Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

Nicolae Testemițanu

Catedra
Odontologie, parodontologie și patologie orală

Caracterele anatomo - fiziologice și structura histologică ale

epiteliului mucoasei cavității bucale (gingia, buzele, mucoasa
jugală, palatul dur și moale, limba).

Realizat de studentul anului- ,,V” S1604

Rabei Vitalie
CAVITATEA BUCALĂ. STRUCTURA ŞI
FUNCȚIILE
■ Cavitatea bucală (CB), structura şi funcţiile organelor ei reprezintă obiectul de bază în
programele de studiu ale medicilor stomatologi. CB reprezintă porțiunea incipientă a
tubului digestiv şi este spaţiul delimitat: anterior — de buze şi dinţii frontali, din lateral
— de obraji şi dinţii laterali, din inferior — de limbă şi planşeul bucal, disral — de
inclul limfocpitelial faringian şi superior — de palatul dur şi moale. CB este alcătuită
din 2 cavităţi: vestibulul oris-anterior şi cavum oris — posterior dinţilor şi comunică
prin cavitatea nazală şi orificiul oral cu mediul extern, iar prin faringe — cu plămânii,
stomacul şi urechea (vezi fig. ]).

Prin urmare, cavitatea bucală comunică atât cu

mediul extern, cât şi cu cel intern. Însă această
comunicare are un anumit scop şi anumite
funcţii.
Prin urmare, cavitatea bucală comunică atât cu mediul extern, cât şi cu cel intern. Însă
această comunicare are un anumit scop şi anumite funcţii. Funcţiile şi rolul comunicării
cavităţii bucale cu mediul extern:
■ Alimentară (recepționarea, incizia şi triturarea alimentelor, formarea bolului alimentar,
iniţierea deglutiţiei);
■ Respiratorie;
■ Fonatotorie.
Împreună cu aerul şi alimentele, în cavitatea bucală pătrund şi numeroase microorganisme,
care se dezvoltă şi se înmulţesc foarte repede.
Microflora cavităţii bucale
■ Flora saprofită;
■ Flora tranzitorie (nimereşte întâmplător în cavitatea bucală, uneori provocând procese
inflamatorii);
■ Flora condiţionat patogenă (care poate fi prezentă sau lipsi din cavitatea bucală şi
devine patogenă în anumite condiţii). Este reprezentată de: candide, coci,
■ Flora nepretenţioasă, care se adaptează ușor la condiţiile cavității bucale, folosind
glucidele, colonizează cavitatea orală sub forma plăcii dentare, depuneri albe moi, tariru
dentar. Trebuie de menţionat că în depunerile moi flora microbiană are o existență
autonomă şi se înmulțeşte independent de starea macroorganismului. De aceea, în
depunerile dentare flora saprofită poate conviețui timp îndelungat cu cea patogenă. În
aşa cazuri, acționând asupra macroorganismului cu substanțe medicamentoase nu se va
observa efectul scontat, deoarece microflora depunerilor dentare îşi va continua
existența autonomă mult timp, iar placa dentară va servi în aceste cazuri ca un depozit
de microorganisme.
Aşadar, flora microbiană a cavităţii bucale este specifică şi nu se aseamănă cu flora altor regiuni ale organismului
uman dar, totodată, fără ea este imposibilă funcţionarea normală a tuturor organelor şi ţesuturilor cavității bucale.
Mucoasa bucală permanent este irigată de lichidul bucal.
Lichidul bucal este alcătuit din:
■ salivă — secretul a 3 perechi de glande salivare mari;
■ Esaliva secretată de glandele mici; lichid gingival;
■ fermenți: amilază, protează, peptidază, maltoză, glucozidază etc.;
■ hormoni parotidieni;
■ lizozim, imunoglobuline cu acțiune antimicrobiană.
Funcţiile salivei (lichidului bucal):
■ de protecție — umectarea şi tapetarea pereţilor cavității bucale cu mucină, spălarea suprafeţelor dinţilor şi
mucoasei cavităţii bucale;
■ Edigestivă — formarea bolului alimentar și deglutiţia lui, fermentarea glucidelor de către fermenţii
salivari — a-amilază şi maltază;
■   remineralizarea ţesuturilor dentare dure;
■ imună — datorită lizozimului şi imunoglobulinelor;
■ de tampon — modifică pH-ul.
 Cavitatea bucală este căptușită cu o mucoasă de origine ectomezodermală, care anterior trece în
țesutul intermediar al Roşului buzelor, apoi în tegumentele faciale, iar posterior — în mucoasa
faringelui. Mucoasa orală diferă de la sector la sector după structură şi funcţie.
 Astfel, mucoasa gingivală şi a palatului dur, fiind supuse unor solicitări funcționale mai intense,
prezintă un grad sporit de cheratinizare, pe când mucoasa planșeului bucal este mult mai fină.
Mucoasa suprafeţei dorsale şi laterale ale limbii este specializată în recepționarea senzaţiilor
gustative şi mestecarea alimentelor.
 Mediul bucal posedă anumite funcţii protectoare din contul:
 descuamării continue de celule epiteliale;
 antagonismului microbian;
 integrității epiteliului,
 fluxului continuu al lichidului bucal,
 Lizozimului din salivă;
 Lactoferinei; hormonilor şi fermenților
 Factorii enumeraţi acţionează în comun, reciproc, condiționând echilibrul sau dezechilibrul lor,
influențând mucoasa şi dinții. Da Flora microbiană din cavitatea bucală poate condiționa
diferite procese patologice şi afecțiuni ale mucoasei bucale. Această situație impune
cunoaşterea detaliată a structurii mucoasei bucale.
 Structura mucoasei bucale este variată şi se modifică în funcţie de starea fiziologică (sarcină,
stări menstruale, vârstă), cât şi de stările patologice (stomatite, boli generale etc.). Spre
deosebire de alte mucoase, MB posedă anumite particularităţi, care condiţionează anumite
funcții:
o Rezistenţă la factorii fizici, chimici, termici;
o descuamare sporită (a gingiei, palatului dur şi a limbii);
o regenerare rapidă;
o Senzorială;
o Absorbantă;
o mobilitate mărită din contul stratului submucos în unele sectoare.
■ Mucoasa bucală este alcătuită din 4 straturi:
 l. Epiteliu pluristratificat, care, la rândul său, are 4 straturi (de la suprafaţă spre profunzime):
• — Stratul cornos, cheratinizat, cu un aspect nestructurat, alcătuit din straturi de cheratină;
• — stratul granular, situat sub cel cornos, care apare doar în prezența celui cornos;
• — stratul spinos compus din 7-8 rânduri de celule alungite;
• Stratul bazal sau germinativ, format din 1-2 straturi de celule bazale de
Formă cuboidă sau alungită. Este situat pe membrana bazală. Epiteliul este separat de straturile
subiacente prin membrana bazală.
 2. Membrana bazală reprezintă o condensare a țesutului fundamental conjunctiv şi este alcătuită
din fibre de reticulină şi colagen ce se continuă în stratul propriu-zis. Ea este alcătuită din 2
straturi — lamina lucidă, un strat de origine proteică densă, și lamina densă alcătuită din fibre de
colagen, numite fibre de ancorare. Pe epiteliu mai pot fi observate celule migratoare sau celule
imunocompetente, cu funcţie de „supraveghere”, dar care nu aparţin epiteliului. Printre acestea se
numără limfocitele, macrofagii ş. A.
 3. Mucoasa propriu-zisă este alcătuită din ţesut conjunctiv prezentat prin substanță intercelulară
— fibre şi celule (fibroblaşti, histiociți, celule plasmatice, labrocite). Acest strat formează nişte
papile de joncțiune, care pătrund adânc în epiteliu. Prin acest strat trec vase sanguine, limfatice,
nervi, glande mici — salivare, sebacee.
 4. Stratul submucos este format din ţesut conjunctiv lax. Prin el trec vase sanguine şi limfatice
de un calibru mai mare. Acest strat nu este prezent în toate sectoarele și anume în mucoasa
gingiei, palatul dur, partea dorsală a limbii.
Structura mucoasei diferă în diferite sectoare ale cavităţii bucale şi prezintă anumite particularități
în funcţie de zona pe care o acoperă. În unele sectoare, stratul epitelial este foarte gros (limbă,
gingie, palatul dur), în altele (buze, obraji) mai dezvoltat este stratul propriu-zis al mucoasei, iar în
regiunea plicii de tranziție şi a planşeului bucal foarte bine este dezvoltat stratul submucos.
Structura mucoasei în diferite sectoare ale cavității bucale mucoasa buzelor şi jugală .
 Buzele au 3 zone: roşul buzei, zona Klein, mucoasa buzei.
 Roşul buzei este zona de trecere de la piele la mucoasă acoperită cu epiteliu pluristratificat,
cheratinizat. Pe restul mucoasei buzei epiteliul nu se cheratinizează. Zona Klein reprezintă zona de
contact a buzelor, care trece direct în mucoasa vestibulară şi cea jugală. Mucoasa acestor sectoare
acoperă fața înternă, orală, a obrajilor şi buzelor şi este suplă, mobilă, separată de mușchii adiacenţi
printr-un strat de ţesut conjunctiv lax, care trece în stratul submucos. Uneori roșul buzei şi mucoasa
obrajilor, preponderent zona posterioară, conţin câteva glande sebacee, numite glandele Fordyce. In
unele cazuri, ele formează conglomerate, provocând senzaţii neplăcute pacienţilor.

Mucoasa jugală are o culoare roz-pală şi este bogat

vascularizată. Uneori pe suprafața ei putem observa o
plică, o linie albicioasă, numită linia albă jugală, care
proeminează slab, dar care se poate şi cheratiniza. Pe
mucoasă, în dreptul dinţilor 17 şi 27, deasupra /iniei
albe, se poate observa o papilă, deseori destul de
pronunţată — guctul Stenon. Posterior, mucoasa
jugală se continuă cu mucoasa regiunii retromolare,
numită comisura intermaxilară.
■ Mucoasa buzelor tapetează musculatura lor, iar sub mucoasă se află o mulțime de glande salivare
mici, secretul cărora poate fi observat dacă răsfrângem buza.
■ Frenul buzelor reprezintă 2 plici de mucoasă cu structură fibrilară ce unesc mijlocul vestibular al
buzelor de procesul alveolar. Uneori ele pot fi foarte scurte, fixându-se chiar la vârful papilei
gingivale, provocând patologii parodontale (migrarea şi mobilitatea dinţilor, distrucția osului şi
formarea pungilor parodontale), diasteme şi treme.
■ Gingia, palatul dur. Mucoasa acestor sectoare nu are strat submucos, Este fixată şi se
cheratinizează pronunțat.
• Limba este un organ muscular, care participă la masticaţie, sugere, deglutiţie şi
determină gustul. Are 3 zone — vârf, corp şi rădăcină. Pe partea ei dorsală lipseşte
stratul submucos, iar în regiunea rădăcinii sunt prezente acumulări de ţesut limfoid,
numite amigdalele linguale. Pe dorsul limbii sunt prezente 4 tipuri de papile linguale —
filiforme, fungiforme, foliacee şi circumvalate — la rădăcina ei .
• Faţa ventrală (inferioară) a limbii este acoperită cu o mucoasă foarte subțire, astfel încât
uşor se pot observa venele sublinguale. Pe linia mediană, mucoasa sublinguală formează
o plică, frenul lingual, care poate avea o grosime şi lungime diferită. La baza frenului,
pe ambele părţi, sunt situate carunculele sublinguale — orificiile Warthon (ducturi
salivare).
 Planşeul bucal este reprezentat printr-o mucoasă foarte fină, care acoperă toate structurile
anatomice sublinguale. Ea formează sub limbă, pe ambele părți ale frenului, lojile glandei
sublinguale.
 Palatul dur are o mucoasă groasă, cheratinizată, roz-pală, cu suprafaţa neuniformă, formând
rugile palatine — plici transversale, îngroșate. Mucoasa palatului dur este strâns legată de
os, graţie lipsei stratului submucos, şi conţine numeroase glande salivare mici.
 Palatul moale continuă palatul dur posterior, formând cu el un unghi şters — linia A.
Mucoasa este de un roz mai pronunţat şi conţine numeroase glande salivare mici. La limita
cu palatul dur, de ambele părți ale liniei mediane, se observă 2 fosete — foveole palatine.
Mucoasa poate fi pe alocuri cheratinizată.
Cu vârsta structura mucoasei se modifică evident — ea se subțiază, se atrofiază, devine mai
uscată.
Caracteristica morfologică generală a inflamaţiei de pe mucoasa bucală

Formele morfologice: o treponema palidă

o exsudativă o gonococi
o Alterativă Cauzele: o actinomicete
o proliferativă 1. Infecţii nespecifice
o virusuri Evoluţia:
o Bacterii o acută
o fungi o subacută
2. Infecţii specifice o cronică
o bacilul Koch o recidivantă
 Leucoplazia: tabloul clinic, diagnosticul pozitiv și
diferențial, tratamentul.
Leucoplazia este o leziune cronică a mucoasei buzelor și a cavităţii bucale, caracterizată
printr-o cheratoză pronunțată a epiteliului. Poate fi sribuită la grupul de afecţiuni facultativ
precanceroase. De aceca, medical stomatolog este dator să cunoască simptomatologia lor, să
poată efectua us diagnostic diferenţial şi să poată trata leucoplazia.

Această boală se identifică mai frecvent la

fumători, la alcoolici după vârsta de 40 ani şi
vizează doar mucoasele. În cavitatea bucală,
leucopiazia afectează doar mucoasele ce se supun
acțiunii mecanice.
 Etiologie.
 Factori traumatizanţi locali (dinți cariaţi cu margini ascutite, proteze dentare
necorespunzătoare, croşete, rădăcini dentare etc.)
 fumatul (acţiune termică şi chimică asupra mucoasei bucale) atât la Fumătorii activi,
cât şi la cei pasivi;
 diferenţa de temperatură (rece — fierbinte), alimente picante;
 curenții galvanici;
 factori nocivi profesionali (instrumente muzicale de sufiat, vopsele, lacuri, răşini,
formol etc.).
Tablou clinic
Se localizează pe mucoasa sectorului anterior al CB — buza infenoază, mucoasa comisurilor labiale, pe
mucoasa obrajilor — linia angrenării dinților, limba şi palatul dur. Leucoplazia afectează mucoasa, de
regulă, simetric.
În funcţie de localizarea procesului, placa hipercheratozică poate avea diferite forme:
o pe buza inferioară — pată neregulată de culoarea albă-gălbuie;
o pe mucoasă comisurilor labiale — triunghi cu vârful îndreptat retro-Molar;
o pe palatul dur — pată în formă de potcoavă de-a lungul apofizei al. Veolare;
o Leucoplazia se mai localizează în jurul orificiilor glandelor salivare — ducturile sunt inflamate,
hiperemiate, dar deschise, această formă se numeşte leucoplazia Tapeiner sau leucoplazia fumătorilor.
O. Novik evidențiază următoarele forme de leucoplazie:
 plată (netedă);
 proeminentă;
 verucoasă;
 Eroziv-ulceroasă
N. Danilevski adaugă şi forma precheratozică, iar Paşkov — forma moale.
Ca o formă aparte se deosebeşte leucoplazia Tapeiner.
Turobov evidenţiază următoarele forme ale leucoplaziei: maculară (plată); hipercheratotică; eroziv-
ulceroasă.
Pentru leucoplazia plată (incipientă) este caracteristică prezența maculei albe, opalescente, slab
pronunțate şi delimitate. Pacientul nici nu o observă, ea decurge asimptomatic. Poate fi depistată
întâmplător de către medic la o examinare minuțioasă, dar, de regulă, efectuată cu alt scop. Această
formă se caracterizează prin apariția rugozităţii, proeminării neînsemnate a sectoarelor cheratinizate,
petele devin mai albe, mai intensive cu nuanţă sidefie.
Forma proeminentă şi, mai ales, cea verucoasă, poate fi depistată de pacient, atenționând prezenţa
placardei proeminente.
Obiectiv în aceste forme, pe fundalul leicoplaziei plate se observă sectoare mari cu cheratoză
pronunțată, generând apariția nodulilor, tuberculilor, care pot provoca dureri slabe sau
incomodităţi.Apariţia indurației şi sporirea cheratinizării ne poate servi ca simptom de malignizare.
În forma eroziv-ulceroasă, pacientul acuză dureri pronunțate, mai ales in timpul alimentării. Aceste
dureri sunt şi mai pronunţate în cazul localizării procesului pe buze.
Pe mucoasă se observă macule albe bine pronuntate, pe alocuri cu noduli crispati ce alterneaza cu
eroziuni si ulceatii hiperemiante si foarte dureroase. Leucoplazia se poate asocia cu lichenul rosu
plan.In acest caz diagnosticul devine si mai dificil.
Leucopiazia Tapeiner afectează fumătorii înrăiriti : În cazul acestei afecțiuni, pe mucoasa valatului
help obser abat culoare albă-gri, opalescente, cheratinizate, cu puncte roşii în locul eleni salivare
mici, deoarece ducturile nu sunt cheratinizate. Durerile lipsesc,
■ Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecțiuni:
 lichenul roşu plan;
 lupusul eritematos;
 sifilidele papuloase;
 HIV-infecţia;
 candidoza hiperplastică;
 limba geografică.
 Zralamentul
 Tratamentul
Volumul şi durata tratamentului în cazul leucoplaziei vor fi dictate de forma, caracterul leucoplaziei,
dimensiunea procesului şi de motivaţia pacientului față de îndeplinirea recomandărilor medicului. Un
rol important se
 Atribuie tratamentului local.
 Se recomandă abandonatul fumatului, consumului de alcool, acceptarea intervențiilor
stomatologice necesare pentru tratament.
 Înlăturarea tuturor factorilor excitanți.
 În caz de necesitate, şlefuirea selectivă a dinţilor.
 Corecţia protezelor.
 Protezarea rațională;
 Asanarea cavităţii bucale.
 Lichidarea galvanozei.
 Aplicaţii topice cheratoplastice, dar şi cheratolitice.
 În cazul formelor cheratozice, se aplică preparate cheratolitice :
o sol, 3—5-10% de acid salicilic,
o benzotef,
o tiotej,
o fluorbenzotef sub formă de Aplicaţii sau electroforeză.
 În cazul formelor verucoase şi eroziv-ulceroase, se aplică tratamentul stomatitei
ulcero-necrotice, după care se recurge la măsuri chirurgicale, crioterapie.
 În cazul malignizării, tratamentul se efectuează în instituţii medicale cu profil oncologic.
 Prognosticul în formele incipiente este favorabil.
 Dispensarizarea: controale medicale de 4-5 ori pe an.
 Leucoplazia moale Paşkov a mucoasei bucale
Afecţiune descrisă pentru prima dată de Paşkov. Apare ca rezultat al mușcării permanente a
mucoasei buzelor și obrajilor. Mai frecvent poate fi observată la studenți, elevi, persoane cu
psihicul labil. E. Borovski şi coautorii evidenţiază o stare asemanatoare, pe care o numesc
„muşcarea obişnuită a mucoasei, incluzindo in grupul stomatitelor traumatice. După părerea
noastră, acestea reprezintă unul şi același procee privit în dinamică. Unii autori afirmă că patologia
poartă un caracter ”eriditar.

Tabloul clinic. Mucoasa devine edemațiată, îngroșată ŞI capătă O cu

da re albicioasă. Apar sectoare de descuamare din contul multiplelor
rupturi de mucoasă (epiteliu). Acest epiteliu modificat se înlătură
compar ativ uşor, descoperind sectoare de mucoasă subțiată, uneori
erodată. Procesul poate fi localizat sau difuz. Mai frecvent se
afectează buzele — partea orală, obrajii, mai rar limba.
 Diagnosticul diferenţial
Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni:
 leucoplazia;
 lichenul roşu plan;
 candidoza cronică;
 stomatita medicamentoasă,;
 nevul alb.
Tratamentul (foarte importantă este motivarea renunţării la viciul de a nu muşca mucoasa);
o asanarea cavităţii bucale;
o substanţe antiseptice;
o substanţe cheratoplastice (aevit, uleiuri de măceş, cătină-aibă, cedru, in, caratolin), iar apoi
cheratolitice pe scurt timp;
o sedative, calmante;
o vitamine.