Simptome cheie

Durerea
Durerea reprezinta simptomul ce duce cel mai frecvent pe bolnav la medic.
Durerea este o senzatie neplacuta raportata la un segment corporal, cu o reactive somatic si
psihica si reprezentand perceptia unei leziuni existente, posibila sau imaginata.
Caracterele clinice ale durerii:
-topografia durerii, care cuprinde localizarea si iradierea
-cronologia durerii, care cuprinde evolutia ei pe termen scurt si lung
-cantitatea sau intensitatea durerii
-calitatea durerii, modul in care este descrisa sau comparata
-fenomene fiziologice de insotire, ale manifestari ce insotesc aparitia si evolutia durerii
-fenomene psihice de insotire, comportamentul si atitudinea fata de durere
-modalitati de provocare sau usurare a durerii.
Clasificare:

1)Dupa structurile din care se formeaza stimulul dureros se disting urmatoarele clase:
a)Durere periferica- ia nastere in structurile dotate cu inervatie normoceptica. Ea cuprinde:
-durerea somatica superficiala-provina prin stimularea printr-un agent fizic a
nociceptorilor pielii. Ea este bine localizata, de regula proportional cu intensitaea stimulului si cu
character determinat de agentul stimulator. Pragul durerii cutanate este apropiat intre diferiti
indivizi si este scazut prin inflamatie sau denudare a tegumentului.
-durerea somatica profunda-este mai putin bine localizata, segmentara, cu iradiere
specifica. Este corelata cu intensitatea stimulului care o produce, care caracter uneori ascutit, de
intepatura, alteori pulsatil. Durerea somatica profunda este accentuate de mobilizarea
segmentului afectat si cedeaza la repaus.
-durerea viscerala - este profunda, difuza (prost localizata), cu iradieri caracteristice in
suprafata. Are caractere de crampa, stranger, compresie, arsura si este accentuate de activitatea
fiziologica si a viscerelui implicat sau de compresia sa.

b) Durerea neurogena- ia nastere prin modificarea in sistemul nervos a unor impulsuri, care
sunt astfel percepute ca durere. Ea cuprinde:
 -durerea neurogena periferica (nevritica si nevralgica)- din suferinte ale nervilor
periferici (nevrita alcoolica, diabetic, paraneoplazica). Este o durere difuza in interiorul nervilor
afectati, uneori declansata de o stimulare banala si cu o intensitate disproportionate fata de
aceasta, uneori foarte intense, cu character greu de definit, deseori de arsura.
-durerea centrala- apare in suferintele sistemului nervos central. Este o durere intense,
care apare spontan sau este declansata de stimulari minore.
c)Durerea psihogena -este o durere imaginara, fara nici o relatie cu un stimul nociv. Durerea
psihogena este reala si reprezinta expresia fricii, depresiunii, vinei reale sau imaginare, nevoii de
suferinta. Nu se include aici durerea fictive, inexistenta, dar descrisa de bolnav pentru a satisface
interese imediate.

2) Cronologia durerii a permis distingerea urmatoarelor tipuri:

a)Dureri de tip acut
-durerea acuta- este o durere cu durata de maximum ore sau zile, de intensitate variata,
produsa prin stimulare nociceptiva. Poate reprezenta o urgenta medicala.
-durerea subacuta- are aceleasi caractere si mecanism, dar o durata care se poate intinde
pana la 6 luni. Aceasta cifra este empiric aleasa (pornind de la observatii clinice). Nu reprezinta o
urgenta.
-durerea recurenta acuta- este o durere produsa prin stimulare nociceptiva continua sau
recurenta, produsa prin procese patologice cornice
-durerea acuta continua- este datorata unei stimulari nociceptive continue (exemplu,
durerea neoplazica)
b)Dureri de tip cronic- nu au o stimulare nociceptiva evident, fiind psihogene sau neurogene
-durerea cronica benigna- este o durere neneoplazica, cu durata de peste 6 luni si aparent
bine tolerate de bolnav.
-sindromul durerii cornice benign netratabile- cuprinde durerea cronica prost tolerate de
pacient, durere care devine central existentei si al preocuparii acestuia, impiedicand o viata
sociala normala.

Caracterele durerilor permit izolarea unor aspecte tipice:

-Durerea colicativa- este caracterizata prin existenta unui fond dureros de intensitate
foarte mica sau mica, suprapus caruia apar exacerbari foarte intense, descries ca torsiune sau
crampa. Este durerea tipica afectiunii organelor cavitare, fiind determinate de contractia spastic
intense sau de contractia unui perete inflamat. Se descriu colicile intestinala, biliara, ureterala,
uterina.
-Junghiul- este o durere bine localizata, intensa, cu caracter pongitiv (de “impunsatura de
pumnal”). Apare in fectiuni inflamatorii ale seroaselor, cel mai characteristic fiind junghiul
pleural.
-Durerea pulsatila- apare prin procese inflamatorii sau iritative in cavitati inchise sau sub
tensiune sau in leziuni arteriale inflamatorii. Se caracterizeaza prin accentuarea sincrona cu
activitatea cardiac datorata fie cresterii presiunii in cavitatea inflamata (durerea dentara), fie
distensiei arteriale.
-Claudicatia- este o durere resimtita ca o crampa intr-o masa muscular in timpul efortului
si care cedeaza imediat la repaus. Se datoreste ischemiei segmentului in activitate.

Durerea extremitatii cefalice- cefaleea

Durerea resimtita la nivelul extremitatii cefalice- cefaleea- se poate datora impulsurilor sensitive
provenind de la structure intracraniene sau de la structure externe (incluzand scheletul cranian si
coloana cervicala).
Clasificare
Cefaleea poate fi clasificata in functie de mecanism in urmatoarele categorii:
a)Cefaleea vasculara de tip migrenos. Se caracterizeaza prin crize dureroase, cu localizare sau
numai debut unilateral, de intensitate si durata variabila, care se repeta la interval variabile.
Crizele se insotesc de anorexie, greata, varsaturi, alte fenomene vegetative si sunt deseori
familial.
Mecanismul comun acceptat al migrenei este vascular, crizele fiind declansate de vasodilatatie,
interesand arterele intra- si/sau extracraniene.
In aceasta categorie sunt cuprinse:
-migrena “clasica”- caracterizata prin existenta unor prodroame ale crizei migrenoase,
constand in tulburari vizuale (reduceri de camp visual, scotoame), parestezii localizate la o
extremitate, stare confuziva; prodroamele dispar la instalarea durerii si se datoresc unei faze
vasoconstrictive initiale, urmata de vasodilatatie.
-migrena “comuna”- mai frecventa, nu are prodroame si este variabila in intensitate,
localizare si durata.
 -cefaleea cu crize apropiate (cluster headache)- se caracterizeaza prin crize successive de
scurta durata, separate prin interval mari de liniste; in timpul crizelor apar fenomene locale
vegetative unilateral (lacrimare, rinoree, eritem localizat).
-migrena hemiplegica si oftalmoplegica- cu fenomene neurologice majore tranzitorii
intra- si uneori postcritice.
b)Cefaleea musculara de tensiune - localizata occipital si datorata contracturii muschilor
paravertebrali cervical. Poate fi secundara unei suferinte a coloanei (spondiloza) sau expresia
mentinerii psihogene sau impuse professional a unei pozitii tensionate.
c)Cefaleea vasculara nemigrenoasa
Se datoreste vasodilatatiei induse de factori extracranieni (cu axtiune generala); apare in febra,
hipercapnie, administrarea de vasodilatatoare (exemplu nitrati), cresteri bruste tensionale care
depasesc capacitatea de autoreglare a vaselor cerebrale.
d)Cefaleea de tractiune - Apare prin tractiunea asupra structurilor intracerebrale sensibile la
durere.
-o cauza importanta este dezvoltarea de formatiuni intracraniene, cum ar fi tumorile, abcesele,
hematoamele cerebrale. Durerea in aceste cazuri nu este produsa de hipertensiunea intracraniana,
ci prin tractiune, hipertensiunea intracraniana determinand varsaturi explosive, fara greata.
Durerea nu este obligatoriu continua, ci poate avea perioade de accenturare si de acalmie.
-o alta cauza de tractiune cu cefalee este scaderea tensiunii intracraniene, cum se intampla dupa
punctie lombara.
e)Cefaleea de cauza inflamatorie - Apare prin inflamatie, interesand structurile cefalice
sensibile. Poate fi:
-inflamatie intracraniana- cum se intalneste in meningite, meningoencefalite, flebite ale
venelor intracraniene, hemoragie intracraniana, arterite; cefaleea este simetrica, frontooccipitala,
continua.
-inflamatie extracraniana prin cellulite, abcese sau arterite; cefaleea este localizata, cu
modificari caracteristice locale.
f) Cefaleea prin nevrite si nevralgii: -compresia sau tractiunea nervilor senzitivi si cervical prin
tumori, traumatisme, inflamatie, boli degenerative spinale (spondiloza, discopatii) da durere in
teritoriul de inervatie al ramurii sau nervului afectat prin nevrita.
 -nevrita post-herpes zoster da durere in teritoriul ramului afectat de infectia cu virusul
varicela- zona in care a aparut erutpia, durerea poate precede aparitia si persista dupa vindecarea
eruptiei, ca in toate localizarile zonei zoster.
-nevralgia trigeminala- datorata probabil unor leziuni in ganglionul trigeminal, se
caracterizeaza prin dureri deosebit de intense in teritoriul uneia sau mai multor ramuri, provocata
sau accentuate prin stimuli de mica intensitate, in zone declansante. Afectare similara poate
aparea si in teritoriul glosofaringian (regiunile auriculara si amigdaliana).
g)Cefaleea de conversie sau psihogena - Nu are baza organic evidenta. Este resimtita deseori ca
o durere “in casca” sau cu localizare variabila si apare dupa traume psihice sau ca expresie a
unor suferinte psihice.
h) Cefaleea de origine nazosinusala - Inflamatia, reactiile alergice, traumatismele, tumorile
nasului si sinusurilor paranazale determina cefalee. Localizarea durerii da indicatii privind
structurile afectate. Astfel, dureera cu origine in sinusul maxilar este resimtita suborbitar si in
zona temporal si orbital, cea cu origine in sinusul sphenoid in vertex, cea cu origine in celulele
etmoidale periorbital, cea cu origine in sinusurile frontale in zonal or de proiectie.
i)Cefaleea de origine auriculara- poate avea drept cause:
Leziuni ale urechii externe:
-laziunile pavilionului (degeraturi, traumatisme, condrite, tumori dau dureri clar localizate
la locul leziunii).
-leziuni ale canalului auricular extern prin traumatism, otita externa, infectii (furuncul) in
zona auriculara dau dureri resimtite in conca.
Leziuni ale timpanului si urechii medii dau dureri periauriculare si mastoidiene
j) Dureri iradiate din zone adiacente. Pot aparea in infectii si tumori invasive nazofaringiene,
infectii dentare (pulpite), infectii sinusale, tumori cervicale invasive.
k) Cefaleea de origine oculara:
-Glaucomul acut- da durere periorbitala si ocular intense, ochiul fiind rosu prin
vasodilatatie, mai ales periirian.
-Tulburari de refractie (hipermetropia , astigmatismul, nu myopia simpla) dau o durere
surda oculara, perioculara si occipital, deseori dupa efort vizual prelungit.
-Papilita neuroretiniana si nevrita retrobulbara dau dureri perioculare accentuate de
miscarile globului
-Infectiile, tumorile si traumatismele oculare dau dureri perioculare si oculare.
i) Cefaleea de origine dentara - Afectiunile dentare acute cu interesarea cavitati pulpare dau
durere locala cu character pulsatil, uneori iradiind si in zonele invecinate.
m) Cefaleea de origine osteoarticulara .Afectarea periostului cranian, a ligamentelor si
articulatiilor coloanei cervical da cefalee in zona afectata, accentuata de presiune sau miscari.

Palpitatiile
Reprezinta perceperea constienta a activitatii cardiace, normala sau patologica. In mod normal,
activitatea cardiac nu este perceputa constient. Scaderea pragului de sensibilitate sau o activitate
cardiac anormala ca intensitate sau ritm poate fi insa perceputa si este descrisa sub termenul
generic de palpitatii.
Bolnavii cardiaci pot percepe ca palpitatii tulburari ale ritmului cardiac sau, mai rar, cresteri ale
intensitatii batailor cardiace.
Palpitatiile sunt descrise diferit, in functie de substratul lor (tipul tulburarii de ritm), dar si de
capacitatea de observatie, imaginatia si sensibilitatea individuala.
Astfel ele pot fi descrise ca: “zbatere a inimii in piept”, “rostogolire a inimii”, “gol in piept”,
“bataie cardiaca puternica”, “batai cardiace puternice, regulate sau neregulate”, “falfait
precordial”, dar si ameteala trecatoare, “cap greu”, “gol in cap” etc.
In descrierea si interpretarea palpitatiilor intereseaza urmatorii parametrii:
-modul de descriere (senzatia izolata de scurta durata sau acces mai mult sau mai putin prelungit)
-frecventa aproximativa (rapida sau lenta) si regularitatea ritmului in timpul unui acces de
palpitatii
-debutul si finele accesului (brusc sau insidious)
-circumstantele de aparitie sau factori care declanseaza palpitatia sau accesul de palpitatii
-manevre care opresc accesul (varsatura, tuse, manevra Valsalva)
-simptome de insotire (angina, dispnee, sincopa dupa inceputul accesului).
Palpitatii izolate percepute ca o bataie puternica, o lovitura, o rostogolire sau un gol in piept
semnifica extrasistole. Bolnavul percepe de obicei bataia postextrasistolica, in care pauza
precedent mai lunga a dus la o umplere ventriculara mai mare si la o bataie mai puternica sau
pauza postextrasistolica sau uneori chiar extrasistola.
Aparitia acestui tip de palpitatie in repaus semnifica de regula o scadere a pragului de
sensibilitate, cu absenta unei suferinte cardiace, iar aparitia la efort poate avea, dar nu
obligatoriu, o semnificatie de boala. Astfel de palpitatii pot aparea si dupa exces de cafea, fumat
sau alcool.
Aparitia unor palpitatii cu ritm regulat, uneori descrise ca o falfaire neregulata, accentuate sau
resimtite numai la efort caracterizeaza fibrilatia atriala cronica sau permanenta.
Un acces de palpitatii resimtite ca batai rapide, regulate, care apar brusc, fara cauza aparenta si
cedeaza spontan sau la manevre de stimulare vagala caracterizeaza tahicardiile paroxistice
supraventriculare cu participare nodala. Asemenea accese sunt deseori urmate de poliurie
tranzitorie.

Febra
Febra se defineste ca o crestere anormala a temperaturii corpului datorita unei modificari in
mecanismul central de reglare a temperaturii corpului. Ea trebuie deosebita de hipertermie, care
reprezinta o crestere a temperaturii corpului peste valoarea de reglare printr-o perturbare a
pierderii de caldura (termolizei).
Tehnica masurarii si temperatura normala
Temperatura se masoara cu termometrul medicinal, care are o scara limitata intre 34 si 42°C si
are ca particularitate faptul ca este astfel construit, incat lichidul indicator (mercur) sa nu poata
reveni spontan la temperatura mai joase dupa masuratoare.
Temperatura se poate masura axilar, inghinal, bucal sau anal.
Temperatura normala axilara si inghinala (externa) este sub 37°C (valoarea medie reala este
36,8 + 0,4°C, iar valoarea anterior mentionata este o aproximare stabilita in urma cu 120 ani), iar
cea bucala sau anala (interna) sub 37,5°C. In acelasi moment, diferenta intre temperatura externa
si cea interna nu depaseste 4 diviziuni de grad.
Temperatura are o variatie normal in cursul zilei, avand valoarea cea mai joasa dimineata si cea
mai ridicata in partea a doua a dupa-amiezii. Diferenta circadiana nu depaseste de obicei un grad.
Masurarea de regula a temperaturii se face axilar. Pentru a obtine un rezultat corect trebuie ca
axila sa fie uscata (bolnavul netranspirat sau sters in axiala), iar contactul termomentrului cu
tegumentele sa fie bun pe toata durata masuratorii. De aceea, bolnavii inconestienti, agitate,
neatenti sau cu defecte motorii trebuie ajutati si supravegheati pe durata masuratorii.
Termometrul trebuie mentinut in axiala intre 6 si 10 minute, corect fiind ca dupa acest interval sa
se citeasca valoarea temperaturii si sa se mai mentina termometrul inca 1-2 minute. Daca de la
recitire, valoarea este aceeasi, atunci ea poate fi inregistrata, daca este mai mare, se repeta
procedura, pana la obtinerea unei valori stabile.
Temperatura se masoara bucal la bolnavii la care dorim o valoare precisa, timpul de masurare
initial fiind de 3-5 minute, iar apoi procedandu-se ca la masurarea axilara. La bolnavii
inconstienti, agitati, la copii sau cand se banuieste o tentative de frauda, se recomanda masurarea
anala dupa o tehnica similara celei din masurarea bucala.
De regula, temperatura se masoara ori de cate ori simptomatologia sugereaza o boala posibil
febrile si de rutina la copiii si bolnavii internati.

Frisonul se defineste ca o activitate contractila fina, continua a maselor muscular, care are ca
urmare cresterea temperaturii. Simpla senzatie de frig nu este frison.
Aspecte clinice
Febra poate duce la aparitia unor manifestari clinice coexistente.
Cresterea termica se poate asocial cu frison, ca expresie a cresterii termogenezei, daca este
suficient de importanta. Cresterile mari si brutale de temperatura dau frison foarte intens
(“tremura si patul”), cele progresive sau mai mici dau frisoane mici (frisonete), repetate.
Scaderea febrei se face cu transpiratii mai mult sau mai putin abundente, expresie a termolizei.
In cursul unei stari febrile se poate activa o infectie herpetica lenta, de asemenea, la unele
persoane, poate aparea o albuminurie tranzitorie. Cresterile termice mari pot provoca stari
confuzionale mentale si delir, iar la copii, convulsii.
Inregistrarea temperaturii zilnice formeaza curba termica.
Curba termica a unui bonav recunoaste o perioada de instalare a febrei (stadium incrementi), o
perioada de stare (fastigium) si o perioada de revenire la temperatura normala (stadium
decrementi). Cresterea febrei se poate face brutal sau progresiv, ca si revenirea la normal. In
cazul acesteia din urma, se folosesc termenii de scadere in criza (crisis) sau liza (lisis) pentru
respectivele modalitati.
Aspectul curbei termice (in special al perioadei de stare) a permis izolarea unor forme tipice de
evolutie a starilor febrile:
-febra continua- este acea stare febrila in care variatiile zilnice al temperaturii nu depasesc 1°C
(febra in platou). Acest tip de de curba febrila este characteristic unor boli infectioase, ca
pneumonia, erizipelul, febra tifoida.
-febra remitenta- recunoaste oscilatii zilnice mai mari de 1°C, dar insa revine la valori normale.
Se intalneste in supuratii, bronhopneumonie, tuberculoza.
-febra intermitenta are oscilatii mari, cu revenire la valori normale intre episoadele febrile.
Poate fi sistematizata, revenind la numar fix de zile (exemplu, malarie) sau nesistematizata, in
cancer, infectii urinare, angiocolite.
-febra hectica- este o varietate de febra intermitenta, cu variatii zilnice mai mari de 3°C. Se
intalneste in septicemia, tuberculoza cavitara.
-febra inversa- recunoaste valori termice mai mari dimineata si se intalneste in tuberculozele
grave.
-febra recurenta- se caracterizeaza prin mai multe episoade febrile separate prin perioade de
afebrilitate. Se intalneste in unele viroze si spirochetoze.
-febra “in dromader”- este o febra recurenta cu doua episoade febrile prelungite cu ascensiune
si scadere progresiva, separate prin perioade de afebrilitate. Se intalneste characteristic in boala
Hodkin (febra Pel-Ebstein), dar si in endocardite, bruceloza.
-Febra neregulata-are o curba nesistematizabila. Se intalneste in supuratii sau stari septice.
Uneori, diagnosticul unei stari febrile poate fi o problema diagnostic extrem de dificila. Starile
febrile pot fi acute sau cronice. Limita conventional intre aceste categorii este de 10-14 zile.
Daca o stare febrile depaseste aceasta limita fara a fi diagnosticata, ne aflam in fata unei febre de
origine necunoscuta, care impune o foarte atenta investigatie.

Principalele cauze (lista nu este exhaustiva) ale starilor febrile sunt:

-infectii,
-cancere,
-limfoame si leucemii,
-boli autoimune si de colagen,
-tromboze venoase
-tireotxicoza
-unele medicamente
Cauzele infectioase (virale, bacteriene sau parazitare) dau stari febrile acute sau cronice, cu
aspect diferite in functie de tipul de infectiei.
Posibilitatea unei infectii cu virusul imunodeficientei dobandite (HIV) trebuie tinuta in vedere la
orice bolnav cu stari febrile repetate produse de germeni obisnuiti putin patogeni.
Unii bolnavi (in special femei) pot face infectii urinare asimptomatice, la care singura plangere
este febra. Daca o bolnava a mai avut infectii urinare, o urocultura se impune in fata oricarei stari
febrile.
Angiocolita si colecistita dau stari febrile de tip septic, cu dureri uneori nu foarte intense, dar
evidente la examenul fizic, in hipocondrul drept.
Dintre neoplazii, pot fi caracteristic febrile cancerul pulmonar si cel digestiv.
Reactiile alergice, inclusive la medicamente si nu rareori la antibiotic, pot da stari febrile..
In sfarsit, o stare febrile la o persoana cu stare generala buna si investigatie normal trebuie sa
trezeasca suspiciunea unei febre factice (adica falsa, provicata) fie cu scop de inselare, fie ca
expresie a unei boli psihice.

Vertij
Este o senzatie de deplasare giratorie (rotatorie) a corpului in spatiu sau a obiectelor din mediu
fata de individ si semnifica de obicei afectarea sistemului vestibular; el se insoteste de varsaturi
si nistagmus (miscari pendulare ale globilor ocular, pe orizontala sau , mai rar pe verticala). Un
exemplu comun este vertijul la o persoana normala dupa o rotatie rapida prelungita.

Dispneea
Dispneea se defineste ca perceptia constienta, neplacuta, a efortului respirator.
Modul in care bolnavii descriu existenta dispneei este variabil, fiind des folosite expresii ca: “nu
imi ajunge aerul”, “am respiratia grea”, “ma sufoc”, “am naduf”, “obosesc” sau alte forme.
Sufocarea, in sens medical, este un termen rezervat impiedicarii schimburilor gazoase la nivel
pulmonar, prin impiedicarea circulatiei aerului in caile respiratorii (strangulare, obstructie a
cailor respiratorii prin traumatism, edem glotic etc.) sau prezenta de lichid in spatiile aeriene
(inec, edem pulmonar).
-dispneea de efort- este termenul ce desemneaza dispneea comuna, care apare sau se
accentueaza, indifferent de cauza, in timpul efortului. Gradul de effort la care apare dispneea este
de regula proportional cu gradul afectarii functionale determinate de boala cauzala, deci cu
gravitatea acesteia.
-dispneea de repaus- este dispneea resmitita si in timpul repausului.
-dispneea de decubit- este dispneea resimtita in pozitia culcat.
-ortopneea- desemneaza situatia in care bolnavul este obligat sa asume pozitia sezand pentru a
putea respire fara effort sau cu efort minim. Apare in boli cardiace sau pulmonare.
-trepopneea- desemneaza imposibilitatea de a mentine din cauza dispneei decubitul lateral
(aparitia dispneei in decubit lateral). Apare in pleurezii massive si foarte rar in boli cardiace.
-platipneea- desemneaza dispneea in pozitie ortostatica, care se amelioreaza in decubit. Este rara
si apare in paralizia diafragmatica.
-tahipneea- desemneaza cresterea frecventei respiratorii (normal 15-18 respiratii/min), iar
hiperpneea- cresterea amplitudinii respiratorii.
-bradipneea- este scaderea frecventei respiratorii.

Oboseala- astenia
Oboseala sau asthenia este o senzatie in acceptie medicala diferita de dispnee. Ea poate sa apara
in boli neuromusculare (miastenia gravis, miopatii), insuficienta corticosuprarenaliana, boli
psihice.
Astenia apare si in insuficienta cardiaca, secundar scaderii debitului cardiac, ca un symptom
distinct de dispnee.
Daca bolnavul afirma ca “oboseste la eforturi mici”, trebuie rugat sa precizeze daca oboseala este
o lipsa de aer (adica dispnee) sau “oboseala musculara” (astenie).

Amețeala :
 este descrisă frecvent de pacient ca o senzație neplăcută de falsă deplasare în raport cu
mediul ambiant sau ca o senzație de nesiguranță posturală, instabilitate ;
 poate fi prezentă în anemii, poliglobulii,HTA, simptom inaugural în sincopă; apanajul
unor boli psihiatrice ( nevroză, psihoză,depresia) ;
 o atenție deosebită trebuie acordată amețelilor cu debut brutal, cu amețeală aparentă,
vedere încețoșată și instabilitate
 cauzele unei amețeli recent instalate:

 stările hipoglicemice – amețeli însoțite de transpirație excesivă rece ( atenție la pacienții

tratați cu insulină în cazul diabetului zaharat de tip I ) ;
 hemoragii acute ( hematemeză, melene , amețeli cu debut brutal însoțite cu transpirații )
 simptom premergător sincopei ; simptom premergător accidentului vascular cerebral
 evaluarea semnelor vitale: puls, TA , respirație, temperatura .
 amețeala cauzată de scăderea bruscă de TA se manifestă frecvent în ortostatism sau la
schimbarea poziției ; cauza iatrogenă a amețelilor este cel mai frecvent legată de tratamentele
diuretice aplicate brutal ( scăderea rapidă a TA )

Pruritul :
 senzație neplăcută localizată la nivelul tegumentelor și mucoaselor care incită la grataj
(mancărime )(scărpinare);
 survine în boli dermatologice, boli renale ( uremia, insuficiența renală cronică), boli
parazitare(ascaridioza, lambliaza), alergodermii;
 simptom revelator în diabetul zaharat ( pruritul vaginal vulvar)sau în cancerul de cap de
pancreas ( prurit intens în yona toraco-abdominală) ;
 dpdv al topografiei : pruritul este localizat ( pediculoza-pielea capului ; hemoroizi-
regiunea anală; diabet zaharat- prurit regiunea vulvară ; înțepături de insecte; dermatoze de
contact) sau generalizat ( scabie-acarieni ; dermatoze alergice cu substanțe autoimune ; cauze
alimentare –în general proteine animale ; prurit sinemateria- fără cauză );
 în situația în care pruritul este asociat cu leziuni elementare ( macule, pustule), acestea
trebuie diferențiate de leziunile de grataj ;
-3-
 dppdv al anamnezei : mod de debut brusc/progresiv; corelarea cu posibili factori
declanșatori ( ex. prurit după baia caldă; factori alimentari ; contact cu detergenți sau alte
substanțe ; anumite plante, păsări, animale de casă);
 evoluția : continuă / intermitentă / progresivă ;
 cauze iatrogene : efectuarea de tratament generatoare de prurit !!!!!; prurit generalizat
cu/fără erupții eritematoase din cauza administrării unor medicamente ca : antibiotice ( în special
penicilina →testare înainte de administrare )

Tulburările comportamentului alimentar :

 apetitul : proces complex senzorial afectiv care deseminează pofta de mancare , dorința
și plăcerea de a manca ;
 foamea : necesitatea organismului de manca, caracterizată prin creșterea ingestiei de
alimente; este descrisă de pacient ca o senzație de gol epigastric ( care necesită ingestia de
alimente pentru ameliorarea acestei senzații); ;
 sațietatea: senzație de plenitudine gastrică ;
 inapetența ( anorexia) : lipsa poftei de mancare ; se întalnește în neoplasme, nevroze,
boli psihiatrice ( anorexia mentală) ; unele parazitoze ( giardia); boli organice de obicei grave , în
stadiu terminal (insuficiență renală cronică)însoțite de scăderea ponderală ( ce duce la apariția
plicii abdominale ); anorexia poate fi recent instalată sau cu debut progresiv ( cand este însoțită
de scăderea ponderală);
 hiperfagia ( hiperorexia): creșterea poftei de mancare ; se întalnește în hipertiroidism(b.
Basedow), la gravide (fiziologică) , în parazitoze, diabet zaharat
 bulimia : creșterea patologică a poftei de mancare ( mese copioase); de obicei pacientul
provocandu-și vărsături , curba ponderală neinfluențată
 sitofobia : teama de a se alimenta ( în aerogastrie și stenoză pilorică );
 sațietatea precoce : apare în bolile care diminuă capacitatea de rezervor a stomacului (
rezecții gastrice )sau în staza duodenală ;
 parorexia : desemnează un apetit viciat , tendința de a ingera substanțe nocive sau
improprii (pămant, cretă, păr)

Transpirația excesivă și hiposudorația :

 transpirația : secreție sudorală; fiziologic cantitatea de sudoare este de 200 ml ; ca și
proces fiziologic participă la menținerea constantă a temperaturii (homeostazia);tot fiziologic ,
aceasta crește la efort, la temperatura crescută a mediului ambiant ,
 transpirația patologică :
 excesivă; hiperhidroză ( creșterea secreției sudorale ) care poate fi esențială – accentuată
de frig și emoții, localizată de regulă palmo-plantar; în rahitism – zona occipitală și nas ; în
hipertiroidie – zona palmelor și cap);hipersudorație
 redusă ; hipohidroză; hiposudorație; anhidroză : după administrarea unor medicamente
(atropină, tranchilizante); în boli neurologice ( ex. polinevrite);
 o transpirație cu debut brutal ( rapid instalat),cu caracter exploziv poate marca o boală
gravă (hipoglicemie severă, sincopă);
 în cursul anamnezei urmărim deci modul de debut , simptomele asociate, evoluția,
topografia