1

APARATUL URINAR

Alcătuire
Cum funcţionează
Evaluare
Bolile rinichiului şi tractului urinar
Uretra și vezica urinară
Hematuria
Uretrita
Cistita
Incontinenţa de urină
Vezica urinară hiperreactivă
Cancerul de vezică urinară
Rinichii
Infecţiile tractului urinar
Infecţii urinare la bărbat
Pielonefrita acută
Pietrele la rinichi
Pietrele la vezică
Cistoscopia
Glomerulonefrita acută
Glomerulonefrita cronică
Nefroze
Rinichiul polichistic
Insuficienţa renală acută
Insuficienţa renală cronică
Stenoza arterei renale
Cancerul de rinichi

Alcătuirea aparatului urinar

Aparatul urinar este un sistem elaborat de organe, care reciclează lichidele și substanțele
minerale și elimină produsele de uzură, produse prin funcția corpului.
Aparatul urinar este format din 2 rinichi, 2 uretere, vezica urinară, prostata la bărbați și
din uretră.
Rinichii sunt situați pe laturile coloanei vertebrale, în partea inferioară a coastelor, în
spatele peritoneului.
Sângele intră în fiecare rinichi prin artera renală, care se ramifică într-o rețea de artere
mici în fiecare rinichi. Fiecare rinichi conține circa 1 milion de organe microscopice de filtrare
numite nefroni. Nefronii încep cu un mănunchi de capilare, situate în glomeruli unde sunt filtrate
lichidele și produsele de eliminare din sânge. Proteinele și celulele din sânge rămân în capilare,
nefiind filtrate.
 2

Fig. Nefronul ( schiță).

Legendă:
1. Glomerul
2. Tub colector

Lichidele și produsele de eliminare, de ex. ureea, trec printr-un set de tuburi microscopice
(tubuli), înainte de a ieși din rinichi sub formă de urină. În aceste tuburi, rinichiul reglează
lichidele, electroliții și lichidul acido-bazic al rinichiului. Dacă aceste tuburi mici primesc semnal
de la corp că e nevoie mai multă de o anumită substanță, de ex. minerale, ei o absorb înapoi în
sânge. După ce sângele a fost filtrat, iese din rinichi prin vena renală. Produsul de eliminare,
trece în tuburi colectoare tot mai mari, care se unesc la ieșirea din rinichi și drenează urina prin
ureter în vezica urinară.
Ureterele conțin mușchi netezi care se contractă ritmic pentru a împinge urina către
vezică. Fibrele musculare din vezică se relaxează pentru a acomoda urina pe măsură ce este
colectată. În timp ce sfincterul urinar se contractă pentru a păstra urina în vezică. Vezica
depozitează în medie până la 400 cm3 de urină, când fibrele musculare din vezică se întind până
la un anumit nivel, celulele nervoase anunță creierul că vezica este plină. La urinat mușchii
pelvici și sfincterul uretrei se relaxează iar mușchii vezicii se contractă.
 3

Fig. Tractul urinar la femeie și bărbat.

Legendă:
Femeie Bărbat
1. Rinichi 1. Rinichi
2. Uretere 2. Ureter
3. Vezica urinară 3. Vezică
4. Sfinctere 4. Uretră
5. Uretra
6. Mușchii planșeului pelvin

La bărbați uretra trece de-a lungul penisului și se deschide la vârf. La femei, uretra se
deschide deasupra vaginului.

Cum funcţionează

Rinichii reglează cantitatea de apă, minerale și de acizi din corp. Ei funcționează în plus
drept glande endocrine, producând un hormon numit renină, care reglează presiunea sângelui și
un altul numit eritropoetină, care reglează cantitatea de hematii. În plus, contribuie la activarea
vitaminei D, care reglează calciul din corp. Un adult poate funcționa destul de bine, la nevoie,
doar cu un singur rinichi.

Evaluarea aparatului urinar

Medicul va examina următoarele organe și funcții:

 Greutatea corporală,
 Tensiunea arterială, frecvența pulsului,
 Venele de la gât,
 Ascultarea inimii și plămânilor,
 Abdomenul, la care observă dacă e dureros la presiune ușoară,
 4

 Picioarele și gleznele pentru edeme,

 Atenția și memoria.

Teste și examinări:

- Sânge pentru electroliți ( minerale) de ex. sodiu, potasiu, clor, calciu, magneziu, fosfor și
bicarbonat.
- Probă de urină, caută prezența de glucoză, proteină, leucocite, sau hematii, care pot indica
o boală de rinichi sau vezică.

Colectarea urinei pentru analize de laborator.

Pentru a obţine rezultate fidele urina trebuie colectată la/din mijlocul jetului urinar. Indicaţii
pentru a obţine o probă de urină curată / Sugestii:
 Spală-ţi mâinile şi organele genitale cu apă şi săpun sau şerveţele desinfectante.

Femei: şterge cutele organelor genitale din faţă spre spate; bărbaţi: trage înapoi pielea
prepuţiului şi şterge capul penisului şi deschiderea uretrei.

 Deschide paharul /containerul/ de plastic fără a-i atinge interiorul.

 Începe să urinezi în toaletă. La jumătatea jetului, apropie paharul pentru a colecta urină
curată, fără microbi de pe piele.
 Depărtează paharul după ce l-ai umplut pe jumătate; nu-l umple ochi.
Acoperă paharul si aşează-l pe stativ, la indicaţia laborantului.
 5

Sursa: Robert Torrey Jr., MD

- Ureea și creatinina pentru a evalua funcția renală.

- Hemograma, pentru anemie.

Alte examinări mai rare:

- Pielograma intravenoasă, oferă imagini ale aparatului urinar prin injectarea în
venă a unei mici cantități de substanță de contrast care este eliminată prin urină.
Radiologul va căuta obstrucție în aparatul urinar, pietre sau tumori la rinichi sau
cauza de sânge în urină.
- Ct scan, efectuat pentru a observa animalii ale rinichiului și
- Biopsie de rinichi, este examinarea unei porțiuni mici de țesut, obținut fie prin
puncție percutană sau prin operație. Este util când diagnosticul este neclar în cazul
de insuficiență renală, glomerulonefrită sau nefroză. Țesutul extras este trimis la
laborator unde medicul îl examinează la microscop.
- Cistoscopie, medicul examinează direct pereții interni ai vezicii urinare și
deschiderea ureterelor, folosind un endoscop flexibil, cu fibre optice. Se pot lua
probe de țesut din peretele vezicii urinare, sau cauteriza zone mici de țesut
anormal. Pentru examinare se folosește un anestezic local, sub formă de gel,
instilat în uretră. După examinare, poate rămâne un ușor discomfort și rareori
urină cu sânge.

Bolile rinichiului şi tractului urinar

Hematuria

Hematuria înseamnă sânge sau hematii în urină. Poate fi macroscopică, dacă urina este
roșie sau brună și microscopică, dacă hematiile pot fi văzute doar la microscop ( > 5.000/ml).
 6

Fig. Hematurie masivă și microscopică.

Sursa: drugs.com

Simptome.
Urina poate fi roz, roșie sau brună, dacă urina are cheaguri de sânge, poți avea dureri.
Când hematuria este microscopică, poți să nu ai niciun simptom.
Unele alimente ca sfecla, fructe de pădure și rubarba, pot colora urina în roșu.

Fig. Rubarba.
Sursa: gradinamea.ro

Cauze:
- Menstruație, efort viguros asociat cu deshidratare, activitate sexuală, viroze, sau
alte cauze mai grave:
- Infecții ale tractului urinar sau ale rinichiului,
- Pietre la rinichi sau vezică,
- Prostata mărită,
- Boli de rinichi: glomerulonefrită, rinichi polichistic sau traumatism,
- Cancer de vezică, prostată sau rinichi,
Medicamente: aspirină, penicilină, heparină și citotoxice, de ex. Citoxan, chinină,
sulfonamide și fenitoin.

Factori de risc:
- Infecție recentă,
- Medicamente ca aspirină, antibiotice, etc.
- Prostată mărită, la bărbați peste 50 de ani,
- Pietre pe tractul urinar,
 7

- Eforturi intense ca la alergătorii de distanță lungă,

Diagnostic
Ori de câte ori notezi, sau observi sânge în urină, consultă imediat doctorul. Pregătește-te
de consult, notând bolile de care suferi, tratamentul urmat și suplimentele pe care le iei.
Pregătește-te să întrebi medicul:
- Care pot fi cauzele?
- De ce analize și tratament am nevoie?
- Dacă medicul are informații tipărite sau recomandă site-uri pe internet ce-mi pot
folosi.
Medicul îți va pune întrebări despre împrejurările în care a apărut hematuria, istoricul
medical și îți va face un examen fizic.
Examenul de urină, poate fi colectat în cadrul vizitei și asistenta va face o analiză simplă
introducând o fâșie de hârtie tratată chimic în containerul de urină. Când această probă arată
prezența de hematii, medicul va examina urina la microscop, pentru a diagnostica hematuria.
Alte teste:
- Sânge pentru măsurarea nivelului de creatinină, a cărei creștere poate indica o
boală de rinichi.
- Cistoscopie, efectuată de medic sub anestezie locală în policlinică, care nu
necesită internare în spital.
- Rareori sunt necesare alte probe ca: cele imagistică renală: pielogramă
intravenoasă, ecogramă, CT scan sau biopsie de rinichi.

Tratament: hematuria este tratată prin tratarea bolii cauzale. În cazurile simple, poate să
nu fie nevoie de niciun tratament. Hematuria produsă de infecții ale tractului urinar, se tratează
cu antibiotice, după care examenul de urină se repetă la 6 săptămâni pentru a se asigura că
infecția a dispărut.

Infecţiile căilor urinare

Infecţiile urinare se instalează de regulă/obicei pe cale ascendentă, când

microorgorganismele (microbi, virusuri sau ciuperci) se ataşează şi multiplică la intrarea uretrei.
Cel mai des agentul cauzal este Escherichia (E) coli, aflată în mod normal în colon şi rect.
Microbii ce se găsesc în mod normal la intrarea în uretră şi vagin, pot avansa în anumite condiţii
(virulenţă crescută, imunitate scărzută, graviditate/sarcină, act sexual traumatic, stază urinară
ş.a.) şi produc infecţia vezicii (cistita) şi uretrei (uretrita), mai rar a rinichilor (pielonefrita). Sunt
mai frecvente la femeile active sexual, datorită vecinătăţii ei cu regiunea genitală şi cu anusul.
 8

Fig. Schiţa căilor urinare la bărbaţi ( a) şi la femei (b).

Legendă:
1. Ureter
2. Mușchi netezi
3. Deschiderea ureterului
4. Sfincterul intern
5. Diafragma pelvină
6. Sfincterul extern
7. Uretra
8. Prostata
9. Glandele lui Cowper
10. Orificiul uretral extern
Sursa: Columbia St Mary’s, WI.

URETRITA

La femei, infecţia uretrei este greu de diferenţiat de inflamaţia vezicii urinare, deoarece
manifestările clinice sunt asemănătoare. La bărbaţi, uretrita este provocată mai frecvent de către
gonococi şi chlamidia.
Infecţiile bacteriene produc simptome acute şi urină cu sânge; cele datorită chlamidiei
simptomele se instalează treptat, peste o săptămână, fără sânge în urină. Uretrita virotică, prin
adenovirusuri, este deasemenea transmisă sexual. Uretrita neinfecţioasă poate fi provocată de
iritaţie prin activitate sexuală viguroasă, spermicide, prezervativ sau difragmă sau, rareori, prin
cateter urinar.
Complicaţii. Netratată corect, uretrita se poate complica cu strictura (îngustarea) uretrei, boala
inflamatorie pelvină, prostatită, epididimită, meningită, endocardită /?/ şi artrită (triada: uretrită,
artrită şi inflamaţia conjunctivei formează sindromul Reiter). Tratamentul depinde de cauză.

Uretrita chlamidiană
 9

Infecţia uretrei cu Chlamidia trachomatis se asociază frecvent cu infecţia cu gonococi.

Uretrita chlamidiană poate persista după tratamentul cu succes al componentei gonococice.
Uneori infecţia epididimului, prostaei, sau a rectului este produsă de infecţia cu chlamidia.
Femeile infectate cu chlamidia pot să nu aibă nici un simptom sau să aibă manifestări de
cervicită (infecţie a colului uterin), salpingită (inflamaţia salpingei) sau boală inflamatorie
pelvină, fiind o cauză majoră de infertilitate. Secreţia uretrală datorită C. trachomatis este mai
puţin dureroasă sau purulentă, şi apoasă, comparativ cu infecţia gonococică. O femeie cu uretrită
sau cervicită negonococică se presupune că are infecţie chlamidiană până la proba contrarie.
Diagnosticul se bazează pe frotiu din colul uterin sau pe proba amplificării acidului nucleic în
urină. .
Tratamentul medicamentos: azitromicină o singură doza pe gură (preferabil şi sigur în
sarcină), doxiciclină sau levofloxacin timp de o săptămână (contraindicate în sarcină).
Concomitent se fac probe pentru sifilis şi HIV.

Uretrita după actul sexual la femei

Unele femei prezintă urinări frecvente şi dureroase timp de câteva zile, care se repetă
/repetate/ după fiecare act sexual. Pentru a micşora riscul acestor infectii urinare, se recomandă
evitarea atingerii anusului de către penis in timpul foreplay-ului, folosirea unui lubricant vaginal
hidrosolubil/ solubil în apă/ şi urinrea de îndată după actul sexual. Medicul îţi poate prescrie
preventiv un antibiotic în doze mici, de ex. trimethoprin, după actul sexual.

CISTITA

Cistita acută este cea mai frecventa infecţie a vezicii urinare; provocată de E. Coli şi mai
rar de enterococ.

Semne şi simptome.
Urinat frecvent, dureros, urgent, însoţit de arsuri, jenă/presiune în abdomenul inferior.
Urina poate fi hemoragică sau urît mirositoare. La femei simptomele apar de obicei după actul
sexual. Starea generală nu este alterată.
Examenul de laborator al urinei arată puroi, bacterii şi hematii. /Cultura de urină este
pozitivă./
Medicul va diferenţia cistita la femei de alte infecţii, ca vulvovaginită şi boală
inflamatorie pelvină, iar la bărbaţi, de uretrită şi prostatită.
Cistita este rară la bărbaţi şi se asociază cu infecţia prostatei, pietre la rinichi infectate şi
retenţie urinară cronică.
Simptome de cistită fără infecţie pot apare după iradiere, chemoterapie cu ciclofosfamide,
cancer de vezică urinară, cistită interstiţială, tulburari de micţiune şi psihice.

Prevenire
Pentru femeile care au trei cistite în interval de şase luni se recomandă:
- Suc de cranberry
 10

Alimente de evitat:
Alimente care pot irita vezica: roşii şi derivatele lor, băuturi alcoolice şi carbogazoase, băuturi şi
medicamente cu cafeină, alimente picante, zahăr, miere, îndulcitori artificiali, citrice, ciocolată,
produse lactate.
Antibiotice selectate, de ex. trimethropin- sulfamethoxazole, nitrofurantoin sau
cephalexin.
Femeile care fac peste trei episoade de cistită pe an, sunt examinate pentru anomalii
anatomice (pietre, reflux sau fistulă) inainte de tratamentul profilactic

Tratament
Antrenarea vezicii urinare ( exercițiile Kegel), vezi mai jos.
Măsuri igienice:
- Bea mai multe lichide, evită intervale lungi între urinări, maximum 4-5 ore ziua și 8 ore
noaptea,
- Urinează imediat după actul sexual, evită diafragma și substanțele spermicide pentru
contracepție.

Băi calde de şezut şi analgezice urinare (phenazopyridine) pentru calmare.

Antibiotice: Nitrofurantoin sau fluoroquinolone pentru cistita necomplicată. La bărbaţi se
investighează în prealabil cauzele asociate.

Cistita interstiţială

Este rară, de cauză necunoscută. Apare mai frecvent la femei, între 18 şi 40 de ani.
Cum se manifestă:
Durere când vezica este plină, care scade când este golită, asociată cu senzaţia de urinare
imediată, nocturnă şi frecventă.
Simptomele cedează spontan la jumătate din cazuri după aprox. 8 luni.
Examenul de urină este normal, cu excepţia cistoscopiei care arată uneori hemoragie în
stratul submucos.

Fig. A. Hemoragie submucoasă în cistita interstițială.

B. Aspect cistoscopic a aceluiași pacient, la 6 luni după tratament.
Sursa: Citrus Valley Interstitial Cystitis Support Group
 11

Urologul va elimina alte cauze posibile de durere urinară, ca cistita chimică, vaginita,
herpes genital şi diverticul genital.
Tratamentul este simptomatic, de ex. eliminarea alimentelor iritante și a altor factori
declanșatori, distensia vezicii, amitriptilină, nifedipină (blocant de calciu), vaccin BCG,
acupunctură şi biofeedback pentru a învăţa să relaxezi muşchii planşeului pelvin.

Incontinenţa de urină

Incontinența de urină sau pierderea involuntară de urină este de două ori mai frecventă la
femei decât la bărbați, datorită sarcinii, nașterii pe cale naturală, menopauzei și structura tractului
urinar. Incontinența se produce datorită funcției defectuase a mușchilor și nervilor care ajută să
păstreze și să elimine urina.

Tipuri de incontinență urinară:

- Incontinența de stres, pierderi de cantități mici de urină la mișcări fizice, de ex. tuse,
strănut, efort fizic. Mușchii planșeului pelvin, ligamentele care suportă vezica și mușchii
vaginului, pot fi slăbiți de ex. după sarcină. În asemenea cazuri, vezica coboară către
vagin și împiedică uretra să se contracte destul de puternic. Incontinența de stres se poate
agrava în săptămâna dinaintea menstruației și după menopauză. Nivelul scăzut de
estrogeni, scade presiunea mușchilor din jurul uretrei și crește riscul de pierdere de urină.
- Incontinența de urgență, pierderea de urină fără niciun motiv aparent. Simți nevoia
bruscă de a urina. Poate apare în timpul somnului, după ce bei puțină apă, sau chiar auzi
apa curgând. Este favorizată de anxietate, diuretice, hipertiroidism și diabet necontrolat.
Poate apare prin lezarea nervilor vezicii urinare, a măduvei spinării și creierului, sau a
mușchilor vezicii. De ex. scleroza multiplă, parkinson, accident vascular cerebral,
traumatism, ș.a.
- Incontinența mixtă. Incontinențele de urgență și de stres, se pot asocia. Este tipul cel mai
frecvent de pierdere de urină la femei.
- Vezica hiperactivă, urinatul este frecvent de 8 sau mai multe ori pe zi și de 2 sau mai
multe ori pe noapte. Urinatul de până la 7 ori pe zi este normal la femei. Se asociază cu
nevoia bruscă, puternică de a urina imediat, atât ziua cât și noaptea.
- Incontinența funcțională, se întâlnește la persoane care au tulburări de mișcare, de
comunicare sau de gândire. De ex. boala Alzheimer, la cei în scaun cu rotile, sau artrită
avansată la femei în vârstă.
- Incontinență de supraplin, apare când vezica nu se poate goli complet. Este rară și se
întâlnește la diabetici, sau cei cu pietre la rinichi sau tumori care blochează uretra.
- Incontinența trecătoare, se întâlnește după medicamente, constipație puternică, răceală
cu tuse, infecții de tract urinar sau imobilizare temporară.

Evaluare

Proba de stres a vezicii:

 12

- Medicul observă pierderea de urină când tușești puternic.

- Sumar și cultură de urină.
- Ecogramă, folosește ultrasunet pentru a obține imagini ale rinichiului și căilor urinare.
- Cistoscopie și dinamică urinară prin tehnici care măsoară presiunea în vezică și fluxul
urinar.

Tratament

- Colectarea excesului greutății corporale

- Tratamentul tusei sau constipației cronice

Antrenarea vezicii urinare

Ți se cere să păstrezi un jurnal în care notezi frecvența și împrejurările urinării. Medicul

îți va sugera să mergi la baie, la intervale regulate, temporizate. Pe măsură ce controlul vezicii
crește, vei prelungii acest interval. Concomitent vei învăța cum să folosești exercițiile Kegel.

Controlul vezicii urinare este ajutat la femeie, prin exercițiile Kegel, de întărire a
mușchilor planșeului pelvin. Contracția și relaxarea acestor mușchi dintre pubis și coccis,
permite controlul voluntar al urinatului. Începe prin a localiza acești mușchi. În timp ce stai
culcată, fără a contracta mușchii abdomenului sau coapselor.
Vei simții o tensiune în mușchii din jurul deschiderii vaginului și împingerea lui în sus.
Exersarea acestor mușchi se face prin încordarea lor înceată, până numeri la 2, apoi la 4, urmată
de pauze egale. Nu-ți ține respirația. La început ține o mână pe abdomen sau pe coapse, spre a te
asigura că nu contracți aceste zone. După ce mușchii se întăresc, poți exersa stând pe scaun sau
în picioare. Repetă ciclul de contracție și relaxare, prelungind durata și numărul lor, de ex. de 10
ori câte 10 secunde. Repetă aceste cicluri dimineața, la prânz și seara, ori de câte ori ai ocazia. Pe
scaun, în mașină, în pat, etc. După 3-6 săptămâni, vei observa că-ți controlezi mai bine vezica.
Persoanele cu leziuni nervoase, necesită controlul unei asistente medicale, pentru a
examina dacă fac corect exercițiile Kegel.

Antrenarea vezicii la bărbați. Pentru a ameliora controlul vezicii urinare, trebuie să

exersezi grupele de mușchi, care se contractă când vrei să reții eliminarea gazelor din rect și a
celor de la baza penisului, pe care îi folosești când elimini ultimele picături de urină. Contractă
mușchii folosiți pentru a opri eliminarea de gaze din rect.
Contractă în același timp mușchii de la baza penisului, pe care-l vei simții împins ușor
către corp. Menține această contractură a mușchilor cât de tare poți, până numeri la 10.
Relaxează acești mușchi și fă o pauză de 1 minut. Repetă aceste exerciții timp de 5-10 minute,
preferabil în poziție șezândă. Progresează treptat, fără a-ți obosi mușchii. Continuă exercițiile
pentru a-ți menține acești mușchi în formă.
Aceste exerciții ajută și activitatea sexuală, ca de exemplu în ejacularea prematură.

Medicamente
Dacă ai vezică hiperactivă, medicul îți poate prescrie medicamente care relaxează
mușchii vezicii si previne spasmele vezicale. Asemenea medicamente numite anticolinergice au
 13

numeroase efecte secundare: gură uscată, constipație, puls crescut, vedere tulbure, înroșirea
trecătoare a feței.

Feedback biologic
Folosind piese electronice pentru a detecta când se contractă mușchii vezicii și ai uretrei,
poți controla control asupra lor. Aceasta suplimentează exercițiile Kegel.

Fig. Vedere frontală a vezicii. Mușchii planșeului pelvin slăbiți permit pierderea de urină
(stânga). Mușchii pelvini puternici mențin uretra închisă (dreapta).
Sursa: NIH

Instrumente
- Pesarul este un inel rigid, inserat de medica sau asistentă în vagin pentru a ajuta
repoziționarea uretrei ți scădea pierderea de urină. Riscul folosirii: posibile infecții
vaginale și de tract urinar.
- Injecții cu teflon sau colagen, în jurul sfincterul urinar. Pentru a micșora deschiderea
vezicii și a scade incontinența de stres. Asemenea injecții pot necesita repetarea lor. Se
experimentează folosirea propriilor celule musculare.

Intervenții chirurgicale.
Există diferite tehnici chirurgicale pentru a repoziționa vezica, de ex. suspensia
retropubică, folosește suturi sau benzi rezistente pentru a sprijini colul vezicii urinare.
 14

Fig. Schița tehnicii de uretropexie prin bandă suspensoare.

Legendă:
1. Vezica urinară
2. Colul ( gâtul) vezicii
3. Uretra
4. Banda suspensoare
5. Osul pubic
Sursa: NIH

Cancerul de vezică urinară

Cancerul de vezică urinară, este cancerul care începe în vezică.

Aceste tumori sunt clasificate după aspect în:
- tumori papilare, apar ca negii, atașate printr-un peduncul și
- tumori nepapilare, flate, mai frecvente și mai invazive.

Factori de risc:
- Fumatul.
- Expunerea chimică (carcinogeni), la lucrătorii cu vopsele, cauciuc, aluminiu, pielărie,
pesticide și șoferii de camioane, coafeze ( soluție pentru permanent).
- Chemoterapie, Cytoxan.
- Tratament de iradiere pentru cancer de col uterin.
- Infecții cronice de vezică urinară.

Prevenirea:
Factori care scad riscul de cancer de vezică:
 15

- Fructe și zarzavaturi de culoare galben-portocaliu, în special morcovi și citrice.

- Zarzavaturi din familia verzei.
- Seleniu.

Semne şi simptome:
- Sânge în urină, care poate fi vizibil cu ochiul liber, sau doar la microscop (hematurie
microscopică).
- Durere în timpul urinării.
- Urinare frecventă.
- Senzația de a urina, însă fără rezultate.
- Dureri osoase.
- Oboseală.
- Pierderi de urină (incontinență).
- Scăderi în greutate când cancerul s-a răspândit la alte organe.
Deoarece alte boli pot provoca simptome asemănătoare, este nevoie să consulți urgent
medicul pentru diagnostic.

Diagnostic:
Medicul va efectua un examen medical, inclusiv tușeu rectal și pelvin.

Teste de diagnostic:
- Cistoscopie: examinarea interiorului vezicii, cu un tub flexibil prevăzut cu vizor.
- Biomarkeri de urină, folosiţi recent, pentru a ajuta diagnosticul de cancer de vezică;
unele din aceste teste pot fi efectuate acasă, dar nu trebuie să înlocuiască examenul
medical, în special cistoscopia.
- Biopsie de vezică, efectuată în timpul cistoscopiei.
- Examen sumar de urină cu citologia (examen microscopic al celulelor) urinei.
- După confirmarea cancerului de vezică se fac alte teste pentru a vedea dacă s-a răspândit
cancerul. De ex. CT scan abdominal sau pelvin, RMN abdominal.

Răspândirea cancerului în corp se exprimă prin stadii. Clasificarea în stadii ajută

alegerea tratamentului și planificarea îngrijirilor după operație ca și orientarea la ce te poți
aștepta în viitor.
Pentru stadiile cancerului de vezică urinară, se folosește sistemul TNM ( tumoră, nodului
sau ganglioni limfatici și metastază). De ex. Ta: cancerul este doar în mucoasa vezicii și nu s-a
răspândit. T1, cancerul a străbătut mucoasa vezicii, dar nu a ajuns la mușchiul vezicii. T2,
cancerul s-a răspândit la mușchiul vezical, T3, cancerul s-a răspândit în țesutul din jurul vezicii,
T4, cancerul s-a răspândit la organele din jur (ganglionii limfatici, oase, ficat și plămâni).
 16

Fig. Stadiile cancerului de vezică urinară.

Legendă:
1. Grăsime.
2. Peretele muscular.
3. Țesut conjunctiv.
4. Mucoasa.
5. Cancer in situ.
6. Ta.
7. T1.
8. T2.
9. T3.
10. T4.
Sursa: cancerhelp.cancerresearchuk.org

Tratament:
Tratamentul depinde de stadiul cancerului, gravitatea simptomelor și starea generală a
pacientului.
Tratamentul în stadiul Ta și T1:
- Operații pentru a scoate tumora, fără a scoate restul vezicii urinare, prin rezecție
transuretrală de vezică, cu ajutorul cistoscopului.
- Prin imunoterapie, medicamentul stimulează sistemul imunitar să atace și distruge
celulele canceroase. Se folosește frecvent vaccinul Bacille Calmette- Guerin ( BCG)
introdus direct în vezică. Dacă BCG este eficace, pacientul poate primi interferon.
- Chemoterapie, de ex. valrubicin (valstar) instilat în vezică în cazuri în care BCG-ul nu a
fost eficace.
 17

- Cistoscopii de control la fiecare 3, apoi 6 și la 12 luni, timp de câțiva ani.

Tratament pentru stadiile T2 și T3:
- Operație pentru a scoate întreaga vezică urinară (cistectomie radicală) și ganglionii
limfatici vecini.
Intervenția chirurgicală pentru a ajuta drenarea urinei după scoaterea vezicii, poate
include:
1. Folosirea unei părți mici a intestinului subțire și a crea un mic rezervor pentru
urină. Celălalt cap de intestin este suturat la piele și de aici colectată de pacient într-o
pungă de plastic.
2. Punga de colectare a urinei, poate fi plasată în abdomen, folosind un segment
de intestin; de aici, este drenată afară cu o sondă.
3. O nouă vezică urinară, formată din intestin și atașată în locul celei extrase.
Acest procedeu, permite pacientului menținerea unui oarecare control urinar.
- Operație pentru a scoate doar o parte din vezică, urmată de iradiere și chemoterapie.
- Chemoterapie pentru a micșora tumora înainte de operație.
- Chemoterapie și iradiere combinată la pacienții care nu pot sau nu vor să aibă operație.
Pacienții din stadiul T4 nu pot fi vindecați prin intervenții chirurgicale. Deseori ei pot
face chemoterapie.

Complicații:
Metastaze în ganglioni limfatici pelvini și în ficat, plămân și oase, anemie,
incontinență urinară și stază urinară în rinichi prin blocarea ureterelor.
Cauza nu se cunoaște.

Pielonefrita acută

Este infecția rinichiului și a pelvisului, a unuia sau ambilor rinichi.

Cauze:
- Bacterii grav negative, în special E-coli, transmiși pe calea ascendentă, de la uretră și
vezică.

Factori de risc:

- Infecții ale vezicii urinare,

- Malformații ale tractului urinar,
- Diabet,
- Sarcină,
- Scăderea sistemului imunitar.

Simptome și semne
Simptome ( ce simți) includ:
- Febră,
 18

- Frisoane,
- Dureri în regiunea lombară, sub coaste,
- Tulburări la urinare (durere, frecvență și urgență).
- Rareori greață și vărsături și diaree.

Semne (ce observă medicul la examinare) includ:

- Febră,
- Puls frecvent,
- Sensibilitate pe partea laterală a vertebrelor, sub ultima coastă,
- Probe de laborator,
- Leucocite crescute,
- În urină, puroi, bacterii și globule roșii,
- Cultura de urină, arată microbul cauzal, iar cea de sânge poate fi pozitivă.

Pielonefrita cronică provoacă dureri de spate sau abdominale persistente, febră, stare
generală proastă, scăderea poftei de mâncare, scădere în greutate, care sunt semne de infecție și
sânge în urină.

Diagnostic:
- Teste, analiză de urină; prezența de celule albe și microbi în urină, indică infecție,
- Cultura urinei; pentru a identifica bacteriile și sensibilitatea la antibiotice,
- Ecografie,
- Examen rectal digital al prostatei.

Complicații:
- Boli renale cronice, hipertensiune arterială și insuficiență renală,
- Șoc septic,
- Pielonefrită cronică,
- Abces renal.

Tratament:
Formele grave, necesită internarea în spital și tratament intravenos cu antibiotice. La
bolnavii ambulatori, se poate începe cu nitrofurantoin, după care antibioticul se ajustează după
sensibilitatea microbiană, detectată la laborator.
Tratamentul se continuă timp de 2-3 săptămâni, timp în care se recomandă consumul
crescut de lichide. Sunt necesare culturi de urină, la terminarea tratamentului.
Cu un tratament corect adulții sănătoși se vindecă de obicei complet.

Glomerulonefrita
 19

Glomerulonefrita este o acțiune renală, în care sunt lezate porțiunile din rinichi care
filtrează lichidele și substanțele de eliminare.
Altă formă de nefrită numită interstițială sau alergică, rezultă din lezarea (inflamarea)
țesutului dintre tubii renali și se poate produce brusc ( acut) sau cronic, ducând la insuficiență
renală.
Factorii de risc sunt infecții în gât, la inimă, abcese sau viroze. Folosirea îndelungată de
aspirină, ibuprofen, ș.a. Expunere la solvenți organici, boli autoimune, ș.a.

Simptome:
- Sânge în urină,
- Urină spumoasă prin exces de proteine eliminate,
- Edem al fețeii, picioarelor sau abdomenului,
- Dureri abdominale,
- Vărsături sau diaree cu sânge,
- Urinat excesiv,
- Epistaxis (sângerare nazală),
- Febră,
- Stare generală rea,
- Oboseală și lipsă de poftă de mâncare,
- Simptome și semne de insuficiență renală cronică, (leziuni ale nervilor periferici și
edeme),
- Anemie,
- Hipertensiune,

Teste
- Examenul de urină anormal,
- Rezultate anormale pentru ureea și creatinina, albumina și anticorpi specifici în sânge.

Tratament

Depinde de cauză și gravitatea simptomelor. Controlul hipertensiunii hiperteriale este

partea cea mai importantă din tratament. Medicul poate prescrie, antihipertensive, corticoizi și
medicamente care micșorează reacția sistemului imunitar.
Se folosește uneori o tehnică numită plasmaforeză, în care o parte din lichidele din corp
sunt scoase și înlocuite cu lichide intravenoase sau plasma de la donator care nu conține anticorpi
pentru a scade inflamația rinichiului.
Regimul alimentar cu scăderea lichidelor, proteinelor, sării și a altor substanțe.
Dializa sau transplantul de rinichi, pot fi necesare.

Nefroza
 20

Nefroza este o boală renală, care cuprinde un grup de simptome ce include prezența
proteinelor în urină, scăderea proteinelor în sânge, edeme și creșterea nivelului de colesterol și
trigliceride din sânge.

Cauze
- Boli ca diabet, ameloidoză, lupus, cancer, glomerulonefrită, ș.a.
- Infecții ca angina streptococică, hepatită și mononucleoză.
- Unele medicamente.
- Boli genetice și ale sistemului imunitar.

Simptome:
- Edem al feței, picioarelor și abdomenului ( ascită),
- Urină spumoasă,
- Scădere în greutate,
- Lipsa poftei de mâncare.

Teste
- Probe anormale de urină și sânge.

Tratament
Are ca scop micșorarea simptomelor, prevenirea complicațiilor și întârzierea
insuficienței renale.
Antihipertensive pentru a menține tensiunea arterială sub 130/80 mmHg, spre a întârzia
leziunile renale.
Corticosteroizi și alte medicamente care suprimă sistemul imunitar.
Tratament cu statine pentru scăderea colesterolului și a trigliceridelor.
Dietă alimentară scăzută în proteine și sare.
Anticoagulante pentru prevenirea sau tratarea cheagurilor de sânge.
Suplimente cu vitamina D.
Tratamentul cauzei ori de câte ori este posibil.
Tratamentul va trebui continuat de-a lungul vieții.

Rinichiul polichistic

Rinichiul polichistic este o boală ereditară în care se formează chisturi multiple, ce

lărgesc rinichiul.

Cauze
Boala se moștenește în familie, dacă un părinte poartă gena, copii au șanse de 50 % să
facă boala. Se poate asocia cu alte boli ereditare ca anevrism la creier sau aortă, diverticul de
colon și chisturi în ficat, pancreas și testicole. Uneori niciun părinte nu poartă gena anormală și
boala apare printr-o mutație genetică spontană.

Simptome
 21

- Unele persoane nu au niciun simptom. Alteori apar la adulții de vârstă mijlocie,

- Dureri și tensiune abdominală, sau în spate, lateral, sub coaste,
- Urinat excesiv noaptea,
- Sânge în urină.
Se pot asocia creșterea tensiunii arteriale și somnolență.

Teste
Ultrasunet și CT scan abdominal.

Tratament
- Controlul tensiunii arteriale, prin medicamente și dietă scăzută în sare.
- Tratamentul infecției urinare, când există.
- Tratament chirurgical, când chisturile sângerează, sunt dureroase, infectate, sau produc
blocaj urinar.
- Extirparea rinichiului poate fi uneori necesară.
- Dializă sau transplant renal în faza de insuficiență renală terminală.

Stenoza arterei renale

Stenoza arterei renale sau hipertensiunea renală, este creșterea tensiunii arteriale, datorită
îngustării arterelor care duc la rinichi.
Cauza cea mai frecventă este ateroscleroza, întărirea arterelor prin colesterol crescut, care
provoacă plăci ce strâmtorează sau chiar blochează artera renală.

Factori de risc: creșterea tensiunii arteriale, a colesterolului, fumatul, consumul de

alcool, sau cocaină, diabet, vârsta înaintată.

Displazia fibromusculară, îngroașă pereții arterelor rinichiului, îngustând lumenul lor;

este o cauză mai rară, întâlnită la femeile sub 50 de ani.

Simptome
Creșterea tensiunii arteriale, la vârstă tânără, sau apariția bruscă și greu de controlat a
hipertensiunii, manifestată prin dureri de cap puternice, confuzie, tulburări de vedere, greață sau
vărsături și sângerare din nas.
Semne de îngustare a arterelor în alte părți ale corpului: inimă, ochi, picioare, creier sau
altele.
Apariția bruscă de lichid în plămâni ( edem pulmonar acut).

Probe de sânge, pot fi anormale pentru nivelul colesterolului, uree, creatinină și potasiu.
Probe de imagistică, pot arăta îngustarea arterei renale, de ex. ultrasunet Dopler,
arteriografia renală, ș.a.

Tratament
- Medicamente pentru a controla tensiunea arterială. Pot fi uneori ineficace.
 22

- Schimbări în stilul de viață:

- Renunțarea la fumat.
- Alimentație sănătoasă, pentru protejarea inimii.
- Activitate fizică zilnică, cel puțin 30 min/zi.
- Evitarea excesului de alcool.
- Limitarea sodiului din alimente, sub 1500 ml/ zi.
- Creșterea consumului de potasiu.
- Menținerea greutății normale.
- Scăderea stresului cronic, eventual prin meditație și yoga.
- Angioplastie cu stent al arterei renale, când tratamentul cu medicamente este ineficace,
stenoza arterei este puternică, iar funcțiile renale se deteriorează.

Fig. Stent în artera renală.

Legendă:
a. Angiograma arată o stenoză mare a arterei renale în rinichiul stâng, singurul funcțional.
b. Angiograma după inserția stentului confirmă lărgirea satisfăcătoare a arterei renale.
Sursa: digithalamus.com

Nefrectomia rinichiului stenozat, poate fi necesară când celelalte forme de tratament au

eșuat și hipertensiunea se agravează.
După operație, hipertensiunea se poate ameliora dramatic.

Pietre la rinichi

Pietrele la rinichi ( calculii renali), sunt alcătuite din cristale mici, care se formează în
interiorul tractului urinar. În mod normal, urina conține substanțe chimice care inhibă formarea
de cristale. Când aceste cristale sunt mici, ele sunt eliminate din corp, fără a fi observate.

Tipuri de pietre la rinichi:

- Pietrele de calciu, combinat cu oxalat sau fosfat; sunt cele mai frecvente.
- Pietrele produse de infecția tractului urinar la femei.
- Prin exces de acid uric, apar la cei cu gută sau cu chemoterapie.
- Pietre de cistină în unele boli familiale ( cistinurie).
 23

Fig. Diferite forme ale pietrelor la rinichi (mărimea lor este de obicei mai mică decât în
ilustrație).

Legendă:
1. Zimțată,
2. Formă de coral,
3. Netedă.
Sursa: US National Institute of Health (NIH).

Pietrele la rinichi ( litiaza renală), nu au legătură cu pietrele de la vezica biliară (

colecist).

Cauze:
- Istoric de pietre la rinichi în familie.
- Infecții sau blocaj de tract urinar.
- Unele boli renale, ca rinichiul polichistic.
- Hiperfuncția glandelor paratiroide.
- Guta.
- Exces de vitamina D.

Simptome:
- Deseori nu produc niciun simptom.
- O durere puternică, bruscă, ascuțită, ca o crampă în spate și lateral sau la abdomenul
inferior, care se întinde apoi către zona inghinală, este de obicei primul simptom.
- Uneori greață și vărsături,
- Sânge în urină.
- Nevoia de a urina frecvent și arsuri la urinare.
- Febră și frisoane când se asociază infecția, ceea ce constituie o urgență medicală.

Diagnostic:
- Istoricul bolii, obiceiuri alimentare, locul de muncă și examenul medical;
 24

- Probe de laborator: examen de urină, de sânge pentru calciu, fosfor, acid uric și
electroliți, eventual examinarea la laborator a pietrei. Medicul îți poate cere să păstrezi și
să prezinți piatra/ele, eliminate.
- Pentru a determina tipul de piatră și tratamentul, doctorul îți poate cere să colectezi și
păstra urina la frigider timp de 24 de ore, după ce piatra a fost eliminată sau extrasă,
pentru a fi examinată la laborator.
- Ecografia renală, radiografie abdominală, simplă sau cu substanță de contrast, CT scan
abdominal.

Tratamentul
Depinde de gravitatea simptomelor și tipul de piatră:
Pietrele mici sunt eliminate de obicei spontan.

Schimbări în stilul de viață:

- Bea mai multă apă; este nevoie să bei 8-10 pahare de apă pe zi, pentru a mări fluxul de
urină.
- Pentru pietrele formate din oxalat de calciu, se recomandă evitarea sau limitarea
alimentelor care conțin un exces de oxalat și a pilulelor de calciu. Nu se mai recomandă
evitarea produselor lactate.
Alimente bogate în oxalat: spanac, sfeclă, rubarbă, germen de grâu, alune americane,
ciocolată, cartofi dulci.

Fig. Rubarbă.

- Alimente care au cantități moderate de oxalat și pot fi consumate cu moderație:

mămăligă, struguri, țelină, ardei gras verde, zmeură, căpșuni, marmeladă și ficat.
 25

Fig. Țelină.

- Evită alimentele care au adăugate vitamina D.

Dacă urina este puternic acidă, poate fi nevoie să consumi mai puțină carne și pește, care
cresc aciditatea urinei.

Medicamente:
- Unele diuretice, ca hidroclorotiazidă, împreună cu un consum scăzut de sodiu, pentru
pietrele de calciu.
- Allopurinol, pentru a preveni pietrele de calciu și acid uric.
- Medicamente care scad cistina din urină, de ex. thiola și cuprimina, dacă pietrele cu
cistină nu pot fi controlate prin creșterea consumului de apă.
- Pentru pietrele asociate cu infecție, se fac examene de urină periodice, pentru a se
asigura că nu mai sunt prezente bacterii în urină. Antibiotice cu efect prelungit pentru a
preveni reinfectarea urinei dacă aceste pietre nu au putut fi scoase.

Tratament chirurgical:
Operația de scoatere a pietrei de rinichi, poate fi necesară dacă nu a fost eliminată
curând și continuă să producă dureri, este prea mare sau s-a blocat și oprește fluxul de
urină, prelungește infecția urinară și sângerarea sau continuă să crească.
- Intervenții chirurgicale mari nu mai sunt necesare în prezent, fiind înlocuite cu
cele mai puţin invazive.

Litotripsie prin unde de șoc extracorporale (LUȘE), este procedeul cel mai frecvent
folosit pentru tratamentul pietrelor la rinichi. Aparatul folosește raze X sau ultrasunete pentru a
sparge pietrele, care sunt apoi eliminate prin urină. Intervenția nu necesită internare în spital, dar
anestezia este folosită.
 26

Fig. Sfărâmarea pietrelor din rinichi prin unde de șoc extracorporale.

Legendă:
1. Generator de unde de șoc,
2. Reflector de unde,
3. Undele de șoc.
Sursa: NIH.

Complicații posibile după LUȘE:

- Sânge în urină și echimoze de la undele de șoc. Pentru a scădea eventualele
complicații se recomandă evitarea cu câteva săptămâni înainte a aspiriniei și a
altor medicamente care influențează coagularea sângelui.
- Blocarea parțială a căilor urinare prin particulele fărâmițate; se tratează prin
plasarea temporară a unui stent în ureter.

Extragerea pietrei prin uteroscopie.

Pentru pietrele situate pe traseul ureterului, urologul folosește un instrument cu fibre
optice, numit ureteroscop, introdus în ureter prin uretră și vezica urinară. După localizarea
pietrei, este prinsă și extrasă, sau sfărâmată prin unde de șoc. În ureter se poate lăsa un stent ( tub
din plasă metalică), timp de câteva zile pentru a ușura trecerea urinei.
 27

Fig. Scoaterea pietrei cu ureteroscopul.

Legendă:
1. Rinichi,
2. Ureter,
3. Piatra,
4. Ureteroscop,
5. Vizorul,
6. Vezica urinară.
În cadru:
1. Ureter,
2. Piatra,
3. Ureteroscop.
Sursa: NIH.

Extragerea percutană a pietrelor de rinichi. În acest procedeu, chirurgul face o mică

incizie în spate și formează un tunel direct în rinichi. Introduce apoi un vizor numit nefroscop,
pentru a localiza și scoate piatra. Dacă piatra este foarte mare, se poate sfărâma în piese mici cu
un aparat ultrasonic. Asemenea pacienți rămân în spital câteva zile și pot avea un tub de drenaj
în rinichi, în timpul convalescenței.
 28

Fig. Scoaterea percutană a pietrei din rinichi.

Legendă:
1. Nefroscop,
2. Sondă ultrasonică.

- Pietrele asociate cu funcția crescută a glandelor paratiroide, situate la gât în spatele

glandei tiroide: este nevoie de scoaterea glandelor; de obicei doar o singură glandă este
mărită.

Insuficiența renală

Insuficiența renală poate fi acută sau cronică.

Insuficiența renală acută este pierderea bruscă a capacității rinichiului de a elimina
substanțele reziduale și de a concentra urina.

Cauze posibile
- Scăderea circulației renale datorită hipotensiunii care se întâlnește în hemoragie,
deshidratare, traumatisme mari, arsuri, șoc septic, boli grave și după operație.
- Boli care produc cheaguri în vasele renale: reacții la transfuzii de sânge, hipertensiune
malignă, ș.a.
- Infecții renale: pielonefrita acută, septicemie.
- Complicații de sarcină, de ex. dezlipirea bruscă de placentă și placenta previa.
- Supradozare de medicamente, accidentală sau în chimioterapie.

Simptome
Scăderea cantității de urină (oligurie), când volumul este sub 400 ml/zi la adulți,
respirație mirositoare, vânătăi (echimoze) produse cu ușurință, scaun cu sânge, scăderea
senzației cutanate la mâini și picioare, scăderea poftei de mâncare, modificări mintale sau
de dispoziție, oboseală, tremurături ale mâinilor, gust metalic în gură, greață și vărsături
îndelungate, creșterea tensiunii arteriale, sângerare din nas, sângerări prelungite, anemie,
convulsii, edeme ale picioarelor sau generalizate, urinat excesiv noaptea, scăderea sau
oprirea completă a urinei (anurie).
 29

Medicul poate găsi la examinare semne de edem în corp, inclusiv la inimă și plămâni.

Probe de laborator cu rezultate anormale pentru examenul de urină și uree, creatinină și

potasiu în sânge.
Alte examene: ultrasunet abdominal, radiografie abdominală, CT scan abdominal.

Evoluție
Rinichiul se poate reface deseori după insuficiența acută. În acest timp este nevoie de
tratament de susținere până la recuperare totală.

Tratament
După găsirea cauzei, tratamentul încearcă să restabilească funcția rinichiului și să prevină
acumularea de lichid, potasiu și alți produși în sânge. Limitarea cantității de lichide, dieta
alimentară bogată în glucide și scăzută în sare, potasiu și proteine. Se administrează antibiotice,
diuretice și calciu sau glucoză cu insulină, pentru a preveni accidentele datorită creșterii
potasiului în sânge.
Dializa poate fi necesară, când potasiul crește mult sau starea mintală se alterează, urina
scade mult, ureea din sânge crește și apare pericardita.

Insuficiența renală cronică

Insuficiența renală cronică, rezultă din pierderea treptată a funcției rinichiului.

Cauze
- Diabetul și hipertensiunea sunt principalele cauze.
- Boli autoimune, de ex. lupus.
- Boli renale, de ex. rinichi polichistic, infecție și pietre la rinichi, glomerulonefrită,
traumatism renal, unele substanțe toxice, unele medicamente contra durerii, sau contra
cancerului.

Simptome
În primele stadii simptomele pot lipsi, timp de luni sau ani la rând. Simptomele pot apare
doar după ce funcția renală a scăzut la mai puțin de 1/10 din normal.
Simptomele pot include: oboseală și stare generală rea, scpderea poftei de mâncare, greață,
scăderea în greutate, dureri de cap, piele uscată și mâncărimi (prurit).
Simptome nervoase: somnolență și confuzie, dificultăți de concentrare, amorțeli la mâini și
picioare, fasciculații musculare, respirație mirositoare, sete, sughiț, echimoze sau scaune cu
sânge, oprirea menstruației ( amenoree), scăderea sau lipsa apetitului sexual, respirație dificilă,
tulburări de somn, vărsături, în special dimineața, edem al mâinilor și picioarelor.

Probe de laborator. Valori anormale pentru azot și creatinină în sânge, probe de laborator
periodice necesare pentru albumină, calciu, potasiu, sodiu, magneziu, colesterol și celule din
sânge.
 30

Cancerul de rinichi

Cancerul care începe în celulele rinichiului, este mai frecvent între 50-70 de ani. Cancerul
la rinichi poate fi și secundar prin metastaze de la un cancer de la alte părți din corp.
Există trei tipuri diferite de cancer de rinichi; carcinomul de celule renale este cel mai
frecvent.

Factori de risc: fumatul, folosirea prelungită de medicamente contra durerii, ca ibuprofen

și naproxen, ereditatea, dializa cronică, analgezice, obezitatea, hepatita C, expunerea
profesională la azbest şi uzine metalurgice, tratament de iradiere.

Simptome şi semne
În fazele precoce nu apar simptome evidente, poate fi descoperit întâmplător în timpul
unei ecografii abdominale pentru altă problemă.
Primul simptom este de obicei hematuria (sânge în urină) microscopică sau evidentă;
urina poate fi de culoare închisă sau tulbure. Tardiv apar dureri abdominale, în spate sau lateral,
stare generală proastă, scăderea poftei de mâncare şi pierdere în greutate, anemie, febră, uneori
masă tumorală în partea laterală a abdomenului.

Diagnostic
Sunt necesare:
- istoricul bolii şi examinarea fizică,
- examen microscopic de urină pentru sânge şi celule renale atipice,
- ecografie abdominală,
- radiografia rinichilor după injectarea cu substanţă de contrast – denumită pielografie
intravenoasă,
- cistoscopie – pentru a exclude cancerul de vezică sau a injecta substanţa de contrast în
uretere,
- CT, RMN, radiografie toracică şi scanare osoasă pentru detectarea metastazelor;
- ecografie Dopller.

Tratament
Tratamentul principal pentru cancerul de rinichi care nu s-a răspândit, este înlăturarea
chirurgicală a rinichiului afectat, ganglionii limfatici din jur (nefrectomie radicală) și uneori
vezica urinară. În unele forme de cancer se scoate şi ureterul şi o parte din vezică.
Nefrectomie parţială se poate considera la cei cu funcţii renale bune şi cu cancer mic.
Bolnavii cu tumori limitate la capsula renală au o supravieţuire de 90-100% la 5 ani.
Când tumorile se extind dincolo de capsula renală, supravieţuirea scade.
De obicei chemoterapia și tratamentul de iradiere, nu sunt eficace pentru cancerul de
rinichi. Unele medicamente noi, ca inhibitorii de raf kinază, apar eficace la pacienţii cu cancer de
rinichi avansat.
Când cancerul nu a putut fi vindecat prin intervenție chirurgicală, se pot folosi alte tehnici
ca:
- înghețarea tumorii (crioterapie),
 31

- arderea tumorii (ablație prin radiofrecvență),

- tratamente biologice ( folosește substanțele naturale din corp), de ex. everollimus
(afinitor), sau
- imunoterapie cu interferon și interleuchină – 2, eficace în 10-15 % din pacienți.