Dezechilibre hidroelectrolitice, acidobazice

Dezechilibrele hidro-electrolitice sunt tulburări ale volumului hidric și concentrației electroliților din
compartimentele lichidiene ale organismului. (8, 10)

Compartimentele lichidiene ale organismului: Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea totală a
organismului, din care 40% este localizată intracelular și 20% extracelular (lichid interstițial și plasmă).
Apa circulă între aceste compartimente ca răspuns la modificările osmolarității pentru a o menține
constantă. Compoziția electrolitică este diferită în funcție de compartiment, principalul ion extracelular
fiind sodiul, iar intracelular potasiul. (2, 3, 4, 8)

Elemente de fiziologie: Principalii solviți ai mediului extracelular sunt sodiul, glucoza și ureea. Sodiul este
principalul cation extracelular și este responsabil de cea mai importantă parte a forței osmotice care
menține apa în acest compartiment (osmol efectiv). Glucoza devine osmol efectiv în condițiile deficitului
de insulină (diabet zaharat). Ureea traversează liber membranele celulare, astfel încât nu are rol în
mișcarea apei.

Menținerea echilibrului hidro-electrolitic implică atât balanța dintre aport (reglat prin apariția senzației
de sete care se declanșează în momentul creșterii osmolarității plasmatice) și eliminare (renală,
digestivă, repiratorie, cutanată), cât și dintre compartimentele interne, prin intervenția mecanismelor de
reglare. (2, 4, 5, 8, 11)

Clasificarea tulburărilor hidro-electrolitice (Shires and Baxter)

1.Tulburări de volum - contracție și expandare de volum

2.Tulburări de concentrație - hiponatremia, hipernatremia și alte stări hiperosmolare

3.Tulburări de compoziție - modificări ale concentrației potasiului, calciului, magneziului, fosfatului seric
și tulburări ale ionului de hidrogen (acidoza și alcaloza).

Tulburări de concentrație și volum

Dezechilibrele hidroelectrolitice cu sodiu seric normal

Deshidratarea izotonică (izonatremică) reprezintă deficitul proporționat de apă și sodiu, astfel încât
sodiul seric are valori normale (135-145 mEq/L), deși volumul circulant este scăzut, producându-se o
deshidratare extracelulară cu volum intracelular normal.

Cauzele sunt reprezentate de pierderi renale de sodiu (diuretice, nefropatie interstițială cronică), pierderi
digestive (vărsături, diaree, aspirații digestive), cutanate (transpirații excesive, arsuri), pierderi în spațiul
trei (peritonită, pancreatită, sindrom de compartiment), hemoragii.

Semnele clinice sunt de intensitate variabilă în funcție de severitatea deshidratării. Deshidratarea este
ușoară cand pierderea în greutate este sub 5%, moderată între 6-9% și severă peste 10%. Semnele clinice
sunt astfel reprezentate de manifestări neurologice (de la agitație și iritabilitate la letargie sau comă),
tensiunea arterială este normală în formele ușoare până la foarte scăzută în formele severe, tahicardia
apare inițial, apoi în stadii avansate bradicardia. Alte simptome includ uscăciunea mucoaselor, setea,
oliguria, polipneea.

Paraclinic, apar semne de hemoconcentrație precum policitemie, hiperproteinemie, creșterea ureei și

creatininei, alcaloză metabolică de contracție.

Tratamentul este etiologic (tratarea cauzei diareei sau varsăturilor, oprirea tratamentului diuretic) și
simptomatic (administrarea de soluție de clorură de sodiu izotonă).

Hiperhidratarea izotonică (izonatremică) constă în creșterea de volum a compartimentului extracelular,

ca urmare a unei retenții egale de apă și sodiu, astfel încât sodiul seric are valori normale.

Cauzele sunt insuficiența cardiacă, ciroza hepatică, sindromul nefrotic, enteropatii exudative, fistule
arterio-venoase, administrare de soluții izotone de clorură de sodiu.Clinic se manifestă prin edeme
periferice, revărsate seroase, edem pulmonar, hipertensiune arterială.Tratamentul este etiologic și
simptomatic prin îndepărtarea excesului lichidian cu diuretice de ansă, tiazidice sau antialdosteronice

Dezechilibrele hidroelectrolitice cu sodiu seric crescut

Hipernatremia reprezintă creșterea sodiului seric peste 145 mEq/L și poate fi hipo-, izo- sau
hipervolemică.

Hipernatremia hipovolemică constă în pierderi disproporționate de apă și sodiu, în favoarea apei, astfel
încât sodiul seric este peste 145 mEq/L. Hipernatremia antrenează mișcarea apei din compartimentul
intracelular spre cel extracelular, determinând astfel o deshidratare intracelulară. În mod normal
hipernatremia declanșează senzația de sete, astfel încât aceasta se instalează doar la persoanele
incapabile sa se rehidrateze (sugari, imobilizați la pat, demență, etc.).

Cauzele sunt reprezentate de pierderile renale prin poliurie hipotonă (diabet insipid) sau osmotică
(diabet zaharat, administrare de manitol), pierderi cutanate (transpirații excesive, arsuri), respiratorii
(hiperventilație) sau digestive (diaree osmotică), iatrogenic (administrare de soluții hipertone), aport
lichidian deficitar.

Clinic predomină semnele neurologice care apar ca urmare a deshidratării neuronale și constau în
agitație, confuzie, hiperreflexie, epilepsie, comă, alături de sete intensă și uscăciunea
mucoaselor.Paraclinic osmolaritatea plasmatică este peste 300 mOsm/L și natremia peste 145 mEq/L.

Hipernatremia hipervolemică apare ca urmare a excesului de apă și sodiu, în favoarea sodiului.Cauzele

sunt cel mai frecvent iatrogene ca urmare a administrării de soluții hipertonice de clorură de sodiu sau
bicarbonat, înec în apă sărată, exces de mineralocorticoizi.

Hipernatremia izovolemică apare ca urmare a pierderii de apă pură cu sodiu total normal.Cauzele sunt
pierderile cutanate (transpirații excesive), respiratorii (polipnee), renale (diabet insipid, hipodipsie).
Tratamentul hipernatremiei constă în tratarea cauzei (ex. tratamentul diabetului insipid central cu
Minirin sau periferic cu diuretice tiazidice) și tratament simptomatic ce constă în rehidratare prudentă
întrucât restabilirea bruscă a nivelului sodiului plasmatic poate duce la apariția edemului cerebral.
Rehidratarea se face cu apă administrată per os în formele ușoare sau glucoză 5%/ soluție NaCl 4, 5%
intravenos.

Dezechilibrele hidroelectrolitice cu sodiu seric scăzut

Hiponatremia reprezintă reducerea sodiului seric sub 135 mEq/L și în funcție de valoarea serică poate fi
ușoară și severă iar în funcție de perioada de instalare poate fi sau cronică (.În funcție de starea
compartimentului hidric, poate fi izo-, hipo- sau hipervolemică.

Clinic se manifestă prin semne neurologice reprezentate de confuzie, delir, comă, hiporeflexivitate,
cefalee, convulsii, fasciculații musculare, mioclonus și digestive reprezentate de greață, vărsături,
anorexie.Paraclinic se constată natremie sub 135 mEq/L și osmolaritate plasmatică sub 270 mOsm/L.

Hiponatremia hipovolemică apare atunci când pierderile de sodiu depășesc pierderile lichidiene.

Cauzele sunt reprezentate de pierderile renale (diuretice tiazidice, diuretice osmotice, faza poliurică a
insuficienței renale acute), digestive (diaree, vărsături), cutanate (arsuri, transpirații), hemoragii,
insuficiență corticosuprarenaliană, pierderi în spațiul trei (ocluzie intestinală, pancreatită).

Hiponatremia hipervolemică constă în retenția de apă superioară celei de sodiu.

Cauzele sunt insuficiența cardiacă congestivă, sindromul nefrotic și ciroza hepatică, hipoproteinemiile,
manifestându-se clinic prin edeme.

Hiponatremia euvolemică apare în caz de aport continuu de apă în condițiile deficitului de excreție
renală.

Cauzele sunt reprezentate de sindromul de secreție inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH),

insuficiența renală, hipotiroidism, insuficiența corticosuprarenaliană, polidipsie, dieta săracă în solviți.

Hiperkaliemia

Cauzele majore sunt insuficiența renală, transfuzii sangvine, sindroame de strivire,

hipoaldosteronism.Manifestările clinice includ crampe abdominale, diaree, slăbiciune musculară,
tulburări de ritm sau de conducere.

Hipokaliemia

Cauzele frecvente sunt diaree, vărsături, diureză osmotică, hipomagneziemie,

hiperaldosteronism.Manifestările clinice includ constipație, ileus paralitic, parestezii, tulburări de ritm
sau de conducere.

Hipercalcemia
Cauzele principale sunt hiperparatiroidism, osteoporoză, diuretice tiazidice, sindroame
paraneoplazice.Simptomele clinice sunt reprezentate de constipație, anorexie, greață, fatigabilitate,
poliurie.

Hipocalcemia

Cauzele principale sunt deficitul de vitamina D, hipoparatiroidism, hipomagneziemia,

hiperfosfatemie.Clinic se manifestă prin hiperexcitabilitate musculară, crampe musculare, laringospasm.

Hipermagneziemia este cauzată cel mai adesea de alterarea funcției renale cu eliminare scăzută sau
aport excesiv.Se manifestă prin hipotensiune, bradicardie, letargie, parestezii, aritmii.

Hipomagneziemia este cauzată de aport sau absorbție reduse sau excreție crescută, cel mai frecvent ca
urmare a folosirii diureticelor. Alte cauze includ alcoolism cronic, cetoacidoza diabetică,
hiperaldosteronism.Clinic, se manifestă prin hiperexcitabilitate musculară, crampe musculare, tremor,
aritmii cardiace.

DEZECHILIBRE ACIDO-BAZICE

Sangele are pH-ul intre 7,35 - 7,40, usor alcalin. In conditii patologice variatiile pH- ului sanguin sunt intre
valorile 6,8 - 7,8. Modificarile mai mari de aceste sunt incompatibile cu viaja.Echilibrul acido-bazic al
organismului este exprimat prin valoarea pH-ului sanguin care in mod normal este de aproximativ 7,40
( usor alcalin). Echilibru A-B = mentinerea constanta a pH.

Dezechilibrele acido-bazice sunt:

- alcaloza = cresterea concentratiei de alcali peste limita normala; se corecteaza cu perfuzii de solutii
izotonice de NaCI (ser fiziologie) si clorura de amoniu;

- acidoza = cresterea cantitatii de ioni de H+ ; se corecteaza prin perfuzie cu solutie de bicarbonat de

sodiu.

Exista patru feluri de tulburari:

1. acidoza respiratorie: apare prin hipoventilatie CO2 creste peste 40-60mmHg,

2. alcaloza respiratorie: prin scaderea de pCO2 sub valorile normale (in hiperventilatie),

3. acidoza metabolica: apare cand bicarbonatul standard scade si se insoteste de cresterea

catecolaminelor in sange, scaderea debitului cardiac,

4. acidoza metabolica: apare cand bicarbonatul standard creste.

Acidoza metabolica
Apare cand:

 cantitatea de bicarbonat scade

 pH 7,38 sau

 pH normal daca acidoza este compensata prin hiperventilatie compesatorie

 hiperkaliemie.

Manifestari: hiperventilatie compensatorie, prin polipnee

Alcaloza metabolica

Se produce cand bicarbontul > 27 mmol/l; pH > 7,42; Pa O2 (o crestere moderata), care incearca sa
mentina pH normal. Hipo K + hipo Cl

Manifestari: hipoventilatie, manifestari neromusculare.

Etiologie

 pierdere de acizi in:

- varsaturi

- aspiratii digestive

- diuretice

- corticoizi

 hiperaldosteronism

 hipercalcemie

 exces de alcaline

Interventii

 eliminarea cauzei

 restabilirea deficitului de K si Cl

 corelarea deshidratarii

 mai rar acidifiante

Acidoza respiratorie

Crestera lenta a bicarbonatilor, nu are timp de a interveni.

Clinic – tablou de insuficienta respiratorie

Etiologie – hipoventilatie alveolara, de origine centrala sau periferica (muschi, perete, pleura)

Alcaloza respiratorie

Hipocapnee: PaCO2 > 38 mmHg; pH > 7,42

Diminuarea bicarbonatilor, are ca obiectiv mentinerea pH spre valori nomale.

Clinic - manifestari neuromusculare

Etiologie

- secundara unei hipoventilatii pulmonare

- leziuni ale trunchiului cerebral

- intoxicatie cu acid salicilic

- ventilatie asistata

- asociata unei acidoze metabolice

www.romedic.ro

www.Scribd.com

www.atimures.ro