Neuropatia periferica

Neuropatia periferica este o afectiune ce poate fi determinata de o

boala nervoasa locala, dar poate sa apara si ca o manifestare secundara a
unei patologii sistemice si pot fi clasificate:
Mononeuropatiile afecteaza un singur nerv periferic. Acestea sunt
cauzate de traumatisme fizice, cel mai adesea accidente, aplicarea
unei presiuni constant ridicate asupra nervului, care duce in final la
alterarea stratului protector al nervului;
Polineuropatiile sunt mai frecvente decat mononeuropatiile si implica
afectarea unui numar crescut de nervi. Ele apar ca umare a expunerii
la toxine, dezechilibre metabolice si vitaminice sau in cadrul
comlicatiilor unor boli sistemice: cancer, insuficienta renala;

Cauze:
Desi in multe cazuri agentul etiopatogenic nu poate fi identificat,
specialistii au realizat o lista cu cele mai frecvente cauze de aparitie a
polineuropatiilor periferice.
Boli genetice;
Boli sistemice- diabet zaharat (determina aparitia neuropatiei
diabetice), alcoolism cronic (polineuropatia alcoolica), uremie (din
cadrul insuficentei renale cronice), cancer, avitaminoze (in special
avitaminoza B 12, avitaminoza A, E si B1);
Infectii sau procese inflamatorii- HIV/ SIDA, hepatita, difteria, febra de
Colorado, lepra, boala Lyme, sindromul Guillain- Barre, poliarterita
nodoasa, sarcoidoza, sindromul Sjogren, sifilis, lupus eritematos
sistemic, amiloidoza;
Expunerea prelungita sau intoxicatia cu- oxid nitric, metale grele
(plumb, arsenic, mercur) substante chimice industrial, in special
solvent, compusi toxici;
Reactii adverse medicamentoase- in special cele ale chemostaticelor;
Alte cauze- compresii nervoase exercitate de aparate ghipsate, proteje,
carje, ischemie, traumatisme, expunere prelungita la temperaturi
scazute, hipotiroidism, afectiuni cronice hepatice;
Polineuropatia periferica este foarte frecventa in populatia generala,
insa incidenta exacta in functie de grupe de varsta nu poate fi stabilita
datorita faptului ca definitia bolii este destul de laxa, iar cauzele ei sunt
foarte numeroase. Specialistii considera ca exista si o predispozitie genetica
la a dezvolta polineuropatii. Factorii de risc pentru aparitia acestei afectiuni
sunt:
Diabet zaharat, in special daca nu este controlat in mod corespunzator
nivelul glicemiei;

 Abuz de alcool;
Stare de imunosupresie;
Boli cronice si insuficiente cronice de organ;

Simptomatologie
In general, simptomele depind in functie de tipul de nerv afectat. Cele
trei tipuri importante de nervi ce sunt implicate in proces sunt: nervi motori
(controleaza activitatea motorie), nervi senzitivi (poarta informatia senzitivadurere, senzatii tactile, nocicieptie) si nervi autonomi (care duc informatiile
de la si catre organe si glande si sunt responsbili de functionarea corecta a
sistemului digestiv, cardiac, renal). Astfel, si simptomele sunt clasificate in
simptome motorii, senzoriale si vegetative, insa adesea sunt mixte. De
asemenea, simptomele depind si de natura agentului cauzator si pot fi
sistemice sau locale. Nervii cu traiecte lungi sunt mai frecvent afectati
comparativ cu cei cu traiecte scurte, deci simptomele pot fi mai importante
si mai zgomotoase la nivelul extremitatilor distale (talpi, palme) decat in
coapse sau brate.
Simptomele de natura senzitiva se caracterizeaza prin modificarea
perceptiilor dureroase, tactile, termice, cu apartia:
Paresteziilor, anesteziilor;
Incapacitatii de a discrimina intre stimulii tactili;
Incapacitatea de a determina pozitia articulatiilor in spatiu (simptom
care implica si pierderea simtului de coordoanre a miscarilor);
Hiperestezii, mai ales la nivelul picioarelor, iar pacientii nu pot atinge
nici cele mai delicate materiale;
Aceste simptome debuteaza la nivelul talpilor si progreseaza spre centru,
afectand din ce in ce mai multe zone. Neuropatiile periferice senzitive apar in
mod
specific
in
cazul
pacientilor
cu
diabet.
Simptomele motorii sunt reprezentate de slabiciune musculara, hipotrofie
musculara si pierderea dexteritatii. Ele apar ca urmare a lezarii functiei si
chiar structurii fibrelor nervoase motorii. Intensitatea acestor simptome
variaza foarte mult, uneori putand fi vorba doar de crampe musculare.
Disfagie, tulburari de deglutitie;
Paralizii;
Caderi repetate (datorita hipotrofiei musculaturii membrelor
inferioare);
Incapacitatea de a realiza miscari fine (chiar si inchiderea nasturilor);
Pierderea controlului muscular;
Crampe musuclare, fasciculatii;
Astenie musculara, mers ebrios, mialgii;

 Tremor;
Simptomele vegetative afecteaza in principal controlul voluntar si
semivoluntar, cum ar fi tensiunea arteriala
Balonare abdominala, constipatie, diareea;
Satietate precoce;
Greata si/sau varsaturi imediat dupa masa;
Scadere in greutate (peste 5%);
Tulburari de vedere, diminuarea acuitatii vizuale;
Ameteli, lipotimii;
Transpiratii scazute cantitativ;
Tulburari de mictiune; golire vezicala incomplete, incontinenta urinara;
Intoleranta la caldura;
Impotenta;

Diagnosticul neuropatiei periferice

Pacientul cu acuze sugestive pentru o afectiune neurologica trebuie

investigat complet, incepand cu anamneza. Aceasta trebuie facuta in mod
riguros si trebuie sa fie completa, pentru a se putea aprecia intensitatea
simptomelor si natura lor. Anamneza orienteaza medicul spre cauza de
apartie a polineuropatiei periferice.
Pacientul este rugat sa descrie simptomele, debutul si intensitatea lor,
precum si evolutia lor in timp. Trebuie precizat locul initial de aparitie si apoi
extinderea
(daca
este
cazul).
Anamneza este urmata de examenul fizic, in care domina componenta
neurologica.
Medicul poate aprecia gradul afectarii neurologice efectuand cateva teste:
Verificarea reflexelor;
Verificarea fortei si tonusului muscular;
Verficarea coordonarii motorii, a posturii;
Capacitatea de a discrimina senzatiile tactile;

Investigatiile de specialitate pot sa determine care este starea generala de

sanate a pacientului, pot releva cauza de aparitie a bolii si pot ajuta medicul
in realizarea schemelor de tratament si in aprecierea prognosticului
pacientului.
Analize complete de sange pentru detectarea unui eventual diabet
(sau monitorizarea glicemiei, in cazul in care diabetul este deja
diagnosticat), sau a unor deficite vitaminice (in special de vitamina B
12);

 Teste de conducere a impulsului nervos. Ele inregistreaza viteza de

propagare a stimulului nervos de-a lungul unui nerv. Medicul va monta
electrozi (asemanator celor utilizati la realizarea EKG) pe suprafata
pielii. Acestia sunt capabili sa induca un impuls electric ce stimulaza
nervul. Un alt electrod, plasat la o anumita distanta, va inregistra
activitatea electrica. Astfel, viteza de transmitere este interpretata prin
analizarea distantei si timpului necesar ca stimulul sa ajunga de la un
electrod la altul;
Electromiografia este investigarea activitatii electrice a muschiului. Ea
se realizeaza prin plasare unui electrod foarte fin in muschi. El
inregistreaza activitatea motorie si transmite informatia catre un
oscilometru care va cuantifica stimulii. Dupa plasarea electrodului
pacientul este rugat sa contracte muschiul. In urma contractiei se
determina raspunsul muscular si se apreciaza functia nervului.
Electromiografia si testele de velocitate se realizeaza, de cele mai
multe ori, concomitant;
Biopsia nervoasa consta in recoltarea unui fragment foarte mic de
tesut nervos pentru a fi analizat la microscop. Cel mai frecvent sunt
biopsiati nervii sural si nervul radial, deoarece sunt si cei mai accesibili.
Pacientii sunt anesteziati local anterior realizarii procedurii, iar apoi se
realizeaza o incizie de mici dimensiuni si se scoate un fragment de
nerv. Acesta este apoi examinat la microscopul optic si la microscopul
electronic;
Alte teste si investigatii sunt realizate in functie de cauza presupusa de
aparitie a afectiunii, in special daca pacientul are un teren patologic (acesta
poate sa fie evidentiat in cursul anamnezei sau in cursul investigatiilor
paraclinice).

Tratament
Nervul periferic are o putere de recuperare, in medie, de 2 mm pe zi. In
functie de boala de baza, de gravitatea leziunii, de momentul in care s-a
ajuns la medic, sansele de recuperare in cazul unei neuropatii periferice sunt
de la 0 la 100%..
Tratamentul de specialitate include administrarea diverselor
medicamente si recuperarea functiilor motorii ale pacientului.
Terapia medicamentoasa include adminsitrarea unor substante cu
actiune pe sistemul nervos central, cum ar fi antidepresive sau
antiepilpetice (sunt indicate in tratamentul durerii neuropatice
cronice). Cel mai frecvent sunt utilizate antidepresivele triciclice (in
special amitriptilina) sau antiepilepticele de tipul gabapentinei.
Pacientii primesc de obicei doze scazute pentru a se evita instalarea
dependentei de medicament;

In cazul in care durerea este moderata se pot indica preparate

antialgice obisnuite, de tipul ibuprofenul sau acetamiofenului. Ele au
avantajul de a fi disponibile tuturor pacientilor deoarece nu au nevoie de o
reteta medicala pentru a fi eliberate de catre farmacist. Medicamente
antialgice continand opioide sunt eliberate doar pe baza de prescriptie
medicala, ele avand capacitate analgezica mult mai intensa si putand
determina
aparitia
dependentei.
Tratamentul medicamentos se adreseaza si complicatiilor induse de
afectarile nervoase: cardiace, digestive, renale, metabolice. Se recomanda
adminstrarea de stimulante ale motilitatii gastrice (cum ar fi
metoclopramidul), medicamente antihipertensive, tratarea diareei sau a
constipatiei.
Fiziokinetoterapia, terapia ocupationala si interventiile ortopedice sunt
si ele indicate in cazul pacientilor cu simptome importante de
polineuropatie periferica. Sunt foarte utile, de exemplu, exercitiile care
stimuleaza functia si amelioreaza tonusul muscular. In cazul in care
afectarea membrului inferior este importanta, pacientii pot apela la
carje, carucioare pentru a se deplasa mai bine;
Tratamentul neuropatiei periferice cuprinde si o igiena a vietii de zi cu
zi, o igiena a alimentatiei si un suport psihologic. Pe langa o viata
sanatoasa, in centrele de recuperare se efectueaza pentru terapia
neuropatiei periferice o serie de proceduri precum masaj, hidroterapie,
electroterapie;

Prognosticul pacientilor diagnosticati cu neuropatie periferica depinde

foarte mult de cauza de fond a bolii. Daca aceasta cauza poate fi identificata
cat mai precoce si tratata corespunzator, prognosticul pacientilor este foarte
bun.