Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Epilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutul îndepărtat al omenirii. Acum 4000
de ani întâlnim prima prevedere legislativă privind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi
care interzicea vânzarea sclavilor epileptici.
Hipocrate şi şcoala sa au făcut primele tentative de a găsi o explicaţie naturală a fenomenelor
convulsive, arătând că răul sacru nu este cu nimic mai divin decât celelalte boli.
În această epocă se invocă la originea epilepsiei forţe supranaturale, substanţe toxice,
menţinându-se totodată ideea originii satanice a acesteia.
Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii, stabilind un raport direct între
traumatismele craniene şi epilepsie.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fie consideraţi bolnavi, iar la sfârşitul
secolului al XIX-lea se fac primele încercări chimioterapeutice.
Huglings Jackson face prima recunoaştere a mecanismului descărcării epileptice. El considera
toate crizele ca având punct de plecare leziunea.
Personalităţi care au avut epilepsie sau simptomele acestei boli
Alexandru cel Mare, Rege al Macedoniei, în urmă cu mai bine de 2300 de ani şi unul dintre cei
mai mari conducători militari din istorie. Prin acţiunile sale armate, Alexandru cel Mare a devenit
stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată şi un important promotor al culturii elene în întreaga
lume. În vremea sa, epilepsia era considerată "boală sacră". Oamenii credeau că persoanele care aveau
crize erau, de fapt, posedate de spirite malefice sau atinse de divinitate. Tocmai de aceea, în timpul unei
crize, se rosteau descântece şi se invocau numele zeilor.
Iulius Cezar, un strălucit general roman şi un formidabil politician, care a trăit între anii 100 î
Hr. - 44 î Hr. În cazul său, crizele frecvente au apărut în ultimii doi ani din viaţă, cel puţin patru dintre
ele fiind amintite în documente. În vremea lui Cezar, epilepsia devenise cunoscută ca "boala căderii".
Asta din cauza tipului de criză în timpul căreia bolnavul cădea şi îşi pierdea cunoştinţa. Conceptul de
criză parţială nu era cunoscut şi nici nu a fost descris în documente până în secolul al XIX-lea.
Ioana D’Arc, eroină a Franţei şi sfântă a Bisericii Catolice. A trăit între anii 1412-1431 şi este
considerată cea mai importantă figură din Franţa Evului Mediu. La vârsta de 13 ani, Ioana D'Arc susţinea
cu ardoare că aude vocea lui Dumnezeu care o îndeamnă să lupte alături de armată pentru eliberarea
Franţei de sub dominaţia engleză. Despre acele momente extatice, Ioana povestea că vede lumini, aude
vocile sfinţilor şi bătăi de clopote. Unii dintre neurologi consideră că acele clipe erau, de fapt, manifestări
ale crizelor de epilepsie.
Alfred Nobel, un chimist, inginer şi om de afaceri suedez care a pus bazele fundaţiei ce oferă în
fiecare an premiile Nobel pentru excelenţă în diverse domenii. Epilepsia nu l-a împiedicat pe Alfred
Nobel să ducă o viaţă normală, să strângă o avere considerabilă şi să devină celebru prin invenţia sa care
a schimbat cursul istoriei: dinamita.
Când vorbea despre crizele sale, pictorul le descria ca pe sentimente de furie apărute din senin,
halucinaţii, confuzie şi teamă, pierderi de scurtă durată ale memoriei. Vincent van Gogh a fost chiar
surprins de un martor în timpul unei crize convulsive, care a apărut în timp ce artistul lucra la un tablou.
Medicii care îl tratau îi prescriau deseori bromură de potasiu ca anticonvulsiv şi îl îndemnau să facă băi
în staţiunea Saint-Remy.
Charles Dickens, unul dintre cei mai faimoşi scriitori englezi ai perioadei victoriene, autor al
celebrelor cărţi A Christmas Carol şi Oliver Twist. Dickens a suferit de epilepsie şi a găsit o cale de a
vorbi despre boala lui. Multe dintre personajele operelor sale manifestau semnele bolii şi făceau adesea
crize.
Lewis Carroll, celebru prozator englez, care a trăit în perioada 1823-1898, cea mai populară
operă a sa fiind Alice în ţara Minunilor. Specialiştii cred că atunci când vorbea despre senzaţia
personajului său Alice, de cădere în gol, Carroll descria, de fapt, senzaţiile din timpul unei crize de
epilepsie. Deseori, personajul Alice simte cum corpul ei sau obiectele din jur îşi schimbă dimensiunile,
devenind fie mai mari, fie mai mici. Iar aceasta este o altă manifestare a crizelor. Se pare că scriitorul a
vorbit în jurnalul său despre crizele suferite, spunând că erau întotdeauna urmate de migrene şi
sentimentul de înstrăinare de sine însuşi.
Gustave Flaubert, scriitor francez al secolului al XIX-lea, autor al faimoasei cărţi Doamna
Bovary, pe care medicii l-au diagnosticat cu epilepsie. Crizele începeau cu sentimentul unei greutăţi
împovărătoare şi continuau cu senzaţia de insecuritate, de parcă ar fi fost introdus într-o altă dimensiune,
aşa cum povesteşte însuşi scriitorul. Flaubert chiar a scris despre crize că veneau "ca un vârtej de gânduri
şi de imagini, timp în care cunoştinţa mi se scufunda precum un vas într-o furtună". Atunci când intra
în criză, scriitorul avea halucinaţii, începea să geamă, îşi mişca braţul drept fără control şi, după 10
minute, îşi revenea. Tatăl său era medic şi îl obliga adesea să îşi lase sângele curăţat de lipitori.
Tratamentul nu a avut niciodată efecte pozitive şi Flaubert a încetat această practică, obişnuindu-se să
trăiască cu boala. A scris chiar despre manifestările epilepsiei în câteva dintre operele sale.
Culegerea datelor
Numele: R.
Prenumele: N.
Sex: masculin
Vârsta: 36 ani
Domiciliu: Rural
Starea civilă: Căsătorit
Cultură: profesionala
Nu prezintă proteze fixe sau mobile, instrumente ajutătoare, alergii.
Elemente fizice: I=1,75 m; G=69 kg;
Relaţii familiale armonioase
Antecedente personale: căsătorit, un copil sănătos, soţia aparent sănătoasă. Neagă TBC şi
afecţiuni infecto-contagioase. Stagiul militar satisfăcut.
Lucrează ca muncitor necalificat.
Antecedente heredo-colaterale: tatăl decedat în urma unui accident. Mama aparent
sănătoasă.Istoricul bolii: bolnavul vine la internare pentru creşterea frecvenţei crizelor caracterizate prin
cădere cu pierderea cunoştinţei, contracturi tonico-clonice, spumă roză la gură (îşi muşcă limba).
Acuză: cefalee, insomnie, irascibilitate. Recunoaşte consumul de băuturi alcoolice. Nu prezintă
diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.
Examen psihiatric
Pacient cunoscut spitalului de psihiatrie prin internări anterioare, revine la internare cu trimitere
de triaj pentru creşterea frecvenţei crizelor şi a intensităţii acestora. La internare este agitat psihomotor,
prezintă tremurături ale extremităţilor şi semne de impregnare etanolică. Este orientat temporo-spaţial.
Acuză cefalee, amorţeli, hipopraxie voluntară. Prezintă tulburări de percepţie. Conţinutul gândirii este
redus (bradilalie, bradipsihie).
Imaginaţie săracă.
Diagnostic de internare: Epilepsie
Data internării: 12.02.2016 ora 11 30
Ziua I
Zilele IV-V
1. Nevoia - dificultate în a- - combaterea - incit pacientul să-şi exprime - pacientul începe să-
de a se şi asuma rolurile izolării temerile şi emoţiile şi asume rolul social
realiza sociale dată de pacientului - ajut pacientul în satisfacerea iar starea sa este
celorlalte nevoi dependente ameliorată
neputinţă şi - răspund cu calm la
izolare întrebările pacientului
- încurajez pacientul
- planific ore de psihoterapie
pentru pacient
2. Nevoia - insuficiente - pacientul să - explorez nivelul de - pacientul înţelege
de a învăţa cunoştinţe acumuleze noi cunoştinţe al pacientului informaţiile primite,
cunoştinţe pe tot privind boala, modul de şi-a îmbogăţit
parcursul manifestare, măsurile cunoştinţele despre
spitalizării preventive şi curative, modul boala sa pe perioada
- pacientul să de participare la intervenţii şi spitalizării
dobândească procesul de recuperare
atitudini, obiceiuri - verific dacă a înţeles
şi deprinderi noi mesajul corect şi dacă şi-a
însuşit noile cunoştinţe
- să aibă un mod de viaţă
raţional
- sănătatea o fac prin
conversaţie, ocazie cu care şi
verific dacă înţelege ceea ce îi
explic
Zilele I-II
Zilele III-IV
Ziua a V-a
Concluzii
Pacientul de epilepsie e un bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit şi observat nu numai în
timpul crizelor, cât şi în afara acestora.
Asistenta medicală va urmări ca pacientul să păstreze regimul igieno-dietetic impus pe tot
cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare, lichide în exces, deoarece consumul acestora poate
precipita apariţia crizelor. Asistenta medicală va comunica zilnic la vizita medicului, eventualele
modificări survenite în evoluţia şi prognosticul bolii. Urmăreşte evoluţia bolii sub tratamentul
anticonvulsivant şi sedativ. Asistenta medicală discută permanent cu pacientul, pentru a nu-i confirma
sentimentele de respingere, dă relaţii despre tratament, modul de administrare, îl ajută în găsirea unor
activităţi prin care să se simtă valoros, îl ajută şi îl sprijină în comunicarea cu familia. Răspunde la
întrebările familiei, stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă, să-l accepte aşa cum
este, să-i dea acestuia sentimentul de securitate şi de apreciere.
La externare, bolnavului i se explică necesitatea de a urma tratamentul anticonvulsivant
permanent şi să meargă la control periodic. El va cunoaşte împrejurările periculoase ce trebuie evitate
la locul de muncă, cât şi în viaţa particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor libere, a înălţimii,
conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra pericolului de a consuma băuturi alcoolice, cafea şi
asupra importanţei evitării stresurilor şi suprasolicitărilor.
Datoria asistentei medicale este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viaţă normală sau
cel puţin apropiată de normal.
Nu trebuie să uităm că 30% din oameni au un acces de epilepsie o dată în viaţă. Maladia nu stă
în calea unei vieţi normale, spun experţii. Mai mult decât atât, unii dintre bolnavii de epilepsie au intrat
în istorie prin geniul lor.
Printre aceştia se numără Iulius Cezar, Alexandru cel Bun, Ion Creangă, Feodor Dostoievski,
Vincent van Gogh, Petru cel Mare, Charles Dickens.
Bibliografie
1. Beldean Luminiţa, Gal Gherghinica, Seuchea Monica, Procesul de nursing – aspecte teoretice şi
practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 1999;
2. Beldean Luminiţa, Coldea Liliana, Helju Alina, Aspecte nursing în afecţiuni ale aparatului digestiv
şi renal, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2000;
3. Beverly Witter du Gas, Introduction aux soins infirmiers – Les Editions HRW Ltée, Montréal,
1980;
4. Clocotici Lucreţia, Profesia de asistentă medicală, Editura Info-Team, 1995;
5. Coldea Liliana, Beldean Luminiţa, Aspecte nursing în afecţiuni ale aparatului locomotor, Editura
Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001;
6. Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinică, Editura Medicală, 2013;
7. Dan Prelipceanu, Radu Mihăilescu, Lidia Nica - Udangiu, Ghid de urgenţe în psihiatrie, Editura
Scripta, 2003;
8. Mircea Miclea, Psihologie cognitivă, Editura Polirom, 1999;
9. Paul Popescu Neveanu, Tratat de psihologie generală, Editura Trei, 2013;
10. Revista A.A.M.R. nr. 1/03.1998 Nursing;
11. Salvage Jane, Nursingul în acţiune, prin Biroul Reg. O.M.S, 1993;
12. Thompson M. June, Clinical Nursing, Mosby Company, 1986;
13. Titircă Lucreţia – Ghid de nursing, Editura „Viaţa Românească”, Bucureşti, 1996;
14. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura
„Viaţa Românească”, Bucureşti, 1996;
15. https://www.google.ro/search?q=sistemul+nervos+poze&newwindow=1&tbm;
16. https://www.google.ro/search?newwindow=1&biw=1266&bih=838&q=epilepsia+simpto-me