Sunteți pe pagina 1din 34

Spitalul clinic al Ministerului Sanatatii are servicii medicale de calitate scopul fiind tratarea i reabilitarea bolilor pentru ca fiecare

om sa duca un mod de viata sanatos. Staionarul include secii: -terapie, -gereatrie, -neurologie, -chirurgie Sectia fizioterapie sunt cabinete de: - electroterapie, - fototerapie, - lazeroterapie, - termoterapie, - mecanoterapie, - 4 cabinete de masaj -sala pentru kinetoterapie.

Sala de kinetoterapie fiind curat mare si confortabila si foarte bine aerisita , cu tot ultilajul necesar pentru recuperare. Encefalopatie ,Coxartrozadisplastica, Radiculopatie

Artrita genunchiului Artrita genunchiului este de cele mai multe ori osteoartrita, o boala degenerativa in care apare uzura progresiva a cartilajului articular. In artrita reumatoida, care, de asemenea, poate afecta genunchiul, articulatia devine inflamata si cartilajul poate fi distrus. Artrita nu afecteaza numai articulatia, ci si structurile suportive cum ar fi muschii, tendoanele, ligamentele.

Cauze Osteoartrita poate fi cauzata de stresul excesiv asupra articulatiei, de exemplu leziuni repetate, o deformare sau greutatea excesiva. Afecteaza in special pacientii de varsta mijlocie si batranii. O persoana tanara care dezvolta osteoartrita, poate avea o forma mostenita genetic a bolii sau prezinta o iritatie continua, de la un menisc rupt netratat sau de la alta injurie Diagnostic Osteoartrita genunchiului poate determina durere, tumefiere si o limitare a miscarilor. Un simptom obisnuit este redoarea matinala, care cedeaza la miscare. Uneori genunchiul se blocheaza sau "pocneste" la flexia sau extensia genunchiului, dar aceste semne pot sa apara si in alte afectiuni ale genunchiului. Medicul poate confirma diagnosticul prin examen fizic siradiografie, care arata in mod tipic pensarea spatiului articular. Analizele serologice pot ajuta la diagnosticul artritei reumatoide, dar vor fi necesare si alte teste. Analiza lichidului articular poate fi de ajutor in diagnosticul unor tipuri deartrita. Medicul poate folosi artroscopia pentru a vizualiza gradul de deteriorare al cartilajului, tendoanelor si ligamentelor si pentru a confirma diagnosticul, dar artroscopia este realizata de obicei numai daca se va face o procedura de reparare. Tratament Cel mai frecvent osteoartrita genunchiului este tratata cu analgezice, cum ar fi aspirina sau acetaminofen, cuantiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofen, si cu exercitii pentru a reda mobilitatea si a stabiliza articulatia genunchiului. Scaderea in greutate poate sa ajute pacientii cu osteoartrita. Artrita reumatoida a genunchiului necesita terapie fizica si tratamentul cu medicamente puternice. La pacientii cu artrita a genunchiului, o articulatie sever deteriorata poate necesita inlocuirea cu o proteza de genunchi. De retinut!

O procedura noua destinata stimularii cresterii cartilajului articular folosind celule din cartilajul propriu pacientului, este folosita in mod experimental pentru repararea leziunilor cartilajului articular. Nu este indicat ca tratament pentru artrita. Artrita reumatoida Artrita reumatoida este o boala relativ frecventa ce afecteaza articulatiile. In aceasta afectiune se inflameaza membrana sinoviala ce delimiteaza articulatiile (in articulatii exista niste formatiuni de tesut moale cu rol in stabilitatea si mobilitatea articulara). In timp, consecutiv aceastei inflamatii (sinovita) se produce distrugerea articulatiei, producand disfunctie articulara (articulatia nu mai functioneaza normal). Boala afecteaza de obicei femeile cu varsta cuprinsa intre 40-60 de ani. Exista multe forme de artrita. Artrita reumatoida se caracterizeaza prin afectarea sinovialei (partilor moi) ale articulatiei. Exista si o forma de artrita ce afecteaza copii (artrita reumatoida juvenila). O alta forma de artrita, numita osteoartrita, se caracterizeaza printr-o alta simptomatologie si necesita un alt tratament. Cauze Cauza bolii nu este cunoscuta in totalitate. La unii poate fi implicata o anomalie genetica (mostenita de la parinti) care creste probabilitatea de a dezvolta afectiunea. Aceasta mostenire genetica face posibil ca sistemul imunitar al bolnavului sa atace tesutul din articulatiile corpului. Mai exista o ipoteza conform careia sunt implicate bacterii, virusi sau alte substante straine in aceasta activare patologica a sistemului imunitar. Acest mecanism imun declanseaza producerea unei inflamatii cronice a sinovialei, o distrugere a cartilajului articular si o slabire a ligamentelor si tendoanelor ce sustin articulatia. Inflamatia cronica mai determina si dezvoltarea si ingrosarea anormala a sinovialei, ceea ce poarta denumirea de panus. Acest proces are drept consecinte distrugerea

cartilajului, a osului subcondral (situat sub cartilaj), a ligamentelor si tendoanelor, iar rezultatul final este constituit de deformarea articulara. Factori de risc Sus Singurul factor de risc cunoscut in artrita reumatoida este cel mostenit, probabil, genetic. Un factor genetic poate afecta functia sistemului imun, provocand imflamatii si eventual, distrugerea sinovialei articulare. Mai exista si alti factori banuiti a avea o influenta in dezvoltarea bolii: - sexul feminin (femeile sunt afectate de 2 ori mai frecvent ca barbatii) - varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (debutul bolii poate fi la orice varsta, dar cel mai frecvent apare in intervalul descris mai sus). Simptome Sus Un simptom precoce este cel de durere articulara, dar nu este caracteristic acestei afectiuni, caci el poate apare in multe alte afectiuni. In artrita reumatoida simptomele se dezvolta, in mod frecvent, pe o perioada de cateva saptamani sau luni.Oboseala si anchiloza sunt de asemenea simptome ce apar precoce in artrita reumatoida. Frecvent pacientul scade in greutate si are stari de subfebrilitate (temperaturi cuprinse intre 37 si 37,9 grade celsius). Simptomatologia articulara din artrita reumatoida consta in: - articulatii dureroase, umflate, sensibile, intepenite; se remarca o afectare simetrica a articulatiilor (adica ambele articulatii din partea dreapta si cea stanga a corpului), mai ales la nivelul mainilor, incheieturilor mainii, coatelor, a picioarelor (laba piciorului), genunchilor si a gatului - redoare articulara matinala (nu poate misca articulatia); redoarea poate sa apara dupa perioade mai indelungate de somnsau imobilitate si dureaza cel putin 60 de minute, uneori chiar cateva ore - noduli; pot sa fie de diferite dimensiuni, cat o boaba de mazare sau mai mari, uneori cat o minge de tenis; acesti noduli apar la aproape 1/3 din bolnavi; acesti noduli apar in regiunile periarticulare, supuse presiunii

(ex: coate, genunchi, coloana vertebrala, picioare, etc.). Artrita reumatoida poate afecta mainile, picioarele, gleznele, coloana vertebrala sau gatul. De obicei afecteaza simetric articulatiile corpului si mai mult de trei seturi de articulatii deodata. Aditional simptomatologiei articulare descrise mai sus, boala mai poate avea si efecte sistemice (in restul corpului), precum: - oboseala - lipsa poftei de mancare - scaderea in greutate - subfebrilitati - parestezii la nivelul mainilor (amorteala si furnicaturi) Simptomatologia intalnita in artrita reumatoida nu este specifica bolii, ea regasindu-se si in alte afectiuni. Mecanism fiziopatologic Sus Este dificil de prevazut care va fi evolutia bolii la fiecare pacient in parte, deoarece ea poate progresa incet sau repede. In cazul in care boala progreseaza, se pierde mobilitatea articulara la miscari simple, precum capacitatea de prindere cu mainilor sau de a urca scarile, din acest motiv artrita reumatoida constituie o cauza importanta de handicap motorpermanent. Tratamentul instituit precoce poate controla evolutia bolii. In rare cazuri se poate produce o remisiune spontana completa (boala se vindeca singura) sau poate remite partial spontan (dispar unele din simptome). Artrita reumatoida, de obicei, progreseaza treptat. La 65% din pacienti boala debuteaza lent, in saptamani sau luni. Intre 8 si 15% din bolnavi au un debut mai rapid al bolii (in cateva zile). Cu toate ca o minoritate a pacientilor va atinge o remisiune completa in urma tratamentului, majoritatea vor avea parte doar de o imbunatatire a simptomatologiei.

Evolutia nefavorabila a bolii poate fi prezisa in urma existentei urmatorilor factori: - depistarea in sange a factorului reumatoid (un anticorp implicat in declansarea si persistenta bolii) - boala nu raspunde la tratament - nodulii articulari se dezvolta repede - radiografia articulara releva distructie articulara precoce fata de debutul bolii. In majoritatea cazurilor, prezenta bolii nu impiedica o femeie sa devina insarcinata si sa dea nastere unui copil sanatos. Prezenta sarcinii imbunatateste, de obicei, simptomatologia bolii, mai ales de la sfarsitul primului trimestru de sarcina (dupa luna a 4-a). Peste 75% din suferintele de artrita reumatoida prezinta o remisiune a bolii in timpul sarcinii; dar totusi 80% dintre ele vor suferi o inrautatire a bolii in decurs de cateva saptamani dupa nasterea copilului. Afectarea altor organe se petrece mai tarziu in evolutia bolii. Intr-un numar restrans de cazuri de o severitate deosebita, artrita reumatoida poate afecta inima, plamanii, pielea, vasele de sange, nervii si ochii. Este normal ca o parte a bolnavilor de artrita reumatoida sa sufere si de un anumit grad de depresie ce poate fi provocata de durerile si handicapul creat de suferinta. Un studiu a relevat faptul ca o patrime din pacienti se afla in incapacitatea de a mai munci la 6-7 saptamani de la stabilirea diagnosticului si jumatate dintre bolnavi se afla in aceasta situatie la 20 de saptamani. Alti factori, precum pensionarea pe caz de boala, tipul muncii prestate anterior si starea biologica generala (alte boli concomitente) pot contribui la aceasta situatie. Alte studii au relevat faptul ca la 60% din pacienti se detecteaza distructii articulare in decurs de 2 ani de la debutul bolii. Deoarece in lipsa diagnosticului si tratamentului precoce se produc distructii articulare ireversibile, apar durerile cronice si handicapul permanent, in ziua de azi se recomanda ca un bolnav cu artrita reumatoida sa fie consultat de un reumatolog (specialist in boli articulare) in timp de 3 luni de la aparitia simptomatologiei. Tratamentul precoce se realizeaza cu asa

numitele "medicamente antireumatice modificatoare ale bolii" cat mai curand posibil fata de momentul cand apare simptomatologia si se diagnosticheaza artrita reumatoida. Distrugerea articulara Durerea, anchiloza (lipsa de mobilitate) si simptomatologia sistemica ce se intalneste in artrita reumatoida poate afecta negativ stilul de viata al pacientului si capacitatea acestuia de a munci. In timp, afectiunea poate provoca grave distructii articulare, ceea ce poate duce la deformari articulare si la tulburari functionale ale acestora. Anumite probleme articulare pot debuta mai tarziu in evolutia bolii. Mainile si incheieturile mainilor sunt cel mai frecvent afectate de deformarile din artrita reumatoida. - "gatul de lebada" si deformarile "in butoniera": tesutul periarticular (din jurul articulatiei) de la nivelul degetelor este modificat si cauzeaza incurbari anormale si anchiloze - marirea de volum a articulatiilor poate impinge tendoanele si ligamentele implicate in stabilitatea articulara, ceea ce cauzeaza degetelor de la maini sa se incline spre degetul mic (deviere ulnara) - se poate produce ruptura tendoanelor, ceea ce face imposibila flexia sau extensia degetelor (depinde ce tendon este afectat); in artrita reumatoida este foarte frecventa slabirea tendoanelor datorata inflamatiei articulare (artritei) - inflamatia incheieturii mainii poate limita capacitatea articulatiei de a extinde si flecta mana. Picioarele sunt, de asemenea, o localizare frecventa unde boala actioneaza si produce deformari articulare, afectand la acest nivel mai mult de o treime din pacienti. - degetele picioarelor in "ciocan": cauzata de flexia anormala a degetelor datorata modificarilor produse in tesutul periarticular - haluce valg (halucele este degetul mare de la picior; valg inseamna ca este indoit spre celalalte degete), acest fenomen produce o excrescenta osoasa la nivelul radacinii degetului mare - subluxatia metatarsofalangiana (metatarsul este format de niste oase ce

fac legatura dintre degete si restul oaselor piciorului): slabirea acestor articulatii provoaca sprijinirea anormala a oaselor direct pe pamant - piciorul plat: inflamatia articulatiilor dintre oasele de la centrul talpii produce aspectul de picior plat - glezna valga: slabirea articulatiei de la nivelul gleznei provoaca deformarea piciorului spre inafara Artrita genunchiului, necontrolata medicamentos, poate provoca eroziuni ale cartilajului si distrugere articulara, iar in cele din urma va fi necesara protezarea acestei articulatii. Radiografia coloanei vertebrale releva distrugeri la acest nivel la aproximativ 15% din pacienti. In cazuri rare se pot produce parestezii sau leziuni mai grave (este afectata maduva spinarii). Consult de specialitate Sus Se recomanda consult medical de specilalitate de urgenta in urmatoarele situatii: - durere brusca, neasteptata, insotita de umflarea oricarei articulatii - dureri articulare insotire de febra si eruptie cutanata - dureri articulare severe ce provoaca impotenta functionala (articulatia nu mai poate fi miscata). Se recomanda consult de specialitate in urmatoarele zile daca: - dureri usoare/moderate ce nu cedeaza si nu se amelioreaza in decurs de 6 saptamani - aparitia efectelor secundare consecutive administrarii de doze mari de Aspirina sau a altor medicamente utilizate pentru tratamentul artritei reumatoide. Medici specialisti recomandati Sus Artrita reumatoida la debut poate fi diagnosticata de: - medic de familie - internist - reumatolog - chirurg ortoped.

Tratamentul poate fi indicat de: - medicul de familie sau internistul in colaborare cu reumatologul - reumatolog (specializat in boli articulare inflamatorii) - ortoped, in cazul in care se opteaza pentru un tratament chirurgical Tratamentul de intretinere si recuperare poate fi realizat de: - fizioterapeut (prin crearea unui program de exercitii fizice favorabile pacientului) - ergoterapeut (terapie ocupationala) - psihoterapie (pentru managementul problemelor de ordin emotional). Expectativa vigilenta Sus Pentru dureri articulare usoare/moderate este indicat tratamentul ambulator, dar daca in decurs de 6 saptamani nu se semnaleaza nici o inbunatatire sau daca sunt prezente alte simptome ale bolii, se recomanda consult de specialitate. Tratamentul precoce al bolii poate incetini evolutia acesteia si poate preveni aparitia distructiilor articulare. De aceea, in cazul indivizilor ce au simptomatologie caracteristica artritei reumatoide se recomanda un consult medical pentru a se stabili diagnosticul. Diagnosticul si tratamentul precoce permite o ameliorare a durerii, inflamatiei si a distructiei articulare si in acest fel, se reduce riscul instalarii unui handicap motor permanent. Guta Generalitati Sus Vezi galerie foto Guta este o forma de artrita (inflamatia articulatiilor), caracterizata prin episoade dureroase secundare inflamatiei articulatiilor. Boala este caracterizata prin durere, edem, roseata si

caldura locala (inflamatie) precum si prin impotenta functionala a articulatiei. Fara tratamentul corespunzator, guta este o boala care prezinta recurente (acutizari) frecvente care pot cauza leziuni severe ale articulatiilor, tendoanelor sau a altor tesuturi. Guta este o boala mai frecventa in randul populatiei de sex masculin. Cauze Cauza principala a gutei este hiperuricemia (excesul de acid uric in sange). Hiperuricemia este deseori asimptomatica si nu cauzeaza complicatii, majoritatea persoanelor cu nivel crescut sanghin al acidului uric nu dezvolta niciodata guta. Nu este cunoscuta cauza exacta a hiperuricemiei, insa s-au idendificat recent diferiti factori heredocolaterali (genetici) incriminati in aparitia acesteia. Cand nivelul acidului uric are valori foarte mari, acesta poate forma cristale de urat care se depun apoi la nivelul articulatiior. Se pot identifica diferiti factori incriminati in etiologia bolii si anume: Afectiuni legate de dieta si greutatea corporala: - obezitatea - ingestie moderata sau cronica de alcool, in special bere - dieta bogata in carne si fructe de mare (bogate in purine) - diete cu continut caloric mic Medicamente care pot sa creasca concentratia sangina a acidului uric: - tratament cronic cu aspirina sau produse care contin niacin (acid nicotinic) - diureticele (medicamente care elimina excesul de apa si sare de la nivelul organismului) - chimioterapia (medicamente folosite in tratamentul cancerului, provoaca moartea rapida a celulelor maligne) - imunosupresoare (medicamente care scad imunitatea organismului), ca de exemplu ciclosporina, folosita in profilaxia rejetului de grefa dupa transplant de organ

Boli cronice, grave, precum: - boli care asociaza scadere rapida in greutate sau pacienti care au scazut in greutate secundar unor modificari drastice in dieta sau datorita folosirii anumitor tratamente - boala renala cronica - hipertensiunea arteriala - afectiuni care asociaza un turnover celular (ciclul celular) accelerat, precum psoriazisul (afectiune dermatologica),mielomul multiplu (forma de tumora maligna a maduvei sanghine), anemia hemolitica (moartea rapida a celuler rosii din sange, prin distrugere acestora), sau tumori - saturnismul (intoxicatia cu plumb) - hipotiroidismul (afectiune a glandei tiroide caracterizata prin deficitul hormonilor secretati la acest nivel). Afectiuni genetice caracterizate prin niveluri crescute a acidului uric. Persoanele cu sindrom Kelley-Seegmiller sau sindrom Lesch-Nyhan, au un deficit partial sau uneori complet al enzimei care mentine echilibrul adecvat al acidului uric. Factori de risc Cauza principala a gutei este concentratia mare a acidului uric sanghin (hiperuricemie). Urmatorii factori sunt considerati de risc in aparitia bolii, fie prin favorizarea hiperuricemiei, fie prin cresterea susceptibilitatii articulare la depunerea cristalelor de acid uric: - sexul masculin - istoria familiala pozitiva pentru guta - obezitatea - consumul moderat - excesiv de alcool - dieta alimentara bogata in carne sau produse alimentare de origine marina (au un continut ridicat in purine) - tratamentul cronic cu diuretice (medicamente care elimina excesul de apa si sare din organism, folosite deseori in bolile cardiace, renale si in hipertensiunea arteriala) - utilizarea cronica a aspirinei (1-2 comprimate pe zi) - episoade frecvente de deshidratare - boli intercurente sau boli infectioase acute

- intoxicatia cu plumb (saturnism), cel mai adesea accidental - diete cu continut caloric foarte mic (cure) - leziuni articulare sau periarticulare Guta si afectiunile asociate acesteia Exista o serie e afectiuni care apar mai frecvent la persoanele diagnosticate cu guta, decat la restul populatiei sanatoase, cu toate ca nu exista studii medicale concludente care sa fi dovedit clar acest lucru. Se crede ca guta are factori de risc comuni cu alte afectiuni (obezitatea, hipertensiunea arteriala si hipertrigliceridemia). Acesti factori sunt de asemenea factori de risc pentru anumite afectiuni, precum: - diabetul zaharat - bolile renale - arterioscleroza (ingrosarea arterelor) - boala cardica. Simptome Boala propriu zisa apare dupa ani de zile in care cristalele de acid uric se depun la nivelul articulatiilor si tesuturilor invecinate. Guta prezinta urmatoarele simptome: - cresterea temperaturii locale, durere, edem si sensibilitate crescuta la nivelul articulatiei (de obicei articulatia degetului mare de la picior, denumit si haluce). - durere nocturna intensa, uneori pacientul nu suporta nici atingerea articulatiei cu cearceaful - disconfort care se intensifica pe parcursul noptii, ca apoi sa cedeze in intensitate pe parcursul urmatoarelor 2-7 zile - prurit tegumentar (mancarime a pielii) si exfolierea pielii aparuta dupa remitarea atacului de guta Alte simptome, pot sa includa: - culoare rosie-vinetie a tegumentului in regiunea articulatiei afectate, asemanatoare unei infectii tegumentare locale - febra - limitarea miscarilor normale a articulatiei (redoare)

Simptomele gutei pot varia, astfel incat: - simptomele pot recidiva (reaparea) dupa o boala intercurenta sau dupa o interventie chirurgicala - unele persoane nu prezinta atacuri recurente de guta, dar pot dezvolta o forma cronica a bolii. Guta cronica este o forma mai putin dureroasa care apare la adulti si este deseori confundata cu alte forme de artrita - primele simptome ale gutei pot fi nodulii (tofii gutosi), cu localizare la nivelul mainilor, coatelor sau urechilor. Acesti noduli nu sunt insa caracteristici atacului de guta. In momentul in care apar simptomele gutei, acidul uric gasit in exces in circulatia sanghina, s-a depozitat sub forma cristalelor de acid uric la nivelul articulatiilor. Halucele (degetul mare de la picior), este cel mai adesea afectat, insa pot fi atinse si alte articulatii precum articulatiile piciorului, articulatia mainii, a genunchiului, degetelor sau a coatelor. Poate de asemenea sa apara inflamatia lichidului articular (bursita), cel mai adesea la nivelul cotului (bursita olecraniana) sau a genunchiului (bursita prepatelara). Trebuie sa se retina ca exista multe alte afectiuni care au simptome asemanatoare cu guta. Simptome ale gutei precum caldura locala, durerea, edemul si sensibilitatea crecuta la nivelul articulatiei, se pot regasi si in alte afectiuni. Dintre afectiunile cu simptome asemanatoare gutei, amintim: - artrita reumatoida, care insa afecteaza preponderent articulatiile mici ale degetelor, umerilor si bazinului, spre deosebire de guta care debuteaza de cele mai multe ori la nivelul degetului mare de la picior (haluce) - osteoartrita, a carei simptome includ durere, redoare (intepenirea, imposibilitaea efectuarii miscarilor normale), sensibilitate crescuta, aparute la nivelul mainilor, bazinului, genunchilor sau picioarelor - osteomielita, este o infectie mult mai rara decat guta si consta in infectia microbiana a osului si tesuturilor periarticulare. Tratamentul osteomielitei necesita tratament antibiotic parenteral si spitalizare.

Osteomielita apare secundar urmatoarelor afectiuni predispozante: - tratament imunosupresor - infectia HIV - diabet zaharat - pneumonie bacteriana recenta - infectie cutanata sau renala - proteza osoasa sau a unei articulatii - febra - pseudoguta este o afectiune in care se pot identifica depozite articulare de calciu. Pseudoguta poate prezenta simptome precum, edem, durere a unor articulatii mari precum articulatiile genunchiului sau a coatelor. Aceasta afectiune apare in special in randul adultilor si varstnicilor. - artrita septica acuta, este o afectiune infectioasa grava, cauzata de infectia bacteriana a unei articulatii. Evolutie Sus Guta apare dupa ani de zile in care persoana prezinta niveluri serice crescute de acid uric, timp in care cristalele acidului uric se depun la nivelul articulatiilor si tesuturilor adiacente. Un atac de guta debuteaza deseori pe parcursul noptii, cand durerea articulara moderata incepe sa se intensifice. Un atac tipic de guta prezinta urmatoarele simptome: durere, edem, roseata si caldura locala (inflamatie) a unei articulatii, in special la picior (haluce). Dupa un interval de cateva zile, simptomele cedeaza sau chiar dispar. - atacurile de intensitate medie pot sa cedeze dupa un interval de cateva ore pana la 1-2 zile. Aceste atacuri sunt deseori diagnosticate ca tendinite (inflamatii ale tendoanelor, de cele mai multe ori postraumatice) sau luxatii. - atacurile severe pot dura chiar si cateva saptamani, cu sensibilitate persistenta pana la o luna - atacurile sunt deseori recidivante (reapar) si apar la un interval de 6 luni si 2 ani dupa primul atac. In lipsa tratamentului adecvat, atacurile de guta pot deveni tot mai frecvente, cu toate ca exista pacienti care nu mai

dezvolta recidive niciodata. Exista 4 stadii evolutive a bolii: Stadiul 1: hiperuricemia asimptomatica - niveluri serice crescute de acid uric, dar fara simptome clinice caracteristice gutei - hiperuricemia (nivel crescut de acid uric seric), poate sa ramana asimptomatica permanent, simptomele caracteristice gutei fiind absente pe tot parcursul vietii. Stadiul 2: artrita gutoasa acuta - cristalele de acid uric incep sa se acumuleze la nivelul lichidului articular, de obicei la nivelul unei articulatii (articulatia degetului mare de la picior). Apare de asemenea un raspuns inflamator generalizat al organismului - atacul gutos - degetul mare de la picior este locul de electie al atacului de guta, dar acesta poate aparea si la nivelul altor articulatii, precum incheietura mainii, a genunchilor sau a degetelor - intre 10-25% dintre persoanele cu guta, dezvolta litiaza renala (pietre la rinichi) - intre 10-40% dintre persoanle cu guta si care au si litiaza renala secundara hiperuciduriei, prezinta o colica renala inaintea atacului propriu zis de guta - odata cu terminarea atacului gutos, simptomele articulare se remit in decurs de cateva zile, dar pot reaparea pana la un interval de 2 ani de la atacul initial. Stadiul 3: intervalul gutos asimptomatic In marea majoritate a cazurilor, pacientii cu guta care au suferit un atac initial, au sanse mari sa devolte recurente la un anumit interval de timp. - intervalul dintre atacurile recurente de guta este deseori asimptomatic - persoanele care prezinta atacuri frecvente, care s-au inmultit in ultima perioada, prezinta de asemenea si intensificarea simptomelor articulare, care devin mult mai severe si dureaza de asemenea mai mult.

Stadiul 4: guta tofica cronica. Daca evolutia gutei este caracterizata prin intervale asimptomatice si recidive dureroase, care insa cedeaza fara tratament si care se repeta intrun interval mai mare de 10 ani, este posibil ca guta sa devina o afectiune cronica si sa afecteze astfel mai multe articulatii. Este posibil ca o data cu evolutia bolii, perioadele asimptomatice sa se scurteze, sau chiar sa dispara. Acest stadiu al gutei poate fi usor confundat cu alte artrite, cel mai adesea cu osteoartrita. - in acest stadiu, acidul uric formeaza noduli duri, calcarosi sau nisiposi (tofi gutosi). Tofii gutosi sunt localizati imediat sub tegumente si sunt identificati sub forma unor depozite dure si mobile. Pielea inconjuratoare poate fi subtiata sau inrosita. In unele cazuri, tofii care sunt localizati imediat sub piele, pot fi identificati prin culoarea lor galbuie, caracteristica - la inceput tofii gutosi sunt identificati la nivelul coatelor, degetelor de la picioare sau la nivelul radacinii urechii - daca guta nu este tratata, tofii pot aparea la nivelul pavilionului urechii, precum si la nivelul articulatiilor si tesuturilor adiacente (burse, ligamente si tendoane), cauzand diferite simptome, precum durere, edem, roseata si caldura locala (semnele caracterisice inflamatiei). Este posibila de asemenea aparitia leziunilor distructive osoase si ale cartilajului, cu impotenta functionala asociata - datorita tratamentului eficient, care este inceput intr-un stadiu incipient, acest stadiu este relativ rar intalnit in clinica Consult de specialitate Sus Este necesar un consult medical de specialitate atunci cand apar urmatoarele simptome: - durere severa, rapid instalata, la nivelul unei articulatii - articulatie edematiata, cu tegument cald si rosiatic.

Medici specialisti recomandati Sus Urmatorii specialisti pot diagnostica si trata guta: - medicul de familie - medicul generalist (medicul de medicina interna) - medicul reumatolog - ortopedul. Expectativa vigilenta Sus Durerea si disconfortul aparute odata cu atacul de guta, pot fi atenuate prin administrarea antiinflamatoriilor nonsteroidiene (AINS) si prin repaus fizic corespunzator, pana la disparitia simptomelor. Este utila de asemenea utilizarea compreselor calde sau a ridicarii membrului afectat. Cu toate ca si aspirina este un medicament antiinflamator, nu este utilizat in atacul de guta. Aspirina poate chiar agrava evolutia gutei prin schimbarea brusca a concentratiei serice de acid uric. Consultul medical de specialitate este necesar chiar si dupa atenuarea durerii cauzate de atacul de guta. Acidul uric acumulat la nivelul articulatiilor poate irita tesuturile periarticulare si poate produce leziuni grave, distructive la acest nivel. Medicul specialist poate prescrie medicamente care pot scadea nivelul acidului uric in sange si sa se previna astfel de complicatii neplacute. Investigatii Sus Singura metoda prin care se obtine diagnosticul de certitudine in guta, este aspiratia de lichid articular (artrocenteza), test care poate identifica cristalele de acid uric de la acest nivel. Cu toate acestea in cazul pacientilor care au articulatii edematiate, cu tegumente calde si rosiatice (in special articulatia degetului mare de la picior), nu este intotdeauna posibila artrocenteza diagnostica, astfel ca in acest caz este suficienta

demonstrarea nivelulilor mari de acid uric in sange, pentru formularea diagnosticului. Urmatoarele investigatii sunt utile pentru stabilirea diagnosticului de guta: - istoricul medical si examenul clinic general - teste care pot masura nivelul acidului uric seric - teste care pot masura nivelul acidului uric in urina Diagnosticul gutei in stadiile tardive, se poate realiza prin radiografierea extremitatilor (maini si picioare). Aceasta metoda nu este utila in stadiile incipiente ale gutei, cand nu exista modificari radiologice articulare. In stadiile tardive ale gutei se pot identifica tofii gutosi (noduli duri, nisiposi), in zonele articulare si periarticulare. Durerea intensa caracteristica atacurilor recurente de guta, indeamna pacientul la consult medical de specialitate, cu mult inaintea aparitiei modificarilor articulare caracteristice stadiului tardiv al bolii. Radiografia extremitatilor este utila in diagnosticul diferential al gutei cu alte artrite. Osteoartrita Osteoartrita este o afectiune in care cartilajul care protejeaza si inveleste suprafetele articulare se deterioreaza o data cu trecerea timpului. In cele din urma, oasele, nemaifiind separate de cartilaj, se freaca unele de altele, ducand la lezarea tesutului si a osului subiacent si determinand aparitia simptomelor articulare dureroase ale osteoartritei. Osteoartrita, denumita cateodata boala articulara degenerativa sau osteoartroza, reprezinta cea mai frecventa forma de artrita si este cauza principala a durerii si invaliditatii in randul adultilor in varsta. Boala afecteaza adesea articulatiile coloanei vertebrale, degetelor de la mana, degetului mare de la mana, soldului, genunchilor sau degetelor de la picioare. Osteoartrita de la nivelul genunchiului se soldeaza cu invaliditate in 10% din cazurile (1 din 10 persoane) aparute la varsta

de peste 55 de ani si 25% dintre acestea (1 din 4 persoane) au invaliditate severa. Cauze Sus Osteoartrita este rezultatul unor modificari chimice de la nivelul cartilajului care fac ca el sa se distruga intr-un ritm mai rapid decat este produs. In majoritatea cazurilor, specialistii nu cunosc cauza distrugerii cartilajului. In unele cazuri, poate aparea ca rezultat al unei alte afectiuni (osteoartrita secundara). Greutatea corporala excesiva tensioneaza suplimentar articulatiile, in special cele care sustin greutatea, cum ar fi genunchii, soldurile si articulatiile de la nivelul talusului. Specialistii estimeaza ca fiecare libra (aproximativ o jumatate de kilogram) de greutate corporala tensioneaza cu cel putin 3 libre (aproximativ un kilogram si jumatate) articulatia genunchiului si chiar cu mai mult articulatia soldului. Studiile arata faptul ca scaderea in greutate poate diminua simptomele osteoartritei genunchiului sau probabilitatea de a dezvolta aceste simptome. O singura leziune articulara majora sau mai multe leziuni articulare minore pot duce cu timpul la deteriorari ale cartilajului. Chiar daca activitatile obisnuite de zi cu zi nu pot produce osteoartrita, anumite tipuri de activitati, cum ar fi ridicarea de greutati in mod frecvent sau repetitiv, statul pe vine sau activitatile din cadrul unor sporturi sau slujbe care implica ingenunchierea, tensioneaza in mod repetat articulatia si pot creste riscul dezvoltarii osteoartritei. Slabiciunea musculara creste de asemenea probabilitatea dezvoltarii osteoartritei. De exemplu, slabiciunea musculara la nivelul cvadricepsului de pe fata anterioara a coapsei creste probabilitatea de dezvoltare a osteoartritei genunchiului. Activitatile zilnice obisnuite efectuate intr-o articulatie a carei pozitie

este deviata de la axa normala sau care este mai laxa si mai mobila decat in mod normal, pot duce la deteriorarea articulatiei si creste riscul dezvoltarii osteoartritei. De asemenea, o infectie articulara in antecedente, poate altera procesele chimice de la nivelul cartilajului si duce la dezvoltarea osteoartritei. La un procent mic din populatie pare a exista o legatura intre distrugerea cartilajului si anumiti factori. Existenta unui istoric familial de osteoartrita (mai multe cazuri de osteoartrita in randul membrilor aceleiasi familii) poate influenta procesele chimice de la nivelul cartilajului. Unele afectiuni metabolice sau endocrine mai rar intalnite, cum ar fi existenta unei cantitati in exces de fier in (hemocromatoza) sau productie in exces de hormoni tiroidieni sau paratiroidieni, pot produce leziuni ale cartilajului si respectiv osteoartrita. Deficiente ale cresterii sau dezvoltarii articulatiei pot accelera distrugerea cartilajului si pot duce la dezvoltarea osteoartritei la o varsta mai tanara. Aceste afectiuni neobisnuite afecteaza de obicei articulatia soldului. Simptome Sus Printre simptomele osteoartritei se numara: - durerea, in special la nivelul mainilor, soldurilor, genunchilor sau picioarelor si cateodata la nivelul coloanei vertebrale; durerea este in stransa relatie cu activitatea desfasurata in articulatia respectiva si este mai puternica la sfarsitul zilei sau dupa perioade de activitate; pe masura ce boala avanseaza, durerea apare chiar si in repaus - rigiditate (care dureaza mai putin de o ora) dupa perioade de inactivitate, cum ar fi dimineata la trezire sau dupa repaus prelungit - limitarea miscarilor in articulatie - durere la palpare si tumefiere ocazionala - deformari articulare (in special in stadiile tardive ale osteoartritei)

- cracmente articulare (crepitatii), insotite adesea de durere; aceste cracmente pot aparea de asemenea si intr-o articulatie normala (nonartritica) si sunt de obicei nedureroase. Simptomele osteoartritei pot fi de la minore la severe. Simptomele depind de articulatiile afectate. In cazul in care sunt afectate articulatiile care sustin greutatea (cum ar fi soldurile si genunchii), apar mai multe complicatii decat in cazul osteoartritei de la nivelul articulatiilor care nu sustin greutatea, cum ar fi cele de la nivelul degetelor. De obicei, osteoartrita este limitata la un singur set de articulatii, cum ar fi de exemplu ambii genunchi. Cu toate acestea, ea poate avea mai multe localizari in organism (de exemplu, genunchii si mainile). In mod normal osteoartrita produce simptome numai la nivelul uneia sau mai multor articulatii; simptomele care afecteaza intregul orgasnism cum ar fi, scaderea in greutate sau rash-ul nu sunt intalnite in osteoartrita. Pe masura ce osteoartrita devine din ce in ce mai severa, simptomele pot presupune o pierdere totala a functiei articulatiilor afectate. Mecanism fiziopatogenic Sus Osteoartrita este o boala lent progresiva. Cartilajul se distruge in mod gradat pana ce suprafetele osoase articulare, initial separate prin cartilaj, ajung sa se frece unele de altele. Rata cu care osteoartrita progreseaza variaza in limite largi de la o persoana la alta. Simptomele pot lipsi ani de zile, pana ce oasele si tesuturile sunt lezate. Evolutia osteoartritei este greu de anticipat, datorita faptului ca simptomele pot disparea in anumite perioade de timp. Simptomele articulare pot ramane constante sau se pot inrautati in mod gradat in cativa ani. Simptomele pot sa apara si dupa aceea sa dispara (simptome recurente), ca si in cazul altor forme de artrita. Desi procesul fiziopatogenic al osteoartritei afecteaza cartilajul din intregul organism, simptomele apar numai in una sau doua articulatii sau grup de articulatii. Simptomele sunt localizate adesea la nivelul coloanei

vertebrale, articulatiilor degetelor, soldurilor, genunchilor sau degetelor de la picioare. Initial, durerea apare numai in timpul perioadelor de activitate. Pe masura ce boala avanseaza, durerea poate aparea si in repaus. Oasele de la nivelul articulatiilor degetelor pot creste in dimensiuni, dezvoltand niste excrescente numite nodulii Heberden si Bouchard. Pozitia genunchilor in genu varum (cu genunchii in exteriorul liniei mediane) sau in genu valgum (cu genunchii la interior de linia mediana) se intalnesc frecvent in cadrul osteoartritei. Aceste deformari duc la aparitia unor pierderi inegale de cartilaj si pe masura ce cartilajul se deterioreaza, pozitiile in genu varum sau genu valgum se agraveaza. Desi nu exista pentru aceasta afectiune, multe persoane fac fata simptomelor osteoartritei cu ajutorul medicamentelor si prin schimbarea stilului de viata. Intr-un numar mic de cazuri, osteoartrita devine destul de severa pentru a necesita tratament chirurgical in scopul inlocuirii articulatiei distruse sau pentru alipirea oaselor articulare, interventie in urma careia miscarile in articulatie vor fi limitate (proces numit artrodeza). Atat tehnicile chirurgicale cat si componentele articulare artificiale folosite in interventiile chirurgicale sunt in continua imbunatatire. Factori de risc Sus Se pare ca anumiti factori cresc riscul de dezvoltare a osteoartritei. Printre acestia se numara: -varsta inaintata, care nu produce practic osteoartrita dar este un factor in dezvoltarea simptomelor (la aproape toate persoanelecu varstapeste 65 de ani exista semne radiologice de osteoartrita la nivelul mainilor) -obezitatea, factor care este asociat in mod evident cu osteoartrita de la nivelul genunchiului; obezitatea duce la cresterea tensiunii de la nivel articular, in special la nivelul articulatiilor care sustin greutatea, cum ar fi soldul, genunchii si articulatiile de la nivelul talusului;

folosireaexcesiva a greutatilor poate de asemenea altera structurile articulare si favoriza aparitia osteoartritei -istorie familiala de osteoartrita (mai multe cazuri de osteoartrita in randul membrilor aceleiasi familii) -traumatisme mici si repetate sau o singura leziune la nivelul unei articulatii, lucru ce poate afecta structura articulara normala -activitatile care cresc in mod repetat tensiunea de la nivelul unor articulatii, inclusiv statul pe vine, ingenunchiatul sau ridicarea masiva de greutati (pe care unele slujbe sau sporturi o presupun) -densitate osoasa crescuta, fapt ce duce la scaderea capacitatii oaselor de a atenua impacturile si de a proteja cartilajul; opusul acestei conditii este de asemenea adevarat: femeile cu osteoporoza au un risc scazut de a dezvolta osteoartrita -forta musculara scazuta si scaderea sensibilitatii proprioceptive (capacitatea de a aprecia pozitia diferitelor segmente corporale in raport cu mediul inconjurator); aceasta se intalneste la pacientii care au leziuni nervoase (neuropatii) si uneori in sau in anemia Biermer (deficit de vitamina B12) -scaderea cantitatii de estrogen la femeie, in special dupa menopauza -carenta de vitamina D: vitamina D este necesara pentru mentinerea sanatatii osoase si de asemenea a sanatatii cartilajului; carenta de vitamina D se asociaza cu progresia mai rapida a osteoartritei.

Encefalopatie. Afeciune a sistemului nervos central cu aspect difuz, datorit unor cauze diverse saucomplexe. Ex. encefalopatia hipertensiv, portal, postraumatic, toxic, etc. Tratament. Se va trata cauza care produce afeciunea. Encefalopatie
Encefalopatie, pseudoencefalit tulburare a funciei creierului produs de aciunea unor factori nocivi. Apare n intoxicaii (cu plumb, alcool, substane medicamentoase),

tulburri ale circulaiei sngelui i de metabolism, traume ale creierului. Se deosebesc encefalopatii congenitale i encefalopatii dobndite. Din ultimele fac parte encefalopatii hipertensive, encefalopatii toxice . a. Se manifesta prin dureri de cap, greuri, lipea poftei de mncare, iritabilitate, insomnie sau pasivitate, somnolen, scderea ateniei i a memoriei, dereglri emoionale. Encefalopatia poate evolua pn la pareze. Ajutorul medical raional trebuie acordat numai de medicul neuropatolog. Profilaxia se face prin respectarea strict a regimului de activitate raional, alternarea raional a muncii cu odihna, renunarea la fumat i la consumul alcoolului.
encefalopatia discirculatorie inseamna tulburari circulatorii cerebrale

Dischinezia biliara
Dischinezia biliara este o afectiune a veziculei biliare. Aceasta inmagazineaza bila eliberata de ficat (secretia externa hepatica) si o transporta in intestinul subtire unde contribuie la descompunerea (digestia) grasimilor rezultate din timpul mesei. Bila trece in vezica biliara prin canalul biliar comun pe care il are cu intestinul subtire. Daca aceasta substanta nu este secretata de vezica biliara sau nu poate circula prin ductul biliar comun, va reajunge in vezica, fapt ce duce la dischinezie biliara. Atunci cand o persoana se hraneste, un hormon cunoscut sub denumirea de colecistochinina este secretat de celulele din intestinul subtire. Acesta este legata de receptorii distribuiti la nivelul muschilor veziculei biliare si determina contractii ale acesteia. Apoi, bila este golita din vezica biliara si se deplaseaza spre intestinul subtire. Daca un pacient sufera de dischinezie biliara, vezica nu se poate contracta intr-un mod corespunzator. Catre sfarsitul canalului biliar comun exista trei muschi care formeaza sfincterul Oddi. In actiunea prin care contracta vezica biliara, hormonul colecistochinina leaga receptorii la sfincterul Oddi si face ca acesti muschi sa se relaxeze. Bila, se scurge apoi in intestinul subtire. In cazul in care sfincterul Oddi nu functioneaza corespunzator, bila nu va trece prin canalul biliar comun si va ramane in vezica biliara.

Cauze si simptome
Sus

Dischinezia biliara, este deseori, un simptom al unor boli, decat o afectiune in sine. Poate semnala existenta unor pietre la vezicula biliara, pancreatita sau alte tulburari care ar putea necesita interventie chirurgicala. Cu toate acestea, simptomele pot fi induse si de catre consumul a anumitor tipuri de alimente. Inflamatia cronica, poate fi o alta cauza. De asemenea, exista dovezi clare, care au demonstrat ca stresul este un factor de risc semnificativ. Unele teorii considera ca disfunctia receptorilor dopaminei pot declansa dischinezia biliara. Este posibil ca functia colecistului sa fie deteriorata si sa nu primeasca semnalele adecvate de la creier atunci cand bila ajunge spre vezicula biliara. Semnul cel mai evident al bolii il reprezinta durerea ascutinta, crampele intermitente localizate in partea de jos, sub coasta dreapta. Cu toate acestea, sunt foarte multi bolnavi care nu au nici un simptom. Altii pot simti doar un vag disconfort sau o durere surda in aceasta zona. Cel mai des, durerea apare la aproximativ 40 de minute dupa ce pacientul a consumat o masa bogata in grasimi. Poate sa apara greata si rareori varsaturile.

Diagnostic, factori de risc si tratament


Sus

Cele mai multe tipuri de tulburari ale veziculei biliare au simptome similare. Un diagnostic diferential extensiv este necesar pentru a exclude alte afectiuni, cum ar fi cancerul sau calculii biliari. Medicul va solicita, de obicei, teste de sange si examen ecografic. In cazul in care rezultatul investigatiilor este negativ, se vor face alte analize sau ecografii pentru a se evalua functia veziculei biliare.

Daca este cazul unei investigatii amanuntite, se va face procedura numita colecistografie. Aceasta presupune injectarea unei substante in sange, care va fi transportata de celulele ficatului, iar traseul ei va putea fi urmarit prin realizarea unor radiografii realizate periodic.

Desi exista mai multi factori de risc pentru afectiunile veziculei biliare, in general, destul de putini dintre acestia sunt specifici. Obezitatea, varsta si sexul sunt factorii cunoscuti. Femeile in varsta, care sunt supraponderale sunt mai susceptibile de a suferi de dischinezie biliara decat barbatii. De obicei, tratamentul implica colecistectomia laparoscopica (eliminarea completa a veziculei biliare).

Vezicula biliara
Sus

Scopul veziculei biliare este de a usura procesul digestiei prin colectarea, sintetizarea si concentrarea bilei din ficat. Bilaeste eliberata atunci cand in stomac intra produse alimentare cu un continut ridicat de grasimi. Acest lucru faciliteaza descompunerea moleculelor de grasimi care vor fi absorbite la nivelul tractului digestiv. Supapa care controleaza fluxul biliar in intestinul subtire se numeste sfincterul Oddi (numit in acest mod, dupa numele medicului care a descris functia acestui sfincter, in secolul 19). Daca aceasta supapa nu functioneaza corect, va ramane o rezeva de bila in vezicula biliara, fapt ce va cauza crampe abdominale si durere intense. Dischinezia biliara este doar una dintre tulburarile in care functia sfincterului Oddi este implicata. Exista si alte afectiuni raportate la actiunea incorecta a acestor muschi.

Remediile pe baza de plante


Sus

Tratamentul dischineziei biliare se face prin tonifierea sau relaxarea veziculei biliare si prin reglarea secretiei biliare a ficatului. Exista o serie de plante cu actiune coleretica si efect colagog (contribuie la contractia veziculei biliare pentru evacuarea bilei in duoden). 1. Anghinare - din aceasta planta, cu efect colecistokinetic foarte bun, se pot face ceaiuri. Totusi, gustul este destul de amar, fapt pentru care multi oameni evita sa le bea. Lichidul obtinut se consuma cu inghitituri mici, neindulcit, dimineata pe stomacul gol. Apoi, pacientul va sta pe partea dreapta aproximativ 30 de minute, pentru ca ceaiul sa abie efect maxim. Alternativa ar fi administrarea de capsule cu anghinare, pe care le puteti lua cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa. 2. Coada soricelului - infuzia poate avea un gust usor dulceag, in opinia unora. Beti o cana de ceai din aceasta planta cu o jumatate de ora inainte de mesele principale pentru a stimula evacuarea bilei. Infuzia se prepara dintr-o lingura de planta uscata, la o cana de apa clocotita. Acoperiti si lasati lichidul neatins timp de 5 minute. Acesta este un ceai extrem de benefic si pentru gastrite hiperacide, ulcer gastric si duodenal, hepatita, balonare abdominala, greata si pierderea poftei de mancare.

3. Papadia - este una din cele mai eficiente plante pentru drenarea ficatului si evacuarea bilei in circuitu digestiv. Stimuleaza intr-un mod excelent activitatea ficatului. La o cana se vor folosi 2 lingurite de planta. Se beau 2-3 cani pe zi. Puteti urma o cura cu tulpini de papadie, proaspete (10-15 tulpini pe zi) daca suferiti de dischnezie biliara sau de hepatita. 4. Sunatoare - consumul uleiului sau a ceaiului din aceasta planta amelioreaza dischinezia biliara. Infuzia se prepara prin adaugarea de o lingurita de planta maruntita la o cana de apa clocotita. Se acopera si si se serveste peste 15-20 de minute, dupa ce se strecoara. Pentru tratarea colecistului lenes (dischineziei biliare hipotona) se beau 2-3 cani de ceai neindulcit pe zi sau se ia o lingurita de ulei de sunatoare dupa fiecare masa. Planta are si rol in stimularea functiei hepatice si este benefica in ameliorarea gastritelor si hiperaciditatii gastrice.

5. Rostopasca - diminueaza durerea cauzata de contractiile veziculei biliare. Beti o cana de infuzie de rostopasca, treptat, pe parcursul unei zile (o lingurita de planta la o cana de apa).

Alte recomandari
Sus

- Pentru ca dischinezia biliara poate fi declansata de sistemul nervos, incercati sa fiti calm, cel putin pana se amelioreaza durerea. Luati 4-5 mese regulate pe zi si evitati grasimile si alimentele grele. Evitati alimentele prajite, sosurile si tocanele; preferati-le pe cele fierte sau coapte. Renuntati la fumat si incercati sa nu aveti un stil de viata sedentar.

- Pentru evacuarea propice a bilei, este indicat, ca dupa mese sa va intindeti pe partea dreapta timp de 30 de minute. Dieta in caz de dischinezie biliara nu este foarte stricta. Trebuie doar sa evitati alimentele nepotrivite pentru dvs.

Obezitatea este o boala de metabolism caracterizata prin cresterea in greutate, in urma acumularii de tesut gras (adipos), obisnuit prin exces de alimente si viata sedentara. Cauze: Cauzele pot fi schematic reduse la un dezechilibru intre aportul si consumul de energie, cu alte cuvinte, la depasirea sistematica, de-a lungul unei perioade de timp, a necesitatilor nutritive printr-o ratie alimentara caloric prea bogata: abuz alimentar. Aceasta explicatie nu este acceptata de toata lumea si mai ales de marea majoritate a obezilor. Un motiv ar fi ca abuzul alimentar nu este permanent. El corespunde perioadei de constituire a bolii si inceteaza de regula la atingerea unui anumit grad de obezitate. Sint numeroase cazuri in care obezul sustine ca nu maninca mai mult decit ceilalti membri ai familiei, care nu se ingrasa. Totusi, este sigur ca el a mincat mai mult atunci cind, cu ani in urma, a inceput sa se ingrase. Alteori, abuzul alimentar nu este spectaculos. Este suficienta depasirea cu perseverenta a consumului zilnic de alimente doar cu 200 de calorii (cuprinse, de exemplu intr-o felie de piine cu unt) pentru ca, dupa ceva mai mult de o luna, persoana respectiva sa adauge 1 kg de tesut gras, iar la capatul unui an aproximativ 10 kg. Un asemenea "abuz" discret trece neobservat si este neidentificabil, iar cei in cauza sint nedumeriti si intrigati ca se ingrasa "pe nesimtite". Abuzul alimentar poate uneori sa nu existe in sens absolut. Sint destul de frecvente cazurile personelor active (de exemplu, sportivi) care, dupa ce isi restring eforturile consumatoare de energie,

dar nu si alimentatia, incep sa se ingrase fara a minca nimic in plus fata de ceea ce consumase pina atunci. In acest caz, nu abuzul alimentar este responsabil de ingrasare, ci un oarecare grad de sedentarism fata de care abuzul alimentar apare numai ca relativ. A doua mare cauza de obezitate, dupa abuzul alimentar, este sedentarismul, adica lipsa de exercitiu fizic. Cheltuielile energetice ale persoanelor sedentare sint atit de reduse, incit ele pot fi foarte usor depasite si ca urmare persoanele se ingrasa. Este in general cazul multor barbati dupa virsta de 30 de ani, cind, abandonind sportul devin sedentari concomitent si cu un mod de alimentatie mai bun. La femei, abuzul alimentar apare mai ales in perioada ultimelor luni de sarcina, in timpul alaptarii sau la menopauza. Alteori, obezitatea apare dupa o boala infectioasa, sau dupa o interventie chirurgicala, cind, in ambele imprejurari, abuzul alimentar din perioada de convalescenta duce la acumularea de tesut gras. Factori de risc: Un important factor de risc este ereditatea, pentru ca, la anumite persoane, exista o predispozitie la obezitate. Aceasta predispozitie este de obicei comuna mai multor membri ai unei aceleiasi familii, fiind o predispozitie familiala. Deseori, ea se transmite de la o generatie la alta si este mai degraba o ereditate de obiceiuri alimentare. Obiceiurile se transmit de la o generatie la alta, ducind la aparitia obezitatii prin abuz alimentar deprins inca din copilarie. Dar, in aceleasi familii, se intilnesc si indivizi cu greutate normala, care rezista abuzului alimentar, tocmai pentru ca, in cazul lor, predispozitia la ingrasare este absenta. Anumite modificari ale activitatii glandelor endocrine pot crea o predispozitie la obezitate, si anume: - functia exagerata a glandelor suprarenale poate sa duca, in anumite conditii, la o crestere a apetitului si la o utilizare mai economica a materialului energetic adus de hrana, ceea ce faciliteaza aparitia obezitatii;

- in unele boli ale pancreasului, secretia crescuta de insulina poate mari pofta de mincare si totodata poate favoriza transformarea glucidelor din hrana in grasimi de depozit; - hipotiroidismul duce la obezitate datorita modificarii functiilor tiroidei; - tulburarile ovariene si in special la menopauza predispun la ingrasare, nu numai prin efectul specific al modificarilor endocrine respective, cit, mai ales, prin modificarea atitudinii femeii fata de viata, in general, si fata de alimentatie; - factorii neuropsihici pot favoriza de asemenea aparitia bolii, prin modificarea apetitului si a stilului de viata. Tipuri: Obezitatea este frecventa la noi in tara, fiind prezenta in variate grade la 20-30% din populatie. Sint cunoscute doua tipuri principale de obezitate: - un tip care incepe in copilarie, se caracterizeaza prin cresterea numarului de celule adipocite si este dificil de controlat prin regim; - un al doilea tip care incepe la viata adulta, se caracterizeaza prin cresterea in volum a celulelor grasoase (hipertrofia), este localizata mai central si este mai usor influentata prin regim alimentar si activitate fizica Simptome: Simptomul esential al acestei boli de metabolism este cresterea in greutate pe seama tesutului gras cu peste 10% din greutatea ideala (valoare corespunzatoare inaltimii persoanei in cauza). In obezitate, nu se incadreaza plusul ponderal realizat pe seama musculaturii (sportivi de tipul luptatorilor si halterofililor) sau a retinerilor de apa in organism (edeme). Pentru aprecierea greutatii "ideale" sau propus mai multe formule, dar in practica clinica este suficienta corelarea greutatii in kg cu numarul de cm care depasesc 1m in inaltime (formula Broca): de exemplu, o persoana cu inaltimea de 175 cm trebuie sa aiba greutatea de aproximativ 75 kg. In functie de valorile procentuale ale plusului ponderal fata de greutatea ideala, obezitatea poate fi:

- usoara (gradul I): sub 30%; - medie (gradul II): intre 30-50%; - severa (gradul III): peste 50%. In functie de distributia depunerii de grasime, obezitatea poate fi: - generalizata, in care acumularea de grasime este relativ uniforma pe torace, abdomen, member; - segmentara, in care acumularea de grasime se face in anumite zone ale corpului: pe ceafa, trunchi si partea superioara a abdomenului (tipul android); pe fese, solduri si coapse (tipul ginoid). KINETOTERAPIA reprezinta terapia prin miscare, in care se creeaza un plan de tratament personalizat in functie de afectiunea fiecarui pacient in parte. Exercitiile recomandate vor fi corectate de fiecare data de catre o persoana specializata. Ca exemplu, tratamentul obezitatii prin kinetoterapie poate fi format dintr-un complex de exercitii. Prima parte a programului cuprinde eliminarea apei si grasimilor din organism, iar partea secunda este formata din tonifierea musculaturii zonelor deficitare. Ca aparate se folosesc cu usurinta bicicleta ergonomica si banda de alergat (nu se alearga). Dar sa o luam pe indelete, sa intelegem mai prcis ce fenomene au loc in timpul sedintei de remodelare corporala.

Exercitiile fizice regleaza nivelul glicemiei, cresc aportul energetic la nivel celular, contribuie la optimizarea starii de sanatate. Nivelurile de energie ridicate pot duce la o noua crestere a rezistentei la efort, deci la o activitate fizica mai intensa. Exercitiile fizice regulate si activitatea fizica sustinuta obliga organismul nostru sa arda mai multe calorii si, prin cresterea ratei metabolice provocate de acestea, pierderea in greutate continua chiar si cand ne odihnim. Efectuarea unui exercitiu

fizic intens, timp de 60 de minute, de trei ori pe saptamana, poate fi o metoda excelenta de mentinere a siluetei pentru multe persoane. Desigur, daca rezultatul dorit trebuie sa apara intr-un timp mai scurt, sedintele de remodelare corporala se fac in fiecare zi. Programul de remodelare corporala nu trebuie sa includa neaparat activitati intensive precum alergatul sau joggingul vioi, mai ales daca suntem supraponderali si avem o conditie fizica subreda. O plimbare de lunga durata pe banda ,cu plan inclinat sau orizontal, poate fi de multe ori activitatea ideala pentru multe persoane cu probleme. Dat fiind faptul ca plimbarea consuma mai putine calorii decat joggingul sau alergatul, ea ar trebui sa dureze intre 20-40 de minute. Alte exercitii, precum pedalatul la bicicleta ergonomica si lucrul pe saltea cu sau fara greutati, ar putea da, de asemenea, rezultate excelente, atat timp cat sunt practicate cu regularitate (preferabil zilnic), minimum de trei sau de patru ori pe saptamana. Obiectivele kinetoterapiei in lupta cu obezitatea sunt: 1. Scaderea greutatii corporale; 2. Imbunatatirea sau cresterea capacitatii de efort a organismului; 3. Imbunatatirea respiratiei si marirea ventilatiei pulmonare; 4. Tonifierea generala a organismului si, in mod deosebit, a musculaturii abdominale; 5. Inlaturarea afectiunilor associate; 6. Stimularea proceselor de dezasimilatie prin activarea unui consum energetic crescut marind durata si activitatea reactiilor de oxidare celulara; 7. Prevenirea instalarii altor afectiuni generate de obezitate; 8. Imbunatatirea starii fizice si psihice generale a subiectului; 9. Prevenirea hipotoniei gastrice si intestinale.

Programul kinetoterapeutic poate fi impartit in 3 etape: lipolitica, musculopoetica si de intretinere. 1. Etapa lipolitica In aceasta etapa se urmareste arderea grasimilor. Exercitiile lipolitice cuprind

exercitii de durata si intensitate crescanda care sa mobilizeze arderea rezervelor adipoase. Exercitiile se efectueaza in ritm alert, intercalate cu pauze, iar structura acestora imbina lucrul muscular izotonic cu cel izometric. Initial ele sunt analitice, apoi cuprind grupe musculare cat mai mari, exercitiile fiind executate din diferite pozitii care sa determine o schimbare permanenta a centrului de greutate. Pe langa exercitiile fizice libere se pot face si exercitii la aparate. 2. Etapa musculopoetica Este orientata pe dezvoltarea morfofunctionala a musculaturii: spate, abdomen, torace si membre. Aceasta etapa cuprinde o varietate de exercitii: exercitii efectuate cu amplitudine mare, exercitii cu rezistenta periferica marita progresiv (exercitii izometrice), exercitii executate in ritm lent si cu tensiuni finale, exercitii analitice din pozitii cu suprafata mare de sprijin, alergari de durata medie. Toate acestea au rolul de a intari musculatura. 3. Etapa de intretinere Urmareste pastrarea rezultatelor obtinute in primele doua etape si prevenirea recidivelor. Pentru a mentine greutatea corporala dorita si o musculatura ferma este nevoie de exercitii de intretinere: programe de kinetoterapie, exercitii in aer liber sau la aparate, practicarea unui sport: alergat, inot, fotbal, tenis, in functie de ce i se potriveste fiecaruia. Excesul ponderal si obezitatea cresc simtitor riscul de: * moarte prematura - chiar si 5-10 kg in plus cresc riscul de boli de inima hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, infarct, insuficienta cardiaca, aritmii, moarte subita; * diabet - un exces ponderal de numai 5-8 kg dubleaza riscul de diabet zaharat; * cancer - endometrial, de colon, de vezica biliara, mamar, de prostata, renal, etc.; 1. gastrita -consta in afectiunea mucoasei gastrice reprezentata de procese inflamatorii, degenerative alergice cauzate de dereglri ale principalelor funcii stomacale secretorii, motoare i de absorbie.

Aceste leziuni pot ducand la cicatrizare sau pot duce la complicatii grave reprezentate in special de hemoragii sau perforatii. 2. Hepatita- este o inflamatie a ficatului, care face ca acesta s se mreasc si impiedic s lucreze corect si eficient. Hepatita viral poate fi acuta sau cronica. Hepatita A este o infectie a ficatului cauzata de un virusi Acesta este primul virus hepatic descoperit si este cunoscut ca fiind cea mai frecventa cauza de inflamatie hepatica care apre din cauza miiinilor murdare/ 3.def. GT-Boal provocat de depunerea srurilor acidului uric n regiunea unor articulaii, care se manifest prin umflturi ale articulaiilor.Guta este o boala
metabolica in care se produce in exces acid uric. Acesta nu se elimina prin urina, asa cum este normal, ci se depune in, in articulatiii sau in alte parti ale corpului.

V-2 1.-

Boala ulceroasa reprezinta o afectiune recidivanta caracterizata prin aparitia

defectului ulceros la nivelul gastro-duadenal insotit de dereglari functionale :secretorii, motorii si de absorbtie ale mucuasei stomacului sau duadenului. Boala debuteaza deobicei la virsta intre 25-35 ani, mai fregvent la barbati si in localitati urbane. - Dischinezia biliar este o dereglare a mecanismului de evacuare a bilei, dereglare datorat unor
disfuncii motrice la nivelul veziculei biliare. Dichinezia biliar reprezint un complex de tulburri digestive de tip biliar, manifestate prin dureri n partea dreapt a abdomenului sub nivelul coastelor gust amar, greuri, vrsturi de tip biliar, lipsa poftei de mncare, astenie fizic sau intelectual i balonri.

-ptoza- Fenomen patologic constnd n deplasarea n jos a unui organ, de obicei ca urmare a slbirii i
a relaxrii unor ligamente de susinere

V3 1

Defenitia- rahitizmul -Boal ntlnit la copii i adolesceni, cauzat de o caren


cronic de calciu sau de vitamina D (datorit unui deficit alimentar sau unui deficit de expunere la soare), care provoac tulburri n metabolismul fosforului i al calciului, ceea ce duce la o mineralizare incomplet a oaselor. Se manifest prin deformri osoase (ngroarea extremitilor oaselor, curbarea membrelor inferioare a coastelor i a sternului i ntrziere n apariia dinilor .

- este o tulburare psihiatica caracterizata prin refuzul de a mentine o grutate minima normala deseori cu consecinte fiziologice severe . Lips a poftei de mncare, ntlnit n multe boli
febrile, digestive, cronice si inapetena.

ANOREXE

Boala calcaroasa -formarea calculilor la vizica biliara


constituenti ce se gasesc in bila.

si sunt compusi din colesterol si alti

V4 1 -ciroza hepatic- Boal cronic a ficatului, caracterizat prin nmulirea anormal a esutului
conjunctiv i prin distrugerea treptat a celulelor hepatice

Afectiune cronica caracterizata prin dezorganizarea arhitectonicii normale a f icatuluidatorita unui proces de fibroza extensiv asociata cu formarea nodulilor de regenerare

diabetul zaharat-- este una dintre cele mai raspandite boli cronice netransmisibile si cea mai
frecventa boala endocrina. Se caracterizeaza prin tulburari ale intregului metabolism si duce la complicatii care afecteaza ochii, rinichii, nervii si vasele de sange . Diabetul zaharat este o boala in care organismul nu produce destula insulina sau nu o foloseste eficient.

-diskinezia intestinal- dereglari ale functiei motorice ale tractului intestinal care se manifesta prin
dezechilibrul de tonus, peristaltica si altor funtii.

v-5 1

-enterocolit- ENTEROCOLT- Boal care const n inflamaia acut sau cronic a intestinului subire i
a celui gros, provocat de germeni patogeni.

-boala calcaros- formarea calculilor la vizica biliara si sunt compusi din colesterol si alti constituenti ce
se gasesc in bila.

-colita- sunt procese inflamatorie distructive ale peretelui intestinului gros consecinta a unor afectiuni
infectiose acute specifice bacteriene virale parazitare sau afectiuni nespecifice inflamatorii sau infectioase.

v-6 1

ENTERT, - Boal care const n inflamare acut sau cronic a mucuoasei intestinului subire,

datorit infeciilor, intoxicaiilor sau alergiei ce se caracterizeaza prij dereglari secretorie, digestive si motorii . -OBEZITTE - Cretere exagerat a greutii corporale (peste 20% fa de greutatea normal), cauzat
de acumularea unei cantiti mari de grsime n esutul subcutanat i n jurul viscerelor.

- Colecistita- este inflamatia veziculei biliare si poate fi acuta sau cronica, una din bolile cele mai raspandite, mai ales la femeile intre 20-35 de ani.

este

Ciroza hepatica se poate manifesta prin urmatoarele simptome:- astenie;- anxietate;- scadere in greutate;- durere abdominala;- meteorism abdominal;sangerare nazala, febra, insomnia , agitatie, somnolenta, greturi,tulburari de constienta; varsaturi;disconfort abdominal; atrofie musculara; retractia pleoapelor; Complicatiile cirozei hepatice - encefalopatia hepatica manifestata prin urmatoarele semne si simptome: confuzie, , tulburari de vorbire ,modificari ale personalitatii, somnolenta, dezorientare in timp si spatiu; -edeme la membrele inferioare;- hipertensiune pulmonara;hipoglicemie sau diabet zaharat;- tulburari ale metabolismului proteic, lipidic;

Obiectivele kinetoterapiei n recuperarea cirozei hepatice.

ndeprtarea agentului etiologic (alcool,virus)Oprirea evoluiei (trat antifibrotic)Prevenirea decompensriiPrevenirea complicaiilor