CURS 5

2.1. Leguminoase pentru boabe

2.1.1. Importanţa speciilor de leguminoase pentru boabe
Una dintre particularităţile economice cele mai importante ale acestei grupe de plante
o constituie conţinutul ridicat al boabelor în substanţe proteice. În comparaţie cu boabele de
cereale, boabele de leguminoase conţin de două ori, iar în unele cazuri chiar de trei ori mai
multe substanţe proteice. Acestea sunt de calitate superioară proteinelor din cereale, fiind mai
bogate în aminoacizi esenţiali (lizină, metionină, treonină, valină). Datorită acestui lucru
valoarea proteică a boabelor este ridicată, echivalentă la unele specii cu proteinele de origine
animală.
Proteina din boabele de leguminoase are o digestibilitate ridicată (cca. 90%) şi nu
formează acizi urici (ca unele proteine animale) a căror acumulare în organism este
dăunătoare.
Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent, tot mai mult, de contribuţia
plantelor bogate în aceste substanţe.
Grupul consultativ pentru proteine din cadrul FAO menţionează „o nouă - Revoluţie
verde – cea a leguminoaselor”, iar principala speranţă pentru rezolvarea deficitului de proteine
în lume sunt considerate leguminoasele pentru boabe (L.S. Muntean, 1995).
Tulpinile de leguminoase, împreună cu frunzele, au valoare nutritivă ridicată şi
constituie un nutreţ valoros pentru animale sau pot fi folosite drept îngrăşăminte verzi.
Faţă de alte specii, leguminoasele pentru boabe au o importanţă fitotehnică cu totul
deosebită. Prin simbioza cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium, leguminoasele
contribuie la creşterea fertilităţii solului şi, prezenţa lor în structura de culturi din asolamente
ar trebui să fie obligatorie.

2.1.2. Suprafeţe şi producţii pe plan mondial şi în România

Suprafaţa ocupată cu leguminoase pentru boabe pe glob a fost de circa 96 mil. ha în
anul 2018. Aproximativ 37% din această suprafaţă se regăseşte în Asia, 18% în Africa şi 24%
în America de Sud.
De asemenea, se remarcă nivelul producţiei medii de numai 964 kg/ha, comparativ cu
ceea ce se obţine la cereale (3.600 kg/ha).
În România, în 2018, au fost cultivate peste 126 mii ha, cu o producție medie de circa
1.500 kg/ha.

2.1.3. Sistematică
Leguminoasele pentru boabe constituie o grupă de plante care aparţin ordinului
Fabales (Leguminosales), familia Fabaceae (sin. Papilonaceae, sin. Leguminosae).
Principalele specii care fac parte din această grupă sunt: Pisum sativum L. (mazăre);
Phaseolus vulgaris L. (fasole); Vicia faba L. (bob); Lens culinaris Medik., sin. L. esculenta
Moench. (linte); Cicer arietinum L. (năut); Lupinus spp. (lupin); Glycine max (L.) Merr., sin.
G. hispida (Moench.) Maxim. (soia); Arachis hypogaea L. (arahide); Vigna unguiculata
(fasoliţa); Vigna angularis (Willd.) Ohwi şi Ohashi (fasolea adzuki).

2.1.4. Compoziţia chimică şi calitatea recoltei

Compoziţia chimică a seminţelor de leguminoase pentru boabe se caracterizează
printr-un conţinut mare de proteine (20-36% sau chiar mai mult la unele soiuri de soia) şi de
glucide (20-50%, predomină amidonul). Unele leguminoase au şi un conţinut ridicat în lipide,
ca de exemplu soia (18-25%) şi arahidele (40-60%).
Boabele de leguminoase conţin cantităţi însemnate de fosfor, calciu, vitamine şi
substanţe minerale (2,5-3,5%) care le sporesc valoarea alimentară.
Tabelul 2.1
Compoziţia chimică a principalelor specii de leguminoase pentru boabe (%)
(după Amjad Iqbal şi colab., 2005)
Specie Proteine Lipide Glucide Săruri Celuloză
minerale
Mazăre 21,9-26,1 1,5-2,4 55,3-58,0 2,5-3,6 4-8,8
Fasole 20,9-23,1 1,4-2,5 57,3-59,0 3,0-3,8 4,0-5,2
Soia 32,6-35,2 18,7-20,4 28,4-30,2 4,5-5,2 2,8-3,5
Linte 20,6-26,1 1,0-3,2 56,7-58,1 2,8-3,1 2,8-4,1
Năut 18,7-24,0 4,8-5,2 56,8-57,9 2,4-3,4 3,1-4,2
Bob 23,7-25,1 1,3-2,1 51,4-53,2 2,9-3,4 7,0-8,5
Arahide 25,8-28,3 48,0-50,3 10,8-12,3 2,2-2,8 2,0-2,4

Folosite în alimentaţia umană, boabele de leguminoase prezintă şi unele neajunsuri,

dintre care putem menţiona:
 învelişul gros al bobului, foarte bogat în celuloză, care îngreunează
digestibilitatea şi prelungeşte durata de fierbere;
 carenţe în compoziţia proteică a aminoacizilor nesulfuraţi (cistină şi
metionină);
 prezenţa unor antimetaboliţi neproteici (respectiv inhibitori ai enzimelor
proteolitice, numiţi glicozizi) care contribuie la reducerea gradului de
digestibilitate, la apariţia unor stări emolitice şi de indigestie.

2.1.5. Fasolea – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Fasolea se utilizează în alimentaţia oamenilor ca boabe verzi şi uscate
sau păstăi verzi, sub forma a numeroase preparate culinare. După modul de utilizare, este
cunoscută în popor ca “fasole de câmp”, când se folosesc seminţele uscate, “fasole de
grădină”, când se cultivă pentru păstăi şi fasole “bobi”, când se utilizează seminţele nemature,
respectiv când plantele sunt în faza de “maturitate în verde a păstăilor sau maturitate
tehnologica” (L.S. Muntean, 1994).
Boabele de fasole sunt folosite în alimentaţia umană, ca unul dintre alimentele de
bază; după unele statistici FAO, peste 500 milioane de oameni consumă curent preparate din
boabe de fasole. Importanţa fasolei constă în marea valoare alimentară a boabelor care
constituie un aliment bogat în proteine (22-34%) şi glucide (în jur de 50%). Proteinele fasolei
conţin toţi aminoacizii necesari organismului uman şi se asimilează în proporţie de 86%. Pe
lângă substanţele proteice şi glucide, boabele de fasole conţin 3,6% lipide, vitamine B1, B2, C;
de 3 ori mai mult fosfor şi potasiu decât cerealele; de 10 ori mai mult magneziu şi de 19 ori
mai mult calciu decât carnea.
Tulpinile de fasole rămase după treierat (vrejii), împreună cu păstăile, sunt, de
asemenea, bogate în proteine şi reprezintă un bun furaj, mai ales pentru oi.

2.1.5.1. Particularităţi biologice

Germinaţia-răsărirea este epigeică la majoritatea speciilor de fasole (şi hipogeică la
specia Ph. multiflorus). Ca urmare, germenii au putere mică de străbatere, ceea ce impune
atenţie la efectuarea lucrărilor solului şi la respectarea adâncimii de semănat.
Rădăcina - plantei de fasole este mai slab dezvoltată; majoritatea rădăcinilor sunt
răspândite în
 stratul arabil (0-25 cm).
Tulpina - la fasolea oloagă sau pitică - creştere determinată, tulpină scundă, de 30-50
cm înălţime, cu port erect şi ramificată. Se pretează pentru cultura mare;
- la formele urcătoare sau volubile - creştere nedeterminată, tulpină lungă,
chiar până la 3 - 6 m, necesitând suporţi de susţinere; nu este potrivită pentru
cultura mare;
- există şi forme intermediare, semivolubile, care pot fi semănate în cultura
mare.
Frunzele - după răsărire (apariţia cotiledoanelor la suprafaţa solului), planta formează
frunzele adevărate, primele 2 simple, următoarele trifoliate, cu foliole cordiforme, şi vârful
ascuţit.

Figura 2.1. Sămânţă de fasole - aspectul exterior:

(după Gh.V.Roman, 2006)
1 - micropil; 2 - hil; 3 - şalază (dreapta); structura anatomică: a - cotiledon;
b - tegument; c - primordiile primelor două frunze; d - gemulă;
e - punct de prindere a celui de-al doilea cotiledon; f - radiculă; g - cotiledon (stânga)

Florile - au culori diferite (predominant albă), situate la subsuoara frunzelor, în

raceme scurte; fecundarea dominant alogamă, cu cazuri de alogamie; deschiderea florilor de
la bază spre vârful plantei, eşalonată pe 20 zile la fasolea oloagă şi 60 zile la fasolea urcătoare.
Fructul - păstaie, dehiscentă la maturitate.
Sămânţa - culori diferite (predominant albă) şi mărimi variabile (frecvent MMB=200-
400 g); există seminţe tari, care germinează cu întârziere.

2.1.5.2. Cerinţe ecologice

Cerinţe faţă de temperatură - plantă termofilă; 8-10°C temperatura minimă de
germinat; în condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, răsăre după 10-12 zile; plăntuţele
sunt distruse la -1...-2°C, chiar de brume uşoare; după răsărire, cotiledoanele degeră uşor;
optimum termic la înflorire este de 22-25oC; la temperaturi mai ridicate, însoţite de secetă
atmosferică, florile rămân nefecundate, se usucă şi cad (avortează).
Cerinţe faţă de umiditate - sensibilă la asigurarea umidităţii, mai ales la germinare-
răsărire
(boabele absorb pentru germinat 110-120% din masa uscată) şi înflorire-formarea
păstăilor şi a boabelor; în perioadele de secetă planta se ofileşte la amiază; în condiţii extreme,
păstăile rămân mici şi avortează;
- vânturile uscate şi calde sunt foarte de dăunătoare; în zonele de stepă a apărut
necesitatea cultivării intercalate a fasolei (prin porumb). Fasolea “oloagă“ - mai rezistentă la
secetă, datorită precocităţii (plantele înfloresc şi formează păstăile înainte de secetele din
vară) şi masei vegetale mai reduse. În sudul ţării este necesară irigarea;
- precipitaţiile bogate şi timpul umed sunt dăunătoare: prelungesc perioada de
înflorire; stânjenesc fecundarea; măresc sensibilitatea la boli; depreciază calitatea seminţelor.
Cerinţe faţă de sol - cere sol afânat (pentru pătrunderea în adâncime a rădăcinilor); să
nu formeze
crustă, pentru a favoriza aerarea şi încălzirea solului şi o răsărire rapidă;
- reacţia optimă este cea neutră (pH=6-7,5), pentru formarea nodozităţilor şi asigurarea
unui regim normal de nutriţie cu azot;
- preferă soluri cu textură mijlocie, fertile: cernoziomuri, preluvosoluri roşcate şi
aluviosoluri fertile.
Zonarea fasolei presupune:
Zona foarte favorabilă (figura 2.2) - Câmpia de Vest (Valea Mureşului, aluviunile
fertile ale Timişului şi văile Crişurilor, Valea Someşului) şi în Transilvania (luncile Mureşului
şi Târnavelor). Condiţii de temperatură şi umiditate favorabile, soluri fertile, cu reacţie şi
textură favorabile, apa freatică nu prea adâncă.
Zona favorabilă - cea mai mare parte a terenurilor arabile din Oltenia, Muntenia,
Moldova, Transilvania, cu diferenţe de favorabilitate, legate de fertilitatea solurilor şi
precipitaţiile din iunie şi iulie. Mai favorabile văile inferioare ale Jiului şi Oltului, Valea
Siretului, Depresiunea Jijiei.

Figura 2.2. Zonarea culturii fasolei în România

(după O.Berbecel, 1960, citat de Gh.V.Roman, 1995)

2.1.5.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Genul Phaseolus cuprinde aproximativ 20 de specii cultivate, de origine americană sau
asiatică.
∙ Phaseolus vulgaris (L.) Savi. (fasolea comună) - specie de origine americană, cea
mai răspândită; cu 4 varietăţi, diferenţiate după forma boabelor (sphaericus, ellipticus,
oblongus, compressus). Cultivată mult în Europa, America de Sud, Africa. Boabele de culori
diferite, dar predomină culoarea albă.
Sortimentul mai include soiurile: Lechinţa şi Prut, ambele înregistrate în anul 2011.
∙ Se mai menţionează: Ph. multiflorus Wild. (sin. Ph. coccineus L.) (fasolea de Spania)
şi Ph. lunatus L. (fasolea de Lima) (origine americană); Ph. aureus (Roxb.) Piper şi Ph.
angularis (Wild.) W. (fasolea de Azuki) (de origine asiatică).
În România se cultivă aproape în exclusivitate fasolea comună. Sortimentul de soiuri
din România cuprinde:
 Soiul de fasole Ami – perioada de vegetatie: 82 de zile; zona de cultura indicata: sudul
si sud-estul tarii
  Soiul de fasole Ardeleanca – perioada de vegetatie: 82 de zile; zona de cultura
indicata:Transilvania, Moldova, Banat
 Soiul de fasole Avans- perioada de vegetatie: 81 de zile; zona de cultura indicata:
sudul si sud-estul tarii
 Soiul de fasole Aversa – perioada de vegetatie: 95 de zile; zona de cultura indicata:
sudul tarii si Banat
 Soiul de fasole Bianca – perioada de vegetatie: 85 de zile; zona de cultura indicata:
toate zonele de cultura
 Soiul de fasole Cealî de Dobrogea – perioada de vegetatie: 95 de zile; zona de cultura
indicata: Dobrogea si zonele limitrofe din Campia Dunarii
 Soiul de fasole Diva – perioada de vegetatie: 85 de zile; zona de cultura indicata:
sudul tarii
 Soiul de fasole Emiliana – perioada de vegetatie: 80 de zile; zona de cultura indicata:
Sudul Olteniei (irigat) si Campia de Sud (neirigat)
 Soiul de fasole Star – perioada de vegetatie: 81 de zile; zona de cultura indicata:
zonele de stepa cu atac puternic de bacterioze
 Soiul de fasole Vera – perioada de vegetatie: 85 de zile; zona de cultura indicata:
sudul si sud-estul tarii

2.1.5.4. Tehnologia de cultivare

2.1.5.4.1. Rotația culturii
Fasolea este o plantă cu pretenţii moderate faţă de cultura premergătoare. Cere un
teren bine lucrat încă din toamnă, curat de buruieni şi fără resturi vegetale. Sistemul radicular
al fasolei este destul de slab dezvoltat şi are tendinţa de a se dezvolta în stratul superficial al
solului. Premergătoarele cele mai favorabile sunt cerealele păioase (în primul rând grâul şi
orzul de toamnă), precum şi prăşitoarele bine întreţinute (porumb, sfeclă pentru zahăr, cartof),
recoltate cât mai devreme.
Nu se recomandă amplasarea după plante cu care are boli comune (floarea-soarelui,
soia, alte leguminoase); după asemenea culturi, fasolea nu trebuie să revină mai devreme de 3
- 4 ani. Cultura repetată a fasolei nu este acceptată, îndeosebi din cauza atacului de boli
(antracnoză, bacterioză, rugini, putregai cenuşiu), şi în acest caz fiind necesar un interval de
pauză de minimum 3 ani. La rândul său, fasolea este o foarte bună premergătoare pentru
majoritatea culturilor şi o excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă (Gh.V. Roman,
2006).

2.1.5.4.2. Aplicarea îngrășămintelor

Consumul specific - pentru 1 tonă de boabe şi producţia aferentă de tulpini - 60-65 kg
N, 17 kg P2O5 şi 45 kg MgO. Cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol, din cauza
sistemului radicular slab dezvoltat; reacţionează moderat la îngrăşămintele cu azot, deoarece
îşi poate asigura până la 75% din necesarul de azot pe cale simbiotică (tab. 21).
► Fosforul - aplicarea obligatorie pe toate tipurile de sol; 30-40 kg P2O5/ha pe
solurile mijlociu
aprovizionate cu fosfor (2-5 mg P2O5/100 g sol); 40-60 kg P2O5/ha pe solurile slab
aprovizionate (< 2 mg P2O5/100 g sol). Îngrăşămintele se administrează înainte de arătură
(sub formă de superfosfat) sau la pregătirea patului germinativ (îngrăşăminte complexe).
► Azotul - necesitatea administrării se stabileşte în funcţie de eficienţa fixării
simbiotice a azotului. Pe solurile fertile şi dacă a fost efectuată bacterizarea nu se
administrează îngrăşăminte cu azot înainte de semănat;
- la circa 20-25 de zile după răsărit se recomandă controale asupra dezvoltării
nodozităţilor şi activităţii acestora. Ulterior, se aplică 30-50 kg N/ha, doza mărindu-se până
la 50-90 kg N/ha dacă “bacterizarea“ nu a reuşit. Se administrează concomitent cu prăşitul
mecanic, cu echipamentele de fertilizare montate pe cultivator.
Tabelul 2.2
Dozele de îngrăşăminte cu azot la fasole în funcţie de formarea nodozităţilor
(după Gh.Popa, 1978, citat de T.Robu, 2011)
Număr de Plante cu Azot
nodozităţi nodozităţi (kg/ha)
pe plantă (%)
Mai mult de 5 > 80% 25-30
1-5 > 50% 30-40
Lipsă 0 40-60

► Potasiul - necesar pe solurile cu sub 14 mg K2O/100 g sol); se aplică 40-60 kg

K2O, epoca de aplicare fiind similară cu cea a fosforului.
► Microelementele - a fost semnalată apariţia simptomelor insuficienţei unor
microelemente (bor, zinc sau molibden). În asemenea situaţii se recomandă îngrăşăminte cu
microelemente, aplicate înainte de semănat sau în timpul vegetaţiei, prin stropiri pe frunze.
► Corectarea reacţiei acide - pe soluri cu reacţie acidă, este obligatorie
administrarea amendamentelor calcaroase, deoarece fasolea nu suportă reacţia acidă.

2.1.5.4.3. Lucrările solului

Lucrările solului constau din dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea plantei
premergătoarei şi urmat de arătură adâncă (la 25-30 cm), pentru afânarea profundă a solului şi
distrugerea buruienilor perene. Până în toamnă, se efectuează lucrări repetate de grăpat, pentru
mărunţirea şi nivelarea arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Foarte importantă este
evitarea denivelării terenului prin lucrările de pregătire. Atunci când situaţia existentă pe teren
impune, se fac lucrări speciale pentru nivelarea terenului; aceasta este o cerinţă obligatorie,
pentru a se putea realiza un semănat uniform şi a obţine o dezvoltare uniformă a culturii şi
care să faciliteze recoltarea mecanizată, cu pierderi minime. Patul germinativ se pregăteşte
chiar înainte de semănat, printr-o lucrare cu combinatorul, efectuată superficial (6-7 cm
adâncime).
Pe terenurile tasate, insuficient nivelate, îmburuienate, precum şi în cazurile în care se
administrează erbicide uşor volatile (şi care necesită încorporare adâncă), ultima lucrare
înainte de semănat se face cu grapa cu discuri în agregat cu lamă nivelatoare şi grapă cu colţi.
În cultura fasolei trebuie evitat un număr prea mare de lucrări în primăvară: solul pierde multă
apă prin evaporare şi, ca urmare, se va semăna în sol uscat, răsăritul va fi întârziat şi
neuniform, eficacitatea inoculării bacteriene scade; pulverizarea solului facilitează formarea
crustei după semănat.

2.1.5.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânţa - puritatea fizică minimum 98%, germinaţia totală minimum 80%.
Condiţionată cu scopul eliminării seminţelor pătate, sparte sau fisurate;
- tratarea obligatorie a seminţelor împotriva agenţilor patogeni de pe tegumentul
seminţei (Phytium şi Fusarium) cu difenoconazol (DIVIDENT M 030 FS, 1,7 l/t de sămânţă);
- tratarea cu preparate bacteriene Nitragin-fasole (Rhizobium phaseoli), chiar înainte
de semănat (sau concomitent cu semănatul), conform recomandărilor de la soia.
∙ Epoca de semănat - când se realizează în sol, la adâncimea de semănat, 8-10°C şi
vremea în curs încălzire: 10-25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea, Câmpia de Vest; 15-30
aprilie în centrul Moldovei şi Câmpia Transilvaniei; 10-15 mai în zonele nordice şi în
depresiunile reci.
∙ Densitatea de semănat - 35-45 b.g./m2 (pentru a realiza 25-35 plante/m2) la neirigat;
şi 50-55 b.g./m2 (40-45 plante/m2) la irigat.
 ∙ Cantităţile de sămânţă - 80-200 kg/ha (în funcţie de mărimea seminţelor).
∙ Distanţele între rânduri - în benzi de câte 3 rânduri, la 45 cm şi 70 cm între benzi,
sau echidistant, la 50 cm între rânduri.
∙ Adâncimea de semănat - 4-5 cm în solurile cu textură mijlocie şi umiditate
suficientă; 5-6 cm în solurile uşoare şi ceva mai uscate; 3-4 cm adâncime când solul este
reavăn.

2.1.5.4.5. Lucrările de îngrijire

2.1.5.4.5.1.Combaterea buruienilor
Fasolea este sensibilă la îmburuienare la începutul vegetaţiei, dar expusă şi la
îmburuienarea târzie. Necesare măsuri preventive (rotaţie, lucrările solului) şi măsuri curative
(de combatere).
Pentru buruieni monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate anuale: S-metolaclor
(DUAL GOLD 960 EC, 1,0-1,5 l/ha), înainte de semănat, cu încorporare;
Pentru dicotiledonate anuale, în vegetaţie: MCPB-Na (BUTOXONE M40, 2,5-3,0
l/ha) sau bentazon (BASAGRAN FORTE, 2,0-2,5 l/ha);
Pe terenurile îmburuienate cu monocotiledonate anuale şi perene, inclusiv cu costrei
din rizomi, tratamente postemergente cu: quizalofop-p-etil (LEOPARD 5 EC, 0,7 l/ha pentru
monocotile anuale şi 1,5-1,75 l/ha pentru costrei). După tratament se suspendă lucrările de
prăşit, pentru a nu întrerupe translocarea substanţei active în rizomii de costrei şi a nu diminua
eficacitatea tratamentului. Alte recomandări: propaquizafop (AGIL 100 EC, 0,8 l/ha pentru
monocotile anuale şi 1-1,5 l/ha pentru costreiul din rizomi); cletadin (SELECT SUPER, 0,6-
1,0 l/ha pentru monocotile anuale şi 1,5-2,0 l/ha pentru costreiul din rizomi);
Combaterea chimică poate fi completată cu 1-2 praşile mecanice şi un prăşit+plivit
manual pe rând (praşile selective), pentru distrugerea buruienilor rezistente la erbicide.
Lucrările de prăşit să fie încheiate până la începutul înfloritului, pentru a nu stânjeni
fecundarea florilor şi legarea fructificaţiilor.

2.1.5.4.5.2.Combaterea bolilor
Cea mai răspândită boală este antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum), mai
frecventă şi mai păgubitoare în zonele şi în anii cu precipitaţii.
Primul tratament se face, de regulă, imediat după răsărit, în cazul că se constată atac în
faza de cotiledoane; în perioada următoare, tratamentele se repetă la începutul înfloritului şi la
formarea păstăilor. Se folosesc preparate pe bază de captan (Captan 50 WP - 0,25%), hidroxid
de cupru (Funguran OH 50 WP - 0,25%), oxiclorură de cupru (Alcupral 50 PU - 1,5 kg/ha).
Bacterioza (Xanthomonas phaseoli) este o boală răspândită şi păgubitoare, care se
transmite prin sămânţă şi prin resturile vegetale rămase după recoltare. În vegetaţie se fac 3
tratamente, folosind Champion 50 WP sau Copac SC, în doză de 0,25%.

2.1.5.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Cea mai păgubitoare este gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus), care atacă
boabele şi în câmp şi crează galerii numeroase. Are o singură generaţie pe an în câmp şi 2-3
generaţii în depozite; în câmp este necesar să fie efectuat un tratament la avertizarea apariţiei
în masă a adulţilor (a doua jumătatea lunii iulie) cu acetamiprid (Mospilan 20 SP - 0,2%/ha)
sau deltametrin (Decis 2,5 EC - 0,2 l/ha).
De asemenea, sunt obligatorii tratamente preventive la depozitare, prin gazare, în
spaţii închise, cu pirimifos metil (Magtoxin tablets - 3-5 tablete/t de sămânţă), pirifos metil
(Actellic 50 EC - 10 ml/t de sămânţă).
 2.1.5.4.5.4.Irigarea
Irigarea este o lucrare foarte importantă la fasole, deoarecere este o plantă deosebit de
sensibilă la secetă şi care reacţionează favorabil la irigare. Se recomandă să se aplice o 2-3
udări la interval de 10-15 zile, prin aspersiune sau pe brazde, cu norme de 250-300 m3/ha.

2.1.5.4.6. Recoltarea
Momentul optim - 75% din păstăi s-au maturizat şi boabele au ajuns la 17% umiditate.
Recoltare dificilă - coacere neuniformă a păstăilor şi boabelor; dehiscenţa păstăilor; plantele
formează tufă joasă; la maturitate portul plantelor este semiculcat; păstăile bazale au inserţia
joasă; boabele se sparg uşor la treierat.
Recoltarea lanurilor de fasole se efectuează de cele mai multe ori divizat:
► în prima faza, se dislocă sau se smulg plantele, mecanic (cu maşini pentru
recoltat fasole, dislocatoare pentru culturile legumicole) sau manual (pe
suprafeţe mici);
► plantele sunt lăsate 2-3 zile pe teren, pentru uscare, în brazdă sau în căpiţe,
apoi se treieră cu combina; la treierat, alimentarea combinei prin montarea
ridicătoarelor de brazdă sau manual, cu furca. Necesară reglarea combinei
pentru limitarea spargerii boabelor.

2.1.5.5. Cultura intercalată şi cultura succesivă la fasole

Cultura intercalată este o practică cunoscută de foarte mult timp în România. Acest
tip de cultură mixtă prezintă unele avantaje, în ceea ce priveşte completarea golurilor din
lanurile de porumb sau crearea unui microclimat favorabil fasolei. Pentru cultura intercalată
se recomandă o densitate de 10-20 mii cuiburi de fasole la hectar. Densitatea optimă a
porumbului ramânând nemodificată.
În practică, semănatul fasolei prin porumb se face cu sapa în cuiburi, pe rândul de
porumb imediat după răsărirea porumbului, punând în cuib câte 3 - 4 seminţe.
Semănatul fasolei se poate face şi concomitent cu semănatul porumbului, prin ataşarea
unui distribuitor dublu.
Cantitatea de sămânţă de fasole necesară pentru un hectar este aproximativ 15-20 kg.
Se poate practica şi cultura intercalată în benzi (culise) alternative (4 rânduri de
porumb şi 2 rânduri de fasole).
Producţiile de fasole care se obţin în cultura intercalată sunt de 200-500 kg/ha.
Cultura succesivă. Fasolea pentru boabe poate să dea producţii bune, apropiate de
cele normale şi dacă este cultivată ca a doua cultură, după plantele care se recoltează la
începutul verii (orz şi grâu de toamnă, cartofi timpurii, borceaguri).
Fasolea în a doua cultură reuşeşte în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării şi numai
în condiţii de irigare.
Tehnologia de cultivare este asemănătoare cu cea folosită în cultură obişnuită, iar
semănatul trebuie efectuat până cel mai târziu la 5 iulie. Densitatea de semănat este puţin mai
mare decât în cultura principală, de 50-60 boabe germinabile/m2.
În funcţie de regimul de precipitaţii se aplică una sau două udări de răsărire, cu norme
mici, de 200-300 m3 apă/ha şi două - trei udări în timpul vegetaţiei, cu norme de 500-600 m3
apă/ha.
Producţiile care se pot obţine sunt de 1.000-2.000 kg/ha şi chiar mai mult în condiţii
favorabile.
 Test de autoevaluare
1. Cum se stabileşte necesarul de îngrăşăminte cu azot în cultura fasolei:
a. Pe baza consumului specific şi a producţiei prevăzută a se realiza.
b. Prin comparaţie cu dozele aplicate în anii anteriori.
c. În funcţie de reuşita bacterizării, controlată la circa 20-25 de zile după semănat.

2. Având în vedere cerinţele termice asemănătoare, epoca de semănat a fasolei coincide cu

semănatul:
a. Mazării.
b. Porumbului.
c. Orezului.
d. Ovăzului.

3. Două din bolile menţionate mai jos nu sunt specifice fasolei:

a. Bacterioza (Xanthomonas phaseoli).
b. Făinarea (Blumeria (Erysiphe) graminis).
c. Mana (Peronospora manshurica).
d. Antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum).

4. Gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus) este un dăunător foarte păgubitor care:

a. Are o generaţie şi atacă numai în câmp.
b. Are o generaţie şi atacă numai în depozite.
c. Are o generaţie în câmp şi 2 - 3 generaţii în depozite.
d. Roade şi distruge sistemul radicular al plantelor de fasole.

5. Tehnologia recoltatului la fasolea de câmp din sole mari constă în:

a. Recoltarea directă cu combina universală.
b. Recoltarea directă, efectuată manual.
c. Recoltarea dintr-o singură trecere, cu combina de recoltat fasole.
d. Recoltarea în două faze (dislocat sau smuls, apoi treierat).

6. Cultivarea intercalată a fasolei prin porumb are unele dezavantaje:

a. Volum mare de muncă manuală, pentru combaterea buruienilor şi recoltare.
b. Se obţin două recolte de pe aceeaşi suprafaţă de teren.
c. Fasolea este protejată de vânturile uscate şi de arşiţă.
d. Se asigură un microclimat favorabil fecundării şi formării păstăilor.

Exerciţii pe internet:
1. Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de fasole.
2. Vizitaţi site www.madr. ro şi ale firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură
cu scopul de a colecta informaţii/recomandări privind cultivarea fasolei.