PERSONALITATE, IDENTITATE ŞI MATURITATE PSIHICĂ

ABSTRACT

Această lucrare îşi propune să studieze legătura dintre construirea identităţii şi maturitatea
psihică, ca elemente fundamentale ale personalităţii. Pe lângă lămurirea şi descrierea termenilor
atât de importanţi de "identitate", "maturitate", "Sine", "Eu", lucrarea demonstrează cu ajutorul
cercetării ştiinţifice relaţiile dintre tipurile de identitate şi nivelurile de maturitate psihică obţinute.
Identitatea şi maturitatea psihică în corelaţia lor descriu fenomenele arhetipale „Cine sunt eu?” şi
„Marea călătorie”. "Marea Călătorie” (individuaţia, autodevenirea, actualizarea, realizarea de Sine),
rămâne mereu actuală pentru omenire ca şi în cele mai vechi timpuri.
Cercetarea, realizată pe un lot de 40 persoane, a demonstrat legătura esenţială ce există între
procesul de construire a identităţii şi procesul de maturizare psihică. De modul în care individul
reuşeşte să accepte şi să treacă prin crizele de identitate, asumându-şi până la urmă o identitate
personală clară, precisă, autentică, depinde nivelul pe care îl atinge în maturitatea psihică. Nu putem
vorbi de o maturitate psihică atâta timp cât persoana în cauză nu îşi pune problema identităţii proprii
ci, fie îşi blochează procesul de diferenţiere în raport cu identităţile părinţilor, fie preia, conştient
sau mai puţin conştient, din identităţile acestora.

1. INTRODUCERE

Această lucrare îşi propune să studieze legătura dintre construirea identităţii şi maturitatea psihică,
ca elemente fundamentale ale personalităţii. Pe lângă lămurirea şi descrierea termenilor atât de
importanţi de "identitate", "maturitate", "Sine", "Eu", lucrarea demonstrează cu ajutorul cercetării
ştiinţifice relaţiile dintre tipurile de identitate şi nivelurile de maturitate psihică obţinute.
Identitatea şi maturitatea psihică în corelaţia lor descriu fenomenele arhetipale „Cine sunt eu?” şi
„Marea călătorie”. "Marea Călătorie” (individuaţia, autodevenirea, actualizarea, realizarea de Sine),
rămâne mereu actuală pentru omenire ca şi în cele mai vechi timpuri.
Psihologia modernă este chemată să pună un accent deosebit pe acest proces de găsire a identităţii şi
de accedere la un anumit grad de maturitate psihică. În studiul personalităţii aceste fenomene nu
trebuie ignorate ci cultivate. G. Allport întăreşte ideea prin următoarea afirmaţie "psihologia nu
trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul
real, a cărui principală caracteristică este individualitatea sa" (G. Allport, 1991, p. 33). Iar C. G.
Jung vine în completare cu următorul adevăr "Propria mea cunoaştere este unică, este cea mai mare
comoară pe care o posed. Este adevărat că este infinit de mică şi de fragilă în comparaţie cu forţele
infinite ale întunericului propriu; totuşi este o lumină, singura mea lumină" (A. Jaffe, 1996, p. 100).

2. FORMAREA IDENTITĂŢII

Erik Erikson (1968) a prezentat o teorie a dezvoltării Eului pentru a justifica interacţiunile dintre
factorii psihologici, sociali şi istorici şi factorii dezvoltării în formarea personalitătii.
Erikson a descris factori majori care contribuie la formarea identităţii pe parcursul adolescenţei. El a
contrazis faptul că fiecare societate furnizează o perioadă de timp programată, stabilită pentru
completarea identităţii. În timp ce recunoştea că există multe variaţii în durata, intensitatea şi
ritualizarea adolescenţei (ritmicităţii ei), el a propus ideea că toate societăţile oferă un „moratoriu
psihosocial”, în cadrul căruia se aşteaptă ca adolescentul să-şi ia angajamente pe viaţă şi să
stabilească o autodefinire relativă. Orice moratoriu este acompaniat de crize. Criza este un
eveniment normativ al vieţii desemnând un moment crucial, când dezvoltarea trebuie să se schimbe
într-o manieră sau alta, generând resurse de creştere, redresare şi diferenţiere majoră. Se pare că

1
aceste crize sunt benefice, în sensul că determină pe individ să exploreze alternativele oferite de
viaţă, realizabile prin luarea unui angajament serios.
Pornind de la cele două dimensiuni din teoria lui Erikson despre formarea identităţii, James Marcia
(1966) a conceptualizat patru tipuri de formare a identităţii. Cele două dimensiuni includ prezenţa
sau absenţa unei perioade de criza şi prezenţa sau absenţa unui angajament clar definit şi stabil
pentru valori, credinţe şi standarde. Societatea aşteaptă această perioadă de criză a adolescenţilor
la tinereţe.Înainte de a intra în moratoriu psiho şi social tineretul nu trece prin o identitate
motivatoare. Astfel, el sau ea poate să nu simtă nevoia de a explora alternative şi totodată este
posibilă eşuarea stabilirii unor angajamente ideologice. Aceşti tineri au o „identitate difuză”.
A doua categorie de tineri raportează angajamentele stabile, dar nu au trecut printr-o
perioadă personalizată de crize. Aceştia adoptă angajamente din partea altora (în special al
părinţilor) şi nu şi-au testat angajamentele afirmate pentru potrivire personală. Ei acceptă cu
uşurinţă angajamentele altora şi le posedă fără să le finiseze sau să le modifice. Acest proces pare să
fie similar cu cel al identificărilor precoce din copilărie. Aceşti tineri sunt etichetaţi ca „identităţi
foreclosured”.
A treia categorie include tineri care-şi exprimă în mod curent identitatea, preocuparea pentru
crizele de identitate şi explorarea activă, dar care încă nu au ajuns la propriile angajamente
autodefinite. Aceşti tineri sunt consideraţi ca fiind în „moratorium”.
În sfârşit, tinerii care au trecut prin moratorium psihologic şi au făcut dinainte explorări
substanţiale pe identificarea angajamentelor ideologice intime şi unice rezultă „identităţi
achiziţionate”.
Marcia, preluând din Erikson, arată că identitatea este o configuraţie evolutivă şi în orice
moment tinde să intre în una sau patru situaţii ale identităţii. Totuşi, de-a lungul timpului, individul
se poate schimba şi poate intra într-o altă categorie.

3. MATURITATEA PSIHICĂ

În această lucrare maturitatea psihică este înţeleasă în termenii psihologiei umaniste, de actualizarea
sinelui şi de realizare de sine. Studiind subiecţi sănătoşi şi în acelaşi timp “excepţionali”, Abraham
Maslow a conturat o psihologie a devenirii care are la bază înţelegerea motivaţiei. Spectrul
motivaţiilor umane are în vârf nevoia de realizare a Sinelui, cea mai înaltă formă a motivaţiei, care
îndreaptă omul către ultimul stadiu al dezvoltării personalităţii: împlinirea tuturor potenţialităţilor.
Maslow propune termenul de actualizare a Sinelui. Prin acest concept el înţelege „Un proces
continuu de actualizare a potenţialităţilor, capacităţilor şi talentelor, de implinire a misiunii (soartei,
destinului sau vocaţiei), o cunoaştere de acceptare deplină a naturii intrinseci, o tendinţă permanentă
spre unitate, integrare sau sinergie.” (Maslow, 1968, p.25) Această tendinţă către actualizare se
găseşte în fiecare om şi ea îl conduce spre propriul lui drum în viaţă.
Procesul de actualizare, atunci când nu e blocat, conduce spre personalitatea matură, auto-
realizată, integrată, ce are următoarele caracteristici: o percepere superioară a realităţii, o mai mare
acceptare a celorlalţi, a naturii şi a lui însuşi, spontaneitate, simpatie şi naturaleţe, centrare pe
probleme şi nu pe sine, nevoia de intimitate şi independenţă, bogăţia crescută a reacţiilor
emoţionale, trăirea experienţelor de vârf sau mistice, „identificarea” crescută cu umanitatea, interese
sociale, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, relaţii interpersonale echilibrate, structură
democratică de caracter, creativitate foarte mare, rezistenţă la enculturaţie.
Carl Rogers arată în teoria lui, că fiecare fiinţă umană are o tendinţă către autoactualizare.
Actualizarea, sau realizarea Sinelui este un proces, o tendinţă şi nu un produs finit. Rogers foloseşte
termenul de „persoană în proces de realizare a Sinelui” (self-actualizing). Dezvoltarea
personalităţii este un proces continuu, o schimbare perpetuă ce are în final persoana ce trăieşte
plenar: „the fully functioning person”. Conform lui Rogers, persoana cu funcţionare plenară are
următoarele trăsături:
a. conştientizarea tuturor experienţelor, acceptarea experienţelor şi emoţiilor fie pozitive,
fie negative, inexistenţa mecanismelor de apărare;
b. capacitatea de a trăi deplin fiecare moment;

2
c. încrederea în propria persoană;
d. posibilitatea de a se manifesta liber, experimentarea unui sentiment de putere personală;
e. creativitate foarte mare, spontaneitate.

4. DESIGN-UL DE CERCETARE ŞI METODA

Scopul acestei cercetări este studiul corelaţiei dintre formarea identităţii şi nivelurile de maturitate
psihică. Cercetarea este de tip statistic, cantitativă.

Obiective:
O.1. Identificarea instrumentelor care măsoară tipurile de identitate, pe de o parte, şi nivelul de
maturitate psihică, pe de altă parte.
O.2. Determinarea relaţiei existente între tipurile de identitate şi nivelul de maturitate psihică, pe
lotul investigat.

Ipoteza generală
În această cercetare am pornit de la ipoteza conform căreia există o corelaţie între identitate şi
maturitate psihică.
Ipotezele de lucru
1. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
identitate difuză şi cei cu identitate în moratoriu.
2. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
identitate difuză şi cei cu identitate dobândită.
3. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
identitate blocată şi cei cu identitate în moratoriu.
4. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
identitate blocată şi cei cu identitate în dobândită.

Lotul de studiu:
Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 40 de persoane cu vârste cuprinse între 20- 40 de ani,
apartinad unor domenii de lucru diferite. Nu s-a aplicat nici un criteriu de selecţie al subiecţilor, ei
manifestându-şi singuri dorinţa de a participa la cercetare, şi dându-şi acordul pentru participare.
Datele obţinute în urma cercetării sunt confidenţiale şi folosite doar în cadrul acestui studiu.
Repartiţia pe gen a lotului a fost: 39% gen masculin, 61% gen feminin.

Instrumentele de lucru ale studiului cantitativ-statistic au fost:

1. Testul de măsurare obiectivă a statusului de identitate al eului: The objective measure of ego
identity status – OMEIS, Adams, Gerald, R. (1998). El măsoară tipurilor de identitate. Testul
cuprinde 64 de itemi şi a fost construit după teoria lui Marcia.
2. Înventarul de personalitate SLP (Styles of Living Preferences) a fost elaborat în anul 1983
de psihologii Gail Maul de la Riverside City College şi Terry Maul de la San Bernadino Valley
College pentru a surprinde trăsăturile mai sus amintite, stabilite de Carl Rogers şi Abraham Maslow
pentru o persoană optimă, integrată. Scala poate reflecta procesul de autoactualizare şi integrare a
eului prin studierea modului în care persoanele reacţionează în faţa unor diverse situaţii de viaţă. În
acest sens ea prezintă o serie de 50 situaţii, fiecare având două extreme.
Rezultate privind tipurile de identitate.

Testul OMEIS a măsurat cele două grupe de identitate: identitatea ideologică şi identitatea
interpersonală, şi patru tipuri de identitate: difuză, blocată, moratoriu şi dobândită.

a. Identitatea ideologică.

3
După cum se poate observa în fig.1, 15 subiecţi, adică 37.5 % din eşantion, au o identitate
ideologică difuză, 4 subiecţi, adică 10 % din eşantion au o identitate ideologică blocată, 13 subiecţi,
adică 32.5 % din eşantion au o identitate ideologică în moratoriu, iar 8 subiecţi, adică 20 % din
eşantion au o identitate ideologică dobândită.

Fig.1. Frecvenţa tipurilor de identitate ideologică

b. Identitatea interpersonală
După cum se poate observa în fig.2: 17 subiecţi, adică 42.5 % din eşantion, au o identitate
interpersonală difuză, 3 subiecţi, adică 7.5 % din eşantion au o identitate interpersonală blocată, 5
subiecţi, adică 12.5 % din eşantion au o identitate interpersonală în moratoriu, iar 15 subiecţi, adică
37.5 % din eşantion au o identitate interpersonală dobândită.

Fig.2. Frecvenţa tipurilor de identitate interpersonală

Tipurile de identitate şi nivelurile de maturitate

Figurile 3 şi 4 prezintă media scorurilor obţinute la maturitatea psihologică pe tipurile de identitate.

4
Fig.3. Media scorurilor de maturitate pe tipurile de identitate ideologică

Fig.4. Media scorurilor de maturitate pe tipurile de identitate interpersonală

Rezultatele cercetării privind corelaţiile dintre variabile

La compararea mediilor scorurilor de maturitate între subiecţii cu diferite tipuri de identităţi s-a
folosit testul t pentru eşantioane independente. În urma aplicării lui, rezultatele pentru ipotezele de
lucru sunt următoarele:
1. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
tipul de identitate difuză şi cei cu identitate în moratoriu.
Prelucrările statistice în SPSS au arătat că diferenţele sunt semnificative la pragul p=0,013 pentru
statutul ideologic al identităţii şi nesemnificative la pragul p= 0,166 pentru statutul interpersonal.
Ipoteza numărul 1 este confirmată pentru statutul ideologic şi infirmată pentru cel interpersonal. În
cazul statutului de identitate ideologic, nivelul de maturitate este mai mare la tipul de identitate în
moratoriu decât la cea difuză, deci subiecţii cu identitate în moratoriu, sunt mai maturi decât cei cu
identitate difuză. În cazul statutului interpersonal de identitate, identitatea difuză şi cea în moratoriu
nu influenţează nivelul de maturitate.
2. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
tipul de identitate difuză şi cei cu identitate dobândită.
Prelucrările statistice în SPSS au arătat că diferenţele sunt nesemnificative la pragul p=0.104 pentru
statutul ideologic de identitate, iar pentru statutul interpersonal de identitate diferenţele sunt

5
deasemenea nesemnificative la pragul p= 0.307. În consecinţă ipoteza numărul 2 este infirmată,
neexistând diferenţe semnificative la nici unul dintre statute şi tipuri identitare care să influenţeze
nivelul de maturitate.
3. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
tipul de identitate blocată şi cei cu identitate în moratoriu.
Prelucrările statistice în SPSS au arătat că diferenţele sunt semnificative la pragul p=0,033 pentru
statutul ideologic de identitate, şi deasemenea semnificative la pragul p=0,001 pentru statutul
interpersonal de identitate. Ipoteza numărul 3 este confirmată atât pentru statutul ideologic de
identitate cât şi pentru cel interpersonal. În cazul ambelor statute identitare, subiecţii cu tipul de
identitate în moratoriu sunt mai maturi decât cei cu tipul de identitate blocată.
4. Există o diferenţă semnificativă din punct de vedere al maturităţii psihice între subiecţii cu
tipul de identitate blocată şi cei cu identitate dobândită.
Prelucrările statistice în SPSS au arătat că diferenţele sunt semnificative la pragul p=0,018 pentru
statutul interpersonal de identitate, şi nesemnificative la pragul p=0,167 pentru statutul ideologic de
identitate. Ipoteza numărul 4 este confirmată pentru statutul interpersonal de identitate şi infirmată
pentru cel ideologic. În cazul statutului interpersonal de identitate, subiecţii cu tipul de identitate
dobândită sunt mai maturi decât cei cu tipul de identitate blocată. În cazul statutului ideologic de
identitate, tipul de identitate dobândită sau blocată nu influenţează nivelul de maturitate.
Având în vedere ipotezele confirmate, se confirmă şi ipoteza generală conform căreia există o
corelaţie între identitate şi maturitate psihică.

5. CONCLUZII ŞI DISCUŢII

Cercetarea a demonstrat legătura esenţială ce există între procesul de construire a identităţii şi

procesul de maturizare psihică. De modul în care individul reuşeşte să accepte şi să treacă prin
crizele de identitate, asumându-şi până la urmă o identitate personală clară, precisă, autentică,
depinde nivelul pe care îl atinge în maturitatea psihică. Nu putem vorbi de o maturitate psihică atâta
timp cât persoana în cauză nu îşi pune problema identităţii proprii ci, fie îşi blochează procesul de
diferenţiere în raport cu identităţile părinţilor, fie preia, conştient sau mai puţin conştient, din
identităţile acestora.

Asumarea conştientă a problematicii „cine sunt eu?” şi trecerea prin procesul, dureros uneori, de
diferenţiere de părinţi, asociat cu căutarea căii proprii sunt părţi componente ale maturităţii psihice.

BIBLIOGRAFIE

1. Adams, Gerald, R. (1998). The Objective Measure of Ego Identity Status. A Reference
Manual.
2. Allport, Gordon, W. (1991). Structure and personality development. Bucureşti: Editura
Didactică şi pedagogică.
3. Erik, Erikson, H. (1963). Childhood and Society. New York: Editura W.W. Norton &
Company.
4. Marcia, E, James. (1966). Development and validation of ego identity status. Journal of
Personality and Social Psychology, Vol 3, Nr. 5, p. 551-558. State University of New York at
Buffalo. http://www.learning-theories.com/identity-status-theory-marcia.html. 28 Aprilie 2013.
5. Maslow, A. (2007), Motivation and Personality, Ed. Trei, Bucureşti.
6. Mânzat, I., coord. (2000), Psychology of Self, Ed. Eminescu, Bucureşti.
7. Rogers. C. R. (2008), A deveni o persoană, Ed. Trei, Bucureşti.
8. Vancea, F. (2012), The valences of a personal development module focused on unification,
PhD Thesis, coord. Univ. Prof. PhD Iolanda Mitrofan, University of Bucharest.

6
7