Sunteți pe pagina 1din 51

CUPRINS

INTRODUCERE.....................................................................................................3

Noţionalizarea pieţei muncii...................................................................................5

1.1 Conţinutul pieţei muncii...........................................................................5

1.2. Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii...............................................9

1.3. Instrumente de analiză utilizate pe piaţa munci........................................12

1.4.Noţiuni generale cu privire la echilibrul şi dezechilibrul pieţei muncii.....15

CAPITOLUL 2.......................................................................................................19

Șomajul în România..............................................................................................19

2.1. Evoluția șomajului în perioada 2007 – 2012.............................................19

2.2. Structura șomajului în Romania in perioada 2008–2012..........................27

CAPITOLUL 3.......................................................................................................36

Comparaţie a pieţei muncii din România şi Uniunea Europeana....................36

3.1 Schimbările apărute pe plan mondial în evoluţia pieţei muncii.................36

3.2 Criza locurilor de muncă la nivel mondial.................................................40

CONCLUZII..........................................................................................................48

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................51
INTRODUCERE

Lucrarea se numeşte “Analiza pieţei muncii în România. Problematica


ocupării şi a şomajului ” şi am analizat problematica existentă pe piața forței
de muncă din România după anul 2007, evidențiind aspectele teoretice şi
practice privind ocuparea, echilibrul şi dezechilibrul pieţei muncii şi şomajul.
Lucrarea este structurată pe trei părţi:

 În prima parte am pus accentul pe aspectele teoretice privind piaţa muncii,


în abordarea teoretică se urmăreşte clarificarea conceptuală a noţiunilor de
piaţă a forţei de muncă, echilibrul economic şi ocuparea forţei de muncă
şi şomajul;

 Partea a doua cuprinde aspecte privind evoluţia şi structura şomajului în


România, în perioada 2007-2012;

 Ultima parte constituie o analiză a pieţei muncii la nivel mondial


 Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii desprinse în urma realizării
aspectelor teoretice si practice de pe piaţa muncii.

Piaţa muncii relevă un complex de relaţii în care se regăsesc, în cea mai mare
parte, raporturile dintre oameni şi evoluţia lor în timp şi spatiu.

Lucrarea este deosebit de importantă şi de actualitate, deoarece cuparea


forţei de muncă şi şomajul sunt două fenomene care produc consecinţele cele
mai profunde în activitatea economică şi socială a unei ţări. Echilibrul dintre
cererea şi oferta de forţă de muncă are un rol important, aceasta fiind considerată
factorul de producţie activ şi determinant. Importanţa realizării echilibrului
pieţei forţei de muncă rezultă din rolul decisiv al resurselor umane în procesul
dezvoltării economico- sociale. Ocuparea forţei de muncă şi şomajul în
activităţile economico-sociale dovedesc cum funcţionează piaţa muncii într-o
2
perioadă sau la un moment dat. Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de
muncă determină ocuparea şi şomajul în anumite condiţii de timp şi de spaţiu.
Problematica ocupării şi a şomajului constituie o latură importantă a echilibrului
macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi
macrosociale. Economia studiază modul în care indivizii, firmele, guvernul şi
alte organizaţii din societate fac alegeri şi cum determină aceste alegeri folosirea
resurselor societăţii. Resursele care produc în cea mai mare parte profitul mult
dorit nu sunt cele financiare sau maşinăriile din întreprinderi, ci oamenii care
folosesc aceste resurse şi produc cu ajutorul lor valoarea adăugată numită profit.
Încă de la Adam Smith, părintele economiei politice moderne, s-a observat că
avuţia naţională este dată de gradul de ocupare al populaţiei, de nivelul ei de
calificare şi de instruire. Omul trebuie situat în centrul oricărei cercetări asupra
dezvoltării şi evoluţiei sistemului economic. În acest sens, abordarea problemei
ocupării forţei de muncă şi a şomajului reprezintă o prioritate absolută a
cercetării ştiinţifice.Crearea condiţiilor pentru ca factorul muncă să se manifeste
activ şi creator constituie una dintre problemele social-economice majore cu
care se confruntă toate ţările lumii contemporane. Creşterea şi dezvoltarea
economică sunt obiective fundamentale ale economiei naţionale, strâns legate de
resursele utilizate. Şomajul reprezintă o risipă de resurse. Principala resursă o
reprezintă factorul muncă. În condiţiile în care omul, cu forţa sa de muncă,
constituie resursa regenerabilă cea mai preţioasă, folosirea sa la nivelul cel mai
eficient şi mai deplin posibil s-a constituit şi rămâne o constantă a preocupărilor
tuturor factorilor de decizie. Deşi prevenirea şomajului implică costuri
economice şi sociale mai scăzute în comparaţie cu reducerea şomajului, aceasta
continuă să rămână mai mult o sintagmă teoretică decât o realitate practică. Ca
urmare, problema ocupării forţei de muncă şi şomajului trebuie să fie concepute
şi abordate ca obiective strategice. Fiind o temă de cercetare deosebit de
complexă , cu puternice implicaţii economice şi sociale, lucrarea de faţă îmbină
abordările de ordin teoretic cu cele analitice.

3
Capitolul 1

Noţionalizarea pieţei muncii

1.1 Conţinutul pieţei muncii

Conţinutul pieţei muncii a constituit, de-a lungul timpului obiectul a


diferite teorii opţionale, unele fiind favorabile muncii, altele fiind favorabile
celorlalţi factori de producţie: capitalul sau factorul în natură.
Piaţa muncii s-a format şi funcţionează în corelaţie cu rolul determinant al
muncii în dezvoltarea economico-socială şi cu exigenţele generale ale teoriei
pieţei şi preţului. Această piaţă relevă un complex de relaţii în care se regăsesc,
în cea mai mare parte, raporturile dintre oameni şi evoluţia lor în timp şi spaţiu
punându-şi amprenta pe tipul de civilizaţie1.
Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vanzare-cumpărare a forţei
de muncă, al relaţiilor specifice acestora, ce au loc într-un spaţiu economic;
relevă întâlnirea dintre cererea de muncă cu oferta de muncă, stabilirea pe
această bază a condiţiilor pentru angajarea salariaţilor şi negocierea salariilor în
funcţie de performanţele acestora.
Munca este un atribut al omului, atât fizic cât şi intelectual, folosit într-un
scop precis, concretizat de obicei, în bunurile economice. Aspectele de pregătire,
de educaţie determină valoarea forţei de muncă. Modalitatea prin care se
realizează unirea între forţa de muncă şi celelalte elemente ale unei activităţi
economice este caracteristică fiecărui sistem al economiei.
În condiţiile economiei cu piaţa concurenţial-funcţională se foloseşte,
mecanismul numit negocierea concretizată în anagajarea omului ca salariat.
Munca este un proces care se derulează în cadrul firmelor, în vederea
producerii de bunuri şi de valori economice, astfel că procesele economice, în

1
Ciucur Dumitru, Scurtu Marin, Duţu Mihaela „Macroeconomie”, Editura Interdependenţa Economică, Piteşti,
2010, pag.85-86.
4
mod obiectiv, nu pot să facă obiectul actelor vânzare – cumpărare. Tranzacţiile
de pe piaţa muncii se referă la forţa de muncă , în calitatea ei de marfă deosebită,
şi nu de muncă, aceasta din urmă fiind “ aplicarea” în activităţile economice şi
sociale a forţei de muncă. Capacitatea de a muncii, există în personalitatea vie a
omului şi costând din aptitudinile acestuia de a desfăşura o activitate utilă
determinată, constituie mobilul actului de vânzare –cumpărare a forţei de muncă
între lucrător şi întreprinzător; lucrătorul primeşte salariul ca preţ al forţei sale
de muncă, iar înterprinzătorul va intra în posesia rezultatului muncii, după ce
forţa de muncă a fost consumată productiv. În opinia unor economişti, dubla
noţiune de piaţă a forţei de muncă şi piaţa muncii porneşte de la două viziuni
asupra factorului uman al producţiei. În primul caz, forţa de muncă este tratată
ca o marfă obişnuită care se vinde şi cumpără la un anumit preţ, determinat în
mod strict de forţele pieţei la un moment dat. Cea de-a doua viziune priveşte
factorul uman al producţiei ca pe o marfă care se deosebeşte de mărfurile
obişnuite, deoarece introduce în analiză procese economico-sociale anterioare
vânzării –cumpărării forţei de muncă şi posterioare acesteia.
În esenţă piaţa muncii reprezintă:
 Mediul economico-social, determinat din punct de vedere spaţial şi
temporal;
 Tranzacţiile cu factorul de muncă au o anumită specificaţie;
 Operaţiunile de pe piaţa muncii au loc fie în mod direct între proprietarii
capitalului fizic şi proprietarii capitalului uman, fie între reprezentanţii
acestora, fie printr-o combinaţie între primele două modalităţi;
 Este o piaţă contractual participativă în cadrul căreia, între purtătorii de
cerere şi purtătorii de ofertă de forţă de muncă se desfăşoară negocieri şi
se încheie contracte care armonizează pentru un timp delimitat, interesele
partidelor;
 În funcţionarea sa , piaţa muncii are o permanentă predispoziţie spre
conflict deoarece, pe lângă legile economice cu caracter obiectiv;

5
 Preţul forţei de muncă, respectiv nivelul salariului, nu se formează doar
pe baza forţelor libere ale pieţei concurenţiale şi a altor mecanisme;
 Piaţa muncii poate fi interpretată şi ca un sistem de comunicare a
informaţiilor, între toate componentele structurale ale acestei pieţe între
ele şi instituţiile statului.
Rolul pieţei muncii în societatea contemporană s-a amplificat, aceasta
îndeplinind importante funcţii de ordin economic, social-politic, educativ şi
moral, mai importante fiind: alocarea eficientă a resurselor de muncă pe
sectoare, ramuri, profesiuni, teritoriu, în concordanţă cu volumul şi structura
nevoii de muncă; contribuţia adusă la combinarea factorului uman cu ceilalţi
factori de producţie; contribuţia la crearea şi repartizarea veniturilor, atât prin
salarii cât şi prin contribuţiile sociale, plata impozitelor şi taxelor, precum şi prin
constituirea şi utilizarea fondurilor necesare producţiei sociale a salariaţilor şi
şomerilor; o funcţie formativ-educaţională. Orice economie naţională modernă
se manifestă ca un ansamblu de pieţe structurale, care comunică între ele.
Piaţa muncii reprezintă una din componentele de bază ale pieţei factorilor
de producţie; ea ocupă un loc important în cadrul acestei pieţe, tot aşa cum forţa
de muncă constituie componenta cea mai importantă a factorilor de producţie.
Piaţa muncii a fost analizată de numeroşi economişti, problematica acesteia
fiind interpretată în mod asemănător, în lucrările de specialitate aceştia
considerând, că specifice pentru piaţa muncii sunt următoarele caracteristici:
 Piaţa muncii reflectă legăturile reciproce dintre realităţile demografice,
care determină oferta de muncă şi cele ale dezvoltării economico-sociale,
care generează cererea de muncă;
 Obiectul pieţei muncii îl constituie forţa de muncă salariată. Sistemul
salarial este un model diversificat, care include forme ale muncii
calificate, semicalificate şi necalificate, persoane cu studii superioare,
medii sau inferioare, în funcţie de statutul social-cultural al muncii şi de
nivelul remuneraţiilor;

6
 Piaţa muncii presupune negocierea permanentă între purtătorii ofertei de
muncă şi cei ai cererii de muncă;
 Piaţa muncii este reglementată în cel mai înalt grad şi înregistrează
influenţe din partea mai multor factori. Pe această piaţa intervine puterea
publică, normele de igienă, salariul minim şi sistemul de indemnizaţii
pentru şomeri;
 Sfera de cuprindere a pieţei muncii este o caracteristică importantă a
pieţei muncii;
 Piaţa muncii este o piaţă derivată, oferta de mună depinde de cererea de
muncă, cererea de muncă depinde la rândul ei de cererea de bunuri şi
servicii, dar şi de gradul de înzestrare tehnică a muncii. Din acest motiv,
piaţa muncii este o piaţa extrem de sensibilă şi dezechilibrată;
 Piaţa muncii înregistrează în decursul timpului o segmentare specifică2;
 Piaţa muncii are un rol esenţial în cadrul interdependenţelor care asigură
dinamismul economiei. Dar nu trebuie absolutizată această relaţie,
deoarece nu întotdeauna şi peste tot există o corelaţie strânsă, lineară,
între factorul muncă şi creşterea economică. Unele resusurse de muncă nu
se manifestă pe piaţa muncii, chiar dacă ele sunt creatoare de bunuri
economice;
 Piaţa muncii este reglementată de cel mai înalt grad şi înregistrează cele
mai multe influenţe din partea multor factori. Această caracteristică
rezultă din specificul muncii, ca şi din cerinţa de a asigura protecţia
salariului, de a controla competiţia loială prin intermediul organizaţiilor
sindicale, de a permite gruparea întreprinzătorilor care angajează munca
salariată. Piaţa muncii este o piaţă cu concurenţă imperfectă, putând fi
apreciată sub diverse forme ale acesteia;
 Piaţa muncii înregistrează în decursul timpului o segmentare specifică. În
funcţie de parametrii de performanţă pot fi delimitate: piaţa principală a
muncii, caracterizată prin niveluri ridicate de stabilitate a locului de

2
Ibidem, pag.98-99.
7
muncă şi de salarizare, precum şi piaţa secundară a muncii, caracterizată
prin parametrii specifici activităţii economice, respectiv instabilitate mai
accentuată;
 Rata muncii reflectă felul în care se asigură resursele de muncă pe ramuri,
sectoare, profesii şi niveluri de calificare. Acesta se înfăptuieşte prin
intermediul tendinţei de egalizare pe ramuri, sectoare şi profesii a
costurilor şi a veniturilor factorilor de producţie necesari activităţilor
economice3.
Cererea şi oferta pot fi segmentate astfel:
 Oferta de forţă de muncă: pe sexe, pe grupe de vârstă apte de muncă,
nivelul de instruire şi de specializare;
 Cererea de muncă poate fi segmentată după: meserii, profesii, specialităţi,
sectoare, ramuri, firme;
 După caracterul ocupării: primară, secundară;
 După gradul de ocupare: cu timp parţial sau cu timp complet.

1.2. Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii

Locul şi rolul muncii în sistemul coerent al factorilor de producţie se


realizează printr-un mecanism de funcţionare al pieţei muncii specific, ce derivă
din conţinutul şi specialitatea acesteia.
Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii, reprezintă un ansamblu de
legături între parteneri individuali autonomi, ca viitori salariaţi şi patronatele
autonome, care solicită şi utilizează munca salarială, precum şi legăturile şi
negocierile între reperezentanţii acestor două părţi, adică între organizaţiile de
sindicat şi organizaţiile patronatelor, care se derulează după reguli pre-
determinate.
Concretizarea mecanismului de funcţionare a pieţei muncii se realizează
prin contract de muncă ce exprimă drepturile şi obligaţiile părţilor, ca şi

3
Dobrotă Niţă, Dumitru Ciucur, Scurtu Marin, „Teorii şi doctrine economice”, vol. II Macroeconomie, Editura
Interdependenţa Economică, Piteşti, 2006, pag.70-72.
8
modalităţile de transpunere a lor în economia reală în funcţie de segmentarea
pieţei muncii. Contractul de muncă prevede tariful orar de salarizare, durata
legată de muncă, indexarea la creşterea preţurilor de consum. Astfel, piaţa
muncii este o piaţă contractuală la toate nivelurile şi în toate locurile unde se
manifestă relaţiile între purtătorii ofertei şi cei ai cererii de muncă.4
Fricţionalitatea ce caracterizează factorul muncă face foarte dificilă
atingerea unei stări de echilibru perfect pe piaţa muncii. Pe lângă acest aspect,
factorii generatori de dezechilibru pe piaţa muncii sunt diverşi, cei mai
importanţi fiind: politica salarială; caracterul eterogen al muncii; segmentarea
pieţei muncii; modul de funcţionare a instuţiilor pieţei muncii într-un anumit
cadru instituţional şi legislativ; informarea pe această piaţă5.
Piaţa muncii, ca unitate sistemică între oferta şi cererea de muncă,
funcţionează în interdependenţă cu celelalte pieţe specifice, mai intai cu piaţa
bunurilor economice, ca unitate dinamică a ofertei agregate şi cererii agregate de
bunuri economice.
Prin mecanismul de funcţionare a pieţei muncii se reliefează faptul că, cererea
de muncă depinde de oferta de bunuri economice pe care lucrătorii salariaţi o
pot realiza şi pune la dispoziţia consumatorilor prin intermediul patronatului
respectiv, ca utilizator al muncii.
Funcţionarea pieţei muncii demonstrează că, cererea de muncă pe termen scurt
este practic invariabilă, deoarcece angajarea de salariaţi depinde de şansele de
investiţii ale producătorilor.
Funcţionarea pieţei muncii necesită punerea în mişcare într-o manieră
specifică a ofertei de muncă, ţinandu-se seama de gradul redus de mobilitate al
acesteia. Acest grad redus de mobilitate decurge din influenţa variabilelor
independente, care ţin de demografie, de dezvoltarea culturală a omului, de
sedentarismul specific al unor persoane6.

4
Oprescu Gheorghe, “Piaţa muncii, teorii ,politici, tranziţie în România”, Editura Expert, 2001, pag.135.

5
Ibidem, pag.80-81.
6
Bălănescu Mădălina, Ducu Corina, Dumitru Ciucur, „Macroeconomie”, Editura Interdependenţa Economică,
Piteşti, 2010, pag.98-99.
9
Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii reflectă interdependenţele
foarte diversificate între multiplele segmente sau forme ale acesteia. Unii
specialişti decupează multiple forme ale acestei pieţe şi susţin că se accentuează
caracterul lor eterogen după criterii specifice ca:
 Forma de proprietate;
 Legislaţia naţională sau cea internaţională;
 Forţa economică a patronatelor;
 Apartenenţa statală a firmelor;
 Calitatea şi structura muncii în raport cu tipul de progres tehnic
predominant7.

Dificultăţile în funcţionarea pieţei muncii în România:


 Disfuncţionalităţile care au apărut în mecanismele acestei pieţe,
concretizate în salarii mici, ceea ce influenţează negativ încadrarea în
muncă şi cererea internă de bunuri, nivelul mai scăzut al salariilor în
sectorul firmelor private decât în sectorul firmelor de stat;
 Reducerea gradului de cuprindere în învăţământ a populaţiei cu vârsta de
şcolarizare; s-a diminuat gradul de cuprindere al tinerilor în învăţământul
liceal;
 Îmbunătăţirea gradului de ocupare a forţei de muncă pe structuri
profesionale, această îmbunătăţire fiind relevată de opţiunile tinerilor
pentru specializări legate de tehnologiile de vârf. Această orientare este
efectul procesului general de tranziţie spre un nou tip de economie care se
realizează pe modificări substanţiale în domeniul proprietăţii şi al
stimulării liberei iniţiative8.

7
Idem.
8
Ibidem, pag. 99.
10
1.3. Instrumente de analiză utilizate pe piaţa munci

Formarea pieţei muncii in România a început după evenimentele din 1989


pe baza unei teorii noi privind munca drept o marfă specifică, spre deosebire de
sistemul economic anterior in care munca nu era definită ca marfă.
Formarea pieţei muncii are caracter procesual în cadrul căruia se
realizează restructurări, perfectionări profesionale, schimbări esenţiale în
înregistrarea tehnică a muncii, în acord cu obiectivele strategice ale reformei
economice. Profunzimea, ritmul, aria de cuprindere, costurile acestora
caracterizează diferitele stadii ale procesului respectiv şi permit atingerea
ţintelor pieţei muncii moderne, eficiente.
Starea pieţei muncii se caracterizează prin mai multe trăsături, cum sunt:
 Resursele de muncă au cunoscut evoluţii divergente. Ele sunt relativ
constante, cu o uşoară tendinţă de creştere temporară, ca pondere în
populaţia totală, în timp ce populaţia ocupată s-a redus considerabil. Rata
şomajului a crescut, astfel că, pe fondul unor resurse de muncă constante,
ea se manifestă pe seama ieşirii de sub incidenţa legală a perioadei de
şomaj;
 Raportul dintre populaţia ocupată, salariaţi şi pensionari, influenţează
echilibrul pieţei muncii într-o proporţie însemnată, ţinând seama de
principiul potrivit căruia pensiile sunt plătite prin contribuţiile celor care
lucrează. Aceasta presupune că relaţia dintre productivitatea muncii şi
salariu să fie apreciată mai complex, luând în calcul şi ajutoarele de şomaj
şi contribuţiile la pensii;
 Restructurarea ocupării este specifică austeritaţii şi nevoii de contracarare
a recesiunii şi inflaţiei. Aceasta înseamnă că restructurarea ocupării în
România s-a înfăptuit nu prin substituţia firească dintre muncă şi capital
pe calea investiţiilor şi nu s-a realizat o restructurare competitivă de
dezvoltare economică. Ramurile care au cunsocut o restructurare a

11
ocupării mai puternică sunt acelea unde se înregistrează o productivitate
scăzută sau sunt consumatoare directe de P.I.B şi valoare adăugată9.
Contractul individual de muncă este reglementat în principal prin dispoziţiile
Codului muncii în vigoare, dar şi prin alte prevederi speciale.
Literatura de specialitate a furnizat mai multe definiţii pentru noţiunea de
contract individual de muncă. Prin contract individual de muncă se întelege
“acea convenţie încheiată în scris prin care o persoană fizică se obligă să
presteze o anumită muncă pe o perioadă nedeterminată sau determinată de timp
pentru un patron care, la randul său, se obligă să plătească salariul şi să asigure
condiţiile necesare desfăsurării activităţii” 10.
Contractul individual de muncă este: un act juridic numit, bilateral,
sinalagmatic, oneros, comutativ, consensual, personal, cu executare succesivă,
bazat pe un raport de autoritate.
Contractul colectiv de muncă este o convenţie încheiată în forma scrisă
între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin
sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte. În contractul colectiv
de muncă se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, de salarizare, de
drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. La negocierea clauzelor
şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale
constituie legea părţilor. Acest tip de contract se încheie pe o perioadă
determinată, ce nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări
determinate. Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru
părţi.
Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă
atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta11.

9
Dobrotă Niţă, Dumitru Ciucur, Scurtu Marin, „Teorii şi doctrine economice”, vol. II Macroeconomie, Editura
Interdependenţa Economică, Piteşti, 2006, p.82-83.
10
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, „Dreptul muncii”, Editura Albecck, Bucureşti , 2001, pag.138.
11
Bălănescu Mădălina, „Intercondiţionări între dezvoltarea economică şi piaţa muncii din România”,
Editura Universitaria, Craiova, 2011, pag.19-20.
12
Dialogul social, realizat între organizaţiile sindicale, organizaţiile patronale şi
factorii guvernamentali, reprezintă o cerinţă a dezvoltării economică-sociale şi a
statului de drept. Economia de piaţă presupune un raport între cererea de forţa
de muncă şi remunerarea corespunzătoare.
Dialogul social reprezintă ansamblul organizat de contacte şi acţiuni prin
care anumite grupuri participă la elaborarea celei mai bune soluţii pentru
problemele economice şi sociale cu care acestea se confruntă, la armonizarea
intereselor şi la prevenirea conflictelor.
Scopul dialogului social este promovarea consensului şi a implicarii democratice
între principalii participanţi pe piaţa muncii şi realizarea păcii sociale.
Dialogul social are în vedere două componente majore:
 Dialog social bipartit, în care partenerii sociali sunt organizaţiile sindicale
şi organizaţiile patronale;
 Dialogul social tripartit, care se realizează între Guvern, sindicate şi
patronate.
În Romania, contractele colective de muncă se încheie la nivel naţional, sectorial
şi unităţi economice. La negocieri participă organizaţiile sindicale şi patronale
reprezentative la nivel naţional, de ramură sau unitate.
Conflictele de interese sunt cele în care interesele, pentru salariaţi, au caracter
profesional, social sau economic şi se pot declanşa cu ocazia negocierii
contractelor colective de muncă avand ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă.
Conflictele de drepturi sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor având
ca obiect exercitarea unor drepturi ori îndeplinirea unor obligaţii ce decurg din
actele normative şi din contractele individuale de muncă sau contractele
colective.
Caracteristici:
 Intervin numai în ipostaza încălcării unor drepturi consacrate legal sau
contractual;
 Pot privi numai drepturi şi obligatii care decurg din contractele
individuale sau colective de munca, nu şi din alte contracte;
13
 Pot avea caracter colectiv sau individual, după cum au ca obiect drepturi
care decurg din contractul colectiv sau individual de muncă12.

1.4.Noţiuni generale cu privire la echilibrul şi dezechilibrul pieţei


muncii

Abordarea clasică şi neoclasică a echilibrului şi dezechilibrului


macroeconomic porneşte de la următoarea ipoteză esenţială: preţurile sunt
perfect flexibile şi asigură un echilibru automat şi instantaneu al cererii şi ofertei
pe toate pieţele.
În ştiinţele naturii, echilibrul este definit ca acea stare macroscopică a
sistemelor materiale capabile de transformări, ce se formează sub acţiunea
reciprocă a unor forţe externe, respectiv interne, stare ce ramâne invariabilă în
timp. Dacă se modifică interacţiunea reciprocă se caracterizează mărimea atunci
se modifică şi echilibrul.
Dezechilibrul exprimă pierderea echilibrului, adică acea stare a sistemelor
materiale aflate pe punctul de a cădea.
Echilibrul economic semnifică egalitatea a două mărimi măsurabile
interdependente, în timp ce dezechilibrul economic semnifică inegalitatea celor
două mărimi măsurabile interdependente.
Echilibrul economic este acea situaţie a unei economii în care proporţiile
cantităţiilor globale permit ajustarea armonioasă a fluxurilor, stabilitatea
preţurilor şi funcţionarea satisfăcătoare a aparatului economic.
Echilibrul general semnifică acea situaţie a unei economii în care
proporţiile mărimilor indicatorilor globali permit o ajustare armonioasă a
fluxurilor reale şi monetare, asigurând o asemenea funcţionare sistemului care
dă satisfacţie subiecţilor economici.
Ipotezele fundamentale ale modelului neoclasic sunt următoarele:
 Concurenţa pură şi perfectă este predominantă în economie;

12
Ibidem, pag.21-23.
14
 Echilibrul general are consistenţă doar pe termen scurt, ceea ce implică:
menţinerea la acelaşi nivel a populaţiei totale şi a populaţiei active,
constanta stocului de capital;
 Simultaneitatea stabilirii diverselor echilibre economice parţiale, factorul
timp neluându-se în analiză.
Altfel spus, echilibrul se realizează concomitent pe pieţele muncii, bunurilor
şi serviciilor monetare.
Principalele echilibre spre care tind toate ţările sunt: o creştere
economică pozitivă şi consolidată: ocuparea resurselor de muncă; stabilirea
nivelului general al preţurilor; repartiţia egală a veniturilor; sold echilibrat pe
termen mediu al balanţei de plăţi externe.
Dezechilibrul economic general caracterizează acea stare a unei economii
care este marcată prin dereglarea raportului dintre cererea globală şi oferta
globală, dereglare însoţită de decalaje importante ale agregatelor economice faţă
de punctul lor de echilibrul economic.
Mişcarea vieţii economice conferă dezechilibrelor un caracter permanent.
Mergând pe linia echilibrelor, cele mai semnificative dezechilibre sunt:
 Stagnarea şi / sau contracţia producţiei;
 Subocuparea sau şomajul;
 Inflaţia uneori deflaţia;
 Decalajele puternice dintre veniturile personale etc.
Formele fundamentale ale dezechilibrului economiei de piaţă
concurenţiale sunt presiunea şi absorbţia.Mecanismul preţurilor facilitează
obţinerea echilibrului.
La nivel macro, se face distincţie între echilibrul parţial care constă în
concordanţa calitativă dintre două laturi strâns legate ale economiei, dintre doi
parteneri ai acesteia şi echilibrul general care înseamnă concordanţa sferelor
sistemului economic13.
Principalul dezechilibru de pe piaţa muncii este şomajul.
13
Dobrotă Niţă, Dumitru Ciucur, Scurtu Marin, „Teorii şi doctrine economice”, vol. II Macroeconomie, Editura
Interdependenţa Economică, Piteşti, 2006, pag.172-177.
15
Şomajul este o stare negativă a populaţiei active disponibile, care nu
gaseşte locuri de muncă, din cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea
economiei, ca sursă a cererii de muncă şi evoluţia populaţiei, ca sursă a ofertei
de muncă. În condiţiile contemporane, şomajul este considerat ca un
dezechilibru al pieţei muncii naţionale, adică dezechilibru între cererea globală
şi oferta globală de muncă. Acest dezechilibru reflectă un excedent al ofertei de
muncă faţă de cererea de muncă, având niveluri şi sensuri de evoluţie diferite pe
ţări şi perioade. Şomajul, ca si creşterea economică, tinde să urmeze un model
ciclic.
Şomerii sunt acele persoane din cadrul populaţiei active disponibile, care
doresc să lucreze şi caută un loc de muncă retribuit, deoarece nu au un astfel de
loc în mod curent. În rândul şomerilor se cuprind persoanele care şi-au pierdut
locul de muncă pe care l-au avut, precum şi noii ofertanţi de forţă de muncă, ce
nu găsesc unde să se angajeze.
Şomerii înregistraţi sunt persoanele care au declarat că în perioada de
referinţă erau înscrise la agenţiile de ocupare şi formare profesională, indiferent
dacă primeau sau nu ajutor de şomaj, alocaţie din sprijin sau alte forme de
protecţie socială.
Piaţa muncii întâlneşte două aspecte:
 situaţie de echilibru, care reflectă o ocupare a forţei de muncă;
 situaţie de dezechilibru care reflectă un grad de subocupare sau de
supraocupare a forţei de muncă.
Şomajul voluntar reprezintă persoanele care refuză salariul oferit sau se
află în imposibilitatea de a accepta acest salariu. Un asemenea şomaj arată că
sunt şi persoane care nu pot să se angajeze într-o activitate, deoarece nivelul
ridicat al salariilor, determinant prin negocieri colective, generează diminuarea
cererii de muncă.
Şomajul involuntar reprezintă persoanele neocupate care ar fi dispuse să
lucreze, acceptând chiar un salariu nominal mai mic decât salariul existent

16
sperând că atunci când cererea efectivă de muncă se va mări, ca creşte şi nivelul
ocupării.
Măsurarea şomajului este o problemă de estimare a proporţiilor,
structurii, intensităţii şi duratei lui. În toate ţările cu economie cu piaţă
concurenţială funcţionează instituţii specializate şi sunt aplicate modalităţi
specifice de înregistrare a şomajului.
Caracteristicile şomajului:
 Intensitatea sau tăria de manifestare;
 Durata medie;
 Structura sau componenţa.
Măsurarea nivelului se realizează prin calcularea unor indicatori
specifici, pe baza unei metodologii proprii fiecărei ţări14.
Nivelul, mărimea sau proporţia constituie un indicator statistic ce reflectă
numărul persoanelor care nu lucrează, în raport cu numărul total al persoanelor
care sunt apte de muncă şi doresc să lucreze. Acestea se măsoară fie în expresia
absolută fie în expresia relativă.
În expresia absolută, şomajul reprezintă numărul persoanelor neocupate
din populaţia activă civilă.
În expresia relativă, şomajul se determină cu ajutorul ratei şomajului.
Rata şomajului (Rs) se calculează ca raport procentual între numărul mediu al
şomajului BIM (Ns) şi populaţia activă (Pa), adică Rs = Ns/Pa x 100 sau
numărul şomerilor BIM şi populaţia ocupată (Po), adică Rs = Ns/Po x 100.
Măsurarea şomajului trebuie să ţină seama şi de faptul că problematica
forţei de muncă este atât de natură economică cât şi socială, astfel că evaluarea
are o notă de subiectivitate. Factorii de decizie social-politică manifestă uneori o
tendinţă sau alta15.

14
Ibidem, pag.91-93.

15
Ciucur Dumitru, Gvrilă Ilie, Popescu Constantin, Popescu Gheorghe, Teorie economică generală.
Macroeconomie, vol. II, Editura ASE Bucureşti, 2008, pag. 613 .
17
CAPITOLUL 2

Șomajul în România

2.1. Evoluția șomajului în perioada 2007 – 2012

Criza în care se află economia mondială a început ca o criză financiară


în vara anului 2007, în Statele Unite ale Americii. Treptat, aceasta s-a
transformat în una economică şi a căpătat amploare mondială.
România resimte din ce în ce mai puternic efectele acestei crize, care se
suprapun peste criza internă, determinată de existenţa unei economii naţionale
bazate pe supraconsum şi creditare excesivă. Astfel, pierderea unor segmente
importante din piaţa externă, reducerea investiţiilor şi retragerea investitorilor,
falimentele din sectorul privat afectează economia românească, iar consecinţele
multiple ale crizei mondiale vor fi resimţite pe deplin de populaţie. Întreaga
structură a economiei româneşti a fost zdruncinată de criza economică. Cele mai
afectate au fost industria, agricultura şi construcţiile, ramuri în care au fost
închise, temporar sau definitiv, numeroase întreprinderi. Firmele exportatoare
sunt şi ele puternic afectate de extinderea crizei, principalii parteneri de afaceri
ai României (Statele Unite ale Americii şi statele din Uniunea Europeană)
reducându-şi cererea şi capacitatea de finanţare. În aceste condiţii, reducerea
producţiei şi sistarea investiţiilor au determinat reduceri de personal în multe
întreprinderi româneşti1. Realitatea demonstreză că pentru ameliorarea ocupării
România are nevoie atât de statutul de economie de piaţă concurenţial
funcţinală, cât şi de statutul de economie eficientă, performantă. În România
şomeri sunt considerate persoanele apte de muncă ce nu pot fi încadrate din
cauza inexistenţei de locuri de muncă disponibile compatibile formării lor
profesionale. Aflată in faţa adoptării unei strategii de tanziţie la economia cu
piaţă concurenţială şi luând în calcul experienţa ţărilor dezvoltate, România, ca
şi alte ţări din Europa de Est, urmăreşte problematica şomajului din perspectivă
1
Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă
18
metodogică multiplă. Un aspect ce se impune a fi luat în calcul pentru
înţelegerea manifestării şomajului în România priveşte problema salariilor.
Temperarea creşterii salariilor nu are efecte semnificative asupra ocupării şi
şomajului. În anumite perioade se constată că salariile nominale cresc împreună
cu şomajul de mari proporţii şi de durată.

Un alt aspect relevant pentru manifestarea şomajului în România se referă


la faptul că eliberarea forţei de muncă din motive de retehnologizare în diferite
ramuri şi unitaţi econimice s-a accentuat, în timp ce crearea de locuri de muncă
a stagnat din cauza nesiguranţei economice şi a lentei restructurări a economiei 2.
Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a situat la 7%, în septembrie 2007, cele
mai reduse rate fiind înregistrate în Olanda şi Danemarca. România s-a clasat pe
locul zece între cele 27 de state membre. Rata şomajului în România s-a
încadrat, cu 7,2% în 2007. Rata şomajului a fost mai scazută
pentru femei decât pentru bărbaţi, reprezentând 5,8% faţă de 8,4%.Rata
şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.Populaţia activă din
punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţa de
muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de
referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii3.

Tabel nr. 2.1

Rata şomajului pe sexe


2
Ciucur Dumitru, Gvrilă Ilie, Popescu Constantin, Popescu Gheorghe, Teorie economică generală.
Macroeconomie, vol. II, Editura ASE Bucureşti, 2008, pag. 628-630 .
3
Institutul Naţional de Statisitcă .
19
%

ANUL 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Masculin 4,6 4,7 3,6 2,9 2,4 2,9

Feminin 3,4 3,3 2,7 1,8 1,7 2,1

Sursa: Anuarul Statistic al României

La sfârşitul anului 2012, rata şomajului înregistrat pe sexe a fost de 5%,


mai mica cu 3% faţa de anul 2007.
Figura nr. 2.1

Sursa: Anuarul Statistic al României

În primii 3 ani rata şomajului pe sexe respectiv pe masculin a înregistrat o


creştere, iar în ultimii 3 ani acea creştere s-a transformat în scădere. Aceeaşi
situaţie o regăsim şi în rata şomajului pe sexe respectiv feminin.
Tabelul nr.2.2
20
Rata şomajului pe medii

ANUL 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Urban 5,2 4,7 3,9 2,9 2,6 3,2

Rural 2,7 3,2 2,4 1,7 1,5 1,7

Sursa:Anuarul Statistic al României

Aceleaşi schimbări se regăsesc şi la şomajul înregistrat pe medii ca cel


înregistrat pe sexe, în mediul urban rata în 2007 este mai mare cu 2% faţa de
anul 2012, iar în mediul rural rata înregistrează un procent de 1%.

Figura nr. 2.2

Sursa:Anuarul Statistic al României

Per total, anul 2012 comparativ cu 2007, are o rată a şomajului scăzută cu 3 %.
Tabel nr. 2.3

Şomerii înregistraţi, dupã nivelul de studii şi pe grupe de vârstã

21
Total sub 25 25-29 ani 30-39 ani 40-49 ani 50-55 ani peste 55
ani ani
Total 626960 99142 47671 151632 175945 91814 60756

Femei 264401 42664 20565 67135 78340 39337 16360

Primar, 441603 44123 30165 114698 129643 71660 51314


gimnazial,
profesional
Femei 164386 14421 10191 44588 51701 29046 14439

Liceal şi 135588 40961 7726 26645 38295 15448 6513


postliceal
Femei 70601 18850 4316 16010 21838 8135 1452

Universitar 49769 14058 9780 10289 8007 4706 2929

Femei 29414 9393 6058 6537 4801 2156 469

Sursa: Anuarul Statistic al României

În cazul femeilor din ciclul primar, gimnazial şi profesional, numarul cel


mai mare al şomerilor a fost înregistrat de cele cu vârstele cuprinse între 40-49
de ani, urmat de şomerii cu vârste cuprinse între 30-39 de ani. Cel mai mic
număr al şomerilor din categoria femeilor din ciclul primar, gimnazial şi
profesional îl reprezintă cele cu sub 25 de ani.
Femeile cu studii liceale şi postliceale sunt înregistrate cu un număr foarte
mare al şomerilor cu vârstele sub 25 de ani.
Din categoria femeilor cu studii universitare cel mai mare număr al
şomerilor îl regăsim tot la cele cu vârstele sub 25 de ani, iar cel mai scăzut
număr îl au femeile peste 55 de ani.

Figura nr. 2.3

22
Sursa: Anuarul Statistic al României

Tabel nr.2.4

Evoluţia şomajului in judeţul Argeş

An Ian. Feb. Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Sept. Oct. Nov. Dec.

2007 5,3 5,1 4,8 4,5 4,1 4,00 3,8 3,9 3,9 4,1 4,1 4,2

2008 4,2 4,2 4,1 3,9 3,7 3,7 3,7 3,8 3,9 4,00 4,1 4,4

2009 4,9 5,3 5,6 5,7 5,8 6,00 6,3 6,6 6,9 7,1 7,5 7,8

2010 8,12 8,36 8,39 8,09 7,70 7,46 7,45 7,41 7,35 7,08 6,95 6,87

2011 6,83 6,67 6,00 5,48 5,04 4,84 4,84 4,87 4,89 4,93 5,06 5,12

2012 5,37 5,37 5,15 4,82 4,64 4,58 4,86 5,00 5,01 5,17 5,40 5,59

Sursa: Anuarul Statistic al României

Din tabelul de mai sus se observă o creştere a şomajului în anul 2012 faţă
de 2007, ajungând la 5,59%, asta însemnând scăderea locurilor de muncă,
reducerea angajaţilor sau chiar mai grav, unele firme şi-au încetat activitatea.
Figura nr. 2.4

23
Sursa: Anuarul Statistic al României

La sfârşitul anului 2007 evoluţia şomajului înregistrează un procent de


4,30, iar în 2008 3,7%. Pe parcursul celor 12 luni din anul 2009 şi 2010 se
întâmplă o creştere a evoluţiei şomajului cu 6,79% respectiv 7,60%.
În urma analizei datelor din tabel se poate observa că în perioada 2011
evoluţia şomajului în judeţul Argeş înregistrează o scădere de 5,38% şi 5,01%
faţă de anii precedenţi.

Tabelnr.2.5
24
Comparaţie între şomajul din Argeş şi România

Ani Argeş România

2007 4,3 6,4

2008 3,9 5,4

2009 6,7 7,8

2010 7,3 8,1

2011 5,3 4,8

Sursa: Agenţia

2012 5,01 5,2

Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă

În perioada analizată comparaţia şomajului dintre judeţul Argeş şi România


este destul de diferită în cei 6 ani. Totodată se constată şi faptul că o pondere
destul de mare din totalul şomajului analizat este deţinut de România în anul
2010, cu 8,1%.
Figura nr. 2.5

Sursa: Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă

25
Se observă că în anul 2008 judeţul Argeş, înregistrează un procent de
3,95% iar, România de 5,4% o diferenţă foarte mică între acestea. Această
diferenţă a procentului apare ca urmare a micşorării şomajului dintre judeţul
Argeş şi România.
Putem spune că şomajul dintre Argeş şi România nu a prezentat modificări
exagerate în ceea ce priveşte o parte din salariaţii care ramân fară loc de muncă.

2.2. Structura șomajului în Romania in perioada 2008–2012

Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico-sociale şi şomajul


dovedesc cum funcţionează piaţa muncii într-o perioadă sau la un moment dat.
Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de muncă determină ocuparea sau
şomajul în anumite condiţii de timp şi spaţiu. Problematica ocupării şi a
şomajului constituie o latură importantă a echilibrului macroeconomic şi o
componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi macrosociale.
Şomajul este analizat în literatura de specialitate din diverse unghiuri,
formulându-se opinii care constituie obiectul unor ample controverse. Pe
parcurs, au fost date diferite definiţii pentru şomaj ţinând seama de gradul
cunoaşterii şi de posibilităţile de măsurare a lui. Deşi există diversitate în
definirea conceptului de şomaj, totuşi se pot desprinde elemente comune care se
regăsesc în proporţie mai mică sau mai mare, în toate opiniile.

În diverse reglementări naţionale sau internaţionale se utilizează şi alte


criterii pe baza cărora se delimitează şomajul ca: ajutor de şomaj;
disponibilitatea de a începe lucrul şi gradul de protecţie socială. Şomerii, în
conformitate cu criteriile Biroul Internaţional al Muncii (BIM), sunt persoanele
de 15 ani şi peste, care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan
următoarele condiţii: nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în
scopul obţinerii unor venituri; sunt în căutarea unui loc de muncă, utlizând
diferite metode pentru a-l obţine: înscrierea la agenţia de ocupare şi formare
26
profesională sau la agenţii particulare de plasare, demersuri pentru a începe o
activitate pe cont propriu, publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri; sunt
disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile dacă şi-ar găsi imediat un loc
de muncă.

Sunt incluse:

 persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze;

 persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă.

În termenii pieţei muncii, şomajul este un fenomen macroeconomic opus


ocupării, reprezentând un surplus relativ de populaţie activă faţă de aceea care
poate fi angajată în condiţii de rentabilitate.
Şomajul ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de
la statutul economico-social, atât al celor care angajează forţa de muncă, cât şi al
celor care oferă forţa de muncă, în condiţiile pieţei. Cauzele şomajului :

 cauze generatoare de şomaj de dezechilibru;

 cauze generatoare de şomaj de echilibru.

Cauzele generatoare de şomaj de dezechilibru reprezintă procese


economico-sociale complexe cum ar fi : evoluţia nefavorabilă a activităţilor
economice, creşterea ofertei de muncă, substitutirea muncii prin capital.
Cauzele care generează şomajul de echilibru provin din necorelarea
cererii cu oferta de muncă în mai multe situaţii ca: în desfăşurarea anumitor
activităţi; în ocuparea unor locuri de muncă; în dezvoltarea unor entităţi
teritoriale4.

Şomajul structural se formează din cauze de natură economică, ce


actionează în faza descendentă a unui ciclu economic pe termen lung, atunci
când nu se pot crea locuri de muncă durabile în acord cu creşterea ofertei de

4
Ciucur Dumitru, Gvrilă Ilie, Popescu Constantin, Popescu Gheorghe, Teorie economică generală.
Macroeconomie, vol. II, Editura ASE Bucureşti, 2008, pag. 610-619 .
27
muncă. Asemenea cauze privesc restructurarea economiei, pe baza epuizării
valenţelor aparatului de producţie de a potenţa creşterea economică şi pe baza
manifestării crizei energetice şi crizei de materii prime.
Structura pe sexe a populaţiei active arată faptul că, deşi la începutul
anilor 2000 populaţia ocupată era majoritar masculină (aproximativ 56% din
populaţia ocupată era reprezentată de bărbaţi), în ultima perioadă raportul s-a
echilibrat, populaţia feminină ocupată reprezentând la sfârşitul anului 2008
aproximativ 50,2% din totalul populaţiei ocupate. Această situaţie a fost
determinată de faptul că, în vederea integrării în Uniunea Europeană, România a
trebuit să adopte o serie de principii existente pe piaţa europeană a muncii,
respectiv: angajabilitatea, antreprenoriatul, adaptabilitatea, asigurarea de şanse
egale (adoptarea unor măsuri speciale pentru ca femeile să aibă parte de
aceleaşi oportunităţi de angajare ca şi bărbaţii).
Structura populaţiei ocupate după nivelul de instruire. În urma analizei
datelor din perioada 2008-2011, au rezultat următoarele aspecte cu privire la
structura după nivelul de instruire a populaţiei,ocupate5 :

Tabel nr. 2.6

Structura populaţiei ocupate după nivelul de pregătire

Anul / Nivel de
pregătire
2008 2009 2010 2011

Total populaţie 8629 = 9223 = 9158=100% 9147=100%


ocupată 100% 100%

Superior 9,1 10,3 12 12,6

Postliceal de specialitate 4,4 4,3 4,8 4,8

Liceal 29,1 30,5 30,6 30,7

5
Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin Economie, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004,
pag 90-91
.
28
Profesional şi de ucenici 21,6 24,7 25,3 25,5

Gimnazial 21,6 21,2 18,8 18,6

Primar/fără şcoală 14,2 8,9 8,4 7,8


absolvită
Sursa: Anuarul Statistic al României

În urma analizei datelor se poate spune că în perioada analizată ponderea


populaţiei ocupate cu studii superioare are tendinţă de creştere (de la 9,1% în
anul 2008, la 12% în anul 2010), atât ca urmare a creării unor condiţii favorabile
de pregătire universitară şi postuniversitară, dar şi a conştientizării faptului că,
numai cu o pregătire adecvată într-un anumit domeniu, se poate face faţă în
noilor cerinţe de pe piaţa europeană a muncii. Totodată se constată şi faptul că o
pondere destul de mare din totalul populaţiei ocupate este deţinută de persoanele
cu studii liceale (aproximativ 30%) si ca acest procent este constant in perioada
analizata.

Figura nr.2.6

Structura populatiei ocupate dupa nivelul de


pregatire

100%
80% Primar/fara scoala
Gimnazial
60%
Profesional
40% Liceal
20% Postliceal
Superior
0%
2008 2009 2010 2011

Sursa: Anuarul Statistic al României

Ponderea populaţiei ocupate cu studii gimnaziale sau fără studii absolvite


este în scădere, ca urmare a introducerii unor măsuri de evitare a abandonului
şcolar şi de alfabetizare a persoanelor din mediul rural. Totodată se constată şi

29
faptul că aproximativ 60% dintre persoanele cu studii primare sau fără studii
absolvite provin din grupa de vârstă de peste 65 de ani.

Tabel nr. 2.7

Structura populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii se prezintă astfel:

Grupe de ocupaţii Anul 2010 Anul 2011 Anul 2012

Total populaţie ocupată, din care: 9.223 9.158 9.147

Membri ai corpului legislativ, executiv, înalţi 225 260 265


conducători ai administraţiei publice

Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice 689 769 794

Tehnicieni, maiştri şi asimilaţi 836 828 830

Funcţionari administrativi 372 407 392

Lucrători în servicii şi comerţ 745 841 853

Agricultori 3004 2450 2463

Meşteşugari şi lucrători calificaţi în meserii 1642 1625 1523


artizanal
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Populaţia ocupată pe grupe de ocupaţii nu a cunoscut mari modificări în


perioada analizată. Totuşi se observă o scădere a populaţiei ocupate în
agricultură, ca urmare a mutarii masive a populaţiei din mediul rural către cel
urban, a plecării la muncă în străinătate,dar si ca urmare a tehnologizării
agriculturii 6.

Figura nr. 2.7

6
Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin Economie, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004,
pag 105.
.
30
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Deoarece gospodăriile deţin, în medie, suprafeţe mici de teren agricol, a


determinat o scădere a capacităţii de utilizare a forţei de muncă în această
ramură. Potrivit anchetelor realizate de INS, în anul 2010, din totalul populaţiei
ocupate 88,5% lucrau in agricultura.

Tabel nr. 2.8

Structura populaţiei ocupate după statutul professiona

Statut profesional Anul 2010 Anul 2011 Anul 2012

Total populaţie ocupată 9223 9158 9147

Salariat 5760 6036 5921

Patron 122 155 154

Lucrători pe cont propriu 1954 1683 1795

Lucrător familial neremunerat 1370 1271 1267

Membru al unei societăţi agricole 17 13 10

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Figura nr. 2.8

31
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

În perioada analizată, structura populaţiei ocupate după statutul


profesional nu a prezentat modificări semnificative în ceea ce reprezintă
ponderea fiecărei categorii în totalul populaţiei ocupate. Se constată în schimb o
creştere a ponderii salariaţilor în total populaţie ocupată, de la 61% cât
reprezentau în anul 2010, la 65% în anul 2012. Creşterea acestui procent apare
ca urmare a scăderii ponderii categoriei lucrători pe cont propriu, în totalul
populaţiei ocupate.

Tabel nr. 2.9

Numărul mediu al salariaţilor pe activităţi ale economiei naţionale

Anul

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Total salariaţi: 10422 6160 4623 4619 4568 4591 4460 4623

Agricultură 655 420 196 189 159 152 143 196

Industrie 3846 2615 1873 1901 1891 1848 1741 1873

Construcţii 704 443 316 309 300 325 323 316

32
Comerţ 508 660 568 584 562 588 598 568

Hoteluri şi 195 115 84 68 76 81 89 84


restaurante

Transport 632 420 370 358 348 344 319 370

Activităţi financiare 38 67 71 64 66 68 68 71

Administraţie 80 130 148 143 147 152 155 148


publică

Învăţământ 368 427 407 403 390 390 381 407

Sănătate şi asistenţă 316 328 305 304 313 313 306 305
socială

Alte activităţi 814 535 285 296 316 330 337 285

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

În perioada 2005-2012 s-au produs deplasări ale populaţiei între ramurile


economiei naţionale, structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei
naţionale suferind modificări semnificative. Restrângerea activităţii în
industrie, cu precădere în unităţile economice mari, nerentabile, a determinat
scăderea populaţiei civile ocupate în această ramură cu 2.000 mii persoane, în
perioada 2005-2012. Schimbările în structura ocupării pe sectoare relevă un
proces concomitent de dezindustrializare şi reorganizare a economiei, fără a
avea loc un progres real în sectorul serviciilor.

Figura nr. 2.9

33
Populatia ocupata pe principalele activitati ale
econimiei

100%
90% Alte activităţi
Sănătate şi asistenţă socială
80%
70% Învăţământ
Sănătate şi asistenţă socială
60% Administraţie publică

50% Activităţi financiare, bancare

40% Transport

30% Hoteluri şi restaurante

20% Comerţ

10% Construcţii

0% Industrie
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 Agricultură

Anul

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Practic, persoanele disponibilizate din ramura industriei nu se regăsesc în


celelalte ramuri ale economiei, ci au contribuit la creşterea numărului şomerilor.7

Capitolul 3

7
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca – Directia Relatii Internationale EURES si Mediere
34
Comparaţie a pieţei muncii din România şi Uniunea Europeana

3.1 Schimbările apărute pe plan mondial în evoluţia pieţei muncii

Criza economică reprezintă o accentuare de corelare între economia


reala și cea nominală.Ca urmare, reluarea creditării economice impune o
recorelare a celor două aspecte fundamentale ale vieții economice. Însă, aceasta
nu ar însemna revenirea la corelația ce a existat între economia reală și cea
nominală în momentul declanșării crizei actuale ci realizarea unei corelații
adecvate pentru creșterea economică în perspectivă, ceea ce ar impune
respectarea unor anumite cerințe.
Într-un prim pas, a fost necesară stoparea reacției în lanț de pe piețele
financiare. Băncile centrale, în special BCE, au alimentat piețele cu lichidități,
pentru a asigura funcționarea în continuare a acestora. La nivel național și
internațional au fost elaborate numeroase pachete de salvare, care au inclus o
largă paletă de măsuri, de la subvenții și participări de capital, până la
naționalizarea instituțiilor financiare în criză, acordarea de garanții publice,
îmbunătățirea asigurării depozitelor bancare etc. Într-o anumită măsură, aceste
acțiuni luate în regim de urgență au ajutat băncile să își urmeze cursul normal al
afacerilor.1
Al doilea pas important constă în consolidarea economiei reale. Trebuie
restabilită încrederea consumatorilor și a investitorilor. În acest sens, sunt
necesare măsuri pentru relansarea cererii pe piața internă și stabilizarea piețelor
forței de muncă, respectiv, stoparea creșterii numărului de persoane trimise în
șomaj. Trebuie în special sprijinite categoriile sociale cu venituri inferioare,
deoarece acestea sunt afectate în mod special de efectele crizei, dar și pentru că
acestea au cel mai puternic impact asupra consumului intern. În plus, trebuie
create condiții-cadru care să atenueze efectele asupra sectorului antreprenorial.
Ca producător, investitor, exportator și prin activitățile sale de cercetare-

1
Angelescu Coralia, Ciucur Dumitru, “Economia României şi Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti,
2006, pag. 132.
35
dezvoltare, acestui sector îi revine un rol-cheie în redresarea economiei, el
contribuind decisiv și la crearea de locuri de muncă și astfel la generarea de
cerere pe piața internă.
Mai departe, este necesar să se întreprindă o restructurare a arhitecturii
finanțelor internaționale și o reglementare mai eficientă a piețelor financiare.
Trebuie modificate, de asemenea, reglementările actuale proprii autorităților
de control, agențiilor de rating, precum și a instrucțiunilor privind întocmirea
bilanțurilor și ținerea evidenței contabiie, într-un mod care să garanteze
detectarea din timp a unor crize precum cea actuală2.
Prin diverse canale de transmisie, criza piețelor financiare s-a
materializat în cele din urmă și în economia reală. Printre efecte se numără:
 criza creditelor;
 costurile mărite ale finanțării;
 efectele negative asupra averilor datorate scăderii cursurilor acțiunilor;
 prăbușirea piețelor de export;
 efecte negative asupra încrederii în sistemul financiar-bancar;
 deprecieri și riscuri de pierderi în cadrul bilanțurilor contabile.
De la începutul anului 2009, întreaga Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică (OCDE) se găsește într-o recesiune a cărei durată și
amploare nu pot fi apreciate cu certitudine de către experți în momentul de față.
Chiar dacă inițial criza a fost pur americană (SUA), datorită conexiunilor
globale, economia europeană a fost și ea afectată. În acest context, Euro și-a
demonstrat valoarea de ancoră de stabilitate. În absența monedei unice, efectele
asupra economiilor naționale ar fi fost mult mai dezastruoase. O criză
internațională necesită răspunsuri internaționale.
Cel mai important efect, până în prezent, reprezintă falimentul unor
instituţii bancare şi de credit din SUA şi din ţările membre ale UE ca urmare a
intrării în incapacitate de plată şi a imposibilităţii de recuperare a creanţelor mai
ales în domeniul imobiliar. În acest sens, este necesar să învățăm din trecut.

2
Adumitrăcesei Ioan, Criza economică actuală 2007..?, Editura Noel, Iaşi, 2009, pag.99
36
Atunci când la începutul deceniului, după spargerea „balonului" generat de
sectorul IT și după atacurile teroriste din SUA, toate regiunile importante ale
lumii au înregistrat o cădere puternică a ritmului economiei, politica economică
europeană a fost singura care a renunțat la măsuri de redresare economică activă
prin politica bugetară și monetară, cu implicarea creșterii componentei „Cerere".
Aceasta eroare a contribuit la faptul că depășirea crizei a durat patru ani, iar
regiuni importante ale Europei suferă până astăzi de o slăbiciune a cererii pe
piața internă, sporindu-se astfel drastic vulnerabilitatea în fața fluctuațiilor
cererii internaționale.
Falimentul bancar şi retragerile de bani din bănci, neîncrederea în
solvabilitatea acestora a antrenat o bulversare gravă pe piaţa bursieră astfel că
valoarea acţiunilor la diferitele burse din lume pentru societăţi importante
tranzacţionate, a scăzut în unele cazuri într-atât încât s-a recurs la măsura
extremă de suspendarea tranzacţiilor la bursă pe anumite perioade de timp.
Aceasta a generat o scădere bruscă şi uneori dramatică a capitalizării bursiere, a
banilor virtuali, prin reducerea fără precedent a preţului acţiunilor, ceea ce a
făcut ca o bună parte a societăţilor tranzacţionate la bursă să-şi reevalueze
capitalul şi să-şi calculeze pierderile ca urmare a crahului financiar prin care au
trecut.
Efectele crizei asupra fiecărei ţări sunt diferite. De exemplu, SUA luptă cu
dubla greutate provocată de sistemul financiar supradimensionat şi de anii de
bulă financiară, dar încă se bucură de prezenţa unei industrii importante şi înalt
competitive la nivel mondial. Lucrurile par a fi mai dificile pentru Marea
Britanie, unde se adaugă efectele devastatoare ale anilor de delocalizare şi de
dezindustrializare. Ambele ţări plătesc într-un fel tribut perioadelor de
ultraliberalism economic şi financiar; politicilor de îndatorare cunoscute sub
numele de „reaganomics” şi „thatcherianism” şi propagării acestora în masa
economiei, atât la nivel public, cât şi privat, rezultând în deficite de ambele
feluri; supravalorizării puterilor speculaţiei şi mecanismelor de producere a aşa-

37
numiţilor „smart money” de a înlocui abordările tradiţionale de creare a avuţiei
(producţie, servicii cu valoare adăugată etc.).
Dintre ţările exportatoare, China suferă din cauza modului în care
economia sa este constituită, cu un consum intern relativ mic şi cu orientare
preponderentă către exporturi, cu o specializare în special în domeniul
producţiei de articole de masă şi de calitate medie, în care înalta tehnologie şi
concepţia sunt puţin reprezentative, cu o monedă (yuan-ul) a cărei rată de
schimb este menţinută în mod artificial etc. De cealaltă parte, Japonia este nu
doar dependentă de exporturi, dar trebuie în plus să facă faţă unei populaţii
aflate în îmbătrânire şi unui sistem de securitate socială supraîncărcat. În plus,
această stare de fapt a dus la relativa demotivare a noilor generaţii, mulţi dintre
membrii acestora manifestând mai degrabă o stare de aşteptare a unor
oportunităţi viitoare (moşteniri, subvenţii etc.).
Statele mici nu sunt imune la criză: de exemplu, economia Islandei (şi
parţial, Elveţia) este strivită de greutatea sectorului bancar supraextins şi de
datoriile contractate de propriii săi cetăţeni. După ce ani de zile a jucat cartea
excelenţei în domeniul serviciilor financiare, statul respectiv se găseşte în
vecinătatea falimentului naţional. Problemele sunt agravate de populaţia limitată
a ţării, care nu poate suporta imensa datorie rezultată în urma naţionalizării
băncilor. În plus, nici Islanda şi nici Elveţia nu beneficiază de sprijinul unei
umbrele protectoare precum Uniunea Europeană. De aceea, monedele lor
naţionale manifestă tendinţa devalorizării.3
Rusia şi statele exportatoare de petrol sunt puse în faţa devalorizării
rapide a principalului lor activ – resursele naturale (de exemplu, cei mai
cunoscuţi giganţi economici ruşi sunt din acest domeniu: Gazprom, LukOil,
Norilsk Nickel etc.). Deşi, pe termen lung, aceste ţări ar trebui să fie capabile să
depăşească această criză şi să vadă revenirea beneficiilor, ele suferă datorită
urgenţelor imediate: preţurile în scădere combinate cu reducerea cererii
ameninţă cu falimentul pe termen scurt. În plus, Rusia s-a confruntat, în urma

3
Dobrotă Niţă, “Economia politică”, Editura Economică, Bucureşti, 2006, pag.379.
38
războiului cu Georgia – produs pe fondul unei pieţe deja demoralizate şi
panicate –, cu retragerea în masă a capitalului străin, doborând practic bursa
rusă. Colateral, această situaţie a generat multiple apeluri în marjă pentru mulţi
dintre afaceriştii ruşi care garantaseră împrumuturile luate de la băncile
occidentale cu acţiuni. Situaţia Rusiei s-a înrăutăţit şi prin aceea că, încercând să
menţină puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, banca centrală rusă a
intervenit pentru susţinerea monedei naţionale, aflată în cădere, vânzând în acest
sens valută şi diminuându-şi, astfel, rezervele.
Din America de Sud, Brazilia este un exemplu al statelor mai puţin
afectate de criză. Mai mult, ţara respectivă a primit o bună oportunitate de a-şi
creşte importanţa rolului propriu la nivel global, lucru manifestat prin ponderea
manifestată la negocierile din cadrul WTO. Într-o lume ale cărei rezerve de
petrol sunt în scădere, Brazilia foloseşte aproape generalizat o tehnologie
proprie de propulsie a automobilelor bazată pe utilizarea unui combustibil
alternativ – care o face aproape autosuficientă din punct de vedere energetic. În
plus, tot în apele teritoriale ale acestei ţări s-a descoperit un zăcământ important
de petrol, care o situează pe continentul respectiv imediat în urma Venezuelei ca
potenţial de exploatare şi export. La toate acestea se adaugă imensul potenţial pe
care îl reprezintă teritoriul său, încă insuficient explorat, din punct de vedere al
agriculturii şi al resurselor naturale.4

3.2 Criza locurilor de muncă la nivel mondial

După cei patru ani care au trecut de la criza globală, rata de ocupare a
forței de muncă la nivel mondial se află încă sub vârful atins înainte de a avea
loc criza. Ultimele tendințe arată că revenirea pieței forței de muncă a fost foarte
slabă în cele mai multe dintre economiile avansate. Scăderea cererii din zona
euro poate avea consecințe și se poate extinde în majoritatea regiunilor prin
intermediul comerțului și a legăturilor de ordin financiar, în cazul în care nu
există nici un impuls de creștere a cererii în economiile avansate.
4
www.eurostat.eu
39
Unul din elementele importante care poate contribui la modificarea
ratei ocupării forței de muncă este calitatea locurilor de muncă. Problema
calității locurilor de muncă poate fi analizată luând în considerare trei elemente:
statusul contractual (part-time sau full-time), stabilitatea locului de muncă și
salariul. Odată cu izbucnirea crizei, angajările part-time au crescut în două
treimi dintre țările dezvoltate, iar în jumătate dintre acestea au crescut angajările
temporare. Pierderea unui număr mare de locuri de muncă în perioada crizei, a
condus la apariția mai multor locuri de muncă de tip part-time sau temporare. De
exemplu, Spania și Polonia sunt țări în care există cel mai mare procent de
angajați temporar din Europa (20%). În unele țări europene, există și situații de
angajări temporare sau part-time involuntare (din cauza crizei, lucrătorii sunt
obligați să lucreze în acest mod). Austria, Belgia sau Germania au refuzat să
aplice acest mod de ocupare a forței de muncă, în timp ce în estul și sudul
Europei acesta s-a accentuat în perioada crizei.5
Impactul social al crizei curente a fost multiplu și s-a observat atât asupra
creșterii ratei șomajului, scăderii veniturilor, cât și asupra adâncirii inegalității
dintre țări. În ultimul deceniu, rata sărăciei la nivel global, măsurată ca procent
din populație care trăiește cu mai puțin de 1.25$ pe zi, a scăzut cu 17 puncte
procentuale din 42% în 1990, și a ajuns la 25% în 2005 (Conform raportului
Băncii Mondiale din 2011). Cu toate acestea, creșterea prețurilor la alimente și
la combustibil, dar și criza din 2008 au inversat efectele pozitive ale scăderii
ratei sărăciei în multe regiuni din lume. Pragul sărăciei, care este nivelul minim
al venitului considerat suficient pentru a suporta nevoile de bază pentru a trăi,
este definit diferit în țările dezvoltate față de cele aflate în curs de dezvoltare. În
economiile avansate, pragul este o măsură relativă și este calculat ca procent din
populație care trăiește cu un venit sub 60% din venitul mediu. În țările aflate în
curs de dezvoltare, este o măsură absolută calculată ca procentaj din populație
care traiește cu venituri aflate sub rata națională a sărăciei.

5
Anuarul Statistic al României 2012
40
În aproape trei sferturi dintre economiile aflate în curs de dezvoltare, a
existat un declin privind rata sărăciei față de perioada anterioară crizei, iar cel
mai marcant s-a înregistrat un declin în regiunile din America Latină, urmate
fiind de țările asiatice, și Uganda și Ruanda din regiunea africană. În țările
dezvoltate, ratele sărăciei fie au scăzut, fie au stagnat în jumătate dintre țări.
Ratele sărăciei au scăzut și în țările est-europene care au aderat recent la
Uniunea Europeană. În aceste țări, ratele sărăciei au fost relativ ridicate înainte
de a adera, urmând ca după intrarea în UE să existe un impact pozitiv asupra
nivelului sărăciei. Unul dintre obstacolele care se pun împotriva reducerii
nivelului sărăciei este transmiterea de la o generație la alta: de la părinți la copii,
ceea ce crește probabilitatea pe termen lung ca cei care sunt săraci, să rămână în
sărăcie. Unul dintre motivele pentru care grupuri mari de oameni sunt prinși în
sărăcie este existența unui salariu foarte mic. Cu toate că de cele mai
multe ori sărăcia a fost asociată cu lipsa locurilor de muncă, astăzi un număr
ridicat al celor care au locuri de muncă sunt săraci. Conform datelor existente,
proporția salariilor mici a crescut în unele țări: comparația dintre situația
perioadei 1995-2000 și cea din 2007-2009 arată că această creștere a însemnat
mai mult de 4% în Germania și Argentina, 6% și mai mult de 12% în Panama.
Problema salariilor mici și a lucrătorilor săraci este crucială pentru
implementarea unor politici care au ca scop eradicarea sărăciei.6

Șomajul în rândul tinerilor absolvenți contribuie la sărăcia transmisă prin


schimbul între generații. Există dovezi clare după criza din 2008 că șomajul în
rândul tinerilor persistă chiar și dupâ mult timp după o reluare a creșterii
economice. Aceasta implică și a probabilitate mult mai redusă de a găsi un job în
viitor. În Belgia, spre exemplu, s-a observat că probabilitatea tinerilor absolvenți
care își găsesc un loc de muncă după o perioadă de 21 de luni de șomaj a scăzut
de la 60% la 16% pentru bărbați și de la 47% la 13% pentru femei (Cockx and
Picchio, 2011). Șomajul după terminarrea studiilor are deasemenea un impact

6
Costea Carmen, Popescu Constantin, Taşnadi Alexandru, Criza e în noi?, Editura ASE, Bucureşti, 2010, pag
197
41
negativ pentru câștiguri viitoare. De exemplu, în Suedia cei care erau șomeri
după absolvire câștigau cu 30% mai puțin după 5 ani, față de cei care au primit
un job imediat după absolvire (Gartell, 2009). Creșterea numărului
șomerilor, scăderea câștigurilor și încetinirea creșterii economice au influențat
adâncirea inegalităților. Inegalitatea privind distribuția veniturilor dintr-o țară
este măsurată de obicei cu ajutorului coeficientului lui Gini. Acesta este un
instrument folosit în statistică și înregistrează valori cuprinse între 1 și 0, unde 1
reprezintă inegalitatea maximă, iar 0, o egalitate absolută a veniturilor. În
afara factorilor care influențează acest coeficient, există și alte inegalități care
influențează inegalitatea la nivel global, precum cele care țin de accesul la
servicii de sănătate, accesul la educație sau rata ocupării forței de muncă.
Inegalitatea accesului la servicii de sănătate este o componentă importantă a
inegalității, componentă ce s-a accentuat atât în țările dezvoltate, cât și în cele
aflate în curs de dezvoltare. În țările aflate în curs de dezvoltare, accesul la
servicii de sănătate este în mare parte restrictiv, iar de cele mai multe ori
costurile privind acestea trebuiesc suportate în proporție mare de către populație,
chiar dacă cetățenii nu pot suporta astfel de costuri. În urma crizei recente a
alimentelor și a combustibilului, populația săracă din Bangladesh și Jamaica
menționează că ”este din ce în ce mai greu să se descurce cu acele cheltuilei
necesare pentru a avea acces la servicii de sănătate”, ceea ce conduce la
”stabilirea independentă a diagnosticului și recrgerea la remediile tradiționale”
(Institutul de Studii de Dezvoltare (IDS), 2009).

În Europa, situația a scăpat de sub control în unele țări, precum Grecia


după izbucnirea crizei din 2008. Mulți greci au pierdut accesul la servicii de
sănătate private odată cu pierderea locului de muncă, ceea ce a determinat mulți
cetățeni să apeleze la instituțiile de sănătate publice. În același timp, măsurile de
austeritate au condus la tăierea cu 40% a bugetelor spitalelor publice, care însă a
condus la probleme privind reducerea personalului și a medicamentelor
compensate. Aceasta a condus și la o creștere a numărului celor care nu au

42
primit îngrijiri medicale și o sănătate precară în perioada 2007-2009.7
Instabilitatea locurilor de muncă reprezintă totodată o tragedie pentru
muncitori, dar și pentru familiile lor, dar și o pierdere a capacității și abilităților
productive, ca rezultat al alternării perioadelor de șomaj și inactivitate. O mai
mare instabilitate a locurilor de muncă va conduce în viitor la o productivitate
mai redusă și o diminuare a posibilităților de a prospera.

Tabelul nr. 3.1

Rata şomajului din ţarile U.E.

Ţări 2008 2009 2010 2011

Germania 7,3 8,2 7,7 7,1

Spania 11,3 18,7 20 21,7

Grecia 7,7 9,5 17,7 24,4

România 6 6,9 7,4 7,3

Ungaria 7,8 10,5 10,9 12,6

Bulgaria 5,6 8 9,5 11,2

Italia 7 7,3 10 10,8

Olanda 5 5,5 4,3 5.1

Polonia 8,8 11 11,8 11,3

Portugalia 9,5 10,1 10,6 15,5

Cipru 4 4,3 5,6 7,9

Lituania 13,6 9,9 10 16,2

Letonia 9,9 18,4 19,7 15,6

Luxemburg 5 4,5 4,9 5,4

Sursa:europa.eu.int

Figura nr. 3.1

7
Răboacă Gheorghe, “Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004,
pag.158.
43
Sursa:europa.eu.int

Rata şomajului în Germania a crescut cu 8,2% în 2009 faţă de 7,3% în


anul 2008, iar în 2010, respectiv 2011 se observă o scădere faţă de 2009.Din
tabelul de mai sus, reiese, faptul că în ultimii patru ani, Spania a înregistrat cea
mai mare rată a şomajului, fiind urmată de Grecia şi Ungaria.

Deşi România nu este o ţară dezvoltată, observăm ca deocamdată a fost


ferită de pericolul şomajului exploziv. Rata şomajului în Bulgaria a urcat la
11,2% în 2011, faţă de 9,5% în 2010. Italia înregistrează o rată a şomajului în
2010 şi 2011 destul de apropiată de 10%. Olanda în 2010 are un procent de 4,3

44
mai mic decât în ceilalţi ani, în anul 2009, 2010, 2011 Polonia a crescut 11%
faţă de 2008.

Tabelul nr. 3.2

Numărul şomerilor din ţări ale UE

Ţări 2008 2009 2010 2011

Germania 3380 3400 3700 2970

Spania 3000 4140 4000 4900

Grecia 505 583 605 1033

România 403 700 626 760

Ungaria 385 440 572 651

Bulgaria 651 309 342 351

Italia 1700 1820 2000 2005

Olanda 327 350 429 460

Polonia 980 1000 1130 1200

Portugalia 215 305 592 600

Cipru 720 700 689 701

Lituania 589 600 593 550

Letonia 490 481 504 499

Luxemburg 378 453 623 567

Sursa:europa.eu.int

O creştere în anul 2010 şi 2011 se regăseşte în Portugalia cu un procent de


aproximativ 5%. La sfârşitul anului 2011, rata şomajului în Cipru este destul de
avansată faţă de ceilalţi ani cu aproximativ 2,5%. Câteva schimbări au aparut în
Lituania şi Letonia în cei 4 ani crescând şi scăzând rata şomajului. În
Luxemburg rata s-a menţinut pe tot parcursul celor 3 ani.
Numărul cel mai mare al şomerilor a fost înregistrat în Spania în anul
2009, fiind de 4.14 mil., în Germania de 3.38 mil. în 2008 şi Italia cu 2mil., la
polul opus aflându-se Bulgaria cu un număr de şomeri de 53.262 în 2008.

45
Cel mai mic număr al şomerilor este înregistrat în ţările cele mai mici ale
Uniunii Europene. De exemplu în cazul ţării noastre România are un număr mic
de 403 de mii de personae şomere în anul 2008, iar acesta creşte ajungând în
2011 la 760 de mii.
Figura nr. 3.2

Sursa:europa.eu.int

CONCLUZII
46
Analizând situaţia actuală a pieţei muncii, se desprind câteva concluzii cu
privire la direcţiile prioritare în care Guvernul României trebuie să acţioneze
pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă:

 Asigurarea unei creşteri economice susţinute, bazată pe dezvoltarea


întreprinderilor mici şi mijlocii, cu efect direct asupra creşterii numărului
locurilor de muncă;
 Combaterea muncii fără forme legale şi iniţierea unor măsuri care să
conducă la reducerea costurilor locurilor de muncă, fapt care va
stimula angajatorii să respecte legislaţia în domeniu;
 Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară, având ca efect
diminuarea sărăciei;
 Corelarea politicilor active de ocupare a forţei de muncă cu o politică
adecvată de creştere substanţială a veniturilor obţinute din muncă;
 Adoptarea unor măsuri care să conducă la prevenirea şi combaterea
şomajului în rândul tinerilor, prin intermediul cărora ar creşte rata de
ocupare a acestei categorii de persoane;
 Identificarea alternativelor pentru ocuparea personelor
disponibilizate din sectoarele restructurate sau privatizate;
 Ca urmare a procesului de îmbătrânire a populaţiei, se impun măsuri care
să conducă la creşterea perioadei de activitate a persoanelor vârstnice.

Şomajul, ca expresie a dezechilibrelor existente în economie cu impact


asupra pieţei muncii, se datorează atât reducerii gradului de ocupare al forţei de
muncă, ca urmare a desfăşurării procesului de transformare în etapa de tranziţie
la economia de piaţă , cât şi intrării pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi şi a
altor persoane, care se integrau în aşa numitul "şomaj voluntar". Unul din
obiectivele principale ale politicii economice, in orice tara, este acela al
asigurarii ocuparii depline a fortei de munca. Problema ocuparii fortei de munca
constituie una din preocuparile importante ale analizei mocroeconomice. In

47
cazul analizei macroeconomice prin ocuparea deplina a fortei de munca se
intelege o situatie cand rata somajului are un anumit nivel, acceptat.
Instabilitatea locurilor de muncă reprezintă o tragedie pentru muncitori,
dar și pentru familiile lor, dar și o pierdere a capacității și abilităților productive,
ca rezultat al alternării perioadelor de șomaj și inactivitate. O mai mare
instabilitate a locurilor de muncă va conduce în viitor la o productivitate mai
redusă și o diminuare a posibilităților de a prospera. Conform Organizației
Internaționale a Muncii, în 2013 criza va afecta în continuare rata șomajului.
Productivitatea redusă și creșterea salariilor vor rămâne o problemă în
majoritatea regiunilor și vor impiedica imbunătățirea situației pe piața forței de
muncă, în special în țările mai sărace, adâncind inegalitatea la nivel global. În
raportul realizat de OIM se recomandă ca în țările cu o rată a șomajului ridicată
și aflată în creștere să existe programe garantate de locuri de muncă pentru
grupuri targetate din piața muncii. În plus, șomajul ar trebui impiedicat prin
inițiative ce țin de pregătirea viitorului personal și formarea de abilități noi, cu
scopul de a îi ajuta pe cei care își caută un loc de muncă în industriile
alternative. O altă posibilitate de a interveni o reprezintă investițiile în
infrastructura public în țările aflate în curs de dezvoltare și punerea în aplicare o
unor măsuri urgent de reglementare a pieței financiare pentru stabilizarea
mediului macroeconomic și pentru a stimuli crearea de locuri de muncă.
Economia UE, chiar dacă nu trece printr-o perioadă favorabilă, se
preconizează că se va produce o redresare lentă în a doua jumătate a anului
2013. Va dura însă ceva timp pană când redresarea economică la nivelul Uniunii
Europene se va reflecta în rata şomajului, care se estimează că va rămâne la
10,3% în UE şi la 11% în Zona Euro în 2013. Pentru Romania piaţa locurilor de
muncă va depinde în mare măsură de relaţia ţării noastre cu UE, Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Centrală Europeană, iar un factor important va fi
stabilitatea politică dupa alegerile din 9 decembrie. Dacă România va demonstra
că este capabilă să susţină un ritm bun de creştere economică investitorii vor fi
tentaţi să investească sau să extindă afacerile de pe piaţa, creând noi locuri de
48
muncă sau deblocându-le pe cele vechi. Domeniile în care se
prefigurează oferte importante de locuri de muncă in 2013 sunt: vânzările, IT
software şi inginerie/tehnologie, medicină/farmacie, telecomunicaţii sau
restaurante/hoteluri/catering. Însa şi
competiţia pentru locurile de muncă disponibile poate creşte prin revenirea în
ţară a unui număr mai mare de muncitori români care au lucrat în străinătate, în
ţări în care rata şomajului este în creştere.

BIBLIOGRAFIE
49
1.Adumitrăcesei Ioan, Criza economică actuală 2007?,
Iaşi, Editura Noel, 2011.

2. Angelescu Coralia, Ciucur Economia României şi Uniunea


Dumitru, Europeană, Editura ASE, Bucureşti,
2006.
3.Bălănescu Mădălina, Intercondiţionări între dezvoltarea
economică şi piaţa muncii din
România, Craiova, Editura
Universitaria, 2011.

4.Ciucur Dumitru, Scurtu Marin, Macroeconomie, Piteşti, Editura


Duţu Mihaela, Interdependenţa Economică, 2010.

5.Ciucur Dumitru, Dobrotă Niţă, Teorii şi doctrine economice, vol. II


Scurtu Marin, Macroeconomie, Piteşti, Editura
Interdependenţa Economică, 2006.

6.Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Economie, Bucureşti, Editura


Popescu Constantin, Tribuna Economică, 2004.

7. Ciucur Dumitru, Gavrilă Ilie, Teorie economică generală.


Popescu Gheorghe, Macroeconomie, vol. II, Bucureşti,
Editura ASE 2008.

8. Costea Carmen, Popescu Criza e în noi?, Bucureşti, Editura


Constantin, Taşnadi Alexandru, ASE, 2010.
9. Dobrota Niţă, Economia Politică, Editura
Economică, Bucureşti 2006.
10. Oprescu Gheorghe, Piaţa muncii, teorii ,politici,
tranziţie în România, Editura
Expert, 2001.
11. Răboacă Gheorghe, Piaţa muncii şi dezvoltarea
50
durabilă, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2004.
Surse online

1. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă


2. Anuarul statistic al României 2012
3. Site-ul www.Insse.ro
4. Site-ul www.europa.eu
5. Site-ul www.eurostat.eu

51