14

VARIATII BRUSTE ALE PRESIUNII ATMOSFERICE

Variatiile bruste ale presiunii atmosferice pot duce la aparitia unor

leziuni, frecvent tanatogeneratoare. In practica medico-legala incidenta
acestor cazuri este redusa.

Circumstantele de producere a leziunilor consecutive schimbarii

bruste a persiunii atmosferice includ accidentele de scufundare, accidentele
aviatice cu depresurizarea navelor, nerespectarea masurilor de protectie in
cadrul lucrarilor de dinamitare, accidentele sportive in cadrul escaladarii de
altitudini greu accesibile, precum si accidentele terapeutice in cadrul
tratamentelor hiperbarice.

ACTIUNEA PRESIUNII ATMOSFERICE CRESCUTE

Tabloul morfologic caracteristic pentru barotraumatism include

totalitatea leziunilor traumatice la nivelul formatiunuilor anatomice ce
contin aer sau gaze, consecutive schimbarii bruste a presiunii atmosferice.

Structurile anatomice afectate mai frecvent prin barotraumatism

sunt urechea medie, sinusuri si plamanii.

Actiunea vulneranta a presiunii crescute se observa la scafandri, in

cazul nerespectarii regulilor de decompresiune. In conditiile cresterii lente a
presiunii, corpul uman neprotejat suporta valori de peste 4 atmosfere.
Cresterea brusca a presiunii prin defectiuni ale aparatului de protectie
respiratorie subacvatica (aqualung) duce la barotraumatism pulmonar.
Acesta se observa si dupa explozii, narcoza intratraheala, protezare
respiratorie cu ventilatie mecanica.

Foarte sensibila la schimbarea brusca a presiuni atmosferice este

urechea medie si interna. Vulnerabilitatea extrema a urechii se explica prin
concordanta intre nivelul de sensibilitate mecanica maxima (1,5-3 kHz) si
spectrul undei de explozie. Elementul fundamental al barotraumatismului
urechii si sinusurilor este reprezentat de gradientul intre presiunea
atmosferica si presiunea interna. In functie de mecanism,
barotraumatismele urechii se pot imparti in doua variante: cele cu creste
brusca a presiunii de o singura parte a timpanului (explozie) si cele cu
crestere de ambele parti ale timpanului.

Tabloul morfologic lezional:

 La nivelul urechii se observa rupturi ale timpanului cu infiltrat hematic

perilezional si in apropierea locului de insertie, colectie sangvina in
urechea medie.
 La nivelul sinusurilor se constata leziuni ale mucoasei si colectii sangvine
in cavitati.
 La nivel pulmonar se pun in evidenta semnele de emfizem acut, rupturi
ale peretelui alveolar si rupturi vasculare, cu patrunderea consecutiva a
aerului in interstitiu si circulatia sangvina, rezultand embolia gazoasa;
exista posibilitatea producerii de emfizem subcutanat si de
pneumotorax;
 Cresterea brusca a presiunii poate duce la hiperoxemie supraacuta
(intoxicatie cu oxgen), cu manifestari neurotoxice (paloare, transpiratii,
bradicardia, agitatie sau somnolenta, tulburari de echilibru, iar in cazuri
grave greturi, varsaturi, convulsii, tulburari de contienta pe fondul
acidozei respiratorii decompensate), pulmonare (forma subacuta,
consecinta contactului de lunga durata cu oxigenul la presiune de cateva
atmosfere, manifestata prin arsuri ale mucoasei cu pneumonie
 ulterioara) si scaderea cantitatitativa de glicogen la nivel tisular, cu
modificari distrofice viscerale.
La masa de autopsie, in caz de barotraumatism, se pun in evidenta
urmatoarele semne:
 rupturile de timpan se pun in evidenta prin otoscopie directa, iar
colectiile sangvine sinuzale presupun deschiderea acestor cavitati;
 hemoragii submucoase la nivelul cailor respiratorii, iar in lumenul
acestora cantitati variabile de sange lichid sau coagulat;
 cresterea in volum a plamanilor, pe suprafata de sectiune se constata
zone hemoragice de culoare rosu-inchis;
 sunt tipice rupturile pulmonare si acumularile de gaz la nivelul atriului si
ventriculului stang, pentru care se impune efectuarea probelor specifice
pentru pneumotorax si embolie gazoasa.
Stabilirea diagnosticului de embolie gazoasa se obiectiveaza prin
punerea in evidenta a aerului la nivelul carotidelor prin radiografiere si la
nivelul vaselor cerebrale prin docimazie hidrostatica cerebrala.
Intoxicatia cu azot se produce in cadrul scufundarilor la adancimi
mari, respiratia fiind asigurata prin aparatura speciala cu aer comprimat.
Azotul are actiune narcotica asupra sistemului nervos central, starea
asemanatoare cu betia alcoolica. Deoarece nu formeaza legaturi stabile cu
structurile biologice cerebrale, scaderea presiunii partiale duce la disparitia
rapida a efectului narcotic; actiunea de lunga durata poate fi
tanatogeneratoare prin stop respirator primar. Potentialul de pericol
maxim a actiunii narcotice este pus pe seama tulburarilor de
comportament la adancime, fiind posibila urcarea prea brusca de la
adancimi mari la suprafata, deconectarea mijloacelor de respiratie
subacvatica, etc. In astfel de cazuri moartea se datoreaza asfixiei mecanice
prin inec, barotraumatismului pulmonar, etc.
Actiunea locala a aerului comprimat, utilizat in industrie, poate
produce leziuni traumatice de gravitate variabila, in unele cazuri chiar
tanatogeneratoare. Pe suprafata corpului jetul de aer comprimat are
actiune asemanatoare unui corp contondent. Patrunderea acestuia in
orificii naturale determina aparitia unor rupturi viscerale: rupturi ale cailor
respiratorii superioare, esofagiene, gastrice, intestinale. Frecvent se
observa emfizemul subcuranat.
Boala de cheson (boala scafandrilor, boala de decompresie) este o
afectiune consecutiva unei decompresii brutale (trecerea rapida de la
presiune crescuta la presiune atmosferica normala). In astfel de conditii se
produce eliberarea din sange a gazelor difuzate in acesta sub presiune
crescuta. Se observa la scafandri dupa urcare rapida la suprafata. Gazele, in
mare parte azot, formeaza bule, ceea ce duce la embolie gazoasa, care
frecvent evolueaza spre deces.

ACTIUNEA PRESIUNII ATMOSFERICE SCAZUTE

Boala de altitudine este o stare patologica consecutiva scăderii

accelerate și marcate a presiunii parțiale a gazelor din aerul inspirat. Apare
la aviatori în timpul ridicării la mari înălțimi fără aparate speciale de
oxigenare. O varietate a bolii de altitudine o reprezintă boala alpină, care se
caracterizează prin modificări patologice cauzate de scăderea marcata a
presiunii atmosferice, mai ales a presiunii parțiale de oxigen din aer, și
apare în cazul ascensiunilor la altitudini de peste 3000 m.
Simptomatologia clinica include ameteli, somnolenta, vertij, uneori
euforie. Scaderea lenta a presiunii partiale de oxigen in sange duce la
cresterea presiunii partiale de bioxid de carbon, manifestata prin tahipnee,
tahicardie, scaderea valorilor TA, perturbarea coordonarii miscarilor,
perturbarea activitatii intelectuale, euforie, halucinatii, convulsii, tulburari
de constienta.
Scaderea brusca a presiunii atmosferice se manifesta clinic prin
dureri acute la nivelul sinusurilor si urechii medii, hemoragii in aceste
cavitati, rupturi de timpan. Dilatarea gazelor din lumenul intestinal si a
aerului din plamani duce la rupturi intestinale si pulmonare.
Din categoria factorilor individuali fac parte rezistenta organica si
toleranta (antrenamentele). Sensibilitatea individuala la altitudine difera de
la o persoana la alta; cresterea tolerantei la boala de altitudine prin
aclimatizare se explica prin adaptare tisulara. Toleranta crescuta la
altitudine se observa la aviatori si alpinisti.
 Tabloul morfologic al hipoxiei acute este sarac. In caz de moarte la
altitudine, la masa de autopsie se constata hiperemia cutanata marcata,
staza viscerala si tisulara masiva, starea lichida a sangelui, petesii
hemoragice subconjunctivale si subseroase. Durata lunga a procesului
tanatogenerator se manifesta morfologic prin modificari anoxice cerebrale
caracteristice, precum si prin aparitia unor complicatii generalizate, in mare
parte septice.
In cazul scaderii fulgeratoare a presiunii atmosferice cu peste 6.000
Pa, ce corespunde altitudinii de peste 2.000 m, fluidele tisulare ale
organismului fierb cu formarea de vapori la nivelul tesutului adipos
subcutanat si detasarea unor arii cutanate din tesuturile subiacente.
Cavitatile rezultate se umplu cu gaze (azot si bioxid de carbon) eliberate din
sange, formand tabloul morfologic de emfizem subcutanat.
Bulele de gaz formate in mediul lichid al organismului (LCR, sange,
limfa) patrund prin reteaua venoasa in atriul si ventriculul drept. Iar in caz
de supravietuire, embolul gazos trece prin arterele pulmonare pana la
plamani, blocand complet circulatia sangvina.
Actiunea combinata a presiunii atmosferice scazute si crescute se
observa in explozii de mare intensitate. In astfel de cazuri, zona de crestere
brusca a presiunii atmosferice este succedata de o zona de scadere brusca
a presiunii, ceea ce determina aparitia unui tablou lezional polimorf, format
in mare parte din leziuni traumatice mecanice.