Metode moderne utilizate în interacţiunea educaţională

Şcoala a fost şi este nevoită să-şi diversifice modalităţile de interacţiune altfel

rămâne o instituţie greoaie şi ineficientă, inadaptată unei societăţi în continuă
transformare.
Metodele din ştiinţele educaţiei s-au diversificat şi s-au adaptat la atributele
specificităţii populaţiei şcolarizate. Prin interdisciplinaritate s-au produs asimilări ale
altor metode din ştiinţele cu care pedagogia interacţionează, dar aceste metode au găsit
soluţii pertinente la problemele diferite din educaţie.
În cele ce urmează ne vom referi la metodele moderne utilizate în interacţiunea
educaţională adoptând interpretarea cadru oferită de I. O. Pânişoară (2001, p. 103-144):

1. Metoda brainstorming-ului (metoda asaltului de idei);

Metoda a fost iniţiată de Alex. F. Osborn, iar sub aspect pedagogic are două
sensuri:
-originar, fiind o metodă de stimulare a creativităţii participanţilor, de descoperire
a unor soluţii inovatoare pentru problemele în domeniu;
-al doilea sens este de a fi cadru propice pentru instruirea şcolară.
Metoda presupune:
O primă etapă de ordin cantitativ, care reuneşte un grup de 5-12 persoane ce
emit timp de o oră mai multe idei, nici o afirmaţie nu este supusă unui demers critic.
Astfel, se dezvoltă o atmosferă constructivă, fiecare idee primind maximum de atenţie.
Deoarece, nu se critică, se diminuează factorii inhibitori şi se elimină blocajele din
gândire favorizate rutinei intelectuale. ( O. Pânişoară în prelegeri pedagogice, 2001,
p.104).
Brainstorming-ul presupune respectarea următoarelor reguli:
-toate ideile, cu caracter de cunoştinţe vor fi primite ca atare de către membrii
grupului;
-nici o sugestie nu se critică;
-membrii grupului sunt încurajaţi să construiască pe ideea altuia, la final nici o idee
nu va aparţine nimănui, se încurajează combinaţiile de idei;
-sunt solicitaţi şi cei tăcuţi din grup, aceştia fiind investiţi cu această structură de rol
şi de putere;
-calitatea e mai puţin importantă decât cantitatea, dar nu înseamnă că membrii
grupului nu trebuie să gândească inteligent şi creativ.
A doua etapă constituie „perioada de incubare” ,de reflecţie, de evaluare şi
selecţie a ideilor sau soluţiilor propuse. Trebuie ca:
grupul de persoane care evaluează ideile să fie compus din aceleaşi persoane care
au emis ideile sau dimpotrivă;
- în practica pedagogică grupul care a emis ideile să fie acelaşi cu cei care le
evaluează la finalul sesiunii.
Aplicarea metodei asaltului de idei în practica şcolară a permis desprinderea
următoarelor concluzii:
-elevii se integrează greu într-o asemenea activitate;
-metoda se realizează mai uşor pe grupe omogene, dar este mai puţin eficientă în
ceea ce priveşte originalitatea ideilor, dacă are lor pe grupe eterogene;
-una din limitele serioase ale metodei „tradiţionale” este că se consumă o mare
cantitate de timp, datorită inhibiţiei, anumite persoane pot dovedi un ritm de creativitate
sensibil, mai ridicat faţă de altele;
-grupul poate fi dominat de un membru ineficient.