Sunteți pe pagina 1din 5

Activitățile funcționale ale mâinii

Mâna este unul dintre cele mai complicate segmente de membru ale organismului uman, iar proiectarea
unui model de protezare a acesteia , care să se apropie de mişcările sale naturale necesită o mare
complexitate de detalii anatomice care urmează să fie modelate şi simulate. De asemenea, cunoașterea
principalelor tipuri de prindere de mână prezintă un rol esențial , întrucât proteza trebuie să fie
proiectată în conformitate cu acestea. Sunt prezentate trei forme de bază de prindere cu ajutorul mâinii,
care stau la baza proiectării protezelor.

1. Prinderea este mişcarea principală a mâinii utilizată atât pentru obiecte mici, cum ar fi un ac sau
o monedă , cât si pentru obiecte mari
2. Prinderea unui maner cilindric .Ȋn acest caz se foloseste palma mâinii pentru prindere, iar
degetul mare ca punct de sprijin. Acest tip de prindere este utilizat pentru a lua un ciocan sau un
alt instrument pentru activităţi care necesită putere .
3. Prinderea laterală. În acest tip de prindere , degetul mare este plasat pe fața radială împreună
cu a doua falangă a degetului arătător. (Activități prehensive)

Funcțiile mâinii umane , în ceea ce privește mișcările discrete ale articulațiilor și acțiunea mușchilor
individuali s-a făcut suficient înțeleasă. Cu toate acestea, se știe puțin despre mișcările mâinii în
ansamblu. Se poate discuta liber despre închiderea, deschiderea , despre posturile selectate, cum ar fi
ciupitul sau despre activități prehensive, cum ar fi apucarea și prinderea.

Activități prehensive și neprehensive

Mișcările mâinii se pot împărți în două categorii principale

1) Activități prehensive - în care obiectul este apucat și ținut partial sau în întregime (de
înconjurarea mâinii)
2) Activități neprehensive- în care acțiunea de prindere nu este implicate , presupune mișcări de
împingere sau ridicare

Activități neprehensive

Stereognozia- reprezentată de ansamblul functiilor senzitive si de integrare senzitiva care permit


recunoasterea prin palpare a formei si volumului obiectelor. In s. intervin concomitent:
sensibilitatea tactila, sensibilitatea profunda (musculara, tendinoasa si articu-lara).

https://www.dictio.ro/medical/stereognozie

Kinestezia- reprezentată de posibilitatea de a simti, fara participare vizuala, prin


intermediul sensibilitatii profunde, miscarile imprimate pasiv diverselor segmente ale corpului.
https://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/kinestezie_1441

bareognozia –preprezentată de posibilitatea aprecierii greutății obiectelor


Activități prehensive

La o primă vedere, s-ar ptea spune că activitătile prehensive sunt mai variate , însă , în urma unei
evaluări mai detaliate , se poate dovedi faptul că ,această diversitate nu reprezintă complexitate a
mișcărilor ,ci ,mai de grabă , o gamă vastă de acțiuni ce implică obiecte de dimensiuni variate ,ce pot fi
cuprinse în decursul oricărui moment de timp.

Evaluarea limitărilor în ceea ce privesc activitatea funcțională a mâinii , s-a dovedit necesară în urma
dezvoltării unor metode de analiză a funcțiilor mâinii . Activitățile mâinii au fost împărțite în câteva
categorii : prindere cilindrică , prehensiune sferică, la vârf,palmară laterală și prindere de tip cârlig.

Acești termeni, deși expresivi și utili, sunt oarecum selectivi prin faptul că reprezintă mai degrabă o serie
de rezultate finale funcționale decât o analiză fundamentală a potențialului mâinii în ansamblu. Unitățile
de funcție concepute de Slocum și Pratt (1946) - și anume, apucarea, ciupirea și cârligul - nu sunt clar
definite și nici nu sunt cuprinzătoare, pentru că nu par a fi acordată, de exemplu, pentru numeroasele
funcții ale mâinii în care degetul mare nu este în opoziție. Clasificarea propusă de McB ride (1942)
împarte funcțiile mâinii în trei tipuri: prinderea mâinii în ansamblu, prinderea între degetul mare și
restul degetelor și apucarea prin utilizarea combinată a palmei și a degetelor, această caracterizare a
fost concepută în mod arbitrar, neavând o bază anatomică sau funcțională . Pentru obținerea unor
rezultate eficiente și acceptabile , în general, este necesară dezvoltarea unei abordări fundamentale în
ceea ce privește problematica activității mâinii . Cele două modele discrete de mișcare, apărute în urma
studiilor , sunt reprezentate de prinderea cu precizie și prinderea cu putere fiind analizate atât din
punct de vedere anatomic, cât și din punct de vedere funcțional .

Mâna este un organ al prehensiunii, mijloc de sensibilitate, expresivitate şi comunicare, prezentând


următoarele caracteristici necesare:

 integritate
 mobilitate
 forţă
 supleţe
 stabilitate
Prezintă capacitatea de prindere și modelare pe obiect ,având în vedere următoarele aspecte
opoziția policelui, flexia celor patru degete , îndoirea mâinii în ax longitudinal , cu apropierea
degetelor.
Definiția prehensiunii

Prehensiunea reprezintă o mișcare congenitală , acțiune a mâinii de prindere cu ajutorul


degetelor , un gest precis, adaptat, conştientizat sau reflex, care pe baza informaţiilor
instantanee extero- sau proprioceptive se automatizează prin repetare şi determină
coordonarea optimă a mâinii pentru prindere şi apucare.
Elemente de prehensiune

Raza I

 policele, metacarpianul I, articulaţiile dintre ele şi muşchii policelui

 metacarpianul I nu se articulează cu cel de-al doilea -› opoziţie

Raza II

 idexul – prin cei 7 muşchi proprii poate fi mobilizat independent faţă de celelalte degete

Raza III

 degetele III-V şi metacarpienele corespunzătoare

Unităţi funcţionale

 1+2 – prehensiunea de fineţe (± deget III)

 1+2+3 – prehensiune de forţă

 cele trei raze de mişcare sunt grupate în jurul unei unităţi centrale stabile, reprezentată de:

 rândul distal al carpienelor

 metacarpienele II si III şi musculatura aferentă: muşchiul flexor radial al carpului şi


muşchii extensori radial ai carpului (lung şi scurt)
Tipuri de prehensiune

 în funcţie de elementele participante:

◦ bidigitală – police + 1 opozant

◦ tridigitală – police + 2 opozanţi

◦ polidigitală – police + celelalte 4 degete

◦ polidigitopalmară – polidigitală + palmă (prehnsiune de forţă)

◦ digitopalmară – fără police