17.24Dual. Arta teatrală. 25.06.

2020

Tema:Rolul conținuturilor serbărilor în dezvoltarea personalității copiilor

I. Teorii psihologice privind dezvoltarea inteligenței

Interpretarea inteligenței, ca factor de cunoaștere, ca o aptitudine cognitivă generală, fără a

ignora existența unor deosebiri fizice și individuale, se regăsește și în cercetările psihologilor
români, între care se impune cercetarea experimentală realizată de Andrei Cosmovici și publicația
sub titlul ,, Importanța inteligenței generale ’’. Psihologul român își precizează prin ipoteze poziția,
susținând că inteligența este un factor de cunoaștere care influențează toate procesele cognitive,
intervenind cu deosebire în procesul rezolvării de probleme, adică în efortul de gândire.
Ințeleasă ca ,, aptitudine de gândire abstractă ’’, ,, aptitudine generală înnascută ’’ ( Burt, 1955
) , ,, capacitatea de a aprecia, înțelege și raționa corect ( Binet si Simon, 1905 ), inteligența ne apare
în ipostaze diferite : ca entitate dinstinctă, ca activitate sau ca posibilitate de adaptare la mediu. Ph.
Vernon și R.J. Stenberg atrag atenția asupra faptului că orice definitie a inteligenței trebuie să țină
seama de contextul cultural în care este aplicată. Un anumit mediu cultural poate considera un
anumit comportament inteligent, dar același comportament într-o altă cultură, poate fi mai puțin
apreciat sau apreciat defavorabil. Raportând inteligența la mediu se poate constata, de asemenea, ca
posibilitate de dezvoltare sau de achiziționare a unor comportamente inteligente, este în funcție de
cultură, acest fapt explicând fenomene mai largi, cum ar fi existența subculturilor în spații care
impun o cultură dominantă și care coexistă cu alte culturi.
Dacă multe dintre teoriile expuse asupra inteligenței au ca punct de plecare modul în care
indivizii se diferențiază sub raportul aptitudinilor mentale și intelectuale, teoria lui J.Piaget se axează
pe structurile și procesele intelectuale comune tuturor indivizilor, care sunt elaborate pe parcursul
psihogenezei.
Teoria lui Gardner se fundamentează pe trei principii :
1. acceptarea existenței de 7 tipuri de inteligență ( lingvistică, logico-matematică, spațială,
muzicală, kinestezică, interpersonală (relaționare și comunicare) și itrapersonală (de
autocunoaștere ) ;
2. tipurile de inteligență sunt independente unele față de altele funcționând ca sisteme modulare
fără a fi controlate de un coordonator general ;
3. deși independente, tipurile de inteligență interacționează și conlucrează atunci când situația o
impune. Situația este tipică în cazul rezolvării problemelor de matematică la care textul este
exprimat prin cuvinte. În atare situație, aptitudinile matematice trebuie să interacționeze cu
aptitudinile lingvistice ( Gardner 1983 ).
Aplicând această teorie la studiile psihopedagogice asupra copilului preșcolar, putem spune că
fiecare ramură a inteligenței poate susține și se poate reflecta în părți ale activităților de învățare din
grădiniță, și anume :
 Inteligența interpersonală – este solicitată în timpul învățării în perechi sau în jocurile în
grup și competiții.
 Inteligența intrapersonală – este solicitată pentru recapitularea , reflecție sau transpunerea în
viața personală sau în muncă a ceea ce a fost învățat la grădiniță.
 Inteligența kinestezică – este utilizată în jocuri sportive, artistice ( scenete, dansuri ) .
1
  Inteligența spațială – este solicitată pentru crearea vizualizărilor de scheme, grafice, hărti.
 Inteligența muzicală – este solicitată foarte mult la preșcolari – se adaugă atunci când faptele
individuale sunt memorizate ritmic sau sunt folosite cântece, ori când muzica clasică este folosită
pentru un conținut oral care tocmai a fost învățat ( tehnica concertului activ ).
Pornind de la ceea ce Gardner denumește inteligență personală, Daniel Goleman definește
inteligența emoționala. Inteligența emoțională își are rădăcinile în conceptul de ,, inteligență socială
’’ identificată pentru prima data de E.L. Thorndike, in 1920.
Ulterior, psihologii au descoperit alte forme de inteligență, pe care le-au grupat în 3 mari
categorii generale :
- Inteligență abstractă
- Inteligență concretă
- Inteligență socială
Gardner include în teoria sa asupra inteligențelor multiple, inteligența interpersonală și cea
intrapersonală. Aceste doua tipuri de inteligență compun inteligența socială. El le defineste după
cum urmează :
 Inteligența interpersonală este abilitatea de a înțelege oamenii ( ce îi motivează, cum
lucrează, cum se poate coopera cu ei )
 Inteligența intrapersonală este abilitatea de a corela cu sine însuși, este capacitatea cuiva de
a-și forma un model veridic și corect despre sine și de a fi capabil să se folosescă de acest model
pentru a acționa în viața corespunzator.
 Inteligența emoțională, pe de alta parte, ,, este un tip de inteligență ce implică abilitatea
cuiva de a-și monitoriza sieși și altora emoțiile de a face discriminări între ele și de a utiliza
informațiile pentru a-și îndruma gândirea și acțiunile ’’ ( Mayer si Salavey – 1993 ). După aceștia
inteligența emoțională subsumează ,, inteligențele inter și intrapersonale ’’ ale lui Gardner și implică
abilități care se pot organiza în cinci domenii :
 Conștiența de sine: Propria observare și recunoaștere a unui sortiment așa cum apare el.
 Organizarea emoțiilor : Înțelegerea a ceea ce se află în spatele emoțiilor ; găsirea căilor
de a instrumenta frica și anxietățile , mânia și tristețea .
 Propria motivare : Canalizarea emoțiilor iî beneficiul unui scop ; autocontrolul și
tristețea.
 Empatia : sensibilitatea față de preocupările și sentimentele altora ,precum și
anticiparea perspectivelor, aprecierea diferențelor despre cum percep oamenii lucrurile.
 Instrumentarea relatților: Organizarea emoțiilor altora :competența socială și priceperi
sociale .
A.Anastasi în baza observării comportamentelor individuale faptul ca medii diferite, acționând
asupra acelorași structuri genetice , pot determina comportamente diferite , după cum indivizi sub
raport genetic însă supuși unor influențe de mediu identice pot manifesta comportamente
diferite .Aceste fapte evidențiază interacționarea mediului cu factorii genetici , dar descifrarea
formulei de interacționare ramâne încă o necunoscută.Încercând să răspundă problemei,
A.Anastasi întroduce un nou concept și anume cel de interval de manifestare , astfel spus durata de
expunere la anumite influențe pentru a se modifica influențele celeilalte variabile. Se consideră că
structura genetică impune comportamentului potențial al individului, anumite limite inferioare și
superioare. Nivelul la care se plasează un comportament manifest depinde de influența mediului. În
2
 consecință, consideră A Anastasi , indivizii care vor fi șunui mediu stimulativ și echilibrat
emoțional, își vor putea dezvolta la maximum potențialul intelectual(1986 ).

II. Dezvoltarea personalității copiilor prin activitățile din grădiniță

1. Condițiile dezvoltării și cunoașterii personalității copilului

La vârstele mici în perioada preșcolară, factorii biologici imprimă un ritm mai intens creșterii
fizice, ceea ce are influență asupra structurii funcțiilor psihice cu efecte nemijlocite în adaptarea
socială. Specific pentru copilul preșcolar este faptul că dezvoltarea psihică semnifică un proces
continuu de transformări cantitative și calitative în care este implicat întregul polier al proceselor,
funcțiilor și caracteristicilor ce definesc structurile psiho-comportamentale tot mai diferențiate și
adaptate la situația concretă. În felul acesta se formeaza identitatea proprie și definitorie ce denotă o
anumită dimensiune a valorificării experiențelor acumulate și a potențialului de care dispune copilul.
Acestea conduc la dezvoltarea unor seturi ale achizițiilor biologice, psihologice și sociale în care este
antrenată atât latura internă cât și cea externă. Mediul și educația influențează modul cum se
structurează caracteristicile respective, întinderea și profunzimea lor, complexitatea și gradul de
specializare. Cu cât funcțiile sunt mai complexe ( gândire, imaginație, limbaj, motivație, afectivitate,
voință) sau însușirile de personalitate mai diversificate, cu atât amprenta mediului și educației
organizează pertinent seturile formative ale manifestărilor comportamentale. Prin ereditate copilul
este înzestrat cu anumite disponibilități care se valorifică mai mult sau mai puțin sub influența
mediului și educației.
Evoluția copilului se realizează dupa legități proprii în care ereditatea și educația se constitue
ca mecanisme de influențare ce își pun pecetea asupra devenirii umane. Cei trei factori se realizează
prin intermediul activităților ocupaționale inpunând o anumită calitate și structură nu numai
procesului ca atare, dar și structurilor de personalitate a copilului. Activitățile ocupaționale, la
început cele ludice, apoi cele de învățare și de muncă, de influențare socio-culturală concretizate în
asimilări și interiorizări imprimă conținutul vieții psihice și organizează modalitătțle de raportare
socială. Dezvoltarea intelectuală, afectivă, volitivă, morală a personalității în genere este în raport de
permeabilitate și receptivitatea subiectului față de aceste activități și se realizează prin continue
achizitii psihice din exterior spre interior. Prin toate aceste activități copilul învață, indiferent de
vârsta sa și își elaborează noi mecanisme, superioare celor anterioare prin care acționează.
Toate influențele exercitate asupra copilului indiferent prin ce mijloace se realizează,
contribuie la însușirea și achiziționarea de acțiune care permit rezolvarea problemelor și adaptarea la
situațiile ivite. Prin aceasta se beneficiază atât în plan intern cât și în plan extern, ajungându-se la un
anumit nivel al dezvoltării psihice. Aprecierea nivelului dezvoltării psihice se face în funcție de
indicele maturizării și dezvoltării psiho-intelectuală și în funcție de indicele maturizării și dezvoltării
psiho-sociale.
Educatoarele, cunoscând direcțiile de dezvoltare ale personalității copilului :
1) Trăsături de temperament
2) Tăasături de caracter
3) Trăsături aptitudinale

3
 parcurg o serie de faze în demersul pedagogic pentru antrenarea copilului în activități, în vederea
dezvoltării personalității sale.
În dezvoltarea personalității se disting 3 faze :
1) Crearea confortului psihic : - în care se pune accent pe latura afectiv-motivațională și se
stimulează pe deoparte sensibilitatea și receptivitatea copilului față de trăirile celor din jurul său,
iar pe de altă parte, se stimulează motivațiile complexe pentru activitate și pentru îndeplinirea
scopurilor ei.
2) Dezvoltarea componentei intelectual-cognitive : - prin care se oprganizează procesele
intelectuale și activitățile complexe. Copilul caăată satisfacția cunoașterii și devine tot mai motivat
pentru activități cu caracter epistemic.
3) Recunoașterea componentei moral-sociale : - în cadrul căreia se pune accent pe relațiile și
pe locul ocupat de copil în cadrul colectivului. Copilul este învățat să aprecieze corect relațiile
grupale și contribuția fiecăreia la activitățile din colectiv. Se insistă pe coeziunea grupului și pe
contribuția copilului la desfășurarea activităților din grădiniță.

III. Conținuturile serbărilor și rolul lor în dezvoltarea personalității copiilor

a) Valențele literaturii pentru copii și dezvoltarea vorbirii

Copilăria tuturor timpurilor nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferit de basme,
povestiri și povești. Deși în aparență lecturile, poveștile, povestirile fiind statice par monotone,
acestea implică un grad mare de participare din partea copiilor. În atmosfera lor preșcolarul nu
participă motric ci intelectual și afectiv. Însoțind firul poveștilor care se deapănă dintr-o lume, uneori
total necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a și-o reprezenta și, în același timp
încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernamânt, după fapte și situații. El, copilul este
creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugerează verbal. Efortul copilului de a-și
imagina și înțelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a
voinței și a limbajului.
Literatura pentru copii privită ca o varietate de genuri și specii literare, însumând operele
literare ale poeților și prozatorilor naționali și universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe
care le putem oferi copiilor în întreaga activitate din grădiniță cu pondere mai mare în activitatea de
dezvoltare a limbajului și a comunicării orale, în dorința de a-i face mai buni, mai drepți, mai
comunicativi.
Fiind presărată cu o gamă variată de proverbe și zicatori, literatura pentru copii contribuie activ
la biciuirea trăsăturilor negative de voință și caracter: încăpățânare, lașitatea, lenea, lăcomia, invidia,
falsitatea, ipocrizia, minciuna, necinstea, lăudăroșenia, îngâmfarea.
Coresunzând setei nepotolite de cunoaștere a copilului aflat la vârsta ,, de ce-urilor ”, literatura
pentru ei este ușor asimilată de catre aceștia. Un rol deosebit ăn asimilarea basmelor, poveștilor,
povestirilor, îi revine educatoarei care, pe baza cunoașterii particularităților psihice ale preșcolarilor,
a intereselor, a dorințelor, a tendințelor de manifestare, selecționează, planifică și organizează
activitățile de: lecturi, povești, povestiri ale copiilor, memorizări, audiții literare.
In cadrul activităților de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale, pe lângă sarcinile
multiple specifice acestei categorii de activități se impun cu aceeași prioritate și alte sarcini:
cunoașterea prin intermediul imaginii artistice, literare a lumii înconjurătoare, lărgirea sferei de
4
reprezentări despre cele percepute anterior, dar și formarea unei atitudini corespunzatoare față de
aceasta.
Dacă avem în vedere spiritul de imitație al copilului mic, capacitatea slabă de selecție și
discernământ a modelelor pe care le imită, înțelegem necesitatea de a selecta aspectele
comportamentale oferite de literatura, de a găsi forma în care să le oferim și posibilitatea de a le
analiza.
La început preșcolarul acceptă normele de comportare oferite prin exemplele personajelor din
lumea fabulosului chiar dacaănu le prea înțelege, pe baza afecțiunii pe care i-o creează direct sau pe
baza simpatiei și încrederii nemijlocite față de adultul care susține și comentează comportarea
personajelor din punctul lui de vedere ( deci influențat prin personalitatea educatoarei ).
Pe respectul acesta al copilului față de cei mari (educatoare, părinți, prieteni mai mari) se
construește o morală a ascultării, o morală eterogenă. În general procesul de educare morala
cuprinde 2 aspecte :
- formarea conștiinței morale ( prin toate exemplele reale din viața copilului, literatura pentru
copii, mass-media și a conduitei morale ).
- conștiința morala cuprinde atât componente intelectuale (reprezentări și noțiuni cât și
componente afective ( convingeri, sentimente, atitudini ).
Între conștiința morală și conduita morala a copiilor preșcolari sunt relații de interdependență,
generate pe de o parte de problema gândirii și aspectul ei concret, pe de alta parte de capacitatea de
înțelegere.
În procesul formării convingerilor un rol important îl ocupa dezvoltarea gândirii, capacitatea
de analiză și generalizare precum și acțiunea practică – faptele care contribuie la transformarea
acestora în componente ideo-afective ferme, capabile prin forța lor introgenă să impună copilului
împlinirea conștiincioasă a îndatoririlor sale sociale.
În procesul complex de educare morală a preșcolarilor nu e suficient ăa formăm reprezentări,
noțiuni, convingeri, atitudini și sentimente morale, ci pe baza acestora să urmărim educarea
obișnuințelor de conduită morală, a unor trăsături pozitive de caracter, să-i determinăm pe copii să
înțeleagă ,, semnificația socială pozitivă a faptelor care trebuie să le săvârșească, precum și
semnificația negativă a faptelor de la care ei trebuie să se rețină ”.
Chircev Anatole prezintă cele 2 direcții de acțiune care stau în fața preșcolarului: „ Prșscolarul
este solicitat în 2 direcții opuse – pe de o parte interesele lui ludice îl solicită spre acțiunile libere,
lucrurile din jur au interes și semnificație numai în măsura în care se raporteaăa la el, la dorințele lui,
jocul devine cufundare în vis, granițele între real și imaginar nu-i sunt conturate, de aici gustul lui
pentru povești și legende – pe de altă parte preșcolarul este presat de societate să asimileze valorile
ei: axplicațiile științifice, norme de comportare, aprecieri estetice. Comportarea sa este îngrădită de
un numar mare de regului și interdicții date de adulți, ceea ce duce la formarea celor mai de seamă
deprinderi de comportare civilizată în societate ”.
Cunoscând tabloul psihologic de dezvoltare a preșcolarului, specificul educării conștiinței și
conduitei lor se impune cunoașterea specificului asimilării literaturii de catre preșcolari pentru a
proceda la selectarea celor mai valoroase opere literare și tehnologia didactică adecvată în educarea
morală a preșcolarilor. Literatura artistică concepută ca „ adevarată artă a cuvântului cu un limbaj și
o construcție proprie, de a crea un univers, o existență paralelă cu lumea dată a realității și indirect o

5
reflectare a acesteia ”, reprezintă filmul din care își trag sursele atâtea experiențe pe care copilul nu
le-ar cunoaște.
Literatura însumează o paletă vastă de genuri și specii literare. Unele n-ar putea fi înțelese de
copii dacă nu li s-ar adresa lor. Cele mai îndrăgite de copii sunt : basmele, legendele, poveștile,
povestirile, poeziile, proverbele și zicătorile. Gustul pentru literatuăa se cultivă treptat și este
condiționat de experiența de viață, de cunoștințele copilului. De multe ori copii se dovedesc cei mai
docili ascultători de literatură. Ei nu suferă pentru eroul din basm, ci se confundă cu el.
Importanța literaturii pentru copii în educarea conduitei copilului mic, este subliniată de
Bianca Bratu astfel: „ Imaginarul, pornit din această bucurie de a face ca, de a trăi o existență care nu
e a ta, contribuie la treptata dizolvare a egocentismului infantil. El îl ajută pe copil ăa-și descentreze
viziunea, să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva dualistă de care
are nevoie comunicarea interumană”.
Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de personaje și scene, față de care copilul își
arată simpatia sau antipatia, de unde își recrutează modele etice, sau față de care își manifestă
repulsia, dezacordul „Imaginarul capătă astfel – arata Bianca Bratu – ponderea unui univers al
ctitoriilor morale, inteligibile pentru copilul ce se regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt
răsplătite, iar ticăloșiile pedepsite. El trăiește imaginar acte asemenea eroilor săi preferați și
simțindu-se viteaz, deși se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos ”.
Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copiii de 3 – 6 ani este nu numai posibilă,
dar și indicată privind traiectoria afectivă pe care se înscrie.
De remarcat faptul ca trăirile afective ale copiilor sunt mult mai puternice atunci când
interpretează anumite roluri, transpunându-se în pielea personajelor și devenind adevărați actori.
În realizarea serbărilor un rol deosebit de important se acordă auxiliarelor didactice din
cuprinsul cărora, se adaptează conținutul acestora la particularitățile de vârstă ai copiilor.
Dezvoltarea socio afectiva a copiilor preșcolari cuprinde o serie de obiective educaționale,
fundamentale ce nu se limitează la o singură disciplină, ce pot fi realizate prin întreaga activitate
desfășurată în cadrul colectivului.

b). Valorificarea potențialului formativ și creativ al poeziilor.

În dezvoltarea limbajului, poeziile constituie o forăa specifică cu maximă eficiență formativă.
Ele dețin un loc important în activitatea instructiv-educativă și constitue un mijloc prețios nu numai
pentru dezvoltarea vorbirii, dar și pentru cultivarea sentimentelor estetice și a celor morale, ca
mijloc de cunoaștere, de exersare a memoriei și de stimulare a imaginației creatoare.
Ca mijloc de dezvoltare a vorbirii, poeziile îmbogățesc vocabularul copiilor, îl nuanțează prin
însușirea de expresii literare, de figuri artistice. Poeziile reprezintă de asemenea căi prin care
copilul dobândește sigurantă în folosirea limbajului, oferind material pentru exersarea și corectarea
pronunției și a auzului fonematic.
Ca de cultivare a senitimentelor estetice, poezia dezvăluie copilului un univers de sonorități
și de trăiri diverse. Înțelegerea conținutului dezvoltă sentimente sociomorale și estetice. Pentru ca
valențele poeziilor să devină operaționale, încercăm să alegem și să valorificăm versurile acestora,
asigurând o înțelegere corectă a conținutului peziilor, făcându-i pe copii să trăiască poezia nu
numai să o învețe.

6
 Profunde trăiri emțtionale provoacă poeziile specifice unor sărbători religioase –
Sărbătoarea Crăciunului, dar și scenetele în versuri legate de aceasta (mențioăam în acest sens
sceneta „ Bradul credincios ”). Poeziile din cadrul serbărilor de Mos Crăciun provoacă în sufletul
copiilor adânci emoții, în primul rând legate de cadourile pe care le vor primi ca răsplată pentru
faptul că i-au spus moșului o poezie, iar pe de alță parte ca o contopire a acestei sărbători, cu
sărbătoarea „ Nașterii Domnului ”.
Recitarea este un exercitiu eficient pentru formarea unor deprinderi corecte de reglare a
respirației în timpul rostirii, a obișnuinței de a adopta un ritm care să permită copilului să pronunțe
corect, integral toate silabele și mai ales pe cele finale pe care adesea copiii le omit.
Ca mijloc de cunoaștere, poezia este o reflectare a lumii înconjurătoare, prin intermediul
formei artistice, contribuind la lărgirea orizontulti de cunoaștere a copilului, la formarea și
consolidarea unor cunoștințe despre natură, despre familie, mediul social, gărdiniță. Din acest
motiv poeziile pot servi pentru activitățile care au ca obiective prioritare pe cele cognitive . În acest
sens este evidentă necesitatea tratării integrate a activităților, în special a celor de Educarea
limbajului cu Cunoașterea mediului, cu Educația pentru societate cu Activitățile matematice.
În însușirea conținutului poeziilor, de un real folos sunt o serie de ilustrații care ia condus
pe copii la reținerea mai ușoara a versurilor, dar care au servit și la exersarea limbajului oral, prin
„ citirea ” imaginilor sau crearea de noi contexte lingvistice.

IV.Serbările din grădiniță, mijloc de stimulare socio-afectivă

Dezvoltarea socio – afectivă a copiilor preșcolari cuprinde o serie de obiective educaționale

fundamentale ce nu se limitează la o singură disciplină, ci pot fi realizate prin întreaga activitate
din grădiniță.
Datorită diferențelor individuale, fie ele cele constituționale, fie de mediu social și de
educație, în acest sens stabilirea unui model strict conturat pentru nivelul de maturitate socio –
afecivă a copilului preșcolar nu e posibilă. Se poate observa că aceasta resimte trei necesități
psihologice fundamentale a căror satisfacere permite dezvoltarea psihică normală, echilibrată și îi
facilitează procesul de maturizare emoțională .
Este vorba de :
a. – nevoia de securitate afectivă ( de a iubi și a se simți iubit );
b. – nevoia de a se simți util și de a avea conștiința propriei valori ;
c. – nevoia de a înțelege și de a intui, incipient sensul propriei existențe, cât și sensul
mediului în care traiește.
Activitățile artistice contribuie la acumularea cunoștințelor și la lărgirea orizontului de
cunoaștere a copiilor, îmbogățesc și nuanțează viața lor afectivă, le oferă prilej de a trăi emoții
variate ce se vor acumula în limbajul de reprezentări și emoții. De asemenea, munca laolaltă
contribuie la dezvoltarea simțului de răspundere al fiecărui copil și al întregului colectiv prin
dorințe comune de a obține rezultate bune, favorizează stabilirea unei discipline conștiente pe
parcursul repetițiilor și iî cadrul desfășurării lor.
Contactul cu un public prezent în numar mare sau mai mic la serbările din grădiniță, trezește
în copii energia latentă, exigentă în ficare de a învinge greutățile ivite, de a-și stăpâni timiditatea, le
cultivă spiritul de inițiativă, de independență în acțiune, iar pregătirea din timpul repetițiilor

7
contribuie la stimularea interesului pentru muncă și a disciplinei muncii îndeplinite cu
conștinciozitate.
Importanța manifestărilor artistice interpretative rezidă chiar și în funcțiile acestora :
a. – cognitive și cultural artistice ;
b. – moral – civice și de societate ;
c. – recreativ – distractive și afective .
Prin realizarea funcției cognitive sau cultural artistice, copiii iau contact cu valori culturale
ale poporului nostru și ale altor popoare cu valori multiple ale spiritualității universale.
Exercitându-și funcția de educație moral – civică sș de socializare, activitatea interpretativă
contribuie la sprijinirea integrării sociale a copiilor prin formarea și dezvoltarea sentimentelor,
convingerilor și atitudinilor necesare îndatoririlor ce revin tinerei generații, precum și ale normelor
de comportare și convițtuire sociala.
Căile de educare morală a copiilor prin activitatea artistică sunt numeroase ele depinzând de
orientarea conținuturilor încorporate în mesajul artistic elaborat.
Funcția distractiv – recreativă satisface una din importantele trebuințe ale copiilor și anume
aceea de refacere a echilibrului fizic de recreare și deconectare.
Manifestările artistice reprezintă un prilej de evaluare a activiăților ce le-au pregătit. Prin
poeziile recitate, copiii dau dovadă că sunt obișnuiți să vorbească corect, nuanțat, expresiv,
folosind o mimică și un ton cât mai adecvat, prin mișăarile prezentate se va vedea stadiul
coordonării cu ritmul muzicii, prin cântece se constată armonizarea cu ceilalți, prin scenetele
prezentate se vor vedea cunoștințele și starea empatică.
Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacții, lucruri, creează buna dispoziție,
favorizează dezvoltarea copiilor, din punct de vedere fizic și psihic.
Importantț lor educativă rezidă în conținutul artistic prezentat precum și în atmosfera
sărbătoreasăa ce se instalează cu acest prilej. De asemenea nu trebuie uitat caracterul colectiv al
acestui gen de activități care conduce la sudarea colectivului de copii, îi învață să trăiască în grup,
să se încadreze într-o disciplină fermă. Prin organizarea serbărilor dezvoltăm la copii dragostea
pentru artă, pentru frumos. Serbările în cadrul grădiniței, au fost organizate cu ocazia sărbătorilor
de iarnă, 8 Martie, 1 Iunie, cu ocazia unor acțiuni din cadrul.
La originea activității ludice a copiilor se află stările emoționale. Ele constituie un preludiu al
implicării în joc, în toate activitățile desfășurate, cât și un efect sau expresie a acestuia. Dacă nu
există un strop de plăcere, cu greu vom putea iniția un joc, și de asemenea, orice joc, la rândul său,
va amplifica stările emoționale pe parcursul derulării sale.
Serbările din grădiniță, activitșțile artistice în general sunt un altfel de joacă, o joacă a
„ micilor actori ”, o joacă în care copilul respiră, se simte altfel, satisfacția ce se citeste pe fața lor
cu ocazia interpretării unor roluri sau cu prilejul recitărilor.
Viața afectivă la vârsta infantilă constituie temeiul viitoarei personalități. A te concentra
asupra ei, a mecanismelor proprii de funcționare constituie, de fapt, esența activitătii instructiv –
educative a educatoarei în grădinița de copii, barometrul de apreciere a eficienței acestei munci,
chiar daca roadele ei vor fi culese nu imediat, ci în timp, uneori de-a lungul întregii deveniri
umane.

8
Bibliografie:
1. Almajanu E. – Rolul educativ al cunostintelor de istorie la varstele mici, Rev. Inv. Prescolar 3 – 4 /
2003
2. Campeanu S. – Valorificarea potentialului formativ si creativ al poeziilor Inv. Prescolar 3 – 4 / 2006
3.Capezan C. – Valentele literaturii pentru copii si dezvoltarea vorbirii, Rev.Inv. Prescolar 1 – 2 / 1993
4.Dima S. – Teorii psihopedagogice privind dezvoltarea inteligentei, Rev. Inv. Prescolar 1 – 2 / 200
5.Martin L. – Modalitati de stimulare socio – afectiva , rev. Inv. Prescolar 1 – 2 / 2002
6. Nicolae I.- Afectivitatea - Liant al vietii psihice infantile.Rev. Inv. Prescolar 1 – 2 / 1999
7.Verza E.,– Conditiile dezv. si cunoasterii personalitatii copilului, Rev.Inv. Prescolar 1 – 2 / 1994

Sarcini de lucru:
Alegeți două tipuri de inteligență și descrieți metodele aplicării lor asupra copilului prescolar.

Tipul de inteligență Metoda aplicării