Tulburările instinctului de

apărare
 Tulburările instinctului de apărare
• Exagerarea instinctului de apărare se
manifestă sub forma agresivităţii crescute
ce reprezintă o desfăşurare explozivă de
acte psihomotorii cu un mare grad de
periculozitate. Există 2 tipuri de
agresivitate:
a) Constituţională care este
consecinţa unei structuri
biopsihologice cu un plus nativ de
violenţă şi impulsivitate şi se
întîlneşte la psihopaţi sau la
epileptici.
Tot aici este inclusă şi
agresivitatea paranoicilor,
agresivitate exercitată lucid
asupra diverselor persoane
considerate inamice.
Agresivitatea este o
interacțiune socială deschisă
de multe ori dăunătoare,
interacțiune socială, cu
intenția de a provoca daune
sau alte neplăceri altui
individ.
Aceasta poate avea loc
fie ca răspuns la altceva
sau fără provocare. La
om, frustrarea produsă
de blocarea unor
obiective poate provoca
agresivitatee.
Agresivitatea umană poate fi
clasificată în agresivitate directă și
indirectă, prima fiind caracterizată
printr-un comportament fizic sau
verbal destinat să provoace rău
cuiva, iar a doua fiind caracterizată
printr-un comportament destinat să
dăuneze relațiilor sociale ale unui
individ sau unui grup.
Agresivitatea umană poate fi
clasificată în agresivitate directă și
indirectă, prima fiind caracterizată
printr-un comportament fizic sau
verbal destinat să provoace rău
cuiva, iar a doua fiind caracterizată
printr-un comportament destinat să
dăuneze relațiilor sociale ale unui
individ sau unui grup.
b) Cîştigată care se datorează
unor factori nocivi care
exacerbează cruzimea, violenţa
şi irascibilitatea: traumatisme
craniu-cerebrale, alcoolism,
intoxicaţii cronice, oligofrenie sau
schizofrenie.
Diminuarea instinctului de apărare
aduce cu sine creşterea indiferenţei faţă
de pericolele adevărate şi de situaţii
primejdioase.
Bolile psihice unde
apare acesta, sunt:
schizofrenia, oligofrenia
şi toxicomaniile cu
substanţe halucinogene.
În melancolie, în prezenţa delirului
de autoacuzare, se poate ajunge la
automutilare ca expresie a unei
autosancţiuni pe care bolnavul şi-o
aplică pentru o faptă pe care
consideră că a comis-o în trecut.
În unele epilepsii sau stări
confuzive, autotoniile apar ca
impulsiuni realizate sub influenţa
halucinaţiilor imperative şi a
tulburărilor de conştiinţă sau ca
expresie a unor convingeri
sectare.
 În unele epilepsii sau stări
confuzive, autotoniile apar ca
impulsiuni realizate sub influenţa
halucinaţiilor imperative şi a
tulburărilor de conştiinţă sau ca
expresie a unor convingeri
sectare.