Sunteți pe pagina 1din 26

Proiectarea unității de învăţare „Din nou la școală”

Săptămâna I, II, III (11.09.2023-29.09.2023)

MODULUL I
Disciplina/ Activități integrate/pe discipline; Obs.
Ziua Conținuturi Resurse Evaluare
competențe organizarea colectivului de elevi
Luni
Festivitatea de deschidere a anului școlar
11.09.2023
Marți Comunicare Comunicarea - exersarea unor formule de salut, de materiale:
12.09.2023 în limba orală adresare, prezentare şi solicitare, adecvate fișe de lucru,
română Prima zi de contextului planșe cu
școală - - dialoguri în diferite contexte, reale sau imagini din observarea
1.1 oferirea unor simulate, pe teme de interes povești, sistematică a
1.2 informații - formularea de întrebări şi răspunsuri despre membrii familiei, aplicație elevilor
1.3 despre prieteni, animale și jucării multimedia,
1.4 identitatea - formularea de mesaje despre sine (nume,vârstă, adresă), videoproiector,
2.1 proprie, viața despre familie, colegi, animalul preferat, culoarea preferată, calculator
2.2 de școlar, mâncarea preferată etc
2.3 reguli de procedurale:
2.4 circulație, conversația,
mediul natural jocul de rol,
apropiat povestirea

forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
- dialoguri în diferite contexte, reale sau materiale:
simulate, pe teme de interes fișe de lucru,
- formularea de mesaje despre sine (nume,vârstă, adresă), despre planșe cu
familie, colegi, animalul preferat, culoarea preferată, mâncarea imagini din observarea
Comunicare
preferată etc. povești, sistematică a
în limba
- exerciţii de selectare a propoziţiei corecte din enunţuri realizate aplicație elevilor
română
În clasă - de elevi; multimedia,
oferirea videoproiector,
1.1
unor calculator
1.2
informații
1.3
despre viața procedurale:
1.4
de școlar, conversația,
2.1
colegii de jocul de rol,
2.2
clasă povestirea
2.3
2.4
forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Matematică și Poziția jocuri de poziţionare a obiectelor în materiale: evaluare
explorarea obiectelor spaţiu, în raport cu alte obiecte precizate fișe de lucru, inițială
mediului în spațiu - identificarea poziţiei pe care o ocupă diverse obiecte în spaţiu aplicație
1.1 Orientarea în raport cu alte obiecte precizate multimedia,
1.2 spațială și - jocuri de identificare a obiectelor din realitatea imediată sau din videoproiector, observarea
1.3 localizări în imagini, în funcţie de poziţia pe care o au faţă de un reper calculator sistematică a
1.4 spațiu elevilor
1.5 (desupra, procedurale:
1.6 dedesubt, conversația,
2.1 pem lângă, exercițiul,
2.2 în față, în jocul didactic
spate,
stânga, forme de
dreapta, organizare:
exterior, individual,
interior) frontal
Cântare - însuşirea după auz a cântecelor, prin demonstrarea lor de către materiale:
vocală în cadrul didactic sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată de aplicație observarea
grup si preluarea intuitivă / receptarea lor de către copii; multimedia, sistematică
individual - observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care uşurează ilustrații a elevilor
receptarea
Muzică și - reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, procedurale:
mișcare pronunţând corect cuvintele în cânt audiția
1.4 muzicală,
2.1 exercițiul,
memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual
Miercuri Comunicare În clasă - - dialoguri în diferite contexte, reale sau materiale:
13.09.2023 în limba oferirea unor simulate, pe teme de interes fișe de lucru,
română informații - formularea de întrebări şi răspunsuri despre membrii familiei, planșe cu
despre viața prieteni, animale și jucării. imagini din observarea
1.1 de școlar, - exerciţii de selectare a propoziţiei corecte din enunţuri povești, sistematică a
1.2 colegii de realizate de elevi; aplicație elevilor
1.3 clasă multimedia,
1.4 videoproiector,
2.1 calculator
2.2
2.3 procedurale:
2.4 conversația,
jocul de rol,
povestirea
forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
- dialoguri în diferite contexte, reale sau materiale:
simulate, pe teme de interes fișe de lucru,
- exerciţii de delimitare a cuvintelor în propoziţii; planșe cu
- exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe; imagini din observarea
Comunicare
- exerciţii de identificare a sunetului în silabe; povești, sistematică a
în limba
- exerciţii de reprezentare grafică a cuvintelor, silabelor, aplicație elevilor
română
Salutul. Să sunetelor; multimedia,
ne - exersarea comunicării: dialog învăţător-elev; videoproiector,
1.1
prezentăm! - calculator
1.2
acte de
1.3
vorbire: a procedurale:
1.4
saluta, a se conversația,
2.1
prezenta jocul de rol,
2.2
povestirea
2.3
2.4
forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Matematică și Poziţia - jocuri de poziţionare a obiectelor în materiale: evaluare
explorarea obiectelor în spaţiu, în raport cu alte obiecte precizate fișe de lucru, inițială
mediului spaţiu - identificarea poziţiei pe care o ocupă diverse obiecte în spaţiu aplicație
1.1 Orientarea în raport cu alte obiecte precizate multimedia,
1.2 spaţială și - jocuri de identificare a obiectelor din realitatea imediată sau videoproiector, observarea
1.3 localizări în din imagini, în funcţie de poziţia pe care o au faţă de un reper calculator sistematică a
1.4 spațiu elevilor
(deasupra, procedurale:
dedesubt, pe, conversația,
1.5 lângă, în față, exercițiul,
1.6 în spate, jocul didactic
2.1 stânga-
2.2 dreapta, forme de
exterior, organizare:
interior) individual,
frontal
Materiale, - identificarea materialelor din care au fost confecționate materiale: observarea
instrumente, diferite produse; mapa elevului, sistematică a
tehnici şi - utilizarea unor tehnici accesibile de decupare după contur, creioane elevilor;
procedee de îndoire/rulare a hârtiei; colorate,
lucru - realizarea de obiecte tridimensionale din hârtie; foarfecă, lipici, expoziție
Caracteristici - exersarea utilizării corecte a instrumentelor de lucru: șablon
Arte vizuale și
observabile creioane, foarfece, lipici etc.
abilități
ale procedurale:
practice
materialelor si conversația,
1.1
instrumentelor jocul didactic,
1.2
de lucru munca
2.1
Sortarea independentă
2.3
materialelor
2.4
de lucru şi a forme de
instrumentelor organizare:
în funcţie de individual,
proprietăţi/ frontal
utilizări

Joi Comunicare Ora de sport - exerciţii de delimitare a cuvintelor în propoziţii; materiale:


14.09.2023 în limba - oferirea unor - exerciţii de despărţire a cuvintelor în silabe; fișe de lucru,
română informații - exerciţii de identificare a sunetului în silabe; planșe cu
despre igiena - exerciţii de reprezentare grafică a cuvintelor, silabelor, imagini din observarea
1.1 personală sunetelor; povești, sistematică a
- exersarea comunicării: dialog învăţător-elev; aplicație elevilor
- exerciţii de scriere a elementelor grafice învăţate; multimedia,
- exerciţii de construire corectă a unor enunţuri după imagini; videoproiector,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi comode pentru scris; calculator
1.2
- exerciţii de scriere a unor elemente grafice pregătitoare;
1.3
procedurale:
1.4
conversația,
2.1
jocul de rol,
2.2
povestirea
2.3
2.4
forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Poziţia - jocuri de poziţionare a obiectelor în materiale: evaluare
obiectelor în spaţiu, în raport cu alte obiecte precizate fișe de lucru, inițială
Matematică și spaţiu - identificarea poziţiei pe care o ocupă diverse obiecte în spaţiu aplicație
explorarea Orientarea în raport cu alte obiecte precizate multimedia,
mediului spaţială și - jocuri de identificare a obiectelor din realitatea imediată sau videoproiector, observarea
1.1 localizări în din imagini, în funcţie de poziţia pe care o au faţă de un reper calculator sistematică a
1.2 spațiu elevilor
1.3 (deasupra, procedurale:
1.4 dedesubt, pe, conversația,
1.5 lângă, în față, exercițiul,
1.6 în spate, jocul didactic
2.1 stânga-
2.2 dreapta, forme de
exterior, organizare:
interior) individual,
frontal
Limba Engleză
Muzică și Cântare - însuşirea după auz a cântecelor, prin demonstrarea lor de către materiale:
vocală în cadrul didactic sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, urmată de aplicație observarea
grup si preluarea intuitivă / receptarea lor de către copii; multimedia, sistematică a
individual - observarea unor ilustraţii pe textul cântecului care uşurează ilustrații elevilor
receptarea
- reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite intuitiv, procedurale:
mișcare pronunţând corect cuvintele în cânt audiția
1.4 muzicală,
2.1 exercițiul,
memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual
Vineri Educație fizică și sport
15.09.2023 Comunicare Ora de sport - exerciţii de reprezentare grafică a cuvintelor, silabelor, materiale:
în limba - oferirea unor sunetelor; fișe de lucru,
română informații - exerciţii de scriere a elementelor grafice învăţate; planșe cu
despre igiena - exerciţii de construire corectă a unor enunţuri după imagini; imagini din observarea
1.1 personală - exerciţii de reprezentare grafică a propoziţiei; povești, sistematică a
1.2 - exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi comode pentru scris; aplicație elevilor
1.3 - exerciţii de scriere a unor elemente grafice pregătitoare; multimedia,
1.4 videoproiector,
2.1 calculator
2.2
2.3 procedurale:
2.4 conversația,
jocul de rol,
povestirea

forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Religie
- desenarea conturului corpului în mărime naturală pe coli de materiale:
flipchart fișe de lucru, observarea
- colorarea conturului astfel încât să semene cât mai bine cu aplicație sistematică a
Recapitularea sine(culoarea părului, culoarea ochilor etc.); decuparea şi multimedia, elevilor
noţiunilor afişarea produselor videoproiector,
învăţate la - vizualizarea în oglindă a elementelor corporale şi denumirea calculator
clasa acestora
Dezvoltare
pregătitoare - realizarea de desene de tip autoportret, colaje despre propria procedurale:
personală
Cine sunt eu? persoană conversația,
1.1
Trăsături exercițiul,
fizice. Familia jocul didactic
mea
forme de
organizare:
individual,
frontal
Luni Comunicare în Dialogul - acte de vorbire: a - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
18.09.2023 limba română formula o rugăminte, o cerere propoziţii; fișe de lucru,
- exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu observarea
1.1 silabe; imagini din sistematică a
1.2 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, elevilor
1.3 silabe; aplicație
1.4 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.1 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.2 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.3 elev;
2.4 - exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

Educație fizică și sport


- exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare
de pătrățele; fișe de lucru, inițială
Matematică și - exerciții de adunare și scădere în aplicație
explorarea concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
mediului - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.1 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.2 Numere naturale de la 0 la 10 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.3 Adunarea si scăderea suport intuitiv procedurale:
1.4 numerelor de la 0 la 10 conversația,
1.5 exercițiul,
1.6 jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Arte vizuale și Recunoașterea culorilor - identificarea materialelor din care au materiale: observarea
abilități Tehnici simple: decupare, lipire fost confecționate diferite produse; mapa elevului, sistematică a
practice - utilizarea unor tehnici accesibile de creioane elevilor;
decupare după contur, îndoire/rulare a colorate,
hârtiei; foarfecă, lipici, expoziție
- realizarea de obiecte tridimensionale șablon
din hârtie;
- exersarea utilizării corecte a procedurale:
1.1
instrumentelor de lucru: creioane, conversația,
1.2
foarfece, lipici etc. jocul didactic,
2.1
munca
2.3
independentă
2.4
forme de
organizare:
individual,
frontal
Marți Comunicare în Cartea - numerotarea paginilor, - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
19.09.2023 limba română direcții de orientare în pagină propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

Comunicare în - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:


limba română propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din
1.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- povești,
1.4 elev; aplicație
2.1 - exerciţii de construire corectă a unor multimedia,
2.2 La bibliotecă - acte de vorbire: a enunţuri după imagini; videoproiector,
2.3 saluta, a se prezenta, a formula o - exerciţii de selectare a propoziţiei calculator
2.4 rugăminte, o cerere; reguli de corecte din enunţuri realizate de elevi;
vorbire eficientă: vorbirea pe - exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi procedurale:
rând, ascultarea interlocutorului, comode pentru scris; conversația,
păstrarea ideii - exerciţii de scriere a unor elemente jocul de rol,
grafice pregătitoare; povestirea
- exerciţii de anticipare a evenimentelor
sau a finalului unei poveşti din care a fost forme de
citit, cu voce tare, un fragment organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Matematică și Numere naturale de la 0 la 10 - exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare
explorarea Adunarea si scăderea de pătrățele; fișe de lucru, inițială
mediului numerelor de la 0 la 10 - exerciții de adunare și scădere în aplicație
1.1 concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
1.2 - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.3 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.4 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.5 suport intuitiv procedurale:
1.6 conversația,
exercițiul,
jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Cântare vocală în grup si - însuşirea după auz a cântecelor, prin materiale:
individual demonstrarea lor de către cadrul didactic aplicație observarea
sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, multimedia, sistematică a
urmată de preluarea intuitivă / receptarea ilustrații elevilor
lor de către copii;
Muzică și - observarea unor ilustraţii pe textul procedurale:
mișcare cântecului care uşurează receptarea audiția
1.4 - reproducerea în colectiv a cântecelor muzicală,
2.1 însuşite intuitiv, pronunţând corect exercițiul,
cuvintele în cânt memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual
Miercuri Comunicare în La bibliotecă - acte de vorbire: a - exerciţii de reprezentare grafică a materiale:
20.09.2023 limba română saluta, a se prezenta, a formula o cuvintelor, silabelor, sunetelor; fișe de lucru,
1.1 rugăminte, o cerere; reguli de - exerciţii de scriere a elementelor grafice planșe cu
1.2 vorbire eficientă: vorbirea pe învăţate; imagini din observarea
1.3 rând, ascultarea interlocutorului, - exerciţii de reprezentare grafică a povești, sistematică a
1.4 păstrarea ideii propoziţiei; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi multimedia,
2.2 comode pentru scris; videoproiector,
2.3 - exerciţii de scriere a unor elemente calculator
2.4 grafice pregătitoare;
- exerciţii de anticipare a evenimentelor procedurale:
sau a finalului unei poveşti din care a fost conversația,
citit, cu voce tare, un fragment jocul de rol,
povestirea

forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Comunicare în La bibliotecă - acte de vorbire: a - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
limba română saluta, a se prezenta, a formula o propoziţii; fișe de lucru,
1.1 rugăminte, o cerere; reguli de - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 vorbire eficientă: vorbirea pe silabe; imagini din observarea
1.3 rând, ascultarea interlocutorului, - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 păstrarea ideii silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;
- exerciţii de anticipare a evenimentelor
sau a finalului unei poveşti din care a fost
citit, cu voce tare, un fragment

- exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare


de pătrățele; fișe de lucru, inițială
Matematică și - exerciții de adunare și scădere în aplicație
explorarea concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
mediului - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.1 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.2 Numere naturale de la 0 la 10 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.3 Adunarea si scăderea suport intuitiv procedurale:
1.4 numerelor de la 0 la 10 conversația,
1.5 exercițiul,
1.6 jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Arte vizuale și Recunoașterea culorilor - identificarea materialelor din care au materiale: observarea
abilități Tehnici simple: decupare, lipire fost confecționate diferite produse; mapa elevului, sistematică a
practice - utilizarea unor tehnici accesibile de creioane elevilor;
1.1 decupare după contur, îndoire/rulare a colorate,
1.2 hârtiei; foarfecă, lipici, expoziție
2.1 - realizarea de obiecte tridimensionale șablon
2.3 din hârtie;
2.4 - exersarea utilizării corecte a procedurale:
instrumentelor de lucru: creioane, conversația,
foarfece, lipici etc. jocul didactic,
munca
independentă

forme de
organizare:
individual,
frontal
Joi Comunicare în - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
21.09.2023 limba română propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
Cartea - numerotarea paginilor, - exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
direcții de orientare în pagină enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;
- exerciţii de anticipare a evenimentelor
sau a finalului unei poveşti din care a fost
citit, cu voce tare, un fragment

Matematică și Numere naturale de la 0 la 10 - exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare


explorarea Adunarea si scăderea de pătrățele; fișe de lucru, inițială
mediului numerelor de la 0 la 10 - exerciții de adunare și scădere în aplicație
1.1 concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
1.2 - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
o mulțime dată; calculator sistematică a
- rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.3 suport intuitiv procedurale:
1.4 conversația,
1.5 exercițiul,
1.6 jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Limba engleză
- însuşirea după auz a cântecelor, prin materiale:
demonstrarea lor de către cadrul didactic aplicație observarea
sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, multimedia, sistematică a
urmată de preluarea intuitivă / receptarea ilustrații elevilor
lor de către copii;
Intonarea corectă, expresivă și
Muzică și - observarea unor ilustraţii pe textul procedurale:
omogenă a cȃntecelor
mișcare cântecului care uşurează receptarea audiția
1.4 - reproducerea în colectiv a cântecelor muzicală,
Prima zi de școală
2.1 însuşite intuitiv, pronunţând corect exercițiul,
Școlărei și școlărițe
2.2 cuvintele în cânt memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual

Vineri Educație fizică și sport


22.09.2023 Comunicare în Cartea - numerotarea paginilor, - exerciţii de scriere a elementelor grafice materiale:
limba română direcții de orientare în pagină învăţate; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de reprezentare grafică a planșe cu
1.2 propoziţiei; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi povești, sistematică a
1.4 comode pentru scris; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de scriere a unor elemente multimedia,
2.2 grafice pregătitoare; videoproiector,
2.3 - confecţionarea unor minicărţi pe teme calculator
2.4 familiare (individual şi în grup);
realizarea „Abecedarului clasei”, folosind procedurale:
planşe de colorat conversația,
- exerciţii de anticipare a evenimentelor jocul de rol,
sau a finalului unei poveşti din care a fost povestirea
citit, cu voce tare, un fragment
forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Religie
-identificarea şi denumirea trăsăturilor materiale:
fizice sub formă de jocuri (culoarea fișe de lucru, observarea
ochilor „Cine are ochi albaştri să ridice aplicație sistematică a
pătratul verde”, lungimea părului, multimedia, elevilor
înălţimea, greutatea etc.) şi valorizarea videoproiector,
diferenţelor calculator
- vizualizarea în oglindă a elementelor
Dezvoltare
Colegul de bancă corporale şi denumirea acestora procedurale:
personală
conversația,
1.1
exercițiul,
jocul didactic

forme de
organizare:
individual,
frontal
Luni - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
25.09.2023 propoziţii; fișe de lucru,
- exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
silabe; imagini din observarea
- exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
silabe; aplicație elevilor
Comunicare în - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
limba română cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
1.1 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
1.2 elev;
1.3 - exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
În pauză. Propoziția.
1.4 învăţate; conversația,
Cuvântul.Silaba. Sunetul
2.1 - exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
2.2 enunţuri după imagini; povestirea
2.3 - exerciţii de selectare a propoziţiei
2.4 corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

Educație fizică și sport


Matematică și Numerele naturale de la 0 la 31 - exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare
explorarea Adunarea și scăderea de pătrățele; fișe de lucru, inițială
mediului numerelor de la 0 la 31 - exerciții de adunare și scădere în aplicație
1.1 concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
1.2 - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.3 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.4 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.5 suport intuitiv procedurale:
1.6 conversația,
exercițiul,
jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
- identificarea materialelor din care au materiale: observarea
fost confecționate diferite produse; mapa elevului, sistematică a
- utilizarea unor tehnici accesibile de creioane elevilor;
decupare după contur, îndoire/rulare a colorate,
Arte vizuale și hârtiei; foarfecă, lipici, expoziție
abilități - realizarea de obiecte tridimensionale șablon
practice Puzzle-ul clasei din hârtie;
1.1 Măști - exersarea utilizării corecte a procedurale:
1.2 Cărticica de povești instrumentelor de lucru: creioane, conversația,
2.1 Norișorul prieteniei foarfece, lipici etc. jocul didactic,
2.3 munca
2.4 independentă

forme de
organizare:
individual,
frontal
Marți Comunicare în În pauză. Propoziția. - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
26.09.2023 limba română Cuvântul.Silaba. Sunetul propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
2.4 corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

Comunicare în Teatrul de păpuși - oferirea de - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:


limba română informații despre prieteni, mediul propoziţii; fișe de lucru,
1.1 social - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

- exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare


de pătrățele; fișe de lucru, inițială
Matematică și - exerciții de adunare și scădere în aplicație
explorarea concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
mediului - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.1 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.2 Numerele naturale de la 0 la 31 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.3 Adunarea și scăderea suport intuitiv procedurale:
1.4 numerelor de la 0 la 31 conversația,
1.5 exercițiul,
1.6 jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Muzică și Intonarea corectă, expresivă și - însuşirea după auz a cântecelor, prin materiale:
mișcare omogenă a cȃntecelor demonstrarea lor de către cadrul didactic aplicație observarea
1.4 sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, multimedia, sistematică a
2.1 Prima zi de școală urmată de preluarea intuitivă / receptarea ilustrații elevilor
2.2 Școlărei și școlărițe lor de către copii;
- observarea unor ilustraţii pe textul procedurale:
cântecului care uşurează receptarea audiția
- reproducerea în colectiv a cântecelor muzicală,
însuşite intuitiv, pronunţând corect exercițiul,
cuvintele în cânt memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual
Miercuri Comunicare în - exerciţii de scriere a elementelor grafice materiale:
27.09.2023 limba română învăţate; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de construire corectă a unor planșe cu
1.2 enunţuri după imagini; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de selectare a propoziţiei povești, sistematică a
1.4 corecte din enunţuri realizate de elevi; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 propoziţiei; videoproiector,
2.3 - exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi calculator
Teatrul de păpuși - oferirea de
2.4 comode pentru scris;
informații despre prieteni, mediul
- exerciţii de scriere a unor elemente procedurale:
social
grafice pregătitoare; conversația,
jocul de rol,
povestirea

forme de
organizare:
individual,
frontal, în
perechi
Comunicare în Sunetul. Litera. Cuvântul - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
limba română propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, observarea
1.4 silabe; aplicație sistematică a
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia, elevilor
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

- exerciții de scriere a cifrelor pe rețeaua materiale: evaluare


de pătrățele; fișe de lucru, inițială
Matematică și - exerciții de adunare și scădere în aplicație
explorarea concentrul 0-31 cu suport intuitiv; multimedia,
mediului - adăugarea/extragerea de elemente dintr- videoproiector, observarea
1.1 o mulțime dată; calculator sistematică a
1.2 Numerele naturale de la 0 la 31 - rezolvarea de probleme simple cu elevilor
1.3 Adunarea și scăderea suport intuitiv procedurale:
1.4 numerelor de la 0 la 31 conversația,
1.5 exercițiul,
1.6 jocul didactic
3.1
5.2 forme de
organizare:
individual,
frontal
Arte vizuale și Puzzle-ul clasei - identificarea materialelor din care au materiale: observarea
abilități Măști fost confecționate diferite produse; mapa elevului, sistematică a
practice Cărticica de povești - utilizarea unor tehnici accesibile de creioane elevilor;
1.1 Norișorul prieteniei decupare după contur, îndoire/rulare a colorate,
hârtiei; foarfecă, lipici, expoziție
- realizarea de obiecte tridimensionale din șablon
hârtie;
- exersarea utilizării corecte a procedurale:
1.2 instrumentelor de lucru: creioane, conversația,
2.1 foarfece, lipici etc. jocul didactic,
2.3 munca
2.4 independentă

forme de
organizare:
individual,
frontal
Joi Comunicare în Elemente grafice utilizate în - exerciţii de delimitare a cuvintelor în materiale:
28.09.2023 limba română procesul scrierii propoziţii; fișe de lucru,
1.1 - exerciţii de despărţire a cuvintelor în planșe cu
1.2 silabe; imagini din observarea
1.3 - exerciţii de identificare a sunetului în povești, sistematică a
1.4 silabe; aplicație elevilor
2.1 - exerciţii de reprezentare grafică a multimedia,
2.2 cuvintelor, silabelor, sunetelor; videoproiector,
2.3 - exersarea comunicării: dialog învăţător- calculator
2.4 elev;
- exerciţii de scriere a elementelor grafice procedurale:
învăţate; conversația,
- exerciţii de construire corectă a unor jocul de rol,
enunţuri după imagini; povestirea
- exerciţii de selectare a propoziţiei
corecte din enunţuri realizate de elevi; forme de
- exerciţii de reprezentare grafică a organizare:
propoziţiei; individual,
- exerciţii de adoptare a poziţiei corecte şi frontal, în
comode pentru scris; perechi
- exerciţii de scriere a unor elemente
grafice pregătitoare;

Matematică și -probă de evaluare inițială


explorarea
mediului
1.1
1.2
1.3 Evaluare inițială
1.4
1.5
1.6
3.1
5.2

- însuşirea după auz a cântecelor, prin materiale:


demonstrarea lor de către cadrul didactic aplicație observarea
sau cu ajutorul mijloacelor tehnice, multimedia, sistematică a
urmată de preluarea intuitivă / receptarea ilustrații elevilor
Intonarea corectă, expresivă și lor de către copii;
Muzică și
omogenă a cȃntecelor - observarea unor ilustraţii pe textul procedurale:
mișcare
cântecului care uşurează receptarea audiția
1.4
Prima zi de școală - reproducerea în colectiv a cântecelor muzicală,
2.1
Școlărei și școlărițe însuşite intuitiv, pronunţând corect exercițiul,
2.2
cuvintele în cânt memorizarea

forme de
organizare:
frontal,
individual
Vineri Educație fizică și sport
29.09.2023 Comunicare în Evaluare inițială Probă scrisă Evaluare
limba română inițială
1.1
1.2
1.3
1.4
2.1
2.2
2.3
2.4

Religie
-identificarea şi denumirea trăsăturilor materiale:
fizice sub formă de jocuri (culoarea fișe de lucru, observarea
ochilor „Cine are ochi albaştri să ridice aplicație sistematică a
pătratul verde”, lungimea părului, multimedia, elevilor
înălţimea, greutatea etc.) şi valorizarea videoproiector,
diferenţelor calculator
- vizualizarea în oglindă a elementelor
Dezvoltare
Colegul de bancă corporale şi denumirea acestora procedurale:
personală
conversația,
1.1
exercițiul,
jocul didactic

forme de
organizare:
individual,
frontal

S-ar putea să vă placă și