozia Recea
1 pol Ion Boreş 1 pol Hristea Sîrbu
Ianoş Botean Gheorghe Hot
Pol Cîrstina, Maria şi Ana Văduva pol Petco Sîrbu
Pol lp;1c Satna, Anuţa şi Petra 1 Alexandru i Ion Ungureariu
văduve i Baroştean
2 Raico Sîrbul arendaş
1 Stan Leţea cu Pătru Beteg 3
56 Slobozia Novaci
3 Ion Ungurean Răhuţ
Slobozia Bengeşti 3 Filimon Ungurean Cutean
2 Ion Vilea Frăţilă 3 Vasile Medea Ungurean
2 Gheorghe sin Dumitru Drăgan 3 Pătru sin Simion Miloiu
2 Dumitru sin Gheorghe Drăgan 3 Pătru sin Ion Dafinescu
1 pol Ion Ciorac Ungurean 3 Filimon sin Danciu Bălinescu
1 pol Pătru sin Radu Lupuleac 3 Ion sin Costandin Roibu
1 pol Tomasnă Radu Lupuleac 2 Siin sin Oprea Sebeşan
1 pol lsac sin Mihai Ungureanu 2 Ionică sin Ion Jipa
1 pol Grigorie sin Ilie Surdu 2 Grigorie Ungureanu Cutean
1 pol Maria văduva lstrătoaia 2 Lazăr sin Ion Barbu
1 pol Ioana văduva sin Chiriac 2 Simion Ungureanu Vişan
2 Doica sin Chiriac 1 pol Marica Filimon Jinăroaia
Dolua Văduva 2 Oprea sin Simion Gangăr
Ionică Lupuleac 2 Dan Ungurean sin Simion
Gheorghe Chiriac Sandru
165
2 Ion Ungurean. sin Dan Sandru 2 pol Dumitru sin Ion Pocleţ
2 lovan sin Moise S~ndru Pătru Ungurean Dogaru
2 Dumitru Chiriac Ungurean pol Zamfira sin Stan Ungurean
• 2' Neculae .sir1 Radu Pilea pol Dohra văduva
2 laneş Ungurean Cominar pol Ana văduva
2 Filimon sin_Va:·>ile Mărculescu pol Oprina văduva
2 Onea sin Simion Tabacu pol Ilinca văduva
2 Ion Ungurean Bulică pol Stanca văduva
2 Pavel Jinar pol Aniţa văduva
2 Damian sin Ion Ungurean Tacă pol lrimia Bălăneasa văduva
1 pol Anghel Ungurean Tilică pol Oina văduva
2 pol Pătru Ungurean Mitescu pol Maria sin Pătru Dafineanca
Ion Ungurean sin Dumitraşco 2 Ion sin Dumitru Bălan
Popescu 1 pol Dan Urîtu
2 pol Todea Ungurean 1 Dan sin Todea
Costendin Ganea Ciorogar 1 Neculai Sandru
2 pol Onu sin Oprea Dalidescu 1 Dumitru Neculai
Pavel sin Bucur Măgrean 2 pol Stănică Neculai
2 pol Pătru Ursu sin Ion Pilea Ştefan zel Bîrzar
Filip sin Simion Rodan Ion sin Ioniţă Ducu
2 pol Zaharia sin Ion Poenar pol Samoilă lstrătescu
Ion Ungurean sin Ion Piloş 2 Ion Urîtu
2 pol Vasile sin Dănilă· Mărculescu Ion Pilos
Maria sin Ion Băteşan 2 pol Chirion Ungurean
2 pol Siul sin Ion Drăgan Ion zel Prioteasa
Ilie sin Costandin Roibu 2 Dumitru sin Stan Cosar
2 pol Ion sin Dinu Morar Stancu Cosar
Pătru Chiriac
2 .ool Ion sin Manea Pîrcu 124
Ion sin Pătru Dogar
1 Oprea sin Filimon Muntean Slobozia Bi/ţii
1 Simion Ungurean Dogar 1 pol Danciu sin Dănuţ
1 Solomon sin Filimon Cutean 1 pol Todea sin Florea
1 Stancu Răhuţu 1 pol Radu Dabriceanu
1 Stănilă sin Dumitru Sandru 1 pol Lazăr Iancu
1 Ianoş Ungurean Ciorogar 1 pol Ianoş Frătuţ
1 Gheorghe Pavel Cioacă 1 pol Florea Ciunuş
1 Dinu sin Oprea Dardescu 1 Dumitru sin Florea
1 Dumitru sin Matei Enuţoiu 1 pol Ghinea al Mandii
1 Ion Ungurean sin Ion Curea 1 pol Todea Bican
1 Neculai Ungurean Mogoş 1 pol Nicolae Danciu
1 Piştea sin Ion Dogaru 1 Mihai Roman
1. Stanciu Ungurean Băcilean 1 Jura Ciungu
1 Pătru sin Ion Coconeţ 1 Ion Albuleac
1 pol Ion Moise Drăgilă 1 pol Mihai Dobrican
Vasia Răhuţ 1 Lepădat Dobrican
1 pol Toma Catană 1 Laţco Paleţ
Toma sin Pavel Ungurean 1 Florea Albulesc'u
1 pol Toma sin Radu 1 Ianoş Naramză
Pătru sin Popa Dinu 1 Iosif Alion
166
1 Ion sin Alion 1 pol Gheorghe Săvuleac
1 Neculai sin Roman 1 pol Ion Săvuleac
1 Ion Dobriceanu 1 pol Ion Gîrlea
1 Costandin Udrişte 1 pol Florea Cicu
1 Petru Ştefan 1 pol Gheorghe Cîrlionţ
Matei Tabără 1 Pătru Sîrbu
1 Neculai Ciungu 1 Vasile Mohrea
1 Iordache Bearîn 1 Pătru Dorunicu
1 Ianoş al Tudii 1 Matei Gîrlea
1 Simion Păleazu 1 Pătru Zaharia
1 Alexandru Lazăr 1 Costandin Gîrlea
1 Stan Vîlcea sin Ianoş 1 Gheorghe Puian
1 Ivan Brediceanu Pătru Săvulescu
1 Gheorghe Vîlceanu Stoica Cicu
1 Dumitru Albulescu Costandin fiul Vlăduţ
pol Ianoş Cocolea pol Ştefan Puian
pol Stoico al Evii pol Maria Băbule văduva
pol Laţco Cocolea pol lovan Cîrneci
pol Rădoi Dinu Corman pol Ştefan Săvulescu
pol Vasile al Cumprii
pol Preda Sipoş 38
pol Neculai Pîrnă Risipiţi
pol Ianoş Ionaşcu Neculai Poenar ot Poenarii
pol Vasile Hombur Andrei Naie ot Cîrligei
pol Matei Dănuţ pol Ştefan sin Pătru ot loneci
pol Ion Sipoş 3 pol Ion Bănăţean ot Raciu
pol Ştefan sin Toma Ion Şchiopu
pol Nicolae Şchiopu / Pol Buche sin Pătru ot Curtişoara
pol Iacob sin Todea Pol Gheorghe Ungurear, ot
pol Dica Hohn Tămăşeşti
pol Petru Lazăr Pol Rusalin Galbenu ot Boroşteni
pol Neculae Băloiu Pol Gheorghe Bănăţean ot
pol Iosif Hohn Schiopu Rozneşti
pol Costandin Coşolea Pol Marco Ungurean ot Urlaţi
pol Costandin Stănilă 1 Adam Bitulean ot Ohaba
pol Ion Lazăr 1 Neculai Bitulean ot Ohaba
pol Costandin Ştefan
49 pol pol Dinu Bondoc i Pătruţ
Dobriţa pol Pavel Zaharia, Ion Barbu, ot
2 Pătru Cin Sîmbata
2 Neculai Gîrlă pol Gavrilă Ungurean i Simion ot
2 Gheorghe Bobulei Sîmbăta
2 Matei Ciomag Ion ce-i zice şi Ştefan ot
1 pol Costandin Cicu Polovragi
1 pol Vasile Cicu Ion Stănuţ ot Polovragi
1 pol Lupu Ciomală pol Iosif Ungurean ot Pocruia
1 pol Ion Vlăduţ pol Pavel Ungurean ot Pocruia
1 pol Ianoş Puian pol Pătru Ungurean ot Săuca
1 pol Dan Cicu pol Vasile Ungurean ot Lăleşti
1 pol Stoico Birco pol Iacob Stanciu ot Banat
167
pol Ion sin Popa ot Banat împlinirea banilor tetranimiei ghenarie,
fevruarie şi aprilie.
17 pol .
Sudiţii lepădaţi ih dajdie Slobozia Ţinţăreni
pol Andrei Tep ot Tismana Taleri Pol.
2 Micinic Cormoş ot Tismana pol lanache Orez
Ion sin ego pol Neculae Abagiu
3 Chiriţă Brejuan ot Tismana pol Velcea Sîrbu
Onea Păduraru ot Tismana Gheorghe Croitoru
1 pol Moise Oprean Ciulin ot pol Ion cel Mare
Frînceşti Mihai Tăbăcaru
1 pol Costantin Plincăr ot Frînceşti pol Neculai sin Gheorghe
1 Dumitru Dafinescu ot Stăneşti Sîrbu
1 pol Gheorghe Făgărăşean ot Dumitru Grecu
Andreeşti Tabacu i lanache
Dumitru Ciocan ot Novaci sluga sa
pol Costea brat lanache
14
Adunarea Arhivele Statului Bucureşti, Adv.

20 pol Tismana Vechi, 187 C/1820, f. 98 (extras)
40 pol Valea Mare
5 pol Dobriţa
3 Bîrseştii
2 pol Teleşţii
1 Rovinari
1O pol Stăneştii de Jos 1825 mai 31
10 Căleştii Catastih matcă, al lsprăvnicatului
.4 pol Vărsăturile
Streinilor, pentru d ·1jnicii streini
29 Preajba
56 Stăneştii de Sus
din judeţul Gorj, ce s-au împlinit
29 Bengeştii pe următoarea tetranimie mai,
6 Crasna iunie, iulie şi august, precum mai
3 Reci jos se arată.
124 Novaci
49 pol Bâlta
Taleri Bani Numele
38 Dobriţa
17 pol Risipiţi
Slobozia Novaci
14 Sudiţi
6 Dumitru sin Ion Cocoş
6 Pătru Şchiopu
464
25 60 Ion sin Costandin
Roibu
Arhivele Statului Bucureşti
3 Tudor Bărău
Adtive închis 18711820
19 60 Ion Lupoiu
(extras)
9 Stancu Negrescu
Niculescu
27 Pavel Jinar
1820 aprilie 30
9 Pătru Mititelu
Catastih de suma familiilor streine din
27 Filimon Băbănescu
judeţul Mehedinţi, duptJ care s-a urmat
168
24 Pătru Dafinescu Iordănescu
24 Pătru Teban 3 Ghiorghe sin Pavel
16 60 Dumitru Chiriac Cioc
24 Ion Ungureanu Răhuţ 6 Pavel Bucur
13 60 Ion Sanţlru Măgureanu
12 Ion Sandru sin ego 6 O iea sin Oprea
16 60 Ion Roşca Dardescu
24 Niţu sin Ion Roşca 3 Stancu Răhuţ brat Ion
16 60 Siu sin Vintilă Răhuţ
27 Adam Băbu 6 Gheorghe Negrescu
24 Coman Băbu 6 Dan Sandru
3 Stanciu Voileanu 6 Filimon sin Vasile
3 Toma Pavel Mărtescu
Măgureanu 9 Dan Todea Zăvoianu
9 Samoilă lstrătescu 9 Gheorghe Gănescu
12 Tode Bălănoaia 6 Sin Drăgan
6 Ion Gigu Urîtu 12 Oprea Gîngu sin
24 Nichita Miulescu Simion
13 60 Ştefan Vărzaru 10 60 Anghel Munteanu
12 Ion sin Dumitru Bălan 3 Nicolae Guşatu
12 Dan Urîtu 3 Ion Drăghilă
10 60 Dumitru Niculescu 9 Ion Cosor
Negrescu 9 Răducan sin Dinu
6 Dumitru Trăşcău zel Mîntuleasa
Gheorghe 4 60 Maria lui Niţu al
9 Pătru al Piloaicei Danciului
12 Nicolae sin Pilea 7 60 Ion Pieneru sin Maria
Rădoi văduva Pienăriţa
3 Ion sin Dumitru 6 Dumitru l)afinescu
Popescu 4 60 Salomia Vinţache
6 Dumitru sin Stan văduva
Cocor 7 60 Gheorghe Coconiţu
6 Simion Dulgheru 3 Pătru sin Dan Sandru
Peştea zet Dumitru Chiriac
3 Toma Birău Catană 6 Nicolae Rîureanu zet
3 Ion sin Dumitru Morar Todea
3 Ion Piluţă 9 Preda zel Dumitru
3 Ion Onea sin Trăşcău ot Baia
Angheluţă 3 Gheorghe al Petrii
3 Nicolae Sandru Baciu 3 Gheorghe brat Coman
lenache Bălu
3 Oprea Filimon 3 Simion ginerele
Muntean Popescului
3 Ion sin Pătru Dogaru 3 Ion Porumbielu zet
3 Ionaş Ciorogar Dinu Cioragar
6 Costandin sin Dinu 3 Bucur sin Piluţă
Ciorogar 3 Petru Pilea
6 Stănilă sin Dumitru 3 Gheorghe Bitoc Nuţă
Sandru Omuleţului
3 Dinu sin Oprea 3 Pătru al Piloaicei
170
6 Simion Manea 3 Ion Cernat sin Andrei
10 60 Simion Jugudeanu zet 4 60 Coman Ardeleanu
Siu 12 Dan Comănescu
6 Matei sin Costandin 6 Anton brat ego
Plută Frunză 3 Matei Joantă al Tasei
6 Ion Săscioreanu 9 Simion Ungur cu sin
Cioranu ego Dobre holteiul
6 Savel Ţîrlea 6 Ion zet ego
6 Ion sin David Ciracu 6 Daţu Ungur
6 Ion Ungureanu 6 Tudor brat lovan
Buzîrcă 6 Pavel brat Tudor
6 Mirion Ungurean 3 Pavel holteiu Mărăreţu
3 Damian Ţîrlea 3 Ion Ungur
13 60 Şerban Luculescu 6 lovan i Gheorghe
6 Pătru sin Ion David i cu Brat
Mălăescu Popescu ego Dumitru holteiu
10 60 Dumitru ce şade cu 3 Dumitru sin Simion
Lina lui Rusu Ungur
6 Iacob Mîrze 3 Pavel cumnat cu
9 Ion Mucenicu Avram ot Preajba
7 60 Staicu Şurub 3 Gheorghe Vişteanu
3 Simion Deianu ungur ce şade
6 Zaharia Popescu acum lingă Dinu
13 60 Dănăilă Maianu Curtănescu
6 Gheorghe sin Ioana
văduva 87 fac 17 lude
13 60 Ion sin Aoraru Dăianu
4 60 Vasile brat ego Slobozia Stăneşti
1Q 60 Solomon sin 6 Gheorr.he ungur
Gheorghina 6 Adam ungur
3 Costandin Unchiaş 6 Nicolae sin Pătru
6 Dumitru Mălăescu 4 60 Ion Ţurica
6 Bucur Pilea 4 60 Ion Gîrgă
4 60 Ion si Ana 4 60 Stan Leţea
Ciugudeanu 6 Pătru al mic Dogaru
6 Ion sin Radu 6 Onea Bazam
Cărpinişteanu 4 60 Petru Neamţu
3 Ion Ungur ce-i zice 6 Savu Bărteanu
Şlăguţ 3 Tudor sin Gheorghe
6 Marica Secăriţa Orzan
nevasta lui 6 Ştefan Ciurea
David Racu i Micu sin 3 Luca Pipaş
ego Tudor Holteiu 6 Pătru Bahorilă
6 Bucur Rusu cumnatul 4 60 Gheorghe Neagu
popii Nicolae 6 Ion David
6 Dan Vlădău
4 77 fac 50 lude 15 Costandin Danciu
3 Gheorghe sin Andrei
Slobozia Vărsăturile 21 Pătru Danciu
4 60 Dan Moşoiu 3 Ion sin Neagu Fotoiu
171
6 Daţu Samen 9 Costandin Gîrlea
3 Dan al Nastii holtei vătăşel
6 Buche Mincă 9 Ion Gîrlea
6 Dan Meletie Sofron 12 Ion Săvulescu
3 Ion Hîrseanu 12 Nicolae Gîrlea
13 60 Simion Mincă 12 Lupu Ciofrilă
7 60 Ion Lupulescu 6 lanăş al priotesii
Vineţea nu 3 Costandin Vlăduţ cel
9 Grigorie sin Băbu Mic
13 60 Ioana Pădure Niţa cu 12 Vasile Cicu
sin ego 12 Florea Cicu
Matei 3 Matei Gîrlea
7 60 Costandin Pîrvulescu 9 Staicu Berca
Românu 3 Costandin Cicu al
10 60 Pătru Ciuliva Mitului
7 60 Zaharia Ungur 12 Lupu Cicu
7 60 Ion brat Sovii 6 Pătru Cicu
10 60 Ion Poenari 10 60 Pătru Domnicăi
7 60 Ion Carmoş 3 lovan Sîrnicioiu
4 60 Ion Dragălă 6 Toader Bobulescu
4 60 Ion Dogaru Nemţu 4 60 Nicolae Bobulescu
13 60 Ion Sofron brat ego
7 60 Gavrilă Ungur 4 60 Gheorghe Bobulescu
3 Ion Bohanţă 3 Ştefan Puianu
12 Nicolae sin Pavel 7 60 Ianoş Puianu
Negărea 3 Vasile Zaharia
3 Mihai Pardon 6 Costandin Gîrlea
3 Ion Comănescu 6 Gheorghe sin Ştefan
6 Pătru Tîncă f.ăvulescu
6 Pătru Săvulescu
306 fac 45 lude 3 Ştefan Timişeanu zet
Staicu Bir
Slobozia Căleşti 3 Ianoş Ion Gheorghe
9 Stefan Dumitrescu Caraman ot Runcu
9 Pătru Dumitrescu 3 Matei al popii Ciofrilă
9 Savu Sănescu
6 Nicolae Măcescu 201 fac 29 lude
6 Ioniţă Opriş
6 Costandin Zuboi Slobozia Valea Mare
3 Ion Grecu 9 Costandin sin Dumitru
3 Grigorie sin Bălu Nădrag ot Prînceşti
3 Ion Sofron 9 Mihai sin Mihai Baroiu
3 Ştefan Murgu 7 60 Dumitru sin Mihai
3 Pătru Moţan Cioroiu ot Prînceşti
3 Ion Şoşoiu ungur 7 60 Dumitru sin Ion
Glăvan ot Prînceşti
60 fac 11 lude 6 Matei Serban al
Săvului
Slobozia Dobriţa 9 Ion Nădrag
12 Ion Vlăduţ 6 Ştefan sin Stefan
172
Zaharia zice şi
lovan
6 Ştefan Zaharia 12 Lazăr Iancu şi Ianoş
6 Nicoale sin Stroe brat Mocale cel Mare
ego 6 Ion Tepuş holtei
9 Mihai sin Vasile 6 Preda Tepuş
Cimpoeru Hocan Nicolaescu
6 ·Ion Pătruţ 12 Samen Paleu
9 Stoian ungur 6 Ion Albulescu cu
7 60 Ion sin Pătru Tabără Todea Albuleacu
Vulpe 9 Alexandru Lazăr cu
13 60 Barbu Firize cu Iosif Lazăr
Gheorghe Lazăr 6 Florea Albulescu
19 60 Ion Barbu cu Gruia 12 Nicolae Danciu
ungur sin Stan 6 lacov sin Todea cu
7 60 Matei Luleş brat ego Ion
7 60 Ion Stoichină 9 Ianoş Ionaşcu
10 60 Gheorghe sin Pătru 12 Mihai Rosman cu Ion
Viteşteanu cu Dobrici
Costandin Meteheru 6 Gheorghe Vîlceanu
6 Nicolae Vătăşelu 6 Costandin Lazăr
9 Gheorghe brat Stănilă Holteiul
Andrei 6 Simion Cîmpeanu
10 60 Stănilă Andrei cu 6 Mihai Dobrici
Gheorghiţă
Pescaru 291 fac 36 lude
6 60 Pavel Bătrînu
10 Laţcu sin lacov Slobozia Vinăta i Tismana
Mănescu şi Mihai 15 Ion Ghinel
Bătrînu 15 Ion 5tănuţ
10 60 Dan Mănescu cu Mihai 13 60 lacov Stănuţ
Lazăr zet Barbu 15 Oprea Plăcintă
Firizea 13 60 Tudor Dascălu
9 Mihai sin Gheorghe 9 Mihăilă sin Ion
Aldea holtei cu Pîrvu Costandin
zet Dinu Rădulea 3 Ion Mîrţoacă Popa
6 Radu sin Ion Pădure 3 Moise Surdu
6 Gheorghe Nătăleţu 6 Gheorghe Sişu
3 Ilinca săraca Bălă şan
3 Dumitra văduva 6 Tudor holtei sin Ion
săracă Constantin
3 Ianoş Vătaf 6 Ion Mucenic
6 Danciu Nădrag 9 Ion Velcu zel Ion
3 Ion Piluţă Văideanu
6 Dumitru sin Ion 9 Onea Bratov
Nădrag 9 Samoilă zel Chirilă
10 60 Matei Tabără cu Ion Braşoveanu
Dănuţ 9 Oprea Burtă
6 Danciu lui Dănuţ 7 60 Tudor Gîteanu
4 60 Matei Dănuţ 7 60 Eftimie Munteanu
12 Ion Brediceanu ce-i 4 60 Iosif Guşatu
173
4 60 Drăgoi Ungur tam
4 60 Apostol Cărbune 3 Dan Munteanu ot tam
4 60 Gheorghe ungur 12 Nicolae Bitoleanu ot
4 60 Gavrilă zet lacov Ohaba
Circei 6 Adam Grecu Bitoleanu
7 60 Costandin Bătuşică ot Ohaba
6 Gheorghe Flămîndu ot 4 60 Petre Holtei brat
Celei diacon Mihăilă ot
6 Samoilă Mateescu ot Polovraci
tam 3 Gheorghe ungur ot
3 Stanciu Tîrtoacă Baia
9 Simion Andreescu ot 6 Ion sin Barbu Serban
Godin eşti ot Titila
6 Gheorghe ungur 6 Bucur brat ego ot tam
Renghea ot Pîrău 9 Ion Bălănescu ot
3 Gheorghe ungur Chisnădia
Ciungu ot Pocrina 7 60 Nicolae Poenar ot
4 60 Costandin sin Ion Poenari
ungur 6 Gheorghe Potlogea
7 60 Ion Chirilă Cioban ot Adamescu ot
Tismana Polovraci
6 Ion Totea Serban ot 3 Petre sin Diacon ot
Vină ta Polovraci
24 Dumitru Găleţescu 9 Ştefan zel Dumitru
6 Iosif sin Ion Găleţescu Ceauşescu ot
4 60 Dănilă Albu ce-i zice şi Poiana
Doru 12 Ion ungur ot Răchita
6 Andrei Tivel 12 Vasile al lovului ot
6 Oprea Moga Răchita
6 Ilie Găleţeanu 7 60 Dumitru brat ego ot
6 Filip Moşoiu tam
10 60 Anastasie al Chivii 3 Dumitru holtei
Bobulea ot Hobiţa
306 fac 40 lude 4 60 Ioniţă holtei sin Niţu
Frunză verde ot
Risipiţii judeţului pe alături Frunză verde ot Tirg
6 Rusalim ungur ot 6 lovan Cismaru
Boroşteni 7 60 Pătruu ungur ot Teleşti
3 Apostol sin ego ot tom 7 60 Ion ungur Bănăţeanu
4 60 Alexandru Muscalu ot ot tam
Boroş te ni 7 60 Mihai Repan ot Cîmpu
4 60 Iosif ungur ot tam Fomii
4 60 Ion ungur ot tam 6 Dumitraşcu Guran ot
6 Gheorghe ungur Drăgoeşti
Fierari ot Celei 6 Barbu Poenaru ot
9 Danciu ungur ot Hobiţa
Rovinari 4 60 Ion Frătuţă ot
9 Lazăr ungur ot tam Peştişani,
7 60 Ion sin ego tam 4 60 Dinu Butucea ot
9 Dumitrache Cazacu ot Poasna
174
9 Ion sin Mihai Şomîc ot 6 Mihai brat ego tam
Mogoşeşti 6 Gheorghe Boştină ot
6 Dumitru Mirică ot Cogeii
Scoarţa 4 60 Andronache brat ego
6 Stanciu Opriş ot tom
Comăneşti 9 Ion sin Gheorghe
9 Dicu sin popa Huruzu ot
Dumitrache Slăvi Ieşti
ot Aninoasa 9 Matei Terghilă ot tam
9 Barbu Mărgineanu ot 9 Gheorghe Becheru ot
Plosca Raci
9 Sandru Mărgineanu ot 6 Costandin holteiul sin
tam Stefan ot Bărăşti
6 Gheorghe 9 Marin Ungur sin popa
Făgărăşeanu ot Ion ot tom
Andrei eşti 6 Costandin sin
3 Nică ot tom Gheorghe Căiţă ot
6 Barbu Pîrpală ot Izvoare
Ungurelu de Jos 6 Ion Blidea ot laşi
9 Nicolae Panduru ot 6 Balaci Beche ot
Cărbuneşti Cărbuneşti
7 60 Calotă ot Păteştii de 7 60 Dumitrache soin
Jos Gheorghe Peştea
9 Marin Mărgineanu i cu ot tam
văru-său Ion 9 Raicu Boiangiu ot
Mărgineanu holteiu Sărdăneşti
ce-l ţine în casă 6 Marin Tabacu ot tam
7 60 Gheorghe sin Mihai 6 Mihăilă Răianu ot tam
Gologan ot tam 9 lor,1 Pupăză ot
7 Marin sin Gheorghe SIJvileşti
Glodeanu ot tom 9 Gheorghe Băran ot
6 Andrei Vulpe ot tam
Curteana 9 Ion Bîrsan ot Tîlveşti
3 Mihai Buzatu ot 3 Costandin Beche
Stîrpoaia holtei brat ego ot tam
3 Ion brat ego holtei 9 Pătraşcu sin Pîrvu
4 60 Costandin Giurcă Băltoiu ot Balmoş
holtei ot Brătuia 6 Costandin sin Fota
9 Dumitru sin Radu Mladin ot Buduhel
Stoiculescu ot 6 Gheorghe Lăzăroiu ot
Logreştii Birnici tam
7 60 Ion sin Iordache ot 6 Ion Băjan ot tom
Răchita 9 Costea Grecu ot
3 Costandin holteiul ot Gîrbov
Busuioceni 9 Ochilă zet Ion Ungur ot
9 Badea Ciorobea ot Valea cu Apă
Busuioceni 9 Costandin Bilă ot
9 Matei Ciorobea ot tam Rovinari
6 Ion Gruia ot Albeni 9 Gheorghe Urican ot
Moşneni Tămăşeşti cu
175
Gheorghe Păvăloiu 4 60 Sandu Fotea Lăzăroiu
holtei ot laşi ot Buduhala
3 Adam zet ego ot tam 6 Dincă Bîrţan ot
9 Pătru Bistreanu ot Cărbuneşti
Bîrseşti 6 Ion Hărcuş ot
9 Ion Bist~eanu ot tom Urecheşti
6 Da.n Văgăună ot tom 3 Pătru Boancă ol Rugi
3 Ion al Staicului, holtei 6 Pătru sin Badea
ot Logreşti Nefern ot Pliuşca
3 Radu Fotea Baroiu ot 7 60 Ion sin Călugăr ot
tam Valea cu Apă
4 60 Grigorie Pandele 6 Nedelcu Sîrbu ot Tîrg
Păun ot Tîrg 4 60 Stana lui Costandin
6 Ion Băran Pieptea ot Bălinaş ol Pociovalişte
Cisnădia 6 Gheorghe Tabacu
4 60 Matei Blidea vnuc Ion Cizmar ot Tîrgu
Chiriţă ot Urecheşti 3 Barbu Copilu sin
6 Iordache Cîrjan Marin Sîrbu ol tam
Curelea ot Tîrg 3 Pătru Ungur Vrînceanu
3 Radu Dugulean ol ot Schela
Ticleni 3 Dumitru holteiu sin
6 Pătru sin Badea Anastase ot
Nefern ot Pliuşca Rumîneşti
7 60 Ion sin Călugăr ot 3 Ioniţă holteiu Bercan
Valea cu Apă 3 Adam holteiul
6 Nedelcu Sîrbu ot Tîrg Craioveanu sin Radu
4 60 Stana lui Costandin ot Siliştoara
Bălinaş ot Pociovalişte 3 Ion holteiul sin Radu
6 Gheorghe Tabacu Părpîneaţă ot Tîrg
Cizmar ot Tîrgu 4 60 Costandin holtei sin
3 Barbu Copilu sin Zamfira ot tam
Marin Sîrbu ol tam 3 Mihai Tîrlea Ungur ot
3 Pătru Ungur Vrînceanu Şesu
ot Schela 6 Gheorghe
3 Dumitru holteiu sin Alexandrescu ot
Anastase ot Palavragi
Rumîneşti 4 60 Sandu Fotea Lăzăroiu
3 Ioniţă holteiu Bercan ot Buduhala
3 Adam holteiul 6 Dincă Bîrţan ot
Craioveanu sin Radu Cărbuneşti
ot Siliştoara 6 Ion Hărcuş ot
3 Ion holteiul sin Radu Urecheşti
Părpîneaţă ot Tîrg 3 Pătru Boancă ot Rugi
4 60 Costandin holtei sin 6 Dan Albulescu Dobriţa
Zamfira ot tam 4 60 Dumitru ot Trăoşti
3 Mihai Tîrlea Ungur ot 6 Dumitru Ciucă ot
Şesu Rugii de Scoarţa
6 Gheorghe 6 Dumitru Băjenar Isaac
Alexandrescu ot ot Şesu
Palavragi 6 Gheorghe Cosma
176
Băjenar ot tam Vălari
9 Gheorghe Radu 3 Bîlea Deghicu ot
Băjenar ol tam Rovine
6 Grigore Cochici 3 Ion sin Mihai Sîrbu
Băjenar ol Preajba Bucureşteanu ot Tîrg
4 60 Nicolae sin popa ot 4 60 Marin Sîrbu Cizmaru ot
Sîmboteni tam
4 60 Miclăuţ holtei ot 4 60 Preda Fotea sin Matei
Sofrîngeni Burican ot tam
6 Ion Murgu ot Măzăroiu 3 Ion Peştescu ot
6 Costandin Pîrvulescu Dobriţa
ot Dobriţa 3 Ion Munteanu ot Rugi
4 60 Ianoş Ungur Bistreanu 3 Crăciun Ungur ot
ot tam Poiana
3 Ianoş ot Urseni 3 Dumitru Mărcău ot
3 Ion Anghel ot tam Rugi
6 Avram ot Preajba 6 Pătru Ungur Cojocaru
3 Ion holtei brat ego ot Tismana
3 Ghiţă holtei sin Mihai 4 60 Matei Fotea sin Vasile
din Lunca Scutelnicu ot
7 60 Chiriţă Sandru ot Voinigeşti
Vină ta 9 Bălan Moroianu ot
3 Lazăr sin Lazăr Ungur Izvoare
ot Curpenu 6 Nicola sin Costea ot
3 Gheorghe sin Pîrvu Păţeni
Ungur otPocruia 9 Dumitru Folea al Miţii
4 60 Ivan Sîrbu ot Celei Ungur otCisnădia
3 Costandin sin Ion 3 Nicolae Butean ot
Sîrbu ot tam l,lrecheşti
3 Marcu Ungur ot 3 Ghiţă
Curmeni Paznic
Porceşti Petru ot Stăvileşti
3 Ion Husaru Ardeleanu 3 lanache Grecu
ot Schela Simigiu ot Tirg
6 Petre lvanovici ot 6 Dumitraşcu Holtei brat
Roşia Ion ot Peşteana
6 Dan Sinescu ot Vînăta 7 60 Costandin
3 Toma Găleţescu ot Mărgineanu sin
tam Ionaşcu ot Izvor
6 Pavel sin Mihăilă 3 Onea Lache ot
Găleţeanu ot tom Stăneşti
7 60 Ilie Tezeanu 3 Nicolae Barbu Ungur
Mărgineanu ot tom ot Rados
6 Vasile Dăianu 3 Avram Ungur ot
Mărgineanu ot tom Sofroneşti
4 60 Dumitru Trăistarul ot 3 Dumitru Lupu ot
Cărbuneşti Vărsături
4 60 Preda Ţundrescu ot 3 Costandin Ungur ot
Socu Coste ni
3 Nicolae Fotea sin Dan 3 Nicolae zet Mihăilă
al Florii Ungur ot Gălăţeanu ot Tismana
177
3 Nicolae Ungur nepot sudit ot Topeşti
lui Vasile 3 Stanciu Cremene ot
Dăianu Mărgineanu ot Cîineni
Tismana 60. Gheorghe ungur ot
3 Costandin Ungur ot Preajba
Bilta 3 Costandin Barbovici
3 Dan Dobrin Ungur ot holtei din prăvălia
tam Craiovenilor
3 Pătru Ungur ot Ch.era 3 Sandu holtei sin
6 Matei Sichitău sin Lărdincioiu
popa Dumitraşcu ungur ot Vărsăturile
ot Rugi 3 Marin sin Balea
3 Gheorghe sin Andrei Hirneciu laşi
Delete Salonic ot Baia 3 Pirvan Holtei Sirbu ot
3 Matei Fotea Bingescu Tirg
ot Rugi 3 Iordache holtei Abagiu
3 Micu Ungur ot Săuca ot tam
9 Gheorghe Teodor 4 60 Panait Grecu ot tom
sluga arendaşului ot 3 Ion holtei sin Preda
Peştean a Ruginoiu ot
4 60 Gheorghe sin Stoica Tămăşeşti
' ungur ot Vlăduleni 3 Toma ungur

4 60 Ion sin Gheorghe Mehedinţeanu
Lăzăroiu ot Buduhala ot Rovinari
4 60 Iordache Fotea ot 4 60 Pătru Săndescu ungur
Ce aur ot Olari
4 60 Tudor sin Stefan 3 Mihai Tălianu ungur ot
Sirbul ot tam Slăvileşti
4 60 Avram Urcar ot 6 Dumitru Holtei sin Ion
Buduhala Rasconeţ
4 60 Ion sin Radu ot Cărbuneşti
Cărbunescu ot 3 Gheorghe Sirbu ot
Borincu Birzoi
4 60 Vasile Rovinar ot 3 Pirvan sin Matei
Rovinari Ciorobea ot Peşteana
9 Nicolae Comănescu 3 Gheorghe Olteanu
ot Stăneşti Moldoveanu ot Crazna
3 Dan Scinteie sin 3 Dan Moldoveanu ot
Gheorghe tam
Ungur ot Rugi 3 Constandin Sardea ot
3 Ion sin Matei Lăzăroiu Larga
ot Buduhala 3 Gheorghe sin
3 Ion Bilă brat StefanCeauşescu ot
Costandin Bilă ot Novaci
Ceaur 3 Costandin sin Niţă
3 Costandin Urcanu ungur ot Hirişeşti
holtei ot Buduhala 3 Ion sin popa Niculcea
3 Costandin holteiul · ot Meciţa din Dol pe
Ungur ce este Meh(e)dinţa
cioban la Ion Ciocan 6 Pătru Ungur ot Crazna
178
9 David Popa ot Luncani 3 Antonie Drenghea
3 Ion Serban Ungur ot ungur ot Soc
Stălogeni 3 Oprea Ungur nepot
3 Gheorghe Fotea Oprii Plăcintă ot Vînăta
Popoviciot Turcineşti 3 lacov ungur zet
4 60 Dumitru Gîrjoabă brat Stanciu Tîrtoacă
Gheorghe ot Rovinari ot tam
6 lacov ungur ot Stăneşti 3 Mihai Băbău ungur ot
mutat de la Corcova Tismana
sud Mehedinţi 3 Serban Ungur
3 Toma Rădulea din Măgdoiu ot Teleştii
Corcova de Jos
9 Alexe Popa ot Şesu 3 Buche sin Ioan
6 Avram Popa brat ego Răcocea ot Topeşti
3 Petre Chilibiu ot Bîlteni 3 Gheorghe Colţar ot
4 60 Dumitraşcu sin Matei Tismana
al Evei ot Plopşor 3 Gheorghe Cizmaru ot
3 Zamfir Bîrju ot Tg-Jiului
Broşteni 4 60 Păun Mindreş sin
3 Melete holtei ot Izvor Pătru ot Rămila de
3 Dumitru Cohocaru sin la deal de Pesceana
Cîrnu ot Pegeştii de 3 Ion Fotea sin popa
Sud Gheorghe ot
3 Radu Sişcanu holtei ot Petreştii de Jos
Zorii eşti 6 Avram Ungur ot Tîrg
3 Matei Vălureanu ot 3 Ilinca Flămoaica ot
Chera tam
3 Matei Frătuţă ot 9 Filimon Zamfir ot
Alexeni Preajba
3 Dumitraşcu sin Ion ot 9 Serban sin lsac ot tom
Peşteni 9 Costandin Negu ce-i
3 Ion sin Dumitru Bican zice şi Dinu
ot Şesu Lomelescu ot tam
3 Barbu sin Sandu 3 Nicolae Bărbieru
Gigîrtu ot Huboiu lvanovici ot tom
3 Simion Beznea ot 3 Gheorghe Englezu ot
Corbeni Bîrseşti
3 Stancu Beznea ot tam 3 Costandin Englezu ot
3 lanache Micu ot Tîrg Căleşti
3 Dumitru Fotea ot
Crăciun ot Voiteştii din 1348 fac 165 lude
Deal
3 Dumitru sin Gheorghe Adunarea sumelor
Popa Hurezanii de Jos 733 81 lude - Novaci
3 Pavel Ungur din 60 9 lude
Bîrseşti Crazna
3 Niţă Toader holtei ot 204 22 lude - Bengeşti
Mumăteşti 60 12 lude - Vădeni
3 Costandin Iordănescu 477 50 lude - Prejba
Fotea ot tam 87 17 lude - Vărsăturile
179
306 45 lude - Stăneştii 11 Mihalcea Jieanu
60 11 lude - Căleştii 12 Vlăduţ Păuşescu sin
201 29 lude - Dobr~a . Păun Grecu .
267 36 lude - Valea Mare 9 60 Drăghici sin Lascu
291 36 lude - Bîlta 10 60 Dumitru Ţucă
306 40 lude - Vinăta i 9 60 Dumitraşcu zet
Tizmana . Radomiroaia
1348 -265 lude- Risipiţii judeţ. 9 60 Petre sin Popa Mihai
9 60 Ion sin Radu Ciortan
4.401 653 4 60 Nicolae Doroiu sin
Arh. Statului Bucureşti, Adm. Vechi, Păun Uncheaş
187 P/1825, f. 1-5 (extras). 4 60 Nicolae Hozoiu sin
1825 mai 31 Niţu Grecu
Catastih matcă al lsprăvnicatului 4 60 Ion Doroiu sin Mihuţă
streinilor pentru dajnicii streini din
judeţul Mehedinţi, ce s-au Împlinit pe 110 fac 13 lude
următoarea tetranimie, mai iunie, iulie Plaiul Cloşani
şi august, precum mai jos se arată: 9 Nicolae Pocaru
3 Pană Tabacu
Gura Motrului 3 Ene Grecu ot
Taleri Bani Numele Virciorova
7 60 Dumitru Cucu 3 lane Grecu ot tam
10 Ion Hagiu 4 60 Busuioc ungur ot
4 60 Mihai Purcel lerboviţa
de Munte
22 fac 3 lude 6 Ianoş Ungur ot Şuşiţa
Ţânţăreni
10 60 Stancu Cojocaru · 28 60 fac 6 lude
10 60 Bircea Sîrbu Izvoarele
12 Niculae Fanţu Abagiu 16 Ion Ungur
7 60 Stan sin Petre Ortilă 9 Firul Brat
12 Dumitru sin Ivan 9 Nagoe Dunărinţu
Grigoriu 9 Preda sin Mihai
15 Nicolae Bucureşteanu 9 Io sin popa Pîrvu
7 60 Ion Mărgineanu 12 Ion Măcriş i Radu sin
13 60 Nicolae Mămularu ego
5 Ion· Bouleanu 9 Nichita Dunărinţu
12 Enea Dănescu Grecu 6 Nichita Bîjgu
4 60 Ion Farţu Mămularu 6 Niculae sin Neagoe
6 Nicolae sin Gheorghe 6 Dumitru sin Ion Măcriş
Mămularu
91 fac 1O lude
116 fac 12 lude
Turceni Arhivele Statului Bucureşti, ad-tive
12 Stancu sin Preda ce-i Vechi 187 p/1825 f. 31 v- 37 v.(extras
zice şi Sandu cu intermitenţă)
12 Stancu sin Barbu
Cioată
11 Gheorghe sin Nicolae
Surdu
'50 DE DOCUMENTE INEDITE MEl:-IEDINŢENE ŞI
GORJENE REFERITOARE LA ÎMPRUMUTURI,
AMANETĂRI SAU ZĂLOGIRI, DOBÂNDĂ SAU
„OSTENEALA BANILOR" DIN PERIOADA 1768-
1899
Vasile Novac
ajoritatea zapiselor aparţin satelor din Plaiul Cloşani şi
Plasa o ru ui de Sus din judeţul Mehedinţi, precum şi unor sate din

Plaiul Vulcan, judeţul Gorj.
Unele dintre localităţile fostului judeţ Mehedinţi sunt cuprinse,
astăzi, în raza actualului judeţ Gorj, documentele depistate de către noi,
au intrat în posesia Complexului Muzeal Gole)ti, fiind preluate, ulterior
de Direcţia Argeş a Arhivelor Naţionale, în schimbul unor copii
xerografiate.
O primă categorie se referă la împrumuturi în bani sau produse,
fără dobândă, pe termen scurt, cu condiţia să fie restituite la timp. În
caz contrar, se va percepe· dobândă de o para, la leu, pe lună, ca în
cazul de la Ciuperceni - Gorj, din anul 1768 (doc. nr. 1) sau vor plăti
chezăşii, ca în situaţia de la Negoeşti - Mehedinţi, din iulie 1841 (doc. nr.
1O). Când, la 5 februarie 1873, mai mulţi săteni din Orzăşti, azi - Gorj,
împrumută 600 de ocale de porumb de la Dumitru Medar, din Rătez -
azi Gorj, fără dobândă, până la Înălţarea Domnului, se face precizarea,
la rugămintea debitorilor, că, dacă nu vor avea banii, ei se îndatorează
„a-i da, peste bani, o mie şase sute de nuiele de frasin de cele subţiri şi
d-lui va mai adăsta, până la Săn Petru" (doc. nr. 47).
O primă motivaţie a unui împrumut o avem consemnată, la 4
august 1791, când Stroe Şalapa din Negoeşti împrumută 60 de taleri de
la vărul său, Barbu Şalapa, pentru a-şi scoate „seliştea ce am vândut-o
la sărbii din Baia". Tot aici, e consemnat şi tristul epilog al zălogirii -
182
pierderea definitivă a pământului amanetat, cu singura satisfacţie că l-a
vândut definitiv unei rude, nu unor negustori străini: „şi i-am dat-o seliştea,
în rupt, văru[luiJmeu, lui Barbu, fiindcă suntem rude şi răzoraş pe moşie"
(doc. nr. 2).
Actul din 6 aprilie 1805 consemnează că, pentru o datorie de
şase taleri a lui Ştefan Moşneanu, după moartea acestuia, soţia sa,
Sava, venită din Ţara Nemţească, a fost băgată în fiare şi silită să vândă
toată moşia căpitanului Fara, vătafului Plaiului Cloşanilor, pentru 20 de
taleri. Când unul din cei doi fii ai lor, Costandin Moşneanu, a venit din
Ţara Nemţească şi a solicitat săi se restituie moşia de 1OOO de stânjeni,
Făreştii au refuzat. Judecăţile au continuat şi după moartea lui Costandin
Moşneanu, la Craiova şi Bucureşti, până la 1824. Urmaşii lui Costandin
Moşneanu răscumpăraseră, cu 1O taleri, jumătate din moşie. Ei, adică
Ianoş Giurgea [Moşneanu] şi Pătru, ginerele lui Costandin, se înţeleg să
stăpânească întreaga jumătate răscumpărată, pentru că au cheltuit, prin
judecăţi, câte 300 de galbeni. Iar, dacă urmaşii fratelui lui Costandin
Moşneanu, Pătru Moşneanu, vor veni din Transilvania să-şi revendice
drepturile părinteşti, s-o facă din jumătatea de moşie rămasă la Făreşti
(doc. nr. 3).
La 5 iunie 1829, Stan şi Maria sin Ugă Gogâltan, din Gornoviţa -
Mehedinţi, rămânând datori 14 lei şi 20 de parale, la judecăţile din
Bucureşti, pentru moşia Gornoviţa, sunt nevoiţi să-şi zălogească partea
lor de moşie din alt hotar (doc. nr. 4). Oina, fiica lui Ion Hâldan, din
Cămueşti - Mehedinţi, este silită să-şi zălogea.scă o livadie, pentru că s-
a împrumutat două „băniţi împărăteşti" de porumb, pentru a-l preda la
Pătulul Împărătesc (doc. nr. 5).
Unii debitori nu puteau sau nu vroiau să-şi achite datoriile la timp,
ceea ce determina pe creditori să apeleze la sprijinul autorităţilor locale,
pentru a-i obliga. Aşa procedează: Gheorghe Miloşescu din Cămueşti,
la 9noiembrie1838 (doc. nr. 6), Popa Ion Barbu din Negoeşti, la 2 aprilie
1843 (doc. nr. 14), Lepădat Gogâltan din Gornoviţa, la 28 mai 1845 (doc.
nr. 20), Dumitraşcu Petculescu pârcălabul satului Bala, la 2 august 1853
(doc. nr. 30), din nou Lepădat Gogâltan, la 2 februarie 1857 (doc. nr. 35),
Gheorghe Nimară din Racoţi Gorj, la 1 septembrie 1859 (doc. nr. 37),
Gheorghe Mohanu, la 15 mai 1860 (doc. nr. 38) şi Măriuţa M.
Dobroviceanu din Baia de Aramă, la 2 martie 1899 (doc. nr. 50).
Pentru datorii mai vechi, părinteşti chiar, se zălogeşte pământ
de către Niţă sin Ion Ularu, din Negoeşti, la 9 mai 1840 (doc. nr. 11) şi de
către Gheorghe, fiul lui Răducanu Drăciu, în lzverna, la 3 ianuarie 1843
{doc. nr. 12).
Pentru un împrumut de 18 lei, Costandin Bălănescu, din Câlceşti,
183
primeşte în.zălog „uri răzor de vie, din naintea pivniţelor cu pruni", la 25
martie 1843 (doc. nr. 13).
La împrumutul ·făcut, la 7 iunie 1843, de către Popa Ion, fiul lui
Barbu din Negoeşti, 9e la logofătul Ioniţă Hodorocu din Cămueşti, :.cu
sorocul de şase luni", se face precizarea că „pravilntca dobândă s-a
băgat tot în suma banilor", fără a se preciza cât reprezenta (doc. nr. 16).
În câteva documente, debitorul se obliga să răspundă banii, nu
numai la soroc, dar"şi „cu mulţumită". Din ele nu reiese clar dacă era
vorba de simple mulţumiri sau avea altă semnificaţie, ceva în genul
adălmaşului de la vânzările în rupt. În cazul lui Dumitraşcu Stoican din
15 noiembrie 1843, care ia de la Busuioc Lăpădat din Gornoviţa 31 lei şi
20 de parale, până la Sfântu Gheorghe, nu se vorbeşte nimic nici de
dobândă, nici de zălogie. Se pretinde doar restituirea banilor, la soroc,
„cu mulţumită" (doc. nr. 17). În schimb, Gheorghe sin Dincă din Crainici,
„pentru osteneala banilor', luaţi la 10 ianuarie 1850, va lucra şase zile
pentru creditor, înapoindu-i banii, la soroc, tot cu „mulţumită" (doc. nr.
25). La fel şi Nicolae Buranga Lăutaru, la 5 februarie 1855, pentru banii
împrumutaţi, va lucra o zi drept dobândă, „cu mulţumită" (doc. nr. 33).
În unele zapise, în loc de dobândă, se întrebuinţează expresia
„osteneala banilor''. Debitorii mai săraci, pentru această osteneală, se
angajau să presteze zile de lucru, aşa cum s-a văzut, deja, mai sus, şi
cum întâlnim prima dată, la 5 ianuarie 1845, când Gheorghe şi Badea
din Bala de Jos, „la vremea de lipsă", s-au împrumutat 13 lei şi 20 de
parale, până la Sfântu Dumitru, urmând ca, „pentru osteneala acestor
bani, să am a-i lucra 6 zile, iar de nu-i voi lucra ... să am a-i plăti zioa
parale 20" (doc. nr. 19). pentru osteneala celor 220 de lei împrumutaţi
de către Giurcă Buligan din Rătez de la Ghiţă Bejmatură din Bobeşti -
Peşteana, azi Ciuperceni - Gorj, se zălogesc câţiva stânjeni de moşie
(doc. nr. 46). Pentru 120 de lei, fraţii Petrescu din Prejna zălogesc, la 27
aprilie 1846, pentru cinci ani", o moşie „în Miclescu". Împrumutul s-a făcut,
„la trebuinţa casei noastre" (doc. nr. 21 ). La vreme de lipsă, Popa Ion
Şalapa din Negoeşti împrumută de la Ioniţă Niţulescu din Cămueşti, la
1O noiembrie 1848, 63 de lei, până la Sf. Gheorghe, angajându-se să-i
dea, „cu mulţumită", o dobândă de „lei 9, parale 18" (doc. nr. 22). Ioana
sin Staicu Covrig, în martie 1849, „la lipsa şi păsul" ei, împrumută 23 de
lei şi 25 de parale, pentru care şi-a zălogit prunii din Măgură (doc. nr.
23).
la 8 aprilie 1849, Maria, soţia lui Gheorghe Dinică, plăteşte o
datorie de 25 de lei lui Licsandru Burnazi, urmând ca, ulterior, să se
caute însemnări, prin hârtiile răposaţilor, spre a se vedea, precis, suma
datorată. Datoria contractată de părinţi nu era bine ştiută nici de urmaşii
184
debitorilor, nici ai creditorilor (doc. nr. 24).
Delegaţii satului Bala raportează Subocârmuirii de Motru, la 12
aprilie 1852, că au soluţionat pricina dintre cei trei fraţi Vârlan, „în privinţa
datoriei părinteşti, a caselor şi a celor trei pivniţe", împărţind frăţeşte şi
datoria (doc. nr. 27).
Pentru banii împrumutaţi, Guţă Bălai zălogeşte un ogor de
pământ, la 15 noiembrie 1850 (doc. nr. 26), Ioan Dumitraşcu Stoican
din Prejna, o livadie, la 15 mai 1852 (doc. nr. 29), Gheorghe şi Niţă Crăciun
din Bala, o curătură, la 11 aprilie 1854 (doc. nr. 31 ), Costandin Mazilu,
moşie în Gura Lupoii, la 1Oaprilie 1854 (doc. nr. 32), Ilie sin Pârvu Gogâltan
din Sfodea, 83 de pruni (doc. nr. 36), iar Gheorghe Dima se angajează
faţă de Ianoş Moşneanu, la 27 februarie 1860, să-i confecţioneze o putină
nouă (doc. nr. 39), Ion Cuzma, ginerele Păunii lui Avram, promite o oaie,
la 2 august 1864, drept dobândă a 35 de sfanţi (doc. nr. 41 ), iar Toma
Popescu din Negoeşti zălogeşte o livadie din Leurdiş, la 14 martie 1875
(doc. nr. 48).
La împrumutul făcut de mai mulţi locuitori din Bala de Sus, de la
consăteanul lor - Ioan P. Negoiţescu - din 12 martie 1895, se folosesc
expresii moderne şi precise, privind dobânda, capetele, termenele de
achitare şi consecinţele neplăţii la timp. Pentru cei 160 de lei primiţi,
debitorii declară: „ne îndatorăm a-i răspunde, la 26 octombrie 1895, şi la
care îi vom plăti dobânda de 10% lei pe an, odată cu capetele, fără
somaţie sau cerere în judecată, iar, de nu vom răspunde, atunci, acest
act va deveni executoriu" (doc. nr. 49).
Din cele relatate, ca şi din citirea integrală a documentelor sau,
măcar a rezumatelor, se pot face câteva observaţii.
Moşnenii, ca şi alţi locuitori ai satelor mehedinţene şi gorjene,
din a doua jumătate a sec. al XVIII-iea şi întreg veacul trecut, aveau o
nevoie acută ae bani, pe care-i procurau, între altele, prin împrumuturi
pentru care dădeau, de regulă, dobândă. Pentru a evita dobânda în bani,
îşi zălogeau pământul arabil, fâneţele, livezile cu pomi, viile, pădurea şi
vitele sau se angajau să lucreze, la creditor.
Împrumuturile erau efectuate în scopul dezvoltării gospodăriei
(construirea de case şi acareturi), apărarea moşiilor prin judecăţi până
în capitala ţării, plata unor datorii mai vechi, plata impozitelor în bani sau
natură, eventuala trimitere a copiilor la şcoli sau alte trebuinţe
neprecizate.
Spiritul şi litera documentelor reflectă adevărul în ceea ce priveşte
cauza împrumutului.
Se renunţă la vechile formulări stereotipe de la vânzările defini-
tive („în rupt") că au fost făcute de bună voie şi nesilite şi se spune drept:
185
„la trebuinta casei",„la lipsa şi la păsul", „ajungându-mă lipsa" etc.
În -~fara un.or împrumuturi în bani şi în produse care se fac pe
. termen scurt, făr.ă ·dobândă, cele mai .multe practică: dobânda
„pravilnică"., zălogirea de bunuri"sau obligaţia de a presta zile de muncă.
În unele· documente, dobânda era numită ~.osteneala banilor", ceea ce
reflectă concepţia că dobânda era necesară şi dreaptă. · ·
· Deşi din ace.ste documente nu reiese că dobânzile practicate
erau căl'T)ătăreşti, exagerat de mari, se constată că mulţi dintre debitori
nu le puteau achita, la timp. Ele duceau la o continuă pauperizare a
debitorilor şi la pierderea bunurilor zălogite şi, în primul rând, a pământului.
Zălogirea care, în fapt, în concepţia timpului, era o vânzare temporară,
se transforma în vânzare definitivă, statornică, „în rupt", cum se exprimau
logofeţii vremii.
Sărăcia cea mai mare a moşnenilor era datorată judecăţilor
îndelungate. Exemplul cel mai elocvent al conflictului dintre Moşneni şi
Făreşti, care s-a derulat în vremea a trei generaţii. Pentru o moşie
zălogită, nu vândută cum a dovedit Judecătoria Domnească, pe suma
de 20 de tşleri, s-au cheltuit 600 de taleri şi nu s-a recuperat decât o
jumătate dintrânsa.
Nu reiese din lectura zapiselor dacă, cel puţin, la celălalt pol, s-a
putut realiza o mai mare sau mai mică acumulare de capital. În mod
cert, un transfer de proprietăţi şi bunuri a avut loc. Sigur, însă, pentru
majoritatea debitorilor, efectul a fost invers decât cel scontat, în loc de
propăşire economică, s-a mers spre paupe:izare.
În actele emanate de debitori, creditorii aveau grijă să
consemneze clauzele care le permiteau ori restituirea la timp a banilor,
ori rămânerea în posesia lor a bunurilor zălogite. În caz de neplată, apelau
la autorităţi, care-i obligau să-şi plătească datoriile.
REZUMAT
50 DE DOCUMENTE INEDITE MEHEDINŢENE ŞI GORJENE

REFERITOARE LA ÎMPRUMUTURI, AMANETĂRI SAU ZĂLOGIRI,
DOBÂNDĂ SAU „OSTENEALA BANILOR" DIN PERIOADA 1768-
1899
Autorul prezintă 50 de documente inedite din Mehedinţi şi Gorj,

privitoare la împrumuturi, cu şi fără dobândă.
Pentru împrumutul în bani sau produse, se zălogeau (amanetau):
pământuri arabile, vii, livezi, pomi fructiferi, păduri sau vite.
186
Unele documente folosesc, în loc de cuvântul dobândă,
„osteneala banilor''.
Împrumuturile efectuate în scopul prosperării economice duceau,
de cele mai multe ori, la pauperizarea debitorilor şi la transferul definitiv
al bunurilor amanetate, la c·editori.
1. Vasile Novac, Câteva documente inedite privind legăturile dintre locuitorii

de pe ambele versante ale Carpaţilor din sud-vestul României în secolul al XIX-iea în
Mehedinţi. Istorie şi cultură, li, Drobeta - Turnu Severin, 1980, p. 309-.312.
Anexa I.
Rezumatul documentelor.
1.
1768 aprilie 14, Fometeşti - ~orj.
Ştefan şi Gheorghe Fometescu, dir) satul Fometeşti, împrumută

de la jupânul Gheorghe Turcescu 15 taleri, cu condiţia ca, „în două 2
săptămâni, să avem a-i aduce şi, la soroc, cu mulţumită, iar de nu vor fi
bani, să am a-i plăti, la lună, o para la leu".
Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţului Argeş, fond Colecţia de
Documente, pachetul LXVII, doc. nr. 224. (În continuare se va cita: A. N.
F. D. J. A. F. C. D.).
2.
1791 august 4, Negoeşti - Mehedinţi.
Stroe Şalapa împrumută de la vărul său, Barbu Şalapa, 60 de

taleri, cu motivaţia: „de mi-am scos seliştea ce am vândut-o în zălog, la
sârbii din Baia şi i-am dat-o seliştea, în rupt, văru meu, lui Barbu, fiindcă
suntem rude şi răzoraş pe moşie ... "
(A. N. F. D. J. A. F. C. D., p. LXVII, doc. nr. 15)
187
3.
1805 aprilie, lzvarna - Mehedinţi.
Costandin~Moşneanu reclamă pe Mihalache Manl,J, biv vei vornic

şipe Ioan Fărescu, din Seliştea lzvernii, pentru că nu vor să-i restituie,
contra cost, moşia tatălui său, luată iniţial, pentru o datorie de 6 taleri şi
vândută de mama sa, cu 20 de taleri, după ce o supusese la cazne,
băgând-o în fiare. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 138).
4.
1829 iunie 5, Gornoviţa - Mehedinţi.

Stan şi Maria, sin Ugă Gh. Hogâltan, rămânând datori 14 lei şi 20
de parale, „pentru cheltuiala moşiei Gornoviţa, la cheltuielile Bucureştilor
şi, neavând bani, i-am zălogit logofătului ... Radu Buican, partea noastră
din hotarul Gogoeva. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 42).
5.
1838 februarie 5, Cămueşti - Mehedinţi.

Oina, fiica lui Ion Hâldan, din Cămue.,ti, împrumută de la Ion Boca,
din Rătez, două .~baniţe împărăteşti" de porumb, pentru care-i zălogeşte
o livadie, „de m-am plătit de porumbu ce m-au apucat la Pătulul
Împărătesc". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 54).
6.
1838 noiembrie 9, Cămueşti - Mehedinţi.

Gheorghe Miloşescu din Cămueşti, solicită Subocârmuirii Plăşii
Cloşani să poruncească aleşilor satului Negoeşti să-i soluţioneze pricina
cu fraţii: Matei, Pătru şi Ioan Vârlan, „pentru o dobândă de lei 35 şi
dobândă capete de lei 4, însă şi de la Sf. Dimitrie lei 3, care peste tot fac
lei 52" (modificat 99). (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 58).
188
7.
1840 mai 9, Negoeşti - Mehedinţi.
Niţă, sin Ion Ularu din Negoeşti, zălogeşte lui Trăilă sin Gheorghe
Ularu, un loc în Cioacă, pentru o datorie de 23 de lei.
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 65).
8.
1841 februarie 1O, Orzăşti - Mehedinţi (azi Gorj).
Costandin Băloi, din Orzăşti, împrumută 80 de lei, „la marea

trebuinţă şi păsul meu", de la Floarea Orzescu, pentru care-i zălogeşte
un loc în satul Stăneşti. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 68).
9.
1841 martie, Bala de Jos - Mehedinţi.
Crăciun Şotea, din Bala de Jos, ajungându-l „vremea de lipsă",

împrumută de la consăteanul Nicolae Bivol, 30 de taleri, pentru care-i
vinde în rupt, un dric de pământ şi-i zălogeşte „5 rânduri de vie, în Dealul
Bârlanilor" şi altele. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 11 ). ·
10.
1841 iulie 9, Negoeşti - Mehedinţi.
Stoica ţiganul împrumută de la dascălul Ioan Şalapa din Negoeşti,

15 taleri şi 20 de parale, cu soroc de două săptămâni. Banii sunt daţi
fără dobândă, dar dacă nu va plăti la soroc, chezaşii vor achita şi banii
şi dobânda lor. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 72).
189
11.
1842 noien:ibrie 5, Negoeşti - Mehedinţi [azi Gorj].
Ioan ·şalapa, fiul lui Barbu din Negoeşti, împrumută· de la

Costandin Hâldan din Cămueşti, 150 taleri, „la a mea lipsă ce am avut „
cu soroc până la Sf. Gheorghe, socotit fiind pravilnica dobândă şi la
numitu soroc, să-i răspund banii ... , iar de s-ar întâmpla vre-o încurcătură
sau zăciuială, să fie de la mine".
(A. N. O. J. A. F. C. O. p. LXVII, doc. nr. 76).
12.
„1843 ghenarie 3", f. I. [probabil lzverna sau Prejna]
Gheorghe, fiul lui Dumitru Gogâltan, zălogeşte lui Răducanu

Drăciu şi soţiei sale Maria, 50 de stânjeni de moşie, „în Păducelul Mic „.
din hotaru lzvernii până în hotaru Gruiului", pentru o datorie de 183 de
taleri a părinţilor. (A. N. O. J. A. F. C. O. p. LXIX, doc. nr. 12).
13.
1843 martie 25, f.I. [probabil Călceşti - Mehedinţi, azi - Gorj].
Ion sin Stancu Rămete împrumută, de la Costandin Bălănescu,

18 lei, pentru care-i zălogeşte „un răzor de vie, din naintea pivniţelor cu
pruni". (A. N. O. J. A. F. C. O. p. LXIX, doc. nr. 16).
14.
1843 aprilie 2, Negoeşti - Mehedinţi
Popa Ion Barbu reclamă subocârmuitorului Plaiului Cloşani pe mai mulţi

săteni din Negoeşti şi Bala, pentru că nu i-au restitui banii cu care i-a
împrumutat. Subocârmuitorul porunceşte să-i aducă la Subocârmuire,
pentru înfăţişare. (A. N. O. J. A. F. C. O., LXVII, p. LXVII, doc. nr. 81 ).
190
15.
1843 mai 5, lzvarna - Mehedinţi.
N. Balotescu, din lzvarna - Mehedinţi, împrumută bani de la

Costandin şi Ion Crăciun. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 84).
16.
1843 iunie 7, Negoeşti - Mehedinţi.
Popa Ion, fiul lui Barbu de la Negoeşti împrumută de la logofătul

Ioniţă Hodoracu din Cămueşti, 72 de lei şi 18 parale, „cu soroc de şase
luni, pravilnica dobândă s-au băgat tot în suma banilor.
Şi, la numitu soroc, să-i dai banii, fără nici un cuvânt de prelungire".
17.
1843 noiembrie 15, f. I. [probabil Gornoviţa]
Ion Dumitraşcu Stoican împrumută de la Busuioc Lăpădat, din

Gornoviţa,31 de lei şi 20 de parale, „r.;u soroc, de acum până la Sf.
Gheorghe, să-i răspunz cu mulţumită".
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 91 ).
18.
1844 aprilie 22, Bala de Jos - Mehedinţi.
Mai mulţi săteni

din Bala de Jos se roagă de Nicolae Bui şi de
Dumitraşcu Petculescu să le amâne plata unei datorii „până la priinţă,
de nu va fi bani". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXX, doc. nr. 26).
19.
1845, ianuarie 5, Bala de Jos.
Gheorghe şi soţia sa, Floarea, din Bala de Jos, „la vremea de

lipsă", s-a împrumutat 13 lei şi 20 de parale de la Ioniţă Drăcea, până la
191
Sf. Dumitru şi „pentru osteneala acestor bani, să am a-i lucra 6 zile, iar
de nu-i voi lucra ... la numitu soroc, să am a-i plăti zi oa câte parale 20".
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 97) ..
20.
1845 mai 28, Gornoviţa - Mehedinţi.
Lăpădat Gogâltan, din Gornoviţa, reclamă pe mai mulţi locuitori

că le-a dat bani, cu zapise, pe capre, şi, la soroc, nu i-au restituit nici
banii, nici caprele. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 98).
21.
1846 aprilie 27, Prejna - Mehedinţi.
Guţă Şandru şi Petrică Petrescu, din Prejna, pentru cei 120 de

lei, pe care i-au împrumutat de la Lăpădat Gogâltan, îi zălogesc partea
lor de moşie din Miclescu, pe o perioadă de cinci ani.
Împrumutul s-a făcut „la trebuinţa casei noastre", şi să aibă voie
a cosi livadia ce ni să va cuveni, tot, cât să aibă voie a tăia lemne, să
facă stobori şi locuri arătoare ... şi atunci când îi voi da banii, şi să ne
rămâie moşia slobodă". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 122).
22.
1848 noiembrie 1O, Negoeşti - Mehedinţi.
Popa Ion Şalapa din Negoeşti împrumută 63 de lei de la logofătul

Ioniţă Niţulescu din Cămueşti, cu soroc până la Sf. Gheorghe. Motivaţia:
„ajungându-mă lipsa".
„Şi la numitu soroc, să dau banii cu mulţumită.
Şi, pentru dobânda lor, să-i dau lei 9 parale 18".
(A. N. D. J. A. F. C. D., doc. nr. 127).
23.
1849 martie 12, f. I.
Ioan sin Staicu Covrig, la lipsa şi păsul său, împrumută, de la

192
Costandin Balotescu, 23 de lei şi 25 de parale, pentru care-i zălogeşte
din Măgură, „să le mănânce venitul lor, până când voi da banii şi, când
voi răspunde banii, să-mi rămână prunii slobozi".
24.
1849 martie 8, f. I.
Licsandru Burnazi atest că a primit 25 de lei de la Maria, soţia lui

Gheorghe al lui Dincă, „din datoria ce a avut dânsul şi fiindcă hârtiile nu
sunt acuma a se căuta să se vază datoria lui, ne-au dat această sumă
pănă să va căuta şi, dacă va mai figura ceva peste aceşti lei „. să va
desface din vre-o însemnare ce să va aflând de pe vremea răposaţilor''.
25.
1850 ianuarie 1O, Crainici, Mehedinţi.
Gheorghe, sin Dincă, din Crainici, împrumută de la logofătul Matei

sin Drăcea, tot din Crainici, 20 de lei, cu soroc până la Sf. Dumitru. „Şi
pentru osteneala acestor bani (subl. n•»astră - V.N) să am a-i lucra şase
zile de lucru şi la numitu soroc, să am a-i da banii, cu mulţumită. Iar
nefiind bani la numitu soroc, orice zeciuială sau cheltuială „. să fie tot la
mine". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 126).
26.
1850 octombrie 15, f. I. (probabil Negoeşti).
Guţă Băloi împrumută de la Ion Vârlan 21 de lei şi 20 de parale,

pentru care îi zălogeşte „un ogor de pământ din Leurdiş, adică din cireş
şi până în delniţa lui Eftimie".(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 131 ).
27.
1852 aprilie 12, Bala.
Delegaţii satului Bala raportează despre pricina dintre Gheorghe

193
şi Nicolae Vârrari, în privinţa datoriei părinteşti, a caselor şi a celor trei
pivniţe. Datoria s-a. împărţit frăţeşte.
(A. N. D. J. A F. C. D. p. LXIX, doc. nr. 41 ).
28.
1852 mai 5, f. I. [probabil Racoţi] - Gorj.
Ioan Popa şi Nicola Dăneţ, probabil din Racoţi, roagă pe

subocârmuitorul Plaiului Vulcan, judeţul Gorj să oblige pe nouă săteni
să-i restituie banii, pe care i-a dat, „cu zapise şi fără zapise, şi tot făcând
cerere să mă despăgubească, în nenumărate rânduri şi nu voesc a mă
despăgubi". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 140).
29.
1852 mai 15, Prejna - Mehedinţi.
Ioan Dumitraşcu Stoican din Prejna, „la trebuinţa" sa împrumută

la Lăpădat
Gogâltan, din Gornoviţa, 200 de lei, pentru dobânda cărora îi
zălogeşte „un dric de livadie ce am moara lui „. până în teiu lui Basarab
şi Gogâltan". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 141).
30.
1853 august 2, Bala - Mehedinţi.
Dumitraşcu Petculescu, pârcălabul satului Bala, solicită

Subocârmuirii de Motru să poruncească vătăşelului să forţeze pe săteni
să-i plătească datoriile, fiindcă a dat bani de la el, pentru cutia satului.
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXXX, doc. nr. 47).
31.
1854 aprilie 11, „Satul Bala, ce să numea Bala de Jos".
Gheorghe şi Niţă Crăciun din Bala, restituie nepotului lor Dinu,

21 de lei şi 15 parale, ce fusese dator tatăl lor la fratele său, Pârvan,
pentru care îi zălogise cinci rânduri de vie. „Iar pentru 7 lei parale 20, i-
am lăsat curătura toată în stăpânirea numitului şi când îi voi răspunde
arătaţii banii „. atunci să rămână curătura slobodă să o împărţim frăţeşte.
194
Şi fiindcă rămâne Dinu numai în Gârniţi, îi lăsăm pivniţa cu încăperile ei,
slobodă ... " (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXIX, doc. nr. 35).
32.
1854 aprilie 19, f. I. (probabil Ciupercenix - Gorj).
Costantin Mazilu asigură pe Dumitrache Mazilu că partea de

moşie din Gura Lupoii, pe care i-a zălogit-o, s-o stăpânească, „până
când voi face banii din casa mea".
x Gura Lupoii - toponim pe raza comunei Ciuperceni, în apropiere

de Vârtop, către Dealul Bujorăscu, pe lângă şoseaua Târgu Jiu - Turnu
Severin.
33.
1855 februarie 5, f. I.
Nicolae Buranga Lăutaru împrumută de la logofătu Ioniţă Tâianu

4 lei şi 20 de parale, până la Sf. Dumitru, pentru dobânda cărora îi va
lucra o zi. „Şi la soroc, să-i dau banii, cu mulţumită".
(A. N. D. J. A. F. C. D., doc. n:. 154).
34.
1856 ianuarie 28, Gornoviţa - Mehedinţi.
Gherghina Vucescu din Gornoviţa, reclamă Subocârmuirii Plaiului

Cloşani pe Nicolae Cocoşatu Ţiganu, care nu i-a restituit datoria de 19
lei şi jumătate, „care făcându-i cerere în nenumărate rânduri şi numitu
[mă] poartă cu felurimi de vorbe".
35.
1857 februarie 2, Gornoviţa - Mehedinţi.
Lăpădat Gogâltan din Gornoviţa, reclamă pe Ilie, sin Pârvu,

Gogâltan din Sfodea, care nu-l lasă să stăpânească 83 de pruni, pe
195
care-i zălogise tatăl său „fiindcă eu l-am împrumutat, la vremea aceea,
la trebuinţa casei lui". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXIX, doc. nr. 52).
36.
1858 februarie 9, Baia [de Aramă] - Mehedinţi.
Gheorghe Vreju din Baia de Aramă.adevereşte că a primit 100

de lei, din datoria de „lei două sute ce am la copiii lui Codin Ceaţă, din
Orzăşti". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 166).
37.
1859 septembrie 1, Racoţi - Mehedinţi.
Gheorghe Nimară din Racoţi - azi - Gorj, reclamă pe rudele

răposatului Vasile Dăneţ, care nu i-au dat încă, cei şase galbeni
împrumutaţi, „nici nu-i lasă liberă livadia, care-o avusese amanetată".
(A. N. D. J. A; F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 176).
38.
186.) mai 15, f. I.
Gheorghe Mohanu reclamă Subocârmuirii Motru pe nişte săteni

din Bala, pentru că nu-i restituie banii împrumutaţi.
39.
1860 februarie 27, f. I.
Gheorghe Dima împrumută de la Ianoşi Moşneanu [din Săliştea

lzvernii] 6 sfanţi, „pentru care mă oblig că-i voi face o putină „. ănsă
bună, cu doage de la mine .„ până la lăsarea postului „. de să va întâmpla
să nu fie putina la soroc şi dumnealui va păţi orice fel de păgubi din
pricina subsemnatului, atunci voi fi dator a-i plăti comina„."
196
40.
1860 decembrie 2, Tismana - Gorj.
Dumitru Găleşescu din Tismana, împrumută de la logofătul Pană,

din Călceşti, un galben împărătesc, până la Sf. Ion. „Iar de nu-i voi
răspunde banii la sorocu fixat şi mai vre-o cheltuială sau vre-o zeciuială,
să fie tot de la mine". (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 189).
41.
1864 august 2, Bala - Mehedinţi.
Ion Cuzma ... x Păunii lui Avram împrumută de la Dumitraşcu

Petculescu 35 de sfanţi, până la Sf. Paşti, „iar pentru dobânda banilor
să-i dau [o] oaie şi să am a-i răspunde banii".
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXXX, doc. nr. 57).
42.
1864, f. I.
Sandu Mandreş împrumut[~ de la Dumitraşcu Petculescu, din

Bala, 63 de lei, până la Sf. Dumitru, iar pentru dobânda lor, i-a zălogit o
livadie din lazuri. (A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXX, doc. nr. 70).
43.
1865 ianuarie 23, Bala - Mehedinţi.
Gheorghe Dumitru Gurgu reclamă pe Gheorghe Bârlan, din Bala

de Sus, că nu i-a restituit banii împrumutaţi de răposatul tatăl său.
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr. 21 O).
44.
1865 aprilie 23, Negoeşti- Mehedinţi.
Toma sin Popa Ion Şalapa din Negoeşti, împrumută de la Radu

197
Hâldan 112·1·ei, până la Sf. Dumitru. „Şi pentru dobânda acestor bani,
să-ilucrez zece zile de lucru, oriunde ne va chema".
45.
1867 martie 5, Orzăşti - Mehedinţi [azi Gorj].
Ion Corlan, din Orzăşti, împrumută de la Constantin Băloi 17

sfanţi,
„la trebuinţa! ce a avut, „pentru a căror asigurare şi dobândă, să
i pun zălog partea mea de moşie ce am în Stăneşti, trupul hotarului
Călugăreni, ca să-i mănânce venitul, timp de cinci ani".
(A. N. D. J. A. F. C. D., doc. nr. 219).
46.
1867 decembrie 3, Rătez - Mehedinţi [azi Gorj].
Giurcă Buligan, din Rătez, împrumută de la Ghiţă Bejmatură, din

Peşteana, mahalaua Boboeşti, 220 de lei şi 20 de parale, „la trebuinţa"
ce a avut. Şi, pentru osteneala acestor bani, „i-am pus zălog şase stânjeni
lat şi lung din oraş şi până în salcă".
(A. N. D. J. A. F. C. D. p. LXVII, doc. nr.220).
47.
1873 februarie 3, Orzeşti -Mehedinţi [azi Gorj].
Mai mulţi locuitori din Orzeşti, „la lipsa şi trebuinţa ce am avut de

porumb", împrumută şase sute ocale de porumb de la Dumitru Medar,
din Rătez, „şi neavând bani ... ne-am rugat de dumnealui ca să ne adaste
până la Înălţarea Domnului. .. când atunci, ne legăm aţi răspunde banii. ..
iar dacă, la soroc, nu vom răspunde banii. .. să fim datori a-i da peste
bani o mie şase sute nuiele de frasin de cele subţiri şi d-lui ne va mai
adăsta de bani până la Sf. Petru.
48.
1875 martie 14, Negoeşti - Mehedinţi [azi - Gorj].
MOMENTUL 1821 VĂZUT DE CONTEMPORANI
Prof. Filimon Văduva
evoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, piatra

de hotar care străjuieşte începutul epocii moderne în istoria românilor, a
fost percepută diferit de contemporani, care au lăsat mărturii despre
eveniment, în funcţie de poziţia socială sau gradul de instrucţie.
În principal, există publicate mai multe izvoare narative elaborate

de martori oculari, trăitori ai evenimentelor, între care Naum
Râmniceanu, cleric, dascăl în case boiereşti sau şcoli publice, om cu
vastE." experienţă de viaţă, cunoscător al limbii greceşti şi rasionat al
istoriei, în a cărui operă este cuprinsă „Corespondenţa" sa şi lucrarea
„Izbucnirea şi urmările zaverei în Valahia" ambele publicate de C.
Erbiceanu în B.O.R., în 1890 şi 1900.
De menţionat este faptul că Naum a fost partizanul mitropolitului
Dionisie Lupu, fiind astfel ecoul variantei „boiereşti" a revoluţiei, atunci
când, după eveniment, mulţi s-au desolidarizat de revoluţie şi de
conducătorul ei, acuzându-l pe Tudor de înţelegeri tainice cu eteriştii.
În noul context politic, după revoluţie, când Naum îşi redactează

lucrarea, boierii apar ca „salvatori" ai patriei, iar numele lui Tudor va fi tot
mai rar pronunţat şi atunci stigmatizat şi nici un alt cronicar până la 1848
nu i-a luat apărarea lui Tudor.
Ştefan Ion Fănuta, cu pseudonimul Zilot Românul (Românul
zelos) s-a aflat în timpul revoluţiei prezent în Bucureşti, unde l-a cunoscut
200
personal pe Tudor.
Opera lui intitulată „Jalnica cântare a lui Zilot" consta în faptul că
narează ceea ce autorul a trăit sau a văzut personal sau ce a putut afla
de la alţii cu bună ştiinţă şi toate trecute prin filtrul propriei chibzuinţe. 1
Un astfel de episod autentic relatează autorul când descrie groaza

care i-a cuprins pe bucureşteni după uciderea căpeteniei eteriste
Bimbaşa Sava, când turcii au dezlănţuit măcelul asupra arnăuţilor
acestuia. Atunci, mulţi locuitori au murit de frică, alţii au rămas zmintiţi,

2
alţii în feluri au pătimit".
Lui Ştefan Fănuţa îi datorăm remarcabilul portret făcut lui Tudor,

„căci s-a întâmplat de l-am cunoscut şi cu adevărat avea omul şi duh
firesc şi vorba lui puţină şi totdeauna pă gânduri şi când îl frigea cărbunele
ce-l avea ascuns în inimă, scăpa câte o vorbă desperată asupra tiraniei".
Ştia şi trebile războiului, căci fusese căpetenia pandurilor din
partea Craiovii supt comandiri roşii în războiul roşilor cu turcii şi după
vrednicia lui treaba ostăşească îl făcuseră roşii şi porucic şi-i dăduseră
şi cavaleria Vladimir". 3
În contrast cu personalitatea lui Tudor, sunt prezenţi eteriştii şi

conducătorul lor lpsilanti, care sul:> masca luptei pentru libertatea Eladei
şi pentru lege (Zavera), au săvârşit jafuri şi fărădelegi nemaiîntâlnite, şi
bisericile, mănăstirile şi schiturile au fost prădate de odoare, altele au

fost arse până-n temelii, iar călugăr:i, popii şi oamenii cinstiţi n-au scăpat
nici prin crăpăturile munţilor necălcaţi sau nejefuiţi. Bărbaţi, femei şi fete
cinstite, batjocoriţi în tot chipul, alţii căzniţi până la moarte, alţii schilodiţi
sau omorâţi pentru avuţie.
Vivlotecile mănăstirilor şi ale boierilor şi cărţile bisericeşti se

rupeau şi se risipeau ca lucruri netrebnice şi multe răutăţi nemaipomenite
făceau, care, dacă s-ar scrie toate de fieşcare locuitor al celor două ţări,
ar umple texte de hârtie cu care s-ar putea face o vivlotecă întreagă, că
după cele ce eu am văzut, puţine cu ochii mei, narează acelaşi zilot, nu

crez nici la iad să fie aşa întocmire, căci şi acolo să zice că marele
dracilor după care înţelegem că au şi ei pre căpeteniile lor şi cum că
201
sunt sub poruncă, iar aceştia îl aveau pre lpsilanti căpetenie, însă porunca
lui nu s-a văzut spre înfrânarea cuiva, ci mai ales spre jaf şi pârjol.
„lară aceşH străini nu se gândeau la patria lor să tr_eacă să o
dezrobească şi nici un pas spre Dunăre n-au făcut, iară pre noi românii
ne-au topit prăpădind. totul în calea lor''. 4
Durerea românilor era atât de mare, încât acelaşi cronicar adăuga

faptul că se „împâclise văzduhul şi nici soare nu-şi mai da razele sale şi
peste tot era numai spaimă, o groază, un ţipăt, un ramat (hărmălaie) în

5
toate părţile încât ziceai „Crapă pământule să ne înghiţi"!
Un aspect esenţial al acestei dramatice naraţiuni îl reprezintă
raporturile dintre Tudor şi boieri, în ce măsură sintagma „domnul Tudor"

a avut sau nu acoperire sau a fost o simplă figură de stil.
Acelaşi roman zelos afirma că: „Tudor nu i-a făcut nici un rău
mitropolitului Dionisie, pre care l-a găsit în Bucureşti împreună cu alţi
boieri care rămăseseră salti (singuri) fără familii ce fugiseră la Braşov,
nu numai ca nu-i supără, dar îi lasă în ticăloasele dregătorii şi puţin timp

trecând după aceea şi ei fugiră împreună cu mitropolitul".
Şi astfel, spune cronicarul, ajunse Tudor singur de capul lui
po1·uncitor şi să mută la Cotroceni în mănăstirea unde făcu ş·anţ împrejur
şi alte lucrări de strejuire, iar lumea ce mai rămăsese din cinstiţi scăpătaţi
şi din prostime privea Tudor care-şi pusese semn de stăpânitor, adică
fund alb la căciulă, care numai domnilor este orânduiala a purta:" numai
puţin poruncii şi înăuntru şi în afara ţării ca un stăpânitor ce ştia orânduiala
5
ţării" •
Ion Petrescu din Cărbuneşti - Gorj, un apropiat al lui Tudor şi
stegar în armata sa, descrie momentul când acesta s-a autointitulat

domn, în ziua de 8 mai, când la mănăstirea Cotroceni, episcopul llarion
a oficiat o slujbă solemnă, iar artileria a tras salve de tun, iar Tudor a fost
uns ca domn de către reprezentanţii bisericii. 6
Tragicul sfârşit al domnului Tudor datorat „ficleşugului" lui lpsilanti,
din care poate pricepe fieşcare că" n-au fost amândoi într-un cuget,
însă adaugă cronicarul Zilot, nouă românilor au folosit la cea mai de
202
temeiu pricină de ne-a scos din bănuiala turcilor, iar cu uciderea
conducătorului pandurilor ne-am mântuit şi ni s-au întărit ale noastre
privileghiuri, întoarcerea domniei de la greci la pământeni, precum şi din
vechime au fost, iar turcii afirmaseră că: dacă românii ar fi fost una cu
grecii asupra împărăţiei, n-ar fi omorât pre Tudor, care s-a jertfit astfel
precum Mântuitorul pentru poporul său. 7
Finalul însemnărilor lui Zilot este o pledoarie pentru urmaşi în

care autorul exclamă „Oh, vai, vai! şi cum ne va întâmpina toată
întâmpinarea rea, căci ochiul acela neadormit al dreptului judecător nu

este cu putinţă a nu plăti după fapte. Apoi unde vom putea scăpa de
dreptatea lui?
Oh, vai! nicăierea, nicăierea!" 8
O poziţie relativ similară cu cea a lui Naum Râmniceanu are şi
Iordache Golescu în a sa „Scurtă însemnare de tulburarea Ţării
Româneşti ce s-a întâmplat la leat 1821, în martie după moartea lui

Alecu Vodă Şuţu.
Această scurtă istorie, opera unui personaj aflat în cercurile

politice ale vremii ce completează celelalte izvoare contemporane prin
răspunsurile date de unii mari boieri speranţele lor în misiunea lui
Văcărescu, confirmă ipoteza pregătirilor prealabile a revoluţiei privind
înţelegerile dintre Tudor şi unii dintre marii boieri (făgăduiţi).
O constatare deloc surprinzătoare este cea făcută de autor în

faţa altor boieri la Braşov că „unii dintre boieri n-au rămas în ţară pentru
că n-au putut fugi, ci cu nădejdea că vor putea ajuta cu ceva ţării, iar
misiunea lui Văcărescu a fost din Ordinul Divanului, cu scopul de a
realiza o înţelegere cu Tudor, contra unei sume de bani, misiune eşuată,
deoarece arnăuţii ce-l însoţeau pe vornic au întors puşcile asupra lui, cu
excepţia a 2-3 credincioşi şi abia scăpă cu viaţă din mâinile oamenilor
lui Tudor".
Un element inedit multă vreme pus sub semnul întrebării de
istorici este cel al „înscrisului" primit de Tudor din partea celor trei mari
boieri ai ţării în 15 ianuarie 1821, de a ridica norodul la arme. 9
203
Raţionamentul lui I. P. Liprandi, care-l conduce pe acesta la
conch.:izia autenticităţii existenţei acestui înscris, este acela ca o parte
din boierii ţării care cunoşteau şi încurajau planurile eteriştilor considerau
că mişcarea lor va fi negreşit învinsă de turci, grecii pierzând încrederea
acestora, iar· ridicarea românilor împotriva fanarioţilor va spori şi mai
mult inăigriarea şi neîncrederea în aceştia. Aşa judecau atunci boierii,
afirma acelaşi Liprandi, care îşi bazau calculele pe dezordinile produse
de răscoala lui Ali-Paşa şi luptele interne ce sfâşiau împărăţia, la care
se adaugă ridicarea Eteriei, iar pe plan intern cei doi ani de domnie
dezastruoasă ai lui Alecu Şutu, care aduseseră poporul în pragul
disperării şi putea fi uşor ridicat la luptă, iar în final vor redobândi vechile
drepturi şi privilegii. 10
înscrisul în cauză este cunoscut de către istorici sub forma unei

copii după o traducere rusească a unui document original românesc,
document care s-a aflat în posesia lui Tudor în momentul arestării sale
la Goleşti şi care a fost preluat de D. Macedonski sau unul din oamenii
lui Al. Pini, consul rus.
Plauzibilă este prim.a variantă deoarece în anul următor fraţii
"Macedonski afirmau că „boierii ... voiseră să ia de la nci hârtiile acelea

cu ajutorul autorităţilor austriece".
Aceeaşi fraţi i-au convins însă pe boieri că „atât hârtiile lor pe
care dăduseră· cu semnături s-au prăpădit fiindu-le confiscate de
autorităţile din Basarabia în 1821 şi trimise Ministerului Treburilor din
Afară al Rusiei, de unde boierii munteni au încercat zadarnic apoi să le
recupereze, deoarece ele incriminau nu numai pe boierii semnatari şi
dezvăluiau implicarea Rusiei în evenimente prin consulul Pini. 11
Memoriile lui I. P. Liprandi, descoperite în arhivele de la Leningrad

şi publicate în anul 1962 într-un volum de documente se bazează în
principal pe faptul că în calitatea pe care autorul a avut-o de şef al
serviciilor de informaţii al unei divizii ruseşti din Basarabia, s-a documentîiit
asupra evenimentelor prin rapoartele agenţilor săi, cât şi prin cunoaşterea
directă a martorilor oculari participanţi la revoluţie şi la mişcarea eteristă,
204
între acestea existând serioase divergenţe care s-au acutizat în faza
finală.
Acelaşi punct de vedere au şi rapoartele consulare austriece

dintre anii 1812-1823, publicate de Acad. A. Oţetea în ediţia alt-a a lucrării
„Rapoarte Consulare Austriece, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1967.
Aceste rapoarte îl informau cu exactitate pe cancelarul Metternich
cu privire la situaţia din Principate. În baza acestor constatări se elabora
linia politică a cancelariei imperiale pentru S-E Europei.
Memoriile lui Ştefan Scarlat Dascălescu, secretarul caimacanului
Craiovei şi apoi al Consulului Pini, redau în esenţă ideea solidarităţii dintre
revoluţia română şi mişcarea eteristă, fapt contrazis de realităţi.
Cea mai însemnată parte a memoriilor sale se referă la sfârşitul
tragic al lui Tudor, când cu trei zile înainte de asasinat acesta i-a mărturisit
că „este inăsprit asupra grecilor pe care se laudă că are să-i nimicească
pentru că s-au arătat vicleni şi s-au încercat a-i debanda oastea, în vreme
ce au ştiam că el „i-a viclenit pe greci." 12
Memorialistul M. Cioran, în lucrarea „Revoluţia lui Tudor
Vladimire:scu, apărută În Izvoarele contemporane asupra miŞcării
lui Tudor, opera marelui i~toric N. Iorga, face distincţie netă între Eterie
şi revoluţia condusă de Tudor, căruia autorul îi reproşează faptul că atunci
când a ajuns în Capitală, Tudor „n-a tras de-a dreptul pe tronul domniei
şi apoi de pe tron să Însemneze drumul lui lpsilantt.
Meritul incontestabil al memoriilor lui Cioran este acela că
surprind de o manieră strict autentică conflictele dintre Tudor şi eterişti,
redând cu fidelitate episoadele de la Ciornovarsani, Motru, Ţânţăreni
sau Beneşti, care sunt tot atâtea etape în desfăşurarea dramaticelor

evenimente.
Un alt participant la revoluţie ale cărui Memorii despre mişcarea
lui Tudor, publicate de N. Iorga în Izvoare Contemporane, a fost Chiriac

Popescu, comandantul gărzii însărcinate cu executarea pedepselor
capitale, despre care se spunea că nu se ştie niciodată unde se află,
205
relatează aspecte de culise ale conflictelor dintre eterişti şi Tudor,
abordând o poziţie favorabilă revoluţiei şi conducătorului acesteia.
Seria r:nărturiilor contemporane despre revoluţia de la 1821 este
mult mai. complexă, iar prezentarea succintă a câtorva exemple
edificatoare nu face decât să arunce o rază de lumină peste învolburatul
an 1821'.
1. G. D. Iseru, Izvoarele narative privind revoluţia din 1821 condusă de. Tudor
Vladimirescu, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987, p. 147.
2. N. Iorga, Izvoarele Contemporane asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1921, p. 150.
3. G. D. Iseru, op. cit., p. 134.
4. Ibidem
5. Ibidem, p. 174.
6. Ibidem, p. 185.
7. C. D. Aricescu, Istoria revoluţiunii române de la 1821, Craiova, 1874, p. 37,
39
8. G. D. Iseru, op. cit., p. 185.
9. Ibidem, p. 179.
10. Ibidem, p. 186.
11. Ibidem
12. Ibidem, p. 188.
Summary
The 1821 year În Romania history represents the boundary stone

that guards the beginning of the Modern Age that it was described in a
different way by the contemporary writers.
206
Those who comented upon in different positions the 1821 moment
and the Revolution led by T. Vladimirescu, they were the internai chroni-
clers.
Amang the internai chroniclers there are:
- Naum Râmniceanu who let us: „ The Corres pondence" and „ The
Outburst of Zavera and its effects" in which the author condemns Tudo's
action, Tudor beeing the nobiliary partisan.
- Zilot the Roumanian with his work: „Zilot's Pityful Song". He is an
impartial arbitrator who presents the lived events without any partiality
buf very dramatic.
- Iordache Golescu in his shorte note about Roumanian Country's
trouble in 1821. He completes the series of the narrative sources about
thar year, but he remains the supporter of the position which was ex-
pressed by great nobility whose privileges were threatened not only by
the Ethery but the unexpected chaning of he events in Roumanian Coun-
try.
The series of the documents wich are reffered at 1821 contains
the Austrian Consular Reports in 1821-1823 which describe the situa-
tion having the base of foreign agent's reports in Princedom:; through
that the directory lines of the habsburgic Chancel/ery were drawn up for
S-E Europe.
I. P. Liprandi, too, mentions extremely interesting aspects in his
quality as a informations departament chief of a Rusian division in
Basarabia.
He is good expert of the situation in Princedoms through his
participation to the events, too.
He elucidates the controversed aspects of teh Revolution, as
an example: Cooperation between Tudor and Ethery, between Tudor an
nobility of Romanian Country, the problem of the lefter received by Tu-
dor.
The concise presentation of these sources throws a good light
over the dramatic 1821.
BĂTĂLIA DE LA „JIU"
Din memoriile generalului de divizie Nicolae

Pătrăşcoiu
lng. Mircea - Nicolae Pătrăşcoiu
În slujba adevărului
În arhiva Marelui Stat Major mai erau în preajma celui de-al doilea
război mondial circa 45.000 de dosare cuprinzânc·operaţiile militare ale
războiului de întregire a României (1916-1918)
O viaţă de om, abia este de ajuns să le citească, să le analizeze
şi apoi să le compare cu acelea ale Marelui Stat Major, din ţările foste
inamice. Istoricul acestui război nu se poate realiza, în toate amănuntele
lui, de un singur mare învăţat, chiar dacă ar fi înzestrat cu uriaşa putere
de muncă şi geniul marelui Nicolae Iorga.
Natura omenească este stăpânită de multe defecte şi deci nu
toate actele din dosare au valoare documentară, fiindcă nu toţi cei care
le-au redactat au fost sinceri şi obiectivi în descrierile făcute. Se ştie de
altfel că nici trei martori ai unei întâmplări nu pot să o descrie identic.
Pentru trierea şi analiza actelor din cele circa 45.000 de dosare,
M. St. Major a folosit ani de zile un colectiv format din mulţi ofiţeri şi totuşi
nu a reuşit să înlăture neverosimilul şi falsul în relatarea operaţiunilor.
208
În privinţa operaţiunilor, marele număr de piese îl formează: dările
de seamă, rapoartele operative, buletinele zilnice şi în special rapoartele
micilor unităţi şi subunităţi (regimente, batalioane, companii şi similare).
Nu se putea pretinde, în toate cazurile, competenţă şi bună credinţă
tuturor redactorilor acestor acte. Nimeni nu a consimţit să mărturisească,

în mod cinstit o defecţiune (în cazul când au fost comise şi au fost destul
de multe) şi nimeni de pe treptele ierarhice superioare nu a reprimat
îndrăzneala unora de asumare a meritelor altora. Toţi au închis ochii.
Lipsa de onestitate s-a urcat cu deosebire mai sus de regiment, fiindcă
goana după glorie începe de la regiment în sus. De aici în sus e vastul

câmp al exagerărilor, al trecerii sub tăcere a falsurilor.
În ploaia de gloanţe şi sub vijelia de obuze linia întâia de luptă,
tace şi moare. Departe de vârtejul morţii, spatele: telefonează,
telegrafiază, scrie, pictează şi mai ales „aranjează" documentele oficiale,

care ajung la M. St. Major şi în comunicate oficiale.
Imensul număr al documentelor oficiale este elaboratul
subofiţerului cu administraţia companiei şi în unele cazuri al căpitanului,
care încă nu este ramolit, ori a locotenentului care comandă compania.
Fe baza buletinelor zilnice şi dărilor de seamă ale· companiilor,
batalioanele au redactat dări de seamă pieptănate de ajutanţi, de
regimente şi detaşamente, pudrate şi pomădate de alţi ajutanţi şi la rândul
lor stat-majoriştii diviziilor şi altor mari unităţi le-au dichisit.
Biroul istoric al M. St. Major român a interzis cercetarea
documentelor acestora, până vor trece decenii, care să dea „perspectiva
istorică", până se vor linişti apele tulburate. Accesul a fost rezervat numai
câtorva interesaţi.
Dar iată că după un sfert de veac M. St. Major se hotărăşte să
dea la lumină o sinteză a operaţiunilor 1916-1918 şi în adevăr, în 1940

au apărut trei lucrări voluminoase cu anexele lor: ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL
MONDIAL.
În volumul III citim în „Cuvânt înainte":
„Descrierea evenimentelor şi operaţiunilor s-a făcut ca şi la volumele
209
precedente -· cu cea mai strictă obiectivitate, căutându-se a se da
cititorului toate da_t~le. şi elementele din care să poată trage singur
învăţămintele şi concluziile· stra.tegice şi tactice, care se impun".
Atât în această prefaţă cât şi în aceea a volumului I; cititorul este
prevenit că au fost.folosite „diverse lucrări cu caracter militar sau politic
în legătură cu războiul no~tru până în prezent".
Citind însă ce.le III volume citate mai sus, se constată că M. St.
Major, în afară de izvorul original, s-a folosit cu bună ştiinţă de:
- acte nesincere, scrise târziu după război, introduse pe căi necinstite
în scop vădit fals
- memorii depuse târziu în locul actelor „pierdute", pe limba română
„sustrase". Memorii înseamnă „aranjament" nu autenticitate.

Când „s-au pierdut", - deşi inamicul nu a putut captura nici o
'
piesă din aceste acte - ori s-au toaletat acte prin „schiţe", care nu au nici
o concordanţă cu textul actelor ori cu faptele real petrecute, autorii nu
şi-au dat seama că era absolută imposibilitatea să se falsifice toată
arhiva şi mai ales nu s-au gândit că inamicii au şi ei o arhivă similară.
Cu tot braconajul actelor „compromiţătoare", semnalat, cu mult

înainte de apariţia istoricului M. St. Major, în ~copul vădit de a înlătura
falsurile partidei adverse, pentru a i se recunoaşte o glorie imaginară, în

luptele de la Jiu, din fericire au mai rămas destule documente pentru
reconstituirea adevărului.
Mă voi servi în lucrarea de faţă de cele 3 volume citate mai sus
ale M. St. Major, care în privinţa operaţiunilor propriu-zise nu face altceva
decât să culeagă cu date şi să citeze pasagii din cele circa 45.000 de
dosare.
Până aproape la finele secolului XIX istoricii romantici, după
moda apuseană, ascundeau, de multe ori cu bună ştiinţă, adevărul prea

supărător, prezentând înfrângerile drept victorii. Ei aveau scuza patriotică
de a ne înălţa în ochii tinerelor vlăstare, insuflându-ne cultul trecutului

neamului.
Puţinătatea hrisoavelor cunoscute de ei, i-a împiedicat să ne dea
210
cu fidelitate o istorie a românilor privită sub toate aspectele. Nici unul
însă nu s-a gândit să transpună ,,în timp şi spaţiu" faptele, ori să ia meritele
unora pentru a glorifica pe alţii. În opera lor era buna-credinţă.
D. A. Xenopol şi mai ales N. Iorga (ca şi discipolii lor) pun sfârşit
istoriei de gen declamator, pentru a ne înfăţişa una, din care să simţim
pulsul vieţii neamului în decursul vremurilor şi spiritul ce-l animă. Şi au

încadrat istoria românilor în făgaşul istoriei universale.
Istoricul M. St. Major a aşteptat să treacă vremea, să se aştearnă
vălul uitării peste tot şi peste toate şi când în viaţă nu va mai fi nici un
actor de pe scena teatrului de război, să depună pentru toţi o coroană
de trandafiri întru împăcarea sufletelor lor.

Fapta este creştinească, dar atunci, când confundă voit pe fugari
cu viteji şi morile de vânt cu destoinicia în conducere, adevărul trebuie
scos.
La praznicul victoriei au alergat prea mulţi nechemaţi cu surle şi
tobe. „Das lied ist aus" =Cântecul s-a sfârşit, toţii cei care şi-au făcut
iluzii că prin falsuri vor intra în panteonul eroilor neamului s-au înşelat.
Din cele ce urmează cititorul îşi va putea face o idee asupra

valorii operaţiunilor, asupra valorii soldatului moşnea·n şi clăcaş, ca şi
asupra întâmplărilor petrecute în bazinul Jiului în timpul de la 15 august

şi până la finele lunii octombrie 1916.
Nearr.ul românesc de azi şi generaţiile lui de mâine, pentru care
au scris, nu pierd nimic cunoscându-se slăbiciunile, defectele şi calităţile,
arătându-le adevărul.
Dimpotrivă !
Privire generală
asupra Împrejurărilor intrării României În război
Regele Carol I, prinţ german, a înhămat politica noastră externă
la carul Austriei Habsburgilor şi al Germaniei lui Wilhelm al 11-lea de

Hohenzollern. Printr-un tratat secret România aderă la Tripla Alianţă:
211
Germania, Austro-Ungaria şi Italia.
Franz - Josef I, autocrat la suflet, ţine sub călcâi 5 milioane de
valahi, p~ ~are. îi vrea maghiarizaţi în Transilvania şi germanizaţi în
B.ucovina, ·p~ un Jerito~iu cât al regatului liber. Despotul Nicolae al 11-lea,
la rândul său ţie sub cnut alte 5 milioane de moldoveni.
Încredinţat că Berlinul nu va put~a permite Vienei şi Budapestei
să-i uzurpe tronul, Carol I se învârteşte respectuos toată viaţa, ca un
satelit în jurul înălţimii sale apostolice din Hoffburg şi niciodată nu va
îndrăzni o cât de timidă intervenţie pentru ca nefericiţii noştri fraţi din
monarhia lui să fie trataţi ca oameni.
O fiinţă ca Franz Josep I, care fără a vărsa o lacrimă şi-a
înmormântat tot neamul: părinţi, fraţi, soţie, copil, nepoţi şi strănepoţi, în

faţa căruia prusacul nostru prinţ se simţea un mic vasal fără acces la
Curtea imperială, nu putea înţelege durerea naţiunii române, apăsată de
magnaţii lui.
Carol I - el însuşi era autocrat plin de vanitate, când întindea
miniştrilor săi două degete -iloţi pe latifundiile ciocoilor şi arendaşilor
străini şi cu atât mai puţin pentru unitatea culturală şi politică a tuturor
românilor.
Procesul memorandiştilor nu a găsit ecou în sufletul monarhului
nostru rigid, care nu a îngăduit nici o manifestare de solidaritate ori de
protest împotriva împilării şi măsurilor de deznaţionalizare a celor
subjugaţi.
Fără a tăgădui marile merite ale domnitorului Carol I în războiul
de neatârnare din 1877-1878, trebuie să notăm că, tot timpul cât a cârmuit
România, s-a sprijinit nu pe popor, ci pe clasa conducătoare, de origine
mai mult fanariotă, rămasă străină de aspiraţiile neamului românesc.
La 1913 Carol I dictează pacea de la Bucureşti şi sacrifică pe
fraţii din Balcani, predându-i statelor balcanice pentru deznaţionalizare,
în loc de a le crea un stat independent: Macedonia. Era încredinţat că
pentru eternitate statele balcanice - cu guverne schimbătoare -ne vor fi
prietene şi recunoscătoare.
212
Sub căciula bulgarului, sârbului muntenegreanului s-a ascuns
secole nenumărate: tracul romanizat, strămoşul comun al lor şi al nostru.
Stăpânirile străine, timp îndelungat în sudul Dunării, au sfărâmat unitatea
poporului trac-romanizat şi unora din grupurile din Balcani le-au dat o
altă limbă, de unde au rezultat cunoştinţe diferite.
· La 1914 izbucneşte războiul mondial. Convins că patria lui de
origine germană va îngenunchia din nou Franţa ca la 1870-1871 şi poate
întreaga Europă, Carol I vrea să ne târască în război cu orice preţ alături
de Puterile Centrale şi convoacă îndată un Consiliu de Coroană.
În acea „clipă teribilă" din pragul războiului, destinul micului regat,

înconjurat numai de duşmani, era în pericol. Pentru care dintre fraţi să
se arunce în vâltoare: pentru cei din răsărit ori pentru cei din apus? Şi
unii şi alţii din aceşti fraţi ne sunt deopotrivă de scumpi. Alături de ţarul
învingător pierdem Moldova şi Dobrogea, fiindcă de la Petru cel Mare

toţi ţarii doreau să ajungă peste noi şi bulgari, la Constantinopole şi Marea
Mediterană, în cazul că nu vom fi înecaţi complet în marele ocean slav.
Alături de Austro - Ungaria învingătoare pierdem Oltenia, cum am mai
pierdut-o, petrolul şi toate resursele ţării.
Politicienii au fost împărţiţi în două tabere, <'.!rătându-şi filia - mulţi

contra arginţi - pro-centrali şi pro-ţarişti, prin presă şi viu grai.
Nichifor Crainic în „Punctele cardinale în haos", spunea: „N. Iorga
a fost atunci figura reprezentativă, care în numele ştiinţei, a rostit cuvântul
de ordine al vremii sale. Refractar oricărei metafizici, el a creat în schimb
unitatea naţională a războiului, dând o credinţă unică tineretului şi creând
un mare obiectiv dinamismului său sufletesc".
Dacă Nicolae Iorga, cel mai strălucitor luceafăr care a apărut
atât de scurt timp pe cerul continuu întunecat al românismului, şi-ar fi

întârziat apariţia hotărâtă de soartă pentru a ne lumina trecutul şi calea
viitorului trezind conştiinţa naţională în generaţiile de la 1890-1916,
însufleţindu-le spiritul de jertfă pentru neam, prin scrisul şi cuvântul lui
biciuitor, tumultuos al cugetelor şi simţămintelor ce ne leagă de glia
străbună, animator fără seamăn, vibrant, convingător şi profetic, este
213
aproape sigur că armata română s-ar fi aliniat din primul moment pe
Prut şi în Carpaţii nordici cot la cot cu husanii şi honvezii chezaro-crăeşti.
Lutul de la răsărit poate s-ar fi pră.buşit mai de vreme, iar mortul
din apu~ s-ar fi descompus mai târziu. Ce soartă ne-ar fi rezervat tigrul
Clemenceanu ~e acord cu perfidul Albion nu se poate bănui. Deşi aliaţi
cu ei la încheierea păcii ne-au tratat mai rău decât pe duşmanii lor
ireductibili.
Pe deasupra tuturor politicienilor, fără o profesie avuabilă care s-
au perindat la cârma ţării o jumătate de secol, pe deasupra tuturor
diplomaţilor fără diplomă şi în fine pe deasupra tuturor strategilor militari
şi civili de cafenea, a răsunat glasul uriaşului gândirii româneşti al
istoricului, al clar văzătorului Iorga: „Civilizaţiile latino-anglo-americane
nu pot fi învinse de cea germană".
Înainte de deschiderea Consiliului de Coroană de la Sinaia, el a

tipărit în ziarul său „Neamul românesc" următoarea declaraţie: „Dacă
soarta rea a omenirii va da, ca urmare a conflictului provocat de Austro-

Ungaria, oribilul război general, naţionaliştii democraţi nu pot înţelege că
forţele, cu greu adunate, ale României, să fie risipite în aventuri lângă un
stat a cărui politică externă a fost totdeauna Llominată de tendinţa scăderii
şi slăbirii elementului român cuprins în el, precum e Austro-Ungaria,
lângă un popor pe care fatalitatea l-a opus silinţelor noastre de dezvoltare,
precum sunt maghiarii.
Şi cred că guvernul român va fi în stare să păstreze României o
neutralitate demnă, rezervându-şi puterile pentru locul şi momentul în
care s-ar pune ln vecinătatea noastră problema de transformare politică,
în care calitatea noastră etnică ne dreptul de a ne amesteca, fără ca din
partea noastră să fi contribuit până atunci la nenorocirile ca ameninţă
umanitatea şi civilizaţia.
Orice altă politică e menită să întâlnească dezaprobarea opiniei

publice, la care întrucât îngăduie interesul ·ţării, consecvenţi principiilor
noastre ne vom asocia".
Ecoul acestei declaraţii a fost decisiv şi împotriva furtunii, sfetnicii
214
tronului nu au cutezat să meargă alături de Puterile Centrale, cu toate
ameninţările acestora.
După două zile în Consiliul de Coroană numai P. P. Carp ( de
sânge pomeranian, crescut şi educat în spirit german) cere intrarea
noastră în război alături de aceia care 1 OOO de ani ne-au martirizat
fraţii, ne-a·u invadat şi jefuit, ne-au mutat continuu graniţa şi au încercat
să catolicizeze Oltenia, - Carol I închide ochii la 14 septembrie 1914 (stil
vechi), scutit de a vedea înfrângerea germană.
Şeful guvernului I. I. C. Brătianu trimite îndată ardelenilor, prin

nihilistul de origine dubioasă C. Stere, îndemnul de a muri pe câmpiile
Galiţiei şi în Balcani, pentru apărarea „patriei comune Ungaria", tăindu
le astfel nădejdea de a mai privi spre Carpaţi.
Mica Românie, cu aceeaşi mărunţi politicieni, rămâne „neutră"
pemiţând tranzitul clandestin de armament şi muniţii germane spre

Bulgaria şi Turcia aliatele centralilor şi alimentarea cu cereale a acestora,
dar şi a românilor din Transilvania şi Bucovina, care pot muri de foame.
Aurul ţării este strâns până la ultimul galben din salba fetelor şi
va fi dus mai târziu împreună cu tezaurul acolo de unde nu vor veni

decât osemintele lui Dimitrie Cantemir.
Pregătirea armatei române
Campania din Bulgaria dezvăluise şi celor mai profani, în 1913

marile lipsuri în organizarea, dotarea şi instrucţia armatei. Unităţile nou
create la mobilizare fără coeziune, aveau goluri mari în cadre: ofiţeri şi
subofiţeri, ofiţeri în rezervă fără pregătire. Serviciile nu au funcţionat,
muniţii numai pentru câteva zile, armament ca pentru anul 1890 şi acesta
mai mult decât insuficient, tunuri grele, obuziere grele nimic, material
sanitar lipsă, echipament lipsă, cel existent de culoare neagră-vizibil de
la mari distanţe.
Gradul de căpitan activ, pentru majoritatea ofiţerilor: Ionescu,

Popescu, Vasilescu etc., era gradul ideal în carieră. Gradele următoare
215
erau rezervate. în general pentru nume de rezonanţă străină, fiindcă
regele Carol I nu s-a sprijinit pe românii de baştină. După drama de la

Sarajevo, când arhiducele Franz Fe~dinand de Habsburg şi soţia sa au
fost asasii:iaţi, guvernul încearcă să cârpească ce sa mai poate. E însă
prea târ.Z.iu. Se improvizează ofiţeri tineri cu 6,5,4 şi mai puţine clase
secundare. Între 1914-1916 au fost promovaţi ofiţeri cu gradul de
sublocotenent circa 700 de tineri cu 7 şi 8 clase, 480 cu 4,5 şi 6 clase,
precum şi 2500 de sublocotenenţi de rezervă. Din totalul de 13.000 de
ofiţeri, 7500 aveau la bază 7-8 clase, restul de 5500 aveau numai 4,5 şi
6 clase.
În lunile august şi septembrie 1914 aproape tot efectivul armatei
a fost concentrat în două serii pentru instrucţie.
Timp de 48 de ani armata s-a găsit în domeniul rezervat regelui.

Se înţelege că Austro-Ungaria, de care eram legaţi prin tratat, nu a permis
nici înarmarea cu material tehnic modern a armatei române, de teama
de a nu fi îndreptat acest armament împotriva sa. Astfel se face că la
1916 ne găsim cu o puşcă la doi oameni, fără industrie de război şi cu
soldaţi neinstruiţi, fiindcă dresajul pentru parada de 1Omai nu se cheamă
instrucţie de război. În munţi nu s-a făcL:t nici o manevră. Operaţiile în
munţi sunt total necunoscute teoretic şi practic. Cartea „Războiul în
munţi" de generalul von Kuhn a fost răsfoită de puţini ofiţeri. Nici din
curiozitate ofiţerii noştri nu s-au urcat pe timp de pace pe vârful vreunui
munte, cel puţin vara, cu toate că aveau presentimentul că vor fi chemaţi
cândva să lupte în munţi.
Napoleon nu întreprindea vreo campanie până când ţara inamică

nu era în prealabil cunoscută: topografic, resurse de hrană, stare de
spirit, capacitatea şi defectele comandanţilor militari etc.
Ofiţerii germani, travestiţi în călugări şi turişti, cutreierau
nestingheriţi munţii noştri, chiar şi în timpul neutralităţii din 1914-1916.
Serviciul de spionaj german avea ce să spioneze, în preajma intrării
noastre în război, fiindcă noi nu am făcut nici un secret din apărarea
ţării.
216
Starea economică şi culturală a ţăranului român
Răscoala ţărănească ae la 1907, reprimată cu sălbăticie de

guvernul I. I. C. Brătianu, de acord cu marii latifundiari din opoziţie, arătase
că ţărănimea română era cea mai nenorocită din întreaga Europă.
Săracă „lipită pământului" în marea ei majoritate, analfabetă, roasă de

boli, fără asistenţă medicală, trăind în bojdeuci ca troglodiţi, negăsind
nici o dreptate în faţa legilor, exploatat la sânge, cu o mortalitate

înspăimântătoare, ţărănimea aceasta va fi chemată să-şi dea ultima
picătură de sânge pentru apărarea pământului strămoşesc ajuns în mână
de tirani. Ea nu era străbătută de fiorul fraţilor subjugaţi, despre care ştie
vag că cei de peste munte sunt „ungureni" cu cojoc şi ghioagă, ori
„boangheni" dacă poartă straie negre. Pe fraţii de peste Dunăre îi
confundă cu bulgarii-zarzavagii, ori cu sârbii bragagii. În schimb ţăranul
german, cu care avea să se lupte, ştie că drumul expansiunii germane
Berlin-Belgrad trece prin Bucureşti.
Marele învăţat apărând drepturile ţărănimii în parlamentul ciocoilor

surzi şi haini spunea, la „legea agrară" u:-mătoarele: „Războaiele lui
Ştefan cel Mare nu au fost purtate însă, cum am mai spus, numai cu
boierii, ci au fost purtate şi cu ţăranii. Şi când Ştefan a fost bătut la
Războieni, a fost bătut fiindcă rămăsese numai cu cei dintâi. Când la
Podul Înalt au luptat şi ţărani lângă Ştefan cel Mare, el a ieşit învingător.
Pământul Moldovei a fost apărat şi mai departe, nu cu forţele boiereşti,
ci cu virtutea îndărătnică a ţăranilor proprietari de pământ. Căci cu

proprietatea de pământ a ţăranului începe epoca de vitejie la noi. Iar cu
pierderea proprietăţii mici a ţăranului începe ruşinea şi umilinţa noastră.
Acesta este un adevăr istoric.

Astfel nu pe marea proprietate singură se poate rezema
dezvoltarea unui neam, ci ea se reazemă pe buna stare şi fericire a
stratului celui mai numeros şi muncitor din populaţia ţării. Pe aceasta şi
nu pe altceva. Vedeţi! Noi urmărim planuri mari, visăm o Românie largă,

217
cu toate că avem în centrul ei ţărănimea cea mai nenorocită. Şi totuşi
vom visa să înti[ldem aripile vulturului dacic, să atingem cu ultima pană
din aripa stângă Tisa şi cu cea din urmă pană dreaptă Nistrul. Şi aceasta
cu sătenii .Pe care-i avem? Se poate o rătăcire mai mare?"
„La 1902 dvs. eraţi în plină eră de întărire a burgheziei capitaliste,
create prin m_ijloace de stat, dar care aveaţi nevoie pentru a mătura
terenul de rămăşiţele boierimii. Partidul acesta de arivişti a-ţi fost siliţi
să-l întemeiaţi: oameni ai căror părinţi nu au fost nici moşieri, nici bancheri,
care au muncit Dumnezeu ştie cât şi cum , dar cu toate acestea s-au
trezit într-un moment stăpâni pe bogăţia Ţării Româneşti.
lată ce ziceam, notaţi bine, în 1902: deci datoria unui partid lib-
eral era să facă din ţărănime elementul dominant în viaţa noastră pe
toate tărâmurile, să dea în stat, în economia naţională, în viaţa culturală
o icoană cât mai desăvârşită a ţăranului român.

Pentru aceasta se cădea ca milioanele cufundate de veacuri în
întuneric, ducând viaţa dobitoacelor şi a buruienilor părăsite ale câmpului,
să capete o conştiinţă prin luminarea înţeleaptă chibzuită a gândului lor.
Şi pentru aceasta trebuie început de aiurea: prin întemeierea din nou a
moşnenilor, prin restituirea pămânfului care a fost smuls cu sila,
cumpărat cu şiretenie şi cedat de cei care-l avuseseră cu „durerea inimii":
Aceasta este expropierea.
Nimeni nu a îndrăznit în vremea despotului Carol I să rostească,
în parlamentul aleşilor prin furtul voturilor, asemenea cuvinte biciuitoare

şi de trezire a conştiinţei naţionale. În schimb au voit să-l împuşte ca
instigator la 1907".
A dat aceste citate scurte din marea operă oratorică: „Discursuri
Parlamentare" volumele 1 şi 2 pentru ca cititorul să poată înţelege de
ce şerbii-iloţi, de pe moşiile nababilor Olteniei: Târnoveni, Oroveni, Daşi
Gabroveni, Economosi etc., s-au speriat de racheta „domnilor nemţi",
au părăsit creasta munţilor alungaţi de tunul greu german, au aruncat

echipamentul alergând la trenul care să-i ducă acasă ori s-au predat
inamicului pentru a muri de foame în lagărele de represalii. Pentru ei
218
patria era o ficţiune. Şi va înţelege de ce moşnenii de sub poala munţilor
aceleiaşi Oltenii au ·rămas stâncă neclintită: pentru ei patria era cureaua

de pământ moştenită din tată în fiu, boii şi plugul cu care o brăzdează
pentru a-şi hrăni familia. Mo.?ia, căsuţa, boii şi uneltele nu le împarte cu

nimeni şi ştie c~ dacă ele nu pier, familia lui nu va pieri de foame. Patria
lui nu este abstractă, ci concretă.
Ţărănimea aceasta românească, nemâncată de secole, istovită
de muncă a mers cu pieptul gol în faţa mitralieri şi tunului german.

Ea a purtat greul războiului, fiindcă toţi moşnenii, bibicii, şozii
sclavagişti şi toţi nepoţii s-au aciuat prin cartierele marilor unităţi, pe la

părţile sedentare şi prin toate dosurile şi cotloanele dispense de a nu da
ochii cu inamicul.
Pregătirea politică
O ţară mică cum era regatul român nu putea face politică de

izolare, o insulă în mijlocul unui ocean de duşmani. Regele Carol I nu
putea alege decât calea pe care a ales-o: alianţă defensivă într-o coaliţie
de puteri, nu una ofensivă. Am plătit scun'1p această alianţă cu aservirea
economică Germaniei şi Austriei, de la 1833 până la război.
Politica externă era dirijată de rege. La 1400 graniţa Olteniei spre

Austria trecea prin faţa Haţegului şi Sibiului şi de atunci până la 1888
aceasta a tot fost mutată cu forţa spre sud. Carol I nu a permis
interpelarea în parlament, în 1869 şi 1888 pentru raptul munţilor Lotrului
şi nici să aducă la cunoştinţa poporului.
Într-o scrisoare din 1912 regele face toate sforţările pe lângă
arhiduc~le Franz Ferdinand să nu permită slăbirea Turciei europene.
Cu alte cuvinte să nu permită eliberarea bulgarilor, sârbilor şi albanezilor
ca şi grecilor de sub jugul turcesc.
Plenipotenţiarii din protipendada noastră grecească, încă
neromanizată, nu aveau nici un interes să apere cauza românilor, pe

lângă cabinetele europene. în cele mai multe cazuri aceştia erau simple
219
fosile bugetivore:
Presa, a 4-a· putere în stat, în mâna străinilor, care ne duşmăneau,
era fabricant_ă de opinie favorabilă acelora în solda căreia se găsea:
duşmani exţerni şi interni.

Cârmuirea străină şi înstrăinată, care uitase să mai vorbească
limba valahă,·în cazul că a ştiut-o, ciripind acum franţuzeşte şi clasa de

mijloc de jargon mai mult german, trăind parazitar pe spinarea ţăranilor,
sunt stavilă în calea scoaterii din întuneric a acestora.
Iredentismul stârneşte ura nu numai a opresaliilor românilor
subjugaţi ci şi a potentaţilor din România.
Lupta pentru unitatea culturală şi politică a românilor de
pretutindeni o deschide Nicolae Iorga şi o continuă cu perseverenţă şi
înverşunare, prin scris şi vi~ grai, toată viaţa. Un ostaş curajos, viteaz
poate fi erou odată de două ori pe câmpul de luptă. Nicolae Iorga este un
erou de fiecare zi până la ultima suflare, când e răpus de duşmanii din
urmă prin mâna unor insurgenţi criminali dinăuntru.
Trăind în aria strămoşească: Pătru din stânga Dunării, Pătru din

dreapta Dunării, căruia i s-a atârnat un sufix „of' în Bulgaria pentru a nu-
l mai recunoaşte în Petrof sau „ovici" în Serbia devenind Petrovici, viaţa
urmaşilor traco-daci a fost strâns legată de trecutul nu prea îndepărtat
şi cu orice sacrificiu ei trebuie să ajungă la cunoştiinţă că sunt urmaşii
acelui strămoş-păstor, fraţi din aceiaşi tulpină.
La învrăjbirea acestor fraţi minori au lucrat din răsputeri duşmanii

comuni, nu atât pentru hegemonie, cât mai ales pentru colonizarea
acestei arii, cum au procedat marile puteri din apus în alte continente.
Politicienii de duzină, stăpânii lui Pătru, Petrof şi Petrovici nu s-
au ocupat cu istoria originii acestora. Războiul mondial îi găseşte în
tabere diferite, fiindcă „diplomaţii" aceştia au avut „fler politic" şi ca în
balada „Mioriţa" Petrof a înfipt cuţitul în spatele lui Petrovici şi apoi în
coapsa lui Pătru.
220
Doi ani de neutralitate 1914-1916
La 2 august 1914 Austro-Ungaria deslănţuie războiul mondial.

Austro-germanii ne cer să intrăm în război alături de ei. Am arătat în altă
parte cum ne-am declarat neutri.
Pe la mijlocul lunii ianuarie 1915 centralii se gândesc la un atac
brusc în Banat şi Transilvania.
România aduce la efectiv de război 3 regimente de vânători şi 9
de infanterie. În trecători transportă un număr de turele, scoase din
forturile din Centura Bucureşti, din care două la Bumbeşti în Valea Jiului.
Germania presează România să-şi precizeze poziţia şi în mai
vrea să o atace pentru a deschide drumul spre Turcia şi pentru a ne
jefui de toate resursele: petrol, cereale, vite etc., ca orice tâlhar la drumul
mare.
La 30 iulie 1915 M. St. Major ia măsuri de organizare a unor
poziţii de apărare pe direcţiile principale ale unui eventual atac.
Una din aceste direcţii este şi Valea Jiului. Aliniamentul fixat a
fost: Bumbeşti-Porceni-Arsuri-Horez-Vălari (poziţia pricipală de
rezistenţă) şi Buliga - mănăstirea Lainici - D. Urdu ca poziţiile de
avanposturi.
Drept contra măsură austro-ungarii au întărit zona dintre Mureş
şi frontieră prin lucrări de sapă.

În vara anului 1915 de teama invaziei, garnizoanele noastre din
zona carpatină vor trece în acoperirea frontierei şi timp de un an de zile
ostaşii asudă pentru a zgâria „o poziţia întărită", care dacă ar fi fost
utilizată, cum a fost aceea din Valea Jiului, ar fi fost o poziţie de
sinucidere, fiindcă în loc de a se fortifica culmea munţilor, înglobând
observatoare, s-au sfredelit la piciorul dealurilor crâmpeie răzleţe de
găuri, necamuflate, neconsolidate cu nimic (lemn, fier, beton etc. cum a
fost la Jiu) dând posibilitatea atacatorului să privească de pe înălţimile
din faţă întocmai cum ai privi din turnul Eiffel într-o groapă de la baza lui.
În cazul Văii Jiului fortificarea era indicată să se facă pe plaiurile
221
împădurite dintre frontieră şi aliniamentul ales la 1915. Poziţia de
rezistenţă în acest caz ar fi fost camuflată, blindată şi continuă.
Ataşaţ_ii noştri n:iflitari nu au putut învăţa nimic de la beligeranţi,

din procedee~ de luptă, după ce au ajuns la războiul de stabilizare; noi
am rămas la cele de la 1870, cu armament de muzeu.
La 29 septembrie 1915 Anglia ne învaţă să trăim în război contra
Centralilor, promiţând să aducă la Salonic circa 200 de mii de oameni.
Franţa cerea ruşilor să vină în ajutorul sârbilor, iar Italiei să trimită
trupe în Albania sau Salonic. Aliaţii cer României trecere liberă ruşilor
prin Moldova a Armatei a 7-a. Situaţia României este critică.
În curând ruşii renunţă să atace pe bulgari şi germani la atacul

României pentru a pregăti ofensiva de la Verdun şi pe frontul italian.
La 24 octombrie generalul Laguiche telegrafiază lui Joffre din
Odesa că „nu trebuie atacată România care va respinge atacul cu
armele".
La 2 decembrie 1915 Joffre cere coaliţiei să acţioneze
economiceşte şi milităreşte pentru a elibera România de încercuirea

germană.
La 22 ianuarie 1916 M. S~. Major aduce „Grupul de acoperire Jiu"

la efectiv de mobilizare: A. 18 inf. cu 3 batalioane, R. 58 inf. cu 3
batalioane, Bat. IV/R. 18, Detaşamentul Turele de 53 mm Bumbeşti şi
Centrul de Aprovizionare. Comandant col. Dumitru Cocorăscu.
La 4 februarie 1916 gen. Laguiche telegrafiază din Odessa lui

Joffre: „Rusia şi România sunt în dezacord asupra formei de acoperire.
Rusia vrea să ia asupra sa acţiunea din Moldova, restul rămânând
României. În Dobrogea ar trimite numai pentru integritatea provinciei.

România cere 200.000 de ruşi, care să acţioneze în Dobrogea,
rezervându-şi dreptul de a acţiona singură în Transilvania.
Intenţiile Rusiei în Moldova sunt străvezii.
La 25 aprilie 1916 generalul Joffre cere englezilor să consimtă la
ofensivă la Salonic pentru a decide România şi Grecia să intre alături de
aliaţi.
222
Abia la 17 mai 1916 englezii îi răspund că se opun oricărei operaţii
ofensive a Corpului lor expediţionar la Salonic.
Anglia nu se gândeşte să aducă pe ruşi la Constantinopol şi apoi
în Mediterană.
La 17 iulie 1916 generalul Joffre comunică preşedintelui

Consiliului de miniştri şi Ministerului de Externe francez testul proiectului
. de convenţie militară propus de Rusia, României:
- Armata română îşi păstrează autonomia şi iniţiativa absolută a
operaţiilor.
Convenţia nu vorbeşte nimic de vreo ofensivă la Salonic, dar

cere angajarea de convorbiri între delegaţii francezi, englezi, sârbi şi
români precizând acţiunea aliaţilor la Salonic.

în timpul acesta în Bucovina, în Carpaţii Păduroşi şi în Galiţia,
neamul nostru din Transilvania şi Basarabia în luptă fratricidă, sângerează
pentru asupritorii lor, iar în Italia, ca şi străbunii lor, la Solferino ori Custozza
ardelenii îşi dau viaţa tot în luptă fratricidă.
Românii de peste munţi, rămaşi fără conducători politici, care

au făcut declaraţii de fidelitate, au fost complet dezorientaţi. Iuliu Maniu,
scutit de mobilizare s-a dus voluntar pe frontul italian, iar Alexandru Vaida
a declarat că în cazul când dorobanţul român al regatului va încerca să
treacă hotarul, el va fi cel dintâi care va trage.

În vremea aceasta, a râurilor de sânge, pe şoseaua Kisseleff din
Bucureştiul petrecerilor inconştiente se desfăşoară bătălia cu flori a
cioclovinelor în echipaje de lux.
în ajunul mobilizării se fac experienţe, la trupele de acoperire cu
grenade tip Savopol (fabricaţie indigenă), se comunică trupelor că fiecare
luptător va fi scutit de oţel şi nimeni nu va fi rănit ori ucis de glonţ.
Majoritatea regimentelor şi marilor unităţi sunt comandate de

colonei şi generali de origine străină.
În jos comanda batalioanelor, companiilor şi similam o au
„Bistiţenii" - tătuci, în cea mai mare parte.
în capul tuturor acestora: generalul Iliescu, fără şcoală de 1război.
223
Tratatul de alianţă d!.:J 04.08.1916 (în rezumat)
România.se .argajează să declare război Austro-Ungariei. Ea

va avea dreptul să anexeze teritoriile austro-ungare, până la linia de
delimitare car.e va începe de pe Prut la un punct aproape de Noua Suliţă,
va urma râul până la frontiera Galiţiei, la confluenţa Prutului cu
. Ceremuşul, va urma frontiera dintre Galiţia şi Ungaria până în punctul
Stog (cota 1665). De aici va urma linia de separare a apelor dintre Tisa
şi Vizău, pentru a atinge Tisa, în amonte în locul unde ea se uneşte cu
Vijăul.
De la acest punct va coborî talvegul Tisei până la 4 km în aval de

confluenţa cu Someşul, lăsând satul Vasaros Nameny, României. Va
continua apoi în direcţia Sud-Est până la 6 km Est de Dobreţin. De aici
atinge Crişul la 3 km în aval de unirea cu cei doi afluenţi (Crişul Alb şi
Crişul Repede). Va atinge apoi Tisa la înălţimea satului Algye, la N-E de

Segheduş, trecând la Vest de satele Croshaza şi Bekessamson, la 3
km de care se va face o mică· curbă.
Plecând de la Algye linia va coborî talvegul Tisei până la confluenţa

cu Dunărea şi în fine va urma talvegul Dunării până la frontiera actuală a
României. România se obligă a nu ridica fortificaţii în faţa Belgradului.
Ea nu va încheia pace separată şi se va bucura de aceleaşi drepturi ca
şi aliaţii la preliminarii, tratative de pace etc.
Brătianu a renunţat la frontiera naturală Tisa şi Serbia nu şi-a
pus semnătura pe tratat.
III. GEOGRAFIE - GEOLOGIE -
ETNOGRAFIE
MUTATll ÎN EVOLUTIA ŞI REPARTITIA ÎN
' ' " ' ..... ·
TERITORIU A POPULATIEI ROMANIEI IN
V '
ULTIMELE DOUA DECENII - CAUZE ŞI

CONSECINTE
'
Dragoş Bugă
Până la începutul celui de-al doilea război mondial, România era

cunoscută ca o ţară agricolă, exportatoare de cereale şi vite, cu populaţie
majoritară rurală şi cu un spor natural pozitiv, care a dus la creşterea
continuă a numărului de locuitori. A fost perioada în care satul românesc

şi agricultura au contribui1· prin resursele lor, într-o mare măsură, la
dezvoltarea economică a ţării. Agricultura era ocupaţia de bază nu numai
a populaţiei din sate, ci şi a unei mari părţi a populaţiei din multe oraşe
ale ţării. Numai în marile oraşe erau unităţi industriale de importanţă
naţională. De asemenea comerţul, cu diferite produse, era practicat de

mulţi locuitori ai centrelor urbane.
În perioada celui de-al doilea război mondial se produc dereglări
în structura economică a ţării. Producţia industrială este axată, în mare
parte, pe fabricarea de produse necesare întreţinerii războiului şi a
aprovizionării armatei. Resursele subsolului şi, îndeosebi, petrolul şi
cărbunele, sunt folosite, aproape în totalitate, pentru activităţi militare.

De asemenea produsele agricole erau achiziţionate pentru întreţinerea
armatei. Muncile agricole erau lăsate mai ales în seama femeilor din
cauză că mulţi bărbaţi erau înrolaţi în armată. De aceea în această
228
perioadă economia ţării stagnează. Numărul locuitorilor a început să
scadă, fenomen care a continuat, datorită războiului, până în 1948, când

populaţia ţării a fost cu aproape 255.000 de persoane mai mică faţă de
1941.
După terminarea războiului se forţează trecerea de la un regim
politic parlamentar, bazat pe proprietate privată, la un regim socialist-
comunist, bazat pe proprietate colectivă şi economie centralizată, sub
controlul statului. Se naţionalizează principalele mijloace de producţie,
pământul devine proprietate colectivă şi de stat prin înfiinţarea
gospodăriilor agricole şi a unităţilor agricole de stat. Se trece la o

industrializare forţată a ţării prin construirea unor unităţi economice din
toate ramurile de producţie industrială, din care unele se bazau, în
procesul de producţie, pe materie primă adusă din import de la distanţe
mari şi cu mari sacrificii financiare.

Construirea unor importante combinate industriale în principalele
oraşe ale ţării sau în apropierea lor a dus la atragerea, în aceste locuri, a
unui număr mare de forţă de muncă din mediul rural. Ţăranii, lipsiţi, prin
colectivizare, de principalul mijloc de producţie - pământul, care le
asigura, în mare parte; veniturile necesare întreţinerii gospodăriilor, încep
să părăsească satul şi să se angajeze, ca muncitori, în unităţile industriale
din oraşe, la şantierele de construcţii din diferite centre ale ţării şi în
exploatările miniere care se deschid şi se intensifică în regiuni în care s-
au descoperit noi resurse. Ca urmare, în centrele rurale populaţia începe
să scadă din ce în ce mai mult, atât datorită fenomenului de migrare a
forţei capabile de muncă spre principalele oraşe şi şantiere, cât şi sporului
natural, care înregistrează valori din ce în ce mai mici, în majoritatea
satelor, unde populaţia capabilă de procreare le-a părăsit. Se intensifică
procesul de îmbătrânire a populaţiei nu numai la sate, ci şi la oraşe,
tinerii neavând asigurată o locuinţă, renunţă de a-şi întemeia o familie.

În agricultură lucrează mai mult femei care, mai ales în perioadele
de vârf, nu fac faţă muncilor agricole. Au fost cazuri când o parte a recoltei
de toamnă rămânea pe câmp, cu toate că se solicita şi sprijinul armatei,
229
al muncitorilor unităţilor industriale, al studenţilor, al elevilor etc. producţia
agricolă a început să scadă şi ca urmare, mai ales în ultima perioadă a
regimului comunist, ·se simţea, din ce în ce mai mult, lipsa prod~selor
alimentare pe piaţă şi chiar 3 unor produse industriale de strictă
necesitate. Se ajunsese în situaţia ca ţăranul român să-şi procure o

mare parte a _produselor agricole, pentru necesităţile de fiecare zi şi .
întreţinerea gospodăriei, de pe piaţă, fiindcă producţia agricolă intra,
aproape în totalitate, la fondul de stat. Salariaţii avea o situaţie relativ
acceptabilă în comparaţie cu populaţia de la sate, căreia, între altele, i
se interzisese, prin planul de sistematizare a aşezărilor să-şi mai
construiască şi casele în stilul specific al arhitecturii. Totuşi atât în sate,
cât şi în oraşe, se simţea, din ce în ce mai mult, o nemulţumire a
populaţiei faţă de regimul comunist, care instalase o dictatură totală în
toate sectoarele economiei naţionale. Pe acest fond de dictatură s-a
declanşat revoluţia din decembrie 1989 care a dus la căderea regimului
comunist şi la crearea condiţiilor de trecere spre o economie de piaţă,
bazată pe proprietate privată.
Perioada de tranziţie de la economia centralizată de stat la

economia de piaţă, în cari·} încă ne aflăm, s-a dovedit a fi o perioadă de
sacrificii în toate domeniile de activitate umană. Vechile structuri încă
mai există, în unele ramuri ale economiei (agricultura, industrie,

transporturi etc.), iar cele noi create nu îşi au definitivă strategia de
funcţionare datorită neînţelegerilor care există la nivelul guvernanţilor.
Pentru mulţi cetăţeni democraţia a fost înţeleasă că, în aceste condiţii,

au libertate totală şi fiecare face ce vrea, fără să dea socoteală nimănui.
Ca urmare mulţi s-au îmbogăţit pe căi ilegale, pe seama statului, iar

marea parte a populaţiei a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta din veniturile
realizate legal. Întreaga economie naţională s-a deteriorat şi va trece
timp până vom reveni la linia de plutire.
În cei nouă ani care au trecut de la revolutia
, '
din 1989 a scăzut
numărul locuitorilor ţării, datorită sporului natural din ce în ce mai mic şi
al intensificării migraţiei externe. S-a accentuat fenomenul de îmbătrânire
230
a populaţiei şi a scăzut durata medie a vieţii. Restructurarea economiei
naţionale şi privatizarea, în mare parte, a unor.unităţi economice cu scopul
de a deveni rentabile şi a face faţă economiei de piaţă, a dus la creşterea
numărului de şomeri, fenomen care a dat naştere la co.1flicte şi la greve,
cărora greu le-au făcut faţă guvernanţii. În anul 1991 numărul de persoane
trecute în şomaj totaliza aproape 337.500 de salariaţi şi reprezenta 3,8%
din totalul forţei de muncă angajată. În anul 1994 numărul lor depăşeşte
1.223.900 de persoane, ceea ce a însemnat 10,9% din forţa de muncă
salariată. În următorii trei ani o parte dintre şomeri au fost încadraţi în

diferite ramuri de producţie şi ca urmare numărul lor scade la circa
657 .OOO în 1996, iar în continuare creşte din nou, ajungând în 1997 la
peste 881.000 de persoane (8,9% din personalul salariat).
O parte din personalul disponibilizat a revenit în mediul rural, de
unde a plecat, şi a început să-şi lucreze terenurile proprietate personală
primite prin efectul legii 18 din 1991, care a dus la fărâmiţarea proprietăţii
şi scăderea producţiei agricole. Veniturile sunt mici din cauză că
majoritatea dintre ţărani nu au inventarul agricol care să le permită să-şi
lucreze singuri pământul şi ca urmare sunt obligaţi să plătească sume

mari de bani per"itru efectuarea principalelor munci agricole la puţinii
proprietari care dispun de maşini şi unelte agricole (tractoare, discuitoare,

batoze etc.) pe care şi le-au însuşit de la fostele C.A.P.-uri şi S.M.A-uri.
De multe ori veniturile realizate din agricultură nu acoperă cheltuielile
făcute cu muncile agricole. Din această cauză unele terenuri rămân
nelucrate. Statul va trebui să găsească soluţii pentru a ieşi din această
situaţie, care duce la scăderea, în continuare, a producţiei agricole şi la

diminuarea veniturilor rurale. S-a ajuns să se importe produse agricole
de strictă necesitate (grâu, făină, carne, ulei, fructe etc.) care înainte
formau principalele produse de export ale ţării.
În prezent circa 2,6 milioane de proprietari de pământ deţin între
0,5 şi 2 ha teren agricol. Mulţi dintre aceştia sunt ţărani care trăiesc
numai din veniturile realizate prin exploatarea acestor terenuri, venituri

cu care nu fac faţă întreţinerii gospodăriilor.
231
Pentru dezvoltarea satulu·i românesc va trebui ca statul să
faciliteze cumpărarea de către ţărani a principalelor unelte şi maşini
. .
agricole·cu care să-şi lucreze singuri pământul şi, totodată, să creeze
condiţii pentru apariţia în sate a unor activităţi anexe care să se bazeze
pe valorificarea produselor agricole şi a altor resurse locale ale solului şi
subsolului.
Satul românesc va trebui să devină o aşezare cu activitate
complexă, în care locuitorii, pe lângă ocupaţia de bază care trebuie să
fie tot agricultura, să poată practica ş alte meserii, care să le asigure, în

totalitate, veniturile din muncile depuse pe plan local şi să nu mai fie
obligaţi să-şi părăsească locul de baştină pentru a putea supravieţui.
· Evoluţia populaţiei României În perioada 1990-1998. În a doua

jumătate a secolului al XX-iea, până în anul 1990, populaţia României a
cunoscut o evoluţie pozitivă, qar cu un ritm de creştere din ce în ce mai
mic, în ultimele două decenii (numai 0,5% între anii 1977-1990), datorită
unui spor natural redus şi a mişcării migratorii externe. Anul 1990 a fost
anul în care România a înregistrat cel mai mare număr de locuitori din
istoria sa (23.206. 720 persoane). Începând din anul 1990 se
înregistrează, însă, o e "!oluţie negativă a numărului de locuitori. Se
intensifică mişcarea migratoare externă, se reduce sporul natural, care
începând cu anul 1992 devine negativ la nivelul ţării, scade fertilitatea
feminină şi ca urmare se accentuează procesul de îmbătrânire a
populaţiei etc.
În perioada 1990..:1997 au părăsit ţara peste 275.000 de persoane.
Cei mai mulţi dintre aceştia au plecat în anul 1990 (aproape 100.000 de
locuitori). În continuare, până în anul 1997, numărul celor care au părăsit
ţara a scăzut mult, acesta variind între 44.000 în 1991 şi 17.000 în 1994.
Migraţia externă, la care s-a adăugat, începând cu anul 1992, şi
sporul natural negativ au făcut ca din 1990 până în 1998 populaţia
României să scadă cu peste 660.000 de locuitori. La această scădere,
sporul natural negativ a contribuit cu peste 385.000 (58,3%) de persoane,

iar migraţia externă cu 275.000 (41, 7%) de persoane. Există diferenţe
232
mari între scăderea populaţiei urbane şi a celei rurale. Populaţia urbană
s-a redus din 1990 până în 1998 cu peste 204.154 de persoane, iar cea
rurală a scăzut cu aproape 457.000 de oameni. Scăderea populaţiei
urbane se datoreşte îndeosebi sporului migrator.u negativ, pe când a

celei rurale sporului natural negativ. În anul 1990 sporul natural total al
populaţiei României era de 3 %0, cel urban se ridica însă la 4, 7 %0, iar cel
rural de numai 0,9 %0. În următorii ani, atât sporul urban, cât şi cel rural
a scăzut continuu, ceea ce a făcut ca în anul 1992 să se înregistreze,
pentru prima dată în România, un spor natural negativ la nivel de ţară (-
0,2%0).
TABEL Nr. 1
Mişcarea naturală a populaţiei României între anii 1990-1997 (la
%o locuitori). Date extrase din anuarele statistice.
Anul Total Născuţi Decedaţi Spor
1990 Total 13,6 10,9 3,0
Urban 12,9 8,2 4,7
Rural 14,3 13,4 0,9
1901 Total 11,9 10,9 1,0
Urban 11,0 8,2 2,8
Rural 12,9 13,9 -1,0
1992 Total 11,4 11,6-0,2
Urban 10,2 8,7 1,5
Rural 12,9 14,8 -1,9
1993 Total 11,0 11,6-0,6
Urban 9,6 8,8 0,8
Rural 12,7 14,9 -2,2
1994 Total 10,9 11,7-0,8
Urban 9,3 8,8 0,5
Rural 12,7 15, 1 -2,4
233
Anul
. Total · Născuti I
Decedati I
Spor
1995 Total 10,4 12,0 -1,6
Urban 8,9 9, 1 -0,2
Rural 13,3 15,4 -3, 1
1996 Total 10,2 ·12,7 . -2,5
Urban 8,8 9,5 -0,7
Rural 12,0 16,5 -4,5
1997 Total 10,5 12,4 -1,9
Urban 8,9 9,4 -0,5
Rural 12,4 15,9 -3,5
În anul 1997 populaţia României a scăzut faţă de 1996 cu aproape

62.000 persoane, din care 41.800 reprezintă sporul natural negativ,
iar circa 19.900, plecările definitive peste graniţă. Cel mai scăzut
spor natural se înregistrează în mediul rural, cu foarte puţine excepţii,
aproape toate satele înregistrează scăderi ale numărului populaţiei
lor. Numai în anii 1996 şi 1997 populaţia satelor s-a redus cu circa
83.000 de persoane datorită sporului natural negativ (-4,5%0 în 1996
şi -3,5%0 în 1997). '.n oraşe, ca urmare a acestui fenomen, numărul
locuitorilor a scăzut numai cu 14.200 de persoane (-0,7%0). Din

analiza cifrelor se observă însă că populaţia urbană a scăzut în 1997
în comparaţie cu 1995 cu peste 52.500 de persoane, adică cu încă
38.300 faţă de c~le 14.200 care se datoresc sporului natural negativ.

Această diferenţă este rezultatul plecării unor locuitori din centre
urbane peste graniţă şi retragerea u_nora la sate, odată cu
restructurarea economiei naţionale şi trecerea în şomaj a unui număr
mare de muncitori din unităţi industriale. Acest fenomen se poate

deduce şi din faptul că numărul locuitorilor din sate a scăzut, în 1997,
în comparaţie cu cel din 1995 numai cu 30.300, iar mişcarea naturală
a înregistrat un spor negativ de 83.000. Diferenţa de peste 52.000 în

plus este rezultatul stabilirii în sate a populaţiei venite din oraşe.
Cu toate că au intervenit schimbări în evoluţia populaţiei României

234
în perioada 1990-1997, proporţia între populaţia urbană şi cea rurală
se mentine
' aproape la aceleaşi
. .
procente, care variază între 54, 1%
şi 55,0% pentru populaţia urbană şi 45,0% şi 45,9% pentru cea rurală.
Cauza principală o reprezintă migraţia internă din rural spre urban şi

invers, care a făcut ca raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală
să se menţină aproape la aceleaşi valori în perioada 1990-1997.
TABEL nr. 2
Populaţia României în perioada 1990-1997.
Anii Total populaţie Din care

Urban Rural
Total % Total %
1990 23.206.720 12.608.844 54,3 10.597.876 45,7
1991 23.185.084 12.552.407 54,1 10.632.677 45,9
1992 22.810.035 12.391.819 54,3 10.418.216 45,7
1993 22.755.260 12.406.204 54,5 10.349.056 45,5

1994 22.730.622 12.427.612 54,7 10.303.010 54,3
1995 22.680.951 12.457.195 54,9 10.223.756 45,1
1996 22.607.620 12.411.174 54,9 10.196.446 45,1
1997 22.545.925 12.404.690 55,0 10.141.235 45,0
Din anul 1992, când sporul natural al populaţiei din România a

început să aibă valori negative (-0,2%0) şi până în 1998 (-1,9%0 în 1997)
numărul locuitorilor a scăzut cu peste 264.000 de persoane. Această
scădere se datoreşte în proporţie de 63,6% sporului natural negativ şi
36,4% plecărilor peste graniţă. Din analiza datelor statistice se constată
că în ultimii ani sporul natural cu valori negative a fost principalul factor
care a contribuit la scăderea populaţiei României. În anul 1997 populaţia
României a scăzut cu 42.400 de persoane datorită acestui spor şi cu
circa 20.000 ca urmare a migraţiei externe.
235
TABEL Nr. 3
Mişcarea migratorie internă a populaţiei între anii 1991-1997 (*).
·Anii Plecaţi Sosiţi
Din urban Din rural Total în urban În rural Total
1991 79.670 183.233 262.903 185.459 77.444 262.903
1992 111.471 181.711 293.182 186.172 107.010 293.182
1993 96.084 144.147 240.231 144.994 95.237 240.231
1994 117.368 149.377 266.745 149.712 117.033 266.745
1995 135.833 153.658 289.491 149.333 14·1.158 289.491
1996 148.902 143.977 292.879 152.585 140.294 292.879
1997 156.622 145.957 302.579 144.034 158.545 302.579
(*) Datele sunt preluate din anuarul statistic 1998.
Din tabelul nr. 3 se observă că din anul 1991 şi până în anul 1995
cei mai mulţi locuitori au plecat din sate. Marea majoritate dintre ei s-au
stabilit în oraşe, după· cum confirmă cifrele din tabelul de mai sus. De
exemplu, în anul 1991 au plecat din unele sate peste 183.000 de oameni
şi au ajuns în alte safe numai 77.400, iar restul de peste 105.000 s-au
stabilit în diferite oraşe. Începând cu anii 1996 şi 1997 numărul celor
plecaţi din oraşe a. depăşit pe al celor care au părăsit unele sate (vezi
tabelul nr. 3). Reducerile de personal, după 1990, din multe unităţi
industriale şi pensionările au afectat un număr mare de oameni, ceea
ce a dus la intensificarea mişcării migratorie interne a populaţiei, la
modificări în structura grupelor de vârstă între mediul urban şi cel rural.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă intre anii 1990-1997.
Scăderea continuă a sporului natural, care începând din anul 1992 a
înregistrat valori negative la nivel naţional, a contribuit, alături de mişcarea
migratorie externă, nu numai la reducerea numărului de locuitori ai
României, ci şi la modificări importante în structura populaţiei pe grupe
de vârstă.
Populaţia tânără (sub 15 ani) care reprezintă baza de regenerare

236
a locuitorilor ţării a înregistrat, între anii 1990-1997, o scădere de peste
un milion de locuitori (1.092.889). În anul 1990 această grupă de vârstă
reprezenta 23,6% din populaţia ţării, iarin 1997 numai 19,4%. În schimb
a crescut numărul populaţiei de 60 de ani şi peste cu 435.500 de
persoane. Procesul de îmbătrânire a populaţiei s-a accentuat în fiecare
an datorită şi faptului că rata fertilităţii (născuţi vii la 1OOO femei între 15
şi 45 ani) a scăzut continuu. Numai din 1980 până în 1997 aceasta s-a
redus de la 81,2 la 40,6. Ca urmare, numărul persoanelor în vârstă de
0-4 ani a fost mai mic în 1997 faţă de 1980 cu circa 829.268. Fenomenul
se datoreşte, în parte, şi reducerii numărului de căsătorii. Acestea au
scăzut în 1997 în comparaţie cu anul 1990 cu peste 45.500, în schimb
numărul divorţurilor, pronunţate în fiecare an, în perioada 1990-1997 a
variat între 29.000 şi 40.000.
Toate acestea sunt cauze care au dus la scăderea continuă a
numărului de locuitori şi la îmbătrânirea populaţiei.
TABEL Nr. 4
Populaţia României pe grupe de vârstă 1990-1997
Anii Total populaţie Din care
0-14 ani 15-59 ani 60 ani şi peste

Număr % Număr % Număr %
1990 23.206. 720 5.468.682 23,6 14. 105.072 60,0 3.632.966 15,6
1991 23.185.084 5.328.833 23,0 14.147.471 60,8 3.708.780 16,1
1992 22.810.035 5.181.902 22,8 13.885.821 60,9 3.742.312 16,3
1993 22.755.260 4.967.467 21,8 13.955.275 61,3 3.832.518 16,9
1994 22.730.622 4.802.763 21,1 14.026.502 61,7 3.901.357 17,2
1995 22.680.951 4.644.441 20,5 14.075.541 62,0 3.960.969 17,5
1996 22.607.620 4.499,749 19,9 14.098.705 62,4 4.009.166 17,7
1997 22.545.925 4.375.793 19,4 14.101.632 62,6 4.068.500 18,0
Scăderea populaţiei României cu peste 660.000 de locuitori în perioada

1990-1997 nu a avut urmări negative deosebite asupra populaţiei
237
cuprinse în grupa.de vârstă 15-59 ani. Numărul acesteia a scăzut foarte
puţin (nu111ai 3 440 de persoane). Procentul acesta a înregistrat, în acest
timp, chiar _d creştere (60,0% în 1990 şi 62,6% în 1997) da.ţorită
schimbărilor întervernte în celelalte două mari grupe de vârstă; o scădere

de peste un. milion . a populaţiei .de până la .15 ani şi un spor de circa
435.500 a cele de 60 ani şi peste. Populaţia cuprinsă între 15-59 ani a
înregistrat însă o scădere numerică cu aproape 220.000 de persoane .
între anii 1990-1992. Este perioada în care un număr mare de locuitori
ai ţării au migrat peste graniţă. Numai în anul 1990 au părăsit România
aproape 100.000 de persoane. După 1992 când migraţia externă se
reduce, migraţie care a afectat mai ales populaţia capabilă de muncă
(15-59 de ani), creşte numărul persoanelor din această grupă ca efect

al trecerii în această categorie de vârstă a unui număr tot mai mare de
locuitori care erau cuprinşi până atunci, în grupa 0-14 ani.
Există diferenţe în structura grupelor de vârstă pe cele două medii
- urban şi rural.
TABEL Nr. 5
Populaţia Româr:iei pe grupe de vârstă în anii 1992 şi 1997 pe
cele două medii - urban şi rural.
Anul 0-14 ani 15-59 ani 60 ani şi peste
1992 Număr % Număr % Număr %
Total ·5:181.002 100 13.885.821 100 3.742.312 100
Urban 3.005.224 58,0 7.945.187 57,2 1.441.408 38,5
Rural 2.176.678 42,8 5.940.634 42,8 2.300.904 64,5
1997 Număr % Număr % Număr %
Total 4.375.793 100 14.101.632 100 4.068.500 100
Urban 2.388.595 54,5 8.378.287 59,4 1.637.808 40,2
Rural 1.987.198 45,5 5.723.345 40,6 2.430.692 59,8
În oraşe, după cum se constată din analiza datelor cuprinse în

tabelul nr. 5, predomina, atât în anul 1992, cât şi în 1997, populaţia
238
cuprinsă între Oşi 14 ani, iar în sate cea de 60 de arii şi peste. Diferenţele
-sunt mari, ceea ce denotă că evoluţia populaţiei în cele două medii a
fost determinată de dezvoltarea lor economică, care a accentuat procesul
de migrare a forţei de muncă de la sat spre oraş şi îmbătrânirea populaţiei
din mediul rural. În oraşe populaţia cu vârstă cuprinsă între O şi 14 ani
depăşea în 1992 pe cea din sate cu 16%, iar în 1997 cu 11%. De
asemenea, în oraşe trăiau în 1992 peste 57% din numărul locuitorilor
care aveau vârsta între 15 şi 59 de ani , iar în 1997 numărul acestora
depăşise 59%.
Populaţia vârstnică (60 de ani şi peste), care depăşise 4 milioane
de persoane, locuieşte în proporţie de circa 60% în sate. Numărul mare
al acestei categorii de populaţie în sate este rezultatul scăderii sporului
natural (care începând din 1991 are valori negative), deplasării tineretului
spre centrele urbane pentru a-şi găsi un loc de muncă şi pensionării
unui număr mare de salariaţi din diferite unităţi economice, din care mulţi
s-au retras, în ultimul timp, în satele de unde au plecat.
În prezent disponibilizările de personal din aproape toate ramurile
economiei naţionale şi posibilităţile reduse de .încadrare în muncă a
tin1'.lrilor absolvenţi ai învăţământului liceal şi universitar vor determina
un şomaj din ce în ce mai ridicat, atât în mediul urban cât şi în cel rural
şi va intensifica mişcarea migratorie internă şi externă cu urmări nega-
tive asupra populaţiei la nivel naţional, mai ales că sporul natural este
într-o continuă scădere.
Sporul natural scăzut la nivelul ţării de la -0,2%0 în 1992 la -1,9%0

în 1997, iar în unele judeţe a depăşit -4,0%0: Arad (-5,4%0), Giurgiu (-
6,5%0), Teleorman (-7,3%0) etc. Chiar şi municipiul Bucureşti înregistrează
un spor natural negativ (-4,5%0). Numai opt judeţe aveau, în anul 1997,
un spor natural pozitiv, dar cu valori foarte mici: sub 1%o (Galaţi şi Neamţ)
şi între 1o/oo şi 2,8%o (laşi, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Maramureş,
Vaslui).
Cele mai mici sporuri naturale se înregistrează în mediul rural.
Numai 6 judeţe ale ţării au înregistrat, în anul 1997, un spor natural pozitiv
239
la nivelul satel?r: laşi(3,8%o), Suceava (3, 1%o) şi Bacău, Vaslui, Bistriţa
Năsăud sub 2%o iar judeţul Galaţi sub 1%0. În toate celelalte 35 de judeţe
sporul natural a fost negativ, la unele dintre acestea valoarea lui fiind
cuprinsă.îhtre -6%o_şi -8%0 (Arad, Bihor, Buzău, Mehedi~_ţi, Olt, Vâlcea);
iar la altele între -8%0 şi -10%o (Caraş-Severin, Cluj, Dolj, _Giurgiu, Sălaj)
şi chiar peste .-10%o (Hunedoara -11,9%0 şi Teleorman -11,5%0).
În pr~zent în România se impun~ aplicarea unei politici
demografice şi luarea unor măsuri care să ducă la stagnarea scăderii
numărului de locuitori, datorită sporului natural negativ, ca urmare a unei
mortalităţi ridicate şi a unei natalităţi în continuă scădere. Un rol impor-
tant în reducerea populaţiei ţării l-a avut şi migraţia externă. Mulţi locuitori
au părăsit ţara datorită scăderii nivelului de trai după anul 1989. De
asemenea, o parte dintre oameni s-a deplasat în interior, în zonele în
care condiţiile economice le-au asigurat un nivel de trai mai ridicat.
Stoparea migraţie[ externe şi interne şi creşterea sporului natural vor
trebui să devină prioritare într-un program de dezvoltare durabilă a ţării,
pentru a stimula evoluţia pozitivă a populaţiei.
În funcţie de priorităţi, organele de decizie au datoria să elaboreze
programe de dezvoltare durabilă pe termen scurt, mediu şi lung pentru
fiecare judeţ, oraş, comună şi sat, care să poată fi puse în practică cu
fonduri ale admini5traţiei locale şi fonduri repartizate de la bugetul de
stat. Marea majoritate a aşezărilor, şi îndeosebi cele rurale, nu se vor
putea redresa dacă _nu vor fi sprijinite în acţiunea de dezvoltare durabilă,
de la nivel central. Cele mai multe aşezări nu au fonduri suficiente nici
pentru a face fată '
problemelor curente cu care se confruntă
.
în fiecare zi
din domeniul sănătăţii, învăţământului, serviciilor etc. Accelerarea
privatizării, în toate domeniile structurilor economice, ar salva, în parte,
dezvoltarea durabilă a multor aşezări rurale, a căror populaţie încă n-a
primit titlurile de proprietate asupra pământului. Numai redresarea
economică, în timp, a aşezărilor va stimula creşterea sporului natural şi
implicit o evoluţie pozitivă a populaţiei României, care în prezent este
într-un proces de îmbătrânire continuă. Acest fenomen are consecinţe
negative în toate domeniile de activitate social-economică ale ţării şi va
duce la unele implicaţii politice care vor decurge din structura etnică,
viitoare, a populaţiei României.
SEISMICITAREA JUDETULUI
. ' GORJ
.
ŞI POSIB_ILITATEA PREDICŢIEI CUTREMURELOR
Dr. geolog Ilie V. Huică
1. Sensibilitatea seismică a judeţului Gorj.
Pentru a cuprinde mai la obiect sensibilitatea seismică a

judeţului Gorj este necesară o prezentare a liniilor tectonice mai
ir:riportante, com!iderând justificat că acestea ar fi cauza seismelor din .
regiune.
Structura zonei muntoase este rezultanta a două sisteme de
cutare şi anum.e: sistemul hercinic, când fracturile au afectat fundamentul
danubian şi sist~mul alpin care s-a manifestat mai intens în cuvertura
sedimentară mezo.:.neozoică.
Se presupune că între cele două sisteme majore a mai fost

identificat în ultimele trei decenii, un sistem de cutare paleochimeric în
care "Pânza de Schela-Vierzuroi" a încălecat de la nord-vest spre sud-
est depozitele formaţiunii de Schela, între văile Schela şi Viezuroi, pe o
distanţă de mai bi~e de 7 km.
în urma presiunilor enorme exercitate de masa Cristalinului Getic
precum şi de masa Pânzei de Schela-Viezuroi, sedimentarul
Autohtonului Danubian a suferit o încreţire intensă, luând naştere strânse
242
anticlinale şi sinclinale uneori asimetrice, falii longitudinale est-vest şi
falii transversale nord-sud, care au fost detectate prin cercetările geologice

şi seismice în arealul judeţului Gorj.
O parte din elementele structurale din depresiune au început să
se formeze în faza attică a cutărilor alpine intrabasarabiene, cea mai
mare parte luând naştere sau accentuându-se în fazele rodanică şi
valahică a cutărilor alpine. În ultima fază holocenă - pasadenă - a avut

loc şi are în continuare înălţarea - prin reactivarea unor falii - a dealurilor
interne şi externe care alcătuiesc Depresiunea Subcarpatică Olteană.
Aceasta fiind fundamentarea tectonică a cutremurelor gorjene,

vom semnala în continuare cutremurele notate încă de la finele secolului
al XIX-iea şi din secolul XX, după cum urmează:
1.1. regiunea Tismana.

În zona Tismana se află un focar seismic pe seama căruia au
fost puse mai multe cutremure printre care menţionăm:
- Cutremurul care a fost resimţit la Tismana şi Topeşti la data de

7.Xll. 1895, orele 4 şi 49 de minute, având gradul III;
- Cutremurul resimţit la Tismana şi Glogova la 12.Xll.1904, ora
24, având intesitatea de gradul III;
- Cutremurul din 9.Xll.1912, ora 23 şi 46 minute, consemnat la
Topeşti, Tg-Jiu şi Bălceşti unde s-a resimţit de gradul V iar la Tismana şi
Baia de Aramă, de gradul IV.
Se poate presupune că hipocentrul acestui cutremur să fi fost în
apropiere de Tg-Jiu, deoarece s-a resimţit cu aceeaşi intensitate şi la
Bălceşti, la 30-40 de km est de Tg-Jiu dar în acelaşi timp ar putea fi luat
în calcul ca focarul să se fi situat tot pe linia de sensibilitate Topeşti
Tismana, situaţie din care ar rezulta că intervalul de revenire ar fi 9 în 9

ani, zguduirile produse nedepăşind gradul V .
Linia Topeşti-Tismana-Glogova se suprapune pe o culminaţie a
cutremurului din 1O noiembrie 1940.
1.2. Regiunea Tg-Jiu.
În împrejurimile municipiului Tg-Jiu se consideră existenţa unui
243
focar care a generat următoarele cutremure:
- 1O noiem~ri.e 1905, ora O şi 1O minute;
- 13 noiembrie 1.905, ora 9;
- 6 ianuarie 1910, ora O şi 10 minute, resimţit la Tg-Jiu de gradul
III.
1.3. Linia de sensibilitate seismic.ă Dragoteşti-Somăneşti la care
se raporte_ază cutremurele din 1893, 1894 şi 1916 cu o radiere sud-
vestică spre Drobeta Turnu-Severin unde s-a semnalat un cutremur în
1894.
Institutul N~ţional de Dezvoltare pentru Fizica Pământului a
anunţat că în ziua de 21 decembrie 1999 s-a produs - la ora 5,20 de
minute în arealul oraşului Tg-Jiu un cutremur cu magnitudinea de 4 grade
pe scara Richter, fără să producă pagube materiale; focarul s-a situat la
1O km adâncime, cutremurul fiind resimţit şi în Bazinul Petroşani, la o
distanţă de aproximativ 50 de km de Tg-Jiu; nu s-au înregistrat victime
şi nici pagube m!=!teriale.
Undele seismice care pornesc de la focarul din Vrancea ajung şi
pe teritoriul judeţului Gorj însă mult atenuate atât datorită distanţei mari
cât şi faptului ·.;ă energia cinetică transmisă este reţinută într-o marv
măsură de rocile neozoice afânate ale Depresiunii Getice, în afară de
cazul dacă această energie nu este canalizată de falii de mare adâncime,
pe traseele .cărora puterea cutremurului poate ajunge la sute de km.
distanţă.
.
2. Posibilitatea predicţiei cutremurelor.
întrebarea pe care şi-o pun oamenii este aceea de a şti dacă în
viitor ar putea fi prevăzute cutremurele de pământ pentru a se putea
pune la adăpost - în timp util - de dezastrele acestora, materiale şi
umane.
Sub egida O.N.U a apărut recent „Harta zonelor predispuse la
cutremure" la care au colaborat peste 500 de specialişti timp de 5 ani.
Pe această hartă extrem de laborioasă ţara noastră este marcată
cu pete - roşii dar este considerată că nu prezintă risc seismic pe care
244
îl prezintă ţări din Asia Mică, ţări care se caracterizează prin mai multe
„pete maro".
Cutremurul reprezintă un fenomen care nu poate fi stăpânit şi
care vine atunci când o coace deajuns şi când vrea Dumnezeu sau
poate Diavolul.
Cel mai mare succes în domeniul predicţiei a fost realizat de
cercetătorii chinezi în cazul cutremurului din 4 martie 1975 cu M =7,3,
care s-a produs în provincia Liao - Ning din sud-estul Chinei; cu o zi
înainte de declanşarea seismului s-au urmărit deformările de la suprafaţa
solului, variaţia nivelului apei în fântâni şi comportamentul animalelor,
sugerându-se că şocurile slabe ar putea prevesti un cutremur puternic.
Drept urmare, autorităţile au alertat populaţia de iminenta producere a
unui cutremur major. Cutremurul s-a produs la ora 17 distrugând poduri,
baraje, căi de comunicaţie etc. dar nu s-au înregistrat decât 250 de
morţi. Cu toate aceste succese obţinute în prezicerea cutremurelor,
predicţia acestora rămâne încă o problemă dificilă şi greu de rezolvat.
Pentru a micşora riscul seismic trebuie să existe o legitate strictă
şi severă în domeniul construcţiilor. În acest sens poate fi dat exemplul
Japoniei. Astfel, la 15.1.1993 s-a produs un c:·utremur în apropierea
oraşului Kushiro cu M =7,5. Cea mai mare parte a clădirilor a rezistat
acestei catastrofe, datorită faptului că au fost construite cu respectarea
strictă a normelor antiseismice, fiind avariate doar 40 de clădiri şi
înregistrându-se doar două victime.

La cererea secretariatului francez de stat însărcinat cu prevenirea
riscurilor naturale majore, doi fizicieni au fost însărcinaţi cu evaluarea
performanţelor unei metode de predicţie a cutremurelor, bazată pe
înregistrarea continuă de curenţi telurici la un număr de 20 de staţii
repartizate pe întreg teritoriul Republicii Elene: această metodă este

desemnată sub acronimul „VAN" de la iniţialele inventatorilor: Vartos,
Alexopoulos şi Nomicos, fizicieni la Universitatea din Atena.
Specialiştii francezi au recunoscut realitatea semnalului electric
precursor şi fiabilitatea predicţiilor seismice care nu pot fi atribuite numai
245
hazardului, atrăgând atenţia ·că variaţii locale ale câmpului magnetic
·terestru, anunţând sa.u însoţind seisme, au fost de mult timp înregistrate
atât în China, Japonia şi Statele Unite.
Meritul de necontestat al celor 3 fizicieni greci este că au
perseverat pe. o cale controversată şi au reuşit să convingă, înfiinţând în
Grecia 18 staţii de măsurare în timp .real. Astfel, din 23 de seisme cu o
M egală sau peste 5 - produse în intervalul ianuarie 1983- septembrie
1983 - 21 dintre ele au.fost anticipate cu o precizie medie de 0,5 grade
prevenind M şi cu 50 km., privind localizarea perimetrului. Predicţia a
precedat cu 6 ore până la 6 zile seismul anunţat. În luna noiembrie 1984,
o expertiză realizată de 1Ooameni de ştiinţă printre care şi profesorul S.
U. Yeda de la Institutul de Cercetări Seismice din Tokio, a confirmat
valabilitatea metodei recunoscând-o drept un instrument potenţial foarte
puternic pentru anticiparea cutremurelor. Însuşi Haoun Tazieff - care a
. .
considerat mult timp prezicerea cutremurelor drept o utopie -
împărtăşeşte entuziasmul inventatorilor metodei VAN.
În anii imediat următori metoda VAN a fost atrăgătoare dar ulte-
rior au fost numeroase predicţii false care au indus o justificată îndoială
asupra metoc.lei, aceasta căzând în desuetudine.
În ziarul „Adevărul" din 6 martie 2001 se menţionează faptul că
un grup de spe~ialişti în frunte cu seismologul St. Bălan de la Institutul
Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, susţine că
au brevetat deja invenţia în cadrul ASIM, privind un „raport de măsurat
câmpuri geografice", cu ajutorul căruia pot fi detectate din vreme

cutremurele de pământ dintr-o anumită zonă, măsurând emanaţiile de
câmpuri geofizice care însoţesc obligatoriu orice cutremur de pământ,
putând fi date prealarme cu 10-24 ore înainte de producerea seismului.

Emanaţii de câmpuri geofizice pot fi datorate şi altor cauze, nu numai
fenomenelor care au loc în focar, preseism ci şi datorită unor mase
radioactive, mase de minereuri feroase etc., care pot fi localizate în orice
parte a litosferei, nu numai în zonele seismice.
Nu s-a lămurit încă modul de acumulare în timp a unei cantităţi
246
uriaşe de energie care poate fi declanşată în câteva secunde, datorită
faptului cu nu poate face observaţii directe - pe viu - cum de exemplu au

această şansă meteorologii şi astronomii.
O predicţia satisfăcătoare privind seismele trebuie să răspundă
următoarelor cerinţe: precizarea locului, a timpului de declanşare a

cutremurului şi prognosticarea eventualelor pagube materiale şi umane
pe care le-ar putea suferi omenirea.
Predicţia cutremurelor se poate desfăşura în mai multe etape:
etapa pe termen lung în care se preconizează estimarea - prin metode
statice - a recrudescenţei unui seism, etapă care se întinde pe parcursul
a câtorva ani până la câţiva zeci de ani înaintea şocului principal; predicţia
pe termen mediu se desfăşoară pe un termen de la câteva luni la câţiva
ani înaintea şocului principal; etapa de predicţie iminentă se desfăşoară

într-un interval de câteva zile până la câteva ore înainte de seism.
Predicţia seismului se bazează pe monitorizarea precursorilor
geologici, geofizici-seismici, electrici, magnetici, gravimetrici-biologici
etc.
În urma numeroaselor investigaţii interdisciplinare s-a ajuns la
noţiunea de „CICLU SEISMIC" adică la imineflta declanşare a unui seism
cu M mai mare de 7, după o perioadă calculată aproximativ.
Considerăm că numai luarea în calcul a unui tip de precursori nu
duce la rezultate satisfăcătoare cu numai convergenţa tuturor tipurilor
de precursori poate duce la obţinerea unor rezultate cât mai aproape de
realitate.
Cercetătorul H. Simpson a ajuns la concluzia - pe baza datelor
statistice referitoare la cutremurele din perioada 1905-1963 pentru circa
20.000 de seisme - că declanşarea cutremurelor poate fi pusă pe seama
erupţiilor solare care au ca efect reducerea vitezei mişcării de rotaţie a
Pământului care cauzează perturbaţii în presiunea internă având ca efect
o modificare a câmpului electromagnetic terestru. Pornind de la aceste
observaţii, se impune monitorizarea severă a erupţiilor solare.
Variaţiile de altitudine sau modificările de distanţe orizontale
247
precum şi mopificările de înclinare a suprafeţei terestre reprezintă
fenomene precursoare ale cutremurelor, fiind măsurate cu tiltmetrele

de teren şi cu extensometre.
Cercetările de teren şi de laborator privind efectul piezoelectric
şi seismoelectric şi electropiezomagnetic au condus la acumularea unor
important.e fapte de observaţie; menţionăm de asemenea că predicţia
statistică şi predicţia. după modele vor juca un mare rol în viitor.

Mărirea cantităţii de radon, argon, heliu, C02 în apele subterane
şi creşterea nivelului apelor din fântâni reprezintă fenomene care anunţă
declanşarea iminentă a unui cutremur; de asemenea, raportul izotopilor
U 234/238 creşte de 5 ori în apele termale şi cele din sistemul artezian.
În consecinţă, cutremurele sunt însoţite de fenomene aşa de variate
încât este foarte greu să te descurci şi uneori chiar imposibil; acest fapt
are loc pentru că fiecare zonă seismică prezintă particularităţi singulare,
caracteristice numai acesteia la procesele care au loc în focar şi în
consecinţă este necesară o tratare individuală şi specifică a seismului
respectiv.
Geologii şi geofizicienii avertizează că predicţiile cutremurelor
trebuie să fie.' luate în considerare cu multă prudenţă, deoarece o predh'.;ţie
eronată poate avea urmări mai grave pentru colectivitate decât un
cutremur.real. Vezi mult mediatizatul caz Hâncu din anul (1999) care a
alertat inutil n_u numai populaţi~ prin mass-media dar şi autorităţile lo-
cale mai slabe de înger.
Don Tochter - director la laboratorul de mecanică-fizică din SAN
FRANCISCO, în legătură cu prognozarea cutremurelor arată că: „Chiar
dacă s-ar găsi metode de succes, vom putea avea o certitudine absolută
abia numai după ce s-a produs următorul mare cutremur.
Similitudinea dintre fenomenele seismice din zona Vrancea cu
cele din Grecia sau Turcia nu poate fi făcută deoarece fiecare din aceste
zone prezintă particularităţi geodinamice proprii: este vorba de adâncimi
diferite, de o tectonică proprie fiecărei zone, de un anume contact între
microplăci, de o orientare proprie a faliilor de adâncime etc., astfel că nu
248
putem trage concluzia că după producerea unor seisme majore în Grecia
sau în Turcia, va· avea loc un cutremur şi în ţara noastră. din focarul
Vrancea.
Predicţia cutremurelor ţine şi în prezent - într-o mare măsură -
de statistică şi de apr-eciere.
Despre un cutremur nu se poate spune când va avea loc ci „doar
cam când ar putea să aibă loc".
Cercetarea geologică nu poate fi niciodată tranşantă în concluzii,
de unde rezultă şi limbajul folosit: ipoteze de lucru, posibil, probabil,
apropiat de realitate etc., chiar şi în cazul folosirii de tehnici de lucru
avansate. Acest dezavantaj poate fi redus însă prin lucrări de foarte
mare detaliu şi prin interconectarea disciplinelor pentru găsirea unui
răspuns ce poate reflecta o realitate geologică în zona incriminată.
În încheiere considerăm - pe baze statistico-geologice - că

seismele majore din Vrancea se repetă după un interval de timp de 30-
50 de ani, afirmaţie probată nu numai de ultimele cutremure majore
vrâncene (1940 şi 1997), afirmând - cu circumspecţia de rigoare, că un
cutremur cu M mai mare de 7, se va produce în zona Vrancea în intervalul
2007-2027, adică după 30-50 de ani - de la ·producerea ultimului dezastru
în România.
Notă:
Comunicare susţinută la cel de-al 33-lea simpozion de Geografie a

Gorjului pe data de 2 iunie 2001.
Bibliografie:
I. Atanasiu (1961), "Cutremurele de pământ din România", Edit. Acad. R.S.R,

Bucureşti.
C. Bucur ( 1998), Pagini din istoria geologică a României. Evoluţia
249
cunoaşterii, oameni, fapte, Întâmplări, Editare PETROM S.A, Bucureşti.
L.Ci:mstantinescu (1974), Mesaje ale Pământului În descifrări actuale, Edit.

Ştiintifică, Bucureşti.
' .
L. Constantinescu, D. Enescu (1985), Cutremurele din Vrancea În cadrul
ştiinţific şitehno/ogic, .Edit.Acad. R.S.R, Bucureşti.
D. Enescu, B. D. Enescu (1996), Focal mechanism global geophysica/ phe-

nomena and Vrancea (Romania) earthquake predictingthese carthquskes.
Rev. Roum. de Geographys, 40, 11-31.
D. Enescu, Iren-Adelina Moldovan, B. D. Enescu (2000), Cutremurele de pământ
pe Înţelesu/ tuturor, Edit. Piatra Craiului, Bucureşti.
I. V. Huică (1986), Geologia regiunii Sche/a-Viezuroi-Rafaila (Carpaţii
Meridionali Centrali), Litua 3, Tg-Jiu.

I. V. Huică (1998), Fenomene geologice naturale: Cutremurele de pământ,
Edit. Prohumanitate, Bucureşti.
P. I. Marikovski (1988), Animalele şi cutremurele de pământ, Edit. Tehnică, Bucureşti.
M. A. Koenig, H. Heierli (1998), Marile catastrofe geologice, Edit. Saeculum I.O.

Bucureşti.
N. Mândrescu (2000) Cutremurul, hazard natural major pentru România, Edit.

Tehnică, Buc'..Jreşti.
N. Lupei (1975), Geologia in prezent şi in viitor, Edit. Tehnică.
J. Petrescu (1993), Terra, catastrofe naturale, Edit. Tehnică, Bucureşti.
H. Tazieff (1967), Când pământul se cutremură, Edit. Tehnică, Bucureşti.
TREI DOCUMENTE CE AU APARTINUT
'
SAVANTULUI ION POPESCU - VOITEŞTI
lng. Felicia Popescu
/n afară de preocupările pentru

. ştiintele
'
geologice, savantul Ion
.
Popescu - Voiteşti a avut alte varii preocupări (pentru istorie, pentru

ştiinţele politic~. pentru activităţi economice). Dar pe lângă aceste
preocupări ştiinţifice, omul Ion Popescu - Voiteşti a „vibrat" pentru acţiunile
de seamă. ale poporului său, pentru cele contemporane sieşi şi ?igur,
pentru cele de dinainte.
Savantul, riguros şi pedant, cu o putere de muncă şi analiză
remarcabile, era dublat de omul sensibil la durerile şi neîmplinirile

neamului său, deseori rănit sufleteşte de nedreptăţile şi abuzurile vremii
sale. Pe de altă parte, a încercat să combine componenta umană a
existenţei sale cu pregătire ştiinţifică remarcabilă pe care o poseda,
propunând planuri viabile de corijare, construcţie şi dezvoltare a
structurilor sociale, economice şi politice ale ţării. Deseori, pe lângă
cercetările ştiinţifice de specialitate, Ion Popescu - Voiteşti a încercat

să-şi lărgească aria acţiunilor de analiză. Cercetările geologice erau
îmbinate cu obţinerea de informaţii istorice, etnografice, culturale de
ansamblu, referitoare la zonele din observaţie. Bunăoară, făcând
cercetări geologice; .a fost atras şi de componentele .istorice şi de
252
civilizaţie ale locurilor vizate. Sunt documente relevante în acest sens.
Printre acestea şi o scrisoare adresată lui Nicolae Iorga, prin
care Ion Popescu - Voiteşti îi cere sprijinul pentru a face cunoscut opiniei
publice şi factorilor de decizie o situaţie în care au fost încălcate drepturile
morale şi istorice dintr-o anumită regiune a ţării. Ion Popescu - Voiteşti a
apelat la ajutorul lui Nicolae Iorga, deoarece acesta din urmă era în
perioada respectivă (scrisoarea este datată 4 august 1919) conducătorul
ziarului „Neamul românesc" şi preşedintele al Ligii culturale (fusese ales
în această funcţie pe 31 mai 1919).
Menţionez că, pentru mai multă rigoare, am folosit şi ciorna
acestei scrisori. La începutul scrisorii, autorul acesteia face cunoscut
faptul că datorită unor cercetări ştiinţifice, a străbătut cu piciorul „regiunea
sângeroaselor lupte din august 1917 de la Cireşoaia - Vrânceanu (la
Măgura şi Valea Slănicului şi de la Fundul Bogaţii"). Spiritul poetic al
autorului epistolei se face remarcat încă de la debut: „Ca să fiu sincer
plecasem de acasă cu acea bucurie în suflet, pe care, ca copil, o simţeam
când mă duceam la biserică în zilele Paştilor, căci mă duceam să revăd
o regiune pe care o văzusem prima oară după lupte".

Ion Popescu - Voiteşti menţionează faptul că se dusese să vadă
la faţa locului modul de aplicare a măsurilor de întreţinere a mormintelor,
măsuri anunţate de autorităţile militare superioare şi făcute cunoscute
de jurnale. Situaţia de la faţa locului era, însă, cu totul alta. Ion Popescu
- Voiteşti a fost cutremurat de această realitate şi iată cum: „Mărturisesc
că o durere adâncă mi-a cuprins sufletul când am văzut dărăpănătura
monumentelor improvizate, atunci pe loc, în cinstea celor căzuţi; ba

ceva mai mult, unele morminte şi în special cele inamice de dincolo de
Cireşoaia erau devastate, multe având săpături adânci la picioare pentru
a li se fura încălţămintea".
Omul Ion Popescu - Voiteşti, atât de sensibil la nedreptăţi, era pe

bună dreptate revoltat de barbaria cu care fuseseră distruse morminte
de eroi şi de indiferenţa autorităţilor. Şi asta, mai ales, după ce el văzuse
şi starea bună, iniţială, a acestor monumente, putând s-o compare deci
253
cu starea .dezastruoasă în care fuseseră aduse între timp: „Câtă
deosebire într.e emoţiunea puternică simţită atunci când toate

monumentele.• plăcile comemorative, crucile şi grilajele de mesteacăn
erau în bu.nă sta.re şi durerea ce am simţit acum când buruienile

acopereau totul, când ploaia făcuse în mare parte de nerecunoscut
inscripţiunile şi când mâini s~crilege au devastat frumosul monument al
. 17 Mehedinţi,
Regimentului .
furând toate paharele, şrapnele şi obuzele
neexplodate ce-i împodobeau intrarea şi câmpul împrejmuit".
De asemenea, în scrisoare, Ion Popescu - Voiteşti prezintă
câteva monumente şi inscripţiile legate de eroii căzuţi, monumente

distruse între timp, mai ales că jurnalele anunţau că pe ziua de 12 au-
gust 1919, Liga culturală, Secţiunea Târgu-Ocna va comemora luptele
de la Cireşoaia printr-un parastas. Voiteşti dă aceste detalii în speranţa
că, poate, purtătorii culturii neamufui vor fi impresionaţi. lată-le în ordinea

în care autorul epistolei le face cunoscute: „ 1. Inscripţia de la mormântul
profesorului universitar bucovinean sit. în rezervă Ion Grămadă, căzut
în luptele din Cireşoaia (alături fiind înmormântaţi locotenentul Spiru, sit.

Bădulescu şi plt. Georgescu Ion); 2. Inscripţia de pe o scândură fixată
vertical, ~'.e un fag secular, ce duce la Vf. Cireşoaia - inscripţie olnagiu

realizată de sg. instructor Grigorescu Dumitru - Compania de Pionieri,
Regimentul 17 Infanterie; 3. Monumentul 17 Mehedinţi şi inscripţia de pe
acest monument".
Referindu-se la starea de distrugere.în care ajunseseră aceste
monumente şi inscripţie, Voiteşti face cunoscută forma lor iniţială, în
speranţa că se vor găsi oameni interesaţi de reconstrucţia lor şi de
protecţia lor viitoare: „Aceste mici inscripţiuni n-ar trebui să fie lăsate să
dispară căci în simplitatea lor literară, ele cuprind ceea ce neamul nostru
a avut mai mare, mai nepieritor, simţământul patriotic înalt de care soldatul
român a dat întotdeauna dovezi prin eroismul conştient cu care şi-a
apărat moşia strămoşească".
În final, autorul scrisorii îşi face cunoscut scopul: ,,În

convingerea că aduc un serviciu real celor ce au cultul eroilor, vă rog să
254
publicaţi în mult cititul Dumneavoastră ziar, aceste rânduri".
În continuare, voi prezenta o scrisoare a lui Gheorghe
Macovei, trimisă profesorului Ion Popescu -Voiteşti, datată 1 decembrie
1934, înainte de sărbătorirea aniversării savantului Mrazec şi apoi
manuscrisul discursului lui Voiteşti, discurs prilejuit de aceeaşi.
sărbătorire. Voi prezenta pentru început scrisoarea trimisă de Gheorghe

Macovei în întregime:
„Institui Geologic
al României
Marţi, 1 Dec. 1934
Cabinetul Directorului
Dragă Voiteşti,
Iartă-mă că nu ţi-am răspuns până acum, dar nici nu aveam ce

să-ţi comunic, pentru că abia astăzi s-a hotărât în mod definitiv cum se
va desfăşura sărbătorirea domnuîui Mrazec.
Deci află că marţi, 18 decembrie, la ora 5 după masă, profesorul
va face în amfiteatrul Spiru Haret o lecţie asupra progreselor mineralogiei
în ultimele decenii, după care vor urma cuvântările omagiale ale: 1. D-lui
Ministru Angelescu, 2. D-lui subsecretar de stat, 3. Prof. Murărescu -
decanul Facultăţii de Ştiinţe, 4. directorul Institutului Geologic, 5.
preşedintele Societăţii Geologice Române, 6. Ion Atanasiu din partea
foştilor elevi, 7. lng. Orghidan din partea Industriilor metalurgice şi miniere,
8. Demetriade din partea farmaciştilor. S-a lungit lista discursurilor ca
bulgărele de zăpadă. Deci tµ pregăteşte o scurtă cuvântare în numele
societăţii Geologice. Însă să nu fie mai lungă de 3-4 minute, căci după
cum vezi sunt foarte multe. Dacă poţi, trimite-mi textul înainte, să-l vadă
profesorul căci ar dori să le vadă pe ale tuturor, ca să ştie dinainte cum

să răspundă. Vom trimite invitaţiuni personale tuturor profesorilor de la
255
Facultatea.de Ştiinţe din Cluj, dar abia azi le-am dat la tipar. În tot cazul,
invită-i tu personal în numele comitetului, că tu eşti în comitet. Iartă-mă
că-ţi scriu cam în fugă, dar s-:au îngrămădit multe la sp;::tele meu acum.
Cu dragoste; ·
G. Macovei
Ultimul document pe care vreau să-l prezint este manuscrisul

discursului original prezentat de Ion Popescu - Voiteşti, cu ocazia
aniversării savantului Mrazec, datat 11 decembrie 1934, discurs prezentat
de geologul gorjean în calitate de preşedinte al Societăţii Române de
Geologie.
La începutul discursului, Voiteşti aduce savantului Ludovic
Mrazec „prinosul respectuos de recunoştinţă adâncă pentru opera sa
de înaltă valoare ştiinţifică înfăptuită pentru crearea Societăţii Române
de geologie şi cele mai calde şi sincere urări de sănătate şi putere de
muncă". Mai apoi, Voiteşti continuă pe acelaşi ton „Figura D'voastră de
azi îmi evocă în minte imaginea vie a profesorului meu de Mineralogie şi
Petrogrc:fie de acum 39 ani ( 1895-1896) şi vă rog să credeţi că Îi.I afară
de culoarea părului, azi încărunţit şi de şi de liniştea şi seninătatea ce

apar azi pe figura şi în ochii D-voastră, ca un reflex al echilibrului sufletesc
datorit acele.i cunoştinţe intime de împlinire a tuturor datoriilor de Profesor
şi îndrumător, eu nu văd altă deosebire".
Considerând că este poate cel mai vechi elev al lui Mrazec în
viaţă" din cei ce s-au dedicat ştiinţei geologice", Ion Popescu - Voiteşti
punctează de-a lungul discursului principalele elemente ale activităţii
ştiinţifice ale celui sărbătorit, voind prin aceasta să scoată în evidenţă
două mari calităţi ale acestuia: „puterea de vizionar cu care D-sa a ştiut
să prevadă la timp toate necesităţile ştiinţifice ale ţării şi ale generaţiilor
de cercetători şi puterea de creaţiune pe care a utilizat-o nu numai la

înfiinţarea la timp a instituţiilor necesare satisfacerii acestor necesităţi,
cerinţele ştiinţifice noi". ·
256
În concordanţă cu cele menţionate mai înainte, Voiteşti se referă
la catedra de ·Mineralogie-Petrografie care, în ciuda faptului că „la
înfiinţarea ei n-avea nici local, nici laborator, nici piese demonstrative,
devine în mai puţin de 1Oani un puternic centru de atracţie pentru cei ce
s-au dedicat specialităţii pe care profesorul Mrazec o servea cu atâta
competenţă, dar şi pentru aceia care se dedicau studiului Geologiei, pe
care, prin cercetările sale de teren ajunge să o îndrumeze pe o cale
nouă, pe calea ştiinţifică rodnică de cercetări coordonate pe teren şi în
laboratoare, prin care atrage în jurul său nu numai tineretul entuziasmat
de puterea convingătoare a cuvântului, dar şi pe acei ce se găseau deja
specializaţi, fie că erau de o vârstă cu dânsul, fie că erau chiar mai în
vârstă".
O altă
mare realizare a lui Mrazec, amintită în discurs de către
Voiteşti, este crearea Institutului Geologic al României, „altar al ştiinţelor
geologice româneşti, care de la înfiinţarea sa din 1906 şi până azi a
constituit şi constituieşte nu numai pârghia cea mai puternică de înălţare
a industriei noastre miniere, dar şi forul ştiinţific românesc a cărui
strălucire deja de pe timpul Congresului Internaţional de Petrol din 1907,
a ajuns să strălucească tot mai puternic şi tot mai departe peste graniţele
ţării".
Este amintită în discursul lui Voiteşti şi înfiinţarea de către Mrazec
a SocietăţiiRomâne de Geolo.gie, după care, referindu-se la această
instituţie, profesorul gorjean face următoarele observaţii: „Necesitatea
acestei noi creaţiuni ştiinţifice a profesorului Mrazec ne-o vădeşte numărul
cel mai mare al membrilor săi înscrişi, iar rodnicia activităţii sale ştiinţifice
se poate deduce nu numai din valoarea lucrărilor publicate până acum
în Buletinul Societăţii Române de Geologie dar şi din numărul din ce în
ce mai mare al geologilor şi inginerilor participanţi la adunările şi
excursiunile sale anuale, care au avut loc până acum: în 1930 în Bazinul
Petroşanilor şi Valea Jiului; în 1931 în regiunea Braşovului; în 1932 în
Munţii Apuseni şi regiunilor lor aurifere; în 1933 în defileul Dunării şi în
1934 în Carpaţii Flişului din Valea Trotuşului.
Discursul prezentat pe scurt exprimă părerile unui savant despre
alt mare savant, introducându-ne în lumea geologică de elită a acelor
vremuri.
Am considerat că aducerea la cunoştinţa celor interesaţi a acestor
documente reprezintă un pas înainte spre cunoaşterea personalităţii de
excepţie a celui ce a fost savantul şi omul Ion Popescu - Voiteşti.
EVOCĂRI
Acad. Ion Băncilă
Ca şef de lucrări la laboratorul de geologie de pe lângă catedra

de geologie a Universităţii din Bucureşti, în timpul cât aceasta a fost
ocupată de profesorul Voiteşti, între anii 1936-1943, am avut prilejul să
cunosc mai de aproape pe cel pe care casa în care ne aflăm şi obiectele

adunate în ea, ni-l evocă atât de puternic. Cu afecţiunea şi cu respectul
pe care ni-l imp1,m timpul scurs de atunci, voi încerca să schiţez
conjunctura în care a avut loc trecerea profesorului de la Cluj la Bucureşti
şi câteva secvenţe din atitudinile şi activităţile sale.

Nu ştiu dacă este necesar să precizez că nu am fost ceea ce se
cheamă un elev al profesorului Voiteşti, formarea mea într-ale geologiei
fiind încheiată când sorţii ne-au pus faţă-n faţă. De astfel nu pot spune
că am fost elevul sau discipolul cuiva.
Când, în anul 1936, catedra de geologie a Universităţii din
Bucureşti a devenit vacantă prin mult întârziata retragere a profesorului
Sava Athanasiu (avea 75 de ani), s-a pus şi întrebarea: Cine va fi urmaşul:
Ion Popescu Voiteşti, profesor din 1919 la Universitatea din Cluj sau Ion
Athanasiu (fiul lui Sava) profesor, numai din 1930, la Universitatea din
laşi.
În concurenţă era de fapt un grup al „bătrânilor", colegi şi prieteni
258
ai lui Sava Athanasiu şi un grup denumit de un glumeţ ,,falanga", care
reunea o seamă de profesori la vârsta maturităţii, precum şi câţiva
funcţionari superiori din Ministerul Instrucţiunii, care se agitau pentru

obţinerea unui rol mai mare şi erau tare nervoşi că la Academia Română
bătrânii blocaseră toate posturile. De altfel, curând după aceea, ai au·

izbutit să înfiinţeze o Academie de Ştiinţe, unde au devenit membri
fondatori. Jeni că (cum i se zicea pe scurt) era agreatul primului grup, iar
Voiteşti era agreatul celui de-al doilea grup. Lupta se da cu sorţi aproape
egali şi rezultatul votului pe care consiliul profesoral urma să-l dea în
problema chemării unuia sau altuia dintre candidaţi, rămânea cu totul
incert.
Deşi profesorul Voiteşti avea mai multe drepturi, fiind mai vechi
şi cu mai multe lucrări, era clar că pe primul plan stătea aritmetica
voturilor, conform binecunoscutului „lanţ al slăbiciunilor".
Pentru noi, care formam „personalul ajutător" de la catedră,
aşteptarea era destul de plictisitoare, în joc fiind stabilitatea în posturi;

un profesor nou putând să însemne şi ajutoare noi, mai agreate de el.
Fireşte că, în ceea ce ne privea, ne-am fi simţit mai siguri pe urmaşul de
sânge al fostului profesor, daf· posibilităţile de a intra în taberele amintite
erau nule. Nu aveam pe colo rude sau alte căi de influenţă şi ne gândeam
cu grijă la zicala „când bivolii se ceartă, mor broaştele". Aceasta o ştiam
şi noi, dar nu şi combatanţii. Singurul „noroc", era că profesorul Sava
Athanasiu ne prevenise că, posturile din laborator erau doar o etapă
spre o slujbă cu adevărat stabilă, indicându-ne chiar şi direcţia:
învăţământul secundar sau Institutul geologic.

Aşteptat deci, cu aceeaşi nerăbdare ca şi candidaţii, până ce,
într-o seară pe la finele lui august, am primit vestea: consiliul profesoral
a hotărât cu majoritate de un vot să fie chemat la catedră profesorul Ion
Popescu Voiteşti de la Cluj.
Noul profesor a întârziat două luni să facă vizita de instalare şi
nici nu a dat semne asupra intenţiilor sale. Abia pe la finele lui octombrie,
tot într-o seară, dinainte anunţat prin telefon, a păşit prin poarta grea de
259
stejar a laboratorului cu aerul unui cavaler gata să-şi rupă suliţa în pieptul
adversarului, în timp ce noi „personalul ajutător'', stam înşiraţi pe culoarul
lung, larg şi pustiu.
Cum vă puteţi imagina, „adversarul" principal eram eu, care îmi
lucrasem teza de doctorat având unele îndrumări din partea lui Ion
Athanasiu şi cu recomandarea venerabilului său tată. Eram pregătit
pentru orice, mai ales când i-am zărit ţinuta.
Profesorul Voiteşti a ştiut însă să ne domine şi după un scurt şi
sec salut, şi-a luat în primire biroul, foarte bine aranjat într-o cameră de
colţ din clădirea nouă. În zilele următoare, după instalarea sa la catedră,
s-a decis să-şi transporte de la Cluj biblioteca cu dulapuri solide din
stejar. Era foarte mândru de acele dulapuri, în parte imaginate de el, cu
nişte uşi care se puteau împinge orizontal spre interior. Mai târziu şi-a
adus şi mobila strict necesară pentru a aranja o cameră de dormit, alături

de birou. A locuit acolo aproape un an, cel mai productiv din cei şapte
câţi a predat la Bucureşti.
Foarte curând profesorul a început organizarea de excursii pentru

documentare cu studenţii, în cursul cărora, cu temperamentul său
deschis, reuşea să împiedice orice l;onstrângere. Când, la prima dintre
aceste excursii, la una din mesele comune, mai în glumă, mai în serios,
ne-a spus cam ce are de gând să întreprindă, la catedră, am avut prilejul
să-i răspund şi să exprim poziţia noastră adevărată. A fost puţin surprins,
dar de atunci umbrele dintre noi s-au împrăştiat.
Nu mult după aceea, ne-a propus să organizăm întâlniri în familie

şi pentru început ne-a poftit în casa nou aranjată în cartierul Cotroceni,
unde ne-a primit cu largă ospitalitate şi bunăvoinţă. Plăcerea lui a fost
să ne dea să gustăm vinul din via care o plantase aici. Şi nu admitea ca
cineva să stea cu paharul gol în faţă. Cu mâna lui, şi fără zgârcenie, îl
umplea. Iar dacă vreunul ezita pe motiv că vinul e tare, el răspundea
voios: „Nu e tare vinul, ci e slab românul".

În anii care au urmat, nu am avut niciodată vreun diferend cât de
mic. Ba mai mult, când a luat fiinţă Academia de Ştiinţe, ne-a propus pe
260
toţi membri corespondenţi şi ne-a înlesnit publicarea mai multor note de
specialitate. Nu ne-a !mpus niciodată ce anume să scriem, dar ne-a
îndemnat fflereu să publicăm.
Una din primele sale iniţiative după preluarea catedrei a fost să
se decoreze pereţii lungului culoar cu tablouri, diagrame, profile, hărţi,
care să îndepărteze monotonia şi răceala. Cine intra după aceea, îşi
putea plimba cu interes privirea, cugetând eventual mai mult în faţa uneia
sau alteia din imaginile expuse. O parte din aceste decoraţiuni se
păstrează şi azi.
Mai târziu profesorul a dispus ca din alocaţia de la decanat şi din
alte fonduri obţinute prin străduinţele de la societăţile de petrol unde lucra,
să se construiască dulapuri cu ramă metalică şi cu pereţi de sticlă, în
care au fost expuse, tot pe culoare, eşantioane de roci şi de minerale
reprezentative.
În 1938-1939, Voiteşti a comandat un mobilier nou, masiv şi
aspectuos pentru sala de lucrări practice, care rămăsese neschimbat
de pe vremea lui Grigore Ştefănescu. Acest mobilier există şi astăzi,
purtând obişnuitele scrijilituri şi semnături ale studenţilor care s-au

perindat în jumătatea de v·eac scursă de atunci. Prin toate acestea şi
altele, profesorul Voiteşti se dovedeşte un luminat gospodar şi om cu

inimă largă.
Bine legat, brunet, cu păr ondulat şi des, nas acvilin, ochi jucăuşi
şi mişcări sprintene, harnic, isteţ, entuziast, volubil, imaginativ şi adânc
ancorat în locurile natale, profesorul Voiteşti era fizic şi psihic un autentic
reprezentant al omului din Gorj, din aceeaşi plămadă cu Brâncuşi.
Mintea sa ageră era ca un cazan sub presiune, gata oricând să

reverse surplusul de energie. Îmi amintesc cum, la ieşirea de la orele de
curs, când te aşteptai să se simtă obosit (mai ales că în ultimii ani suferise
la Cluj de o boală foarte grea), se pornea pe lungi peroraţii pe diverse
teme geologice. Dintr-un teanc de hârtie albă ce-i sta în faţă, umplea
pagină după pagină cu schiţe, simboluri, pe alocuri mici explicaţii, cu
scrisul său ascuţit, reflex al unei tensiuni interioare, dorind să ne înfăţişeze
261
o anumită viziune de geolog. Păreau a fi momentele cele mai plăcute
pentru el, când micul, dar atentul auditor urmărea cu interes, dar nu
totdeauna cu înţelegere, temele expuse. După o vreme îşi aducea aminte
că a trecut timpul, făcea ghem toate acele hârtii şi le arunca la coş.
Descărcat astfel de .preaplinul preocupărilor, pornea. vioi spre cas.ă.

. .
în urma profesorului încercam uneori să reconstituim şirul vorbirii,
consultând şi ceea ce se mai putea recupera din ghemotoace. Constatam
atunci că, în graba-i febrilă, adesea schiţele se suprapuneau, făcând
dificilă separarea ideilor, întunecând într-o oarecare măsură înţelegerea
de ansamblu, dar relevând că în interior multe întrebări nu-şi găseau
încă o cale mulţumitoare de rezolvare.

Profesorul Voiteşti era înainte de toate un geolog, aproape toate
celelalte preocupări intelectuale fiind eliminate de această pasiune. Poate
de aceea unii au considerat că profesorul Voiteşti a extins prea mult în
domeniul probabilului aspectele locale, într-un cuvânt imaginaţia. Este
însă discutabil dacă aceasta constituie o lipsă sau dimpotrivă. Este ştiut
că, personalităţi stimate mult la vremea lor pentru abţinerea de la idei
îndrăzneţe, sub motiv că nu se dispune încă de dovezi absolute, nu şi
au păstrat mai apoi locul în ierarhia :,aiorilor. Datorită tocmai capacităţii
de a-şi imagina fenomenele geologice la scară mare, profesorul Voiteşti

s-a alăturat cu toată fiinţa ideilor privitoare la tectonica în pânze de şariaj,
care au revoluţionat gândirea geologică la începutul secolului, fiind la noi
principalul promotor al acestor idei. Sintezele întocmite de Haim, Lugeon,
Haug, Bertrand şi Munteanu-Murgoci le-a aplicat la lanţul carpatic, s-a
raliat cu toată convingerea. Aşa s-a făcut că în 1914 a publicat împreună
cu profesorul Mrazec: „Contribuţiuni la cunoaşterea flişului carpatic din
România". Era o lucrare la care ţinea foarte mult şi căreia i-a dat amploare
în multe scrieri mai noi, pentru a cuprinde întreaga regiune carpatică şi
a o încadra strâns în sistemul alpin.
Şi cum avea umor şi talent la desen, într-un timp a întocmit un
reuşit profil caricatură, în care pânzele din Carpaţi erau reprezentat prin
trupuri de bărbaţi la diferite vârste (cum erau considerate şi pânzele)
262
aruncate, î11 ordine, spre exterior şi chinuindu-se să-şi găsească o poziţie
mai comodă.
În epoca lia, profesorul Voiteşti rămâne între principalii susţinători

ai tectonicii în pânze de.şariaj a regiunilor carpatice, deşi, când s-a referit
la detalii, a mers prea departe, dând adversarilor motive de aprigă opoziţie
şi adesea de ironie, de care, de altfel, nu a fost scutit nici Murgoci. Voiteşti
nu făcea nici o concesie, ajungând la oarecare izolare de zona geologiei
„oficiale", iar critica îl irita profund.
Îmi amintesc că, prin anul 1937, cineva i-a şoptit că unul dintre
geologii mai tineri pe care l-ar fii dorit succesor la Cluj, s-a exprimat la
una din şedinţele Institutului Geologic, cam în felul următor: „.„era în anii
când psihoza pânzelor domina geologia la noi, având în frunte pe
profesorul Voiteşti ... "Fie căi s-a mai adăugat ceva, fie că nu, fapt este
că s-a supărat tare de tot, socotind „psihoza" ca un fel ocolit de a spune
nebunie .„ şi astfel lovit în ceea ce considera (şi de fapt era) contribuţia
sa cea mai de seamă asupra geologiei ţării.
Generaţia de azi, care trăieşte sub vastele înnoiri ale ştiinţei şi
ale geologiei în special, nu poate înţelege totdeauna de ce unele lucruri

care i se prezintă relc.itiv simple, au fost adesea complicate de
predecesori, de ce ei nu le-au înţeles cum se cuvenea. Se trece astfel
peste faptul că instrumentul de lucru şi metoda de lucru erau altele, aşa
cum mâine s-ar putea schimba din cele ca par ca bine· stabilite azi; că
ieri, în care au trăit şi au lucrat predecesorii, a avut „adevărurile" sale

relative care au devenit mai apoi „istorice". A trebuit totuşi să se treacă
prin ele, ca să se poată ajunge la cele actuale. De aceea, oamenii mari
din trecut ar trebui judecaţi nu după cât s-au apropiat de cei de azi, ci
după cât s-au îndepărtat de cei dinaintea lor. Din acest punct de vedere,
poziţia profesorului Voiteşti este remarcabilă, iar personalitatea sa
fascinantă.
Fie ca exemplul profesorului Voiteşti să însemne pentru cei care

se ocupă cu ştiinţa globului "un indemn la stăruinţă şi pasiune, iar pentru
cei mulţi care trăiesc pe Terra, un indemnspre o mai bună inţelegere a
263
formelor şi resorturilor naturii care ne suportă. Căci, departe de a-i fi
stăpână, ca oameni, suntem doar produsul ei; un produs care va fi
suportat atât cât nu-şi va tăia singur pârghiile de susţinere".
Frecventele retrageri pe care profesorul Voiteşti le făcea în locurile

natale, în care a ridicat şi casa devenită azi muzeu, cât şi dragostea cu
care întotdeauna amintea de ascendenţii săi gorjeni, sunt dovezi că el
cunoştea şi preţuia cum se cuvine natura; el ştia cum să privească o
pădure, o pajişte cu flori, creştet de munte, un cer senin sau învolburat,
o ţară, un neam, un trecut.
Trecerea sa din viaţă spre necunoscut, în singurătate, pe un colţ
din acest pământ strămoşesc, a fost o favoare a morţii şi o întărire a

exemplului în om, pe care ni l-a dat. Să-l respectăm şi să-l urmăm în tot
ce a reprezentat bun şi înălţător.
Îngăduiţi-mi ca în încheierea acestei scurte evocări să exprim

sincere felicitări celor care au avut ideea creării acestui muzeu geologic
în casa marelui savant şi care s-au ostenit pentru redarea lui în folosinţă
publică. Îi asigur că în conştiinţa tuturor, gestul lor este văzut la adevărata
valoare, care depăşeşte omagierea profesorului Voiteşti - ridicat de pe
meleagurile gorjeneşti la cele mai în1'.llte trepte ale ştiinţei geologice din
România - pentru a constitui un semn de încredere în forţele neamului
din care facem parte şi al strădaniilor pe care se cuvine să le depunem
pentru menţinerea valorii şi bunului său nume.
OBICEIURI ŞI CREDINŢE LEGATE DE NAŞTERE
LA GORJENI (I)
Al. Doru Şerban
FEMEIA ÎNSARCINATA
Perpetuarea speciei umane se asigură prin naştere, care la un

popor credincios cum este cel român se petrece în urma închegării
legale a unei familii, prin căsătorie, o uniune liber consfinţită între un

bărbat şi o femeie încheiată potrivit dispoziţiilor legale.
Unul dintre Rosturile prioritar~ ale întemeierii familiei (şi o dorinţă a
cuplului) îl constituie naşterea copiilor, care să continue existenţa
neamului şi stăpânirea agoniselii înaintaşilor pe care să o îmbogăţească

şi să o lase moştenire urmaşilor lor.
De fapt un proverb românesc lega condiţia împlinirii rostului omului
de „sădirea unui pom, construirea unei case şi naşterea unui copil".
Şi la gorjeni dorinţa familiilor nou întemeiate de a avea copii a
constituit unul dintre motivele împreunării, derulându-se în cadrul
obiceiurilor şi tradiţiilor de nuntă şi a ciclului nupţial, rituri de fecunditate.
Astfel în zona nord-vestică a Gorjului conform unor cercetări făcute
de Florica Lorinţ, în anul 1967 şi păstrate în Arhiva Institutului de Etnografie
şi Folclor, la plecarea nunţii de la casa miresei „ ... dacă vrea să facă
copii, să bage trei grăunţ de usturoi în pantoful drept, numai miresei; stă
cu el (mireasa) până se cunună"1, ... „cep de butoi, ăla îl bagă în sân,
266.
tot mam.a, atunci când îs oamenii la masă, până nu pleacă cu nunta.
Până se desface.mirea.sa,
.. se culcă, le pune undeva bine, în lada ei"2;
„ ... şi când pleca mireasa, de venea la ginere, îi da un neam de-al miresei
care avea părinţi, peste fund cu cărpătoriu, să facă iute copii"3„.
Dacă în situaţia obiceiurilor menţionate mireasa a avut un rol pasiv,
în alte împrejurări, derularea registrului practicilor tradiţionale ale nunţii
dovedeşte rolul său activ în speranţa viitoarei fertilităţi.

Ea „ ... fura un vătrai de la părinţi, să facă copii frumoşi şi vrednici"4 ...
„„ .Cine vrea să aibă băieţi, ia nişte cepuri de la putină, le bagă în
sân şi se cunună cu ele. Ea singură le ia de acasă de la ea„."s.
În cadrul ceremonialului nunţii practicile care să garanteze
fecunditatea erau frecvente la învelitul miresei, moment care
simbolizează trecerea fetei în rândul nevestelor.
Ea „era aşezată pe un scaun, pe care s-a aşternut, fără ca ea să
vadă, o pereche de pantaloni ai mirelui. Înainte ca naşa să o învelească,

soacra mare aducea un copil, pe care-l dădea miresei în braţe.
Mireasa cinstea pe copil cu un colac înfăşurat de brăciri. Copilul era

învăţat să ducă mâna la sânii miresei, iar aceasta atingea sexul copilului".
Prezenţa soacrei mari în cadrul ceremonialului marchează acţiunea
spiţei de neam pentru asigurarea fecundităţii cuplului iar copilul, care

era rudă apropiată a ginerelui, ţinut în braţe de mireasă, reprezenta
semnificaţia dorinţei ca în noua familie să se nască băieţi, ca să nu
stingă neamul - sămânţa - şi rosturile casei.
Copiii erau doriţi de noul cuplu ca să îşi asigure un sprijin la bătrâneţe.
Apariţia copiilor într-o familie nouă întemeiată crea soţilor obligaţia
consimţită că au pentru cine munci.

Ei se bucurau de copil, propria creaţie, pe care îl educau, îl învăţau
şi pentru care munceau să-i strângă avere, pe care să i-o dea zestre
când se va căsători.
Apariţia primului copil, care întărea şi suda mai mult familia, dovedea
comunităţii bărbăţia soţului şi binecuvântarea soţiei de Dumnezeu de a
deveni mamă.
267
Femeia care nu făcea copii era considerată stearpă (ştiră) şi trăia
cu frica de a nu fi lăsată de bărbat.
De aceea ea recurgea cândva !a rugăciuni, farmece, descântece,

leacuri băbeşti, iar mai recent, la tratamente, care să o ajute să rămână
însărcinată.
Ea ţinea toate posturile, dădea acatiste ori punea să i se citească
rugăciuni la biserici şi mănăstiri.
Sfânta Vineri era considerată protectoarea femeilor căsătorite, pe

care le ajută la naştere, de aceea, în dorinţa de a intra graţiile ei, femeia
care îşi dorea copii, ţinea sărbătoarea.
În satele gorjene er:au descântătoare şi vrăjitoare la care apelau

adesea femeile ce nu rămâneau însărcinate.
Concomitent cu rugăciunile, descântecele ori farmecele, femeile

fără copii, ca să rămână însărcinate obişnuiau să bea ceaiuri din buruieni
ori să se scalde în apa în care s-a fiert floare de muşeţel şi hamei.
Când femeia rămânea gravidă, era o bucurie pentru întreaga familie.
Ea trebuia să spună acest fapt pentru că astfel era credinţa că
pruncul va ieşi mut. Pentru sarcină era bine ca viitoarea mamă să fie
încinsă cu breciri iar ca să nu s,) deoache, brecirile era bine să aibă
mult fir roşu în ţesătură.
Femeile pătate la faţă, se credea că vor naşte fete.

Pe perioada cât nevasta era gravidă, în satele de pe Gilort se spunea
că nu e bine ca bărbatul ei să taie păsări, crezându-se că atunci când
va naşte mama va pierde mult sânge iar noul născut se va zbate ca
pasărea care moare.
Femeia gravidă se fereşte şi este ferită să ridice greutăţi, ca să nu
piardă sarcina.
Dacă gravida ajută în viaţă pe careva, atunci când naşte trebuie să
fie ajutată de cel ajutat de ea.

În satele de pe Valea Jiului se credea că femeia însărcinată era bine
să participe la munci uşoare, ca să-şi uşureze sarcina.
Dacă acei din jurul gravidei mănâncă bunătăţi, e bine să-i dea şi ei,
268
măcar să guste, pentru că ea râvneşte la toate şi s-ar putea să se
stârpească, iar -~n astfel de păcat ar fi deosebit de mare. La Arcani era
interzis ca femeia însărcinată să mănânce colaci lipiţi ori fruct.e
îngemănate, ca să nu nască _gemeni.
Peste tot în judeţ se credea că femeia gravidă nu era bine să se
mire. de nimic urât (oameni pociţi, anormali, cu infirmităţi), sau să audă
de ceva urât, ca să nu nască un copil cu defecte similare.
Dacă s-a mirat de·asemenea făpturi, după ce a născut, timp de 40
de zile în fiecare sâmbătă trebuia să stea în pragul uşii, să alăpteze
copilul în poală şi să-şi aducă aminte de ce a văzut sau a auzit urât.

Când femeia este însărcinată nu este bine să ia nimic de la nimeni,
fără să spună.
Dacă ia, e bine să pună mâna pe pământ, fiindcă dacă îşi va atinge
întâi corpul, în acelaşi loc noul născut va avea semn asemănător cu
obiectul luat.
În satele din zona Tismana-Arcani, femeile însărcinate nu omorau
păsări, insecte, şoareci să nu nască pruncul cu semnul vietăţii omorâte.
La Şipot-Turburea se spune că la unele femei se aude copilul
plângând în pânrece. Se credea că aceasta tace numai dacă mama îi
urează ceva (să aibă noroc, să înveţe, să fie frumos, să cânte, să fie
iubăreţ), care să-i placă.
În satele de pe Gilort (partea sudică) după ce femeia împlinea cele

nouă luni, era pusă să dea grăunte din poală unei iepe, ca să nască mai
repede şi uşor. ·
NAŞTEREA
Era aşteptată cu bucurie, dar şi cu teamă, de femeia însărcinată şi
de rudele ei apropiate.
În prima jumătate a secolului al XX-iea, când asistenţa medicală la
sate era limitată, la începerea durerilor de naştere, în casa gravidei era
chemată o bătrână pricepută (care o ajuta pe femeia însărcinată să
269
nască, fiind plătită pentru munca depusă) şi moaşa, care era predilect
din neamul tatălui pruncului.
La Aninoasa femeia aflată în durerile facerii era pusă să calce, sub
supravegherea moaşei, pe brecirile deşirate în linie dreaptă pe mijlocul
camerei.
La Bumbeşti-Jiu şi la Vădeni femeia care năştea era pusă să sufle
într-o sticlă, ca să se forţeze în pântece (să se opintească). Imediat ce
intra în camera unde se zbătea femeia cu durerile facerii, moaşa
îngenunchia, se închina şi spunea o rugăciune.

După ritualul frecvent în partea sudică a judeţului, moaşa începea
practicile deja ştiute, pentru uşurarea celei însărcinate: o încălzea cu
cărămizi, îi făcea baie fierbinte la picioare, o ungea cu untură de iepure
"să sară copilul din ea, cum sare iepurele", o plimba cu paşii mari pe
brăciri iar când ajungea la uşă o punea să dea tare cu piciorul în prag.
Dacă era o naştere grea, erau chemaţi să bea apă toţi aceia cărora
gravida le-a turnat apă să se spele.

În satele de pe Sohodol şi de pe Jaleş, gravidei i se dădea să bea
apă de pe o săgeată de trăsnet.
În multe sate, când femeia n·u putea să nască era chemat bărbatul
ei şi pus să tragă cu puşca peste casă, ori peste ea, şi să-i producă o
tresărire violentă şi astfel să-i declanşeze naşterea.
Alteori la femeia care năştea greu şi avea dureri mari era adusă o
descântătoare, care psihic o ajuta, dându-i încredere că va fi bine după
îndepărtarea răului prin descântec. Se rosteau descântece de deochi:
În satele din zona Padeş, dacă naşterea era grea, femeia era urcată
în car, aşezată în poziţia pe spate pe fân şi plimbată pe un drum, cu
multe gropi, ca să fie puternic zdruncinată.
În multe din satele gorjene femeile năşteau pe un braţ de fân, peste

care se aşternea o pătură, aşezat la capătul patului, ca să amintească
270
de naşter.ea pruncului Iisus. Altele năşteau în casă, direct pe pământ (în
loc nespurc~t. neumblat des), fiindcă se credea că PĂMÂNTUL e sfânt
(el ne dă de toate).
Aşa cum consemna cercetătoarea Germina Comanici: „Naşterea
pe pământ şi aşezarea copilului pe pământ trimit la relaţia cu matricea

germinativă primară" ..
„O legătură simbolică puternică există între femeia născătoare şi
pământ. Viaţa înfloreşte pe pământ izbucnind la naştere şi dezvoltându-

se până la capătul ei, moartea şi înhumarea fiind întoarcerea în pântecele
pământului (Catherine Pont-Humbert)".
În satele din zona nord-vestică a judeţului femeile năşteau pe vatra
focului, socotită loc curat, purificat de toate relele de focul care a ars
permanent.
Poziţia cea mai indicată pentru femeia care năştea era cea în
genunchi („aşa se spun şi rugăciunile"). Unii copii se năşteau cu o pieliţă
pe cap numită chitie. Se credea că ei erau norocoşi. Chitia era păstrată
şi folosită la descântece, la judecăţi şi la furturi (să nu te prindă).
În perioada lipsei asistenţei medicale la sate s-a întâmplat în destule

cazuri ca femeile să moară la naştere, lăsând copilul fără mamă, îr'1
grija rudelor apropiate, alăptat de o femeie din vecini care a născut cam
în aceiaşi perioadă.
Alteori, la naştere mureau ori erau născuţi morţi copiii. Se credea

că aceştia n-au fost doriţi de Dumnezeu şi nefiind botezaţi se pot pref-
ace în moroi. Copiii moroi imediat după botez se spunea că ajung îngeri?
(ei nu au păcate).
Femeile care aruncau (avortau) copiii nedoriţi erau de obicei cele

nemăritate (copilul din flori) ori cele cu mulţi copii şi cu posibilităţi materiale
reduse.
În perioada comunistă provocarea avortului era pedepsită de legea
penală, dar de multe ori şi de Dumnezeu fiindcă multe dintre gravidele
implicate mureau datorită modului empiric de provocare practicat de
babe.
271
În popor se credea că era mare păcat să „lapezi copilul" şi dacă se
întâmpla să fie secetă mare, inundaţii, să bată piatra (grindina) ori alte
calamităţi, năpasta aruncată de Dumnezeu asupra satului era pusă şi
pe seama faptei necreştineşti a acelei care a curmat voit o viaţă
nevinovată.
Dacă unei fem_ei i-au tot murit copiii la naştere, pentru a se crea o
sugestie pozitivă, copilul atunci născut era preluat de o femeie căreia i-
au trăit toţi copiii. Ea atingea pântecele gravidei „gestul asimilându-se
preluării sarcinei" şi asista la naştere. ·copilul născut îi zicea şi acestei
femei mamă şi nu se putea căsători cu unul dintre copiii ei.
În alte sate din zona submontană a Gorjului imediat după botez copiii
(să nu mai moară părinţilor) erau daţi de pomană unui neam apropiat şi
I-i se schimba prenumele (nu în acte), ca să-i „piardă" răul (maleficul).
Numele respectiv era rostit de preot şi auzit de oameni numai la botez,
la cununie şi la înmormântare. La Racoţi şi Celei când se întâmpla ca
părinţilor să le fi murit copiii mici, la naştere nu se anunţa adevăratul sex
al pruncului pentru ca acesta să le trăiască. Alteori se schimba naşul şi
moaşa, ori ieşea unul dintre părinţi ca să-l dea de pomană primului
călător întâlnit în cale, fiind sigu1i astfel că le trăieşte.
În Gorj moaşa era aleasă, înainte vreme, dintre rudele de sânge ale
noului născut şi frecvent rolul ei se transmitea de la o generaţie la alta.
Tradiţional moaşa era dintre rudele tatălui.
„Cine (ţine) felul bătrânesc să iasă din neamurile tatălui copilului. ..

6
„ ... moaşa se chema, din neamurile lui mai mult...

7
„ ... Pe cine vrea să pună de moş, aşa era obiceiul, din partea
bărbatului chema ...
8
„Bărbatul pune moaşa ce trece înaintea bărbatului. Dacă nu pui

moaşa lui te blesteamă".
Această tradiţie a moaşei de neam, cunoscută în judeţ ca moaşe
de moştină (moştenie) sau moaşe de baştină, după cum remarca Florica

Lorinţ, „arată nu numai legătura de spiţă de neam cu tatăl copilului ci şi
de gospodina care reunea odinioară neamului dintr-o colectivitate de

272
producţie, de muncă". Când moaşa era prea bătrână, transmitea
atribuţi_unile de obi~ei nurorii sale, alteori fiicei, cea care rămânea să
rânduiască mai departe gospodăria bătrânească: „ ... rămânea o fată

de-a ~i sau o·noră, chema pe cine rămânea în casă la moaşă"
9
„ ... dacă moare moaşa, punem pe nora ei, ori o fată a ei, să fie din
neam aşa-i ca un blestem din bătrâni, să-l ţii"
10
Pregătirea tinerei moaşe se făcea în timp, ea fiind chemată să asiste

pe moaşa îmbătrânită, la naşterea altor nepoţi (de moaşă).
În satele de pe Gilortul de jos moaşa era cea care tăia ombilicul

(buricul) cu un briceag pe o aşchie sărită dintr-un lemn, ca să semene
cu părinţii (de aici probabil şi zicala „aşchia nu sare departe ... ").
În satele din partea nordică a judeţului (zona submontană) buricul
era tăiat la băiat de către moaşă, cu un cuţit bine ascuţit sau cu toporul,
pe resteul boului de hăis (din dreapta) de la jug, în credinţa „că va răzbi
greutăţile vieţii cu puterea şi răbdarea boului".

La fată buricul era tăiat cu cuţitul pe un ban de argint, să fie frumoasă,
curată şi căutată ca argintul.
La Leleşti şi la Racoţi, buricul era tăiat cu un geam sau cu foarfeca.
În satele "de pe Jaleş legarea buricului se făcea cu chiotoarea de.la
o cămaşă a tatălui, răsucită cu o chiotoare de la cămaşa mamei.
În satele de pe Jiu, din partea sudică a judeţului, moaşa lega buricul
cu o aţă de mătase şi cu o şuviţă de păr de la o lehuză. Cu sângele care
curgea de la tăiatul buricului, copilul era uns pe faţă ca să fie rumen
toată viaţa.
Înainte de a fi ridicat pruncul de către moaşe şi a i se face urări de

sănătate şi bine, la Brăneşti şi Turceni mama îl atingea cu mâna de trei
ori zicând: „Al meu şi al lui Dumnezeu".
La Plopşoru şi la Brăneşti la începutul secolului al XX-iea, casa
pruncului împreună cu o pană de cocoş, o monedă de argint, nouă
pietricele şi cărbune, se băgau într-o căciulă veche iar căciula se băga
într-o oală nouă, care se îngropa în spatele casei în dreptul coşului. Toate
acestea se făceau în credinţa că pruncul va fi sănătos
273
La Aninoasa, dacă primul născut era o fată, iar părinţii doreau să
aibă un băiat, placenta era pusă într-o căciulă şi îngropată la un loc

curat (nespurcat).
La Muşeteşti, buricul copilului, tăiat de moaşă se păstra timp de 7
ani pe vârful. unui fus până la plecarea copilului la şcoală când la o
lumânare aprinsă copilul se uita prin buric, lumânarea simbolizând
flacăra ştiinţei.
La Arcani, se credea că un copil se naşte cu buricul peste gât din

cauza mamei, care a· băgat nuiele sucite în foc, în timpul cât a fost
însărcinată.
Moaşa era cea care comunica tatălui sexul copilului. Aceasta o făcea
gestual. Dacă moaşa îi lua bărbatului căciula, din cap, era semn că
aceasta avea băiat, iar dacă îi cerea bani, aceasta înţelegea că are o
fată 11
Tot moaşa era cea care spăla copilul nou născut, pe vatra focului,
cu apă rece adusă în oală nouă de pământ „ca să cânte frumos".
Moaşa ţinea copilul cu o mână şi o femeie îi turna apa. Îl spăla şi prin
gură „să nu-i miroase gura", prin urechi „să le aibă curate", pe la încheieturi
„să nu transpire şi să nu se opt:"irească".
La Leleşti, moaşa spăla copilul cu apă rece, după uşă, apa curgând
de pe o pană de gâscă sau de raţă, să fie rezistent la răceală şi să-i
placă scalda.
Moaşa era cea care mergea la preot cu o sticlă plină cu apă curată,
luată de la fântână după răsăritul soarelui. Cu sticla umplută, având legat

un fir roşu şi un smoc de busuioc de la Bobotează, ţinut la icoană, moaşa
se ducea la preot să-i sfinţească apa de moaşă şi pentru moliftă.
Ea spunea preotului toate femeile care au asistat la naşterea
pruncului.
Din apa sfinţită lehuza gusta de trei ori, se uda pe ochi şi se spăla
pe mâini apoi îl stropea pe prunc.

Din apa respectivă se udau pe mâini (gestul având semnificaţia
spălării) moaşa şi femeile care au asistat la naştere.

274
Tot din ·această apă sfinţită era stropit oricine intra în casă ca să
vadă c9piltJI în ti.mp de şase săptămâni.
Din apa ·moaşei se puneau în scalda copilului 2-3 picături iar în satele
din partea sudică, de pe Jiu, până la 40 de zile femeia care scălda copilul
punea în mâini câteva picături de moliftă, pentru că pruncul nebotezat
era considerat spurcat.
Moaşa era cea care scălda copilul în primele trei zile sau până la
punerea ursitorilor. Apa pentru scăldatul copilului era scoasă de
dimineaţa (prima apă, apa neîncepută a zilei), iar scalda se făcea într-o
postavă nouă, anume cumpărată.
În prima scaldă cu apă mai mult rece, să fie copilul vioi, se puneau
obiecte simbolice :un ban de argint (pentru a avea noroc), pene de raţă
sau de gâscă (ca să-i placă apa şi să nu plângă la scaldă), pene de

pitpalacă (să meargă repede în picioare), flori (să fie iubit), lapte (să
aibă faţa albă), ş.a.
Apa de la prima scaldă era vărsată la rădăcina unui pom, la o viţă
de vie ori într-un loc curat, spre răsărit, înainte de apusul soarelui.
La Novaci, Polovragi şi la Baia de Fier copilul era spălat în prima sa
zi de viaţă" cu lapte, atunci muls. Practica a fost cunoscută în sateie de
pe Jaleş.
Din studiile monografice Tradiţii şi obiceiuri de pe Valea Jaleşului,
de Vasile Cărăbiş şi Obiceiuri tradiţionale din satele Bâlta, de Ion
Sanda a rezultat că în satele de pe Jaleş şi Sohodol, înainte vreme, în
prima noapte după naştere, lângă noul născut era adusă să doarmă o
femeie bătrână, ca să fie martoră la venirea ursitoarelor copilului. Bătrâna
prezicea viitorul noului născut în funcţie de ce visa în acea noapte.

În primele trei zile după ce femeia năştea, moaşa era cea care îngrija
de ea (o înlocuia în îndeplinirea treburilor gospodăreşti şi o hrănea. Îi
dădea să bea vin ca să prindă puteri, o îmbia să mănânce câte o ceapă,
ca să aibă lapte pentru copil).
Tot moaşa se îngrijea şi de noul născut (ii moşea, ii ridica, ii spăla, ii
făcea prima scaldă, ii înfăşa, ii scotea pe fereastră, Ţi punea ursitorile).
275
Moaşa era cea care se îngrija să pună pe pragul de sus al uşii aţă
roşie şi mănu~chiuri de rugi, care să apere pe noul născut şi pe lehuză
de spiritele malefice.
Batista era un element etnografic prezent în momentele de ceremo-
nial ale naşterii.·Moaşa aducea „Somnişorul" cules de pe ramuri, în batistă
curată. Era primul pe care-l lăsa noului născut, iar mama păstra batista
cu un talisman pentru liniştea în viaţa copilului. Mâncarea pentru nepoată
în primele trei zile era adusă de moaşă într-un coş acoperit cu o batistă.
Copilul aflat în leagăn (postavă) pentru a fi ocrotit după timp, de curenţii
reci ori de razele soarelui, era acoperit cu o batistă care avea colţul
îndoit în timpul soml"!ului pruncului (C. Cheznoiu, Gr. Pupăză: Batista,

element etno-folcloric gorjenesc în Litua, nr. 1 (1978).
Lehuza îşi îndeplinea în aceste prime trei zile misiunea de mamă,
dându-i pruncului ţâţă cu mâna dreaptă, ca să nu fie stângaci în viaţă.
Laptele matern se credea că va da noului născut putere, dar şi unele

trăsături pe care viaţa le va confirma, la noul născut. Se credea că
vrăjitoarele, practjcante ale magiei negre, luau laptele tinerelor mame,

să le facă rău pruncilor de aceea nu era primită orice femeie (mai ales
bătrână) la lehuză, care prever:tiv purta fir roşu.
A treia zi după naştere lehuza era spălată de moaşă pe cap şi pe

corp cu o infuzie de plante medicinale. Era o scaldă rituală iar dacă se
dorea ca lehuza să mai nască, apa era aruncată la rădăcina unui pom
roditor.
Tot moaşa scălda pe prunc, curăţa şi arunca cu flori şi ţesături, ca
la sărbătoare. Această activitate de purificare a spaţiului prin curăţenie
era săvârşită de moaşă în aşteptarea ursitorilor. Aşa cum remarca preotul
Dumitru Bălaşa, cercetător istoric, în revista Studim anul XXVIII, nr. 1/
1998 „ursitoarele sau ursătoarele sunt trei femei care vin din lumea
astrală în noaptea a treia de la naşterea unui prunc (băiat sau fată) şi îi
ursesc la bine şi la rău. De ele depinde viitorul noului născut".
Masa pentru ursitoare era pregătită de către moaşă şi aşezată în

mijlocul camerei ori în colţul dinspre răsărit al încăperii.
276
Cel mai frecvent pe masa rotundă (masa dacică) acoperită cu o
faţă de masă se puneau trei pâinişoare (azime) unse cu miere, trei fire
de busuioc, trei linguri noi, un pahar cu vin şi două pahare cu apă, brăcirile
moaşei şi diferite obiecte sugestive în funcţie de sexul noului născut (o
faşă, un scutec, o cusătură) un caier dacă-i fată şi o bardă, sfredel,
ferestrău, porumb, grâu, o carte, dacă-i băiat).
În timpul aşezării obiectelor pe masa rotundă nimeni nu rostea nici

un cuvânt.
Azimile unse cu miere, paharele cu vin şi apă, lingurile noi erau
puse pentru ospătarea ursitoarelor şi îmbunarea lor în hotărârea
destinului noului născut. Obiectele simbolice lăsate pe masă erau atinse

de ursitoare şi sortite astfel viitorului pruncului.
La Aninoasa, moaşa aşeza cămaşa tatălui noului născut în faţa
icoanei, se închina, făcea trei mătănii zicând: „Voi, sfintelor şi bunelor

ursitoare, I care veniţi să-mi ursaţi pruncul(-a), I să veniţi line ca apa, I
dulci ca mierea I şi bune ca pâinea, I pe prunc bine să mi-l ursiţi, I iar pe
mama lui pe pat să mi-o ridicaţi".
Se credea că ursitorile vin la miezul nopţii, după primul cântat al

cocoşilo1', care altJnga spiritele rele.
Profesorul Ion Sanda consemna în publicaţia Litua. Studii şi
cercetări, nr. 1 /1978 că în satele din partea nord-vestică a Gorjului

există obiceiul ca în chip de ursitoare să vină la geamul noului născut
trei femei care să ureze pe rând :

„Acest băiat (fată)
Care s-a născut,
Va fi mintos,
Va fi norocos,
Va fi voios,
Drăgăstos şi sănătos
Şi învăţat,
Şi bogat,
Om de treabă
277
Şi luat în şeamă~'
Cea de a doua ursitoare ura:

„Din ăşti oameni de rogoz
A ieşit ăst Făt Frumos
Şi cere scufă şi salbă
Să se ducă-n lumea albă
Cere cal de călărie
Şi o stea la pălărie
Ca să treacă de pustie
Şi mai cere un cal breaz,
Că-i puişor de viteaz".
Cea de a treia ursitoare cânta o doină :
„Doina din ce s-a făcut,
Dintr-o gură de mic prunc,

L-a lăsat doina zicând :
Culcă-te puiuţ micuţ
Să te scoli mărişoruţ".
În satele din Gorj, lăuza se culca în camera unde se puneau ursitorile,

cu capul spre răsărit, pe mâna jreaptă şi i se recomanda să memoreze
tot ce visează în acea noapte, pentru a se putea răstălmăci a doua zi,
de către cei pricepuţi, soarta noului născut.
În camera pregătită pentru ursitoare dormea şi moaşa, tot cu spatele

spre fereastră, să nu uite la ivitul zoritor visul prin care ursitoarele
stabiliseră soarta celui născut.
Dacă lăuza şi moaşa visau ape limpezi, câmpuri înverzite şi înflorite,

soare, se credea că pruncul va avea soarta bună. Dacă visau drumuri
întortocheate, prăpăstii, întuneric, ape tulburi era semn de soartă rea.
Se spunea că ursitoarele stabilesc steaua (norocul) noului născut,
care-l veghează de pe bolta cerească până când moare (steaua cade).
A doua zi de dimineaţă, după răsăritul soarelui, moaşa ridica ursitorile.
Ea era însoţită de trei copii, astfel încât împreună cu noul născut să
formeze două perechi (dacă cel născut era băiat moaşa era însoţită de
278
doCJă fete şi uri băiat, iar dacă noul născut era o fată, moaşa venea cu
doi băieţi.şi o fată). Perechile astfel constituite aveau semnificaţia unei
viitoare căsătorii normale.
Copiii care însoţeau pe moaşă era obligatoriu să aibă ambii părinţi,
iar în zona Runcu-Dobriţa se credea că.era bine să aibă vârsta la care

să nu poată să spună încă mulţumesc.
Moaşa împărţea celor trei copii tot ce era de mâncat şi de băut,
restul obiectelor rămânând în casă pentru cel ursit, să-i fie puse în baie
ori folosite în invocarea soartei acestuia potrivit etapelor vârstei.
După ridicarea mesei ursitorilor, moaşa nu mai avea obligaţii
ceremoniale imediate.
Chiar dacă moaşa era în primele trei zile ale noului născut personajul
principal cu sarcini ceremoniale, familia nepotului (formula de
considerare şi adresare pentru cel moşit), purta respectul cuvenit şi
soţului acesteia, moşul copilului. Prin înrudirea de sânge a moşului cu

tatăl pruncului se asigura în Gorj tradiţia moaşei de neam. Mai mult, în
unele sate din judeţ „era obiceiul ca moşii să fie şi naşi, aşa e cu
dreptate„."12
Da~ă în zilele premergătoare punerii ursitorilor copilul era· scăldat
de moaşă, cu apă mai mult rece (să-l călească şi să fie vioi), după ce a
fost ursit scalda i-o făcea mama ori altcineva foarte apropiat ei, cu apă
fierbinte, în care se puneau până la botez două-trei picături din apa sfinţită
la moliftă, adusă de moaşă.
Pielea copilului era unsă cu unt, iar cea care îl scălda, îl trăgea de
mâini şi de picioare, ca să-l alungească. Era ridicat de cap, ca să nu
rămână cu gâtul scurt şi de nas, ca să nu fie cârn.
După ce era scăldat, copilul se înfăşa strâns, mai ales la picioare
ca să nu-i crească strâmbe. Scalda se făcea până la asfinţitul soarelui
iar apa era aruncată imediat la loc curat (neumblat, nespurcat).·
După ce era scăldat, copilul era alăptat. Mama îşi spăla sânii cu
aghiasmă (apă sfinţită), când îi dădea întâi să sugă la copil.
Ca să nu piardă laptele ea nu trebuia să doarmă în acelaşi pat cu
279
bărbatul şi nici să nu dea din gospodărie, după apusul soarelui, foc aprins.
Între şapte luni şi doi ani, copilul trebuia să fie înţărcat, în zi de post.
Ca aceasta să nu mai ia ţâţa unele mame îşi ungeau sfârcurile cu usturoi,
cu ardei 9ri cu funingine. După alăptare (hrănire) copilul era pus în
postavă şi legaţ ca să adoarmă. În tot acest timp mama îi rostea cântece
de alinat (de leagăn):
„Nani, nani,
Puiul mamii,
Vin găină,
Dă-i odihnă
Şi tu raţă,
De-I răsfaţă
Tu cal breaz,
Mi-l fă viteaz
Vin curcan
Şi mi-l fă ban.
Tu lăstun,
Dă-i suflet bun

Tu mistreţ,
Mi-l fă isteţ.
Nani, nani, puiu' mamii

Culcă-mi-te cât eşti mic
Să creşti mare şi voinic
Culcă-mi-te mititel
Şi te scoală măricel
Să te duci cu oile
Pe câmpul cu florile
Să te duci cu mieluşei,
Pe câmpul cu ghiocei
Să te duci cu vacile,
Pe câmpul cu fragile,
Vino peşte de mi-l creşte
280
Şi tu ştiuc;:ă, de mi-l culcă
Şi tu somn de mi-l adormi

Să creşti mare şi frumos
Să fi mamii de folos !
Nani, nani, puiul mamei
Ferici-te-ar Dumnezeu
Să fi oacheşi şi frumos
Ca un soare luminos
Fetele să te-ndrăgească,
Flori în calea ta să crească".
La Şipotu, Turburea, Ţânţăreni şi în alte sate din zonă se credea că
nu e bine să laşi până la botezul pruncului, scutece spălate pe culme,

după apusul soarelui.
În satele din partea nord-vestică a judeţului se credea că e bine ca
scutecele copilului să fie uscate numai în casă, lângă sobă, să nu se
pârlească (ardă) copilul. Dacă scutecele erau bătute la spălare cu maiul,
se credea că şi pruncul va fi bătăuş.
Tot în primele şase săptămâni de viaţă ale pruncului, dacă lehuza

pleca· seara de acasă cu copilul în braţe, lua un vătrai în mână·, iar lângă
copil punea un cui ori ceva din fier, să fie tare ca fierul.
După lăsatul serii, copilul nu era lăsat singur în casă. În zona Padeş
în leagănul noului născut trebuia să existe în permanenţă un ban de
argint sau un metal de culoare albă. De asemenea se credea că nu-i
bine ca un copil nebotezat să fie trecut printr-o răscruce de drumuri ori
peste o apă. De cele mai multe ori copilului i se dădea numele bunicilor
din partea tatălui: „ ... Îl botezăm după numele socrului, să nu se piardă
neamul"13 „... Numele tot aşa aveau bătrânii pretenţii, să se pună numele
lor la copiii de la feciori"14_ În multe sate era obiceiul ca noul născut să
poarte numele naşului. De aceea înainte de punerea ursitorilor (alteori
după), tatăl pruncului se ducea la naş cu plocon constând dintr-o pasăre
netăiată şi o sticlă cu băutură, să ceară-permisiune să-i pună celui născut
prenumele acestuia.
281
Şi la gorjeni se obişnuia ca atunci când un copil se năştea în preajma
unei mari sărbători creştine, acesta să primească numele sfântului
prăznuit (Vasile, Ion, Ghec.ighe, Ilie, Maria, Andrei, Nicolae, etc). Era
astfel un prilej de dublă sărbătorire în familie: şi ziua de naştere şi
onomastica.
Note:
1. Arhiva instit. Etnografie şi folclor nr. 2154/1967 inf. Ilinca Iordache,
80 ani, Runcu;
2. A.l.E.F. nr. 2155/1967, inf. Ilinca Iordache, 80 ani, Runcu;
3. A.l.E.F. nr. 186/1966, inf. Ghinca Ioana, 45 ani, corn. Bâlta;
4. A.l.E.F. nr. 2452/1967, inf. Maria Andrei, 65 ani, corn. Dobriţa;
5. A.l.E.F. nr. 2453/1967, inf. Maria Stănciulescu, 40 ani, corn. Runcu;

6. Florica Lorinţ - culegere 1966, inf. Maria Boldin, 70 ani, Arcani;
7. Florica Lorinţ- culegere 1966, inf. Ioana Ghinoiu, 45 ani, Bâlta;
8. Florica Lorinţ- culegere 1966, inf M. Chirculescu, 77 ani, Runcu;
9. Florica Lorinţ - culegere 1966, inf. Elena Rădoi, 61 ani, Câmpofeni;
1O. Florica Lorinţ - culegere 1966, inf. Maria Boldin, 70 ani, Arcani;
11. A.l.E.F. 1976 - inf. Salomet:a Ciobanu 60, Motru Sec - Padeş;
12. Florica Lorinţ - culegere 1966, inf. Maria Mogoş, 63 ani, Ceauru;
13. Florica Lorinţ - culegere 1966, inf. Maria Mogoş, 63 ani, Ceauru;
14. Florica Lorinţ- culegere 1966, inf. Paraschiva Pupăză, 64, Bota -
Dobriţa.
IV. DOCUMENTAR -
MEMORIALISTICĂ
TRADITIE, INOVATIE, VALOARE
' '
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
Tradiţia reprezintă o energie spirituală activă în istorie, ea este

o forţă care generează un incomensurabil câmp de implicaţii în evoluţia
umanităţii. Din această perspectivă, tradiţia este deopotrivă, şi sursă
de viaţă, şi sursă de creaţie. Este sursă de viaţă pentru că, în calitatea

sa de „memorie socială", fixează şi conservă valorile, sensurile şi
direcţiile majore ale activităţii_ umane. Tradiţiile autentice sunt menite să

conserve şi să transmite - sive voce, sive scripto, sive praxi - laturile
fundamentale ale comportamentului uman şi în special acele tradiţii care
asigură - cum dovedeşte antropologia - supravieţuirea şi dezvoltarea
grupului uman prin transmiterea valenţelor operatorii în producţia
materială. Adăugăm aici, ca vector de importanţă definitorie, tradiţiile
limbii, cu toate înrâuririle care decurg pentru evoluţia spirituală a

umanităţii. Tradiţia este sursă de creaţie, pentru că degajă un autentic
mesaj uman şi propune o experienţă evocabilă la nivelul tuturor epocilor
istoriei. Tradiţia este o constantă în procesul de producere şi inovare al
culturii materiale şi spirituale, un termen care se insinuează în chip
diferenţiat, discontinuu dar într-o continuitate sui generis, în realitatea
prezentă şi rămâne definitiv legată în conştiinţa umanităţii de ideea
permanenţei şi continuităţii în plurale sfere.
286
Este. clar că sfera consideratiilor generale poate fi latitudinar
'
lărgită. Nevoie ar fi să punctăm , de pildă, dimensiunea şi semnificaţia
antropologică a tradiţiei şi inovaţiei, dimensiunea şi semnificaţia lor

psihologică, sociologică şi estetic-axiologică. În legătură cu modul
continuităţii marilor filoane. de tradiţie şi inovaţie din sfera civilizaţiei şi
culturii s-ar putea aduce precizări pertinente şi foarte importante. Studiul

tradiţiei în raport cu.arta şi filosofia culturii în sens larg, impune cel puţin
trei nivele de observaţie: 1) funcţiile pe care tradiţiile din sfera culturii şi
civilizaţiei le deţin în evoluţia artei ca formă a conştiinţei umane; 2) modul

specific în care arta le asimilează în sculptarea propriului său spaţiu
spiritual şi 3) funcţiile tradiţiilor literare şi artistice în interiorul acestui

proces şi, mai ales, modalităţile specifice de angajare a termenilor
acesteia în sistemul liniilor de evoluţie interioară a artei.
Tradiţia ca sursă de conflict, ca moment şi act ostil, conserva-
tor, recalcitrant la semnele de primenire socială şi spirituală constituie,
de asemenea un motiv de reflecţie mai ales sub aspectul reacţiei, dificile,
dar eroice, a forţelor ţinute până atunci în servitute. Sociologia culturii ne
dovedeşte că nu toate deviantele sunt malefice. Ba, dimpotrivă, istoria
·culturii şi civilizaţiei ne furnizează adevăratele modele.ale devianţelor
benefice pentru umanitate. Din această perspectivă a sociologiei

devianţei s-ar putea desprinde atitudinea superioară şi echilibrată impusă
de marii rebeli ai ştiinţei, filosofiei şi artei, ca şi imaginea spiritelor care
au opus inerţiei, tradiţiei şi forţelor sociale care o motivau, gratuitatea
libertăţii absolute în revoltă.
Fenomenul „tradiţiei" este vast şi complex. De aceea, pentru a

evita generalităţile, vom restrânge câmpul investigaţiei, insistând, cu
precădere asupra raporturilor care se stabilesc între tradiţiile literare şi
artistice şi procesele de evoluţie din sfera literaturii şi artei. Vom delimita

câteva din componentele fundamentale mai uşor decelabile. Atitudinea
artistului în raport cu destinele istorice ale literaturii şi artei naţionale
circumscrie una din valorile de fundamentală importanţă în sistemul

trpdiţiei literare şi artistice.
287
Titu Maiorescu include, cu titlul de valori tradiţionale ale literaturii
române, atitudinea scriitorilor şi artiştilor faţă de problemele vieţii spirituale
şi sociale ale naţiunii. Acest craiovean de geniu observa: ,,În Alecsandri
vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut
întrupa într-o formă poetică în star~a relativă a poporului nostru tje astăzi.
Farmecul lim~ei române în poezia populară - el ni l-a deschis; iubirea
omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi - el le-
a întrupat; frumuseţea proprie a pământului nostru natal şi aerul nostru
- el a descris-o{ ... ). Când societatea mai cultă a putut avea un teatru în
laşi şi Bucureşti - el a răspuns la acea dorinţă scriindu-i poezii şi drame;
când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă el
singur a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei". 1
La fel de nimerit sublinia Tudor Vianu în studiul intitulat „Asupra

caracterelor literaturii române", ,,Întocmai ca într-un trecut destul de lung
scriitorii tineri ai zilelor de azi continuă să înstruneze vechiul instrument,
plin de armonie, al limbii noastre romanice, cultivă inspiraţia naţională şi
socială, dau operelor lor un sens luptător, vădesc aceeaşi apropiere de

popor şi de formele limbii şi artei lui, păstrează de viaţă şi măsura în
expresie, menţin adică însuşi:ile caracteristice întregului trecut la literaturii
române ... Fidelitatea către geniul naţional în revoluţie este marca
distinctivă a operelor care se nasc sub ochii noştri, programul şi onoarea
2
lor".
În sistemul tradiţiilor literare şi artistice rememorăm, de
asemenea, tradiţiile literaturii şi artei populare cu structurile ei spirituale
şi formele specifice. Mihai Pop este de părere că modelul versului „este
unul din mijloacele prin care se păstrează forma tradiţională a poeziei
româneşti şi este fără îndoială un mijloc mnemotehnic". ,,În conexiunea
tradiţie-inovaţie, modelul versului „este elementul care uşurează
3
improvizaţia". Inovaţia se developează în limitele normelor tradiţionale,
iar ideea de continuitate îşi dezvăluie, în acest spaţiu, sensuri şi finalităţi
distincte în raport cu tradiţiile literaturii culte. Să nu uităm, în această

ordine de idei, tradiţiile ornamenticii populare, formele şi structurile deco-
288
rative preiehte·în arta ceramicii, arhitecturii şi vestimentaţiei, procedeele
. populare de abstractizare şi stilizare de la care porneşte şi inegalabilul
C. Brâncuşi. Notăm şi sistemele melodice proprii şi specifice cântecului
popul&r (sisteme deschise, libere sau fixe), structurile melodice specifice
cântecului liric, cântecului de ritual sau .de ceremonial. Reliefăm,
concomitent, universul mitologiilor populare, cu structurile formale care

îl caracterizează, structurile formale proprii şi specifice legendelor,
baladelor şi basmelor la care se raportează Lucia.n Blaga, Al. Dima,
Mircea Vulcănescu, Ion Taloş, Mircea Eliade, Dumitru Matei şi mulţi alţii.
Sistemul tradiţiilor literare şi artistice nu poate fi cercetat în afara

tradiţiilor gândirii estetice. Atenţionăm că punând în vedere acest punct
de vedere nu ne raportăm la tradiţiile gândirii estetice considerate din
perspectiva esteticii ca ştiinţă, deci ca tradiţii teoretice. Le înţelegem,
mai cu seamă, ca o diagramă de principii şi ipoteze constructive

integrabile experienţei artistice, indiferent de mediul lor istoric originar şi
indiferent de teoria care le-a motivat şi le-a ridicat, iniţial, la concept.
Este vorba de acele principii estetice care sunt aduse în structura noii
experienţe artistice, cu scopul de a valida, pe baze inedite, esenţa formei.
Boris Tomaşevscki sublinia cu deplin temei că „discuţiile dintre vechile
şi noile şcoli literare apar apropos de motivarea estetică". 4 Se ştie că
orice curent sau şcoală artistică îşi însuşeşte anumite forme şi moduri
istorice de expresie. Tocmai de aceea tradiţia literară şi artistică deţine,
printre altele, o funcţie circumscrisă necesităţii de a legitima, din punct

de vedere estetic o formă artistică dată, un stil individual, o anume
tendinţă. Conceptul de „real figurat", de exemplu este o descoperire
estetică mai veche. Acest concept apare pregnant la Pietin, după cum
atrage atenţia Rene Huyghe. Filosoful latin Pietin, sugerează ideea că
materia este opacă „logosului", tenebroasă şi ostilă principiilor spirituale

transcendente. Realul devine apt pentru artă numai în măsura în care
va fi transcendat pentru contemplaţie şi indicibil şi numai întrucât se
eliberează şi de pozitivitate, şi de simţuri, şi de intelect. Analizând acest
principiu estetic, Rene Huyghe concluzionează că în acest fel „se
289
descoperă zona care scapă asemenea priviri, atât reflecţiei, descripţiei
vizibile, cât şi explicaţiei logice, aceea care desemnează ceea ce numim

astăzi inconştient şi în care Plotin situează entuziasmul, încântarea şi
abandonul d~ sine. Ceea ce se inaugurează astfel nu este mai puţin
decât o cale pe care vor merge mult mai târziu oameni ca Greco şi
Rembrandt, sau în sec. al XIX-iea ca Delavrancea şi Baudelaire". 5 în

acelaşi sens, indicând principiul estetic al modurilor nonfigurative de
comunicare, Jeannine Auboyer subliniază că aceste moduri se
fundamentează estetic pe o teorie indiană „care a fost dusă la extrem
de arta occidentală actuală". 6 Jeannine Auboyer expune principiului
estetic indian desemnat prin termenul „rupa" care este formă, dar nu
forma obiectului văzut, ci forma obiectului cunoscut, „rupa", forma, fiind
concomitent şi formă sensibilă şi formă mentală.
Vladimir Streinu în lucrarea „ Versificaţia modernă" atrage atenţia

că tradiţia versului neregulat se găseşte în poezia ebraică, în evul de
mijloc şi în perioada clasică a literaturii franceze din sec. al XVII-iea.
Integrăm, prin urmare, în arhitectonica tradiţiilor literare şi artistice
principiile estetice şi, în general, modurile de comunicare estetică a
realului, specific unor stiluri -·clasic, gotic, baroc - sau diferitelor curente
şi orientări literar-artistice - realism, simbolism, naturalism, cubism,
impresionism etc., efectul imediat al faptului că un mod tradiţional de
reprezentare estetică nu obligă la o aceeaşi expresie a obiectului se
obiectează în variabilitatea de substanţă, de formă şi de valoare
constructivă a principiilor care-l particularizează. Mai consemnăm că
sistemul tradiţiilor literare şi artistice nu poate fi gândit în afara operei de

artă individuale sau în afara tonalităţilor particulare ce fixează un mo-
ment de evoluţie dat în istoria literaturii şi artei universale sau naţionale.
Reliefăm, ca atare,. tradiţiile consacrate prin opera unui Grigorescu,

Luchian, Tonitza, Brâncuşi sau Enescu, tradiţiile liricii unui Alecsandri,
Eminescu, Macedonski, Arghezi, Barbu, Blaga sau Marin Sorescu -
înţelegând fie datele viziunii artistice sau coordonatele concepţiei estetice,
fie problematica şi temele, fie mijloacele de expresie specifice sau
290
anumite forme de limbă, elocinţă etc. - şi subliniem frecvent, de exemplu,
tradiţia ·poeziei româneşti „din perioada interbelică din perspectiva
structurii ei „cerebrale".
Conştiinţa teoretică - în ordinea gândirii sociale, ştiinţifice şi
filosofice - configurează sub anumite aspecte şi anumite sensuri, cadrul

de referinţă al noii problematici de creaţie. Nu stăruim aici asupra relaţiei
artei cu filosofia, cu ştiinţa sau cu alte forme ale conştiinţei umane.
Subliniem doar existenţa unei strânse conexiuni şi a unui vast câmp de
contact între arhitectonica tradiţiilor literare şi artistice şi arhitectonica
tradiţiilor gândirii teoretice în general. Istoria literaturii şi artei atestă faptul
că transferul una~ date intelectuale şi conceptuale direct în structura
imaginii artistice nu este exclus. Studiile efectuate în legătură cu
expresivitatea plastică a spaţiilor curbe -de pildă (Dufy, Matisse, Picasso)
- s-au inspirat direct din fenomenele fizice descoperite în secolul nostru.
Hugo Friedrich, la rândul său, nu exclude influenţa directă a
concepţiilor religioase şi teosofice, în general asupra compoziţiei (în nouă
trepte), a celebrului poem mallarmean "Elevation". 7 Nu este exclusă nici
posibilitatea convertirii unor tradiţii ale gândirii teoretice în tradiţii artistice.
Este ştiut că tema sociogonică, de pildă - temă tradiţională în poezie -
ilustrează şi o tradiţie teoretică şi una artistică. Să adăugăm imediat -
pentru a preveni orice neînţelegere - că ideile, concepţiile, conştiinţa
teoretică în general, acţionează cu precădere în câmpul viziunii artistului,

constituindu-se ca termen al universului său imaginar. Universul imaginar
al artistului va dezvălui întotdeauna un anume context conceptual. În
acest sens Constantin Brâncuşi observa deosebit de penetrant „Statuile
mele sunt ocaziuni ale meditaţiei. Templele şi bisericile au fost şi au
rămas întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei. .. Poarta Sărutului. .. vă
vorbeşte despre marea bucurie că iubirea rămâne nemuritoare. Linia

Mesei Tăcerii. .. vă sugerează curba închisă a cercului - care adună,
uneşte şi apropie". 8 În acest sens putem vorbi, de pildă, de o viziune

care îşi are sorgintea în tradiţiile gândirii raţionaliste - ca atitudine umană
fundamentală, de o viziune care îşi trage seva din tradiţiile gândirii
291
umaniste, de.viziuni artistice care se revendică de la tradiţia spiritualităţii
catolice (Rubens). sau ebraice
.
(Chagal) sau de la postulatele filosofiei
existenţialiste formulate de A. Camus, J. P. Sartre, Soren Kierkegaard
sau G. Marcel. Mai notăm că, uneori, tradiţiile gândirii filosofice se
convertesc, pe căi foarte complexe şi delicate, în. mijloace de investigaţie
în· construcţia imaginii. Numărul pitagoreic cu profunde semnificaţii
filosofice a fost utilizat ca număr în calculul intervalului muzical, în scopul
obţinerii catharsis-ului orfic. Numărul pitagoreic poate fi însă uşor decelat
în multe balade populare româneşti ca şi în dramaturgia lui Lucian Blaga.
Cunoscutul Yannis Keinakis, referindu-se la cercetările contemporane
în muzică, afirmă că toţi muzicienii moderni sunt pitagonicieni. Aceste
impulsuri, influenţe şi conversiuni nu pot fi însă gândite în afara experienţei
de semnificaţie a artistului. Valoarea lor funcţională nu este o elaboraţie
teoretică ci efectul actului critic şi al dinamicii sale fabulatorii. Andra
Malraux nota despre Judecata de apoi, celebra frescă a lui Michelangelo
din Capela Sixtină din Roma că:„ ... s-a născut dintr-o meditaţie asupra
figurilor, nu asupra credinţei". 9 în sistemul tradiţiilor literare şi artistice se
includ, ca un capitol de reală importanţă în evoluţia literaturii şi artei,
modalităţile de stăpânire a ftJncţionalităţii limbajului artistic. Reţinem aici
tradiţiile tehnicilor genuistice (tehnicile compoziţionale, de pildă, şi
mijloacele stilistice care le susţin), tradiţiile tehnice (în pictură, sculptură,
arta textilă, cinematografie etc.). teatrul modern reia, o dată cu trecerea

la sălile mari, o veche tradiţie antică. Funcţia estetică a sunetului în
amfiteatrul antic a fost şi atunci şi este şi astăzi un element organic
implicat în creaţia obiectului estetic. Teatrul amplifică această tradiţie,
asociindu-se ca termen substanţial cuceririle electro-acusticii. Tradiţia
frescei are o istorie milenară. O întâlnim complex dezvoltată în Asiria şi
Creta în mileniul al II-iea î.e.n. O nouă epocă de înflorire va cunoaşte la

Atena, dar mai ales în creştinism, care găseşte în tradiţia frescei unul
din mijloacele principale de explicare a Evangheliei. Să remarcăm, în
câmpul artelor plastice moderne, o amplă dezvoltare a tradiţiilor asociate
artei ceramice. Decoraţia şi monumentalul modern dezvoltă la proporţii
292
neîntâlnite tradiţiile acestei arte, faptul avându-şi explicaţia într-o cultură
puternic sprijinită pe factorul vizual.
Tradiţia literară şi artistică îşi afirm·ă însă existenţa mai ales ca
sistem de elemente formale. Ca ansamblu al mijloacelor de expresie şi
al procedee.lor stilistice care particularizează şi susţin specificitatea

epicii, artei· dramatice, plasticii, muzicii etc., mijloacele de expresie şi
procedeele stilistice care concretizează şi definesc diferitele genuri

literare şi artistice; structura formală a diferitelor teme, motive, mituri
etc., adică totalitatea elementelor formale care, venind din tradiţie, intră
în structura operei de artă. Sistemul elementelor formele - considerat în

generalitatea sa - este şi rămâne un sistem de sine stătător. Acest sistem
apare, evoluează şi se îmbogăţeşte în şi prin experienţa internă a artei,
developând efecte şi funcţii specifice în liniile de evoluţie interioară a
artei. Aceasta nu presupune că viaţa şi evoluţia sistemului de elemente
formale se desfăşoară în afara evoluţiei şi seismelor sociale.
Consemnăm că literatura şi arta nu trăiesc din „sugestia
constructivă" a tradiţiei literare şi artistice, ci, mai degrabă, invers: tradiţia
literară şi artistică trăieşte în şi prin acţiunea transformatoare a literaturii
şi artei. Bazele ideatice şi afective, valorile fondcitoare ale actului de
creaţie artistică nu se găsesc în sfera tradiţiei, ci în noul câmp ideologic
şi în noul spaţiu de spiritualitate al literaturii şi artei. în acest cadru, tradiţia
nu este punctul de plecare, ci numai un moment. Ca moment, tradiţia
literară şi artistică poate fi recunoscută ca valoare constituantă - la un

nivel sau altul-, poate fi descoperită deci ca „sugestie", dar numai dacă
a fost descoperită ca funcţie. Este firesc deci să considerăm „sugestia

constructivă" a tradiţiei în ambianţa procesului care o decide. Artistul se
raportează - conştient sau nu - la tradiţie. Ne aflăm, prin urmare, în faţa
unui act subiectiv, în sensul că artistul caută o soluţie, dar ceea ce îl

poate duce la o soluţie nu este tradiţia, ci viziunea, acea modalitate
particulară şi ireductibilă de a elabora o nouă lume. Noul în artă nu este
„noutatea vechiului", iar inovaţia cu atât mai puţin, n~ este şi nu poate fi
rezultatul unei investigaţii în ordinea formală şi ideativă a tradiţiei. A con-
293
tinua în artă nu înseamnă a duce mai departe sensurile tradiţiei prin
intermediul unui proces de „adecvare" şi „naturalizare" şi supunere la
necesitatea de a formula un răspuns unor noi întrebări. Căci nu este
vorba de a construi noi forme în sine, ci de a da formă noilor valori.
Am putea co.ncluziona că tradiţia literară şi artistică se propune
artistului fie ca atit~dine spirituală şi civică în raport cu funcţiile estetice
şi sociale ale artei sale, fie ca structură formală codificată în afara
anumitor forme de creaţie (tradiţiile literaturii şi artei populare), fie ca
mod de creaţie sau ca un concept particular de creaţie, fie ca modalitate
particulară de a stăpâni funcţionarea limbajului artistic, fie ca temă, viziune
sau ca mijloc de expresie. Aceste distincţii poartă o valoare metodologică
deosebită, fiindcă din perspectiva raportului tradiţie-inovaţie e absolut
necesar să distingem între funcţiile tradiţiilor literare şi artistice care intră
în actul de creaţie ca atitudine, ideal socio-estetic, mod de creaţie, con-
cept de creaţie, temă sau viziune etc., şi între funcţiile pe care sistemul
de elemente formale le dezvoltă în structura operei de artă, în evoluţia
unui gen literar sau artistic dat, în evoluţia internă a literaturii şi artei în
general. La rândul ei inovaţia nu poate fi înţeleasă şi explicată ca diferenţă
şi diferit, ca distanţă şi dista'.1ţare estetică şi raport estetic decât o gândim
în mişcarea lăuntrică a limbajului artistic şi dacă o punem în relaţie cu
modul specific de evoluţie şi integrare a procedeelor şi elementelor
formale în noi sisteme de relaţie. Inovaţia trebuie gândită ca raport estetic.
Valoarea unei inovaţii stă în raport cu valoarea estetică a operei tradiţionale
care o inspiră fără a pierde însă din vedere tensiunile ideatice şi socio-
umane ale momentului şi devenirii istorice.
1. Titu Maiorescu, Critice, voi. III, Bucureşti, Socec, p. 64.

2. Tudor Vianu, Studii de literatură română, Bucureşti, Ed. D. şi P.,
1965, p. 558-559.
294
3. Mihai Pop, Caracterul formalizat al creaţiei orale, În sec. XX",
1967, nr. 5, p. 158.
4. Boris Tomaşevski, La theorie de la litterature. Textes des
formalistes russes, reunis, presentes et traduit par Tzveton
Todorov. Preface de Roman Jacobson, Paris, Ed. du Seuil, 1965,
p. 282.
5. Rene Huyghe, L'art et homme, voi. li, p. 76.
6. Jeannine Auboyer, Les esthetiques de l'lnde et de Ghine, În L 'art
et /'homme, voi. li, p. 65.
7. Hugo Friedrich, Structura liricii moderne, Bucureşti, E.L.U., 1968.
8. Vezi volumul: Omagiu lui Brâncuşi, editat de revista „ Tribuna",
Cluj-Napoca, 1976,p.247.
O PERSONALITATE A GORJULUI
CONSTANTIN NEAMŢU (1867-1953)
Prof. Niculina Birsan
Născut la 25 mai 1867 în comuna laşi, judeţul Gorj, Constantin

1
Neamţu era al treilea copil al familiei Gheorghe şi Ioana Neamţu, al căror

străbunic venise din Ardeal în a doua jumătate a veacului al XVIII-iea. La
vârsta de 6 ani, în 1873, Constantin Neamţu şi-a pierdut mama, fiind
crescut de a doua soţie a tatălui său Maria • Cursurile primare le-a urmat
2
în sat iar cele gimnaziale probabil la Târgu-Jiu. După absolvire şi-a
continuat instrucţia şcolară la Craiova, la Şcoala de Comerţ, fiind inter-

nist la pensionul Malion ur·de pentru a-şi putea plăti întreţinerea medita
Încheindu-şi stadiul de pregătire şi absolvind cu succes
3
elevii interni .
această şcoală, din dorinţa de a-şi perfecta pregătirea, el s-a înscris la

concursul organizat î~ Bucureşti pentru obţinerea unei burse de stat la
Universitatea dih Anvers (Belgia). Din 29 de candidaţi a reuşit primul şi
după cum dovedesc documentele 4 , în perioada octombrie 1888-

octombrie 1890 se află la studii în străinătate.
În 1890 s-a întors în ţară unde a primit postul de contabil la Banca

Naţională Română din Bucureşti, cea mai reprezentativă instituţie din
ţară care în acel an făcea 1O ani de la înfiinţare.
În 1891 s-a transferat şef contabil 5 la sucursala B.N.R din Craiova,

oraş unde a candidat şi pentru obţinerea prin concurs a catedrei de
contabilitate de la Şcoala de Comerţ, unde odinioară fusese elev. În
18956 a primit numirea sa definitivă ca profesor titular, la această instituţie
296
unde a rămas timp de40 de ani.
După num~i doi ani de activitate la B.N.R Craiova, el ajunge di-
rector, fapt ce dovedeşte încă o dată temeinica sa pregătire în domeniu
şi calităţile de p.riceput om de finanţe.
În 1897, alături de alţi colaboratori a pus bazele Băncii Comerţului

din Craiova, societate ce a pornit cu un capital de 200.000 lei şi a ajuns
în scurtă vreme să aibă un capital de sute de milioane de lei. 7
În 1916 a devenit directorul acestei bănci care era la începutul
secolul al XX-iea cea mai reprezentativă bancă a Olteniei.
În paralel activitatea sa didactică a continuat şi pe lângă munca
zilnică de la catedră, el a sc_ris multe manuale de contabilitate necesare
pregătirii elevilor din şcolile de comerţ.
Constantin Neamţu s-a implicat activ şi în viaţa politică înscriindu-

se în rândurile Partidului Naţional Liberal şi devenind membru marcant
al acestui partid la începutul secolului al XX-iea. După retragerea dr.
Culcer de la preşedenţia P.N.L- Gorj, a primit conducerea acestui partid,
iar mai apoi şi conducerea P.N.L - Dolj. Calităţile sale de om politic abil,
înalta sa ţinută profesională şi morală, i-a determinat pe gorjeni să-i ofere
încrederea lor şi l-au ales să-i reprezinte în Pc.irlamentul ţării de 4 ori, ca
senator şi deputat.
în decembrie 1932 a încredinţat conducerea P.N.L - Gorj lui
Gheorghe Tătărescu, un alt gorjean de marcă devenit prim ministru ul-
terior.
După venirea comuniştilor la putere, Constantin Neamţu, ca toţi
foştii membrii ai partidelor istorice P.N.L şi P.N.Ţ a avut de suferit. Fiind

considerat suspect la 15-16.08.1952 a fost arestat şi cercetat de organele
de securitate care i-au întocmit referat la 22.08.1952. Documentele
existente în Arhivele Serviciului de Informaţii Român nu conţin însă
informaţii cu privire la „arestarea, cercetarea şi decesul celui în cauză". 8
S-a stins din viaţă în anul 1953 în Bucureşti la vârsta de 86 ani.
297
Note:
1. Extras din registrul stării civile pentru născuţi pe anul 1867, Primăria corn.
laşi, jud Go~j.
2. Documente, Arhiva familiei A. Missirliu.

3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Vasile Arimia, Nicolae Mischie, Dan Neguleasa, şi colab., Personalităţi
gorjene de-a lungul istoriei, ED. Fundaţiei „Premiile Flacăra - România",

6. Documente, Arhiva familiei Missirliu.
7. V. Arimia, N. Mischie, D. Neguleasa, op.cit., p. 91.
8. Documente eliberate de S.R.I, Arhiva familiei Missirliu.
FAMILIA SĂVOIU
Lavinia Popica
amilia boierilor Săvoiu

nu este pentru istoria noastră
un nume sonor, ea având
numai o influenţă locală, în
Oltenia unde erau mari
proprietari de pământ.
Despre familia Săvoiu mă
aşteptam să găsesc totuşi
mai multe informaţii şi date

însă din păcate vă pot
prezenta numai câteva
informaţii găsite în cărţile lui
Alexandru Ştefulescu,
"Încercare de a face o istorie

a Târgu-Jiului" şi "Istoria Târgu-Jiului", ambele publicate la începutul
secolului al XIX-iea, în cea a lui Vasile Cărăbiş "Istoria Gorjului"şi în cea
a domnului George Niculescu "Drumuri spre mânăstirile Gorjului".
Dintr-un document datat 31 martie 1777 aflăm că boierii Mihai
Săvoiu şi Nicolae (ginerele lui Pană Săvoiu), se judecă cu Maria şi Stanca,
cumnatele lor încă din 31 mai 1776 cerându-le iniţial partea din moşia
Floreşti, cumpărată în decembrie 1747 cu 200 de taleri, şi Lupoaia,
300
cumpărată la 3mal1748 cu 400 de taleri. Pentru aceste moşii au dat şi
ei banii, însă. aceşti bani nu le-au fost înapoiaţi, deşi trecuseră 30 de ani
de la cumpărare, astfel au bănuit că au fost trecuţi în zapise ca proprietari.
În 1776 domnul Alexandru lpsilanti hotărăşte că este o datorie de bani
nu de moşie, dar Săvoaicele 1 nu recunosc această datorie şi nu vor să
o plătească. Din acest document reiese că Mihai, Constantin - soţul
Mariei Săvoiu, cu soţul Stancăi Săvoiu, cu soţia lui Nicolae şi cu martorii

Ion şi Vasile Săvoiu sunt fraţi, fiind copiii lui Pană Săvoiu şi ai soţiei sale
Maria. Care este descendenţa lor, care sunt părinţii sau bunicii lui
2
Constantin Săvoiu, zis Surcel nu se ştie.
Primul şi poate cel mai important membru al familiei despre care

am găsit cele mai multe informaţii este Constantin Săvoiu, care a trăit
între anii 1812-1878. Acesta şi-a făcut studiile la Viena, unde a fost probabil
influenţat de noile idealuri revoluţionare pentru că a participat la revoluţia
de la 1848, fiind exilat apoi la Viena. Se întoarce din exil în 1857, când
este ales deputat de Gorj în Adunarea Ad-hoc din 1859, unde votează
pentru alegerea lui Alexandru I. Cuza ca domn al Ţării Româneşti. în

perioada domniei lui Cuza, încă din primul parlament, a fost ales deputat
de Gorj şi de Târgu-Jiu'. 3 A mai fost apoi şi senator de Mehedinţi în mai
multe rânduri, fiind membru al lojii masonice Steaua lui Sever din oraşul
Turnu Severin. 4 În anul 1878 în timp ce se afla la Viena pentru tratament,
fiind foarte bolnav. acesta moare.
Despre alte rude ale lui Constantin Săvoiu în afară de un frate,
Vasile Săvoiu, nu am găsit alte informaţii cu privire la părinţii săi sau alţi
fraţi.
Constantin Săvoiu, zis Surcel, avea rang de pitar, Alexandru

Ştefulescu îl numeşte în cartea sa "Istoria Târgu-Jiului": ... mare proprietar
şi filantrop „. 5 dar şi ctitor. Moşii avea la Lupoaia, Borăscu, Groşerea,
Urdari. în afară de aceste moşii mai avea case la Târgu-Jiu, unde avea
şi o moară pe râul Jiu 6 şi la Craiova. Printre altele mai avea şi o fabrică
de ciment la Gura Văii - 70 km. de oraşul Turnu Severin.
La moşia de la Lupoaia, pe malul stâng al Motrului (azi oraşul
301
Motru), Constantin Săvoiu îşi construise încă din anii1860-1870 o casă
spaţioasă <;:u etaJ chiar lângă culă, construită spre sfârşitul secolului
XVIII -dispărută acum. Cula de la Lupoaia avea planul dreptunghiular,
fiecare etaj avea două încăperi, iar cerdacul era unul din cele mai
frumoase şi mai elegante din Oltenia. Acesta avea şase arcade frontale
şi câte două laterale sprijinite pe coloane scunde.
Biserica satului Lupoaia, cu hramul "Sfântul Nicolae", este
anterioară anului 1776 şi a fost zugrăvită pe cheltuiala familiei Săvoiu în
anul 1816 şi reparată în întregime în anul 1895. 7
La moşia de la Groşerea, (corn. Aninoasa, jud. Gorj) de pe malul

Gilortului, avea un conac - în care a fost o perioadă după 1953 şcoala,
apoi depozit - lângă care era o culă. Spre deosebire de cula de la
Lupoaia, aceasta avea planul perfect pătrat folosind iniţial pentru refugiu
şi apărare şi nu pentru locuit. Mai târziu, în a doua jumătate a secolului
al XIX-iea, cula a fost amenajată pentru locuit şi a revenit lui Achile
Crăsnaru, ginerele lui Constantin Săvoiu. Cula de la Groşerea are la
parter pivniţa, două camere la primul etaj şi una cu ieşire spre cerdac, la
al doilea etaj. Parapetul cerdacului este decorat prin mici dreptunghiuri,
iar colonada este formată ·din şapte stâlpi ce susţin arcadele trilobate. A
fost adăugat mai târziu un balcon din lemn. În interior are o scară din
lemn de 12 trepte. Zidurile au o grosime de aproape un metru şi sunt din
zidărie masivă, de cărămidă îngustă legată cu mortar. Ferestrele etajului
doi, iniţial creneluri, au fost amenajate în ferestre mici, însă numai pe
partea interioară, în exterior au rămas creneluri. Această moşie i-o dă
drept zestre fiicei sale Elena în anul 1796, când aceasta se căsătoreşte
cu Achil Crăsnaru. 8
La moşia de la Borăscu construieşte un conac - care se

păstrează azi aproape în ruină, fiind cămin cultural - şi o culă care erau
înconjurate de ziduri înalte.
Accesul se făcea printr-o poartă mare care avea în faţa ei un
pod de lemn (pe balamale) mobil. Tot aici construieşte o biserică pentru
9
săteni şi mai sus pe Dealu Mare, o mănăstire cu hramul "Adormirea

302
Maicii Dom11ului", unde se află îngropat în cripta familiei - care se află
sub altar, )n partea de răsărit. Ansamblul mânăstiresc de la Dealu Mare,

cunoscut şi sub numele de Cioaca sau Cioacla lui Surcel, a fost ridicat
în anul 1865. 10 Biserica a fost construrtă iniţial în stil neoclasic, pictura
fiind realizată de timişoreanul Nicolae Popescu, pe care Constantin
Săvoiu îl întâlnise. probabil· la Viena. Mânăstirea de la Dealu Mare a
funcţionat ca biserică particulară a familiei, care a întreţinut-o până în
anul 1941. După ce a fost abandonată, în 1962, biserica a început să se
degradeze. La 21 mai 1977 este redeschisă în urma insistenţelor lui
Constantin Lafcovici. În anul 1992 devine schit. Această biserică are un
final aproape fericit, pentru că începând din 1994 este renovată şi lărgită,
însă în urma acestor intervenţii forma iniţială a fost complet schimbată,

arhitectul lucrării nefiind preocupat de acest aspect.
În Târgu-Jiu cumpără de la Smaranda Călineasca teren, unde
construieşte în anul 1854, prima şcoală din oraş pentru Învăţătura
tinerelor fete orăşence şi judeţene pe care o donează Eforiei Şcolilor -

până atunci funcţiona doar o şcoală mixtă. 11
De la Institutul Săvoiu şi
numele de C. Săvoiu şi-a luat numele şi strada din apropierea şcolii.
Şcoala a avut la în1;eput două clase cu 55 de eleve, mai târziu în 1860

intrând sub tutela Aşezămintelor Brâncoveneşti, devine internat de fete.
Lecţiile aveau un caracter practic, Constantin Săvoiu insistând însă pentru
predarea unei limbi străine. 12
Tot în oraşul Târgu-Jiu, Constantin Săvoiu a fost unul din ctitorii

bisericii cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", alături de fa-
milia soţiei sale Ştefan şi Dumitru Frumuşanu, împreună cu sora lor
căsătorită cu Zamfir Părăianu şi preotul Constantin Ştefulescu (tatăl
istoricului Alexandru Ştefulescu). Biserica a fost construită între anii 1867-

1875. Ea a fost construită în stilul barocului austriac iar pictura era de
influenţă orientală. Descrierea lui Alexandru Ştefulescu este mai critică
în ceea ce priveşte această biserică, el spune că: "la construirea acestei

biserici dealminterelea cea mai Încăpătoare din oraş nu s-a avut bază
nici un stil .. .iar .. .simetria şi estetica au fost cu totul sacrificate. 13"
303
în 1873 se afla în biserică un potir din argint aurit având inscripţia:
Semn de recunoştinţă către Divinitate care a protejat pe Annette Săvoiu
În ziua de 1·5 iunie 1873. Anica, Anne.tte, Constantin, Anna,. Constantin,
Emanuel, Magdalena, Elena, George. 14 Este vorba despre soţia lui
Constantin .Săvoiu, Annete von Guma, cei enumeraţi
. .
fiind copiii lor.
Constantin Săvoiu zis Surcel, s-a căsătorit cu Ecaterina Frumuşanu,
fiicc::i logofătului Constantin (Dinu) Frumuşanu, care mai avea trei copii-
în afară de Ecaterina - doi fii şi o fiică. Ştefan Frumuşanu, pitar, căsătorit
cu Ecaterina (care a avut un singur copil) şi Sevastiţa Frumuşanu
căsătorită cu Zamfir, care a avut opt copii.

Una dintre cele cinci fete ale sale, Speranţa s-a căsătorit cu generalul
Nicolae Tătărescu având unsprezece copii printre care şi pe Gheorghe
Tătărescu.
Din căsătoria Ecaterinei Frumuşanu cu Constantin Săvoiu, s-au

născut cinci copii:
1.Constantin C. Săvoiu căsătorit cu Annette Sarah von Guma
2.Eufrosina (Frosa) Săvoiu
3. Emanuel Săvoiu căsătorit cu Marietta Arion

4. Elena Săvoiu c(sătorită cu Achil Crăsnaru
5. Eliza Săvoiu căsătorită cu ... Mihuleţ.
Constantin C. Săvoiu a fost prefect de Gorj, între anii 1869-1874 şi 1892-

1895.15 Cumpără proprietatea biv vei medelnicerului Gligoraş Bâlteanu,
unde îşi construieşte probabil casă. în anul 1896 este unul din ctitorii
Capelei cimitirului împreună cu familia mamei sale. 16 A fost căsătorit cu
Annette, una din fiicele doamnei von Guma, care era doamnă de onoare
a reginei Elisabeta, având şase copii:
Generalul Constantin (Costică) Săvoiu căsătorit cu Constanţa,
născută Gârleşteanu (aceasta fusese căsătorită înainte cu generalul

Viişoreanu, având două fete din prima căsătorie, Tanzi şi Aka) care au
avut o fiică Anna (Ani) Săvoiu căsătorită şi ea de două ori, prima dată cu
prim-procurorul Mihai Soreanu şi apoi cu ... Bunea.
Generalul Gheorghe (George) Săvoiu s-a născut la 12 februarie
304
1890 la Târgu-Jiu şi moare la 9 august 1971 la Bucureşti.
A fost căsătorit cu Lily Danon, nu au avut copii. Studii : Şcoala militară
de ofiţeri de cavalerie ( 1909-1911) şi Şcoala Superioară de Război (1922-

1924 ).
În 1914 este locotenent, în 1917 căpitan, în 1934 colonel, în 1941
general de brigadă. Între 1O i~nuarie - 25 iulie 1941 este comandant al
Brigăzii 7 cavalerie în campania din Sudul Bas~rabiei. Între 25 iulie-31
august 1941 este la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale, trecut apoi
în rezervă până la 31 august 1944.
Între 20 decembrie 1944 -12 martie 1945 este şef al Serviciului
Special de Informaţii, fiind trecut definitiv în rezervă la 24 martie 1945. 17
Generalul Gheorghe Săvoiu este arestat la 24 februarie 1949,
fiind judecat deabia după doi ani, în 1951 şi condamnat la doi ani de
închisoare, a fost încadrat în mai multe colonii de muncă fiind eliberat la
24 mai 1954.
Ana Săvoiu căsătorită cu generalul Gheorghe Sănătescu 18 (14
ianuarie 1885-8 nov. 1947), care au avut un fiu Puiu Sănătescu (m. 1940)
căsătorit cu Lila Cotescu (m. 1969) care nu au avut descendenţi.
Magdaiena Săvoiu (m. 1969) căsătorită cu Anton Lafcovici c1.i

care are un copil Constantin Lafcovici, căsătorit cu Tanzi Viişoreanu,
fiică adoptivă a generalului Constantin Săvoiu. Din căsătoria cu al doilea

soţ, avocatul Ion Mihail-Gele (m. 1946) Magdalena Săvoiu a avut o fiică,
Puica Mihail căsătorită cu aviatorul comandor Boris Ferdeber.
Generalul Emanuel Săvoiu (m. 25 iunie 1952) căsătorit cu
Constanţa (Tanzi) Dumitrescu (m. 30 iunie 1949) cu care au avut un
copil, Constantin (Nolcică) Săvoiu.
Elena Săvoiu (1885-1979) căsătorită cu căpitanul Victor Eliad

(m. 1916) au avut un copil, Pintzi Eliad, căsătorită cu Romică Şteflea,
ultimii proprietari ai culei din Borăscu.
Eufrosina Săvoiu nu a fost căsătorită şi nu a avut copii, întreaga

ei avere a lăsat-o moştenire nepotului de frate preferat, generalul
Constantin Săvoiu.
305
Emanuel Săvoiu a·fost preşedinte de Tribunal între 1881-1882,
an în care a fost admis în loja masonică Steaua lui Sever din care făcea
parte şi tatăl să.u. Acesta s-a căsătorit cu Marietta Arion, şi au avut doi
copii:
Emanuel (Motzu) Săvoiu, avocat, nu a fost căsătorit şi nu a avut
copii.
Irina Săvoiu căsătorită cu generalul Ostroveanu, nu au avut copii.
Elena Săvoiu căsătorită cu Achil Crăsnaru au avut un copil, Godin
Crăsnaru căsătorit de două ori.
Eliza Săvoiu căsătorită cu ... Mihuleţu, au avut nouă copii:
Hermina, Vila, Natalia, Adelina, Sandu, Pelina, Matilda, Emanuel.
Note:
1. Gheorghe Cronţ, Acte juridice din Ţara Românească 1775-1781,
2. Ibidem, p. 314.
3. Em. E. Săvoiu, Litua, studii şi cercetări, Târgu-Jiu, 1978, p. 221.
4. Mihai Rădulescu, Re lue Roumane d'histoire, tome XXXVIII, 1-4, 1999, p.
294.
5. Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Bucureşti, 1906, p. 55.
6. Idem, Încercare de a face o istorie a Târgu-Jiului, 1898, p. XIII.
7. Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din
România, Craiova, 1970, voi. 2, p. 405.
8. Radu şi Sarmiza Creţeanu, Culele din România, Bucuresti., 1969, p. 29.
9. Iancu Atanasescu, Culele din Oltenia, Craiova, 1974, p. 107.
1O. George Niculescu, Drumuri spre mânăstirile Gorjului , Târgu-Jiu, 1997, p.
121.
11. Alexandru Ştefulescu, Încercare ..... , p. 251.
12. Ibidem, p. 274.
13. Ibidem, p. 156,
14. Ibidem, p. 278.
306
15. Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu-Jiului, p. 118.
16. Alexa~dru Ştefulescu, Încercare ... , p. 281.
17. Alexandru Duţu, Armata română în al doilea război mondial 1941-1945,
18. Ibidem, p. 361.
Bibliografie:
1. Antanasescu, Iancu, Culele din România, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,
1974.
2. Cărăbiş, Vasile, Istoria Gorjului, Ed. Editis, Târgu-Jiu, 1995 ..
3. Creţeanu, Radu, Culele din România, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969
4. Cronţ, Gheorghe, Acte juridice din Ţara Românească 1775-1781, Ed.
Academiei de ştiinţe sociale şi politice, Bucureşti, 1973.
5. Duţu, Alexandru, Armata română în ala doilea război mondial 1941-1945,
Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000.
6. Niculescu, George, Drumuri spre mânăstirile Gorjului, Ed. Ager, Târgu-Jiu,
1991.
7. Rădulescu, Mihai, , în Revue Roumane d'histoire XXXVIII, 1-4, 1999.
8. Săvoiu, Emanoil E., Şcoala primară de fete, contribuţie la istoria
învăţământului din Târgu-Jiu, Litua, studii şi cercetări, 1, Târgu-Jiu, 1978.
9. Stoicescu, Nicolaie, Bibliografia localităţilor şi a monumentelor feudale
din România, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1970, 2 voi.
10. Ştefulescu, Alexandru, Încercare de a face o istorie a Târgu-Jiului, 1898.
11. Idem, Istoria Târgu-Jiului, Ed. Socec, Bucureşti, 1906.
GENERAL GHEORGHE SĂVORJ=
CONSTANTIN SĂVO!U
MAGOALENA SĂVOIU= Aneta Baron von Gumma
(Anton latc.ov.ci).
A•oeal ton Mihail • Gete
GENERAL EMANUEL SĂVOIU •

25 iunie 1952
Tar>%i Oum~rescu 30 ·VII 1949
ELE"fA (MUTZA) SĂVOIU • 1885- ROSASĂVOIU
Cpl. Victor Eliad (+ 1916) 1979
}:! m
&:' o
EMANUEL SĂVOIU=
c;~
om
Marietta Ation :l ::o
- "zIII -
c; :l >
ELENA SĂVOIU-"
.... =""
~ :l ::o
.... (I) c:
Acllde Crasnaru co li><!!!:
~ ~ c:
._. - · o(/)
~~
g> z
... c:
LOl.A PAULIAN•
lexandru CioGaneseu ! li
ELIZA SĂVOIU•
ICA NlSJPEANU Mihuleţu
TITIUCĂ NISIPEANU
VJ
o
www.cimec.ro / www.muzeugorj.ro """"'
ALEXANDRU ŞTEFULESCU ŞI MEDIEVISTICA
ROMÂNEASCĂ
Prof. Gheorghe Nichifor
Evul Mediu, considerat de multe ori ca o perioadă care, dacă

nu a întrerupt, a încetinit mult ritmul de dezvoltare social-economică a
umanităţii, este văzut astăzi pe plan universal ca o perioadă, care a
păstrat valori ale antichităţii şi a pregătit progrese definitorii pentru epoca
modernă.
în cazul Istoriei Românilor, perioada medie, care începe cu

procesul de formare a poporului român şi se încheie în sec. al XVIII-iea,
odată cu afirmarea viguroasă a mişcării naţionale româneşti de a-şi
edifica sta.tul modern unitar este perioada făuririi statalităţii româneşti şi
a luptei necurmate de supravieţuire a acesteia.

Medievistica românească a abordat problemele importante ale
epocii fie aprofundând, prin studii speciale, fie generalizând cu ajutorul
lucrărilor care tratează intervale mai mari de timp. La baza acestora s-
au aflat întotdeauna izvoarele istorice, singurele în măsură să reconstituie
viaţa din trecut, să argumenteze convingător fapte şi procese istorice.
Din categoria izvoarelor nescrise, cele mai cunoscute sunt cele
arheologice. De altfel există o adevărată ştiinţă, arheologia, care se ocupă
cu studierea urmelor vieţii materiale, pe care le studiază şi interpretează
310
cu metode şi tehnici speciale.
La dezvoltarea arheologiei a contribuit, pentru zona Gorjului, şi
Alexandru Ştefulescu (1856-1910), istoric şi om de cultură gorjean.

Activitatea sa în acest domeniu a început înainte de 1890 şi a cuprins cu
deosebire cercetări vizând perioada stăpânirii romane (castrele de la
Porceni, Bumbeşti-Jiu, Vârtop, Săcelu, Glodeni, drumul roman spre Ulpia
Traiana Sarmizegetusa etc.). În ce priveşte Evul Mediu dezvoltat a avut
în vedere mănăstirile Tismana, Polovragi, Crasna, Strâmba, Vişina,
precum şi resturile unor case boiereşti cum ar fi cele ale Buzeştilor şi
Bengeştilor. în lucrarea „Gorjul istoric şi pitoresc" se fac ample referiri la

aproape toate bisericile şi bisericuţele medievale din vremea sa.
Izvoarele scrise constituie principala sursă de informare pentru
istoricii epocii medievale. Ele aparţin unor categorii foarte variate şi pot fi
clasificate atât după conţinutul lor, cât şi după materialele pe care sunt
scrise.
Izvoarele epigrafice se prezintă sub forma inscripţiilor. Ni s-au
păstrat asemenea mărturii scrise pe materiale diferite: piatră, cărămidă,
tencuială, lemn (construcţii sau obiecte), ceramică, metal precum şi
brol:late pe textile. Ele contribuie la datare sau oferă ştiri intlJresante de

natură social-politică şi culturală.
Privitor la Alexandru Ştefulescu, el este primul istoric care

descifrează numeroase inscripţii şi pisanii din Gorj, cu deosebire de pe
mormintele religioase. Informaţiile pe care ni le oferă se regăsesc şi în
lucrările de avangardă ce abordează problematica inscripţiilor medievale,
publicate în ţara noastră de-a lungul anilor.
Izvoarele numismatice, ca şi cele arheologice, au o importanţă
mai mare pentru istoria feudalismului timpuriu, întrucât depozitele

monetare ne informează asupra curentelor de schimburi comerciale şi,
indirect, asupra dezvoltării social-economice, dând şi indicaţii cu privire

la unele fenomene politice. Ele îşi păstrează interesul pentru perioadele
următoare, în măsura în care materializează şi completează celelalte
izvoare scrise.
311
În 1894, Alexandru Ştefulescu împreună cu Iuliu Moisil şi Vitold
Rolla Piekarski întemeiază Muzeul Gorjului. Între alte piese personale
donate s-au aflat şi monede care au circulat de-a lungul timpului pe
teritoriul judeţului Gorj. În această direcţie istoricul gorjean a fost
încurajat, în chip constant şi strălucit, de secretarul Academiei Române,
nimeni altul decât eminentul savant şi om politic D. A. Sturza. Pasionat
colecţionar de materiale numismatice, acesta a publicat studii
fundamentale cu privire la circulaţia monetară în Ţara Românească şi
Moldova. În revista „Jiul", Al. Ştefulescu publica în 1859 studiul

„Numismatica muzeului gorjean".
Izvoarele sigilografice şi heraldice se referă cu predilecţie la sigilii
(peceţi), folosite pentru a garanta autenticitatea actelor. Ele servesc ca
bază documentară atât prin reprezentările (efigiile) pe care le poartă
(piese de costum, armament, simboluri etc.), cât şi prin legenda ce

însoţeşte efigia, care cuprinde de multe ori ştiri de istorie politică sau
organizare administrativă, netransmise de alte izvoare.
Sigiliile poartă, în unele situaţii, reprezentări heraldice, steme
sau blazoane, fie aparţinând persoanelor fizice, fie unor instituţii. Ele
figurează şi pe clădiri, :nobile sau felurite obiecte, putând servi la
operaţiuni de datare sau identificare, la stabilirea de filiaţiuni sau la
clarificarea unor probleme politice.
Fără a avea o pregătire specială în acest sens, Al. Ştefulescu a
abordat în lucrările sale această problemă. De exemplu, are explicaţii
detaliate asupra stemei Gorjului de odinioară, iar multe din documentele

publicate poartă şi descrierea peceţilor care le însoţesc.
Izvoarele documentare sunt acte de diferite categorii, care
urmăresc activitatea practică a instituţiilor şi particularilor, care urmăresc
satisfacerea unor interese imediate. După locul 1Ode emisiune, înăuntrul
sau în afara hotarelor, se clasifică în interne şi externe.
Documentele constituie principala bază de informaţie a
medievistului, facilitând elucidarea problemelor esenţiale ale epocii,
formarea proprietăţii feudale, imunităţi marelui domeniu, formele rentei
312
feudale, obligaţiile faţă de domnie, producţia meşteşugărească, schimbul
de mărfuri, _r~laţiile cu alte state, receptarea acţiunilor româneşti peste
hotare, etc.
Adunarea acestor documente în colecţii a început în epoca
luminismului cu Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, impunându-se ca pro-
gram sistematic odată cu afirmarea romantismului în istoriografie. N.
Bălcescu, August Treboniu Laurian, G. Bariţiu, M. Kogălniceanu, Al.
Odobescu, Gr. Tocilescu, B. P. Haşdeu au desfăşurat o bogată activitate
în vederea creşterii patrimoniului documentar al istoriei naţionale.
Curentul pozitivist în istorie, care a dat naştere „şcolii critice", în
exploatarea informaţiei documentare, a cultivat disciplinele auxiliare ale
istoriei şi a impus rigoarea ştiinţifică în publicarea izvoarelor. AD. Xenopol,
N. Iorga, D: Onciul, I. Bogdan, C. Giurescu, D. A. Sturza, N. Densuşianu
ş.a. au pus bazele Corpusului naţional de izvoare.

În această direcţie Al. Ştefulescu poate fi considerat unul dintre
cei mai de seamă culegători de documente ai istoriei locale, pe care
îndrăznim să-l situăm din punct de vedere al concepţiei undeva între
reprezentanţii romantismului şi pozitivismului istoric. Practic oricine se
încumetă să scrie despre Gorj sau despre Oltenia ·nu poate face
abstracţie de cărţile sale.
A început prin a insera documente în revista „Jiul", publicaţie
apărută la Târgu-Jiu, în 1894, din iniţiativa sa. în paginile acesteia a
reprodus concomitent şi hrisoave medievale, diate, foi de zestre, scrisori,
tot· felul de acte particulare, reuşind să stârnească interesul şi
consideraţia pentru asemenea documente şi să câştige încrederea
posesorilor. În 1906 avea la dispoziţie importanta cifră de 2000 de piese,
dintre care opt din secolul al XV-iea.
Îl situăm oarecum în apropierea romanticilor, pentru că din dorinţa
de a înviora ariditatea analizei ştiinţifice, specifică în mare parte „şcolii
critice", face apel la mijloace aparţinând literaturii. El încadrează narativ

documentul studiat, imaginând întâmplări din perioada emiterii lui, cu
personaje de epocă, cu obiceiuri şi practici de atunci. De exemplu, pentru
313
a comenta „Un docume·nt slavic inedit privitor la istoria judeţului Gorj",
un act de întărire a proprietăţii dat de Matei Basarab lui Udrea, postelnic
la Bibeşti- Gorj, Ştefulescu încheagă o povestire în care evocă atmosfera
de la curtea' boierească şi de la un divan de judecată, cu amănunte
privin_d vestimentaţia, arhitectura clădirilor, obiceiuri etc ..
Este prezent cu documente şi în alte publicaţii din Gorj
(„Şezătoarea· săteanului", „Amicul poporului") dar şi din Bucureşti („Noua
Revistă Română").
Indiscutabil, cartea de căpătâi a lui Alexandru Ştefulescu, în

direcţia publicării acestei categorii de izvoare, este „Documente slavo-
române relative la Gorj (1406-1665)", apărută în 1908. Lucrarea cuprinde
o prefaţă, bibliografie, documente în limbile slavă (cu traducere) şi
română, scurte biografii ale domnitorilor din cancelariile cărora provin

actele şi un util indice alfabetic. A fost bine primită de specialiştii timpului,
mai târziu cea mai mare parte a documentelor fiind preluate de cele
două prestigioase colecţii, „DIR" şi „DRH".
Şi celelalte lucrări ale sale fac apel la această categorie de
izvoare, lucru remarcat şi relevat de N. Iorga, marele savant aflându-se
în relaţii de preţuire şi pri,)tenie cu istoricul gorjean.
Izvoarele juridice, reflectă raporturile juridica din sânul societăţii
medievale precum şi alte probleme de drept. Până prin secolul al XV-

iea ele erau cuprinse în „obiceiul pământului", dreptul nescris, recunoscut
şi aplicat de români, pentru ca ulterior să se utilizeze texte juridice din
literatura bizantină de profil.
Fără a avea pretenţia de a le clasifica în această categorie de
izvoare, precizăm că în „Gorjul istoric şi pitoresc", dar şi în alte lucrări,
Al. Ştefulescu a avut în vedere documente care relevă fenomene şi
practici juridice mai puţin cunoscute cum ar fi: adopţiunea fraternă pe

moşie, protimisul, excluderea fetelor de la moştenirea moşiei, martorii
cu trăişti de pământ, carte de .blestem, pământ în cârcă, brazdă pe cap,
responsabilitatea rudelor pentru faptele membrilor familiei etc.
Izvoarele didactico-ştiinţifice se referă la acele scrieri rezultate
314
din procesul de învăţământ sau în legătură cu el. Intră în această categorie
manuale şi alte lucrări didactice (unele având interesante menţiuni
olografe), cataloage, programe şcolare, registre matricole, procese

verbale de inspecţie etc. chiar dacă nu se referă la epoca medievală se
poate aprecia că în urma institutorului, directorului şi revizorului şcolar
Al. Ştefulescu au rămas o sumedenie de asemenea izvoare. Plecând

de la „Geografia Gorjului", manualul realizat la începutul carierei sale,
până la zecile de materiale cu observaţii, aprecieri, caracterizări, el oferă
cercetătorului imaginea învăţământului (şi nu numai !) din acest colţ de
ţară. Are de asemenea referiri şi probe cu izvoare pentru învăţământul
medieval din Gorj, cu deosebire la Tismana.

Izvoarele etnografice şi folclorice reprezintă o categorie specială,
referindu-se la tot ce se păstrează încă viu din trecut în viaţa şi creaţia
poporului. Studiile de etnografie şi folclor dezvăluie persistenţa unor foarte

vechi elemente în modul de viaţă, costume, locuinţe, obiceiuri, tradiţii,
basme, poezie, muzică etc. Iniţiate încă de la mijlocul secolul al XIX-iea

de reprezentanţii generaţiei paşoptiste, cercetările de folclor au condus
la adunarea şi fixarea în scris a unui consistent material. Ştefulescu a
acţionat remarcabil şi în această direcţie, dovudă lucrările sale
monografice, unde se pot vedea capitole speciale referitoare la obiceiuri,
costume, credinţe. l-a îndemnat, de asemenea, cu orice prilej, pe
colaboratorii săi să se preocupe în zonele gorjene cercetate de obiceiuri
şi datini. Generaţia actuală de istorici are datoria de a continua, cu
mijloacele şi achiziţiile interpretative ale vremurilor de azi, opera ilustrată
cu atâta autoritate ·de cei care au trudit pentru dezvoltarea medievisticii

româneşti. între ei şi Al. Ştefulescu, cel care a pus solide temelii acestei
discipline, prin originalele şi laborioasele sale cercetări.
ION PILLAT ŞI CLOŞANll GORJULUI
Prof. Adrian Popescu
La 31 martie 2001, Ion Pillat, reprezentant de frunte al generaţiei

marilor poeţi din perioada interbelică, ar fi împlinit 11 O ani de la naştere.
Eveniment memorabil în viaţa literară românească pentru noi gorjenii,

cu o semnificaţie aparte, poetul, unanim apreciat în ţară şi peste hotare,
vine să întregească galeria marilor creatori care au avut puternice
legături sufleteşti cu Gorjul -.Eminescu, Coşbuc, Şt. O. Iosif, alţi oameni
de cultură. Pentru Ion Pi'.lat, Gorjul a însemnat şi puternice legături de
rudenie.
Şcolitul la Paris, face cunoştinţă cu ţara, cu istoria, tradiţiile şi
frumuseţile ei, prin intermediul unei întâmplări fericite aşa cum ne-o
descrie Cornelia Pillat în postfaţa la voi. 6 (proza, 1916-1942), "Tradiţie
şi literatură, Răsforind clasicii noştri", Ed.Eminescu, Bucureşti, 1994, p.

570: ,,Între 12-15 ani va fi luat de Ionel Brătianu, unchiul său, într-o serie
de excursii mari, şi va străbate ţara, din Ardeal până în Maramureş şi
Bucovina, va merge călare sau pe jos, de la Sibiu la Mehadia şi Orşova,
prin munţii Cindrelului, bazinul Petroşani, masivul Retezatului, Godeanu

şi Valea Gemei. însuşi poetul în „Mărturisiri", 1942, p. 270-271 (Extras)
se confesează: „Nu o dată am adormit şi eu sub stelele cerului, în jurul
unui foc în care un brad întreg dogorea trosnind din răşină. Ciobani
preistorici, păstori în sarica lăţească opreau timpul în loc pentru mine.
316
Totul era. aici ca la începutul lumii, sufletul meu descoperea astfel obrazul
adevărat şi.ascuns al ţării, acela de dinainte de Traian. Ceasul de vară
îşi rotea în noapte zodiile ca nişte icoane necunoscute bisericilor de azi,

zeii muntelui însă mi se ascundeau, cu ziua doar regăseam pe O-zeu
devale, în mânăstirile vechi ctitorite pe vremuri ... "
Mai târziu, pentru o anumită perioadă, va reveni într-unul din acele
locuri care l-au încântat, la Cloşanii Gorjului de azi, unde va concepe
poemul „CLOŞANI", publicat în „Viaţa Românească" (elegie), XVIII (1926),
nr. 9, sept., p. 249-251, cu dedicaţia „pentru Pia şi Alexandru
Alimăneşteanu". La şfârşitul poemului nota: Cloşani, august, 1926.
Ni se desluşeşte astfel faptul că în sejurul său la Cloşani a
beneficiat de ospitalitatea mătuşii dinspre mamă, soţia boierului
Alimăneşteanu, care avea moşii la Cloşani şi despre care şi astăzi mulţi
locuitori îşi mai amintesc.

Din manuscrisul nr. 5077, p. 212-214, existent la Biblioteca
Academiei Române, aflăm cu exactitate că poemul a fost conceput la
17 august, 1926, la Cloşani şi scris la Călimăneşti la 21-23 august 1926.
Prima apariţie în ciclul „Elegii" se va produce prin intermediul
volumului „Limpezimi" - Craiova, Ed. Scrisul Rc'mânesc, 1928, p. 117,
după care va fi republicat în volumul „Pasărea de lut".
Referitor la acest poem, Cristian Livescu, în cartea sa „Introducere
în opera lui Ion Pillat" la p. 156, nota: „Nicăieri ca în elegia „Cloşani" nu
este exprimată mai dureros zădărnicia dorinţei de a reactualiza trecutul
răpus de uitare. Până şi noţiunii „demultului" i se relevă semnificaţia ei
„ucigaşă". Singura consolare pentru poet rămâne aceea de a-şi încrusta
în suflet peisaje şi aspecte de viaţă patriarhală, vechi datini, iubite de el
cu patimă".
Pentru valoarea sa artistică şi documentară referitor la Cloşanii
Gorjului, considerăm că merită să transcriem întregul poem aşa cum a

fost el conceput de sufletul şi cu mintea poetului.
317
CLOŞANI
De treci Baia de.. Aramă, de departe vezi albind

- Stai Căline - nu pădurea ci toţi munţii de argint.
lată piatra ca· o cloşcă, iată puii ei - Cloşanii -
Şi deodată uiţi Florica, şi deodată uiţi Miorcanii
Şi deodată intri-n ţara basmului ce-l credeai mort,
Unde totul Îşi păstrează vechiul suflet, vechiul port
Tânăr ca un râu de munte, proaspăt ca un cer pe ape ...
Vale, inimă Închisă pe trecutul ce-o Încape,
Vale-a Motrului, ursită ca Domniţa din poveşti
Să tot doarmă neschimbată până o dezvăluieşti,
Vale-ascunsă aşa bine printre munţi că niciodată
Zborul vremii de pe culme umbra sură nu-şi arată
Cum să vină când şi astăzi, când de veci, neveste torc

De-a călare şi din munte tot În Dacia se-ntorc
Ca să vină când se-nalţ< I glasul morţii ca o rugă
Către zeul trac ce mişcă apele de la irugă
Şi din scoc le năpusteşte peste roata ei de lemn.

Cum să vină pe pământul unde şi-azi păgânul semn
Bradul morţilor şi-usucă dorul verde pe morminte.
Azi ca ieri se duc cosaşii cu lăuta-Înainte
Chiotind pe drum de clacă, prin fâneţe, de te miri

Încotro pornesc pandurii celui de la Vladimiri.
Azi ca ieri bisericuţa stă În inima poienii
Pustnic alb proptit În bârnă Îşi aşteaptă poporenii -
Azi ca ieri să-şi ia la nuntă, azi ca ieri la ţintirim ...
- Moşule, castanii ceia cin-i-a pus ? - la, Nicodim
Când monahii lui veniră să se-aşeze la Tismana ...
Tot trec fete din Tanagra, sus pe cap punându-şi cana
318
S1;3u ulciorul plin de cerul răsturnat Într-un izvor,
Şi sub fagi, la umbră deasă, spune-n fluier un păstor ...
.Fluier bătrânesc şi Motru, râu şi suflet, ca descântec
V-a trezit În pacea serii murmurând acelaşi cântec ?
Ce descântec curge-n mine ? Cum se face ? ... Se desfac
Cunoscutele privelişti În bătrânul tău conac.
N-am mai fost aici şi totuşi mi-amintesc de altădată
Şi Îmi aflu cu mirare ţara mea adevărată
Cum descoperă copilul basmul presimţit demult

Demult ... cine-a rostit vorba ucigaşă ? De mult ...
Ca o pasăre de noapte, umbra sură iat-o, creşte,
De pe culme peste vale se coboară, se lăţeşte -

Oameni albi şi case albe ca mioare, n-or mai fi;
Port şi datini o să piară an de an şi zi de zi.
N-or mai prinde În oprege trupul zvelt ca un mesteacăn;
N-or mai duce după spate pruncul legănat În leagăn;
N-o mai luneca marama nor subţire pe obraz;

N-o să-şi mai Întindă pânza aripi albe lângă iaz.
Vezi, bunica şi cu fiica şi nepoate n-or mai toarce,
Într-o moară de pe Motru, trei Mărine - ca trei parce -
Firul lânei, firul soartei ne-ndurate ce ne ia ...
Ruga noastră, nici suspinul, să ne ţie n-or putea
Ţară veche, ţară bună, mult te-om plânge, mult te-om cere ...
Suflete, de ai credinţă, braţule de ai putere,
Bate apa Înspumată cu nuiaua de alun -
Cer şi râuri, munţi şi codri, strâns să-i legi, să mi-i aduni,
Să mi-i dai să port cu poftă de copil, cu dor de lotru
Să te fur, vrăjită vale, şi mai repede ca Motru,
Care scapără prin pietre şi tot scapă, să te duc
Strânsă-n suflet, strânsă-n braţe, ca o pradă de haiduc.
TRIPTIC BRÂNCUŞIAN
Coloana - Portal - Masa Tăcerii
Maria Sanda Tătărescu - Negropontes
Se ştie că marele sculptor Brâncuşi este originar din Gorj, corn.

Peştişani.
Se ştie de asemenea că mistuit de flacăra creaţiei artistice, a

părăsit România stabilindu-se la Paris, unde Învingând toate greutăţile
care stăteau În calea unui necunoscut, a devenit creatorul unei arte noi,
cu un mare răsunet mondial.
Ceea ce se cunc·aşte mai puţin este că acest geniu al sculpturii
s-a Întors În anul 1937 În Gorj executând cele două capodopere ale
sale: Coloana fără de Sfârşit şi Portalul Înfrăţirii.
Următoarele rânduri au menirea să aducă câteva precizări şi
lămuriri asupra Împrejurărilor care l-au adus pe Brâncuşi mGorj.
În anul 1937 „un comitet de femei gorjene" dorind să ridice la Târgu-Jiu
pe propria sa cheltuială un monument închinat memoriei soldaţilor gorjeni
morţi în războiul din 1916, roagă pe Miliţa Petraşcu să scrie lui Brâncuşi
şi să-l invite să execute după concepţia sa monumentul eroilor gorjeni.

Miliţa Petraşcu, căreia marele artist îi păstra o vie amintire, îi transmite
invitaţia pe care Brâncuşi o primeşte, fiindcă precum a mărturisit mai
târziu, iniţiativa femeilor gorjene era pe placul firii lui dezinteresate.
lată de ce într-una din zilele lui iunie 1937, marele Maestru este
320
aşteptat cu înfrigurare în casa oltenească unde urma să fie găzduit.
telegramă
O
. . foarte laconică semnată Brâncuşi, anuntase
. '
cu o
zi înainte ora sosirii şi un automobil fusese trimis la Filiaşi, punct de
oprire a Orient-Expresului. Din nefericire însă persoana trimisă în
întâmpinare ajunsese la gară cu întârziere, aşa că peronul era gol, iar
şeful gării întrebat spuse zâmbind:
-Cineva din străinătate? Sigur nu, aş fi văzut măcar valizele cu
etichete colorate.
În timpul acestei convorbiri un om mărunţel, cu înfăţişarea mai
mult modestă, înaintă spre grupul care se formase. Purta o haină lungă,
cafenie şi pe cap o pălărie cam învechită. Ducea în mâna dreaptă un

coşuleţ cu pere cumpărate de bună seamă într-o gară din Banat şi cu o
voce domoală întrebă:
-Nu mă căutaţi pe mine? Eu sunt Brâncuşi. Eram acolo şi mă
uitam cum se descarcă saci de grâu dintr-un vagon. De mult n-am mai
văzut atât de mult grâu; îmi place să văd cum se rostogoleşte sacul plin
ca o bucată de granit.
Cei din jur privesc uimiţi: nimic din înfăţişarea acestui om mărunţel
cu barba încâlcită, despre care se obişnuieşte să se spună „înainte de
Brâncuşi" şi „după Brâncuşi", nimic nu trădează pe marele artist. Nu
are de fel nici aspectul robust al unui fiu de ţăran, doar în ochii lui adânci
şi pătrunzători apar câteodată licăriri hazlii specifice fizionomiei
gorjene şti.
Automobilul a părăsit gara, şi străbate acum şoseaua Filiaşi
Târgu Jiu străjuită de ulmi şi anini gigantici. În drumul acesta care ii

readuce pe Mare Artist pe meleagurile copilăriei, Brâncuşi se adânceşte
din ce în ce mai mult în gândurile sale.
Şesul rămâne în urmă, apar dealurile care prevestesc lunca Jiului
şi ca şi cum acest peisaj ar fi fost veriga misterioasă care venea să lege
lumea copilăriei primitive a spaţiului gorjenesc de unde plecase, cu lumea
maturităţii şi a spaţiului universal .de unde se întorcea, Brâncuşi iese din
lunga sa meditaţie. E vădit mişcat; îşi scoate pălăria şi cu dosul palmei
321
îşi şterge fruntea umedă. În gestul acesta, pe care îl fac toţi ţăranif noştri
după o zi de muncă, Brâncuşi trădează originea ţărănească, ţăranul îşi
regăseşte obâ~şia şi pământul gorjenesc îşi regăseşte fiul.

După această clipă de emoţie Brâncuşi devine mai comunicativ,
mat vesel. Povesteşte cum în timpul copilăriei putea sta ore întregi lângă
bătrânii care. îşi crestau şi-şi înfloreau singuri stâlpii caselor şi porţilor.
Îşi aminteşte de faima lui Antonie Mogoş, meşterul ţăran de la Ceaurul

Gorjului care în 1875 a lucrat patru_ ani la casa lui renumită cu stâlpii cei
mai minunaţi ai sculpturii populare.
Stranie asemănare între cei doi sculptori gorjeni, amândoi fii de
ţărani săraci, unul rămas ţăran, cu viziunea simplă a satului strămoşesc,
altul devenit sculptor cu renume universal, cu viziunea largă a omenirii.
Şi totuşi sunt fraţi, ieşiţi amândoi din ascunzişurile adânci ale pământului
românesc.
Brâncuşi surâde acum văzând o ţărancă gătind afară la pirostrii şi fiindcă
în aer pluteşte un miros de mămăligă afumată, se interesează dacă
femeile nu au uitat să gătească vechea ciorbă de pui.

-Ştiţi că la Paris mănânc foarte des ciorbă de pui şi mi-o gătesc
singur? Acest cuvânt „s·1ngur'' revine des în vorbirea Maestrului. El este

de altfel un „singur'', un izolat. Prin gândirea sa, prin arta sa, chiar prin
viaţa sa, fără mulţi prieteni, fără elevi sau discipoli, fără mari profesori,
ele este un adevărat singuratec. Vorbeşte cu drag de singurătatea
atelierului său din lmpasse Ronssin. Mulţi români l-au vizitat, dar foarte
puţini l-au înţeles şi adaugă:
-Celor care m-au rugat să vin în Gorj le datorez emoţia
reîntoarcerii mele.
În câteva minute, călătoria se va sfârşi, Brâncuşi se uită cu
plăcere în dreapta şoselei, unde sus pe un dâmb verde, o casă în formă
de culă se ridică albă şi pătrată în inima unui desiş de brazi şi sălcii
pletoase. Maşina a trecut printr-o po·artă veche de stejar şi se opreşte în

faţa casei albe cu pridvorul larg deschis spre munte şi cu muşcate
căzătoare la fereastră. În depărtare minunata privelişte a peisajului

322
oltenesc se conturează cu lanţul Carpaţilor, vizibil din munţii Mehedinţiului
până dincolo de masivul Parângului.

X
XX
în dimineaţa următoare Brâncuşi stă de vorbă cu mama şi cu

persoanele care fac parte din „comitetul gorjean pentru ridicare
monumentului".
Fiecare aşteaptă ca Brâncuşi să desfăşoare pe masă o schiţă
sau un proiect. Dar marele artist tace şi fumează, plimbându-şi privirea

spre zborul rândunelelor şi culmile munţilor îndepărtaţi. După ce s-au
auzit diferite păreri şi după ce se pronunţă şi numele lui Michelangelo,
Brâncuşi sare ca muşcat de şarpe şi spune textual:
Astea sunt cărnuri! Mie să nu-mi cereţi aşa ceva.
Micul grup de gorjeni exprimă din ochi o adâncă îngrijorare şi din
acest moment nu mai vorbeşte decât mama, care a înţeles de mult pe
Brâncuşi şi care ghiceşte că tăcerea lui în această dimineaţă de iunie
este începutul operei care se va ridica la Târgu-Jiu.
Brâncuşi se duce în camera ·sa şi se întoarce cu un vraf de
fotografii. În mâinile lui expresive apar reproducerile lucrărilor de la Paris
şi degetul lui se opreşte pe o fotografie care reprezintă o coloană de
lemn cu inscripţia „Coloana sand fin en bois". Cu o voce timidă în con-
trast cu ieşirea violentă de mai înainte el spune:
-încă de la Paris am hotărât ca monumentul eroilor gorjeni să fie
o coloană fără sfârşit. lat-o.
Ochii celor prezenţi privesc uimiţi fotografia care pentru ei nu
reprezintă altceva decât un stâlp de pridvor ţărănesc.
Nici cetăţenii din Amsterdam care comandaseră lui Rembrandt
portretele lor şi care s-au găsit grupaţi după inscripţia artistului în
fantasmagorica „Rondul de noapte", n-au rămas mai surprinşi decât
gorjenii cărora li se prezenta o frântură de stâlp de casă ţărănească,
drept monument pentru proslăvirea eroilor lor.

323
X
XX
Şi totuş! se ia decizia ca „Monumentul Eroilor'' să fie „Coloana",

iar locul ales d~ Brâm;:uşi a fost înălţimea de lângă Târgu-Jiu denumită
„Târgul de Afară" "din cauza târgului săptămânal care se ţinea aici din
vremuri îndepărtate. În acest loc Maestrul este văzut zile de-a rândul
măsurând anumite distanţe şi dând personal dispoziţii pentru pregătirea
fundaţiilor.
S-ar părea însă că în viziunea cirtistică a lui Brâncuşi se înfiripează

un gând mai larg şi că, faţă în faţă cu oraşul care va primi împreună cu
Jiul şi munţii darul creaţiei sale, el simte că trebuie să rezolve o problemă
de ansamblu mai mare, legată şi de un echilibru arhitectural şi sufletesc.
A fost un moment hotărâtor în evoluţia operei brâncuşiene, atunci
când artistul se gândi să execute al doilea monument, un Portal de piatră
în zăvoiul Grădinii Publice. Prietenii lui simt şi ei bucuria acestei hotărâri
şi sumele necesare unei duble lucrări sunt spontan adunate.
X
XX
La sfârşitul lui iulie Brâncuşi pleacă la Petroşani unde ca un ciclop

se închide în munţi şi în faţa cuptoarelor prelucrătoare de fier, toarnă
elementele din care va fi compusă Coloana. Îşi face apariţia mai rar la
Târgu-Jiu, iar când vine are un aer obosit şi preocupat. Calculele
necesare susţinerii Coloanei i-au dat, după însăşi spusele lui, multe nopţi
fără somn. Echilibrul ei îl frământă necontenit. Dar în ziua când soluţia a
fost găsită, reapare surâzător şi vesel întinerit parcă. În urma lui vin pe
defileul Jiului primele elemente ale Coloanei încărcate în care trase de
boi. Imense schele sunt ridicate şi Brâncuşi este văzut în salopete urcat
pe schele ajutând cu mâinile lui la îmbucarea pieselor.
324
În ziua tn care ultimul element este aşezat, Brâncuşi coboară
obosit dar tri~mfător spunând:
- lată pomenirea fără sfârşit! Badea proste.
Această operă care este una din cele mai de seamă realizări
ale sale, lui Brâncuşi îi este sigur cea mai dragă şi cea mai aproape
de idealul său de puritate de linie. Ea nu are soclu având o înălţime de
29,33 metri, răsare parcă din pământ şi este compusă dintr-o
suprapunere de elemente romboidale legate între ele, susţinute pe un
ax până la al patrulea romb. Ultimul element este „neterminat", rămas
deschis dând tocmai această idee de „neoprit" de „nesfârşit".
Compoziţia este de fontă metalizată cu aramă pentru patină.
Arhitecţii, oameni de artă sau gânditori, au meditat, au înţeles
sau au negat „Pomenirea fără Sfârşit". Ea se înalţă însă, dreaptă, singură,
măreaţă în perfecţiunea liniei tinzând să cucerească cosmosul.
X
XX
Brâncuşi nu şi-a încheiat însă misiunea la Târgu-Jiu, el este văzut

acum tăind cu dalta blocurile mari de piatră ale Portalului. Câţiva meşteri
pietrari îl ajută.
Din când în când Brâncuşi se uită la Coloana care se profilează
arămie pe cerul albastru al toamnei. Aceeaşi culoare arămie începe să
se întindă peste arborii din zăvoi; au trecut mai multe luni de când Brâncuşi
s-a întors în Gorj şi în lunca Jiului se dau ultimele lovituri de daltă „Portalul".
Este cazul să amintim aici dorinţa mereu vie, de stilizare, de
perfecţiune a unei aceleaşi opere, care călăuzeşte pe marele Artist.
Tema nu se încheie odată cu realizarea ei. Ea dăinuieşte în aspiraţia lui
de a ajunge la un mai bine.
De această idee este legat motivul care se repetă pe cele patru
laturi ale „Portalului". El reprezintă două semicercuri unite pe aceeaşi
diagonală şi este numit „sărutul". Ce drum lung între „Le baiser" conceput
325
cu 30 de ani în urmă.
„Le baiser" reprezenta două busturi înlănţuite, îmbrăţişate strâns,

capetele proptite u~ul de altul. Cu timpul elementul stilistic dominând,
nu mai rămâne decât esenţialul, forma pură. Trupurile au dispărut, se
conturează doar capetele, cele două circumferinţe,· unite între ele;
reîntoarcerea la puritatea originară, la înţelesul profund universal.
X
XX
Pe o zi de toamnă târzie Brâncuşi şi prietenii săi refac drumul pe
care l-au bătut toată vara. Privirile tuturor sunt îndreptate sus spre
Coloana a cărei formă pornită de la stâlpul primitiv al casei ţărăneşti şi
trecută prin mâinile transformatoare ale lui Brâncuşi, a devenit

„Pomenirea fără de sfârşit" extraordinară transfigurare şi sublimarea
artei populare gorjeneşti.
Brâncuşi este împăcat cu sine. De mai multe ori privind-o spune:
-Abia peste 30 de ani va fi înţeleasă.
Seara se lasă asupra oraşului şi grupul de prieteni porneşte mai

departe spre Portalul unde colnboratorii maeştri, pietrari îl aşteaptă pentru
a-şi lua rămas bun. La mulţur'1irile care i se aduc Brâncuşi răspunde că
este fericit că a putut face „atâta lucru" pentru oraşul său.
Acest „atâta lucru" de care vorbea cu uşurinţă erau cele trei

capodopere cuprinse într-un tot: Coloana, Portalul şi Masa Tăcerii.
Acesteia din urmă, replică fidelă a mesei rotunde din atelierul său de la
Paris, îi destină locul de închidere a drumului, care de sus de la Coloană
trecea prin Portal şi intra în zăvoiul Jiului.
X
XX
Astăzi, după atâţia ani, imaginea marelui artist este neştearsă
pentru prietenii lui. Sculptorul cu renume universal a părăsit lumea, dar

Brâncuşi Gorjeanul n-a plecat de lângă românii lui.
El trăieşte la Târgu-Jiu într-o „Pomenire fără sfârşit".
BRÂNCUŞI ŞI SENSUL ASCENSIUNII COSMICE
Prof. Ion Sanda
Brâncuşi a fost un mare iscoditor, un mare cercetător, un mare

examinator, atât al materialului brut pe care urma să-l transforme prin
loviturile de ciocan cât şi al fenomenelor naturii, încercând să descopere
marile taine ale acestora şi să desluşească marile legi fundamentale
care guvernează întregul univers.
Aceasta este explicaţia pentru care or.erele sale se află într-o
corespondenţă intimă, cu forţele naturii, cu nostalgia infinitului, cu
fascinaţia lumii, cu mirajul zborului etc.
În multe dintre operele sale, Brâncuşi explorând diferite mituri
despre Univers, redă legătura dintre cer şi pământ, simbol al ascensiunii
cosmice, al zborului spre înălţimi.
Între el şi forţele misterioase ale naturii era o permanentă şi subtilă

comunicare.
Viziunea sa artistică a fost de o monumentală simplitate şi
libertate. Datorită acestui fapt şi datorită unei munci uriaşe a reuşit să
obţină forme de un adevărat miracol, de o perfecţiune şi de o

universalitate inegalabilă. Aceste calităţi şi convingeri l-au determinat
să rostească în repetate rânduri: „creează ca un zeu, porunceşte ca un
rege, munceşte ca un rob".
328
În afară de faptul că operele sale au forţa necesară de a absorbi
şi iradia lumină, ele se încarcă cu o stranie energie cosmică şi spirituală.
Artistul stăpânea în total!tate înalta tehnică a palisajului, datorită ·

căreia formele operelor sale se deschid cosmicului, îl transluminează şi
prin jocul mirific al refle;xelor acestea iau în stăpânire şi sub control întregul
spaţiu jur-împrejur, întreaga lume din perimetrul cucerit de ele.
Spre deosebire de artiştii clasici, opera lui Brâncuşi se deschide
spaţiului universal şi se lasă străbătută de el.
Forma preferată la care s-a oprit pentru a reda sensul provocator
al ascensiunii cosmice a fost cea a păsării. Pasărea sfântă este cea
care domină spaţiul „pierzându-şi zborul sub iarba cerului".
Pasărea este cea care, odată cu zborul aduce din adâncuri
sămânţa generatoare şi oul. Brâncuşi a păstrat în memoria sa, toată
viaţa, poveştile populare de acasă - despre Pasărea de foc şi Pasărea
solară.
În multe legende est-europene ea apare în diferite ipostaze: uneori

ca o lebădă, alteori ca o raţă trimisă de Dumnezeu, ca să aducă la
suprafaţă grăuntele de nisip în forma perfectă a oului; alteori să zboare
printre stele şi printre gala~·:ii fără a le deştepta, ci numai de a deschide
culoarea spre infinit, iar alteori să menţină mereu aprinsă flacăra luminii
la capăt de morminte printr-un zbor etern între pământ şi soare.
Brâncuşi cunoştea foarte bine teoriile lui Bergson, Kant,
Heideggeretc., despre viziunea în timp şi spaţiu, tocmai de aceea operele
sale se integrează atât noilor cât şi vechilor teorii despre spaţiu. El era
de părere că opera de artă trebuie să se înscrie din punct de vedere
tehnic spaţiului fizic (opus celui geometric), care aparţine în egală măsură
atât tehnicii şi matematicii cât şi biologiei.
Brâncuşi ar fi constituit pentru Heidegger un model exemplar
pentru că a demonstrat practic prin opera sa că este adeptul teoriei cu
privire la timp şi istorie, spunând că acestea sunt departe de spaţiu, dar
aproape de pericolul căderii omului în timp, dacă acesta nu vede departe,
în spaţiu decât lume condiţionată tehnic şi biologic.
329
Acest lucru l-a determinat pe Brâncuşi să exprime: „Dacă vrei
să vezi foarte departe, trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus".
Această convingere a fost confirmată de faptul că artistul, toată viaţa sa
a căutat esenţa zborului. „Ah, zborul, ce fericire!" „Zborul este ceva ce
m-a pre6c1,1pat toată viaţa".
Mai trebuie precizat că opera lui Brâncuşi nu este ·o luptă cu
spaţiul pentru că „n-ai cum să te lupţi cu spaţiul". Ea este o integrare, o
redescoperire a spaţiului, a cosmicului.
Se poate vorbi, însă, de o luptă a artistului, dusă până la extrem,
cu materia şi cu formele. Formele sculpturale sunt cele care îşi lasă
amprenta în spaţiu şi nu invers.

Este vorba de spaţiul artistic opus ideii de spaţiu fizico-tehnic.
Spaţiul artistic este acela pe care-l ocupă opera de artă natural.
Fiind atras dintotdeauna de conştiinţa cosmicului, a spaţiului
infinit, el a simţit necesitatea unei forme absolute şi a trăit să realizeze,

să împlinească şi să epuizeze această necesitate. Formele
aerodinamice, ovoidale din ,,Începuturile lumii", din „Noul născut" sau
din „Peştele", precum şi esenţele pure ale acestora duc spre o confuziune
a spaţiului şi a timpului.
„Cuminţenia pământului" este o transcendentă cosmică a artei
brâncuşiene. „Măiast~a" este o întruchipare a lumii solare.
în basmul românesc „Prâslea cel voinic şi merele de aur" precum
şi în alte legende, poveşti, povestiri din „a sa patrie - loc", Măiastra are
strălucirea de aur şi puteri miraculoase de a vindeca bolnavii şi de a
reda orbilor vederea. Ea este cea care vine cu seninul în cioc şi aduce
lumina oamenilor din spaţii încă nebănuite şi tot ea realizează
ascensiunea cosmică, zborul spre zări infinite.

Deci, spaţiul în opera lui Brâncuşi are o semnificaţie spirituală
foarte clară.
Ideea de mişcare şi spaţiu este redată nu numai în forma zborului

ci şi în aceea de plutire.
Spre exemplu, „Peştele" - redă efectul plutirii în apă. Forma lui
330
aerodinamică sugerează mişcarea
. în spatiul acvatic.
'
„Atunci când vedeţi un peşte, spunea Brâncuşi, nu vă gândiţi la
solzii lui, gândiţi-vă la viteza mişcării lui, la corpul său strălucitor şi plutitor
văzut prin apă „. Dacă i-aş fi reprodus aripile, ochii şi solzii i-aşi fi oprit
mişcarea .în spaţiu şi aş fi obţinut doar o simplă mostră a realităţii. Dar
eu am vrut să surprind scânteia sufletului său".
Un alt exemplu îl constituie „Ţestoasa zburătoare". Modul în care

a fost surprinsă şi modul în care a fost aşezată ne redă simbolul existenţei
universale. Ea este o mediatoare între pământ şi cer.
O altă lucrare intitulată „Leda", ne aminteşte de lebăda mirifică,
posesoarea lumii solare. Strălucirea ei emană puritate şi frumuseţe,
nobleţe şi curaj, senzualitate şi gingăşie feminină, eleganţă.
„Foca" este o lucrare de maturitate artistică a lui Brâncuşi. Prin

ea ne este redată din nou, mişcarea de ascensiune în spaţiu, de
desprindere de pe pământ. „Foca" sau „Miracolul" - reprezintă elanul
spiritului care pare a se desprinde de trup ca un strigăt spre înălţimi, un
strigăt de eliberare de sub tutela unei grele încorsetări. În aceleaşi trăsături
caracteristice se încadrează şi opera „Sculptură pentru orb". Arta lui
Brâncuşi se integreazc'1 în spaţiu într-un mod geometric şi ritmic aparte,
în forme lineare, pure, în conformitate cu mentalitatea artistică a poporului
său.
„Cocoşul", opera exemplificatoare şi explicativă în acelaşi timp,

este mai mult decât o interpretare a cântecului de glorie ce vesteşte
sosirea zorilor. El este un simbol al biruinţei prin timp şi spaţiu a lumii

astrale asupra întunericului („„. Căci mii de ani i-a trebuit luminii să ne-
ajungă" - M. Eminescu); este un imn ce răzbate până la slavă, deşteptând
soarele.
El este cel dintâi care prin cântecul său a vestit lumii întregi
învierea Domnului Iisus.
Cocoşul este surprins de artist în momentul înălţării prin cântec.
Poziţia lui în timpul cântecului este o tendinţă de desprindere de pământ,
într-o eternă mişcare rituală, părând a fi o scară ce urcă spre cer.
331
Triunghiurile cocoşului amintesc de „Coloana fără sfârşit".
Dorinta arzătoare şi provocatoare a lui Brâncuşi de a reda cât

'· .• . .
mai perfecţ_ sensul a,scensiunii cosmice şi de a se integra, prin puritatea

formelor s~le spaţiului tehnico-fizic şi geografico-geometric, este
sintetizată în Ansamblul monumental de la Târgu Jiu.
„Prin acest complex urbanistic- spunea C. Noica, Brâncuşi obţine
o idee perfectă a spaţiului. El oferă oraşului său de baştină un spaţiu
plastic arhitectonic şi marchează punctul de contact al pământului cu

Universul. Din acest ansamblu, ca o sinteză a întregii sale opere, se
desprinde „Coloana fără sfârşit" - simbol al integrării cosmice.
Ea, Coloana este un semn al victoriei şi al nemuririi. Prin ea se
evoca recunoaşterea terestrului faţă de puterile cereşti care veghează
asupra destinului creaţiei şi al omului.
„Lansată în spaţiu - spunea G. Uscătescu, Ea, Coloana, devine
semnul preţios al uverturii cosmice. În ea găsim în mod plenar nostalgia
infinitului, a zborului spre sferele celeste".
SIMBOLISTICĂ SACRĂ INDIANĂ 'iN SCULPTURA
LUI BRÂNCUŞI "REGELE REGILOR" ("SPIRITUL
LUI BUDDHA")
Dr. Sorin Lory BULIGA
1. INTRODUCERE
Lucrarea "Regele Regilor'' ("Spiritul lui Buddha") este considerată
"cea mai criptică dintre toate sculpturile lui Brâncuşi" (D. Grigorescu1),
motiv care o face poate una dintre cele mai puţin interpretate şi înţelese
creaţii ale marelui sculptor.
Incertitudinea marchează de asemenea onomastica originară,
anul realizării şi folosirea sa în vederc·a decorării interioare a Templului

de la lndore.
Lucrarea de faţă îşi propune să decripteze multiplele simboluri
ce alcătuiesc această sculptură cu aparenţă antropomorfă, pentru a le
· "articula" apoi în vederea unei înţelegeri generale a mesajului său unitar.
Mai înainte voi prezenta însă câteva date privind controversatul "istoric"
al lucrării şi nu mai puţin controversata sa interpretare.
1.1. Denumirea originară a sculpturii

S. Geist2 luând ca sursă comunicarea d-nei Coggeshall 1 la New
York, ne informează că "Brâncuşi n-a fost mulţumit de această lucrare.
După ce s-a referit la ea un timp denumind-o «Spiritul lui Buddha», i-a
dat titlul de «Regele Regilor»".
Carola Giedion-Welcker, autoarea unei monografii3 capitale
334
despre opera lui Brâncuşi, numeşte piesa "Spiritul lui Buddha", şi de
asemenea Florence M. Hetzler4, care a încercat să reconstituie proiectul
Templului din lndore2 •
Şt. Georgescu-GorjanS consideră şi el că "«Spiritul lui Buddha»
este o denumire mai veche a sculpturii în lemn, cunoscută mai târziu
sub numele de «R_egele Regilor»". Este posibil însă ca această informaţie
să se bazeze mai ales pe aprecierea lui H.P. Roche, "unul dintre foarte
puţinii oameni informaţi despre Templul din lndore".
M. Deac6 crede dimpotrivă, că numele autentic al lucrării este
"Regele Regilor", dar "Carola Giedion-Welcker l-a numit «Spiritul lui
Buddha», neînţelegându-i sensul originar''.
Mai menţionez şi opinia ambivalentă a lui S.AI. George7: "dubla
onomastică a acestei opere dovedeşte o familiarizare cu mitologia
buddhistă (în orice caz mai mare decât a exegeţilor săi care nu au sesizat
sinonimia acestor denumiri) unde Buddha deţine şi titlul mitic de Suveran
al Universului".
Din această prezentare se poate conchide că numele iniţial al
lucrării a fost "Spiritul lui Buddha", deoarece în acest fel a fost menţionat
de persoanele ·care l-au cunoscut şi au vorbit personal cu Brâncuşi ·
despre sculptura sa (Coggeshall, C. Giedion-Welcker, H.-P. Roche, Şt.
Georgescu-Gorjan). În lucrarea de faţă voi păstra totuşi şi denumirea

"clasicizată" de "Regele Regilor''.
1.2. Data realizării sculpturii

M. Duchamp îşi aminteşte că "Brâncuşi lucrase acest stâlp
straniu" în anul 1920 (D. Grigorescu1 ).
M. Deac6 şi B. Brezianu8 consideră că lucrarea a fost realizată
în 1933, după ce maharadjahul (Holkar de lndore) Yeswant Rao Bahadur

îl invitase pe Brâncuşi în India să ridice un Templu al Meditaţiei, în
amintirea soţiei acestuia, maharani Sanyogita Devi3.
Conform opiniei lui Şt. Georgescu-GorjanS, "în 1937 sculptura
((Regele Regilor» (((Spiritul lui Buddha») nu exista ... ".
335
Carola Giedion-Welcker a considerat mai întâi că realizarea
sculpturii a avut l<;>c în _anul 1937, iar ulterior (în monografia sa3), comută
data în anul 1938.

ProbaQil astfel·.de inadvertenţe l-au determinat pe criticul de artă
- şi sculptorul - S. Geist2 să conchidă că lucrarea este greu de datat cu
precizie, plasând.totuşi sculptura la începui anilor '30.
Vreau să adaug aici că o cauză suplimentară a impreciziilor res-
pective este faptul că primele fotografii ale lucrării au apărut târziu, după
cel de-al doilea război mondial. Dar chiar şi atunci "Regele Regilor" nu
era perfect terminată.
Astfel, ştim de la sculptorul C. Antonovici 4 că l-ar fi auzit pe autorul

sculpturii spunând: nu e câtuşi de puţin terminată" (D. Grigorescu1) sau
"nu-i niciodată terminată" (Şt. Georgescu-Gorjan5).
Din datele prezentate se poate observa că intervalul în care se
crede că a fost realizată "Regele Regilor" este foarte întins: între anii
1920-1938.
Ca o părere personală, apreciez că piesa a fost începută în
anul 1920, deoarece ea aparţine perioadei sculpturilor în lemn a lui
Brâncuşi, şi retuşată apoi mult timp după această dată. În plus ea
comportă mai multe asemănări stilistice cu unele piese din perioada
respectivă, şi mai ales cu "Himera" (1915-1918) şi "Socrate" (1922),
datorită tehnicii "golurilor'' realizate în capul acestora.
În ceea ce priveşte apariţia în expoziţii a sculpturii în discuţie,
trebuie spus că din lunga listă a expoziţiilor personale şi colective în
care au figurat operele lui Brâncuşi, aceasta nu apare deloc figurată.
Actual "Regele Regilor'' este expusă la 'The Solomon R. Gug-
genheim Museum" din New York.
1.3. Interpretările diverse ale sculpturii

Interpretările lucrării "Regele Regilor'' - operă care "ocupă un loc
aparte în sculptura în lemn" a lui Brâncuşi (C. Giedion-Welcker3) - sunt
foarte diferite.
336
O curioasă observaţie a lui H. Kramer denotă "caracterul «gureş».
al «Regelui Regilor»; e singura lucrare din întreaga lui operă având
această caracteristică"(S. 'Geist2).
S. Geist2 apreciază că "un anume ermetism în atitudine şi
caracterul rebarbativ al capului" ar putea .recomanda această "siluetă a

unui pion de şah" drept o aluzie la Gengis Khan, iar capul sugerat de
ovoid are "pe creştet un tiv îngust din care se înalţă o formă amplă
circulară - ca o cunună - amintind de o flacără". Dar tot S. Geist crede

că "Spiritul lui Buddha" reprezintă "principiul vegetal şi principiul
constructiv" (citat de M. Deac6).
În conformitate cu D.Grigorescu1 "s-ar putea spune că în această
imagine misterioasă a unei zeităţi cu creştetul încununat de o coloană
de flăcări, cu orbitele sfredelite în ţeastă fără chip, făptură fără mâini, să
recunoaştem o zeitate a războiului".
M. Deac consideră că "Regele Regilor" este o "sculptură
abstractă", iar pentru a-i înţelege sensul trebuie apelat "tot la simboluri".
El încearcă astfel o corelare între această piesă şi "coloana verticală din
tradiţiile vedică şi buddistă" care era "identificată cu Muntele Meru,
semnificând· Axul Lumii". Capul regelui mitic "se metamorfozează· în
centrul, în principiul vieţii", iar "Coroana de pe cap reprezintă principiul
solar, o constelaţie simbolică, pe care o regăsim şi în «Mandala» lui
Milarepa".
C.-R. Velescu9 crede că "Regele Regilor" face aluzie la un înţelept
indian sau un yoghin, plecând de la "echivalarea iconologică" dintre
această sculptură şi "Sacratele" brâncuşian. Această echivalare "nu
pare lipsită de temei, atunci când avem în vedere că H. Joly, printr-o
seamă de indentificări, îl compară pe Socrate cu un yoghin, ori că R.
Godel procedează la o identificare a lui Socrate cu un înţelept indian".
La ambele piese se mai remarcă "sensul ascensional" şi "puterea
eliberatoare a morţii".
I. Pogorilovschi1 O şi-a propus decodarea întregii morfologii a

"Regelui Regilor'', care "se dovedeşte generat într-o cheie morfologică
337
larg utilizată la nivelul reprezentărilor simbolice primare ale umanităţii:
înşiruire ritmată pe un ax vertical a unui număr impar de protuberării,
sintagmă prastică a Âtotstăpânitorului penetrând stările de fire cosmic

ierarhizate".
Modt:J!ul. sferoid din baza sculpturii este o expresie a "matricei
abisale pin. ~ar~ emerge .lumea creată" cu "înţeles de retortă umbroasă
a zonei subpământene". Această."talpă a reprezentării Regelui lumii"
apare şi în partea elevată a compoziţiei, ce reprezintă capul statuii. Partea
de mijloc (trunchiu!) "participă prin profilul ei pătratic la un mod universal
de simbolizare geometrică a terestrului, a lumii pământene". Partea de
sus simbolizează "puritatea sferoidală a regiunii celeste" adaugând "o
zonă a liniştei elevate peste partea tectonică, frământată de dedesubt".
în ceea ce priveşte "marile străpungeri circulare din capul
«Regelui Regilor» ... depinde de unghiul de privire al lucrării pentru a
percepe aceste deschideri ca ochi-urechi omnisciente şi/sau gură
vorbitoare a Verbului fundamental".

Mai precizează că şanţurile verticale şi orientate ale trunchiului
sunt trimiteri la dulgheria tradiţională românească şi "vechea civilizaţie
a lemnului, proprie Gorjului lui "3râncuşi".
2. Descrierea sculpturii "Spiritul lui Buddha"

Această lucrare este cea mai mare sculptură antropomorfică a
lui Brâncuşi. Are o înălţime de 300 cm, un aspect general columnar şi a
fost realizată în lemn de stejar.
Din punct de vedere structural, lucrarea este un "compozit" din
mai multe elemente, fiecare din ele constituind un simbol ce se cere
decriptat.
Voi încerca o descriere a acestor elemente, începând din baza statuii.
1) Un modul bazal asemănător unei prisme cu patru feţe laterale
de formă eliptică, scobită în zona centrală 5 . Deşi solidar cu sculptura, el
poate crea şi impresia unui soclu 6
• Se pare că Brâncuşi a preluat acest
motiv arhaic de pe stâlpii de lemn ai caselor ţărăneşti, pe care îl numea
338
"măr" 7 ( aşa cum reiese în urma unei discuţii cu arhitectul Octav
Doicescu).
2·. O formă spiralată (cu trei spire şi jumătate) cu sens de
înfăşurare orar (dextrogir). Ea poate fi asimilată cu forma unui b1..rghiu
care tinde să sfredelească elementul suprajacent.
Se pare că acest "şurub de lemn" a provenit "dintr-un teasc de
struguri" şi este "un element inedit în sculptura lui Brâncuşi" (S. Geist2).
3) Un modul median cu aspectul unui cvasiparalelipiped, brăzdat
de şanţuri verticale şi crestături orizontale. în c~nformitate cu descrierea

realizată de S. Geist2, acesta are doar "trei părţi striate orizontal sau
vertical, iar a patra cu suprafaţa bârnei în stare naturală".
Pe faţa anterioară a sculpturii se remarcă şase crestături
orizontale ce pun în evidenţă cinci muchii proeminente cu secţiune
triunghiulară.
Motivele de pe laturile opuse nu sunt perfect identice, deşi în

general ele pot fi descrise ca o juxtapunere de trei şanturi verticale. Cel
mai evident se observă pe latura A, pusă în evidenţă în fig. 2.
Aici se poate constata că primele două şanţuri sunt identice între
ele, în cc.imparaţie cu cel de al treilea aflat mai în spate, care esle mai
profund şi distinct prin striaţiile fine şi numeroase de care este brăzdat.
Pe latura opusă B din fig. 18 , motivele respective sunt mai puţin evidente
şi lasă chiar impresia că nu sunt finisate. Această impresie este întărită
şi de ceea ce pare doar o "intenţie" de a crea un 9
şanţ striat în imediata
apropiere a crestăturilor (în jumătate inferioară a feţei anterioare) 10 •
Spre extremitatea superioară a modulului median, există un corp
prismatic ce prezintă se pare şase striaţii orizontale pe faţa anterioară
şi trei şanţuri verticale pe laturi (acestea au perfectă continuitate pe toată

latura B, dar sunt discontinue - şi abia schiţate - faţă de cele de pe latura
A). S-ar putea spune că acest corp se constituie într-un element de
tranziţie spre trunchiul de con suprajacent.
4) Un trunchi de con cu striaţii circulare fine, folosite şi în alte
împrejurări de către Brâncuşi 11
•
339
5) Uri ovoid cu orificii mari, rotunjite. Sub ele se poate observa
un semn asef11ănător unei litere V răsturnate (în fig. 1).
6) Un element coronar sau lotiform (sau cu aspectul unei flăcări),
ambiguitatea determinării fiind datorată atât formei, cât şi dublei
onomastici a lucrării: coroana e sugerată de numele regal, iar lotusul
deschis, de "spiritul" buddhist. Ambele pot fi însă asimilate şi cu forma
unei cupe.
3. INTERPRETAREA SCULPTURII "REGELE REGILOR"

("SPIRITUL LUI BUDDHA")·
Înainte de a face interpretarea propriu-zisă a acestei lucrări, este
imperios necesar de a stabili punctul de vedere cel mai adecvat din
care trebuie privită lucrarea, pentru a ne releva adevărata şi cea mai
profundă semnificaţie a ei.
3.1. Cheia de interpretare a sculpturii

Cheia de interpretare a acestei lucrări va ţine cont nu numai de
argumente plastice ci şi da mentalitatea brâncuşiană care a stat la
originea acestei sculpturi.
Punctul de pornire în acest demers este reprezentat de numele
originar al lucrării şi de locul unde aceasta trebuia amplasată. La istoricul
sculpturii am determinat onomastica originară buddhistă şi amplasarea
sa în Templul din lndore (vezi descrierea acestuia şi în S. Buliga12).
Este deci firesc că această statuie trebuia să corespundă
destinaţiei de sanctuar a templului - şi deci exigenţelor lui simbolice - a

cărei conformare la concepţiile cosmomitologice indiene este însă
evidentă (S. Al-George7). Mai mult, proiectul acestui templu este

comparabil prin "morfologia şi semantica sa, cu una dintre cele mai
vechi şi reprezentative structuri arhitecturale buddhiste. Este vorba de
«stupa», monument caracteristic al lumii buddhiste nu numai în vechea
lndie - dar şi în întreaga Asie unde a iradiat doctrina lui Buddha" (S.
340
Al.George7).
Atracţia lui Brâncuşi pentru metafizica Extremului Orient este
de netăgăduit. După ·mărturiile prietenului său bun, P. Neagoe12 (ale
· cărui "texte cu ~mintiri. .. prezintă credibilitate şi verosimilitate ... În special
conversaţia lui Brâncuşi este redată cu fidelitate până la autenticitate de
notar"; cf. P. Pandrea13), încă de la venirea sa la Paris artistul s-a dovedit
pasionat de cărţile sacre ale Orientului, care i-au dat o nouă filosofie a
vieţii şi a artei. Din ele şi-a însuşit un program de Hatha Yoga, alcătuit
din exerciţii fizice şi tehnici meditative, pe care le executa zilnic "pentru

a se întâlni cu extatica Nirvana". Acestea trebuiau să îl pregătească şi
pentru actul artistic, prin dezvoltarea unei intuiţii excepţionale, care să îi

releve ulumea ascunsă din fiecare obiect" - ce corespundea forţelor
ascunse ale Universului - pe care apoi să o redea vizibil în sculpturile

sale.
Aici trebuie spus că această căutare a "formelor în sine" şi
"esenţelor" 12 prezintă similitudini frapante cu experienţa mistică a

"esenţelor" din tantrismul kaşmirian. De exemplu în Tantrasara (cf. S.
Al.-George7) se spune textual: "În această lume trebuie să ne propunem
să dl>bândim mai presus de orice, nu altceva decât esenţa" ( ;"it. svarupa
="formă proprie" şi svabhava ="natură proprie").
Mai mult, se pare că Brâncuşi a abordat complicatele tehnici
mistice de a controla centrii de forţă ai organismului subtil al fiinţei, după
cum reiese din următoarea afirmaţie a lui Neagoe: "Constantin Brâncuşi
era stăpân deplin pe cele 6 chakras ale sale". Acest fapt era foarte im-
portant upentru a găsi cheia care i-ar fi eliberat în întregime forţa"' ce l-ar
fi dus la realizarea scopului final: starea supremă de samadhi 13 .
Un alt argument peremptoriu relativ la atracţia lui Brâncuşi faţă
de spiritualitatea indo-tibetană, este faptul (notoriu) că biografia (14)

poetului şi yoghinului tibetan buddhist Milarepa 14
, a fost cartea de căpătâi
a sculptorului român.
Alte detalii privind influenţa metafizicii orientale asupra filosofiei
brâncuşiene, ca şi viziunea sa mistică asupra legăturii dintre spirit şi
341
materie, pot fi găsite în două lucrări pe care le-am elaborat
anterior(15, 16).
Mai c?ncret, în ceea ce priveşte posibilitatea influenţei artei
buddhiste asupra lucrării "Spiritul lui Buddha", aceasta se putea realiza
prin. in_termediul celebrului muzeu de artă orientală Guimet15 • După S.
Al.-George7, acest contact ar putea să ~xplice "nu numai factura artei
sale, dar... este posibil să fi contribuit şi la plăsmuirea primei opere cu
caracter simbolic, Sărutul".
S. Al.-George7 mai observă că "structura etajată a statuii

terminată prin elementul lotiform sugerează de asemenea în mod net
un acces la teoriile indiene privind anatomia subtilă a individului, concepută
tot etajat...". Iar A. E. Elsei17 consideră că "forma corpului, rigidă, frontală
şi pătrăţoasă" demonstrează că această imagine a lui Buddha este de

origine indiană. Chiar şi diversele şanţuri ce brăzdează "trunchiul" statuii
pot fi puse în paralel cu maniera de a drapa îmbrăcămintea Iluminatului.
Se pare însă că interesul lui Brâncuşi de a-l reda pe Buddha în
sculpturile sale este mai vechi. Astfel, după P. Neagoe12, "pe Constan-
tin îl preocupă gândul de a face din idolul antic unul modern. Buddha cu
faţă în formă de ou pe ccire îl creă în <Muza sa adormită> 16 nu i se păru
destul de expresiv ca simbol cu rezonanţe moderne".

În concluzie onomastica originară a lucrării, consonanţa sa cu
spiritualitatea indiană prin locul unde trebuia aceasta plasată, preocupările
lui Brâncuşi pentru mistică tantrică 17 , ca şi probabila influenţă a Muzeului
Guimet asupra facturii artei sale, justifică şi îndeamnă la comentariul
indian al sculpturii "Spiritul lui Buddha".
Altfel spus, problema centrală care se pune este tocmai aceea
de a înţelege care este "spiritul" lui Buddha, aşa cum este perceput
acesta de către şcolile buddhismului tantric.
3.2. Buddhism, yoga şi tantrism

Buddha (''Trezitul") este numele prinţului indian Siddhartha, căruia
încă de la naştere i s-a prezis că va deveni un "Suveran universal"
342 . .
(chakravartin). Do'dnd să salveze lumea de boa1ă, bătrâneţe şi moarte,
el a ales calea ascezei (dobândind numele de Sakyamuni). Meditând
. sub a~borele de pipai, -el a surprins legea care face posibil ciclul teribil al
naşterilor, morţilor şi reîncarnărilor.
De acum înainte el va fi în posesia celor patru "Adevăruri nobile":

1) totul este suferinţă, 2) suferinţa are origine în "dorinţe" sau "pofte"
care determină r~încarnă_rile, 3) eliberarea de durere constă în abolirea
poftelor (ceea ce echivalează cu Nirvana) şi 4) revelarea căilor care duc
la încetarea suferinţei prin metoda cunoscută drept "Calea de mijloc"
sau "Calea cu opt braţe". Ultimele trei reguli ale acestei căi reprezintă o
disciplină mentală (samadhi) şi constau din: efortul, atenţia şi
concentrarea corectă. Aceste exerciţii sunt de tip Yoga şi "constituie

esenţialul mesajului buddhic" (M. Eliade18). Această yogă buddhistă
permite în esenţă dezvoltarea unei "viziuni transcedentale" ("ochiul

sfinţilor") ce permite contactul cu Nirvana, care este prin excelenţă
Absolutul, Necondiţionatul, Neconstruitul, Nemuritorul etc.

Trebuie specificat că Buddha nu a pretins originalitatea căii sale.
Dimpotrivă, el a susţinut că urmează o "cale veche", o "doctrină
:1temporală" împărtăşită de către sfinţii şi "desăvârşit ireziţii vremilor

trecute" (M. Eliade 18). Dar această "cale veche" este şi cea a tradiţiilor
mistice Yoga. În concluzie, "spiritul" lui Buddha (sau al doctrinei
buddhiste) este chiar "spiritul" Yoga.
Ca şi conceptul de Nirvana, Yoga este un centru al spiritualităţii
indiene. Ea este definită ca o sumă de "mijloace pentru atingerea Fiinţei,
tehnicile adecvate obţinerii eliberării finale" (M. Eliade18). C"aracteristice

pentru Yoga sunt partea sa practică şi structura sa iniţiatică, deoarece
yoghinul "murind" pentru lumea profană - prin abandonarea ei - va fi
călăuzit de un maestru (guru) spre a "renaşte" la un alt mod de a fi,
reprezentat de "eliberare". Dar yoghinul trebuie să îşi creeze un "corp
nou" (mistic) deacă vrea să "se introducă în modul de a fi transcedental"
(M. Eliade18).
Tantrismul este o orientare filosofică şi religioasă greu de definit,
343
care începând cu secolul IV d. Hr. s-a bucurat în India de o imensă
popularitate, influenţându-i astfel spiritualitatea la toate nivelurile. Acesta

s-a caracterizat mai ales printr-o reacţie împotriva ritualismului sec şi
stereotip, sJm~lei speculaţii şi contemplaţii şi oricărui ascetism unilateral

şi mortificator (I. Evola 19).
Există un important tantrism budist şi un altul .hinduist. În
buddhism, tantrismul a dat naştere unui nou curent numit vajrayana
("Calea de diamant"), iar în Yoga un aspect specific tantric îl deţine mai
ales Hatha-Yoga.
În Hatha Yoga corpul omenesc dobândeşte o importanţă
covârşitoare, el devenind instrumentul perfect de care yoghinul are nevoie
pentru a "cuceri moartea". Aceasta se realizează însă prin transformarea
corpului obişnuit într-unul "divin", fapt pentru care yoghinul trebuie să
opereze într-un "corp subtil" şi asupra unei "fiziologii mistice", aflate

dincolo de percepţiile omului obişnuit.
Corpul subtil este alcătuit dintr-un număr de nadi-suri (canale,

vene, nervi) şi chakra-suri (roţi sau cercuri). Energia vitală sub forma
unor "sufluri" (vayu) circulă prin nadi-suri, iar energia cosmică şi divină
se află latentă, în c1"1akra-suri. Există un număr imens de nadi-suri

(300.000), dar mai importante pentru tehnicile Yoga sunt zece. Dintre
acestea, fundamentale sunt doar trei: ida, pingala şi sushumna. Cele
două canale principale opuse 18
pleacă din chakra bazală, se împletesc
precum un şarpe spiralat de-a lungul coloanei vertebrale, întâlnindu-se
de cinci ori în lungul ei, ultimul loc de intersecţie aflându-se la nivelul
sprâncenelor 19 •
Ida şi pingala poartă cele două "sufluri" - sau curenţi vitali subtili
- numiţi prana (curent solar ce tinde să curgă în sus) şi apana (curent
solar orientat în jos).
Sushumna este canalul ocult central, care trece prin coloana
vertebrală. În interiorul său este un alt canal, vajrini-nadi, ce semnifică
natura unui diamant, iar în interiorul acestuia chitrini-nadi 20 , ce duce la
cunoaştere pură.
344
Sushumna este ~nţeleasă în buddhismul tantric drept "Calea de
Mijloc" (Madhyamarga), corespunzând direcţiei de a atinge
Ne~ondiţionatul. Toate căile laterale ce pornesc de la ea c·onduc la alte
stări conditionate de existentă.
' ' '
. Cel_e şapte cha_kra-suri sunt: muladhara, svadhisthana, manipura,
anahata, vishuddha, ajna şi sahasrara. Au aspectul unor "roţi" sau lotuşi
(padma) şi sunt poziţionate de-a lungul coloanei vertebrale 21 şi în cap.

Ultimele două simt situate între sprâncene (ajna) şi imediat deasupra
creştetului capului (sahasrara sau lotusul cu o mie de petale).
Textele tantrice menţionează şi doi centri secundari aflaţi în
apropierea lui ajna-chakra: manas-chakra şi soma-chakra. De asemenea
este precizată şi existenţa unui lotus de doisprezece petale, care nu
este însă o chakra ci o regiune numită "cetatea fără fundaţii", în care
yoghinii realizează cele şapte forme ale corpului cauzal. Acest corp
reprezintă şi manifestarea primordială alcătuitaă din acţiune pură, iar
regiunea include şi hamsah, un echivalent al uniunii dintre Shiva (ham)
şi Shakti (sah), ce constituie prima tattva (element, principiul în ierarhia
transcedentală ).
Chakra-surile reprezintă centri subtili de forţă, ce emană curenţi
luminoşi invizibili ochiului uman. Aceşti centri se află în legătură cu

organele fizice şi cu funcţiile psiho-fizice, făcându-se astfel o
corespondenţă între organismul uman şi forţele divine. Aici se poate
observa cel mai bine corespondenţa magică dintre microcosmos şi
macrocosmos; cum sushumna este asimilat cu Arborele Vieţii rAxa

lumii"), atunci chakra-surile pot fi puse în legătură cu planurile manifestării
cosmice ("cerurile"), intersectate de "axis mundi".
în baza coloanei vertebrale (în muladhara-chakra) se găseşte o
energie sau forţă primordială numită Kundalini, care este sursa profundă
a fiinţei.
Această "putere" care se află la baza oricărei manifestări, este
reprezentată printr-un şarpe adormit ce stă încolăcit în jurul său de trei
ori şi jumătate. Unul dintre scopurile esenţiale ale yoghinului este acela
345
de a trezi această forţă elementară, ca apoi ea să ascensioneze de-a
lungul coloanei vertebrale, prin canalul sushumna. Modalitatea principală
de a aprinde "focul" ce o trezeşte pe Kundalini, constă în suspendarea
mişcării su.flului prin ida şi pingala şi direcţionarea lui pe sushumna.
Această şnergie pusă în legătură cu focul, trebuie perfect.controlată şi
ghidată 22_ prin chakra-surile pe care le trezeşte în ascensionalitatea ei.

Ridicarea lui Kundalini este de fapt un instrument ajutător în
cunoaşterea chakra-surilor şi deci forţelor sau principiilor corespondente
din macrocosmos. Fiecare forţă din corp ajunge să fie cunoscută şi
controlată într-o progresie inversă manifestării cosmice a lui Kundalini

(omologată cu zeiţa Shakti), până când este atins în cele din urmă,
principiul unic şi universal (omologat cu Shiva). Acest final se realizează

prin atingerea sahasrarei, ceea ce echivalează cu obţinerea
transcendenţei, iluminării, absolutului, nemuririi, atemporalităţii,
necondiţionatului etc. Această stare de beatitudine dată de atingerea

absolutului poartă denumirea de Brahman în Upanişade şi Vedanta, sau
de Nirvana în buddhism.
Din cele prezentate se poate înţelege de ce Hatha Yoga tantrică
hindusă este sinoni:nă cu Kundalini Yoga. Echivalentul ei în buddhismul
tantric este Vajrarupa-guhya ("misterul corpului de diamant"), numită
astfel datorită obţinerii unui corp indestru?tibil prin controlul pe care îl

deţine yoghinul asupra energiilor subtile ale chakra-surilor trezite de
Kundalini.
Mai trebuie adăugat aici că în Yoga clasică eu-I sau personalitatea
(asmita) este considerat un produs al materiei (prakriti) şi nu există ca
element ultim, nefiind decât "o sinteză a experienţelor psihomentale şi
se distruge de îndată ce revelaţia este un fapt împlinit" (M. Eliade18).

Revelaţia constă din eliberarea adevăratului "sine" (Purusha = suflet,
spirit)23 •
Un alt lucru care trebuie spus, este acela că în tantrism, omul
este considerat un "compozit" cu trei corpuri principale: fizic, subtil şi
cauzal. Ele nu reprezintă "trei entităţi distincte, ci trei dimensiuni ale
346
aceleiaşi entităţi" (I. Evola19) şi corespund celor trei sedii ale conştiinţei.
Corpul este susţinut de către corpul subtil, care la rândul său este susţinut
de c~tre c.OFPU.1 cauzal. Ultimele două nu pot fi percepute de simţurile
obişnuite.
Corpul fizic ("material" sau "dens") corespunde stării obişnuite
de veghe, în care fiinţa experimentează lumea într-un mod fizic, prin

prisma fenomenelor exterioare. Acesta este deci sediul eu-lui obişnuit.
Corpul subtil prezintă două aspecte: un "corp mental" (creaţie a

minţii) şi un "corp vital" care este substratul oricărei realităţi organice şi
fiziologice. Corpul subtil mental e o stare manifestată ca acţiune pură,
iar corpul subtil vital, ca energie pură.
Planul subtil corespunde stării de vis, iar planul cauzal somnului

fără vise. Există şi o a patra stare (turya) numită "cataleptică", ce
reprezintă realitatea ultimă (necondiţionată).
Ascensionalitatea lui Kundalini conduce atât la depăşirea eu-lui

obişnuit al planului fizic, cât şi la depăşirea conştiinţei samsara-ice 24 a
corpului obişnuit. La nivelul corpului cauzal ea "se extinde vertical în
stări multiple ale fiinţei, până într-un punct unde nu există schimbare
sau devenire" (I. Evola19).
Vreau să mai adaug aici, ca o paranteză, că experienţa trezirii şi
ridicării lui Kudalini, văzută ca o ascensiune a unui "foc" prin mai multe
corpuri oculte, nu se regăseşte exclusiv în metafizica indiană, având se
pare un caracter universal. De exemplu, în doctrina kabbalistă a "Cărţilor
Hekhalotului", se vorbeşte de cele şapte sfere (palate celeste) prin care
trebuie să treacă fiinţa pentru a fi admisă la tron. La un moment dat "un
foc emanând din propriul său corp îl ameninţă cu distrugerea". În această
situaţie fiinţa trebuie să stea dreaptă "făra mâini şi picioare".
Indiferent însă de spaţiul spiritual de care aparţine, yoghinul
regăseşte "Unitatea primordială" după ce a efectuat "unirea contrariilor"
în propria-i fiinţă. Această conjuncţie a "Lunei" cu "Soarele" se realizează
în mai multe feluri: mai întâi prin unificarea nadi-surilor (ida şi pingala) şi
suflurilor vitale (apana şi prana) în canalul mistic central (sushumna) şi
347
în final prin marea unificare a zeiţei Sakti (energia fundamentală Kundalini)
cu zeul Shiva în "lotusul cu o mie de petale" (sahasrara).
. -
Dar realizarea stării .de "coincidentia oppositorum" în
microcosmosul uman (care este omologat cu macrocosmosul), trimite
imediat la-două mituri a căror cunoaştere es~e esenţială pentru scopul
lucră'rii de faţă şi anume mitul "oului cosmogonic" şi cel al "androginului".
3.3. Miturile "Oului cosmogonic şi al "Androginului"

Mitul "Oului primordial" din care a luat naştere Cosmosul, este
comun multor tradiţii de pe glob, dar "centrul său de difuziunea trebuie
căutat, probabil, în India sau Indonezia" (M. Eliade20).
Astfel vechile cosmogonii vedice concep Cosmosul ca având
iniţial forma unui ovoid imens, denumit Brahmananda ("Oul lui Brahma").
Din acest ou s-a născut Soarele - aşa cum se ştie şi din mitologia română
(R. Vulcănescu21) - care era însuşi Brahman sau realitatea absolută
(Chandogya-upanişad). În Rig-Veda se specifică faptul că Soarele este

stâlpul cu care Indra a sprijinit qerul de Pământ.
Se conturează astfel următoarea cosmogonie: din "Oul

cosmogonic" ce cJnţinea un univers încă nemanifestat (al unităţii pri-
mordiale, totalităţii şi perfecţiunii) s-a născut Soarele sub forma unui
stâlp de lumină sau foc, care a secţionat oul în două părţi: cea superioară
a devenit Cerul, iar cea inferioară Pământul.
Stâlpul - ca epifanie a lui Brahman - a separat în acest fel Cerul

de Pământ şi a lăsat loc manifestării unui univers polarizat, văzut ca o
expansiune a luminii, spaţiului şi formelor.
Din această explicaţie se poate înţelege de ce simbolul "oului
cosmogonic" este şi acela de renaştere, după modelul exemplar al
repetării actului primordial al naşterii universului.
Regăsirea unei condiţii iniţiale a perfecţiunii şi totalizării, tn care
contrariile sunt reconciliate, este prezentă şi în mitul universal al
"Androginului", la care cele două sexe coexistau. Ca o legătură cu mitul
precedent, specific faptul că Platon concepea androginul ca "sferic", iar
348
în concepţiile daoiste "suflurile" - care încarnau cele două sexe - erau
amestecate şi forma~ un ou, "Marele Unu".
Aşada.r miturile androginului şi oului cosmic se traduc prin dorinţa
de reintegrare a individului în condiţia paradisiacă a "omului primordial".
Dar fuziunea contrariilor (de:tip ~oare-Lună) este şi scopu.I yoghinului,
îri aspiraţia s~ de a se reintegra într-o stare nediferenţiată, cu ajutorul
unui "corp nou", mistic. Iar acest '-'nou mod" de a fi semnifică o renaştere
iniţiatică a sa, ceea ce coincide tocmai cu simbolismul "oului
cosmogonic".
Starea paradisiacă a regăsirii androginiei iniţiale de către yoghin 25
se obţine, tehnic vorbind, atunci când energia Kundalini a ajuns în cutia
craniană. Dar imaginea unei energii ascensionale de natura focului, care
traversează ovoidul capului, aminteşte izbitor de imaginea cosmogonică
a Soarelui ca stâlp de lumină sau de foc din oul primordial, în momentul
secţionării sale. Iar acest stâlp de lumină este echivalent cu "stâlpul
cosmic"(S. Al.-George7) 26 •
Pe măsură ce energia se întoarce la Creator, Pământul se
reapropie de Cer, contrariile Lumii se reunifică şi întregul Univers se
resoarbe în "Oul cosmogonic" refăcut în ace:;t fel 27 • Iar yoghinul, ca
fiinţă umană manifestată, doreşte să-şi regăsească unitatea
fundamentală iniţială şi operează în acest sens tocmai prin reunificarea
contrariilor din el parcurgând astfel drumul invers cosmogoniei şi
"abolind" în final Cosmosul 28 . De aceea acest "sfârşit al lumii"

echivalează J:>entru buddhist cu "marea eliberare".
Semnul priri excelenţă al transcendenţei îl constituie însă actul
final al ascensiunii lui Kundalini în sahasrara. Acest "lotus cu o mie de
petale"29 joacă rolul de "Centru" (cf. M. Eliade18) unde se realizează
transcenderea, şi unde nu se iese numai din spaţiu, ci şi din timp.

În concluzie, "spiritul" lui Buddha coincide cu cel al ţradiţiilor
mistice de tip Yoga şi are în vedere eliberarea Fiinţei (adevăratul sine,
Purusha, Atman) prin reintegrarea sa în Transcedental (Absolut, Nirvana
etc.). Aceasta se obţine prin reunificarea principiilor contrare, care mitic
349
se explică prin fuziunea Shakti-Shiva, iar în tehnicile mistice se realizează
prin ascensiunea energiei Kundalini şi atingerea de către aceasta a
centrului ultim, sahasrara ("lotusul cu o mie de petale") .
.Q atare curiaaştere a spiritualităţii indiene (hinduse, buddhiste şi
tantrice) ne permite acum să decodăm temeinic morfologia simbolică a
sculpturii "Spiritul lui Buddha".
3.4. Decodarea simbolismului sculpturii "Regele Regilor" ("Spiritul

lui Buddha")
O analiză profană a morfologiei lucrării antropomorfe "Regele
Regilor" ne poate duce cel mult la echivalarea unor segmente ale sale
cu părţi anatomice ale organismului uman, după cum urmează: modulul
median cu trunchiul, trunchiul de con cu gâtul, ovoidul cu capul, orificiile
cu ochii sau urechile şi crestătura în V întors cu nasul sau gura. Conform
acestei onomastici, elementul de pe cap este o coroană.
Este totuşi evident că sculptura brâncuşiană are ceva misterios,

tocmai prin faptul că este doar o sugerare a anatomiei umane, fiind însă
mai mult decât atât. În plus, prin însăşi denumirea sa originară, lucrarea
aparţine spaţiui·1..1i mitic şi simbolului. Aşadar se impune decodarea
sculpturii "Spiritul lui Buddha" din perspectiva simbolismului sacru, care
consider că trebuie făcută ţinând cont nu numai de descrierea fizică a
corpului omenesc, ci şi de cea subtilă a acestuia; conform "spiritului"
buddhist (yoghin) prezentat anterior-30. Voi prezenta în continuare această
decriptare.
1) Forma spiralată o simbolizează pe Kundalini - energie cosmică
prezentă în orice fiinţă omenească, reprezentată în mituri sub forma
unui şarpe încolăcit în jurul său de trei ori şi jumătate 31 - care poate fi
trezită ca rezultat al unor exerciţii yoghice. Prin sensul de înşurubare al
acestei piese este sugerat de fapt sensul de ascensionalitate al forţei
respective.
2. Modulul bazal care susţine lucrarea reprezintă "suportul" sau
"sursa" energiei Kundalini. De aceea el ar putea avea un dublu înţeles.
350
a) Ene·rgia Kundalini se află situată în baza coloanei vertebrale, ·
în muladhara-chakra 32 , obstructionând
. .
intrarea - numită "Poarta
. lui
Brahman"·- în interiorul canalului mistic sushumna. Această chakra are
forma unui lotus roşu cu patru petale, în al cărui mijloc se află un pătrat
galben, emblemă a elementului "pământ".
Pe aceste considerente, modulul bazal poate semnifica fie chakra

respectivă, f!e elementul "pământ" (sau prin extensie chiar dimensiunea
terestră ) 33
•
b) Dar prin faptul că această forţă cosmică este echivalată cu

Shakti ca putere a lui Shiva (prin care el a creat Lumea manifestată),
atunci devine logic faptul că modulul poate fi şi o reprezentare a

34
Creatorului •
în acest fel sculptura aminteşte de imaginea binecunoscută din

iconologia hindusă, a zeiţei Shakti dansând deasupra corpului întins şi
nemişcat al lui Shiva. Aceasta semnifică faptul că Shiva este un principiu

spiritual de natură masculină, suveran prin faptul că nu acţionează, dar
e capabil de a genera acţiune fără a se implica în ea. Tot ce este acţiune,
dinamism şi dezvoltare, cade sub incidenţa elementului feminin, Shakti,
omologată astfel cu Natura. Altfel spus, uniLinea dintre Shiva şi Shakti a
dat naştere Universului în ambele sale aspecte: static şi dinamic.
3. Modulul median ("trunchiul") este o reprezentare certă a
organismului subtil al fiinţei umane în ipostaza sa vitală (corpul subtil
vital), văzut ca un substrat al organismului fizic.
Cele 5 muchii transversale de pe faţa anterioară simbolizează
cele 5 chakra-suri care se suprapun trunchiului uman, văzute însă ca

niveluri (regiuni, planuri) cosmice, într-o relaţie ierarhică. Muchiile
reprezintă în acest fel şi elementele cosmice fundamentale: pământ (în
bază), apă, foc, aer şi eter3 5
•
Şanţurile verticale de pe laturi simbolizează cele trei nadi-suri

fundamentale: ida, pingala şi sushumna. Primele două canale sunt
identice şi imediat alăturate. Cel de al treilea este situat mai în spate,
sugerând o identificare cu coloana vertebrală. Profunzimea şi striurile îi
351
conferă o ·importanţă mai mare decât a celorlalte două. Cum şanţurile
depăşesc în sus nivelul muchiilor, se exprimă astfel o extindere mai

mare în â~est s~ns a nadi-surilor decât nivelul chakra-surilor corpului
vital.
Elemen.tµl
.
de tranziţie din extremitatea superioară. a modulului
median. rejterează probabil ideea celor cinci planuri microcosmice
inferioare, traversate de cele trei vene mistice.
4) Trunchiul de con nu are, în general, un simbolism propriu, iar
semnificaţia conului este şi ea puţin cunoscută. I. Frazer asociază însă
simbolismul conului cu cel al piramidei, văzută ca imagine ascensională

a spiritualizării progresive a lumii şi întoarcerii la unitate (Chevalier Jean
şi Gheerbrant Alain 22).
Mutatis mutandis, am putea conchide că trunchiul de con
simbolizează doar o tendinţă de spiritualizare progresivă şi de întoarcere
la unitate. În cazul sculpturii în discuţie, trunchiul de con ("gâtul")
reprezintă o "convergenţă ascensională" care se poate traduce prin
tendinţa de reunificare a principiilor contrare de tip Lună-Soare din om 36 •
S-ar putea spune că aceasta este o stare "intermediară" a spiritualizării.
În plus, striaţii:e sale pun în evidenţă mai multe benzi (7?) care ar pute·a
să reprezinte cele şapte forme ale corpului cautai (numit şi "intermediar").
5) Ovoidul (capul) este o reprezentare a "oului cosmogonic", ce
constituie una din temele preferate ale lui Brâncuşi3 7 • Acest motiv apare
fie autonom - cum ar fi "Începutul lumii" - fie camuflat în portretistică sau
în sculptura pe care o analizăm aici.
Prin echivalarea respectivă, ovoidul trimite la ideea unui Univers
încă nemanifestat, la o stare precosmogonică a unităţii primordiale, a
totalităţii şi perfecţiunii.
Ovoidul reprezintă însă şi capul "Regelui Regilor". Dar în

simbolistica universală (cf. I. Chevalier şi A. Gheerbrant22) capul
reprezintă de asemenea "numărul unu al perfecţiunii", ca şi Soarele şi
38
Divinitatea •
Aşadar, ovoidul semnifică starea paradisiacă a regăsirii unităţii

352
fundamentale originare a umanităţii, realizată de yoghin prin reunificarea
contrariilor din el.
6) Semnul în forma literei V întoarse ("gura" sau "nasul"),
simbolizează de asemenea unificarea celor două principii contrare.
7) Orificiile largi ("ochii") din capul statuii reprezintă centrele de
forţă sau lotuşii mistici care se găsesc la nivelul capului şi care sunt
puşi în general în legătură cu funcţiile cognitive. Este vorba în primul
rând de ajna-chakra, situată în locul unde hinduşii plasează piatra frontală
"urna" ce semnifică "ochiul lui Shiva", care dă clarviziunea. Mai există şi
cei doi centri secundari Manas-chakra şi Soma-chakra, puşi în legătură
cu formarea şi reprezentarea ideilor şi respectiv cu logica şi unele forme

de "idealizare creatoare". Tot aici mai există şi lotusul numit "cetatea
fără fundaţii", ce include echivalentul uniunii Shiva-Shakti, care la rândul
său trimite tot la coincidentia oppositorum şi "oul cosmogonic".
Într-un sens mai strict, orificiile amintesc de perforaţia din capul
altei sculpturi brâncuşiene în lemn: "Socrate". Fiind întrebat de rostul
acesteia, Brâncuşi ar fi răspuns: "Fiindcă el ştie, vede şi aude tot, ştiinţa
omenirii trece prin capul său" (M. Mihalovici23). O astfel de explicaţie
cred că e~te valabilă - prin prisma celor· prezentate mai sus - şi pentru
aceste orificii din capul "Regelui Regilor''.
8) Lotusul de pe capul statuii "Spiritul lui Buddha" (sau coroana
"Regelui Regilor") reprezintă Sahasrara-chakra - denumit şi
Brahmarandhra sau Nirvana chakra - situată în creştetul capului

(deasupra fontanelei).
În mijlocul acestui lotus ajunge Kundalini după ce a traversat
cele şase chakra-suri inferioare şi tot aici se experimentează unirea
finală a lui Shakti cu Shiva, car-e echivalează cu obţinerea transcendenţei
de către yoghin 39
•
Pe sculptură se poate observa că între lotus şi ovoid există un

"tiv" ce le separă într-un mod net. Această distincţie poate simboliza
faptul că chakra este situată deasupra capului, nemaiaparţinând nivelului
corporal deoarece reprezintă dimensiunea transcendenţei care se află
353
dincolo de Univers (macrocosmos), al cărui corespondent ontologic este
corpul uman (microcosrnosul).
în ceea ce priveşte simbolismul lotusului 40 în spaţiul indian,
acesta sen:mifică puritate .şi dezvoltare spirituală, deoarece el iese din
întunecimea apelor şi înfloreşte în plină lumină desfăcându-şi intactă
corola peste mur~ăria lumii (samsara). Acesta mai poate semnifica şi

coexistenţa trecutuiui cu p.rezentul şi viitorul (practic o anulare a timpului).
Din punct de vedere strict buddhist, Buda îşi exprimă funcţia lui
de usuveran universal"(chakravartin) prin stabilirea sa în mijlocul lotusului
cu opt petale 41 • Din acest motiv lotusul reprezintă chiar "natura lui
Buddha neatinsă de mediul înconjurător noroios al samsara-ei" (I. Che-
valier şi A. Gheerbrant22)
Aspectul columnar al statuii, datorat lipsei membrelor, este legat
de poziţia corpului uman ("dreaptă", "fără mâini şi picioare") în timpul
ascensiunii energiei Kundalini, aşa cum se relevă în "cărţile Hekhalotului".
Impresia de rigiditate pe care o degajă statuia poate fi pusă în
legătură cu starea corpului unui yoghin eliberat (mukta) în etapa finală
numită în upanişade "un mani" (fără minte): "yoghinul rămâne ca şi mort";

"trupul său e·>te ca o bucată de lemn 42
; el nu simte nici căldură, nici fi'ig,
nici bucurie, ci durere". De asemenea, capul "vidat" şi ochii "goi" pot fi
de asemenea interpretaţi ca o ulipsă a minţii".
În ceea ce priveşte înălţimea apreciabilă a sculpturii, este

probabilă aici influenţa canoanelor artei religioase hinduse, în care statuia
înaltă a unei fiinţe (umane sau divine) semnifică un statut ontologic
superior de care aceasta se.bucură. Or piesa reprezintă corpul subtil al
unui usfânt", adică al unui om "trezit" (buddha) la "adevărata realitate" de
natură transcedentală, şi sfinţit de starea de comuniune mistică stabilită
între sufletul său şi Dumnezeul său.
Dar adevarata măreţie a acestei lucrări este dată de revelarea

microcosmosului uman subtil, a cărui structură este o reflectare în mic
a structurii macrocosmosului (ambele fiind identificate cu "Arborele Vieţii"
sau "Axis Mundi"). Mai mult, se relevă chiar posibilitatea depăşirii întregului
354
Cosmos, pentru a ajunge la Spiritul Universal, aflat dincolo de spaţiu şi
timp.
În.opinia mea, interpretarea lucrării "Regele Regilor'' ("Spiritul lui
Buddha") poate fi validată de chiar unele aforisme şi texte aparţinând lui
Brâncuşi,. pe care le '{Oi prezenta - grup_at pe diversele teme - în cele. ce
urmează:
"Nu mai avem nici un acces la Spiritul Lumii, poate fiindcă nici
nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura
universului". "Călătoria, în realitate, se desfăşoară înlăuntrul nostru" "...
şi merită să faci totul, în speranţa că vei putea odată să intri în împărăţia
sferelor celor înalte".

"Toate suferinţele vin din ... contrarietate"; "Aceste contrarietăţi
derivă din însuşi destinul (omului) şi din tragedia lui"; "Toate dilemele se
rezolvă prin unificarea contrariilor''; "Arta trebuie să odihnească şi să
vindece contrarietăţile interioare ale omului".

"Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine
însuţi" deoarece "Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează
nici Viaţa".
Note:
1
Care a avut o discuţie cu sculptorul român în 1938.
2
Motiv pentru care a vizitat India de două ori.
3 B. Brezianu: "Pentru acest mausoleu Brâncuşi va ciopli în lemn lucrarea «Spiritul lui
Buddha» («Regele Regilor»)".
4
Care în 1949 a lucrat o vreme în atelierul lui Brâncuşi şi l-a ajutat pe acesta la
degrosarea unor părţi din extremitatea superioară a statuii.
5 S. Geist îl numeşte "cub găurit".
6 Modulul apare de altfel şi în alte creaţii brâncuşiene (Himera, Socrate, Măiastra.), ca

soclu sau ca parte a lucrării respective.
7
Întocmai ca şi meşterii popular cioplitori de stâlpi, care uneori îi mai zic şi "măr cu
355
oglinzi". După I. Pogorilovschi modulul "măr" este emblematic "pentru întreaga
sculptură stalpnică a Gorjului".
8
Ce reprezintă fotografia clasică a sculpturii.
9
Probabn iniţială. şi ulterior abandonată.
10 ln cazul în care nu este un gest intenţionat al lui Brancuşi, de ocultare, consider că

este posibil ca tocmai dificultatea - sau imposibilitatea - de a mai retuşa ulterior
această latură', să ii fi provocat nemulţumirea artistului faţă de întreaga lucrare - care
în acest fel nu "era niciodată terminată" - şi implicit să fi condus la neprezentarea

intenţionată a acesteia în expoziţiile artistului.
11 Care "cu un simţ economic tipic „ şi-a uşurat cioplirea striurilor orizontale, croind cu
fierăstrăul tăieturi preliminare de-a curmezişul fibrei, întocmai <;:a la Coloana fără
sfârşit" (S. Geist2).

12
Deoarece "ceea ce este real este numai esenţa".
13
ln care conştiinţa yoghinului fuzionează cu Conştiinţa Cosmică.
14
Despre care discipolii săi spuneau că "a pus în mişcare Roata Buddhismului
Mahayanic".
15
Intens frecventat de artist încă înainte de 1907.
16
N.n. în 191 O.
17
Teoretice : faţă de buddhismul mahayanic - şi practice - prin abordarea
disciplinei Hatha Yoga.
18
Ida cu caracteristici lunare şi pingala cu caracteristici solare.
19 Unde este situat şi "ochiul lui Shiva".
20
"Canalul lui Brahma".
21
Numită "Muntele lui Meru" şi omologată şi cu "Axa lumii".
22
Dacă nu, ea se dovedeşte distrugătoare pentru imprudent.
23 Ca o poziţie extremă, buddhismul a suprimat chiar şi acest "Sine", înlocuindu-l cu
"stările de conştiinţă".
24
Lumea ca manifestare cosmică.
25
Biblic vorbind, regresat astfel la o condiţie adamică primară, înainte de operaţia
prin care a luat naştere Eva,

26
Această sinonimizare pe care o fac aici, a energiei Kundalini cu "Stâlpul cosmic",
consider că are o logică şi în condiţiile în care se ţine cont de faptul că energia sacră
356
a omului este de fapt Shakti, care este considerată ca o "putere" a lui Shiva pi"in care
·ei a creat Lumea (aşa se poate explica de altfel şi imaginea clasică din arta indiană
a lui Shiva dansând - şi ~reând astfel Lumea - într-un halou de flăcări).
27
De aceea "oul cosmic" este Tntâlnit atât în zorii cosmogoniei, cât şi la încheierea
oricărei eshatologii,
28
Altfel spus, după ce yoghinul şi-a transformat într-o primă etapă corpul într-un
microcosmos, el a săvârşit apoi actul abolirii Cosmosului printr-o "distrugere" a sa
(datorită reunificării contrariilor din propria-i fiinţă).
29
Care este situat oarecum în afara corpului (adică în afara cosmosului - a lumii
create, manifestate - şi deci dincolo de spaţiu şi timp).
30 Ceea ce ar putea releva o cu totul altă înţelegere a acestei lucrări atât de controversate
(tocmai datorită imposibilităţii ei de decriptare cu "ochii profani").
31
După unii autori de 8 ori.
32 Corespunzând plexului sacrococcidian (cuvântul sanscrit "mula" semnifică
"rădăcină").
33 Ţinând cont de asocierea dintre "şarpe" (Kundalini) şi "pământ" (modulul bazal) se

poate face o interpretare în acord cu legendele cosmogonice româneşti, în care un
şarpe primordial înconjura de 9 ori pământul - pe care creştea un brad, echivalent al
arborelui cosmic - pentru a ii proteja. ;.;:vând însă în vedere asocierea dintre "şarpe"
şi "măr" s-ar putea face de asemenea şi o interpretare biblică, legată de "pomul
cunoştinţei binelui şi răului" - care împreună cu "pomul vieţii" se afla în mijlocul
raiului - interzis lui Adam şi Eva.
34
"Epifanie plastică".
35
Ca de altfel şi toate celelalte omologări ale chakra-surilor.
36
Suflurile vitale Apana şi Prana care circulă în nadi-surile Ida şi Pihgala.
37
în a cărui creaţie există un "ciclu al ovoidelor''.
38
Prin comparaţie cu trupul care este o manifestare a materiei.
39 Eliberarea Sinelui şi unirea sa cu Brahman (sau atingerea "stării de Buddha" sau
de Nirvana).
40
Varietatea roză, cu opt petale.
41
Deoarece spaţiul are opt direcţii în tradiţia indiană, iar centrul lotusului este
ocupat de muntele Meru, care este "Axa Lumii".
357
42 Iar lemnul este chiar materialul ales de Brâncuşi pentru "Spiritul lui Buddha".
BIBLIOGRAFIE
1. ~rigoreşcu, Dan)Brâncuşi, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980.

2. Geist, Sidney, Brâncuşi, un studiu asupra sculpturii, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1973.
3. Giedion-Welcker, Carola, Constantin Brancusi 1876-1957,
Edition of Griffon, Neuchâtel, 1958,.
4. Hetzler, Florence, M., Meditation Monument at lndore India,
Scarsdale, New York, 1976.
5. Georgescu-Gorjan, Ştefan, Templul din lndore, Ed. Emi-
nescu, Bucureşti, 1996.
6. Deac, Mircea, Brâncuşi - surse arhetipale, Ed. Junimea, laşi,
1982.
7. Al.-George, Sergiu, Arhaic şi Universal. India În conştiinţa
culturală românească, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981.

8. Brezianu, Barbu, Brâncuşi În România, Ed. BIC ALL SEL,
Bucureşt:, 1998.
9. Velescu, Cristian-Robert, Brâncuşi iniţiatul, Ed. EDITIS,
Bucureşti, 1993.
10. Pogorilovschi, Ion, "Regele Regilor" - decodarea unei
morfologii, "Brâncuşi", 1, p. 3-4, Târgu-Jiu, 1995.
11. Buliga, Sorin, Capodopera nerealizată a lui Brâncuşi
"Templul Descătuşării" din lndore, Antimeridian & Postmeridian, Ed.

Clusium, Cluj, 2001.
12. Neagoe, Peter, Sfântul din Montparnasse, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1977.
13. Pandrea, Petre, Brâncuşi. Amintiri şi exegeze, Ed. Fundaţiei
"Con.stantin Brâncuşi", Târgu-Jiu, 2000.

14. Rechung, Dorje Tagpa, Milarepa, marele yoghin tibetan
15. Buliga, Sorin, Sursele filosofiei creatoare la Constantin
358
Brâncuşi,'"Caietele Columna", 4, p. 9-12, Tg.-Jiu, 2001.
16. Buliga·, ~orin, "Spint" şi "materie" În viziunea unui artist mistic:
Constantin Brâocuşi, -"Caietele Columna"; 2001, Târgu-Jiu, 2001.
17. Elsei, A. E., Temele artei, I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983.
18. Eliade, Mircea, Yoga, nemurire şi libertate, Ed. Humanitas,
Bucureşti, ·1993.
19. Evola, Iulius, Yoga secretă a puterilor divine, Ed. Deceneu,
Bucureşti, 1995.
20. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1992.
21. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Ed. Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1987.
22. Chevalier Jean şi Gheerbrant Alain, Dicţionar de simboluri,
Ed. Artemis, Bucureşti, 1994.
23. Mihalovici, M., Amintiri despre Enescu, Brâncuşi şi alţi
prieteni, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1987.
INDIAN SACRED SYMBOLISTIC IN THE BRANCUSl'S

SCULPTURE "THE KING OF KINGS" {"THE SPIRIT OF BUD-
DHA")
This study proposes to decode the symbols that make up the
most scriptic of all Brancusi's sculptures. There are more contradictory
interpretations and the uncertainty marks both the native name and the
materialization year of the work .
The initial name ''The Spirit of Buddha" and the materialization of
.the work in 1920 are the most likely.
The native name ofthe sculpture, its placement in the Temple of
lndore, both theoretical (Milarepa's biography) and practicai concerns
(Hatha-Yoga) of Brancusi for tantrism, and the influence of the Guimet
!)riental Art Museum on the structure of Brancusi's work, justify the ln-
359
dian comentary of"The Spirit of Buddha" sculptura.
The description and the interpretation of the sculptura are: 1)
The spiral shape near the base symbolizes the ascent of femine
strength (Kundalini=Shakt1); 2) The module under the spiral shape is
an uranian epiţany represef'1ting the Creator (Shiva) in His unmanifested
hypostasis~ 3) The median module ("the trunk") is a representation
of the vital subtle body; the fine proeminent horizontal edges symbolize
the first five subtle centres of strenght (chakra) from the spinal cord, in
their hypostasis of subtle cosmic levels. The three vertical grooves on
eachside, two of them identica! and one (to the back) striped, symbolize
the three mystic venas (nad1): Ida, Pingala and Sushumna; 4) The cone
frustrum ("the neck") symbolizes the casual body and the seven
shapes of it; 5) The ovoid ("the head") is a camouflaged representa-
tion of the "cosmogonic egg" which symbolizes the rebirth. The ovoid
means here the recoverment of a primordial paradisiatic state (of
androginous type: Adam before Eve) achieved trough of the contrary
principles unifications (of Moon - Sun type) in the human body itself (lda-
Pingala, Apana-Prana); 6) The turned "V" sign ("the mouth"or "the
nose") ">tresses the idea of coincidentia oppositorum; 7) The ljrifices
("the eyes") symbolize the subtle centre of strength (chakra) from the
frontal level and especially the omniscience of Ajna-chakra; 8) The lo-
tus (."the crown") represents Sahasrara- chakra, in the middle of which
it is tested the final union between Shakti and Shiva, thus obtaining the
transcendental dimension (Brahman, Absolutism, Nirvana, Libertation
etc.) situated beyond the Univers (macrocosmos).
The selvedge between ovoid and lotus means precisely this
difference.
The impression of rigidity of the statue and the absence of the
hands and the legs are connected with the cadaverous rigidity and the
· straight statu re created while the Kundalini energy is raising.
The considerable height of the sculptura (300 cm.) means the
superior ontol<?gica~ statute of the one who identifies his scul with the
360
Absolutism .
. Brancu~i emphas!zes în thîs sculpture both the subtle str.ucture
of the human microcosmos whîch îs a dîmînished reflection of the
macrocosmos (the "Tree of Life" or ''Axis mundi'' and the possibilîty of
its transcendence in order to reach the Supreme Spirit.
1
Care a avut o discuţie cu sculptorul român în 1938.
2
Motiv pentru care a vizitat India de două ori.
3
B. Brezianu: "Pentru acest mausoleu Brâncuşi va ciopli în lemn lucrarea «Spiritul lui Buddha»
(«Regele Regilor»)".
4
Care în 1949 a lucrat o vreme în atelierul lui Brâncuşi şi 1-a ajutat pe acesta la degrosarea
unor părţi din extremitatea superioară a statuii.
5
S. Geist îl numeşte "cub găurit".
6
Modulul apare de altfel şi în alte creaţii brâncuşiene (Himera, Socrate, Măiastra.), ca soclu sau
ca parte a lucrării respective.

7
Întocmai ca şi meşterii popular cioplitori de stâlpi, care uneori îi mai zic şi "măr cu oglinzi".
După I. Pogorilovschi modulul "măr" este emblematic "pentru întreaga sculptură stâlpnică a
Gorjului".
8 Ce reprezintă fotografia clasică a s::ulpturii.
9
Probabil iniţială şi ulterior abandonată.
10
În cazul în care nu este un gest intenţionat al lui Brâncuşi, de ocultare, consider că este posibil
ca tocmai dificultatea - sau imposibilitatea - de a mai retuşa ulterior această latură, să îi fi provocat
nemulţumirea artistului fată de întreaga lucrare - care în acest fel nu "era niciodată terminată" - şi
implicit să fi condu.s la neprezentarea intenţionată a acesteia în expoziţiile artistului.

11
Care "cu un simt economic tipic .. şi-a uşurat cioplirea striurilor orizontale, croind cu fierăstrăul
tăieturi preliminare de-a curmezişul fibrei, întocmai ca la Coloana fără sfârşit" (S. Geist2).
12
Deoarece "ceea ce este real este numai esenta".
13
În care conştiinţa yoghinului fuzionează cu Conştiinţa Cosmică.
14
Despre care discipolii săi spuneau că "a pus în mişcare Roata Quddhismului Mahayanic".
15
Intens frecventat de artist încă înainte de J907.
16
N.n. în 1910.
17
Teoretice - fată de buddhismul mahayanic - şi practice - prin abordarea disciplinei Hatha
361
Yoga
18 Ida cu caracteţistici lunare şi pingala '<U caracteristici solare.
19
Unde este situat şi°"ochiul lui Shiva".
20
"Canalul iifi"Brahma'\
21
Numită '.'Muntele lui Meru" şi. omologată şi cu "Axa lumii".
22
Dacă nu, ea se dovedeşte distrugătoare pentru imprudent.
23
Ca Q poziţie extremă, buddhismul a suprimat chiar şi acest "Sine", înlocuindu-l cu "stările de
conştiintă".
24
Lumea ca manifestare cosmică.
25 Biblic vorbind, regresat astfel la o conditie adamică primară, înainte de operatia prin care a
luat naştere Eva,

26
Această sinonimizare pe care o fac aici, a energiei Kundalini cu "Stâlpul cosmic'', consider că
are o logică şi în conditiile în care se ţine cont de faptul că energia sacră a omului este de fapt Shakti,
care este considerată ca o "putere" a lui Shiva prin care el a creat Lumea (aşa se poate explica de
altfel şi imaginea clasică din arta indiană a lui Shiva dansând - şi creând astfel Lumea - într-un halou
de flăcări).
27 De aceea "oul cosmic" este întâlnit atât în zorii cosmogoniei, cât şi la încheierea oricărei
eshatologii.
28 Altfel ~;pus, după ce yoghinul şi-a transformat într-o primă etapă corpul într-un
microcosmos, el a săvârşit apoi actul abolirii Cosmosului printr-o "distrugere" a sa (datorită

reunificării contrariilor din propria-i flintă).
29
Care este situat oarecum în afara corpului (adică în afara cosmosului - a lumii create,
manifestate - şi deci dincolo de spatiu şi timp).
30
Ceea ce ar putea releva o cu totul altă întelegere a acestei lucrări atât de controversate (tocmai
datorită imposibilitătii ei de decriptare cu "ochii profani").
31
După unii autori de 8 ori.
32
Corespunzând plexului sacrococcidian (cuvântul sanscrit "mula" semnifică "rădăcină").
33
Ţinând cont de asocierea dintre "şarpe" (Kundalini) şi "pământ" (modulul bazal) se poate face
o interpretare în acord cu legendele cosmogonice româneşti, în care un şarpe primordial înconjura

de 9 ori pământul - pe care creştea un brad, echivalent al arborelui cosmic - pentru a îl proteja.
Având însă în ·vedere asocierea dintre "şarpe" şi "măr" s-ar putea face de asemenea şi o interpretare
biblică, legată de "pomul cunoştintei binelui şi răului" - care împreună cu "pomul vieţii" se afla în
362
mijlocul raiului- interzis lui A!lam şi Eva.
34 "Epifanie pla~tică".
35
Ca de altfel şi toate celelalte omologări ale chakra-surilor.
36
Suflurile vitale.Apana şi Prana care circulă în nadi-surile Ida şi Pingala.
37
În a cărui creaţie există un "ciclu al ovoidelor".
38
Prin comparaţie cu trupul care este o manifestare a materiei.
39
Eliberarea Sinelui şi unirea sa cu Brahman (sau atingerea "stării de Buddha" sau de Nirvana).
40
Varietatea roză, cu opt petale.
41
Deoarece spaţiul are opt direcţii în tradiţia indiană, iar centrul lotusului este ocupat de
muntele Meru, care este "Axa Lumii".
42
Iar lemnul este chiar materialul ales de Brâncuşi pentru "Spiritul lui Buddha".
363
Fig. I Fig. 2
DIN AMINTIRILE UNUI PARTICIPANT
(SUBLOCOTENENTUL CONSTANTIN ENĂŞEL)
LA RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NATIONALĂ
'
(1916-1918)
Lt. Col. Constantin Enăşel
La 1 iunie 1916 <am> terminat cursurile Şcolii Militare din

Bucureşti şi am fost repartizat la Regimentul 2 Vâlcea.
Din notele generalului Moşoiu Traian, fostul comandant al
Regimentului 2 Vâlcea reies următoarele:
. .
„ 14 august-13 septembrie < 1916> - Sublocotenentul Enăşel Constantin,
în ziua de 15 august a luat parte la lupta de la muntele Panta, fiind
comandant al Plutonului 1 din Compania a 7-a, distingându-se prin
bravură şi pricepere deosebită.
În ziua de 17 august a luat parte la bătălia de pe frontul Moh-

Cisnădie, dovedind şi de astă dată energie şi sânge rece.
De la 17 august la 12 septembrie <1916> a ocupat cu plutonul,
un subsector pe frontul Sibiului, la Jungwald. În acest interval de timp a
ocupat de mai multe ori postul înaintat de la Dreispitzwald, respingând
fracţiunile inamice ce zilnic atacau acest post. Acţiunea cea mai
importantă a sublocotenentului Enăşel a fost în ziua de 13 septembrie
la Dealul Cioara unde a comandat Compania a 14-a. La ora 630 seara,
fiind grav rănit, a fost evacuat la Sebeşul Mic de unde a scăpat ca prin
366
minune de a fi luat pnzonier, fiind părăsit de personalul serviciului sanitar.
Trecând munţii cu ajutorul ordonanţei, a fost internat la spitalul din Craiova
apoi la cel din Târgu-Jiu.
Însănătoşindu~se. a luat parte la luptele de la Jiu <unde> rănit
fiind a fost trimis la Ploieşti la Centrul de Instruire care l-a repartizat din
nou la Regimentul 2 Vâlcea.
A luat apoi parte la luptele din Prahova, iar în seara de 22
noiembrie 1916 a căzut prizonier.
Pentru vitejia cu care a luptat la Dealul Cioara a fost propus la
conferirea ordinului Steaua României cu spadă şi înaintarea excepţională
la gradul de locotenent odată cu promoţia sa, de către comandantul
Diviziei a 7-a, generalul Moşoiu, fost comandant al Regimentului 2 Vâlcea,
al Brigăzii 3 Infanterie şi al Diviziei 23, la 6 iulie 1918".
Semnează comandantul Diviziei 7, general Moşoiu, fost
comandant al Regimentului Vâlcea nr. 2, al Brigăzii 3 Infanterie şi al
Diviziei 23, 6 iulie 1918.
La 1 noiembrie după ieşirea mea din spitalul din Târgu-Jiu şi
după încheierea con·cediului medical, am fost repartizat la Regimentul 4

Infanterie care se găsea în zona Târgu-Jiu, la Batalionul comandat de
maiorul Pop~scu Negreanu. Mi s-a dat o companie formată din soldaţi
provenind din diferite unităţi, având din întâmptare 20 soldaţi din Vâlcea,
care cunoscându-mă din prima fază a războiului s-au grupat cu încredere
în jurul meu, fiindu-mi de mare folos în scurtul timp cât am comandat
această unitate. Batalionul ar fi avut misiunea să facă un sondaj, la nord
de Bumbeşti, asupra trupelor ce se găseau pe şoseaua din defileul Jiului,
la o distanţă de cca. 3 km. Am înaintat în coloană de marş până la un
punct, la care comandantul batalionului a dat ordin companiilor 1 şi 3
precum şi celei conduse de mine, să urce panta de la est de Jiu şi să
deschidă focul asupra trupelor inamice ce se găseau oprite pe şoseaua

Bumbeşti - Lainici. Compania comandată de mine a ajuns repede pe
creasta dealului de unde am văzut furnicarul de trupe inamice staţionate
367
(artilerie, cavalerie, infanterie). Dacă aveam cel puţin două.mitraliere
am fi f~cut mare dezordine în trupele duşmane. Am folosit puştile ce le
aveam în dotare şi ca' răspuns, mitralierele germane au ras toată creasta.
De pe vers•~rntul de est, compania vecină ne-a ajuns pe creasta
<muntelui> lăsându-mă descoperit. Batalionul a pus gornistul să sune
înaintare·a~ fără să ţină seama că cealaltă companie din Divizia 1 se
retrăsese. A apărut lanţul de trăgători inamici; patrula de pe flancul stâng
a început să strige că o patrulă inamică se apropie de flancul drept al
companiei şi începe să tragă în ei. Am dat ordin să se retragă după un
dâmb ce se găsea în sectorul nostru şi sub protecţia copacilor să
deschidă focul.
Nemaivăzând nimic din partea rezervei, cum începuse să se
întunece, am dat ordin ca un pluton să<-1> ţină pe inamic sub
ameninţarea focului iar restul să se retragă imediat spre cărarea ce
descoperisem că merge spre direcţia de retragere a Batalionului.
La un moment dat, în timpul retragerii, ne pomenirăm cu focuri
din faţă. Batalionul uitase că unitatea mea rămăsese pe poziţii şi a deschis
focul crezând că este inamicul.
După ce ne-am lămurit, maiorul mi-a dat ordir· să formez
ariergarda. A doua zi am fost atacaţi cu forţe superioare. A început
retragerea; la lezureni am fost rănit de o schije de obuz la umărul drept
dar am continuat retragerea până ce ne-am depărtat de inamic. Am
putut să ajung la postul de prim ajutor sanitar şi astfel i-am părăsit pe
bravii mei soldaţi. Am fost apoi trimis la spitalul din Brăila care după 7
zile dorea să mă evacueze la P.S (punctul sanitar) al Regimentului Vâlcea,
însă am cerut cu insistenţă să mă duc la regimentul meu, la Centrul de
Instrucţie Ploieşti. Mi s-a aprobat cererea şi în 22 noiembrie eram pe
podul Prahovei unde se găsea regimentul meu.
Mi s-a dat comanda unei companii formată din mai multe unităţi.
Spre seară frontul a fost rupt, în trupele noastre se instalase dezordinea;

inamicul ajunsese la Plpieşti. Soldaţii înspăimântaţi începuseră să arunce
armele; începuse o ploaie torenţială şi pretutindeni mirosea a fum de
368
petrol.
În această'tra·g~că situaţie m-am adresat maiorului Ştefănescu,
comanda11tul regimentului care se afla la postul de comandă cu toţi
ofiţerii. 1-ari:i. r~portat situaţia şi mi-a spus că se va retrage fără ordin
scris din cauză că în urm~ cu două zile a fost ameninţat de generalul
Moşoiu care i-a imputat că s-a retras fără ordin. Văzând această situaţie,
împreună cu ajutorul de sublocotenent Vârtej, am încercat să ne
strecurăm prin liniile inamice, dar a fost imposibil; am fost făcuţi prizonieri.
În această noapte l-am văzut pe colonelul Robescu mort în faţa unui
canton în care se adăpostise.
A doua zi când ne-am văzut la lumina zile, sute de ofiţeri, toţi
negri ca tăciunele pe faţă şi pe haine, de parcă fuseserăm scăldaţi în

smoală. Am fost duşi în cazărmile din Slatina şi apoi în lagărul din
Stralsundde de lângă Marea Nordului.
DIN AMINTIRILE DESCENDENTILOR
'
FAMILIEI
.
NEAM TU
'
Alexandru Missirliu
Neamul Ioanei
Mama Aniţa, zisă Smeoaica, era de la Urecheşti, sat în care

avusese şi avere. După ea a rămas pământ arabil, pădure, pruni şi o
casă care a fost adusă la laşi şi moştenită de Luţă, bunicul lui Sebastian.
Se spune că Smeoaica, fusese gazdă de haiduci, umbla cu haină
IL'ngă albă-legată cu crucea peste haină. La brâu, în curea :-Jurta pistoale

ca bărbaţii şi umbla călare; aşa şi-o amintea Mama Preoteasa.
Ea nu voia să-şi dea pe fiica ei Ioana, după Gheorghe Neamţu,
fiindcă acesta era sărac. El povesteşte că nu avusese de sufletul lui,

decât o iapă.atunci când se căsătorise.
Dar Ioana aşteptă pe Gheorghe până când el se întoarse din

armată, 7 ani. Atunci fugi cu el şi se căsătoriră, ea fiind în vârstă de 26
de ani. De aceea n-a vorbit maică-sa cu ea multă vreme.
Ioana avu patru copii: pe Tudor zis Luţă pe Constantin, zis Bădin,
pe Constantin zis Soşoi şi pe Ioana, mama Preoteasa.
Muri în anul 1873, când fiul ei mai mic era în vârstă numai de 6
ani.
Despre moartea Ioanei sunt două versiuni: 1/ Se spune că s-ar
fi prăpădit de inimă rea, în urma incendiului casei pe care de abia o
370
făcusera ·(versiunea C. Neamţu) 2/ Ioana zăcuse de tifos şi de abia
vindecată a cununat uri fin, la nunta căruia, mâncând de toate, o întoarse
. . .
boala, şi lcro·săptămână muri (versiunea dascălului Popescu).
Smeoaica a mai avut o fiică, măritată la Câr~eşti, urmaşei
acesteia i· se spunea mătuşa CiolocoanecL Vară primară cu Mama

Preoteasa, seamănă Cl,.J ea, deşi era mai oacheaşă. Preoteasa îi zice
„nepoată" pentru că îi moşise copiii. Preoteasa o chema pe Ciolocoanea
de-i spăla rufele, _aceasta dovedindu-se drept o dovadă de încredere, o
cinste.
Tot nepoata Ciolocoanea aducea la Paşti roibă (o rădăcină pe
care ea o numea rodul pământului), cu care se roşeau ouăle. În sat se
încondeiau ouă. Toate femeile aduceau ouăle încondeiate la biserică în
ziua de Paşti.
Nepoata Ciolocoanea ţesea şi alegea fir frumos. De ea erau

ţesute feţele de masă în dungi de-a lungul şi de-a latul cu câte un bobocel
în mijloc; cele pe care se mânca la muica şi mai târziu la Preoteasa.
O altă fiică a Smeoaicei -Anica - fusese măritată tot la Cârbeşti,
cu unul de-I chema Teoltea - fiul Anicăi; Tănase Teoltea şi sora lui Liţa
erau veri cu Pre·oteasa. Tănase Teoltea, avea un ginere, pe Dumitru de-·

i zicea Dumitru al lui Tănase Abagiul, care era finul lui Gheorghe Neamţu.
Era croitor bun de haine ţărăneşti.
Mătuşa Liţa rămăsese văduvă, fără copii. Ea care îl răsfăţase pe
Constantin Neamţu când era mic, îl poreclise Şoşoi (adică iepuraş).
Constantin Neamţu a plătit mătuşei Liţa pensie cât a trăit. (Filoreta)

Neamul lui Gheorghe
Primul cunoscut din neamul lui este Traşcă. El venise din Ardeal
(Braşov sau Făgăraş) să cumpere vite, ocupându-se cu negustoria. A
murit la laşi; fiul lui Nicola a rămas orfan în sat. Copiii îl porecliseră pe
Nicola, Neamţu şi Neamţu i-a rămas numele.
Nicola a fost ispravnicul moşiei boierului Măldărescu.
Nicola avu trei copii pe: 1/Dumitru; 2/Gheorghe; 3/ Aniţa.

Gheorghe Neamţu (născut în 1830 - moare în 1902) face armata
371
la Cavalerie; timp de 7 ani; fiind călăraş cu schimbul. la parte la războiul
din 1856 şi _este distins de ţarul Rusiei cu un inel şi o decoraţie, după
ur.ma căreia a căpătat o mică pensie, cât a trăit. Măgulit de acest lucru,
Gh .. Neamţw, .îmbrăcat cu deosebită grijă, se ducea la oraş o dată pe
lună, de-şi ridica pensia. Afirma însă că pensia îi era doar „de pâine şi
de sare"!
Se căsătoreşte întâia oa_ră cu Ioana fata Smeoaicei şi are patru
copii: 1/Tudor zis Luţă;.2/Constantin zis Bădin; 3/Constantin zis Şoşoi
4/loana.
Gheorghe Neamţu a ţinut în arendă la laşi fosta moşie a lui
Măldărescu de 600 de pogoane, cumpărată de Ploieşteanu. Boierul
Măldărescu zidise biserica de lemn din cimitir de la laşi.
La Tâlveşti şi Urecheşti, Gheorghe Neamţu mai arendase moşia
D-nei Cornea şi a fratelui ei Sever Pleniceanu.

Gheorghe Neamţu avea vie la Chiciora, în satul Urecheşti şi la
Văcarea, cătun care ţine de Dăneşti. La Urecheşti mai avea pământ de
pruni lângă Piciu Lăutaru (toţi ai acestuia fuseseră lăutari din tată-n fiu).
Pe când Gheorghe Neamţu fusese călăraş se spunea c-ar fi
~·ăsit aur. Ducându-se la râu să-şi spele calul, el zărise o c:racă de salcie
aplecată peste apă, care părea trasă în jos de ceva greu. El trase de
cracă şi scoase la mal o căldare plină cu galbeni. Banii i-a ascuns într-
e butie, în pivniţa casei lui. Vestea s-a dus însă şi l-au călcat hoţii.
Povestea dada Paraschiva a lui Albu, crescută de Gheorghe Neamţu,
că hoţii nu putuseră pătrunde în casă, deoarece uşile erau închise pe

dinăuntru cu „droburi de lemn".
De atunci, bogată fiind, Ioana, soţia lui Gheorghe Neamţu, avea
ambiţie să-şi mărite fata după Bădică Danielescu - cel mai avut om al
oraşului. Gheorghe Neamţu îşi făcuse casă nouă. Într-o noapte casa
luă foc şi arse până la pământ, de abia dacă scăpară ai lui cu viaţă.
Aurul ascuns se-topi în pivniţă. Topit, îl duse la Săftoiu şi la lunian bătrânul,

care-l păcăli pe Gheorghe Neamţu şi-i dădură numai 2.000 lei. Aurul
fusese cu blestem. Ioana muri de inimă rea.
372
La şase săptămâni după moartea Ioanei, Gheorghe Neamţu se
recăsători cu „Muica", (Maria lui Ieşeanu, zis Piroi, vecin de casă cu
Gheorghe Neamţu).
„Muica" era ~u 20 de ani mai tânără decât „Taica". Orfană de
mamă, frumoasă, fusese crescută de Ioana, care gândea s-o dea după
fiul ei mai mare L1,1ţă. Dar "Muica" se măritase cu Smântânescu, de la

Romaneşti, om cu stare, cu care avea şi doi copii de vârsta Preotesei.
Smântânescu muri şi orfanii lui trăiră un timp la Gheorghe Neamţu, după
căsătoria „Muichii" cu acesta.

Ea îi ţinea la bucătărie să nu-l supere pe „Taica". Au murit fiind
încă mici.
„Muica" sau „Maica Maria" cum îi spunea Constantin Neamţu
era foarte frumoasă, avea ochii albaştri.
Constantin Neamţu, copilandru, când ierna, se ducea cu ea pe

la nunţi, la hanuri şi auzea cum se mirau oamenii de frumuseţea ei. El
se fălea cu soţia tatălui său.
(AMINTIRI C.N)
Cu "Taica", "Muica" n-a făcut copii. Când el al murit la 1902, avea
73 de ani, „Mi.Jica" avea 53 şi a trăit văduvă până la 1914.
Fratele „Muichii" - Ştefan Ieşeanu zis Surdu - era om nevoiaş,
dar foarte drag „Muichii". Locuia în dosul casei lui Gheorghe Neamţu.
Copiii lui Gheorghe Neamţu
Tudor zis Luţă - născut 1858, a fost însurat cu Lina Stolojanca.

El moştenise casa bunicii sale - Smeoaica - în sat la laşi. Era înalt şi
bălai - cel mai frumos din tot neamul. Lina era şi ea frumoasă, albă
(blondă). Mama Preoteasă povestea ca din basm de nunta de la

Stolojani. Înaintaşii nunţii, 150 de călăreţi, veniseră dinspre munte
întovărăşind mireasa. La socrii la masă, la Stolojani, fiecare om avusese
tacâmul său, fiecare sticla lui de vin.
Într-o zi Luţă umblă să-l împuşte pe tatăl său pe fereastră, că-l
bătuse însurat fiind.
Luţă era prieten cu boierul Moangă, proprietar de pe la munte, de
373
la Curtişa.ara probabil. El stăpânea în Târgul -Jiului, casa care mai târziu
a fost a lui
. Titi. Bălănescu
.. (Fetita
,
Mongescu, nepoata . lui şi sotia
'.
lui
Alexandru ·.Tătărăscu, povestea că ea copilărise la Culă la Curtişoara).
Boier Moangă şi tovarăşii lui se întâlneau la laşi, la Luţă. Aici puneau ei la
cale_ lovituri "im potriva Grecilor, a duşmanilor ţării. Apoi plecau călări prin
codrii, cu merinde. Aşa a răcit Luţă şi a zăcut de congestie, murind la
vârsta de 27 de ani.
Văduva lui Luţă, Lina Stolojanca s-a măritat cu un om de la Brădet.
Nunta i-a făcut-o Gheorghe Neamţu.
Ghiţă era copilul lui Luţă. Înalt de 1,96 m făcuse armata în Garda
Călare. Întors de la armată, se însurase cu Năstăsia lui Năstase. Era
primar în sat. Călărea numai în bustru şi avea un cal, de-i zicea Corbu,
care îngenunchia să încalece pe el.
Într-un an Ghiţă, se duse la Sfânta Marie, la hram la Băieşti; nu
jucă-nainte decât trei hori şi se întoarse acasă. Aici, ardea casa Preotesei
Ioana - Mătuşa lui - şi ea se jelea. Avusese o presimţire de se întorsese
de la hram.
A murit la 23 de ani; se pare că de tifos. Mort, l-au scăldat Bălăşoiu
.)i cu Rasoveanu, unul îi era fin iar celălalt, Gheorghe (%is Rasoveanu
după soţie) era fiul mai mare al lui Dumitru Neamţu. Oamenii aceştia,
spuneau că bietul Ghiţă n-avea loc pe trupul lui fără de bubă.
Gheorghe Neamţu, îi cumpărase o casă atunci când îl însurase.

Adusese casa· de la leleşti, cu 50 de care venite din sat de la laşi.
Bălăşoiu, tatăl Stancăi, însemnase casa pe bârne ca să ştie cum s-o
facă la loc. „Ăl" de zidise această casă pentru el, fusese un om „beţiu",
care nid nu apucase să locuiască în ea pân-o vinde. Nevastă-sa de
necaz că pierduse casa, când cei ce o cumpăraseră şi urmau să o
ridice terminară masa, a dat cu lăturile după casă zicând: „lături să stea
în ea, da oameni nu!" - blestemul acesta îl ajunsese pe bietul Ghiţă.
(Amintire Stanca)
Văduva lui Ghiţă, Năstăsia lui Năstase, se recăsători cu Grigore

374
Bogdan zis Bădescu.
Pe fiul ei.şi.al lui. Ghiţă-Sevastian -1-a crescut Gheorghe Neamţu.

.
Constantin, zisBădin, - născut la 1860, este fiul al doilea al lui
. . .
Gheorghe: Neamţu. A urmat Şcoala Normală la Râmnicu-Vâlcea. De
aici, a fugit la Argeş, luându-şi numele de Cezianu. A fost învăţător în sat
la laşi. (Pe clopotul Bisericii de zid din sat, se află inscripţia: „CUMPĂRAT
DE GHEORGHE NEAMŢU ŞI DE CONSTANTIN CEZIANU").
Bădin, a ţinut pe Ioana, fata lui Cătănoiu zis Cocoş, care a fost
mama lui C.C. Neamţu.
Cocoş de la Romaneşti, era om cu stare, dar calic.

El şi-a făcut, trăind, pomană mare, de frică să nu-l lase copiii
după moarte fără pomană. Fiul lui, Simion Cătănoiu, are urmaşi
intelectuali, stabiliţi în Bucureşti.
„Neica" (C.C.N) era „întreg" bunicul lui, Cocoş.
Ioana muri la trei zile după naştere şi nevasta lui Mihai Mârşu
având o fată de seama lui Costică, l-a luat pe Costică şi l-a crescut cu
fata ei. Costică a crescut deci cu fata lui Mârşu „la conac", peste Jii; la
vite în zăvoi (conac - căsuţă la păşune).
Nurilai după moartea lui Bădin a luat Gheorghe Neamţu co"pilul

de l-a crescut şi pe el, după cum a crescut 12 copii din sat.
Bădin, văduv s-a reînsurat cu Maria Costescu.
Fiica lor este Lenuţa, măritată cu Vasile Pîinişoară de la
Curtişoara.
Pe văduva lui Bădin, Maria Costescu, Gheorghe Neamţu o mărită

cu Alexandru Merfu din Brătuia.
Se spune că-ntr-un timp Bădin înnebunise şi că l-au jucat căluşarii.
Pe când îl ţineau doi oameni (unul de mijloc şi unul de genunchi) căluşarii
l-au bătut la tălpi cu 4 fuşteie. S-a vindecat - dar la vreo patru ani de
atunci, a murit.
Constantin Neamţu, fiul al treilea, născut la 1867, rămâne orfan
de mamă la 6 ani. Face Şcoala primară la Târgu -Jiu, locuind la gazdă.
Şcoala de Comerţ o face la Craiova, locuind la pensionul Malian, unde
375
medita internii, pentru a-şi plăti întreţinerea. Îl aducea toamna tatăl lui,
cu carul s;u boi de la Gorj până-n Craiova, la şcoală. Trecea cu multă
. .
grijă pri~ locul zis Valea-Rea, prăpăstioasă şi.păduroasă, bântuită de
tâlhari. Pe.nsionul Malian se găsea în casele de mai târziu ale Contelui
Talievici, ct.imp~taţe în 1918 de C. Neamţu de la fata acestuia, Constanţa
'Argetoi.anu~
Terminând ,Şcoala de Comerţ el se duse la Bucureşti, unde luă
parte la un concurs de bursă de studii, bursa Năsturel. Reuşind la con-
curs, plecă la Anvers, unde rămase doi ani şi absolvi Academia de
Comerţ.
Întors în ţară, se stabili la Craiova, unde ocupă o catedră la Şcoala

Superioa~ă de Comerţ şi postul de casier al Băncii Naţionale.
Fraţii lui Gheorghe Neamţu.
Gheorghe Neamţu, fiul lui Nicolae, avusese o soră pe Aniţa,
care fusese căsătorită cu Butan (zis Dumitru Gemăntacu) la Uricheşti.
Neavînd copii, ei se despărţiseră, Aniţa plecând la Cartiu, unde ea crescu

copii lui Enache Cartianu. Apoi trecu la tatăl lui Titi Bălănescu- lvănoiu.
Bătrână, Aniţa se întoarse în satul ei şi muri la Gheorghe Neamţu
'acasă.
Frate mai mare al lor era Dumitru Neamţu, care a trăit'105 ani.
Alb ca laptele de curat, purta plete şi era frumos. Copiilor care se legau
de el, bătrânul le spunea în glumă: „Râdeţi voi de mine că-s bătrân; da-
s mai multe piei de miei, decât de oi bătrâne!"
Soţia lui se numea Bălaşa.
Fiii lui au fost: 1/Gheorghe zis Rasoveanu (după soţia lui Maria
Rasoveanu); 2!Dumitru, zis Mitu căsătorit cu Ilinca lui Chera din Cârbeşti;
3/Durlă, zis Chelement căsătorit mai întâi cu Smaranda cu care avu pe
Meilă (Mihail). Dună căsătorit a doua oară cu Maria Bădoaica din Cârbeşti,
cu care avu trei copii: pe Maria, pe Stină şi pe Horia (telefonist). Horia
era căsătorit cu Polina şi a avut 3 fete nu le-a trăit decât una, Vica.
Nepoţii de frate ai lui Gheorghe Neamţu
Durlă, se spune despre el că era foarte priceput: „fură oaia

376
noaptea şi până. la ziuă o frige şi o Şi mănâncă".
Fiul lui, Mihai ,.... zis Meilă - era deştept, sprinten la minte şi la
vorbă. Când Ion Nicodin, avocat avea rievoie să jure cineva într-un proces,
pe Meilă îl punea martor: Las-pe mine spunea el „că toţi mă cred". Era
într-adevăr aşa.de ager şi deştept, că în declaraţii, nu-l încurca nimeni.
Horia era şi deşt~pt şi cinstit. El ajunsese funcţionar. Era telefonist
la Prefectură. Nevasta lui era frumoasă, dar ofticoasă. Nu le-a trăit decât
o fată, Vica.
Neamul Negreşti/or (Lucica Georgescu)
Ginerele lui Gh. Neamţu - preotul Vasile Negrescu din Bălăneşti.
La Budieni este o biserică zidită de socrul Preotesei, Negrescu Niculae

din Bălăneşti care fusese sub-prefect şi purtase haine boiereşti. Atât el
cât şi bunica Dumitra, sunt zugrăviţi în hainele acestea, în biserică. Lângă
ei sunt zugrăviţi copii Popa Vasile şi fratele său Constantin.

Bătrânii donaseră o moşie spre întreţinerea bisericii. Mai târziu
ei sărăciseră - mama Dumitra trăind până la 96 ani, se îmbrăcă în urmă
ţărancă, cu cârpă albă - „Cum le uită omul toate! - spunea ea la

bătrâneţe - Cum am fost şi ce-am ajuns!"
Mitu Negrescu, fiul lui Constantin, nepotul popii-este azi directorul
Liceului din Curtea de Argeş.
Slugile
„Taica", nu mânca din mâinile bucătăreselor ce le avea la
cârciumă. Acestea erau unguroaice, ardelence sau nemţoaice şi el le
ţinea de spurcate: Mânca doar pui, curcan sau purcel fript în frigare de
el,.de Moş Gheorghe al lui Petrache.
Moş Gheorghe a fost 28 de ani vizitiu la "Taica". El spăla trăsura
şi îngrijea de cei şase cai pe care i-a ţinut Taica la grajd, cât a trăit.
(„O bătrână"), "Muica" era mai iute din fire. "Taica" era iertător.
Baba Briceaga era rudă cu popa N. Negrescu - crescuse copiii

de la Bălăneşti; a servit la popa până a murit.
Ion ăl mic a fost servitor la Gheorghe Neamţu - el cânta frumos
din fluier în fiecare sâmbătă. "Taica" i-a făcut casă şi i-a dat pământ.
377
Finul Dinu -era finul "Muichii" - în armată fusese bucătar - de
aceea răll)ăsese bµcătarul satului la praznice- a gătit şi .la băi la Săcel,
în acei cinci ani cât "Taica" a ţinut băile în arendă. Era foarte bun şi
blând. Era unchiul lui Costăin Dobroiu.
· "Taica" a luat băile Săcel În arendă de la Sadoveni, în tovărăşie
. cu Pleşoianu, cumnatul lor. Dar Pleşoianu era cartofor. El .mânca în

cărţi mai mult decât partea lui din venitul băilor, astfel că "Taica" a rămas
curând singur arendaş, până în anul 1902, când a murit. Avea atunci 73
de ani, dar se ţinea bine - era tot voinic, frumos şi purta bine. Se plângea
doar că de la un timp, nu se mai poate scula cu noaptea-n cap, cum îi
fusese obiceiul toată viaţa. Gheorghe Neamţu era de o curăţenie
exemplară, ca şi fratele lui Dumitru;

Portul - ''Taica".
Gheorghe N. schimbă peşchirul de la brâu şi ciorapii, în fiecare
zi. Se purta cu nădragi albi de dimie, cu găitan, cusuţi la meşter, în
Târgu Jiu.
Negustorul ceruse pe mama Preoteasa, dar "Taica" i-a zis: „Nu
dau eu fata după abagiu".
Pe sub nădragi purta ismene. Numai noaptea· sau dimineaţa îl
vedeai în ismene; altfel tot în nădragi. Purta cămăşi de bumbac cusute
de "Muica"; ea punea oala de croia gâtul: le lucra cu platcă. Erau simple
de tot, fără râuri nici şabace - aşa purtau toţi cei de vârsta lui. De toate
zilele, aveau bentiţe la mâneci; - de zile mari, mânecile slobode. Gulerul
era drept, cu chiotori. Singurele podoabe ale cămăşilor bărbăteşti erau
cheiţele „pe su-ac" şi „creţu rile". Purta căciulă moţată sau pălărie de
. paie lucrată în sat. În P,icioare purta ciorapi albi de lână, împletiţi de
"Muica" cu cârli~rnros de os; se începeau a împleti de-la vârf. La pantofi
şi la ghete spunea „iminei". Iarna purta cisme lungi - aduse de negustori
de la Sibii. Mintanul lui era drept, de lungimea unui sacou; avea un singur
chenar de găitan negru, căci Taica nu putea suferi înfloriturile schilereşti.
La drum nu pleca fără epingea de dimie cafenie, cusută.cu găitan cafeniu
împletit cu alb. Epingeaua n-avea mân.eci; venea cam ca o pelerină de
378
scotea mâinile pe deschizături. Avea glugă mare, pe care la vreme rea,
o dădea peste.cap. Taica n.;a purtat giubea.
(Amintiri Filoreta)
"Muica"
„Când eram .eu mică, "Muica" se purta cu părul împletit în două
cozi, legate la spate, la ceafă. Erau petrecute de formau ca un fel de opt

culcat. Mai sus de canci, se purta fes, ca cele turceşti, şi se lega
deasupra cu o basma de mătase. Nu se vedea fesul deloc, doar basmaua
pe sub cârpă. Eu după ce m-am dus la Bucureşti la şcoală m-am ţinut
de dânsa de şi-a lăsat fesul.

Scrisori
Pe când unchiul era la studii, la Anvers, el scria către "Taica": „Ai
dat prea multă arendă 6.000 lei, caută dacă poţi şi mai trage o mie".
Atunci când unchiul era plecat la Bucureşti pentru examenul de
bursă - "Taica", îngrijorat, - ii scria: „Să nu pui la inimă tot - Să nu te
îmbolnăveşti, - Că eu am bani să te ţin acolo unde tu vrei să te duci!".
„După ce murise bietul "Taica", eu găseam prin casă scrisori şi
le citeam "Muichii"".
(Amintiri Filoreta) ·
Firea lui Gheorghe Neamţu
Într-un an, "Taica" a avut o criză de ficat cu dureri grozave. S-a

dus la Bucureşti şi s-a căut~t. Doctorii i-au prescris regim - şi să nu
mai bea. De atunci na mai pus băutură-n gură. Avea mare tărie de
caracter.
De când cu boala aceia, şi-a luat el praznic la Cârstov (legământ).
Pe Filoreta a crescut-o Taica - o ţinea de fata lui şi ea locuia la
el, dormind cu Muica.
Într-un an de Cârstov, "Taica" dădu Veronicăi, de pomană, un cal
mic. Filoreta geloasă pe sora ei, tăcea, posomorâtă. "Taica" o mângâia
spunându-i: „Da bine tată, n-ai tu toţi caii de la grajd?". La moarţea lui,
Filoreta avea 13 ani, Lucica 8.
379
(Amintiri Filoreta)
La nunta fui Costică Schileru.

Am mers cu trăsura până la Bâlteni - eu stând între "Taica" şi
"Muica".
Luasem cu noi 2 curcaAi, 1 damigeană de vin şi una de ţuică de
câte 20 litri fie9are şi 5-6 azimi de pâine. De la Bâlteni am luat cu noi pe
ginere şi_ am pornit-o la Sărdăneşti la socrii mici. Aici sub un umbrar
mare, stau la masă numai fruntaşi îmbrăcaţi frumos, nevestele lor numai
sălbi de galbeni, pe piept. E!:ra şi lume de la oraş. "Taica" ne îndemna să
le dăm lor de mâncare, că sunt „nemâncaţi de la oraş", iar el n-a mâncat

nimic şi nu ne-a lăsat nici pe noi să mâncăm. Am plecat flămânzi acasă.
Avea dispreţ mare pentru cei îmbrăcaţi în ţoale - orăşenii.
"Taica" primea musafiri. Îi plăcea lumea bună. Lui Titu

Frumuşeanu îi zicea boier Titu. Primea pe Dobruneanu, cumnat cu Titu,
pe Săftoiu, pe Săvoi. Îi primea bine, îi ospăta. Dar la oră fixă îi şi pornea.
Avea grajdul peste drum de casă - trei perechi de cai - trăsură
cu cauciucuri, - „gata caii?" striga el - şi-i pornea. Lui ''Taica"-1 bătrân i

se furase o pereche de boi - era unu, Cusu, părta~· 1a hoţie. Mogoe,
finul nostru, era porcar la noi; - el a auzit clopotul boilor şi a vestit pe
taica - Cum primar în sat era totdeauna omul lui, hoţii au fost prinşi, iar
"Taica" le-a luat boii şi le-a dat drumul. Pe Cusu însă, l-a bătut şi cum
acesta era în sat om cu stare, de ruşine a fost nenorocit cât a mai avut
zile.
Alţii au venit cu plan hoţesc de iau cerut brişca cu împrumut. Se
topise zăpada şi nu le mai mergea sania. Taica le-a dat-o până-n Târg
şi au plecat cu sania legată după brişcă, Fără ştirea lor, ''Taica" a trimis
în urmă un călareţ să-i urmărească. Când au ajuns la Udroiu (hotel de
Târg) hoţii au luat-o-nainte. Călăreţul însă i-a oprit şi le-a luat brişca
napoi.
(Amintiri Filoreta)
380
Firea lui Gh. Neamţu
Informaţii de la Dascălu Popescu

Gheorghe Neamţu era darnic. Urmam la şcoală la oraş. Când îl
întâlneam, îi sărutam mâna - eu, Noaţă. -- El scotea punga şi ne dădea
bani (câte-u·n franc)
. „Nareţi
.
bani
.
şi voi mă! Luaţi-vă covrigi!"
.
Nu ştiu
dacă-n sat mai erau doi-trei naşi: el îi cununa şi-i boteza pe toţi. Finii
trebuiau să aducă pJocon de a doua zi de Crăciun şi până-n „ziua
ospătării", care s~ ţinea între Crăciun şi Bobotează. Toţi finii şi nepoţii
aduceau plocon; un curcan, o curcă sau gâscă, 5-10 I ţuică şi vin, 10-
12 pâini, limbă de porc şi spetie, 1 cârnat trandafir, 1 kg. orez, o căpăţână
de zahăr. Când lua naşul ploconul, avea obicei de lăsa finului câte un
litru de băutură şi câte o pâine. Finii ver:ieau dimineaţa; sărutau mâna
naşului şi naşii, care primeau ploconul. Naşul îi cinstea. „Na! Mai beai şi
tu mă!" - şi le spunea în ce zi să vină la masă, la ospătare".
Ziua de ospătare, era ca la pomană - Omul venea cu femeia.

Avea naşu şi lăutari. Punea mese de cele mari, cu scaune. Aşternea
paie pe sub picioare. Oalele fierbeau afară; friptura era la frigare; ţuica
se-ncălzea cu zahăr. Începea masa de pe la 12 şi ţinea până seara

târziu: Mâncau, jucau în curte, se-mbătau, petreceau până 18 miez de
noapte. Naşu era mai iertător, a bătrână era cam iute.
Obiceiuri (informaţie Lucica)
La Crăciun finii aduceau daruri - plocoane naşului - în cele 3
zile. La Anul Nou, naşu dădea o masă-n cinstea finilor. Cu lăutari, cu
masa-n ~urte, cu fân la picioare, cu ţuică fiartă, cu vin, cu joc de scoteau
cojoacele de pe ei: asta era cea mai frumoasă sărbătoare din copilăria
mea. La noi la laşi, de Crăciun şi de Anul nou, veneau lăutarii, şi cântau

Naşterea, o melodie specială - lăutarul cânta din gură cuvinte frumoase,
evlavioase.
În Ajun, dimineaţa, veneau piţărăii: copiii încălţaţi cu tureci de
dimie lucraţi cu găitan negru, cu opinci cu nojiţe, adică curele late de se
dădeau de mai multe ori pe după piC:ior, cu traista şi colinda, un bastonaş
de lemn de alun cu coajă crestată pe el în formă şi ornamente variate,
381
făcute din cu~t: Co~ja se scotea parţial şi bastonul se afuma la lumânare,
ca să se înnegrească lemnul pe unde îi era coaja luată. După afumare,
. .
se lua şi coaja rămasă pe baston. Astfel rămâneau urme albe pe bastonul
afumat. Fiecare părinte făcea mai multe colinzi pentru copii. Cu una din
ele dădea în vacă, în ziua aceea, ca să fete viţelul breaz,. precum colin?a.
(inform. Stanca Bălăşoiu)
Copiii care mergeau în piţărăi (nu se pomenea la noi niciodată
cuvântul „colindători") erau organizaţi în echipă de băieţi mai mari (15-

16 ani) cu un vătaf în frunte. Aceşti băieţi mergeau în fruntea cetei, ei
apărau copiii de câini; băteau în porţi ca stăpâna să iasă să „primească".
În poartă, vătaful întreba pe copiii: (Ce-i aici copii?) Ceata răspundea în

cor: (Dumnezău)- sau: Hă-hă, hăăă, aici e Dumnezău - ne daţi ori nu
ne daţi! Erau câte 40-50 de copii în ceată. leşea gazda, primea în casă
pe vătaf care spunea „mările", o poezie-apoi gazda lua baniţa de colaci,

mere, nuci şi împărţea la copii. Gazda şedea în poartă dând drumul la
copii ca la strungă, tot câte unul, ca s-apuce toţi colaci. Şireţii săreau
gardul şi mai luau odată.
Amintiri despre Crăciunul la laşi ale Stancăi Bălăşoiu.
În Pitărăi,
'
întâi la Nemtoaica
'
ne duceam "Muica".
. Cum ne vedea,
arunca d.intr-o troacă peste noi seminţe amestecate: fasole, porumb,
grâu şi dovleac. Ne băga în casă şi ne da să mâncăm dovleac turcesc,
alb, copt. Fiecare copil căpăta bucata lui şi trebuia s-o mănânce pitit
după uşă, cu ochii închişi - ca să găsim cuibare de păsări, vara!
După ce ne-ntorceam din capu-satului, treceam iar pe la dânsa,
de ne dădea colaci, vin şi mere. Băieţii mai mari se făceau irozi! Se
umbla cu steaua de anul nou. Nu se cunoştea nici sorcova, nici capra.
În noaptea de Anul Nou se făceau farmece şi vrăji, cu grâu aruncat pe
tăciuni.
Obiceiuri.
La Gorj am apucat ziua Moaşei. În ziua de Sf Vasile, mama ne
382
trimetea pe noi, copii, cu plocon ca la naş, la moaşă. Eu, moşită de
muica,. mă duceam.la dânsa. Fraţii se duceau la Mirfuleasa (văduva lui
Bădin), mama ţaţii Lenuţa Pâinişoară.
Ploconul era format din: pâine, zahăr, vin, o pasăre, o spetie şi
cârnat afumaţ. Noi îl dam moaşei: iar moaşa ne ridica pe rând în grindă,
ne pupa şi ·ne dădea câte un covrig de pâine de casă în care înfigea un

ban de aramă.
Veneau apoi şi părinţii, se făcea masă şi se petrecea până seara.

· ..
(Filoreta)
Şi la Corabia se făcea ziua moaşei tot de Sf. Vasile. Se mergea
cu ploconul de dimineaţă. Peste zi se „trăgea cu troaca", se făcea haz
mare.
(Lucica)
Se zice că cine moare în săptămâna patimilor, este om rău -
cine în ziua de Paşti, merge în Rai La Corabia vorbea lumea, când a
murit Mihail Albeanu, în ziua de Duminica Paştilor.
(Lucica, 1960)
La laşi, în Joia Mare, se făceau focuri noaptea prin curţi în faţa
caselor, cu lemne de alun. Lângă foc se pune masa cu strachină, lingură
şi cană cu apă, de sufletele morţilor. Se împărţeau ulcele cu flori,

căldăruşe şi viorele.
(Stanca)
Via lui Gheorghe de la Văcarea era pe araci (vecină cu a lui
Ştefan Părăloiu). Mă duceam şi eu la cules. Când era să sfinte soarele,
Liţa şi cu Ştefan mă chemau şi-mi dădeau câte un buştean să-l culeg
pentru mine şi să-l duc cu baniţa acasă. Un harac negru şi unu alb - ăi
mai aleşi - ca să aibă ei cei mai bun pe lumea cealaltă.
Via se săpa şi se-ngropa iar primăvara se tăia. Neamuri de struguri

erau în vie „Ţâţa oii" - dodoloacă cât aluna - şi-o tămâioasă măruntă.
În către Rasova, se obişnuia de se făcea „praznicu vii".

Acolo aveau pivniţe pe deal, cu 2 încăperi. Tot pe un deal cu Rasoveştii
mai aveau şi Tălpăşeştii de la Corneşti primiţi. Erau bogaţi, tăiau 2 porci

383
de Crăciun. Îi afumau şi slăninile făcute „sfâşii" le Uneau pivnită la vie (ca
_, • I '
să. ·aibă ce mânca atunci când se lucra via şi rămâneau mai multe zile
pe deal).
Gh~orghe.Neamţu căra strugurii acasă la laşi în care, îmbrăcate
anume în pi~le. Aducea numai de la Chicioara câte 2-3 care.
Strugurii se descărcau acasă în „coteţ". Aici se jucau cu
picioarele ..Coteţ'ul era pus pe „movilă" (o postavă mare cu 4 urechi).
Mustul se strecoară printr-o pânză de in răsucit. Se turna în butie, printr-
e pâlnie zisă „lin".
Tatăl mamii noastre, Mihail Albeanu, se trage din neamul lui
Popa Matei din Albeni. S-a născut la 30 decembrie 1834, şi a murit la 22
aprilie 1907, în ziua de Paşti. Fusese crescut de sora lui, care era
învăţătoare la Cărbuneşti. Rămase orfan la vârsta de 6 ani, îl duce la
şcoală la Craiova, unde este coleg şi se împrieteneşte cu Teodor Aman.
Acesta îl recomandă unei rude a sale, care-l ia băiat de prăvălie la vârsta
de 12 ani; prăvălie de pânzeturi şi stofe. Rămâne la acest negustor
câţiva ani, până ce (mare de.acum) bate nişte clienţi veniţi cu nunta la
târguială care, după ce desfăcuseră pe rând de trei ori toată marfa,
urmau să plece fără să fi cumpărat nimic. Jupânul îl judecă pe Mihail şi-
1concediază. Dar Pleşa - tatăl lui Iancu Pleşa, - îl ia la prăvălia lui, folosindu-
1 la moşie ca om de încredere. El întovărăşa transporturile de cereale
care trebuia duse de la Craiova la Giurgiu (făcea pe drum 3 săptămâni).
Venind odată de la drum era plin de păduchi. Bătrâna·d-nă Pleşa, care
era foarte bună cu toţi băieţii de prăvălie ai soţului ei, îl spălă şi-l curăţă.
Povestea cu uimire de moşiile atât de bogate de la Segarcea; „aici toţi
oamenii aveau oala cu lapte prins!" „De acolo se tăiau din pădure stejari
aşa de mari, de se putea întoarce căruţa pe rădăcina lor!"
La 24 de ani Mihail Albeanu, devine arendaş pe cont propriu.
Niciodată nu a avut tovarăşi, nevoind să se certe cu prietenii.
Mihail Albeanu era la Bucureşti, în vremea detronării lui Cuza.
Fiind adversarul politicii acestui domnitor, el activă luând parte la lovitura
de stat. Povestea că toată noaptea aceea au alergat ştafetele de la un
384
complotist la altul, du.când porunci sau mesagii. Aceste ştafete aveau
câte o ţablă în SJ?ate, pe care se scriau ordinele cu cretă.
(Amintiri mămica, auzite în.copilărie)
Mihail se însură la 50 ani, cu Anastasia Săvulescu, de 18 ani. În

timpul acela et locuiau la Celei, având Balta Oriei în arendă. La Celei tot
satul era numai bordee. Chiar şi Dobre Şapcă,. fiul lui Popa Radu Şapcă
de la Izlaz, locuia într-un bordei frumos ca o casă, cu gârlici şi 4 camere.

În dreapta bordeiului, locuia Popa Dobre. În stânga locuia fiul lui, însurat
cu o bucureşteancă. Numai clădirea în care locuiau familia Albeanu, era
casă deadevărat. Mama îşi aminteşte de focurile ce se aprindeau pe
acoperişurile bordeeelor, când era ea copil, la Ignat de Crăciun, c·ând se
pârleau porcii. La 1891, Albenii cumpără casa lui Manea la Corabia şi
se mută la oraş. Cumpără moşia Brostăvăţul şi ridică aici toate

acareturile, Albeanu a fost primul explotator modern al acelui pământ.
La 1907, se dă foc conacului şi Mihail Albeanu, moare de inimă rea la

vârsta de 73 ani.
385
386
. '"'": r~· •: „ " "7 l::l 1.r/u

(in1~al~ _a
1
f?om<lniei.
I O J I A .•\1.A _
a.vJCl\L RC1Wt IS IMllllATJJ
B.1.nlUJ ! ~&Ol'J -AlldleOte .
~. 22 920 ·. "'*1.t.i'&lit99~
; I I .
\ .•; ~- ·
~~.dUl,
JIJB8DLIU ALEXAlllJlU
~şu, ,,u-. ArcµlU1 nr. T, et, t, ap. z, sector z
La cercr-ea \ <!V. lftreflStrata la . nr. zz. ~ d.t.n oo. PT. 1996• . va
Coniinie.1111 unnlt~le :
· . ljntr1un referat 1nt~t cse fostele orirane de secur11.ate la
e2. lM 19N!, se ment1oneaza ca 1IEAl'm.1 ca«s'l'ARl'ltt na.scut la 21,1. 05. 1667 1n c<m
Iu.i, JUd. GorJ, fost lll!ld:nI al ComltetulU1 1Executiv al P. H. L., deputat si
.senator 1n t~l· cuYem.ruor aţ:est\U Part.1ct ş1 .wesect!nte al orcaruzaue1
P. H. L. - Bratiwiu l:un fostele JUdeţe DolJ ş1 Gol"J, •a fost a.reat.at .1n cadr\11
operaU\Jn1lQ1' <1ln tG -tG>oa. 'a. e •. •. J.n conunuare "f11l'l<t Pl1$ la <11Spoz1ţla D. o,
J)enttu (:jU"Cetar ţ K . · \ ,
. '1 D1n ~tele ' exJ'..terlte iir-1v1nd are.starea.

c.er<:1!tarea sl <1e,::esu1 Cl!lUl 1n ca
387
,.
.,; •<:
L
r
388
. 'I
.' ·~~„ · t
'-1
, .. ,.
,, ..
... .-
'
:. • ~ ţ.
~, .
389
VJ
co
o
NEAMUL NOSTRU
Familia NEAMŢU (1770-1970 - 7 genera.ţii)
SPIŢĂ DE NEAM
Comuna IAŞI, judetul GORJ
'ffiAŞCĂ
----...-
DOCTORUL CONSTANTIN LUPESCU:
NOTE AUTOBIOGRAFICE
Dr. Constantin Lupescu
M-am născut la Târgu-Jiu,

în ziua de 16 mai 1905, ca al 7-lea
şi ultimul copil al părinţilor mei,
Grigore şi Ana. Tatăl meu, originar
din comuna Săcelu, judeţul Gorj,
a avut un magazin de fierărie;
mama casnică. Am urmat şcoala

primară în oraşul natal. Când s-a.
declanşat primul război mondial,
eram în vârstă de 11 ani. Când
trupele germane au ajuns în
apropierea oraşului, ne-am făcut
în grabă bagajele şi ne-am instalat

într-un vagon de marfă şi ne-am
oprit la Bucureşti. După o şedere de circa 3 luni în Capitală, ne-am reîntors
la Târgu-Jiu.
Locuinţa noastră, ca toate celelalte, a fost jefuită. N-am găsit nimic
din cele ce lăsasem. Am dormit pe un pat improvizat din scânduri, fără
saltea, fără pernă.
Am absolvit liceul „Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu cu

menţiunea „Magna cum laude" (1924).
392
Am trecut concursul de admitere la Facultatea de medicin~ diri
Bucureşti, cu o cqmisie de profesori universitari, prezidată de savantul
Victor Babeş. La facultate· am avut ca profesori o pleiadă de medici de
renume internaţional: \lictor Babeş, Marinescu, Gerata, Ernest Juvara,
Reiner, Nanţ.i Muscel etc.
Am făcut stagiul de extern al Spitalelor Eforiei Bucureşti la: Spitalul
de dermatovenerice, la Clinica de ortopedie, la Clinica de boli interne de
la Spitalul Filantropia, Spitalul de copii, Secţia de boli infecţioase din str.
Grigore Alexandrescu. În această clinică mi-am lucrat şi teza de doCtorat:
„Fenomenul de stingere la bolnavii de scarlatină".
Comisia a fost prezidată de savantul Ion Cantacuzino. Am obţinut
calificativul „Foarte bine".
Am absolvit Facultatea de medicină în 1931 şi apoi am efectuat
un stagiu militar de 30 de zile, obţinând gradul de locotenent. În această
grupă de circa 50 de medici îşi făceau stagiul cei din Bucureşti, Cluj,
laşi. Am fost şeful acestei grupe, desemnat de colegi, şi am fost calificat
primul.
Am fost medic de circumscripţie la Schitu Goleşti, Muscel (1931-
1933). Şeful meu, dr. Tănăsescu m-a caracterizat astfel:"„. În tot acest
timp s-a afirmat ca un admirabil medic sanitar de o largă bunăvoinţă şi
de alese calităţi sufleteşti".
M-am transferat la Spitalul din Târgu-Jiu ca medic secundar la

secţia de boli interne, având ca şef pe dr. Constantin Velican.
După 4 ani, la expirarea stagiului de medic secundar, la vârsta
de 31 ani, m-am prezentat la concursul de medic primar (1936). Comisia
examinatoare a fost compusă din academicianul Ciucă, prof. dr.
Slătineanu (laşi), conf. Dr. Aurel Stroe şi conf. Dr. Bazgan (Bucureşti).
Am fost calificat al doilea şi în baza concursului am obţinut Secţia de

boli infecţioase a Spitalului judeţean din Târgu-Jiu (1937) cu 60 de paturi
pentru adulţi şi copii. Am condus această secţie până la pensionarea
mea în 1977. Inspectorul sanitar general, dr. Cosmiţă m-a notat astfel:
„Temeinice cunoştiinţe profesionale, sârguincios şi energic în serviciu,
393
prezenţa foarte regulată,.corect, bun şi drept". Calificativul „Foarte bine" .
. La pensionarea mea am lăsat o secţie mărită de la 60 de paturi
la o sută de patur!. prin obţinerea unui pavilion din apropiere care a fost
unit cu secţia printr-un coridor. O secţie rău utilată şi neîncăpătoare a
fost transformată într-o secţie modernă cu bune posibilităţi de izolare a
bolnavilor.
Am peste 80 de articole medicale publicate în revistele de
specialitate, comunicări la un congres internaţional, în congrese şi
simpozioane naţionale. Sunt doctor în ştiinţe medicale din ianuarie 1967.

Comisia a fost alcătuită din academicianul M. Ciucă, prof. dr. Nestorescu,
membru corespondent al Academiei, prof. dr. Marin Voiculescu, dr. doc.
Marcela Popovici, dr. doc. En. Sturza. Am fost caracterizat astfel:
,„ .. pentru întreaga sa activitate profesională şi ştiinţifică îl recomandăm
cu căldură pentru acordarea titlului de doctor în ştiinţe medicale".
Am fost numit în comitetul de conducere al Secţiei de Patologie
Infecţioase a Societăţii de Ştiinţe Medicale Bucureşti. În iunie 1970 am
fost numit membru al Societăţii franceze de Microbiologie cu sediul la
Institutul Pasteur din Paris.
La 25 mai 19T4 s-a organizat la Târgu-Jiu simpozionul secţiei
de boli infecţioase cu tema: „Meningitele purulente". Prof. dr. Marin

Voiculescu, medic emerit, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale,
preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Medicale, a prezidat acest simpozion.
La deschiderea simpozionului s-a exprimat astfel: „Sunt înscrise 45 de
comunicări (3 ale secţiei de boli infecţioase din Târgu-Jiu) participă 5
cHnici universitare, prezintă 3 profesori universitari, şefi de clinică, 5
conferenţiari. Acest simpozion regional s-a transformat într-unul naţional
datorită prestigiului medical de care se bucură dr. Constantin Lupescu".

Am fost director al Spitalului Judeţean între anii 1945-1947. Am
demisionat pentru că nu puteam face faţă unei bune aprovizionări din
cauza inflaţiei monetare.
Ca activitate ştiinţifică mă voi referi la două situaţii mai deosebite.
În vara anului 1952 s-au internat în secţia pe care o conduceam mai
394
mulţi bolnavi cu simptome de meningită, asemănătoare cu cele ale
meningitei tuberculoase. Spre surprinderea mea, aceşti bolnavi se
vindecau cu un tratarnent nespecific pentru meningita tuberculoasă, care
avea o evoluţie fata!ă în absolut toate cazurile până la descoperirea
antibioticelor.antituberculoase. Eram foarte contrariat că nu cunoşteam
diagnosticul real. M-am gândit la leptospiroză dar nu era citată ca

existentă în ţara noastră în literatura medicală pe care am consultat-o.
N-am consultat Biblioteca Academiei şi nici bibliotecile facultăţilor de
medicină. Pentru stabilirea diagnosticului prin laborator, m-am adresat
prof. dr. acad. Dumitru Combiescu, şeful Institutului „Prof. dr. I.
Cantacuzino". M-a informat că nu poate efectua analiza necesară
deoarece nu dispune de testele necesare. Sângele pe care l-am recoltat

de la aceşti bolnavi a fost trimis la Praga, deoarece în acea perioadă
ţara noastră nu avea relaţii de prietenie cu ţările occidentale. Laboratorul

din Praga a confirmat diagnosticul de leptospiroză. Prof. Combiescu
însoţit de cont.dr. doc. Nina Sturza s-a deplasat la Târgu-Jiu să viziteze
bolnavii. După circa o lună de zile, la invitaţia prof. Ciucă, am expus
aceste cazuri la Institutul Cantacuzino în faţa colectivelor de medici
(1957). Academia Română, Ministerul Sănătăţii şi Societatea Ştiinţelor
Medicale au redactat o monografie a leptospirozelor în patru limbi.

Redactarea a fost făcută de un colectiv de cadre universiatare sub
conducerea acad. Combiescu. În această lucrare am fost citat de 13
ori.
-În anul 1957 s-au internat în secţia de boli infecţioase mai mulţi
bolnavi cu diagnosticul de hepatită virală, pentru că ei prezentau icter
dar aveau dureri îngrozitoare de abdomen, ceea ce nu se încadra cu
diagnosticul de internare, pentru că în hepatita virală bolnavii au dureri
abdominale vagi. Eram contrariat pentru că nu ştiam de ce boală suferă
aceşti bolnavi. Tulburările prezentate de ei indica o intoxicaţie cu plumb.

Bolnavii erau săteni astfel nu se putea face o asociaţie a lor cu intoxicaţia
cu plumb. M-a impresionat faptul că aceşti bolnavi proveneau din comune

bogate în livezi cu pomi. l-am suspectat că sunt intoxicaţi cu plumb în
395
urma cons_umul!Ji de ţuică fabricată în alambicuri improvizate lipite cu
plumb. În·aeea vreme era interzis sătenilor să fabrice ţuica şi alambicurile
lor de arâmă fuseseră confiscate.
Laboratorul din Bucureşti, unde am trimis sânge recoltat de la
aceşti bolna_vi a pus în evidenţă urme de plumb. Diagnost_icul a fost
confirmat ·şi de faptul că în ţuica adusă de bolnavi s-a găsit plumb. Am
fost primul care am publicat în revistele de specialitate despre intoxicaţia
cu ţuică care conţinea urme de plumb.
În anul 1944 datorită exodului din Moldova, cât şi din cauza
lipsurilor de tot felul, inerente_ războiului, s-a extins şi în judeţul nostru
epidemia de tifos exantematic. Secţia pe care o conduceam era arhiplină
cu aceşti bolnavi. Nu aveam medicamente nici măcar petrol pentru
dezinsecţie. Am contactat boala de la bolnavii pe care i-am îngrijit. Timp
de două săptămâni am fost în stare gravă.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Ministerul Armatei şi

Ministerul Sănătăţii au hotărât ca medicii primari, şefii de secţie, să fie
mobilizaţi „pentru lucru", urmând să rămână la posturile lor ca să asigure
asistenţa medicală a populaţiei şi să prevină, eventual, să combată
epidemia. În aceast~'. situaţie mă aflam şi eu. Cercul Militar Teritorial m-

a desemnat să asigur asistenţa medicală a militarilor polonezi refugiaţi
în ţara noastră, care au fost internaţi în lagărul de la Târgu-Jiu. Iniţial, în

septembrie 1939, au fost internaţi circa 1000 de polonezi. În toamna
anului 1940 s-au desfiinţat unele lagăre, o parte dintre polonezi fiind
internaţi în lagărul de la Târgu-Jiu numărul total ridicându-se la 5.000.
Eram singurul medic român al lagărului, ajutat de un medic polonez de
altă specialitate. În lagăr a izbucnit o epidemie de dizenterie care a cuprins
circa 1OOO de polonezi. Pe cei grav i-am internat în spital în secţia
condusă de mine. În circa o lună de zile am jugulat epidemia. În anul

1955, Ambasada polonă din Bucureşti a comemorat acest eveniment.
A venit la Târgu-Jiu excelenţa sa ambasadorul Poloniei şi împreună cu
suita sa, însoţit de domnul prefect şi domnul primar m-au vizitat la
domiciliu în semn de curtoazie. La 2 martie 1.995 s-a deplasat la Târgu-
396
Jiu o echipă de polonezi cu un tâlmaci şi trei fotografi care mi-au luat un
lung interviu şi m-au fotografiat de mai multe ori realizând un film care a
fost redat de Televiziuna Română pe programul 1.
Mai mult, în 3 rânduri am fost invitat împreună cu soţia la recepţia
Ambasadei poloneze. N-am putut participa din motive de sănătate.
Dup~ plecarea polonezilor, lagărul din Târgu-Jiu a devenit locul
de detenţie al unor legionari şi al unor comunişti. Am fost desemnat să
le asigur asistenţă medicală. N-am tratat persoane ci bolnavi. M-am
străduit să-i îngrijesc în condiţii optime, deşi am detestat partidele
extremiste. M-am conformat jurământului lui Hipocrate care cere ca
medicul să îngrijească şi pe duşmani la fel ca pe rudele apropiate.
Printre deţinuţi a fost şi Gheorghe Gheorghiu Dej care suferea
de o fistulă purulentă în regiunea anusului. L-am internat în spital. N-am
avut faţă de el o poziţie deosebită de ceilalţi. Toţi erau anonimi pentru
mine.
La toţi deţinuţii le-am respectat demnitatea de om adresându-
mă cu dumneata.
În anul 1945 Gheorghe Gheorghiu Dej a făcut o vizită la spitalul
din Târgu-Jiu şi le-a acordat ia doi medici posturi în spitalele din Bucureşti,
la solicitarea lor. Mie mi-a oferit un post bun în Bucureşti. Am refuzat, din
motiv că nu-mi pot părăsi părinţii mei bătrâni şi bolnavi. N-am voit să fiu
beneficiarul partidului.
La plecar~ mi-a întins mâna şi mi-a spus că dacă am vreo
neplăcere să mă adresez lui.
N-am fost membru de partid şi nici nu am colaborat cu
securitatea.
Comportarea mea faţă de deţinuţi n-a fost pe placul forurilor
superioare şi în mod abuziv mi s-a anulat mobilizarea pentru lucru şi
am fost trimis pe front.

În anul 1950 am fost evacuat din locuinţa mea, care a devenit
sediul securităţii timp de 4 ani.
În acea vreme, Beria în URSS s-a situat deasupra partidelor şi
397
această tendinţă se infiltrase şi în ţara noastră. Am aşteptat căderea lui
Beria şi îri 13nul 1955 am adresat o cerere lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Am fost repus în loc.uinţă şi s-a anulat actul de naţionalizare a imobilului
meu deoar~ce decretul prevedea că sunt scutite de naţionalizare imobilele
aparţinând sa.lariaţ~or de stat şi ~iberilor profesionişti. Eram în ambele
. . .
situaţii. în cerere nu m-am referit la lagăr. El a dispus scoaterea de sub
naţ~onalizare a c.asei mele şi am fost readus în locuinţa mea.
În anul 1959 am fost condamnat la 15 ani detenţie, cu confiscarea
averii deoarece n-am depus ·de bună voie monedele de aur pe care le
posedam, în care investisem economiile mele ca medic şi ale soţiei
mele, proprietară de farmacie.

Am fost graţiat printr-un Decret al Marii Adunări Naţionale, la
dispoziţia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Pe front am activat ca medic în formaţia Profilaţie nr. 4 în
combaterea tifosului exantematic în Ucraina.
Sunt decorat cu:
Medalia „Meritul sanitar ci. I" - în anul 1942
Am fost propus pentru Medalia „Regina Maria", pe care n-am
mai primit-ci deoarece între timp s-a încheiat pacea
„Eliberarea ·de sub jugul fascist" (1947)
„Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial"
După căderea mareşalului Antonescu s-a constituit un guvern cu
reprezentanţi ai partidului comunist şi ai opoziţiei. Am fost vizitat la
spital de directorul fabricii de ţigarete Constantinescu Gh., împreună
cu alte trei persoane. M-au informat că ei reprezintă în judeţul nostru
partidele de guvernământ şi mi-au oferit postul de prefect al judeţului
Gorj. Am refuzat.
Domnul prof. dr. Şcheau, directorul Muzeului de Istorie a medicinii
din Craiova mi-a solicitat o autobiografie şi un portret. M-a onorat
aşezând portretul meu alături de portretele unor medici iluştrii.
Datorită dr. Leon Aladjen, stabilit în Paris, prieten de liceu, am

vizitat toată Europa afară de Albania, Finlanda şi Portugalia.
Am fost şi la Ierusalim şi în Egipt.
În toate exd.1rsiile am fost însoţit de soţia mea.
Am fost p_rofesor de igienă şi medic al Liceului „Tudor
Vladimirescu" din Târgu-Jiu".
Am fost profesor la şcoala tehnică sanitară din Târgu-Jiu.
Soţia mea, Natalia, este licenţiată în farmacie, fostă proprietară de
farmacie.
Fiica mea, Rodica, este medic primar la Spitalul de Ginecologie din
Satul Mare, iar fiul meu Constantin (Lelelu) se află în Germania. Este
medic primar la spital şi are cabinet particular.
În 1996 am fost onorat cu titlul de „CETĂŢEAN DE ONOARE AL
MUNICIPIULUI TÂRGU-JIU".
RODICA POPESCU - MISTER, MIRACOL SAU
ÎMPLINIRE .
Carmen Silvia Şocu
Parcurgând sălile Muzeului de artă din Târgu-Jiu, vizitatorul a

remarcat, încă de la început, câteva lucrări executate în lemn, ce fac
parte din colecţia „Rodica Popescu". Rodica Popescu ? ... se întrebă
vizitatorul, impresionant ! ... Este gorjeancă ? Nu, însă o mare parte a

lucrărilor sale se află la Târgu-Jiu, graţie Anei Popescu, mama sa.
Rodica Popescu s-a născut la Bucureşti, la 12 aprilie 1932. Intră
la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu", din Bucureşti. Aici

studiază sub îndrumarea renumitului profesor Al. Ciucurencu. A fost o
studentă apart), serioasă, mereu aplecată asupra studiului. Termină·
Institutul la 23 de ani, în 1955, an în care avea să termine şi pânza de

mari dimensiuni ,,în faţa viciului", expusă azi în sala mare a muzeului
nostru.
începând cu acelaşi an, participă frecvent la expoziţii de grup,
până în 1965. În 1963 deschide o expoziţie cu lucrări de artă monumen-
tal-decorativă, împreună cu Zoe Băicoianu şi Dan Parocescu, la Galeriile
Fondului Plastic din B-dul „N. Bălcescu". Anul 1964 avea să fie pentru
ea prolific. Realizează vitralii pentru sediul O.N.T din Bucureşti, execută
o lucrare monumentală în colaborare cu Dan Parocescu pentru hotelul

.ARO" din Braşov. De asemenea, execută împreună cu alţi artişti vitralii,
între care şi cel pentru sediul Întreprinderii „Simca" din Franţa, precum
şi pentru sediile O.N.T de la Londra şi Paris. În 1965 creează o suită de
reliefuri în lemn policrom, cu care deschide în anul următor o expoziţie
400
la Galeriile Fondului Plastic din B-dul Magheru. Aceste reliefuri iradiază
o linişte meditativă, închid un mister, o nostalgie a absolutului, o obsesie

a originilor, a primordialului. Procedeul esenţial de lucru este acela de a
· lăsa să „vorbească" lemnul, de a valorifica structura (ex: „Domniţa") şi
accidentele materialului, de a-i descifra limbajul virtual, valorile emoţionale.
Crestează motive vechi preluate din ornamentcă primitivă, conservând
încă în condensarea lor semn, un aer magic (cercul, pătratul, spirala,
zig-zagul).
Cercul - formă clasică de reprezentare a discului solar şi lunar
(prezent în „paparude"), „simbolul principiului cosmic divin", apare simplu,
concentric, punctat periferic sau cu mijlocul marcat (cum îl prezintă
matriţa dacică de la Băniţa). În România este prezent din neolitic, pe

ceramica de Turdaş, de Tărtăria, de Vidra, pe piatră la Chindia, la
Sarmizegetusa pe zid, pe aur la Poroina, pe argint la Craiova, pe moneda
dacică, pe bronz la Târpeşti.
Pătratul - în formă primară, poate simboliza pământul (ex:

„Paparudele"); cel clasic, geometric, reprezintă o formă statică, pe când
cel cu laturi prelungite, formă dinamică.
Spirala - simbolul ·şarpelui cosmic, al şarpelui creaţiei, cunoscută
curent ca un motiv specific lumii egeene, apare însă frecvent încă din
neolitic în ţara noastră, mai ales, în culturile Vădastra şi Cucuteni, pe
ceramicâ, dar şi pe aur. Şarpele este forma şi mesaj a apei.
Zi-zagul, motiv din cel mai vechi pe pământul românesc (apare
pe os acum cca. 13.000 de ani în Paleoliticul Superior), este prezent şi
azi în toată etnografia noastră, în special cu rol de chenar. Numit zane

dacice, caringău, corindău, dinţi de lup, şarpele sau nuda apei, ar putea
fi forma abstractă a mişcării în heliu a pământului, generată de cea a
soarelui în Galaxie. Sugerând deopotrivă unda apei, zig-zagul reuşeşte
să transmită şi mesajul de ritm, a tot ce ne înconjoară. Fragment în

triunghiuri sau unghiuri succesive (ex: „Paparudele", „Compoziţie" ... ),
formând şiruri sau adesea chenare (cume tratat pe floarea de cui dacică
de la Sarmizegetusa), ajunge să indice şi o direcţie de rotaţie, în sensul

401
invers acelor de .
. ceasornic .
Toate aceste semne şi simboluri se regăsesc în reliefurile Rodicăi
Popescu. Uneori aceste reliefuri sunt patinate, asemeni vechilor unelte
ţărăneşti de lemn, lustruite de vreme, alteori încrustaţiilor le sunt asociate
accente de .~uloa_re, mai sţinsă („Generaţii") sau mai violentă .(„Nostal-
gia soarelui"), după intenţia urmărită elementele figurale trasate cu
.
pensula sau semne caracteristice unui repertoriu de forme, ce recheamă
abisul timpului pierdut. În mai toate revin obsedant aceleaşi simboluri:
soarele, celula şi un însemn ca un trident (semn folcloric străvechi),
care indică de cele mai multe ori prezenţa umană („Diptic joc", „Evoluţie",
„Elan"). Lucrările sale depăşesc limitele unor exponate pur decorative,
ele includ un substrat identic, o reflexie asupra ciclului şi rosturilor vieţii,
asupra misterului germinaţiei şi al devenirii cosmice (ex: „Tripticul
destinului"). Dar viaţa artistei a fost prea devreme curmată de o boală
nemiloasă. S-a stins din viaţă la numai 35 de ani (31 mai 1967), lăsând
în urma sa lucrări ce au încă un mister aparte, îndemnând la meditaţie.
Vă invit să descifrăm împreună misterul operelor sale, donate

muzeului nostru de către mama sa, ca semn de preţuire a operei
brâncuşiene, 1"ientru care artista avea o admiraţie deosebită.
CUPRINS
I. ARHEOLOGIE ................................................................. 3
Dr. Gheorghe CALOTOIU - CERCETĂRI ARHEOLOGICE DIN

BRONZUL TIMPURIU ÎN NECROPOLA TUMULARĂ DE LA
VÂRTOAPELE - VÂRTOPU - CIUPERCENI, JUDEŢUL GORJ....... 5
Dr. Gheorghe CALOTOIU - CONSIDERA ŢII ASUPRA RITULUI ŞI

RITUALULUI FUNERAR ÎN NECROPOLA TUMULARĂ DE LA
TELEŞTl-DRĂGOIEŞT/, JUDEŢUL GORJ ..................................... 27
Vasile MARINOIU, Dumitru HORTOPAN - CERCETĂRILE

ARHEOLOGICE EFECTUATE LA BUMBEŞTI JIU - „Vârtop" şi
CIOCADIA - „Codrişoare", JUDEŢUL GORJ (CAMPANIILE 2000 -
2001) .................................................................................... 35
Vasi/eMAR/NO/U-UNITĂTILE MILITARE CARE AU STATIONATÎN

' '
CASTRELE ROMANE DE LA BUMBEŞTI - JIU ................................ 57
li. ISTORIE ..........................................................................67
Beniamin BASA -ACCEPT/UNEA DE „ TARĂ" ÎN EVUL

MEDIU ROMÂNESC ...... .'................. ~ ...................................... 69
Conf. Univ. Dr. Nicolae MISCHIE - BUZEŞTI/,

FAMILIE
BOIEREASCĂ REPREZENTATIVĂ PENTRU GORJ, OLTENIA ŞI
ŢARA ROMÂNEASCĂ ..................................................................... 79
Prof. Eva ISAC - O REEDITARE A CAZANIEI LUI VARLAAM,

/AŞI 1643 ........................................................................................ 123
404
Dr. Gheorghe CALOTOIU - DOCUMENTE INEDITE DIN ARHIVE.
SPANIOLE REFERITOARE LA PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN A
DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA ÎN CONTEXTUL
POLITIC SUD-EST EUROPEAN ........................................ 127
Mihâi CHIRIŢĂ - SÂRBII ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ................. 143
Dr. Gheorghe GÎRDU - FAMILIILE STRĂINILOR AŞEZA ŢI ÎN

SLOBOZIILE DIN GORJ (I) ................................................ 161
Dr. Vasile NOVAC - 50 DE DOCUMENTE INEDITE MEHEDINTENE

ŞI GORJENE REFERITOARE LA lMPRUMUTURI, AMANETARI
SAU ZĂLOGIRI, DOBÂNDĂ SAU „OSTENEALA BANILOR" DIN
PERIOADA ·1768-1899 ................................................................... 181
Prof. Filimon VĂDUVA- MOMENTUL 1821 VĂZUT DE

CONTEMPORANI .......................................................................... 199
lng. Mircea - Nicolae PĂTRĂŞCOIU - BĂTĂLIA DE LA „JIU". DIN

MEMORIILE GENERALULUI DE DIVIZIE N. PĂTRĂŞCOIU. ...... 207
iii. GEOGRAFIE - GEOLOGIE - ETNOGRAFIE .................... 225
Dr. Dragoş BUGĂ - MUTA ŢII ÎN EVOLUŢIA ŞI REPARTIŢIA ÎN

TERITORIU A POPULA TIEI ROMÂNIEI ÎN ULTIMELE DOUĂ
I
DECENII- CAUZE ŞI CONSECINŢE ................................... 227
Dr. geolog Ilie V. HUICĂ - SEISMIC/TAREA JUDEŢULUI GORJ ŞI

POSIBILITATEA PREDICTIEI CUTREMURELOR ............... 241
'
lng. Felicia POPESCU - TREI DOCUMENTE CE AU APARŢINUT

SAVANTULUI ION POPESCU - VOITEŞTI ........................ „ 251
405
Acad. Ion BĂNCILĂ - EVOCĂRI ............................ : . . . . . . . . . .. 257
Alexandru Doru ŞERBAN - OBICEIURI ŞI CREDINŢE LEGATE DE

NAŞTERE~ LA GORJENI (/) ............................................... 265
IV.DOCUMENTAR - MEMORIALISTICĂ ................................. 283
Prof. un iv. dr. Grigore DRONDOE - TRADIŢIE, INOVA ŢIE,

VALOARE ........................................................................................ 285
Prof. Niculina BÎRSAN - O PERSONALITATE A GORJULUI -

CONSTANTIN NEAMŢU (1867-1953) .................................. 295
Lavinia POPICA - FAMILIA SĂVOIU .................................. 299
Prof. Gheorghe NICHIFOR - ALEXANDRU ŞTEFULESCU ŞI
MEDIEVISTICA ROMÂNEASCĂ ......................................... 309
Prof. Adriab POPESCU - JON PILLAT ŞI CLOŞANll
GORJULUI ................................................................................... 315
Maria Sanda TĂTĂRESCU - NEGROPONTES - TRIPTIC

BRÂNCUŞIAN: Coloana - Portal- Masa Tăcerii ..................... 319
Prof. Ion SANDA - BRÂNCUŞI ŞI SENSUL ASCENSIUNII

COSMICE ...................................................................................... 327
Dr. Sorin Lory BULIGA - SIMBOLISTICĂ SACRĂ INDIANĂ ÎN

SCULPTURA LUI BRÂNCUŞI "REGELE REGILOR" ("SPIRITUL
. LUI BUDDHA·~ ............................................................................ 333
Lt. Col. Constantin ENĂŞEL - DIN AMINTIRILE UNUI PART/CI-
406
PANT (SUBLOCOTENENTUL CONSTANTIN ENAŞEL) LA
RAZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALA (1916-1918) ............ 365
Alexandru MISSIRLIU - DIN AMINTIRILE DESCENDEN·-1LOR

FAMILIEI NEAMŢU .......................................................... 369
Dr. Constantin LUPESCU - DOCTORUL CONSTANTIN

LUPESCU: NOTE AUTOBIOGRAFICE ................................ 391
Carmen Silvia ŞOCU - RODICA POPESCU - MIS1ER, MIRACOL

SAU ÎMPLINIRE ............................................................. 399

09 LITUA Studii Si Cercetari 2003 IX PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

09 LITUA Studii Si Cercetari 2003 IX PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.cimec.ro / www.muzeugorj.

Editura "Rhabon" Târgu-Jiu

CULEGERE TEXT: Geta ISTRATE

TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: Ion CATANĂ

COPERTA 1: Aspect de săpături arheologice din Termele romane

Autorii răspund de forma ştiinţifică şi stilistică a lucrărilor

Dr. Gheorghe Calotoiu

U n perioada 15-30 septembrie 2000 şi 20 septembrie - 04

pietricele mici în compoziţie; fundul este drept, buza evazată şi se

17,3 cm; D (diametrul) bazei= 8,2 cm; D. gurii= 4,8 cm.

Turnului nr. 2 (fig. 6) are dimensiunile de 6,50 m x 6,50 m şi o

- cană de formă bitronconică (fig. 8) cu gâtul circular şi pântecul

înălţimea de O, 45 m. Pământul din umplutură este de culoare galbenă.

în partea de sud-vest, la 3,50 m de centru şi adâncimea de 0,38 m, s-a

- tortiţă de formă circulară, perforată, de culoare roşiatică.

- vas de la care se păstrează baza dreaptă şi fragmente de pereţi.

La adâncimea de 0,52 m şi la 0,35 m, în poziţie centrală, la nord-vest

cenuşă aduse de la rugul funerar din afara necropolei. (foto 1)

Turnului nr. 5 (fig. 14) are dimensiunile de 7,40 x 7,20 m.

cărbuni în apropierea lor. Mai este de remarcat şi faptul că în zona nord-

Ritul funerar folosit în necropola tumulară de la Vârtoapele -

Inventarul funerar al necropolei cuprinde vase cu corpul bombat

Călugăreni - Padeş,7 Govora Sat - Runcuri.~: Drăgăneşti - Olt. 9

răsfrântă spre exterior. Toarta este în bandă şi porneşte aproape de

proeminenţe care au un rol decorativ fiind de dimensiuni mici şi dispuse

Turcului 21 şi Bucureşti - Ciurel. 22

dar şi în Muntenia (Odaia Turcului şi Valea Calului) şi reliefează existenţa

unei etape distincte în evoluţia culturii Glina". 27

Reconstituind toate datele ce se referă la periodizarea culturii

are o evoluţie mai îndelungată, descoperirile de la Odaia Turcului puse

ornamentele - câte doi butoni, torţi tubulare sau în bandă - în descoperirile

care suprapune o aşezare Coţofeni li. În nord-estul Olteniei, comunităţile

mormintelor tumulare târzii au rupt din nou echilibrul tribal existent.

mormintele tumulare erau: integrate în mediul Coţofeni, de tip Verbiţa,

datorate grupelor Glina şi cele de tip Rast - Pleniţa, 42 ce se datorează

unor noi grupe etno-culturale de origine nord-pontică.

Comunităţile Glina, cu rezervele necesare, practicau inhumaţia

în poziţie chircită în morminte plane. Aceste morminte aveau ca inventar

- non stepică - a sfârşi~ului perioadei de tranziţie la Bronz şi a Bronzului

cercetări arheologice, unde investighează un turnul, descoperind atât

vase din lut.

mormintele în cistă din nordul Munteniei sunt din punct de vedere

Cercetările arheologice vor continua în anii viitori în necropola

LEGENDA: ~ S: AAl CU PAMÂNT (,AL BEN

Fig. 1. Turnului nr. 1. Plan şi profil. Necropola turnu lară de la

Fig. 2,3. Vase fragmentare descoperite la Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni.

Fig. 4,5. Vase fragmentare descoperite la Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni

LEGENDĂ ]ooj - VĂSI

~- STMT Cll PAM

{•al flllA GMEl'ITE VASE

Fig. 6. Turnului nr. 2 Plan şi Profil. Necropola tumulară de la

Fig. 7,8. Vase descoperite la Vârtoapele-Vârtopu - Ciuperceni

Fig. 9,10. Vase fragmentare, Vârtoapele Vârtopu Ciuperceni

~-STRAT VH1E. TAL

~-STRAT CU PAMÂNT 6AL8UI

I~"; I-ST UIL

Fig. 11. Turnului nr. 3. Plan şi profil. Necropola tumulară de la

!!ii- Y4Sl ~-STRAT cu M*NT 6ALHN

1+++1- OAU fţ<l-STRAT STUIL

Fig. 13. Turnului nr. 4. Plan şi profil. Necropola tumulară de Ia

~-STR*l C!J P'AMÂNT 6AL8lN

Fig.14. Turnului nr. 5. Plan şi profil. Necropola tumulară de la

Foto 1, 2 Aspecte de săpătură turnului 4 şi 5. Necropola de la