Cuprins

Dedicare
Cuprins
unu
Două
Trei
Patru
Cinci
Ş ase
Ș apte
Opt
Nouă
Zece
Unsprezece
Doisprezece
Treisprezece
Paisprezece
Cincisprezece
Ş aisprezece
Ş aptesprezece
Optsprezece
Nouă sprezece
Două zeci
Două zeci și unu
Două zeci și doi
Două zeci și trei
Două zecișipatru
Două zeci și cinci
Douazeci si sase
Douazeci si sapte
Două zeci și opt
Douazeci si noua
Un extras din Fii cu mine
unu
Despre autor
De J. Lynn
Drepturi de autor
Despre editor
 ÎNCREDE
în mine
O NOVELĂ

Jennifer L. Armentrout
SCRIIND CA J. LYNN
 Dedicare

Aceasta este pentru toți fanii lui Cam și prăjiturile lui, care și-au dorit mai mult din băiatul
nostru iubitor de ouă. Bucurați-vă.
 Cuprins

Dedicare

unu
Două
Trei
Patru
Cinci
Ş ase
Ș apte
Opt
Nouă
Zece
Unsprezece
Doisprezece
Treisprezece
Paisprezece
Cincisprezece
Ş aisprezece
Ş aptesprezece
Optsprezece
Nouă sprezece
Două zeci
Două zeci și unu
Două zeci și doi
Două zeci și trei
Două zecișipatru
Două zeci și cinci
Douazeci si sase
Douazeci si sapte
Două zeci și opt
Douazeci si noua

Un extras din Fii cu mine

unu

Despre autor
 De J. Lynn
Drepturi de autor
Despre editor
 unu

J ase Winstead era un nenorocit crud.

Să merg la Ass-tronomy 101 a fost ultimul lucru pe care mi-am dorit să -l fac la nouă
dimineața, mai ales că tot ce fă cea clasa a fost să -mi amintească de prima dată câ nd am
intrat în cursul profesorului Drage și de ce fă cusem o gră bită , neplanificată . ieși din primul
an. Ș i chiar nu aveam nevoie de mesajele text batjocoritoare ale lui Jase despre motivul
pentru care programarea cursurilor înainte de prâ nz era nesă nă toasă .
Avâ nd în vedere că mergeam mai departe – oh, nu știu, două ore de somn – și încă mai
puteam gusta din tequila și alte lucruri la care chiar nu voiam să mă gâ ndesc de aseară , în
prezent eram un copil cu afiș. pentru cum sa nu ai o prima zi sanatoasa si fericita de cursuri
de toamna.
M-am uitat la ușa astronomiei închizâ ndu-se și apoi m-am uitat înapoi la telefonul meu.
Textul lui Jase m-a batjocorit.
Ocolire. am bere. X-Box. FIFA 13
Ei bine, la dracu. A fost foarte tentant. Ollie ne distruse Xbox-ul cu un weekend înainte, în
timpul unei confruntă ri brutale din Call of Duty.
Am întâ rziat câ teva minute la curs.
Astronomie sau fotbal pe cutie? Nu este chiar un apel greu.
Hotă râ tă , m-am rotit și am început să -i ră spund lui Jase câ nd ușile duble s-au deschis ca
și cum o tornadă ar fi rupt casa scă rilor. Capul mi s-a ridicat tocmai la timp să vă d ceva mic
și ceva roșu venind direct spre mine.
Nu s-a oprit coliziunea.
Un mic corp s-a izbit direct în mine și a să rit înapoi, cu brațele clă tinâ ndu-se ca o victimă
înecată . Geanta, care pă rea că câ ntă rește mai mult decâ t proprietara, a ră sturnat-o.
Reacționâ nd din instinct, am tras în față , lă sâ ndu-mi geanta și înfă șurâ ndu-mi brațul în
jurul taliei ei, dar rucsacul mergea într-o direcție, conținutul în cealaltă . Încă se tă vă lea, ca
unul dintre acele pungi gonflabile. Mi-am strâ ns strâ nsoarea, liniștindu-o înainte să -și facă
ceva ră u. Ea sa ridicat în picioare. Pă rul că pruiat adâ nc zbura înainte, izbindu-mă în față .
Mirosul de fructe de pă dure și ceva mosc și bun m-a umplut.
La dracu, Strawberry Shortcake tocmai m-a dat peste cap.
Am chicotit și mi-am strecurat celula în buzunar, pe cale să -i dau drumul, dar fata a
închis. Fiecare mușchi pă rea să devină rigid. Oricâ t de mică era, abia ajungâ nd la umerii
mei, pă rea să devină brusc mai mică , strâ ngâ ndu-se în ea însă și. A fost ră nită ?
Ș i l-a confundat cumva pe Shepherd cu o școală medie din apropiere?
— Uau, am spus. „Ești bine, dragă ?”
Niciun ră spuns timp de aproximativ o jumă tate de minut și am început să fiu foarte
îngrijorat. Apoi a tras adâ nc aer în piept, fă câ ndu-și pieptul să se ridice la culoarea roșie
față de al meu. Am încremenit la simțirea curbelor ei. Cu siguranță nu era un elev de
gimnaziu, cu excepția cazului în care se dezvoltau în moduri cum nu fă ceau câ nd eram eu
acolo. Ș i, dacă da, eram al naibii de invidios pe bă ieții ă ia.
Bine, acum simțeam că am nevoie de un duș, pentru că pâ nă și asta m-a deranjat.
Mai eram beat de aseară ? Voiam să merg cu un da.
— Hei, am încercat din nou, cu vocea mai joasă . "Te simți bine?" Câ nd tot nu a fost niciun
ră spuns, i-am apă sat două degete sub bă rbia. Pielea ei era moale și prea rece. Întrebâ ndu-
mă dacă este posibil ca o persoană să leșine și să ră mâ nă în picioare, i-am ridicat ușor
capul, gura mi-a deschis-o pentru a o întreba din nou, dar cuvintele mi-au murit undeva
între creier și gură .
Am clipit, pentru că , ca un total prost, am crezut că asta va schimba ceea ce vedeam. Nu că
aș fi vrut să schimb ceea ce vedeam, dar la naiba. . .
Ce tip nu a avut un punct slab pentru o roșcată ?
Pretty era un cuvâ nt prea slab pentru a o descrie. Ochii ei erau mari și aveau culoarea
whisky-ului cald. Pistruii i-au punctat puntea nasului ei mic, iar obrajii îi erau bine definiți.
Buzele aveau o culoare vișinie dulce și largi pentru fața ei, pline și plinuțe. Genul de buze
care aparțineau genului de gură care ar putea și avea să aducă un bă rbat...
"Lă sa. Merge. De. Pe mine."
Duritatea vocii ei, împletită cu o panică abia stă pâ nită , m-a fă cut să -i las imediat brațul
jos și să fac un pas să nă tos înapoi.
S-a legă nat puțin la pierderea sprijinului și aproape că am întins mâ na spre ea din nou,
dar mi-am prețuit mingile. Într-o zi mi-ar plă cea să am un copil sau un rahat, și aveam
sentimentul că dacă aș atinge-o din nou, asta nu va mai fi în viitorul meu.
Împingâ ndu-și șuvițe de pă r gros de pe față , ea s-a îndepă rtat cu precauție din geantă .
Genele groase stricate cu roșu s-au ridicat și, pentru o clipă , niciunul dintre noi nu s-a
mișcat, apoi privirea ei s-a mutat peste fața mea și apoi în jos. Chick mă verifica în mod
flagrant.
Poate că mingile mele nu erau în pericol.
O înroșire destul de roz s-a întins pe obrajii ei. "Îmi pare ră u. Mă gră beam să ajung la
curs. am întâ rziat și . . .”
Am zâ mbit în timp ce am îngenuncheat, adunâ nd obiectele vă rsate. Cum o fată ar putea
avea atâ tea naibii de pixuri era peste mine. Albastru. Violet. Negru. Roșu. Portocale. Ce
naiba? Cine a scris cu un pix portocaliu?
Ea mi s-a ală turat, apucâ ndu-și restul pixurilor în timp ce capul ei se înclina într-un mod
în care un perete de pă r că prui îi protejează fața. „Nu trebuie să mă ajuți.”
"Nu e nicio problemă ." Am luat o foaie de hâ rtie care s-a dovedit a fi programul ei. O
privire rapidă asupra cursurilor a confirmat că era boboc. „Astronomie 101? Mă îndrept și
eu în acest sens.”
Jase și bere și FIFA '13 trebuiau să aștepte.
"Ai intarziat." Încă se ascundea în spatele pă rului ei. „Îmi pare foarte ră u.”
Luâ nd ultimul ei caiet, l-am bă gat în geantă și m-am ridicat. I-am dat-o înapoi, dorind-o să
ridice privirea. Nu știu de ce, spuneți-mi un bă iat de mamă , dar îmi plă cea fetele mele să
zâ mbească și să nu pară de parcă ar fi în pragul lacrimilor. "E în regulă . Sunt obișnuit ca
fetele să se arunce în mine.” Bă rbia ei s-a ridicat câ t mai puțin, iar zâ mbetul meu s-a extins.
„Totuși, să încerc să sară pe spate este nou. Mi-a cam plă cut.”
 Capul ei se ridică și tot acel pă r alunecă pe spate. „Nu încercam să -ți sar pe spate sau să
mă arunc în tine.”
„Nu ai fost?” Telefonul mi-a vibrat în buzunar. Am ignorat-o. „Ei bine, e pă cat. Dacă da, ar
fi fă cut din aceasta cea mai bună zi de curs din istorie.”
M-a studiat în timp ce își strâ ngea geanta la piept, iar privirea mea s-a lă sat pe bucata de
hâ rtie pe care o ținem. — Avery Morgansten?
"De unde imi stii numele?" se ră sti ea.
Ce lucru mic sensibil. „Este în programul tă u.”
"Oh." Ș i-a lă sat pă rul pe spate și un ușor tremur i-a legă nat mâ na în timp ce lua
programul.
Câ nd eram mică , mama spunea că am un punct slab pentru cei defavorizați. Porumbei
ră niți. Câ ini cu trei picioare. Porci slabi. Sora mea era la fel. Am avut un al șaselea simț câ nd
a venit să -i elimină m și poate că nu l-am cunoscut pe Jack despre această tipă , dar ea era
evident nouă la această școală , evident incomodă , evident că avea un început prost de zi și
mă simțeam ră u pentru a ei.
„Numele meu este Cameron Hamilton”, i-am spus. „Dar toată lumea îmi spune Cam.”
Buzele ei s-au mișcat de parcă îmi repeta numele și mi-a plă cut cum ară ta. „Mulțumesc
din nou, Cam.”
Aplecâ ndu-mă , mi-am luat geanta și mi-am pus-o pe umă r. Scoțâ ndu-mi pă rul de pe față ,
am zâ mbit genul de zâ mbet care de obicei îmi dă ceea ce îmi doream. „Ei bine, hai să facem
intrarea noastră mă reață .”
Am ajuns la ușa astronomiei câ nd mi-am dat seama că nu se mișcase. Privind peste
umă rul meu, m-am încruntat câ nd ea a început să se îndepă rteze. — Mergi în direcția
greșită , dragă .
— Nu pot, a gră unt ea.
„Nu se poate ce?” M-am înfruntat cu ea.
Ochii lui Avery i-au întâ lnit pe ai mei pentru o secundă , apoi s-a întors și a fugit. Geanta îi
zbura de pe șold, pă rul zburâ nd ca o pelerină . Puiul a fugit, de fapt nenorocit a fugit. Mi-a
ră mas gura că scată .
Ce naiba tocmai se întâ mplase?
Ușa s-a deschis în spatele meu și o voce profundă , ușor accentuată , a strigat. "Domnul.
Hamilton, ni te ală turi azi?”
La dracu. Am închis ochii.
— Sau plă nuiești să stai pe hol timpul ră mas? întrebă profesorul Drage.
Oftâ nd, m-am întors. „În mod clar, mă ală tură m clasei.”
— În mod clar, repetă profesorul, ținâ nd în mâ nă un teanc de hâ rtii capsate. "Programă ."
Am luat unul și apoi, gâ ndindu-mă , am luat altul. Doar în cazul în care Avery Morgansten
și-ar fi ară tat din nou fața.

Jase s-a rezemat de spatele camionetei mele, cu o mâ nă înfiptă prin pă rul lui castaniu,
ținâ ndu-l de fruntea lui stră lucitoare. Câ teva fire i-au ră mas drept între degete. „Este
fierbinte ca mingile.”
 Pentru sfâ rșitul lunii august, era înă bușitor. Nici mă car umbra oferită de stejarii mari din
jurul parcă rii din spate, vizavi de Sala Albă , nu oferea vreo ușurare. Îmi era teamă să
deschid ușa cutiei de transpirație.
„Cel mai adevă rat lucru pe care l-ai spus vreodată .” Ollie ridică ochii spre copaci. „Este
atâ t de fierbinte că singurul ră spuns este să te dezbră ci.”
Privirea mea s-a îndreptat spre el. „Ești deja atâ t de gol pe câ t trebuie să fii, omule.”
Ollie îşi coborî privirea şi zâ mbi. Fă ră că mașă . Pantaloni scurți atâ rnă jos. Papuci flip-flop.
Nimic altceva. „Ș tii al naibii de bine că aș putea să mă dezbră c mai mult.”
Din pă cate, asta era adevă rat. Am împă rțit un apartament cu trei dormitoare în
University Heights în ultimii trei ani. În decurs de o să ptă mâ nă de conviețuire, Ollie spusese
să -i dea cu modestie. Vă zusem gunoaiele tipului de mai multe ori, apoi mă gâ ndeam să mă
gâ ndesc. El absolvea în primă vară , așa cum ar fi trebuit, și avea să -mi fie dor de idiot.
"Bilet." Jase dă du din cap spre parbrizul meu.
Am oftat, uitâ ndu-mă peste. O bucată de hâ rtie de culoare crem a fost așezată cu grijă sub
ștergă torul meu. Parcarea era rezervată personalului, dar din lipsă de parcare în jurul
acestor pă rți, m-am ajutat în orice loc am gă sit. „O voi adă uga la colecția mea.”
„Ceea ce este masiv.” Ollie i-a tras o bandă de pe încheietura mâ inii și și-a tras pă rul
blond pâ nă la umeri într-o coadă de cal. — Deci, petrecere în seara asta la noi?
Sprâ ncenele mele s-au ridicat. „Huh?”
Jase zâ mbi în timp ce își încrucișă brațele pe piept.
„Este o petrecere de întoarcere la școală .” Ollie se întinse, pocnindu-și spatele în timp ce
că sca. „Doar o mică întâ lnire.”
"Oh Doamne."
Zâ mbetul lui Jase s-a extins și am vrut să -l dau de pe față . Ultima dată câ nd Ollie avusese
o „întâ lnire mică ”, fusese loc doar în apartamentul nostru. Polițiștii ar fi putut fi implicați.
„Comandă niște pizza. Trebuie să ajung... Ollie se opri la mijlocul propoziției și se întoarse
spre o brunetă curbată care trecea pe lâ ngă . Într-o clipită , ne-a abandonat și a lă sat un braț
în jurul umerilor fetei. „Hei, fată , hei.”
Bruneta chicoti, înfă șurâ nd un braț în jurul taliei lui Ollie.
M-am întors, ridicâ nd mâ inile. "Ce?"
"Cauza pierduta." Jase îşi dă du ochii peste cap. „Nenorocitul ă la are ochi în ceafă câ nd
vine vorba de fete.”
"Foarte adevarat."
„Modul în care este culcat în mod regulat mă depă șește.”
„Este cel mai mare mister din viață .” M-am învâ rtit în jurul camionului meu, am luat
biletul și apoi am deschis ușa șoferului. Că ldura mi-a suflat în față . "La naiba."
Jase și-a înclinat corpul spre mine. „Ce s-a întâ mplat cu tine astă zi? Nu mi-ai ră spuns
textului. Credeam că FIFA te-a cuplat.”
„Ah, ți-a fost dor de mine?” Mi-am smuls că mașa, am suflecat-o și am aruncat-o în camion.
„Poate că am fă cut-o.”
Râ zâ nd, mi-am luat șapca de pe scaun și am împins-o, ferindu-mi ochii. „Nu știam că ne
întâ lnim.”
„Sentimentele mele sunt ră nite acum.”
„Îți voi cumpă ra o bere data viitoare câ nd ieșim.”
"Asta merge. Sunt usor."
 am zâ mbit. „Nu știu.”
Jase râ se în timp ce se întoarse, atâ rnâ ndu-și brațele peste marginea patului camionului.
Zâ mbetul liniștit dispă ru câ nd își punea o pereche de ochelari de soare. Ș tiam acea privire.
Nu a ieșit nimic bun din asta. Foarte puțini oameni știau câ t de rahat ar putea fi viața pentru
Jase. Era ușor pentru toată lumea să presupună altfel, cu felul în care Jase a fost tipul
potrivit pentru a repara prostiile altor oameni, inclusiv a mea.
Am deschis aerul și am închis ușa, apoi m-am ală turat lui în lateralul camionului. Metalul
era fierbinte pe pielea axilelor mele câ nd m-am aplecat înă untru, întinzâ ndu-mi gambele.
"Care-i treaba?"
O sprâ nceană întunecată se ridică deasupra marginii ochelarilor. „Te duci la sală sau așa
ceva?”
„La asta mă gâ ndeam.” Mi-am schimbat picioarele, rezolvâ nd îndoirea. „Vrei să mergi cu
mine?”
— Nu, spuse el. „Trebuie să trec pe lâ ngă fermă . Verificați câ teva lucruri.”
„Ce mai face Jack?”
Un zâ mbet larg a izbucnit pe chipul lui Jase, fă câ ndu-l pe un tâ nă r profesor care trecea pe
lâ ngă camion să se împiedice pe că lcâ ie. „Este grozav”, a spus el, cu tonul ușor, așa cum a
fost întotdeauna câ nd vorbea despre fratele să u. „Mi-a spus ieri că , câ nd va crește, vrea să
fie Chuck Norris.”
Am râ s. „Nu pot greși cu asta.”
"Nu." S-a uitat peste mine, uitâ ndu-se la mine deasupra umbrelelor lui. "Ce mai faci?"
"Bun." M-am împins înapoi, lovindu-mi mâ inile de pe șină . "De ce intrebi?"
Jase ridică un umă r. „Doar mă înregistram.”
În unele zile acest comentariu m-a enervat. În alte zile nu a fă cut nimic. Spre norocul lui
Jase, a fost una dintre acele zile în care rahatul tocmai mi s-a rostogolit de pe spate. „Nu
sunt pe cale să ajung într-un colț, șoptind „pentru totdeauna” în curâ nd. Totul e misto.”
"Ma bucur sa aud." Jase zâ mbi în timp ce se dă dea înapoi, cu capul întorcâ ndu-se spre
locul în care tâ nă rul profesor dispă ruse. „Petreci la tine, nu?”
"De ce nu?" M-am îndreptat spre partea șoferului. „Jumă tate din campus va fi acolo, sunt
sigur.”
"Adevă rat." Jase se pivotă . "Ne vedem mai tâ rziu."
Am urcat în interiorul ră coros și am ieșit din parcare. Fundul meu leneș trebuia să ajungă
la sala de sport din West Campus, dar și fundul meu a vrut să ajungă pe canapea pentru un
pui de somn.
Cotind la stâ nga la semnul de stop, am trecut pe lâ ngă duplexurile din dreapta, în timp ce
o minge de fotbal a zburat pe una dintre uși, lovindu-l pe unul dintre bă ieți în ceafă . Râ zâ nd,
am întins mâ na spre...
Ceva roșu mi-a atras atenția.
Ochii mei erau rachete care că utau că ldură , că utau sursa și la naiba. Privirea mi s-a
îngustat. Asta a fost Shortcake?
Un copac mi-a ascuns vederea pentru o secundă , apoi ea a reapă rut, soarele reflectâ ndu-
se în bră țara largă care îi înconjura încheietura mâ inii.
La naiba, da, a fost.
Nici nu m-am gâ ndit de două ori la ce am fă cut în continuare. Râ njind, am alunecat
capacul în spate și am atâ rnat la dreapta strâ ns, blocâ nd drumul.
 Avery să ri înapoi pe bordură , cu ochii ei mari rotunji. În timp ce apă sam butonul de pe
geamul pasagerului, dâ ndu-l jos, i s-a lă sat gura că scată .
Am zâ mbit, fericit să vă d că Shortcake trecuse prin prima ei zi în viață . „Avery
Morgansten, ne întâ lnim din nou.”
S-a uitat în jurul ei, de parcă ar fi crezut că aș putea vorbi cu altcineva. „Cameron
Hamilton. . . Bună ."
M-am aplecat înainte, lă sâ nd un braț peste volan. Ară ta al naibii de dră guță stâ nd acolo,
fră mâ ntâ ndu-se cu bră țara. „Trebuie să încetă m să ne întâ lnim așa.”
Mușcâ nd în jos buza aceea inferioară plinuță , privirea ei a coborâ t, concentrâ ndu-se
asupra tatuajului meu, în timp ce își muta greutatea de la un picior la altul.
Shortcake a fost cu siguranță ceea ce aș cataloga drept incomodă . Poate că a venit din
cauza faptului că am o soră mai mică , pentru că nevoia de a o face să se simtă confortabil m-
a că lă rit din greu, dar mi s-a pă rut că duc o bă tă lie pierdută .
„Dai peste mine, eu aproape dau peste tine?” am elaborat. „Parcă am fi o catastrofă care
așteaptă să se întâ mple.”
Tă cere.
Încearcă asta încă o dată . „Unde te îndrepți?”
„Mașina mea”, a spus ea, dovedindu-mi că știe să vorbească . „Sunt pe cale să ră mâ n fă ră
timp. Ș i-a schimbat din nou greutatea. "Asa de . . .”
„Ei bine, intră , dragă . Pot să vă dau o plimbare.”
S-a uitat la mine de parcă i-aș fi rugat să se urce în spatele camionetei mele ră pitoare.
"Nu. E în regulă . Sunt chiar sus pe deal. Nu e nevoie deloc.”
"Nu e nicio problemă ." N-am întâ lnit niciodată o femeie atâ t de rezistentă la politețea
obișnuită . „Este cel puțin pe care pot să -l fac după ce aproape că te-a dat peste cap.”
„Mulțumesc, dar...”
„Mă i! Cam!” Kevin a ieșit din neant, fă câ nd jogging pe lâ ngă Avery. „Ce faci, omule?”
Ciudat de iritat, mi-am ținut privirea pe Shortcake și am rezistat nevoii de a-l împinge pe
tip cu camioneta mea. — Nimic, Kevin, doar încerc să am o conversație.
Avery și-a ridicat mâ na, și-a mișcat degetele și s-a aruncat în jurul lui Kevin și al
camionului meu. Privirea mea a urmă rit-o în timp ce Kevin a continuat și mai departe
despre niște prostii de care nu-mi pă sa.
„La naiba”, am mormă it, așezâ ndu-mă pe spate pe scaun.
Avery a alergat din nou .
Ș i am avut cea mai nebună dorință de a urmă ri.
 Două

Lovitura a devenit reală la petrecerile noastre în secunda în care Ollie l-a scos pe Raphael
din habitatul să u. De fiecare dată . Stâ nd în mijlocul sufrageriei, l-am privit, clă tinâ nd din
cap.
"De ce?" întrebă Jase, înclinâ nd sticla de bere înapoi.
am chicotit. „Nu crezi că dacă aș ști de ce, aș gă si o modalitate de a-l opri?”
„Cred că e dră guț”, a spus o voce blâ ndă , feminină .
Eu și Jase ne-am întors spre canapea. Nimeni nu stă tea așa cum a stat Stephanie Keith. Un
picior lung, bronzat, agă țat peste genunchiul celuilalt, în imaginea perfectă a modestiei. Dar
naibii de fustă de denim a ei era la fel de modestă ca Ollie după ce a fă cut un duș. Dacă mi-aș
mișca capul doar o fracțiune de centimetru spre dreapta și mi-aș lă sa bă rbia în jos, ceea ce
am avut în urmă cu aproximativ trei minute, i-aș putea vedea curba obrazului fundului.
Steph era o fată cu tanga.
Sau o fată fă ră chiloți, în funcție de starea ei de spirit și pă rea că ar putea avea chef. Steph
s-a aplecat ușor înainte, încrucișâ ndu-și brațele subțiri sub sâ ni, oferindu-mi și oricui
altcineva care s-a întâ mplat să se uite – verificarea rapidă mi-a spus că Jase era – o vedere
frumoasă a sâ nilor ei. Ș i au fost dră guți. Le-am vă zut de aproape și personal de câ teva ori.
Acei ochi albaștri ai ei promiteau un sfâ rșit fericit și erau ațintiți pe ai mei.
În mod surprinză tor, nu a existat absolut nicio micșorare a pantalonilor scurți din nailon
în zona picioarelor, ceea ce a fost o risipă al naibii de sâ ni și fund.
Jumă tate din frația lui Jase și-ar fi dat nuca stâ ngă să fie în capă tul care primește atenția
lui Stephanie. A fost o vreme câ nd am dat-o pe cea potrivită , câ nd nu puteam nici mă car să
țin evidența cine era cine, dar asta mi s-a pă rut de-a lungul timpului, câ nd ideea de a sta cu
o singură fată m-a fă cut să vreau să -mi mestec singur brațul. Acum?
Pă i, la dracu, nu știam ce vreau acum. Nu am fă cut-o o vreme, ceea ce probabil a explicat
de ce nu o luam pe Steph, o duceam înapoi în dormitorul meu și nu lă sam pantalonii.
Steph era o fată bună , dar timpul de a renunța la nuca mea dreaptă trecuse de mult.
Întorcâ ndu-mi privirea spre locul unde dansa Ollie în fața televizorului, ținâ ndu-l în aer
pe Raphael care se zvâ rcolește, am luat un pahar din berea mea. „Îmi molestează țestoasa.”
Ea a râ s în timp ce stă tea în picioare. „Nu cred că asta face.” Un braț l-a încolă cit în jurul
meu și și-a pus bă rbia pe umă rul meu. O foaie de pă r negru ca cerneală a alunecat peste
pielea goală a pieptului meu. „Dar nu m-ar deranja să fiu molestat.”
Peste muzică , am auzit stingerea cronometrului cuptorului. Descurcâ ndu-mă ușor, i-am
aruncat o privire lui Jase. Un râ njet lipsit de compasiune îi stră bă tu faţa. Bastard. "Revin
imediat."
Evitâ ndu-mă pe bă ieți, am intrat în bucă tă rie înainte ca Steph să poată ră spunde. Fata nu
avea să fie atâ t de dezamă gită de lipsa mea de interes. Aș fi pariat cu zece dolari că se
mutase la Jase sau la altcineva pâ nă mă întorc eu.
 Am așezat berea pe blat și am deschis ușa cuptorului, inhalâ nd aroma pră jiților cu
ciocolată proaspă t coapte. Ș i nu porcă ria aceea prefabricată . Rahatul asta a fost de la zero.
Ș i ar fi bă tut.
Lă sâ nd foaia deoparte, am scos cuptorul și am scos o pră jitură . Atâ t de fierbinte, aluatul
s-a scufundat, storcâ nd bucă țile mici de ciocolată pe bucă țile de nucă . Am rupt pră jitura în
jumă tate și mi l-am bă gat în gură .
„La naiba”, am gemut.
A ars ca iadul, dar a meritat. Spă lâ ndu-l cu berea mea, am ieșit din bucă tă rie exact la timp
să -l vă d pe Ollie îndreptâ ndu-se spre ușa din față . Cu Rafael.
„Oh, haide naibii.” Mi-am pus berea jos.
— Fii liber, prietene verde, îl convinge el, să rutâ nd coaja lui Raphael. "Fii liber."
„Adu-l pe Rafael înapoi!” Am țipat, râ zâ nd în timp ce Ollie beat-karate-a lovit ușa de la
intrare în restul drumului. „Nenorocitule!”
Ollie l-a pus pe Raphael jos și i-a înghiontat ușor coaja. "Gratuit."
Prinzâ ndu-l de braț, l-am învâ rtit și l-am împins înapoi în apartament. Râ zâ nd, Ollie o
apucă pe prietena lui Steph și o ridică peste umă rul lui. A izbucnit o revoltă de țipete.
Am luat țestoasa. „Îmi pare ră u, Raphael. Prietenii mei sunt complet, naibii. . .” O
furnică tură ciudată mi-a izbucnit pe gâ t. M-am uitat în stâ nga și apoi în dreapta, vă zâ nd-o
pe Avery stâ nd în pragul ușii, cu ochii că prui mari. „Nemernicii. Ce . . . ?”
Nu bă usem aproape câ t să am halucinații, dar nu puteam să -mi înțeleg faptul că
Shortcake stă tea în blocul meu. Apartamentul fusese gol ori de câ te ori am fost prin
preajmă vara, dar cineva, evident, s-ar fi putut muta.
Ș i pe baza felului în care era îmbră cată , cineva cu care era foarte familiarizată . Pantalonii
scurți din bumbac erau scurti, se terminau la coapsă , iar privirea mea s-a agă țat de
picioarele ei. Erau lungi, nu prea slabi si perfect modelati. Cine ar fi crezut că Shortcake va
legă na așa o pereche de picioare? Sâ ngele mi s-a aruncat direct în vintre. Că mașa cu
mâ necă lungă pe care o purta acoperea totul, dar era subțire.
La naiba, da, era subțire .
Sâ nii ei erau umflă turi moi sub că mașă , mai pline decâ t se simțiseră apă sate de pieptul
meu mai devreme, iar acele vâ rfuri... . .
Obrajii i se înroșiră în câ teva nuanțe de roz. "Hei . . .”
Am clipit și câ nd ea nu a dispă rut și nici mâ nia mea bruscă , am presupus că era reală .
„Avery Morgansten? Acesta devine un obicei.”
— Da, spuse ea. "Este."
„Locuiești aici sau mergi în vizită . . . ?” Raphael începu să se zvâ rcolească .
Ea și-a dres glasul, privind țestoasa. „Eu . . . Eu locuiesc aici."
„Nici un rahat?” Sfinte porcă rii. Mi-am fă cut drum în jurul balustradei pâ nă la casa scă rii
și spre ușa ei. Nu am ratat cum ochii ei s-au dus la abdomenele mele. Mi-a placut. La fel a
fă cut și penisul meu. „Chiar locuiești aici?”
"Da. Eu chiar locuiesc aici.”
"Aceasta este . . . Nici mă car nu știu.” Am râ s, oarecum uluit. „Chiar nebun.”
"De ce?" Confuzia îi marca fața dră guță , încrețind pielea între sprâ ncenele delicate.
"Eu locuiesc aici."
Gura ei ră mase deschisă . "Glumesti nu?"
 "Nu. Locuiesc aici de ceva vreme – ca de câ țiva ani cu colegul meu de cameră . Ș tii,
nenorocitul care l-a scos pe bietul Raphael afară .
"Hei!" strigă Ollie. „Am un nume. Sunt Señor Fucktard!”
Am râ s. — Oricum, te-ai mutat în weekend?
Ea a dat din cap.
"Are sens. M-am întors acasă , în vizită la familie.” L-am legă nat pe Raphael la pieptul meu
înainte ca el să se îndrepte spre o coajă spartă . „Ei bine, la naiba. . .”
Avery și-a întors capul pe spate pentru a-mi întâ lni privirea. Pentru o clipă , ea a ținut-o
pe a mea cu privirea ei plină de suflet, înainte de a-și îndrepta atenția că tre Raphael. Ochii
ei . . . mi-au adus aminte de ceva. „Asta este. . . um, țestoasa ta?”
„Da.” L-am ridicat. „Raphael, cunoaște-te pe Avery.”
Ș i-a mușcat buza și i-a fă cut un semn lui Raphael, iar un râ njet mi-a despă rțit buzele.
Shortcake a primit indicații pentru asta. „Este un animal de companie foarte interesant.”
„Ș i acestea sunt scurte foarte interesante. Ce sunt ei?" Am mai aruncat o privire lungă la
acele picioare. Nu m-am putut abține. „Fele de pizza?”
„Sunt conuri de înghețată .”
„Huh. Imi plac." Mi-am ridicat privirea, luâ ndu-mi timp. "Mult."
În cele din urmă , a lă sat strâ nsoarea morții pe ușă și și-a încrucișat brațele peste piept.
Ochii ei s-au îngustat câ nd am zâ mbit. "Mulțumiri. Asta inseamna mult pentru mine."
"Ar trebui. Au sigiliul meu de aprobare.” Am vă zut cum înroșirea continuă să -i pă teze
obrajii. „Trebuie să -l aduc pe Raphael înapoi în micul lui habitat înainte de a-mi face pipi pe
mâ na mea, ceea ce este obligat să facă , și asta e nasol.”
Buzele ei tremurară într-un mic râ njet. "Imi pot imagina."
Shortcake doar râ nji? Trebuia să fie o premieră . M-am întrebat cum ară ta câ nd a zâmbit
de fapt . „Deci, ar trebui să vii. Bă ieții sunt pe cale să plece, dar sunt sigur că vor mai fi aici
puțin. Îi poți întâ lni.” M-am aplecat înă untru, coborâ nd vocea. „Nu sunt deloc la fel de
interesante ca mine, dar nu sunt rele.”
Privirea lui Avery trecu peste umă rul meu. Indecizia i se tâ ră pe faţă . Haide, Shortcake,
vino afară și joacă-te. Ea clă tină din cap. „Mulțumesc, dar mă îndreptam spre pat.”
Dezamă girea mi-a înțepat pielea. "Așa devreme?"
„Trebuie să fie după miezul nopții.”
am zâ mbit. „Asta e încă devreme.”
„Poate pentru tine.”
"Esti sigur?" Eram pe cale să scot armele mari. „Am pră jituri.”
„Cookie-uri?” Două sprâ ncene se ridicară .
„Da, și le-am fă cut. Sunt destul de brutar.”
„Ai copt pră jituri?”
Felul în care a întrebat asta a fost ca și cum tocmai aș fi recunoscut că am copt o bombă
de casă în bucă tă ria mea. „Coacem multe lucruri și sunt sigur că mori de neră bdare să știi
totul despre acele lucruri. Dar în seara asta, au fost pră jituri cu ciocolată și nucă . Ei sunt
rahatul dacă o spun eu însumi.”
Buzele ei tremurară din nou. „Oricâ t de grozav sună , va trebui să trec.”
— Poate mai tâ rziu?
"Pot fi." Ea se dă du înapoi, întinzâ nd mâ na spre uşă . — Ei bine, mă bucur să te revă d,
Cameron.
 — Cam, am corectat. „Ș i hei, aproape că nu ne-am lovit unul pe altul. Uită -te la noi,
schimbâ nd tiparul.”
„Este un lucru bun.” Ea respiră adâ nc. „Ar trebui să te întorci înainte ca Raphael să te pipi
pe mâ nă .”
„Ar merita.”
Confuzia îi marca tră să turile. "De ce?"
Sigur că nu aveam de gâ nd să explic. „Dacă te ră zgâ ndești, voi fi treaz o vreme.”
"Nu ma duc la. Noapte bună , Cam.”
Ai. La naiba. Shortcake tocmai mi-a dat fundul. Din anumite motive, asta m-a fă cut să
zâ mbesc. Poate pentru că nu-mi aminteam ultima dată câ nd o fată m-a alungat definitiv.
Interesant. Aici am crezut că sunt incredibil de fermecă tor.
Am fă cut un pas înapoi câ nd Raphael și-a scos capul din carapace. "Ne vedem mâ ine."
"Mâ ine?"
„Clasa de astronomie? Sau sari din nou?”
„Nu”, a oftat ea, înroșindu-se, și nu m-am putut abține să nu mă întreb câ t de departe a
că lă torit acea culoare spre sud. Probabilitatea ca eu să aflu mi s-a pă rut foarte mică . "Voi fi
acolo."
"Grozav." M-am forțat să dau înapoi, pentru că eram destul de sigur că pot sta acolo o oră
doar ca să mă încurc cu ea. „Noapte bună , Avery.”
Shortcake s-a lă sat în spatele ușii, de parcă Raphael ar fi fost pe cale să -și facă pipi pe cap.
Am chicotit câ nd am auzit că încuietoarea declanșează . Nu știu câ t timp am stat acolo în
timp ce picioarele mici ale lui Raphael se zguduiau, privind ușa închisă .
„Ce faci, Cam?”
M-am întors la sunetul vocii lui Steph. Ea stă tea în prag, cu capul înclinat pe toc, zâ mbind
și imaginea dorinței. Spre deosebire de fata de cealaltă parte a ușii cu care am stat în fața.
— Nu știu, am spus, întorcâ ndu-mă în apartamentul meu. Chiar nu aveam habar.
 Trei

fusesem niciodată o persoană matinală , dar astă zi, am fost treaz în zorii zilei, după ce
dormisem doar câ teva ore. În timp ce Ollie era încă leșinat pe canapea, cu fața în jos, cu un
braț aruncat spre podea, am fiert patru ouă , le-am mâ ncat și am luat niște pră jituri pentru
drum.
Ollie încă nu se mișcase câ nd am trâ ntit ușa în urma mea.
Am ajuns în campus, ciudat de devreme, probabil pentru prima dată în viața mea, și m-
am îndreptat spre clă direa Robert Byrd. Odată intrat în cursul de astronomie, privirea mea
a început imediat să scaneze camera.
Dacă aș fi Shortcake, unde aș sta? Probabil în spatele clasei.
Am că utat un cap aplecat familiar. În sala de clasă slab luminată , pă rul ei nu era la fel de
roșcat precum era în lumina soarelui. De ce am observat că asta mă depă șește. Ș i de ce m-
am îndreptat direct spre ea a trecut direct peste capul meu.
La gimnaziu, m-am îndră gostit de această fată din clasa mea. Semă na foarte mult cu
Shortcake – micuță , vorbea rar, nervoasă ca unul dintre acei câ ini mici care tremurau tot
timpul. Dar câ nd ea a zâ mbit, soarele pă rea să ră sară . Ea nu mi-a dat niciodată ora din zi,
dar, ca un goober, așteptam cu neră bdare să o vă d în fiecare zi. S-a dovedit în liceu, îi
plă ceau fetele și nu bă ieții, ceea ce probabil explica de ce nu era deloc interesată de mine.
Trecâ ndu-mi mâ na pe cureaua genții mele, aș putea recunoaște cu ușurință că ar fi foarte
dezamă gitor dacă acesta ar fi cazul cu Shortcake.
M-am plimbat pe Avery, iar ea habar n-avea că mă aflam acolo. Umerii se rostogoleau
înainte, mâ na dreaptă jucâ ndu-se cu bră ţara de la încheietura mâ inii stâ ngi. Se uita drept
înainte, expresia încordată de pe chipul ei îmi spunea că ar putea fi prezentă fizic, dar nu
era în această cameră .
Shortcake a fost vreodată relaxat? Nu pă rea așa.
Mi-am ridicat privirea spre partea din față a clasei, unde stă teau câ țiva oameni pe care îi
cunoșteam. Acolo ar trebui să merg. În schimb, mi-am coborâ t drumul ușor pe râ ndul de
scaune. Shortcake încă nu se înregistrase. Eram acolo.
— Bună dimineața, dragă , am spus, hotă râ nd să nu mă așez mai întâ i.
Shortcake tresă ri ca o pisică speriată , ră sucindu-se pe scaun. Falca i-a că zut câ nd ochii ei
au intrat în contact cu mine. Nu a spus nimic în timp ce m-am alunecat pe scaunul de lâ ngă
ea și m-am așezat pe spate.
„Ară ți puțin dur în această dimineață ”, am comentat.
Buzele ei strâ nse. "Mulțumiri."
"Cu plă cere. Mă bucur să vă d că ajungi la cursuri de data aceasta.” M-am coborâ t,
ridicâ ndu-mi picioarele pe scaunul din fața mea. „Totuși, mi-a cam scapat întreaga chestie
de întâ lnire. A oferit multă emoție.”
 „Nu mi-e dor de asta.” A început să sape în geantă , scoțâ nd un caiet curat. Nu-mi
aminteam câ nd am cumpă rat ultima dată un caiet nou pentru curs. Am crezut în reciclarea
lor. „A fost cu adevă rat jenant.”
„Nu ar fi trebuit să fie.”
„E ușor să spui. Tu ești cel care a fost arat. Eu fă ceam arat.”
Mi-a ră mas gura că scată în timp ce un râ s mi s-a prins în gâ t, dar apoi creierul mi-a dus
cuvâ ntul „arat” în jgheab și a trebuit să -mi desfac puțin coapsele pentru a mă simți
confortabil. Erau atâ t de multe lucruri pe care le puteam face cu acel comentariu. Toți s-au
repezit la vâ rful limbii mele. Unii le-ar arde urechile stripteilor, dar o privire la Shortcake
mi-a spus că nu va merge bine.
Fața ei era la fel de roșie ca coperta caietului la care se uita în prezent. Puiul . . . la naiba,
era atâ t de stâ njenită — îndră gă tor de stâ ngace. M-am întrebat dacă a fost educată acasă
pâ nă la liceu.
În timp ce stâ ngă cia ei era al naibii de dră guță și distractivă , am că utat ceva departe de
subiect de spus. „Apropo, Rafael se descurcă grozav.”
Un mic râ njet apă ru pe acele buzele frumoase. "Mă bucur să aud asta. Ț i-a fă cut pipi pe
mâ nă ?”
„Nu, dar a fost o chemare apropiată . Ț i-am adus ceva.”
„Pipi țestoasa?”
Am râ s, amuzat de rapiditatea ei în timp ce scoteam programa, spionâ nd pră jiturile pe
care le aduceam cu mine. „Îmi pare ră u că te-am dezamă git, dar nu. Este o programă . Ș tiu.
Rahat palpitant chiar aici, dar m-am gâ ndit că , din moment ce nu ai venit la curs luni, vei
avea nevoie de unul, așa că l-am primit de la profesor.
"Mulțumesc. A fost foarte atent.”
„Ei bine, pregă tește-te. Sunt tot felul de gâ nditor să ptă mâ na aceasta. Ț i-am adus altceva.”
A început să mestece pe marginea stiloului ei câ nd am scos șervețelul. „Cookie pentru
tine. Prajitura pentru mine.”
Coborâ nd încet stiloul, ea clă tină din cap. „Nu trebuia să faci asta.”
Nu i-am adus un inel de aur. „Este doar o pră jitură , dragă .”
Capul ei clă tină din nou în timp ce se uita la mine. Ai crede că i-am dat crack sau așa ceva.
Oftâ nd, am acoperit unul dintre pră jituri cu șervețelul și am scă pat fă ră ceremonie pră jitura
deasupra caietului ei. „Ș tiu că se spune că nu ar trebui să iei bomboane de la stră ini, dar
este o pră jitură și nu bomboane și, din punct de vedere tehnic, nu sunt un stră in.”
S-a uitat la mine.
Privind-o de sub gene, am luat o mușcă tură din celă lalt pră jitură și am închis ochii. Mi-am
dat capul pe spate în timp ce nucile acoperite cu ciocolată dansau peste papilele mele
gustative. Am gemut, știind exact ce fă ceam. Fursecurile mele erau al naibii de bune, așa că
urmă torul sunet pe care l-am fă cut nu a fost o exagerare.
„Este chiar atâ t de bine?” ea a intrebat.
„Oh, da, asta e rahat. Ț i-am spus asta aseară . Fii mai bine dacă aș avea niște lapte.” Am
mai luat o mușcă tură . „Mmm, lapte.”
În tă cerea urmă toare, am deschis un ochi și m-am luptat cu un râ njet. Mă privea, cu
buzele ușor întredeschise. „Este o combinație de nucă și ciocolată . Le amesteci și e ca o
explozie de sex în gură , dar nu la fel de dezordonat. Singurul lucru mai bun ar fi acele
micuțe cupe ale lui Reese. Câ nd aluatul este cald, puneți acele ventuze înă untru. . . Oricum,
trebuie doar să -l încerci. Ia o mușcă tură mică .”
Privirea ei s-a lă sat pe pră jitura din poală și a ră suflat încet. Luâ nd o pră jitură , a luat o
mușcă tură .
Nu mă puteam opri să o privesc. "Bun? Dreapta?"
Ea a dat din cap.
„Ei bine, am o tonă de ele acasă . Doar spuneam . . .” Privirea mea era fixată asupra ei. Cine
știa că ar putea fi atâ t de interesant să privești o fată mâ ncâ nd o pră jitură ? În timp ce își
ștergea degetele subțiri, m-am mișcat fă ră să mă gâ ndesc.
Că ldura genunchiului meu care îl peria pe al ei mi-a că lă torit pe picior în timp ce m-am
ră sucit pe scaun, m-am întins și am luat șervețelul de la ea. „Misuri”.
"Ce?"
Cu mâ na goală , mi-am netezit degetul mare de-a lungul buzei ei de jos. O zguduire de ceva
mi-a zvâ rlit pe braț și a mers direct la penisul meu. Ea s-a liniștit, pieptul ridicâ ndu-și brusc
și cu ochii mari. Mâ na mea a ză bovit mai mult decâ t ar fi trebuit, dar nu atâ t de mult câ t mi-
am dorit. Buza ei era moale sub degetul meu, bă rbia ei netedă pe palma mea. M-am forțat să
mă retrag.
Pe buza ei nu fusese o firimitură . am fost un mincinos. Dar am vrut să o ating.
"Am înţeles." Am zâ mbit.
Ea pă rea tulburată . Nu supă rat, dar nervos. Am încercat să simt un anumit nivel de
vinovă ție pentru că am atins-o, dar nu am reușit. Nu eram sigur ce spunea despre mine.
Dar apoi profesorul Drage a intrat în sfâ rșit în fața clasei. Drage era un tip ciudat.
Costumul verde din poliester era un element de bază . Câ nd am luat acest curs prima dată , el
obișnuia să -și amestece garderoba cu una portocalie. Vanurile în carouri și papionul nu se
schimbaseră de ani de zile.
M-am mișcat pe scaun, aruncâ nd o privire spre Shortcake. Expresia de pe chipul ei era
neprețuită . am chicotit. „Profesorul Drage este foarte . . . om unic.”
— Vă d, murmură ea.
Profesorul Drage s-a lansat într-o prelegere. Nu eram sigur despre ce este vorba. Sincer,
nu am fost atent. Cele mai multe dintre aceste lucruri pe care le știam deja și auzind din nou
rahatul mi-au amintit de primul an, ceva la care nu îmi plă cea să mă opresc.
Într-o noapte mi-a distrus calea vieții.
Împingâ ndu-mi asta din cap, am început să schițez. Înainte să -mi dau seama, am desenat
Big Foot și clasa se apropia de sfâ rșit în mod tipic Drage.
A început să leșină hă rți stelare. „Ș tiu că astă zi este doar miercuri, dar iată prima ta
misiune pentru weekend. Cerul ar trebui să fie senin ca fundul unui copil sâ mbă tă .”
— Limpede ca fundul unui copil? mormă i Avery.
am chicotit.
„Vreau să gă sești Corona Borealis pe cer – cerul nopții real, real și sincer,” a explicat
profesorul Drage. „Nu vei avea nevoie de un telescop. Folosește-ți ochii, ochelarii, lentilele
de contact sau orice altceva. Puteți să -l vizualizați fie vineri, fie sâ mbă tă seara, dar vineri
vremea pare nesigură , așa că alegeți cu înțelepciune.”
„Așteaptă ”, a spus cineva din față . „Cum folosești această hartă ?”
I-am dat lui Shortcake o hartă și foile de grilă .
 Profesorul Drage s-a oprit și l-a prins pe copil cu o privire care l-a întrebat ești prost.
„Uită -te la asta.”
Studentul pufă i. „Am înțeles, dar îl ținem pâ nă la cer sau ceva de genul acesta?”
"Sigur. Ai putea să faci asta. Sau ai putea doar să te uiți la fiecare dintre constelații, să vezi
cum arată și apoi să -ți folosești propriii ochi și creier pentru a le gă si pe cer.” Drage fă cu o
pauză . „Sau folosiți Google. Vreau ca toți să începeți să vă familiarizați cu observarea
stelelor. . .” Am dispă rut în jumă tate din ceea ce spunea, revenind spre final. „Așa că du-te
cu partenerul tă u și alege o oră . Grila îmi va fi returnată luni. Asta e tot pentru ziua
respectivă . Succes și puterea universului să fie cu tine astă zi.”
"Partener?" Avery se uită frenetic în jurul clasei. „Câ nd ne-am ales parteneri?”
— Luni, i-am explicat, vâ râ ndu-mi caietul în rucsac. „Nu ai fost aici.”
Shortcake pă rea că era pe cale să leșine câ nd se aplecă în față pe scaun. „Avery?”
A respirat adâ nc de câ teva ori, de parcă ar fi evitat un atac de panică .
Mi-am arcuit o sprâ nceană . „Avery.”
Privirea ei se îndreptă spre ușa prin care Drage dispă ruse. Degetele îi erau albite de câ t
de strâ ns ținea caietul.
„ Avery .”
"Ce?" se ră sti ea, biciuindu-și privirea asupra mea.
„Suntem parteneri.”
Între sprâ ncenele ei s-a format o cră pă tură adâ ncă . „Huh?”
"Noi. Sunt. Parteneri.” Am oftat. „Se pare că Drage a pus clasa să -și aleagă partenerii chiar
la începutul orei de luni. Am intrat după aceea și la sfâ rșit mi-a spus să fac partener cu
oricine s-a ală turat cursului miercuri, altfel nu voi avea partener. Ș i din moment ce nu-mi
place ideea de a fi fă ră partener, tu și cu mine suntem parteneri.”
S-a uitat la mine de parcă tocmai aș fi vorbit latină . „Avem de ales să facem asta singuri?”
„Da, dar cine vrea să iasă singur cu privirea la cer noaptea?” Stâ nd în picioare, mi-am
ridicat geanta peste umă r și am început să cobor pe râ nd. „Oricum, știu un loc perfect în
care ne putem face misiunea. Trebuie să fie sâ mbă tă , pentru că am planuri vineri.”
Suge, ca de enervant planuri de vineri.
"Aștepta." S-a repezit după mine. "Fac."
— Ai planuri sâ mbă tă ? Rezistaţi. Ce ar putea face într-o seară de sâ mbă tă ? Nu am putut
să ri peste vineri, dar... . . „Ei bine, aș putea...”
"Nu. Sâ mbă tă nu am planuri, dar nu trebuie să fim parteneri. Pot să fac asta singură .”
M-am oprit în fața ușilor, nesigur dacă am auzit-o bine. „De ce ai vrea să faci toate
sarcinile – și dacă te uiți la schema clasei lui, sunt multe – singuri?”
Ea a fă cut un pas înapoi. „Ei bine, nu prea vreau, dar nu trebuie să fii partenerul meu.
Adică , nu-mi ești dator sau nimic.”
„Nu înțeleg ce spui.” Sincer, serios, sută la sută , nu am înțeles ce spunea ea.
„Ceea ce spun este că . . .” Se opri, sprâ ncenele împletindu-se din nou în V adâ nc. „De ce
ești atâ t de dră guț cu mine?”
Gura mi s-a format în jurul cuvintelor „ce dracu”. „Este o întrebare serioasă ?”
Shortcake și-a abă tut privirea. "Da."
M-am uitat la ea și am așteptat ca ea să spună că glumește, dar nu a fă cut-o. Mi s-a format
un nod în piept, ieșind din senin. Dintr-o dată a fost dureros de evident pentru mine, și
vreau să spun dureros . Shortcake nu a fost doar incomodă , ea era, evident, pe partea fă ră
prieteni și nu știu de ce m-a afectat asta. N-ar fi trebuit. Abia o cunoșteam pe fată și să o
îndrum în conversație a fost la fel de ușor ca să dezarmi o bombă cu dinții, dar m-a
deranjat.
Sindromul Underdog lovește din nou.
Am respirat adâ nc. „Bine, cred că sunt doar un tip dră guț. Ș i, evident, ești nou — boboc.
Pă reai că ai fost un pic depă șit luni și apoi ai fugit, nici mă car nu ai vrut să intri în clasă și
eu...
"Nu vreau mila ta." Ea a tras un sunet strident.
M-am încruntat la insinuare. — Nu ai mila mea, Avery. Vreau să spun doar că ai pă rut că
nu ai fă cut asta luni și m-am gâ ndit că vom fi doar parteneri.”
Îndoiala îi traversa tră să turile.
„Îmi dau seama că nu mă crezi. Poate a fost pră jitura? Ei bine, ai refuzat să gusti
pră jiturile mele aseară și sincer, aveam de gâ nd să mă nâ nc cealaltă pră jitură , dar ară tai atâ t
de obosit și trist stâ nd acolo, m-am gâ ndit că ai nevoie de pră jitură mai mult decâ t mine.”
Ceea ce ar fi putut fi o minciună . Erau șanse mari să fi adus două pră jituri pentru că
Shortcake ar putea să facă apariția. Apoi, din nou, s-ar putea să citesc prea multe despre el.
Ea mă privea de parcă aș fi un puzzle și, sincer, nu eram chiar atât de complicat.
— Ș i ești dră guță , am adă ugat.
Ea clipi „Ce?”
Încercâ nd și nereușind să -mi ascund amuzamentul, m-am întors și am deschis ușa,
conducâ nd-o pe hol. „Nu-mi spune că nu știi că ești dră guță . Dacă da, sunt pe cale să -mi
pierd toată încrederea în omenire. Nu vrei să fii responsabil pentru asta.”
„Ș tiu că sunt dră guță , adică nu asta am vrut să spun.” Ea fă cu o pauză , gemâ nd. „Nu cred
că sunt urâ t. Asta e ceea ce-"
"Bun. Acum am lă murit asta.” Am tras de geanta ei, ghidâ nd-o spre scă ri. „Atenție la ușă .
Poate fi complicat.”
„Ce legă tură are întregul comentariu frumos cu ceva?”
„Ai întrebat de ce sunt atâ t de dră guț cu tine. Este reciproc avantajos.”
Shortcake sa oprit complet în spatele meu. „Ești dră guț cu mine pentru că crezi că sunt
dră guță ?”
„Ș i pentru că ai ochii că prui. Sunt un iubitor de ochii mari și bă trâ ni că prui.” Am râ s. „Sunt
un bă iat superficial, superficial. Hei, te ajută că ești dră guță . Scoate în evidență tipul dră guț
din mine. Mă face să vreau să -mi împart pră jiturile cu tine.”
„Deci dacă aș fi urâ tă , nu ai fi dră guț cu mine?”
Întorcâ ndu-mă , m-am înfruntat cu ea. „Aș fi totuși dră guț cu tine dacă ai fi urâ tă .”
"Bine."
Am zâ mbit în timp ce mi-am înclinat bă rbia în jos, apropiindu-ne gura. „Doar că nu ți-aș
oferi nicio pră jitură .”
Ea și-a încrucișat brațele. „Încep să cred că „cookie” este un cuvâ nt cod pentru altceva.”
"Poate este." Am tras din nou de geanta ei în timp ce coboram o treaptă . „Ș i gâ ndește-te la
asta. Dacă „cookie” este un cuvâ nt cod, orice simbolizează , a fost în gura ta, dragă .”
Pentru o clipă , s-a uitat la mine și apoi a râ s. Sunetul era neîncercat și ră gușit, ca și cum ea
nu râ dea des, iar asta a fă cut să -mi palpească acel nod ciudat din piept. „Ești cu adevă rat. . .”
"Uimitor? Minunat?" Am vrut să o aud râ zâ nd din nou. "Uimitor?"
„Voiam să merg cu bizare.”
 „Ei bine, la naiba, dacă aș avea sentimente care chiar ar putea ră ni.”
Ea a zâ mbit, iar asta însemna că eram din nou aproape de un zâ mbet. „Bă nuiesc că este
un lucru bun că nu ai sentimente atunci, nu?”
„Ghicește.” Am să rit pe palier. „Ar fi bine să te gră bești sau vei întâ rzia la urmă toarea
clasă .”
Ochii ei s-au mă rit, iar eu am râ s, ieșind din drum, astfel încâ t Shortcake să nu mă
nă pustească în timp ce cobora treptele. „La naiba, dacă te-ai mișca atâ t de repede pentru
pră jiturile mele, aș fi un tip fericit.”
"Taci!"
"Hei!" Am ajuns în vâ rful urmă toarei trepte. „Nu vrei să știi pentru ce înseamnă „cookies”
un cuvâ nt de cod?”
"Nu! Dumnezeule, nu!”
Mi-am dat capul pe spate și am râ s câ nd ultimele șuvițe de pă r ară miu au dispă rut din
vedere. Nu știam ce era cu Avery Morgansten, dar era mai bună decâ t fata liniștită din
gimnaziu, că reia s-a dovedit că -i plac fetele.
Mult mai bine.
 Patru

Au fost momente în viața mea în care habar n-aveam cum am ajuns unde eram. De
exemplu, ce sa întâ mplat exact pentru a crea situația în care mă aflam?
Steph, purtâ nd o altă fustă care abia îi acoperea fundul, a alunecat o mâ nă pe brațul meu.
Ea a spus ceva, mi-a șoptit la ureche, dar chiar nu eram atent.
Privirea mea s-a mutat de la televizor la banda de pă r care stă tea pe mă suța mea de cafea.
Oh, așa a început totul.
Un mesaj de la Steph care susține că a lă sat ceva „super important” la apartamentul meu
din noaptea petrecerii. O bandă de cauciuc. Dacă aș fi știut că asta e ceea ce că uta, mi-aș fi
dus fundul la Rite Aid și i-aș fi cumpă rat un pachet întreg.
— Vrei să -ți aduc o bere de la frigider? ea a intrebat.
Era într-adevă r femeia perfectă . "Nu. Sunt bine."
Îi simțeam ochii ațintiți asupra mea în timp ce ridicam paharul cu apă și luam ceva de
bă ut. Bere. Pe mine. Steph. Nimeni altcineva în apartament. Nu este o combinație bună . Sau
poate una bună , în funcție de cum ai privit-o.
Strâ ngâ ndu-se de partea mea, sâ nii ei plini s-au apă sat pe brațul meu.
Aveam atâ t de nevoie să privesc asta ca pe un lucru bun, în loc să mă întreb cum s-a
simțit brusc prea mică o canapea pe care mă puteam întinde.
„Deci, întorci o frunză nouă sau așa ceva?” a întrebat ea, cu privirea ațintită pe televizor în
timp ce își trecea vâ rfurile unghiilor în sus și în josul brațului meu. Mă uitam la o reluare de
box și mă îndoiam că era atâ t de interesată . „Nu mai bei?”
Am râ s pe sub ră suflare. „Nu. Doar că nu simt asta în seara asta.”
"Oh." Mâ na lui Steph s-a mutat de la antebrațul meu în centrul pieptului meu. „Ce simți în
seara asta?”
Întrebare încă rcată , așa că n-am spus nimic în timp ce un pumn acoperit cu mă nuși s-a
izbit de o falcă . Steph mi-a perceput tă cerea așa cum și-a dorit ea, alunecâ ndu-și mâ na pe
pielea goală a abdomenului meu. Sâ ngele a urmat vâ rfurile degetelor ei, în timp ce acestea
au plutit sub buricul meu, ajungâ nd la banda de pe pantalonii scurți.
Corpul meu era în ceea ce urma să se întâ mple, îngroșâ ndu-se și umflâ ndu-se,
încordâ ndu-se să întâ lnească degetele ei ră tă citoare. Ș i corpul meu îi cunoștea bine
degetele, își amintea exact câ t de pricepută era. Dar capul meu nici mă car nu era în același
stagiu cu penisul meu.
Înclinâ ndu-mi capul pe spate pe canapea, am expirat încet. Nu era nimic în neregulă cu
ceea ce se întâ mpla. Degetele ei rapide au trecut peste mâ na mea moale, netezindu-mi de-a
lungul șoldului. Mușchii au să rit ca ră spuns. Așa am fă cut altceva.
Am închis ochii, am inspirat adâ nc. Inima nu îmi bă tea cu putere. Mă gâ ndeam la
întâ lnirea la care va trebui să particip vineri seara. Ș i mă gâ ndeam la sâ mbă tă seara și la
stele câ nd mâ na ei s-a încolțit în jurul penisului meu, strâ ngâ ndu-mă prin pantalonii scurți
de nailon. Un puls mi-a urcat direct pe coloana vertebrală în timp ce își mișca mâ na în sus.
Plă cerea mi se învâ rtea jos în intestin și știam că dacă o lasam să continue, m-aș bucura.
Deja, se simțea al naibii de bine. Întotdeauna am fă cut-o, dar nu aș returna actul. Să ptă mâ ni
în urmă , aș fi fă cut-o din principal. Da. Lua. Dar acum nu mi-a pă sat suficient să o fac și nu
era corect.
„Hei,” am spus, cu vocea morocă noasă , în timp ce am apucat-o ușor de braț, tră gâ ndu-i
mâ na.
Buzele ei perfecte formau un O perfect. „Ce?”
„Nu simt asta.” I-am dus mâ na la gură și i-am să rutat palma înainte de a o pune înapoi pe
coapsă . Penisul meu era deja moale. "Bine?"
Surpriza a trecut peste fața ei și o parte din mine era șocată . Chiar o refuzasem? Am avut.
Pink și-a pestrițat obrajii bronzați în timp ce își îndrepta privirea spre televizor, iar eu, ei
bine, m-am simțit ca un tică los. La dracu. Stâ nd înainte, mi-am lă sat mâ inile pe genunchi.
„Vrei să mă nâ nci ceva?”
Mută , ea clă tină nu din cap.
Rahat dublu. „Uite, Steph, nu ești tu și vorbesc serios în privința asta. Mă simt ciudat în
seara asta. În regulă ?"
Steph s-a uitat la mine și a dat încet din cap. "Bine."
Mi-am lă sat respirația uşurată . După cum am mai spus, Steph era o fată bună și aveam
istorie. Lucrurile erau doar altfel acum. A mai stat puțin și apoi a fost gata de plecare. M-am
ridicat să o scot afară . La uşă , s-a întors şi s-a întins, să rutâ ndu-mă pe obraz.
Am râ s. "Pentru ce a fost aia?"
Steph a ridicat din umeri câ nd am închis ușa în urma noastră . — Mergi la petrecerea
fraternului? ea a intrebat.
„Am planuri”, i-am spus.
Ea s-a îmburcat frumos. „Nu poți să ri peste asta vineri seara?”
Întinzâ ndu-mă , am tras de o șuviță de pă r moale și negru. „Ș tii că nu pot, dragă . Poate
data viitoare."
"Eşti naşpa." Dar ea a zâ mbit câ nd m-a lovit cu șoldul.
"Ca eu fac."
Ne-am îndreptat spre mașina ei și câ nd și-a prins că lcâ iul de un petic de pietriș, am prins-
o de braț, ținâ nd-o. — N-ai bă ut în seara asta? am întrebat, cu ochii îngustați. "Dreapta?"
Clara lunii i-a tă iat fața în timp ce își înclină capul pe spate și scoase un râ s gutural. "Nu."
Ea mi-a lovit pieptul. „Ș i dacă aș face-o? O să mă lași să petrec noaptea?”
„Ț i-aș pune fundul mic în camioneta mea și te-aș conduce înapoi la că minul tă u.”
Ochii i s-au dat peste cap. „Sună foarte distractiv.”
Ne-am oprit în spatele sedanului ei și am tras-o înă untru pentru o îmbră țișare rapidă .
„Scrie-mi un mesaj câ nd te întorci la că min.”
Ea a râ s din nou, tră gâ ndu-se înapoi. "Serios?"
I-am aruncat o privire. „Ș tii că vorbesc serios. E tâ rziu. Mulți oameni sunt naibii de naibii
în lume, așa că trimite-mi un mesaj.”
„Ș i dacă nu o fac?”
Mi s-au îngustat ochii. "Veți."
 "Bine. Eu voi." Steph râ se în timp ce se îndrepta spre ușa șoferului. „Ne vedem mai tâ rziu,
Cam.”
Fă câ nd un pas înapoi, am vă zut-o ieșind din locul de parcare înainte să mă întorc și să mă
întorc. La jumă tatea parcă rii, mi-am ridicat privirea spre apartamentul lui Shortcake. Nu
erau lumini aprinse și pun pariu că era deja ascunsă în patul ei. A purtat că mă și cu mâ neci
lungi la pat? Sau a dormit goală ?
O imagine a ei goală , cu pă rul ei că prui ră spâ ndit în jurul ei ca un halou, mi-a invadat
capul.
Penisul mi s-a umflat la viață din nou.
— La naiba, am mormă it.
Avea să fie o noapte lungă .

Joi dimineața a fost dimineața IHOP, sau cel puțin asta a considerat Ollie câ nd s-a rostogolit
din pat și a intrat în camera mea. Sfă câ ndu-mi șapca de pe brațul canapelei, am vă zut banda
de cauciuc a lui Steph pe mă suța de cafea și mi-am dat ochii peste cap.
Super important.
Ollie era deja afară și eu, câ nd m-am apropiat de uşă , am prins parfumul ploii în aer. De
îndată ce am închis ușa în urma mea, mi-am dat seama că nu era singur.
— Avery, spuse Ollie. „Cam mi-a spus numele tă u.”
Notă mentală pentru sine: lovi-l pe Ollie în mingi mai tâ rziu.
A urmat o pauză și apoi: „Oh. Asa de . . . um, te îndrepți spre...”
„Nenorocitule, ai lă sat ușa deschisă !” Am bă tut șapca, rotunjind scă rile. Mai jos, am vă zut
cum blugii lui Avery i-au îmbră țișat fundul. Grozav. „Hei, ce faci cu fata mea?”
Ollie mi-a zâ mbit, dar atenția mea a fost concentrată pe Shortcake. Fata trebuia să poarte
puțin sau deloc machiaj, pentru că fața ei era . . . proaspă t. Natural. Mi-a placut. Privirea ei a
întâ lnit-o pe a mea și apoi a pâ lpâ it.
„Îi explicam cum mă duc după două nume”, a spus Ollie.
"Oh da?" I-am prins din urmă , lă sâ ndu-mi brațul peste umerii ei. Picioarele ei s-au
împiedicat, iar eu mi-am strâ ns brațul, ținâ ndu-o de partea mea. În ceafă , am crezut că se
potrivește perfect. „Uau, dragă , aproape că te-am pierdut acolo.”
"Uită -te la tine." Ollie coborî scă rile ca o broască . „A fă cut-o pe fată să se împiedice de
picioarele ei.”
Am râ s, ținâ nd un braț în jurul ei, în timp ce am alunecat șapca înapoi. „Nu mă pot abține.
Este farmecul meu magnetic.”
„Sau ar putea fi mirosul tă u.” Ollie zâ mbi. „Nu sunt sigur că am auzit un duș în această
dimineață .”
am gâ fâ it. — Miros urâ t, Avery?
„Miroși grozav”, a spus ea, iar apoi o înroșire roșie i-a crescut pe obraji. „Vreau să spun că
nu miroși ră u.”
Instinctul mi-a spus că a vrut să spună cu totul altceva. „Mergi la curs?”
Shortcake nu a spus nimic în timp ce coboram scă rile, dar fața ei era ciupită de parcă s-ar
fi gâ ndit adâ nc la ceva.
„Avery?”
 Ea s-a zvâ rcolit, iar ochii mei s-au îngustat câ nd a plecat în grabă . „Da, mă îndrept că tre
artă . Dar voi bă ieți?”
O ajungem din urmă la etajul al treilea, aș fi al naibii dacă ar scă pa atâ t de ușor. „Ieșim la
micul dejun. Ar trebui să sari peste și să ni te ală turi.”
Ea și-a strâ ns mai tare geanta. „Cred că am fă cut destule să rituri să ptă mâ na aceasta.”
„Să resc”, a anunțat Ollie, „dar Cam nu are curs pâ nă în această după -amiază , așa că este
un bă iat bun.”
„Ș i tu ești un bă iat ră u?” ea a intrebat.
Îi zâ mbi lui Shortcake, genul de zâ mbet pe care îl vă zusem oferindu-i nenumă rate fete.
„Oh, sunt un bă iat ră u, ră u.”
Pielea mi s-a înțepat câ nd i-am aruncat o privire lui Ollie. „Da, la fel de ră u la ortografie,
matematică , engleză , cură țenie după tine, vorbind cu oamenii și aș putea continua.”
„Dar mă pricep la lucrurile care contează ”, a ră spuns Ollie.
„Ș i care sunt acele lucruri?” am întrebat în timp ce ieșeam sub nori gră si de ploaie. Avea
să fie una din acele zile.
Ollie s-a îndreptat spre noi, mergâ nd cu spatele. Un camion roșu a început să dea înapoi,
dar el a continuat, forțâ nd camionul să se oprească . Am clă tinat din cap. Ridică o mâ nă
bronzată și începu să -și bifeze degetele. „Bă utură , socializare , snowboard și fotbal – îți
amintești acel sport, Cam? Fotbal?"
M-am uitat la el. „Da, îmi amintesc, idiotule”.
Ollie, probabil că habar n-avea ce tocmai fă cuse, sa întors și s-a îndreptat spre camioneta
mea. Un mușchi a început să -mi tică ie maxilarul. Mi-am bă gat mâ inile în blugi în timp ce mă
uitam la Shortcake. „Ne vedem în jur, Avery.”
Lă sâ nd-o, m-am ală turat lui Ollie cu camionul meu. În loc să apă s pe butonul de deblocare
al tuturor ușilor, l-am fă cut doar pe al meu și m-am urcat, trâ ntind ușa în urma mea.
— Bună , se auzi vocea înă bușită a lui Ollie.
Ignorâ ndu-l, am pornit camionul. O pică tură mare și groasă de ploaie a lovit parbrizul și
am zâ mbit, privind în sus la cer.
"Hei!"
Încet, mi-am ridicat mâ na, dâ ndu-i degetul.
Ollie a să rit câ nd cerul s-a deschis într-o ploaie torenţială , urlâ nd ca un animal ră nit. Abia
câ nd pă rul i-a fost lipit de craniu i-am descuiat ușa.
A urcat înă untru, tremurâ nd. „Ce dracu’, omule?”
"Ai meritat-o." Am trecut în marșarier, dâ nd înapoi. O privire la fruntea șifonată a lui Ollie
mi-a spus că își zguduia creierul pentru ceea ce a fă cut. Am oftat. „Chiar trebuie să renunți
la oală .”
„Dacă am auzit asta o dată , am auzit asta de un milion de ori, dar Mary Jane mă iubește și
este singura fată pe care o iubesc.”
Netezindu-mi mâ na peste șapca de baseball, am clă tinat din cap. „La naiba de hippie.”
Ollie clă tină din cap ca un câ ine ud, stropind interiorul cu pică turi de apă rece. Probabil
că a bă tut ceva în creier, pentru că a că zut pe spate de scaun. „La naiba, omule. Nu mă
gâ ndeam.”
Am râ s câ nd am ieșit din parcare, cu o mașină în spatele lui Shortcake. „Este o surpriză
uriașă .”
 Ollie se uită în față , zâ mbetul normal pe care îl purta a dispă rut. „Uit uneori, știi? Pare ca
o veșnicie în urmă .”
La naiba, mi-aș fi dorit să pot uita, mai ales acum, în timp ce priveam mașina lui
Shortcake atâ rnâ nd la stâ nga, îndreptâ ndu-se spre campus.
S-a uitat la mine. „Îmi pare ră u, omule. Cu adevă rat. Ș tiu câ t de mult a însemnat fotbalul
pentru tine.”
Am dat din cap absent câ nd am virat la dreapta, îndreptâ ndu-mă spre ocolirea care ne
avea să ne ducă în Charles Town. Fotbalul a fost viața mea din momentul în care tata m-a
înscris în liga locală peewee și, de-a lungul anilor, mi-am perfecționat abilită țile de atacant,
poziția de mijloc de marcare. Ș i eu eram al naibii de bună și nu era un secret pentru nimeni
că , atunci câ nd m-am înregistrat la Shepherd și am fă cut echipa lor de fotbal în urmă cu trei
ani, nu aveam de gâ nd să ră mâ n aici. Îmi așteptam timpul înainte de a putea înscrie o probă
cu DC United. Fotbalul a fost modul în care i-am cunoscut pe Jase și Ollie. Fotbalul fusese
mintea mea.
Dar singurul lucru pe care îl fă ceam acum cu fotbalul era să antrenez un program de ligă
de recreere de vară ca serviciu comunitar . Nu ar mai fi fotbal. Cel puțin pentru viitorul
previzibil și un act de furie asigurase asta.

Majoritatea oamenilor de vâ rsta mea și-au petrecut vineri seara bâ nd și petrecâ ndu-se cu
prietenii. Mi -am petrecut seara de vineri stâ nd într-un cerc - da, un nenorocit de cerc -
ascultâ nd problemele oamenilor. Unii dintre bă ieții din grup nu erau ră i. Ca Henry. S-a
îmbă tat într-o noapte și s-a certat la un bar. Nu era un psihopat. Nici Aaron, care se pare că
avea niște probleme de furie. Câ țiva dintre ceilalți bă ieți și tipa aceea cu machiajul alb-
pastos și creionul de ochi negru, nu eram atâ t de sigur. Erau cam înfricoșă toare.
Chestia proastă a fost că nu eram cea mai tâ nă ră persoană de aici. Nu pe departe.
am avut doar . . . încă zece luni de asta.
Aș putea face asta. Serios. Aș putea face asta cu ușurință .
„Cameron?” Dr. Bale și-a dres glasul și am vrut să mă lovesc în gâ t. „Este ceva ce ai vrea să
împă rtă șești în seara asta?”
Aceasta a fost partea pe care nu am putut-o face. Rahatul care vorbește despre mine cu o
gră madă de stră ini care se holbează la mine. Mi-am ridicat privirea și o privire
compă timitoare a traversat fața lui Henry înainte de a privi în altă parte.
„Nu”, am spus. "Nu chiar."
Puița gotică – care se pare că avea o înclinație pentru cuțite – s-a aruncat pe spate pe
scaun, încrucișâ ndu-și brațele acoperite cu cerneală neagră . „ Nu împă rtă șește niciodată
nimic.”
Mi-am strâ ns buzele ca să nu fiu înjunghiat.
"Asta e adevarat." Dr. Bale și-a ajustat ochelarii cu ramă de sâ rmă . — Abia contribui la
grup, Cameron.
Ridicâ nd din umeri, m-am așezat pe spate și am alunecat șapca de baseball mai jos. „Doar
preiau totul.”
Henry a să rit, din fericire, atră gâ nd atenția, iar eu am plutit sub radar pâ nă la sfâ rșitul
ședinței, dar câ nd m-am ridicat să plec, doctorul Bale m-a chemat.
Grozav.
 În timp ce toată lumea ieșea din cameră , m-am lă sat pe spate în scaunul pliant de metal și
m-am aplecat în față , sprijinindu-mi coatele pe genunchi. "Care-i treaba?
Dr. Bale se aplecă , luâ nd un dosar din coșul de plastic de lâ ngă el. — Am vrut să mă asigur
că obții ceva din aceste întâ lniri, Cameron.
Uh. Nu. Nu, nu am fost. "Eu sunt."
M-a privit în timp ce își agă ța piciorul peste un genunchi în timp ce se lă să pe spate în
scaun. — Abia ai vorbit despre eveniment.
„Chiar nu este nimic de spus.”
„Sunt multe de spus.” A zâ mbit, fă câ nd o pauză , iar pielea din jurul ochilor i s-a încrețit.
„Ș tiu că la început este greu să vorbești în fața oamenilor, dar ai lucruri în comun cu ei.”
m-am înțepenit. „Nu sunt sigur că am multe în comun cu ei.”
"Esti sigur de asta?"
Oftâ nd, mi-am abă tut privirea spre pereții albi. Afișe le-au că ptușit. Cele care vorbeau
despre vorbire, în loc să arunce cu pumnii.
— iei asta în serios, Cameron?
"Da." Mi-am forțat privirea să nu caut singurul ceas din cameră , în spatele meu.
"Bun. Mi-ar plă cea să nu profitați de această oportunitate minunată și să o folosiți pentru
a vă ajuta viața.”
Mi-am pă strat expresia goală .
— Îți dai seama câ t de norocos ești, Cameron? a întrebat Dr. Bale câ nd nu am spus nimic.
„Ceea ce s-a întâ mplat cu bă iatul ă la ar fi putut să te pună în închisoare pentru o perioadă
foarte lungă de timp.”
„Ș tiu”, am spus, înțelegâ nd. Dumnezeu știe că știam câ t de norocos am fost. Ș i pentru mult
timp am crezut că fundul meu ar fi trebuit să putrezească în închisoare. Aș fi fost dacă nu ar
fi fost atracția tată lui meu în instanțele penale și dosarul meu, altfel impecabil. „Sunt un tip
foarte relaxat, dr. Bale. Ce s-a întâ mplat-"
„Bă taia pe care i-ai aplicat-o bă iatului acela ar fi să fie diferită .” Privirea lui a coborâ t spre
dosarul meu. „Contuzii grave la cap. Maxilarul, nasul și orbitele rupte, împreună cu câ teva
coaste rupte.” El a ridicat privirea, întâ lnindu-mi privirea. Nu pare ceva ce ar face un „tip
relaxat”, nu-i așa?”
Mi s-a acret stomacul, dar nu mi-am întors privirea. „Nu sunt mâ ndru de ceea ce am fă cut.
Privind în urmă , știu că erau multe alte lucruri pe care le-aș fi putut face.”
"Dar?"
Dar nu am avut o problemă de „mâ nie” sau de „furie”. Ș i, oricâ t de nenorocit pă rea, tot nu
eram sigur că regretam ceea ce fă cusem. Nenorocitul îmi bă tea soră și ei bine, îmi
pierdusem rahatul.
Ș i adevă rul să fie spus, dacă ar trebui să refacem situația din nou, nu eram sigur că m-aș
descurca altfel. Mi-ai ră nit sora, mă tragi. A fost la fel de simplu.
 Cinci

Când a fost vorba de micul meu Shortcake, ră bdarea a dat roade.

La început, excursia la Câ mpul Național de Luptă Antietam pentru a ne îndeplini
misiunea de astronomie a început la fel de dureroasă pe câ t erau cursurile mele
să ptă mâ nale de gestionare a furiei. Stă tea în camioneta mea așa cum am atras-o acolo cu
oferta de că ței gratuite, tră gâ ndu-și de mâ necile puloverului și stâ nd drept ca o scâ ndură .
Nervozitatea ei a crescut pe mă sură ce ne îndreptam pe Bloody Lane, alegâ nd un loc care să
ne ofere o vedere clară asupra cerului și... . . lanuri de porumb.
Am aflat că era un pic o tocilar de istorie, ceea ce era mișto, pentru că ochii aceia că prui s-
au luminat câ nd a început să vorbească despre câ mpul de luptă . Ș i am învă țat, de asemenea,
că se gră bea al naibii să facă asta și să termine.
Niciodată în viața mea nu m-am îndoit de capacitatea mea de a atrage o fată așa cum am
fă cut-o cu Avery. Ea s-a comportat ca și cum să -și petreacă timpul cu mine ar echivala cu a
sta la o oră de apreciere muzicală timp de două semestre la râ nd. Oricâ t de îndră zneață
sună , știam că aș putea intra în campusul ă la și aș putea întâ lni o întâ lnire cu cea mai
apropiată fată disponibilă . Probabil chiar și o fată care nu era disponibilă , dar cu Avery, era
ca și cum ai încerca să lovești o că lugă riță . Ș i nu o că lugă riță obraznică .
„Câ t timp crezi că va dura asta?” ea a intrebat.
"De ce?" Am fă cut o pauză câ nd mi-a trecut ceva prin minte. Poate că farmecul meu nu mă
dezamă gea. La dracu, cum de nu m-am gâ ndit la asta înainte? — Ai o întâ lnire fierbinte în
seara asta?
Ea a râ s sec. „Uh, nu.”
O parte din mine a fost fericită să audă asta. Cealaltă parte a fost complet confuză . „Pă reți
ca o idee nebună . Că nimeni nu ar ieși sâ mbă tă seara la o întâ lnire.”
Ridicâ nd din umeri, ea lă să să cadă bucata de pă r cu care se încurca. „Nu mă întâ lnesc cu
nimeni.”
Am mers mai departe, bă tâ ndu-mi mâ inile de pe coapse, în timp ce briza a agitat tulpinile
de porumb, fă câ ndu-le să zdră nnească ca oasele uscate. „De ce grabă ?” Câ nd nu am primit
niciun ră spuns, am aruncat o privire peste umă r la ea, zâ mbind. — Ești îngrijorat că te-am
adus aici pentru propriile mele planuri nefaste?
Shortcake se opri, fața ei palidâ nd într-un mod care i-a fă cut pistruii să iasă . "Ce?"
Vai. M-am înfruntat cu ea, simțind nodul înapoi în piept și altceva. Reacția ei a fost prea
rapidă , prea reală . Un gust urâ t mi-a umplut gura. „Hei, Avery, doar glumesc. Serios."
S-a uitat la mine și apoi și-a îndepă rtat privirea, cu obrajii înroșiți. "Ș tiu. Eu sunt doar . . .”
„Jumpy?”
„Da, asta.”
Am sperat – la naiba, m-am rugat – că asta a fost tot. Privind-o lă ută râ nd cu bră ţara de la
încheietura mâ inii stâ ngi, nu am putut lă sa şirul gâ ndurilor să meargă mai departe. Furia
față de posibilitatea ca ceva nenorocit să i se întâ mple în cel mai mic mod cu ea mă înțepa
deja pielea. Eram sigur că am reacționat exagerat. "Haide. Se va întuneca în curâ nd.”
Am început să merg, îndreptâ ndu-mă spre turn, fă câ nd semn la doi elevi din clasa
noastră . Alegâ nd un loc pe dealul cu vedere la banda de pă mâ nt, am scos o lanternă înainte
să mă așez. Iarba era uscată și în acea întindere de liniște, zumzetul greierii era aproape la
fel de puternic ca și inima mea care bă tea. Habar n-aveam de ce îmi bate pulsul, dar
simțeam că fug din camion pâ nă aici în loc să merg pe jos.
Privind în sus, l-am gă sit pe Shortcake plutind la câ țiva metri în spatele meu. Am
mâ ngâ iat locul. "Ală tură -te mie? Te rog frumos? Sunt singur aici.”
Ș i-a aspirat buza inferioară între dinți, iar mușchii din stomacul meu s-au încordat. În
cele din urmă , ea a înaintat și s-a așezat. . . la trei metri de mine. Sprâ ncenele mele s-au
ridicat, dar apoi . . . apoi privirile ni s-au ciocnit, iar eu am respirat, dar nu a ajuns prea
departe. Câ ți pistrui avea pe podul nasului? Nouă . Nu. Nouă şi jumă tate. Unul dintre ei era
decolorat. Buzele ei erau întredeschise, de parcă ar fi așteptat un să rut.
Nevoia de a o să rut m-a lovit puternic în stomac. A fost prima dată ? Câ nd i-am șters
firimitura de pe buză , îmi dorise să o să rut atunci, să gust din acele buze cu aspect moale.
Orice altă fată aș fi fă cut o mișcare, dar nu Shortcake.
Ș i atunci s-a întâ mplat cel mai ciudat lucru.
Am vrut să încetinesc. Cum aș putea încetini această relație inexistentă mă depă șea, dar
nu știu. Inima încă îmi bă tea cu putere.
Avery îşi plecă bă rbia, studiindu-şi caietul în timp ce îşi drese glasul.
Lă sâ nd o suflare pe care nu mi-am dat seama că mă țin, am întrebat: „Ce constelație ar
trebui să cartografiem?”
— Um, cred că Corona Borealis, spuse ea, ră sfoind notițele în timp ce țineam lanterna.
„Ah, Coroana de Nord.”
Sprâ ncenele ei s-au ridicat. — Ș tiai asta din capul tă u?
Am râ s la expresia ei îndoielnică . „S-ar putea să nu iau notițe, dar sunt atent.”
Ș i-a încrețit nasul. „Chiar nu înțeleg cum vede cineva forme în stele.”
"Într-adevă r?" M-am apropiat încet și m-am uitat peste umă rul ei. „Formele sunt destul
de evidente.”
„Nu pentru mine. Adică , sunt doar o gră madă de stele pe cer. Probabil că poți vedea orice
vrei să vezi.”
„Uită -te la Borealis.” Am ară tat spre hartă . „Este evident o coroană .”
Ea a râ s – un râ s adevă rat, iar nodul s-a strâ ns în pieptul meu. „Nu arată ca o coroană .
Arată ca un semicerc neregulat.”
Râ njind, am clă tinat din cap. "Uite. Îl poți vedea acum ușor. Asta e o coroană . Haide, vezi
cele șapte stele.”
„Vă d cele șapte stele, dar vă d și alte vreo sută care ies cu privirea.” Ea a luat un stilou.
„Vă d și monstrul pră jiturii.”
Am râ s. „Ești ridicol.”
În timp ce o priveam, buzele ei s-au curbat într-un zâ mbet în timp ce își așeza pixul peste
grilă . Era clar că nu avea idee de la ce linie de latitudine să înceapă , în timp ce ridică
privirea spre Borealis. În cele din urmă , ea a conectat două puncte.
„Ș tii de unde vine numele?” Am întrebat.
 Shortcake a clă tinat din cap, așa că m-am întins și am luat stiloul de la ea. În acest proces,
degetele mele le-au periat pe ale ei. O zguduire mi-a luat brațul și ea s-a îndepă rtat imediat.
„Reprezintă coroana dată de zeul Dionysos Ariadnei”, i-am spus. „Câ nd s-a că să torit cu
Bacchus, el i-a pus coroana în ceruri în onoarea că să toriei lor.”
Se uită cu privirea, sprâ ncenele încruntate. „Profesorul Drage nu a predat asta în clasă .”
"Ș tiu."
„Atunci de unde ai știut asta?”
„De ce nu știi asta?”
Își înclină capul într-o parte, cu buzele strâ nse.
"Bine. Poate că majoritatea oamenilor nu ar ști asta din capul lor.” I-am ră sucit stiloul.
„De fapt, am luat parte la această clasă în calitate de boboc, dar a trebuit să renunț.”
Curiozitatea îi umplea ochii că prui. "Într-adevă r?"
Am dat din cap.
„Ești, ce, un junior?”
"Da." Am fă cut o pauză , nesigură câ t de mult ar trebui să spun. „Am ajuns să iau un an
liber, ceea ce m-a lă sat în urmă .”
A ră mas tă cută câ teva clipe „De ce ai reluat astronomia? Face parte din specializarea
dumneavoastră ?”
"Nu. Îmi place clasa și profesorul Drage.” Am stins lanterna „Învă ță m recreere și sport.
Mi-ar plă cea să intru în reabilitarea sportivă .”
"Oh. Ai . . .”
Câ nd nu și-a terminat fraza, m-am uitat și i-am urmă rit privirea. Pe bancă , cei doi de la
ora noastră de astronomie pă reau că sunt pe cale să exerseze să facă copii chiar atunci și
acolo.
„Acum, aceasta este o formă interesantă de observare a stelelor”, am spus.
I-a mai urmă rit câ teva clipe, cu ochii mari de parcă ar fi încercat să -și dea seama exact ce
fă ceau. Ceea ce era evident. Era multă limbă implicată .
Am împuns-o cu pixul.
"Ce?"
"Nimic. Este doar atat. . .” Habar n-aveam cum să spun asta. „Îi privești ca . . . nu ai mai
vă zut vreodată un cuplu fă câ nd asta pâ nă acum.”
"Eu sunt?"
Am dat din cap. „Deci, dacă nu ai fost crescut într-o mă nă stire, mi-am imaginat că ai fost
într-o tură de o dată sau două , nu?”
„Nu, nu am!” Ea se încremeni, concentrâ ndu-se asupra tulpinilor de porumb. „Adică nu
am fost în poala unui tip.”
Un zâ mbet mi-a tachinat buzele. „Ce zici de poala unei fete?”
Gura ei ră mase deschisă . "Ce? Nu!"
Am zâ mbit larg, imaginâ ndu-mi-o în poala unei fete și asta nu era o imagine rea. S-a fă cut
și mai bine câ nd mi-am imaginat-o în poală , totuși. — Glumeam, Avery.
Bă rbia ei ieşea cu încă pă ţâ nare. „Ș tiu, este doar atâ t. . .”
"Ce?" I-am împuns din nou brațul cu stiloul. "Tu ce?"
„Nu am fost niciodată într-o relație.”
Nu? Niciodată ca niciodată ? În nici un caz.
Strâ ngâ nd caietul ei, ea mi-a aruncat o privire. "Ce? Nu e mare lucru."
 Am deschis gura, nu am spus nimic. Am clipit și apoi am clă tinat din cap în timp ce mi-am
întors capul pe spate, uitâ ndu-mă la cer. „Nu ai fost niciodată într-o relație?”
"Nu."
"Nimic?"
„Asta nu înseamnă .”
Habar n-aveam ce să spun. "Câ ți ani ai?"
Ea și-a dat ochii peste cap. „Am nouă sprezece ani.”
„Ș i nu ai fost într-o singură relație?”
"Nu. Pă rinții mei . . . au fost stricti.” Ea a înghițit. „Vreau să spun, foarte strict.”
"Pot spune." Am bă tut cu pixul pe caiet, dincolo de curios, ca și cum era obsesiv de curios
cum a ajuns cineva la fel de dră guț ca Avery pâ nă aici, fă ră a fi vreodată într-o relație. „Deci
ai fost la o întâ lnire sau altceva?”
Un oftat adâ nc emană din ea. „Credeam că ar trebui să cartografiem stelele?”
"Noi suntem."
"Nu, nu suntem. Tot ce am este o linie mâ zgă lită și tu nu ai nimic.”
„Acea linie mâzgălită este între Deltă și Gamma.” M-am aplecat, conectâ nd punctele. „Iată
Theta și aceasta este Alfa – cea mai stră lucitoare stea. Vezi, suntem la jumă tatea drumului.”
Ea se încruntă , clă tinâ nd încet din cap în timp ce își îndrepta privirea spre cer. În timp ce
ea era distrasă , pentru că am terminat cu rahatul de astronomie, m-am aplecat mai mult, cu
umă rul meu apă sat pe al ei, câ nd terminam harta, completâ nd temele.
Am întors capul. „Acum am terminat de cartografierea stelelor. . .” Fețele noastre erau la
câ țiva centimetri unul de celă lalt și am auzit o inspirație moale a respirației. Ea nu s-a
îndepă rtat, iar zâ mbetul meu a crescut cu o crestă tură . "Vedea? Nu a fost greu.”
Privirea lui Avery s-a lă sat în jos și am știut că nu acordă nicio atenție la ceea ce iese din
gura mea, deși se uita la el. Nu că m-aș plâ nge. Putea să se uite la gura mea tot ce își dorea.
Acele gene groase s-au ridicat și privirile ni s-au blocat încă o dată . O tragere bruscă ,
tangibilă , s-a ră spâ ndit între noi. Niciunul dintre noi nu s-a mutat și am vrut. Am vrut să o
trag în brațe. Habar n-aveam unde s-au dus toate lucrurile care încetinesc. S-a mișcat,
vizibil inconfortabil, iar partea bună și decentă din mine mi-a spus să mă uit în altă parte, să
fac o glumă și să o fac să se simtă mai bine, dar nu am putut rezista momerii ochilor ei. În
întuneric, erau ca niște bazine negre.
M-am forțat să spun ceva. — Crezi că ai învă țat ceva despre stele?
Nu a existat niciun ră spuns, ceea ce a fost probabil un lucru bun, pentru că a fost
șchioapă . Așa că am trecut la ceea ce îmi doream cu adevă rat să știu. „Ai fost vreodată la o
întâ lnire?”
Inca nici un raspuns.
Buzele mele s-au curbat. "Ma asculti?"
Shortcake clipi de parcă ar fi ieșit dintr-o nă ucire. „Huh? Da! Da. Intru totul."
Nu se înșela că ea simțea ceea ce simțeam eu. Nu câ nd se uitase la mine atâ t de mult. „Da. .
. Deci, nu ai fost la o întâ lnire?”
"Ce?"
am chicotit. „Chiar nu m-ai ascultat deloc. Ai fost prea ocupat cu privirea la mine.”
"Nu am!"
"Da, tu ai fost." I-am dat un ghiont pe umă r.
 Expresia pe care a fă cut-o era ca și cum ar fi gustat ceva ră u. „Sunteți atâ t de peste nivelul
acceptabil de aroganță .”
"Arogant? Eu doar spun adevă rul.” Mi-am aruncat caietul deoparte și m-am rezemat pe
brațele mele, privind-o. Nu m-am putut abține să o tachinez. A fost ca și cum ai gă si un nou
hobby. „Nu e nimic în neregulă să te holbezi la mine. Imi place."
Ea a ră mas cu gura că scată la mine. „Nu mă uitam la tine. Nu chiar. eu cam . . . nă ucit. Așa
este câ t de palpitant este să vorbești cu tine.”
„Totul la mine este palpitant.”
„Aproximativ la fel de palpitant ca să -ți vezi broasca testoasă traversâ nd un drum.”
„Uh-huh. Continuă să -ți spui asta, dragă .”
„Continuă să -mi spui dragă și vei șchiopă ta.”
Ah, asta mi-a plă cut. „O, ascultă -te.”
"Tot ceea ce."
„Ar trebui să o facem.”
Buzele i se încrețiră . "Fă ce? Du-te acasă ? Mă gâ ndesc să merg acasă , ca acum.”
Am zâ mbit. „Mergi la o întâ lnire.”
 Şase

S hortcake s-a uitat la mine ca și cum tocmai aș fi sugerat să ne dezbră că m goi și să alergă m
printre tulpinile de porumb. Ea închise caietul și-și apucă geanta. „Nu sunt sigur că
urmă resc această conversație.”
„Nu este chiar atâ t de complicat.” Am râ s la privirea ei plină de ură . „Ar trebui să ieșim la
o întâ lnire.”
S-a uitat la mine o clipă , apoi și-a bă gat caietul în geantă cu o forță letală . "Nu înțeleg."
De ce nu am fost surprins că ea nu a înțeles? Întinsă pe spate, mi-am întins brațele
deasupra capului, simțind oasele izbucnind. Am privit privirea ei mă turandu-mă pe
lungimea mea, agă țată de pielea expusă între că mașă și centură .
Zâ mbetul mi s-a ră spâ ndit. „De obicei, a merge la o întâ lnire câ nd doi oameni ies seara
sau uneori în timpul zilei. Într-adevă r, poate fi în orice moment din zi sau din noapte. De
obicei implică cina. Uneori un film sau o plimbare prin parc. Cu toate acestea, nu fac
plimbă ri în parc. Poate pe o plajă , dar din moment ce nu există ...
„Ș tiu ce este o întâ lnire.” Ea să ri în picioare, cu ochii ca așchii de gheață neagră în
întuneric.
„Ai spus că nu ai înțeles. Așa că vă explic ce înseamnă o întâ lnire.”
Buzele ei tremurară câ nd își încrucișa brațele. „Nu asta e partea pe care nu o înțeleg și știi
asta.”
„Mă asiguram că suntem pe aceeași pagină .”
"Nu au fost."
Râ njind fă ră rușine, mi-am coborâ t brațele, dar nu mi-am tras că mașa în jos. „Așa că
acum că știm amâ ndoi ce înseamnă o întâ lnire, ar trebui să mergem la una.”
„Uh. . .”
Am râ s câ nd m-am ridicat. Confuzia de pe chipul ei era adorabilă într-un mod ciudat. —
Ă sta nu este chiar un ră spuns, Avery.
„Eu . . .” Scuturâ nd din cap, a fă cut un pas înapoi. „Nu ai o iubită ?”
De unde naiba i-a venit Shortcake ideea asta? "O iubită ? Nu."
„Atunci cine a fost bruneta aia care ieșea din apartamentul tă u miercuri seara?” a cerut
ea.
În timp ce cuvintele ei s-au înțeles, am zâ mbit de la ureche la ureche. — M-ai urmă rit,
Avery?
"Nu. Nu!" Fața i se albi. "Ce? Nu te urmă ream. Am o viață .”
Mi-am arcuit o sprâ nceană . — Atunci de unde știi despre Stephanie?
Shortcake și-a schimbat greutatea. „Asta este numele ei?”
„Ei bine, da, are un nume și nu, nu este iubita mea. Ș i ea nu se poticnea. Poate
amestecâ nd.”
Ea și-a dat ochii peste cap.
 „Deci cum ai vă zut-o dacă nu mă priveai?” Mi-am încrucișat gleznele. „Ș i nu mă
deranjează ideea că mă privești. Ț ine minte, îmi place asta.”
Pieptul ei s-a ridicat într-o respirație adâ ncă și am putut să -i dau seama că ră bdarea ei se
scurgea. „Nu te urmă ream. Nu puteam dormi și mă uitam pe fereastra sufrageriei mele.
Tocmai s -a întâmplat să te vă d conducâ nd-o la mașina ei.
Nu am crezut-o. La naiba la nr. Cine se întâ mplă să se uite pe fereastră la acea oră a
nopții? Oricâ t de mult mi-ar plă cea s-o tachinez, pă rea că era pe cale să -mi lovească capul,
dar eu eram un tip de joc de noroc. „Ei bine, asta are sens. Nu este la fel de distractiv ca și
câ nd stai lâ ngă fereastră sperâ nd să mă privești.
S-a uitat la mine.
am fă cut cu ochiul. — Apropo, Steph nu e prietena mea. Noi nu suntem așa.”
Mâ na ei s-a dus la bră ţara de la încheietura mâ inii stâ ngi. "Nu sunt asa."
"Precum ce?"
Întorcâ ndu-și privirea că tre multele stele, și-a ridicat mâ inile. „Nu sunt ca ea.”
"O cunosti?"
„Nu mă conectez cu bă ieți doar pentru distracție, bine? Nu vă d nimic în neregulă . Nu
judec aici, dar nu sunt eu. Deci nu ma intereseaza. Scuze.”
"Așteptați o secundă . Sunt derutat. Nu o judeci, dar ai fă cut ipoteza că iubește legă turi
aleatorii? Că ea e prietena mea? Nu este un fel de a face o judecată neplă cută bazată pe
presupuneri?”
Fruntea i s-a încrețit. "Ai dreptate. Nu știu dacă despre asta vorbiți. Poate sunteți doar
prieteni din copilă rie sau așa ceva.”
"Nu au fost." am zâ mbit. „Ne conectă m din câ nd în câ nd.”
Falca lui Shortcake a lovit pă mâ ntul. "Am avut dreptate! Atunci de ce m-ai acuzat că
judec?”
„Tocmai am subliniat asta.” Nu mă puteam opri să o tachinez. Gama de emoții care i-au
stră bă tut fața a fost fascinantă pentru mine. „Ș i ca să conștientizeze, nu ne-am conectat
miercuri seara. Nu pentru lipsa de a încerca din partea ei, dar nu am simțit asta.”
"Tot ceea ce. Aceasta este o conversație stupidă .”
„Îmi place această conversație.”
Ea a întins mâ na spre geantă , dar eu am fost mai rapid, apucâ ndu-i geanta în timp ce mă
ridicam. Din ea iradia un oftat profund, enervat. "Dă -mi-l."
Lă sâ ndu-mi bă rbia, am spus: „Încerc”. I-am pus cureaua peste umă r, periindu-i partea
laterală a gâ tului cu degetele. Nu a fost intenționat acea dată și câ nd ea a să rit, la fel a fă cut
și inima mea. Retră gâ ndu-mă , am luat lanterna. "Vedea? Eram doar un gentleman.”
„Nu cred că ești un domn, dar mulțumesc.”
Cuvintele ei erau un amestec ciudat de sinceritate și frustrare, iar ea nu a spus nimic
altceva, în timp ce ne-am întors doar cu o fâ șie îngustă de lumină de la lanternă .
„Locul ă sta e cam înfioră tor noaptea, nu crezi?”
Ea dă du din cap în timp ce se uită la umbrele întunecate, care se profilează , ale
monumentelor. „Ei bine, cred că dacă va fi vreun loc din lume bâ ntuit, ar fi un loc ca acesta.”
„Crezi în fantome?”
Shortcake a ridicat din umeri. "Nu știu. N-am vă zut niciodată unul.”
"Nici eu."
O parte a buzelor ei s-a curbat în sus. „Presupun că e un lucru bun.”
 M-am oprit în partea pasagerului camionului. "Doamnă ."
"Mulțumesc."
Deoarece în vocea ei era puțin mai puțină frustrare, am decis să -mi testez norocul. M-am
rezemat de ușa deschisă , privind lumina interioară mâ ngâ indu-i marginile feței. „Deci, ce
zici?”
„Dar ce?”
Mi-am înclinat capul într-o parte. „Ieși la o întâ lnire cu mine.”
Ea s-a înțepenit. "De ce?"
"De ce nu?"
„Acesta nu este un ră spuns.” Ea apucă centura de siguranță și o biciui în jurul ei.
„Ce fel de întrebare a fost asta? Cum sunt... hei, este doar o centură de siguranță . Nu chiar
atâ t de greu.” M-am aplecat, luâ nd cureaua de la ea. În timp ce mâ inile noastre se periau, ea
s-a lipit de scaun. A fost o reacție atâ t de ciudată încâ t firele de pă r minuscule de pe ceafă
mi s-au ridicat câ nd mi-am ridicat privirea. „De ce nu ar trebui să ieșim la o întâ lnire?”
Mâ inile i se strâ nseră în pumni în poală . Voiam să dau drumul la blestemata centură de
siguranță , să -i iau mâ inile în ale mele și să le smulg din mingea strâ nsă . "Deoarece . . .
pentru că nu ne cunoaștem.”
Am zâ mbit ușor în timp ce mi-am mișcat privirea în sus, concentrâ ndu-mă pe gura ei.
„Despre asta este o întâ lnire. Sa ne cunoaștem. Ieși la o întâ lnire cu mine.”
„Nu e nimic de știut despre mine”, șopti ea.
„Sunt sigur că sunt multe de știut despre tine.”
"Nu este."
M-am aplecat mai aproape, inspirâ nd parfumul ei dulce. „Atunci putem petrece timpul cu
mine vorbind.”
„Sună a distractiv.”
„Oh, va fi mai palpitant decâ t să -l privești pe Raphael traversâ nd un drum.”
"Ha." În ochii ei întunecați sclipi amuzament.
„M-am gâ ndit că ți-ar plă cea asta.”
Privirea ei se îndreptă spre locul în care geanta ei se sprijinea de picioarele ei și apoi
înapoi la a mea. „Putem merge încă ?”
„Putem merge la o întâ lnire?”
Din ea se auzi un sunet de frustrare. „Doamne Dumnezeule, nu renunți.”
"Nu."
Shortcake a râ s și nu am putut opri zâ mbetul să se formeze pe buze. Mi-a plă cut sunetul
râ sului ei, câ nd râ dea cu adevă rat. „Sunt sigur că sunt multe fete care vor să iasă la o
întâ lnire cu tine.”
"Sunt."
"Wow. Modestă , nu?
"De ce ar trebui să fiu? Ș i vreau să ies la o întâ lnire cu tine. Nu ei.”
Ea clă tină ușor din cap. „Nu înțeleg de ce.”
Ș i nu am înțeles de ce nu a înțeles. „Mă pot gâ ndi la câ teva motive. Nu ești ca majoritatea
fetelor.” Adevă rat. „Asta mă interesează .” Ș i chiar a fă cut-o. „Ești ciudat în asta cu adevă rat. .
. mod adorabil. Esti destept. Vrei să enumer mai multe?”
"Nu. Deloc”, a ră spuns ea. „Nu vreau să ies la o întâ lnire cu tine.”
 Nu am crezut. Numiți-o intuiție, experiență sau pur și simplu bă trâ nețe, nu am crezut-o
deloc. „M-am gâ ndit că vei spune asta.”
„Atunci de ce ai întrebat?”
M-am lă sat pe spate, apucâ ndu-mă de partea laterală a ușii. „Pentru că am vrut.”
"Oh. Bine. Bine. Mă bucur că l-ai scos din sistemul tă u.”
Ce credea ea că este asta? La naiba, nici nu știam ce e asta. „Nu l-am scos din sistemul
meu.”
Umerii i se pră bușiră . „Nu ai avut?”
"Nu." Am zâ mbit. „Întotdeauna există mâ ine.”
"Ce zici de maine?"
„Te voi întreba din nou.”
Ea clă tină din cap. „Ră spunsul va fi același.”
"Pot fi. Poate nu." I-am bă tut vâ rful nasului, zâ mbind în timp ce-și miji ochii spre mine. „Ș i
poate vei spune da. Sunt un tip ră bdă tor și, așa cum ai spus, nu renunț ușor.”
— Minunat, mormă i ea, dar în ochii ei se simțea o lică rire, aceeași stră lucire care fusese
acolo câ nd mă verifica.
„Ș tiam că o vei vedea așa.” I-am strâ ns vâ rful nasului, iar ea mi-a dat mâ na. "Nu vă faceți
griji. Ș tiu adevă rul.”
„Adevă rul despre ce?”
M-am mutat înapoi în caz că ea s-a balansat din nou. „Vrei să spui da, dar pur și simplu nu
ești pregă tit.”
Shortcake pă rea că a vă zut de fapt o fantomă .
"E în regulă . Am mult de descurcat, dar te asigur că te vei distra cu mine.” Înainte ca ea să
poată ră spunde, i-am bă tut nasul și apoi am închis ușa, zâ mbind în sinea mea în timp ce mă
plimbam prin partea din față a camionetei.

L- am privit pe Avery intră în apartamentul ei. S-a oprit la jumă tatea drumului, și-a bă gat
firele de cupru lucios în spatele urechii, în timp ce se uita peste umă r la mine.
Un mic zâ mbet timid îi trase buzele în timp ce îi fă cu un semn de ră mas-bun și apoi se
strecură înă untru, închizâ nd liniștit ușa în urma ei.
Stâ nd acolo câ teva clipe, ca un tâ râ tor, m-am întors în cele din urmă spre ușa mea. Câ nd
am întins mâ na spre mâ ner, ușa s-a deschis.
Jase apă ru, blocâ nd ușa. O privire curioasă îi stră bă tu expresia. „Ce faci stâ nd pe holul
blocului tă u ca un învins?”
„Ce faci în apartamentul meu ca un ciudat?”
El a ridicat din umeri. „Petreceam cu Ollie, dar a fugit la Sheetz să ia niște nachos.”
„Ah, o noapte de nachos.” Ceea ce însemna că Ollie va fi treaz toată noaptea. Mi-am
schimbat greutatea. „Mă lași să intru?”
„Ei bine, din moment ce este locul tă u.” Își înclină capul într-o parte, aruncâ nd jumă tate
din fața lui negru într-o umbră . "Aşa cred."
Jase s-a fă cut deoparte, lă sâ ndu-mi să trec pe lâ ngă el. M-am dus direct la frigider, am luat
o bere și apoi m-am lă sat pe canapea. — Nu ești la fermă ?
A clă tinat din cap în timp ce mi s-a ală turat, luâ nd o sticlă de pe mă suța de cafea. "Nu. Jack
este cu bunicii.”
 „Ah. . .” Asta a explicat. Jase era de obicei la ferma familiei lui în weekend.
Jase s-a uitat la mine. „Aaaaaa, ai ieșit cu roșcata?”
„Shortcake?”
Sprâ ncenele lui întunecate i-au alunecat din valul de pă r și s-au tricotat. „Huh?”
„Avery este roșcată . Si nu. Fă ceam o misiune de astronomie. Suntem parteneri.”
"Oh." A luat o gură de bere și a fă cut o mutră . „Uaaaa”, a spus el din nou, iar eu mi-am dat
ochii peste cap. „De ce te uitai la ușa apartamentului ei?”
"De unde ştiţi?"
„Te-am urmă rit prin vizor.”
"Grozav." Am râ s, luâ nd un pahar. Au trecut câ teva minute și apoi am spus: „Am invitat-o
să iasă ”.
Jase nu pă rea atâ t de interesat. "Bine."
„Ea m-a refuzat”.
Capul i s-a întors spre mine, ochii lui cenușii ca porumbel scâ nteind de interes. "Ce?"
"Da." Am că zut înapoi pe canapea, zâ mbind. „M-a refuzat plat.”
Rezemat de brațul canapelei, Jase a râ s atâ t de tare încâ t cred că s-a ră nit la stomac. "Imi
place aceasta fata."
„La fel și eu”, am spus, oftâ nd. "La fel şi eu."
 Șapte

proaspătă cu banane și nuci ră cită pe blat, umplâ nd apartamentul cu parfumul să u savuros.

M-am uitat la ceasul de pe aragaz. Cinci pâ nă la opt.
Împingâ ndu-mi mâ inile prin pă rul umed, am renunțat la ideea de a dormi efectiv. În
sufragerie, Ollie era leșinată pe podea sforă ind, iar ultima dată câ nd mi-am verificat
dormitorul, Jase era întins pe picioarele patului meu. Ș i n-avea cum, în iad, vreo parte a
pielii sau hainele mele să atingă vreo parte a patului lui Ollie.
Nu era atâ t de mult că Jase și Ollie mă ținuseră treaz. În orice moment în timpul nopții
fă ră sfâ rșit, aș fi putut să mă închid în dormitorul meu, dar mintea mea nu s-ar fi oprit. O
parte din asta a avut de-a face cu întâ lnirea de vineri și cu modul în care doctorul Bale a
expus totul. Nu mă puteam opri să mă gâ ndesc la modul în care Jase avea să facă lucrurile
să meargă , pentru că după ce Ollie leșina și Jase era mai beat decâ t o întreagă frate, a
început să vorbească și ei bine, nu am știut cum să -l ajut.
Ș i nu mă puteam opri să mă gâ ndesc la fata de la câ teva uși mai jos.
Shortcake mă refuzase.
Am zâ mbit, gâ ndindu-mă cum aveam să transform acel nu într-un da.
Rotindu-mă , am întins mâ na spre frigider și m-am oprit. Asta a fost? Provocarea? Din
momentul în care l-am cunoscut pe Avery, ea fugea de mine, iar femelele alergau spre mine.
Dar ceea ce i-am spus aseară despre motivul pentru care am vrut să ies la o întâ lnire era
adevă rat. Avery m-a interesat. Ea nu era ca fetele cu care m-am petrecut – cele bine puse
laolaltă , timide și cochete. Nu că era ceva în neregulă cu ei, dar Avery era diferit. M-a fă cut
să râ d. Poate că nu intenționat, dar îmi plă cea să o privesc cum se îmbujora cu cele mai
simple lucruri și câ nd zâ mbea?
Shortcake a stră lucit mai stră lucitor decâ t orice pui pe care l-am cunoscut.
Poate că a fost toate acestea, combinate cu provocarea. Chiar nu știam, iar în acel
moment, câ nd am deschis frigiderul și am luat niște ouă , chiar nu mi-a pă sat.
mi-a plă cut de ea.
Ș i nu dormeam prea curâ nd, așa că de ce ar trebui ca obiectul neliniștii mele actuale să fie
dormit într-o duminică dimineața?
În momentul în care mi-a venit ideea în minte, nici nu m-am gâ ndit de două ori.
Shortcake probabil că nu avea să fie mulțumit de plan, dar nimeni – nici mă car ea – nu a
putut rezista pâ inii mele cu banane și nuci.
Adunâ ndu-mi obiectele, m-am îndreptat spre ușa din față . Acolo, l-am auzit pe Ollie
mormă ind: „Fă ră roșii. Bacon suplimentar.”
"Ce?" M-am uitat peste umă r la el. Era încă pe burtă , cu cecul tencuit pe o pernă pe care
mi-o dă duse mama, mort pentru lume. — Nenorocit, am mormă it eu, ieșind din
apartament.
 La ușa lui Avery, am bă tut încet la început, fă ră să vreau să trezesc vecinii, dar câ nd a
trecut un minut întreg și nu am auzit pași, am bă tut puternic și am continuat să bat.
După ceea ce mi s-a pă rut o veșnicie câ nd am bă tut în ușa ei ca poliția și m-am întors
pentru a mă asigura că nu am pe nimeni la câ teva secunde să -mi împușc în fund, am auzit în
sfâ rșit pași și apoi ușa s-a deschis.
"Este totul în regulă ?" a întrebat ea cu care a fost probabil cea mai sexy voce pe care am
auzit-o vreodată .
M-am întors înapoi spre uşă , avâ nd un ochi de Avery ră vă şit.
Pă rul că prui atâ rna în încurcă turi libere, curgâ ndu-i pe umerii ei și zdrobindu-i pielea
aurie a brațelor. Nu credeam că o mai vă zusem vreodată într-o că mașă cu mâ necă scurtă .
Privirea mea, singură , a că lă torit în lateral și s-a oprit, devorâ nd felul în care că mașa subțire
pe care o purta se întindea peste umflarea sâ nilor. Cu o voință pe care nu știam că o posedă ,
mi-am forțat privirea spre fața ei îmbujorată .
Dintr-o dată nesigur de ce naiba fă ceam, am oferit un zâ mbet strâ mb și am spus la naiba
cu asta. — Nu, dar va fi în aproximativ cincisprezece minute.
„W-ce?” S-a îndepă rtat din drum câ nd am alunecat pe lâ ngă ea. Toate apartamentele erau
la fel, așa că știam unde este bucă tă ria, dar am fă cut o scanare rapidă a sufrageriei.
Mobilierul ară ta nou – canapeaua și mesele întunecate. Un scaun negru de lună stă tea lâ ngă
un televizor. Nu erau poze atâ rnate pe pereți. Scaunul lunar era probabil cel mai personal
lucru din cameră .
„Cam, ce faci? E opt dimineața.”
„Mulțumesc pentru actualizare la timp. Este un lucru pe care nu l-am putut stă pâ ni
niciodată : spunerea timpului.”
Ea a mers după mine și i-am simțit pumnalele uitâ ndu-se în spatele meu. "De ce esti aici?"
"Pregatind micul dejun."
„Nu poți face asta în propria ta bucă tă rie?”
„Bucă tă ria mea nu este la fel de interesantă ca a ta.” Am pus ouă le și pâ inea pe blat și m-
am îndreptat spre ea. Spă lâ ndu-și ochii, pă rea atâ t de dră guță și mi-aș fi dorit să port ceva
mai decent decâ t transpirația și o că mașă de care nici mă car nu eram sigur că este curată .
„Ș i Ollie este leșinat pe podeaua sufrageriei.”
"Pe podea?"
"Da. Cu fața în jos, sforă iind și salivâ nd puțin. Nu este o atmosferă apetisantă .”
Buzele ei s-au ră sucit într-un zâ mbet rapid și apoi au dispă rut rapid. — Ei bine, nici
apartamentul meu nu este.
Mi-am încrucișat brațele în timp ce m-am rezemat de blat. „Oh, nu știu despre asta. . .” Mi-
am lă sat privirea să ră tă cească pe lungimea rafinată a ei. Sfarcurile îi erau tari, apă sâ nd pe
că mașă , implorâ nd să fie atinse, linsate și să rutate și Dumnezeu știe ce le-aș mai face. Pofta
mi s-a izbit în intestin și aproape că am fă cut un pas spre ea. „Bucă tă ria ta, chiar în această
secundă , este foarte apetisantă .”
Ea se îmbujora. — Nu ies cu tine, Cam.
„Nu te-am întrebat în acest moment, nu-i așa?” am zâ mbit. „Dar o vei face în cele din
urmă .”
„Ești delirante.”
„Sunt hotă râ t.”
— Mai degrabă enervantă , a replicat ea, cu ochii că prui sclipind.
 „Majoritatea ar spune uimitor.”
Ea și-a dat ochii peste cap. „Doar în capul tă u.”
„În multe capete este ceea ce ai vrut să spui.” M-am întors că tre aragaz. „Am adus și pâ ine
cu banane și nuci coaptă în cuptorul meu.”
A urmat o pauză . „Sunt alergic la banane.”
M-am învâ rtit. „Mă faci de rahat?”
"Nu. Nu sunt. Sunt alergic la banane.”
„Omule, e al naibii de rușine. Habar nu ai de ce pierzi. Bananele fac lumea un loc mai
bun.”
„Nu aș ști.”
Pă i la naiba. Se pare că a putut rezista pâ inii mele cu banane. „La altceva la care ești
alergic?”
„În afară de penicilină și tipii care au intrat în apartamentul meu? Nu."
„Hardy-har-har.” M-am întors și m-am aplecat, deschizâ nd cele mai apropiate dulapuri.
„Câ ți tipi mai slabi și mai puțin siguri ai ucis cu limba ta?”
„Se pare că nu este suficient.” Gâ fâ itul ei era auzit. "Ma intorc imediat."
Habar n-aveam ce face, dar mă îndoiam că va pă ră si apartamentul. Fredonâ nd pe sub
ră suflarea mea, am gă sit o oală în care să fierb ouă le și am umplut-o cu apă . Punâ nd-o pe
aragaz, am mă rit că ldura. O auzeam înapoi în dormitor, zgomotele ei blâ nde, mai grele
decâ t credeam că vor fi. Au trecut câ teva momente și m-am întors spre prag. Era foarte
posibil să se închidă în camera ei.
La naiba.
"Hei! Te ascunzi acolo?” Am tipat. — Pentru că mă voi întoarce acolo și te voi trage afară .
„Nu îndră zni să intri aici!” ea a strigat.
Am râ s încet. Oricâ t de atră gă tor era să vă d direct ce fă cea ea, nu am vrut să ajung la
spital pentru că am fă cut asta. „Atunci gră bește-te. Ouă le mele nu așteaptă pe nimeni.”
Câ nd s-a întors, am gă sit brâ nză mă runțită și am decis că o va mâ nca pe a ei partea
însorită în sus. Nu am spus nimic, deși știam că ea este acolo, privindu-mă .
„Cam, de ce ești aici?” a întrebat ea în cele din urmă .
"Deja ti-am spus." Am pus ouă le pe o farfurie și am dus-o spre mă suța lipită de perete.
„Vrei pâ ine pră jită ? Aștepta. ai paine? Dacă nu, pot...”
"Nu. Nu am nevoie de pâ ine pră jită .” M-a privit, cu ochii mari. „Nu ai pe nimeni altcineva
pe care să -l deranjezi?”
„Sunt o mulțime de oameni pe care i-aș putea recompensa cu prezența mea, dar te-am
ales pe tine.”
Gura i s-a mișcat, dar nu a auzit niciun sunet și apoi s-a întors, să rind pe scaun, tră gâ ndu-
și genunchii la piept în timp ce ridica o furculiță . — Mulțumesc, mormă i ea.
Am ridicat sprâ ncenele. „Aleg să cred că vrei să spui asta.”
"Fac!"
M-am întors înapoi la aragaz. „Mă îndoiesc de asta dintr-un motiv oarecare.”
Au fost câ teva secunde de tă cere și apoi. „Apreciez ouă le. Sunt doar surprins să te vă d
aici. . . la opt dimineața.”
Așteptâ nd ca ouă le mele să se termine de fiert, m-am trezit uitâ ndu-mă la ea. „Ei bine, ca
să fiu sincer, plă nuiam să te cortejesc cu pâ inea mea cu banane, dar rahatul ă sta nu se
întâ mplă acum. Așa că tot ce mi-au ră mas sunt ouă le mele delicioase.”
 „Este foarte bine, dar nu mă cortegi.”
„Oh, cortez.” M-am dus la frigiderul ei și am gă sit niște OJ. Luâ nd două pahare, am turnat
puțină dulceață și am așezat unul în fața ei. „Totul ține de furtivitate. Încă nu îți dai seama.”
Ș i-a aplecat privirea spre farfurie. „Nu mă nâ nci?”
"Eu sunt. Îmi plac ouă le fierte.” Stâ nd vizavi de ea, mi-am sprijinit bă rbia în palmă . Pă rul
ei că zu înainte, aproape să lovească farfuria. Ea a continuat să îndepă rteze șuvițele. Era atâ t
de dră guță . „Așadar, Avery Morgansten, sunt tot al tă u.”
Genele ei se ridicară . „Nu te vreau.”
"Prea ră u. Spune-mi despre tine."
Shortcake își apă să buzele într-o linie subțire. "Faci asta des? Doar intri în apartamente
ale fetelor și faci ouă ?
„Ei bine, nu ești întâ mplă tor, așa că tehnic nu.” Împingâ nd în sus, am verificat ouă le. „Ș i s-
ar putea să fiu cunoscut că surprind doamnele norocoase din câ nd în câ nd.”
Ceea ce nu era chiar adevă rat. Adică , dacă m-aș gă si cumva în locul altcuiva și aș fi fost
treaz, aș face micul dejun, dar asta? Aceasta a fost prima. Dar ea nu trebuia să știe asta.
"Serios? Adică , faci asta în mod normal?”
Am aruncat o privire peste umă r. — Cu prietenii, da, și suntem prieteni, nu-i așa, Avery?
M-a studiat câ teva clipe și apoi și-a pus furculița jos. „Da, suntem prieteni.”
"In cele din urma!" Am strigat. „Ați recunoscut în sfâ rșit că suntem prieteni. Durează doar
o să ptă mâ nă .”
„Ne cunoaștem doar de o să ptă mâ nă .”
„A durat încă o să ptă mâ nă .”
Pe mă sură ce am început să -mi devorez ouă le, ea m-a întrebat câ t timp mi-a luat pâ nă îmi
declar statutul de cea mai bună prietenă . Așezat pe spate la masă , i-am întâ lnit privirea
curioasă . „De obicei îmi ia aproximativ cinci minute pâ nă să trecem la statutul de cel mai
bun prieten.”
Un mic zâ mbet a apă rut pe buzele ei. „Atunci cred că sunt doar cel ciudat.”
"Pot fi."
„Bă nuiesc că este diferit pentru tine.”
„Hmm?” Am decojit ultima bucată de coajă de pe ou.
„Pariez că ai fete atâ rnâ nd peste tine. Probabil că zeci ar ucide pentru a fi în locul meu și
iată -mă , alergic la pâ inea ta.
Am cautat. "De ce? Din cauza perfecțiunii mele aproape dumnezeiești?”
Ea a râ s de-a dreptul, iar acel nod nenorocit era înapoi în pieptul meu. „Nu aș merge atâ t
de departe.”
Ridicâ nd din umeri, am chicotit. "Nu știu. Nu te gâ ndi cu adevă rat la asta.”
„Nu te gâ ndești deloc la asta?”
"Nu." Mi-am bă gat oul în gură și apoi mi-am șters mâ inile pe un șervețel. „Mă gâ ndesc la
asta doar câ nd contează .”
Privirea ei a să rit de pe a mea în timp ce se juca cu paharul. „Deci ești un jucă tor
reformat?”
"Ce te face sa crezi asta?"
„Am auzit că ai fost un jucă tor destul de mare în liceu.”
"Într-adevă r? De la cine ai auzit asta?”
"Treaba ta."
 Am respirat adâ nc. Limba ei era ascuțită ca o lamă . „Cu gura aia a ta, nu ai mulți prieteni,
nu-i așa?”
Shortcake tresă ri. "Nu. Nu eram foarte popular în liceu.”
La naiba, acum mă simțeam ca un prost. Mi-am aruncat oul pe farfurie. „La naiba. Îmi
pare ră u. A fost o prostie pentru mine să spun.”
Ea clă tină din cap.
Am privit-o câ nd am luat oul și l-am decojit, incapabil să -mi dau seama. „Totuși, este greu
de crezut că nu ai fost. Poți fi amuzant și dră guț câ nd nu mă insulti și ești o fată dră guță . De
fapt, ești foarte fierbinte.”
„Ah. . . Mulțumiri." Ea se clă tina pe scaun.
"Sunt serios. Ai spus că pă rinții tă i sunt stricti. Nu te-au lă sat să stai în liceu?” Am bă gat
celă lalt ou. Aveam nevoie de proteinele mele. „Încă nu îmi pot imagina că nu ești popular în
liceu. Tu leci trifecta – inteligent, amuzant și fierbinte.”
„Nu am fost. Bine?" Așezâ nd paharul, a început să se joace cu tivul pantalonilor ei. „Eram
exact opusul popularului.”
Neștiind ce să cred despre acel comentariu, am cură țat al treilea ou. O vă zusem prin
campus cu o fată cu care am fost la liceu și cu Jacob Massey. Nu era ca și cum ar fi incapabilă
să -și facă prieteni. „Îmi pare ră u, Avery. Acea . . . asta nasol. Liceul este o mare problemă .”
"Da este. Ai avut mulți prieteni?”
Am dat din cap. Am avut un autobuz plin de prieteni.
— Încă mai vorbești cu ei?
"Unii dintre ei. Eu și Ollie am mers împreună la liceu, dar el și-a petrecut primii doi ani la
WVU și s-a transferat aici și vă d câ țiva prin campus și acasă .”
S-a ghemuit pe ea însă și, ară tâ nd incredibil de mică . „Aveți frați sau surori?”
"O sora." M-am dus după ultimul ou, zâ mbind. „Este mai tâ nă ră decâ t mine. Tocmai a
împlinit optsprezece ani. Ea absolvă anul acesta.”
„Sunteți aproape?”
„Da, suntem aproape.” Mi-a plă cut că îmi punea întrebă ri, dar vorbind despre sora mea
m-a fă cut să mă gâ ndesc la alte lucruri. „Ea înseamnă foarte mult pentru mine. Tu ce mai
faci? Un frate mai mare pe care trebuie să -mi fac griji să -l vizitez și să -mi dau cu piciorul în
fund pentru că sunt aici?
O parte a buzelor ei s-a curbat în sus. "Nu. Sunt singur la pă rinți. Să ai un vă r care este
mai în vâ rstă , dar mă îndoiesc că ar face asta.”
"Ah bine." Am terminat ultimul ou, m-am lă sat pe spate și m-am bă tut pe stomac. "De
unde esti?" Câ nd ea nu a ră spuns, am decis că nu renunț la asta. Am vrut să o cunosc .
Schimbul de informații a fost necesar. "Bine. Evident că știi de unde sunt dacă ai auzit de
activită țile mele extrașcolare din liceu, dar o să confirm. Sunt din zona Fort Hill. N-ai auzit
niciodată de asta? Ei bine, majoritatea oamenilor nu au fă cut-o. Este aproape de
Morgantown. De ce nu m-am dus la WVU? Toată lumea vrea să știe asta. Am vrut doar să
scap, dar să fiu oarecum aproape de familia mea. Ș i da, am fost. . . foarte ocupat în liceu.”
„Nu mai ești?”
„Depinde de cine întrebi.” Am râ s. „Da, nu știu. Câ nd eram boboc – în primele două luni,
fiind în preajma tuturor fetelor mai mari? Probabil că am depus mai mult efort în ele decâ t
am fă cut cursurile mele.”
Ea zâ mbi. "Dar nu acum?"
 Am clă tinat din cap și m-am întors la ceea ce voiam să știu. "Deci de unde esti?"
Shortcake oftă . „Sunt din Texas.”
"Texas?" M-am aplecat de masă . "Într-adevă r? Nu ai accent.”
„Nu m-am nă scut în Texas. Familia mea era originară din Ohio. Ne-am mutat în Texas
câ nd aveam unsprezece ani și nu am luat niciodată accent.”
„De la Texas la Virginia de Vest? Asta este o diferență al naibii.”
Ochii ei i-au întâ lnit pe ai mei pentru o fracțiune de secundă , apoi s-a ridicat, luâ nd
farfuria și bolul. „Ei bine, am locuit în zona strip-mall-iad din Texas, dar în afară de asta, aici
este cam la fel.”
„Ar trebui să fac cură țenie.” Am început să stau în picioare. „Am fă cut mizeria.”
"Nu." Mi-a aruncat o privire serioasă . „Ai gă tit. Eu curat."
Privind-o cum se ocupă de vase, nu m-am putut abține să nu mă gâ ndesc câ t de intim era
asta – eu gă tind, cură țenia ei. Deși s-ar putea să fi gă tit niște mic dejun pentru fete înainte,
nu fusese nimic de genul acesta.
Ș i chiar nu eram sigur cum să procesez asta.
Întorcâ ndu-mă la pâ ine, am decojit folia înapoi. „Ce te-a fă cut să alegi aici?”
A terminat de spă lat tigaia pe care o adusesem înainte de a ră spunde la întrebare. „Am
vrut doar să scap, ca tine.”
„Totuși, trebuie să fie greu.”
"Nu. A fost incredibil de ușor să iei decizia.”
Era? Nu îmi puteam imagina să mă mut atâ t de departe de familia mea. Eram destul de
sigură că mama m-ar urmă ri dacă aș face-o. Am rupt pâ inea în jumă tate. — Ești o enigmă ,
Avery Morgansten.
S-a rezemat de tejghea. "Nu chiar. Mai mult ca tine.”
"Cum așa?"
Mi-a fă cut semn spre mine și spre pâ inea mea pe jumă tate mâ ncată . „Tocmai ai mâ ncat
patru ouă fierte tari, mă nâ nci jumă tate dintr-o pâ ine și ai abdomene care par să aparțină
unui anunț Bowflex.”
Zâ mbetul meu era de mă rimea unui crater de cutremur. „M-ai verificat, nu-i așa? Între
insultele tale arză toare? Mă simt ca o bomboană .”
Ea a râ s, iar sunetul era blâ nd și dulce. "Taci."
„Sunt un bă iat în creștere.”
Sprâ ncenele ei s-au ridicat la asta și am râ s. În tă cerea urmă toare, m-am trezit să -i spun
mai multe decâ t le-am spus celor mai multe fete pe care le cunoscusem de ani de zile. „Tată l
meu este avocat, își conduce propria firmă acasă . Deci probabil a vrut să merg la facultatea
de drept.”
Ea a ră mas lâ ngă tejghea. „De ce nu ai fă cut-o?”
„Legea nu este treaba mea. Mama este medic – cardiolog – și înainte să întrebi, nici școala
de medicină nu era treaba mea.”
Mâ na ei dreaptă s-a dus la acea bră țară , un obicei nervos de care începeam să -mi dau
seama. „Ș i recreerea sportivă este treaba ta?”
„Fotbalul este treaba mea. Deci, dacă pot să mă descurc cu o echipă , să -i ajut jucă torii,
atunci sunt fericit.” M-am oprit, mi-am schimbat greutatea. „Sau mi-ar plă cea să antrenez,
poate la liceu sau altceva.”
 Privirea ei a că zut pe podea în timp ce se strecura înainte. Mi-a amintit de un animal
speriat care mai fusese ră nit și nu era neîncreză tor în cei din jur. Nodul mi s-a extins în
piept și senzația de înțepă tură oribilă a revenit, spunâ ndu-mi ceva ce nu voiam să aud.
„De ce nu joci fotbal?” ea a intrebat.
Ș i ă sta era un subiect pe care nu voiam să -l ating, dar ea punea întrebă ri și nu aveam cum
să o dobor. „Este un lung . . . poveste complicată , dar nu este ceva ce pot face acum.”
Era lâ ngă masă , plutind lâ ngă scaun. „Ce zici mai tâ rziu?”
"Mai tarziu . . . mai tâ rziu ar putea funcționa.” Ș i asta era adevă rat. Dacă m-am menținut
în formă , aș fi ținut pasul cu jocul, cine știa? Doar că nu a fost ceva la care mi-am permis să
mă gâ ndesc mult. „Deci zburați înapoi în Texas pentru vacanța de toamnă sau de Ziua
Recunoștinței?”
Ea pufni. "Probabil ca nu."
„Ai alte planuri?”
Avery a ridicat din umeri și apoi a început să mă întrebe despre fotbal. Trecuseră ore și
eram sigur că ea cunoștea fotbal la fel de bine ca vreodată . Era aproape de amiază câ nd m-
am ridicat. Nu prea voiam să plec, dar o absorbisem toată dimineața.
Întorcâ nd tigaia într-o mâ nă și purtâ nd pâ inea în cealaltă , m-am oprit în fața ușii ei. „Deci,
Avery. . .”
S-a rezemat de canapea. „Deci, Cam. . .”
„Ce faci marți seara?”
"Nu știu." În fruntea ei s-a instalat prudența. "De ce?"
„Ce-ar fi să ieși cu mine?”
— Cam, oftă ea.
„Nu este un nu.”
"Nu."
„Ei bine, este un nu”, am recunoscut.
"Da, este." Ea s-a îndepă rtat de canapea, apucâ nd ușa. „Mulțumesc pentru ouă .”
M-am dat înapoi, neînfricat. „Ce zici de miercuri seara?”
„La revedere, Cam.”
Shortcake a închis ușa, dar nu înainte să o vă d zâ mbind și am știut că nu va mai dura prea
mult pâ nă să spună da.
 Opt

că estimasem greșit câ t de mult era cu adevă rat „mult mai mult”.

Zilele se transformaseră în să ptă mâ ni, câ nd vara a alunecat în sfâ rșit în trecut și frunzele
de pe toți stejarii au devenit aurii și roșii. Cerul începuse să se întunece în fiecare zi cu un
minut mai devreme, iar norii care se rostogoliră și vâ ntul care se desprindea de pe Potomac
avertizează că iarna era chiar după colț.
L-am rugat pe Avery să iasă cel puțin de două ori pe să ptă mâ nă . De fiecare dată , ea a spus
nu și de fiecare dată , am devenit și mai hotă râ tă . La un moment dat, în mijlocul astronomiei,
câ nd ea lua în grabă notițe și am schițat Chevy Impala a lui Winchester, am recunoscut că
întregul aspect al provocă rii acestei urmăriri nu mai era cu adevă rat în ecuație.
Aruncâ nd o privire la ea în timp ce îl privea pe Drage plutind de la o parte la alta a
platformei înă lțate în blugii lui spă lați cu acid, un zâ mbet drag mi-a despă rțit buzele.
Cu câ t petreceam mai mult timp în preajma lui Avery, cu atâ t îmi doream mai mult să fiu
în preajma ei și tot ce fă ceam a fost să vorbim. Să ies cu o tipă , să mă relaxez fă ră nicio
distracție fizică , a fost un teritoriu neexplorat pentru mine. În timp ce aș fi ră mas în jos
pentru mai mult, mult mai mult, eram mulțumit să fiu cu ea. Ș i asta a fost atâ t de nou pentru
mine.
În fiecare duminică , mă prezentam în apartamentul ei cu ouă și un tip diferit de produse
de patiserie, învă țâ nd destul de repede că orice ciocolată era un câ știg pentru ea. A doua
oară câ nd am trecut, ea a fost la fel de fericită să mă vadă ca și prima dată , dar a renunțat
rapid la actul. Ș i a fost un act, pentru că felul în care ochii ei că prui s-au încă lzit câ nd m-a
vă zut îmi spunea ce nu era dispusă să spună vocal.
Era mereu precaută , de fiecare dată câ nd eram împreună , dar după un timp, începea să se
relaxeze și atunci adevă rata Avery scotea capul.
Profesorul Drage a fă cut o pauză în prelegerea sa și Shortcake s-a oprit, ră sucindu-și
mâ na dreaptă la încheietura mâ inii, de parcă ar fi încercat să rezolve o îndoială .
Lă sâ ndu-mi pixul în poală , nu m-am gâ ndit la ce fă ceam. Câ nd a fost vorba de Shortcake,
rar m-am gâ ndit. Poate asta a fost o problemă .
Shortcake a gâ fâ it câ nd i-am smuls stiloul dintre degete și i-am pus pe caiet. Capul ei s-a
întors brusc spre mine, cu sprâ ncenele ridicate. "Ce faci?" întrebă ea cu voce joasă .
— Nimic, am murmurat eu, îndreptâ ndu-mă spre ea.
Pieptul lui Avery s-a ridicat în timp ce mi-am curbat mâ inile în jurul celei drepte. „Tu faci
ceva.”
„Shh.” Mi-am apă sat degetele mari în mâ na ei, trecâ ndu-le ușor în lateral, peste degetul ei
mic și între ele.
Ochii ei s-au mă rit în timp ce s-au aruncat de la mâ inile noastre la fața mea. "Ce . . . ce
faci?"
 "Cu ce seamă nă ?" am șoptit, mișcâ ndu-mi degetele mari spre degetul ei inelar și apoi spre
mijloc, urmâ nd calea oaselor delicate. „Mâ na ta pă rea înghesuită . Îmi fac fapta bună a zilei.”
"Dar-"
„Taci.” Degetul mi s-a strecurat în partea că rnoasă dintre ară tatorul ei și degetul mare, iar
Avery a gâ fâ it. „O să ne bagi în necazuri.”
O pată roz îi sâ ngera pe obraji. „Tu ești cel care mă atinge.”
„Ș i tu ești cel care face zgomot.”
Ea a închis gura câ nd i-am întors mâ na, lucrâ nd cu palma. Ea trase adâ nc aer în piept și
apoi se lă să pe spate pe scaun, cu brațul și corpul nu atâ t de rigide. Am privit-o de sub gene
și câ nd și-a sut buza de jos între dinți, acțiunea a trimis o zguduire direct prin mine. Mi-a
să rit penisul și mi-am dat seama dintr-o dată că nu era o idee prea bună ce fă ceam. Nimic
mai ciudat decâ t să ai o problemă în timpul orei.
Dar pielea ei s-a încă lzit sub a mea, netedă și moale ca satinul, iar David Beckham a putut
să -mi arunce o minge de fotbal din cap, iar eu nu m-aș fi putut opri.
Mâ inile mele au urcat pâ nă la încheietura ei, strecurâ ndu-se sub mâ neca puloverului ei
ușor. Pielea ei era și mai moale acolo, vena subțire albastră formâ nd o linie delicată pe care
voiam să o trasez cu buzele și apoi cu limba.
Doamne, am vrut să -i gust pielea. Blugii mei aveau impresia că s-ar fi micșorat de
aproximativ trei mă rimi în picioare. Nu se înșela că eram atras de ea, dar uneori, ca acum,
era aproape dureros. M-am întrebat dacă aș putea s-o să rut – dacă cineva ar observa dacă i-
aș duce mâ na la buze? Eram destul de departe în spate încâ t Drage să nu aibă habar ce
facem, chiar dacă aș să ruta-o. . . sau a strecurat o mâ nă între coapsele acelea frumoase.
Dar ceva. . . acea nenorocită de senzație de înțepă tură de-a lungul ceafei m-a ținut înapoi.
Neavâ nd idee unde am dezvoltat acest nivel de autocontrol, m-am fă cut să -i pun mâ na în
jos și să mă las pe spate înainte să fac ceva prost. Ș i chiar acum, eram capabil de multe
prostii. Au trecut câ teva secunde câ nd mi-am forțat respirația să încetinească și înainte să
mă pot uita la ea.
Shortcake se uita la mine, cu ochii ei o mulțime de secrete. Privirile ni s-au blocat și ceva
infinit a trecut între noi, o scâ nteie pe care am jurat că aproape că o vă d cu ochii.
Doamne, am sunat ca un vagin.
„Mulțumesc”, a spus ea, puțin fă ră suflare, în timp ce își lua pixul.
Alunecâ nd pe scaun, mi-am desfă șurat coapsele, în speranța că voi atenua durerea, dar
mi-am imaginat că voi merge la Centrul de mă celar cu o mare greută ți. „Avery?” Am soptit.
„Cam?” a ră spuns ea, la fel de joasă .
"Ieși cu mine."
Gâ tul ei a lucrat la o înghițitură și buzele i s-au ră sucit într-un mic zâ mbet. "Nu."
Înclinâ ndu-mi capul pe spă tarul scaunului, am zâ mbit.

Miercuri , trebuia să fiu la Principiile Nutriției Sportive, împreună cu Ollie și Jase, dar nu
aveam chef să mă plimb pâ nă la Centrul de mă celar. Dacă aș conduce, mi-aș pierde locul de
parcare și ar fi o adevă rată că țea.
Ș i eram în afara Bâ rnoiului, care întâ mplă tor era în perioada în care Avery lua prâ nzul cu
prietenii ei. Nu că prezența mea ar fi avut vreo legă tură cu Shortcake.
 Oh, pe cine dracu am glumit? Ș tiam exact de ce fundul meu alb ca crin iese în evidență în
fața Bâ rlogului. Am început să urc scă rile câ nd s-au deschis ușile de la libră rie.
„Cam!”
Am început la strigă tul strident, întorcâ ndu-mă să le vă d pe Susan și Sally. Sau erau Molly
și Mary? N-am avut nici o idee. Cei doi pă reau identici cu mine. Unul avea pă rul blond
platinat, celă lalt maro deschis, cu dungi de platină . Ambele erau bronzate. Ambele aveau
trupuri strâ nse, și cred că s-ar putea să mă descurc cu unul dintre ei la un moment dat.
Sau amâ ndouă .
„Hei”, am spus zâ mbind. „Ce faceți voi doi?”
„Nimic”, a ră spuns super blonda. A să rit pe scă ri, urmată îndeaproape de prietena ei.
Atunci mi-am dat seama că ea era Susan, ceea ce însemna că cealaltă trebuia să fie Sally.
„Nu te-am vă zut de mult.”
„Ca pentru totdeauna”, a reiterat Sally. „Nu ai fost la nicio petrecere recent.”
Atâ t a fost adevă rat. Trecuseră să ptă mâ ni, dacă nu luni, de câ nd participasem la vreuna
din petrecerile aruncate la frați. Am pornit înapoi în sus pe scă ri. "Am fost ocupat."
Susan fă cu bofă în timp ce își trecu pă rul peste umă r. „Nu e distractiv. Tuturor le este dor
de tine.”
M-am întrebat cine sunt toată lumea în timp ce am traversat balconul și am deschis ușile
duble albastre și aurii, îndreptâ ndu-mă spre Bâ rlog. „Mi-a lipsit multă distracție?”
"Mult." Susan a ajuns cumva în fața mea și am fost opriți în fața canapelelor care
înghesuiau televizorul. Ș i-a pus mâ na pe pieptul meu, în timp ce privirea mea s-a mutat
dincolo de ea, pâ lpâ ind peste râ ndurile de mese. — Sunt sigur că am putea să te prindem,
Sally și cu mine.
"Chiar așa?" Vâ rful unui cap ară miu a apă rut și l-am recunoscut pe bă iatul cu pielea
întunecată care stă tea vizavi de ea. Fetele au spus altceva, dar eu nu am fost atent. Fă câ nd
un pas înapoi, le-am zâ mbit fetelor. „Uite, trebuie să fug. Ne vedem mai tâ rziu, bă ieți.”
Nu am așteptat un ră spuns, scă pat și tă indu-mă în fața unui grup de oameni care se
îndreptau spre soarele de toamnă . Un zâ mbet larg a izbucnit pe chipul lui Jacob câ nd m-a
ză rit. I-a spus ceva lui Shortcake, iar umerii ei s-au încordat. Nu am fost surprins. ma
asteptam la asta. De fiecare dată câ nd ne adunam, trebuia să o luă m de la capă t. Pâ nă și eu
am fost uimit de ră bdarea mea câ nd a fost vorba de ea.
„Hei, Cameron!” spuse Jacob, îngrozitor de vesel. "Cum stă treaba?"
„Hei, Jacob. Bretania.” M-am așezat lâ ngă Shortcake și i-am înghiontat brațul. „Avery.”
Ea a murmurat salut și apoi a întrebat: „Ce faci?”
„Oh, știi, ră utate și haos.”
„Asta îmi amintește de Harry Potter”, a spus Brit, zâ mbind ușor. „Am nevoie de o recitire.”
Toate privirile s-au întors spre ea.
Roșu i-a înflorit pe obraji în timp ce și-a trecut mâ na prin pă r. Nu o cunoșteam prea bine
pe Brittany, dar știam că a mers la liceul meu și pă rea destul de cool. "Ce?" ea a spus. „Nu
mi-e rușine să recunosc că lucrurile întâ mplă toare îmi amintesc de Harry Potter.”
„Tipul ă la de acolo îmi amintește de Snape.” Mi-am înclinat bă rbia spre masa din spatele
nostru. „Așa că înțeleg.”
Un zâ mbet recunoscă tor stră bă tu chipul lui Brittany.
„Oricum, bă ieți, ce faceți?” M-am mișcat astfel încâ t piciorul meu să se lipească de al lui
Shortcake. „Te joci cu M&M’s și Skittles?”
 „Da, asta și studiem pentru istoria noastră să ptă mâ na viitoare. Trebuie să cartografiam
Europa”, a explicat Jacob.
„Ai.” Mi-am bă tut piciorul în al ei.
Ea a întors favoarea.
„Dar Avery, minunat, Avery. . .” Râ njetul lui Jacob se ră spâ ndi pe mă sură ce privirea lui
Shortcake creștea. „Ne-a ajutat să studiem.”
„Ce are.” Brittany a schimbat o privire cu Jacob și interesul meu a atins apogeul.
Jacob se aplecă înainte, sprijinindu-și bă rbia în mâ nă . „Înainte să începem să studiem, îi
spuneam lui Avery că ar trebui să poarte culoarea verde mai des. O face sexy cu acel pă r al
ei.”
— Îți place culoarea verde de la ea, Cam? întrebă Brit.
Nu observasem ce poartă , dar m-am întors spre ea, cu privirea alunecâ nd peste puloverul
verde. „Culoarea îi arată grozav, dar arată frumos în fiecare zi.”
Shortcake se înroși în timp ce expiră .
"Frumoasa?" Brit oftă .
„Frumos”, am repetat, înghiontindu-i din nou genunchiul. „Deci, bă ieți, ați învă țat ceva din
studii?”
Shortcake a spus: „Cred că am înțeles”.
"Din cauza ta." Jacob a împă rtă șit o altă privire cu Brittany. „Avery a venit cu acest câ ntec
pentru a mă ajuta să -mi amintesc unde erau ță rile.”
„Câ ntă -i câ ntecul tă u.” Brittany i-a dat un cot, fă câ nd-o să sară în mine.
"Ce melodie?" Am întrebat.
Ea clă tină din cap. „Nu mai câ nt câ ntecul acela.”
Jacob zâ mbi. „Este câ ntecul Croației.”
Expresia de pe chipul lui Avery ar putea ucide.
Am râ s. „Câ ntecul Croației? Ce?"
— Nu, spuse ea. „Nu mai câ nt. Deci nu este talentul meu.”
„Ce fel de talente ai?” am întrebat, iar ea s-a uitat la mine, cu ochii incredibil de mari.
„Avery?”
— Spune, îl convinge Jacob.
Brit a să rit. „Talentele sunt distractive.”
"Ei pot fi." Mă gâ ndeam la toate talentele pe care le aveam pe care eram mai mult decâ t
dispus să le împă rtă șesc cu ea în timp ce îmi aplecam capul. Era doar un centimetru sau doi
între guri noastre, iar oftat ei blâ nd mi-a stră bă tut sâ ngele. „Spune-mi care sunt talentele
tale, dragă .”
— Iubitule, murmură Jacob, oftâ nd.
— Dans, spuse ea. "Am dansat. Obișnuiam să dansez.”
Curiozitatea s-a revă rsat în mine. Care au fost șansele? „Ce fel de dans?”
"Nu știu." Ea apucă pachetul de Skittles, aruncâ ndu-le în palmă . „Balet, jazz, tap,
contemporan — genul ă sta de lucruri.”
„Nici un rahat?” Sprâ ncenele lui Jacob se ridicară . „Am fă cut tap câ nd aveam șase ani,
timp de aproximativ o lună , și apoi am decis că vreau să fiu pompier sau ceva de genul ă sta.
Rahatul acela a fost greu.”
Brit a chicotit. „Am încercat să dansez și am descoperit că nu aveam nicio coordonare sau
grație în afară de a-mi scutura fundul. Ai fost bun la asta?”
 Shortcake a ridicat din umeri, cu privirea ațintită asupra bucă ților de bomboane. „Am
luat cursuri de aproximativ zece ani, am fă cut câ teva concursuri și multe recitaluri.”
„Atunci ai fost bun!” a exclamat Brit. „Pariez că ai fă cut toate acele întorsă turi și trucuri
nebunești.”
Nu-mi venea să cred câ nd mă uitam la ea. Era dansatoare. Nu m-aș fi gâ ndit niciodată ,
pentru că toți dansatorii pe care îi cunoșteam erau plini de încredere, dar asta explica
mușchiul slab pe care-l spionisem în picioarele ei, genul de ton care nu a dispă rut niciodată
cu adevă rat.
„Sora mea a dansat de câ nd avea în jur de cinci ani”, i-am spus, oarecum uimit. „Încă o
face. Cred că ar tă ia pe cineva dacă ar fi fă cut-o să se oprească .”
Ea termină Skittles, dâ nd din cap. „Dansul poate crea dependență dacă îți place.”
— Sau ești bun la asta, interveni Brit.
I-am lovit umă rul cu al meu, atră gâ ndu-i atenția. Pentru ca ea să danseze atâ ția ani, am
fost surprins că a vorbit despre asta la timpul trecut. „De ce te-ai oprit?”
O privire îndepă rtată a apă rut în privirea ei și am știut că acolo unde se afla ea în acel
moment, nu era în prezent. Vă zusem acea privire strecurâ ndu-se mult peste ea și mereu mă
întrebam unde se duce în acele momente.
În cele din urmă , a ridicat din nou din umeri în timp ce mergea după M&M's. „Cred că m-
am să turat de asta. Sora ta face concursuri?”
Nu am crezut-o. Nici un pic. Dansul era în sâ nge, dar nu l-am apă sat. Nu acum. „A că lă torit
peste tot și și-a petrecut vara la Ș coala de balet Joffrey cu o bursă .”
„La dracu!” Gura ei a că zut. „Trebuie să fie al naibii de bună .”
Plin de mâ ndrie, am zâ mbit. "Ea este."
Avery mi-a zâ mbit, dar pe mă sură ce minutele au trecut, acel zâ mbet a dispă rut în timp ce
privirea ei s-a îndreptat spre pachetul gol de bomboane. Ea chiar nu a spus nimic după
aceea, oricâ t am încercat eu și prietenii ei să o amâ nă m în conversație. Ceva s-a întâ mplat
cu ea și știam că are legă tură cu locul în care se ducea câ nd a tă cut.
Câ nd s-a ridicat să plece, mi-am luat la revedere și am urmat-o în briza ră coroasă și
soarele stră lucitor. Am fost liniștit în timp ce ne îndreptam spre deal, neștiind cum să o
abordez. Deși descoperisem multe despre Avery, erau încă atâ tea pe care nu le știam. Ș i-a
pă strat trecutul și gâ ndurile aproape de ea.
Cineva mi-a strigat numele lâ ngă Byrd Center, iar eu am fă cut cu mâ na absent câ nd
traversam strada.
Ne-am oprit lâ ngă bă ncile goale din fața lui Knutti și am respirat adâ nc. "Te simți bine?"
Ridicâ ndu-și bă rbia în sus, își miji ochii. "Da, sunt bine. Tu esti?"
Nesimțind zâ mbetul pe față , am dat din cap. „Suntem în continuare pentru mâ ine seară ?”
"Mâ ine seara? Oh! Misiunea de astronomie. Da, funcționează pentru mine.”
"Bun." M-am dat înapoi, știind că trebuie să -mi duc fundul la curs. "Ne vedem atunci."
Shortcake sa întors și apoi sa pivotat înapoi spre mine. „Cam?”
Nodul îmi pulsa în piept. „Da?”
Ea s-a jucat cu bră ţara în timp ce privirea ei s-a îndepă rtat înainte de a se aşeza înapoi
asupra mea. „Ce fă ceai în Bâ rlog? În mod normal, nu ai curs, ca acum?”
Am zâ mbit în timp ce i-am ținut privirea. „Da, în mod normal am curs acum, dar am vrut
să te vă d.”
 Ș ocul i-a împră știat fața și apoi am vă zut zâ mbetul luminâ ndu-i ochii înainte să -i lovească
chiar buzele. Simțind că nodul face un lucru amuzant, ră sucit, m-am rotit înainte să o apuc
și să o să rut.
Pentru că am fost foarte aproape de a face asta.
Am trecut peste drum înainte ca un fluier scă zut să -mi atragă atenția. Privind spre stâ nga,
l-am vă zut pe Jase stâ nd sub un copac, cu telefonul mobil în mâ nă . La naiba. Probabil că și-a
înă lțat fundul din West Campus.
— Să ri peste curs fă ră mine? a întrebat el în timp ce mă îndreptam spre el, cu ochii
întunecați de nuanțele aviator pe care le purta. Foarte puțini oameni își puteau scoate acei
ochelari de soare fă ră să arate ca un prost. Nu am fost unul dintre ei.
Am ridicat din umeri în timp ce atenția mea s-a deplasat dincolo de umă rul lui Jase, peste
stradă , aruncâ nd o ultimă privire în Shortcake dispă râ nd prin ușile Knutti Hall.
Jase oftă . „Ești obsedat.”
„Huh?”
Fă cu semn din cap că tre Knutti. „Nu cred că ai să rit vreodată vreodată un curs pentru a
sta cu o fată înainte.”
m-am încruntat. „De unde știi că am să rit peste o oră pentru a sta cu Avery?”
Sprâ ncenele i se ridicau deasupra ochelarilor de soare. "Nu sunt prost."
„Asta este dezbă tut.”
Jase m-a dat jos. "Ei bine, să vedem. Clasa a ieșit devreme, așa că am venit aici tocmai la
timp să te vă d mergâ nd ca un bă iețel bun. ți-am strigat numele. Mi -ai făcut semn cu mâna și
ai continuat să mergi – sau să te uiți la ea.”
Sprâ ncenele mele s-au ridicat în timp ce mă întorceam, îndreptâ ndu-mă spre uși. „Asta
îmi țipai numele?”
— Exact, spuse el oftâ nd. S-a uitat la mine și tot ce am vă zut a fost fața mea în ochelarii lui
de soare. — A fost încă de acord să iasă cu tine?
"Nu."
Jase clă tină din cap. „Omule, ești atâ t de nenorocit câ nd vine vorba de fata asta.”
 Nouă

„O plă cintă cu mere pentru tine.” I-am predat micul ră sfă ț lui Avery și apoi l-am scos pe
celă lalt din geanta McDonald's. „Ș i plă cintă cu mere pentru mine.”
Shortcake a deschis cutia de coajă . „Crezi că folosesc mere adevă rate?”
„Doamne, chiar nu vreau să știu.” Am muşcat crusta, gemâ nd de dulceaţă . „Ah, rahatul
ă sta e atâ t de bun.”
Ochii ei s-au fixat asupra mea. "Jur. De fiecare dată câ nd mă nâ nci ceva, parcă ai fi pe cale
să ai un orgasm.” S-a îmbujorat câ nd a spus asta. „Sau orice.”
„Ei bine, acum știi cum sună câ nd vin.”
Ș i-a încrețit nasul în timp ce a luat o secțiune din crustă . „Este ceva ce-mi doream să știu.”
"Ș tiam eu."
Shortcake a râ s și apoi și-a fă cut crusta în gură . "Esti teribil."
„Sunt perfect.” Mi-am îndreptat privirea pe parbriz. Stă team în parcarea din spatele
clă dirii de știință . Albastrul închis al cerului se transforma repede în noapte, dar norii groși
care se rostogoleau înă untru pă reau de ră u augur. „Probabil ar fi trebuit să alegem o altă
noapte pentru a face asta.”
Ea a luat punga și a ră zuit toate merele tă iate în ea, lă sâ nd crusta de jos curată .
„Este o risipă .”
Ochii ei erau caldi in timp ce imi arunca o privire laterala. „Vrei să le scoți din sac și să le
mă nâ nci? Sună ca și cum ai mai avea câ teva gemete bune în tine.”
„Dragă , nu ai auzit nimic. . .” Am fă cut o pauză , fă câ ndu-i cu ochiul. "Inca."
Ea și-a dat ochii peste cap. „Mai mult ca niciodată .”
— Doamna protestează prea mult, cred?
„Nebunul.” Shortcake a râ s, iar sunetul a fost ușor. „Este „doamna protestează prea mult,
cred”. ”
M-am întins, periâ nd șuvițele groase de pă r înapoi de pe umă rul ei. Ea nu a tresă rit, ceea
ce a fost un progres uriaș. „Faptul că poți corecta asta este o dovadă suplimentară .”
Un alt râ s a izbucnit din ea în timp ce își ștergea degetele. "Tot ceea ce. Ești gata?"
„Am fost gata, dar a trebuit să te oprești și să iei o plă cintă cu mere.”
"Ce?" S-a ră sturnat pe scaun spre mine. „Asta a fost ideea ta.”
Am clipit nevinovat. „Nu așa îmi amintesc ultimele două zeci de minute.”
M-a fixat cu o privire uscată .
„Toți ați spus „Am nevoie de o plă cintă cu mere” și ce aș putea face? Tră iesc pentru a te
sluji.”
Rulâ nd geanta, ea mi-a aruncat-o, dar am prins-o. „De fapt, ai spus ceva de genul „Am
nevoie de mâ ncare în burtă ”. ”
Am râ s. „Nu așa îmi amintesc această mică aventură .”
 M-a pocnit de braț și, în timp ce s-a tras înapoi, i-am prins mâ na. Buzele ei s-au
întredeschis câ nd i-am ridicat mâ na, apă sâ nd un să rut rapid, complet 100% cast, pe centrul
palmei ei. "Gata?"
Cu ochii mari, și-a tras mâ na înapoi la piept și a dat din cap. Câ nd am coborâ t din camion
și ne-am îndreptat spre clă dire, ea era îmbujorată . Rozul frumos m-a fă cut să vreau să -l
urmă resc cu buzele, dar apoi a alunecat în fața mea.
Nu că m-aș plâ nge.
Am urmă rit legă narea dulce a fundului lui Avery în timp ce ea urca casa scă rilor din fața
mea și câ nd am ajuns pe acoperiș și stă team în fața telescopului Philips, îmi pulsam între
picioare.
Acest lucru devenea ridicol.
Trecuseră luni de zile de câ nd scă pasem cu nimic, în afară de mâ na mea, și știam că Jase
îmi va spune să mă duc pe altcineva ca să cobor, dar nici mă car nu mă puteam gâ ndi la
altcineva în afară de Avery.
Jase avusese dreptate ieri.
Am fost atâ t de nenorocit câ nd era vorba de ea, și nu așa cum mi-am dorit.
„Ești sigur că știi cum să folosești chestia asta?” întrebă ea, cu capul înclinat în lateral.
Mișcâ ndu-mă în fața ei, i-am aruncat o privire. "Ce? Tu nu?"
"Nu."
„Nu ai fost atent în clasă câ nd Drage a analizat asta și camerele de imagine?”
Ș i-a scos un șold în timp ce și-a încrucișat brațele. „Ai desenat distribuția din Duck
Dynasty câ nd a trecut peste asta.”
Am râ s, mulțumit pentru că exact asta fă ceam atunci câ nd Drage mi-a spus cum să
manevreze telescopul. Ceea ce însemna că Shortcake îmi acorda o mare atenție. Am reglat
comenzile. "Ascultam."
„Uh-huh.” Se apropie mai mult în timp ce vâ ntul se înă lța, învâ rtindu-se pe acoperiș,
luâ ndu-și șuvițele de pă r și scoțâ ndu-le de pe față . Doamne, ară ta frumos stâ nd acolo. Am
clă tinat din cap, concentrâ ndu-mă din nou pe telescop, dar a fost greu — eram greu.
„De fapt, ești un artist destul de bun”, a spus ea.
"Ș tiu."
Ea scoase un sunet care nu era tocmai prietenos.
Am schimbat maneta. „Am folosit un telescop o dată sau două în viața mea.”
„Asta e aleatoriu.”
"Bine. L-am folosit câ nd aveam cursul anterior.” I-am zâ mbit rapid, apoi am verificat
poziționarea lunetei. „Omule, nu știu dacă vom reuși să obținem ceva înainte ca norii ă ia să
intre.”
„Ei bine, atunci ar fi bine să te gră bești.”
"Autoritar."
Shortcake râ nji.
„Vino aici și îți voi ară ta cum să folosești asta.” Dâ ndu-i suficient spațiu pentru a intra, mi-
am mușcat interiorul obrazului în timp ce șoldul ei îl peria pe al meu, apropiindu-se al
naibii de locul unde mă durea literalmente . „O să fii atent?”
"Nu chiar." Ea încă zâ mbea.
— Mă car ești sinceră . Eram în auto-tortura. Asta a fost singura scuză pentru care m-am
aplecat, ținâ nd-o în cușcă cu brațele mele. Mirosul ei, acel amestec ceresc de fructe de
pă dure și mosc, a fă cut ca multe pă rți ale corpului meu să se zvâ cnească . Mi-am dat seama
vag că ea nu se înțepenise. A fost bine.
„Acesta este un Philips ToUcam Pro II.” Mi-am dres glasul. „Se agă ță de telescop. La aceste
setă ri, ar trebui să puteți obține o imagine clară a lui Saturn. Apă sați pe aceasta și va
captura o imagine.”
"Bine." Ș i-a lă sat pă rul pe spate după urechi. „Nu cred că ar trebui să primim o imagine a
lui Saturn.”
„Huh.” Ce dracu a fost Saturn? Tot ce mă puteam gâ ndi era câ t de aproape eram, cum
simțeam că ldura rostogolindu-se de pe corpul ei. Nici nu știam de ce erau pe acoperiș.
"Hei."
Ș i-a înclinat capul pe spate, fă câ ndu-și marginile pă rului să alunece peste obrazul meu.
Mi-a bă tut pulsul câ nd mi-am imaginat că pă rul alunecă peste alte pă rți ale corpului meu.
"Hei, ce?"
"Ieși cu mine."
"Taci." Un râ njet apă ru în timp ce ea se aplecă înainte, privind în telescop. Corpul ei l-a
periat din nou pe al meu și i-am întors un geamă t. „Nu vă d nimic.”
Râ sul meu pă rea sugrumat. „Asta pentru că nu am scos capacul obiectivului.”
Mi-a dat un cot în stomac, ceea ce m-a fă cut din nou să râ d. "Idiotule."
Am depă șit granițele în seara asta. Nici mă car nu știam de ce, dar nu m-am putut opri
câ nd am întins mâ na spre lentilă , apă sâ nd pe spatele ei. Ea s-a liniștit atunci, iar inspirația
ei moale mi-a zguduit. Am așteptat să se îndepă rteze, pentru că ar putea dacă a vrut, dar nu
a fă cut-o.
Mi-am aruncat privirea în jos la ea și am vă zut că genele ei groase îi evantaiau obrajii.
"Ce?"
— Ț i-ar fi fost mai ușor să mergi pe o parte și să faci asta, spuse ea, cu voce diferită , mai
grea.
"Adevă rat." M-am aplecat astfel încâ t gura mea să fie lâ ngă urechea ei. „Dar ce distracție
ar fi?”
Avery a tremurat și întregul meu corp sa încordat. „Du-te să te distrezi singur.”
Habar n-avea câ t de des era cazul. „Ei bine, asta nu e chiar distractiv.” Am fă cut o pauză ,
fă ră să mă mișc. "Incearca din nou."
Ezitâ nd o clipă , ea se aplecă apoi înainte, apă sâ nd cu ochiul de telescop. Au trecut câ teva
secunde. "Wow."
"Il vezi?"
Ea se îndreptă . „Da, e destul de tare. Nu am vă zut niciodată o planetă în viața reală . Adică ,
ca și cum mi-ai luat timp să faci asta. Este destul de misto."
"Si eu cred la fel." I-am smuls câ teva șuvițe din pă r, împiedicâ ndu-le să mă lovească în
ochi. „La ce ar trebui să ne uită m?”
„Să getă tor și apoi asterismul ceainicului și aburul lui, orice-” O pică tură de ploaie urâ tă și
rece i-a stropit pe frunte și s-a smucit înapoi pe pieptul meu. "Oh la naiba."
Shortcake a scâ rțâ it câ nd o altă pică tură a coborâ t și ea s-a învâ rtit, întâ mpinâ ndu-și ochii
pe ai mei. Eram pe cale să ne îmbibă m pâ nă la os. Înjurâ nd pe sub ră suflare, i-am prins
mâ na, tră gâ nd-o peste acoperiș. Eram aproape de uscat câ nd cerul s-a deschis și ploaia
înghețată ne-a udat.
„O, Doamne,” țipă ea. „E atâ t de frig!”
 Râ zâ nd, m-am oprit și m-am învâ rtit, tră gâ nd-o de pieptul meu. A fost o scurtă secundă
câ nd ochii ei mari i-au întâ lnit pe ai mei, câ nd ploaia s-a revă rsat asupra noastră . Zâ mbetul
meu a fost singurul meu avertisment.
Am încolă cit-o cu un braț în jurul taliei ei subțiri în timp ce m-am scufundat, ridicâ nd-o
de pe picioare și aruncâ nd-o peste umă rul meu. Tră itul ei surprins m-a fă cut să râ d, iar
această presiune asemă nă toare unui balon — era singurul mod în care puteam să o explic
— s-a extins în piept și m-a simțit bine, ca și cum aș fi marcat un gol.
„Ai alergat prea încet!”
Degetele ei s-au înfipt în spatele puloverului meu. „Lasă -mă jos, fiu de...”
"Stai!" Mi-am prins brațul peste șoldurile ei și am plecat.
Alunecâ nd în bă lțile adâ nci, aproape că am mâ ncat ciment câ nd am alunecat pe acoperiș.
Cuvintele care ieșeau din gura ei, îndreptate că tre mine, le-ar fi ars urechile soldaților.
Am derapat pâ nă am oprit și am strâ ns ușa, aplecâ ndu-mă câ nd am scă pat de ploaie.
Întorcâ ndu-mă ca să nu fie cu fața la perete, am prins-o de șolduri și am coborâ t-o.
Nevoia ascuțită m-a stră bă tut în timp ce corpul ei aluneca în fața mea. Mâ inile mi s-au
strâ ns pe șoldurile ei și ea și-a înclinat capul pe spate. Ochii ei s-au întunecat într-un maro
ciocolat intens, iar creierul mi s-a oprit câ nd am strâ ns-o cumva mai aproape. Ș tiam că
trebuie să simtă excitarea mea și, avâ nd în vedere că nici mă car nu ne-am să rutat, ceva mi
s-a pă rut în neregulă , dar nu am putut să o las să plece.
Mâ inile ei s-au apă sat pe pieptul meu și am crezut că o să mă împingă și i-am jurat pe
Dumnezeu imediat și acolo, indiferent câ t de greu ar fi, o să -i dau drumul dacă ar face-o.
Dar ea nu a fă cut-o.
Mâ inile lui Avery s-au aplatizat pe pieptul meu, deasupra inimii mele bă tă toare, și trebuia
să fi simțit asta.
Mâ na mea s-a mișcat de la sine, curbâ ndu-i talia și apoi peste braț, pâ nă la gâ t și apoi pe
obraz. A icnit câ nd vâ rfurile degetelor mele i-au zdrobit obrajii, prinzâ nd pă rul lipit de
tâ mple. Am bă gat șuvițele înapoi în spatele urechilor ei, mâ na mea ză bovind.
„Ești îmbibat.”
"Si tu."
Mi-am netezit degetul mare peste obrazul ei. „Bă nuiesc că va trebui să încercă m asta în
altă seară .”
„Da,” șopti ea în timp ce ochii ei s-au închis și apoi s-au deschis din nou.
„Poate că ar fi trebuit să verifică m mai întâ i vremea.” Câ nd ea a zâ mbit, mi-am mișcat
șoldurile ca ră spuns. Corpul ei tremura într-un mod atâ t de uluitor și genele i se lă sară în
jos. Buzele ei s-au întredeschis și mai mult și nu am vrut să -i dau drumul. Se simțea prea
bine atâ t de aproape.
Pieptul ei s-a ridicat în respirații scurte și adâ nci în timp ce mi-am lă sat capul în jos,
dorind și nevoind să o să rut. Doar odata. Asta e tot ce mi-am dorit. Ochii mei au început să
se închidă .
Avery se dă du brusc înapoi, apă sâ nd o mâ nă între sâ ni. "Eu cred ca noi . . . ar trebui să -i
spunem o noapte.”
Pentru o clipă nu m-am putut mișca și apoi m-am lă sat pe spate, înclinâ ndu-mi capul de
perete. A durat câ teva clipe pâ nă am putut vorbi. „Da, ar trebui.”
Ieșirea din clă dire și întoarcerea la apartament nu a fost ușoară . Eram încă strâ ns ca un
arc. Nimic nu pă rea să facă să dispară marginea brută . Am încercat să recit alfabetul înapoi,
am încercat să mă gâ ndesc la bă trâ na care locuia în clă direa din apropiere, care uneori își
plimba câ inele într-o că mașă de noapte albă . Vederea nu era frumoasă , dar tot nu funcționa.
Ploaia încă mai că dea câ nd ne-am repezit peste parcare și pe sub copertă . Am clă tinat din
cap, stropit apă peste tot. Avery s-a oprit la baza scă rii care ducea la apartamentele noastre
și am crezut că a fost toată ploaia cu care tocmai o aruncasem. Mi-am deschis gura să -mi cer
scuze, dar ea s-a întors într-o parte, cu fața palidă în timp ce se uita la mine.
O durere foarte diferită mi-a tă iat pieptul, stâ rnind acel nod de acolo, la confuzia
puternică și frica din ochii ei. Frică . Nu am înțeles. I-am fă cut asta? Nu. Nu-mi venea să cred
asta. Nu așa cum a reacționat ea la mine. Am vă zut-o în ochii ei. Ea dorise s-o să rut, probabil
chiar la fel de tare cum voiam eu s-o să rut, dar se îndepă rtase pentru că ... . . Sincer nu stiam.
Mi-am trecut mâ na prin pă r, tră gâ ndu-l de pe frunte. "Ieși cu mine."
— Nu, șopti ea.
Am zâ mbit ușor, iar pieptul i-a că zut, umerii ei relaxați, de parcă ar fi trebuit să audă asta.
„Întotdeauna există mâ ine.”
Ea m-a urmat pe scă ri. „Mâ ine nu va schimba nimic.”
„Vom vedea.”
„Nu e nimic de vă zut. Îți pierzi timpul.”
„Câ nd te privește, nu este niciodată o pierdere de timp.”
Ș i acesta a fost al naibii de adevă r.
 Zece

Miercurea dinaintea vacanței de toamnă , am să rit din nou alimentația și am că utat-o pe

Avery, gă sind-o acolo unde era întotdeauna în timpul acestei ore: în Bâ rlog cu Brittany și
Jacob. A fost un lucru bun pe care l-am avut. Am descoperit trei lucruri importante.
Shortcake vorbea despre mine cu prietenii ei, pentru că știau că am cerut-o să iasă . Scor
pentru asta.
Ș i m-a comparat și cu un criminal în serie.
Nu că aș fi fost jignit, dar nu în fiecare zi cineva a fost menționat în aceeași propoziție cu
Ted Bundy.
Dar prietenii ei au susținut în totalitate o întâ lnire. mi-au placut.
— Oricum, spunea Brittany, cu ochii stră lucind de amuzament în timp ce se uita la o
Avery roșie de sâ nge, absolut mortificată . „Nu este vorba despre mine și despre vastele
mele cunoștințe despre criminalii în serie. Te pot uimi mai tâ rziu despre asta. Este vorba
despre tine, Avery. Acest tâ nă r gentilom, care nu este un ucigaș în serie, te cere să ieși. Esti
singur. Esti tanar. Ar trebui să spui da.”
"Oh, Doamne." Ea gemu, punâ ndu-și mâ inile pe față . „Este timpul să mergeți cu toții
acasă ?”
Am râ s adâ nc. — Ieși cu mine, Avery.
S-a întors spre mine, oarecum surprinsă . "Nu."
"Vedea?" M-am adresat lui Brittany și Jacob. „Ma tot refuza.”
Jacob pă rea uluit. — Ești un idiot, Avery.
"Tot ceea ce." Ea se ridică , luâ ndu-și geanta. „Merg la curs”.
"Te iubim!" strigă Jacob.
Ea a mormă it: „Uh-huh”, dar s-a oprit să -și ia la revedere. Mâ ine a început pauza de
toamnă și se duceau acasă . Încă eram surprins că Avery ră mâ nea în urmă . Că lă torind în
Texas a fost o că lă torie al naibii de patru zile, dar ar fi putut să plece acasă cu unul dintre ei.
Ce-i drept, nu mi-a plă cut ideea ca ea să fie singură aici.
Am așteptat pâ nă câ nd a terminat și apoi am urmat-o prin Bâ rlog. Ea și-a arcuit o
sprâ nceană spre mine. "Urmarindu-ma?"
„Ca un adevă rat ucigaș în serie”, am ră spuns.
„Ș tii că nu vorbim serios, nu? Ș i îmi pare ră u că le-am spus ceva despre asta. Tocmai au
început să mă deranjeze pentru tine și pentru urmă torul lucru pe care îl știu...
"E în regulă ." Mi-am lă sat brațul peste umerii ei, conducâ nd-o că tre gră mada de copaci
din afara clă dirii. Era frig și ea se aplecă , apă sâ nd mai aproape, indiferent dacă și-a dat
seama sau nu. "Nu-mi pasă ."
„Nu-ți pasă ?”
Am clă tinat din cap. Poate că ar trebui să mă deranjeze faptul că acum a existat un public
pentru respingerea mea repetată , dar pur și simplu nu a fost. Mi-am aruncat privirea spre
ea și i-am zâ mbit. Atenția ei s-a concentrat asupra uneia dintre dubele albastre care erau
mereu în campus.
„Uh-oh”, am murmurat.
"Ce?" S-a uitat la mine.
Mi-am coborâ t brațul, prinzâ nd o șuviță de pă r care îi sufla pe față și ținâ ndu-o după
ureche. Încă din noaptea de pe acoperișul lui Byrd, am profitat de orice ocazie nenorocită să
o ating și ea m-a lă sat. „Te gâ ndești.”
"Eu sunt."
"Despre?"
"Nimic important." Ea a zâ mbit absent. Nu era un zâ mbet imens, dar ea zâmbea mai mult.
— Te duci acasă weekend-ul acesta?
"Eu sunt." M-am apropiat, adunâ ndu-i pă rul și despă rțindu-l în două secțiuni lungi. Am
zâ mbit, crezâ nd că ară ta dră guță așa. „Plec mâ ine dimineață , luminos și devreme. Nu mă
întorc pâ nă duminică seara. Deci, fă ră ouă pentru tine să ptă mâ na asta.”
„Buu.” Fața i-a că zut puțin.
„Nu plâ nge prea mult pentru asta.” I-am periat vâ rfurile pă rului pe obraz și am încercat
din nou să facă ceva în weekend-ul acesta în loc să ră mâ nă singură . — Ai de gâ nd să o
accepti pe Brit cu oferta ei și să mergi acasă cu ea?
Ea a clă tinat din cap cu nu. „Voi sta aici și am să citesc ceva.”
"Tocilar."
„Nemernic”.
Am zâ mbit în timp ce i-am întins pă rul peste umeri. "Ș tii ce?"
"Ce?"
Respirâ nd adâ nc, am fă cut un pas înapoi și mi-am bă gat mâ inile în buzunarele blugilor.
„Ar trebui să ieși cu mine în seara asta, deoarece voi fi plecat tot weekendul.”
Ea a râ s. „Nu ies cu tine.”
„Atunci stai cu mine.”
Sprâ nceana i s-a încrețit. „Cum este diferit de a ieși cu tine?”
„Cum îți cer să stai cu mine în seara asta altfel decâ t noi duminică ?”
Tricosul dintre sprâ ncenele ei a început să se estompeze. "Ce vreţi să faceţi?"
Am ridicat din umeri lejer, dar inima îmi bă tea ca o tobă . „Comandați ceva de mâ ncare și
vizionați un film.”
Ș i-a schimbat greutatea, precaută . „Sună ca o întâ lnire.”
— Nu e o întâ lnire cu mine, dragă . Am râ s. „Te-aș scoate, ca în public. Sunt doar doi
prieteni care ies, se uită la un film și mă nâ ncă mâ ncare.”
Buzele ei formau o linie strâ nsă în timp ce privea în altă parte. Au trecut câ teva momente
și m-am pregă tit pentru încă o respingere. Dintr-un motiv oarecare, dacă ar spune nu la
asta, ar ustura mai ră u decâ t celelalte. Nu știam de ce, dar dacă nu o puteam face să facă
asta, chiar va trebui să reevaluez ce naiba fă ceam.
Shortcake oftă . "Da, sigur. Vin la tine."
Rahatul? Ea a spus da? A trebuit să mă forțez să joc cool, pentru că eram pe cale să
pompez cerul cu pumnul sau niște rahat. "Wow. Calmează -te înainte de a fi prea
entuziasmat.”
"Sunt încâ ntat." Mi-a împins jucă uș pe umă r. „Câ nd vii?”
„Ce mai fac șapte?”
 Ea a zâ mbit în timp ce își juca bră țara. "Merge pentru mine. Ne vedem atunci."
Am lă sat-o să ajungă pe trotuar înainte să o opresc. „Avery?”
„Da?” ră spunse ea întorcâ ndu-se.
Buzele mi s-au curbat în sus câ nd un fulger de energie nervoasă a trecut prin mine. "Ne
vedem diseara."

„ Petreci mult timp cu fata asta.”

„Uau!” Am ieșit de la duș, dezbră cată , gă sind-o pe Ollie stâ nd în pragul bă ii. "Ce naiba
omule?"
"Ce?" El a ridicat din umeri. „Nu ca și cum nu ți-am mai vă zut vechiturile”.
Scuturâ nd din cap, am luat un prosop și l-am înfă șurat în jurul șoldurilor. „Despre ce
naiba țipai? Ș i poate aștepta? Am ceva de fă cut.” Ș i anume cina și filme de achiziționat.
Ollie m-a urmat în dormitorul meu. „Am întrebat despre Avery. Ai petrecut mult timp cu
ea.”
Nu am ră spuns câ nd mi-am pus o pereche de blugi, i-am nasturi și apoi am lă sat
prosopul.
— Ești liber să -l faci în seara asta? Ollie zâ mbi în timp ce-și lovi mâ inile pe tocul de sus al
ușii. „Plă nuiți să vă culcați?”
I-am aruncat o privire întunecată în timp ce m-am întors și am luat o că mașă . „Nu ai
nimic mai bun de fă cut?”
Se aplecă înainte, întinzâ ndu-și brațele. Pă rul îi că dea înainte, apă râ ndu-i cea mai mare
parte a feței. "Nu. Nu în acest moment.”
"Grozav." Mi-am tras că mașa.
„Steve are o petrecere în seara asta. Te duci?"
"Nu."
"Desigur că nu."
Mi-am arcuit o sprâ nceană în timp ce l-am îndepă rtat din drum, îndreptâ ndu-mă în
sufragerie să -mi gă sesc adidașii. „Dacă nu ești surprins, de ce ai întrebat?”
Ollie a ridicat din umeri. „Obișnuiai să mergi la toate petrecerile.”
Oftâ nd, mi-am pus pantofii și m-am îndreptat. Partea aceea era adevă rată . La fel era și
faptul că fața mea lipsise de la toate de la sfâ rșitul lunii august. „Voi merge la cea de
Halloween. Nu voi rata asta.”
„Uh-huh.” Ollie s-a lă sat jos pe canapea.
M-am uitat la el o clipă , apoi am clă tinat din cap în timp ce am luat niște filme de pe
suport. Uneori mă întrebam dacă Ollie știa mă car despre ce vorbește sau despre ce face.
„Cam?”
„Da?”
Ș i-a dat capul pe spate și a zâ mbit. „Cred că este destul de grozav că petreci timp cu
Avery. Imi place de ea. Ea este draguta."
"Mulțumesc." În momentul în care acele cuvinte mi-au ieșit din gură , nu am avut idee de
ce le-am spus. Obrajii mi s-au încins câ nd Ollie a râ s. „La naiba.”
Râ setele lui Ollie m-au urmă rit pâ nă în hol și pâ nă la camioneta mea. Mulțumesc? Asta
nici mă car nu avea niciun sens. Pentru ce naiba îi mulțumisem? Dar câ nd m-am îndreptat
că tre restaurantul chinezesc din apropiere și am comandat preferatul lui Avery – creveți
pră jiți – mi-am dat seama că mă simțeam recunoscă tor. Cel mai ciudat lucru al naibii,
pentru că tot ceea ce fă cuse Shortcake a fost să spună da, dar știam că nu permitea
oamenilor să se apropie foarte mult de ea. Acest . . . acesta era un pas mare pe care îl fă cea.
Avery era un mister pentru mine; un paradox al inocenței și al aluziei — un mister pe
care eram hotă râ t să -l rezolv.
 Unsprezece

— Să mergem cu Resident Evil , spuse Avery în timp ce stă tea în fața tejghelei, împă rțind
creveții pră jiți. Pă rul îi atâ rna în valuri libere pâ nă la mijlocul spatelui. Era îmbră cată
discret, într-o pereche de pantaloni de antrenament strâ mți și o că mașă largi, care a
alunecat peste un umă r, dezvă luind o fâ șie de piele netedă , aurie și o curea subțire.
Fata habar nu avea câ t de bine ară ta așa și am rezistat impulsului de a mă apropia de ea.
Câ nd m-am apropiat de ea în bucă tă rie mai devreme, ea reacționase ciudat, înțepenindu-se
și palidâ nd.
„O fată după inima mea”, am ră spuns, luâ nd două DVD-uri și ducâ ndu-le în sufragerie.
„Zombi pentru victorie.”
O stră lucire moale bruscă m-a avertizat asupra prezenței ei. "Ce vrei să bei?" ea a
intrebat.
Am aruncat o privire peste umă r. "Aveți lapte?"
Nasul i s-a încrețit. „Vrei asta cu mâ ncare chinezească ?”
„Am nevoie de calciul meu.”
Ea a fă cut o mutră și a dispă rut în bucă tă rie, întorcâ ndu-se cu un pahar de lapte și o cutie
de sifon. — E cam dezgustă tor, știi? Ea stă tea, bă gâ ndu-și picioarele sub ea. „Combinație
ciudată .”
"Ai incercat vreodata?" Am stat, uitâ ndu-mă la telecomandă .
"Nu."
„Atunci de unde știi că este dezastruos?”
„Voi merge cu presupunerea mea că este.” Ea și-a luat farfuria, trimițâ ndu-mi un râ njet
obraznic.
„Înainte de sfâ rșitul anului, te voi pune să încerci lapte și chineză .”
Expresia de pe chipul ei spunea peste cadavrul ei, iar eu am zâ mbit. Câ nd Resident Evil a
început, ne-am să pat în cină și am petrecut mai mult timp discutâ nd despre modul în care
femeile dintr-o apocalipsă zombie au reușit să arate atâ t de atractive. În timp ce Alice
înfrunta zombii Dobermani, ne-am adunat farfuriile și le-am dus în bucă tă rie. Câ t am fost
acolo, am mai luat un pahar de lapte și o cutie de bere ră dă cină pentru ea.
„Mulțumesc”, a spus ea, zâ mbind în timp ce puneam sifonul pe mă suța de cafea.
M-am așezat mai aproape de ea. „Tră iesc pentru a te sluji.”
Shortcake a râ njit și am continuat să ne uită m la film și la continuarea lui. La un moment
dat, i s-a stins telefonul mobil. Privirea mea s-a îndreptat spre ecranul iPhone-ului și am
vă zut intermitent Apelul NECUNOSCUT .
„Nu o să ră spund?” Am întrebat.
Se aplecă repede înainte, smulgâ nd telefonul și oprind soneria. Pă rea puțin ciudat, câ t de
rigidă era câ nd a fă cut-o. „Cred că este nepoliticos să ră spunzi la telefon câ nd ai companie.”
Tot ce fă ceam era să fim excesiv de critici cu privire la filme. "Eu nu mă supă r."
 Shortcake se lă să pe spate, ciugulindu-și unghia mare în timp ce își îndrepta atenția că tre
televizor. Dacă mă gâ ndesc bine, nu-mi aminteam vreodată câ nd am vă zut-o pe telefonul ei
– nici înainte de curs sau în campus. Majoritatea fetelor aveau telefoanele lipite de mâ ini
sau pe partea laterală a feței. Ea a spus că nu era populară la școală și că era evident că nu
era atâ t de apropiată de familia ei, dar... . .
Ei bine, ceva nu era în regulă , dar nu știam ce.
Au trecut minutele și ea încă își mesteca unghia, ceva ce nu o vă zusem fă câ nd pâ nă acum.
M-am întins, înfă șurâ ndu-mi degetele în jurul încheieturii ei.
Bă rbia ei s-a ridicat și privirea ei a aterizat pe mâ na mea. "Ce?"
„Ț i-ai mușcat unghia în ultimele zece minute.” I-am coborâ t brațul la coapsă , dar mi-am
ținut mâ na în jurul încheieturii ei. Vâ rfurile degetelor mele s-au atins. Atâ t de mică era
încheietura ei. "Care-i treaba?"
"Nimic." Ea a inspirat brusc. „Mă uit la film”.
„Nu cred că vezi cu adevă rat filmul.” Privirile ni s-au întâ lnit. "Ce se întâ mplă ?"
Ea și-a eliberat mâ na și i-am dat drumul. Fă ră tragere de inimă . „Nu se întâ mplă nimic.
Uita-te la film."
„Uh-huh.” Am renunțat la subiect, știind că împingerea lui Shortcake nu m-a dus absolut
nică ieri.
Ea a tă cut și am verificat ora pe cutia digitală de sub DVD player. Era bine după zece și mă
așteptam să -mi dea fundul în orice moment, dar câ nd m-am mișcat pe canapea, aruncâ ndu-
mi brațul drept pe spate, toată partea stâ ngă a corpului ei a ajuns lâ ngă a mea.
Am înghețat și am crezut că inima mi s-a oprit literalmente în timp ce așteptam ca ea să
se zvâ rnească , pă strâ nd cei doi picioare obligatorii de spațiu personal dintre noi.
Dar ea nu a fă cut-o.
La dracu, ea nu a făcut-o .
Mi-am aruncat privirea în vâ rful capului ei, forțâ ndu-mi respirația să ră mâ nă constantă .
În urmă toarea jumă tate de oră , fiecare celulă din corpul meu a devenit conștientă de
greutatea ei, de că ldura ei și de respirațiile ei profunde și uniforme.
Inima mi-a să rit o bă taie câ nd capul ei a coborâ t chiar sub umă rul meu. A adormit?
„Avery?”
Câ nd nu am primit niciun ră spuns, am stabilit că ea, de fapt, adormise pe mine. Era o
umflă tură în piept, mai mare și mai strâ ns decâ t nodul care pă rea să se formeze ori de câ te
ori eram în preajma ei. Ș i cel mai ciudat lucru s-a întâ mplat câ nd mă uitam la ea. Pă rți ale
corpului meu s-au întă rit la apropierea ei, dar interiorul meu s-a înmuiat ca untul lă sat
afară la soare.
Ești atât de nenorocit când vine vorba de fata aia.
Acele cuvinte mi-au revenit mereu, din nou. Poate că am fost dracu, dar nu aș schimba
acest moment cu nimic. Cu grijă , ca să nu o trezesc, mi-am scos brațul de pe spă tarul
canapelei și am ghidat-o ușor în jos, astfel încâ t capul ei să se sprijine pe coapsa mea.
Ș i ceva nu prea la nord sa mă rit. Poate că nu era cea mai inteligentă idee, pentru că era
prea tentant să o am atâ t de aproape, dar asta... . . Ei bine, s-a simțit corect într-un fel în care
nu se simțise niciodată cu nicio altă fată .
Pieptul mi s-a zguduit câ nd Shortcake s-a ghemuit înă untru, încrucișâ ndu-și mâ inile sub
bă rbie. Am privit-o o clipă , absorbind linia netedă a maxilarului ei, curba obrazului și
buzele acelea trandafirii.
 La naiba, am fost futut în toate felurile corecte.
Am încercat să fiu atent filmului, dar nici nu mi-am dat seama câ nd s-a terminat și canalul
obișnuit a revenit. Ochii mei erau ațintiți încă o dată pe Avery. Nici mă car nu eram sigur că
atenția mea a pă ră sit-o vreodată .
Mi s-a pă rut că e mișto în cameră , așa că i-am tras pilota mozaică maro și verde peste
spă tarul canapelei și i-am drapat-o pe corp. Întinderea goală a umă rului ei mi-a atras
atenția. Că mașa îi alunecase pe brațul drept și nu mai era nimic decâ t acea curea mică .
Stră lucirea moale a pielii ei m-a atras și am fost absolut neputincioasă să -i rezist.
Coborâ nd mâ na, mi s-a tă iat respirația câ nd i-am atins curba elegantă a umă rului ei.
Avery murmură în somn și se clă tina puțin, dar nu se trezi. Probabil că nu era grozav să o
ating în continuare, dar mi-am tâ râ t vâ rful degetelor pe brațul ei, bucurâ ndu-mă de
senzația ei. Oprâ ndu-mă la tivul că mă șii ei, degetele mele i-au zgâ riat pielea mă tă soasă
pâ nă la obraz.
M-am bucurat că dormea, pentru că gâ ndul că știa câ t de tare îmi tremurau mâ inile ar fi
fost probabil jenant. Bă iete, tremurau și ei, de parcă n-aș fi mai atins niciodată o fată .
Avery . . . la naiba, ea m-a destră mat complet.
Înclinâ ndu-mi capul pe spate pe canapea, am închis ochii și am înghițit greu în timp ce
mi-am sprijinit mâ na pe șoldul ei. Probabil că aș putea numă ra pe două degete de câ te ori
mi-am petrecut seara cu o fată frumoasă ghemuită lâ ngă mine și adormită , câ nd eram doar
mulțumit să fiu acolo cu ea. O parte din creierul meu îmi spunea că există un cuvâ nt pentru
asta, oricâ t de nebunesc suna și simțea acel cuvâ nt, așa că am ignorat acea parte.
— Nu, murmură ea, iar ochii mi s-au deschis. Sprâ nceana i s-a încrețit, dar pă rea că
doarme. „Nu de asta sunt aici. . .”
Mi-am înclinat capul într-o parte, încercâ nd să aud ce a mai spus ea, dar singurul cuvâ nt
pe care l-am putut ridica a fost „îmi pare ră u”, înainte ca ea să se așeze din nou.
Inima mi-a bă tut cu putere câ nd am ră sturnat acele cuvinte. Nu aveau niciun sens și
probabil că nu însemnau nimic, dar mi s-a format o minge de neliniște în intestine.
Timpul a trecut și nu am dormit, nu chiar. Eram blocat în faza intermediară ciudată ,
jumă tate treaz, jumă tate nu acolo. Dar am știut în momentul în care s-a trezit. Corpul ei s-a
înțepenit și a tras adâ nc aer în piept. Au trecut câ teva clipe și ea nu s-a mișcat și nu a vorbit.
Mi-aș fi tă iat degetul mare ca să știu la ce se gâ ndește.
Shortcake s-a rostogolit încet pe spatele ei, surprinzâ ndu-mă și nu lă sâ nd timp să
reacționez. Mâ na mea a alunecat de pe șoldul ei și a aterizat pe burta ei inferioară , degetele
ajungâ nd în vâ rful pantalonilor ei. Dumnezeu știe că ar fi trebuit să -mi trag mâ na, dar nu
am fă cut-o.
Mâ na mea avea o minte proprie și fă cea ceva de la sine. Degetul mare s-a mișcat în
cercuri lente, inactiv chiar sub buricul ei. Am privit-o sub genele mele, aproape gemâ nd
câ nd și-a aspirat buza de jos. Apoi privirea mea s-a ridicat în sus și am putut vedea vâ rfurile
întă rite ale sâ nilor ei, împingâ nd prin materialul subțire. Am fost din nou dur. Nicio
surpriză acolo.
Mi-am întors capul într-o parte, buzele mi-am ră sturnat pe colțuri în timp ce ea a tras aer
în piept. Mi-am strâ ns maxilarul în timp ce ea și-a înclinat capul pe spate pe coapsa mea,
apropiindu-se de erecția mea.
„Cam.”
am deschis un ochi. „Avery?”
 „Nu adormi”, a spus ea, cu voce ră gușită și incredibil de sexy.
„Ai fost.” Mi-am întors capul dintr-o parte în alta. „Ș i am adormit.” Minciună totală , dar
mă îndoiam că ar fi bine să știe că am stat aici aproape tot timpul și am privit-o.
Ș i-a umezit buzele și la naiba dacă nu voiam să mă las în jos și să prind vâ rful limbii. „Îmi
pare ră u că am adormit pe tine.”
"Nu sunt."
Obrajii i se înroșiră . "Câ t este ceasul?"
„După miezul nopții”, am spus, uitâ ndu-mă la buzele ei umede.
— Nici mă car nu te-ai uitat la ceas.
„Ș tiu doar aceste lucruri.”
"Într-adevă r?" ea a șoptit.
"Da.
„Este un talent remarcabil.” Mâ na ei s-a încremenit într-un pumn liber pe picior. „La ce
oră pleci dimineața?”
„O să -ți fie dor de mine?”
Ea a fă cut o față , dar ochii ei au stră lucit spre mine. „Nu de asta întrebam. Am fost doar
curios."
„Le-am spus pă rinților mei că voi fi acasă pâ nă la prâ nz.” Folosindu-mi cealaltă mâ nă , i-
am luat câ teva șuvițe de pă r de pe fața ei și apoi mi-am sprijinit mâ na pe vâ rful capului ei.
„Deci probabil că trebuie să plec între opt și nouă .”
"E devreme."
"Este." Câ nd ochii ei s-au închis, am vrut să o să rut. „Dar conducerea este ușoară .”
— Ș i nu te întorci pâ nă duminică seara?
"Corect." Am respirat adâ nc. „Ești sigur că nu o să -ți fie dor de mine?”
Ea a zâ mbit, dar cu anxietate. „Va fi ca o vacanță pentru mine.”
Am râ s. „A fost complet ră ută cios.”
„Nu a fost?”
„Dar știu că minți.”
"Tu faci?"
"Da." Mi-am mișcat mâ na, atingâ ndu-i ușor obrazul. Ochii ei s-au deschis, iar eu i-am
zâ mbit. „O să -ți fie dor de mine, dar nu o să recunoști.”
Shortcake a tă cut în timp ce mi-am tras degetele de la maxilarul ei pâ nă la bă rbie,
apropiindu-mă de buza ei de jos. "Îmi va fi dor de tine."
"Într-adevă r?"
„Da.”
Ochii ei s-au închis în timp ce s-a relaxat încă o dată împotriva mea. Am continuat să -i
trasez o cale de la obraz pâ nă la buză , bâ ntuită de ceea ce spusese în somn. „Vorbești în
somn.”
Ochii ei s-au deschis și jur că a pă lit. "Fac?"
Am dat din cap.
„Te joci cu mine? Pentru că jur pe Dumnezeu, dacă te încurci cu mine, o să te ră nesc.”
Acea neliniște a revenit și nu eram sigur de ce. „Nu mă bat cu tine, dragă .”
S-a ridicat, ră sucindu-se pe canapea, cu fața la mine. "Ce am spus?"
"Nimic adevă rat."
 "Adevă rat?" Expresia ei era atâ t de serioasă și atâ t de serioasă încâ t mi-aș fi dorit să nu fi
spus nimic.
M-am aplecat înainte, frecâ ndu-mi mâ inile pe față . „Tu doar murmurai lucruri. Nu prea
am putut să înțeleg ce spui.” M-am uitat la ea. „A fost cam dră guț.”
Ea mi-a ținut privirea, pă râ nd să ia ceea ce am spus drept cuvâ nt și apoi s-a uitat la ceas.
„Sfinte rahat, ești nasol de capacitatea ta specială de a cunoaște ora.”
am ridicat din umeri. Ș tiam că era trecut de trei dimineața. „Bă nuiesc că ar trebui să merg
acasă .”
Ea a deschis gura, a închis-o și apoi a încercat din nou. „Ai grijă câ nd conduci.”
Stâ nd în picioare, mi-am întins spatele. "Eu voi." Ș i înainte ca ea să se sperie după mine,
m-am aplecat și am să rutat-o pe frunte. „Noapte bună , Avery.”
Ochii ei erau închiși, mâ inile împreunate în fața pieptului. Câ nd a vorbit, pă rea că
șoptește o rugă ciune. „Noapte bună , Cam.”
Am ajuns la ușă înainte ca ea să ră sară ca o bobină strâ nsă , cu mâ inile strâ ngâ nd spă tarul
canapelei. „Cam?”
Inima mi-a bă tut să lbatic câ nd m-am oprit. „Da?”
A inspirat adâ nc și acea expresie sinceră a revenit. „M-am distrat foarte bine în seara
asta.”
Am zâ mbit și am fost uimit să vă d buzele ei fă câ nd la fel. "Ș tiu." Am deschis ușa, oprindu-
mă la ieșire câ nd m-am întors spre ea. Ea era încă acolo, îngenuncheată pe canapea,
privindu-mă . „Ne vedem luni.”
"Bine."
Nu am vrut să plec. "Luminos si devreme."
Zâ mbetul a ajuns în ochii ei, luminâ ndu-i. "În regulă ."
Ș i pentru prima dată în veșnicie, nu am vrut să mă întorc acasă . Am vrut să ră mâ n aici. A
trebuit să mă forțez să ies pe ușă .
 Doisprezece

Jase m-a șocat cu un mesaj înainte de a pleca din oraș, întrebâ ndu-mă dacă poate să -l
urmă rească . Să meargă acasă cu mine nu a fost chiar o surpriză , dar m-am gâ ndit că , cu
pauza de patru zile, va fi la fermă .
Mă aștepta la casa în care stă tea câ nd nu era acasă – o petrecere condusă de frați, nu prea
departe de campus. Petrecusem multe nopți, nici una recent, leșinat într-una dintre
numeroasele camere din casa mare cu trei etaje.
Urcâ nd înă untru, Jase bă tu din palme, frecâ ndu-le. „Doamne, se face al naibii de frig.”
"Adevă rat." Am introdus vitezele în tracțiune și am fă cut un întors ră u. „Nu petreci
timpul. . . ?”
Ș i-a trecut o mâ nă prin pă r, fă câ ndu-l să se pră bușească peste tot. „Ai o pă lă rie în plus?”
„Doar cel de pe capul meu. Il vreau?"
"Nu." Strâ ngâ ndu-se pe scaun, oftă în timp ce își scutură pă rul. „Au decis să meargă în
Pennsylvania să vadă niște veri sau așa ceva.
I-am aruncat o privire în timp ce am ajuns pe ruta principală , îndreptâ ndu-mă spre
autostradă . „Ș i nu ai vrut să mergi?”
„Nu.”
Cu siguranță mai era ceva în spate, pentru că nu era posibil ca Jase să piardă să petreacă
genul ă sta de timp cu Jack, dar dacă știam ceva despre Jase, el vorbea despre rahat câ nd era
al naibii de pregă tit să facă asta.
La jumă tatea drumului, Jase a leșinat și s-a trezit abia câ nd am luat la dreapta pe aleea
îngustă care ducea la casa pă rinților mei. Lumina soarelui stră bă tea copacii groși, aruncâ nd
pete de lumină stră lucitoare pe drum. Câ nd eram copii, sora mea și cu mine ne jucam un joc
ră ută cios de ascunselea în aceste pă duri.
Am urmat aleea din spatele casei, parcâ nd camionul lâ ngă garajul detașat pe care l-aș
ajuta pe tata să îl pună în timpul șederii mele, uh, prelungite.
Casa era tă cută și că lduroasă câ nd am intrat prin curtea din spate. În aer se simțea un
miros slab de dovleac și am zâ mbit. Mama trebuie să fi copt. Totuși, era încă după -amiaza
devreme și nici pă rinții mei, nici sora mea nu aveau să fie acasă pentru o vreme.
Eu și Jase am devorat plă cinta cu dovleac proaspă t coptă peste o bere. Pe chipul lui avea o
expresie gâ nditoare, gâ nditoare, iar câ nd a dispă rut sus, în dormitorul de oaspeți, în care
stă tea de obicei; L-am lă sat în pace și m-am îndreptat spre vechiul meu dormitor.
Mama a pă strat-o așa cum era câ nd locuiam eu aici, cu excepția unei mai îngrijite. Același
pat era lipit de perete, în mijlocul camerei. Trofeele stă teau pe rafturile de perete pe care le
construise tata. Televizorul de pe dulap și biroul pe care le foloseam rar nu adunaseră nici
mă car un fir de praf.
 Am zâ mbit în timp ce mă îndreptam spre pat, dâ nd jos pantofii. A fost o vreme, după
incidentul cu fostul iubit al Terezei, câ nd urâ sem acești patru pereți. Urasem această casă și
acest oraș și acest stat și pe mine însumi.
Lovindu-mă pe pat, m-am întins și am închis ochii. Lucrurile au fost. . . diferit acum, mai
bine. Singura problemă cu venirea acasă , era imposibil să nu ne gâ ndim la ce s-a întâ mplat
în casă în urmă cu aproape trei ani sau la dimineața de Ziua Recunoștinței câ nd Teresa ne-a
spus în sfâ rșit adevă rul. Genul de furie care alunecase asupra mea era ceva despre care nu
mai tră isem niciodată , dar despre care doar citisem.
Furie criminală . Chiar a existat și chiar a fost ca și cum ai gusta sâ nge în gură . Ș i acea
mâ nie nu dispă ruse în orele de după aflarea adevă rului și nici nu s-a risipit cu adevă rat
câ nd am gă sit acel fund punk viu și mi-am întors favoarea cu pumnii. După aceea, acea
mâ nie s-a transformat în ceva de necontrolat și m-a mâ ncat ca pe un cancer.
Pâ nă în ziua de azi mi-aș fi dorit să fi fă cut ceva diferit în acea noapte, dar încă nu era un
gram de regret în venele mele. Judecă torul, avocații, serviciul în folosul comunită ții și
ședințele să ptă mâ nale nu fă cuseră nimic pentru a schimba asta, dar câ nd m-am gâ ndit la
Avery, mi-am dorit să mă simt așa. Mă îndoiam că ar vrea să fie în preajma mea dacă ar ști
adevă rul.

Mama a dat cele mai bune îmbră țișă ri.

Ochii ei erau stră lucitori și ea a fă cut un pas înapoi, strâ ngâ ndu-mă de umerii. Încă
îmbră cată în halatul alb de laborator, venise direct acasă după operație. „Vă d că ai gă sit
plă cinta pe care ți-am lă sat-o.”
„Am avut ajutor.”
Zâ mbetul ei s-a ră spâ ndit. „Jase este aici?”
Am dat din cap în timp ce m-am rezemat de tejghea. „Doarme sus.”
Ea netezi înapoi câ teva fire de pă r care scă paseră de ră sucirea ei. — Ei bine, sunt sigur că
un anume cineva va fi încâ ntat să vadă că l-ai adus cu tine.
Sprâ ncenele mele s-au ridicat și apoi am gemut. „Te rog spune-mi că nu este încă
îndră gostită de Jase.”
Mama a râ s încet în timp ce își dă dea din umeri puloverul supradimensionat, drapâ ndu-l
pe spă tarul scaunului. „Cred că „infatuated” ar fi cuvâ ntul greșit de folosit.”
Mi-am dat ochii peste cap, am gemut. Câ nd eram în închisoare acasă , Jase petrecuse
aproape fiecare clipă liberă aici sus, smulgâ ndu-mi capul din fund. Ș i Teresa își petrecuse
fiecare secundă liberă spionâ ndu-ne și urmă rindu-l pe Jase.
Mama se îndreptă spre cafetiera, scoțâ nd oala goală . „Jase este un bă iat cu adevă rat
dră guț. Cred că -"
„Nici să nu te gâ ndești să mergi acolo”, l-am avertizat, încrucișâ ndu-mi brațele. Jase era
un tip bun – un tip bun, cu o tonă de bagaje și o listă lungă de inimi zdrobite, care nu s-ar
afla la mai puțin de trei metri de sora mea mai mică . „Unde e tata?” am întrebat, schimbâ nd
cu pricepere subiectul.
„E încă la birou, dar va fi acasă în curâ nd.” A umplut oala cu apă . „Mă gâ ndeam că toți am
putea lua cina la Joe's. Cred că atâ t ție, câ t și lui Jase vă place locul acela și atâ ta timp câ t
servește carne roșie...
„Tata va fi fericit.” Am zâ mbit, împingâ nd tejghea. „Asta funcționează pentru mine.”
 „Vrei o ceașcă ?”
"Sigur." Am venit în spatele ei și mi-am înfă șurat brațele în jurul umerilor ei, strâ ngâ nd-o.
„Ț i-am spus în ultima vreme că ești cea mai bună mamă din toate timpurile?”
Ea a râ s în timp ce mă mâ ngâ ia pe brațe. „Sunt singura mamă pe care o ai, bă iete.”
„Totuși”, am ră spuns. „Cea mai bună mamă .”
Mi-am dat drumul în timp ce ea a clă tinat din cap și era în curs de a se îndrepta sus
pentru a trezi fundul leneș al lui Jase câ nd Teresa a intrat pe ușa din față .
„Cam!” Ea a scos un țipă it ascuțit câ nd m-a vă zut în foaier și și-a scă pat geanta cu că rți.
Teroarea de mă rimea unei halbe a fă cut un pas și s -a lansat spre mine.
Râ zâ nd, am prins-o înainte să mă doboare. „Ei bine, salutare.”
"Cand ai ajuns aici?" a întrebat-o odată ce am așezat-o.
"In aceasta dimineata."
Ea m-a pocnit pe braț. „Ar fi trebuit să -mi trimiți un mesaj! Aș fi să rit peste cursurile de
după -amiază și aș fi venit acasă devreme.”
"Am auzit!" strigă mama din bucă tă rie.
Teresa și-a dat ochii peste cap, iar eu am râ s. Undeva în ultimii doi ani sau cam asa ceva,
ea crescuse dintr-un copil stricat într-o tâ nă ră uluitoare. Ș i de fiecare dată câ nd o vedeam,
voiam să -i trag un sac de hâ rtie peste cap. Oriunde mergea ea, bă ieții se uitau și se uitau cu
adevărat .
Ea moștenise pă rul negru și ochii albaștri de la tata, dar avea tră să turile delicate ale
mamei. Frumusețea și corpul ei mic erau cu adevă rat înșelă toare, pentru că și-a dezvoltat,
de asemenea, spiritul rapid și rapid al mamei. Câ nd ea și mama au plecat, nimeni nu era în
siguranță .
„Voi să ri peste dans în seara asta”, a spus ea, smulgâ ndu-și cravata de pe pă r. Pă rea să fi
crescut peste noapte, că zâ nd cu mult peste umerii ei.
„Nu trebuie să faci asta”, i-am spus. „Voi fi aici tot weekendul.”
„Da, dar nu apuc să te vă d niciodată !” Ea a fă cut bofă , dâ ndu-mi aspectul care probabil i-a
adus o mulțime de lucruri. „Ești prea ocupat și prea cool ca să mai stai cu sora ta.”
— Exact, am spus, zâ mbind.
puternic pe braț . „Nemernic”.
Cu fața spre scă ri, l-am vă zut pe Jase coborâ nd înainte ca Teresa. Era tă cut ca un ninja
nenorocit și s-a oprit în partea de jos, cu pă rul umed și îmbră că mintea neșifonată . Nu
scosese niciun sunet, dar Teresa s-a înțepenit în fața mea. Ochii ei, la fel ca ai mei, s-au
mă rit cu o fracțiune de inch.
Privirea mea s-a îngustat asupra ei.
Teresa s-a biciuit cu eleganța unei dansatoare și m-am înfiorat câ nd ea a țipat: „Jase!”
Expresia gâ nditoare care fusese pe chipul lui Jase din momentul în care l-am ridicat a
dispă rut ca un coșmar ră u. A coborâ t pe palier cu o secundă înainte ca sora mea să se
arunce asupra tipului, salutâ ndu-l în același mod în care fă cuse cu mine. Ochii lui erau doar
ațintiți asupra ei și, deși aveam total încredere în Jase, nici mă car el nu era imun la ea.
Nici nu mi-a plă cut câ nd și-a încolă cit brațele în jurul ei, împiedicâ ndu-i pe amâ ndoi să se
pră bușească înapoi.
„Cam nu mi-a spus că ești aici!” strigă ea, agă ţâ ndu-se de el ca o maimuţă mică . — Ș i tu
stai aici tot weekendul?
 Jase a zâ mbit în vâ rful capului Teresei – capul care era în prezent lipit de pieptul lui. „Da,
sunt aici pâ nă câ nd Cam se întoarce.”
Ș tiam că exact în acel moment, Teresa se va pleca la dans nu numai în seara asta, ci și în
restul weekendului. Am oftat.
Teresa a spus ceva pe care doar Jase a putut să audă și zâ mbetul i s-a extins într-un mod
care m-a fă cut să respir adâ nc și uniform. Apoi a ridicat privirea, privirea lui întâ lnindu-se
pe a mea. Mi-a aruncat o privire neputincioasă , iar eu mi-am dat ochii peste cap, mergâ nd
înainte.
"Bine." Am prins-o de brațe, ridicâ nd-o fizic departe de Jase. „Cred că poți să -l dai drumul
acum. Probabil că vrea să respire la un moment dat.”
Jase a râ s în timp ce Teresa mi-a aruncat o privire care promitea moarte și dezmembrare
și și-a smuls brațele. M-am dat înapoi, în caz că ar încerca să mă lovească din nou. Sora mea
avea mușchi.
„Cred că mama vrea să te vadă în bucă tă rie”, am spus, împingâ nd-o în acea direcție
generală .
Un încruntat îi trase colțurile buzelor în jos. "Pentru ce?"
„Probabil că are de-a face cu toate cursurile pe care intenționați să să riți peste”, am
tachinat eu.
— Sari peste cursuri? întrebă Jase, încrucișâ ndu-și brațele. — Nu ar trebui să faci asta,
Tess. Este anul tă u superior.
Tess ? Doi ce dracu' tocmai sa întâ mplat. Câ nd a apă rut porecla? Ș tiam că cei doi s-au
apropiat, dar dayum . Ș i acel sfat venit de la Jase al tuturor oamenilor?
O înroșire roz slab i-a pă tat obrajii. „Nu o fac des.”
Sprâ ncenele mele s-au ridicat.
Jase mi-a fă cut cu ochiul.
În cele din urmă , Teresa ne-a pă ră sit și l-am furișat pe Jase la subsol. Tata fă cuse acolo jos
o peșteră dracună . Mese de biliard, un bar, air hochei și televizor de mă rimea unui perete.
Luâ nd un tac de biliard, Jase și-a arcuit o sprâ nceană spre mine. „Cine s-a supă rat în
Cheerios-ul tă u?”
„Teresa este îndră gostită de tine”, am spus, știind că pă ream că aș fi gustat ceva ră u.
Jase a chicotit în timp ce mi-a aruncat o privire. "Chiar așa?"
I-am aruncat o privire în timp ce am luat un bă ț.
"Ce?" A râ s din nou. "Esti surprins? Este farmecul meu uimitor și aspectul meu frumos. E
greu să rezist.”
„Ei bine, ar fi bine să reziste.”
Jase m-a privit în timp ce strâ ngeam bilele. — Omule, la fel de fierbinte ca sora ta... îmi
pare ră u. Ș i-a ridicat mâ inile în timp ce mă îndreptam. „Oricâ t de frumoasă este sora ta,
aceasta este sora ta . Nici nu aș visa la ceea ce ești îngrijorat.”
Am zâ mbit strâ ns. "Ma bucur sa aud."
„Chiar crezi că aș face-o? E o copilă .”
— Tocmai a împlinit optsprezece ani, Jase. Nu mai este un copil.” M-am încruntat în timp
ce micul acela s-a scufundat. Stomacul mi s-a ră scolit. „La naiba, chiar nu este un copil.”
— Ea este încă sora ta, a spus Jase, ară tâ nd spre mine bă țul de la piscină . „Ș i asta nu se va
schimba niciodată .”
Ieși cu mine.
Râ njind, am pus telefonul pe masă și am așteptat ră spunsul lui Avery. Vizavi de mine,
tată l meu și-a studiat că rțile. Avea mai mult piper cenușiu în pă rul lui, dar fața lui era încă
lipsită de riduri.
— Oricâ nd acum, bă trâ ne. M-am asezat pe spate in scaun. „Nu devin mai tâ nă r.”
„Nu este acesta adevă rul?” Tata s-a uitat la mine, cu ochii mijiți. „Nu te poți gră bi cu
perfecțiunea.”
Jase chicoti pe sub ră suflare. Ală turi de el, Tereza era capul atâ rnat înainte. Nu reușise să
iasă din antrenamentul de dans de câ nd era sâ mbă tă și acesta fusese un eveniment de toată
ziua. S-ar fi pră bușit pâ nă acum, ca mama, care ațipit în sufragerie, dar știam de ce era încă
trează .
Am aruncat o privire spre Jase, iar el și-a arcuit o sprâ nceană spre mine în timp ce a luat o
gură de bere.
Telefonul meu a vibrat. Întrebarea mea prin text nu diferă de la persoană.
Zâmbetul s-a extins într-un zâmbet plin în timp ce i-am trimis un mesaj înapoi. M-am gândit
să încerc. Ce faci acum? Îl bat pe tatăl meu la poker.
În timp ce tata a aruncat două că rți înainte, ea a ră spuns cu Pregătește-te de culcare.
Îmi doresc să fi fost acolo. Și apoi am trimis : Stai goală?
Nu!!! a venit ră spunsul imediat.
Aproape că o puteam imagina, cu fața roșie ca sâ ngele și cu ochii mari și am zâ mbit. Chiar
și la kilometri distanță , nu m-am putut abține să o tachinez. La naiba, nu mă puteam opri să
mă gâ ndesc la ea. Mi s-a pă rut ciudat să nu fi vă zut-o vineri și să se confrunte cu o duminică
fă ră ouă pur și simplu nu pă rea corect. Am mai schimbat câ teva mesaje și apoi mi-am
aruncat telefonul deoparte înainte ca tata să aibă o criză de rahat și să -l arunce pe fereastră .
În runda urmă toare, Jase s-a renunțat și apoi Teresa a dispă rut rapid și jocul de poker s-a
destramat după aceea.
„Cum e la școală ?” a întrebat tata câ nd am fost singuri.
Ală ptâ ndu-mi berea, m-am rezemat pe scaun. "Merge bine. Am un semestru foarte ușor.”
A dat din cap în timp ce a luat eticheta de pe sticla lui. „Ș i întâ lnirile? Tu mergi?"
Mi-am așezat sticla. „Tată , ai fi primul care știe dacă nu mă duc. Ș i am vorbit cu dr. Bale
despre acest weekend. A fost cool cu asta.”
„Vreau doar să mă asigur.” Se aşeză pe spate, prinzâ ndu-şi genunchiul peste celă lalt
picior. Dacă l-ar vedea cineva acum pe tată l meu în că mașa lui de flanel și blugi rupti, nu ar
crede că este un avocat de succes. „Ce zici de fotbal? Mai te gâ ndești la anul viitor?”
"Tata . . . Nu mă voi putea ală tura echipei de la Shepherd în ultimul an.” Mi-am trecut
mâ na prin pă r și apoi mi-am lă sat brațul. — Ș i pâ nă atunci voi împlini două zeci și doi de
ani.
„Dar după aceea?” întrebă el, nepregă tit să -i dea drumul.
Privirea mi s-a așezat peste umă rul lui, aterizâ nd pe frigider. Fotografiile cu mine
marcand goluri și cu Teresa dansâ nd au acoperit aproape toată ușa. — Nu știu, tată .
„Nu poți eșua decâ t dacă încerci”, a spus el, bâ nd adâ nc.
Sprâ ncenele mele s-au împletit. „Nu este că nu poți reuși dacă nu încerci?”
 "Conteaza?" El a zâ mbit. „Cam, ești un jucă tor al naibii de bun. Fotbalul este, sau cel puțin,
a fost o pasiune. Avem videoclipuri de trimis antrenorilor. Ș i știi că antrenorul de la
Shepherd te-ar ajuta să iei altele noi.”
"Ș tiu." Am oftat, clă tinâ nd încet din cap. „Ș i îmi țin antrenamentele și exersez cu bă ieții
câ nd pot, dar... . . Nu știu. Poate anul viitor, câ nd voi absolvi. . .”
„Uh-huh.” Privirea lui era perspicace. „Cameron. . . Cameron . . .”
Mi-a fost greu să mă gâ ndesc la fotbal. Nu a fost ca și cum un joc viitor a fost complet
exclus. De aceea am continuat antrenamentul, dar nu puteam face nimic acum.
„Există acum o domnișoară în viața ta?” el a intrebat.
Poate ar fi trebuit să -l las să întrebe despre fotbal. "Tata . . .”
"Ce?" A zâ mbit din nou și apoi a terminat berea. „Îmi place să am patru-unu-unu în viața
fiului meu.”
Mi-a dat capul pe spate. „Patru-unu-unu? Esti beat?"
„Bâ zâ it.”
Am râ s în hohote. "Grozav."
„Nu mi-ai ră spuns la întrebare.”
Întinzâ nd mâ na spre sticlă , l-am privit pe tată l meu și apoi am râ s de mine, pentru că
știam care sunt cuvintele care se formau pe limba mea înainte să le rostesc. „Există . . . e
cineva.”
"Spune." Interesul a stâ rnit în ochii lui.
Am zâ mbit câ nd am luat ultima înghițitură din sticlă . "Noi suntem prieteni."
„Prieteni ca în . . .”
„Oh, haide, tată ”. Am gemut, clă tinâ nd din cap.
"Ce?" Ș i-a înclinat capul într-o parte. „De parcă nu știu ce faceți voi, copii. De parcă nu am
fă cut același lucru câ nd aveam vâ rsta ta.”
S-ar putea să vomit. „Nu suntem așa. Avery nu este așa.”
„Ea are un nume? Avery?”
La dracu. Nu-mi venea să cred că i-am spus nici mă car numele. bâ zâ iam? „Suntem
prieteni, tată . Ș i ea este o . . . ea e . . .”
Sprâ ncenele întunecate ale tată lui s-au ridicat. "Ea e . . . ?”
Perfect. Frumoasa. Inteligent. Amuzant. Mâ ndră . enervant. Lista ar putea continua și mai
departe. „Am invitat-o să iasă de câ teva ori.” „De câ teva ori” a fost literalmente
subestimarea anului. „Ea m-a refuzat de fiecare dată .”
„Ș i tot întrebi?”
Am dat din cap.
— Ș i crezi că ea va spune da pâ nă la urmă ?
Zâ mbind puțin, am dat din nou din cap.
Tata se aplecă înainte, încrucișâ ndu-și brațele pe masa rotundă , de stejar. „Ț i-am spus
vreodată de câ te ori mama ta m-a refuzat înainte să accepte să iasă cu mine? Nu? De multe
ori."
"Într-adevă r?" Nu stiam asta.
Tata a dat din cap. „Am fost un pic de . . . rakehell la facultate. Avea o reputație.” O parte a
gurii i s-a întors, dezvă luind o gropiță în obrazul stâ ng. „Mama ta nu a fă cut-o ușor.”
„Deci ce a schimbat-o?”
 El a ridicat din umeri. „Ah, a fost în secret îndră gostită de mine de la început, dar știi ce? A
trebuit să o urmă resc și, să fiu sinceră , dacă nu trebuie să alergi pe o femeie, probabil că nu
merită efortul. Înțelegi ce spun?”
Nu chiar. Erau șanse mari ca tată l meu să fi fost mai mult decâ t un bâ zâ it, dar am dat din
cap și apoi a spus ceva care mi-a scă pat în cap.
— Surpriză , spuse el fă câ nd cu ochiul. „Surprinde-o pe fată . Fă ceva la care nu se așteaptă .
Fă întotdeauna ceva bun la care nu se așteaptă .”
Să o surprinzi? Erau o mulțime de lucruri pe care le-aș putea face și care l-ar surprinde pe
Shortcake, dar mă îndoiam că se referea la vreunul din acele lucruri. Dar câ nd i-am spus
noapte bună tată lui și am pornit spre scă ri, am știut ce să fac.
Ș i am vrut să o fac.
Am zâ mbit câ nd am fă cut pașii câ te doi. Câ nd am ocolit etajul doi, am vă zut-o pe Teresa
strecurâ ndu-se în dormitorul ei. Am deschis gura ca să o strig, dar ușa s-a închis în liniște
înainte ca eu să pot rosti un cuvâ nt.
Bine.
Dâ nd din cap, am continuat spre dormitorul de oaspeți în care se afla Jase – camera
verde. Sau cel puțin așa îi spunea mama, pentru că pereții erau vopsiți într-un verde
mă sliniu intens.
Ușa era cră pată și am împins-o. Jase stă tea la picioarele patului, ușor aplecat înainte, cu
brațele sprijinite pe coapse, cu mâ inile peste față .
"Hei prietene." Am intrat în cameră , îngrijorat. Sa întâ mplat ceva acasă ? "Te simți bine?"
„Da. Da, spuse el, ridicâ ndu-se și netezindu-și ambele mâ ini prin pă r. S-a dus spre locul în
care se afla geanta lui și a scos o pereche de pantaloni scurți de nailon. „Doar că nu mă simt.
. . bine. Berea nu s-a așezat bine, știi? Care-i treaba?"
Nu bă use doar ca două beri? L-am privit aruncâ nd pantalonii scurți pe pat, cu spatele o
linie încordată și rigidă . „Mă gâ ndeam la o schimbare de planuri.”
"Oh da?" S-a mutat pe noptieră , și-a să pat celula și a lă sat-o acolo. "La ce te gandesti?"
„Mă gâ ndeam să plec foarte devreme dimineața”, i-am spus. „Probabil aproape cinci și
ceva. E tare cu tine?”
Umerii i se relaxară . „Da, omule, funcționează perfect. Doar trezește-mă .”
"Misto." Am dat înapoi și m-am oprit la ușă . „Ești sigur că ești bine?”
„Perfect”, a ră spuns el, așezâ ndu-se din nou pe pat. "Ne vedem dimineata.
În timp ce închideam ușa în urma mea, mi-am dat seama că Jase nu mă privise în față tot
timpul câ t am stat acolo.

Era puțin înainte de nouă dimineața câ nd m-am oprit în fața apartamentului lui Avery și
am bă tut. Sper că sfatul tată lui meu de a „o surprinde” nu a echivalat cu „s-o sperii”.
Îndoiala s-a ridicat rapid, ca focul într-o casă , și m-am întors, pe punctul de a arunca o
bombă în apartamentul meu. Dar ușa se deschise de parcă ar fi încercat să o scoată de pe
balamale.
„Cam?”
Respirâ nd adâ nc, m-am îndreptat spre ea și am zâ mbit strâ mb. Am ridicat o pungă de
bă că nie. „Așadar, m-am trezit pe la patru azi dimineață și m-am gâ ndit că aș putea să
mă nâ nc cu adevă rat niște ouă . Ș i ouă le cu tine sunt mult mai bune decâ t ouă le cu sora mea
sau tată l meu. Plus că mama a fă cut pâ ine cu dovleac. Ș tiu câ t de mult îți place pâ inea cu
dovleac.”
Ochii larg și buzele întredeschise, ea s-a fă cut încet într-o parte, dâ ndu-mi voie să intru.
Nu era speriată . Atâ t a fost bine. Dar nici ea nu spunea nimic. Am dus geanta în bucă tă rie și
am pus-o pe blat. Închizâ nd ochii, am blestemat pe sub ră suflare. Poate că aceasta nu a fost
cea mai bună idee. Durerea aceea a fost din nou în piept, de data aceasta un sentiment
diferit, pă trunză tor.
M-am rotit, pe cale să -mi cer scuze câ nd nu îmi cerusesem scuze de altă dată câ nd mai
nă vă sisem în apartamentul ei, dar ea era în bucă tă rie, practic în aer. Venind la mine așa
cum a fă cut Teresa câ nd m-a salutat. Așa cum se lansase sora mea la Jase.
Am prins-o, înfă șurâ ndu-mi brațele în jurul taliei ei, în timp ce mă împiedicam înapoi,
lovind tejgheaua. Ș ocul a radiat prin mine, urmat rapid de o că ldură să lbatică care mi-a
luminat venele.
Brațele mele s-au strâ ns în jurul ei în timp ce ea și-a lipit obrazul de pieptul meu și s-a
ținut la fel de tare cum am ținut-o. Mi-am lă sat fața în vâ rful capului ei, inspirâ ndu-i
parfumul și absorbindu-i ră spunsul, ținâ nd-o aproape de inima mea.
Avery a inspirat tremurat și a spus: „Mi-ai fost dor de tine”.
 Treisprezece

O vară de frig a lovit micuța noastră bucată de lume chiar înainte de Halloween. Aerul rece
a stră bă tut campusul, creâ nd un tunel de vâ nt puternic și rece între clă diri.
Jase îl privea pe Ollie cu o expresie uluită pe chip. Oricâ t de frig era, Ollie purta pantaloni
scurți și sandale. Cel puțin avea un hanorac pe el, dar mă îndoiam că purta altceva decâ t
asta. Sau chiar am simțit vâ ntul.
Dar Shortcake era o altă poveste.
Noi patru am stat între Whitehall și Knutti, așteptâ nd să înceapă urmă toarea clasă . Era
ghemuită în puloverul ei care i-a fost fixat pe talia ei subțire și pe șoldurile evazive.
— O fac, spuse Ollie zâ mbind. „Nimeni nu mă poate opri.”
Am oftat.
Shortcake a periat o șuviță de pă r care se desprinsese de la ră sucirea de la ceafă . „Va
ară ta cu adevă rat ciudat.”
Jase dă du din cap. „Trebuie să fiu de acord.”
— Nu-mi pasă , anunţă Ollie. „Cred că este perfect.”
Vâ ntul îşi croi drum prin poiană , izbind în Shortcake. Ș i-a apă sat buzele într-o linie
strâ nsă , în timp ce un fior i-a stră bă tut-o. „Nu cred că am vă zut vreodată pe cineva punâ nd
o lesă unei broaște țestoase.”
— Nu înseamnă că nu se poate, ră spunse Ollie, legă nâ ndu-se pe că lcâ ie. „Ș i îmi place
ideea de a fi primul.”
Jase și-a dat ochii peste cap în timp ce mă îndreptam spre Shortcake, sperâ nd să blochez
o parte din explozia brutală de vâ nt. „Cum ai de gâ nd să obții o lesă în jurul lui Raphael?”
întrebă Jase, pă râ nd cu adevă rat curios.
O altă rafală de vâ nt ne-a zguduit oasele, iar buzele lui Shortcake au început să tremure.
Mă să turasem doar să stau aici. Din spatele ei, i-am înfă șurat un braț în jurul umerilor și am
tras-o cu spatele în fața mea. Ea s-a înțepenit și respirația i-a ieșit într-o expirație aspră .
Jase și Ollie nu au observat pentru că erau ocupați să se certe dacă era sau nu considerat
cruzime față de animale să lege un ghem de fire în jurul carapii lui Raphael.
„Nu te lupta cu mine”, am spus, cu vocea scă zută la ureche. „Ești înghețat de frig. La fel și
eu. Dacă nu-ți place, atunci intră înă untru.”
Spatele ei era înțepenit la pieptul meu. „De ce nu intri înă untru?”
„O voi face dacă o faci.”
Ea a mormă it ceva foarte nemă gulitor pe sub ră suflarea ei, dar nu s-a îndepă rtat, iar
zâ mbetul meu s-a extins și, pe mă sură ce trecea fiecare secundă , mușchii ei s-au relaxat.
„Aceasta este probabil cea mai stupidă conversație pe care am auzit-o vreodată ”, a spus ea,
privindu-i pe Jase și Ollie.
 „Trebuie să fiu de acord.” Corpul meu a reacționat câ nd s-a aplecat în mine. Nu a fost de
ajutor pentru asta. „Chestia este că aș paria cu o mie de dolari câ nd mă întorc acasă în seara
asta, va fi un șir în jurul lui Raphael.”
Ea a chicotit. „Vreau o poză cu asta.”
„Sunt sigur că voi putea face asta pentru tine.” Mi-am închis ochii, știind că dacă Ollie sau
Jase s-ar întâ mpla să privească , n-aș fi tră it niciodată pe jos, dar să o am în brațe era un
lucru prea bun pentru a nu risca.
— Sper totuși să nu-l scoată afară , spuse ea încet. „Este prea frig pentru bă iețel.”
Surprins, am deschis ochii și mi-am înclinat capul într-o parte. "De unde stii ca?"
Ea a ridicat din umeri în timp ce și-a întors capul spre al meu, punâ ndu-și buzele la
distanță de să rut față de mine. — Raphael este o broască țestoasă rusă , nu? Câ nd am dat din
cap, ea și-a mușcat buza de jos și aproape a gemut. „M-am plictisit într-o noapte și m-am
uitat la ei. El trebuie ținut într-un mediu cald, nu?
"Dreapta." Dintr-un motiv ciudat, asta m-a încâ ntat la nesfâ rșit să știu că ea că utase la
asta. „Nu îl voi lă sa pe Ollie să -l ducă afară .”
Shortcake a oftat puțin. „Trebuie să ajung la clasă .”
"Ş i eu."
„Nu vreau.”
am zâ mbit. „Ar trebui să să rim.”
„Ești o influență proastă .”
„Sunt genul de influență de care ai nevoie.” Câ nd a râ s de asta, m-am simțit mai ușor
cumva. „Deci chiar ai de gâ nd să mergi la petrecerea de Halloween?”
„Între tine și Brittany, nu vă d o cale de ieșire.” Ea a început să se îndepă rteze, dar mi-am
strâ ns strâ nsoarea. „Ț i-am spus că o să plec. Eu voi."
Nu eram sigur că o cred. Aveam senzația că , mâ ine seară , va inventa o scuză pentru că nu
a reușit, așa că nu mi-am ținut respirația. Avery nu a mai fost la nicio petrecere de câ nd a
început facultatea, deși știam că Brittany și Jacob aveau.
Oftâ nd, mi-am dat drumul și m-am dat înapoi. Cursul meu sa terminat în Byrd. — Ești
sigur că nu vrei să te conduc mâ ine seară ?
Capul lui Ollie s-a biciuit atâ t de repede încâ t ai crede că am spus nachos. — Ar fi o
plimbare pe care nu ai uita-o niciodată , Avery.
I-am aruncat o privire întunecată . "Nu asta am vrut sa spun."
Obrajii îi erau înroșiți, fie din cauza celor spuse de Ollie, fie din cauza frigului. "Ș tiu. Ș i e în
regulă . Nu am nevoie de o plimbare, dar voi fi acolo.”
Chiar nu am crezut-o.

Erau o mulțime de îngeri și pisici în tocuri înalte, atâ t de mult încâ t m-am simțit al naibii de
timp să nu vreau să împart fetele în două grupe: cele că zute și cele iubitoare.
Brittany, prietena lui Avery, se afla în grupul celor că zuți, rochia ei albă absolut lipsită de
protecție împotriva nopții reci. Era cu Jacob, care semă na remarcabil cu Bruno Mars, dar
nu-l vă zusem pe Avery.
Închipuit.
 Îmi petrecusem o bună parte a serii întrebâ ndu-mă dacă va ară ta cu adevă rat și, dacă o va
face, cu ce va purta. Ar fi ea un înger? O pisica? Foarte prost, avâ nd în vedere că aveam
lucruri mai bune la care să mă opresc.
Iritat, am hoină rit dintr-o cameră în alta. Casa era plină , doar loc în picioare, iar oamenii
s-au revă rsat pe veranda din față și pe gazon. Dacă polițiștii nu ar apă rea la un moment dat
în seara asta, să despartă petrecerea, aș fi uimit.
Se întâ mplau prea multe în casă pentru mine. Muzica bă tea tare, dar nu îneca tocmai
strigă tele și râ setele. Cupluri erau în fiecare colț, unii care pă reau să fi uitat cine le este
iubitul/iubita. Îmi plă cea această scenă , dar acum îmi fă cea mâ ncă rimi pe piele.
M-am retras afară în garaj cu Jase, în mijlocul unui joc ră ută cios de beer pong.
„Ară ți încâ ntat să fii aici”, a spus Jase, mijind un ochi în timp ce ținea bila albă , aliniindu-o
cu paharele de plastic.
„Nu simt asta în seara asta.”
„Uh-huh.” Jase a aruncat mingea într-o cupă din primul râ nd. Bă ieții de cealaltă parte a
mesei au gemut. — Asta pentru că nu l-am vă zut pe Shortcake ?
De ce fă cusem greșeala de a o numi așa în fața lui Jase era peste mine. Nu am ră spuns,
deoarece mingea din cealaltă parte a să rit direct de pe masă .
Jase chicoti. „Amatori.” S-a întors spre mine. „Dar știi pe cine vă d? Steph. Ș i te-a că utat.”
"Asa de?"
„M-am gâ ndit că aș împă rtă și aceste cunoștințe cu tine.” Mi-a aruncat mingea. „Hai să
dă m niște cur”.
Neavâ nd altceva mai bun de fă cut și dorind să ies din capul meu, m-am ală turat jocului.
Jase avusese dreptate. Grupul de vizavi de noi era într-adevă r amatori. După cincisprezece
minute de joc, adversarii noștri se legă nau ca buruienile în vâ nt.
„Este de fapt rușinos”, am mormă it, privindu-l pe unul dintre ei, care a lovit capă tul mesei
pentru a se ține sus, zgâ iind cupele.
Jase râ nji ră ută cios. „Ar fi trebuit să știe mai bine decâ t să mă provoace.”
Am râ s în timp ce îmi încrucișam brațele, trecâ ndu-mi o mâ nă peste bicepsul gol. Jase a
mai să rit o aruncare perfectă , iar cealaltă parte a izbucnit în blesteme. Îndreptâ ndu-se, Jase
și-a ridicat mâ inile în lateral și apoi s-a oprit, cu ochii mari.
Mi-a dat un cot și s-a întors, cu vocea joasă . „Ei bine, uite cine tocmai a ră tă cit aici.”
Sprâ ncenele mele s-au ridicat în timp ce îi urmă ream privirea, privind dincolo de un grup
care dansa. Mi-a ieșit aer din plă mâ ni. Nu-mi venea să cred. Desfă câ ndu-mi brațele, m-am
uitat o secundă , absolut șocată .
Avery a fost aici.
Stâ nd lâ ngă Brittany și Jacob, s-a remarcat și nu pentru că nu era în costum. Gâ tul ei
negru, ajustat, a scos la iveală o mică secțiune din abdomenul ei plat. Era prima dată câ nd îi
vedeam stomacul. Nebun.. Mi s-a uscat gura.
Un zâ mbet mare, bă trâ n, zâ mbet, mi-a izbucnit pe față și mi-am lă sat paharul jos. Nici
mă car nu i-am spus nimic lui Jase câ nd am traversat garajul aglomerat. Jacob i-a spus ceva
care i-a fă cut obrajii să se înroșească și, o secundă mai tâ rziu, am avut-o în brațe.
Ridicâ nd-o în sus, m-am învâ rtit în timp ce ea mă strâ ngea de umerii. „La naiba, nu-mi
vine să cred că ești de fapt aici.”
Ochii ei că prui caldi i-au întâ lnit pe ai mei. „Ț i-am spus că vin.”
 Am pus-o jos, dar am ținut-o aproape. Doamne, ară ta superb cu pă rul ară miu că zut în
valuri pe umerii ei, ondulandu-se în jurul umflă turilor sâ nilor. "Cand ai ajuns aici?"
"Nu știu. Nu cu mult timp în urmă .”
„De ce nu ai venit să salut?”
„Ai fost ocupat și nu am vrut să te deranjez.”
Se uitase la buzele mele, ceea ce distragea atenția pâ nă câ nd ultimele cuvinte i-au pă ră sit
gura. Mi-am aplecat capul, buzele strâ ngâ ndu-i urechea în timp ce vorbeam. Nu am ratat
felul în care tremura ea. „Nu ești niciodată deranjant pentru mine.”
Câ nd mi-am ridicat capul, privirile noastre s-au ciocnit și au ținut. Nuanța ochilor ei s-a
adâ ncit, aproape amestecâ ndu-se cu pupilele ei. A existat o legă tură acolo între noi. Fă ră să
înșeli electricitatea care stră lucește în spațiul minuscul dintre buzele noastre. Ș i câ nd al ei
s-a despă rțit, mi-am lă sat capul în jos, cu totul intenționat să o să rut.
„Yo, Cam!” strigă Jase, eliminâ nd momentul. „Ești treaz.”
Am zâ mbit strâ ns. „Nu merge prea departe.”
— Bine, spuse ea, cu mâ inile alunecâ nd.
Întorcâ ndu-mă înapoi la masă , i-am aruncat lui Jase o privire murdară . "La momentul
potrivit."
"Ce?" M-a privit ridicâ nd mingea de ping-pong. „L-am întrerupt pe Avery refuzâ ndu-te?”
"Amuzant." Am să rit mingea, ratâ nd ținta. Blestemant, am luat paharul. „La naiba cu toți.”
Jase a scos un râ s puternic și a spus ceva, dar privirea mea îngustă l-a gă sit pe Avery. Abia
o vedeam. Prietenii ei flancau de fiecare parte și o ceașcă roșie ajunsese în mâ inile ei. Ea
chiar nu bea și, din anumite motive, m-am bucurat să vă d asta. Grupul lor a crescut și din
câ nd în câ nd, ea a dispă rut din vedere, reapă râ nd câ teva minute mai tâ rziu. Odată ce jocul
asta stupid s-a terminat, eram ea și eu, fă ră întreruperi. Ș i, la naiba, în seara asta îmi spunea
că da câ nd am cerut-o să iasă .
— Sosesc, a avertizat Jase.
Nu mi-am dat seama despre ce vorbea la început, dar brațele m-au înconjurat din spate.
Am știut imediat că nu era Avery. Nu am putut avea atâ t de norocos.
„În ce ești îmbră cat?” întrebă Steph.
„Eu însumi”, i-am spus, întorcâ ndu-mă . Era îmbră cată de parcă Scufița Roșie ar fi ră tă cit
pe un platou porno.
Ea a zâ mbit, ră sucind marginea uneia dintre coada ei. „Nu este chiar un costum.”
„Suntem prea grozavi pentru a purta costume”, a spus Jase, privindu-l pe prietenul lui
Steph.
Am descurcat ușor brațele lui Steph. „Bă ieți, ară tați fierbinți.”
"Ș tiu." Steph chicoti. „Putem să ne ală tură m?” întrebă ea, dâ nd din cap spre joc.
Jase s-a fă cut deoparte și am știut că , după cum îi acorda atenție prietenului lui Steph, nu
va petrece noaptea singur.
Atenția mea a că utat imediat Shortcake. Am fost surprins pentru a doua oară în noaptea
aceea câ nd am vă zut ce face.
Ea dansa.
N-ar trebui să fie așa de mare lucru, dar aveam bă nuiala că orice a determinat-o să nu
mai danseze profesional o împiedică deloc să o facă .
Doamne, ea a fost. . . nu erau cuvinte.
 Piesa a fost rapidă , cu multe bă tă i, iar șoldurile ei le-au lovit pe toate. Ț inâ ndu-se de
mâ na lui Brittany, cei doi au dansat împreună . Un zâ mbet mi-a tras buzele câ nd Jacob li sa
ală turat. Capul îi era plecat pe spate, brațele ridicate și râdea .
În acel moment, mi-am dat seama că vă d o latură foarte diferită a lui Avery. Una pe care
nu o mai vă zusem pâ nă acum, unde era plină de viață și lipsită de griji și al naibii de
perfectă .
„O să mă că să toresc cu fata aceea într-o zi”, m-am auzit spunâ nd.
Jase se îneca cu berea lui și se aplecă , tră gâ nd adâ nc aer în piept. „La dracu’.
am zâ mbit.
Dar a început imediat să se estompeze câ nd un tip a venit în spatele ei, bă tâ ndu-și mâ inile
pe șolduri. Avery a să rit o jumă tate de picior de pe podea în timp ce se uită peste umă r.
Tony . Acesta era numele lui. Un boboc care tocmai a fost inițiat în frația lui Jase. Fă cuse
parte din primul grup pe care îl bă tusem la beer pong – cel care aproape că zuse cu fața întâ i
la masă . Nu l-am cunoscut, dar nu mi-a plă cut. Ș i sigur că nu mi-a plă cut ce fă cea cu
șoldurile.
Avery s-a ră sucit într-o parte și Tony a fost atașat de ea ca o caracatiță . Era evident
tencuit și era, de asemenea, evident că Avery nu voia să danseze cu el. De fiecare dată câ nd
se îndepă rta, el o smulgea pe spate.
Mâ nia mi-a explodat în intestine ca o bombă . Am pornit înainte, ignorâ nd-o pe Jase câ nd
m-a strigat. Eram la jumă tatea garajului câ nd Tony și-a strecurat mâ na pe stomacul ei.
"Lasa-ma sa plec!" a strigat ea.
Pă rul de pe ceafă mi s-a ridicat la adevă rata frică din vocea ei. M-am împiedicat – m-am
împiedicat al naibii – și apoi am împușcat înainte, aruncâ ndu-mă printre cei din cale. Nici nu
i-am vă zut.
Fury avea gust de sâ nge în gură , câ nd am apucat-o de brațul lui Avery, tră gâ nd-o departe.
Gâ fâ itul ei speriat era ca un tunet în urechile mele câ nd l-am împins pe Tony înapoi.
Nenorocitul s-a împiedicat în timp ce a dat înapoi, lovind peretele.
Am fost pe el într-o clipă .
 Paisprezece

Aveam de gâ nd să sparg fața acestui nenorocit. A fost la fel de simplu. O atingea și pentru
oricine avea un creier câ t un bob de mază re era evident că ea nu dorise să fie atinsă .
Împingâ ndu-mi mâ na în pieptul lui, l-am trâ ntit înapoi în perete, în timp ce cealaltă mâ nă
mi se strâ ngea în pumn. „Ce dracu’, omule? Ai o nenorocită de problemă cu auzul?”
"Îmi pare ră u." Tony ridică mâ inile, tremurâ nd. „Doar dansam. Nu am vrut să spună
nimic.”
— Cam, strigă Avery.
L-am împins pe Tony înapoi câ nd a început să vorbească din nou, iar Jase a fost brusc în
spatele meu, apucâ ndu-se de mine. M-a smuls, iar Tony s-a clă tinat de perete.
— Trebuie să te relaxezi, spuse Jase.
Am încercat să scap de strâ nsoarea lui Jase. — Lasă -mă dracului să plec, Jase.
„La naiba nu.” Era în fața mea, cu mâ inile pe pieptul meu. „Nu ai nevoie de asta, îți
amintești? Să te lupți este ultimul lucru de care ai nevoie acum. Deci înapoi.”
Sâ ngele mi-a fiert de nevoia să -mi pun pumnul prin fața tipului, dar Jase . . . La naiba, Jase
avea dreptate. Nu am putut intra într-o ceartă . Mi-ar fi revocat probațiunea și nu mi-aș
putea pune familia prin asta, sau Avery.
Avery .
M-am învâ rtit. O mulțime se adunase între noi și ea stă tea ală turi de Brittany, cu fața
palidă și cu ochii stră lucind de lacrimi nevă rsate. Am pornit spre ea, dar Jase m-a blocat.
„Trebuie să te calmezi înainte de a face ceva.”
Ollie a apă rut lâ ngă mine, împingâ ndu-mi o bere în mâ nă . „Jase spune adevă rul, omule.
Avery va fi bine, dar tu. . .” Serios o dată în viață , a clă tinat din cap. „Trebuie să te relaxezi
puțin.”
I-am lă sat să mă împingă spre uşă şi câ nd mi-am ridicat privirea, nu l-am putut gă si pe
Avery în mulţime. Ea a plecat.

Stând pe marginea patului în care dormea Jase ori de câ te ori stă tea în această casă , mi-am
scos telefonul, trimițâ ndu-i lui Avery un mesaj rapid. Jase a trâ ntit ușa, dar am ignorat-o,
așteptâ nd un ră spuns. Nu ar fi trebuit să -i las să mă tâ rască aici. Chiar acum, Ollie era în
afara ușii, fă câ nd pază . Ar trebui să fiu cu Avery, să mă asigur că e bine.
„Ce naiba te-a prins, omule?”
M-am uitat la Jase. „Obișnuia să danseze.”
Sprâ ncenele i se ridică . „Ce naiba?” a cerut din nou. „Ce naiba are asta de-a face cu ceva?”
Lă sâ ndu-mi capul în mâ ini, am ridicat din umeri. Habar n-aveam ce dracu are de-a face cu
ceva, dar aveam sentimentul că dansul pentru Avery – ca ea să facă asta – era o mare
problemă .
 Jase a înjurat în timp ce s-a întors și apoi s-a întors spre mine. „Ce se întâ mplă cu tine,
Cam? Nu te enervezi așa. Nu te apleci din formă pentru...”
„Nu îndră zni să spui nimic.” Bă rbia mi s-a ridicat, ochii mijindu-se asupra lui Jase, în timp
ce furia mă cuprinse ca un tren de marfă scă pat de sub control. Am tras în picioare. — O
atingea , Jase. Se apuca de ea și... M-am întrerupt înainte de a rosti cuvintele pe care nu
voiam, cele care se formau pe limba mea.
"Asa de?"
„Voi al naibii de serios?” Am tras în față , dar Jase nu sa dat înapoi. S-a dus cap la cap cu
mine. "Asa de? Ești de acord cu un tip...”
„La naiba, nu, nu sunt, dar Iisus H. Hristoase într-o iesle, Cam, era un boboc idiot beat și tu
și cu mine am vă zut mult mai ră u decâ t atâ t.” Ochii lui stră luceau de un argintiu intens, un
semn sigur că era pe cale să -și piardă rahatul. Bun. Așa am fost și eu. Din nou. — Ș i înainte
să spui că ai intervenit și în acele situații, știu. Amâ ndoi am fă cut-o, dar nu ai încercat
niciodată să iei capul unui tip.
Avea rost. Ce naiba vreodată . „Acesta este diferit.”
„Pentru că este ea ?”
Felul în care a spus „ea” m-a fă cut să vreau să -mi bag pumnul prin perete. „Ar fi bine să fii
foarte atent, frate, câ nd vine vorba de urmă toarele cuvinte.”
Pupilele lui s-au evazat larg în timp ce își ridică mâ inile. „Uite, Avery pare o fată dră guță .
Da, dar ultima dată câ nd am verificat, voi doi nu vă vedeți.
"Asa de?" I-am aruncat cuvâ ntul înapoi.
Jase pă rea că acum ar fi vrut să -și pună pumnul prin mine . „Te-a refuzat de câ te ori? Ș i te
porți ca un iubit posesiv și supă rat, iar ultimul lucru de care ai nevoie este să te lupți. Sau
trebuie să -ți amintesc că , dacă o faci, îți încalci probațiunea și vei intra în închisoare? Nu
închisoare, dar...
„Nu trebuie să -mi amintești.” M-am întors, împingâ ndu-mi mâ inile prin pă r. „Nu înțelegi.”
El nu a ră spuns imediat. "Ai dreptate. Nu înțeleg cum te duce fata asta după pula . Te-ai
gâ ndit vreodată că ea se joacă de tine, dintr-un motiv nenorocit?
M-am învâ rtit spre el, cu mâ inile strâ nse în pumni. Dacă nu ar fi fost cel mai apropiat
prieten al meu, cel care mi-a scos capul din fund câ nd eram în închisoare acasă , i-aș fi rupt
maxilarul. Am respirat adâ nc de câ teva ori înainte de a ră spunde. — Nu este așa, Jase. Ș tiu
că îți este greu să crezi. Înțeleg. Ai fost înșurubat într-un fel pe care nici nu pot începe să -l
înțeleg, dar ea nu este așa .
Dâ nd din cap, Jase se întoarse și se rezemă de ușa închisă . „Asta este ceea ce spune fiecare
tip înainte de a fi luat de dracu.”
„Avery este diferit”, i-am spus, scoțâ ndu-mi din nou mobilul. Niciun raspuns. O minge de
neliniște s-a format în stomacul meu. „Nu o cunoști ca mine. Nu o cunoști deloc.”
S-a uitat la mine în timp ce își freca o palmă peste maxilar. „Nu te cunosc acum.”
Nu am știut cum să ră spund la asta.
„Ce este cu ea?” a întrebat el, pă râ nd că ar fi vrut cu adevă rat să înțeleagă atracția pe care
abia mi-am putut da seama. „Nu seamă nă cu orice altă fată cu care ai ieșit. E al naibii de
ciudată și tă cută . E dră guță , dar...
— E al dracului de frumoasă , am întrerupt-o, îndră znindu-l să nu fie de acord.
El nu a fă cut-o. „Oare merită asta?”
 — Da, am spus, uitâ ndu-mă din nou la telefon. Încă nimic. „Da, este și trebuie să mă
asigur că e bine.”
„Cam...”
„Pă ră sesc această cameră chiar în această nenorocită de secundă și nu o să mă oprești.”
Câ nd Jase nu s-a mișcat, am înjurat pe sub ră suflare și mi-am amintit că fă cea asta doar
pentru că era prietenul meu. „Nu o să mă duc să bat pe cineva. Mă duc să -l gă sesc pe Avery.
Asta este tot ce îmi pasă acum.”
Jase își întoarse privirea, un mușchi flectâ ndu-i-se în maxilar și apoi clă tină din cap. —
Sunt sigur că e bine, Cam.
"Tu nu . . .” M-am oprit, frecâ ndu-mi un loc pe piept, în timp ce pereții albi din cameră
pă reau să se estompeze. Pieptul mi s-a strâ ns. — Nu înțelegi, Jase. Cred că . . . Cred că ceva i
s-a întâ mplat înainte.”
Înțelegerea i s-a instalat pe față și apoi s-a fă cut deoparte. „Ah, rahat.”
„Da,” am mormă it, simțind acea senzație oribilă de-a lungul ceafei mele. „La naiba.”

îmi bă tea cu putere în timp ce mă uitam la Brittany. „Nu ai vă zut-o?”

"Nu." Ea a clă tinat din cap, fă câ ndu-și să cadă aripile de înger. „După ce ai intrat cu Jase și
Ollie, ea a spus că iese afară pentru aer curat, dar nu s-a mai întors niciodată .”
„La naiba.” Mi-am aruncat privirea spre telefon în timp ce apă sam din nou numele ei pe
telefon. Mergâ nd spre alee, am înjurat din nou câ nd nu am primit niciun ră spuns. Nu-l
vă zusem pe Tony înă untru sau nică ieri, dar mă îndoiam că ar fi mers după ea. Jase avea
dreptate. Tipul era doar un idiot bețiv, dar asta nu mi-a spus unde era Avery.
Ș i m-am uitat peste tot.
Brittany a mers în urma mea. „Ea nu a ră spuns la apelurile mele sau ale lui Jacob. Nici
mă car nu cred că mai e aici.” Ea fă cu o pauză , împingâ ndu-și pă rul de pe față . „Mă duc la
ea...”
— Nu, am spus, strâ ngâ nd telefonul. "O să plec."
"Dar-"
„Te voi anunța dacă o gă sesc.” Am început deja să merg pe jos și apoi fă ceam jogging pâ nă
unde camionul meu era parcat în apropierea cul-de-sac.
Închizâ nd ușa, am pornit motorul și am împușcat-o pe strada rezidențială . Neliniștea a
format o minge de gheață în adâ ncul stomacului meu. Frica din vocea ei. . . fusese îngrozită
câ nd Tony o apucase. Sentimentul de perucă a revenit. Oricâ t mi-am dorit să o neg, să o scot
din gâ nduri, nu am mai putut. Ceva i se întâ mplase. Ce, mai exact, nu eram sigur.
Am încercat să o sun în drum spre casă , dar, așa cum era de așteptat, nu am primit niciun
ră spuns. Mâ inile mele au strâ ns volanul pâ nă câ nd degetele mele s-au albit. Am ajuns în
primul loc de parcare pe care l-am gă sit la University Heights și am alergat peste parcare.
Nu avea rost să -i verifice mașina. În întuneric, ar fi ca și cum ai că uta un ac într-un morman
de ace.
Stomacul meu era în noduri câ nd am ajuns la podea și am bă tut cu degetele în ușa ei.
Dacă nu ră spundea, dă deam ușa cu piciorul înă untru, iar dacă nu era ea aici, scruteam
blestemul ă sta de județ după ea.
Apoi ușa s-a deschis și Avery stă tea acolo, cu ochii umflați și roșii, rimel și lacrimi că zâ nd
urme pe obraji.
 Dar era bine.
Era bine.
Cu inima ajunsă la gâ t, am intrat înă untru și mi-am înconjurat-o cu brațele, tră gâ nd-o de
pieptul meu. Întinzâ nd-o, am legă nat-o aproape, lă sâ ndu-mi bă rbia în vâ rful capului ei
plecat.
Nu am avut încredere în mine să vorbesc la început și câ nd am fă cut-o, degetele mele s-au
ondulat în jurul șuvițelor pă rului ei. „Iisuse Hristoase, de ce nu ai ră spuns la telefonul tă u
blestemat?”
Nu și-a ridicat capul în timp ce vorbea. „Mi-am lă sat telefonul în mașină , cred.”
— La naiba, Avery. M-am tras înapoi, cuprinzâ ndu-i obrajii. — Ț i-am aruncat telefonul în
aer, la fel și Jacob și Brittany.
"Îmi pare ră u. Nu eu am-"
„Ai plâ ns.” Furia a crescut din nou. „Ai plâ ns al naibii.”
„Nu, nu am.”
„Te-ai uitat în oglindă ?” Câ nd ea a clă tinat din cap, am închis ușa în urma mea și apoi i-am
luat mâ na mică . "Haide."
A înghițit în sec, dar lasă -mă să o trag. Am dus-o în baie și am aprins lumina. Ea trase aer
în piept câ nd își ză ri reflexia. "Oh Doamne . . .” Privirile ni s-au întâ lnit în oglindă , apoi ea și-
a lă sat capul în mâ ini. „Perfect, pur și simplu perfect.”
„Nu e chiar așa de ră u, dragă .” Nodul din piept mă durea câ nd i-am tras ușor mâ inile.
"Aşezaţi-vă ."
Avery se aşeză pe scaunul de toaletă închis şi se uită la degetele ei. "Ce faci aici?"
Luâ nd o câ rpă de spă lat, am trecut-o sub robinet și apoi am îngenuncheat în fața ei.
Neîncrederea m-a împiedicat să vorbesc la început. "Ce fac eu aici? Este o întrebare
serioasă ?”
"Nu cred." Ea nu-și ridicase privirea.
"Uită -te la mine. La naiba, Avery, uită -te la mine.
Bă rbia ei s-a smucit, ochii s-au îngustat pâ nă câ nd au apă rut doar fâ șii subțiri de maro
închis. "Fericit?"
Molarii mi s-au cră pat câ nd mi-am zdrobit maxilarul. „De ce aș veni aici? Ai pă ră sit o
petrecere fă ră să spui un cuvâ nt nimă nui.”
"Am spus-"
— I-ai spus lui Brittany că primești aer curat. Asta a fost acum trei ore, Avery. Ei credeau
că ești cu mine, dar câ nd m-au vă zut mai tâ rziu, au știut că nu ești. După ce s-a întâ mplat cu
tică losul ă la, i-ai speriat.”
Fața ei că zu. „Nu am vrut. Tocmai mi-am lă sat telefonul în mașină .”
Tă cut, i-am trecut prosopul de sub obraji, ștergâ nd machiajul cu dungi. „Nu trebuia să
pleci.”
„Am reacționat exagerat. Tipul . . . chiar nu fă cuse nimic ră u. M-a surprins și am exagerat.
Am stricat petrecerea.”
„Nu ai stricat petrecerea. Ș i fiul ă la de că țea nu ar fi trebuit să te apuce. La dracu. Te-am
auzit spunâ nd „lasă -mă să plec” și știu al naibii de bine că a fă cut-o și el. Poate nu ar fi
trebuit să reacţionez ca . . . tare cum am fă cut-o, dar la naiba. Te prindea și nu mi-a plă cut.”
Umerii ei se pră bușiră înainte. „Nu trebuia să vii aici. Ar trebui să fii la petrecere să te
distrezi.”
 Sincer, nu mi-a venit să cred că a crezut că ar trebui să fiu la petrecere în timp ce ea era
aici plâ ngâ nd. Mă privea, cu tră să turile ciupit de confuzie. „Suntem prieteni, nu?”
"Da."
„Așa fac prietenii. Se verifică unul pe celă lalt. Brittany și Jacob ar fi fost aici, dar i-am fă cut
să ră mâ nă acolo.
„Trebuie să -mi iau telefonul și să sun...”
„Voi trimite un mesaj lui Brittany. Am primit numă rul ei.” M-am așezat pe spate, privind-
o. „Faptul că nu te-ai aștepta ca cineva să te verifice este... . . Nici mă car nu știu ce este.”
Gura i s-a deschis, apoi a clă tinat din cap și a început să privească în altă parte. I-am
palmat obrazul, oprind-o. Folosindu-mi degetul mare, am alungat ultimele lacrimi care
fuseseră acolo. Genele ei umede s-au ridicat și aș da orice pentru a-i lua înapoi fiecare
lacrimă care că dea.
„De ce plâ ngeai?” Am întrebat. "Aștepta. Nenorocitul ă la te-a ră nit, pentru că voi...
"Nu! Deloc."
"Atunci de ce?" Mi-am ținut respirația câ nd ea și-a întors obrazul în palma mea.
"Vorbește-mi?"
"Nu știu. Cred că eram doar o fată .”
Sprâ ncenele mele s-au ridicat „Ești sigur că asta e tot?”
— Da, șopti ea.
Erau mai multe, trebuiau să fie, dar cum să punem o astfel de întrebare? Nu știu. "Esti
bine?"
Shortcake dă du din cap.
Mi-am mișcat mâ na în jos, trecâ nd accidental cu degetul mare peste buza ei, dar câ nd am
fă cut-o, ea a inspirat încet. Ochii ni s-au blocat. Același sentiment pe care l-am avut câ nd
eram la petrecere m-a lovit în piept. Am vrut să o să rut. Am vrut s-o fac să uite pe Tony și
petrecerea și toate acele lacrimi. Dar prima dată câ nd am să rutat-o nu am vrut ca ea să
guste din lacrimile ei.
Închizâ nd spațiul dintre noi, mi-am lipit fruntea de a ei și mi-am dat o respirație obosită .
„Mă înnebunești uneori.”
„Îmi pare ră u.”
M-am tras înapoi, cercetâ ndu-i chipul. „Nu mai fugi așa, bine? Am fost neîngrijorat câ nd
nu te-am putut gă si și nimeni nu știa unde ești.”
Shortcake s-a uitat la mine și apoi s-a îndreptat înainte, apă sâ nd un să rut pe obrazul meu,
surprinzâ nd rahatul mereu iubitor din mine. Ochii mi s-au marit câ nd m-am lă sat pe spate,
neputâ nd să -mi întorc privirea de la ea. Am început să spun chiar acum, dar m-am oprit.
„Avery?”
„Cam?”
Cu toată seriozitatea, i-am ținut privirea. „Ieși la o întâ lnire cu mine.”
A fost o mică secundă de ezitare în care buzele i s-au întredeschis și două mici pete roz i-
au înflorit pe obraji, dar apoi a vorbit și la început nu am crezut că am auzit-o bine, dar am
fă cut-o.
— Da, spuse ea.
 Cincisprezece

Când Brittany m-a încolțit în afara managementului sportiv miercurea urmă toare, chiar nu
aveam idee ce își dorea.
"Putem vorbi?" întrebă ea, înghesuită în hanoracul ei roz neon. Ș uvițe scurte de pă r blond
îi încadrau fața.
"Sigur." Am condus-o spre una dintre bă ncile goale. „Avery este bine?”
Buzele ei s-au ridicat în timp ce se apleca în față . Mirosul slab de fum stă ruia pe hainele
ei. În mâ na ei, a întors o brichetă . „Este la fel de bine ca și Avery”.
Mi-am întors capul spre ea, încruntâ ndu-mă ușor. "Ce înseamnă asta?"
Ochii ei s-au fixat pe ai mei. "Vino la Cameră . Oricâ t de mult petreci cu Avery. . .” Ea se
opri, clă tinâ nd din cap în timp ce buzele ei se strâ ngeau. „Oricum, ea mi-a spus că în sfâ rșit
ți-a spus că da? Că ar ieși cu tine?”
Încruntarea mea s-a stins, dar chiar nu aveam idee unde se duce această conversație. "Da
ea a fă cut. Ieșim sâ mbă tă seara.” Sau cel puțin așa credeam. „Doar dacă nu s-a ră zgâ ndit și
plă nuiește să mă elibereze pe cauțiune.”
Brittany clă tină din cap. "Nu. Nu cred că va elibera pe cauțiune.”
"Gâ ndi?"
Ea a râ s. „Ei bine, nu știi niciodată cu adevă rat cu ea.”
"Este adevă rat." Am fă cut o pauză , întorcâ ndu-mă spre ea. „Deci, mă îndoiesc că ai vrut să
confirmi că a spus da.”
"Nu." Respiră adâ nc în timp ce se aşeză pe spate, ră sucind bricheta albastră între degete.
„Voi fi direct cu tine, bine?”
"Bine."
Ea și-a ridicat privirea, ochii ei stră lucitori aterizați asupra ai mei, iar eu m-am luptat cu
un zâ mbet la seriozitatea expresiei ei. „Avery chiar te place. Ș tiu că probabil că nu arată , dar
o face.”
M-am relaxat. „Ș tiu că da.”
Ea îşi arcui o sprâ nceană . „Dar chiar îți place de ea?” O altă clasă scă pase și o val de
oameni a umplut aleea, blocâ nd vâ ntul. „Pentru că știu cum ai fost în liceu și ai putea avea
orice fată aici, dar o vrei pe cea care te-a refuzat.”
"Asa de?" Mi-am încrucișat brațele. „Ce legă tură are asta cu ceva?”
— Pentru că ea este o provocare pentru tine? întrebă ea, fă ră a privi în altă parte. „Pentru
că dacă ieși cu ea pentru că nu este ușoară , jur pe Dumnezeu că te voi tă ia.”
am izbucnit în râ s. "Taie-ma?"
Ochii i se îngustară . "Nu glumesc."
Luptâ ndu-mă să mă opresc din râ s, am dat din cap și, sper, mi-am dat o privire serioasă
pe față . "Te cred."
"Bun." Ea a dat din cap. „Dar nu mi-ai ră spuns la întrebare.”
 Mi-am mușcat interiorul obrazului. „Îmi place de ea, Brittany. Nu are nimic de-a face cu o
provocare sau cu alte chestii de genul ă sta. Ș i modul în care am fost la școală , evident, nu
este așa cum sunt acum.” Am inspirat adâ nc, lă sâ nd-o să iasă încet. „Ș i știu că ea este. . .
diferit."
Brittany dă du din nou din cap și nu spuse nimic la asta. O parte din mine era bucuroasă
că altcineva înțelesese câ teva dintre comportamentele lui Avery, sau ea ar fi putut să -i ia
încredere, dar mai era o parte care era neliniştită . Am aruncat o privire la ea. „Ț i-a spus
ceva?”
"Despre tine?"
„Nu”, am râ s. „Ț i-a spus ea. . . ?” Totuși, nu aveam idee cum să pun întrebarea. Din fericire,
Brittany a înțeles ceea ce nu eram dispus să spun.
„A fost felul în care s-a comportat la petrecere, așa că am întrebat-o zilele trecute.”
Brittany se ridică , strecurâ nd bricheta în buzunarul blugilor ei. Stomacul mi s-a strâ ns în
timp ce așteptam. Ea a prins cureaua de la geantă . „Mi-a spus că nu i s-a întâ mplat nimic.”
Aerul s-a oprit undeva în gâ t. „O crezi?”
Ea fă cu un pas înapoi și apoi înainte, coborâ nd vocea. „M-a privit drept în ochi și a spus că
nu s-a întâ mplat nimic. Nu stiu ce sa cred. Tu ce mai faci?"
„Nu știu, dar tu ești prietenul ei, ți-ar fi spus.” Am sperat că așa este. "Dreapta?"
„Bă nuiesc”, a ră spuns ea, zâ mbind strâ ns. „Trebuie să fug înainte de a întâ rzia la istorie.
Yay."
"Hei." Am stat.
Brittany se întoarse. "Ce?"
"Ești un prieten bun."
Ea a zâ mbit în timp ce scotea o țigară din geantă . "Ș tiu."

O anumită nervozitate m-a strâ ns strâ ns în timp ce mi-am tras puloverul negru peste cap și
apoi am plecat în că utarea pantofilor. Nu mi-am putut aminti ultima dată câ nd am fost atâ t
de nervos, dar avea sens. Câ te să ptă mâ ni – luni naibii – mi-au trebuit să -l fac pe Shortcake
să spună da? Aveam un motiv să fiu nervos.
Am ieșit din apartament înainte ca Ollie să -și poată face apariția. Inima îmi bă tea mult
prea repede și capul meu era plin de prea multe pentru a face față orică ror comentarii
deștepte care ar veni de la el.
Câ nd am bă tut la ușa lui Shortcake, aceasta s-a deschis aproape imediat, iar nervozitatea
s-a transformat în cu totul altceva câ nd am pus ochii pe Avery.
Bluza verde intens pe care o purta se amesteca cu frumusețea pă rului și a tenului ei. O
parte din mine nici nu-i venea să creadă că am observat asta și era pe cale să încep să -mi
pun în cap versuri poetice. Bră țara mereu prezentă era pe loc. Privirea mea a că lă torit pe
blugii strâ mți înfă șurați în cizme negre și apoi în sus, ră tă cindu-se acolo unde undele roșii
moi i se încolă ceau peste sâ nii ei.
Mi-am dres glasul. "Arati . . . cu adevă rat, foarte grozav.”
Ș i-a plecat bă rbia câ nd am pă șit în apartamentul ei. "Mulțumesc. La fel si tu."
Râ njind, m-am rezemat de spă tarul canapelei ei. "Ești gata? Ai o jachetă ?”
Shortcake se întoarse, practic tră gâ ndu-se înapoi pe hol. S-a întors cu o haină neagră și a
pornit spre uşă . I-am luat poșeta și i-am predat-o.
 "Mulțumesc." Obrajii i s-au aprins și apoi a adă ugat fă ră suflare: „Gata”.
„Nu chiar încă .” Am liniștit-o, dâ nd șuvițele de pă r pe spate peste umeri și apoi m-am
apucat să -i nasturez geaca. „Afară îngheață .”
Shortcake s-a uitat la mine în timp ce i-am continuat haina, strecurâ nd nasturii în gă uri.
Degetele mi-au zgâ riat acolo unde sacoul ei s-a umflat dulce și ea a tresă rit într-un mod
care m-a fă cut să vreau să o trag aproape.
„Perfect”, am murmurat, forțâ ndu-mă să -mi cobor mâ inile. „Acum suntem gata.”
Am ținut ușa deschisă și în momentul în care am ieșit în hol, Ollie a ieșit din apartamentul
nostru, cu telefonul mobil într-o mâ nă și cu un Raphael care se mișca în cealaltă .
Ce . . . ?
"Zâ mbet!" Ollie a fă cut o poză . „Este ca și cum cei doi copii ai mei ar merge la bal.”
Oh. Ale mele. Dumnezeu.
„Pun asta în albumul meu de însemnă ri. A se distra!" Râ njind, Ollie a să rit înapoi în
apartament, închizâ nd ușa în urma lui.
Shortcake ridică privirea spre mine. „Hm. . .”
Am râ s tare. „O, Doamne, asta a fost diferit.”
„De obicei nu face asta?”
"Nu." Mi-am pus mâ na pe spatele ei. „Hai să plecă m de aici înainte să încerce să vină cu
noi.”
Ea zâ mbi. „Cu Raphael?”
„Rafael ar fi binevenit. Ollie, totuși, nu ar fi.” Am zâ mbit câ nd am dat treptele. „Ultimul
lucru pe care mi l-aș dori este să fii distras la această întâ lnire.”

"De ce eu?" a scapat Avery, apoi a strâ ns ochii. "Bine. Nu ră spunde la asta.”
Lumâ narea mică de pe masa acoperită cu lenjerie pâ lpâ ie în spațiul dintre noi. Ne
plasasem comenzile chelnerului, iar Avery trecuse nervoasă de la un subiect la altul în timp
ce își ronță ia pâ inea.
Ceea ce provocase această întrebare fusese adevă rul. Îi spusesem că nu trebuie să -și facă
griji că mă impresionează . Ș i se uitase la mine de parcă aș fi fost un nebun și pusese acea
întrebare.
Nici nu-mi venea să cred că pusese întrebarea. Uneori, femeia m-a uimit absolut.
Chelnerul a sosit cu mâ ncarea noastră , descurajâ ndu-mă vreo două minute. „Voi
ră spunde la această întrebare.”
Ea s-a înfiorat. „Nu trebuie.”
Mi-am luat paharul, privind-o peste margine. „Nu, cred că da.”
„Ș tiu că este o întrebare stupidă de pus, dar ești minunată , Cam.” Degetele ei strâ nseră
argintă ria. „Ești dră guț și amuzant. Esti destept. Te refuz de două luni. Ai putea ieși cu
oricine, dar ești aici cu mine.”
Un râ njet mi-a tras buzele. "Da, sunt."
„Cu fata care nu a mai fost niciodată la o întâ lnire”. Ea a ridicat privirea, întâ lnindu-mi
privirea. „Pur și simplu nu pare real.”
"Bine. Sunt aici cu tine pentru că vreau să fiu — pentru că îmi place de tine. Ah, lasă -mă
să termin.” Expresia de îndoială care îi traversa chipul era evidentă . „Ț i-am spus deja. Ești
diferit, într-un sens bun, așa că elimină acea privire de pe față .”
 Ea și-a îngustat ochii spre mine.
„Ș i voi recunoaște că , uneori, de câ nd te-am chemat să ieși, știam că nu vei spune da. Ș i
poate că , deși nu vorbeam mereu serios câ nd am fă cut-o, am fost întotdeauna serios să
vreau să te scot. Înțelegi asta? Ș i îmi place să ies cu tine.” Mi-am bă gat o bucată de friptură
în gură . „Ș i hei, cred că sunt o captură al naibii de bună pentru prima ta întâ lnire.”
"Oh, Doamne." Ea a râ s, încrețindu-și pielea din jurul ochilor. „Nu pot să cred că tocmai ai
spus că ai fost o captură bună .”
am ridicat din umeri. "Eu sunt. Acum mă nâ ncă -ți puiul înainte ca mine.”
Ș i ea a fă cut-o.
Mai important, în cele din urmă s-a relaxat suficient pentru a se distra. Ș i nu asta era
scopul unei întâ lniri? Mi-a plă cut să cred așa.
„Deci, ce faci de Ziua Recunoștinței?” Am întrebat. „Te întorci acasă în Texas?”
Ea a fă cut o față . "Nu."
„Nu te duci acasă ?”
Shortcake și-a terminat ultimul pui. „Eu stau aici. Te duci acasa?"
„Mă duc acasă , nu știu exact câ nd.” Nu mi-a plă cut ideea ca ea să fie aici singură . „Serios,
nu te duci deloc acasă ? Este mai mult de o să ptă mâ nă – nouă zile. Ai timp."
"Pă rinții mei . . . că lă toresc, așa că ră mâ n aici.” Privirea ei s-a îndepă rtat. „Pă rinții tă i fac
marea cină de Ziua Recunoștinței?”
— Da, am spus, distras.
Câ nd a sosit cecul și ne-am îndreptat spre aerul rece al nopții, i-am lă sat un braț peste
umă r, strâ ngâ nd-o aproape în timp ce traversam parcarea întunecată . Ea nu a rezistat, ci a
ră mas apă sată de partea mea.
„Ai avut o cină bună ?” Am întrebat o dată în interiorul camionului, lovindu-mi mâ inile și
frecâ ndu-le.
"Da. Ș i mulțumesc pentru mâ ncare. Adică , cină . Mulțumesc." Ea a închis ochii și, deși era
prea întuneric pentru mine să vă d, știam că a roșit. "Mulțumesc."
"Cu plă cere." am zâ mbit. „Îți mulțumesc că în sfâ rșit ai fost de acord să mă lași să te scot.”
Ea mi-a trimis un zâ mbet nesigur și o liniște reconfortantă s-a lă sat între noi, ceea ce a
fost bine. Gâ ndurile mele s-au întors la faptul că ea nu fă cea nimic de Ziua Recunoștinței.
Pă rea greșit și singuratic și vreo sută de alte lucruri să petreci o vacanță singur. În capul
meu s-a format o idee, una de care mă îndoiam că Avery ar merge, dar a trebuit să încerc.
Câ nd ne-am întors la University Heights, ne-am oprit în fața ușii ei și cel mai ciudat
moment din orice întâ lnire era pe cale să apară . O parte din mine abia aștepta să vadă cum
a gestionat asta.
Shortcake s-a întors spre mine, cu privirea ațintită pe pieptul meu, în timp ce se juca cu
cureaua poșetei.
"Asa de . . .” Am tras cuvâ ntul, rugâ ndu-mă în tă cere să nu-și ia ră mas bun.
„Vrei să intri?” a întrebat ea și am fă cut o lovitură internă cu pumnul. „Pentru ceva de
bă ut? Am cafea sau ciocolată caldă . Nu am bere sau altceva...”
„Ciocolata caldă ar fi bună .” Apa de la robinet ar fi suficient de bună . „Doar dacă ai genul
cu bezelele alea minuscule.”
Zâ mbetul larg al lui Shortcake mi-a fă cut ceva amuzant în piept. "Fac."
„Atunci, dă drumul, dragă .”
 În timp ce ea se îndrepta spre bucă tă rie, eu am intrat în sufragerie. Mi s-a ală turat pe
canapea cu două că ni de ciocolată caldă . Își scoase cizmele și își vâ rase picioarele sub ea.
Am decis că nu există nimeni mai dră guț decâ t ea. Vreodată .
"Mulțumesc." Am luat unul, privind cum aburul curgea de sus. „Am o întrebare pentru
tine.”
"Bine."
Marshmallows mi-au înghiontat buzele câ nd am luat o înghițitură . „Deci, pe baza
experienței tale la prima întâ lnire, ai ieși la o a doua?”
Ea a zâ mbit ușor. — Ca o secundă în general?
"În general."
„Ei bine, aceasta a fost o primă întâ lnire foarte bună . Dacă a doua întâ lnire ar fi așa, atunci
cred că aș face-o.”
„Hmm.” Am urmă rit-o îndeaproape. „Cu oricine sau . . . ?”
Genele i se lă sară în jos. „Nu cu oricine.”
„Deci ar trebui să fie cineva anume?” Am întrebat.
„Cred că ar trebui să fie.”
"Interesant." Câ nd și-a ridicat privirea spre a mea, ochii ei erau moi și nesfâ rșiti. „Acesta
cineva în special va trebui să aștepte încă două luni dacă te cheamă să ieși?”
Râ njetul ei s-a format în jurul marginii că nii. „Depinde.”
"Pe?"
"Starea mea."
Am râ s. "Pregateste-te."
"Bine."
„O să te invit din nou să ieși, nu la cină , pentru că îmi place să schimb lucrurile. Este la
filme.”
Își bă tu un deget de pe obraz. "Filme?"
„Dar este un film drive-in, unul dintre ultimele din jur.”
"In afara?" Excitarea lică rii în ochii ei.
"Da. Nu vă faceți griji. Ț i-aș ține de cald.”
Ea clă tină din cap, zâ mbind. "Bine."
„Bine la filme?”
Supgâ ndu-și buza de jos între dinți, ea încuviință din cap.
Aștepta. Ce? Ar fi atâ t de ușor? „Serios, nu-mi va lua încă două luni?”
Ea a clă tinat din cap cu nu.
Am râ s pe sub ră suflare, știind că partea grea mă aștepta. "Bine. Ce zici de miercuri?”
"Miercurea viitoare?" ea a intrebat.
"Nu."
Se aşeză lâ ngă canapea. „Miercurea urmă toare?”
"Da."
Ochii ei că prui s-au încruntat. "Aștepta. Asta e miercurea dinaintea Zilei Recunoștinței.”
"Este."
„Cam, nu te duci acasă ?”
"Eu sunt."
"Câ nd?" ea a intrebat. „După filme, în miezul nopții sau dimineața de Ziua Recunoștinței?”
 „Vezi, cinematograful cu autovehicul este chiar în afara orașului meu natal. La vreo zece
mile afară .”
Avery se uită la mine, fă câ nd ochii mari. "Nu înțeleg."
Bâ nd restul de ciocolată caldă , am lă sat-o deoparte și apoi am trecut-o pâ nă ne-a
despă rțit foarte puțin spațiu. „Dacă mergi la această întâ lnire cu mine, va trebui să mergi
acasă cu mine.”
"Ce?" Mi-a spart timpanul în timp ce s-a așezat drept. „Mergi acasă cu tine?”
Ca să nu râ d, mi-am lipit buzele și am dat din cap.
"Eşti serios?"
„Serios ca timpanul meu stră puns”, i-am spus. „Vino acasă cu mine. Ei bine, distrează -te."
„Mergi acasă cu tine – la casa pă rinților tă i? Practic de Ziua Recunoștinței?” Am dat din
cap și ea m-a pocnit pe braț. — Nu fi prost, Cam.
„Nu sunt prost. Vorbesc serios. Pă rinții mei nu vor deranja.” M-am gâ ndit la ce i-am spus
tată lui meu. „De fapt, probabil că ar fi fericiți să vadă pe altcineva decâ t mine. Ș i mamei
mele îi place să gă tească mult prea multă mâ ncare. Cu câ t sunt mai multe guri, cu atâ t mai
bine.”
Ea a continuat să mă privească , cu gura că scată .
Nu arată bine. „Putem pleca oricâ nd vrei, dar evident înainte de miercuri după -amiază .
Terminați restul ciocolatei calde? Am luat cana câ nd ea a clă tinat din cap. „Ș i putem reveni
oricâ nd.”
Avery m-a privit terminâ nd-o. „Nu pot să merg cu tine.”
"De ce nu?"
— Din o sută de motive evidente, Cam. Pă rinții tă i se vor gâ ndi...
„Nu vor gâ ndi nimic.” Probabil că era o minciună , dar ea nu trebuia să știe asta. Am oftat.
"Bine. Uită -te la asta. E mai bine decâ t să stai acasă , singur, toată să ptă mâ na. Ceea ce ai de
gâ nd să faci? Stai și citești? Ș i dor de mine, pentru că o să -ți fie dor de mine. Ș i apoi o să -mi
petrec cea mai mare parte a timpului trimițâ ndu-ți mesaje și să mă simt prost că stai acasă ,
singur și nici mă car nu poți mâ nca McDonald-uri pentru că sunt închise de Ziua
Recunoștinței.”
„Nu vreau să -ți pară ră u pentru mine. Nu e mare lucru. Nu am nicio problemă să stau
aici.”
„Nu vreau să stai aici singur și transformi asta într-o mare problemă . Sunt un prieten care
îi cere unui prieten să vină cu mine în vacanța de Ziua Recunoștinței.”
„Ești un prieten care tocmai a luat un prieten la o întâ lnire!” a protestat ea.
Am pus cana lâ ngă a mea. „Ah, ă sta e un punct bun.”
Luâ nd o pernă , o ținu la piept ca pe un scut. „Nu pot face asta. Vizitați familia de
să rbă tori? Așa e și...”
"Rapid?"
"Da." Ea a dat din cap furioasă . „Mult prea repede.”
„Ei bine, atunci cred că este un lucru bun că nu ne vedem atunci, pentru că da, ar fi prea
repede dacă ar fi așa.”
Capul ei înclinat în lateral. „Ce, ce?”
Am tras perna departe de ea și am alunecat-o în spatele meu. „Tu și cu mine suntem doi
prieteni care au ieșit la o întâ lnire. Poate două dacă vii cu mine. Nu ne întâ lnim. Suntem
doar prieteni care au avut o singură întâ lnire. Așa că ne vom întoarce la mine acasă ca
prieteni.”
"Ceea ce spui nu are sens."
„Am un sens perfect. Nici mă car nu ne-am să rutat, Avery. Suntem doar prieteni."
Falca ei a lovit canapea.
„Vino acasă cu mine, Avery. Îți promit că nu va fi incomod. Pă rinții mei ar fi bucuroși să te
aibă . Te vei distra bine și va fi mai bine decâ t ceea ce ai face aici. Ș i nimic, absolut nimic nu
se așteaptă de la tine. Bine?"
Cuvâ ntul nu se forma cu ușurință pe buzele ei, dar și-a îndepă rtat privirea în timp ce se
întoarse, privind la că nile goale de pe mă suța de cafea. Au trecut câ teva clipe și apoi s-a
ră sucit spre mine, cu genele ridicate. Ea a înghițit. „Pă rinții tă i chiar ar fi de acord cu asta?”
Ea nu-mi spunea nu acum. Asta a fost bine. „Mi-am adus prieteni acasă înainte.”
„Fetele?” Câ nd am clă tinat din cap, ea și-a împreunat mâ inile. „Ș i pă rinții tă i chiar vor
crede că suntem doar prieteni?”
„De ce aș avea un motiv să le spun că nu ne întâ lnim dacă am fi? Dacă spun că suntem
prieteni, asta vor crede.” I-am întâ lnit privirea și mi-am ținut respirația.
"Bine. Mă duc acasă cu tine, spuse ea în grabă . „Aceasta este o idee nebună .”
Pentru o clipă nu am putut procesa nimic în afară de faptul că ea spusese da. „Este o idee
perfectă .” Din moment ce era într-o dispoziție atâ t de minunat de plă cută . . . „Hai să ne
îmbră țișă m.”
Sprâ nceana i s-a împletit. "Ce?"
„Îmbră țișează -te. Odată ce te îmbră țișezi, nu te mai poți întoarce la el.”
Avery își dă du ochii peste cap. „O, Doamne, vorbești serios?”
"Foarte serios."
Ea mormă i în timp ce s-a ridicat în genunchi și și-a întins brațele. „Bine, hai să ne
îmbră țișă m ca să încheiem înțelegerea înainte să mă schimb...”
Brațele i-am înconjurat talia și am tras-o mai aproape. Piciorul ei s-a încurcat între al meu
câ nd am îmbră țișat-o. În câ teva secunde, parfumul ei m-a înconjurat. „Afacerea este
pecetluită , dragă . Ziua Recunoștinței este la soții Hamilton.”
Ea murmură ceva aproape incoerent în timp ce-și ridica capul. Gurile noastre s-au aliniat
și înțelegerea i-a fulgerat pe față . "Tu . . .”
Am chicotit, iar buzele ei s-au deschis. „Mișcare lină , nu? Te-am luat pâ nă aici. Te-aș fi
crezut pe cuvâ nt.”
„Te înșeli atâ t de mult.” Ochii ei stră luciră , iar anticiparea se ridica în grabă .
„Greșesc în toate modurile corecte. Trebuie să recunosc ceva.” Coborâ nd capul, mi-am
trecut buzele peste obrazul ei neted și moale, închizâ nd pentru scurt timp ochii la senzația
dulce care iradia de pe buzele mele. „Am mințit mai devreme.”
"Despre ce?"
Cu mare grijă , ca să nu o trimit țipâ nd la munte, mi-am alunecat încet mâ inile la spatele
ei. „Câ nd am spus că ară ți grozav? Nu am fost complet sincer.”
„Nu crezi că ară t grozav?”
"Nu." I-am tras o mâ nă pe coloana vertebrală , oprindu-mă chiar sub pă rul ei în timp ce
îmi apă sam tâ mpla de a ei. "Arati minunat in aceasta seara."
Inspirația ei moale m-a încă lzit. "Mulțumesc."
 Să o să rut probabil că îmi împingea norocul, dar era atâ t de aproape și nu se îndepă rta.
Așteptam dintotdeauna să -i gust buzele. Inima mi-a tunat, curgâ ndu-mi sâ ngele încins prin
vene.
Avery sa încordat câ nd buzele mele i-au trecut obrazul și apoi mâ inile ei au aterizat pe
bicepșii mei. În timp ce m-am apropiat de buzele ei, aproape că am simțit un gust de
ciocolată despre care știam că va ză bovi pe ele. „Avery?”
"Ce?"
Mi-a bă tut pulsul în mai multe pă rți ale corpului. „Nu ai mai fost să rutat pâ nă acum, nu?”
— Nu, șopti ea.
„Doar ca să fim clari. Acesta nu este un să rut.”
Înainte ca ea să poată vorbi, mi-am trecut buzele peste ale ei. Abia a fost un să rut, mai
degrabă ca o scurtă întâ lnire și salut, dar șocul care a că lă torit prin sistemul meu mi-a suflat
aerul din plă mâ ni.
„M-ai să rutat.” Degetele lui Avery mi-au strâ ns brațele.
„Nu a fost un să rut.” Ea se cutremură câ nd buzele mele le periau pe ale ei. "Tine minte?
Dacă ne-am să rutat, înseamnă că te duci acasă cu mine ar putea însemna ceva mai serios.”
„Oh”, oftă ea. "Bine."
„De asemenea, acesta nu este un să rut.”
Am să rutat-o pe bune de data asta, urmă rindu-i modelul buzelor, învă țâ nd simțirea lor.
Erau la fel de moi pe câ t credeam că vor fi, absolut perfecte împotriva mea. Câ nd s-a aplecat
în mine, scoțâ nd un sunet mic, pofta alimentată de ceva mult mai adâ nc s-a izbit în mine.
Acesta a fost primul ei – am fost primul ei să rut. Nimeni nu ne-ar putea lua asta. Ș i
indiferent de ceea ce s-a întâ mplat peste o să ptă mâ nă sau peste o lună , am avea
întotdeauna asta. O mâ ndrie masculină primordială s-a învă luit în jurul meu.
Mai aproape — aveam nevoie de ea mai aproape, să -i simt trupul sub al meu. Am mutat-o
pe spatele ei, ținâ ndu-mi doar gura mea pe a ei, iar buzele ei s-au mișcat pe ale mele. Ea mă
să ruta înapoi, niște micuți neîndemâ natici și totuși complet sexy în lipsa lor de artă .
Un sunet a venit din adâ ncul meu și trupul mi-a cerut să mă scufund în ea, dar m-am ținut
deasupra ei, convingâ ndu-i buzele să deschidă . Ea s-a cutremurat sub mine, iar eu m-am
cutremurat de o nevoie pe care nu o mai simțisem pâ nă acum. Gura ei s-a deschis, iar eu m-
am strecurat înă untru, trecâ ndu-mi limba peste a ei, adâ ncind să rutul. Spatele i s-a arcuit și
câ nd sâ nii ei mi-au zdrobit pieptul, a trebuit să pun frâ na.
Să -mi ridic capul a fost cel mai greu lucru pe care l-am fă cut vreodată . Pă rea că merge
împotriva naturii, devenit și mai dificil câ nd un scâ ncet i-a scă pat în timp ce i-am ciupit
buza de jos.
Ea respira greu, ca mine, cu ochii neconcentrați. „Totuși nu un să rut?”
Stâ nd pe spate, am tras-o în sus. Privirea mea a hoină rit peste fața ei, că utâ nd vreun
semn că nu i-a plă cut să rutul. Ceea ce am gă sit a fost exact opusul. Obrajii îi erau înroșiți,
ochii îi aveau febră , iar pieptul i se ridica și cobora rapid.
Am întins mâ na între noi, trecâ ndu-mi degetul mare peste buza ei de jos în timp ce mă
aplecam înă untru. — Nu, nu a fost un să rut. Mi-am trecut buzele peste ale ei, înghițindu-i
oftat dulce. „A fost o noapte bună .”
 Şaisprezece

"O fata?"
M-am uitat la tavanul dormitorului meu. „Da, mamă , o fată .”
A fost o pauză la celă lalt capă t al telefonului. "O doamna?"
"Da."
„O femeie adevă rată , vie?” ea a intrebat.
„Opus unei femei false, moartă ?”
Mama m-a tă cut. „De fapt, aduci o fată cu tine acasă ?”
Am început să mă încruntă . „De ce suni atâ t de șocat?”
„Nu aduci niciodată o fată acasă , Cameron. Tu... stai. Miere!" Un foșnet a întrerupt-o și
apoi: „Iubito, Cameron aduce acasă o fată adevă rată , vie de Ziua Recunoștinței! Poți să -l
crezi? Nu. Nu pot — ce . . . ?”
„O, Doamne,” am gemut, închizâ nd ochii. Poate că aceasta nu a fost o idee bună .
Vocea ei era mai aproape de muștiuc. — Tată l tă u vrea să știe dacă o cheamă Avery?
Mi-am lovit mâ na peste ochi. „Da, este, dar ea este doar o prietenă . Vreau să spun serios,
mamă . Ea este doar o prietenă , așa că nu te porți ca un ciudat câ nd o întâ lnești și începe să
planifici nunta noastră .”
„Este un fel de insultă .” Ea pufă i. „Nu aș începe să -ți planific nunta decâ t dacă ai aduce-o
acasă de Cră ciun.”
Am râ s. "O sa tin minte asta."
După o perioadă absurdă de timp care i-am convins pe mama și apoi pe tata că Avery era
într-adevă r doar un prieten și pentru a nu mă forța să comit patricid asupra lor, am închis
telefonul și l-am aruncat pe perna de lâ ngă mine.
Un zâ mbet lent a apă rut pe buze în timp ce mi-am imaginat Shortcake acasă cu pă rinții
mei.
Din sufragerie iradiau chicote ascuțite, amestecâ ndu-se cu râ sul aspru și scă zut al lui
Ollie. Nici nu trebuia să ghicesc ce se întâ mplă acolo.
Gemuind, am smuls perna de sub cap și mi-am zdrobit-o peste față , încercâ nd să înec
sunetul. Era destul de ră u că eram într-o stare constantă de duritate. Nu aveam nevoie de
un film porno amator pe cale să apară în sufragerie.
Am fost primul ei să rut.
Mâ ndria mi s-a umflat în piept și alte pă rți ale corpului meu au urmat și ele aceeași
reacție, care nu a ajutat lucrurile. După întâ lnirea noastră , îmi petrecusem cea mai mare
parte a nopții cu mâ na întinsă în jurul penisului. Ș i aproape în fiecare noapte după aceea. A
fi în preajma ei nu a ușurat lucrurile, dar nu am putut să stau departe de ea. Să nu o să rut
din nou mă înnebunea.
Odată ce s-a liniștit puțin în sufragerie, mi-am aruncat capul de sub pernă . Am sperat cu
adevă rat că orice fă cea Ollie acolo cu cine nu era pe canapea.
 A trebuit să stau pe chestia aia.
Trecâ ndu-mă pe o parte, mi-am luat telefonul. Mi-am spus să nu, pentru că o voi vedea
mâ ine câ nd plecă m spre casa mea, dar eram un ratat, așa că nu m-am putut opri și i-am
trimis mesaje.
Hei .
Ră spunsul a fost aproape imediat. Hei, tu.
Buzele mi s-au curbat. Ce faci?
Citirea textului dvs. A urmat o pauză și a venit un alt text. De asemenea, citind înainte în
istorie.
Am râ s. Tocilar.
Nemernic .
Lă sâ ndu-mă pe spate, i-am trimis un alt mesaj. Recunoaste.
Recunosc ce?
Ești entuziasmat de tmrow.
A trecut aproximativ un minut, iar eu m-am ridicat, încruntat. În cele din urmă a venit un
ră spuns. Eu sunt.
Ți-a luat atât de mult? Am trimis înapoi. De rușine.
LAUGH OUT LOUD. Îmi pare rău. M-am gândit că te voi face să transpiri.
Dâ nd din cap, mi-am legă nat picioarele de pe pat și m-am dus la ușa dormitorului,
uitâ ndu-mă afară . Sufrageria era întunecată , dar nu goală . Două forme erau încurcate pe un
pat improvizat fă cut din perne și pă turi. Fă câ ndu-mă , m-am strecurat în jurul lor.
I-am mai trimis un mesaj. bate. bate.
Pieptul de gă ină s-a întins pe pieptul meu gol câ nd am strecurat pe hol. Mi-a sunat
telefonul și am aruncat privirea în jos. Suspin. Cine e acolo?
Râ njind ca un idiot, m-am gră bit spre ușa ei, bă tâ nd din deget.
Aproximativ zece secunde mai tâ rziu, ușa s-a deschis. Avery stă tea acolo, cu iPhone-ul
strâ ns în mâ na dreaptă . Gura ei s-a deschis, apoi a închis-o brusc și și-a strâ ns buzele.
M-am aplecat prin ușa ei, zâ mbind nerușinat în timp ce privirea ei mi-a plutit peste
abdomene și apoi pe piept, agă țată de tatuajul soarelui. „Hei, fată , hei. . .”
Ea a izbucnit în râ s câ nd fă cea un pas înapoi. "Tu esti . . . oh, Doamne."
„Sunt o fiară sexy, știu. Oricum, mai este ceva ce vreau să recunoști.”
Tră gâ ndu-și cardiganul în jurul ei, s-a uitat la mine în timp ce își strâ ngea picioarele
acoperite cu șosete. „Nu ți-e frig?”
„Mi-e prea cald ca să -mi fie frig.”
Ea și-a dat ochii peste cap. „Ce vrei să recunosc?”
Am zâ mbit rapid și apoi am tras înainte, mișcâ ndu-mă repede. Pieptul ei s-a ridicat brusc
și buzele i s-au întredeschis, de parcă ar fi anticipat un să rut. Pe mă sură ce m-am apropiat,
i-am vă zut genele fâ lfâ ind închise și foamea mă cuprinse.
Dar nu i-am să rutat buzele. La naiba, îmi doream mai mult decâ t orice în acel moment,
dar știam că trebuie să iau lucrurile încet cu micul meu Shortcake.
Așa că i-am să rutat vâ rful nasului.
Avery se smuci înapoi în timp ce ochii ei s-au deschis și un zâ mbet larg i-a izbucnit pe
față . Un chicot ușor și ușor a izbucnit din ea și am știut că voi face o mulțime de lucruri
groaznice ca să aud din nou acel sunet.
„Recunoaște”, am spus, cu vocea ră gușită . „Ț i-a plă cut asta.”
 Ochii dansâ nd și obrajii înroșiți, ea și-a înclinat capul într-o parte. "Am facut."
Abia după ce m-am întors în propriul meu pat mi-am dat seama că bră țara pe care o
purta mereu în jurul încheieturii ei stâ ngi lipsise.

Fata care chicotea de aseară nu a fost gă sită nică ieri astă zi. În ultima oră a că lă toriei
noastre, ea își ronță ise unghia atâ t de mult încâ t m-am întrebat cum a mai ră mas.
„Ești sigur că pă rinții tă i sunt de acord cu asta?” a întrebat ea pentru a suta oară , iar eu
am dat din cap pentru a suta oară . „Ș i chiar i-ai sunat și i-ai întrebat, nu?”
Aruncâ nd o privire piezișă la ea, nu m-am putut abține să o tachinez. "Nu."
„Cam!” a țipat ea.
Am râ s. "Glumesc. Calmează -te, Avery. Le-am spus a doua zi după ce ai spus că vei pleca.
Ei știu că vii și sunt încâ ntați să te cunoască .”
S-a uitat la mine în timp ce a început să -și mestece din nou unghia mare. „Nu a fost
amuzant.”
"Da, a fost."
— Nemernic, mormă i ea.
"Tocilar."
O parte a buzelor ei s-a curbat în sus. „Tâ rfă -cură ”.
"Oh." am fluierat. „Sunt cuvinte de luptă . Ț ine-o tot așa și voi întoarce acest camion.”
"Este o idee buna."
„Ai fi supă rat și în lacrimi.” M-am întins, tră gâ ndu-i mâ na de la gură . „Nu mai face asta.”
„Îmi pare ră u. Este un obicei prost.”
"Este." Mi-am trecut degetele prin ale ei și mi-am dus mâ inile unite pâ nă la coapsă ,
ținâ nd-o acolo.
Pentru a-i distrage atenția, am început să vorbesc despre recitalul pe care îl avea sora
mea în seara asta. Teresa nu va fi acasă decâ t mâ ine dimineață devreme. Schimbarea de
subiect pă rea să funcționeze. Adevă rul să fie spus, în timp ce am izbit stră zile înguste ale
orașului meu natal, eram nervos.
Nu mai adusesem o fată acasă de la liceu și, sincer, acele vremuri de dinainte chiar nu
contau. Nu în acest fel.
Am aruncat o privire spre Avery câ nd am ajuns la un semafor roșu. Ea se uita la steagul
WVU fluturâ nd în vâ nt, cu mâ na încă bine înfiptă în a mea.
— Stai acolo? am întrebat, strâ ngâ ndu-i mâ na.
"Da." Ea mi-a strâ ns mâ na înapoi.
Aveam gâ tul uscat câ nd am ajuns pe drumul privat care ducea spre casă . Cu coada
ochiului, am urmă rit reacția ei.
Ochii ei s-au mă rit câ nd și-a strecurat mâ na și s-a aplecat în față . Mama rupsese deja
câ teva dintre decorațiunile de Cră ciun. Coroane mari verzi atâ rnau pe ușa din față și pe
ferestrele de la etajul doi și trei.
Am parcat lâ ngă garaj și m-am confruntat cu Shortcake, zâ mbind ușor. "Ești gata?"
O scurtă fulgerare de panică pe fața ei m-a fă cut să mă tem că va pleca spre pă dure, dar
apoi a dat din cap și a ieșit afară . Câ nd s-a întins înapoi să -și apuce geanta, am luat-o.
„Pot să -l port”, a spus ea.
 Mi-am aruncat privirea spre geanta pe care o pusesem pe umă r. „O voi duce. În plus, cred
că imprimeul cu flori roz și albastru îmi arată uimitor.”
Ea a râ s nervoasă . „Este foarte mă gulitor pentru tine.”
"Ma gandeam eu." Am așteptat ca Shortcake să se îndrepte spre mine și apoi am urcat pe
poteca de ardezie. Ne-am îndreptat pe sub terasa acoperită , trecâ nd pe lâ ngă mobilierul din
ră chită pe care tata nu o așezase încă . O privire la Avery și am tresă rit. „Ară ți de parcă ai fi
pe cale să faci un atac de cord.”
"Atat de rau?"
"Închide." Apropiindu-mă mai mult de ea, i-am pus o șuviță singuratică din pă r pe spate
în timp ce m-am aplecat, surprinzâ ndu-i privirea. „Nu ai de ce să fii nervos, bine? Iţi
promit."
Privirea ei a pâ lpâ it de la ochii mei la gura mea. "Bine."
Dorința de a-i capta gura și de a gusta dulceața care era unică pentru ea a fost greu de
rezistat, dar am fă cut-o. Întorcâ ndu-mă , am deschis ușa și am fost întâ mpinată cu parfum
de mă r. Stomacul meu a mormă it. Ar fi bine să fie plă cintă pe care o mirosisem.
Am condus un Avery cu ochii mari între mesele de biliard și masa de air-hochei pâ nă la
scă ri. Privirea ei s-a aruncat peste tot, fă ră să lipsească un singur lucru. M-am trezit
sperâ nd că îi place ceea ce a vă zut, ceea ce era ciudat, pentru că nimic din toate astea nu era
al meu.
„Aceasta este peștera omului”, i-am spus, conducâ nd-o spre scă ri. „Tata petrece mult
timp aici jos. Iată masa de poker pe care mi-a dat cu piciorul în fund.”
Un mic zâ mbet îi trase buzele. „Îmi place aici jos.”
"La fel şi eu." Am ezitat în partea de jos a treptelor. „Mama și tata sunt probabil sus. . . .”
Ea a dat din cap în timp ce s-a îndepă rtat, urmă rindu-mă în tă cere pe scă ri și prin
sufragerie. Pe mă suța de cafea erau împră știate reviste. Înseamnă că Teresa avusese
prieteni la un moment dat.
— Camera de zi, am spus, trecâ nd printr-o arcada. „Ș i aceasta este a doua cameră de zi
sau o cameră în care nu stă nimeni. Poate că este o cameră de zi? Cine ştie? Ș i aceasta este
sufrageria formală pe care nu o folosim niciodată , dar o avem...
„Ș i noi folosim sala de mese!” strigă mama. „Poate o dată sau de două ori pe an, câ nd
avem companie.”
„Ș i spargeți „vesele bune”, am spus, aruncâ nd privirea în jos la Avery.
S-a oprit complet la capă tul mă suței, cu fața palidă . M-am întors, dorind să -i fac asta mai
ușor, dar nu știu sigur cum, și apoi mama a intrat în cameră , netezind o șuviță de pă r înapoi
în coada ei.
Mama sa îndreptat spre mine, prinzâ ndu-mă într-o îmbră țișare înainte să mă pot mișca.
— Nici mă car nu știu unde sunt „mâ ncă rurile bune”, Cameron.
Am râ s. „Oriunde s-ar afla, probabil că se ascund de farfuriile de hâ rtie.”
Mama a râ s câ nd s-a tras înapoi, ținâ ndu-se de umerii mei. „Bine că te am acasă . Tată l tă u
începe să mă enerveze cu toată vorbă ria lui despre „a merge la vâ nă toare”. Privirea ei se
îndreptă spre Avery și zâ mbetul ei se lă rgi. — Ș i acesta trebuie să fie Avery?
„O, Doamne, nu”, am spus. „Ea este Candy, mamă .”
Culoarea s-a întins pe obrajii ei în timp ce se dă du înapoi, lă sâ nd brațele în jos. „Uh, eu
sunt. . .”
 „Sunt Avery”, a spus Shortcake, aruncâ ndu-mi o privire ofilită care m-a fă cut să vreau să o
să rut. „Ai avut dreptate.”
Mama sa ră sucit, lovindu-mă peste braț. Pielea ma ustura. „Cameron! Doamne, m-am
gâ ndit. . .” M-a pocnit din nou, iar eu am râ s. „Ești groaznic.” Scuturâ nd din cap, se întoarse
spre Avery. „Trebuie să fii o domnișoară ră bdă toare ca să fi supraviețuit unei că lă torii aici
cu acest idiot.”
Shortcake clipi și apoi un râ s izbucni din ea. Desigur, ea a râ s de asta. „Nu a fost chiar așa
de ră u.”
"Oh." Mama s-a uitat peste umă r la mine. „Ș i ea este bine manieră . E în regulă . Ș tiu că fiul
meu este un . . . mâ nă . Apropo, poți să -mi spui Dani. Toata lumea face."
Mama l-a îmbră țișat pe Shortcake înainte ca să raca fată să -l vadă venind și nu știu de ce,
dar să -i vă d pe cei doi împreună mi-a fă cut ceva ciudat în piept. Inima a început să -mi bată
cu putere câ nd Avery pă rea să se întă rească , înfă șurâ ndu-și brațele în jurul mamei mele.
„Mulțumesc că m-ai lă sat să vin”, a spus Shortcake.
"Nu e nicio problemă . Ne place să avem companie. Haide, hai să -l întâ lnim pe tipul care
crede că este jumă tatea mea mai bună . Ș i dragă Doamne, îmi cer scuze dinainte dacă începe
să -ți vorbească despre câ ți dolari de opt puncte plă nuiește să vâ neze în acest weekend.”
Am privit cum mama preia controlul, îndrumâ ndu-l pe Shortcake prin casă , iar inima mea
încă nu încetase să bată ca un ciocan într-un cui încă pă țâ nat.
Shortcake s-a uitat peste umă r, privirea ei a gă sit-o pe a mea și a zâ mbit câ nd privirile ni
s-au întâ lnit. am fă cut cu ochiul și . . .
Ș i zâ mbetul ei s-a lă rgit.
 Şaptesprezece

Privirea lui Avery cu sora mea a fost dureroasă la început. Shortcake a fost aproape
insuportabil de timid și sora mea, Dumnezeu o iubește, a trebuit să o conducă prin aproape
fiecare conversație, tră gâ nd-o ușor înă untru. Dar în cele din urmă s-a relaxat, vorbind cu
Teresa despre dans și chiar s-a oferit voluntar să o ajute pe sora mea să pregă tească pă rțile
laterale. pentru cina.
În momentul în care tata și cu mine am fost singuri, s-a întors spre mine în scaun,
zâ mbind ușor. — E o fată bună , Cameron.
"Ș tiu."
„Vreau să spun, este o fată foarte bună .”
M-am uitat la el, cu sprâ ncenele ridicate. " Știu ."
Tata m-a urmă rit îndeaproape, zâ mbetul acela ciudat încă îi juca pe buze. — A ieșit
vreodată la o întâ lnire cu tine?
Buzele mi-au zvâ cnit. "Ce crezi?"
„Cred că știu ră spunsul.” Tata și-a dat capul pe spate. „Voi doi vă vedeți?”
"Nu. Ț i-am spus ție și mamei adevă rul. Nu este iubita mea.” M-am oprit, gâ ndindu-mă la
conversația pe care o auzisem în această dimineață între mama și Avery. Aș fi adus-o acasă
de Cră ciun și pâ nă atunci va fi iubita mea. "Inca."
Tata pă rea că era pe cale să râ dă , dar nu a fă cut-o. Deschizâ nd ochii, și-a întors capul și s-
a uitat la mine. — I-ai spus ce s-a întâ mplat?
Mușchii din stomacul meu s-au încleștat. Ș tiam despre ce vorbea, dar nu i-am ră spuns.
Tata oftă . „Bă iete, știi ce simt în legă tură cu ceea ce s-a întâ mplat. A fost neapă rat lucrul
corect de fă cut? Nu. Dar dacă nu ai fi fă cut-o, aș fi fă cut-o. Dar trebuie să -i spui dacă
vorbești serios în privința ei. Secretele sunt. . . Ei bine, uneori sunt necesare și alteori ucid
lucrurile înainte de a avea șansa de a crește. Înțelegi ce spun?”
M-am trezit dâ nd din cap, dar în timp ce privirea mea s-a îndreptat spre locul din care
Avery și sora mea dispă ruseră , am simțit că niște noduri de neliniște mi se ră sucesc în
stomac. Ș tiam că nu sunt singurul cu secrete.

Eram la zece secunde de câ nd am luat telefonul mobil al surorii mele și l-am aruncat prin
cameră în timpul cinei de Ziua Recunoștinței. Am aruncat încă o gră madă de igname în
farfurie. „Cui tot trimiți mesaje?”
Teresa a zâ mbit. "Nu este treaba ta."
Mi-am arcuit o sprâ nceană . „Sunt fratele tă u, este treaba mea. mama . . .” M-am oprit,
privind peste masă . „Ar trebui să -i spui fiicei tale că este nepoliticos să trimiți mesaje la
masă .”
Mama mi-a trimis o privire uscată . „Nu ră nește pe nimeni.”
 Ei bine, asta nu a fost de ajutor. L-am înghiontat pe Shortcake cu genunchiul, și nu pentru
prima dată . „Îmi doare sufletul”, i-am murmurat.
Avery și-a dat ochii peste cap câ nd mi-a dat piciorul înapoi.
"Asta e trist." Teresa a lă sat telefonul în poală . — Deci, Avery, cum ai ajuns în Virginia de
Vest?
Ș i-a bă tut lingura prin piureul de cartofi. „Am vrut să merg într-un alt loc. Familia mea
este originară din Ohio, așa că Virginia de Vest pă rea un loc bun pentru a merge.”
„Trebuie să fiu sinceră , aș fi ales New York sau Florida sau Virginia sau Maryland sau...”
Se uită în jos câ nd telefonul ei ciripit și apucă mobilul ei.
Ochii mi s-au îngustat câ nd am lovit genunchiul lui Avery. Curios să știu cu cine ar putea
vorbi sora mea, m-am comportat ca și cum aș fi luat curcanul, dar m-am dus la telefon.
"Hei!" strigă Teresa. "Da-l inapoi!"
Evitâ nd mâ inile ei strâ nse, m-am aplecat spre Avery, în timp ce privirea mea s-a
îndreptat spre ecran. Murphy? Ce naiba? „Cine este Murphy?”
"Nu este treaba ta! Dumnezeu." Teresa apucă celula. „Dă -mi telefonul înapoi.”
„Îmi voi da înapoi câ nd îmi spui cine este Murphy? Un iubit?"
Obrajii roșii au fost un ră spuns suficient. Desigur, nu mă așteptam ca sora mea să ră mâ nă
singură pentru totdeauna, dar nu mai vorbise serios de la acel tică los.
Ea o trâ nti cu spatele în scaun, încrucișâ ndu-și brațele. „Mama.”
„Cam, dă -i telefonul înapoi”, a ordonat ea, iar câ nd nu m-am clintit, zâ mbetul ei s-a strâ ns
într-un mod rar pentru ea. „L-am întâ lnit pe Murphy. Este un bă iat cu adevă rat bun.”
Eram destul de sigur că asta spusese toată lumea despre tică losul.
— Este foarte dră guț și îmi place de el, spuse Teresa încet.
am pufnit. „Nu este un sunet...”
„Nu este Jeremy”, a intervenit tata. „Dă -i telefonul înapoi”.
Avery se uitase la farfuria ei și câ nd mâ na ei a aterizat pe coapsa mea, dintr-o dată nu m-
am gâ ndit la Jeremy the Dickhead sau la telefonul Terezei.
Mâ na ei era pe coapsa mea, atâ t de aproape de locul în care mi-am dorit să fie și, în acel
moment, spune-mi cum vrei, nu mi-a pă sat că era cina de Ziua Recunoștinței. Dacă și-a
alunecat mâ na în sus...
Avery mi-a smuls telefonul mobil din mâ ini.
Fecior de curva. „Hei, asta nu a fost corect.”
Mi-a zâ mbit în timp ce se întindea în jurul meu, întinzâ ndu-i telefonul înapoi Teresei. „Îmi
pare ră u.”
„Mulțumesc”, a spus ea, zâ mbindu-i lui Shortcake de parcă ar fi fost mesia telefoanelor
mobile.
I-am aruncat o privire foarte promiță toare înainte de a mă ră suci spre Teresa. „Vreau să -l
cunosc pe acest Murphy.”
Sora mea a oftat, dar a cedat. "Bine. Anunta-ma cand."
Habar n-aveam ce crede Shortcake despre asta și abia după reluarea conversației am
știut că toată această situație trebuie să fie ciudată pentru ea. M-am gâ ndit la ceea ce a spus
tata despre secrete și au existat o mulțime de momente astă zi pentru a le aduce în discuție,
dar niciunul dintre ele nu pă rea corect.
Cum îi explici unei fete că i-au luat luni de zile să ieși la o întâ lnire în care ai bă tut un
adolescent în comă ? Nu a fost ceva ce ai adus în discuție la cină .
 Dar tata avusese dreptate. Trebuia să -i spun.
A trebuit să .

Când mi-am pă ră sit dormitorul în noaptea aceea pentru a merge la Avery, aveam toată
intenția să vorbesc cu ea. M-am simțit ca și câ nd obișnuiam să joc fotbal, chiar înainte de a
începe un meci și stomacul meu era situat undeva între genunchi și fund.
Închizâ ndu-mi ușa dormitorului în spatele meu la fel de liniștit ca un nenorocit de
șoarece în Ajunul Cră ciunului, am să rit un picior bun câ nd mi-am auzit numele.
— Cam, șopti Teresa, scoțâ ndu-și capul pe ușă la câ țiva metri pe hol. „Ai o secundă ?”
"Sigur." Am aruncat o privire spre ușa lui Shortcake și apoi m-am îndepă rtat de ea. "Care-
i treaba?"
„Vreau doar să -ți spun că Murphy nu este chiar iubitul meu.” Teresa și-a încrucișat
brațele de-a lungul stomacului. „Este doar un prieten bun și am ieșit la câ teva întâ lniri, dar
nu este așa.”
Ușurarea m-a inundat. Am vrut ca Teresa să aștepte pâ nă la treizeci de ani și să știe cum
să manevreze o armă încă rcată înainte de a începe să se întâ lnească din nou. "Ma bucur sa
aud asta."
Ea încuviință din cap, lă sâ nd puțină respirație. „Dar dacă tot vrei să -l cunoști, pot stabili
asta.”
"Mi-ar placea asta." Nu există niciun motiv pentru a nu pune frica de Dumnezeu într-un
„prieten bun”.
S-a legă nat pe că lcâ iele acoperite cu șosete în timp ce își ridica privirea spre mine.
„Apropo, îmi place foarte mult Avery. E atât de dulce și dră guță . Ș i deștept, ceea ce mă face
să mă îndoiesc de ce este aici cu tine. Ea a zâ mbit rapid. „Îmi place de ea.”
Schimbarea de subiect m-a încă lzit. "Ea este. Mă bucur că îți place de ea.”
— Ei bine, ea are sigiliul meu de aprobare. Teresa se întoarse în dormitorul ei, fă câ nd o
pauză . Pă rea de parcă ar fi vrut să spună ceva și apoi a clă tinat din cap. "Noapte bună ."
Am așteptat pâ nă câ nd am fost aproape 100 la sută sigură că sora mea cea mică nu mă va
prinde furișâ nd în camera lui Shortcake înainte să bat la ușa ei câ t de liniștit am putut și
apoi să deschid ușa la jumă tate.
Toate gâ ndurile de a avea o spovedanie noaptea au ieșit pe fereastră .
Rezemat pe coate, Avery Morgansten era o priveliște al naibii de privit. Pă rul îi atâ rnă pe
umeri și fața înclinată în lateral. Privirea pe care mi-a trimis-o avea o calitate tică loasă ,
parțial seducatoare, parțial naivă . Ș tiam că habar n-avea câ t de bine ară ta întinsă acolo,
ceea ce o fă cea mult mai fierbinte.
„Hei”, am spus.
"Bună ." Vocea ei era abia peste o șoaptă .
„Am vrut să vă spun noapte bună .” Așa nu era adevă rul, dar nu-mi aminteam de ce o
că utam, altfel decâ t voiam să o vă d.
Ea strâ nse cuvertura de pat. „Mi-ai spus deja noapte bună .”
"Am facut." M-am strecurat în cameră , închizâ nd ușa în urma mea. Am fost atras de ea ca
un creion pe hâ rtie. „Dar nu am fă cut-o. Nu în modul în care vreau să spun noapte bună .”
Inspirația ei moale a fost distrugerea mea, dar în timp ce mă îndreptam spre pat și mă
așezam lâ ngă ea, am știut că eram mereu ră tă cit în preajma ei. Ș i ea n-avea nicio idee.
 Privirea mea s-a îndreptat peste fața ei întoarsă în sus, înmuiâ ndu-se în obrajii ușor
înroșiți și buzele întredeschise, pâ nă la umflă turile moi de sub că mașa subțire pe care o
purta. „Mă bucur că ai decis să vii aici.”
Ochii ei erau incredibil de mari câ nd i-au întâ lnit pe ai mei. "Si eu sunt."
"Într-adevă r?" M-am aplecat peste ea, punâ ndu-mi mâ na pe cealaltă parte a șoldului ei.
„Tocmai ai recunoscut asta?”
Colțurile buzelor ei s-au înclinat în sus. „Da, cam am fă cut-o.”
Corpul meu a urmat acel zâ mbet abia acolo, atră gâ ndu-mă spre ea pâ nă câ nd partea
superioară a corpului meu a plutit peste al ei. „Mi-aș dori să am telefonul meu pentru a
înregistra acest moment.”
Pieptul ei s-a ridicat brusc în timp ce și-a tâ râ t privirea spre a mea. "Am . . . am avut un
timp minunat.”
"Si eu la fel." Am respirat de care nu aveam nevoie. „Deci ce crezi că vei face în vacanța de
iarnă ?”
Ș i-a umezit buza de jos și un fulger să lbatic al nevoii a trecut prin mine. "Nu știu. M-am
gâ ndit să plec pentru DC într-una din zile. Vreau să vă d Smithsonianul și National Mall. Nu
am fost niciodata."
„Hmm, asta ar putea fi distractiv.” Mintea mea venea cu multe lucruri diferite care ar
putea fi, de asemenea, distractive. „Aș putea fi ghidul tă u turistic.”
Râ njetul a crescut cu o crestă tură . "Acea . . . Asta ar fi distractiv."
"Ar fi." Fă ră să știu, mă apropiasem destul de mult încâ t respirația mea să -i tachineze
obrazul înroșit. "Alege o dată ."
"Acum?"
"Acum."
„Al doilea ianuarie”, spuse ea imediat și, dintr-un motiv oarecare, acel înroșire al ei s-a
adâ ncit. „Atunci vei fi disponibil?”
Buzele mele s-au curbat. „Voi fi disponibil oricâ nd vrei să fiu.” Inima mi-a bă tut în piept
câ nd zâ mbetul ei s-a extins, devenind orbitor. Ș tiam că nu am venit aici pentru asta, dar
aveam de gâ nd să o să rut. Nu m-ar putea opri. — Ghici ce, Avery?
"Ce?"
— Îți amintești cum tocmai ai spus că te distrezi bine? Mi-am înclinat capul astfel încâ t
gura mea să fie înclinată peste a ei. „Este pe cale să se îmbună tă țească .”
"Este?" ea a șoptit.
Nasul meu l-a zdrobit pe al ei. "Oh da."
„Nu ai de gâ nd să mă să ruți din nou?”
„Exact asta am de gâ nd să fac.”
Genele lungi împodobite cu roșu s-au lă sat în jos în timp ce buzele mele le-au trecut peste
ale ei. A fost un să rut atâ t de blâ nd, dar a fost ca un tunet în venele mele. Lă sâ ndu-mi
greutatea pe celă lalt braț, mi-am întins degetele de-a lungul obrazului ei în timp ce i-am
apă sat un să rut pe colțul buzelor și apoi pe cealaltă parte.
Alunecâ ndu-mi mâ na pe ceafa ei, i-am gustat pielea maxilarului, carnea sub ureche. Un
chicot adâ nc a hotă râ t prin mine câ nd ea a tremurat. Câ nd mi-am apă sat din nou buzele sub
urechea ei, mișcâ ndu-mi limba, ea a scos un sunet care mi-a suflat gâ ndurile din cap.
„Noapte bună , Avery.”
 Am să rutat-o, lipindu-mi buzele de ale ei, lucrâ nd la cusă tura gurii ei pâ nă câ nd ea s-a
deschis, dâ ndu-mi voie să intru. Gustul pielii ei aprinsese un foc adâ nc în mine, dar senzația
gurii ei calde a aprins un foc arză tor. Nu m-am să turat de buzele ei, de să rută rile ei sau de
sunetele blâ nde și respirabile pe care le scotea.
Am gemut în timp ce mi-am alunecat mâ na de sub ea, ghidâ nd-o pe spate. Corpul ei s-a
înțepenit imediat și am știut că trebuie să -l atenuez. Ultimul lucru pe care mi-l doream era
să o sperii.
Doamne, asta a fost ultimul lucru.
Cuprinzâ nd-o pe obraz, am să rutat-o încet pâ nă câ nd trupul ei s-a relaxat sub al meu și
apoi, șocâ ndu-mă al naibii, mâ na ei mică a ajuns sub că mașa mea, apă sâ nd pe pielea goală a
abdomenului meu.
Era ca și cum ai fi marcat.
Că ldura mi-a urlit prin vene în timp ce corpul meu s-a smucit din reflex. Aerul mi-a izbit
din plă mâ ni. A vrut să mă atingă ? La naiba, m-ar putea atinge. M-am tras înapoi, m-am
întins în jos și mi-am dat că mașa peste cap.
Gura lui Avery s-a întredeschis în timp ce privirea ei s-a mutat peste pieptul meu, tatuajul
și apoi în jos. A fost ca o atingere, dar mai bine. Corpul meu ardea să -l simt pe al ei.
Am tras consola în jos și mi-am plantat mâ inile de ambele pă rți ale capului ei,
încurcâ ndu-le în pă rul ei. A fost o parte primordială care a preluat controlul câ nd mâ inile ei
s-au aplatizat peste partea inferioară a stomacului meu. Întregul corp mi s-a strâ ns.
Mi-am lă sat fruntea pe a ei. „Nu ai idee ce îmi faci.”
Ea trase adâ nc aer în piept în timp ce îmi coboram corpul pe al ei. Simțirea moliciunii ei
sub mine mi-a bă tut pulsul ca și cum aș fi alergat o milă în nisip. Mi-am încleștat maxilarul
în timp ce ea se mișca sub mine, desfă câ ndu-și coapsele și permițâ nd trupurilor noastre să
se întâ lnească .
„La naiba”, am mâ râ it în timp ce un tremur m-a zguduit pâ nă în miez.
Reclamâ ndu-i buzele într-un să rut care mi-a pâ rjolit pielea, mi-am rostogolit încet
șoldurile împotriva ei. La naiba, plă cerea mi s-a rostogolit pe coloana vertebrală . Voiam să
mă scufund în ea, să mă pierd complet în ea. Mâ inile ei m-au prins de pă rțile laterale în
timp ce m-am legă nat de ea, mergâ nd pe o potecă pe gâ tul ei, pâ nă la umflarea sâ nului ei și
coborâ nd cu mâ na mea. I-am prins coapsa în jurul șoldului meu, așezâ ndu-mă mai adâ nc de
ea. Corpurile noastre s-au legă nat și geamă tul ei dulce și blâ nd a ră sunat în gâ ndurile mele.
„Îmi place sunetul ă sta.” Mi-am împins șoldurile înainte, iar ea a gemut din nou. "Corecţie.
Îmi place sunetul al naibii.”
Nu știu ce a fost la ea, poate a fost totul, dar nu se simțise niciodată atâ t de bine pâ nă
acum, atâ t de puternic și de intens cu altcineva. Nici mă car pentru prima dată câ nd am
simțit că am să rit peste o clă dire de o sută de etaje.
Degetele mele s-au încurcat cu ale ei în timp ce limba ei a trecut peste a mea, aducâ ndu-
mă într-un punct aproape dureros în care am crezut că ar fi șanse mari să mă fac de rușine.
Chiar și știind asta, nu m-am putut opri. Mi-am alunecat mâ na pe a ei, sub mâ neca ei, pe
pielea delicată și...
Mâ na mi s-a oprit câ nd degetele mele au ajuns la o zonă de piele aspră , ridicată . Jumă tate
din creierul meu exista la nivelul penisului, dar cealaltă parte a preluat controlul. Am urmat
calea pielii, dâ ndu-mi seama că forma o linie subțire, dreaptă în centrul încheieturii ei –
încheietura pe care o acoperise întotdeauna cu o bră țară .
 Nu. Nici un fel.
Inima mi s-a oprit literalmente câ nd mi-am ridicat capul, privind în jos în privirea ei
neconcentrată .
„Cam?” spuse ea încet, clă tinâ ndu-se sub mine.
I-am întors brațul și m-am uitat. Nu se putea înșela cu cicatricea adâ ncă care i-a stră bă tut
câ țiva centimetri în vene. Degetul mare l-a urmă rit câ nd mi-am dat seama că această
tă ietură — o, Doamne, această tă ietură — trebuie să fie severă .
O durere s-a format în piept, revă rsâ ndu-mi prin vene. Mușchii s-au strâ ns și s-au format
noduri. Am vrut să șterg cicatricea, să șterg orice ar fi cauzat asta, pentru că știam că ea și-a
fă cut asta.
„Avery. . . ?” Privirea mea s-a mutat spre a ei, strâ ngâ ndu-se. Abia puteam să respir. „Oh,
Avery, ce este asta?”
A trecut un moment sau două câ nd s-a uitat la mine, cu sâ ngele curgâ ndu-i de pe față ,
apoi și-a smuls brațul. S-a că ță rat de sub mine, smulgâ ndu-și mâ neca în jos cu atâ ta forță
încâ t am crezut că și-ar smulge brațul de pe că mașă .
„Avery. . .” M-am ră sucit spre ea, întinzâ nd mâ na.
„Te rog”, șopti ea, urcâ ndu-se la capă tul patului. "Te rog pleacă ."
Stomacul scufundat, mi-am tras mâ na înapoi. — Avery, vorbește cu mine.
Întregul ei trup tremura câ nd clă tină din cap.
„Avery...”
"Pă ră si!" Ea a tras din pat, fă câ nd un pas înapoi ca un animal ră nit, în cușcă . "Doar
pleaca."
Fiecare instinct îmi cerea să nu plec, dar glazura să lbatică și îngrozită a ochilor ei era mai
mult decâ t puteam suporta. M-am dus la uşă şi apoi m-am oprit, încercâ nd încă o dată .
„Avery, putem vorbi...”
"Pă ră si." Vocea i se sparse. "Vă rog."
Mușchii de-a lungul spatelui meu s-au încordat la sunetul spart al vocii ei. Am fă cut ce mi-
a cerut ea. Nu pentru că aș fi vrut, ci pentru că asta și-a dorit ea.
Am plecat.
 Optsprezece

În momentul în care mi-am dat seama că Avery nu va mai veni niciodată la cursul de
astronomie, literalmente nu mi-a venit să cred. Dar trebuia să fie adevă rul. De la că lă toria
înapoi de la casa pă rinților mei, vineri după Ziua Recunoștinței, nu mai auzisem o privire de
la ea. Niciun ră spuns la apelurile mele sau la mesajele mele. De ori câ nd i-am bă tut la ușă ,
nu a fost niciodată un ră spuns, chiar dacă mașina ei era în parcare.
Nici mă car nu ră spunsese la ușă pentru ouă .
Câ nd a venit din nou weekendul și a trecut dimineața urmă toare, luni, fă ră ca Avery să fie
la astronomie, am știut că a luat un incomplet.
Un al naibii de incomplet.
A fost o nebunie pentru ea să meargă atâ t de departe ca să mă evite, și pentru ce? Pentru
că vă zusem cicatricea? Nu am inteles si nu am fost prost. Era evident stâ njenită și fă cuse tot
posibilul să ascundă cicatricea, dar nu fusese proaspă tă . Era ceva ce fă cuse cu ani în urmă ,
așa că de ce s-a ascuns de mine acum?
Am vorbit cu Brittany și chiar cu Jacob, deoarece Avery nu a apă rut în Den la prâ nz.
Niciunul dintre ei nu știa ce naiba se întâ mplă cu Avery. Nu pomenisem de cicatrice. N-aș fi
fă cut-o niciodată , dar am sperat că au o perspectivă . Nu aveau niciunul.
Mă înnebunea – tă cerea și confuzia. Ș i cu câ t a durat mai mult, cu atâ t mai mult acid care
pă rea să se adună în stomacul meu, cu atâ t nodurile și durerea din piept se înră ută țeau.
În lipsa de campare în fața ușii ei, nu puteam face nimic, dar eram hotă râ t să vorbesc cu
ea. Ș i s-a întâ mplat în ultima zi de finală , la începutul vacanței de iarnă . Ca un urmă ritor
total, mă uitam pe geamul din față , așteptâ nd ca Ollie să se întoarcă cu pizza, câ nd am
vă zut-o traversâ nd parcare cu mâ inile pline de cumpă ră turi.
Câ nd am auzit pașii blâ ndi în hol afară , am deschis ușa. Avery era în fața ușii ei, cu pă rul
smuls pe spate într-o coadă de cal dezordonată , iar greutatea genților îi tâ ra umerii în jos.
Nu era nicio îndoială în mintea mea că încerca să treacă prin uşă înainte să o vă d.
Asta a durut.
Ș i asta m-a enervat.
„Avery.”
Spatele i s-a înțepenit de parcă ar fi fost împușcat plin de oțel. Ea nu s-a întors și nu s-a
adresat mie și, în timp ce privirea mea a plutit peste ea, i-am vă zut vâ rfurile roz ale
degetelor, sugrumate din pungile pe care le purta. O parte din abur a ieșit din mâ nia mea.
Am oftat. "Lasa-ma sa te ajut."
"Am înțeles."
„Nu arată așa.” M-am apropiat. „Degetele tale devin violet.”
"Este bine."
Ea a intrat în apartamentul ei și am tras în față . La naiba, nu. Ea nu avea de gâ nd să
dispară pe mine.
 Am luat o geantă de la ea și ea a tresă rit de parcă ar fi fost șocată . Ea a scă pat o geantă .
Obiectele s-au vă rsat. — La naiba, mormă i ea, aplecâ ndu-se.
Am îngenuncheat, luâ nd obiecte pe care chiar nu le-am vă zut. Capul îi era plecat în timp
ce trecea o sticlă de balsam de pă r și apoi bă rbia i se ridică . Privirile ni s-au întâ lnit. Umbre
întunecate înfloriseră sub ochi, pete care nu fuseseră acolo înainte. Ea dormea? Ce fă cea ea
în acest timp? I-a fost dor de mine la fel de mult cum mi-a fost dor de ea?
Avery și-a întors privirea în timp ce mi-a smuls o cutie de tampoane. „Dacă râ zi, te voi
lovi cu pumnul în stomac.”
„Nu aș îndră zni să mă gâ ndesc să râ d.”
De asemenea, n-aveam nicio posibilitate să renunț la orice altceva pentru că intram în
acel apartament și ea urma să vorbească cu mine.
Pă râ nd să simtă că nu va scă pa de mine, a oftat din greu, de parcă lumea întreagă era pe
cale să se pră bușească asupra ei și a mers în bucă tă ria ei.
A așezat pungile pe tejghea, smulgâ nd obiecte din ele. „Nu trebuia să ajuți, dar
mulțumesc. Chiar am nevoie să ...”
„Chiar crezi că vei scă pa de mine atâ t de ușor acum că sunt aici?”
„Aș putea doar să sper.” A închis ușa frigiderului.
"Ha. Amuzant." I-am privit capul înapoi la tejghea. "Trebuie sa vorbim."
A stivuit cina congelată și s-a întors la congelator înainte de a vorbi. „Nu trebuie să
vorbim.”
"Da facem."
„Nu, noi nu.” Nu s-a uitat o dată la mine. „Ș i sunt ocupat. După cum puteți vedea, am
cumpă ră turi de pus deoparte și...
„Bine, pot să ajut.” Am mers înainte, îndreptâ ndu-mă spre tejghea. „Ș i putem vorbi în
timp ce te ajut.”
„Nu am nevoie de ajutorul tă u.”
„Da, cred că o faci.”
Lă sâ nd ușa congelatorului deschisă , s-a ră sucit spre mine. Ochii ei s-au îngustat câ nd
aerul rece ieșea afară . "Ce ar trebui sa insemne asta?"
De unde naiba a venit asta? — Nu înseamnă ceea ce crezi că înseamnă , Avery. Iisus. Tot ce
vreau să fac este să vorbesc cu tine. Asta este tot ce am încercat să fac.”
— Evident că nu vreau să vorbesc cu tine, se ră sti ea, luâ nd un pachet de carne de
hamburger și aruncâ ndu-l în congelator. „Ș i încă ești aici.”
Vai. Furia mi-a înțepat pielea și m-am stră duit să -mi pă strez controlul asupra
temperamentului. „Uite, înțeleg că nu ești mulțumit de mine, dar trebuie să -mi explici ce am
fă cut ca să te enervez atâ t de ră u încâ t nu vei vorbi cu mine sau chiar...”
„N-ai fă cut nimic, Cam! Doar că nu vreau să vorbesc cu tine.” Se întoarse, îndreptâ ndu-se
spre ușa din față . "Bine?"
„Nu, nu e în regulă .” Am urmat-o în sufragerie. „Nu așa procedează oamenii, Avery. Ei nu
doar se ridică și aruncă o persoană sau se ascund de ei. Dacă există ...”
„Vrei să știi cum oamenii nu se comportă ?” Ea tresă ri și pentru o clipă nu mai vorbi. „De
asemenea, oamenii nu sună și hă rțuiesc în mod constant oamenii care, evident, nu vor să -i
vadă ! Ce zici de asta?"
„Te hă rțuiesc? Asta am fă cut?” Am râ s ră gușit, incapabil să înțeleg unde s-a dus această
conversație. „Glumești al naibii de mine? Mă îngrijorează pentru tine este hă rțuire?”
 Fă cu un pas înapoi, cu ochii mari. „Nu ar fi trebuit să spun asta. Nu mă hă rțuiești. Eu
doar . . .” Se opri, netezindu-și mâ inile peste vâ rful capului. "Nu știu."
Mi-a crescut pulsul în timp ce mă uitam la ea. „Asta este cam ceea ce am vă zut, nu?” I-am
fă cut semn brațului. „Avery, poți...”
"Nu." Mâ na ei dreaptă a înconjurat imediat bră ţara, de parcă ar fi putut să ascundă cumva
ceea ce ştiam deja. "Nu e vorba de asta. Nu e vorba de nimic. Pur și simplu nu vreau să fac
asta.”
Ră bdarea mea s-a întins. "Fă ce?"
"Acest!" Ea a închis ochii și, câ nd s-au redeschis, a fost o stră lucire fină . „Nu vreau să fac
asta. ”
Aerul mi-a ieșit din plă mâ ni ca și cum aș fi fost lovit. „Doamne Doamne, femeie, tot ce
încerc să fac este să vorbesc cu tine!”
Ea clă tină încet din cap. — Nu e nimic de discutat, Cam.
„Avery, haide. . .” Am început să fac un pas spre ea, dar m-am oprit câ nd s-a întors,
departe de mine. Privirea care i-a stră bă tut chipul era parțial frică și parțial confuzie, dar
frica a fost cea care m-a atras să mă opresc.
Nu-mi venea să cred ce vedeam. Nu avea cum să -i fie frică de mine, dar expresia de pe
chipul ei era ca și cum ar fi fost împușcată în inimă cu un UZI.
Reacția aceea a fost ucigașă . Oare o ră nisem cumva? Întrebarea a fost scurtă câ nd mi-a
trecut prin gâ nduri și am știut ră spunsul. Nu o ră nisem.
Avery și-a plecat bă rbia și și-a întors privirea.
Mi-a rupt ră bdarea. „Bine, știi ce? Nu mă voi bate cu că rbunii încinși pentru asta. La
naiba.”
În momentul în care acele cuvinte mi-au pă ră sit gura, o parte din mine a vrut să le ia
înapoi. Cealaltă parte din mine a vrut să -i țipe din nou din ră sputeri. M-am îndreptat spre
uşă şi apoi m-am oprit, înjurâ nd pe sub ră suflarea mea. Ceea ce mi-a ieșit din gură m-a fă cut
să mă întreb dacă sunt un lacom de pedeapsă .
„Uite, mă îndrept acasă în vacanța de iarnă . Voi fi înainte și înapoi, așa că dacă aveți
nevoie de ceva. . .” Ea a continuat să mă privească ca și cum fusese și am râ s din nou, dâ ndu-
mi seama că tot ce fă ceam era să -mi fac un fund complet și complet. „Da, nu ai nevoie de
nimic.”
Am ieșit în hol și apoi corpul meu a pă rut să ceară să -mi fac un fund și mai mare din mine.
M-am înfruntat cu ea. Avery nu se mișcase de la locul ei.
„Tu stai aici, totul se sparge singur, nu-i așa?” Am întrebat. „Chiar de Cră ciun?”
Brațele i se înfă șurară în jurul pieptului și nu spuse nimic.
Mi-am lucrat maxilarul, împiedicâ ndu-mă să spun o gră madă de lucruri care nu ar ajuta
această situație. Dar asta a fost. Mi-am dat seama atunci. Nu a fost nimic care să ajute
această situație. Ș i nu a fost ca și cum nu aș fi încercat. Avery a fost acolo, în viața mea, la un
moment dat, și apoi a plecat în urmă torul, de parcă nu ar fi fost niciodată acolo. Ș i asta a
fost.
O durere mi-a izbucnit în piept și, cu o claritate uluitoare, mi s-a pă rut reală . Prea real. —
Oricum, am spus, cu vocea ră gușită . — Să ai un Cră ciun bun, Avery.
mi -am dorit să plec de acasă și să mă întorc în apartamentul meu la fel de ră u ca de
Cră ciun. În mod normal, am stat pâ nă la începutul semestrului de primă vară , dar nu am
putut să o fac cu toate întrebă rile.
Unde este Avery?
Ea ce mai face?
S-a dus acasă ?
Mergeau din ce în ce mai departe și mi-am pus aceleași întrebă ri de o sută de ori în
timpul pauzei. Nu aveam ră spunsuri și de fiecare dată câ nd ridicam telefonul pentru a-i
trimite mesaje, m-am oprit. Ea îi spusese câ t se poate de clar că nu vrea să aibă de-a face cu
mine.
Orice am avut, oricâ t de scurt a fost, sa terminat.
Starea mea de spirit era undeva între rahat și shitastic a doua zi de Anul Nou. Mi-am
împachetat lucrurile devreme în acea dimineață și am ieșit lâ ngă camionul meu câ nd
Teresa m-a urmă rit.
Oprindu-se lâ ngă partea din față a camionului, și-a tras puloverul greu aproape de corp,
în timp ce vâ ntul bă tea între casă și garaj. Somnul îi întunecă ochii albaștri. „Pleci fă ră să -ți
iei ră mas bun?”
Am ridicat din umeri câ nd am închis ușa pasagerului. „Nu am vrut să -i trezesc.”
Ea a fă cut un pas înapoi câ nd am rotunjit bara de protecție. „Asta nu te-a oprit niciodată ”.
Nu am spus nimic.
— Ce-i cu tine, Cam? ea a intrebat.
„Nu știu despre ce vorbești.” Am aruncat o privire la ea. „Nu ar trebui să porți pantofi?
Aici este îngheț.”
„Ș lapii sunt pantofi.” Ea a șochetat înainte și înapoi, strâ ngâ ndu-și brațele strâ ns de corp.
„Ș i nu mi-ai ră spuns la întrebare.”
Luâ ndu-mi pă lă ria, mi-am frecat mâ na prin pă r și apoi mi-am tras șapca înapoi. Am
deschis gura și habar n-aveam ce voiam să spun, dar s-a dovedit că nu există cuvinte.
Golurile din stomacul meu, senzația de gol, durere, crescuseră și acum pulsa cu atâ ta
intensitate, nu puteam să -l ignor.
Sora mea a ridicat privirea, strâ mbâ nd ochii în soarele aspru și rece. „Sunt Avery, nu-i
așa? Nu ai vorbit deloc despre ea. Iar mama chiar s-a gâ ndit că va veni acasă cu tine de
câ nd...
„Nu vreau să vorbesc despre asta”, am întrerupt-o și ochii i s-au mă rit. Ultimul lucru la
care voiam să mă gâ ndesc era faptul că Avery petrecuse Cră ciunul — Cră ciunul, pentru
numele lui Dumnezeu — singur. Nu am vrut să mă simt ră u pentru ea. Nu voiam să simt
nimic . „Uite, îmi pare ră u. Nu am vrut să te ră stesc. Trebuie doar să mă întorc la școală .”
"Pentru ce?" întrebă ea, încruntat. „Ai zile înainte de începerea școlii.”
"Ș tiu." Am fă cut un pas înainte, îmbră țișâ nd-o pe sora mea. Pentru o clipă , nu s-a mișcat și
apoi m-a îmbră țișat înapoi. Câ nd am fă cut un pas înapoi și am deschis ușa, m-am uitat peste
umă r la ea. „Spune-le mamei și tatalui că le voi trimite mesaj sau le voi sun mai tâ rziu.”
Ea nu a ră spuns imediat și apoi a dat din cap. „O să fii bine? Dreapta?"
M-am urcat în camion în timp ce am râ s scurt. Bineînțeles că am fost bine. Nu era ca
Avery și cu mine aveam această istorie prelungită și nu era ca și cum aș fi avut sentimente
atâ t de puternice pentru ea. Atracția mea trebuia să fi fost o pasiune, pentru că ea era ceva
nou. Ea era ceva diferit. Asta a fost tot.
 „Da”, am spus, zâ mbind într-un mod care mi-a fă cut buzele să se simtă ciudate. "Sunt
bine."
Teresa mă privea cu o privire care spunea că nu mă crede deloc, iar eu nu mă credeam cu
adevă rat.

ieșisem din duș și îmi îmbră casem o pereche de transpirații câ nd am auzit o bă taie în ușa
din față . Ș tiind că nu putea fi Ollie pentru că era încă întors acasă , mă așteptam să -l vă d pe
Jase sau pe altcineva câ nd am deschis ușa.
Brittany stă tea acolo, cu pă rul blond tras pe spate într-o coadă scurtă și mâ inile strâ nse
sub bă rbie. Se pă rea că i-am întrerupt rugă ciunea de la jumă tatea ei sau ceva de genul ă sta.
— Hei, am spus, incapabil să -mi ascund surpriza. M-am întrebat de unde știa ea ce
apartament era al meu și apoi mi-am amintit că mai fusese aici o dată cu Ollie, la fel ca
jumă tate din populația feminină de la facultate. "Care-i treaba?"
Ș i-a tras buza de jos în timp ce se uită în spatele ei, spre apartamentul lui Avery, iar
noduri mi s-au ră sucit în stomac. Ș tiam că Avery era acasă . Mașina ei fusese afară și nu
plecase de câ nd m-am întors.
„Ură sc să te deranjez și ară ți . . . um, ocupat.” Privirea ei s-a afundat peste pieptul meu gol,
iar eu mi-am ridicat sprâ ncenele. „Dar am nevoie de ajutorul tă u. Ei bine, Avery are nevoie
de ajutorul tă u.”
O serie ascuțită de furnică turi s-au ră spâ ndit de-a lungul gâ tului meu câ nd am pă șit
înainte. „Ce vrei să spui că Avery are nevoie de ajutorul meu?”
„Este foarte bolnavă . Cred că are gripă ”, a explicat ea în grabă . „Nu mi-a întors apelurile,
așa că am verificat-o și am gă sit-o leșinată în bucă tă rie și...”
"Ce?" Am trecut pe lâ ngă ea, îndreptâ ndu-mă spre ușa lui Avery. — Ai chemat o
ambulanță ?
"Nu." Brittany s-a gră bit în spatele meu. „Este doar gripă și trebuie să -i dau câ teva
medicamente, dar nu o pot duce în patul ei. E prea grea. Așa că speram că o poți purta
înapoi și poate . . .”
Chiar nu mai ascultam. Toată atenția mea a fost pe Avery câ nd am intrat în apartamentul
ei. Mirosul de ră u era puternic — prea puternic — și i-am vă zut picioarele îmbră cate în
denim și picioarele goale.
Intrâ nd în bucă tă rie, am tras respirația ascuțită . Avery era încovoiată pe o parte,
comprimată într-o poziție fetală , cu un obraz tencuit pe podea. Pă rul întunecat, îmbibat de
sudoare, i se agă ța de o parte a feței. La fiecare câ teva secunde, corpul ei tremura și din ea
venea un geamă t minuscul și respirabil. Preocuparea a crescut rapid.
Brittany oftă . „Am pus-o în picioare înainte să plec.”
— Ești sigur că nu avem nevoie de o ambulanță ? am întrebat, îngenunchind. Cu grijă , i-am
scos firele de pă r umed de pe față . Genele ei zvâ cneau, dar ochii nu s-au deschis.
„Am sunat-o pe mama mea – este asistentă . Mi-a spus că Avery ar trebui să fie bine atâ ta
timp câ t febra îi scade și ia lichide în ea, dar trebuie să -i aduc niște medicamente.
„Voi sta cu ea câ t timp pleci.”
Brittany a spus altceva, dar nu am auzit. Eram doar vag conștientă că Brittany își ridica
poșeta de pe spatele canapelei, în timp ce îmi strecuram un braț sub Avery.
— Nu, gemu ea, ră sucindu-se slab spre podea. "Misto . . . se simte bine . . .”
 „Ș tiu, dar nu poți dormi pe podea.” Am ridicat-o în sus, tresă rind câ nd obrazul ei fierbinte
a aterizat pe pieptul meu. Doamne, ardea. M-am întors, cu ea în brațe, realizâ nd că Brittany
plecase deja.
Avery a mormă it ceva în timp ce își întoarse fața, dar cuvintele erau prea înă bușite și
prea neclare pentru ca eu să le înțeleg.
„Este în regulă ”, i-am spus, pentru că chiar nu aveam idee ce să spun. „O să te simți mai
bine în curâ nd.”
Ea nu a ră spuns câ nd am dus-o înapoi în patul ei. Câ nd am întins-o, m-am așezat pe spate
și m-am uitat bine la că mașa pe care o purta. Zonele din materialul umed i se lipeau de
piele. Erau petice care erau suspecte și mă fă ceau să mă gâ ndesc la duhoarea de ră u.
— La naiba, am spus.
M-am uitat prin cameră , gă sind o pereche de pantaloni de pijama și o că mașă de somn
împă turită pe comoda ei. Aruncâ nd o privire la ea, m-am hotă râ t.
De multe ori de câ nd o cunoscusem pe Avery, îmi imaginasem că o dezbrac. Fantezia de a
face asta mă ținuse treaz multe nopți. Ură sem să recunosc că se întâ mpla, deși știam că nu
se va întâ mpla niciodată , cel puțin așa cum mi-am dorit.
Să -i dezbraci hainele ruinate sa întâ mplat mai repede decâ t un atac de cord și a fost la fel
de distractiv ca unul. Mai ales dacă ținem cont că era în mare parte inconștientă și nu era
nimic mai mult decâ t greutatea moartă .
Nu m-am uitat. Bine. Poate că m-am uitat la sutienul roz din dantelă , dar a fost un
accident scurt și total nevinovat.
Odată ce am avut-o în haine proaspete, i-am bă gat picioarele sub pă tură . Abia câ nd am
observat bră țara, mi-am amintit că nu dormea cu ea. Dorind ca ea să fie confortabilă , i-am
strecurat-o de pe încheietura mâ inii și i-am pus-o pe noptieră .
Am luat două câ rpe umede din baie și le-am trecut sub apă rece. Câ nd m-am întors, ea nu
se mișcase, dar a tras aer în piept câ nd i-am lipit câ rpa de frunte.
Nu știu câ t timp a trecut, dar prima câ rpă s-a încă lzit și am înlocuit-o cu a doua. Avery s-a
întors pe o parte, înfă șurâ ndu-și brațul în jurul meu. Parcă mă ținea acolo, dar fata era în
stare de febră și era delirată . Ea nu știa ce face. De câ teva ori, a murmurat lucruri pe care nu
le puteam înțelege. La un moment dat, ea a zâ mbit, iar pieptul mi s-a strâ ns.
„Mi-e dor de asta”, am spus ră gușit.
Ea s-a mișcat mai aproape, iar eu i-am netezit prosopul umed pe obraz. Pe mă sură ce
zâ mbetul i-a dispă rut de pe buze, nodurile din pieptul meu s-au atenuat.
Brittany s-a întors și, între noi doi, i-am convins lui Avery cu medicamente împotriva
gripei și apă pe gâ t. Nu a fost frumos. Un Avery bolnav a fă cut pentru un Avery extrem de
neplă cut.
„O să deschid ferestrele și o să aerisesc funk. Cură ță bucă tă ria și alte chestii.” Brittany
plutea lâ ngă uşă . „Nu trebuie să stai, știi, dacă nu vrei.”
Nu ar trebui să stau. Îmi fă cusem fapta bună pentru ziua respectivă și, dacă Avery s-ar
trezi și m-ar vedea aici, probabil că m-ar acuza că sunt un tâ râ tor. Mușcâ ndu-mi interiorul
obrazului în timp ce încă un scâ ncet blâ nd a ajuns la urechile mele, m-am întors spre ea.
Sub câ rpa care se încă lzește rapid, sprâ nceana ei era ciupită de disconfort. Corpul ei era
încă încovoiat spre mine și acel braț era încă încolă cit în jurul meu.
Ajustâ nd câ rpa, am știut că nu mă duc nică ieri. "Voi sta."
 Nouăsprezece

Știam doar că Avery se simțea mai bine pentru că trecuse pe la apartament. Nu eram sigur
de ce fă cea ea și nu eram dispus să aflu. I-am spus lui Ollie să -i spună că nu sunt acolo. Într-
un moment de o seriozitate rară , el întrebase dacă vorbesc serios.
Am fost.
După -amiaza pe care o petrecusem cu ea în timp ce ea fusese bolnavă nu fă cuse nimic al
naibii de bine pentru mine. Tot ce fă cuse a fost să trezească rahatul cu care nu voiam să mă
ocup.
Odată ce a început semestrul, am vă zut-o în tot campusul. Am vrut să vorbesc cu ea, să
vă d ce mai face, dar n-ar fi avut rost. Cel puțin nu am putut să vă d, dar a fost vineri câ nd s-a
întâ mplat – câ nd nu am putut-o evita.
Traversam strada, îndreptâ ndu-mă spre Knutti, câ nd am auzit numele meu strigat cu o
voce ră gușită , abia de recunoscut. De aceea m-am oprit și m-am întors.
Avery urcă în grabă dealul abrupt, tușind atâ t de tare, întregul ei trup tremura de forță .
Îngrijorat, mi-am bă gat mâ inile în hanoracul meu ca să nu mă port ca un fel de cavaler alb și
să o trag în brațe.
Scă pat de suflare, s-a oprit în fața mea. Fața ei era încă palidă , dar obrajii îi erau înroșiți.
Umbrele erau încă sub ochii ei și puloverul pe care îl purta o învă luia.
„Îmi pare ră u.” Vocea ei suna oribil. „Am nevoie de o secundă .”
„Sună groaznic.”
„Da, este Moartea Neagră și nu dispare niciodată .” Ș i-a dres glasul și apoi a înghițit înainte
de a ridica bă rbia.
Privirile ni s-au întâ lnit și m-am gâ ndit. . . Mi s-a pă rut că vă d ceva în ochii ei. O oglindă a
ceea ce am simțit, dar existau șanse mari ca berea pe care am bă ut-o cu o seară înainte să -
mi ră mâ nă încă în vene.
Mi-am întors privirea, strâ ngâ ndu-mi maxilarul. „Trebuie să ajung la clasă , așa că ... . . ?”
O privire de zbor i-a stră bă tut fața, dar a ră mas în fața mea. „Voiam doar să -ți mulțumesc
că l-ai ajutat pe Brit câ nd eram bolnav.”
Îndreptâ ndu-mi privirea spre restaurant, tot drumul în josul dealului și peste drum, am
tras aer. "Nu e mare lucru."
„A fost pentru mine. Deci, mulțumesc.”
Am dat din cap și am îndră znit să arunc o privire spre ea. A fost o greseala. Vâ ntul îi
suflase o șuviță de pă r stră lucitor pe obraz și era greu să nu o prindă și să o strecoare
înapoi după ureche. "Cu plă cere."
"Bine . . .” Sprâ ncenele ei s-au împletit.
— Trebuie să plec, am spus din nou, întorcâ ndu-mă spre intrarea laterală . "Ne mai
vedem."
"Îmi pare ră u."
 Încet, m-am întors. Acele două cuvinte erau ca și cum ar fi fost lovită cu pumnul în mingi,
pentru că exact pentru ce i-a pă rut ră u? Am clă tinat din cap. "Ş i eu."
Probabil că mi-a pă rut mai ră u decâ t ea.

— Încep să cred că Ollie e afară în parcare și bea berea noastră , spuse Jase, sprijinindu-se de
perete.
Lâ ngă mine, Steph dă du din cap în semn de acord. — Ei bine, cine a crezut că este o idee
bună să -l trimită la Sheetz este de vină .
Avea idee, dar ne-am fi putut pregă ti mai bine pentru noaptea de luptă . Locul nostru a
fost plin ca întotdeauna pentru aceste evenimente.
Steph s-a aplecat de partea mea, apă sâ ndu-și sâ nii de brațul meu și am bă nuit că nu purta
sutien. Nu trebuia să fi venit cu Jase? Glisâ ndu-mi șapca în spate, m-am îndreptat
centimetrul înainte și m-am uitat la el.
Ridică un umă r și apoi se întoarse că tre Henry câ nd una dintre luptele preliminare
începea. Ușa de la intrare s-a deschis, lă sâ nd să intre o explozie de aer rece exact în
momentul în care canadianul de pe ecran dă dea o lovitură brutală . Camera era un amestec
de urale și huiduieli.
„Uite pe cine am gă sit!” strigă Ollie.
L-am ignorat în timp ce cei doi luptă tori s-au gră bit peste ring, dar apoi Steph a șoptit: „Ai
un vizitator”.
Distras, m-am uitat în stâ nga mea și aproape am fă cut o dublă luare. Sprâ ncenele mele s-
au ridicat în timp ce ochii mi s-au blocat cu niște că prui, calde.
Avery stă tea lâ ngă Ollie, strâ ngâ nd o sticlă de bere la piept. Avea pă rul smuls în sus și era
toată obrajii roz și ochii mari.
Nu mai fusese niciodată în apartamentul meu. Nu. Ș i nu-mi venea să cred că e aici acum și
nu aveam idee de ce, dar vă zâ nd-o. . . Ei bine, a fost ca și cum ai vedea soarele după zile de
ploaie.
Am zâ mbit ușor. "Hei."
"Hei." Nuanța obrajilor ei s-a adâ ncit.
Pentru câ teva momente nu am putut să -mi întorc privirea de la ea și nu am fost singurul.
Câ țiva dintre ceilalți tipi, inclusiv Henry, o priveau în felul în care bă ieții fă ceau câ nd se afla
carne proaspă tă în clă dire.
Mi-am îndreptat privirea spre televizor, dar eram conștient că Ollie o îndruma că tre
scaunul gol. Ochii mei erau ațintiți pe ecran, dar întregul meu corp și gâ ndurile mele erau în
dreapta mea. O mie de întrebă ri mi-au trecut prin cap. Să o vă d în apartamentul meu a fost
ultimul lucru la care mă așteptam. Am fost prins complet neprevă zut.
— Vrei o bere, iubito? a întrebat Steph, încremenindu-mi o mâ nă în jurul brațului meu.
Am clă tinat din cap, concentrâ ndu-mă pe Henry. Nenorocitul se îndreptase încet spre
locul unde stă tea Avery. Nu era nimic în neregulă cu tipul. Mi-am tot spus asta, dar câ nd a
spus ceva despre șosetele ei, am început să -l imaginez ca pe urmă torul criminal în serie.
Avery a bă ut, spre surprinderea mea, și vreau să spun că bea cu adevă rat. Shot-uri de
tequila și cel puțin două beri pentru cineva care nu a bă ut a fost un mod al naibii de a
începe să fii luxuriant.
 Chicotul ei blâ nd m-a lovit direct în piept. Ochii mi s-au îngustat câ nd Henry a zâ mbit și
Avery a zâ mbit.
— Se pare că prietenului tă u îi place Henry, comentă Steph încet. „Dezvoltare
interesantă .”
Inima mi-a lovit coastele în semn de protest. Flirta cu el? Mâ inile mi-au încolțit genunchii
în timp ce Avery râ dea din nou. Ce naiba? Gelozia — gelozie înroșită , urâ tă — mi-a lovit
venele cu consistența de a-mi scufunda capul într-o baie acidă .
M-am uitat la ecran și apoi Jase a dat din cap spre mine, privirea lui pâ lpâ ind spre Avery.
Am așezat berea pe mă suța de cafea în timp ce Henry a spus: „Suficient de bă trâ n pentru a
ști mai bine”.
La naiba, era destul de mare ca să nu se gâ ndească la ceea ce știam eu că trebuie să se
gâ ndească .
„Hei Henry,” am strigat în timp ce pielea mea s-a întins strâ ns. „Vino aici o secundă .”
„Doamne,” mormă i Steph, încrucișâ ndu-și brațele în timp ce se lă să pe spate de canapea.
Henry s-a aplecat câ nd i-am fă cut semn să se apropie. "Ce faci omule?"
„Lă sați-o pe fata aceea în pace”, i-am spus, cu vocea scă zută , câ nd m-am întâ lnit și l-am
ținut la privirea bă trâ nului. „Vorbesc al naibii de serios. Ea nu este pentru tine sau pentru
nimeni din camera asta.”
Sprâ ncenele lui Henry s-au ridicat la fel și colțul buzelor. „Mesajul primit, amice.”
L-am privit fă câ ndu-și drum spre Jase și m-am simțit puțin mai bine. Nu prea, pentru că
nu-mi venea să cred că , după tot cu Avery, va apă rea în apartamentul meu și va începe să
bea și să flirteze cu Henry the Horn Dog. Eram absolut într-o stare de șoc.
„Ești complet blocat”, a spus Steph, punâ ndu-și din nou mâ na pe brațul meu.
"Ce?" M-am ră sucit spre ea. "Ce vrei să spui?"
Ea și-a dat ochii peste cap. „Înceau să se cunoască și tu te-ai blocat”.
Sa ne cunoaștem? La naiba, nu, asta nu se întâ mpla chiar în fața mea. „Parcă îmi pasă
naiba că l-am oprit?”
Steph și-a dat mâ na înapoi, dar, sincer, nici eu nu m-am pă sat de ea în acel moment.
Avery îi zâmbea lui Henry. Zâ mbetele ei erau atâ t de rare și îi zâ mbea . Nici nu-mi
aminteam câ nd am fost gelos ultima dată , dar am recunoscut gustul amar din gură . Se
amesteca bine cu mâ nia.
Avery mi-a aruncat o privire și zâ mbetul ei a început să se estompeze.
„Asta nu se întâ mplă ”, am spus.
Steph s-a ridicat în picioare și habar n-aveam de ce era supă rată , dar chiar nu-mi pă sa.
Ridicâ ndu-mă , m-am dus pâ nă unde stă tea Avery. Un zâ mbet larg, larg și ușor beat i-a
izbucnit pe față .
„Vii cu mine o secundă ?” am spus, surprins de cum suna pâ nă și vocea mea.
Avery a tras de pe scaun ca și cum cineva i-ar fi dat foc în fund. Ea se clă tina mult în
lateral. „Uau.”
Am prins-o de braț, ținâ nd-o nemișcată . Nu-mi venea să cred că era atâ t de beată . „Ești
bine să mergi?”
"Da. Desigur." S-a izbit de mine, chicotind. "Sunt bine."
Întrebâ ndu-mă exact câ te focuri avusese, i-am aruncat lui Ollie zâ mbitoare o privire de
moarte în timp ce am condus-o în bucă tă rie. — Ce faci, Avery?
Ea ridică sticla. „De bă ut. Ce faci?"
 „Nu la asta vreau să ajung și știi asta. Ce faci?"
Ș i-a fă cut o față cam dră guță și puțin ciudată înainte de a ofta. — Nu fac nimic, Cam.
"Nu sunteţi?" Mi-am arcuit o sprâ nceană . "Ești beat."
"Nu sunt!"
„Ultimele cuvinte celebre ale unui bețiv înainte ca acestea să cadă pe față .”
„Asta nu s-a întâ mplat. . . inca."
Am clă tinat din cap câ nd am luat-o de braț. Trebuia să vorbim și faptul că ea era aici
probabil însemna că și-a dorit. Sau a vrut să se conecteze cu unul dintre bă ieții la
întâ mplare de aici. Nu știam ce, pentru că cine naiba a știut vreodată ce se întâ mplă în capul
acestei fete, dar nu se întâ mpla nimic. Își ducea micul fund beat înapoi în apartamentul ei.
Oricare dintre tipii aceia din sufragerie le-ar plă cea să se gă sească între coapsele ei și nu
știam exact câ t de departe era. Nu am fost dă daca ei. La naiba, nu eram nimic pentru ea.
„Hm. . .” spuse ea, încruntâ ndu-se câ nd am condus-o spre casa scă rii și am închis ușa în
urma noastră . S-a uitat la mine, confuză .
Am ară tat spre ușa ei. — Trebuie să mergi acasă , Avery.
Gura ei ră mase deschisă în timp ce se uita la mine. "Eşti serios?"
"Da. Sunt al naibii de serios. Ești beat și rahatul ă la nu merge în fața mea.”
„Ce rahat?” Ea a fă cut un pas înapoi. "Îmi pare ră u. Ollie m-a invitat...
„Da, și o să -i dau fundul mai tâ rziu.” Mi-am scos pă lă ria și mi-am trecut mâ na prin pă r. —
Du-te acasă , Avery. O sa vorbesc cu tine mai tâ rziu."
Avery înghiți în sec. "Ești supă rat pe mine-"
— Nu sunt supă rat pe tine, Avery. Eram supă rat pe lumea dracului în momentul acesta.
S-a uitat la mine și apoi și-a întors rapid privirea, dar nu suficient de repede. Am vă zut
stră lucirea bruscă în ochii ei. La dracu. La dracu. La dracu.
„Nu vreau să merg acasă . Nu e nimeni acolo și eu. . .”
Punctul acela din piept mi-a pulsat. „Vin mai tâ rziu și vorbim, bine? Dar du-te acasă . Te
rog, du-te acasă .”
Gura ei s-a deschis și apoi s-a închis. "Bine."
Durerea a crescut. „Avery. . .”
„Este total în regulă .” Ea a zâ mbit, dar nu era real și era plin de ră ni – ră nirea pe care
știam că am pus-o acolo. S-a întors și s-a dus tâ râ ind la ușă și, cu un blestem ușor, m-am
întors în apartamentul meu.
"Totul este bine?" a întrebat Jase în timp ce mă îndreptam spre bucă tă rie pentru o altă
bere. Sau trei.
"Nu." Am înșurubat capacul și l-am aruncat la gunoi.
Sprâ ncenele lui întunecate se ridicară . „Nu ești bine pentru că a fost aici sau pentru că a
plecat?”
„Am fă cut-o să plece.”
Jase aruncă o privire câ nd Ollie intră în bucă tă rie. Am aruncat o privire la oală . „Ar trebui
să te dau cu piciorul în mingi.”
Ollie nu a râ s. S-a uitat la mine cu o privire uniformă . — Tocmai ai fă cut-o să plece pe
biata fată ?
"Saraca fata?" am pufnit.
„Da, știi, fata de care ai fost obsedat din august? Ea a venit în sfâ rșit și tu o dai afară din
apartament.”
 M-am uitat la el în timp ce îmi scoteam pă lă ria, aruncâ nd-o pe blat. "Esti drogat? Nu ai
idee ce s-a întâ mplat între noi.”
„Ollie”, a avertizat Jase.
"Ai dreptate. Nu știu ce se întâ mplă , dar...
— Taci, Ollie. Am trecut pe lâ ngă el și m-am îndreptat spre sufragerie.
Lupta principală era pe cale să înceapă . M-am oprit lâ ngă uşă , realizâ nd că îmi lă sasem
berea în bucă tă rie. Am început să mă întorc, dar nu m-am mișcat. Vorbeam serios câ nd i-am
spus lui Avery că voi veni să vorbesc cu ea, dar plă nuiam să aștept pâ nă mâ ine, câ nd ea era
treaz, mai întâ i, și nu eram atâ t de supă rată de toate . Dar în timp ce stă team acolo, tot ce
puteam vedea erau lacrimile care se ridicau în ochii ei. Mâ ine nu era prea departe, dar . . .
„Du-te”, l-am auzit pe Jase spunâ nd din spatele meu.
Eram deja pe uşă .
 Douăzeci

O parte din mine nu a fost surprinsă câ nd i-am deschis ușa apartamentului după ce am
bă tut în ea și am descoperit că nu era acolo. A te aștepta ca Avery să mă asculte o singură
dată ar fi în mod evident să ceri prea mult.
Neavâ nd idee unde ar fi putut merge, m-am dus la fereastra sufrageriei și m-am uitat în
jos.
„Ce naiba?”
Pe bordură stă tea o formă ușoară , cocoșată în frig. Ce naiba fă cea Shortcake? M-am gră bit
afară , tresă rind câ nd vâ ntul îmi ridica pă rul chiar de pe frunte.
„Avery!” Am strigat. Ea a început, scă zâ nd sticla de bere. S-a rostogolit sub o mașină din
apropiere în timp ce ea s-a ră sucit spre mine. Aspectul sticlos, pe care nu l-am putut
învinovă ți complet berii, mi-a sfâ șiat interiorul. „Ce naiba cauți aici?”
Ea clipi și genele ei umede se ridicară . „Eu . . . Mă uit la stele.”
"Ce?" Am îngenuncheat lâ ngă ea. — Avery, afară sunt treizeci de grade. O să te
îmbolnă vești din nou.”
Un umă r s-a ridicat în timp ce ea își întoarse privirea. „Ce cauți aici?”
„Te că utam, prostuțule.”
Ea s-a uitat la mine ascuțit. "Scuzați-mă ? Ești aici afară , așa că și tu ești un prost,
prostule.”
M-am luptat cu un râ njet. „Ț i-am spus că vin să vorbesc cu tine. Am verificat mai întâ i
apartamentul tă u. Am batut si nu ai raspuns. Ușa era descuiată și am intrat înă untru.”
„Ai intrat în apartamentul meu? E cam nepoliticos.”
— Da, te-am vă zut stâ nd aici de la fereastra ta.
A urmat o pauză și apoi a întrebat: „S-a terminat lupta?”
Din moment ce nu pă rea că se va trezi prea curâ nd, m-am așezat lâ ngă ea. Frigul
cimentului mi-a înghețat fundul într-o nanosecundă . "Nu. Lupta principală tocmai a
început.”
„Îți lipsește.”
Trecâ ndu-mi o mâ nă prin pă r, am lă sat o respirație lungă . „Doamne, Avery. . .” M-am
luptat cu ce să spun. Reacția de a o vedea era încă prea crudă , prea confuză . „Ne vedem
diseară ? Am fost al naibii de surprins.”
— Din cauza lui Steph?
"Ce?" M-am uitat la ea. "Nu. Jase a invitat-o.”
„Se pare că a fost acolo pentru tine.”
„Poate că era, dar nu-mi pasă ”. Întorcâ ndu-mă spre ea, mi-am lă sat mâ inile pe genunchi.
„Avery, nu m-am mai bă tut cu Steph de câ nd te-am cunoscut. Nu m-am încurcat cu nimeni
de câ nd te-am cunoscut.”
Ea a inspirat adâ nc. "Bine."
 "Bine?" Aproape că am râ s și apoi rahatul tocmai s-a descă rcat. „Vezi, nu înțelegi. N-ai
înțeles-o niciodată . M-ai evitat din vacanța de Ziua Recunoștinței. Am abandonat cursul și
știu că a fost din cauza mea și de fiecare dată câ nd am încercat să vorbesc cu tine, ai fugit de
mine.
„Nu ai vrut să vorbești cu mine în ziua în care ți-am mulțumit că m-ai ajutat.”
M-am uitat la ea. „Pă i, nu știu de ce? Poate pentru că ai spus dureros de clar că nu vrei să
ai nimic de-a face cu mine. Ș i apoi apari în seara asta? Din senin și să te îmbăți ? Nu
înțelegi.”
Ea și-a umezit buzele. "Îmi pare ră u. Sunt beat, puțin, și îmi pare ră u, pentru că ai
dreptate și . . . eu divagar.”
Am scos un râ s scurt și ră gușit. La ce mă gâ ndeam? — În regulă , evident că nu este
momentul pentru acea conversație. Uite, nu am vrut să fiu așa de prost acolo, să te fac să
pleci, dar...
"E în regulă . Sunt obișnuit ca oamenii să nu mă vrea la petrecerile lor.” Se ridică în
picioare nesigură . "Nu e mare lucru."
Pielea mi s-a înțepat de conștient în timp ce am stat. — Nu este că nu te-am vrut acolo,
Avery.
„Hm. . . într-adevă r?" Ea a râ s, dar nu avea niciun umor. „Mi-ai cerut să plec.”
„Eu...”
"Corecţie." Ea și-a ridicat mâ na. „ Mi-ai spus să plec.”
"Am facut. A fost o mișcare nebunească , dar este prima dată câ nd ești la mine, intri acolo,
începi să bei și apoi... . .” Am respirat adâ nc. „Henry a fost peste tine și tu chicoti...”
„Nu sunt interesat de el!”
— Nu ară ta așa, Avery. Ești beat și nu am vrut să faci ceva ce ai regreta. Nu știu ce naiba
se întâ mplă în capul tă u în jumă tate din timp și habar n-aveam ce cauți aici în seara asta,
dar nu te-am vă zut niciodată bâ nd și nu știam ce ai de gâ nd să faci. Nu am vrut ca cineva să
profite de tine.”
„Am fost acolo, am fă cut asta.” În momentul în care acele cuvinte i-au pă ră sit gura, ea și-a
strâ ns buzele.
O expresie de groază ia stră bă tut fața și totul – o, Doamne – totul despre ea a început să
aibă sens. "Ce?" am șoptit, iar ea a început să plece. Am prins-o de umeri. „Oh, la naiba, nu.
Ce-ai zis?"
„Nu știu ce am spus. Bine? Sunt beat, Cam. Duh. Cine naiba știe ce iese din gura mea? Eu
nu. Chiar nu știu ce caut aici.”
„La naiba. Avery . . .” Degetele mele s-au strâ ns în jurul umerilor ei. „Ce nu-mi spui? Ce nu
mi-ai spus?”
"Nimic! Jur. Îți promit. Doar îmi curg gura, bine?” Ea clipi furioasă . „Așa că nu te mai uita
la mine de parcă ar fi ceva în neregulă cu mine.”
„Nu mă privesc așa la tine, dragă .” I-am că utat chipul după adevă r, după gravitatea a ceea
ce i s-a întâ mplat, dar singurul lucru pe care l-am vă zut în expresia ei a fost frica și
disperarea. Ea nu a vrut să mă îndoiesc mai departe și am înțeles asta. Dintre toți oamenii,
am înțeles nevoia de a pă stra unele lucruri secrete, dar aveam să aflu pâ nă la urmă .
Ochii i s-au ridicat și am crezut că a rostit cuvâ ntul, te rog . A fost o gră madă de rahat
între noi. Lucruri pe care trebuia să le lă murim, dar toate acestea trebuiau să aștepte.
 Am strâ ns-o lâ ngă mine, înconjurâ nd-o strâ ns cu brațele. Ea s-a înțepenit pentru o
secundă și apoi și-a pus mâ inile pe pă rțile mele în timp ce și-a apă sat fața pe pieptul meu.
Senzația ei a trecut direct prin mine.
„Mi-a fost dor de tine”, șopti ea.
În acel moment, orice s-a întâ mplat între noi după ce i-am vă zut cicatricea nu conta. Mi-
am îngropat mâ na în pă rul ei, strâ ngâ nd-o mai aproape. „Mi-a fost dor de tine, dragă .” M-
am ținut de ea, ridicâ nd-o în aer și apoi înapoi în jos, încâ ntată să o țin din nou. I-am strâ ns
obrajii, râ zâ nd de simțirea ei. „Te simți ca un mic cub de gheață .”
"Imi este cald." Privirile noastre s-au întâ lnit și ea a zâ mbit. „Ochii tă i sunt cu adevă rat
frumoși, știi asta?”
„Cred că acestea sunt injecțiile de tequila care vorbesc. Haide, hai să te bagă m înă untru
înainte să îngheți.”
Întinzâ ndu-mă în jos, mi-am trecut degetele prin ale ei. Ultimul lucru pe care mi-l doream
era ca ea să cadă și să -și rupă gâ tul. Odată ajunsă în apartamentul ei cald, degetele ei au
fă cut spasme în jurul meu.
— Pierzi lupta, spuse ea.
„Așa sunt.” Am condus-o pe canapea și am tras-o în jos. "Cum te simti?"
"Bine." Ș i-a trecut mâ inile peste coapse. „Prietenii tă i probabil se întreabă unde ești.”
M-am aplecat pe spate, devenind confortabil. "Nu-mi pasă ."
"Tu nu?"
"Nu."
Un zâ mbet scurt i-a stră bă tut buzele în timp ce s-a așezat în față și apoi s-a uitat înapoi la
mine. Nu plă nuiam să merg nică ieri. Lupta și prietenii nu erau la fel de importanți ca cel
care stă tea lâ ngă mine. În plus, eram puțin îngrijorat de consumul ei de alcool, mai ales
câ nd a să rit în sus și aproape a mâ ncat mă suța de cafea.
— Poate ar trebui să te așezi, Avery.
"Sunt bine." Se împletici în jurul mă suței de cafea. "Asa de . . . ce ai vrut sa faci? Pot să
pornesc televizorul sau să pun un film, dar nu am niciun film. Cred că pot comanda unul de
la...”
„Avery, stai jos puțin.”
Ea a luat o pernă și a pus-o pe canapea. Bă nuiesc că avea de gâ nd să înceapă să facă
cură țenie în casă ? Dar apoi s-a dus la scaunul lunar. — Nu crezi că e cald aici?
„Câ t ai bă ut?”
„Hm. . .” Fața i s-a încurcat. „Nu mult – poate două sau trei shot-uri de tequila și două
beri? Cred că ."
"Oh wow." Am zâ mbit în timp ce mă îndreptam înainte. „Câ nd a fost ultima dată câ nd ai
bă ut cu adevă rat?”
"Noaptea de Halloween."
Mi-am înclinat capul într-o parte. „Nu te-am vă zut bâ nd noaptea de Halloween.”
„Nu în noaptea trecută de Halloween.” Din nou în picioare, a început să tragă de mâ necile
puloverului. "Era . . . acum cinci ani."
„Uau. E o perioadă lungă ." Oh, asta nu avea să se termine bine. Am stat. „Ai apă aici?
Îmbuteliat?"
"În bucă tă rie."
 M-am îndreptat spre frigider, am luat o sticlă și apoi m-am întors. „Ar trebui să bei asta.”
Câ nd ea a luat sticla, m-am așezat pe marginea canapelei. „Deci asta te-a fă cut, ce?
Paisprezece? Cincisprezece?"
— Paisprezece, șopti ea, lă sâ ndu-și bă rbia.
„Este foarte tâ nă r să bei.”
Aşezâ nd sticla jos, şi-a fixat coada de cal. — Da, nu ai bă ut câ nd aveai paisprezece ani?
— Am furișat o bere sau două la paisprezece ani, dar am crezut că pă rinții tă i sunt severi?
Ea a chicotit câ nd s-a lă sat pe scaunul de lună . „Nu vreau să vorbesc despre ei sau despre
bă utură sau despre Halloween.”
Nu a fost nevoie de un specialist în rachete pentru a-și da seama că cele trei lucruri erau
legate. Ș i, de asemenea, nu a fost nevoie de o imaginație vie să -mi imaginez o tâ nă ră Avery
care se îmbă ta prea mult la o petrecere și fă cea ceva ce a ajuns să regrete mai tâ rziu. Cel
puțin, am sperat că așa a fost. "Bine."
Shortcake m-a urmă rit o secundă și apoi a încercat să -și scoată puloverul. Un râ s mi s-a
acumulat în gâ t, dar s-a blocat câ nd și-a scă pat puloverul. Purta un maiou dedesubt, dar
materialul era subțire și expunea multă piele înroșită . Nervozitatea ei pă rea să curgă mai
mult decâ t un bâ zâ it de bere sau chiar pentru că eram aici după toate prostiile dintre noi.
S-a ridicat din nou și a început să se plimbe. Câ nd s-a oprit, între bucă tă rie și hol, și-a
încremenit degetele sub tivul maioului ei.
"Ce faci?" Am întrebat.
Ea nu a ră spuns câ nd privirea ei ușor nefocalată a întâ lnit-o pe a mea. Habar nu aveam la
ce se gâ ndea ea. Nu am fă cut-o niciodată , dar ea și-a sut buza de jos între dinți. Neliniștea s-
a instalat în oasele mele. Ea era cu siguranță pâ nă la...
Avery și-a scos maioul.
Sfâ nt. La dracu.
Am inspirat brusc. „ Avery .”
Sfâ nt. La dracu. La dracu. La dracu. Cam asta e tot ce puteam să mă gâ ndesc în timp ce mă
uitam la ea în sutienul ei negru. O vă zusem câ nd era bolnavă , dar nu o vă zusem cu adevă rat.
Nu ca acum. Sâ nii îi erau plini, încordâ ndu-se de cupele de dantelă , în timp ce tâ ra o
respirație adâ ncă după alta.
Câ nd s-a rezemat de perete și și-a lă sat brațele să cadă în lateral, mi-am strâ ns fă lcile
împreună în timp ce respiram adâ nc. Privirea mea a coborâ t din nou de pe fața ei, la sâ nii ei
și apoi pe linia netedă a stomacului ei. Blugii îi atâ rnau jos, iar burta ei concavă în jurul
buricului. Curba dulce a taliei ei implora să fie atinsă .
Era evident că era beată și dacă aș fi fost un tip bun nu m-aș holba la ea de parcă aș fi vrut
s-o mă nâ nc, dar nu puteam privi în altă parte. Nu-mi aminteam să fi stat în picioare, dar
eram și cumva mă mișcasem pe canapea. Că ldura a crescut între picioarele mele, îngroșată
și puternică .
„Cam?” spuse ea pe neră suflate.
Corpul meu a cerut să merg la ea și aproape că am fă cut-o, dar m-am oprit, strâ ngâ nd
mâ inile. „Nu.”
„Nu ce?”
Am închis ochii, dar vederea ei mi-a trecut în minte. „Asta... nu face asta, dragă .”
„Nu asta vrei?” întrebă ea, vocea ră sunâ nd de incertitudine.
Mi s-au deschis ochii. Ce? — Nu mă aștept la asta, Avery.
 Ea trase aer în piept. „Nu mă vrei.”
Nu o vrei? De-abia îmi aminteam de o perioadă în care nu o doream, pentru numele
naibii. Penisul meu se împingea de fermoarul blugilor mei, umflandu-se pâ nă aproape de a
izbucni. Așa mi-am dorit -o.
Dar expresia de autodepreciere se strecurase pe chipul ei frumos.
Am tras în față , lovindu-mi mâ inile de peretele de ambele pă rți ale capului ei. M-am
aplecat astfel încâ t să fim la nivelul ochilor. „La naiba, Avery. Crezi că nu te vreau? Nu există
o singură parte din tine pe care să nu o vreau, înțelegi? Vreau să fiu pe tine și în interiorul
tă u. Te vreau lâ ngă perete, pe canapea, în patul tă u, în patul meu și în orice loc nenorocit la
care mă pot gâ ndi și, crede-mă , am o imaginație vastă câ nd vine vorba de astfel de lucruri.
Să nu te îndoiești niciodată că te vreau. Nu despre asta este vorba.”
Confuzia se revă rsă în ochii ei mari.
Mi-am lipit fruntea de a ei. „Dar nu așa, niciodată așa. Ești beat, Avery, și câ nd ne vom
întâ lni, pentru că ne vom întâ lni, vei fi pe deplin conștient de tot ce-ți fac.
Mi-a ținut privirea și apoi și-a închis ochii, întorcâ ndu-și capul într-o parte, fă câ nd pielea
noastră să alunece împreună . — Ești un tip bun, Cam.
"Nu, nu sunt." Am inspirat-o, fă câ nd o promisiune tă cută că voi fi întotdeauna ceea ce ar fi
nevoie ea să fiu. „Sunt bun doar cu tine.”
 Douăzeci și unu

A trecut aproximativ o oră după ce am fă cut-o pe Avery să acopere cu o pă tură că tot ce a

bă ut a decis să reapară .
Aruncâ nd deoparte pilota în care o învelisem de parcă ar fi fost acoperită de șerpi, ea a
sfâ șiat camera de zi, îndreptâ ndu-se direct spre baie. L-am urmat repede, așteptâ ndu-mă la
asta, avâ nd în vedere că în mod normal nu bea.
A fost teribil.
Neputâ nd să fac altceva decâ t să -i țin pă rul și să o frec pe spate în timp ce se ruga zeilor
de porțelan, nu m-am simțit niciodată mai neajutorat. Câ nd s-a terminat în sfâ rșit, am
sprijinit-o de cadă și am apucat o câ rpă umedă . Era exact ca atunci câ nd fusese bolnavă , cu
excepția faptului că de data aceasta era de fapt conștientă .
„Te simți mai bine?” Am întrebat.
"Oarecum." Ea a închis ochii. „O, Doamne, este atâ t de jenant.”
Am râ s pe sub ră suflare. — Nu-i nimic, dragă .
„De asta ai ră mas, nu?” Ea gemu jalnic. „Ș tiai că o să mă fac ră u și iată -mă , scoțâ ndu-mi
hainele.”
„Shh.” I-am dat șuvițele libere de pă r înapoi de pe fața ei. „Oricâ t de fermecă tor a fost să
te privesc vă rsâ ndu-ți mă runtaiele, nu de aceea am ră mas și știi asta.”
Ochii ei s-au închis din nou. — Pentru că mă vrei, dar nu câ nd sunt beat și vomit peste
tot?
Am scos un hohot de ras. Avery intoxicat era un Avery amuzant. „Da, știi, asta sună cam
corect.”
„Doar să ne asigură m că suntem pe aceeași pagină .”
"Nu au fost."
S-a deschis un ochi. "Ha."
„M-am gâ ndit că ți-ar plă cea asta.” Am mutat câ rpa sub bă rbia ei.
Ea a zâ mbit ușor. "Tu esti foarte . . . bun la asta.”
„Am avut multă practică .” Aruncâ nd prosopul deoparte, am luat unul nou și am luat-o de
la capă t. „Am fost unde ești de câ teva ori.” Am dus prosopul pe gâ tul ei și peste brațele ei,
dorind ca privirea mea să ră mâ nă pe fața ei și să nu se ră tă cească la umflă turile sâ nilor ei
atâ t de frumos expuși. „Vrei să te pregă tești de culcare?”
S-a uitat la mine cu ochii mari brusc.
am zâ mbit.
„Scoate-ți mintea din jgheab.”
— Oh, murmură ea, pă râ nd supă rată .
„Da, oh.” M-am întors și am luat o periuță de dinți. Încarcâ nd-o cu pastă , m-am înfruntat
cu ea. „M-am gâ ndit că ai vrea să -ți scoți gustul din gură .”
— Ești minunată , spuse ea, întinzâ ndu-se spre ea.
 "Ș tiu." Câ nd a terminat totul, am îngenuncheat din nou și mi-am desfă cut hanoracul.
Luâ ndu-l jos, mi-am apucat tivul că mă șii pentru a o strecura peste cap. „Am încercat să te
fac să spui că sunt minunată din prima dată câ nd m-ai aruncat. Dacă aș fi știut că ar fi
nevoie doar să -ți înmâ nez o periuță de dinți, aș fi fă cut asta cu mult timp în urmă . Pierderea
mea.”
"Nu. A fost a mea . . .” A reușit să se așeze mai drept. — Pierderea mea, ce faci?
„Nu știu unde sunt hainele tale.” Ceea ce era o minciună . Îi mai gă sisem hainele înainte.
„Uh-huh.”
Am zâ mbit câ nd i-am vă zut privirea mișcâ ndu-se peste pieptul meu, fixâ ndu-mi pe tatuaj.
„Ș i m-am gâ ndit că ai vrea să te scoți din haine.”
— Da, murmură ea.
„Așa că cel mai ușor ar fi să te las să -mi împrumuți că mașa.”
Ea respiră superficial. "Bine."
„Atunci ai fi mai confortabil.”
Aveam bă nuiala că nu asculta un cuvâ nt care îmi ieșea din gura. Nu câ nd ochii ei
că lă toreau spre sud, fă câ ndu-mi corpul să reacționeze.
— Sigur, murmură ea.
„Nu ai ascultat nimic din ce am spus.”
„Nuh-uh.”
Am zâ mbit câ nd am luat-o de șolduri, ridicâ nd-o pe marginea că zii.
„Nu ridica încă brațele, bine.” I-am spus. A ră mas nemișcată în timp ce îmi tră geam
că mașa peste ea. „Ț ine-ți brațele în jos.” Am dat drumul că mașului și am întins mâ na în
jurul ei, desfă câ ndu-i cu dibă cie sutienul.
"Ce faci?" Vocea ei era ridicată .
Am râ s câ nd i-am alunecat curelele pe brațe, dar s-a stins câ nd a tremurat. Cred că am
vrut să mă pedepsesc, pentru că voiam să -i scap sutienul și să o trag în brațe. „După cum am
mai spus, scoate-ți mintea din jgheab. Virtutea ta este în siguranță cu mine.”
„Virtutea mea?”
M-am uitat la ea printre gene. "Pentru acum."
"Pentru acum?" ea a șoptit.
Am dat din cap. „Pune-ți brațele.”
Ea a ascultat, iar eu mi-am suflecat mâ necile. Stâ nd pe spate, un val de posesie aproape
m-a dat jos din picioare. Mi-a plă cut de ea în hainele mele. Chiar mi-a placut. Glisâ ndu-mi
mâ na pe brațul ei, m-am oprit deasupra bră ță rii.
„Nu...” Panica îi umplu vocea în timp ce desfă șuram clemele minuscule.
Mi-am strâ ns strâ nsoarea, refuzâ nd să o las să -și tragă brațul. — L-am vă zut deja, Avery.
„Te rog, nu.” Privirea ei coborî. „Este jenant și nu pot recunoaște că ai vă zut asta. Mi-aș
dori să pot, dar nu pot.”
Suspiciunile mele anterioare au fost în sfâ rșit confirmate. Mi-am înfă șurat mâ inile în jurul
bră ță rii și a încheieturii ei. „Din cauza asta, nu-i așa? De ce te-ai speriat de mine? Nu ai
vorbit cu mine? A renunțat la curs?”
Câ nd ea nu vorbea, am închis ochii pentru scurt timp. „O, dragă . Cu toții am fă cut lucruri
de care nu suntem mâ ndri. Daca ai sti . . .” Acum nu era momentul pentru asta . „Ideea este
că nu știu de ce ai fă cut asta. Sper doar că oricare ar fi motivul, este ceva cu care te-ai
împă cat. Nu mă gâ ndesc mai puțin la tine din cauza asta. Nu am facut niciodata."
 „Dar așa ară tai. . .” Ea nu a putut termina.
Am scos bră țara cu cealaltă mâ nă și am pus-o pe chiuvetă . „Am fost doar surprins și am
fost îngrijorat. Nu știam câ nd ai primit asta și nu am de gâ nd să întreb. Nu acum, bine? Doar
să știi că nu trebuie să -l ascunzi în jurul meu. În regulă ?"
Ea dă du din cap, dar îndoiala și neîncrederea se revă rsară în ochii ei că prui. Dorind să
demonstrez că ceea ce am spus este adevă rat, mi-am aplecat capul în timp ce i-am întors
brațul și mi-am lipit buzele de cicatrice. Un fior îl zgudui pe Avery.
„Tocmai împlinisem șaisprezece ani.” Vocea ei era liniștită și teribil de tâ nă ră . „Atunci am
fă cut-o. Nu știu dacă chiar am vrut să o fac sau dacă mi-am dorit doar cineva. . .” Ea clă tină
din cap. „Este ceva ce regret în fiecare zi.”
"Ş aisprezece?"
„Nu aș mai face niciodată așa ceva. Jur. Nu sunt aceeași persoană care eram atunci.”
"Ș tiu." Mi-am pus brațul pe piciorul ei, dorind să -i îndepă rtez privirea îndepă rtată și
dureroasă care îi întuneca ochii. „Acum este timpul să -ți dai jos pantalonii.”
Ea clipi și apoi râ se. "Grozav."
Am ajutat-o să se ridice. Că mașa mea i-a ajuns pâ nă la genunchi și cred că ară ta mai bine
pe ea decâ t pe mine. Câ nd am întins mâ na după nasturele blugilor ei, ea mi-a trâ ntit
mâ inile. „Cred că pot face asta”, a spus ea.
"Esti sigur?" am tachinat. „Pentru că sunt aici la dispoziția dumneavoastră și să vă
scoateți blugii este ceva la care cred că aș fi excepțional de minunat.”
Buzele ei tremurară . „Sunt sigur că ai fi. Pune-ți hanoracul înapoi.”
M-am rezemat de chiuvetă , întinzâ ndu-mi spatele. „Îmi place câ nd te uiți.”
"Amintesc." Ea s-a întors și și-a mișcat fundul în cel mai ademenitor mod, lă sâ ndu-și
blugii.
Privind în altă parte, mi-am smuls hanoracul de pe podea. — Crezi că o să ieși bine din
baie?
"Aşa sper."
Odată ce am luat-o înapoi în sufragerie, am gă sit aspirina și am mai luat o sticlă de apă .
După ce a bă ut, m-am așezat pe canapea și am tras ușor de brațul ei. „Stai cu mine.” Câ nd a
început să se cațere peste picioarele mele, am oprit-o. "Nu. Stai cu mine.”
Confuză , ea clă tină din cap. M-am lă sat pe spate și am tras-o în jos. A fost țeapă nă ca o
bancnotă de un dolar pentru aproximativ o secundă , apoi trupul ei a cedat în poala mea. Am
prins pilota, aruncâ nd-o peste picioarele ei goale.
„Ar trebui să încerci să te culci.” Mi-am înfă șurat brațele în jurul taliei ei în timp ce
televizorul arunca umbre pâ lpâ itoare prin cameră . „Va ajuta dimineața.”
Shortcake a oftat puțin în timp ce se ghemuia la pieptul meu. „Nu pleci?”
"Nu."
"Deloc?"
Coborâ nd bă rbia, mi-am trecut buzele peste fruntea ei. "Nu ma duc nicaieri. Voi fi chiar
aici câ nd te trezești, dragă . Iţi promit."

M -am trezit a doua zi dimineață în același mod în care adormisem. Avery era încă
ghemuită în poala mea, dar acum era trează și se tot mișca. Am gemut, strâ ngâ ndu-mi
brațele în jurul ei în timp ce șoldul ei se apă sa pe erecția mea.
 „Îmi pare ră u”, am spus. „E dimineață și stai pe mine. Aceasta este o combinație menită să
doboare orice bă rbat.”
Mi-am deschis ochii la timp pentru a vedea o înroșire pe obrajii lui Shortcake. Am mutat o
mâ nă pe șoldul ei, urmă rindu-i expresia somnoroasă prin ochii plini de glugă .
— Vrei să scap de pe tine? ea a intrebat.
"In niciun caz." Mi-am alunecat cealaltă mâ nă pe coloana ei, trecâ ndu-mi degetele prin
pă rul ei moale. „Absolut nu.”
Ea zâ mbi. "Bine."
„În sfâ rșit, cred că suntem de fapt de acord cu ceva.”
Înclinâ nd capul într-o parte, m-a studiat pentru o clipă lungă . „S-a întâ mplat cu adevă rat
aseară ?”
am zâ mbit. „Depinde de ceea ce crezi că s-a întâ mplat.”
„Mi-am scos că mașa pentru tine?”
La pomenirea asta, privirea mi-a scă zut. Vâ rfurile întă rite ale sâ nilor ei erau frumos
vizibile. "Da. Moment minunat.”
„Ș i m-ai refuzat?”
Mâ na mea s-a îndreptat spre o parte a coapsei ei. „Numai pentru că prima noastră dată
împreună nu va fi câ nd ești beat.”
„Prima dată împreună ?”
am zâ mbit leneș. „Uh-huh.”
Ea a devenit o nuanță frumoasă de roz. „Ești cu adevă rat încreză tor că există o prima dată
între noi.”
"Eu sunt." M-am rezemat de pernă , privind-o în timp ce îmi netezisem mâ na în sus și în
jos, de la șold pâ nă la coapsă .
„Am vorbit, nu?” Ea se uită la încheietura ei goală . „Ț i-am spus câ nd am fă cut asta?”
"Da."
Genele i se ridicară . „Ș i tu nu crezi că sunt o că țea furioasă ?”
"Bine . . .”
M-a prins cu o privire uscată ca nisipul.
Am zâ mbit în timp ce mi-am mutat cealaltă mâ nă pâ nă la ceafa ei. „Vrei să știi ce cred
eu?”
„Depinde.”
I-am dus capul în jos, astfel încâ t buzele noastre aproape să se atingă . „Cred că trebuie să
vorbim.”
— Da, șopti ea.
Dar cu câ t stă tea mai mult în poala mea, cu atâ t era mai puțin probabil să vorbim. Am
prins-o de șolduri și am ridicat-o, lă sâ nd-o pe perna de lâ ngă mine.
„Am crezut că trebuie să vorbim”, a întrebat ea în timp ce mă ridic.
"Noi facem. Ma intorc imediat."
Confuzia se revă rsă în expresia ei.
„Doar stai acolo, bine?” Am pornit spre uşă . „Nu te mișca din acel loc. Nu te gâ ndi la nimic.
Stai acolo și mă întorc imediat.”
Ș i-a sprijinit bă rbia pe spă tarul canapelei. "Bine."
„Vreau să spun, nu te gâ ndi la nimic.” Am deschis ușa. „Nu în ultimele două minute sau
noaptea trecută . Nu în ultima lună . Sau ce urmează . Doar stai acolo.”
 — În regulă , șopti ea. "Iţi promit."
I-am ținut privirea o clipă și, odată ce am fost sigur că nu avea de gâ nd să se închidă în
dormitorul ei, m-am gră bit spre apartamentul meu. Înă untru era liniște, dar lâ ngă canapea
erau o pereche de tocuri. Zâ mbind, m-am spă lat rapid pe dinți și apoi am luat lucrurile
necesare din bucă tă rie. Mi-a luat toate cinci minute și câ nd m-am întors la apartamentul ei,
ea era acolo unde am lă sat-o.
Privirea ei a coborâ t spre ceea ce ținem în mâ ini și a zâ mbit. — Ouă , ai adus ouă .
„Ș i tigaia mea.” Folosindu-mi șoldul, am împins ușa închisă . „Ș i m-am spă lat pe dinți.”
„Nu ți-ai pus o că mașă .”
I-am aruncat o privire lungă . „Ș tiu că ți-ar frâ nge inima să nu mă poți vedea fă ră că mașă .”
Câ nd puneam ouă le pe blat, am auzit un scâ rțâ it înă bușit și m-am întors spre uşă . „Avery,
ce naiba faci?”
„Nimic”, a fost ră spunsul.
Mi-am zâ mbit în sinea mea câ nd m-am întors spre tejghea. „Atunci bagă -ți fundul aici.”
Câ nd i-am auzit picioarele lovind podeaua, m-am încruntat. „Ș i să nu îndră znești să te
schimbi.” Am fă cut o pauză . „Pentru că îmi place foarte mult să te vă d în hainele mele.”
„Ei bine, câ nd o spui așa. . .” Ea a apă rut în prag.
"Ce?" M-am uitat peste umă r la ea. „Ț i-au fost atâ t de dor de ouă le mele?”
Ea clipi încet. „N-am crezut că te voi pune în bucă tă ria mea să faci din nou ouă .”
Acele cuvinte m-au afectat mai mult decâ t știa ea. Am reglat comenzile de pe aragaz. „Ț i-a
fost atât de dor de mine ?”
"Da."
M-am întors spre ea, trecâ ndu-mi o mâ nă prin pă r. "Mi-ai lipsit."
Shortcake a inhalat profund. „Vreau să spun că îmi pare ră u pentru cum m-am comportat
câ nd tu . . . Ei bine, câ nd mi-ai vă zut cicatricea. Nu am lă sat pe nimeni să -l vadă .” Ea s-a
îndreptat centimetru înainte, îngrijorâ ndu-și buza de jos. „Ș tiu că asta nu este o scuză ,
pentru că am fost o că țea groaznică , dar... . .”
„Îți voi accepta scuzele cu o condiție.” Mi-am încrucișat brațele.
— Orice, spuse ea pasională .
"Ai incredere in mine."
— Am încredere în tine, Cam.
„Nu, nu faci.” M-am dus la masă și am alunecat pe un scaun. "Ia loc."
Odată ce s-a așezat și a ajustat că mașa împrumutată , m-am întors la aragaz și am spart un
ou. „Dacă ai avea încredere în mine, nu ai fi reacționat așa cum ai fă cut. Ș i nu sunt eu să te
judec pe tine sau vreun fel de rahat. Trebuie să ai încredere în mine că nu o să fiu nebun sau
să mă sperie din cauza unor astfel de lucruri. Trebuie să ai încredere că îmi pasă suficient
de tine.”
La sunetul inspirației ei blâ nde, m-am întors spre ea. „Sunt multe lucruri pe care nu le
știu despre tine și sper să rezolvă m asta. Nu am de gâ nd să te împing, dar nu mă poți
închide afară . Bine. Trebuie sa ai incredere in mine."
Privirea ei a întâ lnit-o pe a mea. "Am încredere în tine. Voi avea încredere în tine."
„Accept scuzele tale.”
Am terminat ouă le și m-am întors la masă cu OJ înainte de a aborda problema în discuție.
„Deci unde mergem de aici? Spune-mi ce vrei."
Se opri cu furculița plină cu ouă pufoase. "Ceea ce vreau?"
 "De la mine." Mi-am bă gat un ou întreg în gură . "Ce vrei de la mine?"
Shortcake se aşeză pe spate, aşezâ ndu-şi furculiţa pe farfurie. Ea deschise gura și apoi își
ridică umerii. "Tu."
Pieptul mi-a fă cut spasme și pentru o clipă nu am putut vorbi. "Pe mine?"
— Te vreau, spuse ea, înroșindu-se. „Evident, nu am fost niciodată într-o relație și nici
mă car nu știu dacă asta vrei. Poate că nu este...”
"Este."
"Este?" ea a intrebat.
Am chicotit, simțindu-mă mai ușor decâ t m-am simțit în câ teva să ptă mâ ni în timp ce am
luat un alt ou. „Sună atâ t de surprins, de parcă nu-ți vine să crezi. Este într-adevă r un fel de
adorabil. Te rog continua."
"Te rog continua . . . ?” Ea clă tină din cap. "Vreau să fiu cu tine."
Am mestecat oul încet. „Este al doilea lucru despre care suntem de acord în această
dimineață .”
"Vrei să fii cu mine?"
Buzele mele s-au curbat. „Mi-am dorit să fiu cu tine de câ nd m-ai refuzat prima dată .
Tocmai am așteptat să vii. Deci, dacă vom face asta, există câ teva reguli de bază .”
„Reguli?”
Dâ nd din cap, am decojit al treilea ou. „Nu sunt atâ t de mulți. Nu mă închide afară .
Suntem doar tu și eu și nimeni altcineva. Ș i, în sfâ rșit, continui să ară ți al naibii de sexy în
că mă șile mele.”
Râ sul ei izbucni din ea, profund și real. „Cred că toate sunt realizabile.”
"Bun." M-am întrebat dacă a vă zut cum mi-au tremurat mâ inile câ nd am cură țat oul final.
— Nu am mai fă cut nimic din toate astea pâ nă acum, Cam. Ș i nu sunt ușor să mă înțeleg
tot timpul. Ș tiu că . Nu vă pot promite că vă va fi ușor.”
„Nimic distractiv în viață nu este ușor.” Câ nd am terminat laptele, am terminat de vorbit
deocamdată . Trebuia să -i spun despre ce s-a întâ mplat în urmă cu trei ani și ce trebuia să
fac în fiecare vineri seară , dar a trebuit să aștept. Trebuia să fac ceea ce mi-am dorit să fac
din noaptea de Ziua Recunoștinței.
Am stat și m-am dus lâ ngă ea. Luâ nd-o de mâ ini, am tras-o pe picioarele ei și mi-am
înfă șurat brațele în jurul taliei ei. Mi-am lă sat capul în jos, trecâ ndu-mi buzele peste obrazul
ei. — Vorbesc serios despre tine, Avery. Dacă mă vrei cu adevă rat, mă ai.”
Shortcake și-a lipit palmele de pieptul meu. „Te vreau cu adevă rat.”
"Bine de stiut." Mi-am înclinat buzele peste ale ei. „Pentru că , dacă nu, asta ar deveni
foarte ciudat.”
Ea a râ s, dar sunetul s-a pierdut câ nd mi-am lipit gura de a ei. Contactul s-a simțit corect,
la fel de necesar ca și respirația. Să rutul a fost moale și lent, dar în timp ce ea și-a alunecat
mâ inile în pă rul meu, am adâ ncit să rutul, dâ ndu-i ceea ce ea a cerut în liniște. Buzele mele
au alunecat peste ale ei, înainte și înapoi, înghiontind și împingâ nd, apoi le-am convins să se
deschidă cu limba.
Gemetul ei a incendiat sâ ngele meu și a avut gust de suc și ceva mult mai dulce. Mâ inile
mi-au că zut pâ nă la șoldurile ei și am tras-o împotriva mea, ridicâ nd-o. Surpriza a trecut
prin mine în timp ce picioarele ei se înfă șurau în jurul taliei mele. Am lipit-o cu spatele de
perete, potrivindu-ne corpurile.
 Să o să rut era tot ceea ce plă nuisem, dar senzația sâ nilor ei turtiți pe pieptul meu și
miezul ei fierbinte împotriva mea a fost distrugerea mea. Eram pierdut în ea. Shortcake era
timidă și era nevinovată de multe lucruri, dar era și foarte pasionată și ră spunsul ei a fost
firesc și deci foarte seducă tor.
Am gemut în timp ce ea și-a înclinat șoldurile, apă sâ ndu-mă pe mine în acel mod minunat
al ei fă ră pricepere. Degetele ei s-au strâ ns în pă rul meu în timp ce îmi ținea gura de a ei.
Eram atâ t de tare și umflat și restul de haine care o acoperea între coapse nu era suficient
de o barieră . Nu voiam altceva decâ t să o iau chiar aici, lâ ngă perete, și mă îndoiam că va
protesta, dar nu era corect.
Cu efort, am ridicat gura. "Trebuie să plec."
Mâ inile ei au alunecat înapoi pe obrajii mei. — Pleci acum?
„Nu sunt un sfâ nt, dragă .” Vocea mea era profundă , aspră de dorință . „Deci, dacă nu plec
acum, nu voi pleca de ceva vreme.”
Ea se cutremură , iar corpul meu s-a strâ ns. „Dacă nu vreau să pleci?”
"La dracu." Am prins-o de coapse, strâ ngâ ndu-mi pentru scurt timp ochii închiși. „Îți faci
asta foarte greu să fii tipul bun despre care ai spus că sunt aseară .”
Buzele ei mi-au zdrobit obrazul. "Nu sunt beat."
Râ zâ nd încet, mi-am lipit fruntea de a ei. „Da, vă d asta și în timp ce ideea de a te lua chiar
acum, lâ ngă perete, este suficientă pentru a mă face să pierd controlul, vreau să știi că
vorbesc serios. Nu ești o legă tură . Nu ești un prieten cu beneficii. Ești mai mult decâ t atâ t
pentru mine.”
Ochii ei s-au închis în timp ce pieptul ei s-a ridicat lâ ngă al meu. „Ei bine, asta a fost. . .
într-adevă r perfect.”
„Sunt într-adevă r perfect”, am tachinat-o, descurcâ nd-o picioarele și așezâ nd-o pe
picioare. „Toți ceilalți știu asta. Sunteți doar puțin lent în asimilare.”
Ea a râ s, încă lzindu-și ochii. "Ceea ce ai de gâ nd să faci?"
"Fă un duș rece."
"Serios?"
"Da."
Din ea s-a mai râ s. „Vei înapoi?”
"Mereu." Am să rutat-o tandru, turnâ nd ceea ce am simțit în să rutul rapid, prea scurt.
"Bine." Zâ mbetul ei s-a extins pe față și a fost cel mai divin lucru pe care l-am vă zut
vreodată . "O sa te astept."
 Douăzeci și doi

— Nu vii în seara asta, nu? întrebă Jase, cu vocea abia auzită peste muzica zgomotă toare.
Punâ ndu-mi picioarele în pantofi, mi-am ținut celula între obraz și umă r. „Nu. Îl duc pe
Avery la cină . Presupun că dacă ne întoarcem...
„Nu este nevoie de explicații. Nu te învinovă ţesc.” Pă rea plictisit, nu de mine, ci de toată
scena. A urmat o pauză . „Fata ta nu pare genul care face parte din scena petrecerii.”
M-am oprit de expresia „fata ta” și de mâ ndria pe care mi-a transmis-o pentru ceea ce a
fost probabil o secundă prea lungă . „Da, nu cred.”
Jase chicoti încet. „Ea te-a transformat într-un bă rbat schimbat, nu-i așa?”
Am zâ mbit câ nd am luat cheile. Jase poate avea dreptate. De câ nd l-am întâ lnit pe Avery
în august, multe dintre obiceiurile mele s-au schimbat, cu atâ t mai mult în să ptă mâ nile care
au urmat nopții de luptă . "Ceva de genul."
"Ei bine, distrează -te. Nu o impregnați.”
Un râ s izbucni din mine. „Jase, omule, haide. . .”
A chicotit din nou. "Glumesc."
Mi-am dat ochii peste cap, mi-am luat ră mas bun și m-am îndreptat spre Avery.
Am luat o cină rapidă în Martinsburg și apoi ne-am întors la apartamentul ei. Am fă cut o
oprire și l-am luat pe Raphael, lă sâ ndu-l să se plimbe puțin prin bucă tă ria lui Avery. Micuțul
avea nevoie de exercițiul să u pâ nă la urmă . Iar lui Shortcake pă rea să -i facă plă cere să -l
ridice și să -l întoarcă în cealaltă direcție, astfel încâ t și-a fă cut drumul înainte și înapoi între
noi. Nu a fost ceva ce am crezut vreodată că voi face sâ mbă tă seara, dar nu m-am plictisit
sau nu voiam să fiu în altă parte. Adevă rul să fie spus, m-am distrat mai mult fă câ nd asta
decâ t am avut vreodată la una dintre petrecerile fraternești.
„Este un terariu”, am corectat-o câ nd i-a numit habitatul acvariu. „Ș i are un terariu
balansoar. I-am luat unul nou de ziua lui.”
„Ș tii câ nd este ziua lui?” Ea zâ mbi.
"Da. Două zeci și șase iulie.” Apropo de asa ceva. . . "Câ nd este ziua ta de naștere?"
„Uh, mai ai un timp pâ nă trebuie să -ți faci griji pentru asta.” Ș i-a încrucișat gleznele.
„Câ nd e al tă u?”
„La cincisprezece iunie.” nu m-as descuraja. — Câ nd e al tă u, Avery?
Ea a oftat. „Era pe 2 ianuarie.”
„Am ratat ziua ta de naștere?” Sprâ ncenele mele s-au ridicat câ nd m-am aplecat înainte.
"Nu e mare lucru." Ea a ridicat din umeri. „M-am dus la Smithsonian și apoi m-am
îmbolnă vit, așa că probabil că e bine că nu ai fost prin preajmă .”
Am mers la Smithsonian. . . ? M-a lovit atunci și m-am simțit ca un mă gar. „Oh, omule, de
aceea ai spus că vrei să mergi acolo la al doilea. Ai fost singur? La dracu. Ma simt atat de -"
— Nu, spuse ea, ridicâ nd mâ na. „Nu trebuie să te simți groaznic. Nu ai greșit cu nimic.”
 Ș tiam că nu am fă cut nimic ră u. Aș fi luat-o dacă m-ar fi lă sat, dar tot nu mi-a așezat bine
în piept. „Ei bine, întotdeauna există anul viitor.”
Buzele ei s-au despă rțit într-un zâ mbet larg care mi-a fă cut inima să bâ lbâ ie. Avâ nd
nevoie de o clipă pentru mine înainte să fac ceva incredibil de stupid, cum ar fi să mă
emoționez vaginul, l-am luat pe Raphael și l-am dus înapoi acasă , promițâ ndu-mi că mă voi
întoarce imediat. Am plă nuit să vorbesc cu ea câ nd am fă cut-o, despre ceea ce fă cusem, dar
câ nd m-am întors, am descoperit-o pe Shortcake stâ nd în hol care ducea înapoi în
dormitoarele ei, cu o expresie pe față care a fă cut lucruri amuzante și întortocheate în
interiorul meu. .
Expresia de pe chipul ei a fost parțial anticipare, parțial incertitudine, iar forța motrice
din spatele ei a fost o curiozitate inocentă care mi-a aruncat literalmente gâ ndurile din cap.
Nu aveam idee de ce era exact important să vorbesc despre lucruri serioase chiar acum. De
duminica în care am lă murit totul, am luat lucrurile încet, atâ t de încet încâ t m-am întrebat
dacă aș putea merge mai încet. În fiecare seară am ajuns să merg unul la unul cu mine pâ nă
în punctul în care mâ na începea să -mi amorțeze în timp ce luam notițe la clasă .
A meritat totusi. Ultimul lucru pe care am vrut să -l fac a fost să o gră besc, dar chiar
acum. . .
Avery și-a umezit buza inferioară în timp ce mi-am scos puloverul, drapâ ndu-l pe
spă tarul canapelei ei. Privirea ei s-a îndreptat spre lă țimea pielii expuse între că mașa și
blugii mei și o înroșire s-a întins pe obrajii ei.
Da, Shortcake pă rea că vrea să fie grăbită .
M-am așezat pe canapea, în timp ce ea a ră mas lâ ngă hol, jucâ ndu-mă cu marginea rochiei
de pulover în stră lucirea moale a televizorului. Câ nd și-a scos colanții mai devreme, după ce
mă întorsesem de la cină , petrecusem o perioadă de timp nelegiuit privindu-i picioarele
goale ca o adolescentă care nu mai vă zuse niciodată atâ t de multă piele.
— Ai de gâ nd să vii aici sau să te uiți la mine tot restul serii? am întrebat, zâ mbind în timp
ce ea a inspirat adâ nc și s-a apropiat încet de canapea. Am ridicat o mâ nă ca să o trag în jos
lâ ngă mine, dar micuța Shortcake avea cu totul altceva plă nuit.
Zâ mbetul meu a dispă rut câ nd ea și-a pus genunchii de ambele pă rți ale coapselor mele și
s-a așezat în poala mea. Ră spunsul corpului meu a fost ridicol de imediat. M-am întă rit în
timp ce mi-am încoltit degetele în jurul șoldurilor ei. „Bună , dragă .”
— Hei, șopti ea.
„Ț i-a fost atâ t de dor de mine? Am fost plecat doar câ teva minute.”
Ș i-a pus mâ inile pe umerii mei în timp ce apă sa, aducâ nd corpurile noastre împreună în
toate locurile potrivite. "Pot fi."
Mișcâ ndu-mi mâ inile în sus, i-am strâ ns obrajii. Trebuia să mă simtă între coapse. Nu se
putea ascunde asta. "Ce faci?"
Limba ei a ieşit, umezindu-i buzele, iar eu am întors un geamă t. "Cu ce seamă nă ?"
„Ma pot gâ ndi la câ teva lucruri.” Mi-am netezit degetele mari peste obrajii ei, așteptâ nd să
vă d ce face. Adevă rul era că oriunde ar fi luat asta, aș fi dispus să mă arunc cu capul înainte.
„Toți mă interesează foarte mult.”
"Interesat? Asta e bine."
Ochii ei i-au întâ lnit pe ai mei pentru cel mai scurt moment, apoi genele i-au că zut în jos,
ferindu-și ochii în timp ce ea a redus distanța dintre noi. Ș i-a trecut buzele peste ale mele,
fă câ nd treceri lente și dulci. Apoi a crescut presiunea. Am lă sat-o să conducă , luâ ndu-i
indiciile pe mă sură ce să rutul se adâ ncea. Mâ inile mele s-au întins pe obrajii ei câ nd gura i-a
deschis. Mi-am aruncat limba peste a ei, iar ea mi-a întors gestul cu tentativă . Ceva despre
asta m-a înnebunit. Poate că a fost știrea că ea învă ța toate acestea cu mine .
Mi-am tras mâ inile pe spatele ei și ea sa arcuit în mâ ngâ iere. Mâ inile mi s-au strâ ns pe
talia ei în timp ce își legă na șoldurile. Doamne, felul în care se mișca în poală avea să mă
omoare. M-am înfiorat câ nd mi-am bă gat mâ na dreaptă în rochia ei, alunecâ nd-o pe coapse.
A trebuit să o ating.
Trecâ ndu-mi cealaltă mâ nă în jurul ei, i-am urmat calea coastelor și am luat un sâ n în
mâ nă . Învă țâ nd curbele corpului ei, mi-am netezit mâ na peste vâ rf. Avery a rupt să rutul,
gemâ nd în timp ce îmi încercuiam degetul mare peste vâ rful ei.
„Ț i-a plă cut asta?”
— Da, respiră ea.
Ah, asta am vrut să aud. Am tachinat-o în timp ce i-am tras să rută ri mici pe gâ t, ghidâ ndu-
i capul înapoi. Ș i-a apă sat sâ nul în mâ na mea în timp ce șoldurile ei s-au mișcat din nou. O
plă cere intensă mi-a rostogolit coloana vertebrală . Scoțâ nd un sunet scă zut în gâ t, m-am
tras înapoi, urmă rind înroșirea excită rii ră spâ ndindu-se peste ea.
La naiba, era frumoasă .
„Spune-mi ce vrei, dragă .” I-am acoperit celă lalt sâ n, simțind sfarcul prin haine. N-aș vrea
să devină singur. "Orice. Ș i o voi face.”
Pieptul i se ridică brusc. "Atinge-ma."
Corpul meu s-a încordat și apoi s-a cutremurat. Câ nd am vorbit, abia mi-am recunoscut
propria voce. "Se poate?"
Am strecurat ambele mâ ini sub decolteul scobit al rochiei ei după ce ea a dat din cap,
alunecâ nd materialul pe umeri, expunâ nd-o. L-am tras în jos, eliberâ ndu-i brațele și lă sâ nd
rochia să se adune la talie.
"Frumoasa." Am trasat marginea dantelei de pe sutienul ei. „Uită -te la fardul acela. Atâ t
de frumos.”
Coborâ nd capul, mi-am închis gura peste vâ rful sâ nului ei, să rutâ nd-o prin satinul
subțire. Un strigă t sugrumat i-a scă pat în timp ce i-am strâ ns șoldurile, sugâ nd adâ nc. Inima
mi-a bă tut de coaste în timp ce degetele ei mi-au înfipt adâ nc în pă r, ținâ ndu-mă aproape în
timp ce mă deplasam spre celă lalt sâ n. Am ciupit ușor și am fost ră splă tit cu un alt strigă t.
Corpul ei tremura deja de al meu, dar eu nu terminasem deloc cu ea. Mi-am strecurat
mâ inile pe sub tivul fustei ei, mișcâ ndu-le în sus pe coapsele ei netede, în timp ce am
aruncat o dâ ră de să rută ri pe buzele ei dulce umflate.
„Spune-mi ceva, dragă .” Am fă cut cercuri minuscule de-a lungul interiorului coapsei,
apropiindu-se de centrul ei. „Ai mai venit?”
S-a înțepenit de rușine și câ nd nu mi-a ră spuns, i-am fă cut cercuri mici pe coapsă . — Da,
spuse ea. "Eu am."
"De unul singur?" Mi-am mutat mâ na înapoi pe coapsa ei.
S-a zvâ rcolit mai aproape, apă sâ nd asupra erecției mele în timp ce își sprijinea fruntea de
a mea. "Da."
Am fost uşurat să aud asta, deşi nu ar fi trebuit să fiu surprins. Am trecut cu un deget prin
centrul chiloților ei umezi. Corpul ei tresă ri într-un mod tentant. Mi-am tot mișcat degetul,
înainte și înapoi încet.
Aș putea să o ating pentru totdeauna.
 Poate aș face-o. Am putea ră mâ ne chiar aici, cu o mâ nă adâ ncă între coapse și cealaltă
legă nâ ndu-i sâ nul. M-aș putea descurca cu asta.
Dar apoi Avery s-a mutat.
Ș i-a alunecat mâ na pe pieptul meu, peste abdomenul meu, oprindu-se deasupra benzii
blugilor mei. Penisul mi s-a umflat la câ t de aproape era ea. O parte din mine voia să -i ia
mâ na și să o termine, dar cealaltă parte își fă cea griji că voi pierde controlul în momentul în
care mă atingea. Ș i-a legă nat șoldurile în timp ce am fă cut o altă trecere între picioarele ei,
înconjurâ nd mă nunchiul de nervi.
Eram total dispus să risc să -mi pierd controlul.
Strâ ngâ ndu-i buza de jos, m-am liniștit sub ea. — Ce vrei, Avery?
"Vreau să . . . Vreau sa te ating." O privire surprinsă îi trecu pe față . „Dar nu știu ce-ți
place.”
O, Doamne, am gemut la cuvintele ei și plă cerea mi-a bubuit pâ nă la vâ rf. Mi-am pus
mâ na peste a ei. „Dragă , orice faci este ceva ce îmi va plă cea.”
"Într-adevă r?"
„La naiba da.” M-am apă sat pe spate de canapea, creâ nd spațiu între noi. „Orice ai vrea să -
mi faci, o să -mi placă . Nu trebuie să -ți faci griji pentru asta.”
Fericirea și că ldura i-au aprins privirea și apoi genele i-au că zut în jos câ nd mi-a deschis
butonul blugilor și apoi a tras fermoarul. Am chicotit în timp ce ea a gâ fâ it.
"Acces usor." M-am întins între noi, liniștindu-mă .
Ochii lui Avery au ră mas fix și nu era nimic mai fierbinte decâ t atâ t. Întregul meu corp era
încordat ca o cordă de arc. Nu m-am putut abține. Mi-am mutat mâ na pâ nă la vâ rf și apoi
înapoi la bază , în timp ce ritmul cardiac mi-a crescut.
— M-am gâ ndit la tine, șopti ea.
Fiecare mușchi din corpul meu a înghețat. "Cum?"
Ea a ezitat. "Cand eu . . . m-am atins, m-am gâ ndit la tine.”
„La naiba,” am mâ râ it și apoi mi-am strâ ns maxilarul în jos. Aproape că am venit chiar
atunci și acolo. S-a gâ ndit la mine în timp ce s-a atins? Bunul Dumnezeu atotputernic și
diavolul jos. . . „Este cel mai tare lucru pe care l-am auzit vreodată .”
Buzele ei s-au ridicat, iar eu am să rutat-o, mai tare și mai dur decâ t probabil ar fi trebuit,
dar ea nu s-a sfiit. I-am coborâ t mâ na spre mine, îndurâ ndu-i degetele în jurul grosimii
mele. La primul contact, întregul meu corp s-a smucit și apoi și-a mișcat mâ na în sus și în
jos.
Ceea ce îi lipsea în pricepere, cu siguranță a compensat cu neră bdare. Inocența în felul în
care m-a mâ ngâ iat era aproape prea mare.
„Ești perfectă ”, am murmurat eu lâ ngă buzele ei în timp ce îmi alunecam mâ na înapoi
între coapsele ei.
Respirațiile noastre s-au amestecat, repede și greu, în timp ce o strâ ngeam prin chiloți,
apă sâ ndu-mi palma de clitorisul ei în timp ce îmi împingeam degetul în că ldura ei,
despă rțită doar de o barieră slabă . Mi-am ținut gura pe a ei, luâ nd limba ei în a mea, în timp
ce ea mă că lare pe mâ na mea și m-am bă gat în a ei.
I-am simțit corpul încordat și apoi a strigat într-o expulzare dură . „Cam!”
Corpul ei s-a lovit de mâ na mea, valuri după val în timp ce am lă sat-o jos. Cutremură ri mi-
au zguduit corpul câ nd eliberarea mea a trecut prin mine. Am venit mai greu decâ t am avut
vreodată și am fost uimit de asta. Ea s-a ținut, cu capul că zut pe umă rul meu, în timp ce i-am
prins un braț în jurul taliei.
Abia câ nd am devenit prea sensibil, i-am îndepă rtat ușor mâ na. Era dezosată în
îmbră țișarea mea în timp ce am ținut-o de pieptul meu. Ș tiam că trebuie să o las să plece.
Fă cusem o mizerie cu ea și cu mine, dar nu mă despă rțim încă de corpul ei.
Întinzâ nd mâ na, i-am înclinat capul pe spate și i-am să rutat pleoapele ochilor și apoi
buzele întredeschise. Tă cerea s-a întins între noi, mâ ngâ ietoare pâ nă câ nd am simțit-o
încordată în brațele mele. M-a inundat îngrijorarea. Ș tiam că nu am ră nit-o, dar poate a fost
prea mult?
— Hei, am spus, netezindu-mi degetul mare de-a lungul obrazului ei. O privire tulburată
îi umplu privirea. "Esti bine? Nu eu am-"
"Era perfect." Ea mi-a să rutat maxilarul, închizâ nd ochii. "Aceasta este perfect."
Avery avea dreptate. Doamne, acesta a fost cel mai perfect moment, dar o minge de
neliniște s-a format în intestinul meu. Un nor trecuse peste ea. Acum dispă ruse, dar fusese
acolo și nu m-am putut abține să nu mă tem că se va întoarce.
 Douăzeci și trei

O llie stă tea pe marginea bă ncii vizavi de noi, mâ ncarea chinezească ră masă de la Avery
într-o cutie de carton. Faptul că a adus asta în campus cu el a fost ciudat. Ș i mâ ncarea aceea
era în frigider de câ teva zile.
„Tot ceea ce spun este că Ziua Președinților este mai interesantă decâ t Ziua
Îndră gostiților”, a spus el, înfiind bețișoarele în tă iței. „La urma urmei, Hallmark a creat V-
Day. Nu este o zi adevă rată .”
Stâ nd lâ ngă locul unde stă tea el, Brittany clă tină din cap. „Ziua Președinților este
plictisitoare. Ce se întâ mplă de Ziua Președinților?”
Avery s-a așezat în poala mea, ghemuit la pieptul meu. Era o zi extrem de friguroasă de
februarie și îmi desfă cusem hanoracul, strâ ngâ nd capetele în jurul ei. „S-au conectat cei doi
la un moment dat?” întrebă ea încet.
Am râ s pe sub ră suflare. „Sincer, nu știu sigur.”
„Sunt vâ nză ri de mașini și de mobilă de Ziua Președinților”, a spus Ollie, zâ mbind de
parcă ar fi mâ ndru de ceea ce a venit. „Ș i bă ncile sunt închise.”
"Wow." Brittany schimbă o privire cu Shortcake și apoi își întoarse privirea spre Ollie.
„Nu te pui de Ziua Președinților. O faci de Ziua Îndră gostiților.”
Ollie fă cu o pauză , un tă iței suflâ nd încet în vâ nt în timp ce el se uita în jos la ea. „Tu
oferi?”
— Uau, am murmurat. "Neted."
Shortcake chicoti.
Aruncâ ndu-și brațul, Brittany la doborâ t pe Ollie de pe bancă . "Nu. Eu nu ofer.”
Ollie a aterizat rapid pe picioarele lui. "Ce pă cat." Se aplecă atâ t de aproape de Brittany,
încâ t pă rul lui blond se încurcă cu al ei. „Ț i-aș schimba viața, iubito.”
Incapabil să se stă pâ nească , Avery a râ s în hohote, iar eu mi-am lă sat capul pe umă rul ei,
ascunzâ ndu-mi fața în timp ce jena a doua mă cuprinse.
Brittany pă rea neimpresionată . "Probabil ca ai dreptate. Îmi imaginez că , după o noapte
cu tine, voi face o vizită la clinica de să nă tate pentru tot restul vieții.”
„Ai.” Își lovi mâ na liberă de piept. „M-ai ră nit.”
Ea a râ s atunci. "Mă îndoiesc."
Ollie se lă să jos lâ ngă ea și își ridică bețișoarele. "Taitei?"
Zâ mbind ușor, ea clă tină din cap. "Nu. Mulțumesc."
Avery s-a ridicat și aer rece s-a cernut între noi. Am întins mâ na spre ea, tră gâ nd-o înapoi
la pieptul meu. „Nu pleca”, am spus, înconjurâ ndu-mi brațele în jurul ei. „Ești ca pă tura mea
încă lzită .”
Ea s-a ră sucit spre mine, apă sâ nd un să rut în colțul buzelor mele. „Trebuie să merg la
curs”.
 — Treci peste, am murmurat, că utâ ndu-i buzele. „Vino cu mine acasă .” I-am urmă rit gura,
strecurâ ndu-mi limba între buzele ei reci. „Te voi încă lzi.”
Corpul ei tremura și mă îndoiam că are vreo legă tură cu frigul. „Este la fel de elegant ca
Ollie, care îi schimbă viața lui Brittany.”
"Hei!" strigă Ollie. „Nu mă aduce în micul tă u cuib de dragoste.”
Obrazul lui Shortcake se înroși și m-am întrebat dacă uitase că nu suntem singuri. Ea și-a
clă tinat drumul liber, așa cum fă cuse în acea seară în dormitorul meu, pe patul meu, iar eu
am înghițit un geamă t.
Chiar nu trebuia să mă gâ ndesc la asta chiar acum.
„Ne vedem în scurt timp?” îi spuse ea lui Brittany, îmbră țișâ nd-o rapid.
Brittany dă du din cap. "Ai inteles."
Luâ ndu-mi ră mas bun, mi-am lă sat brațul peste umerii ei subțiri, intenționâ nd să o duc la
Whitehall. Ea mi-a zâ mbit, mijind ochii. „Trebuia să fii de cealaltă parte a campusului, nu?”
"Pot fi." Mi-am scos șapca și i-am strecurat-o pe cap, ferind soarele. „Ce faceți mai tâ rziu
tu și Brittany?”
„Merg la mall.” Împinse puțin marginea șapcii în sus, în timp ce pă și în lateral, întinzâ nd
mâ na. „Avem niște cumpă ră turi speciale de fă cut.”
„Hmm.” Mi-am trecut degetele prin ale ei. „Ce fel de cumpă ră turi speciale?”
"E un secret."
Am zâ mbit și apoi am inspirat adâ nc. În aer era umezeală . „Are ceva de-a face cu o zi care
nu este Ziua Președinților?”
Ea a râ s, iar zâ mbetul meu s-a extins. Shortcake râ dea mult în ultima vreme. "Nu am de
gand sa iti spun."
"Observ ce vrei sa spui." Ne-am oprit lâ ngă intrarea acoperită a clă dirii de științe sociale
și am tras-o spre mine. A venit de bună voie, întinzâ ndu-se pe vâ rfurile degetelor de la
picioare. Glisâ nd șapca astfel încâ t să fie înapoi pe capul ei, mi-am sprijinit fruntea de a ei.
„Îl simți miros?”
Ea a râ s câ nd și-a pus o mâ nă pe pieptul meu. "Respiratia mea?"
Mi-am dat ochii peste cap, i-am cuprins un braț în jurul taliei. „Nu, nebunule. E ză padă în
aer.”
"Oh." Ea a chicotit.
Am să rutat-o încet. „Ei bine, fii atent la excursia ta specială , secretă de cumpă ră turi.”
"Eu voi." Ea și-a ridicat mâ na, scoțâ nd șapca și apoi așezâ nd-o pe mine. — Vii în seara
asta?
„Este o întrebare stupidă .” Nu am vrut să o las să plece.
Ea a fă cut o față la mine. „M-am gâ ndit că nu există lucruri precum întrebă ri stupide.”
"Este o minciună ." Cufundat capul, am să rutat-o încă o dată și apoi am lă sat-o. Câ nd s-a
întors să plece, i-am bă tut-o pe fund, fă câ nd-o să sară și să -mi arunce o privire murdară .
Am râ s. "Ț i-a plă cut."
Obrajii ei înroșiți mi-au spus că am dreptate.

Zăpada a că zut afară , coborâ nd destul de repede. M-am bucurat că am reușit să -l conving
pe Shortcake să treacă cu mine mâ ine. Cursurile ar mai avea loc, dar campusul ar fi o
capcană mortală în groapă de gheață .
 Mi-am aruncat privirea spre ea și i-am zâ mbit. După ce a mâ ncat pizza și a petrecut cu
Ollie, ea a fost lă sată afară . Adormită adâ nc, era încovoiată pe o parte, cu capul sprijinit pe
piciorul meu. I-am luat o șuviță din pă rul ei de pe obraz, dâ nd-o pe spate.
„Este dră guță , știi?” Ollie se aplecă înainte și luă ultima felie de pizza și se ridică . „Numai
ea ar putea leșina în prezența minunatiei noastre.”
Am râ s încet. „A fost prea mult pentru ea. A fost copleșită .”
A zâ mbit câ nd a pă șit peste picioarele mele. „O să mă las afară .”
În tă cerea urmă toare, i-am trasat cu privirea curbele elegante ale feței ei, memorâ nd
mă turarea și unghiurile. Mai devreme, în timp ce mă îndreptam spre West Campus cu Ollie,
el fă cuse un fel de comentariu despre mine că am fost biciuit. Amuzant a fost că nu m-a
bifat. Am râ s. Poate am fost puțin biciuită . Poate că eram puțin obsedat. Poate am fost...
Pe mă suța de cafea, telefonul lui Avery a sunat și ecranul s-a luminat și m-am uitat
înainte să -mi dau seama ce fă ceam.
Ești o curvă mincinoasă. Cum poți trăi cu tine însuți?
M-am aplecat în față , citind mesajul de trei ori înainte ca lumina să dispară de pe ecran și
textul să dispară .
Ș ocul m-a fă cut prost. Trebuia să fi citit greșit. De trei ori? Probabil nu. Mușchii spatelui și
gâ tului meu blocați. Nu știu câ t timp am stat acolo într-o tă cere uluită , dar dincolo de șoc,
furia mi-a clocotit în vene ca un foc de perii care ardea încet. Cine naiba i-ar fi trimis asta?
Curva mincinoasa? Am vrut să gă sesc persoana responsabilă și să -i rup coloana vertebrală
imediat.
Dar de ce i-ar trimite cineva asta? Dacă Avery era o curvă , la fel era o că lugă riță , dar de
ce? Un mușchi a început să -mi zvâ cnească în maxilar și nu s-a oprit câ nd Avery s-a agitat.
Că scâ nd, se ridică și își împinse șuvițe lungi de pă r de pe față . Un zâ mbet adormit s-a
format pe buzele ei luxuriante. „Îmi pare ră u. Nu am vrut să adorm pe tine.”
M-am uitat la ea, nesigur dacă ar trebui să spun ceva.
S-a îndreptat în timp ce privirea ei mi-a pâ lpâ it fața. "Este totul în regulă ?"
La naiba. Nu aveam cum să las asta să treacă . Am aruncat o privire spre masă . „Ai primit
un mesaj în timp ce dormi.”
Sprâ ncenele ei s-au încruntat în timp ce mi-a urmă rit privirea, apoi s-a trâ ntit înainte,
ridicâ ndu-și celula. Ea a inspirat brusc câ nd a bă tut pe ecran.
Am privit sâ ngele curgâ ndu-i pe fața și am simțit cum nodurile de neliniște cresc. „A
trecut pe ecran câ nd a trecut.”
Încet, ea aşeză telefonul cu mâ inile tremurâ nde. Nu s-a uitat la mine, dar a continuat să se
uite la el. — Te-ai uitat la text?
„Nu este ca și cum am fă cut-o intenționat.” Încordat, m-am aplecat înainte. „Era chiar
acolo, stâ nd pe ecranul tă u.”
„Dar nu trebuia să te uiți!” Stă tea în picioare, cu mâ inile încovoiate în lateral.
Vai. Rezistaţi. „Avery, nu mă furișam prin lucrurile tale. Nenorocitul de text a venit. M-am
uitat înainte să mă pot opri. Poate că a fost greșit.”
"A fost gresit!"
Am respirat adâ nc. "Bine. A fost gresit. Îmi pare ră u, dar asta nu schimbă faptul că am
vă zut acel text.”
S-a oprit în mijlocul camerei și nu se putea înșela că privirea de panică îi întuneca ochii.
 — Avery, am spus cu grijă . Privirea ei s-a aruncat spre mine. „De ce ai primi un astfel de
mesaj?”
Își încrucișă brațele peste piept. "Nu știu."
Nu am crezut-o.
— Nu știu, spuse ea din nou, apoi se repezi. „Din câ nd în câ nd primesc un mesaj ca acesta,
dar nu știu de ce. Cred că este o chestie cu un numă r greșit.”
Eu tot nu am crezut-o. „Nu știi de la cine este?”
"Nu. Scrie apelant necunoscut. Ai vă zut asta.” Ea a continuat înainte ca eu să pot vorbi.
„Îmi pare ră u că m-am speriat de tine. Pur și simplu m-a surprins. Am adormit și m-am
trezit și mi-am dat seama că ceva nu e în regulă . Apoi m-am gâ ndit. . . Nu știu ce m-am
gâ ndit, dar îmi pare ră u.”
— Nu mai cere scuze, Avery. Am urâ t câ nd a fă cut asta. „Nu trebuie să aud că îți pare ră u.
Vreau să fii sinceră cu mine, dragă . Asta e tot ce vreau. Dacă primești astfel de mesaje,
trebuie să știu despre asta.”
Ea a fă cut un pas înapoi. "De ce?"
Uneori mă întrebam dacă vorbim aceeași limbă . „Pentru că sunt iubitul tă u și îmi pasă
dacă cineva te numește curvă !”
Avery tresă ri.
Respirâ nd adâ nc, mi-am întors privirea. "Sincer? Mă enervează , chiar dacă este un text
accidental. Nimeni nu ar trebui să -ți trimită așa ceva.” M-am oprit, gă sindu-i privirea și
ținâ nd-o. „Ș tii că poți să -mi spui orice, nu? Nu am de gâ nd să te judec sau să mă enervez.”
În momentul în care acele cuvinte mi-au pă ră sit gura, mi-am dat seama câ t de fals sunt.
Iată că îi spuneam lui Avery că poate să -mi spună orice, devenind supă rată pentru că știam
că nu este, iar eu pă stram secrete.
„Ș tiu”, șopti ea, apoi mai tare: „Ș tiu”.
Inima mi-a bă tut în piept câ nd mă uitam în ochii ei. „Ș i ai încredere în mine, nu?”
"Da. Bineinteles ca da."
„La naiba”, am mâ râ it, iar mușchii mi s-au încordat și mai mult. O minge de gheață s-a
format în pieptul meu. A-i spune era un risc. Putea să creadă că sunt o persoană violentă și
să plece, dar trebuia să fiu sinceră , mai ales dacă mă așteptam să fie.
Mi-a fost frică de rahat.
Închizâ nd ochii, am spus: „Nu am fost pe deplin sincer cu tine”.
"Ce?"
Mi-am frecat mâ na de-a lungul maxilarului. Pentru un ban, pentru o liră sau pentru niște
rahat, nu? „Îți spun că ar trebui să ai încredere în mine și că poți să -mi spui orice, dar eu nu
fac același lucru. Ș i pâ nă la urmă vei afla.”
Avery se gră bi în jurul mă suței și se așeză pe marginea canapelei.
„Despre ce vorbești, Cam?”
Aș putea să o pierd, mi-am dat seama, dar trebuia să -i spun adevă rul. „Ș tii cum ți-am spus
că toți am fă cut o rahat în trecutul nostru de care nu suntem mâ ndri?”
Ea a dat din cap. "Da."
„Pot spune asta din experiența personală . Doar puțini oameni știu despre asta.” Am fă cut
o pauză . „Ș i este ultimul lucru pe care vreau să -ți spun.”
— Îmi poți spune, spuse ea, apropiindu-se mai mult. „Serios, poți vorbi cu mine. Vă rog."
 Nu știam de unde să încep. Mi-a luat câ teva clipe. „Ar trebui să absolv anul acesta,
împreună cu Ollie, dar nu sunt.”
„Îmi amintesc că mi-ai spus că trebuie să -ți iei o pauză .”
„A fost anul al doilea. Nu fusesem foarte mult acasă în timpul verii pentru că ajutam să
antrenez o tabă ră de fotbal în Maryland, dar ori de câ te ori mergeam acasă , sora mea. . . ea
se comporta diferit. Nu am putut pune degetul pe ea, dar era super să rită și câ nd era acasă ,
își petrecea tot timpul în dormitorul ei. Ș i se pare că era rar acasă , potrivit pă rinților mei.
Sora mea, ea a fost întotdeauna această inimă sâ ngerâ ndă , știi. Adună animale și oameni
fă ră stă pâ n, în special bă ieți fă ră stă pâ n. Chiar și atunci câ nd era o chestie mică , ea s-a
înțeles mereu cu cel mai nepopular copil din clasă .” Am zâ mbit la amintire. „Ea l-a cunoscut
pe acest tip. Era cu un an sau doi mai în vâ rstă decâ t ea și presupun că relația lor era
serioasă – câ t de serioasă poate fi ei câ nd ai șaisprezece ani. L-am întâ lnit o dată pe copil.
Nu mi-a plă cut de el. Ș i n-a avut nimic de-a face cu faptul că încerca să se înțeleagă cu sora
mea mai mică . Era ceva la el care m-a frecat în mod greșit.”
Mi-am lă sat mâ inile în genunchi câ nd am simțit că furia familiară se construiește în mine.
„Eram acasă în vacanța de Ziua Recunoștinței și eram în bucă tă rie. Teresa era acolo și ne
fă ceam de cap. Ea m-a împins și eu am împins-o pe spate, pe brațul ei. Nici mă car greu și a
strigat de parcă aș fi ră nit-o grav. La început am crezut că era doar proastă , dar aveau
lacrimi în ochi. Ea a jucat și am uitat de asta pentru acea noapte, dar în dimineața de Ziua
Recunoștinței, mama a intrat pe ea într-un prosop și a vă zut-o.”
Avery a tras aer în piept, iar eu am clă tinat din cap. "Sora mea . . . era acoperită de
vâ nă tă i. Sus și în jos pe brațe, pe picioare.” Mi-am închis mâ inile în pumni neputincioși. „Ea
a spus că e din cauza dansului, dar știam cu toții că nu poți avea astfel de vâ nă tă i din dans.
A durat aproape toată dimineața pentru a scoate adevă rul de la ea.”
„A fost iubitul ei?” întrebă ea încet.
Am înghițit greu. „Micuța dracu’ o lovise. Era inteligent în privința asta, fă câ nd-o în locuri
care nu erau atâ t de ușor de observat. Ea a ră mas cu el. Nu știam de ce la început. Vino să
afli că îi era prea frică de el ca să se despartă .” Neputâ nd să stau nemișcat, am stat și m-am
îndreptat spre fereastră . „Cine știe câ t de mult ar fi continuat dacă mama nu ar fi intrat
câ nd a fă cut-o. Oare Teresa ar fi spus în sfâ rșit cuiva? Sau nenorocitul ă la ar fi continuat să
o lovească într-o noapte și ar fi ucis-o?
Capul meu atâ rnă înainte. Toate acestea se simțeau ca ieri – furia și neputința. „Doamne,
am fost atâ t de supă rat, Avery. Am vrut să omor dracu'. O bă tea pe sora mea și tată l meu a
vrut să sune la poliție, dar ce aveau de gâ nd să facă cu adevă rat? Amandoi erau minori. Ar fi
primit palmele și ar primi consiliere, orice ar fi. Ș i asta e o prostie. Nu am fost de acord cu
asta. Am plecat din noaptea de Ziua Recunoștinței și l-am gă sit. Nu a fost nevoie de mult, al
naibii de oraș mic și tot. I-am bă tut la ușă și a ieșit imediat. I-am spus că nu mai poate veni
în jurul surorii mele și știi ce a fă cut micuțul ă la?”
"Ce?" ea a șoptit.
„S-a ridicat în fața mea, umflâ ndu-și nenorocitul de piept la mine. Mi-a spus că va face
orice naiba vrea.” Am râ s, dar nu era umor în el. "Am pierdut. Furios nici mă car nu este
cuvâ ntul de folosit. am fost furios . L-am lovit și nu m-am oprit.” Pulsul bă tâ nd, m-am
înfruntat cu ea. „Nu am încetat să -l lovesc. Nu câ nd pă rinții lui au ieșit sau câ nd mama lui a
început să țipe. A fost nevoie de doi polițiști ca să mă scoată de pe el.”
Avery nu spuse nimic în timp ce se uita la mine.
 Mi-am frecat palmele peste obraji. „Am ajuns în închisoare și el a ajuns în comă .”
Gura i s-a deschis șocată și iată -l. Lă sâ ndu-mi bă rbia, mi-am întors privirea în timp ce mă
așezam pe scaunul de lună . „Am mai fost în lupte înainte – un rahat normal. Dar nimic de
genul asta. Mi-au fost rupte degetele larg deschise și nici nu am simțit asta. Tată l meu . . .”
Am clă tinat din cap. „Ș i-a fă cut magia. Ar fi trebuit să plec mult timp pentru asta, dar nu am
fă cut-o. Cred că a ajutat faptul că puștiul s-a trezit câ teva zile mai tâ rziu.
„Am scă pat ușor, nici mă car o noapte de închisoare.” Am zâ mbit ironic. „Dar nu am putut
pleca de acasă timp de câ teva luni în timp ce s-a rezolvat. Am ajuns cu un an de serviciu în
folosul comunită ții la clubul bă ieților din localitate și apoi un alt an de management al
furiei. Asta fac în fiecare vineri. Ultima mea ședință este în toamnă . Familia mea a trebuit să
plă tească restituirea și nici nu vrei să știi câ t a costat asta. A trebuit să nu mai joc fotbal din
cauza serviciului comunitar, dar . . . cum am spus, am scă pat ușor.”
Avery își întoarse privirea, sprâ ncenele strâ nse. Fața ei era palidă și cu câ t tă cea mai
mult, cu atâ t mă simțeam mai ră u. Ce aveam eu...
— Înțeleg, spuse ea încet. M-am uitat la ea, nesigur că o auzeam corect.
"Ce?" am spus ră guşit.
„Înțeleg de ce ai fă cut-o.”
A auzit ceva ce am fă cut? Am stat. „Avery...”
„Nu știu ce spune despre mine, dar tu ți-ai apă rat sora și să -ți dai bă taia cuiva nu este
ră spunsul, dar ea este sora ta și... . .” Ea fă cu o pauză , pă râ nd că caută cuvintele potrivite.
„Sunt unii oameni care merită o lovitură în fund.”
M-am uitat la ea.
Ea și-a desfă șurat picioarele. „Ș i probabil că sunt unii oameni care nici mă car nu merită
să respire. Este un lucru bolnav și trist de spus, dar este adevă rat. Tipul ar fi putut să -ți
ucidă sora. La naiba, ar fi putut să bată o altă fată pâ nă la moarte.
— Merit să fiu la închisoare, Avery. Aproape că l-am omorâ t.”
„Dar nu ai fă cut-o.”
Am deschis gura, dar nu au fost cuvinte. Cum a putut să fie atâ t de înțelegă toare?
„Dă -mi voie să -ți pun o întrebare. Ai face-o din nou?”
Întrebarea de un milion de dolari. „Totuși aș fi condus la el acasă și l-aș fi lovit. Poate nu
la fel de ră u, dar sincer, nu cred că s-ar fi schimbat ceva. Nenorocitul mi-a bă tut sora.”
Ea a inspirat adâ nc. „Nu te învinovă țesc.”
Am continuat să mă uit la ea, simțind că ar trebui să cad în genunchi. „Tu ești . . .”
Un umă r subțire se ridică . "Ră sucit?"
"Nu." Am zâ mbit, absolut uluit. „Ești remarcabil.”
„Nu aș merge atâ t de departe”, a spus ea, zâ mbind ușor.
"Serios." M-am așezat lâ ngă ea pe canapea. „M-am gâ ndit că ai fi dezgustat sau supă rat
dacă ai ști.”
Avery clă tină din cap, trimițâ nd peste tot șuvițe de pă r că prui.
Doamne, ea a fost. . . nu erau cuvinte. Lă sâ ndu-mi fruntea pe a ei, i-am prins obrajii. Am
simțit că o gorilă ar fi fost ridicată de pe umerii mei. „Mă simt bine să -mi scot asta de pe
piept. Nu vreau să existe secrete între noi.”
Buzele ei s-au curbat și le-am să rutat colțurile. Copleșită de ușurare, m-am așezat pe
spate, legă nâ ndu-o la pieptul meu. Fata asta a fost. . . era perfectă în toate aspectele care
contau.
 I-am să rutat vâ rful capului, iar pieptul ei s-a ridicat brusc. Ușurarea pe care o simțeam a
fost uluitoare și, sincer, nu mă pregă tisem pentru ca Shortcake să fie atâ t de acceptabil.
Oftâ nd, am închis ochii și am adunat-o câ t am putut de aproape.
Avery acceptase secretul meu. Acum, dacă aș putea să o fac să vadă că aș face același
lucru pentru ea.
 Douăzecișipatru

„ Nu crezi că sunt destui trandafiri pentru azi?” a întrebat Ollie, dâ nd din cap spre
trandafirul cu o singură tulpină pe care îl ținem în mâ nă . Ș i apoi aruncă o privire spre cea
mai nouă adă ugire din colțul sufrageriei. „Plus asta? Ne faci pe ceilalți bă ieți să ară tă m ră u.”
Jase a râ s de pe canapea, cu sticla de bere în mâ nă . — Chiar nu cred că ai putea pă rea mai
ră u, Ollie.
El a pufnit în timp ce își ridică picioarele pe mă suța de cafea. „Cel puțin știu că „mai ră u”
nu este un cuvâ nt.”
Jase zâ mbi. „Asta e tot ce știi.”
Am aruncat cadoul lui Shortcake pe holul exterior și apoi m-am întors spre ei, cu
sprâ ncenele ridicate. „Veți sta aici toată noaptea să vă îmbă tați?”
„Da”, au ră spuns ei la unison.
„Ei bine, distrează -te cu asta.” Salutâ ndu-i, m-am strecurat afară și i-am pus cadoul lâ ngă
ușa ei, lâ ngă perete. Am bă tut, luptâ ndu-mă cu un râ njet idiot câ nd am auzit bufă turile
blâ nde venind de la darul ei.
Avery deschise ușa, privirea ei coborâ nd spre trandafir. "Pentru mine?"
— Desigur, am spus, predâ ndu-l câ nd am pă șit înă untru. „Îmi pare foarte ră u că nu am
putut să te scot în seara asta, dar...”
"E cool. Ș tiu că aveți acele întâ lniri.” A dus trandafirul la vaza de pe blatul din bucă tă rie,
unde erau restul trandafirilor pe care i-am dat. Privind peste umă r la mine, și-a lă sat capul
în lateral. "Ce faci?"
am zâ mbit. „Ră mâ neți exact unde sunteți și închideți ochii.”
„Trebuie să închid ochii?”
"Da."
Emoționarea i-a fulgerat pe față , dar era disperată să se simtă cool. „Deci este o surpriză ?”
"Desigur ca este. Așa că închide ochii.”
Buzele ei tremurară . „Surprizele tale sunt la fel de înfricoșă toare ca și ideile tale.”
m-am batjocorit. „Ideile mele și surprizele mele sunt geniale.”
„Amintește-ți câ nd ai crezut că ar fi o idee bună să ...”
— Închide ochii, Avery.
Zâ mbetul ei s-a extins într-un zâ mbet larg în timp ce ea se supunea. Întorcâ ndu-mă , m-
am gră bit spre hol și am rostogolit cadoul înă untru. Am dat ușa cu piciorul. „Nu te uita.”
Sprâ ncenele ei s-au ridicat. „Cam . . .”
„Încă câ teva secunde.” Mi-am înfă șurat mâ na pe a ei, conducâ nd-o din bucă tă rie în
sufragerie. „Ț ine-ți ochii închiși, bine?”
„Sunt închise.”
 I-am strâ ns mâ na și apoi i-am dat drumul. Ridicâ ndu-mă din spatele ei, i-am alunecat un
braț în jurul taliei și m-am aplecat peste ea, să rutâ ndu-i tâ mpla. Degetele ei s-au încolțit în
jurul brațului meu în timp ce ofta.
„Poți deschide ochii acum.” Am să rutat-o pe obraz. „Sau poți sta acolo cu ochii închiși. Imi
place si asta."
Ea a râ s și am știut în momentul în care și-a deschis ochii. „O, Doamne, Cam. . .”
Am amenajat un terariu de cincizeci de galoane, complet cu nisip și așternut de stâ ncă și
frunziș. Dintr-o ascunză toare se uita o broască țestoasă mică , întinzâ nd gâ tul, verificâ nd
noua sa casă .
Ea a scos un zgomot mic, ca de un chioit.
am chicotit. "Iti place?"
"Ca?" Shortcake se eliberă și își puse mâ inile pe pahar. „Eu . . . Îmi place."
"Bun." M-am mutat să stau lâ ngă ea. „M-am gâ ndit că lui Raphael ar putea folosi o
întâ lnire de joacă .”
Ea a râ s în timp ce își strâ nse ochii strâ ns și îi redeschise. — Nu ar fi trebuit să faci toate
astea, Cam. Aceasta este . . . prea mult."
„Nu este atâ t de mult și toată lumea are nevoie de o țestoasă de companie.” M-am aruncat
în jos, să rutâ nd-o încă o dată pe obraz. "Ziua Indragostitilor fericita."
Avery se întoarse și și-a aruncat brațele în jurul meu. M-a să rutat, furâ ndu-mi ră suflarea.
"Mulțumesc."
Mi-am trecut buzele peste ale ei. "Cu plă cere.
Ea și-a alunecat brațele în jurul taliei mele și s-a aplecat înă untru. „Este un bă iat sau o
fată ?”
„Ș tii, chiar nu știu. Se presupune că îți poți da seama după forma cochiliei lor, dar la naiba
dacă știu.”
„Ei bine, bă iat sau fată , îi voi numi Michelangelo.”
Mi-am dat capul pe spate și am râ s. "Perfect."
„Avem nevoie doar de încă două .”
Fata asta a fost al naibii de perfectă . "Atâ t de adevă rat."
Ea s-a clă tinat liber, zâ mbind. "Revin imediat."
Înainte să pot spune un cuvâ nt, ea sa rotit și a plecat pe hol. În timp ce ea era plecată , am
împins terariul de perete și am aprins lampa de că ldură . Auzind-o apropiindu-mă , m-am
întors.
"Ziua Indragostitilor fericita. Nu este la fel de cool precum cadoul tă u, dar sper să -ți
placă .”
Mi-a fost împins un cartonaș în piept. Zâ mbind, am luat-o și m-am uitat la ea. „Sunt sigur
că voi face.” Cu grijă , am deschis cardul. Înă untru era scris un mesaj.
Tu insemni totul pentru mine.
M-am uitat la mesaj probabil prea mult timp. Inima îmi bă tea cu putere și că ldura îmi
inunda venele. Am zâ mbit — am zâ mbit de parcă tocmai mi-ar fi fost înmâ nat un milion de
dolari. Ș i asta a fost chiar înainte să vă d biletele.
Le-am ținut între degete. „Acesta este un cadou absolut uimitor, dragă .”
"Într-adevă r?" Își strâ nse mâ inile sub piept. „Speram că ți-ar plă cea. Adică , știu că nu joc
fotbal e nasol și sper că acest lucru nu te va întrista câ nd mergi la meci și nu trebuie să mă
iei...”
 Am prins restul cuvintelor ei cu buzele și limba. Mi-au plă cut biletele. Cadoul a fost
grozav, dar nu i-aș spune niciodată că sunt acele cinci cuvinte pe care le iubesc. „Desigur că
te iau. Cadoul este perfect.” I-am ciupit buza de jos, iar ea a gâ fâ it. "Esti perfect."
Acele cuvinte s-au reluat iar și iar în mâ na mea în timp ce i-am strâ ns șoldurile și am tras-
o împotriva mea. Eram pe deplin excitat, ceea ce pă rea o stare constantă de a fi în preajma
ei.
Stomacul mi s-a scufundat câ nd ea și-a încolă cit brațele în jurul gâ tului meu. Nu trebuia
să spun nimic în timp ce o ridicam. Shortcake mi-a înfă șurat acele picioare chiar în jurul
taliei mele, în timp ce am să rutat-o adâ nc, bâ nd-o și refuzâ nd să -i dau drumul. Ea a gemut și
o poftă dureros de intensă s-a izbit în mine.
Eram pe un pilot automat fă ră minte în timp ce am dus-o înapoi în camera ei, iar
stomacul îmi era încă scufundat câ nd am întins-o pe spate. M-am uitat la ea câ teva secunde,
apoi m-am lă sat pe spate, smulgâ ndu-mi puloverul și aruncâ ndu-l deoparte. M-am aplecat,
punâ ndu-mi mâ inile de ambele pă rți ale capului ei. Pieptul meu se ridica și cobora în
respirații neuniforme. Aveam nevoie de ea la fel de mare pe câ t aveam nevoie de graba de a
lua o minge pe teren, de a marca. Poate chiar mai mult decâ t atâ t.
Ea a tras un deget delicat și subțire peste flă că rile din jurul soarelui pe pieptul meu. „Îmi
place acest tatuaj. De ce ai primit-o?”
„Chiar vrei să știi?”
Genele ei groase se ridicară . "Da."
„Este destul de șchiop.”
Ea a continuat să urmeze designul, trimițâ nd un șurub de electricitate prin corpul meu.
„Eu voi fi judecă torul asta.”
„L-am prins după cearta cu fostul Terezei.” Mi-am strecurat mâ inile sub că mașa ei,
zâ mbind la senzația pielii ei moale și câ nd ea s-a ridicat ca să o pot scoate. „Am fost cam
dezamă git pentru o vreme. Nu m-am putut întoarce la școală , am ră mas blocat în casa mea
și mi-am fă cut asta. Eram îngrijorat că a fost ceva în neregulă cu mine să -l pierd așa cum am
fă cut-o.”
Ș i-a coborâ t mâ inile în lateral în timp ce le-am pus pe ale mele pe burta ei goală , la doar
câ țiva centimetri sub închiză toarea fragilă a sutienului ei. Pă rul mi-a că zut în față câ nd m-
am aplecat, punâ ndu-mi cealaltă mâ nă lâ ngă capul ei. „Am fost deprimat. Eram supă rat pe
mine și pe lume și pe toate prostiile alea.” Mi-am netezit mâ na pe burta ei, zâ mbind câ nd
șoldurile ei s-au ridicat doar puțin. „Cred că am bă ut aproape toate bă uturile alcoolice pe
care tată l meu le-a bă ut în barul lui în decurs de câ teva să ptă mâ ni. Ș tiam că pă rinții mei
sunt îngrijorați, dar... . .”
Scobitura dintre sâ nii ei înă lțați pă rea absolut singură și m-a distras. Coborâ ndu-mi
capul, am apă sat un să rut între ei și am fă cut-o din nou câ nd ea a tras un aer ușor. „Jase a
venit des să mă viziteze. La fel a fă cut și Ollie. Probabil că mi-aș fi pierdut mințile fă ră ei.”
Punâ ndu-mi degetele pe închiză toare, mi-am ridicat privirea, cu ochii închiși pe ai ei. "Se
poate?"
Ea a dat din cap.
"Mulțumesc." Mi-am coborâ t privirea în timp ce am desprins clema, lă sâ nd restul pe loc.
Nu o vă zusem niciodată goală acolo. Am vrut să -mi iau timpul meu dulce. „A fost ceva ce mi-
a spus Jase în timp ce eram beat din fund. Nu știu de ce, dar mi-a ră mas cu mine.”
 Pieptul ei s-a ridicat în timp ce i-am tâ râ t un deget în centrul pieptului. "Ce a fă cut . . . ce a
spus el?"
„A spus că ceva de genul nu poate fi atâ t de ră u dacă soarele este afară și stră lucește.
După cum am spus, asta a ră mas cu mine. Poate pentru că este adevă rul. Atâ ta timp câ t
soarele stră lucește, rahatul nu poate fi atâ t de ră u. Deci, de aceea mi-am fă cut un tatuaj cu
soarele. Un fel de memento.”
„Asta nu e prost.” Ea a zâ mbit.
„Hmm. . .” Era destul de șchiop, dar funcționase. Mi-am prins degetul sub marginea
sutienului ei și l-am împins deoparte, fă câ nd același lucru cu cealaltă cupă .
Am devorat-o cu privirea. Vâ rfurile roz închis ale sâ nilor ei plini s-au încrețit imediat,
implorâ ndu-mă . Privindu-mă la ei, am simțit că nu am mai vă zut sâ ni pâ nă acum. Am vrut
să le ating, să le lins și să le sug. Dintr-o dată .
„Doamne, ești frumoasă , Avery.”
— Mulțumesc, murmură ea.
Mi-am trecut ușor mâ na peste sâ nii ei, minunâ ndu-mă de simțirea lor. Spatele i s-a arcuit
și privirea mea s-a îndreptat spre fața ei. „Atâ t de perfect”, am spus, cuvintele fiind un
mâ râ it precipitat și scă zut, în timp ce am capturat un mamelon întă rit între degetul mare și
degetul meu.
Am vrut să vă d mai mult din ea.
Întâ lnindu-i privirea, mi-am coborâ t mâ na la nasturele blugilor ei. Câ nd a dat din nou din
cap, a fost ca și cum ar fi câ știgat nenorocita de Cupă Mondială . I-am alunecat blugii în jos,
oprindu-mă la șosetele cu craniu și oase. „Ș osete frumoase. Foarte gotic.”
Câ nd blugii și șosetele ei au dispă rut, i-am alunecat sutienul pe brațe. În câ teva secunde,
era în chiloți. Legă nâ ndu-mă înapoi, mi-am admirat lucrarea de mâ nă . Lungimea
picioarelor și curba taliei erau separate doar de o bucată de dantelă . Aproape că m-am dus
să -l scot, dar instinctul mi-a spus că nu.
Nu conta ce se întâ mplase în trecutul ei. Oricum, știam fă ră îndoială că nu avea
experiență în toate astea. Toate aceste lucruri – să rutul, atingerea hainelor, a fi goală – toate
acestea au fost o premieră pentru ea. Ș i am vrut să experimentez toate aceste lucruri
împreună cu ea.
Am să rutat-o încet în timp ce îmi treceam mâ na peste pieptul ei, urmă rind umflarea cu
degetele. Ea a gemut încet câ nd i-am pă ră sit buzele, urmâ nd o cale de să rută ri mici pe gâ tul
ei. Am ezitat doar o secundă și apoi mi-am închis gura peste vâ rful sâ nului ei.
Pofta bă tea ca ploaia dintr-o furtună de vară în timp ce spatele i se arcuia și șoldurile i se
mișcau. Gustul ei a mers direct la penisul meu, mi-a suflat o gaură prin piept și mi-a
împră știat toate gâ ndurile. Mi-am ră sucit limba în jurul vâ rfului strâ ns în timp ce mi-am
alunecat mâ na sub șiretul care o acoperea.
Picioarele ei s-au încordat lâ ngă ale mele câ nd degetul meu i-a periat clitorisul și capul i-a
că zut pe spate câ nd m-am mutat la celă lalt sâ n al ei și apoi mi-am stră bă tut stomacul ei. Mi-
am ridicat capul, privirea mi se blochează cu a ei, în timp ce am alunecat încet un deget în
umezeala ei moale. Doamne, era atâ t de strâ mtă , atâ t de umedă .
„Este în regulă ?” Am întrebat.
Ea a dat din cap. "Da."
 Un zâ mbet mi s-a jucat pe buze câ nd am împins cu degetul. Întregul ei corp a reacționat,
tremurâ nd și înroșind. tremuram . În timp ce îi țineam privirea, am început un pas lent,
bă gâ ndu-mi degetul înă untru și afară .
— Ești atâ t de strâ ns, am spus.
Coborâ ndu-mi gura spre a ei, am să rutat-o în timp ce șoldurile ei se mișcau pe mâ na mea.
Simțirea pieptului ei pe al meu a fost o senzație pe care mi-o aminteam de mult. Nu a trecut
mult câ nd a strigat la gura mea și am simțit-o strâ ngâ ndu-se în jurul degetului meu.
Aproape că l-am pierdut chiar atunci și acolo.
Mi-am înfipt capul pe gâ tul ei în timp ce ea se scutură . „Îmi place cum îmi spui numele.”
Fă ră tragere de inimă , m-am forțat să -mi scot degetul din ea și să mă îndepă rtez, dar
înainte să pot ajunge foarte departe, ea m-a surprins. Ridicâ ndu-se, și-a pus mâ inile pe
pieptul meu, rostogolindu-mă pe spate. O secundă mai tâ rziu, ea se că lă rease pe mine.
Buna ziua .
Respirâ nd ascuțit, aproape că am pierdut-o chiar acolo la vederea ei, aproape nud câ nd se
ridica. Neconștientizarea totală a modului în care a apă rut a fă cut-o cu atâ t mai
seducă toare. Am întins mâ na spre ea, dar la naiba, Shortcake a fost rapid câ nd a vrut să fie.
Ea a alunecat în jos, cu degetele tremurâ nd în timp ce bâ jbâ ia cu nasturele blugilor mei. Am
început s-o ajut, dar apoi i-a descheiat și mi-a alunecat pe picioarele mele.
Am strâ ns consola câ nd mâ na ei s-a înfă șurat în jurul meu și respirația ei caldă mi-a
tachinat capul penisului. Mi-a să rit inima. "Oh, la naiba."
Zâ mbetul ei era o femeie pură . Apoi capul ei s-a lă sat în jos și pă rul i-a alunecat înainte.
Am coborâ t de pe pat, cu spatele înclinat și șoldurile smucindu-se în timp ce gura ei caldă și
umedă s-a închis peste mine. Focul mi-a inundat sâ ngele și m-am umflat în timp ce ea m-a
prins și și-a lă sat limba peste vâ rful sensibil.
I-am prins mâ na cu a mea și am înfă șurat-o pe cealaltă în jurul capului ei, ținâ ndu-i pă rul
pe spate. Dar pe mă sură ce m-a luat mai adâ nc în gura ei, nu m-am putut opri să o împing în
jos.
Gemetele mele au ră sunat prin cameră și au trecut doar câ teva minute înainte ca
eliberarea mea să fie asupra mea. Am tras-o înainte să vin, tră gâ nd-o la pieptul meu și
să rutâ nd-o în timp ce o apă sam pe burtă .
Slab și complet cheltuit, m-am pră bușit pe spate și Avery a fă cut același lucru. Amâ ndoi
respiram zdrențuit. „Aceasta a fost cea mai bună Ziua Îndră gostiților vreodată .”
Ea a râ s. „Trebuie să fiu de acord.”
Am plesnit între noi pâ nă i-am gă sit mâ na și am strâ ns-o. Au trecut câ teva clipe și în timp
ce mă întrebam ce să spun, din gura mea a ieșit cel mai prostesc. „Ț i-e foame?”
"Nu." Ea a că scat. "Tu esti?"
Eram un idiot. "Nu încă ."
O altă tă cere s-a lă sat între noi și apoi a întrebat: „Stai cu mine? Noaptea?"
Rotindu-mă pe o parte, i-am tras o mâ nă peste umă rul ei. „Nu trebuie să întrebi de două
ori.”
 Douăzeci și cinci

Iarna nu dorise să -și slă bească stă pâ nirea în West Virginia „de la Dumnezeu”. Soarele a
ieșit în cea mai mare parte din februarie și martie, dar temperaturile au fost brutale. Chiar
și în vacanța de primă vară . În timp ce majoritatea tuturor s-au îndreptat spre sud, Avery și
cu mine ne-am îndreptat spre vest. Ne-am petrecut cea mai mare parte a pauzei acasă la
pă rinții mei. Inutil să spun că mama era fericită că adusesem din nou acasă o fată adevă rată .
Pe mă sură ce vacanța de primă vară , sau cum dracu îi numeau weekendul de patru zile
din aprilie, pă rea că era ieri, câ nd Avery stă tea afară , pe bordură , cu o sticlă de bere și ne-
am întors drumul înă untru. Nu-mi venea să cred câ t timp trecuse.
Nu-mi venea să cred că Shortcake să ri peste tot restul zilei cu mine și mi-a permis să mă
compensez pentru ziua ei. În ajunul mini-pauzei noastre de la școală , ne-am petrecut ziua în
DC și ne-am întors tâ rziu.
"Ghici ce?" Mi-am alunecat mâ inile pe pă rțile ei pâ nă s-au odihnit sub cutia ei toracică .
„Am o altă idee.”
„Este vorba de ouă ?”
Am râ s în timp ce i-am strâ ns șoldurile de ale mele. „Nu implică ouă .”
Ochii ei au că pă tat calitatea glazurată , nefocalizată , cu care mă familiarizasem în ultimele
luni. „Nu este?”
„Dar implică ceva la fel de gustos.” Mi-am lipit gura de tâ mpla ei, urmă rindu-i pomeții cu
buzele. „Ș i implică pe tine, pe mine, un pat și foarte puține, dacă nu există , îmbră că minte.”
„Oare acum?”
"Da." Mi-am mutat mâ inile spre partea inferioară a spatelui ei, cu degetele periind
buzunarele blugilor ei. Am să rutat-o pe sprâ nceană . "Ce crezi?"
Ș i-a înclinat capul pe spate, atră gâ ndu-mă . Să rutul a început încet, dar apoi, ca
întotdeauna, s-a transformat în ceva diferit. Ceva foame. Ceva care și-a dorit mereu mai
mult.
Mâ inile mele și-au gă sit drum sub că mașa ei și m-am îndepă rtat suficient de mult încâ t
să -i smulg că mașa. Gurile noastre s-au ciocnit la loc – buze, limbi, dinți. Ne-am izbit de
canapea și mi-am pierdut echilibrul. Am că zut pe spate, jumă tate pe canapea, jumă tate
desprinsă .
Râ sul lui Avery a ajuns adâ nc în mine și i-am prins obrajii în mâ ini. Privind în ochii ei
dansatori, cuvintele s-au format în gâ ndurile mele.
Am iubit-o.
Acel sentiment era acolo de ceva vreme, probabil mai mult decâ t am îndră znit să
recunosc. Poate chiar de prima dată câ nd mă refuzase, începusem să mă îndră gostesc de ea.
Am fost îndrăgostit de ea chiar în această secundă .
Conștientizarea m-a zguduit pâ nă în miez. M-am uitat în acei ochi caldi, de culoarea
whisky-ului și am vrut să -mi vă d viitorul acolo – viitorul nostru acolo. Niciodată în viața
mea nu mi-am dorit să vă d asta câ nd mă uitam în ochii unui pui, dar cu Avery Morgansten,
nu îmi doream nimic mai mult.
Creierul mi s-a oprit și tot ce am fă cut din acel moment a fost alimentat de acele trei
cuvinte. Am iubit-o. Mi-au tremurat mâ inile și am fost surprins de câ t de repede i-am dat
blugii jos.
I-am luat sâ nii, trecâ ndu-mi degetele mari peste sfarcurile ei. Gemetul ei înfundat a
reverberat prin mine. Am vrut... nu, trebuia s-o aud strigâ ndu-mi numele. La naiba, trebuia
să o aud spunâ nd acele trei cuvinte sau mă car să le simt.
Mi-am bă gat mâ na sub chiloții ei, am pus-o în palmă , frecâ ndu-mi degetul mare peste
locul care o fă cea mereu să strige și așa a fă cut. Mi-a desfă cut blugii și și-a strecurat mâ na
înă untru, înfă șurâ ndu-și degetele în jurul meu.
Dorința era aproape prea mare. M-am împins de palma ei. „Avery.”
S-a destră mat la sunetul numelui ei, dâ ndu-și capul pe spate și a fost al naibii de frumos.
Nu-mi amintesc să fi stat în picioare, dar s-a învă luit în jurul meu în timp ce am dus-o
înapoi în pat. După ce am pus-o în centru, m-a privit dezbră cat. Buzele ei s-au întredeschis,
iar eu am gemut.
Tâ râ ndu-mă pe pat, sâ ngele mi-a bă tut în urechi în timp ce îmi agă țam degetele sub
chiloții ei și așteptam ca ea să -mi dea un semn că e în regulă .
Ea și-a ridicat șoldurile.
L-am lă udat pe Dumnezeu și pe Pruncul Isus.
În sfâ rșit, după atâ t de mult timp, nu a fost nimic între noi. Nu este adevă rat, mi-a șoptit o
voce în ceafă , dar a că zut într-o parte în timp ce privirea mea a trecut peste ea. Am spus că
este frumoasă de un milion de ori și aș spune că este frumoasă de încă un milion. De la
vâ rfurile întunecate ale sâ nilor ei pâ nă la curba dulce a șoldurilor și zona umbrită dintre
coapse, era al naibii de frumoasă .
Mi-am gustat drumul în jos pe corpul ei și în sus, prea departe pentru a o gusta cu
adevărat . M-am plutit deasupra ei, lă sâ nd-o să mă simtă între coapse. Avery s-a înfiorat și
mi-am strâ ns ochii închiși în timp ce ea și-a pus mâ inile pe pieptul meu.
Corpul meu s-a încordat să fie în interiorul ei. "Vrei asta?"
„Da”, a spus ea, și a fost ca îngerii care mi-au ascultat capul.
Privirile noastre s-au întâ lnit câ nd mi-am aplecat capul, să rutâ nd-o în timp ce îmi
coboram corpul pe al ei. A lua un prezervativ a fost un gâ nd îndepă rtat, dar nu m-am putut
opri. Vâ rful erecției mele a alunecat prin și apoi în umezeala ei, fă câ ndu-mi mușchii să se
încordeze. Sentimentul era copleșitor. Să rutul meu a devenit mai adâ nc și mi-am relaxat
șoldurile...
Avery și-a ră sucit capul într-o parte. "Nu. Stop." Ea s-a împins de pieptul meu cu o putere
surprinză toare. "Te rog opreștete."
Cuvintele acelea au trecut prin ceață și am înghețat. „Avery? Ce-?"
"Coborî." Vocea ei era ridicată , plină de panică . "Coborî. Vă rog . Lasă -mă ."
Habar n-aveam ce se întâ mplă , dar într-o clipă m-am îndepă rtat de ea și ea se mișca.
Tâ râ ndu-se peste pat, apucă consola și o ținu la piept în timp ce se ridica. Ea a dat înapoi
pâ nă câ nd a lovit dulapul, zgâ iind sticlele și dă râ mâ nd câ teva. Pielea din jurul buzelor ei era
palidă , iar ochii ei erau largi și întunecați.
— Doamne, șopti ea ră gușit.
 Îngrijorarea și groaza s-au luptat în mine în timp ce mă uitam la ea. „Te-am ră nit? Nu eu
am-"
"Nu. Nu!" Ea a închis ochii. „Nu m-ai ră nit. Nici mă car nu ai fă cut-o. . . Nu știu. Îmi pare ră u
. . .”
Mi-am sprijinit mâ inile pe pat. — Vorbește cu mine, Avery. Ce s-a intamplat?"
— Nimic, spuse ea ră gușită . "Nu s-a intamplat nimic. Tocmai m-am gandit-"
„Te-ai gâ ndit ce?”
Ea a clă tinat din cap „Nu știu. Nu e mare lucru-"
"Nu e mare lucru?" Sprâ ncenele mele s-au ridicat. Vorbea serios? „Avery, tocmai m-ai
speriat. Ai început să intri în panică de parcă te-aș ră ni sau...” Urmă toarele cuvinte aveau
gust de cenuşă și vă rsă turi în timp ce le-am rostit. „Sau ca și cum te-aș fi forțat să faci asta.”
— Nu m-ai forțat, Cam. Mi-a plă cut ce fă ceai.”
Nu am înțeles ce tocmai s-a întâ mplat. „Ș tii că nu ți-aș ră ni niciodată , nu?”
"Da." Lacrimile i-au umplut ochii.
„Ș i nu te-aș forța niciodată să faci ceva ce nu ai vrut să faci.” I-am ținut privirea. „Înțelegi
asta, nu? Dacă nu ești pregă tit, sunt de acord cu asta, dar trebuie să vorbești cu mine.
Trebuie să mă anunți înainte de a ajunge la acel punct.”
Ea a dat din cap, dar nu m-am simțit mai bine. Tot ce auzeam era nota îngrozită din vocea
ei câ nd mă implorase să mă opresc. Aerul mi s-a prins în plă mâ ni și ceea ce știam despre
Avery mi-a fulgerat prin gâ nduri, totul construindu-se la ceea ce mi-am asumat deja, ceea
ce m-am rugat să nu fie ceea ce i se întâ mplase.
„Ce nu-mi spui?” Am întrebat. Câ nd nu a spus nimic, un mușchi mi-a să rit de-a lungul
maxilarului. "Ce ți s-a întâ mplat?"
"Nimic!" ea a strigat. „Nu e nimic de discutat, la naiba. Aruncă -l naibii.”
"Minți." am respirat. Era timpul. Gata cu secretele. "Ma minti. S-a întâ mplat ceva, pentru
că asta?” Am fă cut semn spre patul din spatele meu. „Nu a fost vorba despre a nu fi pregă tit.
Era vorba despre altceva, pentru că știi, știi , te-aș aștepta, Avery. Jur, dar trebuie să -mi spui
ce se întâ mplă în capul tă u.”
Ea încă nu a spus nimic și pieptul a început să mă doară câ nd a avut loc o realizare
groaznică . Nu a avut încredere în mine? Nu și-a dat seama ce simțeam? Dar asta conta dacă
nu avea încredere în mine? Ră spunsul a fost un vâ nt înghețat pe șira spină rii mele.
— Te implor, Avery. M-am aplecat înainte, strâ ngâ nd cearceaful. „Trebuie să fii direct și
sincer cu mine. Ai spus că ai încredere în mine. Trebuie să demonstrezi asta, pentru că știu
că este mai mult în asta. Nu sunt prost și nu sunt orb. Îmi amintesc cum te-ai comportat
câ nd ne-am întâ lnit prima dată și îmi amintesc cu siguranță ce ai spus în noaptea aceea în
care erai beat. Ș i acel mesaj text pe care l-ai primit? Îmi spui că nu are nicio legă tură cu
asta? Dacă ai încredere în mine, în sfâ rșit îmi vei spune ce naiba se întâ mplă .”
„Am încredere în tine”, șopti ea.
Am așteptat ca ea să spună mai multe, să spună orice ar putea să -i dovedească cuvintele,
dar ea nu a spus nimic și am simțit această senzație groaznică de trosnire în pieptul meu.
Am aruncat cearșafurile și m-am ridicat. Luâ ndu-mi blugii, i-am pus pe ei, în timp ce inima
îmi bă tea într-un mod care mi-a fă cut să mă simt ră u.
Cu fața ei, mi-am netezit mâ inile prin pă r. — Nu știu ce altceva să fac cu tine, Avery. Ț i-am
spus un rahat de care nu sunt mâ ndru. Lucruri pe care aproape nimeni pe lumea asta le știe
și totuși tu ți-o iei de la mine. Pă strați totul de la mine. Nu ai încredere în mine.”
 „Nu, vreau.” Ea a pornit spre mine, dar s-a oprit „Am încredere în tine în viața mea”.
Mâ nia m-a stră bă tut ca un lanț cu vâ rfuri de ghimpe. „Dar nu cu adevă rul? Asta e o
prostie, Avery.” Am ieșit din dormitor. „Nu ai încredere în mine.”
Ea m-a urmat, lă sâ nd în urma ei consola groasă . „Cam...”
"Încetează ." Mi-am luat puloverul de pe podea și m-am întors spre ea. „Nu știu ce altceva
să fac și știu că nu știu totul în lume, dar știu că relațiile nu funcționează așa.”
"Ce vrei să spui?" Vocea ei tremura și m-am întă rit împotriva ei.
„Ce crezi că spun, Avery? Sunt niște probleme evidente cu tine și nu, nu te uita naibii la
mine de parcă ți-am dat cu piciorul că țelușului. Crezi că m-aș despă rți de tine din cauza a
ceea ce dracu s-a întâ mplat cu tine? Așa cum credeai că o să gâ ndesc diferit despre tine
câ nd am vă zut cicatricea de pe încheietura mâ inii tale? Ș tiu că crezi asta și asta e o prostie.”
Am tras respirația câ nd o durere crudă m-a lovit în piept. Urmă toarele cuvinte au durut .
„Cum poate exista un viitor pentru noi dacă nu poți fi sincer cu mine? Dacă nu poți avea
încredere că ceea ce simt pentru tine este suficient de puternic, atunci nu avem nimic.
Acesta este rahatul care pune capă t relațiilor. Nu trecutul, Avery, ci prezentul . ”
„Cam, te rog...”
— Gata, Avery. Ti-am spus inainte. Tot ce ți-am cerut a fost să ai încredere în mine și să
nu mă îndepă rtezi.” M-am forțat să merg spre uşă . „Ș i nu ai încredere în mine și mă închizi
din nou.”
Am închis ușa în urma mea, ignorâ nd arsurile care mi se ridicau în gâ t. Singurul lucru pe
care l-am cerut de la Avery a fost singurul lucru pe care ea nu mi l-a putut oferi. Nimic, nici
mă car dragostea, nu ar funcționa fă ră încredere.
Se terminase.
 Douazeci si sase

„ Ah, mă bucur să vezi că ai fă cut duș în sfâ rșit și ai pă ră sit dormitorul tă u.”
M-am oprit la jumă tatea distanței dintre sufragerie și baie. Spionâ ndu-l pe Jase pe
canapea, am ignorat afirmația în timp ce îmi tră geam o că mașă peste cap. „Mi-am luat un
nou coleg de cameră sau ai obiceiul să intri în casa mea acum?”
Buzele lui s-au curbat într-un zâ mbet. „De fapt, în timp ce îți ștergeai două zile de funk de
pe fundul tă u crus, Ollie m-a lă sat să intru.”
M-am lă sat pe celă lalt capă t al canapelei, mi-am luat șapca și am tras-o jos. „Ș i unde este
stimatul meu coleg de cameră ?”
„A venit acasă .” Jase și-a sprijinit picioarele pe mă suța de cafea, încrucișâ ndu-și gleznele.
„Se desfă șoară un joc ră ută cios al Call of Duty.”
„Ș i de ce nu ești acolo?”
M-a prins cu o privire la fel de uscată ca gâ tul meu. "Într-adevă r? Ollie nu te-a vă zut de
două zile. În sfâ rșit tocmai ai ieșit din dormitorul tă u. El este îngrijorat.”
Mi-am dat ochii peste cap. "Mă îndoiesc."
Jase m-a urmă rit și am știut acea privire. Am gemut, iar el a zâ mbit fă ră rușine. „Ce naiba
se întâ mplă , Cam?”
Cum as putea raspunde la aceasta intrebare? Ș i de unde aș putea chiar să încep? Mi-am
rezemat capul de spă tarul canapelei și am oftat. Senzația de arsură familiară îmi creștea în
piept. Gâ ndindu-mă la ea, știind că era atâ t de aproape și complet ieșită de mine, tocmai m-
a omorâ t.
„Cam?”
Am clă tinat din cap, râ zâ nd sec. „Nu are încredere în mine.”
A urmat o pauză . „Vrei să explici asta mai departe?”
"Nu chiar." Mi-am ridicat mâ inile, frecâ ndu-mi palmele pe obraji. „Nu îmi spune adevă rul
despre... . . Ei bine, despre ceva ce știu că este cu adevă rat important.”
— Are legă tură cu ceea ce ai crezut în acea noapte de petrecere? el a intrebat.
Am dat din cap fă ră să spun nimic.
"Înțeleg." Jase oftă . „Trebuie să fie niște prostii despre care să vorbești, omule.”
"Ș tiu. La dracu. Ș tiu, dar tu nu înțelegi. . .” M-am oprit, înghițind greu. — Există lucruri
despre care nu voi vorbi, Jase. Nu i-aș face asta.”
"Am înțeles. Am înțeles." Jase își lă să picioarele pe podea și se aplecă înainte. Scoase încă
o suflare grea. "Dar ce sa intamplat? Presupun că ați avut o ceartă .”
"O lupta?" Am râ s din nou, dar suna atâ t de greșit. „Am pă ră sit-o”.
„Uau.” Jase îşi strâ nse buzele. „La naiba.”
Mi-am ridicat mâ inile neputincios. „Am întrebat-o – am implorat-o să -mi spună adevă rul
și nu a fă cut-o.”
— Ș i ai pă ră sit-o?
 „Ș tiu cum sună .” I-am aruncat o privire. „Mă simt ca un fund destul de mare fă ră să te
gâ ndești.”
Sprâ ncenele i se ridicau. „Nu a spus nimic.”
„Te gâ ndești la asta.” Mi s-au îngustat ochii. „Dar nu înțelegi. Nu există nimic dacă nu
avem încredere unul în altul – nu există nimic dacă ea nu are încredere în mine.”
Jase dă du din cap. "Sunt de acord. Doar că este evident că îți pasă cu adevă rat de ea. . .”
„Da, dar . . .”
Dar am vrut ce au pă rinții mei. Îmi doream ceva care să reziste cu Avery și cum am putea
construi o relație câ nd ea nu avea încredere în mine cu adevă rul trecutului ei? Câ nd am
avut încredere în ea? Nu am putut. Ș i nu am putut trece prin ceea ce sa întâ mplat cu ea
miercuri seara. N-am vrut niciodată să vă d acea groază pe chipul ei. Nu am vrut niciodată să
cred că eu am fost cauza. Gâ ndindu-mă la asta acum încă mi-a fă cut ră u. Nu din cauza a ceea
ce i s-ar fi putut întâ mpla, ci pentru că ceea ce fă ceam, într-un fel sau altul, o îngrozise.
Ș i asta nu s-ar schimba niciodată pâ nă câ nd ea nu va fi sinceră cu mine.
Jase a plecat la scurt timp după aceea, dar nu înainte de a încerca să mă facă să merg cu
el. Nu aveam chef să fiu în preajma altor oameni, mai ales în preajma unei gră madă de
oameni beți. Câ nd a venit o bă taie mai tâ rziu, aproximativ o oră , mi-am dat seama că era
din nou el, dar câ nd am deschis ușa, am fost prins neprevă zut.
Avery stă tea acolo, cu brațele strâ nse în jurul taliei ei. Ochii ei erau roșii și umflați.
Lacrimi proaspete i-au urmat obrajii. Am deschis gura, dar am închis-o.
"Putem vorbi?" Vocea ei a cră pat într-un mod care mi-a fă cut pieptul să se aște. „Te rog,
Cam. Nu-ți voi ocupa mult timp. Eu doar-"
— Ești bine, Avery? Preocuparea pentru ea a umbrit orice altceva.
"Da. Nu. Nu știu.” Ea clă tină puțin din cap. „Trebuie doar să vorbesc cu tine.”
Inspirâ nd adâ nc, m-am fă cut deoparte. „Ollie nu e aici.”
Din umerii ei i se prelinge puțină tensiune. Am condus-o în sufragerie și m-am așezat pe
canapea. Habar nu aveam ce se întâ mplă , dar mă îndoiam că era pe cale să descarce o
mă rturisire. — Ce se întâ mplă , Avery?
S-a așezat pe marginea șezlongului zdrențuit care aparținuse tată lui lui Ollie. "Tot."
Încordâ ndu-mă , m-am îndreptat înainte, ră sucindu-mi șapca înapoi. „Avery, ce se
întâ mplă ?”
„Nu am fost sincer cu tine și îmi pare ră u.” Buza ei a început să -i tremure și dorința de a o
strâ nge în brațele mele a fost greu de rezistat. „Îmi pare atâ t de ră u și probabil că nu ai timp
pentru...”
„Am timp pentru tine, Avery. Vrei să vorbești cu mine, sunt aici. Am fost aici. Ș i ascult.”
I-am ținut privirea pâ nă câ nd ea a ră suflat adâ nc și apoi a început să vorbească – să
vorbească cu adevă rat. „Câ nd aveam paisprezece ani, am fost la această petrecere de
Halloween. Am fost acolo cu prietenii mei. Eram cu toții îmbră cați și era un tip acolo. Era
casa lui și . . . și era cu trei ani mai mare decâ t mine și era prieten cu vă rul meu.”
Privirea lui Avery se îndreptă spre mâ inile ei. Se deschideau și se închideau la fiecare
câ teva secunde. „Era foarte popular. La fel am fost și eu.” Ea a râ s sec. „Poate că nu pă rea
important, dar a fost. Nu m-am gâ ndit niciodată că cineva ca el ar putea face – ar putea fi
așa cum era. Ș i poate că a fost o prostie din partea mea, ca un defect fatal sau așa ceva. Nu
știu." Genele ei s-au ridicat, stră pungâ ndu-mă cu ochi lă crimați. „Vorbeam cu el și beam, dar
nu eram beat. Îți jur că nu eram beat.”
 — Te cred, Avery. Doamne, știam încotro se îndreaptă asta și deja mă doare pentru ea.
"Ce s-a întâ mplat?"
„Firtam și a fost distractiv. Ș tii, nu m-am gâ ndit la nimic. Era un tip bun și era un tip
ară tos. La un moment dat, m-a tras în poala lui și cineva ne-a fă cut poza. Ne distram.” Al
doilea râ s a fost la fel de aspru. „Câ nd s-a ridicat și m-a tras într-una dintre camerele goale
de oaspeți de la parter, nu m-am gâ ndit la asta. Ne-am așezat pe canapea și am vorbit puțin.
Apoi și-a pus brațele în jurul meu.”
Avery s-a oprit, frecâ ndu-și mâ inile, iar eu m-am pregă tit. Am încercat cu adevă rat. „La
început nu m-a deranjat, dar a început să facă lucruri pe care nu am vrut să facă . I-am spus
să se oprească și a râ s. Am început să plâ ng și am încercat să scap de el, dar el era mai
puternic decâ t mine și, odată ce m-a luat pe burtă , nu am putut face nimic cu adevă rat,
decâ t să -i spun să se oprească .”
Am încetat să respir. „S-a oprit?”
Te rog spune-mi că s-a oprit. Vă rog. Vă rog. Vă rog.
— Nu a fă cut-o, spuse ea încet. „Nu s-a oprit niciodată , indiferent ce am fă cut.”
Era ca și cum ai fi împușcat în coloană . Am început să stau în picioare, pentru că trebuia
să mă mișc, dar nu puteam să -mi fac picioarele să funcționeze. „Te-a violat?”
Ea a închis ochii și apoi . . . apoi a dat din cap și a deschis ochii, iar eu nu am vrut altceva
decâ t să schimb acel da într-un nu. Dar nu am putut. „Sunt încă virgină . Nu m-a atins acolo.
Nu așa el. . . m-a violat.”
La început nu am înțeles. Poate a fost suprasolicitarea creierului, pentru că nu mi-am
putut da seama cum ar fi putut fi violată și era încă virgină , dar apoi m-a lovit. Groaza m-a
cuprins. El . . . nenorocitul bolnav o sodomizase. Mâ inile mi s-au închis în pumni. „Fiule de
că țea, aveai paisprezece ani și ți-a fă cut asta ?”
„Da.”
Mi-am tâ râ t mâ inile prin pă r, dorind să -l scot. „La naiba. Avery. am bă nuit ceva. M-am
gâ ndit că ți s-ar fi putut întâ mpla așa ceva.”
"Ai fă cut?"
Am dat din cap. „A fost felul în care te-ai comportat uneori. Câ t de supă ră tor ai putea fi,
dar am sperat că nu a mers atâ t de departe. Ș i câ nd mi-ai spus că ești încă virgină , am
crezut că așa e. Avery, îmi pare atâ t de ră u. N-ar fi trebuit niciodată să treci prin așa ceva,
mai ales la acea vâ rstă . . .” Mâ nia pentru ea mi-a înfundat gâ tul. „Te rog spune-mi că
nenorocitul este în închisoare pentru asta.”
"El este acum." Ș i-a îndreptat privirea spre televizor. "E o poveste lunga."
"Am timp." I-am dat o clipă , fă ră să vreau să mă închidă , nu după ce am venit atâ t de
departe, nici câ nd am vrut să comit crimă . „Ce altceva, Avery? Te rog, vorbește cu mine,
pentru că mai sunt la câ teva secunde să -mi rezerv un zbor spre Texas și să ucid un
nenorocit.”
Se lă să pe spate, trâ ntindu-și genunchii de piept. „După ce s-a oprit, chiar nu cred că avea
idee că a fă cut ceva ră u. M-a lă sat acolo pe canapea lui și câ nd m-am putut ridica, am știut
că trebuie să spun cuiva. Ș tiam că trebuie să merg la spital. Am fost atâ t de mult. . .” Durere .
Ea nu a terminat fraza, dar am vă zut-o în ochii ei. „Nu mi-am gă sit prietenii, dar mi-am gă sit
poșeta și am ajuns să ies din casă și am continuat să merg pâ nă mi-am amintit că aveam
telefonul la mine. Am sunat la 911.”
 Ea s-a ridicat brusc. „Am ajuns la spital și mi-au fă cut un examen. Poliția a apă rut și le-am
spus ce s-a întâ mplat și a fost adevă rul.”
„Desigur, a fost adevă rul.” I-am urmă rit pasul, pașii ei rapizi și agitați.
„Câ nd poliția a pă ră sit spitalul, petrecerea se terminase, dar Blaine era la el acasă ”, a
continuat ea de parcă nu m-ar fi auzit. „L-au arestat și l-au luat. M-am dus acasă și am
ră mas în afara școlii în urmă toarele două zile, dar toată lumea a aflat că a fost arestat
pentru ceea ce a fă cut. Ș i apoi au apă rut pă rinții lui.”
"Ce vrei să spui?"
„Pă rinții lui și ai mei au fost – sunt – prieteni de cluburi de țară . Tot ce le-a pă sat a fost
imaginea. Mama și tată l meu au mai mulți bani decâ t și-ar putea dori vreodată , dar... . .”
Vocea ei deveni groasă și ră gușită . „Soții Fitzgerald le-au oferit pă rinților mei o afacere. Că ,
dacă renunțam la acuzații și ră mâ neam tă cut în legă tură cu ceea ce s-a întâ mplat, ei mi-ar
plă ti mie și lor o sumă de bani nelegiuită .”
Am ră mas cu gura că scată la ea. „Ș i pă rinții tă i le-au spus să meargă la dracu, nu?”
Ea a râ s, dar suna rupt. „Le-au ară tat pă rinților mei poza care a fost fă cută cu Blaine și cu
mine la petrecere și au spus că , dacă acest lucru va merge în instanță , nimeni nu o va crede
pe fata în „costumul de curvă care stă în poală ”. Ș i pă rinții mei nu au vrut să se ocupe de
scandal. Ei preferă să dispară totul, așa că au fost de acord.”
— La dracu, am șoptit eu ră gușit.
„S-a întâ mplat atâ t de repede. Nu-mi venea să cred ce îmi spuneau pă rinții să fac. Nu prea
vorbiseră cu mine despre asta înainte, dar ei... . . fuseseră atâ t de îngrijorați de ceea ce ar
crede toată lumea dacă totul ar fi fost public – pozele și faptul că am băut . Eram atâ t de
speriat și de confuz și știi, nici mă car nu sunt sigur că m-au crezut.” Ea și-a tras pă rul pe
spate, strâ ngâ nd ochii. „Așa că am semnat actele.”
Nu doar că am vrut să -l ucid pe nenorocitul care a fă cut asta, dar am vrut să -i adaug pe
pă rinții ei pe listă .
„Am fost de acord să iau banii, dintre care jumă tate au intrat în contul meu, astfel încâ t,
câ nd am împlinit optsprezece ani, să am acces la ei și am fost de acord să retrag acuzațiile și
să nu mai vorbesc despre asta.” Ș i-a coborâ t mâ inile în timp ce se uita la mine. — Asta mă
face o persoană groaznică , nu-i așa?
"Ce?" Oh nu . . . — Nu ești o persoană groaznică , Avery. Iisuse Hristoase, aveai
paisprezece ani și pă rinții tă i ar fi trebuit să le spună să ia naiba. Dacă cineva este de vină ,
în afară de nenorocitul care ți-a fă cut asta, ei sunt. Nu ai nicio vină în asta.”
Ușurarea i-a fulgerat în ochi, dar în timp ce s-a lă sat în scaun, am știut că era mai mult. La
dracu. Era mai mult. „În câ teva zile, toată lumea de la școală s-a întors împotriva mea.
Aparent, nu era nimic în acord ca Blaine să -și țină gura închisă . Le-a spus oamenilor că am
mințit. Că fă cusem toate acele lucruri cu el de bună voie și apoi l-am acuzat în mod fals.
Toată lumea l-a crezut. De ce nu ar face-o? Am renunțat la acuzații. Nu aș vorbi despre asta.
Scoala a fost. . . a fost groaznic după aceea. Mi-am pierdut toți prietenii.”
Lucrurile au început să aibă sens. „De asta ai încetat să dansezi?”
"Da. Nu suportam ca oamenii să mă privească și să -mi șoptească ceea ce auziseră sau să
vorbească deschis despre asta în fața mea. Ș i am fă cut asta. . .” Ea și-a ridicat brațul stâ ng.
„Mama era atâ t de supă rată .”
Nu-mi venea să cred ce tocmai spusese ea. „Era supă rată pentru că tu . . .” Am clă tinat din
cap. „Nu e de mirare că nu te duci acasă să -i vezi.”
 „De asta am ales aici, știi. A fost suficient de departe pentru a scă pa de tot. Am crezut că
asta e tot ce trebuie să fac – să mă distanțez.”
„Mesajul pe care l-am vă zut? Era cineva care știa ce sa întâ mplat?
„Cine a venit cu zicala că nu poți scă pa de trecutul tă u știa cu adevă rat despre ce
vorbesc.”
Simțeam mușchiul maxilarului bă tâ ndu-mi ca un nebun. „Ce s-a mai întâ mplat, Avery? Ai
spus că Blaine a fost în închisoare? Dar cine ți-a trimis mesaje?”
Se aplecă , apă sâ ndu-și capul în mâ ini. Fața ei era protejată cu un vă l de pă r stră lucitor.
„Primesc aceste mesaje din august. Am crezut că este un nenorocit și am ignorat-o. Ș i vă rul
meu încercase să mă contacteze, dar l-am ignorat și eu, pentru că ... . . bine, din motive
evidente. În sfâ rșit, am vorbit cu vă rul meu în vacanța de iarnă , cu o seară înainte să vin în
apartamentul tă u.
„Noaptea luptei?”
„Da. . . încerca să ia legă tura cu mine pentru a-mi spune că Blaine fusese arestat pentru că
a fă cut același lucru unei alte fete la începutul verii. Chiar și-a cerut scuze. Asta a însemnat
mult pentru mine, dar. . . Nu știam că această fată a fost cea care m-a contactat în tot acest
timp.” Respirâ nd adâ nc, ea și-a ridicat capul. „Blaine îi fă cuse asta unei alte fete. Ș i se pare
că încercase să mă contacteze, pentru că nu știa de bani. Ea a contactat poliția și s-a pă strat.
Ea l-a bă gat în închisoare și eu. . . Tot ce s-a gâ ndit ea câ nd nu i-am ră spuns a fost că ori am
mințit despre Blaine sau orice altceva. Ș i cu câ t nu i-am ră spuns mai mult, cu atâ t se
înnebunea. Dacă nu aș fi semnat acele acte, nu ar fi fost niciodată în stare să o ră nească .”
Am clă tinat din cap. „Ce s-a întâ mplat cu ea este al naibii de groaznic și mă bucur că
fundul acelui nenorocit va ajunge la închisoare. Mai bine, ar trebui să fie al naibii de castrat,
dar ce sa întâ mplat cu ea nu este vina ta, iubito. Nu l-ai pus să facă asta ție sau ei.”
Ochii i s-au umplut. „Dar nu i-am spus nimă nui că i-a permis să o facă din nou.”
"Nu." Am stat. „Nu-ți spune asta. Nimeni nu știe ce s-ar fi întâ mplat dacă nu ai renunțat la
acuzații. Aveai paisprezece ani, Avery. Ai fă cut tot ce ai putut în situație. Ai supraviețuit .”
„Dar asta e, știi? Tot ce am fă cut este să supraviețuiesc. Nu am tră it. Uite ce ne-am fă cut. Ș i
da, am fă cut asta! Te-am alungat din nou . ”
— Dar îmi spui acum.
„Am lă sat să mă afecteze ceea ce mi s-a întâ mplat acum cinci ani! Câ nd aproape am fă cut
sex? Nu mi-a fost frică de tine sau dacă ar fi durere. Nu a fost asta. Mi-a fost teamă că odată
ce am început, că ceea ce fă cuse Blaine mi-o va strica sau că o voi strica pentru mine. Sunt
un laș — am fost un laș.” Ea se ridică în picioare, cu fața îmbujorată de lacrimi. „Dar e prea
tâ rziu, nu-i așa? Ar fi trebuit să fiu sincer cu tine acum câ teva luni, așa că știai în ce te bagi și
îmi pare atâ t de ră u că nu am fost.
Am întins mâ na spre ea. „Avery. . .”
„Îmi pare atâ t de ră u, Cam. Ș tiu că să -ți spun acum nu schimbă nimic, dar trebuia să -ți
spun că nu ai greșit cu nimic. Ai fost perfect – perfect pentru mine – și te iubesc. Ș i știu că nu
mă poți privi la fel acum. Am înțeles."
Ce? Brațele mi-au că zut în lateral în timp ce mă uitam la ea. Ș i apoi am fost în fața ei,
cuprinzâ ndu-i obrajii. "Ce ați spus?"
— Că nu poți să mă privești la fel?
"Nu aia. Inainte de asta."
"Te iubesc?" ea a șoptit.
 "Tu mă iubești?"
"Da, dar-"
„Oprește-te”, i-am spus. „Crezi că te privesc altfel? Ț i-am spus că întotdeauna am bă nuit
că s-a întâ mplat ceva...
„Dar ai sperat că nu a fost asta!” A încercat să se îndepă rteze, dar nu am lă sat-o să fugă
din nou. Nu mai. „M-ai privit înainte cu speranță și nu mai ai asta.”
„Asta chiar crezi? Asta a fost ceea ce te-a împiedicat în tot acest timp să -mi spui?
Ea îşi coborî privirea. „Toată lumea mă privește diferit odată ce știe.”
„Nu sunt toată lumea, Avery! Nu cu tine, nu cu tine. Crezi că încă nu am speranță ? Sper că
în cele din urmă vei trece peste asta? Că nu te va mai bâ ntui peste cinci ani?
Avery pă rea prea frică să vorbească în timp ce îi ghidam mâ inile spre pieptul meu,
deasupra inimii mele. "Am speranta." I-am ținut privirea. „Am speranță pentru că te iubesc
– am fost îndrăgostit de tine, Avery. Probabil chiar înainte să -mi dau seama că sunt.”
Ochii i se mariră . "M-ai iubit?"
Mi-am lipit fruntea de a ei. "Te iubesc."
"Tu mă iubești ?"
Am zâ mbit ușor. "Da dragă ."
Avery mi-a ținut privirea câ teva clipe și am vă zut chiar în secunda în care a cră pat. Câ nd
zidurile pe care ea își construise în jurul ei pentru a se descurca în fiecare zi s-au pră bușit
în sfâ rșit. Lacrimile i s-au revă rsat din ochi, atâ t de multe încâ t am crezut sincer că este
posibil ca cineva să se înece în ele. Cu totul la vedere, ea a fost dezgolită , pentru prima dată
în ultimii ani.
Emoția mi s-a tâ râ t pe gâ t în timp ce mi-am înconjurat strâ ns brațele în jurul ei. Ea a venit
de bună voie, strâ ngâ ndu-mă de că mașă . Ș i a continuat să plâ ngă și am știut că nu o pot opri.
Că trebuia să scoată asta.
Am ridicat-o în brațe și am dus-o înapoi în dormitorul meu. Am întins-o pe pat. M-am
tâ râ t lâ ngă ea, legă nâ ndu-o la pieptul meu, iar ea s-a ținut de mine în timp ce continua să
plâ ngă , de parcă i-ar fi fost teamă că o voi pă ră si.
Ș i să o pă ră sești a fost ceva care nu se va mai întâ mpla niciodată .
 Douazeci si sapte

Eram după miezul nopții câ nd telefonul mi-a vibrat de pe noptieră . Pe jumă tate adormit,
m-am ră sturnat și am plesnit pâ nă câ nd mâ na mi-a aterizat pe celulă . Stră lucirea albă
moale a luminat textul cu un singur cuvâ nt din Shortcake.
Sosire .
Lucrurile au fost cu siguranță diferite în să ptă mâ nile care au urmat zilei în care ea mi s-a
deschis.
Am zâ mbit câ nd aruncam cearșafurile de pe mine și mă gră beam prin sufragerie și
deschideam ușa de la intrare. Avery stă tea acolo, desculț și purtâ nd o pereche de pantaloni
scurti de somn și o că mașă subțire. În noaptea încă ră coroasă de început de mai, că mașa a
lă sat foarte puțin imaginației.
Ea a zâ mbit câ nd am luat-o de mâ nă și am tras-o înă untru, închizâ nd ușa în liniște în
urma noastră .
"Ce . . . ?” a șoptit ea, uitâ ndu-se la podea dintre mă suța de cafea și canapea.
Ollie stă tea întins cu fața în jos, cu obrazul sprijinit de perna pe care o bă gasesem sub fața
lui înainte să mă culc. Sforă iturile lui blâ nde aveau să se transforme în curâ nd în drujbe.
„Nu întreba”, am șoptit eu înapoi.
Chicotind în liniște, ea mi-a strâ ns mâ na. Ne-am întors repede în dormitor și, odată
înă untru, am învâ rtit-o în brațele mele. "Ce faci?" Am întrebat. „Mâ ine ai un examen la nouă
dimineața.”
"Ș tiu." Ea a mers cu spatele, ghidâ ndu-mă spre pat. Câ nd s-a așezat, am ră mas în picioare.
„Dar este ultimul meu examen și am studiat deja atâ t de mult încâ t cred că mi-e stricat
creierul.”
Am râ s. În ultima să ptă mâ nă , timpul petrecut împreună l-am petrecut studiind pentru
propriile noastre examene. — Dar nu ar trebui să dormi?
"Am fost singur." Buzele ei s-au curbat în timp ce mă tră gea de mâ ini. „Ș i mi-ai fost dor de
tine. Ș i mi-e dor. . .”
Nu trebuia să -și termine fraza. Ș tiam ce gâ ndește, ce vrea. A cunoaște adevă rul despre
ceea ce sa întâ mplat a fost o binecuvâ ntare, dar nu eram sigur cum să fac. . . Ei bine, cum să
inițiezi cu adevă rat lucrurile. Ultimul lucru pe care am vrut să -l fac a fost să o împing în
ceva pentru care nu era pregă tită . Deci nu am împins deloc.
"Dor de mine?" Am schimbat rapid subiectul. "Ș tiu. Dacă stau chiar și câ teva ore fă ră
prezența mea, poate provoca palpitații ale inimii, transpirații anormale, ocazional...
„Cred că aroganța ta este de fapt o boală .”
I-am aruncat un râ njet îngâ mfat. „Îmi place să cred că este o putere a caracterului.”
„Continuă să -ți spui asta.” Eliberâ ndu-și mâ inile, s-a ridicat în genunchi în fața mea. Gura
mi s-a uscat câ nd m-am uitat în jos la fața ei ră sturnată . „De fapt, continuă să -ți spui asta în
liniște. Chiar acum, încearcă să nu vorbești.”
 Sprâ ncenele mele s-au ridicat. "Bine . . .”
Ea a zâ mbit, dar am putut vedea culoarea din ce în ce mai adâ ncă ră spâ ndindu-se pe
obrajii ei în timp ce ea se întindea înainte, punâ ndu-și mâ inile pe pieptul meu gol, apoi s-a
întins, alunecâ ndu-și degetele pe obrajii mei. Ea mi-a ghidat capul în jos spre al ei.
„Mi-a fost dor de tine, Cam.” Vâ rful nasului ei l-a periat pe al meu. „Nu ți-a fost dor de
mine?”
Mi-am închis ochii în timp ce mi-am înfă șurat degetele de-a lungul încheieturilor ei
subțiri. "Eu am."
— Bine, murmură ea.
Buzele ei le-au zdrobit pe ale mele o dată și apoi m-a să rutat ușor. Nu era nimic
asemă nă tor să rută rilor ei, mai ales atunci câ nd pozițiile noastre au fost înclinate. Ea a
împins, lucrâ nd la cusă tura buzelor mele pâ nă am deschis. Gustul ei mi-a întunecat
gâ ndurile. Nu mi-am dat seama că mi-a lă sat fața pâ nă câ nd i-am simțit vâ rfurile degetelor
alunecâ nd sub banda că mă șilor mele de nailon.
Strâ nsoarea mea s-a strâ ns în jurul încheieturilor ei câ nd mi-am ridicat capul. „Avery,
poate că noi...”
„Poate ar trebui să mă lași să fac asta.” Pieptul ei s-a ridicat brusc în timp ce privirea i se
înclină . Nu se ascunde că voiam ca ea să facă asta. Colțurile buzelor ei se întindeau într-un
zâ mbet fermecă tor. „Cred că chiar vrei să fac asta.”
"Fac. Doamne, da, dar...
M-a tă cut cu un să rut care mi-a spus că trebuie să o las să facă tot ce vrea ea.
Îndepă rtâ ndu-mi degetele pe râ nd, mi-am lă sat mâ inile în lateral.
Asta a fost tot ea.
Avery s-a desprins și apoi mi-a să rut pe pieptul, deasupra inimii mele. M-am încordat
câ nd ea îmi trase pantalonii scurți în jos. Slă biți, pantalonii scurți s-au strâ ns pe podea într-
o secundă . M-am înțepenit, dureroasă , câ nd ea și-a pus mâ inile pe șoldurile mele și mi-a
să rutat drumul pe abdomen. Câ nd marginile pă rului ei m-au periat, mâ inile mi s-au ondulat
în pumni. Ș i ea a continuat, alunecâ ndu-mi o mâ nă în jurul față , fă câ ndu-mi corpul să se
zvâ cnească în timp ce își înfă șura degetele în jurul meu. Am pulsat — mi-a pulsat tot corpul.
Apoi respirația ei a dansat peste duritatea mea.
I-am prins obrazul, oprind-o. „Avery, nu trebuie să faci asta.”
Ea a ridicat capul. "Dar vreau să ."
Gura mi s-a deschis, dar cuvintele – oricare naiba ar fi fost ele – mi-au murit pe limba
câ nd ea m-a luat în gura ei. Senzația a explodat în mai multe puncte. Mi-am dat capul pe
spate, gemâ nd în timp ce mâ na ei se mișca, stabilă și puternică în ritm cu gura ei.
Nu am vrut să rezist. Spatele meu s-a aplecat în timp ce mă lucra. La dracu. nu am putut
rezista. Nu era nicio cale. Eliberarea s-a fă cut prin mine în timp ce șoldurile mele s-au
smucit. Am încercat să o trag, dar era prinsă de el. Ea nu mergea nică ieri. Am venit,
strigâ ndu-i numele.
După ceea ce i s-a pă rut pentru totdeauna, ea s-a retras. În timp ce pieptul meu s-a ridicat
și a că zut zdrențuit, în timp ce i-am aruncat un să rut al naibii de aproape fă ră ră suflare pe
frunte. „Avery. . .”
"Ti-a placut?"
Am tușit un râ s. "Am iubit ."
„Învă ț rapid.”
 Al naibii de dreaptă era. Punâ ndu-mi mâ inile pe umerii ei, am condus-o pe spate.
„Avery?”
Ș i-a lă sat mâ inile să cadă lâ ngă cap. „Da?”
"Pregateste-te."
O privire nedumerită îi stră bă tu faţa. „Pregă tește-te pentru ce?”
I-am capturat gura, lă sâ ndu-mi buzele și limba să -i spună exact pentru ce să se
pregă tească și a trecut mult timp pâ nă câ nd am folosit acele două lucruri pentru altceva
decâ t să o iubesc.

„ Cocoși! Am pră jituri!”

"Oh! Ce fel?" Vocea lui Shortcake pluti din dormitor.
Mi-a lă sat ușa descuiată , ceva despre care va trebui să vorbesc cu ea mai tâ rziu, dar chiar
acum aveam o farfurie caldă de livrare specială . M-am întors în dormitor, gă sind-o întinsă
pe pat, cu mâ inile încrucișate pe stomac.
„Pră jituri cu unt de arahide”, i-am spus. „Dar special.”
Ea zâ mbi în timp ce își întindea picioarele goale. „Cum sunt ei speciali?”
„Ei bine, pe lâ ngă faptul că tocmai le-am copt în cinstea că ai terminat ultimul examen, nu
sunt orice fel de pră jituri cu unt de arahide.” Am așezat farfuria pe noptieră . „Dar pră jiturile
lui Reese cu unt de arahide.”
Sprâ ncenele ei s-au ridicat. „Ș i asta îi face diferiți?”
„La naiba da.” Am să rit pe pat, râ njind în timp ce Shortcake a să rit. "Ce faci aici?"
„A fi leneș.”
Am studiat-o mai atent. "Esti bine?"
"Da." Câ nd ea a zâ mbit și a ajuns la ochi, m-am relaxat. „Cookie?”
„Cookie. . .” M-am întins, uitâ ndu-mă pe farfurie după una care pă rea umedă . Odată ce m-
am stabilit pe unul, l-am predat.
Ț inâ ndu-și o mâ nă sub bă rbie, ea a mușcat și a gemut imediat. „O, Doamne, acestea sunt . .
.” A mai luat o mușcă tură . „Al naibii de bine.”
"Nu-i așa?" Am luat unul, bă gâ ndu-mi totul în gură .
Shortcake a întins mâ na după altul și am apucat farfuria, ținâ nd-o departe de ea. M-a lovit
cu pumnul în stomac. I-am dat o pră jitură .
După ce ne-am mâ ncat greutatea în bună tatea cu unt de arahide, m-am întins lâ ngă ea și
i-am luat o șuviță din pă r, învâ rtindu-l în jurul degetelor mele. I-am lovit capetele peste nas
în timp ce ochii i s-au închis. „Așadar, cum te simți să fii în sfâ rșit un student în doi ani la
facultate?”
Ș i-a luat pă rul de la mine. „În mod oficial, nu sunt student în doi ani. Nu pâ nă câ nd școala
va începe din nou în toamnă .”
— Acum te consider student al doilea. Fă ră descurajare, am prins o altă șuviță și i-am tras
pe obraz. „Ceea ce spun eu merge.”
„Atunci, cum te simți în sfâ rșit să fii senior? Anul viitor este ultimul tă u.”
"Uimitor." I-am urmă rit buza inferioară . „Se simte uimitor.”
Shortcake s-a rostogolit pe o parte, înfă șurâ ndu-și degetele în jurul gulerului că mă șii
mele. „Se simte al naibii de bine să fii student în doi ani.”
„Ar fi mai bine dacă nu te-ai înscrie la cursurile de vară .”
 — Adevă rat, a fost de acord ea.
Dar ar merge. Fă ceam tabă ra de fotbal de vară cu copiii, așa că aș fi oricum aici.
Ea s-a clă tinat mai aproape, sprijinindu-și capul pe umă rul meu în timp ce a aruncat un
picior peste mine.
"Destul de aproape?" Am întrebat.
"Nu."
Am râ s în timp ce îmi treceam degetele în sus și în jos pe coloana ei într-o linie lentă și
inactivă , în timp ce îmi întorceam capul, să rutâ nd-o pe frunte. Aceste momente de liniște au
fost cele mai bune. Aproape că ațițisem câ nd ea s-a rostogolit brusc, că lare pe șoldurile
mele.
— Hei, spuse ea.
Mi-a plă cut încotro se îndrepta asta. Mi-am trecut mâ inile peste talia ei. "Hei acolo."
„Așa că m-am gâ ndit puțin.”
"Oh Doamne."
"Taci." S-a aplecat, să rutâ ndu-mă încet. „De fapt, m-am gâ ndit mult. Este ceva ce vreau să
fac.”
"Ce?" Mi-am alunecat mâ inile în jos peste pantalonii ei scurți, așezâ ndu-i pe coapsele ei.
Își suge buza de jos între dinți. "Eu vreau sa merg acasa."
Nu mă așteptam la asta și nici nu mi-a plă cut. „Te-ai întors în Texas?”
"Da."
"Pentru câ t timp?"
Ș i-a pus mâ inile pe burta mea și s-a legă nat pe spate, apă sâ nd pe mine. M-am încordat, cu
ochii îngustați la ea. Am avut un sentiment care a fost total intenționat.
— Nu scapi atâ t de ușor de mine, spuse ea. „Doar o zi sau două .”
"La naiba. Acolo merge planul meu de a-mi petrece vara ca un burlac nebun de sex.”
Shortcake își dă du ochii peste cap.
„Ce vrei să faci dacă te întorci acolo?”
„Vreau să -mi vă d pă rinții. Trebuie să vorbesc cu ei.”
Am bă tut-o pe coapse. „Despre ce s-a întâ mplat?”
„Nu am vorbit niciodată cu ei despre ce sa întâ mplat, nu din noaptea aceea.” Mi-a potrivit
mișcă rile cu degetele de-a lungul pieptului meu. „Trebuie să vorbesc cu ei. Ș tiu că sună ca
un festival de că țele, dar trebuie să le spun că ceea ce au fă cut a fost greșit.”
„Nu sună ca un festival de că țele, dar crezi că este înțelept?” Mi-am pus mâ inile peste ale
ei. „Vreau să spun, crezi că te va ajuta și nu. . .”
"Raneste-ma?" Ea a zâ mbit. „Nu mai pot face pă rinții mei care să mă ră nească , dar simt că
trebuie să -i confrunt. Asta mă face o persoană rea?”
"Nu." Nu mi-a plă cut sunetul asta. Mai puteau să o facă ră u.
„Trebuie să fac asta. Trebuie să vorbesc și cu Molly.
Bine. Chiar nu mi-a plă cut sunetul asta. "Ce?"
„Trebuie să vorbesc cu ea și să încerc să -i explic de ce am fă cut ceea ce am fă cut. Ș tiu că
este riscant și dacă se întoarce și mă mușcă în fund cu nedezvă luirea, atunci o face, dar dacă
o pot face să înțeleagă doar un pic, atunci poate că o va ajuta și ea nu va mai lua legă tura cu
mine. ”
„Nu știu despre asta. Fata pare că nu este cea mai stabilă persoană de acolo.”
„Nu e nebună ”, a spus ea. „E pur și simplu supă rată și are un motiv să fie.”
 „Ș i nu tu ești motivul pentru care i s-a întâ mplat.” I-am dus mâ inile la buze, să rutâ nd
degetele. "Stii asta, nu? Nu ești responsabil.”
A ră mas tă cută câ teva clipe. „Trebuie să fac asta pentru mine și pentru Molly. Nu mai
vreau să fug, Cam. Ș i știu că nu voi putea niciodată să las asta în urmă . Ce s-a întâ mplat . . .
Ei bine, va fi întotdeauna o parte din mine, dar nu voi fi eu. Nu mai."
Nu asta am vrut să facă și nu credeam că are nevoie cu adevă rat. Ceea ce nu și-a dat
seama era că deja începuse să se împace cu totul, dar n-am să o opresc. „Ș tii ce cred?”
"Sunt extraordinar?" Zâ mbetul ei era obraznic.
„Pe lâ ngă asta.”
"Ce?"
— Cred că ai ajuns deja atâ t de departe, Avery. Cred că ai acceptat că va face parte din
tine, dar nu ești tu. Pur și simplu nu ți-ai dat seama de asta, dar dacă vrei să faci asta, atunci
vei face asta și voi fi acolo cu tine.”
„Vrei să mergi cu...”
Ea a țipat câ nd mă schimbam, rostogolindu-o pe spate. am plutit peste ea. „Nu faci asta de
unul singur. La naiba naibii de nu. Merg cu tine. Ș i nu mă convingeți să nu fac asta. Câ nd
vrei să faci asta?”
Privindu-mă pentru o clipă lungă , ea a zâ mbit. „Aveți planuri în acest weekend?”
"Iisus."
Shortcake și-a pus vâ rful degetelor pe obrazul meu. „Trebuie să fac asta.”
Am aruncat un să rut în vâ rful nasului ei. „Nu cred că ai, scumpo, dar dacă crezi că o faci,
atunci asta contează .”
„Chiar vrei să vii cu mine?” ea a șoptit.
— E o întrebare stupidă , Avery. Ș i da, există întrebă ri stupide. Acesta a fost unul dintre ei.
Bineînțeles că voi fi acolo cu tine.”
Buzele ei se întinseră într-un zâ mbet larg și frumos. "Te iubesc."
"Ș tiu."
"Obraznic."
"Încreză tor." Am să rutat-o încet. "Te iubesc dragă ."
Ea a început să -și înfă șoare brațele în jurul meu, dar m-am îndepă rtat, urcâ nd pe
marginea patului. "Hei!" Ea se încruntă . "Vino înapoi aici."
"Nu. Avem lucruri de fă cut.” I-am luat mâ inile, ridicâ nd-o de pe pat. „Ș i dacă începi să mă
simți sus, nu vom face nimic.”
Expresia de pe chipul ei era uluită . "Ce facem?"
M-am aplecat, ridicâ nd-o peste umă r, apoi m-am pivotat spre uşă . „Avem niște bilete de
rezervat.”
 Douăzeci și opt

T exas era fierbinte. Ca cercurile iadului cam fierbinți. Chiar și în interiorul umbrit al
mașinii de închiriat, cu aer rece care curgea din orificiile de ventilație, că ldura pă trundea
din fiecare cră pă tură minusculă .
Nu-mi venea să cred că sunt de fapt în Texas.
Privirea mea a plecat de la fâ ntâ na de marmură la casa de dimensiuni monstruoase.
Avery nu glumea câ nd a spus că pă rinții ei sunt bogați. Erau ca 1 la sută . La naiba, poate
chiar jumă tate de procent.
Rezemat pe spatele scaunului șoferului, am suflat lung. "La dracu."
Shortcake era în acel loc, cu o mamă care a fă cut-o pe mama lui Anthony Bates să pară
stabilă și iubitoare. Ș i eram aici afară , așteptâ nd în mașină , pe jumă tate tentat să mă
scufund în fâ ntâ nă .
Era acolo de cel puțin zece minute și nu dorise să intru cu ea înă untru. Probabil pentru că
știa că îmi voi pierde rahatul cu o iuteală . Câ nd s-a deschis cu mine în acea zi, chiar nu a
vorbit prea mult despre pă rinții ei, cu excepția modului în care aceștia au ră spuns la ceea ce
i s-a întâ mplat, dar în ultimele două să ptă mâ ni mi-a spus despre lor.
Ș i ceea ce știam, nu mi-a plă cut.
La cincisprezece minute, nu am mai putut sta. Am coborâ t din mașină și am pă șit în
că ldura înă bușitoare. Glisâ ndu-mi șapca în jur, am tras borul în jos pentru a proteja soarele.
M-am plimbat în jurul sedanului închiriat, uitâ ndu-mă la intrarea în casă . Coloanele de
marmură au fost o atingere plă cută . Câ nd m-am întors, uitâ ndu-mă peste peisajul îngrijit
care mergea câ t de departe vedeam, nu era o singură persoană care se mișca.
Locul era gol și, în ciuda temperaturilor care rupeau corpul, era frig. Nu mi-am putut
imagina pe Shortcake crescâ nd într-o astfel de atmosferă sau să -mi dau seama cum a ieșit
la fel de caldă și iubitoare ca ea.
Că mașa mea începea deja să se lipească de umeri câ nd mă întorceam la fâ ntâ nă .
Închizâ nd ochii, am vrut ca picioarele mele să nu se întoarcă și să intre în acea casă . Ș tiam
că Shortcake trebuie să facă asta singură , dar uram că se confruntă cu ei fă ră mine lâ ngă ea.
Mi-am întins mâ na, lă sâ nd apa caldă să se prelingă peste palma deschisă . Ce ar crede
pă rinții ei dacă aș face o baie? Am fost pe jumă tate tentat. Mai eram la cinci secunde să
intru în casă câ nd am auzit o ușă închizâ ndu-se în urma mea. Întorcâ ndu-mă , l-am vă zut pe
Avery coborâ nd scă rile largi de piatră .
Ea zâmbea larg.
Nu mă așteptam la asta.
Tensiunea mi-a revă rsat din umeri câ nd am alergat în jurul mașinii, prinzâ nd-o în
mijlocul aleii circulare. "Cum a mers?"
„Ah. . .” S-a ridicat pe vâ rfurile picioarelor cu sandale, și-a înclinat capul și m-a să rutat. „A
decurs cum era de așteptat.”
 M-am ținut de șoldurile ei, degetele mi s-au strâ ns în timp ce un val de poftă și iubire și
alte o mie de emoții complicate ră zbă teau prin mine. „Vrei să -mi spui despre asta?”
"La cină ?" A început să se îndepă rteze, dar i-am prins mâ na, ținâ nd-o pe loc. „O să te duc
la Chuy’s...”
„Avery?”
Oțelul mi s-a revă rsat pe șira spină rii la sunetul numelui ei și am strâ ns strâ ns pe mâ na
ei. S-a întors câ nd privirea mea s-a îngustat la bă rbatul înalt care cobora scă rile din față .
Acesta era tată l ei.
Am știut imediat.
Pă rul lui castaniu închis era gri la tâ mple și nu pă rea o zi peste cincizeci de ani. Era
îmbră cat ca și cum s-ar fi îndreptat spre clubul de golf, cu pantalonii apă sați și tricoul polo
înfipt.
„Dacă spune ceva ignorant, nu pot să promit că nu-l voi ară ta chiar aici, chiar acum”, am
avertizat-o.
Ea mi-a strâ ns mâ na. „Sper că asta nu va deveni o problemă .”
"Doar spuneam."
Tată l ei s-a oprit în fața noastră , ochii lui – identici cu ai lui Shortcake – se uitau de la fiica
lui pâ nă la locul în care mâ inile noastre erau unite. L- am îndrăznit să spună un lucru.
— El este Cameron Hamilton, spuse ea, dresindu-și glasul. „Cam, acesta este tată l meu.”
Deoarece ar fi nepoliticos să -i dau degetul mijlociu sau să -i lovesc un pumn în față , mi-am
întins mâ na liberă . "Bună ."
Mi-a strâ ns mâ na. "Încâ ntat de cunoştinţă ."
„Ce se întâ mplă , tată ?” a întrebat ea câ nd nu i-am întors salutul politicos.
Domnul Morgansten și-a tras ochii de la mine și privirea i s-a așezat asupra fiicei lui
pentru o fracțiune de secundă , înainte de a se îndepă rta. Puteam să vă d vâ rsta pe el acum,
instalâ ndu-se în cutele din jurul ochilor și gurii lui.
Pieptul i s-a ridicat cu o respirație adâ ncă și apoi a spus: „Ș tii ce mi-a lipsit cel mai mult?
Mi-e dor să te vă d dansâ nd.”

S hortcake se descurca cu totul mai bine decâ t credeam că o va face, ceea ce însemna că nu-
i acordasem suficient credit. Fata era mai puternică decâ t ne-am dat seama oricare dintre
noi.
La cină , ea mi-a povestit cum totul a mers pe jos, iar eu am fost supă rată și dezamă gită
pentru ea câ nd a venit vorba de modul în care a fost primită de așa-zisa ei mamă , dar Avery
fă cuse ceea ce venise aici să facă .
Ș i se pă rea că tată l ei și-a exprimat cel puțin o oarecare remușcare sau suferință .
Comentariul dansului. . . Am înțeles ce însemna. Au fost atâ t de multe lucruri pe care Avery
a pierdut și din cauza propriei ignoranțe, la fel și pă rinții ei.
Încă mai voia s-o vadă pe Molly mâ ine și, indiferent ce am încercat la cină să se
ră zgâ ndească , era hotă râ tă și aveam să o susțin câ t puteam de bine. Dar, să fiu sincer, nu
voiam nimic altceva decâ t să o aduc înapoi acasă și departe de toate astea.
Câ nd ne-am întors în camera de hotel în acea seară , Shortcake a dispă rut imediat în baie
pentru a face un duș rapid. Am urmă rit-o cum se retră gea cu o sprâ nceană arcuită . Se purta
ciudat de la sfâ rșitul cinei, gră bită să se întoarcă aici. Habar n-aveam ce pune la cale, dar m-
am forțat să mă întind în loc să mă ală tur ei în duș, ceea ce era ceva ce îmi doream foarte,
foarte ră u să fac.
Am descoperit telecomanda și încă încercam să -mi dau seama ce canal era atunci câ nd
aburul a ieșit din ușa deschisă a bă ii aproximativ două zeci de minute mai tâ rziu. Mi-am
ridicat privirea și aerul s-a oprit în plă mâ ni.
Stă tea în prag, cu pă rul roșu închis, lipit de umeri. Purta doar un prosop alb.
Sfinte rahat.
M-am ridicat, fă ră cuvinte, în timp ce privirea mea a trecut peste ea, începâ nd de la
vâ rfurile degetelor pictate de la picioare și terminâ nd la obrajii ei îmbujorați. Pielea mi s-a
strâ ns în timp ce ea se îndrepta spre locul în care stă team eu, cu degetele încovoiate în jurul
prosopelului înnodat dintre sâ nii ei.
Am închis ochii. „Avery.”
Ea mi-a pus o mâ nă pe umă r și s-a urcat, așa cum fă cuse seara pe canapea, că lare pe
mine. „Cam?”
Un mic râ njet mi-a despicat buzele; a fost tot ce am putut să mă descurc în timp ce o
strâ ngeam de șolduri.
"Ce aveți de gâ nd să faceți?"
"Nimic." Ea fă cu o pauză . "Tot."
Privirea mi-a că zut pâ nă la nod. „Acestea sunt două lucruri opuse.”
"Ș tiu." Ea mi-a apă sat erecția, trimițâ nd un fulger de plă cere aprinsă prin mine. "Să rută -
mă ?"
Ea nu mi-a dat șansa să ră spund, ceea ce a fost bine pentru mine. Buzele ei le-au trecut
peste ale mele, o mișcare dulce a buzelor ei. Strâ ngerea mea pe șoldurile ei s-a strâ ns câ nd
mi-a deschis buzele cu limba. Să rutul a continuat pâ nă câ nd m-am dus după ea.
La naiba, mă dorea mereu după ea.
— Atinge-mă , șopti ea. "Vă rog."
Cine dracu am fost eu să o refuz? Mi-am trecut mâ inile pe sub tivul prosopului,
alunecâ ndu-le peste coapsele ei, apropiindu-mă de centrul că ldurii ei.
— Acum, a cerut ea.
Am râ s la cererea ei îndră zneață , dar nu m-aș gră bi. Mi-am trecut dosul mâ inii peste
umezeala ei, zâ mbind câ nd ea gemea. "Ce vrei?"
Ea scoase un sunet de frustrare. „Vreau să mă atingi.”
Aducâ ndu-mi degetele aproape de locul în care mă dorea ea, m-am retras repede. „Te
ating, dragă .”
Ochii ei stră luciră . "Ş tii ce vreau să spun."
"Eu nu."
"Vă rog." Ș i-a lipit fruntea de a mea. — Te rog, atinge-mă , Cam.
M-am lasat pe spate, unindu-ne buzele. „Ei bine, câ nd spui așa, cred că înțeleg ce vrei să
spui.”
— În sfâ rșit, gemu ea.
Am râ s din nou și apoi i-am ciupit bă rbia. Corpul ei s-a smucit câ nd am strâ ns-o între
coapse. "Ca aceasta?"
"Da."
În timp ce i-am să rutat centrul gâ tului, i-am strecurat un deget în umezeala ei. "Ș i asta?"
Vocea mea era aspru, grea.
 Spatele i s-a arcuit. „Uh-huh.”
Înfă șurâ ndu-i un braț în jurul ei, ca să nu se pră bușească înapoi, i-am apă sat clitorisul.
Corpul ei s-a încordat în cel mai uimitor mod. "Ce zici de asta?"
Ş oldurile ei s-au înclinat înainte. "Oh da. Cu siguranță asta.”
„Cu siguranță asta?” Mi-am pompat degetul înă untru și afară din ea încet.
Avery a gemut și am putut să ascult câ te un cor al lor toată ziua, dar apoi s-a întins între
noi și a desfă cut nodul. Prosopul alunecă departe de ea, fluturâ nd pe podea.
Mâ na mi s-a oprit.
Mi-a să rit inima.
Penisul mi s-a întă rit și a pulsat.
Sâ nii trandafirii se ridicau în sus, obrajii înroșiți și picioarele larg ră spâ ndite peste ale
mele. . . . La naiba, ea era. . . era uluitoare.
Mi-am trecut cealaltă mâ nă peste sâ nul ei, fixat câ nd vâ rful s-a încrețit. „La naiba,
Avery. . .”
Ș i-a pus mâ na peste a mea. „Nu te opri.”
„Nu plă nuiam la asta.”
„Nu ceea ce am vrut să spun.” Întinzâ ndu-se cu cealaltă mâ nă , a gă sit fermoarul la blugii
mei. — Te vreau, Cam.
"Ma ai." M-am mutat la celă lalt sâ n al ei. „Mă ai atâ t de naibii.”
Avery a zâ mbit în timp ce și-a înfă șurat mâ na în jurul încheieturii mele, tră gâ ndu-mi
mâ na departe de că ldura ei. "Chiar te vreau." Mi-a desfă cut fermoarul pantalonilor,
degetele ei m-au periat, iar eu m-am înfiorat. „Nu mă vrei?”
"Mai mult decâ t știi." Am gemut în timp ce ea m-a luat cu palma. „Avery. . .”
Mâ na ei a dispă rut și nu știam dacă ar trebui să fiu recunoscă tor sau dacă ar trebui să
încep să înjurez. Dar apoi mi-a tras că mașa în sus, peste capul meu. „Vreau asta, Cam.”
Câ nd cuvintele ei au pă truns prin ceața roșie care îmi aburiu gâ ndurile, am inspirat
adâ nc. „Ești sigur, Avery? Pentru că dacă nu ești, noi nu avem...
M-a să rutat, alunecâ ndu-și mâ inile pe pieptul meu. "Sunt sigur."
Am înghețat, cu mâ inile pe șoldurile ei, apoi am rostogolit-o pe spate. Peste ea, i-am prins
buzele, să rutâ nd-o cu tot ce aveam în mine. Poate alt tip ar fi întrebat-o din nou sau ar fi
fă cut altceva, dar acele două cuvinte. Sunt sigur. Au rupt strâ nsoarea pe care o aveam
asupra stă pâ nirii mele de sine.
Rupâ nd să rutul, m-am ridicat și mi-am rupt blugii. Câ nd privirea ei a scă zut și ochii s-au
mă rit, nu m-am putut abține să nu zâ mbesc.
Avery pă rea aproape de neatins în timp ce stă tea întinsă acolo, uitâ ndu-se la mine cu acei
ochi că prui frumoși. „Aș putea să te privesc o viață întreagă . Nu va îmbă trâ ni niciodată .”
„Chiar și câ nd sunt bă trâ n?”
"Chiar si atunci."
Nemaiputâ nd aștepta, am venit la ea. Am vrut ca acest moment să fie perfect pentru ea.
Îmi doream ca totul să fie frumos și îmi doream ca ea să simtă câ t de mult o iubesc.
Așa că am început de la acele degete minuscule, mergâ nd pe picioarele ei și peste
stomacul ei moale cu să rută ri. Mi-am luat timpul, sug și ciugulind pâ nă câ nd vâ rfurile
sâ nilor ei erau strâ nși și gâ fâ ia. Fiecare parte a mea se simțea dură , grea și umflată , dar o
voiam pregă tită , chiar dacă dorința crudă și intensă mă că lă rea să conduc adâ nc în ea.
 Corpul ei s-a arcuit lâ ngă al meu câ nd am ajuns din nou la buzele ei. Mutâ ndu-mi
greutatea pe un braț, mi-am potrivit împingerile limbii cu degetul și apoi cu două ,
întinzâ nd-o încet.
Ea mi-a strâ ns brațele, pă rțile laterale în timp ce se mișca neliniștită și câ nd am pus gura
la ea acolo jos, s-a desfă șurat într-un mod care aproape m-a destră mat chiar atunci.
Tremuram ca o buruiană în mijlocul unei furtuni în timp ce mă ridicam, poziționâ ndu-mă
între coapsele ei. Înfă șurâ ndu-mi mâ na în jurul meu, ne-am aliniat trupurile. Primul contact
cu umezeala ei a transmis cioburi de plă cere prin mine.
A fost un moment câ nd nu te puteai opri și eu eram în acea parte, cu trupul tremurâ nd de
nevoie, dar am așteptat-o. I-am dat timp.
„Te iubesc”, i-am spus, sprijinindu-mi mâ na pe obrazul ei. "Te iubesc asa de mult."
Brațele ei m-au înconjurat, ținâ ndu-mă strâ ns, îndemnâ ndu-mă înainte. "Te iubesc."
Lă sâ ndu-mi mâ na pe șoldul ei, am adâ ncit să rutul în timp ce mi-am rostogolit șoldurile în
ale ei. Ea s-a înțepenit sub mine și gâ fâ itul ei blâ nd de surpriză a mers direct în sufletul
meu.
m-am linistit. "Te simți bine?"
Ea a dat din cap. "Da."
Nu am vrut să o ră nesc și știam că trebuie să doară . Am ră mas nemișcat, adâ nc în ea.
Inima mi-a scă pat de sub control câ nd i-am să rutat colțul buzei și apoi pe cealaltă . Gura i s-a
deschis, iar eu m-am strecurat înă untru, gustâ nd-o încet, dâ ndu-i timp corpului să se
adapteze.
Am gemut în timp ce ea și-a înclinat șoldurile tentativ, creâ nd o frecare uluitoare între
noi. „Av. . .”
Ea a fă cut-o din nou, iar eu m-am legă nat înapoi. Un strigă t de plă cere a smuls din ea în
timp ce mă strâ ngea în strâ ngere, înfă șurâ ndu-și picioarele în jurul taliei mele. Între asta și
felul în care și-a mișcat șoldurile, m-am pierdut în ea în cel mai glorios mod posibil.
Doamne . . . nimic nu se simțea ca ea și nimic în comparație cu sentimentul ei, despre cum
a invadat fiecare celulă a ființei mele. Nu eram eu. Nu era ea. Pe mă sură ce ne mișcam
împreună , cu gura lipită una de cealaltă , cu mâ inile explorâ nd și șoldurile etanșâ ndu-ne,
eram doar noi .
Avery s-a rupt sub mine, aruncâ ndu-și capul afară și strigâ nd numele meu câ nd am
alunecat o mâ nă între noi, atingâ nd-o în timp ce mă așezam de ea. Simțind spasmele
strâ nse, felul în care s-a ținut de mine a fost prea mult.
„Avery,” am mormă it, îngropâ ndu-mi capul în umă rul ei, în timp ce eliberarea mea suflă
prin mine, șocant în intensitatea ei.
Eliberarea a simțit că vine în valuri strâ nse. M-am odihnit deasupra ei, corpul meu
zvâ cnind la fiecare două momente. A trecut pentru totdeauna înainte să am încredere în
mine să mă mișc. Un sunet profund a venit din pieptul meu câ nd am ieșit din ea.
Am să rutat-o și am dracu dacă nu simțeam o senzație de arsură în fundul gâ tului. Am
clă tinat din cap, uluit de forța a ceea ce simțeam. "Asta a fost . . . nu sunt cuvinte. Esti bine?"
Ș i-a pus mâ inile pe obrajii mei și au tremurat ușor. În privirea ei constantă , am vă zut
oglinda a ceea ce simțeam. "Perfect. Ai fost perfect.”
Adevă rul era că , dacă eram perfect, era doar din cauza ei. Ar fi doar din cauza ei.
 Douazeci si noua

Acolo trebuie să fiu.

Acestea erau cuvintele lui Avery în timp ce îi vorbise celeilalte fete. Molly. Mă stră duisem
să nu fiu supă rată câ nd vă zusem semnul roșu de pe obrazul ei. Singurul lucru care a ajutat a
fost auzirea acestor cuvinte.
Shortcake a primit în sfâ rșit.
Vindecarea de care avea nevoie se afla în adevă r, vorbind cu pă rinții ei și vorbind cu
Molly, dar începuse să se vindece în februarie, apoi din nou în aprilie. Să meargă în Texas a
fost ceva ce simțea că trebuie să facă și o fă cuse.
Așa că am adus-o acasă și am fost aici, înapoi în statul oarecum mai ră coros al Virginia de
Vest, cu o seară înainte ca Avery să -și înceapă cursurile de vară și eu am început să lucrez
cu copiii în tabă ră .
Shortcake stă tea pe podeaua bucă tă riei vizavi de mine, cu picioarele goale ascunse sub
ea. A purtat una dintre că mă șile mele și asta a fost tot. Mi-a fost greu să mă gâ ndesc la
altceva decâ t asta.
Între noi, Michelangelo și Raphael se dă deau capul în prezent.
„Este ca o versiune broască țestoasă a smack talk”, a spus ea, cu sprâ ncenele ciupit. „Nu
sunt sigur că se plac.”
Am zâ mbit în timp ce m-am rezemat de frigider, trecâ ndu-mi mâ na peste pielea goală a
abdomenului. „Încă au nevoie de ceva timp. Ș i Mikey-Mike este teritorial.”
„Oh, dă vina pe țestoasa mea.” Ea și-a dat ochii peste cap. „Ai tai au început mai întâ i
prostiile cu capul.
Cronometrul a sunat și m-am urcat în picioare, îndreptâ ndu-mă spre sobă . „Tocmai le
ară ta celor tale cine este șeful.”
„Michelangelo este șeful.” Shortcake își ridică bă iatul, dâ ndu-l la câ țiva metri înapoi.
Privind pră jiturile de ciocolată și gă sindu-le gata, m-am spă lat rapid pe mâ ini, apoi am
luat o mă nușă de cuptor pe care eram sigur că Shortcake nu o folosea niciodată . Eticheta
era încă pe ea. Râ njind, l-am rupt și apoi am scos tava din cuptor. Fursecurile erau foarte
mari, aurii și ară tau atâ t de lipicioase.
„Sunt gata?” Ea ridică privirea, cu ochii stră lucitori.
„Îți vei arde limba.” Am aruncat mă nușa deoparte. "Din nou."
Ea zâ mbi. „Dar merită atâ t de mult.”
„Uh-huh.” M-am îndreptat spre ea, bucurâ ndu-mă de felul în care obrajii ei încă s-au
îmbujorat câ nd ochii i s-au cufundat sub buricul meu. Coborâ nd, i-am să rutat buzele
întoarse în sus. "Le da-"
Celula mi-a dispă rut din sufragerie. "Revin imediat."
 Ea a dat din cap în timp ce eu evitam cu grijă să că lc pe o biată broască țestoasă și să mă
traumatizez pe mine și pe Shortcake. Mi-am scos mobilul de pe mă suța de cafea. Un oftat de
ușurare m-a ieșit câ nd am vă zut că era de la sora mea.
Ieșit din operație. Fac bine. Te voi suna mai târziu.
Închizâ nd ochii, am spus o mică rugă ciune. Nu fusese o intervenție chirurgicală majoră ,
dar tot era o intervenție chirurgicală și s-au întâ mplat lucruri nenorocite în spitale. Era
acasă . Asta a fost bine, dar. . .
— Asta a fost Teresa?
Lă sâ nd telefonul jos, m-am întors. Avery stă tea în uşă , ţinâ nd în braţe două ţestoase care
se zvâ rcoleau. Combinâ nd asta cu că mașa pe care scria I WANNA BE YOUR MANWICH, a
fost o priveliște destul de adorabilă .
"Da."
Ea a condus cele două țestoase pâ nă la habitatul lor și le-a așezat ușor înă untru. În timp
ce ea închise capacul, cei doi tipi verzi s-au privit imediat din colțurile lor. „Este bine? Cum
a decurs operația?”
„Ea spune că e bine. A fost doar un text.” Am fă cut o pauză . — Ea a spus că mă va suna
mai tâ rziu.
Cu fața spre mine, sprâ ncenele ei erau ciupit de îngrijorare. Dacă ar ști cineva cu ce se
confruntă Teresa chiar acum, ar fi Shortcake, cu toți anii ei de dans. „Nu a spus nimic despre
dans?”
Am clă tinat din cap în timp ce îmi strâ ngeam buzele. Teresa și-a rupt ACL în urmă cu o
să ptă mâ nă în timpul unui recital. Pentru sportivi și dansatori, ar putea fi o accidentare
fatală pentru cariera lor. Tot ce și-a dorit sora mea să facă era să devină dansatoare
profesionistă . Numai timpul ar spune dacă asta ar fi posibil.
Dar din ceea ce spusese mama, nu ară ta bine.
Shortcake a dispă rut în bucă tă rie, s-a spă lat pe mâ ini și s-a întors. Apropiindu-se de mine,
și-a înfă șurat brațele în jurul taliei mele și și-a lipit obrazul de pieptul meu. Pielea îi era
caldă .
— Îmi pare ră u, spuse ea.
"De ce iti ceri scuze?" Mi-am încrucișat brațele în jurul ei, ținâ nd-o aproape.
— Pentru că știu că ești îngrijorată , a spus ea, frecâ ndu-și obrazul de-a lungul pielii mele.
„Ș tiu că această ră nire este gravă . Sper doar că nu este atâ t de grav pe câ t se poate.”
I-am scă pat un să rut în vâ rful capului în timp ce mi-am alunecat mâ na pe coloana ei,
legă nâ ndu-i ceafa. "Ş i eu."
A ră mas tă cută câ teva clipe. "Mulțumesc."
Râ zâ nd încet, m-am lă sat pe spate ca să -i pot vedea fața. „Acum pentru ce îmi mulțumești,
dragă ?”
„Îți mulțumesc că ai fost cu mine în Texas.”
I-am luat obrazul cu o mâ nă . „Mi-ai mulțumit deja pentru asta.”
„Ș i mi-ai spus că nu trebuie să -ți mulțumesc.” Ș i-a pus mâ na peste a mea. „Dar trebuie să -
ți mulțumesc din nou, pentru că nu aș fi fă cut-o fă ră tine.”
„Da, ai fi fă cut-o.”
Ea clă tină din cap. „Poate că aș fi fă cut-o, dar nu știu cu adevă rat. Aveam nevoie de tine
acolo și erai acolo, fă ră întrebă ri. Nu pot să -ți mulțumesc suficient pentru asta – pentru tot.”
„Oh, Shortcake, încă nu trebuie să -mi mulțumești.”
 "Dar eu . . .” Ea se opri, încruntat. „ Tortă scurtă? ”
Mi-am deschis gura și apoi mi-am dat seama că am alunecat. Lă sâ ndu-mi mâ inile jos, m-
am dat înapoi și am râ s. „Am spus asta cu voce tare?”
„Da. Ați cam fă cut-o.” Ea trase de tivul că mă șii împrumutate. Curiozitatea îi umplu chipul.
"Ce-i cu aia?"
Dă -mi naiba, dar am simțit că încep să -mi ardă obrajii.
Ochii i se mariră în timp ce zâ mbea. „Roșești! Doamne, chiar roșești!” Ea m-a ciupit pe
obraz. „Trebuie să știu acum de ce ești atâ t de îmbujorat .”
„Ce primesc dacă îți spun?”
M-a prins cu o privire arcuită care spunea ce nu aș primi dacă nu i-aș spune. Privirea aia
urâ tă m-a încâ ntat. Apoi, din nou, câ nd a respirat, mi-a fă cut că ldură .
„Este într-adevă r un fel de stupid.” Prinzâ nd-o de mâ nă , am tras-o înapoi spre mine.
Odată ce a fost suficient de aproape, am coborâ t jos și i-am strecurat un braț sub picioare.
"Hei!" M-a pocnit pe spate. „Nu mai încerca să -ți distragi atenția...” Ț ipă ea în timp ce
picioarele ei ieșiră de pe podea. „Cam!”
Ridicâ nd-o, am ținut-o aproape de pieptul meu în timp ce mă întorceam spre hol. „Nu vă
distrag atenția. Te ajut să te întorci în dormitor.”
Ea miji ochii. „Pe lâ ngă faptul că nu am nevoie de ajutor să mă întorc în dormitor, de ce
mă duci înapoi în dormitor?”
„Nu mergi suficient de repede”, i-am spus în timp ce o duceam în pat. "Hei."
Privirea ei a devenit exasperată . "Ce?"
Am fă cut cu ochiul o secundă înainte să o las pe jos peste mijlocul patului. Ț ipă tul ei s-a
încheiat într-un mormă it în timp ce a să rit. Gura ei s-a deschis și am știut că era pe cale să
mă înjure în orice fel, dar direct. Eram pe ea înainte ca ea să înceapă ce avea să spună ,
strecurâ ndu-mi mâ inile în sus sub tivul că mă șii. Într-o secundă am luat-o de pe ea și era
minunat, magnific goală . Mi-am dat jos pantalonii.
I s-a scurs respirația din ea în timp ce m-am urcat pe pat, admirâ ndu-mi opera. — Deci,
spuse ea, cu vocea ei blâ ndă . „Ce zici de afacerea asta cu Shortcake?”
„Ei bine, este o poreclă .” Am să rutat spațiul dintre sâ nii ei. "Pentru dumneavoastră ."
„Atâ t m-am gâ ndit”.
Am pus un alt să rut pe partea inferioară a unui sâ n și apoi sub cutia ei toracică . „Am ieșit
cu ea prima dată câ nd te-am întâ lnit.”
„Primul... oh !” Ea a smucit în timp ce îi strâ ngeam cu limbă buricul, strâ ngâ nd cuverturile
de pe patul ei. Câ nd a vorbit din nou, vocea ei era ră gușită câ nd m-am mișcat în jos. „Prima
dată câ nd ne-am întâ lnit?”
"Da." I-am să rutat interiorul coapsei stâ ngi și apoi cel drept. „A fost ziua în care m-ai
întâ lnit în afara orelor de astronomie – o clasă pe care trebuie să o reluezi.”
Shortcake gemu. „Nu-mi aminti.”
Nu știam dacă vorbea despre curs sau despre întâ lnirea cu mine. „Câ nd te-am vă zut
prima dată pe tine și pă rul tă u. . .” Am fă cut o pauză , să rutâ nd-o între picioare. Gâ fâ itul ei
blâ nd mi-a adus un zâ mbet pe buze. „Tot ce puteam să mă gâ ndesc a fost acel Strawberry
Shortcake . . .” M-am oprit încă o dată , trecâ ndu-mi limba pe lungimea ei. „Tră jitura aceea cu
că pșuni mă fugise.”
Ea a râ s câ nd mi-am ridicat capul, tâ râ ndu-mă înapoi în sus, astfel încâ t să fim la nivelul
ochilor. "Wow. Nu înțeleg cum funcționează creierul tă u.”
 "Vă place."
"Fac." Ș i-a alunecat piciorul de-a lungul gambei mele. „Deci mi-ai spus Shortcake în capul
tă u în tot acest timp?”
Am dat din cap câ nd m-am așezat între picioarele ei. "S-ar putea să am . . . de câ teva ori."
„Ș i nu ai alunecat niciodată pâ nă acum. Wow. E cam uimitor.” Ochii ei dansau de umor. „Ș i
e cam dră guț.”
„Este cu siguranță dră guț. Este... Am gemut în timp ce ea și-a rostogolit șoldurile în sus,
ală turâ ndu-ne. "In regula, atunci . . .”
Ea a chicotit și apoi niciunul dintre noi nu a râ s sau a vorbit. Am scos un geamă t zdrențuit
la potrivirea strâ nsă . Mi-am pierdut simțul tuturor, cu excepția corpului ei și am vrut să fiu
mai adâ nc, mai aproape. Ne-am mișcat împreună , cu trupurile înroșite și încordate. A fost o
nebunie, dar nu m-am să turat de ea. La ea pă rea la fel. Gura mi s-a închis în jurul sâ nului ei
câ nd m-am bă gat în ea. M-a potrivit mișcare pentru mișcare pâ nă și-a arcuit spatele,
strigâ nd.
Eliberarea ei s-a izbit în mine. Adunâ nd-o aproape, m-am ridicat, ținâ nd-o în poală . Noua
poziție avea pofta zbâ rnind prin mine. nu am putut rezista. Nu câ nd dinții ei mici mi-au
zgâ riat gâ tul.
Au trecut minutele unde nu se auzea decâ t sunetul respirației noastre zdrențuite. Eram
încă înă untrul ei. Era o pace în această finalizare. Ș i am ținut totul în brațe.
Mai tâ rziu, mult mai tâ rziu, ne-am așezat pe pat cu farfuria de fursecuri cu ciocolată între
noi. O mică pată de ciocolată a ajuns pe buzele ei și m-am aplecat peste farfurie, să rutâ nd-o.
Ș i ei bine, am să rutat-o pe bune.
Am să rutat-o și a fost ca și cum aș fi să rutat-o pentru prima dată . Zap inițial, șocul buzelor
noastre împreună nu dispă ruseră . Mi-am dat seama că dragostea a fă cut-o așa, asigurâ ndu-
mă că un simplu să rut nu se stinge niciodată , nu își pierde niciodată stră lucirea.
Pieptul mi s-a umflat câ nd m-am tras înapoi și m-am uitat în ochii ei caldi, iar inima mea a
fă cut acel lucru nebun și stupid să rituri. Ceva despre care știam și eu că nu va dispă rea
niciodată cu adevă rat.
Shortcake și-a pus mâ na ei mică pe obrazul meu. "Ce?"
La început nu am știut ce să spun. eu . . . O așteptasem pe Avery — o așteptam de luni de
zile. La naiba, aș fi așteptat-o ani de zile, dar ea... . .
Întorcâ ndu-mi obrazul, i-am apă sat un să rut în interiorul palmei. „Îți mulțumesc că ai
încredere în mine.”
 Gata pentru mai mult?
Citiți mai departe pentru o scurtă privire la următoarea poveste fabuloasă de la J.
Lynn

Fi
cu mine
 unu

ceaiul dulce avea să fie moartea mea. Nu pentru că ar conține suficient zahă r încâ t să te
poată trimite într-o comă diabetică după un slurp. Sau pentru că fratele meu aproape că a
provocat o gră madă de mașini triple, deplasâ nd camionul într-o întoarcere bruscă , după ce
a primit un mesaj text care conținea doar două cuvinte.
Dulce. Ceai.
Nu. Solicitarea de ceai dulce mă aducea față în față cu Jase Winstead, întruchiparea fizică
a fiecă rei fantezii de fete și apoi unele, în afara campusului și în fața fratelui meu.
O, dulce Maria, mama tuturor bebelușilor din lume, asta avea să fie ciudat.
De ce, oh, de ce a trebuit fratele meu să -i trimită un mesaj lui Jase și să -i menționeze că
eram în capă tul lui de oraș și să întrebe dacă are nevoie de ceva? Trebuia să mă ducă în jur
ca să mă pot familiariza cu peisajul. Deși peisajul la care urma să asist era cu siguranță mai
bun decâ t ceea ce vă zusem în acest județ.
Dacă vedeam un alt club de striptease, aveam să ră nesc pe cineva.
Cam s-a uitat la mine în timp ce mergea în viteză pe drumul din spate. Am pă ră sit Ruta
acum 9 ani. Privirea lui a coborâ t de pe fața mea că tre ceaiul pe care l-am strâ ns în mâ ini. El
a ridicat o sprâ nceană . — Ș tii, Teresa, ai putea pune asta într-un suport pentru pahare.
Am clă tinat din cap. "E în regulă . O voi ține.”
"Bine." Cam scoase cuvâ ntul, concentrâ ndu-se asupra drumului.
Mă comportam ca un spaz și trebuia să -l joc cool. Ultimul lucru de care avea nevoie
oricine pe lumea asta era Cam să afle de ce aveam motive să mă comport ca un obstacol pe
crack. „Deci, um, am crezut că Jase locuiește lâ ngă colegiu?”
Suna casual, nu? O, Doamne, eram destul de sigur că vocea mea se sparse la un moment
dat în timpul acelei întrebă ri nu atâ t de inocente.
„Da, dar își petrece cea mai mare parte a timpului la ferma tată lui să u.” Cam și-a încetinit
camioneta și a atâ rnat strâ ns la dreapta. Ceaiul aproape a ieșit pe fereastră , dar l-am strâ ns
de moarte. Ceaiul nu ducea nică ieri. — Îți amintești de Jack, nu?
Bineînțeles că am fă cut-o. Jase avea un frate de cinci ani pe nume Jack și știam că
bă iețelul însemna lumea pentru el. Mi-am amintit obsesiv tot ceea ce am aflat vreodată
despre Jase într-un mod în care mi-am imaginat că fanii Justin Bieber fă ceau despre el.
Oricâ t de jenant ar suna, era adevă rat. Jase, fă ră să știe el și întreaga lume, ajunsese să
însemne o mulțime de lucruri pentru mine în ultimii trei ani.
Un prieten.
Harul mâ ntuitor al fratelui meu.
Ș i sursa îndră gostirii mele.
Dar apoi cu un an în urmă , chiar la începutul ultimului an de liceu, câ nd Jase îl etichetase
cu Cam și vizitase acasă , devenise ceva foarte complicat. Ceva despre care o parte din mine
nu voia altceva decâ t să uite – dar cealaltă parte a mea a refuzat să renunțe la amintirile
buzelor lui împotriva mea sau la felul în care mâ inile lui se simțiseră trecâ nd peste corpul
meu sau la felul în care el gemuse numele meu. de parcă i-ar fi provocat o durere
extraordinară .
Oh, Doamne . . .
Obrajii mi s-au încă lzit în spatele ochelarilor de soare la amintirea vie și mi-am întors fața
spre fereastră , pe jumă tate tentată să dau geamul în jos și să scot capul afară . Aveam atâ t de
nevoie să o trag împreună . Dacă Cam ar descoperi vreodată că Jase m-a să rutat, l-ar ucide și
și-ar ascunde trupul pe un drum rural ca acesta.
Ș i asta ar fi al naibii de rușine.
Creierul meu s-a golit de orice de spus și aveam atâ t de nevoie de o distragere a atenției
chiar acum. Transpirația de la ceai și propriile mele mâ ini tremură toare fă ceau greu să mă
țin de ceașcă . L-aș fi putut întreba pe Cam despre Avery și asta ar fi funcționat, pentru că lui
Cam îi plăcea să vorbească despre Avery. Aș fi putut să întreb despre cursurile lui sau să
încep să vorbesc despre ale mele, dar tot ce puteam face era să mă gâ ndesc la faptul că
aveam să -l vă d în sfâ rșit pe Jase într-o situație în care nu putea fugi de mine.
Copacii groși de pe ambele pă rți ale drumului au început să se ră rească și prin ei au
devenit vizibile pă șuni verzi. Cam coti pe un drum îngust. Camionul a să rit în gropi,
fă câ ndu-mi stomacul greoi.
Sprâ ncenele mele s-au coborâ t câ nd am trecut printre doi stâ lpi maro. O verigă de lanț
era întinsă pe pă mâ nt, iar în stâ nga era un mic semn de lemn pe care scria WINSTEAD:
PROPRIETATE PRIVATĂ . Ne-a întâ mpinat un lan mare de porumb, dar tulpinile erau
uscate și galbene, ară tâ nd de parcă erau la câ teva zile să se ofilească și să moară . Dincolo de
ei, mai mulți cai mari pă șteau în spatele unui gard de lemn că ruia îi lipseau multe dintre
panourile din mijloc. Vacile se plimbau pe cea mai mare parte a proprietă ții în stâ nga, grase
și cu aspect fericit.
Pe mă sură ce ne apropiam, a apă rut un hambar vechi. Un hambar vechi înfricoșă tor,
precum cel din Masacrul cu ferăstrău cu lanț din Texas, complet cu chestia înfioră toare cu
busola cu cocoș care se rotește pe acoperiș, iar la câ țiva metri dincolo de hambar era o casă
cu două etaje. Pereții câ ndva albi erau gri și chiar și din camion mi-am dat seama că se
desprindea mai multă vopsea decâ t era pe casă . Prelată albastră acoperea mai multe
secțiuni ale acoperișului și un coș de fum pă rea să se pră bușească pe jumă tate. Că ră mizi
roșii pră fuite erau stivuite pe marginea casei, de parcă cineva ar fi început să repare hornul,
dar s-a plictisit și a renunțat. În spatele hambarului era și un cimitir de mașini dă râ mate, o
mare de camioane și sedanuri ruginite.
Ș ocul a trecut prin mine câ nd m-am așezat puțin mai drept. Aceasta a fost ferma lui Jase?
Din anumite motive, mi-am imaginat ceva mai mult. . . la zi?
Cam a parcat camionul la câ țiva metri mai în spate de hambar și a oprit motorul. S-a uitat
la mine, urmă rindu-mi privirea spre casă . Deblocâ ndu-și centura de siguranță , oftă .
„Pă rinții lui au avut o perioadă foarte grea. Jase încearcă să ajute cu fermă și alte chestii, dar
după cum puteți vedea. . .”
Ferma avea nevoie de mai mult ajutor decâ t putea oferi Jase.
am clipit. "Este . . . fermecă tor."
Cam râ se. „Este dră guț din partea ta să spui asta.”
Degetele mele s-au strâ ns în jurul cupei în apă rare. "Este."
 „Uh-huh.” Ș i-a ră sturnat șapca de baseball, ferindu-și ochii. Din marginea din spate ieșeau
smocuri de pă r castaniu.
Am început să vorbesc, dar mișcarea cu coada ochiului mi-a atras atenția.
Din lateralul hambarului, un bă iețel așezat într-un tractor John Deere în miniatură a țipat
și a țipat, cu brațele dolofane drepte, mâ inile strâ ngâ nd volanul și un moș de pă r castaniu
creț stră lucind sub soarele stră lucitor de august. Împingea tractorul din spate era Jase și,
deși abia îl auzeam, eram sigur că scotea zgomote de motor. Au să rit de-a lungul pietrișului
și pă mâ ntului neuniform; Jase a râ s în timp ce fră țiorul lui striga: „Mai repede! Mergi mai
repede!"
Jase și-a liniștit fratele, împingâ nd tractorul astfel încâ t să se oprească în fața camionetei,
în timp ce Jack țipă , strâ ngâ nd în continuare volanul. Pene de praf zburau în aer.
Ș i apoi Jase se îndreptă .
Omule, mi-a ră mas gura că scată . Nimic pe lumea asta nu m-ar fi fă cut să mă uit de la
splendoarea dinaintea mea.
Jase era fă ră că mașă și pielea lui stră lucea de sudoare. Nu eram sigur ce etnie avea în
familia lui. Trebuia să existe ceva spaniol sau mediteranean, pentru că avea o piele
bronzată natural, care a ră mas așa tot timpul anului.
În timp ce mergea în jurul tractorului, mușchii lui fă ceau lucruri fascinante. Pectoralii îi
erau perfect formați și umerii lați. Avea genul de mușchi pe care îi primești ridicâ nd baloți
de fâ n și aruncâ ndu-i pe loc. Bă iatul a fost rupt. Mușchii stomacului i se încordau la fiecare
pas. Avea un pachet de șase foarte distinctiv. Total palpabil. Blugii lui atâ rnau indecent de
jos – suficient de jos încâ t m-am întrebat dacă avea ceva pe sub denimul decolorat.
A fost prima dată câ nd am vă zut toată întinderea tatuajului lui. De câ nd îl cunoșteam, îl
ză risem de pe gulerul lui de pe umă rul stâ ng și de sub mâ neca unei că mă și. Nu am știut
niciodată ce este pâ nă acum.
Tatuajul era uriaș – un nod fă ră sfâ rșit umbrit în negru adâ nc, începâ nd de la baza
gâ tului, încurcâ ndu-se și ră sucindu-se peste umă rul stâ ng și la jumă tatea brațului. În partea
de jos, două bucle una față de alta mi-au amintit de șerpi.
Era perfect potrivit pentru el.
O înroșire s-a ră spâ ndit pe obraji și mi-a că lă torit pe gâ t în timp ce îmi tâ ram privirea
înapoi în sus, cu gura uscată ca deșertul.
Mușchii nervoși din brațe s-au îndoit în timp ce l-a scos pe Jack de pe scaunul șoferului,
ridicâ ndu-l în aer deasupra capului. Se întoarse în cerc, râ zâ nd adâ nc în timp ce Jack țipa și
se agita.
Ovarele cresc.
L-a așezat pe Jack pe pă mâ nt în timp ce Cam deschidea ușa șoferului, țipâ nd ceva la
prietenul să u, dar nu aveam idee ce a spus. Jase se îndreptă din nou, lă sâ ndu-și mâ inile la
șolduri. Miji ochii în timp ce se uita în camion.
Jase a fost absolut superb. Nu ai putea spune asta despre mulți oameni din viața reală .
Poate celebrită ți sau vedete rock, dar era rar să vezi pe cineva la fel de uimitor ca el.
Pă rul lui era o mizerie de valuri ruginii bogate care îi că deau în față . Pomeții lui erau lați
și bine delimitați. Buzele erau pline și puteau fi destul de expresive. Un indiciu de miriște îi
umbri curba puternică a maxilarului. Nu avea gropițe precum Cam sau mine, dar câ nd
zâ mbea, avea unul dintre cele mai mari și mai frumoase zâ mbete pe care le-am vă zut
vreodată la un tip.
 Nu zâ mbea acum.
Oh, nu, se uita în camion cu o intensitate arzitoare.
Odată câ t eram, am luat o înghițitură de ceai dulce în timp ce mă uitam prin parbriz,
absolut încâ ntată de tot potențialul de a face bebeluși pe ecran în fața mea. Nu că m-am
gră bit să fac copii, dar puteam să mă încadrez în spatele unor curse de antrenament. Cel
puțin în fanteziile mele.
Cam m-a privit și a fă cut o față de parcă mi-aș fi pierdut mințile. S-ar putea să am. „Omule,
asta e bă utura lui.”
„Îmi pare ră u.” M-am înroșit, coborâ nd ceașca. Nu că ar conta. Nu era ca Jase și nu
schimbasem scuipat înainte.
De cealaltă parte a parbrizului, Jase rosti cuvâ ntul rahat și se întoarse. Avea de gâ nd să
fugă ? Cum îndră znește? Am bă ut ceaiul lui dulce!
În grabă , mi-am desprins centura de siguranță și am împins ușa. Mi-a alunecat piciorul
din flip-flop și pentru că Cam trebuia să aibă un camion redneck, unul care se afla la
picioarele de la pă mâ nt, era o diferență uriașă între locul în care mă aflam și locul în care
era pă mâ ntul.
Obișnuiam să fiu grațios. La naiba, eram un dansator – un dansator antrenat, al naibii de
bun – și aveam genul de echilibru care le-ar face pe gimnaste să devină verde de invidie.
Dar asta a fost înainte ca LCA rupt, înainte ca speranțele mele de a dansa profesional să se
sfâ rșească câ nd am coborâ t dintr-un salt greșit. Totul – visele mele, obiectivele mele și
viitorul meu – se terminase într-o clipă .
Ș i eram pe cale să mă nâ nc murdă rie în mai puțin de o secundă . Nu s-a putut opri.
Am întins mâ na să prind ușa, dar am ră mas scurt. Piciorul care urma să atingă primul
pă mâ ntul era legat de piciorul meu și nu îmi ținea greutatea. Aveam de gâ nd să mă
pră bușesc și să ardem în fața lui Jase și să ajung cu ceai pe tot capul.
Câ nd am început să cad, am sperat că voi ateriza pe fața mea, pentru că atunci mă car nu
va trebui să -i vă d expresia.
Din senin, două brațe s-au întins și mâ inile mi-au aterizat pe umerii mei. Într-o secundă
eram orizontal, că zut pe jumă tate din camion, iar în urmă toarea eram vertical, cu ambele
picioare atâ rnâ nd în aer pentru o secundă . Ș i apoi am stat în picioare, cu ceașca de ceai
strâ nsă de piept.
„Doamne Dumnezeule, o să -ți rupi gâ tul”, bubui o voce adâ ncă . "Te simți bine?"
Eram de aproape și personal cu cel mai perfect piept pe care l-am vă zut vreodată și am
privit o sferă de transpirație prelingâ ndu-se în centrul acestuia și apoi peste abdomenul
tă iat, dispă râ nd printre firele de pă r fin care ieșeau din centrul stomacului lui, formâ nd o
linie care continua sub banda blugilor să i.
Cam se gră bi în jurul camionului. — Te-ai ră nit la picior, Teresa?
Nu. Am fost bine. Mai mult decâ t bine. Nu mai fusesem atâ t de aproape de Jase de un an,
iar el mirosea minunat – ca un bă rbat și o mică urmă de colonie. Mi-am ridicat privirea,
realizâ nd că mi-au că zut ochelarii de soare.
Genele groase încadrau ochi care aveau o nuanță uimitoare de gri. Prima dată câ nd le-am
vă zut, am întrebat dacă sunt reale. Jase râ sese și se oferise să mă lase să mă uit în ochii lui
pentru a afla.
Nu râ dea acum.
Am înghițit în sec, dorind ca creierul meu să înceapă să lucreze. „Am ceaiul tă u dulce.”
 Sprâ ncenele lui Jase se ridicară .
„Te-ai lovit la cap?” întrebă Cam, oprindu-se lâ ngă noi.
Că ldura mi-a inundat obrajii. "Nu. Pot fi. Nu știu." Întinzâ nd ceaiul, m-am forțat să
zâ mbesc, sperâ nd să nu fie înfricoșă tor. "Aici."
Jase mi-a dat drumul brațelor și a luat ceaiul, și mi-aș fi dorit să nu fi fost atâ t de
neră bdă toare să -l bag în față , pentru că poate că atunci m-ar fi ținut în continuare.
"Mulțumiri. Ești sigur că ești bine?”
— Da, am mormă it eu, privind în jos. Ochelarii mei de soare erau lâ ngă cauciuc. Oftâ nd,
le-am ridicat și le-am cură țat înainte de a le pune înapoi. "Multumesc pentru . . . um,
prinzâ ndu-mă .”
S-a uitat la mine o clipă , apoi s-a întors câ nd Jack alergă spre el, întinzâ ndu-i o că mașă .
"Am înțeles!" spuse bă iețelul fluturâ nd că mașa ca un steag.
"Mulțumiri." Jase luă că mașa și predă ceaiul. A ciufulit pă rul bă iatului și apoi, spre
dezamă girea mea, și-a pus că mașa peste cap, acoperind acel trup al lui. „Nu știam că Teresa
este cu tine.”
Un fior mi-a patinat pielea în ciuda că ldurii.
— Îi ară tam orașul, ca să știe cum se poate, a explicat Cam, zâ mbind că tre micul bă iat,
care se tâ ră ște încet spre mine. „Ea nu a mai fost niciodată aici jos.”
Jase dă du din cap și apoi luă înapoi ceaiul. Erau șanse mari ca Jack să fi bă ut jumă tate din
ea în acea perioadă scurtă de timp. Jase a început să meargă spre hambar. Am fost demis.
Pur si simplu. Fundul gâ tului a început să -mi ardă , dar l-am ignorat, dorindu-mi să fi pă strat
ceaiul.
— Tu și Avery veniți la petrecere în seara asta, nu? o întrebă Jase pe Cam, luâ nd o
înghițitură de ceai.
„Este luau-ul. Nu ne lipsește asta.” Cam zâ mbi, dezvă luind gropița de pe obrazul stâ ng.
„Aveți nevoie de ajutor pentru a-l configura?”
Jase clă tină din cap. „Începă torii sunt responsabili de asta.” S-a uitat la mine și m-am
gâ ndit pentru o secundă că va întreba dacă vin. „Am câ teva lucruri de care am grijă mai
întâ i aici și apoi mă întorc acasă .”
O mâ nă mică mi-a tras de tivul pantalonilor scurți, fă câ ndu-mă să privesc în jos și în ochi
cenușii care erau și tineri și plini de suflet.
— Bună , spuse Jack.
am zâ mbit. "Salut tie."
— Ești dră guță , spuse el clipind.
"Mulțumesc." A fost oficial. Mi-a plă cut acest copil. "Ești foarte dră guț."
Jack a radiat. "Ș tiu."
Am râ s. Acest bă iat a fost cu siguranță fratele mai mic al lui Jase.
„Bine, este suficient, Casanova.” Jase termină ceaiul și aruncă ceașca într-un coș de gunoi
din apropiere. „Nu mai lovi pe fată .”
Îl ignoră pe Jase, întinzâ ndu-și mâ na. „Eu sunt Jack.”
Am luat mâ na mică în a mea. „Sunt Teresa. Cam este fratele meu.”
Jack mi-a fă cut semn în jos cu degetul mic și mi-a șoptit: „Cam nu știe să înșea un cal”.
Am aruncat o privire spre bă ieți. Vorbeau despre petrecere, dar Jase ne urmă rea. Privirile
ni s-au ciocnit și, așa cum fă cuse de câ nd am început să ptă mâ na trecută la Universitatea
Shepherd, a rupt contactul vizual cu o viteză supă ră toare.
 O figură de dezamă gire mi-a luminat pieptul în timp ce mi-am întors atenția asupra lui
Jack. „Vrei să afli un secret?”
„Da!” Zâ mbetul lui a devenit mare și larg.
„Nici eu nu știu să șau un cal. Ș i nici mă car nu am mai că lă rit vreodată ”.
Ochii lui au crescut ca luna. „Jase!” urlă el, întorcâ ndu-se spre fratele să u. „Nu a mai
că lă rit niciodată pe un cal!”
Ei bine, acolo a fost secretul meu.
Jase s-a uitat la mine, iar eu am ridicat din umeri. "E adevă rat. Ei mă sperie pe mine.”
„Nu ar trebui. Sunt animale destul de ră coritoare. Probabil ți-ar plă cea.”
„Ar trebui să -i ară ți!” Jack se repezi spre Jase, practic prinzâ ndu-se de picioarele fratelui
să u. „Ai putea să o înveți așa cum m-ai învă țat pe mine!”
Inima mi-a zvâ rlit în piept, parțial la propunerea lui Jase de a mă învă ța orice și parțial
din cauza fricii mele de acei dinozauri.
„Este „predat”, nu „predat” și sunt sigur că Tess are lucruri mai bune de fă cut decâ t să
că lă torească pe un cal.”
Tess . Am tras respirația. Era porecla lui – era singura persoană care mi-a spus vreodată
așa. Nici nu știu de ce mi-a spus așa, dar nu m-a deranjat. Deloc. În timp ce Jack a cerut să
știe de ce îi spusesem că mă numesc Teresa, iar Jase mi-a explicat că Tess era o poreclă , am
fost absorbit din nou în amintirea ultimei oară câ nd mă chemase după el.
„Nici nu ai ce mă faci să vreau”, a spus el, buzele lui atingându-mă pe obraz, dându-mi fiori
pe șira spinării. — N-ai habar, Tess.
„Te superi dacă folosesc John înainte să plecă m de aici? Trebuie să mă întorc, spuse Cam,
atră gâ ndu-mi atenția. „I-am promis lui Avery cina înainte de petrecere.”
— Îți voi ară ta, anunță Jack, apucâ ndu-l de mâ nă pe Cam.
Jase îşi arcui o sprâ nceană întunecată . „Sunt sigur că știe unde este baia.”
"E în regulă ." Cam îi fă cu semn să plece. „Hai, micuțule, dă drumul.”
Cei doi s-au îndreptat spre fermă și, oficial, eram singuri. O pasă re colibri și-a luat zborul
în stomac, să rind de parcă avea să -și ciugulească din mine în timp ce o briză caldă se ridica,
agitâ nd firele de pă r care îmi scă paseră coada de cal.
Jase i-a privit pe Cam și Jack fă câ nd jogging peste iarba verde, ca un bă rbat care urmă rea
ultimul salvator ocupat în timp ce Titanicul începea să se scufunde. Ei bine, asta a fost un fel
de ofensator, de parcă a fi singur cu mine ar echivala cu a te înec în timp ce ai fost numit de
rechinii tă ietori de pră jituri.
Mi-am încrucișat brațele pe piept, strâ ngâ ndu-mi buzele. Iritația mi-a înțepat pielea, dar
disconfortul lui evident a usturat ca o că țea. Nu fusese întotdeauna așa. Ș i cu siguranță
fusese mai bine între noi, cel puțin pâ nă în noaptea în care mă să rutase.
„Cum e piciorul?”
Faptul că vorbise m-a tresă rit și m-am bâ lbâ it. „Uh, nu e prea ră u. Abia mai doare.”
„Cam mi-a spus despre asta câ nd s-a întâ mplat. Imi pare rau sa aud asta." El s-a oprit.
„Câ nd poți să te întorci la dans?”
Mi-am schimbat greutatea. „Nu cred că voi face.” Adevă ratul ră spuns a fost că nu știam.
Nici medicii, nici kinetoterapeutul sau instructorul meu de dans, dar aș prefera să mă
pregă tesc pentru niciodată decâ t să cred că aș putea dansa din nou. Nu credeam că voi
supraviețui a doua oară acelei necazuri. „Deci, da, asta este.”
 Sprâ ncenele lui Jase se încruntă ră . „Doamne, asta e nasol. Îmi pare foarte ră u, Tess. Ș tiu
câ t de mult înseamnă dansul pentru tine.”
— Adică , am murmurat, afectat mai mult decâ t ar fi trebuit să fiu de simpatia autentică
din vocea lui.
Ochii lui cenușii s-au întors în cele din urmă spre ai mei, iar eu am tras respirația. Ochii
lui . . . nu au dat niciodată greș să mă uimească în prostie sau să mă facă să vreau să fac
lucruri nebunești. Chiar acum, ochii lui erau de un cenușiu adâ nc, ca niște nori de tunete.
Jase nu era fericit.
Își trecu o mâ nă prin pă rul umed, expiră adâ nc și un mușchi din maxilar i se bifa. Iritația
din interiorul meu s-a transformat în ceva dezordonat, fă câ nd ca arsura din spatele gâ tului
meu să se miște pâ nă la ochi. A trebuit să -mi tot spun că el nu știa – că nu putea să știe el în
nici un fel și că felul în care mă simțeam, ră nirea și rana brutală a respingerii, nu era vina
lui. Eram doar sora mai mică a lui Cam; motivul pentru care Cam avusese atâ tea necazuri în
urmă cu aproape patru ani și pentru care Jase începuse să facă că lă toria la noi acasă în
fiecare weekend. Am fost doar un să rut furat. Asta a fost tot.
Am început să mă întorc, să aștept în camion pe Cam înainte de a face ceva jenant, ca să
plâ ng peste mine. Emoțiile mele fuseseră peste tot de câ nd m-am ră nit la picior și să -l vă d
pe Jase nu a ajutat.
„Tess. Stai, spuse Jase, traversâ nd distanța dintre noi într-un singur pas cu picioarele lui
lungi. Oprâ ndu-se suficient de aproape încâ t adidașii să i uzați aproape să mă atingă
degetele de la picioare, și-a întins mâ na spre mine, mâ na lui ză bovind lâ ngă obrazul meu.
Nu m-a atins, dar că ldura mâ inii lui mi-a marcat pielea. "Trebuie sa vorbim."
 Despre autor

Nr. 1 New York Times și USA Today, autorul bestseller J. LYNN locuiește în Martinsburg,
Virginia de Vest. Câ nd nu lucrează din greu scriind, își petrece timpul citind, antrenâ ndu-se,
uitâ ndu-se la filme cu zombi foarte proaste, prefă câ ndu-se că scrie și petrecâ nd cu soțul ei
și cu Jack Russell Terrier-ul ei, Loki.

Vizitați www.AuthorTracker.com pentru informații exclusive despre autorii dvs.

HarperCollins preferați.
 De J. Lynn
Încrede-te în Mine
Te astept
Rece

SERIE G ABLE B RO THERS _

Tenting the Best Man
Ispitind jucătorul

De Jennifer L. Armentrout

SERIA DE CONVENȚ II _ _ _ _
Daimon
Jumătate sânge
Pur
Zeitate
Elixir
Apollyon
Santinelă

E LEMENTELE ÎNTEGRATE _ _ _
Iubire dulce amară
Sărut alb fierbinte

SERIILE L U X _ _ _
Umbre
Obsidian
Onix
Opal
Origine
 Drepturi de autor

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și incidentele sunt produse
ale imaginației autorului sau sunt folosite în mod fictiv și nu trebuie interpretate ca reale.
Orice asemă nare cu evenimente reale, locații, organizații sau persoane, vii sau morți, este în
întregime coincidență .
Extras din Be With Me copyright © 2014 de Jennifer L. Armentrout.
ÎNCREDERE ÎN PE MINE . Copyright © 2013 de Jennifer L. Armentrout. Toate drepturile
rezervate conform Convențiilor internaționale și panamericane privind drepturile de autor.
Prin plata taxelor solicitate, vi s-a acordat dreptul neexclusiv, netransferabil de a accesa și
de a citi textul acestei că rți electronice pe ecran. Nicio parte a acestui text nu poate fi
reprodusă , transmisă , descă rcată , decompilată , modificată prin inginerie inversă sau
stocată sau introdusă în orice sistem de stocare și recuperare a informațiilor, sub nicio
formă sau prin orice mijloace, fie electronice sau mecanice, cunoscute acum sau inventate
în continuare. , fă ră permisiunea scrisă expresă a că rților electronice HarperCollins.
Ediție EPub NOIEMBRIE 2013 ISBN: 9780062304643
Ediție tipă rită ISBN: 9780062304827
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
 Despre editor

Australia
HarperCollins Publishers (Australia) Pty. Ltd.
Nivelul 13, strada Elizabeth 201
Sydney, NSW 2000, Australia
http://www.harpercollins.com.au
Canada
HarperCollins Canada
2 Bloor Street East - Etajul 20
Toronto, ON, M4W, 1A8, Canada
http://www.harpercollins.ca
Noua Zeelandă
HarperCollins Publishers (Noua Zeelandă ) Limited
Că suța poștală 1
Auckland, Noua Zeelandă
http://www.harpercollins.co.nz
Regatul Unit
HarperCollins Publishers Ltd.
77-85 Fulham Palace Road
Londra, W6 8JB, Marea Britanie
http://www.harpercollins.co.uk
Statele Unite
HarperCollins Publishers Inc.
10 East 53rd Street
New York, NY 10022
http://www.harpercollins.com