2.

Kinetoterapia pentru coordonare si echilibru

Reeducarea aparatului neuro-artro-kinetic ( a controlului motor) se realizează prin 4 obiective :
1. reeducarea mobilităţii
2. reeducarea stabilitatii
3. reeducarea mobilităţii controlate
4. reeducarea abilitaţii
Coordonarea - reprezintă combinarea activitatii mai multor muşchi intr-o schema de mişcare continua, lina executata in
condiţii normale. Mişcarea coordonata presupune control si echilibru.
O activitate coordonata este neperceputa conştient, automata, dar poate fi realizata si conştient, prin control al
centrilor corticali si cu implicarea controlului vizual.
Dezvoltarea coordonării inseamna o creştere a preciziei mişcării, printr-un proces care presupune foarte multe
repetări, care duce la insusirea unor engrame motorii.
Mobilitatea controlata reprezintă capacitatea de a executa mişcările coordonat dintr-o postura cu incarcare corporala,
adica cu extremitatea distala a segmentului fixata (corespunde » lanţului kinetic inchis » din şcoala franceza)
Abilitatea se realizează cu extremitatea distala libera, nefixata, efectuandu-se mişcări in afara unei posturi (« exerciţiile
in lanţ kinetic deschis »)
Realizarea coordonării presupune atat exerciţii in lanţ inchis ,cat si in lanţ deschis.
Regulile antrenamentului pentru coordonare :
1. exerciţiile de coordonare se desfasoara de cateva ori pe zi, zilnic continuu pana la realizarea coordonării;
2. contracţia muşchilor care nu sunt necesari unei mişcări trebuie eliminata,engramele kinetice trebuie
insusite si executate corect
3. pentru a intari percepţia senzorila corecta a unei engrame corecte se utilizează diverse mijloace : explicaţii
verbale, desene, înregistrări, etc.
4. coordonarea necesita atentie si concentrare din partea pacientului; plictiseala si oboseala sunt semne de
oprire a exercitilor.
5. pentru a realiza exerciţii de coordonare nu este necesara forţa musculara mare
6. cu cat rezistenta opusa mişcării este mai mica, cu atat coordonarea este mai buna
Tehnici globale pentru mobilitate controlata si abilitate:
Pentru antrenarea controlului, echilibrului si coordonării, se realizează in cadrul mobilităţii controlate si a abilitaţii,
prin antrenarea schemelor de mişcare in lanţ kinetic inchis si deschis, prin tehnici de lucru globale.
Acest obiectiv , este posibil doar după ce s-au obtinut progrese in ceea ce priveşte stabilitatea, forţa musculara ,
rezistenta si mobilitatea segmentelor afectate , pe baza exercitiilor analitice.
Mişcarea ce urmeaza a fi engramata se :
-descompune in parti suficient de simple pentru a putea fi executate corect; se vor repeta lent pana ce va fi inteleasa
mişcarea ;
-creste numărul de repetiţii, cu atentie la apariţia oboselii;
-creşterea vietezei de execuţie (dovada de precizie), urmând acurateţea mişcării;
-asamblarea mişcărilor simple in mişcări complexe.
Tehnici de antrenament pentru coordonare si abilitate :
1. mobilizări poliarticulare : se antrenează mai multe articulaţii si grupe musculare care fac parte din schemele
obismuite de mişcare , de exp : triple flexii, triple extensii Se folosesc exerciţiile Frenkel, care antrenează
coordonarea membrelor inferioare din decubit, sezand, ortostatism. Metoda se bazează pe o serie de tehnici şi
exerciţii cu control vizual, aplicând legea progresiunii performantei şi preciziei. Legea progresiunii, în cadrul
metodei, suferă două abateri:
- pacientul execută mai întâi mişcarea amplu şi rapid, ceea ce este mai uşor de efectuat, trecând treptat la mişcări
de amplitudine mai mică, mai precise, executate într-un ritm mai lent, coordonat. Pe parcursul recuperării se trece
la creşterea treptată a complexităţii şi dificultăţii, nu şi în intensitate. Exerciţiile se execută individual, în mod
obligatoriu, de două sau mai multe ori pe zi. Gruparea exercitiilor arată astfel:
^ Exerciţii din decubit (cu capul mai ridicat, pe un spătar sau pernă, astfel încât să poată urmări execuţia) pentru
MI şi MS. Exerciţiile sunt asimetrice.
S Exerciţiile din poziţia aşezat se desfăşoară astfel:
- la început, membrele superioare, sprijinite cu mâinile;
- după aceea, fără sprijin;
- în final, execuţia se desfăşoară cu ochii legaţi;
^ Exerciţii în ortostatism. In această poziţie se execută reeducarea mersului care se realizează pe diagrame (lăţime
22 cm, şi este împărţită longitudinal, în paşi de câte 68 cm). Fiecare pas este împărţit în mod vizibil înjumătăţi
 şi sferturi, desenate pe podea sau o planşă de lemn.
Reeducarea începe cu mersul lateral care este considerat mai uşor (ontogenetic el apare mai repede), pacientul
fiind ajutat de balansul corpului. Se începe cu jumătate de pas, mişcând un picior apoi aducându-1 pe celălalt lângă
primul. Se trece la sferturi de pas şi numai după aceea la pasul întreg. La fel se procedează şi la educarea mersului
înainte şi înapoi.
Intr-un stadiu mai avansat pacientul este învătat să urce şi să coboare scări şi să execute întoarceri, întoarcerile
se învaţă tot după o diagramă în formă de cerc desenat pe podea. Pacientul învaţă să se întoarcă mutând picior lângă
picior câte un sfert din rotatia întreagă, astfel încât el să poată executa o întoarcere de 180° din doi paşi.
2. tehnici neuroproprioceptive de facilitate : se folosesc « tehnicile Kabat» pentru antrenarea muşchiului - tragaci
si a muşchiului -tinta ; construite pe principiul gestici umane uzuale.
3. reflexe de echilibrare si stabilizare : declanşează un lanţ de contracţii identice in condiţii identice ; se practica
dezechilibrări ale corpului din diferite posturi, care vor declanşa reacţiile invatate de reechilibrare si
stabilizare ; se face lent pentru a permite apariţia reacţiilor dorite.
-R. de echilibrare : pentru a conserva centrul de greutate pe interiorul poligonului de susţinere se va îndepărtă
un segment al corpului;
-R. de stabilitate :pentru a creste forţa se cauta un punct fix in exterior.
4. gesturi coordonate ; exerciţiile pentru gestualitatea coordonata se individulalizeaza si se repeta pentru a
exclude orice mişcare parazitara
5. coordonările paliative : exersarea unor coordonări nefiziologice, dar necesare intr-un anumit moment
(adaptarea la mersul cu cârje, baston, etc.)
-dezvoltarea coordonării unor mişcări ce reprezintă compensări ale unei disfunctii ireversibile sau greu
reversibile (mişcări trucate, pareze, etc).
6. terapia ocupationala : avantaje : foloseşte gestica uzuala cunoscuta si fixata înainte de boala si realizează un
antrenament direct; antrenează direct, fara scheme teoretice gestica uzuala sau chiar pe cea profesionala ; este
metoda dezvoltării abilitaţii, mai ales la membrele superioare, prin exerciţii in lanţ deschis, scopul fiind
reeducarea prehensiunii.