Lp.

12 Dozarea fierului seric (sideremie)

Fierul este un oligoelement esenţial, prezent în toate celulele. Organismul adultului conţine 4-
5g fier, din care aproximativ 3g intră în constituţia hemoglobinei din eritrocite. În cantităţi mai mici
intră în structura mioglobinei din muşchi şi a unor enzime şi coenzime implicate în procese de
oxidoreducere catalaza, citocromii, peroxidazele.
Un procent de 25-30% din fierul total din organism reprezintă “forma de rezervă” depozitată
în ficat, splină şi măduva osoasă. Formele de rezervă sunt proteinele cu fier: feritina (solubilă în apă)
şi siderofilina (insolubilă). Transportul fierului în organsim este asigurat tot de o proteină numită
transferina care leagă doi atomi de fier pe moleculă de proteină.
Rolurile fierului în organism :
 intră în structura hemoglobinei, participând direct la transportul oxigenului şi dioxidului de
carbon ; astfel, favorizează procesul de creştere şi reparare tisulară, asigură un bun randament
fizic şi intelectual, preîntâmpină oboseala ;
 intră în structura mioglobinei care reprezintă rezervorul de oxigen la nivelul ţesutului
muscular ;
 intră în structura unor oxidoreductaze (catalaza, peroxidazele, citocromii);
 intră în structura unor enzime cu rol în sinteza ADN;
 este cofactor al hidroxilazei tirozinei şi al unor enzime care limitează biosinteza
catecolaminelor;
 creşte rezistenţa la infecţii; asigură nutriţia mucoaselor şi a pielii;
 este indispensabil pentru metabolismul vitaminei D.
Scopurile determinării fierului seric (sideremiei):
1. diagnosticul diferenţial al anemiilor (microcitară şi/sau hipercromă);
2. evaluarea anemiilor feriprive, talasemiei, anemiilor sideroblastice;
3. diagnosticul încărcării cu fier şi hemocromatozei;
4. diagnosticul intoxicaţiei cu fier – simptome: vărsături, diaree, melenă, şoc, dispnee, letargie,
comă.

Determinarea fierului seric prin metoda Hellmeyer modificată

Principiul metodei: Sub acţiunea HCl, fierul legat de transferină este eliberat sub formă de ioni
Fe3+ care sunt reduşi în prezenţa hidrochinonei la ioni Fe 2+; aceşti ioni de fier divalenţi reacţionează
cu orto-fenantrolina, conducând la formarea unui compus de culoare roşie a cărei intensitate este
proporţională cu concentraţia fierului din proba analizată.
Calcul : EP/ES x 100 = μgFe/dl ser
Valori de referinţă: femei: 80-120 μgFe/dl ser
bărbaţi: 90-140 μgFe/dl ser
Variaţii fiziologice:
 Sideremia este mai mare la nou-născut (120-240 μgFe/dl ser).
 Pot apare variaţii diurne cu valori mai mari dimineaţa.
 Necesarul de fier este mai mare în perioada de creştere, sarcină, lactaţie – deoarece creşte
sinteza hemoglobinei.
Semnificaţie diagnostică:
1. Hipersideremii pot apare în:
 ingestie excesivă de fier (afectarea reglării absorbţiei fierului (hemocromatoză, hemosideroză);
 eliberarea crescută a fierului din depozite (necroze hepatice, hepatite acute virale sau toxice,
ictere hemolitice);
 distrugerea accentuată a hematiilor – anemii hemolitice;
 formarea ineficientă a eritrocitelor – anemie pernicioasă, anemie aplastică, afectarea măduvei
hematopoetice;
 intoxicaţii însoţite de diminuarea utilizării fierului;
  blocarea sintezei hemului – intoxicaţie cu plumb, avitaminoză B6

2. Hiposideremii apar în :
 aport deficitar de fier – anemie feriprivă, malabsorbţie;
 pierderi masive de fier – sângerări acute sau cronice, în ultimul trimestru de sarcină când
organismul pierde fier, acesta fiind transferat la fetus’
 afectarea eliberării fierului din sistemul reticuloendotelial – infecţii acute şi cronice, neoplazii,
poliartirtă reumatoidă.
 avitaminoze;
 tumori maligne.

Dozarea cuprului seric

Cuprul este un oligoelement esenţial care este răspândit în majoritatea ţesuturilor din
organism şi care există în organism în concentraţii cuprinse între 100-150mg; concentraţia lui în
sânge este de 90μg/dl, din care 96% este legat de o α-globulină plasmatică (ceruloplasmina) iar 50%
din cuprul existent este distribuit în oase şi muşchi. Cuprul nefixat de ceruloplasmină e transportat de
albumina serică.

 Rolurile cuprului în organism:

 contribuie la formarea hemoglobinei şi a eritrocitelor, înlesnind absorbţia fierului;
 este constituent al unor enzime participând la regenerarea tisulară;
 contribuie la formarea şi funcţionarea optimă a elastinei şi colagenului – două scleroproteine
existente în ţesuturile de susţinere şi în fibrele elastice din organism;
 contribuie la transformarea tirozinei într-un pigment brun din piele şi păr;
 participă la sinteza de fosfolipide – în special a celor din teaca de mielină din jurul axonilor.
1.Valori crescute: infecţii acute şi cronice, IMA, leucemii acute şi procese neoplazice, boala
Wilson.
 Există anumite paralelisme între creşterile ceruloplasminei şi creşterea
unor proteine de fază acută – fibrinogenul, PCR.
2. Valori scăzute: carenţa de cupru, sindrom nefrotic, afectarea severă a sintezei proteice,
boala Menkes.

Dozarea zincului seric

Zincul este al doilea oligoelement ca importanţă pentru organismul uman, după fier. El se
absoarbe în regiunea superioară a intestinului subţire, iar după absorbţie este trnasportat prin sânge în
tot organismul. În celule, zincul este asociat cu diferite proteine.
Rolurile zincului în organism:
 intră în constituţia unui mare număr de metaloenzime implicate în metabolismul intermediar
şi respiraţia celulară;
 contribuie la reglarea metabolismului, deoarece intră în constituţia insulinei, hormon
hiperglicemiant;
 contribuie la creşterea şi dezvoltarea organismelor;
 participă la sinteza proteinelor şi a acizilor nucleici;
 favorizează absorbţia normală şi acţiunea vitaminelor (în special a complexului B şi vitaminei
A);
 participă la metabolismul testosteronului în prostată.
 Semnificaţie diagnostică:
1. Valori crescute pot apare în: - boli infecţioase cronice – TBC; sindrom nefrotic;
- inflamaţii de etiologii diverse;
- boala Bonbolt = afecţiune ereditară
 2. Valori scăzute apar în: reumatismul articular acut (RAA) şi hemoliză.

Dozarea sodiului seric

Sodiul sau natriul este unul dintre cele mai importante elemente din organismul uman
(90mg/3190mEq/l), el predominând în spaţiul extracelular din ţesuturi (aici, concentraţia lui este de 10
ori mai mare decât în spaţiul intracelular) şi în unele fluide: suc gastric, suc pancreatic, secreţie biliară,
suc intestinal, LCR. O canitate relativ mare de sodiu se găseşte în oase şi aceasta creşte cu vârsta şi o
alta – ceva mai redusă – în cartilaje.
În organism, sodiul se găseşte sub formă ionizată, el fiind cationul principal din spaţiul
extracelular, iar potasiul fiind cationul principal din sectorul intracelular. Distribuţia diferită a acestor
cationi de-o parte şi de alta a membranei celulare necesită schimbul lor activ prin intermediul
Na+/K+ATP-azei.
Roluri fiziologice ale sodiului:
 contribuie la menţinerea echilibrului hidric şi la distribuţia fluidelor apoase de ambele părţi ale
pereţilor celulari deoarece determină deplasările de apă, fiind componentul de bază al forţei
osmotice a fluidelor; practic, volumul lichidului din compartimentul extracelular este direct
dependent de cantitatea totală de sodiu din organism;
 contribuie menţinerea echilibrului acido-bazic, intrând în constituţia unor sisteme tampon;
 contribuie la menţinerea excitabilităţii neuromusculare – este necesară menţinerea unui raport bine
stabilit şi echilibrat între ionii de potasiu, calciu, magneziu şi sodiu;
 intervine în dinamica fenomenelor de polarizare şi depolarizare a membranelor celulare, opunându-
se efectelor sodiului;
 permite creşterea rezistenţei la efort fizic sau intelectual

Scopurile dozării sodiului seric (natremiei):

1. investigarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic;
2. evaluarea funcţiei renale şi urmărirea evoluţiei pacienţilor cu insuficienţă renală acută sau cronică;
3. evaluarea pacienţilor cu boli metabolice: diabet insispid, diabet renal.
4. evaluarea pacienţilor cu manifestări urinare, hipertensiune arterială, edeme, insuficienţă cardiacă,
ciroză hepatică, hipotiroidism.

Valori de referinţă: 137-147mEq/l

!!Concentraţia sodiului plasmatic este aceeaşi cu cea din lichidul interstiţial.
 Semnificaţie diagnostică:
1. Valori crescute (hipernatremii): eliminări reduse de sodiu, hidratare ineficientă,
deshidratări masive la nivelul tractului digestiv, vomismente, diaree), al rinichiului (diabet insipid) sau
tegumentului (transpiraţii abundente).
Consumul exagerat de sodiu determină creşterea tensiunii arteriale şi eliminarea excesivă a
potasiului seric pe cale renală, însoţită şi de retenţii mari de apă la nivelul feţei şi al picioarelor
(edeme).
2. Valori scăzute (hiponatremii):
Concentraţia sodiului în organism scade prin: aport redus de sare (regim hiposodat),
pătrunderea sodiului din spaţiului extracelular în celule, deficit de potasiu, pierderi mari de sodiu din
organism, aport crescut de apă lipsită de electroliţi.
 Dozarea potasiului seric
Potasiul este un element mineral foarte important pentru organism care există în concentraţii
mari mai ales în spaţiul intracelular (98% din cantitatea totală de potasiu din organism), iar în cantităţi
mici există în lichidul interstiţial şi în plasmă.
Potasiul ingerat prin alimentaţie este absorbit atât la nivelul intestinului, cât şi la nivelul
colonului, iar după absorbţie, el este transportat prin sânge în tot organismul, transportul său fiind legat
de activitatea ATP-azei. El se elimină în special prin urină, excreţia sa urinară fiind reglată de
aldosteron.
Rolurile potasiului în organism:
 este necesar pentru desfăşurarea în condiţii optime a proceselor metabolice intermediare;
 este un element implicat în procesul de creştere – formarea de celule noi este asociată cu retenţia de
potasiu în celulă;
 contribuie – alături de sodiu – la reglarea echilibrului hidric al organismului şi la normalizarea
ritmului cardiac;
 contribuie – alături de fosfor – la alimentarea creierului cu O2.
 participă la reglarea sintezei unor hormoni: insulină, glucagon, adrenalină, noradrenalină,
aldosteron, STH;
 participă la sinteza de proteine musculare şi la contracţia musculară;
 contribuie la reglarea activităţii neuromusculare;
 contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic al mediului intern, fiind o componentă împortantă
a sistemelor tampon.
Scopurile dozării potasiului seric:

Semnificaţie diagnostică:
1. Valori scăzute (hipokaliemii) apar în:
 malnutriţie severă, diaree prelungită, stări de vomă,
 dezechilibre Na/K ca în afecţiunile renale (insuficienţă renală, glomerulonefrite,
pielonefrite);
 administrare excesivă a diureticelor;
 tratemente prelungite cu cortizon şi aldosteron.
¡!! In aceste situaţii, Na este reţinut în organism şi se modifică echilibrul celor două elemente, ceea ce
poate conduce la numeroase dereglări funcţionale.
 Simptomele deficienţei de potasiu includ: sete, stări generale de slăbiciune, scăderea funcţiei
neuromusculare, iritabilitate, scăderea reflexelor, pareze, paralizii, uscarea pielii (la
persoanele în vârstă).
2. Valori crescute (hiperkaliemii) apar în :
 aport exogen excesiv;
 scădere marcată a eliminării renale;
 eliberarea crescută a K+ din celule.