Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 1.1.

Exemplu interesant
Exemplu de demers didactic centrat
pecompetențe cheie

Disciplina: Matematică

Clasa: a V-a

Subiect:  Simetria axială

Competențe cheie vizate:                

1. Competența de comunicare în limba maternă

Împărțiți în grupe de câte 4, elevii vor realiza jocuri de identificare a unor cuvinte simetrice
sau a unor fraze simetrice. Identificarea unor elemente simetrice în opere literare (poezii).
Exemple: Cuvinte simetrice: ana, bob, sus, apa etc. Se poate accesa experienţa dobândită de
elevi în cadrul clubului de lectură sau de la orele de limba şi literatura română.

2. Competența de comunicare în limbi străine

Elevii căută în dicţionare cuvintele: simetrie, axă, rotaţie etc. Recunoaşterea acestor cuvinte
în texte simple, scrise într-o limbă străină. 

 3. Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii

Elevii utilizează unele elemente matematice şi unele simboluri pentru a defini simetria
(unghiuri, distanţe, relaţii de echivalenţă etc.); exemple de argumentări pentru cazuri concrete.
Verifică prin măsurare a distanţelor, simetria unei figuri geometrice. Efectuează exerciţii cu
calcule prin care se demonstrează că o figură geometrică este simetrică. Binom la diferite
puteri. Exerciţii cu tipuri de argumentări.

Ex. Rombul are două axe de simetrie pentru că :

- dacă decupăm un romb şi îl îndoim pe diagonala mare sau pe cea mică, cele două părţi se
suprapun perfect.

- faţă de diagonala mare: dacă ducem paralele la diagonala mică, segmentele determinate de
intersecţiile cu diagonala, respectiv cu una din laturi, sunt egale etc.

Se dau figuri geometrice simetrice, care au sau nu axa de simetrie trasată şi elementele notate
(unghiuri, laturi, distanţe). Elevii le vor măsura, utilizând rigla şi raportorul, apoi vor face liste
de concluzii, pentru cele mai cunoscute sau utilizate figuri. Descoperirile şi erorile se discută
și se analizează în clasă, cu ajutorul cadrului didactic. Exerciţiu. Arătați prin calcule că un
trapez cu bazele 5 cm şi 12 cm , înălţimea de 5 cm şi o latura de 6 cm are o axă de simetrie.
Activităţi practice: Exemplu: Cum procedăm dacă dorim să fixăm în perete două tablouri,
simetric faţă de o uşă? Aplicaţii la paritate (simetrie faţă de o dreaptă).

Aplicaţii în optică, biologie, arhitectură etc.

Exemple: În procesele tehnologice, corpurile care au o axă de simetrie se pot realiza cu


ajutorul unor maşini care le antrenează într-o mişcare de rotaţie. De exemplu un strung
fixează şi roteşte foarte repede piesa, o prelucrează prin aşchiere cu ajutorul unor cuţite
speciale, care se mişcă perpendicular pe axa de rotaţie. Alte posibilăţi: Se poate înregistra una
dintre emisiunile How is made? de pe canalul TV Discovery şi se poate discuta un proces
tehnologic ce urmăreste realizarea unor produse cu simetrii. Prezentarea unor tradiţii
meşteşugăreşti (ex. olărit, încondeierea ouălor de Paşte). Peisagistică: grădini simetrice.

4. Competența digitală

Utilizarea unor programe care realizează rotaţii ale unor imagini pentru a obţine imagini
simetrice . Elevii vor realiza o imagine prin rotaţii şi translaţii. Identificarea fiecărei
transformări aplicate în mediul digital. 

5.  A învăța să înveți

Activităţi de documentare. Utilizarea unor informaţii din ziare şi din reviste, emisiuni TV.
Activităţi pentru timpul liber . 

6.  Competențe sociale și civice

În cadrul orei elevii vor lucra pe grupe sau în perechi, interacționând, colaborând. Exemplu de
discuţii: istorie a arhitecturii universale, arhitectură urbană.

7.  Spirit de inițiativă și antreprenoriat

Proiectarea unui produs (ex. foi cu linii tipărite pentru origami, decoraţiuni pentru pomul de
iarnă simetrice). Planificări resurse, financiare Marketing. Activităţile acestea se desfăşoară,
cele mai multe, în timpul liber al elevilor. 

 8. Sensibilizare și exprimare culturală

Elevii vor identifica elemente culturale care presupun simetrii. Exemple: Motive ornamentale
repetitive, realizarea lor „în oglindă”, gesturi şi mişcări simetrice în dansurile populare.
Simetria în arhitectura tradiţională (ex. casa cu 2 încăperi, hol şi verandă, în formă de T).
Simetria în cultura altor ţări (realizarea unor obiecte din hârtie pliată). Activităţi practice: prin
plierea colii de hârtie, realizarea unor picturi simetrice.

S-ar putea să vă placă și