DETERMINAREA CALCIULUI DIN FLUIDE

BIOLOGICE

Generalităţi

Scopul lucrǎrii
Se urmăreşte determinarea calciului din fluide biologice aplicȃnd două
metode şi anume:
- Metoda spectrometrică de absorbţie atomică. Metoda se aplică
pentru conţinuturi de calciu de 0,5 … 5 mg/dm3.
Eroarea metodei este de ± 10%.
Metoda se aplică şi ȋn cazul probelor care au un conţinut de pȃnă la
250 mg Ca/dm3, prin diluarea probei pentru ca valorile citite la
aparat să se ȋncadreze ȋn domeniul de liniaritate al curbei de
etalonare.
- Metoda complexonometrică. Metoda se aplică pentru conţinuturi de
calciu de 5…100 mg/dm3.
Metoda se aplică şi ȋn cazul probelor care au un conţinut de calciu
mai mare de 100 mg/dm3, după dizolvarea corespunzătoare a probei.

Calciu ionic

Determinarea calciului ionic oferă indicaţii despre efectul proteinelor

totale şi albuminei asupra nivelului calciului seric. Un pacient poate avea un
nivel crescut al calciului total şi cu un nivel normal al calciului ionic datorită
creşterii proteinelor totale şi/sau albuminei, aşa cum se ȋntȃmplă ȋn condiţii
de deshidratare sau ȋn mielomul multiplu.
Femeile prezintă o variaţie diurnă a calciului ionic şi a hormonului
PTH (hormonul paratiroidian) intact mai mare decȃt barbaţii. Există o relaţie
invers proporţională ȋntre concentraţia calciului ionic şi cea de fosfor.
2 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Fracţiunea ionizată a calciului seric tinde să scadă ȋn caz de alcalinizare a

sȃngelui, cȃnd creşte capacitatea proteinelor de a fixa calciul.
Aproximativ jumǎtate (45%) din cantitatea totală de calciu plasmatic
este legată de albumină (şi doar o mică porţiune de globuline) sub formă
neionizată şi nedifuzibilă, constituind o formă inactivă fiziologic. O
cantitate mică de calciu (5%) este difuzibilă dar neionizată, fiind
reprezentată de citrat, fosfat şi bicarbonat de calciu.
Restul calciului plasmatic se găseşte sub formă ionică sau liberă şi
constituie fracţiunea fiziologic activă ȋn procesele de hemostază şi de reglare
a excitabilităţii neuromusculare.

Calciu seric

Calciul este componentul mineral major al oaselor. Aproximativ

99% din cantitatea de calciu din organism se află ȋn oase şi dinţi, care
constituie un rezervor imens pentru menţinerea nivelului calciului seric, iar
restul este distribuit ȋn lichidele biologice şi ţesuturi moi. Ionii de calciu
joacă un rol important ȋn transmiterea impulsurilor nervoase, contracţia
musculară, funcţia cardiacă şi ȋn procesele de coagulare.
Reglarea hormonală a metabolismului calciului ca şi cea a fosforului
este complexă. Relaţiile reciproce ȋntre intestinul subţire, schelet, rinichi şi
sistemul endocrin, ȋn particular paratiroidele, menţin homeostazia calciului
şi fosforului. Deasemenea, calcitonina, vitamina D, estrogenii, androgenii
sunt factori care influenţează nivelul calciului.
Cantitatea de proteine din sȃnge afectează nivelul calciului, deoarece
45% din calciul seric este legat de proteine. Astfel scăderea albuminei serice
determină scăderea calciului seric total.
Concentraţii anormale de calciu seric pot indica disfuncţii
paratiroidiene, boli ale oaselor, carcinoame, sindrom de malnutriţie şi
malabsorbţie, carenţa de vitamina D şi boli renale. 90% din cazurile de
hipercalcemie apar ȋn caz de hiperparatiroidism, ca manifestare
paraneoplazică sau ȋn afecţiuni granulomatoase.

Calciu urinar
Homeostazia calciului este menţinută de hormonul paratiroidian.
Cea mai mare parte a calciului se elimină prin materiile fecale, iar o
cantitate mică de calciu este excretată ȋn urină, ȋn funcţie de aportul de
calciu din dietă. Creşterea calciului urinar rezultă din creşterea absorbţiei
intestinale, scăderea reabsorbţiei tubulare, resorbţia sau pierderea calciului
din oase şi ȋnsoţeşte aproape ȋntotdeauna niveluri crescute ale calciului ȋn
sȃnge. Atunci cȃnd calciul este excretat ȋn cantităţi crescute, favorizează
3 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

producerea nefrolitiazei şi nefrocalcinozei, ȋn special dacă se asociază cu un

aport proteic crescut.
Determinarea calciului urinar este importantă ȋn diagnosticul
hipercalcemiei responsabile de apariţia calculilor renali.

Recoltare

Recomandările pentru determinarea calciului ionic se pot face

pentru următoarele situaţii: evaluarea fracţiunii biologic active a calciului la
gravide, nou-născuţi, transfuzii masive de sȃnge, disproteinemii (pierderi
renale de proteine, mielom multiplu, inflamaţii active cronice, stări
postoperatorii, pacienţi care necesită ȋngrijiri medicale intensive), boli renale
terminale, hipercalcemie malignă (ȋn special ȋn prezenţa unui PTH intact
normal), hiperparatiroidism şi acidoză.
Recomandari pentru determinarea calciului seric - Recoltarea se
face din doi ȋn doi ani, la pacienţi cu vȃrsta peste de 50 ani, pentru
screening-ul osteoporozei (ȋmpreună cu măsurarea ȋnalţimii şi greutăţii); ȋn
tetanie (investigarea tipului hipocalcemic); fracturi spontane, dureri osoase,
modificări osoase radiologice, tulburări de creştere, alterări dentare; nefro-
sau urolitiaza, nefrocalcinoza, poliurie, boli renale cronice; pancreatita
acută, calculi biliari, diaree recurentă; post-operator ȋn caz de tiroidectomie
şi paratiroidectomie, ȋn hiperparatiroidism, boli tiroidiene, testiculare,
ovariene, adrenale; tumori.
Pot să apară reacţii adverse la anumite medicamente: vitamina D, A,
anticonvulsivante, corticosteroizi, tiazide.
Pregătirea pacientului se realizează astfel:
- à jeun (pe nemȃncate);
- nu se administrează suplimente de calciu cu 8 ÷ 12 ore ȋnainte; nu se
poate face determinarea calcemiei la pacienţi trataţi cu EDTA sau
care au primit substanţe de contrast radiologice.
Recoltarea se face dimineaţa (există variaţii diurne), ȋn clinostatism
(există variaţii de postură, deoarece jumătate din calciu este legat de
proteine; ȋn clinostatism calcemia ca şi proteinemia sunt mai mici decȃt ȋn
ortostatism). La recoltare se va evita staza venoasă cu garoul (produce valori
fals crescute). Dacă folosirea garoului este indispensabilă, proba se va
preleva la mai mult de 1 minut de la restabilirea circulaţiei. La recoltare şi
ulterior, ȋn timpul manipulării probelor, nu se utilizează mănuşi pudrate cu
carbonat de calciu (spălaţi mănuşile ȋn apă curgătoare, fără săpun sau
detergenţi, chiar dacă sunt etichetate “powder free”).
4 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Recoltarea se realizează din sȃnge venos, ȋntr-un recipient de

recoltare - vacutainer fără anticoagulant cu/fară gel separator.
După recoltare, se separă serul prin centrifugare cȃt mai repede
posibil (1÷2 ore). Volumul de probă - minim 0,5 mL ser, iar cauzele posibile
de respingere a probei sunt de specimen hemolizat.

Proba este stabilă după separarea serului, astfel serul separat este
stabil: 7 zile la temperature camerei; 3 săptămȃni la 2÷8 °C; 8 luni la -20
°C.
Recomandări pentru determinarea calciului urinar - Se recomandă
determinarea calciului urinar ȋn: hipoparatiroidism, rahitism, osteomalacie,
hipercalcemia hipocalciurică familială (benignă), steatoree, insuficienţă
renală, carcinom metastatic de prostată.
Pregătire pacient – dacă determinarea calciului urinar se face pentru
o boală metabolică, pacientul trebuie să urmeze o dietă săracă ȋn calciu, iar
medicaţia pe bază de calciu trebuie ȋntreruptă cu 1-3 zile ȋnaintea recoltării.
Recoltarea se realizează din urina din 24 ore: la ora 7 dimineaţa
pacientul urinează şi nu reţine această urină, apoi colectează ȋntr-un vas de
plastic toate emisiunile de urină pȃnă la ora 7 dimineaţa ȋn ziua următoare,
inclusiv; se omogenizează urina recoltată; se măsoară ȋntreaga cantitate, se
reţin 100 mL ȋn pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină; nu se
folosesc conservanţi; ambele recipiente trebuie sa fie bine ȋnchise cu capac,
ele se păstrează la 2÷8 oC pȃnă ȋn momentul lucrului.
Recipientul de recoltare este un vas de plastic de 2÷3 L şi pahar de
plastic pentru urină (de unică folosinţă), pe care se notează cantitatea totală
de urină din 24 ore. Volumul de probă va fi toată urina din 24 ore, din care
se reţine 100 mL, care necesită o prelucrare ulterioară dupǎ recoltare prin
acidifiere la pH-ul maxim 3 cu acid clorhidric 6N.
Proba este stabilă 2 zile la temperatura camerei 18÷28 °C, 4 zile la
2÷8 °C şi 3 săptămȃni la -20 °C.

2. Valori critice

Calciu ionic - Valorile de referinţă sunt prezentate ȋn tabelul 1:

Tabelul 1
Valorile de referinţă a concentraţiilor de calciu ionic
Vȃrsta Valori (mg/dL)
≤ 16 ani 4,2-5,2
> 16 ani 3,82-4,82
5 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Valori critice - nivel scăzut < 2 mg/dL; nivel crescut >7 mg/dL.

Calciu seric - Valorile de referinţă sunt prezentate ȋn tabelul 2:

Tabelul 2
Valorile de referinţă a concentraţiilor de calciu ionic
Vȃrsta Valori mg/dL
Copii (0-10 zile) 7,6 -10,4
Copii (10 zile-2 ani) 9,0 – 11,0
Copii (2-12 ani) 8,8 – 10,8
Copii (12-18 ani) 8,4 – 10,2
Adulţi (18-60 ani) 8,6 – 10,0
Adulţi (60-90 ani) 8,8 – 10,2
Adulţi (> 90 ani) 8,2 – 9,6

Valori critice - nivel scăzut < 6 mg/dL; nivel crescut >13 mg/dL.
Limita de detecţie - 0,2 mmol/L (0,8 mg/dL).
Notă: Factor de conversie: mmol/L  4 = mg/dL ; mg/dL  0,25 = mmol/L.

Calciului urinar

Valori de referinţă - 100 ÷ 320 mg/24h

Limita de detecţie - 0,05 mmol/L (0,2 mg/dL).
Limite şi interferenţe:
- niveluri fals crescute pot să apară dacă urina este obţinută imediat
după mese bogate ȋn calciu, sau după o expunerea excesivă la
lumină.
- niveluri fals scăzute apar cȃnd urina este alcalină.

Metoda de analiză

I. Metoda complexonometrică

Principiul lucrării
Ionii de calciu din proba cu pH 12 … 13 se titrează cu soluţie de
EDTA ȋn prezenţa amestecului indicator murexid-verde de naftol B pȃnă la
virajul culorii roşii ȋn violet.
Reactivi şi aparatură
6 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

- hidroxid de sodiu, soluţie 2 M: ȋntr-un balon cotat de 100 cm 3 se introduce

8,0000 g hidroxid de sodiu, se dizolvă ȋn apă, se aduce la semn cu apă şi se
omogenizează.
Soluţia se păstrează ȋn recipient de plastic de capacitate 100 cm 3 sau
aproximativ, bine ȋnchis pentru a evita contactul soluţiei cu dioxidul de
carbon din aer.
- EDTA soluţie 0,01 M: ȋntr-un balon cotat de 1000 cm 3 se dizolvă
3,7226 g sare disodică a acidului etilen-diamino-tetra-acetic (Complexon
III) uscată la 2 h la 80 oC, ȋn circa 900 cm3 de apă, se aduce la semn cu apă
şi se omogenizează.
Soluţia se păstrează ȋn recipient de plastic şi se verifică concentraţia din
timp ȋn timp cu 20 cm3 soluţie etalon de calciu diluată la 50 cm 3 cu apă
distilatǎ.

Concentraţia soluţiei de EDTA (c) este dată de formula:

c = (C1 · V1) / V2
unde:
C1 - concentraţia molară a soluţiei de calciu (C = 0,01);
V1 - volumul soluţiei etalon de calciu folosiţi la titrare , ȋn cm3;
V2 - volumul soluţiei de EDTA luat ȋn lucru, ȋn cm3.

- soluţia etalon de calciu 0,01 M: ȋntr-un vas conic de 500 cm 3 se

introduce 1,0000 g carbonat de calciu, ţinut ȋn prealabil 2 ore ȋn etuvă la 105
± 3 oC şi se adaugă picătură cu picătură acid clorhidric 10% sub agitare,
pȃnă cȃnd tot carbonatul s-a dizolvat. Se evită excesul de acid clorhidric. Se
adaugă 200 cm3 apă, se fierbe cȃteva minute, se răceşte, se adaugă cȃteva
picături de roşu de metil şi se adaugă amoniac soluţie 3 M pȃnă cȃnd soluţia
devine portocalie. Se trece cantitativ soluţia ȋntr-un balon cotat de 1000 cm 3,
se aduce la semn cu apă distilată şi se omogenizează.
1 cm3 soluţie etalon de calciu conţine 0,4008 mg (0,01 milimoli)
calciu.
- amestec indicator: se mojarează 0,20 g verde de naftol B şi 20 g
clorură de sodiu. Se pastrează ȋn vase de culoare brună, bine ȋnchise. (un alt
indicator care se poate folosi murexid).
7 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Aparatură - biuretă cu capacitate de 25 cm3 şi intervalul de gradaţie de 0,05

cm3.

4.3. Modul de lucru

Ȋntr-un vas conic de 250 cm3 se introduc cu o pipetă 25,0 cm3 probă.
Se adaugă 1 cm3 soluţie de hidroxid de sodiu (pȃnă la pH 12 … 13) şi 0,1 g
amestec indicator. Se agită soluţia şi se titrează imediat, cu soluţie de
EDTA, pȃnă la virajul culorii roşu ȋn violet.
Interferenţe
Ȋn determinarea calciului proba supusă analizei prin metoda
complexonometrică interferă aluminiul, bariul, plumbul, fierul, cobaltul,
cuprul, magneziul, staniul şi zincul.
Ortofosfaţii ȋn concentraţii mai mari de 1 mg/dm 3 precipită calciul la
pH-ul de titrare.
Dacă titrarea se efectuează prea ȋncet sau la un conţinut de calciu
mai mare de 100 mg/dm3 precipită carbonatul de calciu.
Interferenţa fierului (ȋn concentraţii de pȃnă la 30 mg/dm 3) se
elimină prin adăugarea ȋn probă, inainte de dozare, a 250 mg cianură de
sodiu sau a 1 … 3 cm3 de trietanolamină.
Atenţie! pH-ul probei de analizat trebuie să fie alcalin
Interferenţa cuprului, cobaltului şi zincului poate fi micşorată prin
adăugarea de cianură de sodiu.
Interferenţa aluminiului se reduce prin adăugarea de trietanolamină.
Dacă interferenţele nu pot fi eliminate se utilizează metoda
spectrometrică de absorbţie atomică.

Calcul
Conţinutul de calciu se exprimă ȋn mg/dm 3 şi se calculează cu
formula:

Calciu = (1000 · 0,4008 · V1 · r) / V (mg/dm3)

unde:
0,4008 - cantitatea de calciu, ȋn mg, corespunzătoare la 1 cm3 soluţie EDTA
0,01 M;
8 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

V1 - volumul de soluţie de EDTA folosit la titrare, ȋn cm3;

r - raportul de diluţie a probei, dacă este cazul;
V - volumul probei de apă luată pentru determinare, ȋn cm3.

II. Metoda spectrometrică de absorbţie atomică

4.1.1. Principiul metodei
Calciul se determină prin spectrometrie de absorbţie atomică ȋn
flacără reducătoare aer-acetilenă, măsurȃnd absorbţia unei probe la care s-a
adăugat clorura de lantan pentru reducerea interferenţelor, la lungimea de
undă de 422,7 nm.

Obiect şi domeniu de aplicare

- Metoda spectrometrică de absorbţie atomică. Metoda se aplică
pentru conţinuturi de calciu de 0,5 … 5 mg/dm3.
Eroarea metodei este de ± 10%.
Metoda se aplică şi ȋn cazul probelor biologice care au un conţinut
pȃnă la 250 mg Ca/dm3, prin diluarea probei pentru ca valorile citite
la aparat să se ȋncadreze ȋn domeniul de liniaritate al curbei de
etalonare.

4.2.1. Reactivi şi aparatură

- acid clorhidric 0,1 M;
- clorură de lantan, soluţie 20 g La/dm 3: ȋntr-un balon cotat de 1000
cm3 se dizolvă 23,4500 g oxid de lantan (La 2O3) ȋn 50 cm3 acid clorhidric d
= 1,19 g/cm3, sub răcire;
Atenţie reacţie violentă!
Se aduce soluţia la semn şi se omogenizează.
- Soluţia etalon de calciu
a) Soluţia etalon de rezervă: ȋntr-un pahar de laborator de introduce
2,500 g carbraonat de calciu, ţinut ȋn prealabil 2 ore la etuvă la 105 ±
3 oC şi apoi răcit ȋn exsicator pȃnă la temperatura camerei şi se
adaugă picătură cu picătură acid clorhidric 10%, sub agitare, pȃnă
cȃnd tot carbonatul s-a dizolvat. Se evită excesul de acid clorhidric.
Se fierbe cȃteva minute. Soluţia se trece cantitativ ȋntr-un balon cotat
9 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

de 1000 cm3, se aduce la semn cu acid clorhidric 10% şi se

omogenizează.
1 cm3 soluţie de etalon de rezervă conţine 1 mg calciu.

b) Soluţia etalon de lucru: ȋntr-un balon cotat de 100 cm 3 se

introduce 5 cm3 soluţie etalon de rezervă, se aduce la semn cu apă şi
se omogenizează.
1 cm3 soluţie de etalon de lucru conţine 0,05 mg calciu.

Aparatură - spectrometru de absorbţie atomică cu flacără aer-acetilenă

prevăzut cu lampă de catod scobit de calciu
Pregătirea aparatului
Spectrometrul de absorbţie atomică se aduce ȋn stare de funcţionare
conform instrucţiunilor de lucru ale aparatului, la lungimea de undă de
422,7 nm şi linia de bază stabilă.
Pentru stabilizarea temperaturii arzătorului se aspiră apă ȋn flacără,
minim 10 minute ȋnainte de ȋnceperea determinării.

4.3.1. Mod de lucru

Ȋntr-un balon cotat de 50 cm3 soluţie de clorură de lantan, un volum
de probă (V = 1 … 45 cm3), se aduce la semn cu acid clorhidric.
Observaţie: Concentraţia de calciu ȋn proba luată ȋn lucru trebuie
să se ȋncadreze ȋn domeniul de liniaritate al curbei de etalonare (0,5 … 5
mg Ca/dm3)
Se determină absorbnţa soluţiei din balonul cotat de 50 cm3.
Ȋn paralel cu proba de analizat se pregatesc ȋn mod identic minim
trei probe martor, folosind apă ȋn locul probei de analizat (pentru controlul
reactivilor) şi minim trei probe etalon cu conţinuturi diferite de calciu
(pentru verificarea curbei de etalonare).
Se măsoară absorbanţele probelor martor şi ale probelor etalon.
Ca absorbanţă a probei martor se consideră media aritmetică a
absorbanţelor celor trei probe martor.
Absorbanţa probei martor se scade din valoarea absorbanţei probei
de analizat.
10 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Se citeşte pe curba de etalonare conţinutul de calciu corespunzător

absorbanţei obţinute,
Interferenţe
Ȋn determinarea calciului din apa potabilă prin metoda
spectrometrică de absorbţie atomică interferă ionii fosfat, sulfat, fluorură şi
aluminiu. Aceste interferenţe se reduc prin adăugarea de clorură de lantan,
astfel ȋncȃt concentraţia lantanului ȋn proba pentru masurarea absorbanţei să
fie de 0,1 … 1%.
Trasarea curbei de etalonare
Ȋntr-o serie de şase baloane cotate de 50 cm 3 se introduce 0; 0,5; 1,0;
2,0; 3,0 şi 5,0 cm3 soluţie etalon de lucru de calciu şi cȃte 5 cm 3 soluţie de
clorură de lantan. Se aduce la semn cu acid clorhidric şi se omogenizează.
Soluţiile obţinute conţin: 0; 0,5; 1; 2; 3 şi 5 mg calciu/dm3.
Se măsoară absorbanţele probelor etalon. Din absorbanţele probelor
etalon se scade absorbanţa probei 0 (zero).
Se trasează curba de etalonare ȋnscriind pe abscisă concentraţii de
calciu, ȋn miligrame pe decimetru cub, iar pe ordonată valorile absorbanţelor
corespunzătoare.
Curba de etalonare se verifică la fiecare serie de analize.

Calcul
Conţinutul de calciu se exprimă ȋn miligrame pe decimetru cub şi se
calculează cu formula:

Calciu = (c · V1 · r) / V [mg/dm3]

unde:
c - conţinutul de calciu citit pe curba de etalonare, ȋn mg/dm3;
V1 - volumul soluţiei pregatită pentru măsurarea absorbanţei, ȋn cm 3; (V1 =
50 cm3)
V - volumul probei de apă potabilă luat ȋn lucru, ȋn cm3;
r - raportul de diluţie a probei, dacă este cazul.

4.1. Interpretarea rezultatelor

11 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

Ca ionic - Limite şi interferenţe

Calciul ionic are semnificaţie diagnostică numai dacă distribuţia

fracţiunilor plasmatice ale calciului nu este influenţată de modificări ale pH-
ului. Astfel, acidoza sau o reducere a pH-ului după recoltarea probei
determină creşterea calciului ionic datorită activităţii metabolice a celulelor
sanguine (de exemplu, o scădere a pH-ului cu 0,1 determină o creştere a
calciului ionic cu aproximativ 0,2 mg/dL); alcaloza sau creşterea pH-ului
după recoltarea probei determină scăderea calciului ionic datorată eliminării
CO2 din probă. Calciul ionic prezintă variaţii circadiene semnificative,
creşte după efort fizic şi scade postprandial.

Calciul seric

Pentru ca valorile calciului seric să fie interpretate corect,

ȋntotdeauna trebuie determinate simultan proteinele serice totale şi
albumina, deoarece ȋn ser 0,8 mg de calciu se leagă de 1,0 g de albumină;
pentru corecţie, la valoarea obţinută pentru calciu se adaugă 0,8 mg/dL
pentru fiecare 1,0 g/dL cu care albumina serică scade sub 4,0 g/dL; legarea
de globuline afectează valoarea calciului total doar dacă globulinele sunt ȋn
concentraţie de peste 6 g/dL.

Creşterile se pot datora următoarelor cauze:

- hiperparatiroidism primar;
- tumori maligne: cancer osos metastatic, cancer de plamȃn, sȃn,
tiroida, rinichi, ficat, pancreas, prostata, mielom multiplu, carcinom
scuamocelular pulmonar sau de cap şi gȃt;
- boli granulomatoase (tuberculoza, sarcoidoza), prin exces de 1,25-
dihidroxivitamina D3;
- reacţii adverse la medicamente (intoxicaţie cu vitamina D), diuretice;
- insuficienţă renală cronică;
- alte afecţiuni endocrine: hipertiroidism (la 20 ÷ 40% dintre pacienţi,
de obicei < 14 mg/dL);
- osteoporoza acută (imobilizare la pat a unor pacienţi tineri sau ȋn
boala Paget);
- cauze diverse: hipercalcemia familială hipocalciurică, deshidratarea
cu hiperproteinemie, hipofosfatazia, hipercalcemia idiopatică a
sugarului.

Scăderile se pot datora următoarelor cauze:

12 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

- hipoparatiroidism chirurgical, postiradiere, idiopatic, congenital

(sindromul DiGeorge);
- pseudohipocalcemia care reflectă reducerea nivelului albuminei;
- pseudohipoparatiroidism (rezistenţa la acţiunea PTH);
- malabsorbţie de calciu şi vitamina D, boala celiacă, disfuncţii
pancreatice;
- icter obstructiv;
- insuficienţă renală cronică; acidoza tubulară renală;
- pancreatita acută;
- aport redus de calciu, fosfor si vitamina D (inaniţie, malnutriţie,
afecţiuni osoase, ultimul trimestru de sarcină);
- administrarea unor medicamente (chimioterapice anticanceroase,
intoxicaţie cu fluor, antibiotice, diuretice de ansă, anticonvulsivante,
corticosteroizi, calcitonina, transfuzii multiple cu sȃnge citratat,
administrarea ȋn exces de fluide i.v. care scad nivelul albuminei);
- hipomagneziemie;
- tumori cu metastaze osteoblastice (sȃn, prostată, plămȃn, tiroidă);
- sindromul de soc toxic.
Pot să apară creşteri sau scăderi cauzate de medicamente:
- Creşteri: medicamente antiacide (alcaline), androgeni, săruri de
calciu, danazol, dietilstilbestrol (creştere rapidă ȋn 24 ore la pacienţi
cu cancer de sȃn), dihidrotahisterol, administrare cronică de diuretice
(clortalidon, acid etacrinic, furosemid, tiazide), ergocalciferol,
isotretinoin, litiu, progesteron, PTH, tamoxifen, vitamina D,
vitamina A.
- Scăderi: albuterol, alprostadil, aminoglicozide (ex.: gentamicina),
asparaginaza, barbiturice (la bătrȃni), calcitonina, carbamazepin,
carbenoxolona, carboplatin, corticosteroizi; diuretice (efect iniţial):
acetazolamida, acid etacrinic, furosemid; ergocalciferol, estrogeni
(in post-menopauză), fluoruri, gastrina, glucagon, glucoza,
indapamid, insulina, izoniazida, laxative (exces), săruri de magneziu,
meticilina, fenitoin, fosfaţi, plicamicin, soluţii saline (efectul apare
ȋn caz de hipercalcemie), tetraciclina (la gravide), tacrolimus,
tobramicina.

Calciul urinar

Creşterile se pot datora următoarelor cauze:

- hiperparatiroidism (30-80% din cazuri);
- alimentaţie cu un conţinut ridicat de calciu;
- ingestie excesivă de lapte;
13 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

- intoxicaţie cu vitamina D;
- sarcoidoza;
- imobilizare prelungită (mai ales la copii);
- mielom multiplu;
- cancer de sȃn sau vezică urinară;
- osteoporoza (primară sau secundară);
- leziuni osteolitice (metastaze de carcinoame, sarcoame);
- boala Paget;
- osteita deformantă;
- acidoza tubulară renală;
- sindrom Fanconi;
- postovariectomie, deficit estrogenic;
- hipercalciurie idiopatică.
Scăderile se pot datora următoarelor cauze:
- hipoparatiroidism, rahitism, osteomalacie;
- deficit de vitamina D;
- sindrom de malabsorbţie;
- nefroza acută, nefrita, insuficienţa renală;
- carcinom metastatic de prostată;
- hipercalcemie hipocalciurica familială.
Pot să apară creşteri sau scăderi cauzate de medicamente:
- Creşteri: acetazolamida, amilorid, amoniu clorid, asparaginaza,
cadmiu, calcitonina, săruri de calciu, colestiramina, corticosteroizi,
corticotropin, diuretice (efect iniţial) ca de exemplu: acid etacrinic,
furosemid, manitol, metolazon, tiazide, triamteren; ergocalciferol,
glucoza, hormon de creştere, mithramicina, nandrolon, clorura de
sodiu, spironolactona, vitamina D.
- Scăderi: bicarbonat; diuretice (efect cronic), de exemplu:
clortalidona, tiazide; estrogeni, litiu, neomicina, contraceptive orale.

Bibliografie
14 Ȋndrumar de laborator - Analize Probe Biologice

1. Brudasca, M. Cucuianu. Metabolismul calciului, fosforului si

magneziului. In Biochimie clinica. Fundamentare fiziopatologica.
Luminita Plesca-Manea et al. Argonaut, Romania, 3 Ed., 2003, 317-339.
2. Frances Fischbach. Effects of the Drugs on Laboratory Tests. In A
Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams &
Wilkins, USA, 7 Ed., 2004, 1231.
3. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on
Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and
Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009,
1232.
4. Frances Fischbach. Pulmonary Function, ANGs and Electrolyte Studies.
In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams &
Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 994-997.
5. Frances Fischbach. Urine Studies. In A Manual of Laboratory and
Diagnostic Tests. Lippincott, Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009,
255-257.
6. Jacques Wallach. Analizele de sange. In Interpretarea testelor de
diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 61-64.
7. Jacques Wallach. Urina. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura
Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 121-124.
8. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate
2015. Ref Type: Catalog.
9. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate
2010. Ref Type: Catalog.
10. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and
Interpretive Guide. Calcium, Ionized, Serum. www.labcorp.com 2010.
Ref Type: Internet Communication.
11. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and
Interpretive Guide. Calcium, Serum. www.labcorp.com 2015. Ref Type:
Internet Communication.
12. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and
Interpretive Guide. Calcium, Urine. www.labcorp.com 2010. Ref Type:
Internet Communication.
13. Lothar Thomas. Bone and Mineral Metabolism. In Clinical Laboratory
Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-
Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed.,
1998, 231-237.