Proiect: Teolgii in industria vinicola,

Pinot Noir

Pinot Noir este un soi nobil de viță de vie (Vitis Vinifera), un strugure de culoare roșie
folosit în general în procesul de producere al vinului cu același nume[1]. Acesta crește în mai
multe zone geografice de pe glob, însă este asociat în special cu regiunea Côte-d'Or,
din Bourgogne, Franța, unde se produce unul dintre cele mai de calitate (dar și scumpe)
vinuri din lume.

În general, vinul Pinot Noir nu se recunoaște prea ușor, el neavând o anume aromă
caracteristică a soiului. Este un vin fin, amplu, rotund, moale, de obicei alcoolic (12-13 %) și
cu o culoare rubinie ce nu exceleaza în intensitate. Se recomandă ca vinul Pinot Noir să fie
învechit 1-2 ani la vas și 3-4 ani la sticlă.

Pinot Noir este unul dintre cele mai vechi varietăți de struguri din lume și a fost denumit după forma de
con de pin pe care o are înainte de a fi cules. O altă variantă susține faptul că a fost denumit dupa familia
Pinot, al cărei arbore genealogic datează în urmă cu peste 2000 de ani.Este un strugure genetic instabil,
ceea ce înseamnă că se modifică foarte ușor, fapt care are ca rezultat dificultatea menținerii constante a
parametrilor săi. Se estimează că există în lume peste 1000 de clone diferite ale familiei Pinot. Unele
dintre acestea au devenit cunoscute ca varietăți independente: Pinot Blanc, Pinot Gris, Pinot
Meunier.Instabilitatea sa genetică în combinație cu condițiile meteorologice pretențioase, cerute de
această varietate, face din Pinot Noir un strugure dificil de crescut și întreținut, chiar și pentru cel mai
experimentat oenolog.

Din considerentele de mai sus, aroma vinului produs din Pinot Noir este schimbătoare. Când este tânar,
oferă simple caracteristici de cireșe, prune și căpșuni (fructe roșii, coapte). Pe măsură ce devine mai
matur, caracteristicile sale devin mai complexe, incluzând stafide, fân, tutun, piele, ciuperci sau piper
negru. Culoarea sa este de un roșu-maroniu plăcut și transparent.

Face o pereche ideală cu carnea de miel (prăjită sau fiartă), rață, fazan, și paste făinoase de origine italiană
(fără sosuri prea picante, care tind să accentueze conținutul de alcool). Este renumit ca ingredient pentru
celebrul Coq au vinfrancez (pui fiert în vin roșu).

Este un vin inconfundabil, lăsând un gust de neuitat în memorie și pe papilele gustative, datorită nu în
ultimul rând și texturii catifelate, lăsând urme în cultura și arta mai multor popoare.
 Crampoșie

Crâmpoșie este un soi românesc de struguri albi care a format în trecut baza viilor în Podgoria
Drăgășani[1]. Profesorul Teodor Martin consemna în cartea sa, Strugurii de masă: Soi
autohton... se apreciază a fi foarte vechi, ca unul din puținele soiuri dacice care au supraviețuit
peste veacuri.[2] Acest soi se găsește numai în plantații de pe teritoriul românesc[3].

Producția de struguri oscilează foarte mult, de la 10 t/ha la 20 t/ha în funcție de condițiile anului
respectiv. Strugurii sunt de mărime mijlocie spre mare, conici, aripați, cu o greutate de 0,2-0,4
kg. Boabele pe ciorchine sunt rare, au pielița groasă, motiv pentru care pot rămâne pe butuc
mult timp până la supracoacere concentrația de zahăr ajungând uneori până la 200 mg/l. Pielița
groasă face strugurii rezistenți la atacul de mucegai sau al insectelor.
Vinurile obținute din acest soi au multă prospețime și fructuozitate specifice soiului din care
provin. Conținutul de alcool este moderat oscilând între 9-12 grade. În schimb, aciditatea este
destul de ridicată, variind între 3,5-5,8 g/l. Datorită acidității și aromei acest soi era căutat pentru
obținerea vinurilor spumante.
Vinurile din Crâmpoșie se pot asocia cu preparate culinare pe bază de pește, carne de pasăre
și carne de vită. De asemenea, se pot consuma ca aperitiv sau în pauza dintre mese[9].
Soiul Crâmpoșie este folosit atât pentru producerea vinurilor, cât și pentru consum ca struguri
de masă. Se remarcă prin mărimea și aspectul frumos al strugurilor, având boabe crocante, cu
un nivel potrivit de zaharuri și aciditate. Pielița fiind foarte tare și rezistentă asigură conservarea
strugurilor chiar până la sărbătoarea de Paști.
În anul 1972, un grup de cercetători format din I. Dobrescu, Emilian Popescu, Daria Basamac,
Victoria Lepădatu, Marin Neagu, Petre Baniță, Mircea Mărculescu și Ștefan Buterez[10]de
la Stațiunea de Cercetare și Producție Viti Vinicolă Drăgășani, a obținut soiul Crâmpoșie
selecționată prin hibridarea liberă a acestui soi tradiționa
 Proiect: Teolgii in industria vinicola,

Cabernet Sauvignon

Cabernet Sauvignon este soiul de vin ideal când vine vorba de îmbunătățirea calităților prin îmbătrânire.
Cu trecerea timpului, aroma sa distinctă de stafidă neagră poate dezvolta un buchet cu nuanțe
de cedru, violete, piele sau tabac și aroma puternică de tanin se va înmuia astfel considerabil.

Răspândire
Este soiul cu cea mai largă răspândire în rândul celor cinci varietăți dominante din
districtele Medoc și Graves ale regiunii francezeBordeaux, precum și cel mai de succes vin roșu produs
în California. În România se cultivă îndeosebi în podgoriile Dealu Mare, Odobești, Miniș-
Măderat, Murfatlar, iar în Republica Moldova la Purcari.

Proveniență

Considerat mult timp ca fiind un soi antic, studiile genetice recent realizate la Davis University of
California au arătat faptul că soiul Cabernet Sauvignon este de fapt un urmaș hibrid al soiurilor Sauvignon
blanc și Cabernet franc.

Fructul

Boabele de Cabernet Sauvignon sunt mici, sferice, cu o peliculă groasă și foarte dură. Această duritate
face ca strugurii să fie relativ rezistenți la boli și stricăciuni, trecând de ploile de toamnă fără prea mari
pagube. Este un soi cu maturizare medie spre târzie. Aceste caracteristici, împreună cu aroma sa
atrăgătoare au făcut din Cabernet Sauvignon unul dintre cele mai populare varietăți de vin roșu din lume.

Proprietăț
De obicei, vinurile Cabernet Sauvignon au un miros de stafidă neagră, cu un iz de ardei gras verde,
variind în intensitate funcție de condițiile climatice, practicile viticultorilor și tehnicile de vinificație. Climatul
și perioada culesului, care sunt fie prea reci sau prea călduroase, solurile bogate și fertile, prea puțină
expunere solară, culesul precoce și macerarea prelungită sunt factori ce pot duce la un caracter
vegetativ, prea puțin fructuos al vinului astfel obținut. Valoarea sa gustativă se intensifică după minim 18
luni de păstrare.[1]
 Feteasca Alba

Feteasca Albă este un soi de struguri tradițional românesc, cultivat în majoritatea

podgoriilor, în special în Moldova și Transilvania. Vinurile obținute sunt seci sau demiseci,
cu un conținut moderat de alcool (11,5-12%), aciditate și zahăr și o finețe naturală.
Este un soi cultivat înainte de apariţia filoxerei la noi în ţară. A apărut că variaţie clonală din
soiul Fetească neagră în spaţiul din zona Moldovei, iar astăzi se cultivă în majoritatea regiunilor
din România, Republica Moldova şi Ungaria.

El este un soi timpuriu având nevoie de cca 150-160 de zile de vegetaţie şi de o sumă a
temperaturilor utile destul de redusă de cca 1000-1100 grade C, ceea ce îl face pretabil şi în
regiunile mai nordice.

Soiul este viguros, cu o fertilitate medie, necesită mult lemn (corzi mai lungi şi un număr mai
mare de ochi) la tăiere. Rezistă bine la ger, este sensibil la mană.

În Dealu Mare, coacerea se realizează în prima jumatate a lunii septembrie.

Strugurii sunt de mărime medie, tronconici uneori aripaţi, cu boabe rotunde de mărime medie–
mică de culoare galben-verzui şi cu punct pistilar vizibil.

Producţia la hectar variază între 7-9 tone (poate produce şi mai mult dar în detrimentul calitaţii),
caz în care acumulează uşor 200-220 g zahăr/litru must păstrând în acelaşi timp o aciditate
corectă de 3.8- 4.2 gr/litru (exprimată în acid sulfuric) şi un ph de 3.2-3.3.
Mustul ce se obţine oxidează uşor şi de aceeea se impune o grijă deosebită.
Vinurile au potențial de învechire și se remarcă prin fineţe şi echilibru.
Olfactiv şi gustativ, întâlnim arome de citrice, floare de tei, mai apoi evoluează spre flori de
câmp, fân sau caisă coaptă.
Aceste vinuri, în funcţie de cum au fost elaborate pot fi vinuri ce se pun în consum imediat sau
pot fi maturate câteva luni în lemn sau sticlă şi ulterior puse pe piaţă, caz în care pot fi învechite
câţiva ani.

Ca recomandări culinare, în funcţie de felul vinului, pot însoţi preparate din carne albă, peşte,
pot fi aperitive sau pot fi servite cu pită sau mâncăruri gătite uşor picant.