Introducere

Untul este un produs a carui preparare se cunoaste din vechime, atat la greci cat si
la romani dar era folosit numai ca medicament.
Hipocrate, cel mai vestit medic al antichitatii,folosea untul pentru vindecarea unor
afectiuni ale pielii si pentru odihna picioarelor obosite.
Faptul ca untul era doar un medicament, se explica prin aceea ca atat grecii, cat si
romani aveau la dispozitie pentru pregatirea mancarii uleiul de masline.
In schimb la sciti si traci, untul era cunoscut si ca aliment. Alexandrides,
contemporan cu Hipocrate, povesteste ca la nunta regelui trac Kotys, toate
mancarurile erau preparate cu unt in loc de ulei de masline.
La diferite popoare, denumirea untului este legata de calitatea lui de a se unge,
unguent.
In limba romana cuvantul provine de la latinescul unctum, produs folosit la ungere;
in limba rusa si polona maslo are acelasi inteles de unguent.
Metoda cea mai primitiva de obtinere a untului a fost prin baterea laptelui acru intrun vas. Mai tirziu s-a folosit metoda de separare a smantanii pentru separarea
untului. Aceasta metoda de separare a smantanii la suprafata laptelui lasat in
repaus intr-un loc racoros si apoi baterea acestei smantani pentru separarea untului.
Aceasta metoda de preparare a ramas timp de cateva secole primitiva, pana la
sfarsitul secolului al XIX-lea, cand dupa inventarea separatorului, prin folosirea fortei
centrifuge la separarea grasimii din lapte, a cunoscut o mare dezvoltare productia
industriala de unt.
Astazi modernizarea procesului tehnologic de fabricare a untului a ajuns la un nivel
ridicat, prin fabricare lui in flux continuu, procedeu care a capatat o extindere foarte
mare si in tara noastra, majoritatea interprinderilor fiind dotate cu instalatii de
fabricare continue a untului.
Mai tarziu se introduce procesul de pasteurizare a smantanii si folosirea culturilor de
bacterii lactice selectionate pentru fermentarea smantanii.