– Lucrare de laborator –

SINTEZA MATERIALE BIOCOMPATIBILE

PE BAZA DE POLI- ε -CAPROLACTONA
CU POSIBILE APLICATII IN INGINERIA TISULARA

Introducere
Ingineria tisulara implica repararea sau inlocuirea unui tesut sau organ din corpul uman cu
ajutorul unei combinatii de cunostinte atat din inginerie cat si din stiintele medicale. Pentru a obtine
suporturi cu aplicabilitate in ingineria tisulara se pot folosi atat polimeri naturali cat si sintetici.
Biopolimerii prezinta avantaje majore cum ar fi facilitarea aderentei celulare si diferentierea
celulelor, dar in acelasi timp au si dezavantaje importante (propietatile lor variaza de la un lot la
altul, dificultatea de a fi produse in cantitati mari). Astfel, pentru realizarea unor matrici cu
proprietati controlabile, produse pe scara larga se prefera o combinatie de polimeri sintetici si
naturali.
Polimerii naturali folositi uzual pentru obtinerea de biomateriale cum ar fi de exemplu
gelatina, chitosan, glicozaminoglicani, prezinta avantajul biocompatilibitatii dar proprietatile lor
mecanice sunt mult mai slabe in comparatie cu ale polimerilor sintetici.
Pentru a rezolva aceasta problema, se prefera combinatii de polimeri naturali si sintetici sau diverse
tehnici de grefare a unor polimeri naturali pe catene de polimeri sintetici.

Policaprolactona (PCL) este un poliester alifatic, folosit pe scara larga pentru obtinerea
biomaterialelor cu aplicatii diverse in ingineria medicala, datorita unor proprietati specifice cum ar fi
biodegradabilitatea si biocompatibilitatea. Aceste atribute contribuie la utilizarea sa in domenii
precum industria farmaceutica sau biomedicina ca materiale bioresorbabile pentru implanturi sau
sisteme de transport (“carrier”) prentru eliberarea controlata a medicamentelor.
Polimerizarea prin deschidere de ciclu a esterului ciclic ε caprolactona conduce la obtinerea de
policaprolactona.
Degradeaza mai greu datorita gruparilor CH2. In mediul fiziologic degradeaza hidrolitic, datorita
gruparilor esterice. Polimer semicristalin cu grad de cristalinitate -70%. Proprietatile mecanice si
termice depind de Mw si gradul de hidroliza. Tg- -60 grade, Tm- 56-65 grade. Se solubilizeaza bine
in benzen, toluen, diclormetan.

1/5
Utilizari: datorita degradarii lente se utilizeaza in implanturi pe termen lung, formulari de livrare a
medicamentelor cu actiune retard, din care eliberarea are loc prin procesul de difuzie nu prin
erozie (ca la alti polimeri bio) de aceea se introduc medicamente cu actiune hormonala foarte lenta
(1an) sau contraceptive (1-2 luni).

PCL este unul dintre cei mai interesanti polimeri sintetici datorita compatibilitatii sale atat cu
tesuturile moi cat si cu tesuturile dure (oase). Prezinta proprietati mecanice bune si un punct de
topire relativ scazut (aprox. 60oC) care faciliteaza procesarea sa. Deasemenea prezinta abilitatea de a
se degrada prin hidroliza ne-enzimatica. Totusi, din cauza hidrofobicitatii sale, care implica o
umectabilitate redusa, este impiedicata distribuirea uniforma a proteinelor si a moleculelor de
aderenta celulara pe suprafata sa; in consecinta aplicatiile PCL nemodificat in ingineria tisulara sunt
limitate.
Una dintre metodele des utilizate pentru a imbunatati biocompatibilitatea PCL si de a stimula
aderenta celulara este acoperirea suprafetei filmelor de PCL cu diversi polimeri naturali (gelatina,
chitosan, dextran).

Gelatina este un polimer natural, derivat din

colagen, ce poate fi extras din pielea sau oasele
animalelor. Este compus dintr-o secventa unica de
aminoacizi si prezinta abilitatea de a forma geluri in
combinatie cu apa.
Gelatina mimeaza bioactivitatea colagenului din
matricea extracelulara (ECM) stimuland astfel
activitatea celularea pe suportul polimeric.

Materialele compozite sintetico-naturale obtinute pot fi utilizate la realizarea unor suporturi

pentru culturi celulare deoarece imbina proprietatile celor doi polimeri: biocompatibilitate – data de
polimerul natural si respectiv proprietati de rezistenta conferite de polimerul sintetic

2/5
Principiul lucrarii consta in solubilizarea polimerului sintetic (policaprolactona) intr-un
solvent organic (acid acetic / acetona) si obtinerea unor suporturi polimerice adecvate (matrici
2D, 3D, materiale compozite) pentru utilizarea in ingineria tisulara
Necesar materiale:
Policaprolactona (PCL) Mn = 80 000; gelatina (Gel); silice pirogena (SiO2) (dimensiune 0.007µm);
acid acetic glacial (AA); acetona; bicarbonat de sodiu (NaHCO3); apa distilata

Partea I: Obtinerea de matrici 2D/ 3D pe baza de PCL, generate in mediu apos

Mod de lucru
Prepare solutii
- 7 ml sol PCL (10% w/v) in glacial AA (timp necesar pentru solubilizare granule PCL aprox. 1½ h)
- 10 ml sol Gel (1% w/v) in apa distilata
- 7 ml sol. de NaHCO3 (8% w/v) in apa distilata

1. Obtinere filme polimerice 2D/ matrici poroase (3D)

a) Obtinere filme/membrane polimerice de PCL
O cantitate de 3 ml din sol PCL este extrasa cu pipeta si precipitata, prin turnarea solutiei de
polimer, in fir continuu, intr-un vas Petri cu apa distilata.
b) Obtinere matrici poroase de PCL
O cantitate de 3 ml din sol PCL este extrasa cu pipeta si precipitata, prin turnarea solutiei de
polimer, in fir continuu, intr-un vas Petri in care apa distilata este inlocuita cu sol. de NaHCO3
NaHCO3 + CH3COOH → CH3-COONa + H2O + CO2 ↑

!! In ambele cazuri a) si b) apa joaca rol de nesolvent pentru PCL, si polimerul va precipita

Filmele si respectiv matricile polimerice de PCL rezultate se pastreaza nemiscate timp de

aprox. 30 min pana la completa formare dupa care se scot si se lasa sa se usuce in aer (aprox. 30
min).

2. Acoperire cu Gel

3/5
 In aceasta etapa se doreste imbunatatirea biocompatibilitatii materialelor prin imobilizarea
unor polimeri naturali. In acest scop, substraturile de PCL formate (filme sau matrici) sunt introduse
fiecare intr-un vas petri cu 5 ml sol. Gel (30 min) si apoi se lasa la uscat in aer sau etuva la t = 38oC.

a) b)
Figura 1. Imagini SEM a) film/ membrana pe baza de PCL; b) matrice poroasa pe baza de PCL

Morfologia materialelor influenteaza semnificativ interactiunea biomaterialelor cu celulele.

Functie de modul de interactiune al materialului cu celulele in timpul contactului cu fluidele tisulare
(procese de infiltrare celulara) se disting materiale cu structura continua (filme, membrane 2D) si
produse cu structura poroasa (matrici 3D) in care porii materialelor pot avea dimensiuni inferioare
dimensiunilor celulare sau superioare acestora (ultimul timp de materiale permit aparitia unor
fenomene de incluziune celulara in structura poroasa si, in consecinta, cresterea celulelor in intreaga
masa a suportului polimeric).

Partea II: Obtinerea de materiale compozite pe baza de PCL si silice

Mod de lucru
1. Dizolvare PCL in acetona:
Se prepara 10 ml solutie de PCL (concentratie 10%) in acetona. Paharul se acopera cu o folie
de aluminiu (peste care se aplica un vas Petri de sticla, pentru asigurarea etanseitatii) si se introduce
intr-o baie de apa 50oC, agitare magnetica, ~ 30 min.
2. Dupa completa dizolvare a granulelor de PCL, se adauga o cantitate de silice (10% fata de PCL)
si se mai mentine sistemul sub agitare ~ 20 min.

!!! Se seteaza etuva la 70 oC pentru incalzire (va fi necesara in etapa 3 de lucru).

4/5
3. Solutia rezultata PCL/silice se plaseaza intr-o cutie Petri (diam. max. 5 cm) la nisa in vederea
evaporarii solventului folosit (temperatura camerei);
Astfel se va obtine o pelicula ce se usuca timp de 30 min.

4. Pelicula rezultata este fragmentata si introdusa intr-un tub cilindric (de polipropilena care se
sigileaza cu parafilm).
Se plaseaza dispozitivul astfel pregatit in etuva la 70oC timp de ~ 60 min pentru topirea PCL.

5. Se lasa timp de 30 min la temperatura camerei pentru intarire, dupa care se indeparteaza
materialul tip bloc din matrita.

Figura 2. Reprezentarea schematica a modului de lucru

Video: https://www.youtube.com/watch?v=Bl8nqrU8ti0&t=740s

5/5