Caracterul staționar al tulburărilor de limbaj. Studiu de caz.

prof. Apostu Cornelia

prof. Rotaru Marinela
Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Bacău
Structură, Grădinița cu P.P. nr. 31
A. DATE GENERALE
Dacă ”trăsătura esenţială a copilului este aceea de a exista ca fiinţă în devenire,
preşcolaritatea marchează descoperirea realităţii externe”. (P.A. Ostterrieth). La această vârstă,
copilul descoperă nu doar existenţa altora, ci propria existenţă. El îşi percepe mai clar diferitele
părţi ale corpului, mai mult: percepe diferenţele anatomice dintre sexe, fapt care îi dă o serioasă
lovitură egocentrismului, credinţei că toţi oamenii sunt la fel ca el. Lărgirea cadrului relaţional,
constituie una dintre premisele dezvoltării psihice ale copilului: îmbogăţirea şi flexibilitatea
limbajului, dezvoltarea gândirii, afectivitatea se organizează în forma complexă a sentimentelor.
Limbajul preşcolarului evoluează sub toate aspectele: fonetic, lexical, semantic, ca structură
gramaticală şi expresivitate.Vocabularul pasiv poate să înregistreze 400-1500-2500 de cuvinte, dar
vocabularul activ rămâne mai restrâns. Copiii încep să vorbească corect din punct de vedere fonetic
şi gramatical. Ei însuşesc cu uşurinţă cuvinte noi şi manifestă plăcere şi mândrie în a le reproduce.
Înţeleg foarte bine sensul propriu al cuvintelor, dar nu şi pe cel figurat. Le plac epitetele şi
diminutivele. Când nu găsesc cuvinte potrivite pentru o situaţie apare fenomenul creaţiei lingvistice.
Încă imită vorbirea adultului, îşi formulează scheme de comunicare, clişee verbale, stereotipii. În
această etapă pot apărea o serie de defecte ale vorbirii: dislalie, tulburări de ritm ce necesită
depistarea la timp şi tratament logopedic.
”Prin tulburări de limbaj înțelegem toate abaterile de limbaj normal, standardizat, de la
manifestările normale tipizate unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât și
al perceperii, începând de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului și până la
imposibilitatea totală de comunicare orală sau scrisă.” (M. Guțu)
Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire, activitatea corectiv-recuperativă începe cu
preşcolarii, deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente, iar transformarea lor în
deprinderi greşite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii copiilor:
frânează dezvoltarea vorbirii, împiedică însuşirea cunoştinţelor prevăzute de programă, îi fac timizi.

Dislalia este cea mai frecventă tulburare de vorbire ce constă în abaterea de la pronunţia
obişnuită, de la vorbirea standard. În unele cazuri, dislalia se manifestă prin neputinţa emiterii unor
sunete sau a silabelor, ori omiterea lor; în altele, ele sunt înlocuite, substituite, inversate sau
deformate. În formele grave, asemenea fenomene se pot produce şi la nivelul cuvintelor. Se poate
considera că există o dislalie simplă sau parțială, când apar deteriorări numai la nivelul anumitor
sunete, şi alta generală sau polimorfă, când sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor.
Sunetele afectate nu au aceeași pondere, deoarece şi în vorbire unele au o frecvenţă mai mare în
raport cu altele. Consoanele sunt mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea cele
care apar mai târziu în vorbirea copiilor şi care necesită pentru emitere mişcări de mai mare fineţe a
aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, şuieratoarele s-j, africatele c-g-t) sunt
supuse mai ușor fenomenului de destructurare.
Educatoarea are o evidenţă clară a copiilor cu dificultăţi de vorbire pentru a putea contribui
la corectarea lor şi a putea fi un sprijin eficient al specialistului în logopedie. Stabilitatea
diagnosticului logopedic este esenţială pentru atitudinea faţă de logopat şi adaptarea complexului
terapeutic. După depistarea tulburării de limbaj, aceasta trebuie înregistrată în fişa de observaţie a
copilului, cu referiri asupra sunetelor incorecte, la poziţia limbii în timpul pronunţiei, la conformaţia
maxilarelor, a dentiţiei, la cursivitatea vorbirii. Fişa copilului va fi completată cu date rezultate din
examinarea limbajului şi se vor consemna ulterior progresele obţinute.
B. STUDIU DE CAZ
Nume şi prenume preşcolar: N. B.-Ș. (masculin)
Grupa Mare, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 31 Bacău
Domiciliul: Bacău
ISTORICUL CAZULUI:
Este primul copil al familiei, mai are un frate de 3 ani. Starea de sănătate a membrilor familiei
este foarte bună, fără boli grave până în prezent dar ca antecedente personale ar putea fi incluse
probleme de auz fonematic. De asemenea mai sunt menţionate tulburări de limbaj în familie.
DESCRIEREA PROPRIU-ZISĂ:
- este un copil liniştit, introvertit, când i se dă să execute o sarcină, fără a se împotrivi se străduieş-
te să o execute; deși adulții și colegii înțeleg ceea ce vrea să transmită, sunt afectate sunetele s,z,ş,j,r
ce,ci,ge; nu evită comunicarea cu cei din jur, dar nu este capabil să vorbească independent,are nevo-
ie de ajutor (stimulare verbală, întrebări); deşi are o capacitate de concentrare şi memorie relativ bu-
ne nu este capabil să alcătuiască o propoziţie dezvoltată singur, aceasta datorându-se şi sărăciei vo-
cabularului; în ceea ce privesc elementele care ţin de afectivitate se poate observa o emotivitate, o
doză de anxietate şi chiar neîncredere în sine; se colaborează foarte bine cu părinţii, aceştia având o
atitudine de interes faţă de copil.
În urma discuţiei cu doamna profesor logoped Elena Hussar în fişa de observaţie a preşcola-
rului am înregistrat următoarele:
Diagnostic logopedic: Dislalie polimorfă
- Sunete afectate: siflante, şuierătoare: s,z,ş, j, vibranta r, sunetele ce, ci, ge, gi, sunetul ţ
 - Disgramatisme: dezacorduri între substantiv şi verb sau substantiv şi adjective, dificultăţi în
formularea cazurilor dativ şi genitiv.
- Se recomandă terapie logopedică şi colaborarea între factorii educaţionali și familie.
Măsuri recomandate la grupă:
Stimularea comunicării în grupa de copii prin jocuri de socializare, de exprimare a trăirilor
proprii pozitive sau negative legate de un eveniment, o situaţie, imagine, text, personaj; exerciţii de
pronunţie; gimnastică fono-articulatorie; dezvoltarea auzului fonematic prin exerciţii de paronimie
şi/ sau antonimie; exerciţii pentru dezvoltarea componentei gramaticale a limbajului.
C. ACTIVITATEA EDUCATOAREI
După realizarea studiului de caz, I. Etapa de depistare a tulburărilor de limbaj, am trecut la
urmatoarele două etape din terapia tulburărilor de limbaj şi anume:
II. Etapa de formare, fixare şi consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte
III. Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectarea, fixarea şi consolidarea sunetelor.
Este pus în discuţie un preşcolar de 5 ani aflat la grupa mare. Obiectivul acestui nivel de
preşcolaritate este pregătirea copilului pentru integrarea în şcolaritate motiv pentru care am
considerat că esenţiale sunt aplicarea ultimelor două măsuri recomandate de specialist – efectuarea
de exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic prin exerciţii de paronimie şi/ sau antonimie precum
şi de exerciţii pentru dezvoltarea componentei gramaticale a limbajului.
Munca de corectare propriu-zisă se practică individual, o desfăşurăm mai ales când suntem la
tura a doua iar progresele sunt vizibile.
Am constatat că tulburările de pronunţie apar şi datorită grabei, repeziciunii cu care
vorbește (tahilalia). Pentru a înlătura această cauză am efectuat exerciţii care să-l obişnuiască pe
copil cu un ritm normal de respiraţie, cu folosirea corectă a pauzelor în timpul vorbirii: inspiraţii
adânci urmate de expiraţii puternice şi prelungite pentru fortificarea muşchilor abdominali şi ai
gâtului. Exemple: „Hai să vorbim în şoaptă” (exersarea vorbirii în şoaptă), „Hai să vedem cine
spune mai rar” (exersarea ritmului încet).
Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exerciţiile de vorbire ritmată,
recitarea unor poezii, exerciţiile de imitare a unor modele cu vorbire corectă, exerciţiile de imitare a
poziţiei corecte a aparatului bucal în timpul emisiei, a unor fenomene naturale, a zgomotului făcut
de unele obiecte, fiinţe, alcătuirea de povestiri, jocurile didactice.
Sarcini pentru familiarizarea/corectarea sunetului [r]: spune cum face ursul; stabileşte cu ce
sunet se termină cuvântul „morrr”; pronunţă sunetele ce se aud atunci când se răsuceşte fusul;
stabileşte cu ce sunet se sfârşeşte cuvântul „sfârr”; oferă exemple de cuvinte care să se termine cu
sunetul [r]; găseşte pentru cuvintele „cerc”, „creangă”, ”iute”, câte un altul care să înceapă cu
sunetul [r] şi să aibă acelaşi înţeles; găseşte pentru cuvintele „bun”, „cald”, „des”, „încet”; altele cu
înţeles opus, care să înceapă cu sunetul [r]; recitarea unor versuri rimate - ex: “Vântule, pe unde
treci/ Scuturi frunzele de tei/ Pe alei și pe poteci/ Uite: una, două, trei”.
Exerciții și jocuri pentru percepere și pronunțare corectă : ”Trenul și vântul ” (s,j),
”Săculețul fermecat” (grupuri de consoane consecutive: ps, mp, ts, dr, gz, dz, bl, br, cr, pr), ”Cine
spune mai multe cuvinte”, ”Jocul silabelor”, ”Atenție la ce spun eu”.
Exerciții și jocuri pentru consolidarea sunetelor emise: ”Cuvinte scurte, cuvinte lungi”,
”Răspunde repede și bine”, ”Propoziții scurte, propoziții lungi”, ”Ce e bine, ce e rău”, ”Ghici ce fac
copiii”. De asemenea în sprijinul consolidării și fixarii sunetelor care prezintă dificultate în vorbirea
preșcolarului se pot utiliza versuri, care de obicei nu au titlu întrucât este mai simplu să folosească
în acest sens primul vers.

CONCLUZII:
Caracterul staționar al tulburărilor de limbaj reiese din faptul că imperfecțiunile limbajului se
corectează normal până la 4-5 ani, de la sine, prin învățare. Tulburările de limbaj sunt considerate
acele deficiențe care se mențin dupa 4-5 ani și au tendințe agravante. Colaborarea educatoare -
profesor logoped – părinți în vederea implementării unor strategii ameliorative și corective a
tulburărilor de limbaj ale copiilor este o necesitate majoră pentru a înlătura definitiv aceste tendințe
agravante din limbajul viitorului școlar.

BIBLIOGRAFIE:
 Hussar E., (2011), Evaluarea inițială a limbajului – logopedie, limbă și comunicare,
Editura CASEI CORPULUI DIDACTIC Bacău;
 Rusu-Manea G., (2006), Exerciții pentru corectarea vorbirii la preșcolari, Editura
”Egal” Bacău;
 Verza E., (1993), Psihopedagogie specială, manual clasa a-XIII-a, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti;
 Zota D., (2011), 15 poezii ilustrate pentru exersarea vorbirii, Editura CASEI
CORPULUI DIDACTIC Bacău;
 ***, Frământări de limbă și structuri ritmate, Editura Tudor Bacău.