MANAGEMENTUL RESURSELOR PENTRU APĂRARE

Masterand: Radu MOINESCU

1. Introducere
Managementul (conducere, corespondentul semantic al managementului în limba română),
în general, presupune o organizare superioară, inteligentă şi eficientă a acţiunii umane, în toate
domeniile, care constă în „ansamblul tehnicilor de organizare, conducere și gestionare a
organizațiilor”1.
Managementul poate fi definit ca activitatea, știința sau arta de a conduce, sau prin procesul
de proiectare şi de menţinere a unui mediu în care persoanele lucrând împreună în grupuri
îndeplinesc în mod eficace scopuri selectate şi bine definite.
Managementul ca ştiinţă are menirea de a integra cele mai valoroase rezultate ale
cercetărilor din ştiinţele convergente, care au ca obiect de cercetare procesele şi relaţiile de
management dintr-o organizaţie. El presupune atingerea scopurilor organizaţionale printr-o
conducere eficace şi eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului
resurselor organizaţiei. De aceea, în actuala etapă, pentru a fi în pas cu evoluția societății umane
”reforma sectorului de securitate impune transformarea profundă a instituţiilor, creşterea calităţii
actului de conducere, o mai bună coordonare naţională a acestora şi asigurarea integrării lor
funcţionale în sistemele de securitate din care România este parte”2.
Managementul ca artă are menirea de a integra cele mai valoroase rezultate ale practicii
manageriale care se află în zona intuitivului, a experienţei şi a cunoştinţelor tacite şi de a le
transmite prin modalităţi specifice artei. Realitatea care ne înconjoară este deopotrivă raţională şi
iraţională, explicabilă şi inexplicabilă, deschisă spre cunoaştere sau închisă. Managementul este un
proces preponderent decizional. Luarea deciziilor are la bază atât modele raţionale, ştiinţifice şi
asistate de calculator, cât şi modele construite pe baza unor experienţe.
Ansamblul activităţilor dintr-o organizaţie se pot structura în două componente: procese de
execuţie şi procese de management. Procesele de management se caracterizează prin faptul că sunt
centrate pe procesele de execuţie. Prin realizarea acestor procese, se folosesc în mod eficient
resursele şi se poate obţine un avantaj competitiv. Procesul de management reprezintă ansamblul
integrat al acţiunilor de prevedere, organizare, coordonare, antrenare a personalului şi control-
reglare exercitat de sistemul conducător în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor organizaţiei.
Rolul procesului de management este asigurarea echilibrului dinamic al activităților
organizației. Procesul de management se realizează în mod efectiv printr-o serie de funcţii. Acestea
sunt funcţiile de prevedere, organizare, comandă, coordonare şi control. Relaţiile de management
sunt relaţii formale şi informale şi coexistă în orice proces de management. Relaţiile formale sunt
necesare şi primordiale. Relaţiile informale sunt nenecesare şi secundare.
Managementul presupune atingerea scopurilor organizaţionale printr-o conducere eficace şi
eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei.
Ca în orice domeniu de activitate și în cel al apărării, managementul are ca sferă de
cuprindere resursele umane, resursele materiale și resursele financiare.
Resursele au un rol crucial în ansamblul activităţilor de analiză, evaluare, decizie şi,
ulterior, în cel al activităţii de coordonare a procesului de transformare, deoarece acestea constituie
atât baza iniţierii procesului, cât şi „combustibilul care îl alimentează” pe întreaga sa desfăşurare.
Resursa umană este cel mai important capital al naţiunii, de aceea trebuie să i se acorde o
importanţă deosebită pentru a se dezvolta în concordanţă cu cerinţele curente şi viitoare ale
mediului de securitate.

2. Managementul resursei umane

1
Vasile BREBAN, Dicționar al limbii române contemporane.
2
Strategia de securitate națională a României, Ediția 2007, p.48.
1
 Perioada pe care o trăim, dominată de globalizare şi informaţie, este percepută diferit de
fiecare dintre noi, în funcţie de nivelul de educaţie şi de informare, de experienţa personală şi chiar
de poziţia socială pe care o avem. Această perioadă ne obligă la adaptare continuă, deoarece este o
perioadă a instabilităţii inerente, care este plină de nesiguranţă, ambiguitate şi schimbări.
Caracteristicile erei informaţionale şi a globalizării îi sperie pe cei mai mulţi oameni, deoarece ne
impun să facem alegerea între două obiective principale: performanţa şi supravieţuirea. Având în
vedere că, în situaţii deosebite, oamenii au constituit reazemul de nădejde al poporului român şi aşa
va fi şi în viitor, cea mai potrivită decizie este aceea prin care fiecare dintre noi înţelege să nu mai
privească înapoi, aşteptând „vremuri mai bune”, ci să privească spre viitor şi să se adapteze la
cerinţele acestuia.
În sens general, resursa înseamnă „rezervă sau sursă de mijloace susceptibilă a fi
valorificată într-o împrejurare dată”3. În sens larg, resursele de apărare sunt constituite din
„totalitatea mijloacelor (posibilităţilor) existente la un moment dat pentru satisfacerea unor nevoi
impuse de acţiunile militare”4.
Conform legii, resursele apărării sunt constituite din „totalitatea resurselor umane,
materiale, financiare şi de altă natură, pe care statul român le asigură şi angajează în susţinerea
efortului de apărare a ţării”5.
Resursa umană a apărării este constituită din totalitatea personalului militar şi civil din
Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a celui în rezervă care, în caz de nevoie, poate fi mobilizat
pentru a participa la eforturile naţiunii de a face faţă unor situaţii de necesitate, de criză sau război.
Managementul resurselor umane ale apărării este un proces realizat din activităţi de
recrutare, selecţie, orientare profesională, pregătire şi perfecţionare a pregătirii personalului încadrat
în Ministerul Apărării Naţionale.
Recrutarea este un proces de identificare a cetăţenilor români, adulţi, apţi să facă faţă
solicitărilor pe care le presupune serviciul militar în timp de pace, în situaţii de criză şi la război.
Accesul cetăţenilor români în rândul personalului militar activ se face pe două căi: directă şi
indirectă. Calea directă presupune recrutarea şi intrarea în sistemul militar de educare şi instruire
pentru posturi de militar voluntar şi de cadru militar. Calea indirectă presupune recrutarea şi
intrarea în sistemul militar de educare şi instruire pentru posturi de cadre militare. Pentru fiecare
dintre cele două căi sunt stabilite criterii de admitere şi de performanţă pe timpul procesului de
educare şi instruire.
Având în vedere că serviciul militar se desfăşoară pe principiul voluntariatului, recrutarea
are obiectivul de a cunoaşte potenţialul uman al naţiunii, pe baza căruia se realizează selecţia.
Activitatea de recrutare este în responsabilitatea centrelor militare judeţene şi a celor zonale
care, în cooperare cu structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu
structurile administrative locale – primării şi prefecturi –, evaluează permanent cantitatea şi
calitatea potenţialului uman al naţiunii.
2.1. Evaluarea resursei umane
Cunoaşterea potenţialului uman al naţiunii este o necesitate, deoarece resursa umană este
cea mai importantă componentă a resurselor pentru apărare. Este bine cunoscut că orice strategie şi
orice plan referitor la dezvoltarea şi transformarea organismului militar trebuie să se elaboreze pe
baza potenţialului uman curent şi pe prognoza de evoluţie a acestuia. Evaluarea potenţialului uman
al naţiunii se face pe baza următoarelor criterii:
a) distribuţia pe: sexe, vârste, nivel de educaţie, calificare profesională, regiuni
geografice şi structuri administrativ-teritoriale;
b) rata natalităţii;
c) rata mortalităţii;
d) rata de creştere a populaţiei şi prognoza pe termen scurt, mediu şi lung a acesteia;
e) densitatea locuitorilor, la nivel de ţară şi la nivel de regiuni şi judeţe;
f) numărul total al populaţiei.

3
***, Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1984, p. 801.
4
***, Lexicon militar, Editura Saka, Chişinău, Republica Moldova, 1994, p. 281.
5
***, Legea apărării naţionale nr. 45/1994.
2
 Distribuţia pe sexe. Recrutarea personalului pentru serviciul militar este nediscriminatorie,
dar lecţiile învăţate din activităţile militare cotidiene şi din conflictele şi războaiele desfăşurate de-a
lungul timpului au arătat că bărbaţii sunt mai potriviţi pentru acţiuni de luptă. Argumente în acest
sens sunt multe, dar cele mai importante sunt: rezistenţa mai mare – fizică şi psihică – la stres,
pericole, condiţii de viaţă precare (în corturi sau în aer liber; fără confort; trai în comun, în
comunităţi majoritar masculine; izolare prelungită etc.); capacitate de adaptare mai ridicată la
regimul militar, care are multe privaţiuni; forţă fizică mai mare etc. Pe de altă parte, femeile sunt
mai potrivite decât bărbaţii în domeniile: financiar-contabil, echipare, hrănire, administraţie şi relaţii
publice. Desigur, există şi excepţii, dar, pentru evaluarea la nivel naţional, se iau calcul valorile
medii, cele care ajută la evaluarea reală a potenţialului uman al naţiunii. Nu sunt diferenţe
importante între performanţele femeilor şi ale bărbaţilor în domenii ca: asigurare medicală,
comunicaţii şi informatică, învăţământ, personal, informaţii, relaţii civili-militari etc.
Distribuţia pe vârste. Studiile desfăşurate până în prezent, în toată lumea, au arătat că vârsta
activă optimă a oamenilor pentru activităţi militare este cuprinsă între 20 şi 60 de ani. Desigur, sunt
şi excepţii, dar baza de selecţie pentru resursa umană de rezervă trebuie să ia în consideraţie ceea ce
este comun (valoarea medie) şi nu excepţiile. De asemenea, luarea deciziei de a utiliza în eforturile
de apărare această perioadă din existenţa umană s-a bazat şi pe studiile care au abordat evoluţia –
din punct de vedere fizic şi psihic – a oamenilor. Aceste studii au relevat că, pe măsura înaintării în
vârstă, apar unele modificări în plan fizic şi psihic, care diminuează capacitatea oamenilor de a face
faţă eforturilor şi pericolelor, în principal din cauza:
a) reducerii forţei fizice, a rezistenţei la stres şi la eforturi fizice şi psihice;
b) diminuării capacităţii de reacţie şi de adaptare la situaţii des schimbătoare;
c) diminuării acuităţii vizuale, a celei auditive şi a memoriei;
d) creşterii instinctului de conservare etc.
Deşi speranţa de viaţă este în creştere, totuşi războiul este pentru oamenii tineri, fiindcă
aceştia pot să se adapteze mai rapid la situaţiile des schimbătoare din timpul operaţiilor şi să suporte
privaţiunile şi pericolele cunoscute şi prognozate. De asemenea, prognozele deloc îmbucurătoare
privind ponderea populaţiei vârstnice ar trebui să fie urmate de măsuri în plan politic, educaţional şi
social pentru a determina creşterea natalităţii şi menţinerea unui raport optim între populaţia tânără
şi cea vârstnică, deoarece în următoarele decenii, schimbările demografice vor duce la creşterea
numărului vârstnicilor în rândul populaţiei.
Nivelul educaţiei şi al calificării profesionale. Este foarte important pentru planificatorii şi
decidenţii militari să ştie dacă cei care pot fi înrolaţi au nevoie de o perioadă de instruire mai mare
sau mai mică, în funcţie de nivelul cunoştinţelor şi al deprinderilor lor, raportat la nivelul de
cunoştinţe şi deprinderi pe care îl presupune exploatarea, respectiv utilizarea unui anumit tip de
tehnică de luptă sau sistem de armă. Acest indicator este necesar:
a) la recrutare, pentru a decide care este domeniul (specialitatea militară) în care recrutul are
cunoştinţe, deprinderi şi aptitudini pentru a fi încadrat şi a deveni performant în cel mai scurt timp;
b) în situaţii de criză şi la război, pentru a evalua timpul necesar generării sau regenerării
unei structuri militare, pentru a ajunge la nivelul de operaţionalizare cerut de îndeplinirea misiunilor
care i-au fost repartizate.
Prognoza asupra evoluţiei resursei umane a naţiunii. Pe baza ratei natalităţii, a ratei
mortalităţii – în special a celei infantile – şi a ratei de creştere a populaţiei, putem prognoza
tendinţele potenţialului uman al naţiunii, după criteriile: distribuţia pe sexe, pe vârste şi mărimea
totală a populaţiei. În situaţia în care apar tendinţe negative de creştere a populaţiei sau când
ponderea populaţiei vârstnice este mai mare decât a celei tinere, atunci trebuie analizate cauzele şi
luate măsuri de corecţie: îmbunătăţirea sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei, îmbunătăţirea
nivelului de trai, stimularea creşterii natalităţii prin facilităţi acordate familiilor, pentru a avea copii,
bonusuri pentru familiile cu mai mulţi copii etc.
Evaluarea potenţialului uman al naţiunii trebuie să includă distribuţia pe nivele de educaţie
şi calificare pentru a cunoaşte baza de selecţie în cazul fiecărei specialităţi militare şi posibilităţile
de asigurare a resursei umane pentru fiecare tip de structură/organizație militară. În condiţiile în
care resursa umană existentă nu asigură necesarul pentru anumite specialităţi militare, trebuie luate

3
măsuri de formare prin sistemul civil de educaţie sau cel militar ori mixt, şi în sistemul civil şi în cel
militar.
De mare importanţă este cunoaşterea şi a altor elemente de ordin calitativ ale resursei
umane, cum ar fi: implicarea în acţiuni organizate de partide extremiste ori sunt membri în
organizaţii interzise prin lege; atitudinea faţă de naţiune, suveranitate, ordine publică, democraţie şi
statul de drept; atitudinea faţă de NATO şi UE; gradul de coeziune al populaţiei, în ansamblu şi la
nivelul comunităţilor locale; numărul celor care au săvârşit acte antisociale, pe nivele de
periculozitate.
În finalul analizei datelor de potenţial uman al naţiunii, decidenţii şi planificatorii militari
trebuie să cunoască:
a) moralul populaţiei în situaţii deosebite;
b) gradul estimat de suport pe care l-ar putea avea populaţia faţă de armata României şi faţă
de unele decizii ale conducerii statului, referitoare la securitatea şi apărarea ţării;
c) gradul de asigurare, cantitativă şi calitativă, a resursei umane în caz de mobilizare.
2.2. Selecţia şi pregătirea resursei umane
2.2.1. Selecţia resursei umane. Activitatea de selecţie a resursei umane este de mare
importanţă şi trebuie să fie permanentă, deoarece aceasta are rolul:
a) de a identifica cetăţenii români care pot să facă parte din personalul activ şi de rezervă
al armatei;
b) de a face distribuţia recruţilor pe unităţi militare şi de învăţământ pentru a deveni
militari voluntari, respectiv cadre militare active;
c) de a identifica personalul activ şi în rezervă care trebuie promovat şi de a stabili
parcursul în carieră al fiecărui militar, în funcţie de potenţialul său individual dat de calităţile
personale (curaj, spirit de iniţiativă, spirit de echipă, integritate, voinţă, tenacitate, rezistenţă la
eforturi fizice şi psihice, spirit de disciplină, loialitate, altruism etc.) şi de nivelul competenţei
profesionale;
d) de a stabili intrările şi ieşirile din sistem, astfel încât să existe o proporţie numerică
armonioasă între categoriile de personal; între grade, în cadrul aceleiaşi categorii de personal; între
funcţiile de conducere şi cele de execuţie etc.;
e) de a stabili criteriile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare candidat – la ocuparea
unui post sau la promovare în Ministerul Apărării Naţionale;
f) de a adapta permanent criteriile pentru intrarea şi menţinerea în sistem a personalului,
în concordanţă cu evoluţia procesului de transformare a armatei României, a NATO şi a UE.
Pentru ca activitatea de selecţie a resursei umane să fie încununată de succes, trebuie să aibă
în vedere că:
a) omul are o stare emoţională şi comportamentală vizibilă;
b) omul poate fi controlat prin diferite funcţii ale procesului de management;
c) omul este subiectiv;
d) omul este raţional, deoarece, prin activitatea sa, urmăreşte să obţină avantaje materiale
şi titluri;
e) omul îşi foloseşte atât cunoştinţele profesionale, cât şi potenţialul său intelectual
pentru a fi promovat;
f) omul când este apreciat la justa sa valoare, îşi foloseşte potenţialul intelectual în mod
creativ.
Calitatea resursei umane poate hotărî soarta războiului prin nivelul pregătirii, prin spiritul de
disciplină şi prin moralul său. Moralul înseamnă perseverenţă, curaj şi speranţă. Înseamnă
încredere, zel şi loialitate. Înseamnă să rămâi puternic, înseamnă spiritul care îndură până la final –
voinţa de a câştiga. Cu ea toate lucrurile sunt posibile, fără ea, totul, planificare, pregătire,
producţie, nu mai contează.
2.2.2. Pregătirea resursei umane. Resursa umană, atât cea activă, cât şi cea de rezervă,
trebuie pregătită pentru a putea să îşi îndeplinească misiunile ce îi revin. Cunoscând exigenţele
actuale şi pe cele prognozate ale transformării organismului militar, pe cele ale societăţii româneşti
şi pe cele ale structurilor euroatlantice din care România face parte, procesul instructiv-educativ din
armată este racordat la obiectivele şi cerinţele procesului de transformare. În acest sens, au fost
4
elaborate documente pe diverse termene scurt, mediu și lung, care vizează instruirea și organizarea
învățământului militar, în conformitate cu legislația în vigoare și normele euroatlantice.
Mulţi experţi de renume afirmă că viitorul este al „societăţii cunoaşterii”6, respectiv al
învăţării continue pentru a putea fi performanţi şi eficienţi. Profesia de militar este onorantă, dar, în
acelaşi timp, este solicitantă până la sacrificiul suprem. În consecinţă, educarea şi instruirea pot şi
trebuie să realizeze cel mai important obiectiv al transformării: adaptarea mentală a personalului la
schimbarea permanentă şi racordarea acestuia la cerinţele câmpului/spațiului de luptă al viitorului.
Mintea este punctul forte al fiecărui om, dar şi cel mai vulnerabil, de aceea se apreciază că războiul
viitorului va fi câştigat în plan mental, fiindcă mintea umană este cea mai performantă armă.
Atunci când decidenţii şi personalul din sfera execuţiei au acordat importanţa cuvenită
instruirii multilaterale a luptătorilor, succesele au fost mai aproape de cei cu un moral mai bun şi cu
un nivel de pregătire profesională superior. Aceasta se poate exemplifica prin aceea că:
a) războaiele arabo-israeliene au fost câştigate de israelieni datorită nivelului mult mai
ridicat de instruire şi al moralului;
b) Napoleon a câştigat majoritatea războaielor în inferioritate numerică datorită nivelului
superior al moralului forţelor sale şi a modului în care îşi conducea armata în bătălii.

3. Managementul resursei materiale şi financiare

Resursele apărării ar trebui să fie o preocupare pentru noi toţi, nu doar pentru conducătorii
statului şi ai structurilor guvernamentale care au responsabilităţi în asigurarea apărării şi a securităţii
naţiunii şi pentru experţii care, în cea mai mare parte, aparţin aceloraşi structuri. Nevoia de
informare în acest domeniu derivă din: dreptul pe care îl avem fiecare de a şti ce se întâmplă cu
taxele pe care le plătim şi din obligaţia legală – şi morală – de a contribui la asigurarea apărării şi a
securităţii ţării în care trăim.
Din păcate, prea mulţi dintre noi înţeleg greșit securitatea şi apărarea țării ca pe o sarcină
aproape exclusivă a unor structuri strict specializate în aceste domenii. Această situaţie este
determinată de mai multe cauze, dintre care mai importante sunt două: informarea insuficientă şi
comoditatea.
Mulţi oameni au rămas ancoraţi în logica războiului rece, respectiv a confruntării militare,
atunci când abordăm subiectul apărare. Se pare că cei care gândesc în acest mod au uitat sau au
neglijat să se informeze despre transformările care au avut loc în ultimele decenii, inclusiv în
domeniul apărării şi al securităţii, care nu mai sunt demult atribuţiile aproape exclusive ale unei
anumite structuri specializate.
Nimeni nu ştie cum va arăta războiul viitorului, chiar dacă experţii expun mai multe modele
probabile ale acestuia. Vom şti care sunt principalele sale elemente definitorii atunci când acesta se
va întâmpla. Chiar dacă nu ştim fizionomia războiului viitorului şi chiar dacă nu ne dorim să ne
confruntăm într-un nou război, trebuie să ne luăm totuşi măsuri de prevenire. Prima şi cea mai
importantă dintre acestea este cunoaşterea, căci un om mai bine informat este mai bine pregătit.
Chiar dacă există suficiente date despre apărare şi chiar despre resursele apărării, în diferite surse –
manuale, cursuri, lucrări tematice, site-uri oficiale etc., oamenii care au alte preocupări de bază
decât apărarea şi securitatea trebuie informaţi despre esenţa domeniului, pentru a conştientiza atât
drepturile pe care le au, cât şi obligaţiile ce le revin ca cetăţeni responsabili ai acestei ţări. În acest
mod, se poate face primul – şi cel mai important – pas: de la stadiul de consumator de securitate –
postură care este adevărată pentru cei mai mulţi cetăţeni cu drept de vot – la cel de contribuitor la
asigurarea apărării şi securităţii naţiunii.
3.1. Resursele materiale ale apărării sunt constituite din resurse naturale primare
(mineralele, lemnul, animalele – pentru sacrificare, pentru tracţiune, pentru experienţe de laborator,
pentru pază etc. – şi produsele agroalimentare) şi resurse derivate (rezultă din prelucrarea resurselor
naturale primare: echipamente; tehnologii; produse finite şi semifabricate – alimentare şi
nealimentare – constituite în stocuri; infrastructura pentru transporturi, comunicaţii şi producţie
etc.).

6
Acad. Mihai Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii, p. 26, www.racai.ro/INFOSOC-
Project.
5
 Atât resursele naturale primare, cât şi cele derivate se asigură din producţie proprie şi din
import. Cu cât producţia proprie asigură o mai mare parte din necesarul resurselor pentru apărare,
cu atât vulnerabilitatea securităţii şi a apărării naţionale este mai redusă, ca urmare ”O economie
puternică, performantă şi competitivă, macrostabilă, dinamică sub raportul ritmului de creştere şi
adaptabilă la cerinţele integrării şi ale globalizării, reprezintă un pilon important al securităţii
naţionale, asigurând condiţii pentru securitatea economică şi socială, interesul majorităţii
populaţiei pentru susţinerea instituţiilor democratice şi baza necesară pentru promovarea
iniţiativelor vizând prosperitatea şi securitatea naţiunii”7. Acest enunţ este adevărat în cazul în care
resursele materiale din producţie proprie asigură o gamă diversificată de produse de înaltă calitate,
din punctul de vedere al purităţii şi al nivelului tehnologic. Istoria, demonstrează că, în situaţii de
criză şi război, pot să apară condiţionări pentru importuri de la o parte din furnizori sau chiar
întreruperea completă a fluxului de aprovizionare.
Cunoscând necesarul total de resurse materiale ce trebuie asigurat şi pe cel asigurat din
producţie proprie, poate fi dedus necesarul de asigurat din import şi iniţia demersuri pentru a
încheia contracte cu furnizorii de resurse naturale primare şi derivate.
Dimensionarea efortului ce trebuie făcut de către stat pentru asigurarea resurselor necesare
apărării este atributul planificării apărării, pe baza:
a) concluziilor analizei geostrategice şi geopolitice, în plan regional şi global;
b) situaţiei concrete a stocurilor existente în depozitele militare şi în cele ale rezervelor
naţionale;
c) tipului de conflict în care se estimează că ar putea fi antrenată ţara;
d) misiunilor planificate pentru organismul militar, în timp de pace, în situaţii de criză şi
la război, inclusiv a angajamentelor asumate faţă de NATO şi UE;
e) planurilor de întrebuinţare a forţelor, în situaţii de criză şi la război.
Necesarul estimat de resurse pentru apărare nu va fi niciodată asigurat integral, deoarece
costurile sunt foarte mari şi la fel de mari sunt şi riscurile de utilizare neeconomicoasă a acestora,
mai ales în condiţiile lipsei ameninţărilor la adresa securităţii. Pentru asigurarea necesarului
structurile militare (diferenţei de resurse între existent şi necesar), se utilizează metoda contractelor
și cea a rechiziţiilor de bunuri şi servicii de la agenţi economici şi de la persoane particulare.
În vederea cunoaşterii potenţialului de apărare este foarte important să evaluăm capacitatea
economiei naţionale de trecere de la producţia de pace la cea de apărare, adică a conversiei şi a
timpului necesar pentru conversie. De asemenea, este important să cunoaştem gama şi cantitatea de
resurse pe care le poate asigura economia naţională, într-o unitate de timp (zi, lună, an) şi, în funcţie
de aceasta, statul să ia măsuri de asigurare a diferenţei din alte surse.
În vederea realizării unui management performant al resurselor materiale ale apărării
trebuie realizată planificarea:
- modernizării tehnicii şi a achiziţiei de tehnică nouă, performantă şi compatibilă cu cea a
armatelor din statele aliate;
- consumurilor, pe cantităţi şi sortimente, pentru a evita risipa (ca, de exemplu, situaţia de
a cheltui resurse financiare suplimentare pentru delaborarea unor cantităţi importante de muniţii,
produse şi achiziţionate mult peste necesarul estimat);
- preschimbarea resurselor perisabile;
- înlocuirea resurselor uzate moral şi fizic;
- valorificarea resurselor atipice şi a celor uzate moral şi fizic;
- mentenanţa tehnicii pentru a menţine o capacitate operaţională ridicată.
3.2. Resursele financiare ale apărării sunt constituite din fondurile necesare pentru
funcţionarea corespunzătoare a structurilor statului care au responsabilităţi în domeniile apărării şi
al securităţii naţionale şi a pregătirii teritoriului, populaţiei şi a economiei pentru apărare. Fondurile
se asigură, în cea mai mare parte, de la bugetul Ministerului Apărării Naţionale, dar şi de la bugetele
ministerelor şi ale altor structuri guvernamentale care au responsabilităţi în domeniile apărării şi al
securităţii.

7
Strategia de securitate națională a României, Ediția 2007, p.45.
6
 Principalele titluri de cheltuieli sunt:
a) personal (salarii, prime, indemnizaţii, sporuri etc.);
b) operare şi mentenanţă (instruire şi educaţie; reparaţii şi întreţinere a tehnicii de luptă, de
sprijin, de sprijin logistic etc.);
c) înzestrare (achiziţie de tehnică nouă);
d) infrastructură (investiţii în construcţii pentru entităţi militare sau pentru pregătirea
teritoriului pentru apărare).
Bugetul pentru apărare se realizează pe baza propunerilor de la entităţile structurale ale
Ministerului Apărării Naţionale, care se centralizează la nivelul ordonatorilor secundari de credite,
iar ulterior se înaintează la structura responsabilă, Direcţia planificare integrată a apărării, pentru a
întocmi propunerile ce se înaintează la Guvern, iar acesta le trimite la Parlament pentru aprobare.
După aprobare, bugetul apărării se defalcă pe programe, în funcţie de priorităţi, şi se trece la
implementarea planurilor şi a programelor.

4. Impactul resurselor apărării asupra securităţii naţionale

După cum se ştie, transformarea în domeniul militar este un proces complex şi
multidimensional care, până la îndeplinirea obiectivelor stabilite, generează o serie de
vulnerabilităţi pentru sistemul defensiv naţional. Din această cauză, decizia de iniţiere a procesului,
precum şi întreaga sa desfăşurare sunt influenţate de o serie de factori de natură internă (forţa şi
dinamismul economiei naţionale, priorităţile stabilite de factorii de decizie politică în alocarea
resurselor disponibile, susţinerea populaţiei faţă de deciziile factorilor politici, stabilitatea
economico-socială şi politică a ţării etc.) şi externă (riscuri şi ameninţări la adresa securităţii
naţionale, tendinţe de evoluţie a situaţiei politico-militare internaţionale – în special a celei din zona
de interes strategic –, angajamentele internaţionale ale statului etc.).
Ca urmare a acestor determinări şi influenţe, iniţierea procesului de transformare este
precedată de o amplă şi detaliată analiză a capabilităţilor proprii (resurse disponibile: umane,
materiale, financiare, intelectuale, tehnologice, timp etc.; corelaţia obiective ale transformării –
resurse alocate; prognoza de evoluţie a resurselor disponibile pe durata procesului etc.); a prognozei
evoluţiei situaţiei politico-economice şi sociale a naţiunii; a prognozei evoluţiei mediului de
securitate (riscuri, ameninţări, raporturi de forţe etc.), a modului de contracarare a riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securităţii naţionale pe durata procesului de transformare etc. Concluziile
analizei capabilităţilor proprii – în special a resurselor disponibile – şi a mediului de securitate vor fi
utilizate, de asemenea, la: stabilirea obiectivelor transformării, pe etape; a programelor majore ce
vor fi incluse în procesul de transformare şi a principalelor repere pentru planurile de implementare
– obiective, termene, responsabilităţi, resurse necesare etc.
Resursele au un impact major asupra capacităţii de apărare prin asigurarea celor necesare
desfăşurării activităţilor de instruire şi a îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră faţă de
NATO, UE şi pe cele rezultate din tratatele şi acordurile la care România este parte – la pace,
respectiv asigurarea suportului corespunzător pentru îndeplinirea misiunilor cuprinse în planurile de
operaţii şi intervenţii, în situaţii de criză şi de război.

5. Corelarea obiectivelor securităţii şi apărării naţionale cu resursele alocate

Nevoia de resurse a existat dintotdeauna, dar, în prezent, „foamea de resurse” este mai mare
datorită amplului proces de transformare şi crizei economico-financiare pe care le parcurge întreaga
noastră societate. Resursele limitate, disponibile pentru procesul de transformare a structurilor de
apărare, impun utilizarea cu o eficienţă ridicată a suportului uman, material, tehnologic, financiar şi
de altă natură. De asemenea, fiindcă, de regulă, cererea de resurse este mai mare decât oferta, se
impune stabilirea priorităţilor de alocare în funcţie de direcţiile şi criteriile elaborate de factorii de
decizie. Evaluarea care precede decizia de alocare a resurselor se va baza atât pe date certe
(cunoscute), cât şi – mai ales – pe mărimi numerice variabile, care reprezintă cuantificarea
prognozelor de evoluţie a economiei naţionale, a bugetului alocat pentru apărare, a factorilor care
determină evoluţia mediului de securitate şi, implicit, a factorilor de risc şi a ameninţărilor etc.
Preponderenţa mărimilor variabile în evaluarea situaţiei va influenţa şi modul de determinare a
corelaţiei resurse disponibile alocate – obiective ale transformării şi ale realizării apărării şi
7
securităţii naţionale. Practic, concordanţa resurse – obiective va fi o funcţie de probabilitate, iar
mărimea acesteia va fi cu atât mai apropiată de realitate, cu cât estimările utilizate pentru întocmirea
prognozelor se bazează pe evaluarea cât mai exactă a cât mai mulţi dintre factorii care pot influenţa
evoluţia situaţiei. Desigur, pot exista şi „surprize” datorită apariţiei unor factori cu evoluţie diferită
de cea prognozată sau a unor factori neluaţi în calcul în momentul evaluării iniţiale. Astfel, în cazul
modificării dramatice a repartiţiei resurselor alocate (cantitate, calitate, tip, ritm etc.) se impune
reevaluarea întregului proces pentru a stabili noile priorităţi, a reeşalona termenele de atingere a
unor obiective (subobiective) şi, dacă este necesar, a modifica unele responsabilităţi. În cazuri de
excepţie, atunci când resursele alocate sunt mult diminuate în comparaţie cu necesarul şi această
situaţie coexistă cu modificări importante ale mediului de securitate, este recomandabilă
reevaluarea obiectivului fundamental (general), a nivelului de ambiţie şi a obiectivelor etapelor,
programelor etc.
Dacă modificările în alocarea resurselor nu sunt semnificative, una dintre soluţii este
reevaluarea priorităţilor. Dacă priorităţile stabilite iniţial rămân valabile după reevaluare, atunci
alocarea resurselor se va face pentru planurile şi programele prioritare, urmând ca cele mai puţin
importante să fie reeşalonate.
Este foarte important ca obiectivul să fie permanent în atenţia tuturor – decidenţi şi factori
de execuţie, astfel încât orice activitate majoră să fie raportată la acesta. Fermitatea în menţinerea
obiectivului este cheia succesului în orice activitate umană, dar, în cazul în care evoluţia factorilor
care influenţează procesul de management al resurselor destinate apărării şi securităţii naţionale nu
mai permite atingerea scopului iniţial, este important ca fermitatea să fie dublată de flexibilitate. În
acest context, adaptarea permanentă a deciziilor la cerinţele mediului de securitate nu echivalează
cu lipsa de fermitate, ci este una dintre cele mai importante căi de menţinere a corelaţiei resurse –
obiectiv. Transformările Alianţei Nord-Atlantice şi ale UE, aflate în plin proces de desfăşurare, au şi
vor continua să aibă un impact important asupra politicii de securitate şi apărare a ţării noastre prin
armonizarea (racordarea) acesteia la cele ale organizaţiilor euroatlantice din care România face
parte.
În concluzie, dacă ne propunem să avem structuri cu o capacitate combativă mare şi cu un
timp de reacţie mic, atunci trebuie să investim mai multe resurse financiare. Resursele financiare
investite în apărare şi securitate se transformă în: nivel ridicat de instruire, sisteme de armamente şi
de sprijin performante, sisteme de conducere şi de culegere şi procesare a informaţiilor care permit
luarea şi transmiterea deciziilor şi a rapoartelor în timp aproape real şi în regim de protecţie
împotriva oricăror interferenţe, infrastructură adecvată cerinţelor societăţii civile, dar şi scopurilor
apărării şi securităţii, capacităţi de producţie cu utilizare duală – civilă şi militară etc. Toate
deciziile majore ale politicii de apărare şi securitate trebuie armonizate cu deciziile luate la nivelul
organizaţiilor euroatlantice din care România face parte. Altfel spus, integrarea în NATO şi în UE
impune îmbunătăţirea permanentă a eficienţei structurilor care au responsabilităţi în domeniul
securităţii şi apărării prin adoptarea criteriilor de performanţă şi a concepţiilor operaţionale ale
acestor organizaţii: mobilitate, capacitate de dislocare şi susţinere în teatru, putere de foc, precizie,
timp de reacţie, nivel de interoperabilitate (tehnică, acţională, infrastructurală) etc. Criteriile de
performanţă sunt – la rându-le – supuse unui proces de înnoire permanentă, ca rezultat al cerinţelor
câmpului/spațiului de luptă modern. Astfel, criteriile de performanţă stabilite pentru sistemele de
armamente şi forțele luptătoare după operaţiunea „Pace pentru Galileea” din 1982 – considerată, la
acea dată, drept „un război al viitorului” – sunt doar parţial valabile astăzi.
În consecinţă, trăind într-o lume dominată de informaţie, în care singura „schimbare” este
din ce în ce mai mult utilizată, nu mai este loc pentru rutină şi imobilism. Prospectarea permanentă
a mediului de securitate pentru a descoperi şi a înţelege tendinţele acestuia, în scopul adaptării
continue a deciziilor referitoare la apărarea şi securitatea naţională, constituie imperativul secolului
în care trăim.

8
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. *** Strategia de securitate națională a României, Ediția 2007.

2. ***, Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2009.
3. ***, Lexicon militar, Editura Saka, Chişinău, Republica Moldova, 1994.
4. ***, Legea apărării naţionale nr. 45/1994.
5. Lucica Matei, Management public, ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2006.
6. Acad. Mihai Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii
cunoaşterii, www.racai.ro/INFOSOC-Project.
7. N. Dobrotă, (ed.), Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
8. T. Zorlenţan, E. Burduş, G. Căprărescu, Managementul organizaţiei, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.