-4-

1. Cauzele edentaţi?! parţiale:

• Sunt reprezentate de acele afecţiuni, ale aparatului dento-maxilar ce fac necesară extracţia dinţilor care nu mai pot fi salvaţi..în ordinea
frecvenţei, aceste cauze sunt:
caria complicată;
parodontopatia, cu afectarea gravă a parodonţiuluî; etiologia mixtă -
carie-parodontopatie; abraziunea exagerată;
- migrările dentare verticale şl orizontale exagerate; traumatismele care
interesează mai ales regiunea frontală;
- tratamentele stomatologice incorecte care nu respectă principiile biomecanica şi biofuncţionale, creând cor\6\\\\ pentru apariţia
dizarmoniiior ocluzaie şi instaJarea sindromului de disfuncţie ai aparatului dento-maxilar, sau care au produs carii secundare, complicaţii
pulpare sau afectarea parodonţiuluî;
Infecţii chirurgicale după diferite tumori; neglijenţa pacientului faţă
de tratamentul dentar.

•2. Migrările orizontale - tipuri, descriere:

prin translaţie totală a dintelui; dacă se pierde molarul I până ia vărsta de 9 ani, molarul li poate migra printr-o deplasare de translaţie,
putând chiar să închidă spaţiul edentat; .
prin înclinare - mai frecvente la mandibulă; după 12 ani migrările orizontale se fac frecvent prin înclinarea coroanelor către spaţiul edentat,
ceea ce ere ca urmare o solicitare nefiziologică a parodonţiuluî acestor dinţi, deoarece forţele verticale din timpul masticaţiei nu mal
acţionează în axul îung ai dintelui; astfe, înclinările de peste 30 duc la pierderea valorii protetice a acestor dinţi, deoarece spre partea în care
s-a făcut înclinarea se exercită presiuni asupra alveolei, nu tracţiuni prin fibrele parodontale.
• Migările.orizontâle.expiică prin lipsa, de rezistenţă a dinţilor la forţele orizontale tangente arcadelor, ca urmare a pierderii punctelor de
cohteotinterde^
• Rojaflfe pun :orpţ?îeme privind plasarea croşetului şi impun deseori acoperirea dintelui cu microproteze. LlnguaHzâriie pot face dificilă sau
imposibilă inserţia protezei parţiale, mai ales a barelor linguaie, iar vestibularizările creează zone de retenţie exagerată pentru croşete sau.
chiar împiedică Insera protezei, croşetele neputând să treacă de aceste zone retentive fără intervenţii proprotetice.

3. Migrările verticale - tipuri, descriere:

• Se .produc ia djnţil antagonişţi. spaţiului edenta, aceşti dinţi, f\ind lipsiţi de stimul] funcţionali, tind să migreze către spa\iu) edentat Există 2,
tipuri de migrare verticală:
agresiunea * migrarea verticală a dintelui Mpreuna' cu procesul alveolar; este întâlnită mai ales la 6inţ\ cu parodorţiu sănătos, la molarii! şl II
superiori; în urma egresiunii se poate ocupa în întregime spaţiul edentat, dinţii migraţi vertical venind în contact cu mucoasa crestei
antagoniste; în aceste situaţii tratamentul protetic nu mai poate fi realizat fără extracţia dinţilor migraţi şi chiar
i¥n^^^
extruzia = migrarea verticală a dinţilor fără procesul alveolar; se întâlneşte mai ales ia dinţii afectaţi parodontai şi se produce mai repede ca
egresiunea.

4. Enumeraţi situaţiile clinice specifice tratamentului cu proteze parţiale mdbliizabilo: edentaţiile de clasa I
(termino-termlnale);
edentaţiile de clasa a ii-a (terminale unilaterale); protezele se extind si pe hemiarcada integră, iar în edentaţiile molare pot fi realizate proteze
menţinute şi stabilizate, unilateral;
• ederitaţiiie de cîâsa a ill-a extinse (edentaţiile laterale care se extind şi în regiunea frontală);
edentaţiile de clasa a IV-a cu lipsa tuturor frontalilor,
edentaţiile combinate (termino-iâterale sau termino-fronto-laterale);
edentaţii cu.exlsţenţa unui număr mic de dinţi restanţi (2-5 dinţi); dacă aceşti dinţi sunt repartizaţi bilateral, există condiţii bune pentru
menţinerea şî' stabilizarea protezei, comparativ cu situaţia când aceşti dinţi sunt grupaţi pe o singură parte; edentaţiile subtoţale, cU
existenţa a 1-2 dinţi restanţi.
•
5. Enumeraţi situaţiile clinice care exclud tratamentul prin punte:
edentaţiile laterale întinse (clasa a Iii-a) având ca dinţi stâlpi caninulşi molarul de minte care, deşi nu sunt mobili, au o valora
parodpritală scăzută (reţrac^i parodontale mari);
edehta|ii#iate^
ederitaţfite laterale sâafrbritâle reduse când există contraindicaţii ale şlefuirii dinţilor (afecţiuni generale grave) sau refuzul pacientului de a 1
şb; şlefui dinţi pentru realizarea unei punţi;
edentaţiilevin zona dei curbură a arcadei (incisivul lateral, caninul, primul premolar);
edentaţifief/ontaie asociate cu pierdere de substanţă osoasă de diferite cauze;
edentaţiile frontale unds sunt necesare artificii de montare a dinţilor artificiali (treme, diasteme, încălecări sau rotaţii) sau anumite forme,
mărimi sau culori ale dinţilor;
edentaţiile care şe asociază cu comunicări buco-sinusaie sau buco-nazale; edentaţii care
necesită o reevaluare a dimensiunii verticale de ocluzie.

6. Inspecţia crestelor alveolare:

• Crestele aiveoiare/repreziritâ,,rnai ales în edentaţiile tenriino-terminale, zonele de sprijin muco-osos ale şeilor protetice.
• Zona coamei crestelor suportă majoritatea presiunilor de masticaţie, fiind denumită zona de sarcină primară. Versantele laterale aie cr0steipr
primesc mai mult presiuni obJice şi orizontale, fiind denumite zone de sarcină secundară. Se vor aprecia înălţimea, forma neteda saii
neregulată, direcţia văzută din profil, aspectul mucoasei, eroziuni, hiperemii, hlperplazii, care se întâinesc mai ales la vechii purtători de
proteze.
• Crestele; atrofiate sunt improprii stabilizării orizontale a protezei şi nu oferă un sprijin muco-osos favorabil pentru şei. Nereguiarităţîle
f
fîjftoeminenţeie produc leziuni de decubit, ceea ce necesită numeroase retuşuri şt provoacă nemulţumiri din partea pacienţilor, ncinările
meziale sau distale aie crestelor favorizează deplasările protezei în sens sagitai, cu solicitarea nefizioiogicâ a 6in\\\or restanţi.
• Hiperemia mucoasei crestelor indică o afectare care poate avea diverse cauze ce trebuie depistate şi înl^|Mf»te. Frecvent, o proteza
veche instabilă poate produce atât ftfperernie, cât şi eroziuni sau hlperplazii (stomatopatii protetice). Amprenta definitivă va fi luată numai
după tratamentul corespunzător şi după revenirea mucoasei la aspectul normai.

7. Inspecţia 'tuberozitâţiior maxilare:

Tuberozftâţiie maxilare au rol în stabilizarea, în sprijinul şl chiar In menţinerea protezelor parţiale, mai ales în edentaţiile terminale sau subtoţale.
Gâhd sunt exagerat de retentive, vor Interfera cu marginea şeii, făcând inserţia protezei dureroasă sau chiar imposibilă. dimensiune exagerată în
plan vertical {procidenţa polului inferior) poate ocupa complet spaţiul intermaxilar, nemaiexistând ioc pentru şau protezei, tuberozitate
voluminoasă în sens vestibular acoperită rie şaua protezei poate face cs ie deschiderea gurii apofiza coronoJdă să atingă şaua, producând un
decubitus sau-chiar desprinderea protezei. în toate aceste cazuri sunt necesare intervenţii chirurgicale modeiante. Cele mai favorabile sunt
tuberozităţiie. de mărime şi retentivitate medie.
 -4-
8. Inspecţia bolţii palatine şl a torusulul maxilar:
Boita palatină va fi apreciată ca mărime; formă şi prezenţă a torusului. Oea mai favorabilă protezării este bolta palatină plată, fără torus, proteza
parţială, prin baza ei,, având un bun sprijin muco-osos. Bolta adâncă necesită măsuri speciale de individualizare a tingurilor-standard în vederea
amprentărli. Versantele oblice aie unei boiţi adânci realizează planuri înclinate, pe care baza protezei parţiale are tendinţa să alunece ia solicitările
verticale din timpul masticaţiei.
Torusui maxilar poate fi depistat la inspecţie numai dacă depâşeşete o anumită mărime. Când este voluminos, trebuie neapărat ocolit de
conectorul principal sau se intervine chirurgical pentru înlăturarea lui. Numai când este de mică dimensiune torusui poate fi foiiat astfel încât baza
protezei să poată trece peste el fără a produce leziuni sau basculări laterale ale protezei.
9. Inspecţia tuberculului piriform:
Tuberculul piriform oblic împiedică distalizările protezei. Reprezintă, atunci când are o mucoasă cu rezilienţă minimă, o zonă optimă de sprijin
pentru şei. Tuberculul piriform şi tuberozitâţiie maxilare sunt denumite de unit autori «zone biostatice", deoarece atrofia ia aceste niveluri se
produce mult mal greu decât în alte zone.

10. Care sunt gradele mpbitităţfl patologice al© dinţilor?

Gradul I- mobilitate vestîbulo-oralâ;
Gradul II- mobilitate vestîbulo-oralâ şi mezio-distală
Gradul III - mobilitate vestibulo-orală, mezio-distală şi axială.
Mobilitatea în toate sensurile arată o gravă afectare parodontală, dintele respectiv nemaiavând valoare protetică.
11 Examfnrrea rapoartelor de ocluzie în RC:
Este mai .dificilâ,. deoarece necesită însuşirea de către medic a tehnicilor de ducere a mandibulei în RC. După ce pacientul a fost obişnuit oi poziţia
de RC, se urmăreşte dacă:
-se face contact simultan pe cât mai multe stopuri ocluzaie (cuspizii vestibuiari inferiori, palatinaii superiori şi marginea incizaiă a
frontalilor inîferidri);
după ce au aparut primele cintacte in RC, mandibula poate sa se gaseasca in urmatoarele situatii:
rămăne imobila situatie normala care indica de obicei existenta unul point centric
alunecă maxim 1 mmi sâgital anterior rectiliriiu, situaţie normală, care iridîcă existenţa unui long centric;
alunecă înainte mai mult de 1 mm şi nu în linie dreaptă, situaţie anormală, ce trădează un contact prematur între versantele meziale de la maxilar
şl. versantele distale de la mandibulă:
alunecă uşor lateral către obraz, pe partea unde pacientul simte primul contact între dinţi; în acest caz, contactul prematur trebuie căutat între
versantele cuspiziior de la maxilar, care sunt orientate vestibular, şi versantele cuspidlene de ta mandibulă, care sunt orientate Jlngual;
alunecă spre limbă tn raport cu primul contact simţit de pacient; tn acest caz, contactul prematur apare între versantele cuspiziior de ia maxilar,
care sunt orientate spre lingual, şi versantele cuspidiene de ia mandibulă, care surit orientate spre vestibular. Pentru ase putea aprecia corect în ce
parte alunecă mandibula, pacientul..arătă întâi cu degetul pe care parte simte primul contact, după care se stabileşte dacă mandibula alunecă spre
limbă sau obraz, raportat ia contactul prematur.

12.Descrieţi examinarea mişcării de propulsie:

Se constată dacă dinţii anteriori preiau în totalitate sarcina de a conduce incizia alimentelor, adică dacă raporturile ce se stabilesc între marginea
incizaiă a incisivilor inferiori şi faţa palatinală a incisivilor superiori provoacă dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi (laterali): Pacientul conduce
mandibula din IM în poziţia cap la cep. Se pot constata următoarele situaţii:
mandibula alunecă.: uşor înainte, parcurgând un drum drept, iar în poziţie cap la cap se întâlnesc toţi incisivii sau cei puţin două perechi ide
aritagonişti - situaţie normală; I'
mandibula parcurge un drurii drept, dar la un moment dat intră în contact şi o pereche de dinţi laterali, care fac contact o dată cu dinţii frontali -
situaţie anormală, contactele din regiunea laterală fiind contacte traumatizante, deci trebuie desfiinţate; aceste contacte incorecte se numesc
interferenţe ocluzaie şl pot împiedica uneori chiar stabilirea contactului între dinţii frontali, ceea ce reprezintă o situaţie şi mat traumatizantă;
mandibula parcuge un drum cu uşoară deviere către dreapta sau către stânga; în acesta situaţie, medicul, dirijând cu mâna, obligă mandibula
pacientului să alunece în linie dreaptă; se poate descoperi astfel o interferenţă fie între dinţii laterali, fie între dinţii frontali, ce obligă mandibula să
devieze în timpul propulsiei.
Examenul d 3 propulsie nu poate fi făcut (a pacienţii care au o ocluzie cap la cap sau o ocluzie inversă.

13. Descrieţi examenul mişcării de iateralitate:

Este mai complicat, medicul trebuind să ghideze mişcarea de lateralitate a pacientului din IM către poziţia cap la cap a caninilor sau a cuspiziior
vestibuiari ăi dinţilor laterali; se pot constata următoarele:
mişcarea de lateralitate este condusă de contactul dintre caninul superior şi cel inferior (protecţie canină) - situaţia cea mai frecventă; pe măsura
mişcării de iateralitate trebuie să se producă dezangrenarea dinţilor şi pe partea activă şi pe cea inactivă (nelucrătoare sau de balans);
mişcarea de lateralitate este condusă de un grup al dinţilor laterali, de preferinţă toţi - situate mai rară, dar funcţională, numita protecţie
(conducere) de grup; în aceste cazuri, toţi dinţii laterali participă cu aceeaşi intensitate ia dezangşnarea dinţilor lateraii pe partea neiucrătoare;
rfttyterea de iateralitate este condusă de dinţii laterali şi canin, sau alături de canin şi un alt dinte frontal - situaţie normală. Situaţiile anormale apar
atunci când mişcarea de iateralitate este condusă de un singur lateral, numai de premolari sau când nu se produce detflcluzia dinţilor de pe
partea neiucrătoare, indiferent de tipul de conducere.
în toate aceste situaţii vor apărea fie îmbolnăvirea parodontală a dintelui în cauză, fie migrări dentare de tipul fenomenului Thielemann, fie
îmbolnăvirea sistemului neuro-muscular, cu apariţia spasmelor musculare şi chiar afectarea ATM.
14. Enumeraţi situaţiile ce necesită examen radiologie:
Se Indică radiografii pentru: procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi; dinţii stâlpi
(rădăcină, spaţiul period$ntal, coroană);
crestele alveolare; dinţii restani care clinic ridică probleme, (obturaţii mari, mlcroproteze, modificări de culoare, mobilitate, dureri, resturi
radiculare care au importanta pentru profetul protezei); '
examenul radiografie ai ATM nu este necesar decât atunci când sunt semne clinice de afectare a ei.

15. Diferenţa dintre amprenta documentara şi preliminară:

în situaţiile clinice grave (gravitatea ftind reprezentată de complicaţiile edentaţiei parţiale - în specia) migrările exagerate) se ămprentează cu
lingură standard şl aiginat ambele maxilare înainte de orice tratament preprotetic, cu excepţia unul detartraj supraginglval sumar, pentru a fi
redate corect forma şt înălţimea coroanelor dentare. Această amprentă se numeşte amprentă documentară, după ea fiind realizat modelul
documentar.
In cazurile clinice simple» fără complicaţii/ale edentaţîei parţiale şi unde nu sunt necesare extracţii, va fi luată o amprentă preliminară
atât pentru maxilar, cât şi pentawnăndibulă, cu lingură standard şi aiginat. Modelul realizat după aceste amprente se numeşte model
de studiu. ;„ *

16. Imaginea radiologiei a laminai dura la nivelul dinţilor stâlpi:

Lamina dura reprezintă osul alveolar de care se fixează fibrele parodontale; radiografie, ea apare ca o linie radioopacă in jurul unei linii
transparente ce reprezintă spaţiul periodontai.
Când un dinte este supus unei forje care tinde sâ-l încline, punctul de rotaţie în jurul căruia se face înclinarea se.află de obicei în treimea apicală a
rădăcinii. Din acest motiv, resorbţia osului se produce acolo unde apare presiune, iar apozlţia acolo unde există tracţiune a fibrelor parodontale.
 -4-
De exemplu, la un molar inferior care se înclină mezial, lamina dura apare mai subţire mezial ia nivelul coletului dintelui şi apical distal, în aceste
zone producându-se presiune. Grosimea mai mare a iaminei dura apare apical mezial şi ia colet distal, în aceste zone producându-se tracţiunea
fibrelor parodontale.
In zonele de tracţiune, traveele osoase sunt dispuse perpendicular pe lamina dura.
Când există afecţiunice duc la alterări ale metabolismului proteic poate apărea o resorbţie atât a osului alveolar, cât şl a Iaminei dura.

17. Imaginea radlologică a spaţiului periodontai: •

Lărgirea spaţiului periodontai poate fi cauzată de o infecţie acută sau cronică, dar poate avea şi o etiologie traumatică; trebuie făcut
diagnosticul diferenţial între aceste .aspecte.
Lărgirea spaţiului periodontai de cauză traumatică se atribuie unui traumatism ocluzal sau suprasolicitării de cauză protetică (punţi, mîcroproţe^
Existenţa'pungilor pa şf mărimea lor se apreciază cu ajytoriif conurilor de gutapercă introduse în aceste pungi.
Controlul radiografie parodontai este necesar şi după aplicarea protezei.
18. lmaglnea radlologică a rădăcinilor dinţilor stâlpi:
Winteresează numărul rădăcinilor, lungimea, morfologia, tratamentele endodontice şi reacţiile apicaie.
Dinţii stâlpi cu mai multe rădăcini au o suprafaţă mare de implantare, rezistenţa la forţe fiind mai mare decât a monoradicularilor. Rezistenţa este
mai mare şi dacă rădăcinile sunt divergente sau curbe. Lungimea mai mare a unei rădăcini este mai favorabilă decât -o-rădăcinâ scurtărcare.
micşorează braţul -de- rezistenţă- intraalveolarâ a dinteluLstâlp. Cu cât rădăcina implantată In os este: mal lungă, iar coroana dintelui mai mică, cu
atât dintele stâlp este mai rezistent la mecanismul solicitării prin pârghie, şi invers. Raportul coroanâ^râdâcinâ minim admis pentru un
monoradlcular este de 1/1. Un pluriradieular poate fi utilizat castâip şi atunci când raportul este în favoarea coroanei.
Se pot evidenpâ'riâdiologic tratamentele endodontice corecte sau incorecte, reacţii apicaie, chisturi etc. imaginea lizei osoase
nu are întotdeauna o cauză Irifecţioasă, ci poate avea o cauză traumaticâ-ocluzală.

19. La ce servesc modelele documentare?

precizarea diagnosticului clinic şl staoiiirea planului de tratament preprotetic, care îi va fl explicat şl motivat pacientului; ordinea tratamentelor va fi
trecută în fişa pacientului;
utilizarea în scop didactico-pedagogic, putând fi prezentate medicilor şi studenţilor cazurile clinice, etapele de tratament, soluţiile protetice,
prognosticul tratamentului;
demonstrarea medico-legală a situaţiei clinice cu care s-a prezentat pacientul şi care poate justifica oricând atitudinea terapeutica a medicului;
explicarea şl demonstrarea complicaţiilor edentaţiei parţiale pacienţilor ce nu acceptă tratamentul protetic adjunct;
cercetări asupra aspectelor clinice ale edentaţiei parţiale, frecvenţa diferitelor edentaţii în funcţie de vârstă, sex, aspecte ale ocluziei.

20. Clasificarea Kennedy:

clasa I - edentaţie bilaterală plasată posterior de din$ restanţi (bîtemiinală sau termino-terminală); clasa a ll-a -
edenţâţla unilaterală posterioară dinţilor restanţi (uniterminale);
clasa a lll-a - edentaţie laterală delimitată anterior şi posterior de dinţii restanţi (edentaţie intercalată sau laterală); clasa a IV-a *»
edentate situată în regiunea frontală, de o parte şi de alta a liniei mediane (edentaţie frontală).

21. Reguli de utilizare a clasificării Kennedy:

clasificarea trebuie să urmeze (nu să preceadă) extracţiile dentare, care ar putea modifica clasificarea iniţială; dacă al treilea molar
lipseşte, nu va fi luat în considerare în clasificare;
dacă al treilea molar este prezent şi va fi utilizat ca dinte stâlp, el va fi luat în considerare în clasificare;
dacă molarul doi lipseşte şi nu este necesar să fie înlocuit, neavând antagonist, el nu va fi luat în considerare în clasificare;
suprafeţele edentate aflate cel mai în spate determină ordinea clasei de edentaţie; alte suprafeţe edentate decât cele care determină
ordinea clasei de edentaţie sunt denumite modificări sau breşe suplimentare şl sunt în număr de 1 până la 4;
întinderea modificărilor nu este luată în considerare, ci doar numărul lor;
primele 3 clase pot avea maxim 4 modificări; clasa a IV-a nu are modificări.

22. Clasificarea Kennedy-Âpplegâte: clasa I - edentase dîstală bilaterală;

(terrnino4eirninală); clasa a ll-a ~ edentase distală unilaterală (uniterminalâ); clasa
a lll-a ~ edentaţi© laterală care va fi tratată adjunct; clasa a IV-a - edentaţi©
anterioară (frontală);
clasa a Y-a - edenţaţje laterală cu Hpsa caninului; se Indică tratament adjunct; clasa a Vi-a -
edentaţîe laterală redusă care se tratează conjunct.
23. Care sunt pârtie componente ale unul paralelpgraf simplu cu braţ orizontal fix? soclul aparatului - placă metalică cfrculară care, datorită
stabilităţii, asigură stabilitatea aparatului pe masa de lucru; braţul vertical - fixat la marginea socîuluf, se continuă cu braţul orizontal, care
prezintă ia extremitatea liberă un dispozitiv sub forma unei tije, c s are posibilitatea să se mişte numai în plan vertical; la extremitatea inferioară a
acestei tije se pot fixa cu un şurub accesoriile paralelografului; tija verticală poate fi blocată la diferite înălţimi cu ajutorul unui şurub;
suportul (masa) pe care se fixează modelul - este o piesă individualizată, care se poate mişca în orice direcţie orizontală pe soclul aparatului;
datorită unei articulaţii sferice/modelul poate fi înclinat în orice sens; articulaţia se poate bloca cu ajutorul unui şurub,

24. Care sunt accesoriile paralelografuiui?

tija de analiză, reperaj sau detectoare - serveşte ia aprecierea paralelismului feţelor proximale ale dinţilor stâlpi, la punerea în evidenţă a zonelor
retentive subecuatoriaie ale dinţilor stâlpi, la evidenţierea interfeţelor cu proteza a unor zone dentare seu muco-osoase; ea materializează axa de
inserţie a protezei;
tija portmină de grafit - serveşte la trasarea ecuatorului protetic, la marcarea zonelor de interferenţă dentară sau muco-osoasă cu proteza şi la
tripodarea modelului; •
tijele de măsurare a retentivităţii subecuatoriaie a dinţilor stâlpi * tije retentivometrice, joje sau retenţîometre, în număr de 3; spatuleie de ceară
sau râzuşele - pentru îndepărtarea şi paralelizarea cerii subecuatoriaie şi ia deretentivizarea unor zone muco-osoase;
spatuleie convergente de 2 şi 6°.

25. Enumeraţi timpii analizei modelului de studiu la paralelograf:

stabilirea celei mai acceptabile axe de inserţie şi dezinserţie a protezei; trasarea ecuatorului
protetic;
stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a braţului retentiv al croşetului; fixarea poziţiei
modelului faţă de paralelograf (tripodare).

26. De cine este condiţionată axa de inserţie a protezei?

planurile de ghidare;
zonele retentive dentare necesare aplicării porţiunii flexibile a braţelor retentive ele croşetelor, zonele de
interferenţă muco-osoasă sau dentare; fizionomiei -

27. Care sunt zonele de retenţle favorabilă?

Zonele de retenţle favorabilă trebuie să fie cuprinse între 0,25 şi 0,75 mm.
 -4-
Se consideră că pentru menţinerea protezei scheletate cu ajutorul croşetelor turnate circulare, care au o flexibilitate mai mică, este suficientă t
zonă retentivă subecuatorială de 0,25 mm. Pentru croşetele turnate divizate Roach, care nu o flexibilitate mai mare, este necesară o retenţie de
0,50 mm, iar pentru croşetele mixte (cu braţ retentiv din sârmă) este nevoie de o retentivitate de 0,75 mm. Aprecierea mărimii retentivităţii şe face
cu tijele numite retenţiometre, joje sau tije retentivometrice.
Retentiviltatile se cauta pe feţele vestibulare ale dintelor stalpi dar si pe feţele orale" sau proximale fh funcţie de topografia lor fiind
ales şi tipul de croşet.
28, Descrieţi zânele de interferenţă la mandibulă:
zona retromilohioldiană, care frecvent este retentivă, putând fi interferată de marginea llngualâ distală a şeilor;
regiunea vestibuiarâ a crestelor în dreptul premolarilor care, atunci când este retentivă, interferează cu marginea vestibutară laterală
a şeilor,
regiunea vestibuiarâ a crestelor în edentaţii frontale (creste retentive), care pot interfera cu cu marginea vestibuiarâ frontală a şeii; regiunea,
iinguală centrală a procesului alveolar este retentivă în multe cazuri, putând interfera cu conectorul principal sau cu marginea iirigualâ a unei şei
frontale;
regiunea iinguală laterală a unui proces alveolar sau a unei creste oblice; torusul mandibular,
când are forme anatomice deosebite.

29.Descrieţi zonele de Interferenţă la maxilar:

Sunt maj rare şl pot exista în următoarele regiuni:
zona vestibuiarâ a crestelor în edentaţii frontale;
zona vestibuiarâ a crestelor în regiunea premolarilon
zona vestibuiarâ sau distală a unor tuberozităţî foarte retentive;
polul inferior al unei tuberozităţî procidente poate face ca şaua protezei aplicată peste această tuberozitate să interfereze cu dinţii inferiori sau cu
creasta mandibulară.

30. Definiţia ecuatorului protetic:

Ecuatorul protetic reprezintă linia celei mai mari convexităţi a dinţilor stâlpi pentru o anumită axă de inserţie sau linia celui mal mare contur la un
anumit plan orizontal al modelului. Are un traiect convex către gingival pe feţele vestibulare şi orale şi un traiect concav sau drept pe feţele
proximale ale dinţilor stâlpi.

31. Trlpoi area modelelor:

Reprezintă fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf. Metode:
cu mina de grafit montată la paralelograf se tratează 3 linii pe suprafaţa mucozaiă a modelului ia distanţă una de alta, una anterior şi 2 laterale, la
stânga şi la dreapta, în regiunea poaterioară a modelului;
pe soclul modelului sunt tăiate 3 şanţuri verticale, unul în regiunea posteripară şi 2 laterale, cu o spatulă ascuţită.

32. Enumeraţi etapele tratamentului preprotetic;

intervenţiile chirurgicale;
tratamentul parodontal; tratamentul de echilibrare
ociuzaiâ; tratamentul ortodontic; tratamentul conservativ
odontaJ; implanturile transfixiante; proteza parţială acrilică
provizorie.

33. Tratamentul preprotetic de echilibrare ocluzală:

Are în vedere 3 aspecte:
realizarea unui plan de ocluzie corect;
eliminarea contactelor premature şi a interferenţelor,
refacerea DVO,
Pentru nivelarea pianului de ocluzie sunt necesare: şlefuiri Ia nivelul
cuspiziior,
amputări coronare urmate de devitalizări, gingivectomie sau alveoioplastie şi acoperirea cu microproteze; îndepărtarea
lucrărilor fixe necorespunzătoare;
extracţia dintelui şi chiar rezecţla modeiantă a osului (în cazul molarilor superiori egresaţi împreună eu tuberozitatea).

34. Descrieţi etapele tratamentului proprotetic:

intervenţii chirurgicale asupra mucoasei;
intervenţii chirurgicale asupra osului;
interveni asupra dinţilor stâlpi;
acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze;; solidarizarea dinţilor
stâlpi;
atitudinea faţă de breşele suplimentare care complică diferitele clase de edentaţii.

OXCara sunt Intervenţiile proprotetlce chirurgicale asupra mucoasei? frenul iablat inserat aproape de muchia
crestei frontale - frenoţomle, frenectomie, frenoplastle; frenul linguaî Inserat aprgape de parodonţiul marginal
şau în formfi de evantai - fremoţomie; bridele laterale înserate aproape de muchia crestelor- incizia lor;
hipertrofie şl hiperplaziile de la nivelul versantelor crestelor, fundurilor de sac sau boltii palatine - exclzîa Ion plastia şanţurilor
vestibulare sau linguale.

36. Care sunt Intervenţiile proprotetlce chirurgicale asupra osului? v neregularităţile osoase –
rezecţii localizate- regularizări de creste; tonusul mandibular max de demisiuni exagerate-
rezectii tuberozităţi exagerat de reteritive sau procidente-rezecţii modelante;
atrofii marcate ale crestelor-reconstituiri plastice cu diferite tipuri de transplanturi.

37* Descrieţi prepararea unui lăcaş pentru pinten extern:

Ca dimensiuni, lăţimea unui lăcaş trebuie să fie 173 din lăţimea vestibulo-orală; lungimea -1/4 din diametrul mezio-distal al dintelui; adâncimea - la
nivelul crestei marginale de 1>5 mm.
Pregătirea lăcaşului se face utilizând pietre diamantate sferice. Se începe cu o piatră mai mare, cu diametru de 3 mm, cu care se acţionează asupra
crestei marginale, reducând-o cu aproximativ 1,5 mm. Această margine trebuie rotunjită, qu aceeaşi jj&tră ftamantată $e dă forma lăcaşului, Apoi,
cu o piatră diamanţată sferică cg diametrul de 2 mm, se adânceşte lăcaşul, dâridu-î-se o formă concavă şi o înclinare uşoară către centrul dintelui.
Finisarea se face cu gume abrazive adecvate ca mărime sau cu freze de fîrijsat amalgama Pot, fi aplicate substanţe cu fluor, care asigură o oarecare
protecţie împotriva cariilor şi fac zona respectivă mai puţin sensibilă ia iritanţii mecanici şi chimici.

38. Descrieţi prepararea unul lăcaş pe dinţii anteriori:

Lăcăţele supracingulare sunt trepte supracingulare care nu pot fi realizate decât pe dinţi cu cingulum bine reprezentat (caninii
superiori, centralii superiori, mai rar caninii inferiori).
 -4-
Lăţimea treptei vă fi de 1 mmşi se realizează cu o piatră diamanţată cilindrică.
Lăcaşele incizale - pot fi realizate pe orice dinte frontal, cu condiţia ca pintenul incizal sau gheruţa incizaiâ să nu jeneze raporturile funcţionale de
ocluzie. Ele se prepară mai ales pe caninii inferiori, între canin şi lateral sau între toţi frontalii, cu o piatră diamanţată flacără sau cu un disc
dlamantat
Şlefuirea se continuă şi interdentar, pe faţa finguală, astfel încât conectorul secundar să nu fie prea proeminent, fiind sesizat uşor de limbă.
între canin şi lateral, lăcaşul are formă triunghiulară, cu vârful în jos. Muchiile rezultate trebuie rotunjite.

39. în ce situaţii este indicată acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze?

prezenţa a numeroase carii tratate şi netratate;
igienă defectuoasă;
tendinţa ia carii;
lipsa retentivltăţilor naturale;
pierdere de substanţă dentară în cantitate mare prin remodelara feţelor laterale; lăcaşe ociuzale
care depăşesc mult stratul de smalţ; şlefuirile mari ale dinţilor pentru nivelarea planului de ocluzie;
rezistenţă mecanică redusă a dinţilor stâlpi, din cauza unor carii profunde sau obturaţii masive;
existenţa unor microproteze vechi, necorespunzătoare ca adaptare sau nemodelate, în vederea aplicării croşetelor, impune îndepărtarea lor şl
refacerea corespunzătoare; abraziunea marcată;
realizarea unor relaţii ociuzale corecte cu antagonista; utilizarea sistemelor
speciale de susţinere.
40. Cum trebuie să arate o coroana metalica în vederea aplicarii unul croşet dentar?
lăcaş sau lăcaşe pentru pintenii ocluzall;
convexitatea vestibuteră de mărimea adecvată tipului de croşet;
planuri de ghidare pe feţele proxlmale dinspre edentaţie realizate în funcţie de axa de inserţie;
faţa orală fie perfect plană, dar paralelă cu axa de inserţie a protezei, fie prevăzută cu un prag plasat la 1 mm de parodonţiul marginal pe care se vă
plasa braţul opozant, care realizează atât reciprocitatea, cât şi sprijinul parodontai; lăţimea pragului este de 1 mm.

41, Când este indicată solidarizarea dinţilor stâlpi?

dinţi stâlpi cu mobilitate moderată care şe menţine şi după tratamentul parodontai şi de echilibrare ociuzală; raportui eoroanâ-
rădâclnâ modificat în favoarea coroanei;
la mandibulă, când în edentaţia terminală pintenul ocluzal se plasează în foseta distală şi nu mezial; rădăcini scurte,
chiar dacă dinţii stâlpi au o implantare bună;
când, în edentaţia terminală, sunt utilizate mijloace speciale de menţinere gen culise, telescoape etc, care realizează legături foarte rigide cu şeile;
când, radiografie, procesul alveolar este cantitativ şi calitativ deficient; când sunt puţini dinţi
restanţi (ex: clasa l); când există dinţi izolaţi cu sau fără mobilitate;
când clasele principale de edentaţii (I, II, III) se complică prin breşe suplimentare; dinţii care limitează aceste breşe vor fi solidarizaţi între ei.

42. Enumeraţi motivele pentru care se închid breşele suplimentare:

lipsa de paralelism dintre dinţi face extrem de dificilă inserţia protezei cu mai multe şei chiar la proteza scheletată; şefie
reprezentate de un singur dinte artificial sunt puţin rezistente şi se pot fractura; atrofia crestelor pe care se sprijină şei reduse în
suprafaţă este rapidă; transmiterea presiunilor pe o suprafaţă mică poate duce la durere; daca pacientul rămâme fără proteză-poate
fi afectat d.p.d.v. fizionomie;
dinţii pe' care se aplică croşetele sunt mai puţin rezistenţi la solicitările mecanice ale protezei, devenind destul de rapid mobili; protezele sunt mai
complicate cu multe elemente, ceea ee reduce din precizia adaptării în gură.

43. Avantajele închiderii breşelor suplimentare:

simplificarea planului protezei;
ax de insele faci); solidarizarea dinţilor;
elementeiâ de agregare vor fi modelate special pentru aplicarea optimă a croşetelor; pacientul jioate
rârf)âne fără proteză, fizionomia nefiind afectată; proteza este mai rezistentă d.p.d.v. mecanic; dinţii
restanţi vor fi păstraţi mai mult timp pe arcadă;
semâreşte valoarea fuhcţiohalăăp sprijin parodontai mai eficient;
atrofia suportului muco-osos.este mai mică; confortul pacientului este îmbunătăţit prin
micşorarea volumului protezei; deplasările protezei vor «mai eficient neutralizate; se pot
realiza menţineri fizionomice prin aplicarea unor sisteme speciale. i

44. Care sunt zonele protetice pozitive? La maxilar:

dinţi restanţi Şi mai ales dinţi stâlpi; creste alveolare cu cele 2 zone
de sprijin; boita palatină şi tuberozităţiie. La mandibulă: dinţi
restanţi;
crestele alveolare cu cele 2 zone de sprijin; tuberculul piriform.

45. Care sunt zonele protetice negative?

ia maxilar;parodonţiul marginal;paplla incisivă;rugile palatine;rafeul median maxilar;torusui palatin;zonele gfăsoase Schroeder;bridele
laterale;inserţiile musculare şi ligamentare.La mandibulă:parodonţiul marginal;fi ei iui limbii şi inserţia pianşeuiui bucal;mucoasa procesului alveolar
în zona linguaiă;linia milohioidiană, bridele laterale, inserţiile musculare şi ligamentare;torusul mandibular.

46. Descrieţi direcţia, sensul şl durata forţei de masticaţie:

directa este predominant verticală, perpendiculară pe planul de ocluzie, dar apar şi componente oblice şi orizontale, prin descompunerea acestor
forţe verticale pe planurile înclinate cuspidiene; forţei© verticale sunt ceîe mm bine suportate de dinţii restanţi, solicitând toate fibrele
parodontale, spre deosebire de forţele oblice şi orizontale, care nu sunt bine tolerate de parodonţiu şi au acţiune disiocantă pentru proteza
parţială; sensul forţei funcţionale de masticaţie este de jos în sus;
durata forţei funcţionale de masticaţie este intermitentă, masticaţia făcându-se ritmic, prin închiderea şi deschiderea gurii; aceasta contribuie ia
menţinerea troficităţii ţesuturilor muco-osoase, parodontale şi musculare; între mese, forţa funcţională de masticaţie se declanşează numai pentru
deglutiţie; pentru incizia şi triturarea alimentelor, se apreciază că în cursul unei zile mandibula este presată de maxilar aproximativ 30 de minute
(pentru 3 mese); degiutiţia, care se face în IM, se produce de circa 590 de ori în 24 ore, media contactelor interdentare fiind de aoroximativ 3 ori
mal mare decât în masticaţie.

• 47 factorii de care depinde menţinerea indirecta:

trficacitatea menţinerii directe; menţinerea Indirectă începe să funcţioneze când menţinerea directă a fost învinsa;
distanţa de plasare a elementelor contrabascuîante faţă de axa de basculare; ea depinde la rândul ei de lungimea şeilor terminale şl
de situarea axei de basculare;
 -4-
locul plasării elementelor contrabascuîante faţă de axa de basculare; cu cât sunt plasate mai departe de axa de basculare, cu atât ' eficienţa lor
este mai mare; de obicei elementele contrabascuîante sunt aplicate pe canin şl în foseta mezială a primului premoiar, deoarece incisivii (care
sunt cei mai depărtaţi de axa de basculare) nu oferă decât foarte rar condiţii pentru aplicarea corectă a opritorilor de basculare;
rigiditatea conectorului secundar de care este legai elementul contrabasculant, ca şl a conectorului principal în care se termină acest conector
secundar;
existenţa unui lăcaş special pregătit pe dinţii stâlpi indirecţi, în care să se aplice elementul contrabasculant, la fel ca pentru un pinten ecluzai,
Incizâl sau supracinguîar;
valoarea parodontaiă a dinţilor stâlpi indirecţi; nu vor fi aplicate elemente contrabascuîante pe dinţii mobili, suprasolicitarea ducând rapîd la
pierderea lor.

48. Care sunt şi unde se plasează elementele contrabascuîante:

la protezele scheletate ce tratează edentaţii de clasa i, elementele contrabascuîante se aplică bilateral; acestea sunt: pintenii ociuzali plasat în
foseta mezială a primului premoiar, când este o edentaţie termino-terminaiă molară; pintenul supracinguîar pe canin va fi utilizat când lipsesc
premolarii secunzi, pentru aplicarea lui fiind necesar să se creeze o treaptă; croşetul continuu este un bun eiemerft contrabaiansant numai dacă
are la extremităţi un eficient sprijin parodontal, realizat prin pinteni ociuzali sau gheruţe incizale; croşetul continuu este indicat mai ales atunci
când rămâne prezent numai grupul dinţilor frontali; sprijinul croşetului continuu în aceste cazuri se face numai pe canin, printr-o gheruţă Incizaiâ
plasată într-un lăcaş incizai mezial sau printr-o gheruţă plasată între canin şi lateral; gheruţele sunt indicate mai ales la mandibulă, unde caninii
nu au cingulum; gheruţele sau pintenH IncJzali plasaţi între toţi dinţii frontali au o acţiune contrabasculantă foarte eficientă, însă efectul
nefizionomic iasă rjhuît de dorit; :iar frecvenţa cariilor în lăcaşele Incizale face ca aceste elemente protetice să fie rar utilizate;
conectorii:pr^ic1pâii;dentc-mucozaii au un bun efect contrabasculant, cu condiţia să aibă un sprijin parodontal eficient, a.î. să nu
at^oneze.pşpianuri fricHnate;
-sisţemel speciale (culise, coroane telescop) pot avea şl efecte contrabascuîante, însă, pentru a evita uzura lor prematură, efectul de menţinere
indirectă trebuie preluat de pintenii Interdentarf, suprâcinguiari sau de croşetul continuu cu care trebuie să fie concepută proteza,
-la protezele scheletate ce tratează edentaţii ds clasa a il-a elementul contrabasculant este plasat pe partea opusă edentaţie! terminale şi este
reprezentat de un pinten ecluzai plasat în foseta mezială a primului premoiar; dacă edentaţia prezintă suplimentar o breşălaterală,;pfnt8riUl cel
mâi mezial de partea edentaţiel laterale are, în afara rolului de sprijin pentru şaua laterală, şi un rol de rtw$rtt^ntra^aşdulant.
la protezele scheletate care tratează edentaţii de clasa a IV-a întinse, bascularea prin desprindere poate fi evitată de către pintenii
ociuzali Cei mai distall ai'croşetelor-Bonwlll care se aplică acestor proteze, pinteni care au avantajul de a fi plasaţi departe de
%l3ent^ croşetele aplicate pe dinţii limîfanţî breşei frontale; i se atrage atenţia pacientului să nu utilizeze în
mas^tic^ţie dinţfrfFpntali.

49. Enumeraţi funcţiile auxiliare ale elementelor contrabascuîante:

Stabilizarea orizontală a protezei;
imobilizarea dinţilor frontali şl refacerea punctelor de contact;
împiedicarea deplasări a conectorului principal;
trariŞmitereş forţelor de masticaţie şi pe dinţii stâlpi indirecţi; rigidizarea elementelor componente
ale protezei (bară linguală şi croşet continuu).
50 Metodele prin care se poate evita bascularea prin înfundare: -atfjpiente de compresiune, mai ales
ta mandibulă;
şehermlnaie'extinseia maximum, dar în limite fiziologice, cu acoperirea obligatorie a zonelor biostatice reprezentate de tuberozitâţi şi de
tuberculul pirifbrm;
conectori principali ia maxilar, de lăţiine echivalentă cu întinderea edentaţie!; căptuşîrea şi
rebazarea şeilor.

51. Car® surit efectele deplasărilor protezelor parţiale:

efecte oisdrtodontice rapide şi brutale, manifestate prin înclinări, rotaţii sau vestibularizâri ale dinţilor restanţi şi mai ales aie dinţilor stâlpi;
eroziuni şi legiuni carioase favorizate şt de duritatea mare a aliajului crom-cobalt; afectarea
parodonţiului marginal; afectarea parodonţiului profund, mai ales ia dinţii stâlpi; leziuni
mucozaie.(stbmatppatli protetice) cu diferite aspecte; atrofie osoasă în ritm accelerat;
devieri afe nişf^^tito pentru a găsi poziţii în care proteza să fie stabilă {poziţii de necesitate); incpnfbft
pentru' pacient;
adaptare psihică şi biologică Imposibil de realizat, pacientul renunţând la proteză; apariţia unor
ticuri.şi maifuncţii.

52. Caracterjstlle comune ale colectorilor principali: rigiditatea - datorită rigidităţii toate solicitările funcţionale la care este supusă proteza vor fi
distribuite întregii suprafeţe de sprijin dento-parodontai şi muco^osos; numai prin rigiditatea conectorului principal celelalte componente aie protezei
îşi pot îndeplini funcţiile, având un Suport stabil; rigiditatea se obţine prin lăţimea conectorului principal la maxilar şi prin grosimea şi profilul
deosebite ale barei linguale la mandibulă;
profilaxia ţesuturilor câmpului protetic - conectorii principali nu trebuie să producă nici o suferinţă ţesuturilor parodontale marginale sau mucoasei în
timpul funcţiunilor, static sau la inserţia şi dezinserţia protezei; la maxilar sunt zone care trebuie despovărate de presiuni (papilâ Incisivă, rugile
palatine, rafeul median, torusul palatin) sau zone faţă de care conectorul principal trebuie să treacă la distanţă (parodonţiui marginal, toruş maxilar
exagerat); la mandibulă bara linguală trebuie să fie Ia distanţă de mucoasa procesului alveolar şi de parodonţiul marginal; despovărarea se face prin
folierea modelului funcţional; confortul pacientului - acesta se realizează prin:
simetria conectorului principal faţă de linia mediană;
aplicarea conectorului principe! perpendicular pe planul medio-sagital;
plasarea cor ecrtorulul principal e.î. să nu schimbe substanţial conturul ţesuturilor cu care vine în contact;
reproducereh cât mai fidelă a conturului anatomic pe care îl acoperă;
acoperirea ţesuturilor, care nu trebuie să fie mai mare decât cea minimă necesară;
întâlnirea conectorilor principali cu celelalte elemente ale protezei trebuie să se facă în unghiuri rotunjite, iar suprafaţa externă a conectorului să fie
perfect lustruită.;

53 poziţia barei linguale:

bara linguală este plasată în dreptul versantului lingual al procesului alveolar mandibular, între parodonţiu! marginal şi fundul de sac lingual;
faţă de parodonţiu! marginal, marginea superioară a barei linguale se află la o distanţă de 4-5 mm;
extremitatea inferioară este plasată în fundul unui sac lingual ai. să nu împiedice mobilitatea fiziologică a planşeului bucal sau a
frenuiui limbii; - trebuie să fie plasată la
distanţă de 0,30-2 mm faţă de mucoasa planşeului alveolar;
plasarea cât mai aproape de pianşeul bucal evită interferenţa cu limba în timpul diferitelor funcţîî şi retenţiile alimentare sub bară; pentru plasarea
corectă a barei linguale în fundul de sac este necesară o bună amprentare, mai ales a zonei linguale centrale, ceea ce se poate obţine utilizând
linguri individuale corect adaptate şi mişcări funcţionale ale limbii în timpul amprentării funcţionale.

54. distanţarea barei linguale:

Tată de mucoasa procesului arveolaV, bara linguală trebuie şă fie plasată la o distanţă de 0,30-2 mm, în funcţie de sprijinul protezei, forma
anatomică a procesului alveolar şi rezilienţa mucoasei crestelor alveolare. Distanţarea se face prin foliere cu ceară specială pe modelul funcţionai.
 -4-
Fiind la distanţă de mucoasă, bara linguală nu va transmite presiuni asupra mucoasei procesului alveolar, când proteza are sprijin dento-
parodontal, folierea va fi minimă, de 0,30 mm;
când proteza are sprijin mixt, grosimea foliei va fi mai mare, în funcţie de rezilienţa mucoasei pe care se sprijină şeiie terminale; dacă procesul
alveolar este vertical şi rezilienţa minimă, folierea va fi de 1 mm; dacă procesul alveolar este oblic, folia va fi de 1,5 mm, iar dacă rezilienţa mucoasei
crestelor este mare, folia va fi de 2 mm;
când procesul alveolar este retentiv (concav) sau dinţii sunt uşor lingualizaţi, folierea va fi de 1,5-2 mm;
când există torus mandibular, folierea se va face în funcţie de mărimea tonisulul, grosimea fiind de 0,50-1 mm.
55, Profilul şi dimensiunile barei linguale:
Profilul; forma cea real adecvată â barei linguale pe secţiune este cea semipiriformă;
porţiunea cea mai voluminoasă este plasată către fundul de sac, iar extremitatea subţiată către parodonţiu! marginal;
forrna semipiriform contribue la confortul pacientului, limba venind în contact cu porţiunea îngustă a barei;
forrna semipiriform asigura si rezistenta mecanica la bariei
muchia inferioară a barei din apropierea mucoasei procesului alveolar trebuie rotunjită, pentru a evita lezarea mucoasei.
Dimensiuni;
Inaltimea bara linguala este 4-5mm
grosimea este de 1jnrn fa extremitatea superioară şi de 3 mm la cea inferioară;
cu cât bara linguală va fi mai lungă, cu atât grosimea trebuie să fie mai mare, pentru a asigura rezistenţa mecanică şi rigiditatea.

56. Roiul croşetului continuu:

rîgidizarea barei ifnguaîe şl mărirea rezistenţei mecanice a protezei; contribuie ia sprijinul
parodbntai al protezei;
asigură menţinerea indirecta a protezelor terminale (element antlbasculant); stabilizează proteza
în sens disto-mezial; solidarizează dinţii restanţi;
poate reface punctele de contact pierdute prin migrarea orizontală a dinţilor restanţi.
57 Caracteristiciie conectori principali maxilari:
subţiaţi şi au grosime mîcâ; această formă este cea mai confortabilă pentru pacient; se prezintă sub formă de
plăcuţe mâl înguste sau mai late, în funcţie de mărimea edentaţiei; lăţimea minimăar trebui să fie egala cu
mărimea spaţiului edentat; grosimea plăcuţelor este cuprinsă între 0,40 şl 0,60 mm;
cu cât plăcuţele sunt mai înguste, cu atât grosimea trebuie să fie mai mare şi invers, în căzui acoperirii complete a bolţii paiatine;
conectorii principali maxilari vm în Contact eu mucoasa, b cei care au contact numai cu mucoasa se numesc plăcuţe
mucozale, iar cei care au contact şi cu dinţii restanţi se numesc plăcuţe dento-mucozale;
cei sub formă de bare înguste dar groase sunt rar utilizaţi, fiind greu de suportat mai ales în edentaţiiie terminale;
în edentaţiiie terminale conectorii principali au şi rolul de a transmite o parte din presiunile de masticaţie asupra bolţii palatine;
faţă de parodonţlul marginal ai dinţilor restanţi, conectorii principali trebuie să se oprească la o distanţă de 5 mm, fiind paraleli cu
acesta;
anumite zc ie ale câmpului protetic acoperite de conectorii principali trebuie despovărate de presiuni: papila incisivă, rugile palatine, torusul palatin,
rateul median ascuţit;
marginea anterioară şî posterioară a conectorilor principali trebuie uşor îngroşată pentru a evita lezarea mucoasei şl retenţiile alimentare;
torusul palatin mare poate modifica traseul transversal obişnuit al conectorului principal; limita posterioară
a conectorului principal se află înaintea liniei Ah.

58, Plăcuţa mucozală cu lăţime redusăî

este un conector principal care.se utilizează în edentaţiiie laterale (clasa a lll-a) în care proteza are sprijin dento-parodontal; lăţimea plăcuţei este
egală cu mărimea spaţiului edentat sau concordantă cu aria delimitată de cele 4 puncte de sprijin parodontai ai protezei;
grosimea conectorului va fi de 0,60 mm: daca macheta conectorului principal este mai subţire (0,40mm) este necesară o îngroşare la centrul şi ia
extremităţile conectorului pentru a se asigura rigiditatea şi rezistenţa mecanică;
deşi este în contact cu mucoasa boiţii paiatine, acest conector nu transmite presiuni suportului muco-osos, deoarece proteza are
sprijin dento-parodontal;
nu ajunge în zona rugilor paiatine;
dacă există torus palatin sau rafeu median proeminent este necesară despovărarea acestor zone; grosimea folierii este în funcţie de mărimea
torusului (0,5-1 mm) sau a rafeului median (0,3-0,4 mm).

59, plăcuţa mucozală cu iăţima mare:

este un conector principal utilizat în edentaţiiie terminale (clasa I şi a H~a), când crestele sunt bine reprezentate, exista mai mult de 6 dinţi restanţi,
iar torusul este mic sau absent; mai este indicată în edentaţiiie latero-tiârminale; acoperă circa 2/3 din suprafaţa boiţii palatine;
limita lui ante loara, care ajunge de obicei în zona rugilor palatine, este reprezentată de o linie Imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni
ocluzali; acesta margine trebuie să se termine în depresiunea dintre 2 rugi şi nu pe proeminenţa unei rugi; limita posterioară este mal anterioară de
linia Ah; lăţimea trebuie să fie cel puţin egală cu lungimea şeilor;
în zona de unire cu şeiie metalice plăcuta mucozalâ este mal groasă şi prezintă un prag extern şt unul mucozal, la care se va termina acrilatul şeilor;
joncţiunea cu conectorii secundari sefece în unghiuri rotunjite;
alături de despovărarea torusului şi arafeului median este necesară şi folierea rugilor palatine pe care ie acoperă plăcuţa, cu o folie de 0,2-0,3 mm;
cu cât sunt mai late, cu atât îmbunătăţesc menţinerea prin adeziune;
în dreptul dinţilor laterali este necesară decoletarea, plăcuţa trecând la 5 mm de parodonţiul marginal.
60. Plăcuţa mucozală fe ne st rată:
este un conector principal Indicat când există un torus palatin mare situat în mijlocul bolţii sau când pacienţii tolerează cu dificultate o
placă paiatinală completă;
se poate utiliza în toate tipurile de edentaţii;
are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite;
lasă liberă zona centrală a boiţii palatine;
este considerat cel mai rigid conector principal, dar este cei mai puţin utilizat;
plăcuţa anterioară este mai iată (6-9 mm); se plasează cu marginea anterioară la cei puţin 5 mm de parodonţiul marginal al dinţilor frontali, paralei cu
acesta şl între 2 rugi palatine, fără să depăşe'ascâ pintenii cei mai anteriori; faţa externă a plăcuţei anterioare trebuie să redea forma anatomică a
zonei pe care se aplica;
plăcuta posterioanî este mal îngustă (4-5 mm) şl ajunge până în apropierea liniei Ah; pe secţiune trebuie să fie semiovaiâ; plăcuţele anterioară şl
posterioară vor fi unite de 2 benzi laterale de 5-6 mm lăţime, plasate paralei cu parodonţiul marginal al dinţilor laterali şi ia o distanţă de 5 mm de
acesta;
este necesară despovărarea rugilor palatine acoperite de plăcuţa anterioară şi a rafeului median.
61 Plăcuţa mucozală în formă de U:
este un conector principal Indicat numai în cazurile în care există un torus palatin mare, plasat posterior, până aproape de limita dlstală a palatului
dur;
marginea anterioară se plasează la cel puţin 5 mm de parodonţiul marginal al dinţilor frontaii şi laterali, Iar marginea posterioară ajunge până n
apropierea bazei torusului; zonele de despovărare sunt aceleaşi;
pentru a fi suficient de rigid, acest conector trebuie să aibă o grosime de 0,60 mm.
 -4-
62. Plăcuţa dento-mucpzală:
este un conector principal Indicat când există puţini dinţi restanţi (numai grupul frontal), creste bine reprezentate sau torus palatin situat posterior;
poate fi utilizat şi în edentaţiiie asociate cu breşe frontale, dinţii artificiali fiind fixaţi în conectorul principal; --
plăcuţa dento-mucozală ajunge pe dinţii frontali până în regiunea supracingulară; la acest nivel marginea conectorului fiind subţiată, se pierde fin pe
dinţi;
în regiunea laterală este necesară decoletarea, eliberând parodonţiul pe o distanţă de 5 mm; lăţimea; plăcuţei dentc-
mucozate trebuie să asigure rigiditatea protezei, dar şl ocolirea unui torus mare;
plăcuţa denţo-mucozelă maxilară trebuie să aibă un sprijin parodontal corect, prin realizarea de trepte supracinguiare pe canini şi incisivii centrali
dacă este posibil sauprin pinteni ocluzali;
plăcuţa nu trebuie să se sprijine pe'pîanuri înclinate, pentru că are un efect disortodontic asupra dinţilor restanţi şi nici să modifice raporturile
corecte de ocluzie;
zonele de despovărare sunt parodonţiul marginal (0,2 mm), papila incisivă (0,2-0,3 mm), rugile palatine şi rafeui median.

63. Enumeraţi funcţiile croşetelor:

menţinerea (retenţie sau ancorare);
stabilizarea;
sprijinul (parodontal); încercuirea;
reciprocitatea; pasivitatea; menţinerea
indirectă.

64. Care sunt factorii de care depinde menţinerea protezei:

mărimea ret ntivităţii zonei subecuatoriale în care este angajată porţiunea flexibilă a braţului letentlv;
gradul de flexibilitate a porţiunii termitele a braţului retenth/;
numărul croşetelor şi poziţia lor,
gradul de fricţiune dintre dinte şi croşet;
implantarea dinţilor stâlpi;
tipul de croşet;
fizionomia.

65. Definiţia ecuatorului anatomic, da Implantare, de malpozlţie:

Ecuatorul anatomic este linia trasată cu ajutorul paralelografulul ce trece prin punctele cele mai convexe ate coroanei unul dinte izolat, care este
plasat în poziţie verticala pe măsuţa paraielografului. Nu este utilizat în scopul plasării braţului retentiv al croşetului turnat
Ecuatorul de implantam apare ca urmare a implantării normale, înclinate a dinţilor în maxilare. Trece tot prin convexitâţiie maxime. Nu este utilizat
pentru aplicarea croşetelor protezelor parţiale, dar poate fi utilizat pentru aplicarea croşetelor unor aparate mobile de imobilizare a dinţilor
parodontotici, fără a.exista edentaţii.
Ecuatorul de malpozlţie apare cârjd arcada dentară nu mai este integră, dinţii vecini spaţiilor edentate suferind migrări, iar axul de implantare al
acestor dinţi fiind diferit Este utilizat numai pentru aplicarea exegetelor din sârmă ale protezelor acrilice.
66. Care este linia ecuatoriala tipică:
Reprezintă ecuatorul protetic plasat aproximativ ia mijlocul distanţei cervico-ociuzale pe faţa proximaiâ dinspre edentaţie şi care trece apoi în
diagonală pe feţele laterale (vestibualră şi orală), apropiindu-se de colet spre faţa proximaiâ opusă edentatei.

67. Care sunt liniile ecuatoriale atipice:

linia ecuatorială diagonală - pleacă din vecinătatea feţei ocluzaie ia nivelul feţei proximele dinspre edentaţie, coboară oblic pe feţele laterale şl
ajunge pe faţa proximaiâ opusă edentaţie! în vecinătatea coletului; se întâlneşte mai frecvent ia canini şi premolari; linia ecuatorială înaltă - este
plasată în apropierea feţei ocluzaie, atât vestibular, gât şi oral; se întâlneşte frecvent ia premolarii Inferiori înclinaţi Hnguai şi ia premolarii superiori
înclinaţi vestibular;
linia ecuatorială coborâtă - este plaiată în apropierea coletului şi se întâlneşte pe feţele proxlmale ale dinţilor care prezintă pe feţele laterale un
ecuator înalt şi pe dinţii conici; se întâlneşte mai frecvent pe molari.

68. DescrJeţl funcţia de stabilizare a unui croşet: %Sîe funcţia prin care croşetul se opune
deplasărilor orizontale ale protezei; la stabilizare contribuie toate porţiunile rigide supraecuatoriale
ale croşetului; croşetele circulare au o acţiune de stabilizare mai bună decât croşetele divizate;
pentru a se obţine stabilizarea, elementele rigide ale croşetului trebuie plasate bilateral, aslgurându-şe stabilizarea în sens
trarisversal, dar şi pejefete p^^ -
prelungirea braţelor opozante rigide pe mal mulţi dinţi sau ctifar pe toţi dinţii măreşte stabilizarea, solicitările orizontale periculoase pentru
parodonţlul dinţilor stâlpi fiind distribuite pe un număr mai mare de dinţi;
solidarizarea prin microproteze a dinţilor stâlpi măreşte valoarea lor parodontaiă şi rezistenţa la mişcările orizontale ale protezei.
69. Descrieti funcţia de sprijin a linul croşet:
^prezintă funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor verticale în direcţia ocluzo-mucozaiă a protezei (de înfundare), asigurându-I acesteia
sprijinul parodontai;
elementul principal care asigură sprijinul parodontai este pintenul;
la sprijin, contribuie toate elementele rigide supraecuatoriale ale croşetului;
este Indicat şl se poate realiza sprijinul parodontai al unei proteze chiaratuncl când există un singur dinte restant.

70. Descrieţi pintenii interni ce asigură sprijinul unei proteze:

pot fi utiliz? ţi în edentaţlile clasa afli-a şi mai rar în edentase clasa a IV-a, pe dinţii care limitează breşele, sprijinul fiind pur dento-
parodontal; |:
dinţii stâlpi vor ti acoperiţi de microproteze (coroane turnate, coroane mixte sau de substituţie), în care sa realizează cavităţi în formă de Icoadâ de
rândunicăYdeschise;către edentaţie şi plasate pe faţa ocluzală; pintenii care ocupă aceste lăcaş*, se continuă cu cele 2 braţe ale croşetului şl
conectorul secundat
acest tip de jpirtten^eâifzeâzâ un sprijin "parodontai efreierit, care acţionează rnâi aproape de axul dintelui stâlp,'asigură o bună stabilizare a
protezei şi are o mare rezistent mare mecanică;
în edentaţlile terminale pot fi realizat pinteni interni plasalîricayjtăti realizate în microproteze; cavităţile sunt plasate interdentar, au formă
cilindrică şi în ele şe aplică un pinten intern care preia o pane din sTfflcttaTtîe* Sistemului âe menţinere (culise, capse), mai ales rolul antibasculant
şl mat puţin pe cei de sprijin.

71. Caracteristicile pintenilor externi principali:

Vor fi proiectaţi şi realizaţi a.î. forţele transmise de ei să fie paralele cu axul lung ai dinţilor stâlpi şi cât mai aproape de acest ax. In acest scop
trebuie ca:
pintenii să fie,plasaţi într-un lăcaş în formă emisfericâ şi cu înclinare adecvată; lăcaşul poate fi preparat pe dinţi neacoperiţi, pe microproteze,
incrustaţii sau obturaţii din amalgam; pintenii nu se aplică pe feţe înclinate şi nepregătite pentru pinteni; pintenii să aibă o rigiditate absolută;
rigiditatea este dependentă de forma, mărimea şi grosimea pintenului, de aliajul din care este confecţionat, de legătura cu conectorul său
secundar; cu cât şaua este mal lungă, cu atât pintenul şl conectorul secundar trebuie să fie mai rezistent;
 -4-
forma pintenului ocluzal să fie triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat spre centrul feţei ocluzaie; baza este mai lată şi face legătura cu conectorul
secundar;
mărimea pintenului să fie dependentă de aintele pe care se aplică; lungimea trebuie să fie % din lăţimea mezio-distaiă, iar lăţimea 1/3 din lăţimea
vestibulo-oralâ a dintelui stâlp; grosimea va fl de 1,5 mm la unirea cu conectorul secundar şi de 1 mm spre vârf, pentru a putea să-şi îndeplinească
rolul orice pinten trebuie sâ se continue cu un conector secundar, unirea dintre el trebuind să se facă într-un unghi de 90° sau mai mic, ceea ce se
obţine prin prepararea înclinată a lăcaşului spre centrul dintelui.

72, Funcţiile pintenilor principali:

asigură sprijinul parodontai ai protezei, împiedicând deplasarea ei spre mucoasă; în edentaţlile de clasa a Iii-a şi a IV-a reduse, pintenii transmit
integrai presiunile de masticaţie dinţilor stâlpi, asemănător unei punţi dentare, iar în edentaţlile de clasa I şi a l!-a transmit doar o parte din
presiunile de masticaţie, celelalte fiind transmise prin şei crestelor alveolare; menţin nivelul cuspidian al dinţilor artificiali în planul de ocluzie;
menţin relaja ocluzală a protezei cu dinţii antagonişti, diminuând atrofia crestelor şi evitând lezarea parodonţiului marginal;
menţin braţele croşetului în poziţie constantă, stabilă faţă de ecuatorul protetic şi zona de retenţie a dinţilor stâlpi;
reduc presiunea dureroasă a şeilor asupra crestelor, care poate să apară uneori în masticaţie, mai aies la protezele cu sprijin
mucozai;
plasaţi în fosetele vecine edentaţiei, evită retenţiiie alimentare între şei şi dinţii stâlpi, realizând un punct de contact perfect; plasaţi
interdentar, pot reface punctele de contact pierdute prin migrările orizontale ale dinţilor; intervin în stabilizarea orizontală a protezei;
pot împiedica migrările verticale ale Unor dinţi (mai ales molari) care nu au antagonişti.

73. Descrieţi funcţia de încercuirea a unei croşet!

este funcţia prin care croşetul trebuie să cuprindă maî mult de 180° din circumferinţa dintelui;
la încercuire trebuie sâ ia parte numai porţiunile rigide ale croşetului (braţul opozant, porţiunea supraecuatorială a braţului retentiv, conectorul
secundar în zona supraecuatorială sau cea plasată pe ecuator - pentru croşetele circulare - şi braţul opozant şl zona conectorului secundar - senini
croşetele divizate);
încercuirea are rolul de a asigura stabilizarea orizontală a protezei în sens sagital şi transversal;
contribuie îa sprijinul parodontal şi I4,menţinerea protezei, prin efectul de fricţiune dintre croşet şi dintele stâlp.
74. Descrieţi funcţia de reciprocitate a unui croşet:
este funcţia croşetului prin care se, neutralizează efectul porţiunii flexibile a braţului retentiv care solicită orizontal dintele stâlp în timpul Inserţiei şi
dezinserţiei protezei;
pentru a evita acest efect, dintele stâlp trebuie să fie sprijinit de către braţul opozant tot timpul cât porţiunea flexibilă a braţului retentiv este
solicitata în inserţia şi dezinserţfa protezei;
de obicei, braţul opozant este rigid şi se plasează supraecuatorial, ceea ce face ca la inserţia protezei primul contact cu dintele stâlp să fie făcut «ie
porţiunea flexibilă a aratului retentiv, iar mai târziu va face contact şl braţul opozant, timp suficient pentru solicitarea nefiziologică a dintelui stâlp;
ia dezinserţîe, braţul opozant pierde contactul cu dintele stâlp exact în momentul în care porţiunea flexibilă a braţului retentiv întră îrMerisţune
maximă pentru a trece de ecuatorul protetic;
în mod corect ar trebui ca ia inserţia protezei braţul opozant sâ vină în contact eu dintele stâlp în aceiaşi timp cu braţul retentiv a) croşetului şi sâ
parcurgă aceeaşi distanţa pe dinte ca aceea pe care o parcurge braţul retentiv; ia dezinserţia protezei cele 2 braţe ar trebui sâ părăsească în acelaşi
timpjtjlntele stâlp;
reciprocitatea corectă poate fi realizată prin plasarea braţelor croşetului Ia acelaşi nivel orizontal sub ecuatorul protetic.
75. Descrieţi funcţia de pasivitatea unul croşet:
este funcţia croşetului prin care acesta, după ce este aplicat corect pe dintele stâlp, nu trebuie să exercite nici o presiune asupra dintelui;
toate braţele croşetului, chiar şi porţiunea flexibilă a braţului retentiv, deşi au contact cu dintele, trebuie să fie pasive în momentul în care asupra
protezei nu se exercită nici o forţă.

76. Descrieţi funcţia de menţinereihdirectă a unui croşet:

croşetele turnate pot avea şi funcţiajde opritor de basculare (menţinerea indirectă), rol neglijabil dacă proteza este prevăzută cu
mijlgace cpnţrabaşcyianţe corespunzătoare;
efectul cQhtrabescuiatît ai crpşeteloHppate fi realizat astfel:
prin porţiunile terminale flexibile ăie braţelor reteritive ale croşetelor circulare orientate către edentaţie, care se proptesc în
retentivitefea elntelul în momentul înxare proteza are tendinţa să basculeze prin desprindere;
prîn |urfljţatea;dl8telă subecuatoriaif'orientată către edentaţie, a porţiunii orizontale a croşetului divizat în Jtt;

77. Caracteristicile croşetelor circulara: ^dtrcu dintele stâlp un contact aproape circular şi pe o mare suprafaţă;
braţul retentiv ajunge în zona retefthrâ subecuatoriaiă dinspre ocluza), utilizând pentru menţinerea protezelor retentivităţile de pe feţele
yşstlbulare sau orale;
porţiunea flexibilă a braţului retentiv acţionează prin tracţiune asupra retentivităţii dintelui stâlp;
Inserţia protezelor prevăzute cu astfel de croşete este mai uşoară decât dezinserţia;
tbâle beteli pieâ^ ~ "

78. Elementele croşetului Ackers:

corpul croşetului-rrpliasat supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic pe una din feţeie proximale ale dintelui stâlp; este rigid; intervine în
stabilizarea pri?prrţa|ă a prptş^lşrîn sprijinul parodorjtaf;
braţul reţenţiv» cu 2 porţiuni: una supraecuatorială (este rigidă, intervine în sprijinul şi stabilizarea protezei), iar a doua o continuă pe prima şi
reprezintă partea termlnalâjexibliâ a braţului retentiv, cu roi de menţinere a protezei;
braţul reciproc (coritracroşet, braţ opozant) - este rigid; poate fi plasat supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic; are roi de sprijin, şţabnizife $i
încef$Mlrf, dar nuţi ^fij^pmql^ţe;
pintenul pcluzal — este rigid; se plasează într-un lăcaş de pe faţa ocluzală, mezia! sau distal; asigură sprijinul parodontal al protezei, dar intervine şl
în stabilizarea orizorAălă a protezei;
conectorul secundar - face legătiira croşetului cu şaua protezei sau cu conectorul principal; este rigid; intervine în stabilitatea pn^oritată a proţexel.

79. Descrieţi croşetul Inelar sau cu 4 braţe:

faţă de croşetul Ackers prezintă în plus un pinten ocluzal auxiliar, plasat în foseta opusă pintenului principal, de lângă edentaţie şi un conector
secundar de întărire ce pleacă din pintenul auxiliar şi se termină în conectorul principal sau în şaua metalică; realizează un dubiu sprijin - mezial
şidfetal;
conectorul secundar se plasează de aceeaşi parte cu braţul opozant în zona procesului alveolar, dar la 0,2 mm de mucoasă;
pe molarii superiori braţul retentiv este plasat vestibular, cu vârful porţiunii flexibile spre distal, iar la molarii inferiori braţul retentiv este
plasat lingUai şj deschis; mezia!;
poate fi aplicat şi pe premo\aTit caz în care braţul retentiv este plasat pe faţa vesti bula ră;
datorită contactului mare în suprafaţă şi plasării în regiunea posterioară de recomanda acoperirea molarilor cu microproteze special modelate;
este indicat de obicei pe molarul de 12 ani izolat;
retentivitatea trebuie să fie de maxim 0,5 mm pe molari şl de maxim 0,25 pe premolarl.
 -4-
80. Descrieţi croşetul Bonwiil:
este foarte utilizat când opus edentaţiilor se află o hemiarcadă Integră (edentaţii clasa a li-a sau IV-a^ poate fi folc slt între 2
molari, între 2 premolarl sau între un molar şi un premoiar,
este necesară crearea unui spaţiu suficient pentru plasarea interdentară a corpului croşetului, prin şlefuire, lărgind nişa masticatorie; şlefuirea fiind
mare, se recomandă acoperirea aestor dinţi cu microproteze;
când nu se acoperă dinţii stâlpi cu microproteze, pacientul trebuie să aibă o igienă perfectă, să nu prezinte tendinţa la carii, iar dinţii sa aiba un
contur favorabil aplicarii crosetululi: cel 2 pinteni alăturaţi împiedică acţiunea de pană a croşetului şi pătrunderea alimentelor între dinţii stâlpi;
dacă dinţii sunt acoperiţi de micronr nteze solidarizate se poate renunţa la pintenii ocluzali, sprijinul fund asigurat de corpul croşetului piasat
interdentar;
conectorul secundar este unic, plasat interdentar pe faţa orală şi se termină în conectorul principal; braţele
retentive pot fi aplicate vestibuiar, oral sau diagonal, ca şi braţele opozante; adâncimea de retenţie este de
maxim 0,5 mm pe molari şi de maxim 0,25 pe premolari.

81. Caracteristicii croşetelor divizate:

brajul retentiv pleacă din şaua scheletului metalic al protezei şi nu dintr-un coj$ comun cu celelalte braţe, ca ia croşetele circulare; porţiunea
terminală a braţului retentiv ajunge în zona de retenţie a dintelui stâlp dinspre gingival şi acţionează asupra dintelui ia dezinserţia protezei prin
împingere;.
dezinserţia protezelor prevăzute cu acest tip de croşete este mai uşoară decât inserţia;
sunt mai puţin vizibile decât croşetele circulare;
contactul cu dintele stâlp este mai mic decât ai croşetelor circulare;
elasticitatea braţelor retentive este mai mare decât a croşetelor circulare;
braţele retentive au forme de litere; de aceea cele 7 croşete au fost notate prin sistemul mnemotehnic CLUSTIR; braţul opozant,
pintenul ocluzai.şi conectorul său secundar sunt la fel cu cele ale croşetelor circulare,

82.. escrJeţl croşetut divizat în „T”

-cel rmai cunoscut si utilizat;

-braţul retentiv pleacă din şa cy traiectul orizontal sau uşor oblic, ia distanţă faţă de mucoasa procesului alveolar;
- în dreptul mijloculuiTetei dintelui se ridica vertical, luând contact crjecuatorul protetic la mijlocul feţei vestlbuTa/e ;de ia acest nivel pleacă cele
dxtuaporţiuni orizontale celormeaza T-ui mer&and Una spre faţaMIar cealaltă spre ceă0 ~
- în edSrfepîe terminale sub ecuator se plasează numai jumătatea Da T-ului' iar cea M pe ecuator
- îft edematiile laterale se pot plasa sub ecua&rfa:m1»eirpc^unl său numai o jumătate Indiferent care; .r braţele
orizontale pot lua în unele, situaţii forma de Y,croşetui fiind numit Budlohg;
- pt a creşte elasticitatea! porţiunii verticale a T-ului'se măreşte lungimea electorului secundar ai braţului retentiv.care trebuie să plece din
porţiunea mijlocie â şeli-acest tip de croşet şe numeşte Bpnyhard
- pt fizionomie se poate renunţa la porţiunea Ivi a T-uiui, croşetul transformâandu-se în semi-T
- acest croşet este indicat mai ales pe canini şî premolari sup.
- croşetul fn T'poate fi aplicat în toate tipurile de edentaţii,atât pe canini.premolari şi molari; ,
- 83. Contraindicatile crosetului in „T”
-tiu poate fi aplicat în edentaţiile terminale, când zona retentivă se afla M sau dintele stâlp prezintă un ecuator protetic înalt(acesta ar produce un
puternic efecîife pârghie);
-când există o zonă retent^ secundar. aLbraţului retentiv;
- când se Impun cerinţe de ordîn MonorTiic;

84.descrieti croşetul wey nr. i - - derivă

ctfn croşetul Ackers
- este alcătuit dintr-un corp din care pleacă pintenul ocluzai.conectorul secundar şi porţiunile supraecuatoriale ale braţelor retentive, acestea se
termină prin porjunile flexibile în zonele retentive subecuatoriaie de pe fetele V si O
-asigură D.m©nprieredyblâ şî-reciproci.-
- se aplica pe dd ce prezintă linia ecuatorului protetic cu traiect tipic,fiind numit ecuator protetic nr.1
- croşetul poate fi aplicat pe premolari şi molari;edâncimea de retenţie fiind de maxim 0.25.-0,50 mm ;

85. Descreţi croşetul Ney nr.2

- derivă din croşetul d, Azat în T
- are un piten ocluzal izolat situat în prelungirea conectorului secundar.care face legătura cu şaua, şî 2 braţe retentive asemănătoare croşetului în T
- se aplica pe dd la care linia ecuatorului protetic ara un traiect numit 'linia ecuatorială de tip 2', opus traiectului liniei ecuatoriale de ia croşetul nr1
- traseul porţiunii verticale a braţului retentiv cât şi conectorul său sec. sunt asemănătoare croşetului în T

86.. .Descrleţi croşetul mixt Ney

-se aplică pe dd cu un ecuator protetic înalt;.-partea
turnată este reprezentată de pintenul ocluzal şi conectorul său secundar ;
- braţele iatetale sunt din sârma lipite la nivelul corpului croşetului iar extremităţile libere ajung în zonele subecuatoriaie retentive -acest
croşet nu asiguriip bună stabilizare datontă flqxibilitătM braţelor.nigl o încercuire bună;
Amândouă braţele retentive din sârmă surit plasate în zone de retenţie de 0,75 mm;

88. Pescrieţi croşetul R.P.I

Ş£ utilizează în edşritaţiile terminaie.pe dintele stâlp care limitează M edentaţiaşi are rolul de a evita tensiunea p în tjmpui baspulăriLEste aplicat de
obicei pe premolari si prezintă următoarele părţi:
- pinten ocfuzul piasat in foseta mezială a dintelui stâlp care se continuă cu conectorul secundar»plasat oral interdentar
-piacâ proximo-drală care vine în contact cu dintele stâlp pe suprafaţa de ghidare proximală fdar şi cu o mică suprafaţă pe unghiul disto-orai .Are rol
de reciprocitate.
- braţ retentiv divizat în T care pleacă din şa.asRmânător cu toate croşetele divizate Porţiunea verticală este perpendiculară pe parodonţiui
margirial.însa ia distanţă de acesta.ca şl de mucoasa procesului alveolar.
Croşetul are contact minim cu dd în suprafaţă ;dlntele stâlp nu e solicitat
nefiziologic;
89 Descrieţi sistemele de culise. Sunt alc din 2 parti: - matricea (tub cu diferite forme pe sectiune), patricea (culiseaza in matrice avand aceeasi
forma)
- matricea se toarna cu scheletul metalic, patricea atasata microprot de pe dd stalpi
- caracteristica fctionala – frictiunea intre peretii care sunt in contact
- dupa rap cu microprotezele:
- culise intracoronare – plasarea matricei in perimetrul microprotezei
- culise intra-extracoronare – matricea partial intracoronar si partial extracoronar
- culise extracoronare – matricea sau patricea fixate in afara perimetrului microprotezei
 -4-
- culise adezive
- dupa forma pe sectiune a patricei: culise in „T”, „H”, trapez, circulare, ovale
- prefabricate (Degussa, Dentaurum), semiprecizie (laborator)
- ansamblarea celor 2 parti ale culisei se face in gura
- indicate cand dd restanti au h suficienta pt aplicarea microprotezelor cu sist special, ed cls III-a, ed terminale cu obligativitatea solidarizarii fixe a
cel putin 2 dd stalpi, ed cls IV-a numai culise de dimens mici
- fixarea matricei sau patricei la microproteze prin lipire sau supraturnare (prefabricate) sau prin modelare sau aplicarea unor machete preformate
la machetele microprotezelor
- necesita un paralelism perfect intre axele lor lungi, paralelism intre axele si axul de insertie – dezinsertie al protezei
- patricea se poate turna impreuna cu microprotezele, iar matricea cu scheletul metalic/din plastic, sau patricea se toarna din aliaj ca scheletul
metalic, matricea din aliaj nobil
- particularitati:
- retentie similara cu a capselor
- necesita un nr mare de dd restanti
- culisele duble pt dd cu h mare, aspect globulos
- cea mai buna frictiune cand matricea metalica
- matricea din plastic sa fie introdusa in lacas metalic al scheletului
- imbatranirea mat la matricea din plastic

90. Descrieti sistemele de capse

Capsele sunt sisteme speciale alcătuite dihtr-o matrice tubulară ce se fixează pe suprafaţa mucozalâ a şeilor şi o patrice de diferite
forme.fixate la uo disDozitlv radicuiar. Există capse simple care asigură menţinerea protezei protezei prin
fricţiune şi capseprevăzute cu mijloace suplimentare de retenţie sau resorturi elastice
Dintre cele mai cunoscute capse menţionăm:
- Capsele BteQjai^pet fi activate matricele iar patricele sferice cu dispozitiv radicuiar.
-Ca&sefeCEKA Capsele
surit confecţionate din Au de 18 karate.Au platinat 10% Palliag. Pentru o bună şi echilibrată
menţinere a protezei sunt necesare 2 capse plasate la nivelul caninilor sau premolariior-au un bun efect fizionomie,
Capsele suriViivrate cu un disc de distanţare a matricei de patrice în timpul pollmerizăril
acrilatului.în edentaţiile terminaje,această distanţare permite protezei o mişcare de basculare prin înfundare în timpul masticaţiei-* capsa
setransformă Intr-un ruptor de forţe.clnci există solicitare nefizioiogică Matricea este inelară iar patricea cîlindro-conicâ este despicată. -Capsele
Vario-Kugel-Snap ale firmei Bredeht.

91..Descrleti sistemele ele bare cu călăreţi.

Există mai multe tipuri de bare cu călăreţi, f Barele
sunt lipite între 2 microproteze.fie în regiunea !aterală,fie în regiunea frontală.Câlăreţil.graţie unor retenţii.sunt fixaţi în faţa mucozalâ a şeilor din
acrilat ale protezelor. Sisteme cunoseuterGHmore.Dolder.
Sistemul Gllmore-barele sunt dreptunghi pe secţiune sau rotunde ;au o secţiune de 1,5-1,8-2 mm, confecţionate din Au platinat ;la fel şi călăreţii
care au sau nu retenţil pt.acrilat şi au forma capului barei. Sistemul debare ei calaretl Dofder.Firma Degussa livrează doua tipuri de bare:
-bare In formă de MUM cu lungimea de 50-20Qmm în 2 mărimi (tipul micro şi tipul normai),Călăreţli au aceeaşi lungime cu barete.prezmtă sau nu
reţenţli pentry acrilaţ^peşţe bere şe folosesc în.regiunea laterală ;sunţ confecţionate din Au platinat ca şi călăreţii.
-bare deforrrtă ovoidală.livrate în aceleaşiJimgimi şi de asemenea în 2 mărimîtdin aceleaşi aliaje.Sunt utilizate numai In regiunea frontala,mal ales
carid exista numai 2 canini restanti.Bara este fixată între 2 dispozitive radiculare.călăreţul este fixat în faţa mucozalâ a protezei.între bară şi călăreţi
rebuie să rămână spaţiu.
SişţemuJ AcHermarm-barele sunt deforma rotundă sau ovoidă.Gâlareţil sunt din tablă ;pe bară se pot apiica mai mulţi c|i|reţi.Barele folosesc
la solidarizarea dd şi la sprijinul parodontai.capsele asigură menţinerea protezei.

92..Descrieţi sistemele articulata.

Sistemele articulate speciale sunt utilizate jnşdentaţiile terminalete!e permiţând şeilor protetice un grad mai mare sau inai mic de
mobilitate.evifându-se în acest fei efectul depârghie pe care îi au protezele terminale cu sprijin mixt rigid.asupra dinţilor stâlpi.
■ ':>; Există 2 categorii:
1 .Ruptorii de forţe.
Ruptorii de forţe, numiţi şi întrewpători,sau distribuitori de forţe sau presiune, sunt dispozitive prefabricate care fac legătura între dinţii stâlpi şi
şelfe terminale, având rolul distribuirii presiunilor de masticaţiei pe creste.fie pe creste si dinţii stâlpi, în funcţie de numărul sf amplitudinea
mişcărilor şeilor pe care le permite dispozitivul;
Dintre ruptorii care permit o singură mişcarea şeilor.amlntim balamalele sau şamierele(bscularea prin înfundare) ;sunt Indicate la
mandibulă.dar pot fi utilizate şi la maxilar. -Există 2 tipuri de balamale:
-a)-balamale care se fixează în înţrgime în scheletul metalic al
protezei; b)-balamale care se fixează cu o parte ia mlcroproteze iar cealaltă la şaua protezei ;
Există posibilitatea combinării între culise si balamale.
Ruptorii de forţe permit doua mişcări ale şeilor translaţia verticală si rotaţia vestibulo-orală,
' 2.Amortlzorit de forţe.Sunt, de fapt, tot ruptori de forţe, care datorită unor resorturi elastice, readuc şeile în poziţia iniţială, după
încercarea efortului masticator.Cel mai cunbsct4-Arru>rtizorul Dalbo.

93 Tipuri de amprentă utilizate în edentaţia parţială.

•Dacă pentru maxilar este suficientă o amprentă funcţională unică, cu lingură individuală şl un material de tipul elastomeriior de sinteză, de
consistenţă medie,pentru mandibulă mai ales când reziiienţa mucoasei e mare, dupa o amprentă unica cu lingura metalică si eiastomer de
consistenta med|e,va fi utilizată una dintre metodele de amprentare compresivă.
In edentaţia parţială tratată cuproteze mobile sunt necesare următoarele tipuri: -amprenta
documentară -amprenta
preliminară -amprenta
funcţională sau definitivă -amprenta finală

94. Caracteristicile Liingurilor individuale realizate în cabinet:

-contact intim cu întregul câmp proţejd, care însă nu este redat cu fidelitate, din cauza marii vâscozităţi a eiastomerulut Ghitos; marginile
lingurii sunt supraextinşe şi nu sunt modelate funcţional (sunt foarte groase), tot din cauza vâscozităţii crescute a elastomerului;
stratul de material de amprentă funcţională va fi mai subţire şi uniform, deci nu vor exista modificâr volumetrice ale amprentei; ca
material de amprentă definitivă (funcţională) va fi utilizat un eiastomer fluid prin tehnica de „amprentare de spălare";
materialul de amprentare funcţională este bine retenţionat în lingura din eiastomer chitos, datorită unei legături chimice;
volumul lingurii individuale reprezentate de elastomerul chitos este foarte mare, făcând dificilă introducerea şi îndepărtarea din
cavitatea bucală.
95. Care este scopul unei amprente funcţionale:
amprenta funcşiortaiă serveşte la confecţionarea modelului funcţional sau de lucru;
 -4-
trebuie să redea cu cea mai mare; fidelitate forma şi întinderea precisă a câmpului protetic, să realizeze reproducerea anatomică perfectă a
dinţilor restanţi şi a ţesuturilor înconjurătoare (suportul dento-parodontal) şi reproducerea crestelor edentate şi a mucoasei acoperitoare
(suportul muco-osos);
o amprentă funcţională perfectă se m^fează cu lingura Individuală corect adaptată marginal.

« 96. Descrieţi amprenta funcţionala compresivă indicată în clasa I şi II Kennedy:

acest tip ce amprentă îşi propune să învingă rezilienţa mucoasei, reproducând forma funcţională (sub presiune) a mucoasei crestelor
alveolare, nU pe cea anatomică; 1 ,..
presiunea asupra mucoasei se realizează digital de către medic sau de forţa masticatorie a pacientului;
- cele 2 tehnici de amprentare funcţională compresivă (amprenta dublă sub presiune ocluzală şi amprenta sub presiunea realizată digital de
către medic) nu mai sunt utilizate;
în mod curent se utilizează amprenta biofuncţională iniţiată de şcoala americană modernă, care introduce tehnica modelului corijat.

» 97. Timpii amprentei funcţionale compresive utilizate în clinica de protetică Bucureşti: amprenta
preliminară, modei de studiu;
- confecţionarea lingurii individuale din acriiat şl adaptarea ei; amprentă
funcţională cu un elastpnierde consistenţă medie; realizarea modelului
funcţional şi a scheletului metalic; proba şi adaptarea scheletului metaOc în
gură;
realizarea peste şeile metalice a ur»r pprtamprente din acriiat autopolimerizabi! şi adaptarea ior în cavitatea bucală;
aplicarea de valuri de ocluzie din sterits;
aplicarea pe faţa mueozaîă a şeilor, în zona tuberculului piriform, a unui strat de material termopiastic de 1 mm; se ramoleşte materialul
termopiastic, se introduce ştthefetul în gurăşi se apasâ pe elementele de sprijin parodontai; pacientul deschide gura la maxim de câteva
ori; medicul modelează marginal materialul termopiastic prin masaj vestibular, iar pacientul face mişcări aie limbii; se ramolesc valurile de
ocluzie şi se determină R1M;
se scoate scheletul din gură, se usucă, se apBcă pe faţa mucozatt a şetor un strat de ceară bucoplastică, şe introduce scheletul în gură, iar
pacientul închide lent în ocluzie corectă;
se fac mişc iri de modelare de către medic şi de către pacient dar modelarea nu trebuie să dureze mai mult de 5 minute; se
răceşte, ae îndepărtează amprenta şi se fac eventuale corecturi prin adăugare de ceară; urmează tehnica modelului corijat.:

98 Tehnica modelului corijat:

se realizează scheletul metalic după o amprentă unică cu hidrocoloizi, se probează şi se adaptează în cavitatea bucală; pe modelul
funcţionai se delimitează limitele întinderii şeilor;
tehnicianul lipeşte o folie de staniol-în perimetrul delimitat, aplică scheletul pe model, Iar peste şeile metalice aplică acriat «autdpblimeri
medicul adaptează cete 2 şei asemănător unei linguri individuaie;
pe faţa mucoîaiă se pensulează un Strat de ceară Jjuco-plastică, se aplică scheletul In gură şl se menţine prin apăsare digitala pe elementele
de sprijin dentar (pinteni, conectori dentari), fără presiune;
se răceşte amprenta cu apă, se scoate din gură, se usucă, se adaugă un nou strat de ceară, se aplică în gură, se fac aceleaşi presiuni, se
modelează amprenta prin mişcări funcţionale ale periferiei câmpului protetic vestibular de către medic şi prin mişcări aie limbii într-un obraz
şi în celălalt şi apăsarea pe dinţii anteriori cu vârful limbii;
dună 5 minute de modelare amprenta se răceşte, se scoate din gură, se usucă, se întăresc marginile ia exterior cu o peliculă ue
ceară;
se apiică un nou strat de ceară, se reia amprentarea, modelându-se timp de 8 minute; se răceşte, se scoate din gură;
în laborator se secţionează crestele de pe modelele de lucru la 1 mm înapoia ultimului dinte restant se fee retenţii pe zonele
secţionate, se aplică pe model scheletul cu amprenta şl se lipeşte pe dinţii restanţi în mai multe puncte;
se toarnă un nou modei, numit model corijat sau modificat

• 99, Amprenta Wash tehnic:

se prepară elastomerul chitos care se aplică într-o lingură standard cu perforaţii; se ia p amprentă,
care reprezintă o lingură individuală în contact cu câmpul protetic;
se pregăteşte lingura din elastomec chitos; se creazâ şanţuri de refiuare, se îndepărtează porţiunile flotante ale amprentei din spanie
interdentare, se reduce din grosimea lingurii unde este exagerată;
* se spală bine lingura şi se usucă perfect;
se pregăteşte pacientul; sunt obligatorii deretentrvizările câmpului protetic; se prepară
elastomerul fluid, se depune în lingură acoperind-o în întregime;
după priza elastomerului se scoate amprenta, se spală, se examinează şi se fac corecturi cu un elastomer foarte fluid; amprenta t
ebuie turnată foarte repede, pentru a evita modificările volumetrice.

« 100. Ce este şl la ce foloseşte modelul duplicat:

dupHcarea reprezintă un procedeu tehnic de reproducere precisă a modelului funcţional pregătit dinfr-un material refracter (masa de
ambalat)specific aliajului din care vă fi realizat scheletul metalic al protezei;
duplicarea este de fapt un procedeu de amprentare a modelului funcţionai, în acest scop fiind necesare materiale de dupBcat (de
amprentare) şi cuvete speciale (mufe sau conformatoare); modelul duplicat este folosit pentru realizarea machetei scheletului.