Temă și viziune despre lume în povestirea Fântâna dintre plopi de Mihail Sadoveanu

Publicat în 1928, volumul Hanu Ancuței, de Mihail Sadoveanu propune în cele nouă
povestiri teme ce vizează lumea satului, natura,iubirea,legenda,diferențele dintre
civilizații etc. Toate aceste narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă
narațiune, prin procedeul inserției, prin tehnica narativă a povestirii în ramă
( poveste în poveste). Această tehnică presupune duplicarea instanței narative,
personajele sunt și povestitori,dar și ascultători, aparținând unor categorii sociale
diferite: comisul Ioniță, călugărul Gherman, moș Leonte Zodierul, căpitanul de
mazili, Ienache Coropcarul, ciobanul, negustorul DĂMIAN Cristișor, orbul rapsod,
Zaharia Fântânarul.

Coordonatele acțiunii sunt caracterizate de atemporalitate, ” într-o îndepărată

vreme, demult”, iar spațiul este unul mitic, așezat la o răscruce de drumuri ( punct
de întâlnire al mai multor destine), hanul este ocrotitor ca o cetate: ” Avea niște
ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am mai văzut în zilele
mele”.

” Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volum, în care naratorul subiectiv,
Neculai Isac, evocă o tristă poveste de iubire, o inițiere ratată, trăită de el în
tinerețe, în urmă cu peste douăzeci și cinci de ani în urmă, ”pe aceste meleaguri”.
Această operă literară este o povestire, specie a genului epic, în versuri sau în
proză, care se rezumă la nararea unui singur eveniment la care participă un număr
redus de personaje.

Tema se bazează pe iubirea cu final tragic dintre căpitan și țigăncușa Marga.

Titlul indică locul întâlnirii celor doi îndrăgostiți, dar și pe cel al sacrificiului. Plopul
este simbolul singurătății,iar numărul patru este considerat un număr nefast,
aducător de ghinion. Fântâna devine un simbolal iubirii mânjite de sângele fetei
ucise.

Din punct de vedere compozițional, prin tehnica povestirii în ramă, se disting două
secvențe: rama și povestirea propriu-zisă. Secvența-ramă prezintă un călăreț care ”
parcă venea spre noi de demult,de pe depărtate tărâmuri”, fiind introdus alături de
comisul Ioniță, în grupul celorlalți povestitori. Portretul căpitanului ” Obrazu-i smad,
cu nas vulturesc arăta încă frumuseță și bărbăție, deși ochiul drept stâns și închis îi
dădea ceva trist și straniu”captează atenția ascultătorilor și crește suspansul.

Personajele respectă un anumit ceremonial înainte de a trece la povestire,

ceremonial care presupune un sistem de convenții: naratorul se adresează
ceremonios, se aduce vinul și mâncarea,iar la sfârșit ceilalți intervin cu întrebări și
reflecții. Povestirea propriu-zisă cuprinde întâmplarea neobișnuită pe care o narează
căpitanul, ”o poveste înfricoșată”. Acțiunea se derulează alert, iar secvențele
narative sunt dispuse prin înlănțuire. Într-o toamnă, tânărul Neculai Isac, aduce
vinuri în ținutul Sucevei și face un popas la Hanu Ancuței. Plimbându-se călare pe
malul râului Moldova, întâlnește un grup de țigani care se scaldă. E întâmpinat de
Hasanache, un bătrân cerșetor, care o alungă fără succes pe Marga din calea
acestuia. Frumusețea ei îl tulbură pe Niculai și le dă celor doi câte un ban de argint.
Fata îi arată ciubotele cumpărate cu banul primit,apoi petrec o noapte la fântâna
dintre plopi și își promit o nouă întânire care, din păcate,va avea un final tragic.
Îndrăgostită, fata îi mărturisește că Hasanache o trimise la han ca să-l seducă,planul
țiganilor fiind să-l jefuiască și să-l omoare. Tânărul fuge călare,scăpând cu viață, dar
îi scoate ochiul o prăjină aruncată de urmăritori, pe când Marga este ucisă de ceilalți
țigani, aruncată în fântână pentru trădare.

Conflictul constă, astfel, în încercarea lui Hasanache și a celorlalți de a-l atrage pe

tânăr într-o cursă. Acesta este salvat de iubirea țigăncușei,dar întâmplarea îl
schimbă definitiv, declanșând și un conflict interior: pierde definitiv un ochi și
rămâne cu regretul provocat de propria nechibzuință. Raportul inițial dintre
îndrăgostiți, din plan social, se inversează în planul moral: nechibzuința bărbatului
în opoziție cu iubirea și curajul fetei. Tânărul este vrednic și bogat,dar nestatornic. În
schimb, Marga, ”o fetișcană de optsprezece ani”, o țigăncușă,cu o condiție socială
umilă, este capabilă de gestul nobil al sacrificiului.

În opinia mea, în povestirea ”Fântana dintre plopi” de Mihail Sadoveanu, tema iubirii
sacrificate, precum și viziunea despre lume bazată pe un sistem de convenții,
obiceiuri,tradiții sunt prezentate printr-o narațiune subiectivizată, printr-o relatare a
unui povestitor implicat afectiv, protagonist al întâmplării, care se limitează la
evocarea unui singur fapt epic, o tragică întâmplare din tinerețe care l-a schimbat
definitiv.