Sunteți pe pagina 1din 2

Meditație la Duminica a II-a din Postul Mare

La Evanghelia de azi (Mc. 2, 1-12), Domnul vorbește despre păcate ca despre


boala noastră interioară. Căci paraliticului de azi, care a fost introdus prin acoperișul
casei acolo unde era Domnul, deși era bolnav de paralizie, de o boală a trupului,
Domnul îi spune: „Fiule, au fost iertate ție păcatele tale!” (Mc. 2, 5). De ce i-a iertat
păcatele? Pentru că Domnul a văzut credința lor, a celor 4 care îl purtau pe pat, dar
și a paraliticului. I-a iertat păcatele, pentru că era prea mult întuneric în el. A scos
afară din el întunericul păcatului și al morții, cu puterea Sa cea dumnezeiască,
pentru ca paraliticul să vadă cu adevărat starea lui, dar și nevoia lui reală. Pentru că
nu boala era adevărata lui problemă, ci păcatele! Păcatele nu îl lăsau să vadă.
Păcatele erau întunericul lui, erau noaptea lui fără lună. Da, omul avea și problema
paraliziei! Dar ea era o problemă secundară. Pentru că prima lui problemă și a
noastră era întunericul din el. Când dai afară întunericul, când lași să intre lumina lui
Dumnezeu în tine, atunci vezi că nevoia reală a omului e aceea de a fi plin de slava
lui Dumnezeu. Fără slava Lui în noi suntem întuneric, suntem întuneric profund,
pentru că nu trăim nimic adevărat, adică nimic dumnezeiesc, nimic sfințitor. Însă
când El este în noi prin slava Lui, atunci putem să ne ducem cu demnitate și bolile
trupești. Boli care nu sunt puține, care sunt dureroase, dar care nu ne bagă în iad
precum păcatele. Ci, dimpotrivă, răbdarea bolii, călirea noastră prin boală, simțirea
neputinței noastre extreme sunt tot atâtea elemente ascetice în viața noastră, care ne
curățesc și ne sfințesc.
Și Domnul ne încredințează de faptul că iertarea păcatelor e mai importantă
decât vindecarea de bolile trupești. Adică Spovedania e mai importantă decât
analizele și intervențiile medicale. Pentru că Spovedania trebuie să preceadă orice
lucru important al vieții noastre. Mai înainte de a ne duce la o operație, la un
examen, într-o călătorie, trebuie să ne spovedim și să ne împărtășim cu Domnul.
Pentru că astfel avem viața Lui în noi, Îl avem pe El unit cu noi, și nu suntem
singuri.
Și după ce l-a iertat de păcate pe paralitic, Domnul îl și vindecă de boală (Mc.
2, 11). Iar vindecarea lui a fost reală, a fost evidentă pentru toți, pentru că el s-a
sculat din pat, și-a ridicat patul, și a ieșit din casă înaintea tuturor.
Și azi îi ridică pe cei morți în păcate și îi vindecă pe cei bolnavi de boli grele.
Fapt pentru care trebuie să fim foarte mulțumitori bunătății Sale, că ne ridică din
atâtea păcate și din atâtea boli și ne ferește de atâtea morți cumplite.
Aici, la noi, credința ortodoxă e organică poporului român, e ca sângele, aerul
și apa, și oricât vrei să te dezici interior de ea, rămân în tine resturi vii de Ortodoxie.
Biserica e prezentă în viața poporului român la nivel profund, atât prin harul ei, prin
modul ei de a vedea lucrurile, prin teologia și slujbele ei, cât și prin dinamismul pe
care îl are. Și avem nevoie de oameni care să vadă această prezență abisală a
Bisericii în poporul nostru și să fie în stare să o explice.
A sluji lui Dumnezeu înseamnă, totodată, și a sluji oamenilor. Și a sluji nu
înseamnă doar a face slujbe, ci și a munci pentru oameni în diversele forme de care
suntem capabili. Unii muncesc cu brațele și cu banii lor, pe când alții muncesc cu
sufletul și cu mintea pentru Biserică. Însă cu toții slujesc Biserica. Și toți trebuie să
fie împreună în Biserică, căutând împreună să se mântuiască.