REFERAT

Dualismul cartezian
Filosofie

Chisinau – 2017
 CUPRINS
Introducere............................................................................................................................2
1 Ce reprezintă dualismul?................................................................................................2
1.1 Dualismul metafizic................................................................................................3
2 Istoria Dualismului.........................................................................................................3
3 Tipurile Dualismului......................................................................................................4
3.1 Dualismul Cartezian...............................................................................................5
3.1.1 Argumentul îndoielii. Rolul Legii lui Leibniz..................................................5
3.1.2 Glanda pineala și nervii....................................................................................6
3.1.3 Legea lui Leibniz..............................................................................................6
4 Critica asupra dualismului cartezian..............................................................................7
4.1 Thomas Hobbes......................................................................................................7
4.2 Daniel C. Dennett...................................................................................................7
4.3 Considerații proprii.................................................................................................7
Concluzii...............................................................................................................................7
Bibliografie...........................................................................................................................8

Introducere
În cadrul acestui referat voi prezenta conceptia lui Rene Descartes asupra dualismului,
menționînd detaliile și argumentele principale. Pentru a crea un context care va ajuta la explicarea
tuturor nuanțelor, voi incepe prin a defini și caracteriza noțiunea filosofică “dualism”. Apoi voi
face o incursiune în istoria dualismului și enumera, prezentînd pe scurt, tipurile dualismului. În
cele din urmă mă voi axa mai mult pe analiza dualismului cartezian și a criticii acestuia, unde voi
include și propriile argumente. Deasemnea voi prezenta influența legii lui Leibniz asupra viziunii
lui Descartes. În încheiere voi prezenta concluziile.
1 Ce reprezintă dualismul?
Dualismul ca filozofie, reprezintă relația dintre minte și materie, ultima fiind posibila
datorită aserțiunii ca fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de vedere, lipsite de o bază
materială. Dualismul descrie starea a două parti, acest cuvant are la baza cuvantul latin “duo”,
adica doi. Termenul "dualism" este folosit într-un domeniu când există două tipuri fundamentale
sau categorii de lucruri sau principii. Îb alte cuvinte, dualismul explica o situatie data sau un
domeniu, prin intermediul a doi factori sau principii opuse.
Dualismele sunt diferite de Monisme, care admit doar un singur element sau fel de
element, și de Pluralisme, care admit mai mult de două elemente sau feluri de elemente. Totodată,
acesta incorporeaza mai multe forme de Monism, inclusiv fizicalismul (cunoscut și ca
materialism) și fenomenalismul.

2
 ”În filosofia minții, dualismul este poziția care atestă că mintea și corpul nu sunt identice,
sau că fenomenele mentale sunt, cel puțin în unele privințe, non-fizicale apare astfel, problema
raportului minte-corp, o problemă ontologică și care ține de relația dintre minte și materie și în
mod deosebit de relația dintre conștiință și creier”.1
Totodată dualismul recurge la intuiția de bun simț oamenilor fără pregătire filosofică, iar
mentalul și fizicul, la cei mai mulţi oameni par să aibă proprietăți totalmente diferite.
1.1 Dualismul metafizic
Acesta afirmă ca faptele universului sunt cel mai bine explicate în termenii elementelor
ireductibile în mod reciproc. Acestia sunt considerati adesea a fi mintea și materia, sau precum
Descartes, gandul și intinderea. Mintea este de obicei conceputa ca experienta constienta, materia
ca ocupand spatiul și care este în miscare. Ele sunt astfel două ordine diferite în mod calificativ
ale realitatii. ”Dualismele metafizice admit două substanțe, cum ar fi lumea și Dumnezeu, sau
două principii, cum ar fi binele și raul, ca mijloace de explicare ale naturii realitatii.” 2 Dualismul
în metafizică este credința că există două tipuri de realităţi: materială (fizică) și imaterială
(spirituală). Descartes a argumentat un dualism metafizic între minte – substantă de gandire – și
trup – substantă extinsa. El susținea ca toate elementele realitatii sunt în cele din urma una sau
cealalta din aceste două substanțe eterogene.
2 Istoria Dualismului
Dualismul poate fi urmărit în trecut la Platon și Aristotel, precum și la şcolile timpurii de
filosofie hindusă, Samkhya și Yoga. Platon a formulat, în dialogul „Phaedo” pentru prima oară
faimoasa „Teorie a Formelor”, substanțe distincte și imateriale din care obiectele și alte fenomene
pe care le percepem în lume nu sunt nimic mai mult decât simple umbre. El a susținut că, pentru
ca intelectul să aibă acces la aceste concepte, mintea trebuie să fie o entitate non-fizică,
imaterială. Doctrina sa reprezintă prototipul tuturor viitoarelor manifestări ale dualismului
substanțial ontologic. Ea nu trebuie considerată învechită, deoarece are implicații precise legate
de filozofia minții și problema minte-corp. Aristotel a remarcat că, dacă intelectul ar fi fost un
organ specific material ar fi primit doar anumite tipuri de informații. Însă datorită faptului că
intelectul este capabil să recepţioneze și să reflecteze asupra diferitor tipuri de date, rezultă că
imposibil să fie un organ fizic și prin urmare este imaterial. Per general, ambii au speculat
existența unui suflet ne-corporal, ce are inteligență și înțelepciune. Cu ajutorul diverselor
argumente, ei susțineau că „inteligența” umana nu poate fi identificată sau explicată prin sau cu
ajutorul corpului fizic, real. Neoplatonicii creștini au identificat formele lui Platon cu sufletele și
au crezut că sufletul era substanța fiecărei ființe umane, în timp ce corpul era doar o umbră sau o
copie a acestor fenomene veșnice.
Dualismul a fost formulat mai precis de René Descartes în secolul al 17-lea. Descartes a
fost primul care a formulat problema minte-corp în forma actuală, și primul care a identificat în
mod clar mintea cu conștiința și cu cunoaşterea sinelui, și care a separat mintea de creierul care
era sediul fizic al inteligenței. Modul în care Descartes alege sa prezinte teza sa și tipul de
explicație oferit ne oferă o imagine a informațiilor ce stau la baza teoriilor sale. Platon a prezentat
concepția sa despre tipurile de suflete și cum trebuie oamenii să își aleagă meseria 3. Descartes a
folosit același concept mergând pe domeniile științifice definite de Aristotel.
1
Scribd, articolul Dualismul Cartezian. (sursa nr 5)
2
Scribd, articolul Dualismul Cartezian. (sursa nr 4)
3
Docslide, articolul Referat v2 intro in filosofie dualismul cartezian

3
3 Tipurile Dualismului
Trecutul a identificat mai multe tipuri de dualism. În continuare voi caracteriza scurt
cîteva dintre ele și mă voi axa în special pe dualismul cartezian.
Dualismul proprietăţilor susține că mintea este un grup de proprietăți independente care apar din
creier, însă ea nu este o substanță distinctă. Astfel, atunci când materia este organizată într-un
mod concret, apar proprietățile mentale. Acest tip de dualism este o subcategorie a
materialismului emergent.
Abordări dualiste a cauzalității mentale:
 Interacționismul, (reprezintă interactiunea cauzala a starilor mentale cu starile fizice și
admite că, provocările mentale (ca credințele și dorințele) pot produce efecte materiale, și
invers).
 Ocazionalismul, (afirmă că substantele create nu pot fi cauze eficiente de evenimente, și că
interacțiunile au fost în realitate cauzate de intervenția lui Dumnezeu).
 Paralelismul (susține că, provocările (cauzele) mentale au doar efecte mentale, iar cauzele
fizice au doar efecte fizice, dar că Dumnezeu a creat o armonie prestabilită, astfel încât există
(doar) impresia că evenimentele fizice și mentale (care în realitate sunt monade, complet
independente unele de altele) cauzează, și sunt cauzate unul de celălalt. Acest punct de
vedere neobișnuit a fost cel mai evident susținut de Gottfried Leibniz. Acesta a recunoscut
problemele sistemului cartezian de interacțiune.
 Epifenomenalismul susține ca toate evenimentele mentale sunt produse de un eveniment fizic
și nu au consecințe fizice
 Fizicalismul non-reductiv e o teorie conform careia toate starile mentale sunt reduse, prin
cauzalitate, la starile fizice.

Epifenomenalismul, (afirmă că evenimentele mentale sunt inerte din punct de vedere cauzal
(evenimentele mentale nu pot cauza nimic, pentru că sunt doar produse secundare ale
evenimentelor fizice).
Dualismul predicatelor susţine că este nevoie de mai mult de un predicat (ceea ce descrie
subiectul unei propoziţii) pentru a da un sens lumii, și că experiențele psihologice prin care
trecem nu pot fi redate în termenii (sau reduse la) predicatelor fizice ale limbilor naturale. 4
Predicatele mentale sunt ireductibil diferite în caracterul lor (rationale, holistice și necesare) față
de predicatele fizice (contingente, atomice și cauzale).
Dualismul epistemologic (susține că lumea pe care o vedem în experiența conștientă nu este
lumea reală în sine, ci este o replică sub forma unei realităţi).
Dualismul etico-religios reprezintă credința conform careia există conflictul dintre Bine și Rau.
”Marea majoritate a religiilor interpreteaza entitatea umana ca fiind o dualitate a corpului
material și a constiintei sau spiritului imaterial.”5

4
Blogspot, articolul Dualismul.
5
Descopera, articolul Dualismul curent filosofic.

4
3.1 Dualismul Cartezian
Cu toate că originile dualismului metafizic se regăsesc la anticii greci, versiune curentă a
dualismului îi este atribuită lui Descartes, care susținea ca mintea e o substantă non-fizică. Acest
tip de dualism susține că mintea este o substanță care există în mod independent, iar materialul nu
poate gândi. Dualismul dat este cel mai popular şi este compatibil cu mai multe teologii care
susțin că sufletele nemuritoare ocupă un loc aparte de cel al lumii fizice.
În „Meditatii asupra primei filozofii”, Descartes a ajuns la concluzia ca se poate îndoi de
existența corpului, dar ca nu poate pune la indoiala existența minții sale, ceea ce l-a condus la
concluzia ca mintea și corpul sunt două substanțe diferite. Dualismul cartezian afirmă că o
persoana este o substanță imateriala cu totul distincta de corpul sau. Corpul uman, ce include și
creierul, este caracterizat doar de proprietăți fizice, pe când persoanele au doar proprietăți
mentale. Mintea imaterială și corpul material, deşi sunt substanțe distincte din punct de vedere
ontologic, interacționează cauzal într-un fel nespecificat prin intermediul glandei pineale.
Totodată, ”Descartes e cel care a identificat mintea cu constiinta de sine și a separat - o de creier,
“locasul” inteligentei, formuland problema dualismului minte -corp, în forma existența în
prezent.”6 Dualismul dat presupune existența a două principii distincte de existența în univers:
spirit și materie, suflet și corp.
Descartes a argumentat un dualism metafizic între minte – substantă de gandire – și
trup – substantă extinsa și a înaintat trei argumente: argumentul îndoielii, argumentul
separabilității (sau al conceperii) și argumentul divizibilității.
Argumentul separabilității sta în afirmația ca tot ceea ce pot concepe este posibil,
rezultând faptul ca este posibil ca eu să exist fără sa existe corpul meu. Argumentul dat
funcționează decât în unele cazuri, nu în toate. Spre exemplu cineva poate sa conceapă ca
telefonul meu este în continuare al meu și dupa ce a fost înstrăinat, dar aceasta concepție este
imposibila, căci telefonul deja este a al cuiva.
Argumentul divizibilității spune ca toate corpurile au proprietatea de a fi divizibile, de a
se putea separa prin diviziune, în bucăți ce îl alcătuiesc. Argumentul dat pleacă de la premisa ca
eu nu sunt divizibil și se bazează pe premisa ca corpul meu are o proprietate pe care eu nu o am,
deci sunt diferit de corpul meu.
3.1.1 Argumentul îndoielii. Rolul Legii lui Leibniz
În favoarea primului argument, cel al îndoielii, Descartes se folosește de legea marelui
matematician Leibniz, pentru a sugera diferențele dintre două obiecte și când se poate afirmă ca
două obiecte sunt de fapt unul singur: dacă A este identic cu B, atunci A și B au exact aceleași
proprietăți. Nu la fel putem sa afirmam despre fostul meu telefon pe care l-am înstrăinat. Acesta a
fost al meu și se putea spune ca este în proprietatea mea, dar dupa momentul înstrăinării, acesta a
încetat sa fie al meu deși putem sa îi oferim în continuarea telefonului toate trăsăturile fizicale ce
îl caracterizează. Punctul slab al acestui argument este ca a te îndoii de ceva nu este o proprietate
autentica a acelui ceva, în cel mai bun caz este o proprietate a celui care se îndoiește.
Dupa Descartes, interacțiunea corp-minte este una imaterială, lipsită de calități fizicale,
dar care este capabilă de procese cognitive printre care se numără gândirea. În alte cuvinte, deși
mintea are capacitatea de a gândi, ceea ce e o distinge de lumea fizicală. Întrucât mintea gândește,

6
Scribd, articolul Dualismul Cartezian. (sursa nr 4)

5
percepe și voiește, trebuie sa influențeze corpul, dar și corpul trebuie sa influențeze mintea. Când
mintea decide în privința deplasării, decizia e pusa în practica de mușchi. Când corpul este
stimulat, sa zicem de o căldură, mintea va fi cea care recunoaște și interpretează aceste date
senzoriale, găsind răspunsul potrivit.
3.1.2 Glanda pineala și nervii
Acesta e un organ localizat în centrul creierului pe care Descartes îl considera reședința
sufletului și locul în care se formeaza gândurile. Autorul consideră corpul uman drept o
mașinărie, care funcționează pe baza spiritelor animale ce sunt înmagazinate în glanda pineală.
Descartes consideră că nervii sunt tuburi umplute cu spiritele animale, care conțin un
anumit numar de fibre ce strabat tot corpul uman. Aceste fibre erau legate de organele de simț,
fiind puse în legatura cu creierul prin intermediul unor mici valve aflate în pereții ventriculelor
creierului. În momentul când organele de simț sunt stimulate, parțile lor componente sunt puse în
mișcare, fibrele nervilor sunt trase, provocand închiderea/deschiderea valvelor și eliberarea
spiritelor animale, care la rîndul lor produc o imagine a stimulului senzorial pe suprafata glandei
pineale. Sufletul rațional, ar putea fi sau nu conștient de spiritele animale ce apar ca rezultat a
rearanjarii spațiilor intrafibrilare. În momentul în care aceasta conștientizare are loc apare o
senzație conștientă – corpul interacționând cu mintea. Deasemenea, este valabilă și vice-versa,
sufletul poate influența și el transferul de spirite animale, respectiv și el poate interacționa/afecta
corpul.

Conform filozofiei carteziene, mentalul nu poseda o extensie în spatiu, iar materialul nu

poate gandi. Dualismul substantial are o pozitie filozofica compatibila cu majoritatea teologiilor,
acestea afirmă ca sufletele ocupa un „taram” independent de lumea fizica. Dualismul minte-corp
spune ca nici mintea și nici materia nu pot fi reduse una la alta, de aceea se opune materialismului
în general, în special celui reductiv. Acest dualism poate exista ca un dualism substantial, care se
bazeaza pe ideea ca mintea și corpul sunt compuse din substanțe distincte sau ca dualism al
proprietatilor, adica sunt compuse din aceeasi substamta, dar proprietățile mentale și fizice sunt
diferite din punct de vedere categorial și nu pot fi reduse una la cealalalta. Acesta e dualismul
minte-corp. El opus de monismul filozofic, care consideră ca mintea și corpul sunt facute din
aceeasi substantă.
3.1.3 Legea lui Leibniz
Leibniz este de părere, că Descartes nu explică într-un mod bun proprietățile materiei și
nici legile mișcării corpului și întradevăr, deoarece cunoștințele de fizică și psihologie a lui
Descartes erau inferioare celor deținute de Leibniz. Ultimul îl influentează pozitiv pe Descartes,
dar îi aduce și contraargumente. În primul rând, Leibniz consideră că știința trebuie să se
concentreze asupra formelor de legatură dintre marimile studiate și să nu considere obiectele
cauze, ci consecințe ale fenomenelor. Spre deosebire de materia „moartă” a lui Descartes, materia
lui Leibniz, este o entitate activă cu dinamică și cu forțe proprii. Totodată Leibniz consideră că
formula mișcării carteziene a lui Descartes nu este corectă, deoarece nu mișcarea din Univers se
conservă ci forțele care acționează asupra corpurilor. Legea mișcării lui Descartes, nu poate
explica inerția corpurilor, deci nu este reală, respectiv Leibniz vine cu completarea, spunând că

6
substanța în sine are forță și nu este inertă asa cum spune Descartes. ”Existența în sine, implică
acțiunea dată de forțe și ceva care nu acționează, nu există”.7
4 Critica asupra dualismului cartezian
Per general, critica dualismului pune adesea problema legată de modul în care ceva
imaterial afectează ceva material, dar nnu numai. Mulți contemporani îl critică pe Descartes,
(Regius, Prințesa Elisabetha, Gassendi, Arnauld, Thomas Hobbes) principala obiecție fiind
uniunea minte-corp.
4.1 Thomas Hobbes
Acesta a atras atenția asupra modului în care gândirea, ca atribut esențial, implică cu
necesitate existența lucrului care gândește. Hobbes crede că modurile de gândire nu reflectă
esența sufletului: „eu sunt gânditor, deci, eu sunt gândire sau, mai bine, eu sunt inteligent, deci,
eu sunt inteligență. Căci în același fel eu aș putea să spun: eu mă plimb, deci, eu sunt plimbare“ 8.
4.2 Daniel C. Dennett
Acesta analizează expunerea lui Rene și ajunge la concluzia că nu există niciun „mediu
misterios“, ne-fizic al minții și, în niciun caz, acesta nu este glanda pineală care se află în centrul
creierului. „Nu pot fi despărțit de corpul meu, separat în mod clar de el cum au presupus adesea
filosofii. Corpul meu conține tot atâta din mine, din valorile, talentele, amințirile și aptitudinile
care fac să fiu ceea ce sunt, ca și sistemul meu nervos.“9
4.3 Considerații proprii
Dupa părerea mea, dualismul a dat naștere la o serie de întrebări: dacă mintea și corpul
sunt substanțe aparte, care este relația lor? Cum interacționează aceste două, independent sau se
influențează reciproc? În alte cuvinte, cum e posibil ca mintea imaterială să afecteze corpul
material și vice-versa?10 Putem spune ferm că sufletul există în afara corpului, adică separat de
corp?
Descartes, deși încearcă să aibă o imagine cât mai cuprinzatoare și profundă a naturii
umane, nu reușește să facă decât opusul. Chiar dacă încearcă să se aproprie de Dumnezeu,
punând la îndoială adevărurile matematice, formulând tot felul de presupuneri care să îi sprijine
ideia, eșuează. Viziunea sa nu se raportează la întregul organism uman și arată că mediul social
afectează omul.
Concluzii
A filosofa despre concepția lui Descartes, mi se pare a fi un exercitiu de comparare a
mentalităților din timpul său cu cele din timpul prezent. La prima vedere, afirmația că o persoană
este o substanță imateriala cu totul distinctă de corpul său, îmi pare irațională dar dacă o analizez,
pot întelege mentalitatea persoanei care a facut o astfel de afirmație. Într-un anumit interval de
timp, mentalitățile oamenilor pot fi foarte variate. Să nu uităm, că mediul în care trăim,
influențează modalitatea de formare a psihicului nostru. Totuși, a cunoaște filosofii ale diferitelor
minți, nu poate fi decât un avantaj în modelarea propriei mele minți.
7
Înțelepciunea nebunului, articolul Analiza asupra originii dualitatii.
8
Thomas Hobbes, Meditațiile lui Descartes, apud. Mihail Uță, Descartes: Metafizică și știință, p. 38, Ed. Casei
Scoalelor, 1930.
9
Daniel C. Dennett, Tipuri mentale, p. 91, Humanitas, București, 1996.
10
Aceasta problema se mai numeste și „problema interactionarii”.

7
 Dualismul este fundamentul înțelegerii lumii de către om într-o maniera științifică, chiar
dacă a fost contestat și combătut cu succes de dualismul non-cartezian care la rândul sau a fost
contestat de altele, succesul dualismului stă în înșiruirea logică și constructivă a ceea ce a urmat
dupa acesta.11 Viziunea lui Rene a fost eronată, iar gradul de eronare, îl putem observa prin
efectele ei în societatea actuală, anume prin numarul psihosomatizarilor întalnite în randul
oamenilor și prin gradul de fericire a omului modern. Acestea cu toate că în prezent, puține
persoane iau în considerare o poziție dualistă, pentru că credințele moniste, ca fizicalismul, sunt
mult mai familiare în domeniul filosofiei.
Bibliografie
1. Docslide, articolul Referat v2 intro în filosofie dualismul cartezian, disponibil la
http://docslide.us/documents/referat-v2-intro-în-filosofie-dualismul-cartezian.html 31.01.17
2. Bookblog, articolul Dualismul cartezian – o falsă problemă?, disponibil la
http://www.bookblog.ro/recenzie/dualismul-cartezian-o-falsa-problema/ 31.01.17
3. Blogspot, articolul Dualismul, disponibil la
http://bazelefilozofiei.blogspot.md/2015/03/dualismul.html 31.01.17
4. Scribd, articolul Dualismul Cartezian, disponibil la
https://www.scribd.com/doc/226727312/Dualismul-Cartezian 31.01.17
5. Scribd, articolul Dualismul Cartezian, disponibil la
https://www.scribd.com/document/207271639/Dualismul-cartezian 31.01.17
6. Descopera, articolul Dualismul curent filosofic, disponibil la
http://www.descopera.org/dualismul-curent-filozofic-și-religie/ 31.01.17
7. Blogspot.md, articolul Dualismul Cartezian, disponibil la
http://offshoregeo.blogspot.md/2008/10/dualismul-cartezian.html 31.01.17
8. Wikipedia, articolul Dualism (philosophy of mind), disponibil la
https://en.wikipedia.org/wiki/Dualism_(philosophy_of_mind) 31.01.17
9. Prof. Dumitru Gheorghiu, Note de Curs – Introducere în Filosofia Minții, UTM-Facultatea
de Psihologie, 2013
10. René Descartes – Principles of Philosophy, Springer, 1984
11. Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz – O istorie a psihologiei moderne, Ed. Trei
12. Stephen Gaukroger – Descartes: an intellectual biography, 1995
13. Înțelepciunea nebunului, articolul Analiza asupra originii dualitatii, disponibil la
https://înțelepciuneanebunului.wordpress.com/2014/03/18/analiza-asupra-originii-dualitatii/
31.01.17
14. Cultural, articolul Opera lui Gottfried Wilhelm von Leibniz, disponibil la
http://cultural.bzi.ro/opera-lui-gottfried-wilhelm-von-leibniz-21935 31.01.17
15. Thomas Hobbes, Meditațiile lui Descartes, apud. Mihail Uță, Descartes: Metafizică și
știință,, Ed. Casei Scoalelor, 1930.
16. William H. Calvin, Cum gândește creierul, Humanitas, București, 2006.

11
Docslide, articolul Referat v2 intro în filosofie dualismul cartezian.

8
17. Rene Descartes, Principiile filosofiei, Iri, București, 2000.
18. Daniel C. Dennett, Tipuri mentale, Humanitas, București, 1996.