Necesitatea tratării tulburărilor de limbaj

În decursul creșterii, însușirea și dezvoltarea limbajului presupun un efort îndelungat. Acest

fapt se întâmplă spontan, de cele mai multe ori, prin relațiile cu cei din jur, datorită tendinței de a
verbaliza, mai ales prin joc, ca acțiune predominantă la început de viață. Alături de aceste acțiuni
spontane, apar treptat și activitățile cu scop educativ. Pe lângă particularităţile fireşti, în
dezvoltarea vorbirii preşcolarilor pot să apară unele tulburări de vorbire, care au tendinţa să se
stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot
apărea, în principal, din cauza unor deprinderi greşite de vorbire, cauzate sau susţinute de o
educaţie lacunară sau incompetentă, dar şi din cauza unor particularităţi ale aparatului fonator, ale
analizatorului verbomotor şi ale analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă.

Identificarea timpurie a copiilor cu tulburări de limbaj este extrem de importantă, deoarece

orice intervenție corectiv-recuperatorie necesită cu atât mai mult efort și timp, cu cât prezentarea
la logoped se amână pentru o perioadă mai lungă. Nu trebuie să trecem nici în extrema cealaltă și
să vedem la prima mică greșeală de pronunție o tulburare de limbaj, mai ales în perioada de
schimbare a dentiției. Este, de asemenea, hazardat să etichetăm drept bâlbâială orice nesiguranță
verbală a copilului, mai ales când acesta fie dorește să spună mai multe decât reușește să
formuleze oral, fie are trac în situația de comunicare respectivă. Însă atunci când tulburarea de
limbaj persistă, este indicat să se apeleze la un logoped, în vederea efectuării unui control de
specialitate.

Sunt evidente complexele de inferioritate pe care le provoacă deficienţele de vorbire la copiii

de vârstă preşcolară. La acestea se asociază tendinţa de izolare, de îndepărtare de ceilalţi copii,
frica de a vorbi în public, de teamă să nu se facă de râs, evitarea pronunţării cuvintelor cu o
structură fonetică mai dificilă şi apoi, treptat, întârzierea în ritmul general de dezvoltare a vorbirii.
Aceştia sunt copiii, a căror tulburare nu a depăşit limita normalului; la ceilalţi are loc o alterare
evidentă a evoluţiei întregii personalităţi. Depistarea timpurie a tulburărilor de vorbire şi aplicarea
unor măsuri corespunzătoare contribuie la înlăturarea cu succes a acestora sau, în cel mai rău caz,
la ameliorarea lor considerabilă.

În concluzie, se consideră oportună aprofundarea metodelor de recuperarare a tulburărilor de

limbaj, în scopul îmbunătățirii comunicării.